PREŢUL ŞI ECHILIBRUL

PIEŢELOR
Preţul
Problema echilibrului pieţei
Preţul

 reprezintă suma de bani pe care o primeşte

vânzătorul unui bun economic de la
cumpărătorul acesteia.
 expresia bănească a valorii mărfurilor
Preţul - funcţii economice:

 calcul şi evidenţă (permite comensurarea mărfurilor);

 recunoaşterea valorii mărfii şi stimularea economică
a producătorului (prin recuperarea costurilor de
producţie şi asigurarea unui profit);
 distribuirea şi redistribuirea veniturilor etc.
Tipuri de preţuri:

 după modul de formare există:

- preţuri libere (de piaţă)
- preţuri administrate, care pot fi după caz:
• preţuri de transfer sau
• preţuri administrate de stat
 funcţie de piaţa pe care se formează (geografic
localizată) avem preţuri:
- interne (după caz, locale şi naţionale)
- externe (internaţionale şi mondiale)
Tipuri de preţuri:

 din punctul de vedere al momentului la care se referă:

- preţuri la vedere
- preţuri la termen
 după conţinutul (structura) economic:
- preţuri de livrare (cu ridicata)
- preţuri cu amănuntul
 altă determinare privind conţinutul economic:
- preţurile factorilor
- preţurile pieţei
Tipuri de preţuri:

 posibilităţile de comparaţie în timp:

- preţuri curente
- preţuri constante (sau comparabile)
 gradul de mobilitate:
- preţuri fixe
- preţuri variabile (flexibile sau ajustabile)
 modul de stabilire:
- preţuri determinate
- preţuri determinabile
Tipuri de preţuri:

 condiţii de formare:
- preţ de bursă
- preţ de licitaţie
- preţ negociat
- preţ de catalog (fix)
 tarifele
 preţul director
 Formarea preţului:
 Preţul se stabileşte pe piaţă, pe baza înţelegerii
cumpărătorului cu vânzătorul, ca purtători ai cererii şi
ofertei
 este un rezultat al pieţei (determinat de piaţă):
P = f (C,O)
•dacă preţul este o variabilă independentă, mişcarea
sa face ca cererea şi oferta să se modifice în sens
invers una faţă de alta.
•la orice nivel s-ar situa preţul, cererea şi oferta
satisfăcute vor fi egale. S-ar părea că pe piaţă
domneşte echilibrul în orice împrejurare.
 pentru piaţă cea mai mare importanţă o are raportul
dintre întreaga cantitatea cerută şi respectiv oferită la
diferite nivele de preţ, adică raportul dintre cererea şi
oferta totală

Echilibrul pieţei:
 situaţie în care cantitatea de mărfuri cerută
egalizează la cel mai ridicat nivel posibil oferta
de marfă iar
 preţul corespunzător punctului de echilibru
reprezintă preţul de echilibru.
 p

E
p*

q
q*
Fig. 10.2. Echilibrul pe perioadă scurtă

Din punct de vedere grafic, punctul de echilibru (E) corespunde

întotdeauna punctului de intersecţie a curbei cererii totale (C)
cu curba ofertei totale (O).
Corespunzător acestui echilibru va rezulta:
- volumul tranzacţiilor (q*)
- preţul de echilibru (p*)
 Preţul de echilibru:
 preţ al cărui variaţie diminuează volumul schimburilor
→ cantitatea tranzacţionată este cea mai mare, cererea
şi oferta satisfăcută corespunde celui mai mare volum
de vânzări şi cumpărări posibile pe piaţă.
p*→q=max
p↑→q*↓ si p↓→q*↓
 nu este un preţ unic, ci preţul la care şi în jurul căruia
se realizează cel mai mare volum al tranzacţiilor
individuale
 nu este imuabil
 p

Surplus relativ de productie

O
p’

E
p*

qC q* qO

Exces de ofertă: qO ˃ qC = surplus relativ de producție

volum tranzactii: qC (<q*!)
→ p’↓, qO↓, qC↑
→ p’→p* și qO, qC→q*
 p

E
p*

p’
Penurie relativă C

qO q* qC

Exces de cerere: qC ˃ qO = penurie relativă

volum tranzactii: qO (<q*!)
→ p’ ↑ , qO↑, qC↓
→ p’→p* și qO, qC→q*
 © Paul Cocioc, 2020