MICROECONOMIE – curs 11

OFERTA DE BUNURI ECONOMICE

1. OFERTA. LEGEA GENERALĂ A OFERTEI

Oferta reprezintă cantitatea maximă dintr-un bun pe care un vânzător intenționează să o

vândă într-o anumită perioadă de timp, la un anumit preț.
În funcție de nivelul cererii, cantitatea vândută poate fi diferită de cantitatea oferită. Dacă pe
piața unui bun se însumează cantitățile oferite, la același preț, de către toți vânzătorii, rezultă oferta
de piață.
În funcție de natura bunurilor se pot distinge următoarele forme de ofertă:
- Oferta de bunuri independente (de exemplu, calculatoare, autoturisme, confecții etc);
- Oferta complementară, când din producția unor bunuri principale rezultă unele bunuri
secundare (miere și ceara de albine);
- Oferta mixtă - când mai multe bunuri oferite satisfac aceiași cerere (de exemplu cafea,
ceai, lapte)
Raportul de cauzalitate dintre modificarea prețului unitar al unui bun și schimbarea
cantității oferite constituie conținutul legii generale a ofertei.
Corespunzător acestei legi:
a) creșterea prețului unitar al unui bun determină majorarea cantității oferite din bunul
respectiv;
b) reducerea prețului unitar al unui bun determină scăderea cantității oferite din bunul
respectiv.
Presupunând că ceilalți factori care determină modificarea ofertei, nu se schimbă, rezultă că
între evoluția prețului și cantitatea oferită se stabilește o relație directă, pozitivă.
Într-o perioadă determinată de timp, oferta unui anumit bun poate să crească sau să se
reducă, în funcție de evoluția unor factori care mai poartă denumirea de condițiile ofertei,
considerându-se că diferitele niveluri de prețuri nu se modifică:

1
 a. Costul producției.
Între nivelul costului și cantitatea oferită există o relație negativă. Reducerea costului de
producție determină creșterea cantității oferite, iar majorarea costului, scăderea ofertei.
Modificarea prețului unui bun depinde, în primul rând, de tehnologiile de producție.
Îmbunătățirea tehnologiilor, înlocuirea celor învechite cu altele noi, conduce la sporirea eficienței
utilizării tuturor resurselor economice, creșterea producției obținute cu acelați volum de resurse,
rezultatul fiind reducerea costului pe unitatea de produs. În al doilea rând, costul de producție
depinde de nivelul prețului factorilor de producție. La același nivel al eficienței economice dacă
salariile cresc sau prețul materiilor prime, materialelor, energiei etc. sporește, costul va crește, iar
oferta se va diminua.
b. Prețul altor bunuri.
O cantitate determinată de resurse economice poate fi utilizată, în aceleași condiții de
eficiență pentru obținerea a două bunuri, de exemplu x și y. Dacă prețul bunului x se reduce, o parte
mai mare din volumul de resurse sau chiar întreaga cantitate va fi folosită pentru producerea bunului
y al cărui preț nu s-a schimbat.
Totodată, din producția unor bunuri principale rezultă o serie de produse secundare. Dacă
prețul bunului principal crește, celelalte condiții rămânând nemodificate, oferta de pe piața bunului
secundar va spori și invers.
c. Numărul firmelor care produc același bun.
Într-o anumită industrie își pot desfășura activitatea mai multe firme. Dacă producția acestor
firme nu se modifică într-o anumită perioadă de timp și noi firme vor intra în industria respectivă,
oferta va crește. În situația în care unele firme vor da faliment, oferta se va reduce.
d. Taxele și subvențiile.
Majorarea taxelor pe profitul firmelor dintr-un anumit domeniu va determina o reducerea a
ofertei, iar diminuarea taxelor, creșterea ofertei.
Unele firme pot beneficia de subvenții de la bugetul statului rezultând astfel o majorarea a
ofertei.
e. Previziuni privind evoluția prețului.
Orice firmă își desfășoară activitatea atât pe o piață prezentă, cât și viitoare. În situația în
care una sau mai multe firme prevăd că în viitor prețul bunului produs va crește, oferta prezentă se
va diminua și viceversa.
f. Evenimentele social-politice și economice.

2
 Cadrul social-politic propice prezintă o importanță deosebită pentru asigurarea unei bune
activități economice. În unele domenii de activitate (agricultură, turism, construcții etc) importante
sunt și condițiile naturale.
Astfel, atunci când factorii social-politici și naturali sunt favorabili, oferta se va majora.

2. ELASTICITATEA OFERTEI
Elasticitatea ofertei exprimă sensibilitatea acesteia la modificarea prețului sau a altei condiții
a ofertei. Ea se măsoară cu ajutorul coeficientului de elasticitate.
Coeficientul elasticității ofertei (Eo), arată gradul, fracțiunea sau procentul modificării
ofertei în funcție de schimbarea prețului sau a altei condiții a ofertei. El se determină pe baza
raportului dintre modificarea ofertei (variabilă dependentă) și modificarea unui factor al ofertei
(variabilă independentă).
Coeficientul elasticității ofertei pentru bunul x în funcție de modificarea prețului acestui bun
(E opx) se poate calcula astfel:
E opx = (∆O∕O0) : (∆P∕P0) = [(O1-O0)∕O0]: [(P1-P0)∕P0]
unde: ∆O – variația ofertei
O0 – oferta inițială (în perioada de bază)
O1 – oferta în perioada curentă
∆P – variația prețului
P0 – prețul inițial (în perioada de bază)
P1 - prețul în perioada curentă
În funcție de mărimea acestui coeficient, oferta pentru diferite bunuri poate înregistra
următoarele forme:
1. Oferta elastică, când E op > 1, ∆O∕O0 > ∆P∕P0

2. Ofertă inelastică, când E op < 1, ∆O∕O0 < ∆P∕P0

3. Oferă cu elasticitate unitară, când E op = 1, ∆O∕O0 = ∆P∕P0

4. Oferă perfect elastică, când E op = > ∞, ∆P∕P0 = 0

5. Oferă perfect inelastică, când E op = 0, ∆O∕O0 = 0

Ultimele două forme au mai mult o valoare teoretică decât practică, ele întâlnindu-se foarte
rar și numai în anumite condiții de piață.

3
 Elasticitatea ofertei este determinată de o serie de factori, care pot fi sintetizati mai jos:
a. Costul producției.
Între nivelul costului și elasticitatea ofertei există o relație negativă. Creșterea costului va
determina o scăderea a elasticității ofertei și invers, dacă toate celelalte împrejurări rămân constante.
b. Posibilitățile de stocare a bunurilor.
Dacă bunul x poate fi depozitat și păstrat o anumită perioadă de timp, elasticitatea ofertei în
funcție de prețul acelui bun crește și invers, în cazul în care posibilitățile de stocare sunt reduse.
Între cele două mărimi se stabilește o relație pozitivă.
c. Costul stocării.
Păstrarea oricărui bun costă. În acest cost sunt incluse atât cheltuielile de depozitare, chirii,
salarii, cât și cheltuieli legate de pierderea, prin depreciere sau schimbarea modei, de exemplu, a
nivelului calitativ al bunurilor stocate. Aceste cheltuieli se adaugă la costul de producție, rezultând
astfel că se află în relație inversă cu elasiticitatea ofertei.
d. Perioada de timp de la modificarea prețului.
Între durata perioadei de timp de la modificarea prețului unui anumit bun și mărimea
coeficientului elasticității ofertei la preț există o relație directă, pozitivă.