Unitatea VI. Cererea și oferta.

Mecanismul de funcționare a pieței

Cererea

Antreprenorii propun consumatorilor bunuri şi servicii noi, dar au succes doar atunci când cumpărătorii doresc
produsele oferite şi au posibilitatea să le cumpere. Unele bunuri şi servicii ţin de dorinţele de moment: cum apar, aşa şi
dispar, spre deosebire de altele care durează în timp şi, eventual, cresc în preţ. Indiferent de faptul sub ce formă apar
pieţele, acestea determină preţul de piaţă. Fiecare preţ orientează alegerile cumpărătorilor în economia de piaţă. Cum se
creează preţurile pe piaţă? Puteţi afla răspunsul cu ajutorul a două noţiuni, numite cerere şi ofertă. În acest capitol vom
începe cu studierea cererii.

§1. Ce reprezintă cererea?

Fiecare dintre noi atunci când mergem la piață și negociem prețul produselor ( de exemplu a cartofilor)
avem un comportament economic. La fel, atunci când intrăm în magazin și ne place o pereche de pantofi, dar
nu o cumpărăm pentru că apreciem că prețul este prea mare, sau când ne bucurăm de o reducere cu ocazia
lichidării stocurilor. Acest comportament economic aparține consumatorului rațional, care caută să-ți
maximizeze satisfacția cu venitul de care dispune. În capitolul precedent am studiat consumatorul individual
prin prisma conceptelor de utilitate, buget și program de consum. Capitolul care urmează abordează
consumatorul în calitatea sa de purtător al cererii de bunuri și servicii exprimate pe piață.
Fiecare dintre noi suntem consumatori cumpărători, purtători ai cererii, și trebuie să luăm decizii
raționale în privința achizițiilor noastre. Studiul acestui subcapitol vă vor asigura competențe care vă vor
permite:
 înțelegerea situațiilor în care nevoile noastre se manifestă ca cerere;
 descrierea relației dintre modificarea prețului și a cantității cerute dintr-un bun;
 determinarea și explicarea sensului modificării cererii unor bunuri în diferite situații.
Așa cum ați învățat până acum, cele mai multe nevoi ale noastre sunt satisfăcute prin intermediul pieței.
Adică se manifestă ca cerere. Dar ce este cererea? În sens uzual, cuvântul a cere înseamnă a ordona cuiva să
facă ceva. „ Eu cer să mi se restituie banii”, spune un cumpărător supărat. „Cerem drepturile noastre”,
exclamă un grup de protestatari. Și, de exemplu, dacă cereți colegului vostru să vă împrumute, pentru o oră,
un pix, iar în pauză mergeți la librărie și cumpărați pixul de care aveți nevoie, atunci, în sens economic, ați
cerut pixul numai la librărie. Cererea se referă la manifestarea trebuințelor pe piața bunurilor și al serviciilor.
În economie cuvântul cerere se referă doar la cantitatea unui anumit bun sau serviciu pe care consumatorii
doresc şi sunt în stare s-o cumpere, la diferite preţuri posibile într-un anumit timp.

Cererea reprezintă cantităţile de un anumit bun sau serviciu pe care consumatorii

doresc şi sunt în stare să le cumpere la diferite preţuri posibile într-o perioadă de timp.

Cererea şi „dorinţa” nu sunt acelaşi lucru. Aţi putea dori o maşină nouă sau nişte haine noi, însă, în sens
economic, aveţi cerere pentru aceste lucruri doar atunci când dorinţa se îmbină cu posibilitatea de a le
cumpăra. Dacă preţul la îngheţata ta preferată ar creşte la 10 lei, probabil, vei cumpăra mai puţin. Din contra,
vei cumpăra mult mai multă îngheţată la un preţ de 50 de bani. Atunci care este cererea ta pentru îngheţată?
Este oare cantitatea (dacă există) pe care ai cumpăra-o la preţul de 10 lei sau cea pe care ai cumpăra-o la preţul
de 50 de bani? Sau poate este cantitatea pe care ai fi cumpărat-o la alte preţuri posibile? Cererea ta pentru
îngheţată se constituie, de fapt, din toate aceste cantităţi şi preţuri.

Cererea pentru un bun reprezintă toate cantitățile dorite din acel bun, care pot fi
cumpărate, în anumite condiții de timp și spațiu, la diferite niveluri ale prețurilor
acelui bun.

§2. De ce oamenii cumpără mai multe produse la un preţ mai mic şi mai puţine la
un preţ mai mare?
Satisfacerea nevoilor cumpărătorilor este condiționată de schimbarea propriilor lui resurse. Dacă pe
piață există mărfuri dorite de consumator, puterea de cumpărare a consumatorului depinde de prețul bunului
sau al serviciului și de veniturile sale. Prețul și venitul sunt factorii economici care acționează asupra cererii.
Acoperirea bănească a dorințelor noastre permite manifestarea cererii solvabile.
Să presupunem că vi s-a făcut foame și că doriți să cumpărați o chiflă. Intrați în magazin, dar constatați
că prețul afișat pentru o chiflă este de 2,5 lei, ceea ce depășește cei 2 lei de care dispuneți. Părăsiți magazinul
și intrați la cofetăria de vizavi, unde aceeași chiflă costă 1,5 lei. Vă hotărâți să cumpărați. Abia acum, când vă
și permiteți să plătiți marfa, dorința voastră se transformă în cerere. Astfel acționează și alți consumatori care
își vor permite și vor dori să obțină aceeași satisfacție – o chiflă – cu un sacrificiu (preț) mai mic. Cu alte
cuvinte, se poate cumpăra o cantitate mai mare dintr-un bun la un preț mai mic și o cantitate mai mică la un
preț mai mare.

Legea generală a cererii exprimă relația inversă (negativă) între cantitatea cerută dintr-un anumit bun
și prețul bunului respectiv. Aceasta înseamnă că, dacă:

 Prețul crește, cantitatea cerută scade, ceea ce reflectă contracția cererii;

 Prețul scade, cantitatea cerută crește, ceea ce reflectă extinderea cererii.

Plecând de la exemplul nostru, referitor la cererea pentru chiflă într-o zi, la magazinele dintr-o anumită
zonă, presupunem că întâlniți situația prezentată în tabelul 6.1.
Tabelul 6.1.
Prețul unei chifle, lei Numărul de chifle cerute Numărul total de chifle cerute
1,5 1000 4370
2,0 950 3370
2,5 900 2420
3,0 700 1520
3,5 500 820
4,0 200 320
4,5 100 120
5,0 20 20
 Să examinăm cererea pentru chifle. În coloana doi al tabelului 6.1 sunt arătate cantitățile de chifle pe
care consumatorii ar cumpăra la diferite niveluri de preţ. În coloana trei al tabelului este prezentată cantitatea
totală de chifle cerute de consumatori la toate nivelurile prețului. Aceasta se determină însumând cantitățile
cerute la prețuri mai mici cu cele cerute la prețuri mai mici. De exemplu, cine este dispus să cumpere la prețul
de 5 lei cu atât mai mult va fi dispus să plătească 4,5, 4, 3,5, 2,5, 2 sau 1,5 lei. Deci, numărul total ce chifle
cerute ( sau cererea totală) va fi: 20 (la prețul de 5 lei)+100 (la prețul de 4,5 lei)+200 (la prețul de 4 lei)+500
(la prețul de 3,5 lei)+700 (la prețul de 3 lei)+900 (la prețul de 2,5 lei)+950 (la prețul de 2,0 lei)+1000 (la
prețul de 1,5 lei)=4370 chifle
Prezentarea grafică a datelor din tabelul 6.1 permite determinarea curbei cererii (figura 6.1). Aceasta
rezultă din asocierea cifrelor referitoare la numărul de chifle cerute (Q), înscrise pe abscisă, cu cele referitoare
la nivelul prețului, înscrise pe ordonată (P).

Figura 6.1. Curba cererii

Graficul din figura 6.1 reprezintă datele din tabelul 6.1. Fiecare punct de pe grafic reprezintă un rînd al
coloanelor unu și doi din tabel, iar linia care uneşte punctele reprezintă curba cererii. Astfel, cererea pentru
chifle nu este doar un singur punct de pe curbă, ci toată curba în întregime.

§3. Care este relaţia între cererea individuală şi cererea totală?

Nu trebuie să punem semnul egal între cantitățile cerute la diferite niveluri ale prețului și cererea pieței.
Cererea pieței reprezintă toate cantitățile cerute la toate nivelurile posibile de preț într-o anumită
perioadă, într-un anumit loc
În tabelul 6.1 primele două coloane reflectă toate cazurile de asociere preț-cantitate cerută, respectiv
cererea pieței. Cantitatea cerută la prețul de 1,5 lei, de exemplu, este de 1000 chifle în timp ce cererea totală a
pieței din acea zonă, în ziua respectivă, este de 4370 de chifle.
Relația negativă dintre modificarea prețului și a cantității cerute (celelalte condiții ale cererii fiind
constante) poate fi evidențiată pe baza unei funcții numită funcția cererii.
 Funcția cererii:

Q d =a−b × P
Unde:
a și b reprezintă constante;
Q d - cantitatea cererii
P - prețul

De exemplu, în cazul unei cereri date, dacă a=220 și b=4, atunci funcția cererii unui bun ar fi:
Q d =220−4 × P . Dând valori prețului, am putea genera tabelul 6.2 al cererii acestui bun.

Tabelul 6.2
Preț (unități monetare) 1 2 3 4 5 6
Cantitate cerută ( număr unități de bun cerut) 216 212 208 204 200 196

În acest caz funcția arată că, dacă prețul crește cu o unitate monetară, cantitatea cerută scade cu 4 unități
din acel bun și invers, dacă prețul scade cu o unitate monetară, cantitatea cerută crește cu 4 unități monetare.

§4. Сe factori influenţează cererea?

Până acum am studiat modificarea cantității cerute în funcție de modificarea prețului, considerând
constante toate celelalte variabile care pot afecta comportamentul consumatorilor. Însă cererea pentru un bun
se poate modifica și în condițiile în care prețul acestuia nu se modifică. De ce? Economiștii spun că se
modifică condițiile cererii.
Aceste condiții, altele de cât prețul respectiv, pot fi grupate în condiții de natură economică și
extraeconomică. Din prima categorie fac parte: venitul cumpărătorului și modificarea prețurilor altor bunuri.
Din a doua categorie fac parte: sezonul, moda, preferințele cumpărătorilor, numărul cumpărătorilor, tradițiile,
așteptările cumpărătorilor.
 CONDIȚIILE CERERII

Economice Extraeconomice

Venitul Preferințele, Numărul

Sezonul, mediu Tradițiile, așteptările
cumpărătorilor obiceiurile cumpărătorilor
cumpărătorilor

Prețul altor bunuri

A. Condiții economice a cererii

Venitul consumatorului: în general, atunci când veniturile lor cresc, consumatorii cumpără mai mult, iar
când veniturile scad, cumpără mai puțin. Astfel, dacă venitul crește, cererea crește; o scădere a venitului poate
diminua cererea.
Dar nu în toate cazurile o creștere de venit generează o creștere a cererii. În funcție de reacția cererii la
modificarea venitului, economiștii împart bunurile în bunuri normale și bunuri inferioare.

 Dacă la creșterea venitului, crește cererea pentru un bun, acel bun este un bun
normal.
 Dacă creșterea venitului conduce la scăderea cererii pentru un bun, bunul este
inferior.

În categoria bunurilor normale intră unele produse alimentare precum carnea, dulciurile, băuturile
răcoritoare, unele produse nealimentare ( de exemplu, îmbrăcămintea sau unele servicii).

În categoria bunurilor inferioare includem: pâinea, fasolea, cartofii, îmbrăcămintea second-hand, etc.
Prețul altor bunuri: Există două categorii de bunuri:
 Substituibile – care pot fi folosite alternativ pentru satisfacerea aceeași nevoie, de exemplu mierea de
albini și zahărul, autoturismul personal și mijloacele de transport în comun.
Ce se va întâmplă cu cererea pentru benzină dacă va creşte preţul la transportul public? Schimbarea
preţului unui produs va rezulta în schimbarea cererii la substituenţi. La creşterea preţului la transportul public,
conform legii cererii, oamenii îl vor folosi mai rar, substituindu-1 cu maşinile proprii, ceea ce va mări cererea
pentru benzină şi va deplasa curba cererii spre dreapta.
 Complimentare – sunt utilizate împreună pentru a satisface o nevoie, de exemplu șireturile și adidașii,
pixul și cerneala, automobilul și combustibilul.
 Ce se va întâmpla cu cererea pentru combustibil dacă va creşte preţul la automobile? Dacă preţurile la
automobile vor creşte substanţial, conform legii cererii, oamenii vor cumpăra mai puţine automobile şi,
respectiv, se va micşora consumul de combustibil. În mod similar, dacă preţul la automobile va scădea,
conform legii cererii consumatorii vor cumpăra mai multe automobile, atunci este posibil ca cererea pentru
combustibil să crească.

B. Condiții extraeconomice
Sezonul şi mediul: Cererea pentru benzină poate creşte în unele perioade ale anului. în timpul verii, când
oamenii pleacă în concedii cu maşini şi rulote, de regulă, au nevoie de mai multă benzină, indiferent de preţ.
Tradițiile, obiceiurile: Evident, moda se schimbă. Este posibil ca ghetele de baschet cu partea de sus înaltă şi
hainele largi să dispară pe un timp, pentru a reveni în actualitate mai târziu. La fel şi mărcile de maşini, stilul
de viaţă, locul de trai şi serviciul pot influenţa cererea pentru benzină.
Preferințele consumatorilor: O modificare a gusturilor consumatorilor în favoarea unui produs va determina
o creștere a cererii pentru produsul respectiv și invers. Firmele investesc sume mari de bani în publicitate
tocmai pentru a orienta preferințele consumatorilor în favoarea a ceea ce produc. De asemenea, firmele care
rezistă pe piață o perioadă îndelungată sunt cele care își înnoiesc continuu produsele, deoarece apariția
produselor noi, mai performante, diminuează puternic cererea pentru produsele deja existente.
Așteptările cumpărătorilor: Dacă oamenii anticipează un deficit de computere sau o creştere a preţurilor la
ele în viitorul apropiat, se vor grăbi să le cumpere imediat, mărind cererea la moment pentru bunurile date.
Numărul cumpărătorilor: Cererea pentru un produs este influenţată de numărul consumatorilor din piaţă.
Dacă populaţia comunităţii este în creştere, cererea pentru benzină ar putea să crească. Alt exemplu, reducerea
natalității în Republica Moldova determină o reducere a cererii de îmbrăcăminte pentru copii.

§5. Care este diferenţa dintre modificarea cantităţii cerute şi variaţiile cererii.

Acțiunea tuturor acestor condiții poate conduce la variația cererii la același preț care se manifestă grafic
prin deplasarea curbei cererii. (figura 6.2)

Preț

D3

P0 D1

D2

Q2 Q1 Q3 Cantitate cerută
 Figura 6.2. Creșterea și reducerea cererii
Deplasarea curbei cererii din poziția Q1 în poziția Q3, adică la dreapta sus, semnifică o creștere a cererii.
Deplasarea curbei cererii din poziția Q1 în poziția Q2, adică la stânga jos, semnifică o scădere a cererii.
Pe scurt, cererea crește atunci când:
- Cresc veniturile consumatorilor;
- Se accentuează preferințele;
- Crește numărul consumatorilor;
- Crește prețul bunurilor substituibile sau scade prețul bunurilor complementare;
- Se anticipează o creștere a prețului, a venitului (în cazul bunurilor normale).
Evident, în situațiile inverse, cererea se va reduce.

Oferta și factorii care o influențează. Relația din oferta individuală și totală.

Economia contemporană gravitează în jurul pieței, iar trei dintre cele mai importante componente ale
pieței sunt cererea, oferta și prețul. Despre cererea am discutat în capitolul anterior. Am studiat că
cumpărătorii cumpără bunuri și servicii în funcție de prețul acestora și nevoile lor. La rândul său, producătorii
vor să fie plătiţi pentru costurile implicate în producerea bunurilor şi serviciilor. Afirmaţia este general
valabilă şi pentru prăjitura de la cofetărie, şi pentru tricourile preferate de adolescenţi, şi pentru filmele de la
cinematograf, şi pentru benzina consumată de motocicleta sau maşina familiei. Studiind acest capitol veți
înțelege cum reacționează oferta la modificarea condițiilor pieței.

§1. Ce reprezintă oferta şi ce exprimă legea ofertei

În economia de piață cea mai mare cantitate a bunurilor și al serviciilor produse este destinată pieței și
face obiectul ofertei.
Oferta esprimă diferite cantităţi de marfă pe care producătorul este dispus şi are posibilitatea să le vândă
la diferite preţuri posibile într-un anumit timp. Pe piață oferta reprezintă toate cantitățile dintr-un bun pe care
agenții economici sunt dispuși să le producă pentru vânzare la toate nivelurile posibile de preț într-o perioadă
determinată de timp și un spațiu geografic dat.
La baza formării ofertei pe piață stau resursele și factorii de producție. Astfel, comportamentul
producătorilor este determinat:
Modificarea prețurilor la factorii de producție – creșterea acestora reprezintă o constrângere pentru
producători, care conduce la scăderea volumului producție;
Modificarea prețului de vânzare a bunurilor – creșterea acestora îi stimulează pe producători, care au
tendința de a crește oferta.

De menționat, că cantitatea oferită nu se confundă cu cantitatea vândută. Cantitatea

oferită reprezintă tot ce producătorul intenționează să vândă, iar cantitatea vândută
reprezintă acea cantitate pentru care producătorul reușește să găsească cumpărători. Cantitatea vândută efectiv
este în directă dependență cu nivelul cantității cerute pe piață.
Formarea ofertei este rezultatul activității producătorului, dar și al intermediarilor.
Producătorul asigură realizarea procesul de producție a bunurilor economice: achiziționarea factorilor
de producție necesari, organizarea activității de obținere a bunurilor și al serviciilor, studiul cererii pe piață cu
scopul de a veni în întâmpinarea nevoilor de consum, diversificarea produselor, etc.
Intermediarii sunt agenții economici care mijlocesc relațiile economice între producător și furnizori,
finanțatori, comercianți, clienți consumatori. Intermediarii pot îndeplini următoarele funcții:
 Finanțarea activității economice ( continuarea, extinderea, înnoirea tehnologică, ridicarea nivelului de
calificare și de pregătire a personalului, etc.);
 Promovarea produselor prin organizarea activităților publicitare;
 Asigurarea rețelei de transport prin care bunurile și serviciile parcurg spre consumator;
 Asigurarea rețelei de vânzare prin amenajarea de spații adecvate și personal calificat pentru ca bunurile
și serviciile oferite să fie efectiv vândute.
Oferta pe piață să manifestă printr-o anumită mărime și structură. Aceste caracteristici ale ofertei sunt
dinamice, se modifică în funcție de modificările unor factori care definesc orice piață( condițiile de producție
și distribuție, respectiv cerințele consumatorilor). Cei mai importanți factori care influențează dinamica ofertei
este prețul.
La niveluri ridicate ale prețului, acceptat de cumpărător, vânzătorii sunt dispuși să ofere o cantitate mai
mare de mărfuri. La nivele scăzute de preț, acceptat de cumpărători, disponibilitatea de a produce și de a vinde
este mai mică.

LEGEA OFEREI – redă relația directă, pozitivă dintre preț și cantitatea oferită.

Dacă prețul crește, cantitățile oferite cresc.

Dacă prețul scade, cantitățile oferite scad.

Această relație pozitivă dintre cantități oferite și diferite niveluri ale prețului se referă la funcția ofertei.

Funcția ofertei:

Qd =a+ b× P
Unde:
a și b reprezintă constante;
Q d - cantitatea ofertei
P - prețul
 Să ilustrăm această relație printr-un exemplu al ofertei pe piața unui anumit tip tablete de ciocolată.
Presupunem, că toate cantitățile de tablete de ciocolată pe care magazinele din zonă sunt dispuse să le vândă la
diferite niveluri ale prețului pot fi prezentate în tabelul 6.2.
Tabelul 6.2
Oferta de ciocolată
Prețul unei tablete de ciocolată Cantitatea oferită Cantitatea totală de tablete de
(lei ) ( număr de tablete) ciocolată oferită
1,25 50 50
1,5 80 130
1,75 130 260
2 180 440
2,25 240 680
2,5 300 980
3 360 1340
4 400 1740
Reprezentarea grafică a datelor din tabelul 7.1 permite determinarea curbei ofertei. (figura 6.3) Această
curbă rezultă din asocierea cifrelor referitoare la numărul de tablete de ciocolată (coloana doi din tabelul 6.2),
înscrise pe abscisă cu cele referitoare la nivelul prețului ( coloana unu din tabelul 6.2), înscris pe ordonată.

4,00 S

3,00
P rețu l u n ei cio co la te

2,50

2,25

2,00

1,75

1,50

1,25

0 50 80 130 180 240 300 360 400

Cantitatea oferită

Figura 6.3. Curba ofertei de ciocolată

Oferta totală de piață se determină însumând cantitățile oferite la prețuri mai mici cu cele oferite la
prețuri mai mari. De exemplu, cine este dispus să vândă la preț mai mic de 1,25 lei cu atât mai mult va fi
dispus să vândă la prețuri mai mari, respectiv de 1,5; 1,75; 2; 2,25; 2,5; 3 sau 4 lei. Deci oferta totală de pe
piața va fi formată din:

Oferta totală=50 ( la prețul de 1,25 lei ) +80 ¿

§2. Care este relaţia între oferta totală şi ofertele individuale ale vânzătorilor?
 Legea ofertei este valabilă pentru toţi producătorii, deşi nu toţi reacţionează în acelaşi mod la o anumită
schimbare a preţului, întrucât şi costurile diferă de la producător la producător. Toţi producătorii suportă
costuri mai mari la mărirea volumului de producţie şi sunt dispuşi să vândă o cantitate mai mare de bun la
preţuri mai înalte, decât la preţuri mai joase.
Pe piață oferta apare sub următoarele forme:
Oferta individuală – cantitatea pe care un producător dorește și poate să o
vândă dintr-un anumit bun de-a lungul unei perioade de timp determinate;
Oferta pieței – ce rezultă din însumarea ofertelor individuale.

§3. Care este diferenţa dintre modificarea cantităţii oferite şi variaţia ofertei.

Uneori, la aceleași prețuri, producătorii oferă o cantitate mai mare sau mai mică de bunuri. Aceasta se
întâmplă întrucât deciziile lor sunt influențate de alți factori decât prețul numiți factori non – preț sau
condiții non – preț ai ofertei.
Prețul factorilor de
Productivitatea sau Numărul producție și
eficiența utilizării producătorilor costurile
factorilor de producție producătorilor
aflată sub impactul
tehnologiilor folosite

CONDIȚII ALE
OFERTEI

Așteptările
Impozitele și producătorilor
Condițiile naturale subvențiile privind evoluția
prețurilor

Schimbarea costului de producţie

Multe firme investesc în cercetări pentru perfecţionarea metodelor şi strategiilor de producţie, găsirea
unor materiale mai bune şi mai puţin costisitoare, elaborarea utilajelor mai eficiente cu scopul de a reduce
costurile de producţie. Dacă în urma acestor eforturi costul de producţie se micşorează, vânzătorii vor avea
posibilitatea să ofere mai multe produse la orice preţ posibil. O creştere a costurilor de producţie va avea un
efect invers - oferta se va micşora.
 Schimbarea numărului de vânzători sau producători
Când pe piaţă apar întreprinderi noi, oferta creşte. De exemplu, creşterea solicitărilor pentru computere
şi modeme a generat o creştere a numărului de companii-producătoare şi firme-distribuitori.

Aşteptările privind variaţia preţurilor

Dacă producătorii anticipează o creştere a preţurilor la produsele lor, ei ar putea să-şi schimbe imediat
ofertele. Să presupunem că producătorii de petrol aşteaptă o creştere spectaculoasă a preţurilor în anii următori
şi îşi micşorează extragerile curente, intenționând vânzări la preţuri mai mari în viitor.

Productivitatea sau eficiența utilizării factorilor de producție

Când productivitatea crește, de exemplu, pe baza îmbunătățirii tehnologiilor, oferta crește. Scăderea
productivității contribuie la scăderea ofertei.

Condițiile naturale
De exemplu, o vară însorită va mări oferta de struguri, în timp ce una ploioasă o reduce. Fenomenele
naturale precum inundațiile, furtunile, cutremurele acționează, de regulă, în direcția reducerii ofertei.
Condițiile naturale favorabile pot majora oferta.

Impozitele și subvențiile

Astfel, creșterea impozitului poate descuraja producătorii și va contribui la scăderea ofertei. Scăderea
impozitelor poate fi un instrument al creșterii ofertei.
Subvențiile influențează pozitiv oferta. Ele reprezintă sume de bani cu ajutorul cărora statul ajută pe unii
producători. Dacă acestea cresc, oferta crește.
Modificarea ofertei în funcție de preț nu deplasează curba ofertei. Este vorba doar de extinderea ( când
prețul crește), respectiv contracția ofertei ( când prețul scade). În situația dată economiștii vorbesc despre
modificarea cantității oferite.
Creșterea și descreșterea ofertei este determinată de modificarea factorilor (condițiilor) non – preț al
ofertei, care grafic se reprezintă prin deplasarea în spațiu al curbei ofertei. Dacă, prin acțiunea factorilor non –
preț al ofertei, la toate nivelurile de preț, cantitățile oferite cresc, spunem că oferta piețe crește și curba ofertei
se deplasează la dreapta. Dacă, la toate nivelurile de preț, ca efect al acțiunii factorilor non – preț, cantitățile
oferite scad, spunem că oferta pieței scade și curba ofertei se deplasează la stânga.
 Preț (P)
S1 S0

S2

Cantitatea
QS oferită (Q)
QS0 QS2
1

Figura 6.5. Modificarea ofertei

De exemplu, dacă se scumpesc resursele energetice și materiile prime utilizate pentru producerea
unui bun economic, costurile producătorilor cresc. Unii producători își retrag activitatea , alții
renunță să mai producă sau sunt eliminați de pe piață. Numărul producătorilor scade. La toate
nivelurile de preț, cantitățile oferite scad.
Grafic, avem de-a face cu o nouă curbă a ofertei bunului dat S1 deplasată la stânga față de curba
inițială a ofertei S0 ( vezi figura 6.5)
Dacă dimpotrivă, costurile unitare scad ( pentru că se reduce prețul factorilor de producție, se
descoperă tehnologii performante, scad impozitele, cresc subvențiile, etc.) producătorii sunt
stimulați să producă mai mult pe piață. La orice nivel de preț, cantitățile oferite cresc. Oferta pieței
crește și curba ofertei se deplasează la dreapta, de la S0 la S2 ( vezi figura 6.5)

3 Echilibrul și dezechilibrul pieței. Deficitul și surplusul. Prețul de echilibru.

 Indiferent de faptul cum apar pieţele, ele generează preţuri de piaţă care orientează opţiunile
consumatorilor şi ale producătorilor. Cum anume„procedează” pieţele? Cum se creează preţurile pe piaţă?
Putem afla răspuns la aceste întrebări corelând conceptele cererii şi ale ofertei din capitolele precedente.

§1. Cum echilibrează cererea şi oferta cantitatea de produse pe care cumpărătorii

sunt dispuşi să o procure cu cantitatea de produse pe care vânzătorii sunt dispuşi să
o vândă?
Vom combina în continuare cunoștințele dobândite cu privire la cerere și ofertă pentru a înțelege
mecanismul general de funcționare a pieței bunurilor și al serviciilor și cel de formare liberă a prețurilor. Vom
presupune că, pe piața merelor, cantitățile cerute și cantitățile oferite la diferit niveluri ale prețurilor se
prezintă astfel:
Tabelul 7.1.

Prețul Cantitatea Cantitatea Cerere- Excesul de Tendințele

unui kg de cerută oferită ofertă cerere sau de privind prețul
mere (kg) (kg) satisfăcute ofertă unui kg de mere
1,5 1050 100 100 Exces de cerere Creșterea prețului
2,0 980 150 150 Exces de cerere Creșterea prețului
2,5 900 250 250 Exces de cerere Creșterea prețului
3,0 700 400 400 Exces de cerere Creșterea prețului
3,5 500 500 500 0 Echilibrul pieței
4,0 200 700 200 Exces de ofertă Scăderea prețului
4,5 100 800 100 Exces de ofertă Scăderea prețului
5,0 50 1000 50 Exces de ofertă Scăderea prețului

Puteți observa în tabelul 7.1 că, conform legii cererii, consumatorii vor cumpăra mai puţine mere dacă
preţul acestuia creşte. Conform legii ofertei, producătorii de mere sunt dispuși să vândă mai multe mere dacă
preţul acestora creşte. Preţul influenţează în mod diferit cantitatea de cerere şi ofertă. în timp ce un preţ mai
înalt stimulează vânzătorii să vândă o cantitate mai mare de mere, pe cumpărători îi face să cumpere mai
puţin.
S-ar părea că vânzătorii şi cumpărătorii nu se pot înţelege asupra cantităţilor de mere pe care vor să le
cumpere şi să le vândă. În realitate, însă, există un preţ la care vânzătorii sunt dispuşi să vândă cantitatea pe
care cumpărătorii sunt dispuşi să o cumpere. Acesta este preţul la care cantitatea cererii este egală cu
cantitatea ofertei, punctul de intersecţie al curbelor cererii şi ofertei. Aşadar, la preţul de 3,5 lei/kg firmele sunt
dispuse să vândă, iar consumatorii sunt dispuşi să cumpere 500 kg de mere. Economiştii numesc acest punct
preţul de echilibru, preţul care echilibrează sau „reglează” piaţa.
Grafic, echilibrul se stabilește în punctul de intersecție a curbei cererii cu curba ofertei, după cum
urmează:
 Preț

5,0
D Exces de ofertă S

4,5

4,0

E
3,5

3,0

2,5

2,0
Exces de cerere

1,5

0 50 100 150 200 250 400 500 700 800 900 980 1000 1050
Cantitatea

Figura 7.1. Echilibrul pieței merelor

Prețul corespunzător punctului de echilibru se numește preț de echilibru (Pe)

Cantitatea vândută și cumpărată la prețul de echilibru se numește cantitatea de echilibru (Qe)
Prețul de echilibru și cantitatea de echilibru se numesc parametri de echilibru al pieței
Condiția de echilibru a pieței – cantitatea cerută (QD) este egală cu cantitatea oferită (QS) și această
cantitate reprezintă cantitatea de echilibru (Qe) sau QD=QS=Qe

§2. Ce reprezintă deficitul şi surplusul şi cum pot fi depăşite prin concurenţă?

Concurenţa împinge preţul spre nivelul de echilibru al pieţei. Din figura 7.1 reiese că la preţul de 1,5 lei
cumpărătorii sunt dispuşi să cumpere 1050 kg de mere, producătorii, însă, sunt dispuşi să vândă doar 100 kg
de mere. La acest preţ pe piaţă apare un deficit de 950 kg de mere. Pe orice piaţă, deficitul de marfă forţează
cumpărătorii să concureze mai intens pentru cantitatea existentă. Deoarece ei nu pot cumpăra cantitatea
necesară mere la prețul 1,5 lei, mulţi cumpărători vor fi dispuşi să plătească un preţ mai mare. Dar la creşterea
preţului se produc următoarele două fenomene. Pe de o parte, cumpărătorii îşi reduc cantitatea de mere pe care
vor să o cumpere. Deja la prețul de 4,0 lei pentru un kilogram de mere, de exemplu, ei vor dori să cumpere
numai 200 kg , şi 1050 kg. Pe de altă parte, producătorii îşi sporesc cantitatea de mere pe care sunt dispuşi să
o vândă. La preţul de 3,0 lei pentru un kilogram de mere ei vor oferi pentru vânzare 400 kg faţă de 100 kg la
preţul de 1,5 lei pentru un kilogram de mere.
Atât timp cât preţul este sub nivelul de echilibru, cumpărătorii concurează mai intens şi involuntar
contribuie la creşterea preţului. Pe măsură ce preţul creşte, cantitatea cerută se micşorează, iar cantitatea
oferită se măreşte. Figura 7.1 ilustrează aceste schimbări. Când preţul ajunge la nivelul de echilibru, cantităţile
cerute şi cele oferite se egalează. Deficitul dispare, iar cumpărătorii nu mai licitează la preţuri înalte.
 Dacă preţul este sub nivelul preţului de echilibru, consumatorii sunt dispuşi să cumpere mai mult decât
cantitatea pe care companiile sunt dispuse s-o producă. Drept urmare apare deficitul. Atunci cumpărătorii
licitează la preţuri mai înalte în concurenţa lor pentru obţinerea unui kilogram de mere.
Deficitul presupune că cantitatea de marfă cerută este mai mare în raport cu cantitatea oferită la un
anumit preţ.

Dar ce se va întâmpla dacă preţul va creşte peste nivelul de echilibru? În acest caz vânzătorii vor fi
dispuşi să vândă mai mult decât cumpărătorii pot să cumpere. Figura 7.1 arată că la preţul de 5,0 lei pentru un
kilogram de mere producătorii sunt dispuşi să vândă 1000 kilograme de mere , dar cumpărătorii vor fi dispuşi
să cumpere doar 50 kilograme de mere. Diferenţa de 950 de kilograme reprezintă un surplus. Vânzătorii
încep să concureze mai intens pentru banii cumpărătorilor, oferind un kilogram de mere la preţuri mai joase.
Însă, pe măsură ce preţul începe să scadă, se produc alte două fenomene. Mulţi vânzători îşi reduc cantitatea
de mere pe care sunt dispuşi să o vândă. La preţul de 4,5 lei pentru un kilogram de mere ei oferă 800 kg de
mere, şi nu 1000 ca la preţul de 5,0 lei pentru un kilogram de mere. În acelaşi timp, cumpărătorii sunt dispuşi
să cumpere mai multe kilograme de mere. La preţul de 4,5 lei pentru un kilogram de mere, cumpărătorii vor
dori să cumpere în total 100 de kilograme în loc de 50 pe care le doreau la preţul de 5,0 lei.
Surplusul defineşte situaţia când la un anumit nivel de preţ cantitatea de marfă oferită este mai mare decât
cantitatea de marfă cerută.

§3. Cum reuşesc preţurile de echilibru ale pieţei să repartizeze bunurile şi

serviciile?

Preţurile de echilibru joacă roluri importante în economia de piaţă, inclusiv rolul de repartizare a
produselor limitate. Să ne amintim de poezia lui Paul McCartney. Există doar un singur manuscris al poeziei,
dar sunt mulţi oameni care doresc să-1 obţină. O soluţie ar fi desfăşurarea unei licitaţii. În concurenţa pentru a
obţine manuscrisul, pe de o parte, cumpărătorii sunt gata să plătească din ce în ce mai mult, pe de altă parte,
numărul celor care doresc să cumpere la preţuri mai mari descreşte. Atunci când preţul oferit ajunge la nivelul
preţului de echilibru, rămâne doar o singură persoană care este dispusă şi are posibilitatea de a cumpăra
poezia. Astfel, preţul de echilibru distribuie manuscrisul original al poeziei lui Paul McCartney între cei care
doresc şi sunt dispuşi să plătească pentru el.

UN SURPLUS DE CEVA LIMITAT?În vorbirea cotidiană, cuvântul surplus ar putea să însemne că

vânzătorii oferă mai mult decât doresc sau au nevoie cumpărătorii. Pentru economişti, însă, cuvântul are un
alt sens, foarte concret: oamenii nu doresc să cumpere tot ce doresc să vândă vânzătorii la un anumit nivel
de preţ.

Diferenţa de sens provine din deosebirea între noţiunile de dorinţă,

 Îndeplinind funcţia de repartizare a bunurilor şi serviciilor, preţurile de echilibru, de fapt, ajută oamenii
să răspundă la una dintre întrebările fundamentale: cine primeşte bunurile şi serviciile produse.

Conform figurii 7.1, consumatorii sunt dispuşi să cumpere 500 kilograme de mere la preţul de 3,5 lei
pentru un kilogram. De fapt, cumpărătorii ar dori mai mult de 500 kilograme, însă cumpără mai puţin decât
doresc, deoarece fiecare kilogram de mere costă. La preţul de 4,0 lei pentru un kilogram, ei nu mai folosesc
merele în scopuri a căror valoare, după părerea lor, este sub valoarea merelor. Astfel, preţul de echilibru
repartizează oferta limitată de mere.
Întrucât produsele sunt limitate, există necesitatea repartizării raţionale, cantitatea disponibilă fiind
insuficientă pentru a satisface toate dorinţele. Preţurile de echilibru reprezintă doar una dintre modalităţi, în
anumite situaţii existând si alte metode de raţionalizare.
Dar există și situații când guvernul poate interveni asupra prețurilor pieței, fie direct, fie prin măsuri care
să afecteze comportamentul producătorilor și consumatorilor.
Intervenția directă a statului se face prin stabilirea unor niveluri maxime sau minime de preț. Dacă statul
fixează un nivel maxim al prețului, sub prețul de echilibru, producătorii nu au voie să-l depășească și atunci
vor produce mai puțin. În asemenea situație, pe piață apare o penurie de bunuri. În practică această situație
poate să apară într-o perioadă de război sau de recesiune economică prelungită și inflație ridicată. Intenția
declarată a statului fiind protecția populației și mai ales a săracilor.
De exemplu, în anii '70 începutul anilor '80, statele care făceau parte din Organizaţia Ţărilor
Exportatoare de Petrol (OPEC) au redus cantitatea de petrol oferită pe piaţă, iar preţul mondial al acestuia a
crescut brusc. Dar Guvernul SUA a menţinut preţul benzinei pentru consumatori sub nivelul preţului mondial
de echilibru. Consumatorii făceau cozi lungi la staţiile de benzină. În loc să concureze pe piaţă, oferind un
preţ mai mare pentru benzină, consumatorii concurau așteptând la cozi.
Într-o astfel de situație pentru că pe piață există mai puțin de cât se cere, iar prețul nu mai joacă în mod
real un rol restrictiv în calea accesului la acest bun, apare problema alocării cantității produse între
consumatori. O primă posibilitate este cea de tip „primul venit – primul servit ”, care va conduce, după cum
am observat din exemplul de mai sus, la formarea unor fire de așteptare ( „coadă” în limbajul curent) și la
pierderi importante de timp din partea consumatorilor. O altă alternativă este raționalizarea consumatorilor,
astfel încât puținul care există să se împartă tuturor.
 Dacă statul fixează un preț minim, mai mare decât cel de echilibru, vânzătorii sunt dispuşi să vândă
mai mult decât sunt dispuşi să cumpere cumpărătorii. Intenția directă a statului în acest caz este de a asigura
un venit mai mare anumitor producători, cum ar fi fermierii în Republica Moldova. În acest caz, producătorii
vor fi tentați să producă peste cererea pieței. Drept urmare apare surplusul. În condițiile creșterii producției,
pentru ca prețul să fie menținut la nivelul impus de stat, singura posibilitate a guvernului este să cumpere
surplusul existent pe piață.

§4. Cum motivează preţurile de piaţă producţia de bunuri şi servicii?

În afară de repartizare, preţurile îndeplinesc şi funcţia de stimulare a producţiei de bunuri şi servicii. Să
pornim de la exemplul repartizării benzinei prin metoda aşteptării la coadă prezentat anterior. În acest caz,
consumatorii suportă costul de oportunitate exprimat în timpul pe care îl pierd așteptând. Timpul lor, deşi
costă, nu revine ca plată producătorilor şi ei nu au nici un stimulent de a oferi în vânzare o cantitate mai mare
de benzină. Din contra, atunci când preţurile de echilibru repartizează bunurile, consumatorii suportă un cost
de oportunitate pentru benzină, exprimat în bani şi nu în timp. Plătind producătorilor preţul de piaţă,
consumatorii stimulează producţia de benzină.
Petrolul serveşte ca materie primă pentru producerea benzinei, de aceea creşterea ofertei de benzină
presupune creşterea cantităţii de petrol extras. Conform legii ofertei, companiile produc mai mult petrol la
preţuri mai înalte şi mai puţin petrol la preţuri mai joase, reacționând la preţurile de piaţă care le motivează
deciziile.
Oferta petrolului descreşte de la oferta veche până la oferta nouă şi consumatorii măresc preţul de la
preţul vechi la preţul nou.
Un exemplu în acest sens poate servi strategia guvernului SUA din perioada crizei petroliere din anii '70
- '80 ai secolului XX. Atunci guvernul a interzis companiilor să ridice preţurile pentru petrolul extras în ţară şi
acestea nu aveau stimulente pentru mărirea producţiei. În 1981 Guvernul a sistat controlul asupra producţiei
de petrol (după ce OPEC iarăşi a ridicat preţul mondial al petrolului) şi volumul producţiei în SUA s-a mărit.
În mod firesc, între 1981-1985 preţurile şi cantitatea de echilibru a petrolului în SUA au fost în medie
mult mai mari decât între 1975-1980. Între 1986-1990, s-a întâmplat exact invers. Deoarece producătorii
mondiali au mărit oferta de petrol, companiile din ţară şi-au micşorat cantităţile produse şi preţurile. Pe de altă
parte, scumpirea benzinei produse în perioada de criză petrolieră a stimulat producătorii de automobile să
creeze maşini care folosesc mai puţină benzină, precum şi alte companii să producă bunuri şi servicii folosind
o cantitate mai mică de petrol, în consecinţă, consumul de benzină a scăzut în întreaga lume, micșorând preţul
de echilibru şi cantitatea de petrol extrasă.
Preţurile de echilibru stimulează în acelaşi mod toţi producătorii. Opţiunea cine va primi bunurile şi
serviciile produse (repartizarea) este doar una dintre deciziile economice; oamenii decid şi ce să producă şi
cum să producă. Într-o economie a liberei iniţiative aceste decizii sunt influenţate de preţurile pieţei.

§5. Cum influenţează schimbarea cererii şi a ofertei preţul de echilibru?

 Evident, cererea sau oferta unui produs sunt într-o permanentă schimbare, influențând nivelul preţurilor
de echilibru. Odată cu variaţia preţurilor de echilibru se modifică stimulentele de a produce unele sau alte
bunuri, ceea ce influenţează varietatea şi cantităţile de bunuri produse într-o economie.
Modificarea cererii ( creșterea sau diminuarea) este provocată (după cum am studiat în capitolul
CERERE) de variația unor factori precum: veniturile consumatorilor, sezonalitate, moda, numărul
cumpărătorilor pe piață, etc. De exemplu, atunci când veniturile consumatorilor cresc, cererea pentru bunurile
normale crește ( curba cererii se deplasează la dreapta), iar cantitatea și prețul de echilibru cresc la rândul lor.
Așadar, modificările cererii determină modificări de același sens ale cantității și a prețului de echilibru.
( figura 7.2)

E1 S
PE1
E0

PE0
D1

D0

QE0 QE1 Q

Figura 7.2. Modificarea cererii

Modificarea ofertei (creșterea sau diminuarea) este provocată (după cum am studiat în capitolul
OFERTA) de variația unor factori precum: costurile de producție, schimbările tehnologice, numărul
producătorilor, etc. De exemplu, creșterea costurilor de producție determină diminuarea ofertei ( curba ofertei
se deplasează spre stânga), cantitatea de echilibru scade, dar prețul de echilibru crește. Așadar, modificările
ofertei determină modificări de același sens ale cantității de echilibru, dar modificări de sens contrar ale
prețului de echilibru. ( figura 7.3)
 P S1
S0

E1
PE1
E0

PE0

QE1 QE0 Q

Figura 7.3. Modificarea ofertei

§6. Cum furnizează preţurile de piaţă informaţii şi stimulente pentru consumatori şi

producători?
În economia de piaţă, preţurile de echilibru sunt mesageri eficienţi ai informaţiei. Ele reflectă
preferinţele consumatorilor, informând producătorii despre doleanţele acestora. Pe de altă parte, preţurile
informează consumatorii referitor la costurile suportate de producători.
Preţurile atât informează, cât şi stimulează producătorii şi consumatorii. Producătorii se informează în
permanenţă referitor la preţul de echilibru pentru a menţine costurile de producţie la un nivel ce ar permite
obţinerea profitului din vânzări. Astfel, firmele au stimulente de a utiliza cât mai eficient resursele de
producție limitate. La fel, preţul de echilibru îi încurajează pe consumatori să facă alegeri cât mai raţionale în
utilizarea resurselor financiare limitate.