Capitolul 6.

Cererea

6.1. Cererea –definiţie, tipologie. Legea generală a cererii. Condiţiile cererii

Cererea reprezintă comportamentul cumpărătorului pe piaţă ,reflectă nevoi

solvabile (cerinţe susţinute de capacitatea de cumpărare; trebuinţe satisfăcute cu bunuri
obţinute prin intermediul pieţei în schimbul unei sume de bani).

Cererea exprimă cantitatea maximă ce se poate cumpăra dintr-un bun, la un preţ

dat, la un anumit moment.

În raport de natura bunurilor cererea poate fi:

- de bunuri substituibile (ulei de măsline cu ulei de floarea soarelui);

- de bunuri complementare (cererea de autoturisme şi benzină);

- de bunuri derivate (cererea de pâine şi de făină).

Cererea pieţei exprimă cererea tuturor cumpărătorilor de pe piaţa unui bun.

Cererea exprimă preţul maxim acceptat de cumpărător pentru un anumit bun, la

un anumit moment.

Între cantitatea cerută şi preţul bunului este o legătură cauzală:

- când preţul creşte, cantitatea cerută scade; se produce contracţia cererii;

- când preţul scade, cantitatea cerută creşte; se produce extinderea cererii.

Legătura cauzală dintre evoluţia preţului şi evoluţia cantităţii cumpărate se

numeşte legea generală a cererii.

Starea de echilibru este reflectată de relaţia: Venit = Cheltuieli.

Mărimea cheltuielilor este funcţie de preţ (P) şi de cantitatea cerută (Q). Dacă
venitul alocat este fix V0, atunci: V0 = P x Q
 Expresia analitică a cererii este: P = V0/Q.

Nu toate bunurile respectă legea generală a cererii, de exemplu, în cazul

manifestării efectului de substituţie sau a efectului de venit. Aceste excepţii de la legea
generală a cererii se includ în Paradoxul Giffen.

Mărimea cererii poate fi influenţată şi de alţi factori, nu numai de preţ. Factorii

care influenţează cantitatea cerută la un preţ dat sunt numiţi condiţii ale cererii.

Cererea depinde de:

a. veniturile cumpărătorilor: când veniturile cresc, cantitatea cumpărată creşte;

când veniturile scad, cantitatea cumpărată scade;

b. preţul altor mărfuri: dacă se urmăreşte legătura dintre preţul unui

bun X şi cantitatea dintr-un bun Y, există două cazuri:

- pentru bunuri complementare: dacă preţul bunului X creşte, atunci cantitatea

cerută din acesta scade în acelaşi timp cu cantitatea cerută din bunul Y,

- pentru bunuri substituibile: creşterea preţului lui X duce la scăderea cantităţii

cerute din X şi la creşterea cantităţii cerute din Y.

c. numărul de cumpărători: între cerere şi acest factor există o legătură pozitivă

(directă): creşterea numărului de cumpărători duce la creşterea cererii, iar scăderea
numărului de cumpărători duce la scăderea cererii;

d. preferinţele cumpărătorului: între cantitatea cerută şi preferinţe există o

legătură cauzală pozitivă: cresc preferinţele, creşte cantitatea cumpărată.

Preferinţele sunt stimulate cu ajutorul reclamei.

e. Previziunile privind modificările ulterioare ale preţurilor sau ale venitului: dacă se
prevede creşterea preţului, cantitatea cerută în prezent creşte, iar dacă se prevede
scăderea preţului, cantitatea cerută în prezent scade.
 6.2. Elasticitatea cererii

Cererea se modifică în proporţie mai mare sau mai mică sub influenţa diferiţilor
factori. Sensibilitatea cantităţii cerute faţă de modificarea unui factor, inclusiv preţul se
numeşte elasticitate.

a. Elasticitatea cererii în raport de preţ evidenţiază proporţia modificării cererii la o

modificare procentuală a preţului.

Elasticitatea se măsoară cu ajutorul coeficientului de elasticitate în raport de preţ

(EQP).

Dacă se notează cu P0 şi Q0 preţul, respectiv cantitatea la momentul iniţial şi prin

ΔP ΔQ
respectiv
P0 Q0 variaţia relativă a preţului şi a cantităţii, atunci:

ΔQ
%
Q0
EQP=−
ΔP
%
P0

Coeficientul de elasticitate al cererii în raport de preţ poate lua valorile:

- EQP = 0, când cererea de bunuri este rigidă (curba cererii tinde spre o verticală). În
acest caz:

ΔQ ΔP ΔQ ΔP
→0 pentru ≠0 , iar <<
Q0 P0 Q0 P0 ,

adică dacă variaţia relativă a cantităţii cerute este foarte mică în raport cu cea a
preţului;
 - 0 < E < 1 - cerere inelastică: proporţia de modificare a cererii este mai mică decât
proporţia de modificare a preţului, adică:

ΔQ ΔP
<
Q0 P 0

- E = 1 - cerere cu elasticitate unitară – atunci când proporţia de modificare a

cantităţii este egală cu proporţia de modificare a preţului, adică:

ΔQ ΔP
=
Q 0 P0

- E > 1 - cerere elastică – atunci când proporţia de modificare a cantităţii este mai
mare decât cea de modificare a preţului, adică:

ΔQ ΔP
>
Q0 P 0 .

- E   - cerere perfect elastică - curba cererii tinde spre o linie orizontală. În acest
caz:

ΔQ ΔP ΔQ ΔP
→+∞ pentru ≈0 ⇒ >>
Q0 P0 Q0 P0 ,

adică variaţia relativă a cantităţii cerute este foarte mare în raport cu cea a
preţului.

Cazurile E = 0 şi E   sunt ideale.

b. Elasticitatea cererii în raport de venit. Între cantitatea cerută şi venitul alocat

există o relaţie pozitivă.

Coeficientul de elasticitate al cererii în raport de venit este:

 ΔQ
%
Q0
EQV =
ΔV
%
V0

În raport de EQV bunurile se clasifică în:

- bunuri inferioare, dacă EQV < 0;

- bunuri normale, dacă, 0 < EQV < 1;

- bunuri superioare, dacă EQV > 1.

c. Elasticitatea încrucişată evidenţiază proporţia modificării cererii unui bun Y faţă

de modificarea preţului unui bun X.

ΔQ y
%
Q y0
EQ /Px = >0
y ΔP x
%
Px 0
Dacă bunurile sunt substituibile: ;

ΔQ y
%
Q y0
EQ /Px = <0
y ΔP x
%
Px 0
Dacă bunurile sunt complementare: .

Mărimea coeficientului de elasticitate poate fi influenţată de:

- ponderea venitului cheltuit din bugetul familiei pentru cumpărarea unui bun;

- gradul de substituire al produselor;

- durata perioadei de timp de la schimbarea preţului unui bun. Cu cât această

durată este mai mare cu atât elasticitatea va fi mai mare deoarece cumpărătorul se
adaptează la noul preţ;
 - gradul de necesitate al bunurilor: când bunurile sunt considerate necesare,
elasticitatea are valori mici (de exemplu, pâinea); când bunurile sunt considerate de lux,
elasticitatea este mai mare (de exemplu, televizoarele).
 Capitolul 7. Oferta

7.1. Oferta – definiţie, tipologie. Legea generală a ofertei. Condiţiile ofertei.

Elasticitatea ofertei

Oferta reflectă comportamentul vânzătorului pe piaţă, este cantitatea maximă pe

care un vânzător doreşte să o vândă la un anumit preţ, la un anumit moment.

Oferta reprezintă preţul minim acceptat pe care doreşte să-l obţină un vânzător
pentru o anumită cantitate vândută la un moment dat.

Curba ofertei are ecuaţia: P = P(Q) şi exprimă starea de echilibru a vânzătorului pe

piaţă.

Legătura cauzală dintre evoluţia preţului şi cea a cantităţii vândute se numeşte

legea generală a ofertei.

Între preţ şi cantitate există o legătură directă.

Curba ofertei exprimă totalitatea stărilor de echilibru ale producătorului pe două

pieţe: a factorilor, în calitate de cumpărător de factori şi pe cea a bunurilor, în calitate de
vânzător.

După legătura dintre bunurile vândute, oferta poate fi: de bunuri independente, de
bunuri complementare şi mixtă.

Oferta pieţei este oferta tuturor vânzătorilor pe piaţa unui bun. Ea poate fi
influenţată de modificarea preţului; astfel: preţul creşte - cantitatea vânduta creşte
(extinderea ofertei) sau preţul scade - cantitatea vândută scade (contracţia ofertei).

La un anumit nivel al preţului cantitatea vândută poate fi influenţată şi de alţi

factori numiţi condiţiile ofertei. Acestea acţionează asupra curbei ofertei astfel: dacă
există o legătură pozitivă, curba ofertei se deplasează la dreapta (creşterea ofertei); dacă
există o legătură negativă, curba ofertei se deplasează la stânga (reducerea ofertei).

Condiţiile ofertei sunt:

- Nivelul costurilor de producţie. Atunci când acestea cresc, urmare a creşterii

preţurilor factorilor de producţie, cantitatea produsă şi vândută scade. Există o relaţie
negativă între cantitate şi costurile de producţie.

- Preţul altor bunuri. Factorii de producţie pot fi atraşi pentru a produce alte bunuri
pentru că există condiţii mai eficiente pe piaţă (preţuri de vânzare ale bunului mai mari).
În cazul când cele două bunuri concurente ar fi produse unul principal şi altul secundar,
o creştere a producţiei bunului principal determină o creştere a producţiei ofertei
bunului secundar;

- Taxele şi subvenţiile. Când taxele unui anumit produs cresc, vânzătorii îşi
diminuează cantitatea produsă din acel bun. Când subvenţiile pentru realizarea unui bun
cresc, creşte şi cantitatea oferită (legătura directă).

- Previziunile privind evoluţia preţului bunului în viitor. Dacă se prognozează o

creştere a preţului, cantitatea oferită în perioada curentă scade şi invers.

- Evenimentele social-politice (naturale) influenţează direct oferta.

Elasticitatea ofertei

Elasticitatea ofertei exprimă sensibilitatea ofertei (producţiei) în raport cu preţul

sau cu condiţiile ofertei. Elasticitatea ofertei în raport de preţ se determină cu ajutorul
coeficientului de elasticitate ( EQP), care se defineşte prin:

ΔQ
%
Q0
EQP=
ΔP
%
P0
 Coeficientul de elasticitate poate lua valorile:

EQP = 0 - oferta este rigidă (perfect inelastică).

Graficul este o dreaptă verticală:

ΔQ ΔP ΔQ ΔP
→0 pentru ≠0 , deci << .
Q0 P0 Q0 P0

- 0< EQP < 1 - oferta este inelastică. Aceasta exprimă faptul că proporţia de
modificare a ofertei este mai mică decât proporţia de modificare a preţului:

ΔQ ΔP
<
Q0 P 0 ;

- EQP = 1 - oferta are elasticitate unitară. Aceasta exprimă faptul că proporţia de

modificare a ofertei este egală cu proporţia de modificare a preţului:

ΔQ ΔP
=
Q 0 P0 ;

- EQP >1 - oferta este elastică, adică proporţia de modificare a ofertei este mai
mare decât cea de modificare a preţului:

ΔQ ΔP
>
Q0 P 0 ;

- EQP   - oferta este perfect elastică. Graficul este o dreaptă orizontală:

ΔQ ΔP
>>
Q0 P0

Factorii care influenţează elasticitatea ofertei sunt:

- costul de producţie: modificarea acestuia contribuie la modificarea elasticităţii

ofertei, relaţia fiind negativă;
 - posibilităţile de stocare a bunurilor. Între acestea şi elasticitatea ofertei există o
relaţie pozitivă;

- costul stocării, reflectat de cheltuieli ocazionate de păstrarea bunurilor: între

acesta şi coeficientul de elasticitate este o legătură negativă;

- perioada de timp de la modificarea preţului: dacă aceasta este foarte scurtă

producătorul nu este capabil să-şi majoreze cantitatea oferită. Dacă perioada de timp
este scurtă, producătorul este capabil să-şi crească producţia fie prin majorarea
numărului de salariaţi, fie a cantităţii de materii prime. Pe o perioadă lungă de timp
cantitatea produsă poate fi majorată modificând volumul de capital fix, prin proces
investiţional.

Deci, cu cât perioada de timp este mai mare de la modificarea preţului cu atât
coeficientul de elasticitate al ofertei devine mai mare.

Factorii de influenţă ai coeficientului de elasticitate al cererii sau ofertei modifică

panta liniei cererii sau a ofertei astfel: pentru legătura pozitivă linia se apropie de
orizontală, iar pentru cea negativă linia se apropie de verticală.