REFERAT

LA DISCIPLINA “Microeconomie”
TEMA “Importanța practică a teoriei
elasticității”

A elaborat:Studenta gr. EG-201

Gânga Adriana
A verificat:Conferențiar universitar
Cara Elena

Chişinău, 2020
CUPRINS

1. Esența teoriei elasticității și rolul ei în determinarea prețului …………………………………3

2. Elasticitatea cererii ……...……………………………………………………………………..5

1
3. Elasticitatea ofertei …………………………………………………………………………….8
4. Aplicarea teoriei elasticității în practică ……………………………………………………...13
Concluzii ……………………………………………………………………………………….17
Bibliografie …………...………………………………………………………………………..18

1. Esența teoriei elasticității și rolul ei în determinarea prețului

Pentru a defini elasticitatea este suficient să existe o relație de cauză-efect presupusă între
două variabile. Elasticitatea se referă la un raport între schimbările relative a două variabile și nu
la un rapor între schimbările absolute ale acestora.
2
 Elasticitatea reprezintă măsura în care o variabilă oarecare „răspunde” la modificarea unei
alte variabile.
Elasticitatea în gindirea economică, născută din noțiunile de proporționalitate și
neproporționalitate, devine concept operațional în formulările neoclasice, fiind instituită de
Antonie-Augustin Cournot și autentificată instrumental de Alfred Marshall prin intermediul
coeficientului de elasticitate. Marshall a început să aplice elasticitatea atit la cererea bunurilor cît
și la cererea factorilor de producție, precum și la ofertă1.
Coeficientul de elasticitate reflectă cu cîte procente s-a modificat variația dependentă Y în
urma modificării variabilei dependente X cu un procent.
Formula ce mai generală a coeficientului de elasticitate:
∆Y %
E= , (1.1)
∆X%
unde: ∆ Y −¿variabila dependentă, iar ∆ X−¿variabila independentă;
Y 1−Y 0 X 1−X 0
∆ Y %= ×100 % ; ∆ X %= × 100 %
Y0 X0
Coeficientul elasticității poate avea valori de la -∞ pînă la +∞.
Elasticitatea – reprezintă proprietatea unor procese de a se extinde şi a se contracta,
revenind la forma iniţială atunci cînd încetează cauza care a produs modificarea. În sens
economic elasticitatea este variaţia relativă a unui fenomen în raport cu un alt fenomen (opus
rigidităţii).
Elasticitatea este caracteristică celor două elemente economice, şi deosebim2:
 Elasticitatea cererii;
 Elasticitatea ofertei.
Fiecare tip va fi analizat separat şi în dependenţă de factorii care le infuenţează.
Acest proces, elasticitatea, are un rol însemnat în determinarea preţului la bunuri, însă
trebuie să ţinem cont şi de tipul bunurilor, complementare sau substituibile.
În acest paragraf mi-am propus să analizez importanţa elasticităţii cererii, deoarece sunt
anumite decizii în afaceri, care sunt afectate anume de ea.
Nu este uşor să se prezică care va fi elasticitatea cererii la fiecare valoare a preţului
deoarece informaţiile disponibile sunt insuficiente.
Spre exemplu, un om de afaceri ştie care este nivelul vînzărilor la preţurile curente, şi ştie
că există puţini substituienţi apropiaţi pentru produsul său. Acest lucru îl determină să creadă că
dacă majorează preţul, cererea se va dovedi neelastică. Aceasta ar putea duce la modificarea
nivelului vînzărilor mai puţin decît proporţională. Din cauză că elasticitatea este diferită la

1
Aurelia Tomşa, Teorie economică / Acad. de Studii Econ. din Moldova, Catedra Teorie şi Polit. Econ.; 2012, p.85
2
Cara E., Pârţachi I., Stratan S. Microeconomie aplicată, Chişinău 1998, p.34
3
fiecare valoare a preţului, el ar putea descoperi că majorarea preţului a depăşit limita posibilă de
plată a clienţilor săi şi ca rezultat, vînzările vor scădea mai mult decît proporţional.
 Fluctuaţiile de preţ şi de elasticitate de preţ a cererii şi ofertei
Elasticitatea se referă numai la o valoare a preţului: ea nu este constantă pe tot parcursul
curbei cererii sau ofertei cu excepţia acelor cazuri tipice, care vor fi descrise mai jos, anume ale
elasticităţii infinite, elasticităţii unitare, elasticităţii nule.
Tipul produselor determină intensitatea fluctuaţiilor, şu anume: fluctuaţia preţurilor
produselor primare este mai mult decît fluctuaţia preţurilor produselor secundare.
În fig. 1. se reprezintă două curbe ale cererii (D1 şi D2) şi două curbe ale ofertei (S1 şi S2),
care se întîlnesc într-un punct E (cu coordonatele P1:Q1). Sunt patru cazuri posibile care pot
determina fluctuaţiile preţului, ele sunt:
1) modificarea cererii, oferta fiind elastică;
2) modificarea cererii, oferta fiind neelastică;
3) modificarea ofertei, cererea fiind elastică;
4) modificarea ofertei, cererea fiind neelastică;

Fig.1. Curbe ale cererii şi ofertei cu elasticităţi diferite

Comentariu:
La preţul P1, curbele D1 şi S1 sunt mai elastice decît curbele D2 şi S2.

2. Elasticitatea cererii
Pentru a evidenţia modul cum reacţionează cantitatea cerută la modificarea factorilor de
influenţă se utilizează coeficienţii de elasticitate.
Ne vom opri pentru a evidenţia influenţele pe care le au asupra cererii preţul şi venitul
examinând elasticitatea cererii în funcţie de preţ şi în funcţie de venit.
Elasticitatea cererii în funcţie de preţ arată modul în care se modifică cererea pentru un
bun atunci când are loc o modificare a preţului. Altfel spus, elasticitatea cererii în funcţie de preţ

4
exprimă cu câte procente se modidică cererea pentru bunul în cauză atunci cândare loc
schimbarea cu 1% într-un sens sau altul a preţului.
Elasticitatea cererii în funcţie de preţ se determină cu ajutorul coeficientului de
elasticitate al cererii definit ca raport între modificarea relativă (procentuală) a cantităţii cerute şi
modificarea relativă (procentuală) a preţului.
Coeficientul de elasticitate al cererii în funcţie de preţ notat cu E cp se determină după
urmatoarea formulă:
Ecp = -∆Q/∆P:Q0/P0 = -∆Q/Q0:∆P/P0
unde:
Q0 – cantitatea cerută iniţial
P0 – preţul iniţial al bunului
∆Q – variaţia cantităţii cerute
∆P – variaţia preţului bunului
Pentru evidenţierea coeficientului de elasticitate al cererii în funcţie de preţ vom folosi
următorul grafic.
Cererea manifestată pe piaţă pentru un bun am notat-ocu CC’ şi este reprezentată de o
dreaptă care are aceeaşi pantă pe toată lungimea ei şi a cărei mărime este dată de raportul: p =
OC/OC’. Trebuie precizat faptul că elasticitatea cererii pentru o marfă nu trebuie confundată cu
panta curbei cererii, deoarece panta constituie raportul a două variaţii absolute, iar eslasticitatea
se referă la raportul a două variaţii relative (a două mărimi procentuale).
Elasticitatea cererii în funcţie de preţ în cazul de faţă este măsurată pentru o reducere a
preţului de la P0 la P1 şi se evidenţiază după cum urmează:
Ecp = Q1Q0/0Q0:P1P0/0P0 = Q1Q0/P1P0 x 0P0/0Q0
Sau
∆Q/Q0:∆P/P0 = ∆Q/Q0 x P0/∆P (1)
Deoarece P1<P0, atunci P1/P0<0, finalul relaţiei (1) devine:
∆Q/Q0 x (-P0/∆P) (2)
unde: ∆Q – Q1-Q0;
∆P – P1-P0;
Cererea de bunuri se modifică în mod diferit la variaţia preţului. Astfel în funcţie de
mărimea coeficientului de elasticitate a cererii pentru bunul cumpărat (E cp) se distinge
următoarea tipologie a cererii:
1. Bunuri cu cerere elastică – sunt acele bunuri la care modificarea preţului cu un
procent determină modificarea cantităţii cerute cu mai mult de un procent dar în sens opus (de
exemplu creşterea preţului cu 1 % determină scăderea cantităţii cerute cu mai mult de 1%); în

5
condiţiile în care volumul valoric al încasărilor totale (calculat ca produs între preţul unitar şi
cantitate) scade. Cererea cu elasticitate ridicată este caracteristică bunurilor pentru care există
subzistenţi apropiaţi, cum sunt, spre exemplu untul şi cu margarina etc3.
Pentru acest tip de bunuri coeficientul de elasticitate a cererii în funcţie de preţ este
supraunitar având o valoare cuprinsă între unu şi infinit.
a) dacă P1 < P0; Q1P1 > Q0P0
b) dacă P1 > P0; Q1P1 < Q0P0
Spre exemplu o creştere a preţului laptelui de la 2 lei la 2,1 lei (o sporire cu 5%) va
determina o reducere a cererii pentru marfa respectivă de 100 de tone la 93 de tone (deci o
diminuare cu 7%).
Un caz particular al bunurilor cu cerere elastică este cel al bunurilor cu cerere perfect
elastică.
Bunuri cu cerere perfect elastică – sunt acele bunuri la care modificarea nesemnificativă a
preţului unei mărfi generează o reacţie a cererii care tinde spre infinit. Coeficientul de elasticitate
a cererii în funcţie de preţ tinde spre infinit. Un exemplu de bun cu elasticitate infinită este
cererea pentru medicamente pe bază de iod în urma exploziei de la Cernobâl.
2. Bunuri cu cerere inelastică – sunt acele bunuri la care cererea se modifică cu mai
puţin de un procent în condiţiile modificării preţului cu un procent.
P Q QP
10 10 100
↓9 10,5 94,5
11 9,5 104,5

Pentru acest tip de bunuri coeficientul de elasticitate al cererii în funcţie de preţ este
cuprims între zero şi unu. În această categorie se încadrează bunurile care sunt esenţiale pentru
existenţa oamenilor şi pentru care nu există substituenţi apropiaţi disponibili (exemplu
electricitate, asigurări medicale, transportul, încălţăminte).
Spre exemplu o creştere a preţului energiei electrice de la 0,7 lei/kw la 0,75 lei (o sporire
cu 7,14%) va determina o reducere a cererii de mai mici dimensiuni (populaţia neputându-se
lipsi de respectivul bun) de la 10000 de Mw la 9700 Mw (deci o diminuare cu 3%).
Bunuri cu cerere perfect inelastică (elasticitate zero) reprezintă un caz particular al
bunurilor cu elasticitate redusă – sunt acele bunuri la care modificarea într-un anumit sens
(reducere sau mărire) a preţului unei mărfi determină o modificare minoră uneori chiar
insesizabilă a cantităţii cerute. Coeficientul de elasticitate a cererii în funcţie de preţ este egal cu

3
Bodea, Gariela: “Microeconomia, principiile şi mecanismele jocului”, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj
Napoca, 2002, p.75
6
zero. Cererea cu elasticitate zero se întâlneşte în cazul produselor de strictă necesitate şi mai mult
în cazul bunurilor complementare indispensabile (în cazul pâinii spre exemplu).
3. Bunuri cu cerere elastică – sunt acele bunuri a căror cerere creşte sau scade în
aceeaşi proporţie în care ccreşte sau scade preţul, volumului valoric al vânzărilor rămânând
neschimbat. În această situaţie, valoarea coeficientului de elasticitate este unu. Acest tip de
cerere este caracteristic bunurilor de folosinţă îndelungată achiziţionate de gospodării (obiecte de
mobilier, aparate de uz casnic).
Spre exemplu o creştere a preţului la frigidere de la 1000 lei la 1100 lei (o sporire cu
10%) va determina o reducere a cererii pentru marfa respectivă de la 5000 de bucăţi la 4500 de
bucăţi (deci o diminuare în aceeaşi proporţie).
4. Bunuri cu cerere atipică – sunt bunuri inferioare de tip Giffen, dar şi bunuri care se
cumpără doar pentru satisfacerea vanităţii şi snobismului4. În cazul acestor bunuri creşterea
preţului determină creşterea cantităţii cerute, respectiv scăderea preţului determină scăderea
cererii. Coeficientul de elasticitate a cererii în funcţie de preţ ia valoarea negativă. Ecp este
întotdeauna negativ, mai puţin pentru cererea atipică. Exemplul dat este cel al creşterii cererii
pentru cartofi pe fondul creşterii generale a preţului şi a reducerii cererii pentru carne considerat
un bun superior în acest exemplu.
Elasticitatea cererii în funcţie de preţ este influenţată de următorii factori:
- ponderea consumului în totalul veniturilor unei familii este mai mare cu atât
elasticitatea cantităţii cerute faţă de preţ este mai mare;
- gradul de substituibilitate (rata marginală de substituţie). Cu cât acest grad este
mai ridicat, cu atât elasticitatea cererii în funcţie de preţ este mai mare.
Elasticitatea încrucişată valabilă atât pentru cazul substituţiei cât şi al
complementarităţii dintre două bunuri arată variaţia relativă a cererii pentru un bun ca urmare
variaţiei relative a preşului unui alt bun, bunuri între care există o anumită relaţie. Se calculează
prin intermediul coeficientului de elasticitate încrucişată a cererii notat cu Ec după următoarea
formulă:
Ec = ∆Qx/∆Py : Qx0/Py0 = ∆Qx : Qx0 / ∆Py : Py0
unde: Qx0 – cantitatea cerută iniţial din bunul X (substituibil)
Py0 – preţul iniţial al bunului Y (substituibil)
∆Qx – variaţia cantităţii cerute din bunul X
∆Py – variţia preţului bunului Y.
Valoarea coeficientului de elasticitate încrucişată a cererii ia valori pozitive atunci când
bunurile sunt substituibile sau negativă atunci când bunurile sunt complementare.

4
Angelescu, Coralia: „Dicţionar de economie”, ed a II-a, Ed. Economică, Bucureşti, 2001, p.119
7
 Fie bunul Y reprezentat de unt şi bunul X reprezentat de margarină. Se constată că atunci
când are loc o creştere a preţului untului, consumatorii se vor îndrepta spre consumul margarinei,
astfel că coeficientul de elasticitate încrucişată a cererii este pozitiv.
În schimb în cazul bunurilor complementare coeficientul de elasticitate încrucişată este
negativ. Spre exemplu fie bunul Y o casetă audio iar bunul X un casetofon. Se constată că dacă
preţul casetei se diminuează, cererea pentru casetofoane va creşte, ceea ce va antrena creşterea
achiziţiilor de casete.
Elasticitatea cererii în funcţie de venit arată cu câte procente se modifică cererea pentru
un bun, la schimbarea cu un procent a venitului disponibil al cumpărătorului.
Elasticitatea cererii în funcţie de venit se determină cu ajutorul coeficientului de
elasticitate a cererii definit ca raport între modificarea relativă (procentuală) a cantităţii cerute şi
modificarea relativă (procentuală) a venitului.
Coeficientul de elasticitate a cererii în funcţie de venit notat cu E cv este întotdeauna
pozitiv şi se determină după următoarea formulă:
Ecv = ∆Q/∆V : Q0 / V0 = ∆Q : Q0 / ∆V : V0
unde: Q0 – cantitatea cerută iniţial
V0 – venitul iniţial al cumpărătorului
∆Q – variaţia cantităţii cerute
∆P – variaţia venitului cumpărătorului.

3. Elasticitatea ofertei
Elasticitatea ofertei reprezintă gradul de modificare a ofertei în condiţiile schimbării
preţului, sau a oricăreia din condiţiile ofertei. Oferta este mai elastică cu cît este mai mare
modificarea în cantitatea produsă de ofertanţi.
În dependenţă de factorii de modificare, se deosebesc următoarele elasticităţi:
 Elasticitatea de preţ a ofertei (analizată în următorul paragraf);
 Elasticitate de cost a ofertei;
 Elasticitate de cost al factorilor ofertei - reprezintă capacitatea de reacţie a ofertei la
modificarea preţului factorilor. Ca exemplu: elasticitatea ofertei de pămînt – renta de situaţie.
Dacă preţul pămîntului creşte, acest lucru poate determina o ofertă mai mare de pămînt.
De exemplu, o creştere a preţului oferit de fermierii din zonele de deal ar putea face să crească
cantitatea de pămînt disponibilă pentru păşunatul oilor. Această neelasticitate a ofertei este cea
care conduce la „renta economică”, sau altfel spus rentă de situaţie. Dacă un antreprenor
manifestă indiferenţă faţă de situaţie, el nu va plăti rente economice, ci îşi va stabili
întreprinderea sa într-o situaţie mai ieftină, altundeva. În cazul în care el este determinat să

8
aleagă o anumită localizare, deoarece avantajele amplasării cîntăresc mai mult decît
dezavantajele costului ridicat, el va continua să ceară pămînt şi să plătească rentă de „situaţie”5.
Oferta pentru pămîntul urban este neelastică, iar situarea lui este de o imortanţă
covîrşitoare. Oricare ar fi preţul, oferta nu poate fi mărită, şi o mare parte a cîştigurilor lui trebuie
să fie rentă de „situare”. Antreprenorii care îşi stabilesc afacerile în zone moderne nu pot evita
plata unor preţuri mai mari pentru pămînt.
Factorii cei mai importanţi care determină elasticitatea ofertei sunt:
I) Costul producţiei. Atunci cînd costul total mediu a produsului creşte se va înregistra o scădere
a elasticităţii ofertei, iar atunci cînd costul scade se va înregistra o creştere a elasticităţii ofertei.
Explicaţii: Dacă pe piaţă pentru un bun oarecare se înregistrează o creştere a cererii la acelaşi
nivel de preţ, oferta va creşte numai dacă costul total mediu nu creşte. Acesta depinde de preţul
factorilor de producţie. Creşterea pentru bunul respectiv a ofertei va duce inevitabil la creşterea
cererii pentru factorii de producţie utilizaţi la producerea lui, ceea ce va antrena creşterea preţului
la aceşti factori şi implicit creşterea costului total mediu a produsului în discuţie. În acest caz,
oferta va scădea.
II) Gradul de substituire. Cu cît este mai mare gradul de substituire a factorilor de producţie de la
producţia unui bun la producţia altor bunuri, cu atît va fi mai mare elasticitatea ofertei bunului
respectiv. Cînd preţul unui produs creşte, este profitabil a se produce o cantitate mai mare din
bunul respectiv. Creşterea cantităţii oferite dintr-un bun, cînd preţul lui creşte, depinde, într-o
anumită măsură, de cît de uşor se pot atrage factorii de producţie de la alte utilizări. Aceasta este
în funcţie de uşurinţa adaptării factorilor de producţie respectivi la producţia bunului fără
discuţie, deci de uşurinţa trecerii lor de la producerea unor bunuri anumite la producerea bunului
respectiv.
III) Stocarea bunurilor. În cazul bunurilor care se pot stoca o perioadă de timp, elasticitatea ofertei
acestora creşte şi invers, dacă posibilităţile de stocare sînt reduse sau lipsesc. Cheltuielile de
stocare se adaugă la costul produsului, astfel încît costul total se măreşte. În acest caz
elasticitatea ofertei se va reduce.
IV) Timpul (perioada de timp) de la modificarea preţului. Timpul are un efect important asupra
elasticitatea ofertei. Acest factor se află într-o relaţie strînsă cu gradul de substituire. Cu cît
această perioadă de timp este mai mare, cu atît pot fi mutaţi mai mulţi factori de producţie de la o
activitate productivă la alta.
Gradul de influenţă a timpului, ca factor, se distingem în dependenţă de două perioade de
timp, respectiv perioada scurtă şi perioada lungă.

5
Zbîrciog Valeriu Microeconomie aplicată, Editura Evrica, Chişinău 2001, p.57
9
 În perioada scurtă, cantităţile a cel puţin o parte din factorii de producţie utilizaţi la
producerea unui bun sînt fixe. Pe termen scurt, oferta multor articole este neelastică. De
exemplu, producţia de lapte nu poate fi mărită decît după ce vacile au ajuns la maturitate. A
construi o fabrică nouă este o treabă care nu se face într-o săptămînă, ci ar putea fi necesară o
perioadă de cîţiva ani pentru a proiecta şi echipa. Perioada scurtă de timp în care nici unul din
factorii de producţie nu se modifică se numeşte perioada pieţei6. În această perioadă nu se poate
modifica cantitatea oferită în răspuns la modificarea preţului. În consecinţă, cantitatea oferită
dintr-un bun rămîne aceeaşi, deci oferta este perfect inelastică. Iar curba ofertei este sub forma
unei drepte verticale fig.2. În perioada scurtă, unii dintre factorii de producţie pot fi schimbaţi şi,
prin urmare, cantitatea oferită dintr-un bun, poate spori în anumite limite, ca răspuns la
modificarea preţului. Oferta este inelastică, dar nu perfect inelastică ca în perioada de piaţă
(fig.2.).

Preţ oferta perfect inelastică

oferta inelastică

oferta elastică
P1

P0

q0 q1 q2
Cantitate
Fig.2.

În perioda lungă, se pot modifica cantitativ toţi factorii de producţie. Deci, cantitatea
oferită în răspuns la modificarea preţului este mult mai mare decît în perioada scurtă. În această
perioadă se asigură posibilitatea unei oferte elastice, respectiv procentul creşterii cantităţii oferite
este mai mare decît cel de creştere a preţului (fig.2.).
Cazuri tipice ale elasticităţii ofertei conform preţului
În funcţie de sensibilitatea ofertei la modificarea preţului se disting mai multe situaţii ale
elasticităţii ofertei care sunt numite „tipice”:
 Curbe ale ofertei cu elasticitate constantă

6
Ciucur D., Gavrilă I., Popescu C. Economie: Manual universitar, ediţia a II-ua, Editura Economică, 2001, p.63
10
 Oferta perfect elastică (vezi fig.3.) se reprezintă printr-o linie dreaptă, paralelă cu axa X.
Oferta perfect elastică este destul de improbabilă în viaţa reală; ea indică faptul că la preţuri mai
mici decît P1 furnizorii nu sunt pregătiţi deloc să mai oferteze, dar la preţul P1, ei sînt pregătiţi să
oferteze orice cantitate cerută.
Elasticitatea nulă (vezi fig.3.), reprezintă oferta complet lipsită de reacţie faţă de preţ, este o
linie dreaptă paralelă cu axa preţului.
Oferta cu elasticitate zero (vezi fig.3.) este destul de comună în viaţa de fiecare zi; picturile
lui Picasso prezintă o elasticitate nulă a ofertei şi se vînd pe piaţă la orice preţ li se stabileşte.

Fig.3. Curbe ale ofertei cu elasticitate constantă

Elasticitatea unitară a ofertei este un caz special. Orice curbă a ofertei de linie dreaptă care
trece prin origine trebuie să aibă elasticitate unitară. Cantitatea furnizată trebuie să se modifice
proporţional cu preţul dacă „curba” este dreptă şi trece prin origine. Oferta preţ de elasticitate
unitară este aceea care se modifică în acelaşi sens cu preţul şi cu aceeaşi intensitate.
 Curbe ale ofertei cu elasticitate care reacţionează la modificările de preţ
Oferta va fi cu o elasticitate mai mare decît 1 în următoarele cazuri:
a. Cînd un antreprenor sau un grup de antreprenori produc pentru mai multe pieţe
diferite şi pot dirija mărfurile spre piaţă care oferă cele mai mari avantaje.
b. Cînd dotările cu care se produc bunurile nespecifice. Astfel, un antreprenor care
produce o varietate de produse folosind dotări nespecifice poate să schimbe producţia cu
uşurinţă de la linii mai puţin profitabile. În mod asemănător, un producător cu dotări
nespecifice poate cu uşurinţă să părăsească o industrie sau să intre într-o industrie, dar
un producător cu dotări specifice trebuie să rămînă în procesul de producţie atîta vreme
cît există un avantaj cît de mic pentru asta.
Aceste curbe sunt:
 oferta elastică la preţ, cea care se modifică în acelaşi sens cu preţul, dar mai intens. Ea se
identifică prin faptul că ESP>1, iar grafic evoluează după o curbă care, plecînd din origine, se
situează sub bisectoare (vezi fig. 4.).

11
 Fig. 4. Curba ofertei în ansamblul ei elastică, OOI şi inelastică OOII
 Oferta inelastică la preţ se modifică în acelaşi sens cu preţul, dar mai lent. Se identifică
analitic prin 0 < ESP < l şi evoluează după o curbă OO" situată deasupra bisectoarei
corespunzătoare unghiului yOx.
Capacitatea ofertei de a se modifica mai repede, mai lent sau identic în raport de modificarea
preţului depinde de mai multe împrejurări ce ţin de condiţiile specifice ale fiecărui întreprinzător:
 de strategia de piaţă promovată de către fiecare firmă;
 de tactica de marketing adoptată;
 de domeniul (ramura de activitate);
 de conjunctura generală a economiei.
Dincolo de asemenea situaţii specifice fiecărei ramuri şi etape de evoluţie a economiei există
şi unele împrejurări comune care influenţează elasticitatea ofertei în raport de preţ ca, de
exemplu7:
› condiţiile de stocare pe care le impune fiecare marfă în funcţie de natura ei: perisabilă
sau nu; periculoasă sau fără pericole pentru sănătatea oamenilor şi a naturii; dimensiunile
spaţiului de stocare solicitate şi condiţiile cerute etc;
› costul stocării:
a. oferta este de regulă elastică cînd acesta este mic;
b. inelastică, atunci cînd costul stocării este ridicat.
› perioada care trece de la modificarea preţului.
a. dacă perioada este foarte scurtă, oferta este de regulă inelastică;
b. dacă perioada este scurtă elasticitatea ofertei în raport de preţ poate fi unitară;
c. devine elastică pe termen lung.
O asemenea situaţie se explică prin sursele de constituire şi evoluţie a ofertei. Astfel, pe
termen foarte scurt, oferta se modifică doar pe seama posibilităţilor de stocare, iar acestea sunt în
mod inevitabil foarte limitate. În schimb, pe termen lung oferta este elastică în raport de preţ
pentru că programele de producţie şi de investiţii ale întreprinzătorilor au fost adaptate la
modificarea preţurilor (se extind cînd preţurile cresc sau se restrîng cînd preţurile se reduc). Pe
termen lung are loc şi pătrunderea în ramură a noi întreprinzători (cînd preţul creşte) şi
reprofilarea altora cînd preţul scade. Tot pe termen lung se modifică procesele de fabricaţie cu
ciclu lung, mai ales în unele ramuri ale industriei, construcţiilor şi agriculturii.

4. Importanța practică a teoriei elasticității

7
Doltu Claudia Economie ( microeconomie şi macroeconomie), Editura ASE, Bucureşti 2004, p.91
12
 În urma celor expuse mai sus voi încerca să motivez importanța şi aplicarea teoriei
elasticităţii în practică.
Elasticitatea cererii, şi anume cunoaşterea ei, prezintă o semnificaţie deosebită în cadrul
orientării agenţilor economici. Interesul lor este să-şi maximizeze profitul, deci în condiţiile de
preţ existente pe piaţă, ei pot să-şi adapteze deciziile cu privire la producţie, corespunzător
raportului existent între venitul total şi elasticitate.
Venitul total, pentru un antreprenor, reprezintă cîştigul total care îi va reveni în urma
activităţilor lui (provenit din cantitatea de bani cheltuită de consumatori pentru produsul lui).
Venitul total se calculează ca produsul dintre preţ cu cantitatea vîndută, aşa că, pentru fiecare
punct de pe curbă, cîştigul total realizat este reprezentat de dreptunghiul preţ * cantitate, care este
aria suprafeţei OQ1DP1 din Fig.5.

Fig.5. Cîştigul total al unui antreprenor sau al unei industrii

Antreprenorii sunt interesaţi de cîştigul total şi de efectul modificărilor de preţ asupra

cîştigului total. Dacă un antreprenor micşorează preţul, el poate scadea cîştigul total, iar asta
depinde de elasticitatea cererii în acel punct. Dacă cererea este elastică, astfel încît cantitatea
vîndută creşte mai mult decît proporţional, cîştigul total va creşte. Dacă cererea este neelastică,
nu merită să se micşoreze preţul, deoarece reducerea de preţ va reduce sumele cheltuite de către
public pentru acel produs.
În Fig.5. se face uz de o curbă sub formă de linie dreaptă (a cărei elasticitate variază de la
infinit (pe axa preţului) la zero (pe axa cantităţii) după cum s-a explicat mai devreme) pentru a
demonstra modificarea venitului total ca urmare a modificării preţului.
Oriunde ar fi punctul de elasticitate unitară, o modificare în acel punct nu va afecta
cîştigul total, deoarece zona haşurată a cîştigului pierdut prin reducerea preţului este egală cu aria
haşurată a cîştigului realizat prin creşterea cantităţii vîndute. Acest lucru se poate observa în
cazul modificării de la P3 la P4 (vezi Fig.6.)

13
 Fig.6. Modificarea cîştigului total ca urmare a modificării preţului
Deciziile importante afectate de elasticitate includ următoarele:

Politica de taxe a unui ministru

Taxele sunt impuse din numeroase motive. Creşterea cîştigului este unul din scopurile
comune, dar deascurajarea unei dezvoltări industriale este un altul.
Dacă un ministru doreşte să mărească cîştigul, el trebuie să supună taxele bunurile care
sunt în cerere neelastică. De vreme ce nu există nici un substituient apropiat pentru aceste bunuri,
consumatorii nu vor fi în stare să evite taxele prin reducerea cumpărătorilor. Taxele pe tutun,
vinuri, băuturi alcoolice şi ceai au reprezentat întotdeauna o modalitate bună de a mări cîştigul în
Marea Britanie. Nu există nici un substituient apropiat pentru vreunul din aceste produse, cu
toate că cetăţeanul nefumător şi nebăutor va evita taxa pe primele două. Taxa pe benzină este de
asemenea o sursă de cîştig foarte prolifică.
Dacă un ministru doreşte să influenţeze unele dezvoltări pe care le consideră că ar fi
nedorite, el poate să procedeze în consecinţă prin impunerea de taxe. Măsura în care politica
reuşeşte va depinde de elasticitatea cererii, adică dacă taxa impusă pentru micşorarea cererii
reuşeşte să facă asta şi nu doar va realiza un cîştig suplimentar ministrului.

Devalorizarea sau deprecierea monedei

În zilele noastre, manipularea monedelor este descurajată. Pe scurt, a devaloriza sau a
deprecia moneda înseamnă a-i scădea valoarea în raport cu toate celelalte monede. Acet lucru
permite străinilor să cumpere exporturile noastre mai uşor, pentru că ele devin mai ieftine, în
timp ce bunurile străine devin mai costisitiare pentru cetăţenii noştri. Acest lucru ar trebui să
îmbunătăţească starea balanţei de plăţi, prin sporirea exportului şi reducerea importului.
Elasticitatea cererii pentru export şi pentru import ar putea să afecteze succesul acestei politici.
Dacă cererea pentru export este elastică (astfel că chiar dacă fiecare unitate de export vîndută
aduce mai puţină monedă străină cererea suplimentară contracarează acest lucru), cîştigurile din

14
exterior vor creşte. Dacă cererea pentru export este neelastică în raport cu preţul, această politică
va fi pe cît de inutilă, pe atît de nepotrivită, deoarece volumul exportului nu va creşte, iar cel
vîndut va aduce mai puţine cîştiguri decît înainte. Efectele asupra importului sunt similare.
O caracteristică a pieții bunurilor de lux este sensibilitatea foarte mare la coborarile si
urcarile in economie, preturile ce aduc profituri mari, si marci foarte atent controlate. Alte linii
de ghidare se pot aplica anumitor piete de lux cum ar fi piata ceasurilor de lux.
Un ceas de lux nu indica o alta ora decat unul obisnuit, chiar daca se prea poate ca uneori modul
de afisare sa fie altul, insa un ceas de lux este un simbol al unui anumit statut. In plus,
cumpararea unui ceas de lux poate fi o investitie, pentru ca un ceas obisnuit nu va putea fi vandut
niciodata la un pret mai mare decat cel la care a fost cumparat.
Exempu de bunuri de lux sunt ceasurile produse de „Godina International”. Cel mai
scump ceas, de la Godina „Chopard” adus la Chişinău a costat 110 mii de dolari.
Prețurile sunt înalte, cererea la aceste accesorii este elastică. La patru ani de la
deschiderea primului magazin, avea să observe cererea la ceasurile de elită, „Chopard” şi
„Chronoswiss”, mărci scumpe, fapt ce denotă creşterea bunăstării în Moldova.
Însă la o majorare a prețului cumpărătorii reacționează promt la această modificare, ceea
ce confirmă elasticitatea cererii la aceste produse de lux.
Problemă (cerere elastică)
Se dă:
P1 = 100 u.m. Q1 = 100 bucăţi;
P2 = 50 u.m. Q2 = 300 bucăţi;

Fig.7. Graficul cererii elastice comform probleimei

Fixarea preţului de către un monopolist

Monopolistul doreşte să stabilească astfel de preţuri încît să obţină maximum de cîştig.
Dacă ne referim din nou la fig.6., observăm că acolo unde cererea este neelastică, merită pentru

15
monopolist să ridece preţurile. Să presupunem că la preţul P5 se pot realiza profituri confortabile.
Profiturile pot fi mărite dacă preţurile se ridică spre P4. dacă preţurile se ridică însă spre P3,
cererea va deveni elastică şi, din acel punct, creşterea preţurilor va fi mai puţin profitabilă de
aceea monopolistul va găsi că este profitabil să restrîngă producţia şi să forţeze preţul, dar numai
pînă în punctul în care cererea pentru produs devine elastică.
În paragraful trecut am văzut că dacă cererea este elastică ar fi avantajos pentru o firmă
să-şi mărească producţia, de vreme ce cîştigul total creşte. Dacă cererea creşte este neelastică,
restrîngerea producţiei va forţa preţul să crească şi va ridica cîştigul total. Rezultă că un
monopolist, unicul furnizor al produsului său, poate să mărească preţul pentru a-şi exploata
monopolul, dacă cererea pentru bunuri este neelastică. Dacă produsul nu are substituienţi
apropiaţi, astfel încît oamenii trebuie să-l cumpere, sau dacă este o substanţă care generează
tabieturi, ei nu vor fi în stare să reducă cererea atunci cînd preţul creşte. Restricţiile impuse
ofertei în acest caz pot forţa preţul pînă la nivelul la care el aduce beneficiu monopolistului.
Elasticitatea de venit a cererii este foarte importantă în planificarea nevoilor industriale
şi sociale. Atunci cînd veniturile cresc, oamenii nu numai că îşi măresc cererea pentru bunurile
care le-au consumat în trecut, dar trec la produse noi. Ei ar putea să-şi îmbogăţească viaţa prin
meniuri mai variate sau prin bunuri de consum mai sofisticate. Antreprenorii şi guvernele trebui
să prevadă aceste nevoi şi să-şi formeze opinii în legătură cu elasticităţile probabilă ale cererii
pentru diferitele bunuri, în funcţie de creşterea veniturilor.
Elasticitatea de populaţie are importanţă pentru deciziile privind stabilirea salariilor ca
şi pentru derularea normală a raporturilor între întreprinzători şi posesorii forţei de muncă.
Concluzii

Pentru a analiza măsura în care răspunde cantitatea cerută sau cantitatea oferită dintr-un
bun la modificarea preţului acelui bun sau la modificarea altor condiţii economice, apare
conceptul de elasticitate. Acest concept permite realizarea unor observaţii cantitative cu privire la
efectele modificării cererii sau ofertei asupra preţului şi cantităţii de echilibru.
Bunurile și serviciile au diferită elasticitate a cererii și ofertei, în dependență de acesta se
stabilesc mai multe norme, se stabilește prețul și cantitatea de echilibru și altele.
Cunoașterea formei de elasticitate a cererii prezinta o importanță deosebită în procesul
decizional, deoarece in condițiile practicării unor prețuri mai scăzute, maximizarea profitului este
posibilă numai în situația unor cereri elastice. Mărimea profitului depinde de evoluția venitului
total încasat și a costului total.

16
 Elasticitatea ofertei are o deosebită importanță în procesul decizional luat de către
întreprinzator. Veniturile sale sporesc cu cît oferta față de preț este mai elastică și o adaptează
mai rapid la modificările prețului.
Cunoașterea elasticității cererii și ofertei este utilizată nu doar în deciziile referitoare la
prețul care trebuie să-l practice managerii pentru sporirea încasărilor, dar și în analiza efectelor
impunerii fiscale și a acordării subvențiilor producătorilor și consumatorilor. Analiza repartizării
presiunii fiscal permite a aprecia corectitudinea sistemului fiscal adoptat. Informația despre
elasticitatea cererii și ofertei permite de a determina cui îi revine o povară fiscală mai mare și
cine cîștigă în cazul acordării subvențiilor.

BIBLIOGRAFIE

1. Angelescu, Coralia: „Dicţionar de economie”, ed a II-a, Ed. Economică, Bucureşti, 2001

2. Bodea, Gariela: “Microeconomia, principiile şi mecanismele jocului”, Ed. Presa Universitară
Clujeană, Cluj Napoca, 2002
3. Cara E., Pârţachi I., Stratan S. Microeconomie aplicată, Chişinău 1998
4. Ciucur D., Gavrilă I., Popescu C. Economie: Manual universitar, ediţia a II-ua, Editura
Economică, 2001
5. Doltu Claudia Economie ( microeconomie şi macroeconomie), Editura ASE, Bucureşti 2004
6. Tomşa Aurelia, Teorie economică / Acad. de Studii Econ. din Moldova, Catedra Teorie şi
Polit. Econ.; 2012
7. Zbîrciog Valeriu Microeconomie aplicată, Editura Evrica, Chişinău 2001

17
18