Tema : Sistemul Bugetar al Republicii Moldova

1
Introducere

Timp de mai bine de două secole, una din problemele cele mai controversate ale
teoriei economice a fost şi rămîne a fi problema rolului economic al statului. Chiar şi
astăzi, cînd economiile ţărilor lumii sînt economii mixte şi deci o implicare a statului în
viaţa economică se înţelege de la sine, confruntarea dintre partizanii şi adversarii
implicării statului în activitatea economică rămîne la fel de actuală ca şi acum o jumătate
de secol.

Evoluţia economiei naţionale, din ultimii ani, poate fi considerată favorabilă

pentru valorificarea întregului potenţial economico - financiar şi dezvoltarea durabilă a
ţării. O contribuţie importantă, la crearea acestor premise, revine sistemului financiar
public, care, prin intermediul politicii bugetare şi al mecanismului de redistribuire a
resurselor financiare publice, are implicatii directe asupra creşterii economice,
asigurînd realizarea obiectivelor de stimulare a activităţilor economice, de protecţie
socială, creşterea nivelului de trai şi reducerea sărăciei. Calitatea sistemului financiar
public poate fi asigurată prin crearea condiţiilor pentru administrarea publică
competentă, prin stabilirea regulilor, procedurilor, instrumentelor de dirijare a
sistemului şi procesului bugetar, urmarindu-se implementarea eficientă a
politicilor macroeconomice şi reformelor structurale.
Analizînd situaţia societăţii Republicii Moldova (RM), apoi aceasta îşi consumă
resursele de viitor, pe cînd alte societaţi le direcţionează pentru dezvoltare. Cauza acestei
situaţii constă în nerespectarea intereselor societăţii şi a economiei promovate de către
stat, interesele politice ce sunt aplicate de partidul de guvernare etc. Acestea şi alte
momente au stat la baza actualităţii prezentului studiu.

Tema de cercetare se referă la un spectru larg de probleme privind finanţele

publice şi anume funcţiile economice ale bugetului. O asemenea complexitate permite

2
identificarea unor categorii fundamentale în cadrul cercetării date. În opinia autorului,
sistemul bugetar poate fi considerat o categorie fundamentală de cercetare.
Autorul a elaborat această lucrare în baza cercetărilor specialiştilor din domeniu
Armeanic A., Moisescu F., Stratulat O., Galina Ulian, Dumitru Moldovanu, Secrieru
Angela, Vasile Iancu, Iu. Văcărel, T. Manole, M. Trofim, care au prezentat o imagine
clară asupra sistemului bugetar, utilizând exemple, comparări cu alte sisteme bugetare
internaţionale, studii de caz, date concrete şi generale actuale, statistici.
Suportul informaţional al lucrării îl constituie actele legislative şi
normative ale RM; datele furnizate de Ministerul Finanţelor, Biroul Naţional de
Statistică şi lucrările de specialitate.
Scopul lucrării constă în abordarea veniturilor şi cheltuielilor fiecărei categorii în
parte a bugetului public naţional, evoluţia în timp a bugetului naţional public în decursul
câtorva ani consecutivi, repartiţia veniturilor şi cheltuielilor în direcţiile bugetare din
Republica Moldova, analiza fiecărei verigi a bugetului naţional public, execuţia lui pe
categorii şi compararea sistemului bugetar din Moldova cu alte sisteme bugetare din alte
state.
Bugetul are un rol important în viaţa publică, reprezentând strategia fundamentală
de planificare şi supraveghere a activităţii economico-financiare a statului. Însăşi
prezenţa statului în viaţa socială şi economică este legată de intervenţia bugetară.
Având în vedere scopul urmărit, obiectivele cercetării sunt:
 analiza concepţiilor fundamentale privind sistemul bugetar, determinarea
elementelor componente ale acestuia analiza surselor de constituire a
veniturilor bugetare şi direcţiilor de repartizare a cheltuielilor bugetare;
 aprecierea implicaţiilor politicii bugetar-fiscale asupra dezvoltării economice,
evaluarea tendinţelor şi a perspectivelor dezvoltării sistemului bugetar al RM;
 evidenţierea particularităţilor finanţării instituţiilor publice pe baza unui exemplu
practic;
 elaborarea recomandărilor privind perfecţionarea sistemului bugetar în

3
 vederea asigurării flexibilităţii politicii bugetar-fiscale, repartizării eficiente
a resurselor financiare publice şi optimizării relaţiilor interbugetare în scopul
consolidării disciplinei financiare în sectorul public.
Necesitatea studiului dat este de a prezenta într-o formă succintă şi clară
caracteristica bugetului public naţional de la apariţie, noţiuni conceptuale, politicile ce se
reflectă asupra veniturilor şi cheltuielilor publice, până şi determinarea şi evaluarea
nivelului echilibrului / dezechilibrului financiar al sistemului bugetar din Republica
Moldova.
Lucrarea a fost structurată în trei capitole, incluzând şi alte elemente structurale,
cum ar fi introducerea, concluzii şi propuneri, bibliografia şi anexele.
Capitolul I – „Abordări teoretice privind sistemul bugetar” – prezintă o sinteză
asupra conceptului privind apariţia şi evoluţia sistemului bugetar, noţiuni privind
sistemul bugetar, principii bugetare şi procesul bugetar.
Capitolul II – „Analiza structurii şi a conţinutului bugetului de stat din Republica
Moldova” – este prezentată structura sistemului bugetar, şi anume: bugetul consolidat,
bugetul asigurărilor sociale de stat, fondul de asigurări obligatorii de asistenţă medicală;
sânt evidenţiate sursele de constituire a veniturilor şi direcţiile de repartizare a
cheltuielilor.
Capitolul III – „Problemele actuale ale sistemului bugetar în Republica Moldova
şi căile de soluţionare a lor” – sunt examinate efectele politicilor macroeconomice
promovate asupra dezechilibrului structural. Sunt determinate implicaţiile politicii
bugetar-fiscale în evoluţia sistemului bugetar prin efectuarea unei ample analize a
structurii şi dinamicii resurselor financiare, a eficienţei gestiunii cheltuielilor publice. A
fost apreciată elasticitatea veniturilor şi cheltuielilor publice, sunt delimitate
principalele componente ale dezechilibrului structural şi vertical al sistemului
bugetar şi sunt evaluate influenţele acestor componente asupra tendinţelor actuale în
evoluţia dezechilibrului financiar public la nivel macroeconomic.
Lucrarea dată urmăreşte posibilitatea revizuirii structurii sistemului bugetar,

4
perfecţionării relaţiilor financiare din cadrul acestuia cât şi evoluţia lui, însă aceasta nu
oglindeşte în întregime toate subiectele referitoare la sistemul bugetar.
I. ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND SISTEMUL BUGETAR

1.1. Apariţia şi evoluţia istorică a sistemului bugetar

Apariţia primelor elemente de finanţe şi în deosebi a finanţelor contemporane,

constituie rezultatul unui proces istoric complex şi îndelungat, care a cuprins întreaga
viaţă istorico-economică. Finanţele au apărut pe o anumită treaptă de dezvoltare a
societăţii, au evoluat de la o rînduire social-economică la alta, conţinutul, funcţiile şi
rolul lor fiind determinate de modul de producţie respectiv.
Finanţele au apărut atunci, cînd a apărut proprietatea privată şi societatea s-a
scindat în clase sociale. Ca urmare a apărut statul.
În condiţiile primei faze a societăţii omeneşti, numită de majoritatea cercetătorilor
istorici comuna gentilică, nu există proprietate privată, împartirea societăţilor în pături,
stat, organe de constrîngere şi altele. Deci nu era necesitatea de a căuta mijloace
materiale pentru funcţionarea autorităţilor publice.
La o anumită etapă de dezvoltare a forţelor de producţie, s-au produs două
diviziuni mari ale muncii: divizarea agriculturii în două ramuri – cultivarea plantelor şi
vităritul, şi desprinderea de la agricultura mestesugăriei. În urma acestor diviziuni
sociale a muncii, a crescut productivitatea ei, ceea ce a condus la apariţia surplusului de
produse folosit pentru schimb. În procesul schimbului de mărfuri a apărut echivalentul
general-banii. Aceste procese, paralel cu altele, au contribuit la apariţia proprietăţii
private.
Iniţial, în comuna gentilică, predomină gospodăria naturală, dar mai tirziu se
dezvoltă relaţiile marfă-bani, datorită dezvoltării proprietăţii private, ceea ce a dus la
apariţia banilor. La diferite popoare funcţia de mijloace baneşti le îndeplineau anumite
obiecte (pene de păsări, diamante, aur, vite, blănuri, sare, grîu, scoici, etc.), iar odată cu

5
descoperirea metalelor a fost pusă în circulaţie moneda metalică. Odată cu progresul
proceselor de surplus de producţie şi muncă, apare necesitatea de organe de conducere.
Apariţia organelor puterii de stat, ca administraţia de stat, justiţia, armata
permanentă, adică instituirea forţei publice, a făcut necesară procurarea de mijloace
materiale şi băneşti pentru întreţinerea acestor organe.
De aici rezultă, că pentru a întreţine această forţă publică era nevoie de contribuţia
cetăţenilor prin impozite. Plata impozitelor era unica sursă de venit a Tărilor Române,
spre deosebire de alte state, care aveau venit din urma razboaielor. În epoca medievală
Ţările Române au luptat pentru apărarea hotarelor, ci nu pentru cotropirea altor
pământuri.
Începând cu sec. XII-XIII se formează statele feudale româneşti ca instrument al
menţinerii relaţiilor de clasă, al independenţei politice. S-au constituit organele
respective de conducere a obştii săteşti, în fruntea ei se afla un jude. El era ajutat de
„oameni buni şi bătrâni” în păstrarea ordinii, rezolvarea diferendelor dintre membrii
comunităţii, colectarea impozitelor etc.
Mai târziu, bascacii stabiliţi în Podolia, strângeau de la localnici impozite
predestinate hanului Hoardei de Aur. Acest sistem a fost răspândit şi la unele localităţi
româneşti din spaţiul Carpato–Nistrean, care ulterior a intrat în componenţa Ţării
Moldovei.
În sec. XV legăturile comerciale dintre ţările româneşti erau stimulate de
privilegiile pe care unele oraşe le aveau din sec. XIV, inclusiv „locul de impozit”, drept
obţinut mai târziu şi de unele localităţi urbane moldoveneşti şi munteneşti.
Pârcălabul, starostele, marele vătaf, care erau reprezentanţii puterii centrale pe
teren, împreună cu agenţii fiscali, puteau intra în toate satele ţinutului ca să încaseze
dările de la contribuabili. Cunoscând situaţia de pe teren, pârcălabul era delegat să facă
anchetă şi să judece numeroasele neînţelegeri cu caracter fiscal.

6
 Proprietatea feudală asupra pământului se realiza prin renta plătită de micul
producător, care în cele din urmă formau veniturile statului. Renta centralizată, plătită în
bani era utilizată pentru întreţinerea armatei.
O importanţă enormă în procesul de întărire a organelor de stat au constituit-o
organele fiscale, ce asigurau şi îndatoririle faţă de Poartă. Pentru impozitarea efectivă s-
au constituit organe de impunere, percepere şi de constrângere, se întocmeau registre ale
contribuabililor. În fruntea aparatului fiscal se afla marele vistiernic cu alţi dregători.
Populaţia îşi exprima atitudinea ei negativă faţă de dominaţia străină în mod
diferit. În unele localităţi ani în şir nu se plăteau impozite, deşi autorităţile otomane îi
ameninţau pe restanţieri cu diferite pedepse corporale, uneori aplicate în practică. Mulţi
ţărani sărăciţi de presiunea fiscală îşi părăseau locurile de baştină şi formau cete de
haiduci, astfel protestând împotriva abuzurilor autorităţilor locale şi stăpânilor de moşii.
În prima jumătate a sec. XVII-lea se observa depăşirea crizei economice a Ţărilor
Române, survenită în ultimele decenii ale secolului premergător din cauza presiunii
fiscale otomane.
În anul 1812 a avut loc anexarea Basarabiei la Rusia ţaristă, fapt care a ruinat cu
desăvârşire economia Moldovei. Pentru a-şi întări poziţiile sociale în sate, ţarismul a
susţinut dezvoltarea aşa-zişilor „ţărani ai statului”, care primeau cоte 30 desetine de
pământ şi plăteau impozite, având anumite obligaţiuni faţă de stat.
Când Basarabia devine gubernie Imperiului Rus, sistemul bugetar basarabian se
„supune ” celui rus. Astfel în Basarabia se nominaliza de aparatul fiscal, care percepea
impozitele de la ţărani şi meşteşugari. Apoi aceste mijloace băneşti erau expediate la
organul trezorerial local, pentru a se verifica.
Decenii de-a rândul sistemul bugetar autohton s-a dezvoltat paralel cu cel al URSS,
după aceleaşi legi, principii şi regulamente. În RSSM, ca şi în URSS, aici fost stabilit un
sistem strict centralizat de calculare, încasare şi repartizare a mijloacelor băneşti la
întreprinderile şi organizaţiile de stat, cooperativele agricole şi de producere, precum şi
de la populaţie.

7
 Un anumit caracter politic l-a avut sistemul fiscal sovietic, introdus la 15 august
1940, prin care au fost lichidate toate restanţele de impozit pentru că nu avea cine şi cui
le plăti.
În RSSM, ca şi în URSS, a fost stabilit un sistem strict centralizat de calculare şi
încasare în buget a impozitelor şi altor plăţi percepute de la întreprinderile şi
organizaţiile de stat, cooperativele agricole şi de producere, precum şi de la populaţie.
Odată cu destrămarea URSS-ului, s-a destrămat şi „imperiul” bugetar unional. Fiecare
stat din componenţa URSS-ului a trecut la sistemul bugetar individual, împrumutând de
la alte state independente programe de administrare a finanţelor publice. Primul
document despre crearea inspectoratelor fiscale de stat orăşeneşti şi raionale este cel cu
numărul 68 din luna martie 1990, aprobat de Sovietul Miniştrilor al RSSM. Tot atunci,
pe lângă Ministerul Finanţelor, şi-au început activitatea anumite subdiviziuni fiscale, dar
care nu intrau în componenţa organelor financiare locale.
În ceea ce priveşte cheltuielile publice, apoi acestea în statul sclavagist erau
diverse. Una dintre cele mai importante speze o constituia întreţinerea puterii publice şi
curţii regale.
Mijloace importante se cheltuiau pentru întreţinerea armatelor şi companiilor
militare. Despre dimensiunile acestor cheltuieli se poate judeca după numărul
războaielor încontinuă, subjugarea popoarelor, formarea statelor mari (Egipt,
Macedonia, Imperiul Roman), care pretindeau dominaţia mondială.
În condiţiile gospodăriei naturale cheltuielile aveau caracter natural, dar o dată cu
dezvoltarea gospodăriei-marfă şi a banilor capătă formă bănească.
Cheltuielile mari necesitau construcţia şi dotarea construcţiilor publice : apeducte,
drumuri, poduri etc., pentru ce se efectuau colosale lucrări de pământ, transportări de
materiale la distanţe mari.
Alt gen de cheltuieli erau acelea pentru religie : construcţia de templuri, piramide,
organizarea sărbătorilor religioase şi altele.

8
 Cheltuielile se efectuau pentru primirea şi întreţinerea solilor, răscumpărarea
prizonierilor, pentru cadouri şi mite. Alte speze speciale erau prevăzute pentru ,,pâine şi
spectacole “. Munca ieftină a sclavilor a condus la ruinarea ţăranilor şi meşteşugarilor
liberi. Străzile Atenei şi Romei erau pline de oameni fără ocupaţie şi flămânzi care
cereau pâine şi distracţii. Autorităţile publice pentru susţinerea lor în supunere le acorda
sprijin material.
Începând cu anul 1991, în Republică a început să se aplice propria legislaţie
fiscală, ţinându-se cont de specificul economiei şi interesele bugetare naţionale. La 15
februarie, de exemplu, Sovietul Suprem adoptă Legea privind priorităţile dezvoltării
sociale a satului şi complexului agroindustrial, în care se prevăd particularităţile
impozitării beneficiului întreprinderilor, însoţite de o listă suplimentară de înlesniri,
acordate acestor gospodării.

1.2.Baza legislativă a sistemului bugetar şi a procesului bugetar

Următoarele legi au folosit ca bază legislativă la dezvoltarea sistemului bugetar
din RM:
1. Legea bugetului de stat pe anul curent;
2. Legea privind sistemul bugetar şi procesul bugetar nr.847-XII din 24.05.96;
3. Legea privind finanţele publice locale nr.397-XV din 16.10.2003;
4. Regulamentul privind repartizarea pe luni a veniturilor, cheltuielilor şi sursele de
finanţare ale bugetului de stat aprobat prin ordinul Ministerului de Finanţe nr.70 din
29.11.2004.
Potrivit Legii privind sistemul bugetar şi procesul bugetar nr.847-XII din
24.05.96 sistemul bugetar reprezintă un sistem unitar de bugete şi fonduri, care
constituie bugetul public naţional, cuprinzînd:
a) bugetul de stat;
b) bugetul asigurărilor sociale de stat;
c) bugetele unităţilor administrative-teritoriale;

9
 d) fondurile asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală.
Procesul bugetar reprezintă etape consecutive de elaborare, aprobare, executare şi
raportare a executării bugetului, care se elaborează şi se execută în baza unui sistem unic
de clasificaţie bugetară care include clasificaţia veniturilor bugetare, clasificaţia
funcţională, clasificaţia organizaţională şi clasificaţia economică a cheltuielilor bugetare
după cum urmează:
a) clasificaţia veniturilor bugetare grupează veniturile bugetare în baza legislaţiei
ce determină sursele de venituri;
b) clasificaţia funcţională a cheltuielilor bugetare grupează cheltuielile bugetare ce
reflectă utilizarea mijloacelor financiare în scopul implimentării funcţiilor de bază ale
statului;
c) clasificaţia organizaţională a cheltuielilor bugetare sistematizează cheltuielile
bugetare pe tipuri de întreprinderi, instituţii, organizaţii şi măsurile ce reflectă
distribuirea alocaţiilor între beneficiarii direcţi de mijloace din buget;
d) clasificaţia economică a cheltuielilor bugetare grupează şi detaliază cheltuielile
bugetare în conformitate cu destinaţia concretă a acestora.
Clasificaţia bugetară asigură:
a) sistematizarea indicilor bugetari pentru elaborarea, aprobarea şi executarea
bugetelor;
b) comparabilitatea internaţională a indicilor bugetari, conţinînd similtudini cu
sistemele de clasificaţie utilizate de organismele financiare internaţionale.
Clasificaţia bugetară se elaborează şi se aprobă de Ministerul Finanţelor. După
aprobare, clasificaţia bugetară se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Conform legii în vigoare, cheltuielile bugetare sunt determinate de alocaţiile specificate
în legea bugetară anuală, care include:
a) fondul de salarii al angajaţilor autorităţilor publice;
b) alte cheltuieli operaţionale ale autorităţilor publice;

10
 c) cheltuieli pentru învăţămînt, ştiinţă, cultură şi artă, ocrotirea sănătăţii, sport,
protecţia socială, protecţia mediului înconjurător;
d) susţinerea unor programe de cercetare ştiinţifică fundamentală;
e) cheltuielile pentru realizarea strategiilor de dezvoltare şi a altor strategii şi
programe naţionale;
f) transferuri pentru aurorităţile administraţiei publice locale, instituţiile finanţate de
la buget, întreprinderile de stat;
g) investirea în infrastructură publică şi în fondurile fixe care aparţin Guvernului sau
societăţii;
h) asigurarea apărării ţării, ordinii publice şi a securităţii naţionale;
i) serviciul datoriei de stat;
j) plata cotizaţiilor în organisme internaţionale;
k) implimentarea altor strategii şi programe guvernamentale în condiţiile legislaţiei;
l) cheltuielile legate de achitarea sumelor conform titlurilor executorii eliberate în
baza hotărîrilor rămase definitive ale instanţelor judecătoreşti.
Pentru a nu se înregistra anumite incălcări ale legislaţiei se exercită controlul
financiar şi auditul veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat de către Curtea de
Conturi.
Conform Regulamentului privind repartizarea pe luni a veniturilor, cheltuielilor
şi surselor de finanţare ale bugetului de stat repartizarea pe luni a veniturilor de bază ale
bugetului de stat şi modificarea acesteia se întocmeşte de către Ministerul Finanţelor de
comun cu Inspectoratul Fiscal Principal de Stat şi Serviciul vamal, iar repartizarea
generală pe luni a veniturilor, cheltuielilor şi surselor de finanţare ale bugetului de stat se
întocmeşte pe bază de consolidare, şi se aprobă de Ministerul Finanţelor.
Potrivit Legii privind sistemul bugetar şi procesul bugetar nr.847-XII din
24.05.96 proiectul legii bugetare anuale este elaborat de Ministerul Finanţelor, care
cuprinde anexele şi îl prezintă pentru examinare Guvernului împreună cu nota
explicativă. Anexele proiectului legii bugetare anuale includ:

11
 a) veniturile şi cheltuielile estimate pe anul bugetar viitor;
b) datele adiţionale, prevăzute de legea bugetară anuală;
pe cînd nota explicativă cuprinde estimările bugetului public naţional bazate pe:
a) strategii de dezvoltare socială şi economică;
b) strategiile politicii bugetar-fiscale;
c) strategiile datoriei de stat;
d) strategiile de sprijin financiar;
e) strategiile relaţiilor bugetului de stat cu bugetele unităţilor administrativ-teritoriale.

1.3.Concept, funcţii şi conţinut privind bugetul de stat

Bugetul, ca şi finanţele ,exprimă relaţii de mobilizare, repartizare şi utilizare a

principalelor resurse bănesti şi se impune ca o categorie economică distinctă pe o
anumită treaptă de dezvoltare a societăţii omenesti, respectiv în etapa de contituire şi
consolidare a statului. Afirmarea rolului economic al statului este inseparabilă de
bugetul de stat. Creşterea cheltuielilor publice şi atenuerea recesiunilor, redistribuirea
veniturilor de către stat, intervenţia statului cu scopul de a controla şi ’’ajusta’’ mersul
economiei, de a evita şocurile, de a reglementa economia în ansamblul ei-toate sunt
condiţionate în marea măsură de bugetul de stat.
Bugetul de stat reprezintă un instument de stabilizare a economiei, prin care forţa
publică influenţează cererea agregată, volumul producţiei şi nivelul general al preţurilor,
asigură protecţia socială. El este o formă concretă de manifestare a finanţelor şi de
înfăptuire a politicii financiare a statului, constituind mijlocul principal prin care se
formează veniturile statului şi prin care se efectuează cheltuielile publice. Bugetul
reprezintă actul cel mai important din viaţa publică, deoarece el este expresia financiară
a programului de acţiune a statului pe perioada de un an. Acesta poate fi aprobat sub
patru aspecte esenţiale:

12
 a) din punct de vedere juridic ,el reprezinta un act prin care se prevad si se aproba,
prin lege, veniturile si cheltuielile anuale ale statului, el reclamă studierea diverselor
reguli (norme) referitoare la conţinutul, prezentarea, adoptarea sa de către parlament, la
execuţia şi la controlul execuţiei sale.
b) din punct de vedere tehnic, interesează în deosebi procesele de pregătire şi
elaborare a bugetului.
c) din punct de vedere economic se poate remarca faptul că fondurile care trec
prin contul bugetar reprezintă o pondere semnificativă din PIB şi că prin impozitele
prelevate şi cheltuielile efectuate statul dispune de instrumente privilegiate de intervenţie
în viaţa economică şi socială.
d) din punct de vedere politic ,bugetul este considerat expresie a opţiunilor
Guvernului în ansamblul domeniilor care relevă componentele sale.
e) din punct de vedere public, bugetul este un mijloc de satisfacere a nevoilor
colective, fiind un act de conducere statala emanat dintr-un interes general-public.
Ca si finanţele, bugetul îndeplineşte funcţiile:
 De repartiţie;
 De control.
Funcţia de repartiţie se manifestă în sensul că statul, prin intermediul
bugetului public naţional, participă la distribuirea primară a produsului naţional brut
creat atît în sectorul public, cît şi în cel privat. Astfel, în procesul distribuirii primare se
formează veniturile din impozitul pe profit, taxa asupra terenurilor, proprietate de stat,
contribuţiile la asigurările sociale, monopolurile fiscale, taxele vamale şi altele. În
acelaşi timp, bugetul public naţional este un instrument prin care statul participă la
distribuirea unei părţi a produsului intern brut, moment în care veniturile sale se
formează pe seama resurselor provenite din impozite şi taxe (directe si indirecte)
mobilizate de la populaţie, de la firmele din sfera producţiei, circulaţiei, serviciilor,
liberelor profesii etc.

13
 Într-o oarecare măsura, prin companiile sale proprii, statul participă la
redistribuirea produsul naţional brut pe plan internaţional, în sensul că bugetul public
naţional reflectă încasarea diferenţelor favorabile sau acoperirea celor nefavorabile din
operaţiunile de import-export.
Funcţia de control a bugetului public naţional se exercită prin ansamblul
procesului bugetar. La etapa elaborării, folosindu-se metoda evaluării directe, sînt
verificate declaraţiile pe venituri şi impunere pentru ca aceasta sa evidentieze cît mai
real resursele generatoare de venituri publice.
In procesul încasării veniturilor funcţia de control se manifestă asupra
determinării corecte a cuantumului fiecărei surse de venit, a vărsării şi regularizării
acestora.
Respectindu-se principiul regimului de economii, controlul se exercită şi asupra
efecuării, legalităţii şi destinaţiilor în care s-a cheltuit banul public. Astfel, volumul
cheltuielilor pe acţiuni, titulari şi feluri aprobate prin legea bugetului sînt supuse
controlului sistematic şi permanent, ele efectuîndu-se numai în măsura exigibilităţii, a
epuizării anterioare puse la dispoziţia ordonatorilor de credite bugetare şi a respectării
destinaţiilor aprobate.
Conform prevederilor ’’Legea privind sistemul bugetar şi procesul bugetar’’
nr.847 din 24 mai 1996, sistemul bugetar al Republicii Moldovei (denumit şi buget
public naţional) include:
1. Bugetul de stat;
2. Bugetele unităţilor administrativ- teritoriale;
3. Bugetul asigurărilor sociale de stat;
4. Fondurile asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală.
Bugetul de stat este definit ca totalitatea veniturilor şi cheltuielilor necesare
pentru implimentarea obiectivelor şi strategiilor Guvernului. Veniturile bugetului de stat
includ:

14
  Venituri curente. Din acestea fac parte veniturile fiscale (impozitele
directe-impozite pe venit, impozite pe proprietate; impozitele indirecte-
taxa pe valoare adaugată, taxele rutiere speciale, accizele) şi încasări
nefiscale provenite din activitatea de antreprenoriat şi proprietate, taxele
şi plăţile administrative, încasările neidentificate;
 Venituri din operaţiuni de capital şi din transferuri de capital (venituri
din privatizarea întreprinderilor de stat şi a fondurilor fixe, încasări din
vînzarea patrimoniului de stat, a terenurilor şi a activelor nemateriale);
 Granturi
Bugetele unităţilor administrativ-teritoriale includ bugetele satelor, oraşelor,
raioanelor, bugetele unităţilor teritorial-autohtone cu statut juridic special, bugetele
municipiilor Chişinău şi Bălţi. Veniturile bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale
includ:
 venituri proprii, care se formează din impozitele şi taxele locale prevăzute
de fiecare teritoriu în parte;
 încasări de mijloace speciale obţinute din executarea lucrărilor, prestarea
serviciilor şi alte activităţi desfăşurate contra plată de instituţiile publice finanţate de la
buget;
 defalcări de la veniturile generale de stat, conform normativelor procentuale
stabilite;
 transferuri de la bugetul de stat la bugetele raionale, bugetul central al
unităţii teritoriale autohtone cu statut juridic special, bugetul municipal
Bălţi şi bugetul municipal Chişinău şi transferurile de la acestea la
bugetele locale;
 defalcări de impozitul pe bunuri imobiliare, conform normativelor
procentuale.
Bugetul asigurărilor sociale de stat este definit ca totalitatea veniturilor şi a
cheltuielilor sistemului naţional de asigurări sociale.
15
 Evoluţia bugetului public naţional pe componente pe perioada 2004-2010 este
prezentată în anexa 5, iar prognoza veniturilor şi a cheltuielilor pe componentele
sistemului bugetar este analizată în anexa 6.
În teoria şi practica finanţelor publice sunt recunoscute şi aplicate urmatoarele
principii bugetare: anualitatea, unitatea, universalitatea, echilibrarea bugetului de stat,
specializarea şi publicitatea bugetului de stat. Conform principiului anualităţii bugetul
de stat se elaborează pentru o perioadă de timp limitat, la douăsprezece luni consecutive,
pentru care se elaborează, se adoptă, se execută şi se raportează bugetului statului.
Principiul unităţii afirmă că bugetul trebuie să conţină toate veniturile şi cheltuielile
statului. Principiu universalităţii afirmă că toate cheltuielile şi toate veniturile figurează
în buget în scopul reflectării integrale a operaţiunilor. Conform Principiului
specializării, autoritatea de a efectua cheltuielile nu este globală, ci detaliată pe categorii
de credite, ceea ce presupune că acestea să fie repartizate în categorii omogene şi ca
guvernul să respecte această repartiţie în execuţia bugetară. Acest principiu este însoţit şi
de unele excepţii:
a) transferul de credite care nu modifică natura cheltuielii, ci determină serviciul
care va trebui realizat;
b) viramente de credite care conduc la modificarea naturii cheltuielii, care vor
trebui supuse unei autorizări superioare;
c) credite globale destinate a face faţă cheltuielilor imprevizibile, accidentale sau
eventuale, precum şi unor cheltuieli a căror repartiţie nu poate fi determinată în
momentul în care sunt votate, credite ce vor fi repartizate în cursul anului în
funcţie de nevoile concrete. Cerinţa principală a Principiului echilibrului bugetar
o constituie acoperirea integrală a cheltuielilor din veniturile ordinare ale
bugetului statului. Potrivit Principiului publicităţii, bugetul de stat trebuie adus la
conştiinţa opiniei publice. Cu toate că, de fapt, legea cu privire la bugetul de stat
şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar aprobate de Parlament sunt date
publicităţii, redactarea acestora într-un limbaj de strictă specializare, volumul

16
 mare de anexe şi indicatori etc. fac nerealizabil acest principiu pentru mulţi
cetăţeni.
In anexa 4 este prezentat cadrul financiar global al bugetului public national
pentru perioada 2004-2010, dupa care vom analiza structura veniturilor si directiile de
repartizare a cheltuielilor bugetare.

17
 II.ANALIZA STRUCTURII ŞI A CONŢINUTULUI BUGETULUI DE
STAT DIN REPUBLICA MOLDOVA
2.1 Fazele şi trăsăturile procesului bugetar

Procesul bugetar poate fi definit ca ansamblu de activităţi şi operaţiuni, integrate

coerent şi convergent orientate, derulate stadial ăi cuprinzînd:
1. elaborarea proiectului de buget;
2. adoptarea proiectului de buget;
3. execuţia bugetului;
4. încheierea şi aprobarea contului de execuţie bugetară;
5. controlul bugetar.
Procesul bugetar prezintă anumite trăsături:
a. este un proces de decizie care constă în alocarea resurselor necesare finanţării
obiectivelor vizate, avînd utilitate publică;
b. este predominant politic, întrucît deciziile privind alocarea resurselor bugetare
mobilizate nu sunt determinate de forţele pieţii, ci de cetăţeni. În consecinţă,
decizia finală, concretizată în legea bugetară anuală, este adoptată prin
mecanismul reprezentării şi al votului;
c. are un caracter complex, ca urmare a faptului că este realizat prin participarea
unui numar mare de subiecţi, de natură diferită, fiecare cu interesele, nevoile şi
posibilităţile sale(instituţii publice, administraţii publice, organizaţii publice şi
sindicale);
d. are un caracter ciclic, realizindu-se succesiv şi după un calendar riguros, potrivit
cerinţelor principiilor anualităţii şi publicităţii bugetare;
e. este strict reglementat, deoarece în derularea sa se impune respectarea legislaţiei
în domeniu şi a normelor metodologice elaborate în acest scop de către Ministerul
Finanţelor.

18
 Procesul bugetar în Republica Moldova este reglementat prin legea 847-XIII din
24.05.1996, care defineşte în articolul 3, procesul bugetar ca ”procesul care începe cu
elaborarea bugetului şi se termină cu aprobarea dării de seamă despre executarea lui
pentru anul bugetar respectiv. Anul bugetar pe teritoriul Republicii Moldova începe la 1
ianuarie şi se termină la 31 decembrie al fiecărui an”.
Principalii participanţi la procesul bugetar sunt:
1) Ministerul Finanţelor – elaborează pentru Guvern proiectul bugetului de stat
în baza proiectelor bugetelor locale. El are sarcina de a comunica
executorilor principali limitele de cheltuieli stabilite în baza politicii
financiare a Guvernului, în vederea definitivării proiectelor de buget.
Sarcina principală a Ministerului Finanţelor este ca pe baza proiectelor de
buget să întocmească proiectul bugetului de stat pe care să-l depună la
Guvern.
2) Guvernul,dupa ce îşi însuşeşte proiectul bugetului de stat elaborat de
Ministerul Finanţelor, îl supune spre aprobare Parlamentului, însoţit de un
raport privind situaţia economico-financiară a ţării şi proiecţia acesteia
pentru anul viitor.
3) Parlamentul – aprobă bugetul de stat pe ansamblu, pe capitole, pe articole şi
pe executorii principali de buget. Legislatorul încearcă de mai multe ori să
majoreze cheltuielile publice. Motivaţia constă în faptul că parlamentarii
sunt conştienţi că alegerile viitoare vor depinde de abilitatea de care dau
dovadă pentru furnizarea de servicii publice, de realizarea unor programe şi
cercetarea numărului de locuri de muncă în circumscripţiile pe care le
reprezintă.
4) Cetăţenii, care în procesul bugetar pot să voteze prin referendum limitarea
veniturilor fiscale, să respingă anumite forme de fiscalitate sau să ceară
echilibrul bugetar. Ei pot să-şi exprime opiniile cu ocazia alegerilor.

19
 Elaborarea principalelor decizii bugetare se realizează la nivelul Guvernului, al
organismului său specializat – Ministerul Finanţelor, adoptarea proiectului de buget de
către Parlament, constituind un compromis în favoarea Executivului.
Pentru elaborarea proiectului bugetului de stat, Ministerul Finanţelor poate solicita orice
informaţie adiţională ce este asigurată în mod obligatoriu de către autoritaţile publice.
Ministerul Finanţelor, în baza propunerilor de buget ale autorităţilor publice, elaborează
proiectul bugetului de stat bazat pe:
a) Scopurile bugetului de stat;
b) Sursele de venituri şi destinaţia cheltuielilor;
c) Propunerile de cheltuieli detaliate ale autorităţilor publice;
d) Propunerile de venituri ale autorităţilor administraţiei publice locale;
e) Propunerile privind finanţarea deficitului bugetar;
f) Propunerile privind utilizarea excedentului bugetar.
Ministerul Finanţelor elaborează proiectul legii bugetare anuale, care cuprinde anexele,
şi îl prezintă Guvernului împreună cu nota explicativă. În termenul stabilit de Guvern,
Ministerul Finanţelor prezintă Guvernului proiectul legii bugetare pentru anul bugetar
viitor. Pină la 1 octombrie a fiecărui an Guvernul prezintă Parlamentului:
a) Proiectul legii bugetare pentru anul bugetar viitor şi nota explicativă;
b) Lista modificărilor în legislaţie, care rezultă din proiectul legii bugetare anuale.
Adiţional , se prezintă estimările de venituri şi cheltuieli ale bugetului consolidat.
Procedura examinării şi adoptării bugetului de stat în Republica Moldova diferă de alte
ţări, deoarece, din punct de vedere organizatoric, Parlamentul este unicameral, spre
deosebire de parlamentele bicamerale. Proiectul legii bugetare anuale este examinat de
Comisia Economie, Buget si Finanţe, care prezintă Parlamentului un aviz la data
stabilită de acesta. Concomitent, proiectul legii bugetare anuale este examinat de Curtea
de Conturi, care prezintă Parlamentului un aviz la data stabilită de acesta. Examinarea
proiectului legii bugetare anuale se efectueaza în 3 lecturi:

20
 I. Examinarea în prima lectura – Parlamentul audiază raportul Guvernului şi
coraportul Comisiei Economie, Buget si Finanţe asupra proiectului legii bugetare
anuale şi examinează:
 Direcţiile principale ale politicii bugetare-fiscale;
 Concepţiile de bază ale proiectului.
II. Examinarea în a doua lectură – Parlamentul, la prezentarea Comisiei Economie,
Buget si Finanţe, examinează:
 Veniturile estimate sub formă de calcule şi structura lor;
 Cheltuielile estimate, structura şi destinaţia lor;
 Deficitul sau excedentul bugetar.
III. Examinarea în a treia lectura – Parlamentul, la prezentarea Comisiei Economie,
Buget si Finanţe:
 Examinează alocaţiile detaliate pentru autorităţile publice;
 Stabileşte alocaţiile care vor fi finanţate în mod prioritar;
 Examinează alte detalieri din legea bugetara anuală.
Pînă la 5 decembrie a fiecărui an, Parlamentul adoptă legea bugetară anuală, care va
fi promulgată de Preşedintele statului, apoi va fi publicată şi va intra în vigoare la 1
ianuarie al următorului an.Dacă legea bugetară anuală nu este adoptată şi publicatş pînă
la 31 decembrie, finanţarea cheltuielilor pentru anul curent se efectuează lunar în
mărime de a douăsprezecea parte din suma cheltuielilor prevăzute pentru anul bugetar
precedent. Responsabilitatea pentru executarea bugetului de stat îi revine Guvernului. În
termen de 45 zile după publicarea legii bugetare anuale, Ministerul Finanţelor va aproba
repartizarea lunară a veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat conform Clasificaţiei
bugetare. Executarea de casă a bugetului de stat se efectuează de Ministerul Finanţelor
prin Trezoreria de Stat. Dacă în procesul executării bugetului de stat sporeşte nivelul
deficitului, Ministerul Finanţelor poate bloca cheltuieli în cuantumul suficient pentru
menţinerea nivelului deficitului aprobat prin legea bugetara anuală. Se interzice

21
acoperirea cheltuielilor bugetare prin recurgerea la emisiunea bănească directă sau prin
finanţarea directă de către bănci.
La data de 31 decembrie a fiecărui an, Ministerul Finanţelor închide toate conturile
deschise în decursul anului bugetar curent, pentru a întocmi raportul anual. Toate
veniturile neîncasate pînă la data respectivă se încasează în contul bugetului pe anul
viitor.
O etapă principală a procesului bugetar este controlul asupra executării bugetului de
stat. Necesitatea acestuia derivă atît din considerente de ordin politic, cît şi din cele de
ordin financiar. Controlul bugetar este efectuat de Curtea de Conturi.
În funcţie de momentul efectuării sale, controlul bugetar poate fi clasificat:
 Control preventiv – cel mai eficient, deoarece prin intermediul său se poate opri
derularea operaţiunilor ilegale sau a celor apreciate a fi inoportune şi ineficiente.
 Control concomitent – are o eficienţă limitată, dar nu trebuie subestimat, deoarece
prin determinarea legalităţii se preîntîmpină iniţierea unor acţiuni similare în
viitor.
 Control post-operativ – nu mai poate repara ceea ce s-a realizat, dar prin
identificarea abaterilor de la lege şi stabilirea persoanelor vinovate se pot institui
măsuri de recuperări ale prejudiciilor aduse statului.

2.2 Analiza surselor de constituire a veniturilor bugetare

Cea mai importantă sursă de venit în bugetul statului o reprezintă impozitele,
care reprezintă veniturile fiscale. Dintre acestea fac parte: impozitul pe venit,
contribuţiile de asigurări sociale obligatorii de stat, primele de asigurări obligatorii de
asistenţă medicală, impozitul pe proprietate, etc. Principalele venituri nefiscale provin
din reţineri sau cotizaţii sociale; drept exemplu pot servi: taxele şi plăţile administrative,

22
amenzile şi sancţiunile administrative şi alte venituri din activitatea de antreprenoriat şi
din proprietate. In tarile dezvoltate pe seama lor revin 80%-90% din totalul veniturilor
statului. În ţările în curs de dezvoltare ponderea impozitelor şi taxelor în veniturile
publice constituie 50%-80%.

Veniturile fiscale rămîn sursa principală de

Tabelul 2.2.1. Evoluţia veniturilor bugetului public
naţional ca pondere în PIB, 2004-2006
20
042 0052 0
06 venituri al bugetului public naţional.
Ve nit
u rif
iscale 2
9,
4% 31
,2% 3
3,
4% Ponderea acestor venituri în totalul
Ve nit
u rinef
isc a le 2,
3% 2
,8% 3,
0%
Fo n
d urilesim ijloace
le
specia
le 3 ,
2% 3
,3% 3,
4% veniturilor publice se menţine la
G r
an tur
i 0,
4% 1
,2% 0,
7% nivelul de circa 82 la sută. Ca pondere în PIB
Ve nituril
e glo ba l
e 3
5,
3% 38
,5% 4
0,
5%
acestea au crescut de la 29,4 la sută în anul
2004 pînă la 33,4 la sută în anul 2006.
Prognoza evolutiei veniturilor fiscaleale bugetului pe perioada 2004-2010 este prezentzta in
diagrama 2.1.1.

100%
Impozitele
indirecte
80%

Contribuţiile
60% BASS

40% Primele de
asigurare
obligatorie de
asistenţa
20% medicală
Impozitele pe
venit si
proprietate
0%
2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010

Diagrama 2.1.1Veniturile fiscale ale Bugetului Public Naţional, 2004-2010

(prognoza)

Ponderea majoră în veniturile fiscale le revine impozitelor indirecte, care în ultimii ani
se menţine la nivelul de circa 55 la sută. Creşterea veniturilor publice se datorează în mare
parte creşterii acestei grupe de venituri, care s-au majorat în anul 2006 faţă de anul 2004 cu
circa 67,5 la sută. Cea mai semnificativă sursă de venit a bugetului public rămîne TVA, care
practic s-a majorat de 1,8 ori în perioada 2004-2006, şi în prezent constituie circa 35 la sută din
totalul veniturilor publice.
Veniturile directe s-au redus ca pondere în totalul veniturilor publice de la 40,5 la sută
în anul 2004 pînă la 37,1 la sută în anul 2006. Această se datorează ritmurilor de creştere mai

23
lente a acestor venituri faţă de cele indirecte. Totodată, impozitele directe în sume nominale în
această perioadă au crescut cu 44,3 la sută. Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat şi a
fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală reprezintă circa două treimi din totalul
impozitelor directe şi sau majorat în perioada vizată 2004-2006 cu 50 la sută. Dependenţa
directă a acestor impozite de fondul de remunerare a muncii şi de salariul, precum şi creşterea
economică a condus la creşterea lor constantă, odată ce aceşti indicatori economici au avut o
evoluţie pozitivă în perioada vizată.
Veniturile nefiscale, fondurile şi mijloacele speciale şi granturile reprezintă o sursă de
venit mai puţin semnificativă, deşi ponderea acestora se menţine relativ stabilă în ultimii ani, si
ca pondere în PIB şi în totalul veniturilor. Totodată, se constată că întrările de granturi sunt
neuniforme şi influenţează asupra ponderii acestor venituri.

3,2% 1,8% 5,3% 1,5%

3,4%
1,1% 1,4%
100%
4,9% 4,7%
9,1% 8,5% 8,4% 5,2%
6,1% 6,5% 6,3%
6,5% 7,4% 6,9%
7,4% 7,2%
80%
49,6%
49,5%
48,7%
45,4% 45,4%
60% 44,6%
42,7%

40%

40,5% 37,6% 38,1%

36,3% 37,1% 36,0%
20% 35,8%

0%
2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010

Impozite directe Impozite indirecte

Venituri nefiscale Fondurile si mijloacele speciale
Granturi

Diagrama 2.1.2Structura cadrului global de venituri, 2004-2010

(prognoza)

Veniturile bugetare nu includ împrumuturile de stat şi încasările mijloacelor din

vînzarea şi privatizarea bunurilor proprietate publică.Toate veniturile stabilite prin lege
se acumulează la contul trezorerial în ordinea colectării.

24
 2.3 Direcţiile de repartizare a cheltuielilor bugetului stat
Cheltuielile bugetare concretizează cea de-a doua fază a funcţiei de repartiţie a
bugetului, şi anume cea a repartizării resurselor financiare publice pe diverse
destinaţii.Cheltuielile bugetare se referă numai la acele cheltuieli care se acoperă de la
bugetul administraţiei de stat, din bugetele locale sau asigurării sociale de stat.Orice
cheltuială bugetară se caracterizează prin elementul de întrebuinţare a unei sume de
bani, cu relevanţă materială sau tehnico-financiară.
În Republica Moldova, conform ’’Legii privind sistemul bugetar şi procesul
bugetar’’ nr.847-XIII din 24.05.96, se prevăd urmatoarele categorii principale de
cheltuieli bugetare:
- pentru menţinerea ordinii publice, apărare şi securitate naţională;
- pentru acţiuni social-culturale;
- pentru obiectivele şi acţiunile economice;(anexa 3)
- infrastructura publică.(anexa 7).
Cheltuielile pentru menţinerea ordinii publice, apărare şi securitate naţională
includ: cheltuielile aferente serviciilor de stat cu destinaţie generală, cheltuieli aferente
autorităţilor judecatoreşti, cheltuieli pentru apărarea naţională, cheltuieli pentru
menţinerea ordinii publice şi a securităţii naţionale.
Cheltuielile social-culturale sînt determinate de necesităţile de instruire sau
învăţămînt, asistenţă medicală, cultură şi artă etc., pe care cetăţenii nu le pot satisface în
mod individual sau particular. Categoria acestor cheltuieli cuprinde cheltuielile pentru
învăţămînt şi ştiinţă, ocrotirea sănătăţii, cultură şi artă, sport şi tineret, protecţia mediului
înconjurător.

25
 2.3.2 Prognoza investiţiilor capitale de la bugetul de stat pe sectoare, 2007-2010
mil.
lei
p
revăz
ut p
ro
gn ozap
eterme
nm ed i
u
2007 2
008 2009 2010
sur
se s u r
se sur
se su r
se sur
se s u r
se sur
se su r
se
T
ot
a l in
ter
ne*ext
e r
ne*
* T
ot
a l in
ter
ne*e
xt
e r
ne*
* Tot
a l in
ter
ne*ext
e r
ne** T ot
a l in
ter
ne*e
xt
e r
ne*
*

I
n f
ras
tr
uct
u r
a 7
42,
8 3
63,
2 3
79,
6 1
.05
4,
5 3
95,
9 6
58,
61.
0 3
7,
1 4
54,
2 5
82,
91.
1 2
2,
5 5
08,
8 6
13,
7
Î
n văţ ăm înt
u l,c ult
u ra,
11 4
,4 1 14
,4 - 1 1
6,5 1 1
6,5 - 1 1
7,
5 1
17,
5 - 1
18,
0 1
18,
0 -
şiş t
iinţa
O ctrotire asă nă t
ă ţiiş i
1 9
,2 19
,2 - 2
7,0 2 7,0 - 2
8,
1 28,
1 - 2
9,
2 2
9,
2 -
asiste nţ aso cială
Se rviciid e s t
a tş i
3 3
,9 33
,9 - 3
0,0 3 0,0 - 3
3,
0 33,
0 - 3
6,
0 3
6,
0 -
activitate ae x ternă
Ap ăr are a na ţiona lă ş i
2 6
,9 26
,9 - 5
8,1 5 8,1 - 6
0,
2 60,
2 - 6
2,
3 6
2,
3 -
org an ele de d r
e pt
To ta l 93 7
,2 5 57
,6 3 79,
6 1 .2 8
6,1 6 2
7,5 6 5
8,
61.
2 7
5,
9 6
93,
0 5
82,
91.
3 6
8,
0 7
54,
3 6
13,
7
*S e r
e flectă in ves tiţ
iiledin c
ont
u lc
ompon
e n
teid
e ba
zăale bug
et
u lu
ides
tat
.
**S u m e led in s urs e e xt
e r
ne c
ontins
ico
nt
rib
uţiaGuv
er
nu lu
i.

Cheltuielile publice pentru obiectivele şi acţiunile economice includ cheltuielile

care se referă la finanţarea activităţilor cu caracter economic precum: domeniul
producţiei şi distribuţiei de energie şi combustibil, industrie extractivă, agricultură,
transport, construcţii etc. Evoluţia cheltuielior de ordin social este prezentată în
diagrama 2.1.3.
% in PIB

30%

25%

12,8% 13,0% 13,1% 13,5%

20% 11,7%
11,5%
10,2%
15%

4,8% 5,3% 5,7% 6,0% 5,9%

10% 4,3%
4,2%

5%
7,3% 8,2% 8,5% 8,3% 7,9% 7,7%
6,8%

0%
2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010

Învăţămîntul Cultura, arta, sportul Ocrotirea sănătăţii Protecţia socială

Diagrama 2.1.3. Evoluţia cheltuielilor de ordin social, 2004-2010

În continuare vom analiza evoluţia cheltuielilor bugetare în periada 2004-

2010,prezentată în diagrama 2.1.4.

26
 30000

25000

20000

15000

10000

5000

0
2004 2005 2006 2007 aprobat 2008 2009 2010

Servicii de stat cu destinatie generala Ordinea publică, apararea si securitatea nationala

Cheltuieli de ordin social Cheltuieli de ordin economic
Alte

Diagrama 2.1.4Evoluţia cheltuielilor bugetului public naţional, 2004-

2010, în mil. lei

Evoluţia şi prognozarea cheltuielilor pe principalele sectoare pentru perioada

2004-2010 este analizată în anexa 2, iar în cele ce urmează vom depista problemele
actuale ale sistemului bugetar, după care vom încerca să găsim măsurile optime de
evitare a acestora.

27
 III. PROBLEMELE ACTUALE ALE SISTEMULUI BUGETAR ÎN
REPUBLICA MOLDOVA ŞI CĂILE DE SOLUŢIONARE A LOR
3.1 Obiectivele politicii bugetar-fiscale în Republica Moldova
pentru anii 2008-2010

Politica bugetar-fiscală, ca parte a politicii financiare, reprezintă activitatea

de influenţare a proceselor social-economice prin venituri şi cheltuieli publice în
scopuri micro- şi macroeconomice şi de obţinere a echilibrului general adecvat în
economie.
Datorită faptului că RM se află într-o criză economică deja de un deceniu, statul se
confruntă cu mari dificultăţi de ordin financiar care împiedică atingerea obiectivelor
politicii generale a statului. Problemele financiare şi lipsa unor investiţii consistente
caracterizează toate componentele activităţii publice private. Identificarea, antrenarea şi
fluidizarea resurselor financiare reclamă politici şi acţiuni neordinare. RM are nevoie de un
aflux masiv de resurse financiare. Sânt absolut necesare măsuri energice în perfecţionarea
sistemului legislativ privind investiţiile, extinderea exportului, disciplinarea regimului
fiscal, negocierea unor credite preferenţiale cu destinaţie socială, asistenţa externă prin
intermediul unor instituţii financiare specializate etc.
Scopurile măsurilor de politici fiscale identificate în anii precedenţi au sporit
transparenţa fiscală şi au avut un impact pozitiv atât asupra volumului resurselor
financiare ale statului, cât şi asupra creşterii economice şi economiilor cetăţenilor.
Obiectivele generale ale politicii fiscale pe anii 2008 – 2010 rămân a fi:
- asigurarea echităţii, stabilităţii şi transparenţei fiscale;
- optimizarea presiunii fiscale şi extinderea bazei fiscale;
- sistematizarea şi simplificarea legislaţiei fiscale;
- armonizarea principiilor puse la baza legislaţiei fiscale naţionale cu cele ale
legislaţiei comunitare.

28
 Pe termen mediu se preconizează o serie de măsuri de politică fiscală pe
principalele tipuri de impozite. Scopul modificărilor propuse la impozitul pe venitul
persoanelor fizice este susţinerea persoanelor cu venituri mici şi transpunerea treptată a
presiunii fiscale asupra populaţiei cu venituri medii şi mai sus de medii. Pentru aceasta
în 2008 a avut loc modificarea structurii şi mărimii grilelor de impozitare anuale, prin
substituirea primelor două grile de impozitare prin una în mărimea venitului impozabil
de până la 25200 lei anual şi stabilirea cotei de 7% şi menţinerea ultimei grile de venit
impozabile în mărime de 25200 lei anual, cu diminuarea cotei maxime a impozitului de
la 20% în 2007 la 18% în 2008. Suplimentar, s-a efectuat majorarea mărimii scutirii
personale anuale şi a scutirii anuale pentru persoanele întreţinute.
În scopul extinderii bazei fiscale, în 2008 s-a propus reţinerea finală la sursă a
impozitului în mărime de 10% din câştigurile de la jocurile de noroc obţinute de
persoanele fizice şi excluderea acestora din categoria surselor de venit neimpozabile.
Pentru a atrage în ţară resurse suplimentare sub formă de investiţii străine şi
autohtone, începând cu 2008 a avut loc reformarea în întregime a sistemului de
impunere a veniturilor persoanelor juridice. Astfel a avut loc introducerea cotei
impozitului în mărime de 0% - pentru venitul corporativ, cu excepţia venitului distribuit,
inclusiv sub formă de dividende. Totodată, în 2009 va fi examinată posibilitatea de
majorare cu 5% a cheltuielilor deductibile din baza valorică a mijloacelor fixe destinate
reparaţiei curente şi capitale, la calcularea impozitului pe venitul persoanelor juridice.
Aceasta va spori fluxul de capital în sectorul de producere.
În 2009 şi 2010 va continua procesul de redistribuire a cotei de asigurare socială
între angajat şi salariat. Cota generală de asigurări sociale de stat se va reduce de la 29%
- în anul 2009 la 28% - în anul 2010 în scopul diminuării poverii fiscale a angajatorului.
În anii următori se prevede majorarea mărimii primei de asigurare obligatorie medicală
de la 5% - în 2007 la 6% - în 2008 şi 7% - în 2009 şi 2010, fiind distribuită în cote egale
între angajator şi salariat. Scopul acestei măsuri este extinderea pachetului de servicii

29
medicale, oferite populaţiei prin intermediul asigurărilor obligatorii de asistenţă
medicală.
S-a aprobat restituirea TVA aferente valorilor materiale, serviciilor ce ţin de
investiţii (cheltuieli) capitale pe termen lung, cu excepţia celor cu destinaţie locativă şi a
mijloacelor de transport, efectuate începând cu anul 2008 în toate localităţile republicii,
cu excepţia municipiilor Chişinău şi Bălţi. Astfel, la sate - de la suma TVA de 0 lei
pentru contribuabilii TVA şi de 10000 lei – necontribuabile ai TVA; la oraşe – de la
suma TVA de 100000 lei – contribuabili ai TVA. Această măsură are drept scop
atragerea unor eventuale investiţii în economia naţională şi eliminarea impactului
nefavorabil asupra mediului de afaceri privind capacitatea de finanţare a activităţii
operaţionale şi investiţionale. În 2009 va fi examinată posibilitatea de diminuare a
mărimii cotei standard a TVA de 20%.
Lista mărfurilor supuse accizelor şi mărimea cotelor accizelor se vor modifica
prin:
- ajustarea cotelor accizelor la bere la rata inflaţiei prognozată pe anii 2009 şi
2010;
- stabilirea în 2008 – 2010 a cotei accizului la ţigarete cu filtru reieşind din preţul
maxim de vânzare cu amănuntul al acestora în schimbul celor stabilite de la valoarea
ţigaretelor sau valoarea declarată în vamă a ţigaretelor, respectiv, în mărime de 6,0 lei +
4%, 6,00 lei + 5% şi 6,00 lei + 6%; diminuarea în 2008 a cotei accizului la ţigarete fără
filtru, de la 4,40 lei la 3,00 lei, cu menţinerea acestei mărimi în 2009 - 2010;
- majorarea în 2008 cu 11% a cotei compuse a accizelor la producţia alcoolică tare
cu o concentraţie de alcool de peste 25% vol.;
- revederea în 2008 a cotelor accizelor la mărfurile care nu corespund normelor
Organizaţiei Mondiale a Comerţului (icre – aplicarea unei singure cote a accizului de
20% în schimbul celor de 20% şi 25%, parfumurile – extinderea cotei accizului de 10%
şi către apa de toaletă).

30
 În termenul mediu respectiv se preconizează continuarea implementării treptate a
noului sistem de impozitare a diferitor categorii de bunuri imobiliare în funcţie de
valoarea de piaţă a acestora. Începând cu 2008 se propune implementarea etapei a doua
a noului sistem de impozitare prin aplicarea impozitului pe bunurile imobiliare la
valoarea de piaţă:
- a garajelor, loturilor întovărăşirilor pomicole cu construcţiile amplasate pe ele
din municipii şi oraşe, inclusiv localităţile din componenţa acestora, cu excepţia satelor
(comunelor);
- a bunurilor imobiliare cu destinaţie comercială şi industrială.
Progresul înregistrat pe parcursul anului 2006 în implementarea reformelor în
administrarea fiscală rezidă în:
- finalizarea concepţiei sistemului informaţional automatizat „e-declaraţii”,
aprobarea noii structuri a site-ului Serviciului Fiscal de Stat, iniţierea
detalizării caietului de sarcini privind utilizarea semnăturii digitale şi securităţii
sistemului;
- finalizarea lucrărilor privind elaborarea sistemului informaţional automatizat
„Cadastrul fiscal”;
- optimizarea procedurii de verificare a cetăţenilor prin elaborarea
webserviciului destinat identificării deţinătorilor de patent;
- sporirea eficienţei evidenţei şi controlului circulaţiei documentelor prin
elaborarea sistemului informaţional automatizat „Evidenţa blanchetelor
facturilor fiscale”;
- implementarea maşinii de casă şi control la prestarea serviciilor de taximetrie;
- modificarea modalităţii de sigilare a maşinilor de casă şi control.
Obiectivele politicii de administrare fiscală pe anii 2008 – 2010 sânt orientate
spre eficientizarea administrării fiscale şi managementului fiscal şi rezultă din Strategia
de dezvoltare a serviciului fiscal de stat în anii 2006-2010, acţiunile cărora sânt
următoarele:

31
 1. Consolidarea funcţională şi structurală a Serviciului Fiscal de Stat: asigurarea
infrastructurii funcţionale, procurarea mijloacelor de transport, sedii noi şi executarea
lucrărilor de reparaţie capitală şi curentă;
2. Consolidarea resurselor umane: crearea Centrului de instruire a funcţionarilor
fiscali; instruirea personalului Serviciului Fiscal de Stat în domeniul utilizării
complexelor de programe, soft-urilor aplicate de organul fiscal şi contribuabili;
implementarea sistemului de evaluare a performanţei şi motivare a personalului;
3. Ridicarea nivelului de deservire a contribuabililor şi lărgirea spectrului de
servicii acordate; dezvoltarea sistemului informaţional de prezentare a dărilor de seamă
fiscale în mod electronic; dezvoltarea mecanismului de deservire de sine stătător a
contribuabililor prin intermediul reţelei internet; popularizarea legislaţiei fiscale în
scopul formării unei culturi fiscale înalte a contribuabililor şi educarea contribuabililor
în spiritual onorării voluntare a obligaţiei fiscale; crearea birourilor amenajate pentru
autodeservirea contribuabililor; oferirea consultaţiilor privind aplicarea legislaţiei fiscale
prin intermediul Centrului de apel telefonic.
4. Perfecţionarea procedurilor fiscale: crearea unui laborator în vederea efectuării
verificării soft-urilor, etalon al maşinilor de casă şi control cu memorie fiscală;
elaborarea instrumentelor şi tehnologiilor de sporire a eficienţei lucrului angajaţilor
Serviciului Fiscal de Stat; crearea unui sistem informaţional şi sistematizarea datelor
privind disciplina financiară şi fiscală. Elaborarea şi implementarea „Cazierului fiscal”;
dezvoltarea mecanismului de planificare automatizată a controalelor fiscale în baza
evaluării riscurilor; continuarea implementării noului sistem de impozitare a bunurilor
imobiliare la valoarea de piaţă şi asigurarea actualizării Cadastrului fiscal în baza
informaţiilor furnizate de Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru; continuarea realizării
procesului de îmbunătăţire a administrării fiscale prin trecerea de la activitatea
desfăşurată în baza patentei de întreprinzător la noi forme organizatorico-juridice.
5. Dezvoltarea tehnologiilor informaţionale: eficientizarea administrării fiscale
prin perfecţionarea resurselor informaţionale a Serviciului Fiscal de Stat; asigurarea

32
sistemului de schimb de informaţii între Serviciul Fiscal de Stat şi băncile comerciale;
asigurarea Serviciului Fiscal de Stat cu echipament tehnic, computere şi imprimante.
În 2008 se prevede finalizarea perioadei de legalizare a capitalului, demarate în
2007, privind mijloacele financiare, activele materiale şi financiare nedeclarate şi
deţinute de către cetăţeni şi persoane juridice-rezidenţi ai RM atât în ţară, cât şi peste
hotare. Aplicarea unui mecanism eficient de impunere a capitalului legalizat va permite
de a ameliora climatul investiţional şi de a spori fluxul de investiţii în activitatea de
întreprinzător.
Pentru a spori capitalizarea activităţii şi a îmbunătăţi indicatorii economico-
financiari ai întreprinderilor autohtone, în 2008 – 2010 va fi continuată implementarea
reformei ce ţine de amnistia fiscală, care a început în 2007. Amnistia fiscală prevede
anularea restanţelor la obligaţiile fiscale conform situaţiei de la 1 ianuarie 2007 şi
interzicerea organelor cu atribuţii de administrare fiscală de a efectua controale privind
corectitudinea calculării şi achitării acestor obligaţii fiscale pentru perioadele fiscale de
până la 1 ianuarie 2007.
Bugetul public naţional e constituit din venituri şi cheltuieli bugetare, de aceea
pentru atingerea obiectivelor propuse este nevoie de analiza acestor componente ale
sistemului bugetar.
Dacă analizăm veniturile bugetului public naţional, apoi acestea au crescut cu
ritmuri înalte, media de creştere în perioada 2004-2006 fiind de circa 24 la sută. În anul
2006 veniturile au înregistrat suma de 17.847,8 mil. lei, fiind în creştere faţă de anul
precedent cu 22,9 la sută. Ponderea veniturilor publice în PIB în anul 2006 a atins
nivelul de 40,5 la sută, înregistrând cel mai înalt nivel în ultimii ani. Factorii principali
care au generat această evoluţie au fost creşterea economică, creşterea veniturilor ale
populaţiei, majorarea bruscă a importurilor, precum şi politica fiscală promovată în
domeniul impozitelor pe venit, reducerea înlesnirilor fiscale la TVA şi îmbunătăţirea
administrării fiscale. Evoluţia veniturilor bugetului public naţional ca pondere în PIB în
perioada 2004-2010 este prezentată în tabelul 3.1.1.

33
 Tabelul 3.1.1
Evoluţia veniturilor bugetului public naţional ca pondere în PIB, 2004-2010
2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
Venituri fiscale 29,4 31,2 33,4 33,9 34,6 35,2 35,0
Venituri nefiscale 2,3 2,8 3,0 3,0 2,8 2,6 2,5
Fondurile şi mijloacele speciale 3,2 3,3 3,4 2,5 2,1 2,0 1,9
Granturi 0,4 1,2 0,7 2,2 1,4 0,6 0,5
Venituri globale 35,3 38,5 40,5 41,7 41,0 44,0 39,9
Sursa: CCTM 2008-2010
Conform datelor din tabelul 3.1.1 veniturile fiscale rămân sursa principală de
venituri al bugetului public naţional. Ponderea acestor venituri în totalul veniturilor
publice se menţine la nivelul de circa 82 la sută. Ca pondere în PIB acestea au crescut de
la 29,4 la sută în anul 2004 până la 33,4 la sută în anul 2006.
Ponderea majoră în veniturile fiscale le revine impozitelor indirecte, care în
ultimii ani se menţine la nivelul de circa 55 la sută. Creşterea veniturilor publice se
datorează în mare parte creşterii acestei grupe de venituri, care s-au majorat în anul 2006
faţă de anul 2004 cu circa 67,5 la sută. Cea mai semnificativă sursă de venit a bugetului
public rămâne TVA, care practic s-a majorat de 1,8 ori în perioada 2004-2006, şi în
prezent constituie circa 35 la sută din totalul veniturilor publice.
Veniturile directe s-au redus ca pondere în totalul veniturilor publice de la 40,5 la
sută în anul 2004 până la 37,1 la sută în anul 2006. Această se datorează ritmurilor de
creştere mai lente a acestor venituri faţă de cele indirecte. Totodată, impozitele directe în
sume nominale în această perioadă au crescut cu 44,3 la sută. Veniturile BASS şi a
FOAM reprezintă circa două treimi din totalul impozitelor directe şi sau majorat în
perioada vizată 2004-2006 cu 50 la sută. Dependenţa directă a acestor impozite de
fondul de remunerare a muncii şi de salariul, precum şi creşterea economică a condus la
creşterea lor constantă, odată ce aceşti indicatori economici au avut o evoluţie pozitivă
în perioada vizată. Veniturile nefiscale, fondurile şi mijloacele speciale şi granturile

34
reprezintă o sursă de venit mai puţin semnificativă, deşi ponderea acestora se menţine
relativ stabilă în ultimii ani, si ca pondere în PIB şi în totalul veniturilor. Totodată, se
constată că intrările de granturi sunt neuniforme şi influenţează asupra ponderii acestor
venituri.
Ritmurile de creştere a veniturilor BPN înregistrate în anii 2004-2006 se vor
încetini gradual pe perioada anilor 2008-2010. Veniturile bugetului public naţional în
această perioadă se estimează să crească cu circa 10,8 la sută în mediu anual, constituind
în anul 2010 circa 26,8 miliarde lei.
Se observă că veniturile BPN ca pondere în PIB vor înregistra o descreştere de la
41,7 la sută în anul 2007 până la 39,9 la sută în anul 2010. Măsurile politicii fiscale
pentru perioada medie sunt menite să contribuie la micşorarea ponderii sectorului public
în economie, precum şi la înviorarea economiei după şocurile externe din anul 2006.
Evoluţia veniturilor globale în sume nominale se prezintă în diagrama 3.1.1.

Veniturile globale

30000

25000

20000

15000 Veniturile globale

10000

5000

0
2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010

Diagrama 3.1.1: Evoluţia veniturilor globale, 2004-2010, mii lei

Sursa: CCTM 2008-2010
Ponderea veniturilor fiscale va creşte de la 33,4 la sută din PIB în 2006 până la
35,0 la sută din PIB în 2010. Această majorare este în mare parte datorită creşterii rapide
a contribuţiilor în FAOAM şi BASS de stat care Împreună înregistrează o creştere de la
9,5 la sută din PIB în 2006 la 11,9 la sută din PIB în 2010.
35
 Impozitele indirecte vor creşte cu ritmuri mai mari comparativ cu restul
veniturilor. Odată ce măsurile politicii fiscale sunt orientate mai mult la reformarea
impozitelor directe, impozitele indirecte vor genera cele mai mari creşteri ale veniturilor
publice, şi vor creşte în medie anuală de circa 13,3 la sută în această perioadă.
Intrările de granturi vor prezenta o sursă tot mai considerabilă în totalul veniturilor
publice. În următorii ani se estimează sporirea asistenţei externe pentru
Moldova. Circa 40 la sută din această asistenţă se prevede a fi în formă de granturi.
Odată ce RM a devenit din anul 2007 vecină a Uniunii Europene, se preconizează ca
aceasta va deveni pe viitor principalul donator extern.
Evoluţia veniturilor Bugetului Public Naţional şi a structurii acestora se prezintă
în diagrama 3.1.2

60

50
impozite directe

40 impozite indirecte

fonduri şi mijloace
30
speciale
venituri nefiscale
20
granturi
10

0
2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
a
d Diagrama 3.1.2: Structura cadrului global de venituri, 2004-2010, % în PIB
Sursa: CCTM 2008-2010
4. În anii 2008-2010 politica cheltuielilor publice va fi orientată spre atingerea
următoarelor obiective generale:
- Stoparea creşterii sectorului public ca pondere în PIB. Luând în considerare nivelul
existent relativ înalt al BPN ca pondere în PIB, crearea spaţiului fiscal pentru creşterea
economică şi reducerea sărăciei urmează a fi atins preponderent din contul resurselor
existente, fapt care va necesita redistribuiri inter- şi intra-sectoriale, precum şi sporirea
eficienţei şi eficacităţii programelor existente de cheltuieli.
36
- Majorarea treptată a alocaţiilor pentru investiţii capitale în infrastructura economică
concomitent cu îmbunătăţirea procedurilor de management a proiectelor de investiţii. În
acelaşi timp, va fi limitată creşterea cheltuielilor de personal ca pondere în PIB, fiind pus
un accent forte pe raţionalizarea structurilor bugetare şi optimizarea nivelului angajărilor
în sectorul public. Astfel va fi oferit mai mult spaţiu de creştere cheltuielilor de
funcţionare şi celor investiţionale.
- Modernizarea guvernării şi sporirea transparenţei cheltuielilor publice. Aceasta va fi
realizat prin promovarea în continuare a reformelor în administraţia publică şi în sectorul
public.
- Îmbunătăţirea managementului finanţelor publice. Acest obiectiv se propune a fi
realizat prin extinderea în continuare a planificării strategice a bugetului la nivel de
sector, implementarea metodelor de gestionare a bugetului, care ar pune accentul pe
indicatorii de performanţă şi evaluarea cheltuielilor în raport cu rezultatele atinse.
În anii 2008-2011 resursele disponibile urmează a fi concentrate şi vor fi
direcţionate pentru realizarea a cinci priorităţi majore:
1. Consolidarea unui stat democratic şi modern, bazat pe principiul supremaţiei legii –
modernizarea şi eficientizarea sistemului judiciar, prevenirea şi combaterea corupţiei,
gestionarea hotarelor şi asigurarea securităţii ţării;
2. Reglementarea conflictului transnistrean şi reintegrarea ţării – îmbunătăţirea
dialogului pentru reglementarea politică definitivă şi crearea condiţiilor necesare pentru
reintegrarea regiunii transnistrene în sistemul constituţional, economic, politic, social şi
cultural al RM;
3. Sporirea competitivităţii economiei naţionale – îmbunătăţirea mediului de afaceri şi
susţinerea businessului mic şi mijlociu, dezvoltarea infrastructurii economice şi sporirea
eficienţei corporative;
4. Dezvoltarea resurselor umane, creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă şi
promovarea incluziunii sociale – îmbunătăţirea calităţii şi accesului la serviciile

37
educaţionale şi de sănătate, creşterea gradului de ocupare şi calificare a forţei de muncă,
asigurarea unei incluziuni şi protecţii sociale mai înalte;
5. Dezvoltarea regională – sporirea autonomiei şi capacităţilor administraţiei publice
locale, diversificarea economiei rurale, dezvoltarea infrastructurii sociale în oraşele mici
şi localităţile rurale.
În anii 2004-2006 s-a înregistrat o creştere semnificativă a cheltuielilor capitale, a
cheltuielilor de personal şi a transferurilor către populaţie. Evoluţiile respective au fost
marcate în special de obiectivele de sporire a cheltuielilor pentru investiţii, precum şi
cele de majorare a salariilor în sectorul public şi de intensificare a protecţiei sociale a
populaţiei. Tendinţele recente şi prognoza pe categorii economice a cheltuielilor publice
se prezintă în tabelul 3.1.2.
Tabelul 3.1.2
Cheltuielile publice pe categorii economice, 2004-2010, mii lei
executat aprobat prognoza
2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
Cheltuieli, total 11252 13949 17974 19629,2 23216,3 25314,3 27196
Serviciul datoriei de stat 772,8 470,5 428,6 586,7 667,6 700,1 612,1
Creditarea netă -57,4 -45,2 -60,7 -59,2 -65,3 -71,8 -75,5
Cheltuieli discreţionare, total 10537 13524 17606 19101,7 22614 24686 26659,4
din care:
Cheltuieli curente 8924,4 11189 14089 16202,9 19392,7 21614,4 23722,6
Ponderea în PIB, % 27,9 29,7 31,9 34,8 34,6 34,9 35,2
Cheltuieli de personal 2507,1 3000,5 4182,5 4433 5405 5957,4 6460
Ponderea în PIB, % 7,8 8 9,5 9,5 9,7 9,6 9,6
Mărfuri şi servicii 2485,1 2898,9 3634,5 4791,8 5769,7 6543 7069,1
Ponderea în PIB, % 7,8 7,7 8,2 10,3 10,3 10,6 10,5
Transferuri în scopuri de producţie 635,1 962,4 1042,9 961,2 947,7 969,7 1134,7
Ponderea în PIB, % 2 2,6 2,4 2,1 1,7 1,6 1,7
Transferuri către populaţie 3091,7 4049,6 4892,3 5690 6912 7745,9 8649,4
Ponderea în PIB, % 9,7 10,7 11,1 12,2 12,3 12,5 12,9
Alte cheltuieli 205,4 277,9 336,4 326,9 358,3 398,4 409,4
Ponderea în PIB, % 0,6 0,7 0,8 0,7 0,6 0,6 0,6
Cheltuieli capitale 1612,5 2334,6 3517,6 2898,8 3221,3 3071,6 2936,8
Ponderea în PIB, % 5 6,2 8 6,2 5,8 5 4,4
Sursa: CCTM 2008-2010

38
 În anii următori un accent sporit se pune pe optimizarea cheltuielilor de personal,
acestea, fiind limitate în mediu la nivel de 9,6 la sută ca pondere în PIB. Aceasta este
determinat de nivelul atins deja relativ înalt al acestor cheltuieli. Creşterea în continuare
a acestora provoacă distorsionarea structurii cheltuielilor publice şi creează constrângeri
pentru majorarea altor cheltuieli - celor operaţionale şi de întreţinere, precum şi celor
capitale.
Cheltuielile pentru mărfuri şi servicii vor creşte de circa 1,5 ori, atingând în
mediu anual nivelul de 10 la sută din PIB. Creşterea considerabilă a acestor cheltuieli
începând cu anul 2007 este determinată de sporirea cheltuielilor legate de serviciile
medicale oferite în cadrul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, ca urmare a
relaţiei stabilite între acestea şi bugetul de stat. Cheltuielile respective din contul
bugetului de stat sunt indexate la nivelul inflaţiei, pentru a nu admite diminuarea
acestora în termeni reali.
Transferurile către populaţie vor continua să crească semnificativ de circa 1,5 ori
în următorii ani, atingând nivelul de circa 13 la sută în 2010. Creşterea este determinată
preponderent de obiectivele de indexare sau majorare a prestaţiilor de protecţie socială
în vederea intensificării protecţiei sociale a populaţiei. [23, p. 35]
Prognoza cheltuielilor capitale denotă o diminuare a acestora ca pondere în PIB.
Această tendinţă este influenţată de doi factori majori: la estimarea asistenţei externe
pentru proiecte au fost luate în calcul doar acele granturi şi credite externe, acordurile
pentru care au fost deja semnate sau se află la o etapă avansată de negocieri, şi
incertitudinile cu privire la prognozarea cheltuielilor capitale pe bugetele UAT, ţinând
cont că acestea se aprobă şi se execută în condiţii de autonomie financiară.
La nivelul sectoarelor se prezintă devieri semnificative de la nivelele medii
înregistrate la cheltuielile pe categorii economice. Cheltuielile de personal în anul 2006
la domeniile: învăţământ, menţinerea ordinii publice, justiţie au atins cota de circa 60 la
sută. Evident, că situaţia respectivă are caracter specific anumitor sectoare, însă,
preponderent acest fapt reflectă existenţa unui efectiv de personal prea mare pentru a

39
menţine un bilanţ optim între cheltuielile de personal şi celelalte categorii economice de
cheltuieli. De aceea, în anii următori autorităţile publice urmează să revizuiască structura
cheltuielilor gestionate şi să întreprindă măsuri pentru a corecta şi a nu admite
distorsionarea în continuare a structurii bugetului. Transferurile Fondurilor de asigurări
obligatorii de asistenţă medicală începând cu anul 2007 se stabilesc în proporţie de 12,1
la sută din cheltuielile de bază ale bugetului de stat. ce
În perioada 2004-2006 se evidenţiază o creştere semnificativă a cotei cheltuielilor
pentru asigurarea şi susţinerea socială, agricultură, gospodăria comunală şi energetică. În
acelaşi timp, cheltuielile pentru serviciile generale de stat, ordinea publică, apărarea şi
securitatea statului au diminuat ca pondere în cheltuielile totale. Aceste tendinţe reflectă
prioritatea acordată în ultimii ani sectoarelor economice şi celor sociale, care au un
impact major pentru creşterea economică şi reducerea sărăciei, fiind în mare parte
consistente cu priorităţile şi strategiile Guvernamentale.
Cadrul de resurse estimat pe anii 2008-2010 oferă o creştere anuală limitată a
alocaţiilor pentru cheltuielile publice în volum respectiv de 3587 mil. lei, 2098 mil. lei şi
1881,7 mil. lei, ceea ce denotă constrângerile bugetare pe termen mediu. Aceeaşi
tendinţă de reducere a volumului de resurse disponibile pentru alocări suplimentare se
atestă şi la bugetul de stat (componenta de bază), fiind estimate respectiv în sumă de
2375,8 mil. lei pe anul 2008, 1246,9 mil. lei – pe anul 2009 şi 1319,3 mil. lei – pe anul
2010.
Partea majoră (circa 70 la sută) a resurselor disponibile suplimentare ale bugetului
de stat (componenta de bază) estimate pe anii 2008-2010 sunt repartizate prioritarilor cu
caracter general şi intersectorial (majorarea salariilor în sistemul bugetar, suplimentarea
transferurilor de la bugetul de stat altor bugete, deservirea datoriei publice, majorarea
volumului investiţiilor capitale, indexarea cheltuielilor la nivelul indicelui preţurilor de
consum, etc.).

40
 Prognoza cheltuielilor publice pe sectoare pe anii 2009 şi 2010 denotă, că
cheltuielile cu caracter social vor continua să predomine, consumând circa 2/3 din
cheltuielile publice (tabelul 3.1.3).

Tabelul 3.1.3
Cheltuielile publice pe principalele sectoare, 2004-2010, mil. lei
executat aprobat prognoză
2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
Cheltuieli, total 11252 13949 17974 19629,3 23216 25314 27196
din care:
Servicii de stat cu destinaţie generala 748,2 919,6 1037,8 1153,5 1318,9 1404,8 1417,9
% în PIB 2,3 2,5 2,4 2,5 2,4 2,3 2,1
% în total 6,6 6,6 5,8 5,9 5,7 5,5 5,2
Ordinea publică, apărarea si 789,6 921,5 1206 1373,3 1450,7 1750 1867,3
securitatea naţională
% în PIB 2,5 2,5 2,7 3 2,6 2,8 2,8
% în total 7 6,6 6,7 7 6,2 6,9 6,9
Cheltuieli de ordin social 7034,6 8827,5 11360 12815,3 15615 17261 18836
% în PIB 22 24 25,8 27,5 27,9 27,9 28
% în total 62,5 63,3 63,2 65,3 67,3 68,2 69,3
Cheltuieli de ordin economic 1345,9 1964,5 2721,1 2444,1 2775 2689,8 2734,1
% în PIB 4,2 5,3 6,2 5,2 5 4,4 4,1
% în total 12 14,1 15,1 12,5 12 10,6 10,1
Alte ramuri 1334 1316,2 1648,8 1843,1 2057,1 2208,9 2341,2
% în PIB 4,1 3,7 3,7 3,9 3,6 3,5 3,4
% în total 11,9 9,4 9,2 9,4 8,9 8,7 8,6
Sursa: CCTM 2008-2010
Pe termen mediu ponderea cheltuielilor de ordin social în totalul cheltuielilor
publice va fi în creştere de la 65,3% în 2007 până la 69,3% în 2010. De asemenea blocul
cheltuielilor sociale a obţinut cele mai mari majorări de fonduri. Pe anul 2008 acest grup
de cheltuieli a beneficiat de 78 la sută din totalul resurselor publice suplimentare.

41
Preponderent vor creşte cheltuielile în domeniul sănătăţii – cu 28 la sută faţă de anul
2007, datorită extinderii pachetului de servicii acordate prin intermediul asigurărilor
medicale, formate de cheltuielile pentru protecţia socială - cu circa 21,3 la sută în special
datorită majorării cheltuielilor finanţate din BASS. Cheltuielile pentru învăţământ,
cultură, artă, sport şi acţiuni pentru tineret presupun o creştere cu circa 19 la sută în anul
2008. Un spor de alocaţii de 26,5 la sută la capitolul „Învăţământ” în anul 2008 au
obţinut bugetele UAT pentru programele de învăţământ general. Creşteri ale
cheltuielilor pe aceste sectoare se prognozează şi în anii 2009-2010, însă cu ritmuri mai
lente, reieşind din volumul suplimentar de resurse estimat pe anii respectivi. Evoluţia şi
structura pe sectoarele sociale se prezintă în diagrama 3.1.3.

2010 alte

2009
ordinea publică,
apărarea şi
2008
securitatea naţională
servicii de stat cu
2007 destinaţie generală

2006 cheltuieli de ordin

economic
2005
cheltuieli de ordin
social
2004

0 10 20 30

Diagrama 3.1.3: Evoluţia cheltuielilor bugetului public naţional, 2004-2010, % în

PIB
Sursa: CCTM 2008-2010
Tendinţele în cauză nu vor oferi mari posibilităţi de creştere altor cheltuieli
menite să susţină creşterea economică. De aceea, în anii următori iniţiativele noi de
politici în cadrul sectoarelor sociale urmează a fi acoperite preponderent din contul
redistribuirii alocaţiilor în cadrul bugetelor existente.

42
 Cheltuielile cu destinaţie generală pe termen mediu vor creşte cu 23 la sută în
termeni nominali, agenda de reformă a administraţiei publice fiind actuală şi în următorii
ani, urmând să contribuie la îmbunătăţirea calităţii guvernării în RM. O parte din măsuri
(desfăşurarea alegerilor, dezvoltarea infrastructurii vamale etc.) vor necesita implicaţii
financiare, pe când alte măsuri de politică se vor realiza cu resursele disponibile. Cu
toate acestea, ca pondere în PIB aceste cheltuieli se vor reduce de la 2,5 la sută în 2007
la 2,1 la sută în 2010. Aceeaşi tendinţă de reducere se va manifesta şi ca pondere în
totalul cheltuielilor publice.
Cheltuielile organelor de forţă vor creşte în valoare nominală, iar ca pondere în
PIB se vor reduce de la 3 la sută în 2007 la 2,8 la sută în 2010. Implicaţiile financiare la
aceste sectoare ţin în temei de majorarea salariilor angajaţilor şi investiţiile publice.
Iniţiativele de politici noi urmează a fi acoperite din contul eficientizării cheltuielilor din
ramurile date.
Cheltuielile pentru ştiinţă si inovare pe anii 2008-2010 au fost estimate la nivel de
0,5 la suta din PIB. Odată cu revizuirea cadrului de resurse cheltuielile destinate
domeniului dat se vor actualiza anual astfel încât să atingă nivelul de 0,7 la suta din PIB
în 2008, 0,8 la suta – în anul 2009 si 0,9 la suta - în 2010.
Cheltuielile domeniului economic vor creşte cu 12 la sută în perioada prognozată.
O majorare de 13,5 la sută s-a aprobat pe anul 2008, în special din contul alocaţiilor
destinate gospodăriei drumurilor care vor fi în creştere cu 44,8%, precum şi a celor
pentru sectorul agricol, care vor creşte cu 10,4% faţă de anul 2007. Finanţarea din surse
externe a ramurilor sectorului real va fi considerabilă, sporind cu ritmuri mai înalte decât
sursele interne, şi se va realiza prin susţinerea în mod prioritar a proiectelor în sectorul
agricol, proiectelor de aprovizionare cu apă şi cu gaze a localităţilor, infrastructura
drumurilor, etc. În următorul paragraf vor fi descrise problemele sistemului bugetar din
RM şi anume: Determinarea şi evaluarea nivelului principalelor componente ale
echilibrului / dezechilibrului financiar al sistemului bugetar din RM.

43
 3.2. Determinarea şi evaluarea nivelului echilibrului / dezechilibrului
financiar al sistemului bugetar din Republica Moldova

Economia reprezintă o realitate dinamică, aflată în continuă schimbare şi mişcare.

În ultimii ani, problematica echilibrului economic a devenit pentru ştiinţa şi practica
economică o preocupare cu totul deosebită datorită intensificării dezechilibrelor în
cadrul economiilor de piaţă. În cadrul gândirii economice, conceptul privind echilibrul
economic a parcurs întreg spectru posibil al aprecierilor: de la a fi considerat nucleul
teoriei economice moderne până la a-i fi contestată orice realitate şi utilitate. În prezent,
echilibrul economic a ajuns să constituie problema centrală, punctul de plecare şi, în
acelaşi timp, finalitatea teoriei şi practicii economice.
Generalizând definiţiile conceptului de echilibru economic general, abordate de
şcolile de gândire economică, se poate formula următoarea definiţie: echilibrul
economic exprimă acea stare spre care tinde piaţa bunurilor economice, monetare, a
capitalului şi a muncii, piaţa naţională în ansamblul ei, caracterizată printr-o concordanţă
relativă a cererii şi a ofertei, în diferitele lor segmente, devierile dintre ele încadrându-se
în limite considerate normale, nesemnificative pentru producerea de dificultăţi, de
dezechilibre.
Echilibrul financiar reprezintă acea stare a mărimilor valorice, caracterizată prin
existenţa unei anumite concordanţe relative, reflectată printr-un sistem de corelaţii şi
cuprinsă în limite considerate optime, între necesarul de resurse băneşti pentru realizarea
unor obiective sau acţiuni şi posibilităţile concrete de procurare sau asigurare a
fondurilor băneşti, având costuri şi riscuri minime. Privit prin prisma sistemului
financiar şi în funcţie de nivelurile de agregare a economiei naţionale se conturează
echilibrul financiar public la nivel macroeconomic, care poate fi definit printr-o
concordanţa relativă între resursele şi nevoile de fonduri băneşti ale diferitelor categorii
de fonduri bugetare şi extrabugetare, centralizate şi descentralizate etc., agregate, în
cazul RM, în cadrul BPN.
44
 În practica mondială, bugetul echilibrat este un fenomen rar, accidental, deoarece
atât deficitul, cat şi excedentul, depind nu doar de politica bugetar-fiscală, ci şi de gradul
de dezvoltare al economiei naţionale. În ceea ce priveşte echilibrul financiar public din
RM, credem că, într-o primă etapă, este necesară aprecierea rolului acestuia în
dezvoltarea economică a ţării având la bază analiza performanţelor economice şi a
politicii macroeconomice promovate, şi determinarea opţiunilor publice.
În urma evaluării impactului politicii macroeconomice promovate asupra
echilibrului financiar public şi a implicaţiilor politicii bugetar-fiscale asupra dezvoltării
economice a ţării, putem spune ca RM, în ultimele 15 ani, a trecut prin toate etapele
spiralei istorice de dezvoltare a economiei de piaţă. Multitudinea măsurilor de stabilizare
macroeconomică realizate, fără a ţine seama de condiţiile specifice, momentul aplicării,
efectele negative manifestate, suprapunerea unor decizii, nu a însemnat ineficienţa
măsurilor de intervenţie a instituţiilor de guvernare, ci specificul economiilor tranzitorii
cu dezechilibre structurale de fond, lipsa experienţei şi a suportului teoretic.
În literatura de specialitate, echilibrarea sistemului bugetar este reflectată sub trei
aspecte, şi anume:
- ca problemă a echilibrării structurale generale, avându-se în vedere
echilibrarea resurselor financiare ale sistemului bugetar cu necesităţile
sau cheltuielile acestui sistem;
- ca problemă a echilibrării verticale, care se referă la echilibrul în
repartizarea veniturilor între verigile sistemului bugetar;
- ca problemă a echilibrării orizontale, care are în vedere corespondenţa
(suficienţa) veniturilor unităţilor teritoriale formate în cadrul sistemului
bugetar şi cheltuielilor lor.
În cea ce priveşte primul aspect, echilibrarea structurală a sistemului bugetar,
există o necesitate impusă de teoria economică, iar problema realizării acesteia în
practică rămâne nesoluţionată. Astfel, apare necesitatea analizei dezechilibrului

45
structural, care persistă în economiile mai multor ţări. În contextul cercetării date,
prezintă interes determinarea limitelor acestui echilibru. [35, p.66]
În practică, elementele sistemului bugetar din RM sunt administrate de diferite
organe publice şi, actualmente, nu sunt consolidate în procesul examinării şi aprobării
acestora. Acest neajuns se reflectă fie prin amplificarea, fie prin restrângerea mărimii
echilibrului sau dezechilibrului financiar public, care conduce la o anumită întârziere în
dinamica soldului global.
Dinamica PIB nominal în perioada anilor 2001-2009 este prezentată în diagrama
3.2.1.

PIB nominal, mld lei

70
63,3
60
56
50 49,3
43
40
36,8 PIB nominal, mld lei
30 32
27,6
22,6
20 19,1

10

0
2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Diagrama 3.2.1: Dinamica PIB nominal 2001-2009, mld lei

Sursa: CCTM 2008-2010
Dacă în perioada anilor 1991-1993 am avut o dinamică negativă a PIB, apoi
conform datelor din diagrama 3.2.1 observăm că dinamica PIB e în continuă creştere. În
anul 2007 comparativ cu anul 2006 PIB s-a majorat cu 6,3 mld lei, iar în anul 2009 se
prevede să crească cu 14 mld lei comparativ cu anul 2007.
Dezechilibrele pieţei bunurilor materiale, a forţei de muncă şi financiare au
determinat amplificarea dezechilibrului valoric şi, în special, celui financiar public.
Astfel, are loc creşterea deficitului BPN, care, în perioada 1992-1999, înregistrează cele
mai mari valori negative, cuprinse între 2,9%-10,2% din PIB. Dacă analizăm perioada

46
anilor 2000-2009 ponderea deficitului /excedentului financiar public în PIB variază.
(diagrama 3.2.2).

Excedentul/ deficitul Bugetului Public Naţional

1,5

1 1
0,8
0,5 0,5
0,2
0
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006-0,3 2007 2008 2009
-0,5 -0,5 -0,5 -0,5

-1 -1

-1,5 -1,6
-2

Excedentul/ deficitul Bugetului Public Naţional

Diagrama 3.2.2: Ponderea deficitului /excedentului financiar public în PIB,

în anii 2000-2009, %
Sursa: CCTM 2008-2010
Conform datelor din diagrama 3.2.2, ponderea deficitului /excedentului financiar
public în PIB ia valori pozitive în perioada anilor 2003-2005, respectiv de 1%, 0,2% şi
1,5%. În anul 2009 ponderea deficitului /excedentului financiar public în PIB se va
menţine la nivelul anului 2007, de – 0,5%.
Rolul şi implicaţiile statului în economie pot fi exprimate prin volumul
cheltuielilor şi veniturilor realizate, iar evoluţia acestor indicatori reflectă atitudinea
pasivă a statului faţă de procesele economice. Tendinţa actuală de formare a veniturilor
bugetare, pe seama impozitelor indirecte, nu poate fi apreciată ca una pozitivă pentru
ţara noastră, întrucât afectează direct populaţia cea mai vulnerabilă. Fenomenul creşterii
ponderii impozitelor indirecte ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru analiştii
politicii fiscale, deoarece demonstrează incapacitatea economiei de a susţine actualul
sistem de impozitare directă, motiv pentru care statul apelează tot mai mult la impozitele
indirecte, impactul cărora este dificil de identificat de către populaţie.

47
 Structura iraţională a cheltuielilor publice poate fi explicată nu numai prin
nerealizarea de către guvern a reformelor fundamentale în sfera social-culturală, ci şi
prin constrângerile bugetare existente. Urmărind reducerea deficitului bugetar prin
micşorarea drastică a cheltuielilor, Guvernul a omis alte posibilităţi de echilibrare a
sistemului financiar public pe termen lung. În practica economică, constrângerile
bugetare au condus la apariţia unor fenomene derivate grave, determinate de menţinerea
opţiunii pentru consum şi neaplicarea unor programe de fond, de ajustare structurală,
verticală şi orizontală, vizând eliminarea din organismul economic a componentelor
producătoare de valoare adăugată negativă.
Dimensionarea dezechilibrului financiar public poate fi realizată prin diverse
metode, care se grupează astfel:
• clasice, respectiv pentru dimensionarea deficitului convenţional;
• moderne, care permit dimensionarea deficitului curent, deficitului BPN, deficitului ce
măsoară contribuţia tranzacţiilor guvernamentale la cererea agregată, deficitului intern,
deficitului extern, deficitului conjunctural, deficitului structural, deficitului ajustat ciclic,
deficitului primar, deficitului operaţional, deficitului cvasifiscal, deficitului virtual. [35,
p. 68]
Determinarea mărimii dezechilibrului financiar se face în funcţie de veniturile şi
cheltuielile bugetare ce se iau în considerare. În acest sens, putem evidenţia următoarele
tehnici de evaluare a echilibrului structural relativ al sistemului bugetar:
- echilibrarea statică şi dinamică a cheltuielilor primare şi a veniturilor
bugetare;
- echilibrarea statică şi dinamică a cheltuielilor primare şi a veniturilor
fiscale;
- echilibrarea statică, respectiv dinamică, a veniturilor şi cheltuielilor
bugetare totale (primare şi a cheltuielilor pentru deservirea datoriei de
stat);

48
 - echilibrarea cheltuielilor generale, inclusiv a sumelor destinate stingerii
datoriei de stat generale cu veniturile bugetare.
În general, literatura economică defineşte dezechilibrul structural ca
neconcordanţa veniturilor bugetare şi a cheltuielilor primare. De asemenea, se presupune
că volumul cheltuielilor primare este determinat atât de ansamblul legilor şi actelor
normative ce reflectă obligaţiile guvernului, cât şi de eficienţa privind finanţarea
serviciilor publice. În fiecare moment, diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile statului
poate fi interpretată prin analiza statică sau dinamică (tabelul 3.2.1).
Tabelul 3.2.1.
Dinamica soldului bugetar primar şi ponderea indicatorilor bugetari în PIB,
în anii 2004-2009
Indicatorii 2004 2005 2006 2007 2008 2009
Venituri totale ale Bugetului 11321.8 14527.3 17847.8 19396.3 22936.3 25004.8
Public Naţional, ml. lei

Ponderea în PIB, % 35,3 38,6 40,5 41,6 41,0 40,4

Cheltuieli bugetare primare, 11252,3 13949,3 17973,9 19629,3 23216,3 25314,3
ml. lei
Ponderea în PIB, % 35,1 37,0 40,8 42,1 41,5 40,9
Excedentul (deficitul) primar, 842,3 1048,5 302,5 353,8 387,7 390,7
ml. lei
Ponderea în PIB, % 2,6 2,8 0,7 0,8 0,7 0,6
Sursa: CCTM 2008-2010
Datele din tabel reflectă faptul că volumul veniturilor colectate la nivelul
sistemului bugetar acoperă necesităţile de fonduri primare, soldul excedentar ajungând
până la 2,8% în PIB în 2005. Totodată, observăm că în anul 2009, se va înregistrează o
diminuare constantă a volumului veniturilor de la 0,7% în 2008 până la 0,6% în PIB,
concomitent cu reducerea cheltuielilor primare de la 41,5% până la 40,9% în PIB. Pe de
o parte, este evident impactul sistematizării relaţiilor bugetare, dar şi o restrângere a
activităţii guvernamentale prin constrângerile impuse în vederea eliminării deficitului
49
bugetar. Perioada anilor 2004-2007, poate fi caracterizată de o stabilitate relativă la
nivelul veniturilor şi al cheltuielilor primare, urmărindu-se acoperirea cheltuielilor
primare, precum şi obţinerea excedentului bugetar.
Din punct de vedere al practicii macroeconomice, asistăm la o politica unilaterală
de corectare a dezechilibrului, care presupune efectuarea cheltuielilor publice în limitele
veniturilor încasate.
O altă metodă de dimensionare a echilibrului financiar public este determinarea
excedentului / deficitului fiscal primar (tabelul 3.2.2).
Tabelul 3.2.2
Dinamica deficitului fiscal primar la nivelul bugetului public naţional, în anii 2002-
2008
Indicatorii 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
Venituri de natură 5783,7 7529,8 9423,2 11757,8 14719,9 16138,5 19390,3
fiscală, ml. lei
Ponderea în PIB, % 25,6 27,2 29,4 31,2 33,4 34,6 34,6
Cheltuieli primare, 7242,4 8567,8 11252,3 13949,3 17973,9 19629,3 23216,3
ml. lei
Ponderea în PIB, % 32,1 31,0 35,1 37,0 40,8 42,1 41,5
Deficitul /excedentul -1458,7 -1038 - 1829,1 - 2191,5 - 3254,0 - 3490,8 - 3826,0
fiscal primar , ml. lei
Ponderea în PIB; % -6,5 -3,7 - 5,7 - 5,8 - 7,4 - 7,5 - 6,9
Sursa: CCTM 2008-2010
Datele din tabel reflectă o evoluţie crescătoare a încasărilor de natură fiscală, ca
pondere în PIB de la 25,6% în 2002 la 34,6% în 2007, care, concomitent cu creşterea
cheltuielilor bugetare primare, a condus la înregistrarea deficitului fiscal primar.
Încasările fiscale acoperă aproape integral cheltuielile bugetare primare, din acest motiv,
analiza deficitului primar trebuie să ocupe un loc important în cadrul elaborării politicii
bugetar-fiscale, în vederea asigurării echilibrului financiar public.

50
 În ceea ce priveşte aspectul dinamic, sistemul bugetar poate fi considerat
echilibrat atunci când creşterea anuală a veniturilor bugetare corespunde ritmului de
creştere a cheltuielilor primare. În acest sens, sunt utilizaţi indicatorii elasticităţii
veniturilor şi a cheltuielilor publice. Coeficientul elasticităţii exprimă modificarea
volumului încasărilor bugetare sau a cheltuielilor publice la modificarea PIB în perioada
de referinţă. Valoarea supraunitară a coeficientului indică devansarea creşterii PIB de
către creşterea volumului veniturilor bugetare. Mărimea subunitară reflectă micşorarea
volumului încasărilor în raport cu modificarea PIB.
Coeficientul elasticităţii cheltuielilor publice exprimă reacţia cheltuielilor publice
la modificarea PIB. Mărimea supraunitară a coeficientului reflectă tendinţa de utilizare
într-o proporţie mai mare a PIB pentru finanţarea cheltuielilor publice. În cazul valorilor
subunitare a coeficientului de elasticitate, semnificaţia este de restrângere a proporţiei
cheltuielilor publice în PIB. Ca urmare, pentru asigurarea echilibrului financiar dinamic
al sistemului bugetar, cele două elasticităţi (elasticitatea veniturilor şi elasticitatea
cheltuielilor) trebuie să fie egale.
Analiza echilibrului structural al sistemului bugetar din Republica Moldova a scos
in evidenţă probleme de fond legate de componenta dinamică a cheltuielilor publice, iar
soluţionarea acesteia poate fi realizată concentrând atenţia asupra determinării rolului
bugetului în economie, astfel, încât dezechilibrele determinate de creşterea cheltuielilor
să fie justificate prin eficienţa pe termen lung a acestora. Totodată, credem că rămân
valabile două probleme majore, legate de echilibrul financiar public structural, şi anume:
delimitarea mărimii sectorului public în ţara noastră şi implementarea bugetului pe
programe.
Problematica echilibrării verticale se referă la echilibrul în repartizarea resurselor
între verigile sistemului bugetar şi constituie una dintre direcţiile politicii de echilibrare
financiară, având drept scop determinarea rolului şi sferei de cuprindere a fiecărei verigi,
precum şi redistribuirea fondurilor limitate în funcţie de priorităţi.

51
 Echilibrarea verticală presupune asigurarea echilibrului financiar la nivelul
fiecărei verigi. Din analizele efectuate privind echilibrarea verticală a sistemului bugetar,
se observă ponderea însemnată a transferurilor interbugetare. În cadrul bugetelor locale,
bugetului asigurărilor sociale de stat şi a fondului asigurărilor medicale obligatorii,
transferurile deţin un loc special în asigurarea finanţării acestor bugete. În realitate, o
asemenea evoluţie reflectă deformare structurală a sistemului bugetar, o distribuire
iraţională a resurselor şi ineficienţa mecanismelor de redistribuire a potenţialului
financiar. Intensitatea acestui proces determină consecinţele nefaste înregistrate la
nivelul sistemului financiar public. Dezechilibrul vertical, calculat ca indicator financiar,
poate fi privit prin prisma includerii sau excluderii transferurilor şi se calculează
conform relaţiei:
Dv =[(venituri − cheltuieli)/ cheltuieli] *100%
O politică eficientă în redistribuirea resurselor financiare implică interesul
organelor locale în creşterea potenţialului economic, respectiv determinarea
transferurilor privite prin prisma eficienţei şi a echilibrării întregului sistem. Practic este
o problemă legată de determinarea transferurilor privite prin prisma eficienţei şi a
echilibrării orizontale a întregului sistem bugetar.
Deşi, acest fapt este recunoscut de autorităţile centrale, însă, pană în prezent, nu a
fost determinat un model eficient, nu sunt formulate criterii de evaluare a structurii, cât
şi a eficienţei relaţiilor interbugetare.
Critica adusă sistemului transferurilor din ţara noastră este asemănătoare cu cea a
cheltuielilor publice, adică se repartizează sume minim necesare pentru acoperirea
necesităţilor curente, fără urmărirea unor programe eficiente de dezvoltare pe termen
lung. În asemenea mod, finanţarea centralizată a decalajului între veniturile şi
cheltuielile locale poate aduce la minimizarea efortului fiscal al organelor locale, precum
şi la promovarea, în continuare, a unei politici neeficiente în domeniul cheltuielilor
publice. În schimb, funcţiile de bază ale transferurilor – de stimulare şi de nivelare -
rămân fără utilitate.

52
 În vederea echilibrării financiare orizontale a sistemului bugetar prin intermediul
transferurilor sunt posibile diferite variante de politică bugetară, iar alegerea
mecanismului depinde de sarcinile politicii bugetar-fiscale, care nu poate fi rezumată
doar la o simplă acoperire a deficitului verigilor bugetare. Credem că, transferurile
trebuie să devină un instrument uzual şi eficient al macrobugetării în vederea asigurării
echilibrului financiar public, atât prin implicarea lor în mecanismul fluxurilor financiare,
cât şi prin optimizarea relaţiilor interbugetare.
Diferenţierea efectuată în analiza elementelor componente ale echilibrului
structural şi vertical al sistemului bugetar scoate în evidenţă o serie de carenţe care
necesită implementarea unor măsuri de corectare şi perfecţionare. Aceste măsuri trebuie
orientate în următoarele direcţii principale:
- coordonarea elaborării prognozelor prin crearea unui macromodel operaţional integral,
care poate fi utilizat în toate autorităţile participante la proces;
- monitorizarea şi controlul resurselor financiare ale bugetului public naţional;
- stabilirea unor noi metode de calcul al transferurilor către bugetele locale, care ar
răspunde atât scopului de nivelare bugetară, cât şi funcţiei de stimulare a autonomiei
financiare;
- creare unui spaţiu informaţional al procesului bugetar atât la nivel central, cât şi local,
care va permite monitorizarea tuturor proceselor, consolidarea sistemului de gestiune a
finanţelor publice, precum şi sporirea securităţii informaţionale;
- perfecţionarea calităţii prognozelor fluxurilor de intrări de numerar la nivelul verigilor
sistemului bugetar printr-o planificare realistă în strânsă coordonare cu serviciile conexe.
Acordarea unui loc special metodelor de dimensionare a echilibrului financiar
public bugetar este determinată de practicile sale metodologice. Necesitatea diferenţierii
în analiza elementelor componente ale dezechilibrului structural general este
determinată de posibilitatea elaborării unor măsuri concrete privind echilibrarea
sistemului bugetar. În funcţie de cauza apariţiei abaterilor în componenta analizată, pot
fi întreprinse şi măsuri optime de corectare. De altfel, fiecare componentă a

53
dezechilibrului structural presupune stabilirea şi utilizarea unui instrument specific
pentru eliminarea neconcordanţei. Evident că implementarea unor măsuri de corectare
necorespunzătoare caracterului sau cauzei ce a declanşat discrepanţa va conduce la
agravarea situaţiei.
Deci, problematica echilibrării structurale a sistemului bugetar, în etapa actuală,
este necesară menţinerea componentei dinamice a veniturilor publice concomitent cu
creşterea treptată a componentei dinamice a cheltuielilor publice, fapt ce va
permite implicarea mai activă a statului, prin realizarea unor programe pentru
crearea unei baze productive, în diferite ramuri ale economiei naţionale, cât şi
realizarea reformelor în cadrul sistemului bugetar.

3.3. Sistemul bugetar în statele contemporane

Din punct de vedere al organizării bugetare, sunt evidenţiate anumite
particularităţi şi deosebiri mai ales în statele federative faţă de cele cu structură unitară.
În statele unitare naţionale cum sunt Franţa, Italia, Suedia etc., organizarea bugetară era
la început simplă, deoarece, cuprindea numai bugetul de stat şi bugetele locale.Bugetul
de stat din statele unitare naţionale este denumit şi buget ordinar sau general, a avut şi
are ca venituri principale impozitele şi taxele completate, în caz de insuficienţă, cu
împrumuturi de stat, iar cheltuielile acestui buget sunt destinate celor mai importante
trebuinţe de învăţămînt şi sănătate publică, întreţinerii organelor centrale: legislativ,
executiv, instanţe judecătoreşti, armată etc.
Bugetele locale sau ale unităţilor administrativ-teritoriale din statele unitare
naţionale sunt o componentă a organizării bugetare, avînd o importanţă primordială
pentru autonomia funcţională a organelor de conducere ale altor unităţi, autonomii în
cadrul statelor unitare. Prin aceste bugete locale finanţate atît întreţinerea autorităţilor
publice locale, cît şi instituţii şi acţiuni de învăţămînt public, culturale şi sanitare,
modernizarea şi dezvoltarea urbanistică etc., pentru care veniturile bugetare locale sunt

54
insuficiente.Pe lîngă bugetul de stat şi bugetele locale, structura bugetară din statele
unitare naţionale conteporane fost dezvoltată cuprinzînd bugete: anexe, extrabugetare,
extraordinare, fonduri băneşti speciale şi alte fondurti băneşti alăturate bugetului de stat.
De exemplu în Franţa, pe lîngă bugetul general al statului, structura bugetară cuprinde
bugete anexe pentru poştă şi telecomunicaţii, serviciul explozivilor, navigaţie aeriană
etc.
În statele federative, cum sînt Brazilia, Germania, Statele Unite ale Americii,
Federaţia Rusă şi altele, organizarea bugetară este influienţată de structura federativă
cuprinzînd: statele, landurile, cantoanele, provinciile componente etc. În consecinţă,
organizarea bugetară federativă este mai complexă şi cuprinde bugetele federale,
bugetele statelor, landurilor etc.
Sub aspecte generale, organizarea bugetară federativă este asemănătoare în toate
aceste state, cuprinzînd bugete federale ale statelor membre şi locale. Însă cuprinsul de
cheltuieli şi venituri, relaţiile dintre bugetele federale ale statelor membre şi celor locale,
procedura elaborării şi aprobării bugetelor anuale sunt reglementate diferit, conform
conceptelor proprii formate şi evoluate în fiecare stat federativ.
În Germania, organizarea bugetară federativă este reglementată printr-un act
normativ denumit „Constituţie financiară” în cuprinsul căreia problema principală este
cea a „repartiţiei juste” a fondurilor băneşti între bugetul federal şi bugetele landurilor
membre ale statului federal german. În scopul repartiţiei financiare juste cheltuielile sunt
repartizate în funcţie de competenţa materială a organelor administrative federale, ale
landurilor şi locale.Conform acestui criteriu, din bugetul federal sunt finanţate integral
afacerile externe, căile ferate şi fluviale federale, poşta, apărarea ţării inclusiv protecţia
frontierelor, autorităţile şi instanţele federale.
În comun, din bugetele landurilor şi din bugetele locale sunt finanţate instituţiile
de învăţămînt, sănătate şi protecţie socială, unităşile de gospodărie comunală, alte
instituţii şi unităţi organizate, care funcţionează pe lîngă autorităţile publice ale

55
landurilor, orăşăneşti şi comunale. În ceea ce priveşte veniturile, produsul bănesc al
celor mai importante impozite este repartizat între bugetul federal şi bugetele landurilor,
cu preponderenţă pentru bugetul federal, avînd în vedere că din acestea se suportă
aproape jumătate din cheltuielile publice, iar cel mult 33% din aceste cheltuieli revin
bugetelor landurilor şi cel mult 20% bugetelor locale. Astfel, veniturile taxelor vamale şi
ale monopolurilor fiscale, ale impozitelor pe consumaţie şi ale prelevărilor speciale revin
bugetului federal. Produsul impozitelor pe venit şi capital, ca şi al impozitelor pe
circulaţia capitalurilor revine bugetelor landurilor, iar impozitele reale pe clădiri şi
activităţi profesionale, ca şi impozilete locale pe consumaţie sunt venituri ale bugetelor
locale.
Datorită acestei repartiţii a fiscalităţii în folosul bugetului federal, centrul federal
efectuează unele redistribuiri a unor venituri şi cheltuieli, în mod „vertical”, între
bugetul federal şi bugetele landurilor aflate în situaţie critică. În acelaşi timp, datorită
faptului că unele landuri au o „capacitate fiscală superioară”, pentru acestea s-a instituit
obligaţia de a plăti „o contribuţie destinată repartizării financiare juste” din care se
acordă subvenţii băneşti landurilor care au venituri proprii insuficiente, realizîndu-se
astfel o redistribuire a fondurilor băneşti între bugetele landurilor în mod „orizontal”.
În Statele Unite ale Americii, organizarea bugetară cuprinde bugetul federal,
bugetele statelor membre şi bugetele locale. Între aceste bugete veniturile şi cheltuielile
publice sunt repartizate prin „legi de autorizare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare” în
funcţie de „competenţele statale” ale organelor federale, ale organelor de conducere din
statele membre şi ale organelor locale denumite „colectivităţi subordonate”.
Bugetului federal american îi revin cheltuieli pentru apărare naţională, pentru
întreţinerea organele puterii publice, pentru sănătate şi altele. Sistemul veniturilor
federale cuprinde taxele pe veniturile persoanelor fizice şi ale corporaţiilor, accize
asupra unor bunuri de lux, taxe vamale, taxe de timbru etc. Sistemului bugetar îi revin
aproximativ 70% din toate veniturile şi cheltuielile statului federativ american.

56
 Din bugetele statelor membre, sunt finanţate „districtele şcolare”, drumurile
rutiere şi cheltuielile cu caracter social; pe cînd veniturile acestor state nu sunt riguros
identice şi cuprind mai ales taxele percepute pentru carburanţi, tutun, băuturi alcoolice,
automobile, ca şi o taxă funciară, care, în tot mai multe state, este cedată pentru
administrarea fiscală a colectivităţilor locale.
Organele federale şi cele de conducere a statelor membre adoptă frecvent bugete
anuale deficitare, şi pentru acoperirea deficitelor lor, bugetare se contractează şi lansează
împrumuturi publice, însă în limitele valorice admise de Constituţia statului federal şi de
Constituţiile statelor membre.

57
 Încheiere
În cadrul cercetării, au fost aprofundate conceptele fundamentale referitoare la
sistemul bugetar al RM, a fost determinată structura şi conţinutul sistemului bugetar,
obiectivele politicii bugetar-fiscale pe anii 2008-2010 şi determinate principalele
componente ale echilibrului / dezechilibrului financiar al sistemului bugetar din RM.
În vederea pătrunderii în esenţa procesului de evoluţie a sistemului bugetar
a fost efectuată analiza tuturor componentelor sistemului bugetar şi
prezentată tendinţa acestora pe viitor.
În vederea determinării mărimii sectorului public şi a definirii rolului
bugetului în economie, a fost efectuată analiza politicii bugetar-fiscale asupra
dezvoltării economice şi a evoluţiei echilibrului financiar public promovate în RM, în
condiţiile dezechilibrului structural, şi determinate principalele obiective pe viitor.
Strategiile bugetare, în procesul dezvoltării economice, îi conferă
bugetului public naţional rolul unui instrument privilegiat al politicii economice, atât
în planul mijloacelor, cât şi al realizării unor finalităţi politice şi de echitate socială.
Pe anul 2008 veniturile generale ale bugetului public naţional se estimează la cca. 23
mlrd 308 milioane lei, cu circa 8 la sută mai mult faţă de volumul scontat pe anul 2007.
Cheltuielile planificate se estimează la 23 mlrd 592,6 milioane lei, cu peste 20% mai
mult faţă de cheltuielile aprobate pe anul 2007. Printre factorii principali care au
influenţat majorarea cheltuielilor sânt majorarea transferurilor la FAOAM, odihna de
vară a copiilor, compensaţii pentru conectarea la conducta de gaze naturale a unor
categorii de populaţie din mediul rural, majorarea cheltuielilor pentru rambursarea
creditelor preferenţiale unor categorii de populaţie, majorarea fondului de burse în
şcolile profesionale, majorarea alocaţiilor pentru realizarea programelor în domeniul
ştiinţei şi inovaţiei. Pentru investiţii capitale în construcţii vor fi direcţionate cu 51 la
sută mai mult decât a fost aprobat pentru anul 2007. Pe parcursul anului 2008 se prevăd
a fi rambursate împrumuturi externe în sumă de 660,5 ml lei. În scopul deservirii
datoriei interne de stat în buget au fost rezervate 574 ml lei. PIB preconizat pentru anul
58
2008 este de 56,8 mlrd lei cu o creştere de 7 la sută în comparaţie cu aşteptările pe anul
curent.
Dacă analizăm lacunele, neajunsurile în ceea ce priveşte bugetul public naţional,
apoi între principalele variabile economice trebuie să se impună ca stabilirea nivelului
optim, la care se realizează echilibrul financiar public, să fie efectuată în funcţie de
mărimea PIB, de resursele financiare mobilizabile şi de eficienţa cheltuielilor publice,
fapt ce va determina valorificarea potenţialului economico-financiar.
În măsura în care statul apelează la împrumuturi externe, rambursarea şi achitarea
dobânzilor provoacă dezechilibre ale balanţei de plăţi externe, dacă împrumuturile sunt
utilizate în scopuri neproductive sau pentru finanţarea unor investiţii ce nu produc
mărfuri sau servicii destinate exportului.
Emisiunea bănească fără acoperire, ca mijloc de finanţare a deficitului bugetar,
este posibilă , dar în acelaşi timp produc efecte negative. Statul face un împrumut nu
pentru a produce bunuri şi servicii suplimentare, ci pentru finanţarea unor cheltuieli
curente. Aceasta va duce la micşorarea volumului mărfurilor şi serviciilor disponibile pe
piaţă.
Critica adusă sistemului cheltuielilor publice din RM, adică repartizarea unor sume
minim necesare pentru acoperirea necesităţilor curente fără urmărirea unor programe
eficiente, impune realizarea unei reforme de fond privind repartizarea optimă şi
utilizarea eficientă a resurselor financiare publice în cadrul macrobugetării.
În scopul soluţionării problemelor sistemului bugetar pot fi sintetizate următoarele
recomandări:
- Privind problematica echilibrării structurale a sistemului bugetar, în opinia
noastră, în etapa actuală, este necesară menţinerea componentei dinamice a veniturilor
publice concomitent cu creşterea treptată a componentei dinamice a cheltuielilor
publice, fapt ce va permite implicarea mai activă a statului, prin realizarea unor
programe pentru crearea unei baze productive, în diferite ramuri ale economiei
naţionale, cât şi realizarea reformelor în cadrul sistemului bugetar.
59
 - Efectele deficitului bugetar în modelul macroeconomic sunt evidenţiate în
urma impactului acestuia asupra deciziilor cu privire la cheltuielile publice. Astfel, o
primă modalitate prin care deficitele influenţează economia, este efectul de
stabilizare (eliminarea fluctuaţiilor ciclice) sau de destabilizare a economiei pe
termen scurt. A doua modalitate se referă la potenţialul lor de a afecta negativ
veniturile şi bunăstarea pe termen lung. Un buget ciclic echilibrat este o modalitate
acceptabilă de a rezolva compromisul dintre stabilizarea pe termen scurt şi
preocupările pentru echilibrarea pe termen lung, cu condiţia ca dezechilibrele
determinate de creşterea cheltuielilor să fie justificate prin eficienţa lor pe termen lung.
- În ceea ce priveşte politica în domeniul veniturilor fiscale, considerăm că
creşterea gradului de neutralitate şi egalitatea sistemului fiscal poate conduce la
mărirea indicatorului eficienţei bugetare concomitent cu micşorarea presiunii fiscale
asupra contribuabililor corecţi. În acest sens, politica bugetar-fiscală trebuie să fie axată
pe reducerea nivelului mediu al impunerii, creşterea concurenţei întreprinderilor
autohtone, simplificarea sistemului fiscal, administrarea mai eficientă, pe micşorarea
posibilităţilor de eschivare de la plata impozitelor şi taxelor.
- Coordonarea elaborării prognozelor macroeconomice prin crearea unui spaţiu
unic informaţional al procesului bugetar pentru toate verigile bugetare, care va permite
monitorizarea tuturor proceselor, consolidarea sistemului de gestionare a finanţelor
publice.
- Monitorizarea şi controlul resurselor financiare ale bugetului public naţional şi
conferirea acestui buget rolului de instrument de consolidare a gestiunii finanţelor
sectorului public. Specificul sistemului bugetar actual rezidă în faptul că sferele
utilizării finale fac apel la alte sfere redistribuitoare (bugetul de stat), în cazul în care
echilibrul lor bănesc nu este restabilit cu resurse proprii. Prin intermediul modelului
propus, bugetul public va deveni un instrument eficient de redistribuire a
resurselor financiare în cadrul sistemului bugetar, asigurând în permanenţă,
realizarea echilibrului financiar public;

60
 - Diminuarea inflaţiei, prin intermediul politicilor fiscale şi structurale.
Pentru reducerea deficitului bugetar autorul înaintează următoarele propuneri:
 Atragerea investiţiilor străine;
 Managementul eficient al datoriei externe;
 Extinderea bazei de producere a mărfurilor şi serviciilor;
 În procesul evaluării deficitului bugetar este necesară evidenţa relaţiei dintre deficitul
bugetar, inflaţie şi datoria de stat;
 Finanţarea deficitului bugetar cu preponderenţă din contul împrumuturilor interne.
Alte posibilităţi de perfecţionare a sistemului bugetar sunt:
Ajustarea cheltuielilor bugetare la posibilităţile reale de colectare a veniturilor;
 Fixarea volumului cheltuielilor bugetare, ţinând cont de programele
eşalonate pentru fiecare perioadă;
 Limitarea cotei datoriei externe în volumul anual al PIB;
 Sporirea investiţiilor;
 Direcţionarea granturilor externe la soluţionarea problemelor stringente;
 Micşorarea numărului de emigranţi, care duc la depopularea ţării;
 Asigurarea accesului societăţii la informaţie veridică prin crearea unui
sistem eficient de informare a întregii societăţi;
 Implicarea statului în principalele ramuri care pot fi dezvoltate pe
meleagurile noastre (agricultură, turism etc.);
 Consolidarea finanţelor, raţionalizarea cheltuielilor

61
 Bibliografie
I. Acte legislative şi normative
1. Legea privind sistemul bugetar şi procesul bugetar nr.847-XIII din 24.05.1996,
MO al RM nr. 19-20/197 din 27.03.1997;
2. Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2004 nr. 519-XV din
18.12.2003, MO al RM nr. 1-5/18 din 01.01.2004;
3. Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicale pe anul 2008 nr. 268-
XVI din 07.12.2007, MO al RM nr. 203-206/792 din 28.12.2007;
4. Legea cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de
asigurare obligatorie de asistenţă medicală nr.1593-XV din 26.12.2002, MO al
RM nr. 18-19/57 din 08.02.2003;
5. Legea cu privire la administraţia publică locală nr.123-XV din 18.03.2003, MO al
RM nr. 49/211 din 19.12.2003;
6. Legea cu privire la finanţele publice locale nr. 397-XV din 16.10.03, MO al RM
nr. 248-253/996 din 19.12.2003;
7. Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2005 nr.385
XV din 25.11.04, MO al RM nr. 237-240/1029 din 24.12.2004;
8. Legea fondurilor obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2006 nr.339 XVI din
16.12.05; MO al RM nr. 176-181/875 din 30.12.2005;
9. Legea fondurilor obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2007 nr.408 XVI din
21.12.06; MO al RM nr.203-206/987 din 31.12.2006;
10. Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr.1463 -XV din 15.11.02, MO al RM nr.
166-168/1280 din 10.12.2002;
11. Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr.474- XV din 27.11.03, MO al RM nr.
243/970 din 11.12.2003;
12. Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 373 -XV din 11.11.04, MO al RM nr.
224-225/978 din 05.12.2004;

62
13. Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 291-XVI din 16.11.05, MO al RM nr.
164-167/810 din 09.12.2005;
14. Legea bugetului de stat pe anul 2007 nr.348- XVI din 23.11.06, MO al RM nr.
189-192/893 din 15.12.2006;
15. Legea bugetului de stat pe anul 2008 nr. 254 –XVI din 23.11.2007, MO al RM
nr. 192-193/745 din 13.12.2007;
16. Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2005 nr.383-XV din 18.11.04;
MO al RM nr. 237-240/1027 din 24.12.2004;
17. Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2006 nr. 305-VI din 26.12.05;
MO al RM nr. 176-181/869 DIN 30.12.2005;
18. Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2007 nr. 405-XVI din
15.12.06; MO al RM nr. 203-206/985 DIN 31.12.2006;
19. Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2008 nr. 271-XVI din
07.12.2007, MO al RM nr. 203-206/798 DIN 28.12.2007;
20. Hotărârea privind clasificaţia bugetară nr. 969-XIII din 24.07.96; MO al RM nr.
72-73/704 DIN 07.11.1996;
21. Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală nr. 1585-XIII din
27.02.98, MO al RM nr. 38-39/280 din 30.04.1998;
22. Legea privind sistemul public de asigurări sociale nr. 489-XIV din 08.07.1999,
MO al RM nr. 1-4/2 din 06.01.2000;
23. Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, Cadrul de Cheltuieli pe Termen
Mediu, Chişinău, 2007;

II. Manuale, monografii, cărţi, broşuri

24. Administraţia publică / Moisescu F., Editura”Valinex SA”, Chişinău, 2004,
631 p.;
25. Buget şi trezorerie publică / Moşteanu T., Ed. Universitară, 2004, 496 p.;
26. Conceptul şi funcţiile finanţelor / Stratulat O., Ed”ASEM”, Chişinău, 1996, 56 p.;

63
27. Curs de teorie economică / Dumitru Moldovanu, ed. ARC, Chişinău, 2007, 428
p.;
28. Dreptul financiar / Armeanic A., Ed.”ASEM”, Chişinău, 2006, 299 p.;
29. Dreptul FP / Vasile Iancu, ed. a 2-a, Ed. Sylvi, Bucureşti, 2004, 418 p.;
30. Finanţe publice / Galina Ulian, CEP USM, Chişinău, 2007, 256 p.;
31. Finanţele publice / Manole T., Ed.”ASEM”, Chişinău, 1998, 348 p.;
32. Finanţe Publice / Mihai Trofim, Chişinău, 2004, 214 p.;
33. Finanţe Publice / Secrieru Angela, ed. Epigraf, Chişinău, 2004, 423 p.;
34. Finanţe publice / Văcărel Iu., Ed”Didactică şi Pedagogică”, Bucureşti, 1993, 422
p.;

III. Articole din presa periodică

35. Baurciulu A., Evoluţia conceptului de echilibru financiar public în gândirea
economică // „Revista Economica”, Chişinău, nr.2. – 2006, p. 66-72;

IV. Webografie
36. www.cnaa.acad.md;
37. www.europa.md;
38. www.gov.md;
39. www.parlament.md;
40. www.fisc.md;
50. www.minfin.md

64
65