Strigatul

de Edvard Munch

Edvard Munch este cel mai mare pictor norvegian al tuturor timpurilor. Nascut in 1863
devine unul dintre cei mai inflacarati promotori ai miscarii expresioniste. Fiind predispus
la deficiente psihice mostenite de la tatal sau, lupta intreaga viata cu ele si incearca sa-
si gasesca linistea interioara prin manuirea penelului.

De departe cel mai cunoscut sau cunoscute tablouri ale sale nu sunt altele decat cele 4
variante de “Strigat” sau “Tipat”.

“Tipatul” este una din cele mai controversate picturi ale omenirii echivalandu-le ca
notorietate si dezbateri aparute chiar pe “Mona Lisa” lui Leonardo da Vinci. Aparut in
1893 cand impresionistii inca nu erau acceptati si luati in deradere, nu avea cum sa
ramana anonim in istoria artei.

"Mergeam pe strada cu doi prieteni. Soarele apunea si am simtit o urma de melancolie.

Dintr-o data cerul s-a facut rosu sangeriu. Cand ma uitam mai atent la norii in flacari am
auzit un tipat puternic, nesfarsit, trecand prin natura”- asa isi descria Much starea care l-
a facut sa creeze acest tablou.

Munch nu si-a dorit nici pe departe sa creeze sau sa capteze atentia cu ceva frumos,
din contra. Cerul care fierbe, podul ce duce “spre niciunde”, chipul distorsionat al
personajului, imbinarea perfecta dintre rece-cald, mainile ce incearca sa acopere
urechile sau capul, nu transmit decat durere, neliniste, teama si incercarea de regasire.

Continuitatea tusei creaza senzatia de invalmaseala; rosul care apasa, face ca privitorul
sa se simta dezorientat, vulnerabil, iar mediul in care se afla sa i se para ostil. Mai mult
de ½ din tablou fiind pictata in tuse orizontale accentueaza senzatia de frica si
neizbutirea de a trece dincolo sau de a merge mai departe.

Din punct de vedere cromatic rosul crud alaturat albastrului ce trece foarte usor in
verde , transmite fierberea interioara si neputinta personajului.

Desi spatiul tabloului ofera o oarecare sezatie de adancime si incercari de perspectiva,

personajul din prim-plan, in special capul lui este aplatizat. Din punctul meu de vedere,
asta ar putea insemna chinul launtric al lui, zbuciumul, neintelegerea lumii sau neputinta
lui de a intelege lumea sau ar putea fi un semnal de alarma pentru a atrage atentia
asupra eu-lui celui de care a fost creat. Ondularea lui in timp ce celelalte 2 personaje
din spate au o forma normala, ar putea fi un semn al scurgerii timpului sau efemeritatii.

Pe marginea dreapta a tabloului se observa un element ce parcurge lucrarea de sus

pana jos si seamana cu un pilon al podului. Pe de alta parte ar putea fi o „vama”, o
trecere dincoace, o bariera impusa privitorului si neacceptarea ajutorului.

Desi lucrarea in general nu este saraca cromatic, personajele sunt intunecate, negre
chiar...Ar putea fi aceasta asociera omului cu umbra si cu faptul ca este trecator in
comparatie cu natura care se transforma doar ,insa nu piere?

O alta explicatie a mesajului dur ce vrea autorul sa-l transmita ar fi firea scandinavilor
de a fi altfel, introvertiti, neacceptand schimbarea foarte rapida impusa la cele vremuri.
Daca Constable sau Turner au facut-o liric, nostalgic poate, Munch si-a dorit sa fie mai
dur si din considerentul ca deja marea industrializare pusese ghiara pe viata oamenilor
de-a binelea fata de inceputul la care au asistat ceilalti 2 pictori britanici.

Cred ca presupunerile si abordarile asupra acestui tablou vor continua mult timp si
fiecare ar putea veni cu o oarecare interpretare si cu ceea ce vede sau simte el fata de
acesta. Cert este faptul ca e o opera remarcabila, de referinta in istoria artei si ca a
influentat foarte mult cursul ei si ca dovada avem numeroasele tentave si reusite de furt
asupra ei.

Carchilan Iulia

Anul II, ITA