Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
se poate supune aceloraşi reguli. Statul are chiar obligaţia acordării unei protecţii speciale
angajaţilor.
Funcţionarea pieţei muncii este dependentă de alte instituţii sociale, restricţii ale
mediului economic, mentalităţi şi comportamente ale agenţilor economici.
Piata muncii are o importanta functie sociala deoarece ea presupune negocierea
unor aspecte care tin de conditiile de munca si chiar de ansamblul calitatii vietii. Acestea
se afla in conexiune cu functia formativ-culturala a fortei de munca, realizata prin
calificare, educatie, reconversie profesionala etc.
Piaţa muncii ca piaţă a celui mai important factor de producţie se află în legătură
directă cu celelalte pieţe. Ea receptează semnalele de pe fiecare piaţă şi îşi formulează
propriile exigenţe faţă de acestea. Echilibrul pieţei muncii condiţionează echilibrul
celorlalte pieţe.
Vom analiza în continuare piaţa muncii şi modul determinării salariului în
condiţiile concurenţei perfecte, iar apoi al concurenţei imperfecte.
Cererea de muncă
Cererea de munca reprezinta nevoia de munca salariata si se exprima prin
numarul locurilor de munca. Ea poate fi privită atât la nivelul firmei, cât şi la nivelul
pieţei. Vom raţiona pentru început pe exemplul unei firme reprezentative al cărei obiectiv
îl constituie maximizarea profitului.
În condiţiile date de producţie cu cât mai multă forţă de muncă este angajată cu
atât producţia firmei este mai mare. Considerăm că expresia producţiei este dată de o
funcţie de producţie bifactorială f(L,K), unde K reprezintă capitalul, iar L munca
(exprimată în număr de lucrători sau număr de ore).
Conceptul care stă la baza cererii de muncă îl reprezintă produsul fizic marginal al
resursei sau productivitatea marginala a muncii in expresie fizica (WmgL). Produsul fizic
marginal al muncii surprinde aportul fiecărui lucrător suplimentar la producţia firmei.
Fiecare lucrător suplimentar contribuie, cel puţin până la un anumit punct, la creşterea
2
producţiei. Această contribuţie scade pe măsura angajărilor suplimentare, chiar dacă într-
o primă fază ar putea marca o tendinţă ascendentă. Se confirmă astfel legea
randamentelor descrescătoare.
Dacă producţia va spori în urma creşterii cu o unitate de muncă cu produsul fizic
marginal, încasările firmei vor creşte cu valoarea
producţiei fizice marginale. Aceasta este egala cu produsul dintre productivitatea
marginala a muncii in expresie fizica si pretul produsului. Evoluţia valorii produsului
fizic marginal respectă dinamica produsului fizic marginal.
O firmă care îşi propune maximizarea profitului va trebui să dimensioneze
cantitatea utilizată dintr-o resursă, inclusiv de muncă, până acolo unde preţul resursei
egalează valoarea produsului marginal. Decizia optimă pentru firmă în cazul resursei
muncă se va baza pe comparaţia dintre încasarea marginală a muncii, adica valoarea
produsului marginal (VPFM), şi costul marginal al muncii, in cazul de fata salariul (W).
Acest salariu este cel nominal, exprimat în termeni monetari.
Atât timp cât valoarea produsului marginal este superioară salariului,
întreprinzătorul va decide utilizarea unităţii suplimentare de muncă. Când sporul de profit
devine nul, ceea ce se petrece atunci când valoarea produsului marginal egalează salariul,
întreprinzătorul va stopa angajarea. Dincolo de acest punct profitul său se va diminua. În
consecinţă, la echilibru, este respectata egalitatea dintre valoarea produsului marginal al
muncii si salariul nominal:
VPFM = W
P x WmgL = W sau
WmgL = W/P
unde W/P reprezintă salariul real.
În mod echivalent, firma va angaja forţă de muncă până acolo unde produsul fizic
marginal va fi egal cu salariul real.
Salariul real reprezintă salariul nominal ajustat cu nivelul preţurilor. El este o
expresie a puterii de cumpărare a salariului plătit de întreprinzător, măsurată în termenii
bunurilor şi serviciilor posibile de achiziţionat de pe piaţă.
Curba cererii de muncă a firmei este dată de curba produsului marginal al
muncii, care marchează tendinţă de scădere pe măsura creşterii cantităţii de muncă
utilizate. Curba cererii de munca are panta negativa, ceea ce exprima faptul ca atunci
cand salariul scade cantitatea ceruta de munca creste. Si invers, cresterea salariului
antreneaza reducerea cantitatii cerute de munca. Aceasta relatie inversa dintre nivelul
salariului si cantitatea ceruta de munca este evidentiata in figura 8.1
3
Figura 8.1 Curba cererii de muncă
CL
0 N
Oferta de muncă
Satisfacerea cererii de munca se realizeaza pe seama disponibilitatilor de munca
existente. Oferta de muncă se refera la resursele de care societatea dispune la un moment
dat si care solicita locuri de munca in conditii salariale. Aceste resurse sunt parte a
populatiei apte de munca.
Oferta de munca surprinde relaţia pozitiva dintre preţul muncii şi cantitatea de
muncă oferită. Aceasta înseamnă că sporul salariului se însoţeşte de creşterea cantitatii
oferite de munca. Şi reciproc, dacă salariul scade, cantitatea oferita de munca se reduce si
ea.
Oferta de muncă poate fi privită la nivelul lucrătorului individual şi la nivelul
pieţei. Vom aborda oferta de muncă începând cu primul nivel al său, cel individual. În
acest caz relaţia salariu – cantitate oferita de muncă comportă un aspect particular.
4
Pe măsura creşterii salariului, decizia de alocare a timpului între cel pentru muncă
şi cel liber este afectată în două moduri:
- Efectul de substituţie: creşterea salariului, creşte costul de oportunitate al
timpului liber, ceea ce reprezintă un stimulent pentru consumatorul raţional de a
"cumpăra" mai puţin timp liber. Astfel, individul va substitui prin muncă timpul liber,
când preţul celui din urmă creşte.
- Efectul de venit: acesta tinde să reducă numărul de ore lucrate. Când salariul
creşte şi deci şi venitul, considerând preţurile bunurilor şi serviciilor neschimbate,
veniturile reale sporesc. Indivizii tind să consume mai mult din bunurile normale şi mai
puţin din cele inferioare. Timpul liber este un bun normal.
În funcţie de predominanţa unuia sau altuia dintre efecte, curba ofertei individuale
este diferita. Efectul de substituţie determină creşterea cantitatii oferite pe măsură ce
salariul creşte. Curba ofertei individuale este în acest caz pozitiv înclinată.
În schimb, efectul de venit conduce la reducerea cantităţii de muncă oferite când salariul
creşte. De data aceasta panta curbei ofertei individuale devine negativă. În mod normal,
efectul de venit succede celui de substituţie. Când însă cele două efecte se compensează
reciproc, având o contribuţie aproximativ egală, curba ofertei de muncă devine verticală
sau perfect inelastică. În graficul din figura 8.2 această zonă intermediară se situează între
cele două efecte.
5
O schimbare în salariul obţinut de lucrător va determina o mişcare de-a lungul
curbei ofertei de muncă, în timp ce modificările survenite în ceilalţi factori vor deplasa în
plan curba ofertei.
Figura 8.3 Curba ofertei de muncă
W
OL
0 N
6
8.3. Piaţa muncii în condiţiile monopsonului şi monopolului
Cazul monopsonului
În realitate, piaţa muncii este departe de a fi perfectă. Firmele pot dispune de
putere pe piaţă şi, în virtutea acestui fapt, ele pot influenţa sau chiar determina preţul
muncii. Aceasta se poate produce în cazul existenţei pe piaţă a unui singur cumpărător de
forţă de muncă care controlează piaţa muncii la nivelul unei zone sau pentru o ocupaţie
dată.
7
A. Condiţii de lucru mai bune
Atingerea obiectivului major al fiecărei firme de maximizare a profitului se află
sub influenţa determinantă a costurilor de producţie. Cu cât acestea sunt mai mari cu atât
perspectiva unui profit superior şi a unei poziţii mai bune pe piaţă devine mai evidentă.
În rândul factorilor care determină creşterea costurilor de producţie se numără şi
cei care ţin de ameliorarea condiţiilor de muncă. Îmbunătăţirea condiţiilor de muncă este
însă costisitoare.
Creşterea gradului de sindicalizare la nivel de firmă şi chiar economie naţională
exercită o presiune crescândă asupra firmelor în vederea efectuării acestor cheltuieli.
Dacă în schimb există si o legislaţie privind adoptarea unor standarde ale condiţiilor de
muncă, obligaţia efectuării cheltuielilor pentru condiţii de muncă mai bune devine
generală.
C. Creşterea salariilor
Constituirea lucrătorilor în sindicate asigură şanse mai mari şi în ce priveşte
obţinerea unor salarii mai mari. Este cunoscut faptul că membrii de sindicat au în general
salarii mai mari comparativ cu salariaţii ce nu aparţin unui sindicat. În plus, firmele
sindicalizate sunt capabile să angajeze muncitori cu o productivitate superioară şi cu un
salariu în consecinţă mai ridicat.
Pentru obţinerea unor salarii sporite sindicatele pot apela la mijloace diverse
precum creşterea cererii de muncă, reducerea ofertei de muncă sau negocierea salariilor.
Sindicatele pot determina creşterea cererii pentru produsele realizate prin reclamă
sau prin limitarea importurilor (măsuri protecţioniste) sau stimularea exporturilor.
Influenţa sindicatului în acest sens este însă limitată.
Cel de al doilea mijloc de obţinere a unor salarii mai mari, se dovedeşte mai
eficient, mai ales în cazul sindicatelor ai căror membri dispun de o înaltă calificare şi se
supun disciplinei sindicale. El constă în limitarea accesului în cadrul ramurii sau
domeniilor pe care îl reprezintă sindicatul. Astfel membrii de sindicat vor obţine venituri
salariale sporite, deşi aceasta poate avea drept consecinţă creşterea preţurilor produselor
şi serviciilor realizate de aceştia.
Cea de a treia cale de creştere a salariilor este şi cea mai utilizată. Sindicatele pot
negocia cu patronii şi sub ameninţarea utilizării unor mijloace de protest legale, de
exemplu greva, pot obţine un salariu superior, celui de pe piaţa liberă. Nivelul salariului
va depinde atât de capacitatea sindicatelor de a-şi impune punctul de vedere, dar, de
8
asemenea, şi de puterea firmelor de a rezista acestei presiuni şi de abilitatea lor de a plăti
salarii mai mari.
9
elaborării unor politici ale ocupării care să vizeze ocuparea deplină şi eficientă a forţei
de muncă, în acord cu tendinţele existente la nivelul Uniunii Europene.
Aceste politici ale ocupării trebuie să ţănă cont şi de celelalte politici
macroeconomice adoptate, în aşa fel încât să se urmărească realizarea unor măsuri active
care să vizeze crearea de noi locuri de muncă, mai ales în domenii care ar putea fi
dezvoltate la noi în ţară, cum ar fi agricultura, dezvoltarea infrastructurii, protecţia
mediului. Măsurile active trebuie să se încadreze în tendinţele manifestate la nivelul ţării
noastre: îmbătrânirea populaţiei, evoluţiile în dinamica participării la muncă a diferitelor
categorii socio-profesionale, migraţia tinerilor specialişti, plecarea temporară la muncă în
străinătate.
Termeni cheie
Piaţa muncii Piaţa muncii în condiţiile concurenţei perfecte Cererea de muncă Oferta de
muncă Efect de venit Efect de substituţie Salariul nominal Salariul real Echilibrul pe
piaţa muncii Monopolul pe piaţa muncii Monopsonul pe piaţa muncii Criza economică
Întrebări de verificare
1. Prezentaţi cererea de muncă la nivelul firmei şi la nivelul pieţei şi reprezentaţi
grafic.
2. Care este diferenţa dintre oferta individuală de muncă şi oferta globală (a pieţei)?
3. Explicaţi efectul de venit şi efectul de substituţie pe piaţa muncii.
4. Caracterizaţi piaţa muncii în condiţiile monopsonului.
5. Caracterizaţi monopolul pe piaţa muncii.
6. Prezentaţi caracteristicile pieţei muncii în condiţiile concurenţei perfecte.
7. Care este diferenţa dintre salariul real şi salariul nominal?
8. Identificaţi principalele caracetristici ale pieţei muncii din România.
Teste grilă
1. Care dintre afirmaţiile de mai jos este adevărată:
a) curba cererii de muncă reflectă relaţia directă dintre cantitatea de muncă
cerută şi nivelul salariului;
b) modificarea cererii de muncă în funcţie de salariul real presupune deplasarea
curbei cererii de muncă la stânga sau la dreapta;
c) oferta de muncă este egală cu cererea de muncă;
d) cererea de muncă reprezintă oferta de locuri de muncă;
e) oferta de muncă reprezintă nevoia de muncă salariată ce se formează într-o
economie.
10
d) restricţionarea atât a nivelului salarizării, cât şi a nivelului ocupării;
e) presupune apariţia efectului de hysteresis.
4. Dacă salariul creşte, iar efectul de venit este mai mare decât efectul de substituţie,
individul va decide:
a) să lucreze mai puţine ore;
b) să lucreze mai multe ore;
c) să lucreze acelaşi număr de ore;
d) să caute un alt loc de muncă;
e) să-şi reducă timpul liber.
11
a) este normală în raport cu nivelul salariului;
b) nu are nici un punct de inflexiune;
c) este anormală deoarece după un anumit nivel al salariului descreşte;
d) este descrescătoare;
e) este aceeaşi cu curba ofertei pieţei.
10.Activităţile care fac obiectul cererii şi ofertei de muncă sunt activităţile realizate de:
a) salariaţi;
b) lucrători pe cont propriu;
c) persoanele casnice;
d) elevi şi studenţi;
e) toate cele de mai sus.
12
13.Dacă salariul real scade cu 25%, iar salariul nominal creşte cu 50%, atunci, indicele
preţurilor bunurilor de consum este:
a) 100%;
b) 110%;
c) 200%;
d) 50%;
e) 80%.
15.Monopolul bilateral:
a) corespunde cazului când monopolul sindicatului se confruntă cu patronul
aflat în situaţie de monopson;
b) corespunde existenţei pe piaţă a unui singur cumpărător de forţă de muncă
care controlează piaţa muncii;
c) presupune ca salariul şi nivelul angajărilor să depindă de raportul de
putere dintre cele două părţi (patronat şi sindicat);
d) presupune menţinerea salariului la un nivel cât mai scăzut;
e) a şi c.
Răspunsuri:
Grila nr. Răspuns corect
1 D
2 D
3 B
4 A
5 B
6 A
7 E
8 C
9 D
10 A
11 B
12 D
13 C
14 C
15 E
13
ŞOMAJUL
14
este disponibilă să înceapă lucrul în următoarele 15 zile dacă s-ar găsi imediat un loc
de muncă
caută efectiv un loc de muncă, utilizând diferite metode în acest scop
Nivelul şomajului poate fi analizat nu numai absolut ca număr, ci şi relativ ca rată
a şomajului.
Rata şomajului se determină prin raportarea numărului şomerilor la populaţia
activă disponibilă:
rs = (PS / PAD) 100
unde,
PS - populaţie aflată în situaţie de şomaj
PAD - populaţie activă disponibilă
Intensitatea somajului permite separarea între cei care şi-au pierdut locul de
muncă şi au încetat complet activitatea (şomaj total) şi cei care şi-au redus activitatea,
lucrând sub durata legală a săptămânii de lucru (şomaj parţial). Cei aflaţi în prima
categorie, după caz, primesc sau nu ajutorul de şomaj, în timp ce pentru cei aflaţi în a
doua categorie remunerarea este diminuată.
Analiza şomajului presupune o structurare a acestuia după calificare, domeniul
sursă, durată, grupe de vârstă, mediu de provenienţă (urban sau rural) etc.
Exemplu: Determinarea numărului şomerilor şi a ratei şomajului
Se cunosc următoarele date la nivelul unei economii naţionale:
Populaţia totală: 22,5 milioane persoane
Populaţia în afara limitelor pentru vârsta de muncă: 10,0 milioane persoane
Populaţia în vârstă de muncă, dar inaptă: 0,2 milioane persoane
Femei casnice, elevi, studenţi, militari în termen: 0,8 milioane persoane
Populaţia activă ocupată: 10,0 milioane persoane
Se cere să se calculeze numărul şomerilor şi rata şomajului.
Rezolvare: Calculele sunt sintetizate în următorul tabel:
Indicator (Milioane persoane)
Populaţia totală 22,5
Populaţia în afara limitelor pentru
10,0
vârsta de muncă
Populaţia în vârstă de muncă 12,5
Populaţia în vârstă de muncă, dar
0,2
inaptă
Resursele de mână de lucru 12,3
Femei casnice, elevi, studenţi,
0,8
militari în termen
Populaţia activă disponibilă 11,5
Populaţia activă ocupată 10,0
Şomeri 1,5
Rata şomajului (şomeri/ populaţia
13%
activă disponibilă)
15
8.7. Cauzele şi formele şomajului
Şomajul care există la un moment dat este o combinare a mai multor forme de
şomaj, determinate de factorii diverşi.
Analiza clasică relevă existenţa unui şomaj voluntar, determinat de faptul că
posesorii forţei de muncă refuză să se angajeze dacă salariul nu corespunde eforturilor
depuse în cazul desfăşurării activităţii.
În orice moment poate exista un şomaj natural, cu caracter permanent,
nedeterminat de factori conjuncturali sau monetari.
J.M. Keynes remarca existenţa şomajului involuntar. Posesorii forţei de muncă
nu refuză să se angajeze, însă la nivelul salariului existent pe piaţă nu găsesc locuri de
muncă disponibile. Insuficienţa cererii determină întreprinderile să-şi reducă producţia şi,
respectiv, volumul vânzărilor, ceea ce echivalează cu o cerere mai mică şi mai mult
şomaj.
Fluctuaţiile pe termen scurt din activităţile economice, determină şomajul
conjunctural. El priveşte numărul de şomeri rezultat în urma declinului PIB în cursul
perioadelor de contracţie sau recesiune a activităţii economice, când economia
funcţionează sub potenţialul său. În perioadele de expansiune un asemenea tip de şomaj
înregistrează o reducere semnificativă.
Pentru perioade lungi de timp se întalneşte şomajul structural aparut pe fondul
neconcordanţei dintre structura forţei de muncă în termenii calificărilor, ramurilor sau
localizărilor geografice şi structura cererii de forţă de muncă. El poate avea drept cauză
modificările survenite în structurile economice (de exemplu, declinul producţiei în
sectorul minier) generate de schimbări în cererea de bunuri şi servicii, de modificări de
ordin tehnologic, de criza energetica care afectează profitabilitatea angajării.
Pentru perioade scurte de timp, între momentul încetarii activităţii şi încadrării
într-un alt loc de muncă, exista o stare de inactivitate denumită şomajul fricţional sau
tranzitoriu.
Influenţa factorilor naturali determină întreruperi ale activităţii economice în
ramuri precum agricultură, construcţii sau lucrări publice, provocând un şomaj sezonier.
16
Modalităţile concrete de acţiune pentru realizarea ocupării depline şi atenuarea
şomajului diferă de la ţară la ţară şi de la o perioadă la alta. În general, aceste măsuri au
un efect direct sau indirect asupra şomajului. Uneori, consecinţele sunt nu doar pozitive,
ci şi negative.
Factorul cu cel mai mare impact asupra ocupării pe piaţa muncii îl reprezintă
creşterea investiţiilor. Autorităţile guvernamentale trebuie să asigure condiţiile necesare
manifestării liberei iniţiative şi să încurajeze înfiinţarea de noi întreprinderi printr-o
legislaţie stimulativă.
Termeni cheie
Şomaj Rata şomajului Şomaj voluntar Şomaj involuntar Şomaj natural Şomaj structural
Şomaj conjunctural Şomaj fricţional Şomaj sezonier
Întrebări de verificare
1. Ce este şomajul şi care sunt efectele acestuia?
2. Prezentaţi cauzele şi formele şomajului.
3. Care este diferenţa dintre şomajul voluntar şi şomajul involuntar?
4. Prezentaţi măsurile de diminuare a şomajului.
5. Analizaţi şomajul în România.
Teste grilă
1. Rata şomajului este 10%. Populaţia activă disponibilă (PAd) creşte cu 1%. Dacă
şomajul creşte cu 11,1%, atunci rata şomajului calculată la PAd:
a) se reduce cu 1 pp;
b) creşte cu 1 pp;
c) se reduce cu 10%;
d) creşte cu 10%;
e) b,d.
2. Populaţia totală a unei ţări = 60 mil. locuitori, rata celor inapţi de muncă = 30%,
numărul şomerilor = 6 mil. persoane, numărul persoanelor ocupate = 30 mil. Să se
calculeze numărul persoanelor inapte, populaţia aptă de muncă şi rata şomajului în
funcţie de populaţia activă disponibilă:
a) 20 mil. persoane, 30 mil. persoane, 20%;
b) 18 mil. persoane, 42 mil. persoane, 16,66%;
17
c) 25 mil. persoane, 60 mil. persoane, 12%;
d) 60 mil. persoane, 30 mil. persoane, 30%;
e) 6 mil. persoane, 36 mil. persoane, 18%.
3. Persoanele care doresc să se angajeze la salariul existent pe piaţă, dar nu o pot face
pentru că nu există locuri de muncă sunt incluse în categoria şomajului:
a) natural;
b) fricţional;
c) involuntar;
d) voluntar;
e) structural.
4. Şomajul voluntar:
a) corespunde ratei naturale a şomajului;
b) este cauzat de evoluţia ciclică a economiei;
c) cuprinde persoanele care nu au un loc de muncă şi ar dori să lucreze, dar la un
salariu mai mare decât cel existent pe piaţă la momentul respectiv;
d) este rata şomajului care nu accelerează inflaţia;
e) este cauzat de sezonalitatea unor activităţi.
6.Dacă populaţia ocupată este de 9 ori mai mare decât numărul şomerilor, atunci rata
şomajului va fi:
a) 10%;
b) 1%;
c) 20%;
d) 90%;
e) nu se poate calcula.
18
9.Noţiunea de “şomaj involuntar” a fost introdusă în ştiinţa economică de:
a) A. Smith; b) D. Ricardo; c) V. Pareto; d) J.M. Keynes; e) P.
Samuelson.
10. Rata şomajului se calculează ca:
a) diferenţă între populaţia ocupată şi numărul de şomeri;
b) raport între numărul şomerilor şi populaţia totală;
c) raport între numărul şomerilor şi populaţia activă disponibilă;
d) raport între populaţia ocupată şi populaţia activă disponibilă;
e) oricare dintre variantele de mai sus poate fi acceptată.
19
15. Care dintre afirmaţiile de mai jos este falsă?
a) fluctuaţiile pe termen scurt din activităţile economice, determină şomajul
conjunctural; b) şomajul structural apare pe fondul neconcordanţei dintre structura
forţei de muncă în termenii calificărilor, ramurilor sau localizărilor geografice cu
structura cererii de forţă de muncă;
c) pentru perioade scurte de timp, între momentul încetarii activităţii şi încadrării
într-un alt loc de muncă, există o stare de inactivitate denumită şomaj frictional;
d) influenţa factorilor naturali determină întreruperi ale activităţii economice în
ramuri precum agricultură, construcţii sau lucrări publice, provocând un şomaj
tranzitoriu;
e) toate cele de mai sus.
Răspunsuri:
Grila nr. Răspuns corect
1 E
2 B
3 C
4 C
5 B
6 A
7 B
8 B
9 D
10 C
11 B
12 D
13 E
14 E
15 D
BIBLIOGRAFIE :
20
5. Cătălin Huidumac, Angela Rogojanu, „Introducere în studiul economiei de
piaţă”, Editura ALL, Bucureşti, 1998, pag. 155-172; 245-250
6. Cătălin Huidumac, „Macroeconomie”, Editura Libertas Publishing, Bucureşti,
2007, pag. 153-161; 227-252
7. N. Gregory Mankiw, „Principles of Economics” Third Edition, Thomson South
Western, USA, 2004, pag. 599-621
21