1.

Recompensarea factorilor de productie

Producerea de bunuri si servicii se poate realiza numai prin utilizarea si combinarea

factorilor de productie. Implicarea factorilor de productie in activitati economice atrage
necesitatea recompensarii lor, aparand astfel in societate urmatoarele venituri: salariul
care revine factorului munca; renta care revine factorului pamant; profitul si dobanda
care revin factorului capital.
Posesorii factorilor de productie primesc venituri sub formele amintite drept plati
pentru factorii pusi la dispozitie activitatilor economice de catre ei. Daca nu primesc o
asemenea plata dispare motivatia economica a participarii factorilor la activitatile
necesare societatii.
Firmele , in functie de obiectul activitatii lor, au interes in a atrage, combina si
utiliza factorii in anumite proportii, corespunzator nivelului productiei pe care si-au
propus a o detine si a celui mai redus cost de productie. Avand in vedere aceste obiective,
firmele nu vor ezita in substituirea factorilor intre ei, astfel incat costul lor de productie sa
fie cat mai mic. Cererea de factori si, desigur, substituirea unui factor cu altul sunt
determinate de pretul factorilor pe piata, de veniturile pe care le pretind posesorii
factorilor. Diferentele intre veniturile obtinute de factori, depind de variatiile pretului
pentru fiecare factor, ca si de cantitatea de factori oferita. Cu alte cuvinte, exista o piata
a factorilor, al caror comportament este identic cu cel de pe piata celorlalte marfuri.
Pe piata factorilor se intalnesc ofertanti de factori cu cei care cauta factori, respectiv
intreprinzatorii. Acestia din urma vin la piata cu scopul de a cumpara factori.Ca si alti
consumatori de marfuri ei se intereseaza de pretul factorilor si estimeaza pentru fiecare
factor productivitatea pe care o poate obtine prin cumpararea si utilizarea lor. Desigur
problema care se pune este de a cumpara acele cantitati de factori care sa le aduca
avantajele cele mai mari. Pentru aceasta ei estimeaza productivitatea marginala a fiecarui
factor. Pe de alta parte, ofertantii de factori urmaresc sa obtina cel mai bun pret pentru
serviciile pe care le vor aduce factorilor lor. In confruntarea dintre ofertanti de factori si
consumatorii lor se stabileste pretul fiecarui factor intr-un anumit moment si desigur, pe o
anumita piata. Analiza pietei factorilor pune in evidenta aceleasi caracteristici ca in cazul
pietei celorlalte bunuri. Respectiv, piata factorilor poate fi privita la randul ei atat ca piata

3
cu concurenta perfecta, cat si ca piata cu concurenta imperfecta, corespunzator conditiilor
concrete existente. In conditiile de azi, cu toate elementele de imperfectiune existente,
jocul liber al pietei continua sa influenteze nemijlocit cererea, oferta si pretul factorilor.
In aceste conditii, putem spune ca pretul fiecarui factor se stabileste identic ca
pretul celorlalte marfuri, prin intalnirea ofertei cu cererea. Ceea ce este specific in cazul
factorilor, este ca cererea este o cerere derivata. Factorii sunt ceruti de intreprinzatori, nu
pentru ca ii sunt necesari consumatorului propriu, ci pentru ca prin intermediul lor, el
poate organiza si desfasura productia de bunuri capabile sa satisfaca cerintele de consum
existente in societate.

2. Salariul

2.1 Definirea si determinarea salariului

Piata muncii se caracterizeaza printr-un mecanism complex, prin care se determina
atat cantitatea de munca angajata de fiecare firma intr-o anumita etapa data, cat si nivelul
salariului ce revine posesorilor factorului munca. Pe piata muncii, prin confruntarea
dintre cerere si oferta, se formeaza pretul acestui factor, pret cunoscut sub denumirea de
salariu. Deci, posesorii factorului munca, in calitate de ofertanti, in urma intelegerii cu
intreprinzatorii, in ciliate de exponenti ai cereree, primesc in schimbul muncii lor salariul,
venitul incasat pentru acest bun special - munca- pe care o ofera celor interesati in
conditiile pietei.
Salariul este venitul ce revine celor ce isi inchiriaza munca, pentru activitatea
depusa in folosul angajatorilor. El apare , pe de o parte, ca venit ce revine unui
factor de productie, pe de alta parte, ca pret platit de angajator pentru cumpararea
si intrebuintarea acestei marfi speciale care este munca. Posesorul factorului munca
isi inchiriaza munca, respective capacitatea lui de a munci pe un timp determinat, pe baza
unui contract pe care il incheie cumparatorul. In urma incheierii acestui contract rezulta
drepturile banesti alea posesorului factorului munca.
Salariul nu este o forma generalizata de venit ce revin factorului munca. El a
aparut si este prezent numai in conditiile in care exista raporturile de schimb (vanzare-
cumparare) intre cei ce ofera si cei ce cer munca.

4
 Importanta acestei forme de venit a facut sa apara multe teorii cu privire la natura
salariului, la modul de determinare a lui, la raportul dintre el si celelalte categorii de
venit. Pentru teoria economica prezinta importanta explicarea naturii salariului, a esentei
lui. Pentru practica economica insa, interesul se concretizeaza asupra aspectelor privind
determinarea masurii acestuia si a raportului care se stabileste intre salariu si profit.
Determinarea salariului este strict legata de situatia de piata existenta. In cazul pietei
cu concurenta perfecta marimea salariului se stabileste prin confruntarea cererii si ofertei
de munca pe piata, in cadrul fiecarei ramuri. El se situeaza, de regula, la punctual de
echilibru dintre cerere si oferta, reprezentand pretul de echilibru al pietei. Firmele din
ramura pot angaja orice cantitate de munca doresc, la pretul pietei. Firmele au control
asupra salariului existent pe piata muncii. Ea poate ajusta numai cantitatea de munca pe
care o angajeaza in vederea maximizarii profitului, in acord cu evolutia venitului
marginal al produsului. Daca cunoastem cererea si oferta de munca nivelul salariului se
determina urmarind unde este punctul de echilibru rezultat din intersectarea celor doua
curbe (figura nr 27). Punctual de echilibru E ne determina atat nivelul salariului cat si
cantitatea necesara.
Pentru simplificare consideram forta de munca existenta, omogena din punct de
vedere al pregatirii,ca si a altor caracteristici. Deci, fiecare lucrator va avea un salariu
identic cu al celorlalti lucratori.
In desenul A, curba cererii(C 1) este derivate din curbele venitului marginal al
produsului (VMP) tuturor firmelor din industrie. In desenul B cererea unei firme oarecare
pentru munca este reprezentata de curba VMP specifica firmei. Curba ofertei este perfect
elastica deoarece la pretul de piata al muncii , firma poate angaja oricata cantitate de
munca doreste. La nivelul dat al salariului, curba ofertei este identic cu cea a costului
marginal pe factor(CMF). Cantitatea de munca pe care o angajeaza o firma competitive
va fi determinate de intersectia dintre curba cerererii si curba ofertei, respective de
punctual Ef. Identic se petrec lucrurile sip e total industrie. Punctual Ef va determina
cantitatea de munca(Qm) care poate fi angajata in industrie. Corespunzator punctului Ef se
determina si nivelul salariului(S) la care se angajeaza cantitatea de munca respectiva
(Qm).

5
 Firma nu are control asupra nivelului salariului existent pe piata muncii. In schimb
ea poate ajusta cantitatea de munca pe care o angajeaza in acord cu evolutia venitului
marginal al produsului (VMP). Pentru a maximiza profitul, firma va trebui sa angajeze
acea cantitate de munca la care VMP egaleaza nivelul salariului de pe piata.
Cazul monopolului. In ce priveste piata muncii, existenta situatiei de monopol
poate afecta alocarea resurselor, la fel ca si in cazul situatie de monopol in productie.
Situatia de monopol, in cazul pietei muncii, are in vedere monopolul in oferta de munca.
Un asemenea monopol este asumat de regula de sindicate care urmaresc sa ridice nivelul
salariului deasurpa celui care domina pe piata cu concurenta perfecta. Aceasta, in
conditiile normale, inseamana ca numarul lucratorilor angajati este mai mic decat in cazul
concurentei perfecte. Reducandu-se numarul celor angajati, deci reducandu-se oferta, va
creste nivelul salariului. Desigur, sindicatele nu au un rol insemnat nu numai asupra
salariului, si si asupra ocuparii fortei de munca si a conditiilor de munca.
Cazul monopsonului. Monopsonul reprezinta un singur cumparator al unei resurse,
care fixeaza atat cantitatea cat si pretul. In cazul factorului munca, monopsonul poate sa
apara, de exemplu, in situatia unei localitati unde o singura firma domina viata
economica, avend cel mai mare numar de angajati. Forta de munca locala nu are
posibilitatea de a opta. Celelalte activitati economice, sociale, de administratie etc. din
localitate, ofera un numar mic de locuri de munca, a caror pondere este insignifianta. In

6
aceste conditii, ea se angajeaza la firma ce joaca un rol de monopson, la un salariu stabilit
de acesta.
Monopsonul nu poate angaja nici el decat un numar limitat de personae, fapt ce
duce la intensificarea concurentei pe piata muncii. Curba ofertei de munca este identica si
in cazul existentei monopsonului cu oricare curba a ofertei. Monopsonul, daca are nevoie
de munca, poate ridica nivelul salariul in vederea atragerii de noi muncitori, pana la
punctul in care costul marginal pe factor (CMF) egaleaza venitul marginal al produsului
(VMP), respectiv pana la punctual F ( figura nr 28)

Costul marginal pe factor, dupa cum stim, este costul la care angajam sau cu care
cumparam o cantitate aditionala de factor. Cand firma este in conditiile pietei cu
concurenta perfecta CMF egaleaza pretul factorului. Cand este monopson CMF este mai
mare decat pretul factorului.
Asa cum este ilustrat in grafic, curba cererii de munca a monopsonului este curba
de venit marginal al produsului (VMP). Necesarul de lucratori a fi angajati si respective
nivelul salariului nu rezulta punctual de echilibru E, in care se intersecteaza curba ofertei
cu cea a cererii, respective cu VMP. Fiind singurul comparator de munca dintr-o anumita

7
zona, monopsonul nu tine seama de punctual de echilibru E. El poate de exemplu mari
salariul pentru a atrage cat mai multa munca din zona sau micsora salariul sub nivelul Se
corespunzator punctului E. Daca avem in vedere regulile generale monopsonul ar trebui
sa plateasca un salariu de nivel Sf, corespunzator punctului F de intersectia intre costul
marginal pe factor (CMF) si venitul marginal al produsului (VMP). Acest punct dupa
cum am vazut reprezinta un maxim pana la care monopsonul poate ridica nivelul
salariului. Salariul va fi citit pe curba ofertei corespunzator punctului si nu pe curba
costului marginal al produsului asa cum se intamplau lucrurile in conditiile pietei
perfecte. Salariul S corespunzator punctului M da la iveala si contitatea de munca Qm pe
care o angajeaza monopsonul. Ea va fi mai mica decat cantitatea de munca (Q e)
corespunzatoare punctului de echilibru E. deoarece pretul factorului este sub venitul
marginal al produsului lucratorii sunt platiti de monopson mai putin decat este contributia
lor la venit. Datorita acestui lucru multi specialisti denumesc salariul monopsonic, salariu
de exploatare.

2.2 Forme de salarizare

In vederea determinarii marimii salariului fiecarui individ, se apeleaza la formele
de salarizare, elemente de baza ale oricarui sistem de salarizare.
Formele de salarizare sunt modalitati de plata, respective de determinare a partii
din produsul muncii ce revine salariatilor. Formele de salarizare realizeaza legatura intre
marimea produsului muncii, partea ce revine salariatilor si activitatea depusa. In aceste
conditii, prin intermediul lor se determina cat de mare este salariul fiecarui lucrator.
Practica economica cunoaste trei forme de baza:
 Salariul dupa timpul lucrat sau in regie este forma de salariu prin care plata
muncii se face in functie de timpul lucrat:ora, zi, saptamana, etc. De regula il
intalnim in cazurile in care munca este complexa si dificil de normat.
 Salariul in acord este forma de plat ape individ sau in grup in functie de
cantitatea de obiecte realizate de individ sau d grup ori de operatii executate. El se
aplica la acele activitati unde se poate norma munca atunci cand ea se masoara
prin cantitatea de produse lucrate sau numarul de operatii executate.

8
  Salariul mixt este forma de plata care combina elementele din cele doua forme
aratate mai sus. Se constituie dintr-o suma de bani fixa care se acorda pe unitate
de timp lucrata si dintr-o suma variabila ce se acorda corespunzator cu
indeplinirea unor conditii tehnice, tehnologice, organizatorice,etc. de catre
salariat.
Indiferent de formele prin care se determina salariul acesta capata o expresie
baneasca. Sub acest aspect salariul este cunoscut ca salariu nominal. Acesta reprezinta
suma de bani pe care salariul o primeste pentru munca prestata. El poate fi salariul
brut si salariul net ceea ce ramane dupa scaderea din salariul brut a impozitului si a altor
obligatii. Alaturi de salariul nominal, notiunea de salariu real vine si intregeste imaginea
asupra dimensiunii salariului. Acesta reprezinta cantitatea de bunuri si servicii pe
care salariatii si le pot procura cu salariul lor, nominal. Marimea salariului real
depinde de marimea salariului nominal si de nivelul preturilor si tarifelor la bunurile si
serviciile care intra in consumul salariatului si familiei sale. Astfel salariul real reflecta
puterea de cumparare a salariului nominal.
Sr = Sn / P, in care:
Sr= salariul real;
Sn= salariul nominal;
P= pretul bunurilor si serviciilor care intra in consum;

3. Profitul
3.1 Continutul categoriei de profit.Formele profitului
Profitul este un concept complex a carui explicare adduce in discutie aspectele
legate de cost, capital, legea randamentelor descrescatoare, eficienta, venit, rentabilitate si
poate multe altele.
Profitul provine din diferenta dintre venitul obtinut de firma si costul de productie al
acesteia, cu alte cuvinte el este excedentul pretului de vanzare asupra pretului de cost. El
se poate determina in felul urmator:
Pr= P x Q – C, unde:
Pr = profitul;
P= pretul de vanzare pe unitate de produs;

9
Q= cantitatea vanduta;
C= costul afferent productiei vandute;
Profitul privit astfel este profitul total, care la o privire atenta constatam ca este
format din doua componente, respective din profitul normal si profitul supernormal sau
profitul economic. Profitul normal apare ca o componenta a costului de productie si deci
si a costului mediu si marginal. In structura ;ui intra atat o remuneratie de munca cat si
una de capital. Profitul economic reprezinta venitul obtinut de cei care intemeiaza,
organizeaza si administreaza o firma – intreprinzatorii – si care sunt proprietarii bunurilor
de produse de catre o firma.
Profitul poate fi abordat din mai multe puncte de vedere:
 Dupa modul de exprimare exista:
- profit exprimat absolute cunoscut sub denumirea de masa profitului (Pr);
- profit exprimat relative cunoscut sub denumirea de rata profitului (Rpr);
Masa profitului (Pr) se calculeaza prin diferenta dintre venituri (VT) si cheltuieli
(CT) si se mai numeste si supraprofit.
Rata profitului se determina ca raport procentual intre masa profitului si cheltuieli
sau venituri ori capitalul folosit (K) adik:
Rpr = Pr / CT x100; Rpr = Pr / VT x 100; Rpr = Pr/K x 100;
 Dupa pozitia ocupata in cifra de afaceri exista:
- profit economic numit supraprofit(Pre);
- profit normal (Prn)
Profitul economic reprezinta suma de bani care revine intreprinzatorului dupa
acoperirea tuturor cheltuielilor, adica este supraprfitul firmei.
Profitul normal reprezinta suma minima de bani care il motiveaza pe intreprinzator
pentru continuarea activitatii.
 Dupa continutul profitului , exista :
- profit brut impozabil(Prb);
- profit net (Pra);
Profitul brut este suma de bani care se obtine din venituri dupa acoperirea
cheltuielilor de productie si se supune impozitarii.

10
 Profitul net reprezinta suma de bani care ramane dupa scaderea impozitului pe
profit din profitul brut.
 Dupa conditiile de realizare a profitului , exista:
- profit legitim , legal;
- profit nelegitim, nelegal;
Profitul legitim se obtine in conditiile respectarii prevederilor legale cu privire nu
numai la realizarea si insusirea profitului, dar la toate aspectele domeniului economic
respectiv.
Profitul nelegitim se obtine cand agentul economic incalca reglemetarile in vigoare.

3.2 Maximizarea profitului

Maximizarea profitului se refera la profitul total. Analiza maximizarii profitului se
poate porni de la condtiile pietei perfecte. In acest caz trebuie sa avem doua situatii
respective ce se intampla in conditiile perioadei scurte de timp si in conditiile perioadei
lungi de timp.
In perioada scurta daca privim cu atentie graficul de mai joc care cuprinde curbele
venitului mediu, venitului marginal, curba costului marginal si a costului mediu – curbele
costuluiinclud profitul normal constatam urmatoarele :firma va obtine un profit economic
la orice productie intre punctele A si B deoarecepentru aceste productii venitul mediu
este mai mare decat costul mediu care include si profitul normal.Firma poate opta pentru
productia care ii asigura profitul maxim folosind informatiile date de marimea venitului
marginal si a costului marginal. Daca presupunem ca firma isi mareste productia cu o
unitate suplimentara de produs, se va inregistra atat o crestere a costului marginal al ei cat
si a venitului marginal obtinut. Daca venitul marginal este mai mare decat costul
marginal venitul total va crste mai mult decat creste costul total si dec I cresterea in
productie duce la cresterea profitului economic. Asadar firma obtine venit prin cresterea
productiei atunci cand venitul marginal depaseste costul marginal pentru toate cresterile
de productie pana la punctual C si deci este firesc ca productia firmei in final sa atinga
acest punct. Productia firmei mai bines pus volumul de productie al firmei care asigura
maximizarea profitului este cel de la punctual C din grafic.

11
 Pentru a intelege ce se intampla in perioada lunga revenim la o idée pe care am
expus-o de mai multe ori in cadrul acestui capitol si anume ca profitul normal este
considerat maximum de castig pe care intreprinzatorii, proprietarii de factori, il pot obtine
daca ar utiliza factorii lor de productie in alt fel. Daca firma produce de exemplu un bun
oarecare A, obtinand un profit economic pozitiv atunci toate celelalte directii alternative
de utilizare a factorilor de productie vor adduce un venit mai mic proprietarilor lor. In
acest caz toti posesorii factorilor de productie in discutie vor sa-i utilizeze pentru a
produce bunul A si nu pentru altceva.
In conditiile pietei imperfecte problema maximizarii profitului vizeaza strategiile
duse in functie de tipul pietei, cum ar fi piata de monopol si piata de oligopoly.
In cazul monopolului maximizarea profitului se obtine atunci cand costul marginal
este egal cu venitul marginal (fig nr 32). Productia X maximizeaza profitul supernormal
deoarece venitul marginal egaleaza asa cum se poate obs in grafic costul marinal.
Monopolul va depinde de produsele cu pretul Y. costul mediu al monopolului care
include profitul normal este Z. profitul supernormal total al monopolului este YZ si OX
respective este dat de aria ZYVW26.
Costul mediu al monopolului in perioada lunga este mai redus decat in perioada
scurta deoarece in perioada lunga monopolul poate schimba cantitativ toti factorii de
productie , inclusive pe aceia care in perioada scurta sunt ficsi.

12
 In conditiile pietei de oligopol firma oligopolista isi alege strategiile privind
cantitatea produsa, pretul , promovarea vanzarilor etc, in functie de informatiile pe care le
detine cu privire la strategiile concurentilor.

4. Dobanda si rata dobanzii

4.1 Definirea si continutul conceptului

Dobanda reprezinta o alta forma a venitului creat in societate si anume venitul ce
revina factorului capital. Dobanda apare atunci cand posesorul capitalului transfera
capitalul sau prin imprumut unui intreprinzator. Este vorba de capital lichid respectiv
capitalul aflat sub forma baneasca.
Cei care imprumuta platesc pentru dreptul de folosinta a capitalului imprumutat,
dobanda.
Dobanda este pretul platit de debitor creditorului, pentru dreptul de folosire a
imprumutului pana la scadenta.
Dobanda se poate stabili fie la creditele pentru consum fie la creditele pentru
productie cand debitorul o plateste din profitul obtinut ca urmare a desfasurarii activitatii
economice in care s-a utilizat creditul solicitat.
Forma ea mai importanta de dobanda este cea de pe piata monetara pentru
imprumuturile pe termen scurt pe care bancile le contracteaza inter ele sau cu banca
centrala. La aceasta se adauga si alte tipuri de dobanda, cum este cea de pe piata
obligatiunilor, taxa d cont, etc.

4.2 Determinarea ratei dobanzii

Pornind de la definitia dobanzii rata acesteia exprima nivelul pretului la care poate
fi dobandit imprumutul, acceptat de solicitant. In mod concret rata dobanzii se determina
ca un raport procentual intre marimea dobanzii totale si capitalul imprumutat:

d = D/C x 100 unde:

d= rata dobanzii;
D= dobanda totala;

13
C= capitalul imprumutat;
Intotdeauna dobanda este rezultatul intalnirii pe piata a cererii cu oferta de credite.
Determinarea dobanzii se face p baza cunoasterii ratei dobanzii. Sunt doua
modalitati de calcul:
 dobanda simpla calculate numai la suma imprumutata respective:
Ds = Si(1+ n x d);
 dobanda compusa calculate la suma capitalizata a dobanzilor anterior percepute in
plus fata de suma imprumutata respective:
Dc=Si(1+d)n;

14