Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cuprins
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 13
13.1 Piaţa cu concurenţǎ perfectǎ şi formarea preţului de echilibru
13.2 Echilibrul firmei în condiţii de concurenţǎ perfectǎ
13.3 Monopolul ; cererea cǎtre firmǎ şi curba veniturilor
13.4 Echilibrul producǎtorului monopolist
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 13
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare
Bibliografie unitate de învăţare nr. 13
Pagina
244
244
249
253
257
264
267
272
243
OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 13
Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr. 13 sunt:
Înţelegerea mecanismului prin care se formeazǎ preţul de echilibru pe o
piaţǎ cu concurenţǎ perfectǎ
Analiza condiţiilor de realizare a echilibrului firmei pe termen lung şi scurt
Oferta excedentara
E O
8
6 O=100p - 300
4
Cererea excedentara
C
100 250 300 350 500 Q
P C O
C2
P0 E0
-
b) Scǎderea cererii de la C la C 2 pentru
P2
bunul în cauzǎC va conduce la reducerea
E2
O
preţului de la P0 la P2 (toate celelalte
condiţii
C2 rǎmânând neschimbate
-
O Q
C2 C0
P O2
C
P2 2. Dacǎ se ia în considerare modificarea
O
+ Eofertei.
2
P0 E0
a) Invers, dacǎ oferta scade de la O0 la O2 ,
O2 cererea rǎmânând
C neschimbatǎ, atunci
O
preţul
- creşte de la P0 la P2
O Q
O2 O0
P O
C
P0
O1
- E0b) La o cerere datǎ, creşterea ofertei de
P1 la OE1
la O1 va avea drept consecinţǎ
reducerea preţului de la P0 la P1.
O C
O1 +
O Q
O0 O1
O2
CM
P1
P2 O3
Pm O4
P4
Q
Q
Q1 Q2 Qm qm q2 q1
p1
CM1
pm CM2
p2
p CTM
A M
p B
M’ p
p’
0 QA QM QB Q
firmǎ în
condiţii de C(p)
C(p)
concurenţǎ
perfectǎ şi
monopol
0 Cantitate 0
Cantitate
IM = p = a-bq
I = pq = aq-bq2
Im = a-2bq
q
0 a/b
a/2b
dp q dp dp dq
Im p q p1 p1 /
dq p dq p q
1
Im p1 p pentru e p 0
e
Pentru bunuri p
normale ep fiind negativ pentru toate curbele cererii “normale”, se verificǎ faptul cǎ
încasarea încasarea marginalǎ este întotdeauna inferioarǎ preţului.
marginalǎ este In afarǎ de aceasta, mǎrimea încasǎrii marginale depinde de elasticitatea cererii
întotdeauna bunului respectiv; ea depinde deci de volumul deja produs, deoarece (cu excepţia
inferioarǎ unui caz particular de cerere izoelasticǎ, în care e p = -1 şi, deci, Im =0),
preţului. elasticitatea cererii este variabilǎ în toate punctele curbei; în cazul special de
linearitate a curbei încasǎrilor medii (p= a - bq), analizat mai sus, se verificǎ faptul
cǎ ep este inferior lui -1 pentru q<a/2b şi superior acestei valori pentru a/2b<q<a/b.
Incasarea marginalǎ este pozitivǎ atunci când ep este inferior lui -1, se anuleazǎ
pentru ep=-1 şi devine negativǎ dincolo de aceastǎ valoare.
p’ p Cm
Optimul
producǎtorului
CM
monopolist N’ N
IM
M
Im
O Q
q
CM
Cm
0 q
P1 CM
p1
p2 P2
N2
N1
IM
N3
N Pret identic cu
costul marginal:
Im Q=Q3 , p=p3
q
0 Q Q3 Q1 Q2
Separarea
pieţelor poate
fi de origine O q
Q’3
geograficǎ
Fig. 13.12 Stabilirea preţului la nivelul costului marginal şi deficitul monopolului
Cu toate dificultǎţile de aplicare şi complicaţiile care apar în practicǎ, modalitatea
de gestiune cu preţuri la nivelul costului marginal apare ca o modalitate raţionalǎ,
care permite o mai bunǎ alocare a resurselor.
Separarea
pieţelor poate
fi de ordin C. Monopolul discriminatoriu
socio- Se practicǎ o discriminare prin preţ, dacǎ monopolistul vinde acelaşi produs la
economic preţuri diferite. Interesul discriminǎrii apare de îndatǎ ce sunt luate în considerare
consecinţele asupra încasǎrilor totale provenite din creşterea vânzǎrilor. S-a arǎtat
înainte cǎ sporirea cantitǎţilor vândute necesitǎ o reducere de preţuri; reducere a
preţului de vânzare care se aplicǎ totalitǎţii unitǎţilor de produs vândut, celor (q)
vândute întâi, ca şi noii unitǎţi.
Or, deoarece respectivele q unitǎţi erau deja vândute la un preţ anterior, mai
ridicat, aceastǎ scǎdere de preţ nu este necesarǎ decât pentru a vinde ultima unitate.
Vânzǎtorii ar profita de pe urma posibilitǎţii de a vinde ultima unitate la preţul cel
mai scǎzut, fǎrǎ a reduce preţul primelor q unitǎţi; altfel spus, discriminarea este
avantajoasǎ. Aceasta trebuie însǎ sǎ fie şi posibilǎ; pentru acesta trebuie ca
produsul sǎ fie vândut pe pieţe separate, pe pieţe care nu comunicǎ între ele (sau
comunicǎ foarte puţin).
Separarea pieţelor poate fi de ordin temporal: tarifele reduse de “sezon slab” sau
de “extrasezon” ale unitǎţilor turistice de pe litoral, permit producǎtorului repsectiv
sǎ-şi sporeascǎ vânzǎrile şi profitul.
Separarea pieţelor poate fi de origine geograficǎ; comunicarea între pieţele
naţionale este imperfectǎ (dificultǎţi de schimb şi de transport, taxe vamale, etc.).
O întreprindere poate folosi aceastǎ imperfecţiune pentru a practica preţuri diferite,
între piaţa naţionalǎ şi pieţele strǎine putând, de altfel, exista deosebiri de preţuri,
fie într-un sens fie in celǎlalt, în funcţie de caz; întreprinderea fie profitǎ de
reputaţia sa în strǎinǎtate pentru a vinde acolo la preţuri mai ridicate, fie profitǎ de
situaţia sa, foarte puternicǎ şi foarte protejatǎ pe piaţa internǎ, pentru a practica aici
un preţ ridicat şi pentru a vinde o parte din producţia sa la un preţ mai scǎzut şi
eventual, în pierdere (ceea ce se numeşte dumping) pe pieţele exterioare;
Separarea pieţelor poate fi de ordin socio-economic, pe piaţǎ se prezintǎ diferite
categorii de cumpǎrǎtori cu comportamente şi cu elasticitǎţi faţǎ de preţ diferite.
Existǎ tarife reduse la anumite spectacole pentru şcolari, studenţi, şomeri, etc.
Putem studia, deasemenea, cazurile monopolurilor care efectueazǎ servicii de
transport la preţuri diferite, dupǎ cum este vorba despre cǎrbune sau despre
diamant, sau cazul în care electricitatea se factureazǎ diferit, dupǎ cum este vorba
despre o utilizare industrialǎ sau casnicǎ.
Dacǎ elasticitǎţile faţǎ de preţ (pentru acelaşi bun) sunt diferite pe diverse pieţe,
întreprinderea îşi poate spori profitul operând o discriminare. Sǎ luǎm în
considerare cazul cel mai simplu, în care întreprinderea vinde acelaşi produs pe
douǎ pieţe separate pe care este de fiecare datǎ în situaţie de monopol. Fie q 1 şi q2
cantitǎţile vândute (care trebuie determinate) pe fiecare piaţǎ; I1 (q1) şi I2(q2)
funcţiile de încasǎri totale din vânzarea bunului pe fiecare dintre pieţe. Costul total
de producţie depinde de ansamblul cantitǎţilor produse, adicǎ C = C(q1+q2).
Profitul total al întreprinderii este definit de diferenţa între încasǎrile totale şi
costul total:
P = I1(q1) + I2(q2) – C(q1 +q2).
Maximul se obţine anulând derivatele parţiale:
P/dq1 = I1/dq1 - C/q1 = 0 , de unde I1/q1 = C/q1
P/dq2 = I2/dq2 - C/q2 = 0 , de unde I2/q2 = C/q2.
Întrucât întreaga producţie este furnizatǎ de o singurǎ întreprindere, avem:
C/q1 = C/q2 = Cm.
Pentru ca profitul monopolistului sǎ fie maxim, trebuie deci ca încasarea marginalǎ
pe fiecare piaţǎ sǎ fie egalǎ cu costul marginal (al producţiei totale), adicǎ Im 1 =
Im2 = Cm. Trebuie subliniat cǎ egalitatea încasǎrilor marginale nu implicǎ
egalitatea preţurilor, dimpotrivǎ, diferenţierea, discriminarea preţurilor. A fost
demonstratǎ mai înainte relaţia dintre încasarea marginalǎ a monopolistului şi
elasticitatea cererii în raport cu preţul Im = p(1+ 1/ep). În cazul analizat aici, în care
monopolistul îşi vinde produsul pe douǎ pieţe caracterizate prin douǎ elasticitǎţi
faţǎ de preţ diferite ep1 şi ep2, condiţia de egalitate a încasǎrilor marginale se scrie,
deci:
p1(1+1/ep1) = p2(1+1/ep2) =Cm
p1 1 1 / e p 2
şi
p 2 1 1 / e p1
Se poate arǎta cǎ preţul fixat de un monopolist pe o piaţǎ datǎ este cu atât mai
ridicat, cu cât valoarea absolutǎ a elasticitǎţii faţǎ de preţ a cererii în punctul de
echilibru este mai scǎzutǎ; aceasta înseamnǎ cǎ cererea este puţin elasticǎ (nu
trebuie sǎ uitǎm, desigur, cǎ elasticitǎţile faţǎ de preţ sunt negative pentru curbele
cererii “normale”). Avem într-adevǎr:
p1 1 1 / e p 2
1 e p 2 e p1 e p1 e p 2 .
p 2 1 1 / e p1
4. Fie funcţiile cererii şi ofertei totale pe o piaţă cu concurenţă perfectă : Câp) = 100
– 10 p şi Oâp) = 50 + 15 p . Să se determine preţul şi cantitatea de echilibru.
a) p = 80; q = 2;
b) p = 2; q = 80;
c) p = 1; q = 90;
d) p = 3; q = 70;
e) p = 4; q = 60.
9. Nu caracterizează monopolul:
a) excluderea oricărui concurent;
b) un singur vânzător pentru un anumit bun;
c) atomicitatea ofertei;
d) producătorul controlează piaţa;
e) atomicitatea cererii.
Răspuns 13.2
a)
Q CF CV CT Cm Costurile medii
CFM CVM CTM
1 2 3 4 5 6 7 8
0 10 0 10 - - - -
1 10 4 14 4 10 4 14
2 10 7 17 3 5 3,5 8,5
3 10 9,8 19,8 2,8 3,33 3,26 6,6
4 10 13,2 23,2 3,4 2,5 3,3 5,8
5 10 19 29 5,8 2 3,8 5,8
6 10 26 36 7 1,66 4,33 6
7 10 36 46 10 1,42 5,14 6,5
8 10 48 58 12 1,25 6 7,2
9 10 61 71 13 1,11 6,77 7,9
10 10 75 85 14 1 7,5 8,5
b)
CTM, CVM
CFM, Cm, p
Cm
CTM
A E B CVM p = Îm
H
K
CFM Q
QA QE QB
Pe măsura creşterii volumului producţiei cresc costurile variabile şi, drept urmare,
costurile totale. Costurile fixe rămân constante. Costul marginal înregistrează la
început o scădere, după care are tendinţă de creştere. Această evoluţie este
determinată de acţiunea legii randamentelor neproporţionale.
Costurile fixe medii scad pe măsură ce creşte volumul producţiei.
Costurile variabile medii şi costurile totale medii scad până la anumite niveluri ale
producţiei, după care cresc. Nivelurile respective de producţie sunt cele la care:
- curba costului variabil mediu este intersectată de curba Cm (CVM = Cm);
- curba costului total mediu este intersectată de curba Cm (CTM = Cm).
c) Venitul marginal reprezintă venitul suplimentar obţinut din vânzarea unei unităţi
adiţionale dintr-un produs.
În condiţiile concurenţei perfecte venitul marginal este egal cu preţul unitar al
produsului.
d)
Q CT VT Profit/Pierdere p’CT(%)
1 2 3 4 5
0 10 0 - 10 - 100
1 14 7 -7 - 50
2 17 14 -3 - 17,6
3 19,8 21 1,2 6,06
4 23,2 28 4,8 20,7
5 29 35 6 20,7
6 36 42 6 16,7
7 46 49 3 6,5
8 58 56 -2 - 3,5
9 71 63 -8 - 11,3
10 85 70 - 15 - 17,6
e) Pragul de rentabilitate este acel nivel al producţiei la care încasările totale din
vânzarea producţiei sunt egale cu costurile de producţie iar profiturile sunt nule.
Reprezintă acel nivel minimal al producţiei dincolo de care firma începe să obţină
profit.
CA = CT
CA CT
Q Q
Preţ mediu = CTM
Deci, pragul de rentabilitate este dat de acel punct la care preţul mediu (în situaţia
noastră 7 u.m.) este egal cu CTM. Pe grafic este pus în evidenţă de punctul A -
punct de intersecţie a curbei costului total mediu cu dreapta preţului - a cărui
proiecţie pe abscisă (axa cantităţilor produse) este situată între 2 şi 3.
f) În situaţia în care firma produce o cantitate de produse mai mică decât Q A rezultă
pierderi.
Pentru a obţine profit nivelul de producţie trebuie să fie mai mare decât Q A, preţul
fiind superior costului mediu se obţine profit.
Dar, Pmediu = CTM şi în punctul B ce corespunde părţii ascendente a curbei CTM,
proiecţia acestui punct pe abscisǎ fiind QB. În aplicaţia noastră, QB se situează între
7 şi 8 unităţi fizice de produs.
Aşadar, producţia ce se poate obţine cu profit este cuprinsă între QA şi QB.
QA < Q < QB
dacã Q Q
pierderi
A
sau Q Q B
g) Oferta unui producător este o parte din curba costului marginal cuprinsă între
locul în care aceasta întâlneşte punctul minim al curbei costului total mediu şi
locul în care aceeaşi curbă se întâlneşte cu linia preţului de vânzare (porţiunea H –
E din grafic).
În cazuri de excepţie, când preţurile scad mult, curba ofertei poate fi şi porţiunea
curbei costului marginal (K – H) ce se află sub curba CTM, dar deasupra CVM.
Răspuns 13.3
1000 q
1. p =
10
Cantitate Preţ Venit total Venit marginal
0 100 0 0
100 90 9000 90
200 80 16000 70
300 70 21000 50
400 60 24000 30
500 50 25000 10
2. e
Răspuns 13.4
a) Profitul se defineşte ca diferenţă între încasarea totală şi costul total:
Pr = ÎT – CT
Pornind de la funcţia cererii, putem pune în evidenţă, pe rând, încasarea
medie, încasarea totală şi cea marginală.
Q=8–P
P = ÎM = 8 – Q
ÎT = P · Q = ÎM · Q = 8 · Q – Q2
dIT
Îm = =8–2·Q
dQ
Reţinem aceste expresii şi studiem în continuare, condiţia de maximizare a
profitului: derivata de ordinul I al funcţiei profitului în raport cu producţia trebuie
să se anuleze:
dPr dIT dCT dIT dCT
0 0 Îm = Cm
dQ dQ dQ dQ dQ
Determinăm expresia Cm:
1
CT = · Q3 – Q2 + 4 · Q + 3
3
dCT
Cm = = Q2 – 2 · Q + 4 = (Q - 2)2
dQ
Îm = Cm 8 – 2 · Q = Q2 – 2 · Q + 4 Q2 – 4 = 0 (Q - 2)(Q + 2) = 0
Q = 2 (Q = - 2 nu are semnificaţie economică)
Deci, producţia pentru care firma monopolistă obţine profit maxim este Q =
2 iar preţul de vânzare al produselor sale este:
P = 8 – Q = 6 u.m. (Q0 = 2; P0 = 6)
P, Îm Cm
CTM, Cm
P3 = 7,2 CTM
7
P0 = 6
P4 = 5,44
P2 = 5
P1 = 4
3
2
1 ÎM
0 0,8 1 2 2,56 3 4 5 6 Q
Q3 Q0 Q4 Q2 Q1 Îm
Q 1 2 3 4
Cm 3 4 7 12
CTM 6,33 4,833 5 6,083
ÎM 7 6 5 4
Îm 6 4 2 0