Seminar Microeconomie

Subiectul 1: Geneza si evolutia banilor

Punctul de plecare in evolutia banilor il constituie trocul (adica schimbul direct de bunuri, fara
niciun alt mijlocitor). In cadrul trocului, vanzarea si cumpararea reprezinta o operatiune unica.
Intrucat toate tranzactiile necesitau dubla coincidenta a vointelor, trebuia gasit cel care dorea bunul
respective si apoi se fixa raportul de schimb intre produsele care faceau obiectul tranzactiilor.
Generalizarea trocului facea tot mai necesar ca un lucru, un bun, sa se desprinda de toate
celelalte sis a serveasca drept element de comparative al schimbului, adica drept etalon de masurare
al celorlalte bunuri.
Prima forma de existenta a banilor o reprezinta banii marfa, reprezentati de acele bunuri cu
utilitate intrinseca, de regula, cele mai cautate dintr-o anumita zona sau la anumite popoare (sarea,
animale, piei de animale, diferite podoabe, etc).
Ulterior, rolul de mijlocitor a schimbului a fost luat de metalele pretioase (mai ales aurul si
argintul) sub forma de podoabe sau lingouri. Indeplinirea de catre aur a rolului de echivalent general
al tuturor celorlalte marfuri s-a bazat pe proprietatile sale intrinseci:
Prezinta valoare mare sub un volum mic;
Este perfect divizibil, fara pierdere de valoare, adica, fractiuni de orice marime
continua sa aiba valoare proportional cu greutatea lor;
Prezinta o omogenitate calitativa a tuturor partilor divizate;
Este inalterabil sau greu alterabil;
Este usor transportabil.
Banii de aur aveau deci, toate calitatile pentru a fi universal acceptati si conservati.
De la banii de aur sau argint sub forma de lingouri sau podoabe, s-a trecut la banii monede
de aur. Ele au constat in bucati de metale pretioase de diferte marimi, carora emitentul le garanta
greutatea si titlul printr-un sigiliu aplicat pe ambele laturi.
In cadrul schimburilor, banii au existent ephemera, aflandu-se doar temporar in mainile
agentilor economici si ca urmare nu este obligatoriu ca ei sa iba valoare deplina. Apare deci
posibilitatea ca banii marfa in general, inclusiv banii aur (aurul este si el o marfa), sa fie
inlocuiti in circulatie de semne ale valorii, confectionate dintr-un material comun, trecandu-se astfel
la o noua etapa in evolutia banilor: banii de hartie si banii metalici (cu rol de moneda divizionara).
Dupa natura lor economica, banii confectionati din hartie sunt de doua feluri:
1) Biletele de banca (bancnotele);
2) Banii de hartie (hartia moneda).

1) Biletele de banca (bancnotele) sunt semne ale valorii care, in procesul circulatiei,
inlocuiesc banii cu valoare deplina datorita urmatoarelor trasaturi:
a) Sunt convertibile in aur la prezentare si la purtator;
b) Se bucura de incredere unanima;
c) Sunt emise pe baza unor garantii certe si reale sub forma de aur si efecte comerciale care
prin natura lor reprezinta o tranzactie cu bunuri economice concrete.
Bancnotele atestau faptul ca posesorii lor au depus in depozitul bancii emitente cantitatea de
aur conform inscrisului de pe ele.
La inceput, suma bancnotelor nu putea sa depaseasca stocul de metal pretios detinut de catre
bancile care le emiteau.
2) Banii de hartie (hartia moneda) reprezinta inscrisuri care, in procesul circulatiei,
inlocuiesc banii cu acoperire in bunuri reale. Trasaturile definitorii ale acestor semne ale valorii sunt
opuse insusirilor biletelor de banca, deoarece:
a) Hartia moneda nu este convertibila;
b) Circula in virtutea unui curs fortat, decretat de catre stat;
1
 c) Nu este acoperita cu metal pretios;
d) Se emite si pentru finantarea unor cheltuieli neproductive sau militare si a deficitelor
bugetare cronice (deci fara a avea o acoperire in bunuri).
Banii nu mai simbolizeaza, deci, utilitatea intrinseca a aurului, ci semnifica doar cantitatea de
bunuri si servicii ce pot fi procurate cu ajutorul lor. Semnele valorii ofera deci o garantie provizorie
asupra puterii de cumparare, detinerea lor intemeindu-se pe ideea ca oricand aceasta garantie se poate
valorifica.
Incepand cu 1971, banii au fost rupti complet de baza lor de aur si s-a trecut de la cursurile
fixe care oscilau in jurul paritatii monetare (in aur), la cursurile flotante, formate liber pe piata in
functie de cererea si oferta pentru moneda respectiva.
O noua etapa in evolutia banilor s-a deschis odata cu utilizarea banilor in cont. Trecerea de la
banii confectionati din hartie la banii de cont (moneda scripturala) a fost conditionata de existenta
unor depozite bancare ca baza pentru eliberarea de cecuri, pentru efectuarea diverselor varsaminte si
utilizarea mijloacelor de plati electronice.

Subiectul 2: Continutul proprietatii

Proprietatea exprima unitatea dintre obiectul si subiectul ei.

Obiectul proprietatii il formeaza bunurile, acestea prezenandu-se sub forma unei entitati
identificabile si masurabile economic.
Subiectii proprietatii sunt personae fizice (indivizi, familii), personae juridice (sociogrupuri si
organizatii), care detin anumite bunuri in proprietatea lor exclusive si care isi exercita nemijlocit
drepturile asupra acestora. Printre subiectii de proprietate se inscrie si statul, care, prin intermediul
administratiei publice, detine, utilizeaza si gestioneaza o anumita masa de bunuri existente in
societate.
Exista trei optici de abordare ale continutului proprietatii:
Optica juridica considera proprietatea ca o relatie de posesiune a unui bun, de catre o
persoana fizica sau juridical, titularul dispunand de el ca subiect active, in raport cu toate celelalte
personae, care sunt subiecte passive si nedeterminate.
Optica filosofica are la baza idea de personalitate umana.
In sens economic, proprietatea se defineste ca totalitatea relatiilor dintre oameni in legatura
cu insusirea bunurilor existente in societate, relatii care sunt reglate de normele sociale, specifice
diferitelor perioade istorice ale dezvoltarii societatii.

Subiectul 3: Atributele raportului economic de proprietate

Relatiile economice de proprietate se exprima prin cele cinci atribute ale raportului de
proprietate:
a) Dreptul de dispozitie al proprietarului asupra bunurilor aflate in proprietatea sa, puterea
lui deplina de a dispune de el;
b) Dreptul de posesiune al proprietarului ca dominatie directa asupra lucrului;
c) Dreptul de utilizare a obiectului proprietatii pe care il are in posesie, care consta in unirea
factorilor materiali de productie cu cel uman;
d) Dreptul de insusire a roadelor date de bunurile aflate in proprietate;
e) Dreptul de gospodarire, administrare si gestionare a obiectului proprietatii.
Exercitarea acestor atribute este un monopol al proprietarului, instrainarea lor (totala sau
separata) fiind o functie exclusiva a acestuia.

2
 Instrainarea tuturor atributelor proprietatii se poate face pe baza de contraechivalent (ce
constituie continutul actului de vanzare cumparare a bunului) sau fara echivalent (atunci cand
vorbim de donatie sau de mostenirea proprietatii de catre urmasii legali sau testamentari).
Transferarea separata a anumitor atribute ale proprietatii genereaza relatii economice
specifice. Transmiterea atributelor de posesiune si de utilizare genereaza relatii de inchiriere, locatii
de gestiune, concesionare, arendare, de credit, etc. Transferul temporar a atributului de administrare a
obiectului proprietatii creeaza raporturi manageriale. Transmiterea atributului de culegere a roadelor
unui bun genereaza raporturi de uzufruct, etc.

Subiectul 4: Pluralismul formelor de proprietate

In prezent, in toate tarile lumii exista urmatoarele forme de proprietate: privata, publica si
mixta.
1. Proprietatea particulara (privata) este caracterizata prin dominatia a trei principii juridice
esentiale:
a) Orice drept nu poate fi decat un atribut al persoanelor, definit prin drepturi
individuale si personale;
b) Orice drept privind posesiunea, utilizarea sau transferul unei resurse, nu poate face
obiectul mai multor proprietati simultane si concurente;
c) Orice drept legal recunoscut unui individ constituie un bun privat care poate fi
liber cedat sau transferat in profitul altor persoane.
Exista trei forme de insusire, posesiune si de folosire a bunurilor in cadrul proprietatii
private:
a) Forma individuala de proprietate particulara, in cazul in care cel ce stapaneste
factorii de productie ii foloseste direct (proprietatea individuala a mestesugarilor, a
taranilor, a managerului, etc);
b) Forma privat-individuala de proprietate privata, atunci cand un anume proprietar
detine factori de productie pe care ii utilizeaza cu lucratori salariati nonproprietari;
c) Forma privat-asociativa, organizata sub forma unor societati de capitaluri, in care
proprietarii fie ca utilizeaza salariati nonproprietari, fie ca ei insisi participa la
procesul de productie.
2. Proprietatea publica (de stat) se caracterizeaza prin aceea ca bunurile (mai ales cele
investitionale), se afla in proprietatea organizatiilor statale ca subiect de proprietate.
Folosirea si gestionarea acestei proprietati revine in sarcina diferitelor administratii
publice locale sau centrale.
3. Proprietatea mixta se constituie din participarile unor persoane fizice, proprietari
individuali sau privati, ca si din participarile unor persoane juridice, inclusiv din
participarea intreprinderilor si organizatiilor publice, etc. Daca implica si participari din
mai multe tari, ia nastere proprietatea mixta multinationala.
Multiplele forme de proprietate sunt compatibile, ele nu se exclud una pe alta. Totodata, ele se
afla intr-o permanenta competitie, in sensul ca fiecare unitate economica participa la procesul
concurential general, selectand si dezvoltand acele forme care-si dovedesc viabilitatea economica
prin eficienta si rentabilitate.