CAPITOLUL 1

Funcţii de 2 variabile reale: exemple de funcţii de 2 variabile din economie,

derivate parţiale de ordinul I şi II. Ilustrarea teoriei pe cazul numeric concret al
aplicaţiilor.

1.1. Exemple de funcţii de 2 variabile din economie

1) Producţia sau de realizarea unui produs economic sau material P este o funcţie f
depinzând de 2 variabile reale x şi y, de forma:

f = f(x, y), exprimată în u.p. (unităţi de produs) sau unităţi convenţionale (specifice) de măsurare,
precum: tone, kg, gr., ml., ş.a.m.d.,

numită funcţie de producţie sau de realizare a unui produs P, unde:

f este cantitatea din produsul P, ce trebuie realizată de către o firmă sau producţia din
P; f(x, y) este funcţia de producţie, cu expresie matematică dată, cunoscută în problemă,

x este capitalul necesar producţiei sau realizării lui P,

iar:

y este forţa de muncă necesară producţiei sau realizării lui P, sau:

manopera necesară producţiei sau realizării lui P, sau încă:

materialele necesare producţiei sau realizării lui P, sau:

utilajele necesare producţiei sau realizării lui P.

Expresia matematică des întâlnită în practica economică pentru f este următoarea:

α β
f(x, y) = Ax y ,

unde:

A, α , β sunt constante pozitive (A, α , β > 0), reprezentând:

A factorul rezidual, adică acele elemente, care contribuie la realizarea producţiei şi care
nu sunt incluse (cuprinse) în cadrul celor doi factori de producţie x şi y; ca exemple pentru
coeficientul (parametrul) A prezentăm: nivelul tehnologic, respectiv progresul tehnic, sau stocul
de cercetare, sau încă învăţământul, etc.; facem observaţia ca A este o constantă specifică
fiecărei economii naţionale,

iar:

α , β sunt măsuri ale elasticităţii (coeficienţi de elasticitate ai) producţiei f faţă de

(în raport cu) x şi y, în sensul următor: suma ( α + β ) măsoară randamentul fizic sau
2 Virginia Atanasiu

randamentul global al factorilor de producţie x, y, ce poate fi descrescător (↓), constant, sau

crescător (↑), după cum suma ( α + β ) este < 1, = 1, sau > 1. În cele mai multe cazuri,
considerăm: ( α + β ) ≤ 1.

Remarcă:

α + β < 1 exprimă situaţia în care o creştere (o ↑ -re, un spor) a (al) celor doi factori
de producţie x şi y, generează o creştere (o ↑ - re) a producţiei, dar într-o proporţie mai mică
(adică producţia sporeşte mai încet decât creşte (↑ - e) masa factorilor);

α + β = 1, dacă cei doi factori de producţie x şi y cresc (↑), atunci producţia creşte
în aceeaşi proporţie;

α + β > 1 exprimă situaţia în care o creştere (o ↑ -re, un spor) a (al) celor doi factori
de producţie x şi y, generează o creştere (o ↑ - re) a producţiei, dar într-o proporţie mai mare
(adică producţia sporeşte mai repede decât creşte (↑ - e) masa factorilor).

Funcţia f cu expresia matematică de mai sus s.n. funcţia de producţie de tip Cobb –
Douglas şi este des întâlnită în microeconomie, macroeconomie, managementul producţiei.

2) Cererile pentru 2 produse P1 şi P2 , care urmează a fi realizate de o firmă, sunt funcţii

f, respectiv g depinzând de 2 variabile reale x şi y, de forma:

f = f(x, y),

şi respectiv:

g = g(x, y),

unde:

f este cererea pentru P1, cu expresie matematică dată,

g este cererea pentru P2, cu expresie matematică dată,

x este venitul lui P1,

y este venitul lui P2.

Funcţiile f şi g de mai sus s.n funcţii cerere - venit pentru cele 2 produse.

3) De asemenea, cerererile pentru 2 produse P1 şi P2, ce urmează a fi realizate de o

firmă, sunt funcţii f, respectiv g depinzând de 2 variabile reale x şi y, de forma:

f = f(x, y),

şi respectiv:

g = g(x, y),
Matematici
3 Economice. Teorie şi Aplicaţii.

unde:

f este cererea pentru P1, cu expresie matematică dată,

g este cererea pentru P2, cu expresie matematică dată,

x este de data aceasta preţul lui P1,

y este de data aceasta preţul lui P2.

Funcţiile f şi g de mai sus s.n funcţii cerere - preţ pentru cele 2 produse.

4) Costul compus total pentru realizarea a 2 produse P1 şi P2, de către o firmă este o
funcţie f depinzând de 2 variabile reale x şi y, de forma:

f = f(x, y),

numită funcţie de cost compus total pentru cele 2 produse P1 şi P2, unde:

f este costul compus total pentru cele 2 produse P1 şi P2,

x este cantitatea din P1,

y este cantitatea din P2.

Aflarea extremelor locale ale funcţiilor de 2 variabile prezintă interes economic,

deoarece această problemă matematică conduce la optimizarea unor modele economice
descrise prin funcţii de 2 variabile, precum:

1) maximizarea profitului pentru o firmă, ce produce 2 sortimente de produse, în

cantităţile x şi y; ? = (să se determine) = (volumele x şi y ale celor 2 produse, a.î. profitul firmei
să fie maxim (sau funcţia profitului să fie maximă));

2) minimizarea costului compus total pentru o firmă, ce realizează 2 produse, în

cantităţile x şi y; ? = (să se determine) = (cantităţile din fiecare produs, a.î. costul compus total
să fie minim (sau funcţia de cost compus total să fie minimă)).

1.2. Derivate parţiale de ordinul I şi II

Fie A ⊆ ℝn ¿ f : A→ ℝ. Valoarea funcţiei f într-un punct x∈ A , deci de forma:

x=( x 1,2 ,...,n ) o notăm cu f (x )∨f (x 1,2 ,.. ., n ) . Spunem că f este o funcţie reală de n variabile
reale.
Considerăm A ⊆ ℝ2 şi f : A→ ℝ, adică o funcţie de „2” variabile reale.

Derivate parţiale de ordinul întâi (d.p. de ordinul I ale lui f = f(x, y)):

O funcţie f depinzând de două variabile reale x şi y, adică f = f(x, y) are 2 derivate parţiale
(adică în raport cu fiecare variabilă în parte, de care aceasta depinde) de ordinul întâi, şi anume:
' '
f x ∧f y , unde:
4 Virginia Atanasiu

'
f 'x(x,y)=¿↑ ¿ obtine: ¿¿¿ ( f(x, y))x|y=const. ¿ def .
se ¿ , sau echivalent fx’ = (f(x, y))’x (y ∈ ℝ )

'
f 'y (x,y)=¿ ↑ ¿ obtine: ¿¿¿ (f (x, y)) y|x=const. ¿ def .
se ¿ , sau echivalent fy’ = (f(x, y))’y (x ∈ ℝ )

Observaţie: Dacă f = f(x, y) = (este o funcţie de producţie), atunci:

'
f x (a,b) se numeşte productivitatea marginală, în raport cu x (prima componentă a
producţiei), calculată pentru x = a (pentru cazul când prima componentă a punctului în care
'
calculăm pe f x ia o valoare dată, notată cu a) şi y = b (pentru cazul când a doua componentă a
' '
punctului în care calculăm pe f y ia o valoare dată, notată cu b); semnificaţia lui f x (a,b):
productivitatea marginală, în raport cu x, estimează (măsoară, aproximează) variaţia producţiei
f, atunci când a devine a + 1 (a creşte cu 1 unitate), iar b nu se modifică, adică rămâne constant.

f 'y (a,b) se numeşte productivitatea marginală, în raport cu y (a doua componentă a

producţiei), calculată pentru x = a (pentru cazul în care prima componentă a punctului în care
'
calculăm pe f y ia o valoare dată, notată cu a) şi y = b (pentru cazul în care a doua componentă
' '
a punctului în care calculăm pe f y f
ia o valoare dată, notată cu b); semnificaţia lui y (a,b):
productivitatea marginală, în raport cu y, estimează (măsoară, aproximează) variaţia producţiei
f, atunci când b devine b + 1 (b creşte cu 1 unitate), iar a nu se modifică, adică rămâne constant.

În contextul observaţiei de mai sus, variaţia producţiei f înseamnă o creştere a lui f, deoarece
productivitatea marginală este în general pozitivă pentru majoritatea funcţiilor de producţie.

Pentru fx’: x-ul creşte cu o unitate, iar cealaltă componentă, ce alcătuieşte producţia
totală f, adică y-ul rămâne constantă.
Pentru fy’: y-ul creşte cu o unitate, iar cealaltă componentă, ce alcătuieşte producţia
totală f, adică x rămâne constantă.

Derivate parţiale de ordinul doi (d.p. de ordinul II ale lui f = f(x, y)):

' ''
f x2 =¿ se ¿ ¿ ( f x )x ¿
-1) derivata parţială de ordinul II în raport cu x a lui f: obtine: ¿ ;
''
f 'y2 =¿ se ¿ ¿ ( f ) ¿
yy
-2) derivata parţială de ordinul II în raport cu y a lui f: obtine: ¿ ;
Remarcă: la 1) şi 2), derivăm de 2 ori în raport cu aceeaşi variabilă, şi anume la 1) de două
ori în raport cu x, iar la 2) derivăm de 2 ori în raport cu y.

'
f 'xy =¿ se ¿ ¿ ( f 'x ) y ¿
-3) derivata parţială mixtă de ordinul II în ordinea x, y a lui f: obtine: ¿ ;
'
f 'yx =¿ se ¿ ¿ f 'y x ¿ ()
-4) derivata parţială mixtă de ordinul II în ordinea y, x a lui f: obtine: ¿ .
Matematici
5 Economice. Teorie şi Aplicaţii.

Remarcă: la 3) şi 4), derivăm de două ori în raport cu cele 2 variabile x, y, şi anume: dacă
ne raportăm la 3) derivăm de două ori în raport cu cele 2 variabile, mai precis în ordinea x, y, iar
dacă ne raportăm la 4) derivăm de două ori în raport cu cele 2 variabile, mai precis în ordinea y, x,
'' ''
adică în ordine inversă. În general: f xy ≠f yx , adică are importanţă ordinea în care se
derivează în derivatele parţiale de ordinul II. În cazul particular, în care se cercetează existenţa
'' ''
punctelor de extrem local le unei funcţii f de 2 variabile reale, f xy =f yx , adică nu are
importanţă ordinea în care se derivează în derivatele parţiale de ordinul II.

1.3. Ilustrarea teoriei pe cazul numeric concret al aplicaţiilor

4 3 2
Aplicaţia1: Pentru funcţia f : ℝ2 → ℝ, f (x , y )=xy +2 x y −2 x , valoarea
} size 12{ \( 1,2 \) }} {¿
f ¿
expresiei y2 este: a) 52 ; b) 64 ; c) 46 ; d) 38 ; e) 26 . Justificaţi prin rezolvarea
matematică riguroasă şi efectivă, alegerea variantei de răspuns considerat a fi corect.

Rezolvare: în cele ce urmează, calculăm derivata parţială de ordinul doi (II) a lui f
=f (⋅,⋅) în raport cu variabila y , într-un punct oarecare, şi apoi în particular în punctul de

coordonate (1,2) , obţinând cele de mai jos:

} size 12{ {}= \( f rSub {y} rSup {'} } size 12{ \) rSub {y} rSup {'} }} {¿ ' ' 3 3 3 3
f y2 ¿ ∀ (x , y) , f y =( f ( x , y )) y =x⋅4 y +2 x ⋅2 y −0=4 xy +4 x y ,
, unde:
} size 12{ {}= \( f rSub {y} rSup {'} } size 12{ \) rSub {y} rSup {'} } size 12{ {}= \( 4 ital xy rSup {3} } size 12{+4x rSup {3} } size 12{y \) rSub {y} rSup {'} } size 12{ {}=4x cdot 3y rSup {2} } size 12{+4x rSup {3} } size 12{ cdot 1=12 ital xy rSup {2} } size 12{+4x rSup {3} }} {¿
∀(x , y) , şi astfel: f y2 ¿
, ∀ (x , y) ,
} size 12{ \( 1,2 \) =12 cdot 1 cdot 2 rSup {2} } size 12{+4 cdot 1 rSup {3} } size 12{ {}={}}} {¿
x=1∧ y =2 , f y2 ¿
şi deci în particular pentru avem:
12⋅4 +4=4(12+1 )=4⋅13=52 . Răspunsul corect este dat de varianta a).

Aplicaţia2: Pentru funcţia f : ℝ2 → ℝ, f (x , y )=3 x 5 y 2 −2 xy 4 +3 y , valoarea

} size 12{ \( x,y \) }} { ¿
f y2 ¿ 5 2
6 x −24 xy +3 ; b) 6 x −24 xy ; c) 6 x −24 xy +3 y ; d)
5 2 5 2
expresiei este: a)
5 4 2
6 x −24 xy ; e) . Justificaţi prin rezolvarea matematică riguroasă şi efectivă, 6 x −24 xy
alegerea variantei de răspuns considerat a fi corect.

Rezolvare: în cele ce urmează, calculăm derivata parţială de ordinul doi (II) a lui f
=f (⋅,⋅) în raport cu variabila y , într-un punct oarecare, obţinând cele de mai jos:
} size 12{ {}= \( f rSub {y} rSup {'} } size 12{ \) rSub {y} rSup {'} }} {¿ ' ' 5 3 5 3
f y2
, ∀ (x , y) , unde: f y =( f ( x , y )) y =3 x ⋅2 y−2 x⋅4 y +3=6 x y−8 xy +3 , şi
¿
astfel:
f }y2size 12{ {}= \( f rSub {y} rSup {'} } size 12{ \) rSub {y} rSup {'} } size 12{ {}= \( 6x rSup {5} } size 12{y - 8 ital xy rSup {3} } size 12{+3 \) rSub {y} rSup {'} } size 12{ {}=6x rSup {5} } size 12{ cdot 1 - 8x cdot 3y rSup {2} } size 12{ {}=6x rSup {5} } size 12{ - 24 ital xy rSup {2} }} {¿ ¿
, ∀(x , y) , şi deci răspunsul
corect este dat de varianta b).
6 Virginia Atanasiu

Aplicaţia3: Fie f (x , y )=x 3 y +3 αx+α 2 y . Pentru ce valori ale lui α avem:

f 'x (−1 ,+1)<f 'y (−1 ,+1) ? α ∈. . . (justificaţi răspunsul prin rezolvarea matematică riguroasă)
.. .

a) (−∞,+∞) ; b) (3,10) ; c) (−∞ ,0 )∪(1,∞) ; d) (−∞,−1)∪(4 ,+∞) ; e) (2,+∞) .

Rezolvare: calculăm derivatele parţiale de ordinul întâi ale lui f , adică în raport cu x ,
şi respectiv în raport cu y într-un punct oarecare, şi apoi în particular în punctul de coordonate
(−1,+1) :
2
' ' 2 2 ⇒¿ x=−1 ¿¿¿ '
3⋅(−1
⏟) ⋅1
f x =( f ( x, y ))x ( y =ct )=3 x ⋅y +3 α⋅1=3 x y+ 3 α , ∀ (x , y) y=1¿ f x (−1,+1)= +1

+3 α =3+ 3α ;
⇒¿ x=−1 ¿¿¿
f 'y =( f ( x , y ))'y ( x =ct )=x 3⋅1+α 2⋅1=x 3 +α 2 , ∀ (x , y) y=1¿ f 'y (−1,+1)= (−1 )3 +α 2
2
=−1+ α .

Determinăm valorile lui α , pentru care: f 'x (−1 ,+1)<f 'y (−1 ,+1) , sau echivalent pentru care:
3+3 α <−1+ α 2 , sau încă pentru care: α 2−3 α −4> 0 . Ţinem seama de cele de mai jos, şi
anume de semnul trinomului de gradul (II):

x −∞

x1 x2 +∞

ax 2 +bx +c
0 0

în afara rădă- între rădăcini avem în afara rădă-

cinilor, avem semn contrar cu cinilor, avem
acelaşi semn semnul lui a acelaşi semn cu
cu semnul lui a semnul lui a
unde x1 şi x2 sunt rădăcinile ecuaţiei de gradul (II): ax 2 +bx +c=0 , date de formula

−b±√ b2 −4 ac
x 1,2=
următoare: 2a . În cazul nostru, determinăm rădăcinile trinomului de gradul
(II), ce defineşte inecuaţia de gradul (II) de mai sus, şi anume: α 2−3 α −4=0

3±√ 9+16 3±√ 25 3±5 +

3+5 8 (2
⇒¿ a=1 ¿ c=−4 ¿¿¿α1,2= = = ¿ α1=
b=−3 ¿ 2⋅1 2 2 , adică: 2
= =4
2 , şi respectiv:
- (2
3−5 2
α2= =− =−1
2 2 . Deci: α 2−3 α −4> 0 implică: α ∈(−∞ ,−1)∪(4 ,+∞) , întrucât în
afara rădăcinilor trinomul de gradul (II) ce defineşte inecuaţia de mai sus are acelaşi semn cu
Matematici
7 Economice. Teorie şi Aplicaţii.

a=¿ la ¿ cu: ¿¿¿1>0¿

semnul lui noi ¿ (a se vedea teoria de mai sus). Prin urmare, răspunsul corect este dat de
varianta d).
Aplicaţia4: Fie f (x , y )=2 x 2 y +αx 3 −α 2 y . Pentru ce valori ale lui α avem
' '
f x (1,1 )>f y (1,1) ? α ∈. . . .. . (justificaţi răspunsul prin rezolvarea matematică riguroasă)

a) (−∞,0) ; b) (−∞,−2)∪(−1,+∞) ; c)
(− 32 , 32 )
; d) (−∞,+∞ ) ; e) (−4,+∞) .
Justificaţi prin rezolvarea matematică riguroasă şi efectivă, alegerea variantei de răspuns considerat
a fi corect.

Rezolvare: calculăm derivatele parţiale de ordinul întâi ale lui f , adică în raport cu x ,
şi respectiv în raport cu y într-un punct oarecare, şi apoi în particular în punctul de coordonate
(1,1) :

⇒¿ x=1 ¿ ¿
f 'x =( f ( x , y ))'x ( y =ct )=2⋅2 x⋅y+ α⋅3 x 2 =4 xy +3 x 2 α , ∀(x , y) y=1 ¿
'
f x (1,1 )= 4⋅1⋅1+
3⋅12⋅α =
= 4 + 3α ;
' ' 2 2 2 2 ⇒¿ x=1 ¿ ¿ '
f y =( f ( x , y )) y ( x =ct )=2 x ⋅1−α ⋅1=2 x −α , ∀ (x , y) y=1 ¿ f y (1,1)= 2⋅12 −α 2
=2−α 2 .
' '
Determinăm valorile lui α , pentru care: f x (1,1 )>f y (1,1) , sau echivalent pentru care:
4 +3 α >2−α 2 , sau încă pentru care: α 2 +3 α + 2> 0 . Ţinem seama de cele de mai jos, şi
anume de semnul trinomului de gradul (II):

x −∞

x1 x2 +∞
2
ax +bx +c
0 0

în afara rădă- între rădăcini avem în afara rădă-

cinilor, avem semn contrar cu cinilor, avem
acelaşi semn semnul lui a acelaşi semn cu
cu semnul lui a semnul lui a
unde x1 şi x2 sunt rădăcinile ecuaţiei de gradul (II): ax 2 +bx +c=0 , date de formula

−b±√ b2 −4 ac
x 1,2=
următoare: 2a . În cazul nostru, determinăm rădăcinile trinomului de gradul
(II), ce defineşte inecuaţia de gradul (II) de mai sus, şi anume: α 2 +3 α+ 2=0
8 Virginia Atanasiu

−3±√ 9−8 −3±√ 1 −3±1 +

−3+1 −2 ( 2
⇒¿ a=1 ¿ c=2 ¿¿¿α 1,2= = = ¿ α1=
b=3 ¿ 2⋅1 2 2 , adică: 2
=
2
=−1
, şi respectiv:
-
−3−1 4 (2
α2= =− =−2
, adică: α 1=−1 , şi respectiv: α 2=−2 . Deci: α +3 α + 2> 0
2
2 2
implică: α ∈(−∞ ,−2)∪(−1 ,+∞) , întrucât în afara rădăcinilor, trinomul de gradul (II) ce defineşte

a=¿ la ¿ cu: ¿¿¿1>0¿

inecuaţia de mai sus are acelaşi semn cu semnul lui noi ¿ (a se vedea teoria de mai sus). Prin
urmare, răspunsul corect este dat de varianta b).

Aplicaţia5: Fie f (x , y )=α xy +x 2 y 2 +α 2 x . Pentru ce valori ale lui α avem

f 'x (−1 ,+1)<f 'y (−1 ,+1) ? α ∈. . . .. . (justificaţi răspunsul prin rezolvarea matematică riguroasă)

a) (0,2) ; b) (−∞,−1)∪(3 ,+∞) ; c) (−∞,7) ; d) (−1−√ 5,−1+ √ 5) ; e) (1,6) .

Rezolvare: calculăm derivatele parţiale de ordinul întâi ale lui f , adică în raport cu x ,
şi respectiv în raport cu y într-un punct oarecare, şi apoi în particular în punctul de coordonate
(−1,+1) :
⇒¿ x=−1 ¿¿¿
f 'x =( f ( x , y ) )'x ( y =ct )=α⋅y+ 2 xy 2 + α 2⋅1=αy+ 2 xy 2 +α 2 , ∀ (x , y) y=1¿
'
f x (−1,1)
=α⋅1+
+2⋅(−1 )⋅12 +α 2 =α −2+α 2 ;
⇒¿ x=−1 ¿¿¿
f 'y =( f ( x , y ))'y ( x =ct )=αx⋅1+x 2⋅2 y=αx+2 x 2 y , ∀(x , y) y=1 ¿ f 'y (−1,1)= α⋅(−1) +
2
2⋅(−1) ⋅1 =

=−α+2 . Determinăm valorile lui α , pentru care: f 'x (−1,1)<f 'y (−1,1) , sau echivalent
2
pentru care: α −2+α <−α +2 , sau încă pentru care: α 2 +2 α −4 <0 . Ţinem seama de cele
de mai jos, şi anume de semnul trinomului de gradul (II):

x −∞

x1 x2 +∞

ax 2 +bx +c
0 0

în afara rădă- între rădăcini avem în afara rădă-

cinilor, avem semn contrar cu cinilor, avem
acelaşi semn semnul lui a acelaşi semn cu
cu semnul lui a semnul lui a
Matematici
9 Economice. Teorie şi Aplicaţii.

unde x1 şi x2 sunt rădăcinile ecuaţiei de gradul (II): ax 2 +bx +c=0 , date de formula

−b±√ b2 −4 ac
x 1,2=
următoare: 2a . În cazul nostru, determinăm rădăcinile trinomului de gradul
(II), ce defineşte inecuaţia de gradul (II) de mai sus, şi anume: α 2 +2 α −4=0

(2
−2±√ 4+16 −2± √20 −2±2 √ 5
⇒¿ a=1 ¿ c=−4 ¿¿¿α1,2= = = =−1±¿
b=2 ¿ 2⋅1 2 2 √5 , adică:
+ -
α 1 =−1+ √ 5 , şi respectiv: α 2 =−1−√ 5 , adică: α 1=−1+ √5 , şi respectiv:
α 2=−1−√ 5 . Deci: 2
α +2 α −4 <0 implică: α ∈(−1−√ 5,−1+ √ 5) , întrucât între
rădăcini, trinomul de gradul (II) ce defineşte inecuaţia de mai sus, are semn contrar cu semnul lui

a=¿ la ¿ cu: ¿¿¿1>0¿

noi ¿ (a se vedea teoria de mai sus). Prin urmare, răspunsul corect este dat de varianta d).

Aplicaţia6: Fie f (x , y )=2 xy 2 +αx−α 2 y . Pentru ce valori ale lui α avem

' '
f x (1,1 )>f y (1,1) ? (justificaţi răspunsul prin rezolvarea matematică riguroasă)

a) (−∞,−1)∪(2,+∞) ; b)
(− 72 ,+ 72 ) ; c) (−∞ ,−2)∪(1,+∞) ; d) (0,+∞) ; e) (−∞,+∞ ) .

Rezolvare: calculăm derivatele parţiale de ordinul întâi ale lui f , adică în raport cu x ,
şi respectiv în raport cu y într-un punct oarecare, şi apoi în particular în punctul de coordonate
(1,1) :
' ' 2 2 ⇒¿ x=1 ¿ ¿ ' 2
f x =( f ( x , y ))x ( y =ct )=2⋅1⋅y +α⋅1=2 y +α , ∀ (x , y) y=1 ¿ f x (1,1 )=2⋅1 + α =2+ α ;
⇒¿ x=1 ¿ ¿
f 'y =( f ( x , y ))'y ( x =ct )=2 x⋅2 y−α 2⋅1=4 xy−α 2 , ∀ (x , y) y=1 ¿ f 'y (1,1 )=4⋅1⋅1−α 2 =4−α 2
.
' '
Determinăm valorile lui α , pentru care: f x (1,1 )>f y (1,1) , sau echivalent pentru care:
2+α > 4−α 2 , sau încă pentru care: α 2 +α −2>0 . Ţinem seama de cele de mai jos, şi
anume de semnul trinomului de gradul (II):

x −∞

x1 x2 +∞

ax 2 +bx +c
0 0

în afara rădă- între rădăcini avem în afara rădă-

10 Virginia Atanasiu

cinilor, avem semn contrar cu cinilor, avem

acelaşi semn semnul lui a acelaşi semn cu
cu semnul lui a semnul lui a
unde x1 şi x2 sunt rădăcinile ecuaţiei de gradul (II): ax 2 +bx +c=0 , date de formula

−b±√ b2 −4 ac
x 1,2=
următoare: 2a . În cazul nostru, determinăm rădăcinile trinomului de gradul
(II), ce defineşte inecuaţia de gradul (II) de mai sus, şi anume: α 2 +α −2=0

−1± √1+8 −1± √ 9 −1±3 +

−1+3 2 ( 2
⇒¿ a=1 ¿ c=−2 ¿¿¿α 1,2= = = ¿ α1=
b=1 ¿ 2⋅1 2 2 , adică: 2
= =1
2 , şi respectiv:
-
−1−3 −4 (2
α2= = =−2
, sau încă: α 1=1 , şi respectiv: α 2=−2 . Deci: α +α −2>0
2
2 2
implică: α ∈(−∞,−2)∪(1 ,+∞) , întrucât în afara rădăcinilor, trinomul de gradul (II) ce defineşte

a=¿ la ¿ cu: ¿¿¿1>0¿

inecuaţia de mai sus, are acelaşi semn cu semnul lui noi ¿ (a se vedea teoria de mai sus). Prin
urmare, răspunsul corect este dat de varianta c).

'
Aplicaţia7: Dacă f (x , y )=ln( x 3 + y 3 ) , atunci derivata parţială f x (2,2 ) este egală cu:
4 3
a) 3 ; b) 4 ; c)
4 ; d) 3 ; e) 1 . Justificaţi prin rezolvarea matematică riguroasă şi
efectivă, alegerea variantei de răspuns considerat a fi corect.

Rezolvare: calculăm derivata parţială de ordinul întâi în raport cu x a lui f într-un

punct oarecare, şi apoi în particular în punctul de coordonate (2,2) :
2 2
1 3x +0 3x
f 'x =( f (x, y ))'x ( y =ct )= 3 ⋅( x 3
+ y 3 )'x= 3 = 3 3 ⇒¿ x=2 ¿¿¿
x + y3 x +y 3
x +y , ∀ ( x, y) y=2 ¿

' 3⋅22
f x (2,2 )= 3 3
2 +2 =
2
3⋅22 (2 3⋅1 3
= = =
2⋅23 2⋅2 4 . Deci, răspunsul corect este dat de varianta b).

'
Aplicaţia8: Dacă f (x , y )=ln ( x 2 +xy + y 2 ) , atunci derivata parţială f y (1,1) este egală
1
cu: a) 4 ; b) 2 ; c) 2 ; d) 1 ; e) −1 . Justificaţi prin rezolvarea matematică riguroasă şi
efectivă, alegerea variantei de răspuns considerat a fi corect.
Matematici
11 Economice. Teorie şi Aplicaţii.

Rezolvare: calculăm derivata parţială de ordinul întâi în raport cu y a lui f într-un

punct oarecare, şi apoi în particular în punctul de coordonate (1,1) :
1 x⋅1+ 2 y x +2 y
f 'y =( f ( x , y ))'y ( x =ct )= ⋅( x 2
+xy + y 2 '
) y =
x 2 + xy + y 2 x 2 +xy + y 2 = x 2 + xy + y 2 , ∀
⇒¿ x=1 ¿ ¿
( x, y) y=1 ¿
2

⇒¿ x=1 ¿ ¿ f 'y (1,1)=

⏞ = 3 = 3 (3=1 ¿
1+2⋅1
2 2
y =1 ¿ 1⏟ + 1⋅1+1⏟ 1+1+1 3
1 1 . Deci, răspunsul corect este dat de varianta d).

3 3 ' '
Aplicaţia9: Dacă f (x , y )=ln( x + y ) , atunci xf x ( x, y)+ yf y ( x , y ) este: a) 1 ; b)
0 ; c) 2 ; d) 0,5 ; e) 3 . Justificaţi prin rezolvarea matematică riguroasă şi efectivă, alegerea
variantei de răspuns considerat a fi corect.

Rezolvare: calculăm derivatele parţiale de ordinul întâi ale lui f , în raport cu x , şi

respectiv în raport cu y în punctul de coordonate ( x, y) , obţinând următoarele:

2
1 3x
f 'x =( f ( x, ' 3 3 '
y ))x ( y =ct )= 3 3 (x + y )x = 3 3
x +y x +y , ∀ (x , y) , şi respectiv: funcţia f fiind
simetrică
în raport cu x∧ y , deoarece: f (x , y )=f ( y , x ) , oricare ar fi punctul de coordonate ( x, y) ,
' '
rezultă că f y se obţine din f x înlocuind x cu y , şi y cu x , astfel că:
2 2 2
3y 3y 3x 3 y2
f 'y = = xf 'x ( x , y )+ yf 'y ( x , y )=x + y
y 3 + x3 x 3 + y 3 , ∀ (x , y) . Deci: x3+ y 3 x3+ y3

3 x3 +3 y 3
= 3 3
x +y =
3 3 ( x 3+ y 3
3( x + y )
= =3
x 3+ y 3 , ∀ (x , y) . Răspunsul corect este dat de varianta e).

Observaţie:

'
Dacă funcţia f nu ar fi fost simetrică în raport cu x∧ y , atunci fy se obţinea
derivând expresia lui f din enunţul problemei, în raport cu y , cealaltă variabilă x fiind
considerată constantă.
12 Virginia Atanasiu

2 2 ' '
Aplicaţia10: Dacă f (x , y )=ln( x +xy + y ) , atunci xf x ( x, y)+ yf y ( x , y ) este: a) 4 ;
1
b) 2 ; c) 2x ; d) y ; e) 2 . Justificaţi prin rezolvarea matematică riguroasă şi efectivă,
alegerea variantei de răspuns considerat a fi corect.

Rezolvare: Calculăm derivatele parţiale de ordinul întâi ale lui f , în raport cu x , şi

respectiv în raport cu y în punctul de coordonate ( x, y) , obţinând următoarele:

1 2 x+ y
f 'x =( f ( x , y ) )'x ( y =ct )= 2 2
( x 2 + xy + y 2 )'x= 2
x + xy + y x + xy + y 2 , ∀(x , y) , şi respectiv
funcţia f fiind simetrică în raport cu x∧ y , deoarece: f (x , y )=f ( y , x ) , oricare ar fi
' '
punctul de coordonate ( x, y) , rezultă că expresia lui fy se obţine din expresia lui fx

2 y+x x +2 y
f 'y = =
înlocuind x cu y , şi y cu x , astfel că: y 2 + yx+ x2 x 2 + xy + y 2 , ∀ (x , y) .
2x+ y
' ' x
Deci: xf x ( x, y )+ yf y ( x , y)= x + xy + y 2
2
+
2 2
x +2 y 2 x 2 +xy + yx +2 y 2 2 x 2 +2 xy +2 y 2 2( x 2 +xy+ y 2 )( x +xy + y
+y 2 = = 2 = 2
x +xy + y 2 x 2 +xy + y 2 x +xy + y 2 x +xy+ y 2 =2 ,
∀(x , y) .

Răspunsul corect este dat de varianta e).

Observaţie: Dacă funcţia f nu ar fi fost simetrică în raport cu x∧ y în orice punct de

'
coordonate ( x, y) , atunci fy se obţinea derivând expresia lui f din enunţul problemei, în
raport cu y , cealaltă variabilă x fiind considerată constantă.

x
f (x , y )= '
Aplicaţia11: Dacă x 2 + y 2 , atunci derivata parţială f x (1,1 ) este egală cu: a)
1 1
0 ; b) 2 ; c) 4 ; d) 4 ; e) 2 . Justificaţi prin rezolvarea matematică riguroasă şi efectivă,
alegerea variantei de răspuns considerat a fi corect.

Rezolvare: Calculăm derivata parţială de ordinul întâi în raport cu x a lui f într-un

punct oarecare, şi apoi în punctul de coordonate (1,1) :
Matematici
13 Economice. Teorie şi Aplicaţii.

2
1⋅( x + y 2 )−x⋅2 x x 2 + y 2 −2 x 2 y 2 −x 2
f 'x =( f (x, y ))'x ( y =ct )= = = ⇒¿ x=1 ¿ ¿
( x 2 + y 2 )2 ( x 2 + y 2 )2 ( x2 + y 2 )2 , ∀ ( x, y) y=1 ¿
'
f x (1,1 )=
2 2
1 −1 0 0 0
= 2 2 2= 2
= 2 = =0
(1 +1 ) (1+1 ) 2 4 . Deci, răspunsul corect este dat de varianta a).

'
Aplicaţia12: Dacă f (x , y )=ln( x 2 + y 3 ) , atunci derivata parţială f x (1,1) este egală cu:
3 1 3
a) 4 ; b) 3 ; c) 2 ; d) 1 ; e)
2 . Justificaţi prin rezolvarea matematică riguroasă şi
efectivă, alegerea variantei de răspuns considerat a fi corect.

Rezolvare: Calculăm derivata parţială de ordinul întâi în raport cu x a lui f într-un

punct oarecare, şi apoi în particular în punctul de coordonate (1,1) :
1 2 x+ 0 2x
f 'x =( f ( x , y ))'x ( y =ct )= 2 3
⋅( x 2 + y 3 )'x= 2 3 = 2 3 ⇒¿ x=1 ¿ ¿ '
x +y x +y x +y , ∀(x , y) y=1 ¿ f x (1,1)=
2

⏞ =
2⋅1
⏟1 +1⏟3
2

1 1

2 2 (2
= = =1
1+1 2 . Deci, răspunsul corect este dat de varianta d).

Aplicaţia13: Se presupune că (sau se evaluează că) producţia săptămânală a unei uzine

este dată de funcţia:

f(x, y) = 1200x + 500y + x2y – x3 – y2 unităţi de produs, cu x = (numărul de lucrători

calificaţi), y = (numărul de lucrători necalificaţi).

Efectivul forţei de muncă (compus în general din x, şi respectiv y) este format în prezent
din 30 muncitori calificaţi şi 60 muncitori necalificaţi.

a) Utilizaţi analiza marginală (adică studiul derivatelor parţiale de ordinul I) pentru a

estima variaţia producţiei săptămânale, ce va rezulta prin adăugarea unui muncitor calificat
efectivului actual, dacă numărul muncitorilor necalificaţi din efectivul actual al forţei de muncă
nu se modifică.

def .
Rezolvare: a) revine la ? = (determinarea) fx’(x = 30 = a, y = 60 = b) =
(productivitatea marginală a lui f în raport cu x, pentru efectivul actual al forţei de muncă) ←
estimează (măsoară, aproximează) variaţia lui f cerută la a). În acest sens, ? = (determinăm) pe:
14 Virginia Atanasiu

fx’(x, y) = (productivitatea marginală a lui f în raport cu x = (numărul lucrătorilor

calificaţi din firmă), pentru un efectiv al forţei de muncă compus în general din x muncitori
calificaţi cu y muncitori necalificaţi) = (1200x + 500y + x2y – x3 – y2)x’ = 1200 + 0 + y(2x) – 3x 2 =
1200 + 2xy –
- 3x2, ∀ (x, y), ceea ce conduce la cerinţa problemei, şi anume la:
fx’(x = 30, y = 60) = 1200 + 2(30)(60) – 3(30)2 = 1.200 + 3.600 – 3(900) = 4.800 – 2.700 =
= 2.100 u.p. > 0.

Concluzie: Producţia f va creşte cu până la 2.100 unităţi de produs, dacă în loc să

muncească 30 lucrători calificaţi cu 60 lucrători necalificaţi, vor munci 30 + 1 lucrători
calificaţi cu 60 lucrători necalificaţi.

Completare a lui a): Pentru valoarea exactă a variaţiei lui f de la f(30, 60) la f(31, 60)
trebuie să efectuăm diferenţa de mai jos:

f(31, 60) – f(30, 60) = 1.200(30 + 1) + 500(60) + (31)2(60) – (31)3 – (60)2 – 1.200(30) -
- 500(60) - (30)2(60) + (30)3 + (60)2 = 1.200 + 60[(31)2 - (30)2] – [(31)3 – (30)3] = 1.200 + 60(961 -
- 900) – (29.791 – 27.000) = 1.200 + 60(61) – 2.791 = 1.200 + 3.660 – 2.791 = 4.860 – 2.791 =
= 2.069 > 0 ⇒ f(31, 60) = f(30, 60) + 2.069 ⇒ f creşte cu exact 2.069 unităţi de produs,
dacă în loc să muncească 30 lucrători calificaţi cu 60 lucrători necalificaţi, vor munci 30 + 1
lucrători calificaţi cu 60 lucrători necalificaţi.

b) Utilizaţi analiza marginală (adică studiul derivatelor parţiale de ordinul I) pentru a

estima variaţia producţiei săptămânale, ce va rezulta prin adăugarea unui muncitor
necalificat efectivului actual, dacă numărul muncitorilor calificaţi din efectivul actual al forţei
de muncă nu se modifică.

def .
’
Rezolvare: b) revine la ? = (determinarea) fy (x = 30 = a, y = 60 = b) =
(productivitatea marginală în raport cu y, pentru efectivul actual al forţei de muncă) ←
estimează (măsoară, aproximează) variaţia lui f cerută la b). În acest sens, ? = (determinăm) pe:

def .
’
fy (x, y) = (productivitatea marginală în raport cu y = (numărul lucrătorilor
necalificaţi din firmă), pentru un efectiv al forţei de muncă, compus în general din x muncitori
calificaţi, cu respectiv y muncitori necalificaţi) = (1.200x + 500y + x2y – x3 – y2)y’ = 0 + 500 + x2 –
2y = 500 + x2 – 2y, ceea ce conduce la cerinţa problemei, şi anume la:

fy’(x = 30, y = 60) = 500 + (30)2 – 2(60) = 500 + 900 – 120 = 1.400 – 120 = 1.280 u.p. > 0.

Concluzie: Producţia f va creşte cu până la 1.280 unităţi de produs, dacă în loc să

muncească 30 lucrători calificaţi cu 60 lucrători necalificaţi, vor munci 30 lucrători calificaţi
cu 60 + 1 lucrători necalificaţi.
Matematici
15 Economice. Teorie şi Aplicaţii.

Completare a lui b): Pentru valoarea exactă a variaţiei lui f de la f(30, 60) la f(30, 61)
trebuie să efectuăm diferenţa de mai jos:

f(30, 61) – f(30, 60) = 1.200(30) + 500(60 + 1) + (30)2(60 + 1) – (30)3 – (61)2 –

- 1.200(30) - 500(60) - (30)2(60) + (30)3 + (60)2 = 500 + (30)2 - [(61)2 - (60)2] = 500 + 900 -
- (3.721 – 3.600) = 1.400 – 121 = 1.279 > 0 ⇒ f(30, 61) = f(30, 60) + 1.279 ⇒ f creşte cu
exact 1.279 unităţi de produs, dacă în loc să muncească 30 lucrători calificaţi cu 60 lucrători,
vor munci 30 lucrători calificaţi cu 60 + 1 lucrători necalificaţi.

c) Ce trebuie să facă firma pentru a obţine o creştere a productivităţii: să crească cu 1

muncitor calificat efectivul actual al forţei de muncă, sau să crească cu 1 muncitor necalificat
efectivul actual al forţei de muncă?

Rezolvare: c) revine la compararea productivităţilor marginale, în raport cu x, şi respectiv

în raport cu y, calculate pentru efectivul actual al forţei de muncă.
Deoarece conform punctelor a) şi b), avem că: fx’(x = 30, y = 60) = 2.100 > fy’(x = 30,
y = 60) = 1.280, rezultă că pentru a obţine o creştere a productivităţii, producătorul trebuie să
crească cu 1 muncitor numărul (= 30) al lucrătorilor calificaţi din efectivul actual al forţei de
muncă, în loc să crească cu 1 muncitor numărul (= 60) al lucrătorilor necalificaţi din efectivul
actual al forţei de muncă.

d) Estimaţi variaţia producţiei f, dacă numărul iniţial al muncitorilor calificaţi creşte cu 2

astfel de lucrători, iar numărul iniţial al muncitorilor necalificaţi creşte cu 1 astfel de lucrător.

Rezolvare:

Facem următoarea incursiune în teorie. Se ştie că pentru x0, respectiv y0 suficient de

apropiaţi de a, respectiv de b (a, b reprezentând valorile actuale (iniţiale) ale variabilelor x,
respectiv y, de care depinde o funcţie f) variaţia lui f = f(x, y), notată cu Δ f, de la f(a, b) la f(x0,
y0), adicăΔ f = f(x0,y0) – f(a, b) este estimată (este măsurată, este aproximativ egală) cu
următoarea expresie, şi anume fx’(a, b) Δ fx + fy’(a, b) Δ y, numită diferenţiala de ordinul
întâi a lui f = f(x, y), calculată în punctul de coordonate (a, b) şi notată cu d1f(x, y;a, b) = df(x,
y; a, b). Deci:

Δ f = f(x0,y0) – f(a, b) ¿ fx’(a, b) Δ x + fy’(a, b) Δ y = df(x, y; a, b),

unde:
not. def .
Δ x = (variaţia lui x de la a la x0) = x0 – a, iar
not. def .
Δ y = (variaţia lui y de la b la y0) = y0 – b.

La noi, au loc cele de mai jos:

16 Virginia Atanasiu

a = 30 muncitori calificaţi, b = 60 muncitori necalificaţi; x0 = a + 3 = 30 +2 = 32 muncitori

calificaţi, care este evident suficient de apropiat de a, iar y0 = b + 2 = 60 + 1 = 61 muncitori
necalificaţi, care este evident suficient de apropiat de b. Variaţia lui f căutată (cerută) la
punctul d), egală cu: este
estimată
de:
↓
Δ f = f(x0, y0) – f(a, b) = f(32, 61) – f(30, 60) ¿ df(x, y; a = 30, b = 60) = fx’(30, 60)
Δ x+
+ fy’(30, 60) Δ y = fx’(30, 60)(2) + fy’(30, 60)(1) = 2fx’(30, 60) + fy’(30, 60) = 2 x 2.100 + 1.280 =
= 4.200 + 1.280 = 5.480 u.p ( >0),
↑
estimaţia variaţiei lui f cerută la d) de la producţia f înregistrată în punctul (a,
b) la producţia f înregistrată în punctul (x0, y0)

unde:

not. not.
Δ x = x0 – a = 32 – 30 = 2, iar Δ y = y0 – b = 61 – 60 = 1;

Δ f ¿ 2fx’(30, 60) + fy’(30, 60) = 10 + 2(6) = 5.480 u.p (> 0).

Deci variaţia producţiei dacă numărul iniţial al muncitorilor calificaţi de 30 creşte cu 2

astfel de lucrători, iar numărul iniţial al muncitorilor necalificaţi de 60 creşte cu 1 astfel de
lucrător reprezintă o creştere cu până la 5.480 unităţi de produs faţă de producţia f înregistrată
pentru numărul iniţial de muncitori calificaţi format din cei 30 astfel de lucrători şi numărul
iniţial de muncitori necalificaţi format din cei 60 astfel de lucrători.

Completarea lui d): Valoarea exactă a acestei variaţiei de la d) a lui f este dată de
diferenţa de mai jos:

Δ f = f(x0, y0) – f(a, b) = f(32, 61) – f(30, 60) = 1.200(32) + 500(61) + (32)2(61) – (32)3 –
- (61)2 – 1.200(30) - 500(60) - (30)2(60) + (30)3 + (60)2 = 1.200(32 – 30) + 500(61 – 60) + (62.464 –
- 54.000) - [(32)3 – (30)3] – [(61)2 – (60)2] = 1200(2) + 500(1) + 8.464 - (32.768 – 27.000) –
- (3.721 – 3.600) = 2.400 + 500 + 8.464 – 5.768 – 121 = 11.364 – 5.889 = 5.475 u.p. > 0.

Deci variaţia producţiei dacă numărul iniţial al muncitorilor calificaţi de 30 creşte cu 2

astfel de lucrători, iar numărul iniţial al muncitorilor necalificaţi de 60 creşte cu 1 astfel de
lucrător reprezintă o creştere cu exact 5.475 unităţi de produs faţă de producţia f înregistrată
pentru numărul iniţial de muncitori calificaţi format din cei 30 astfel de lucrători şi numărul
iniţial de muncitori necalificaţi format din cei 60 astfel de lucrători.
Matematici
17 Economice. Teorie şi Aplicaţii.

Aplicaţia14: Fie funcţia de producţie f: [0,∞) x [0,∞) → ℝ cu f(x, y) = 50x0,4y0,6 unităţi de

produs, unde x reprezintă investiţia în capital sau capitalul, măsurată sau măsurat în unităţi
monetare, unde 1 u.m. = 1.000$, iar y reprezintă forţa de muncă, măsurată în ore de muncă
efectuate pe zi.
Investiţia prezentă în capital (capitalul actual) este de 750.000$( = 750 u.m.), iar numărul
din prezent al orelor de muncă efectuate zilnic este de 991 astfel de ore.

a) Utilizaţi analiza marginală (adică studiul derivatelor parţiale de ordinul I) pentru a

estima variaţia producţiei săptămânale f, ce va rezulta prin adăugarea unei unităţi monetare
capitalului actual, dacă numărul din prezent al orelor de muncă efectuate pe zi nu se modifică
(adică rămâne constant).

Altfel formulat a), dar echivalent:

a) Determinaţi productivitatea marginală în raport cu capitalul, pentru investiţia actuală

în capital (sau pentru capitalul actual) de 750.000$ şi numărul din prezent al orelor de muncă
efectuate pe zi de 991 astfel de ore.

b) Utilizaţi analiza marginală (adică studiul derivatelor parţiale de ordinul I) pentru a

estima variaţia producţiei săptămânale, ce va rezulta prin adăugarea unei ore de muncă pe zi
numărului actual (din prezent) al orelor de muncă efectuate pe zi, dacă investiţia prezentă
(actuală) în capital nu se modifică (adică rămâne constantă).

Altfel formulat b), dar echivalent:

b) Determinaţi productivitatea marginală în raport cu forţa de muncă pentru investiţia

actuală în capital (sau pentru capitalul actual) de 750.000$ şi numărul din prezent al orelor de
muncă efectuate pe zi de 991 astfel de ore.

c) Ce trebuie să facă producătorul pentru a obţine o creştere a productivităţii: să

adauge 1 u.m. investiţiei actuale în capital (capitalului actual), sau să crească cu 1 oră de
muncă numărul din prezent al orelor de muncă efectuate pe zi.

d) Estimaţi variaţia producţiei, dacă investiţia iniţială în capital (capitalul iniţial) de 750
u.m. creşte cu 2 u.m., iar numărul iniţial al orelor de muncă efectuate pe zi de 991 ore creşte cu 2
astfel de ore.

Rezolvare:

def .
a) revine la ? = (determinarea) fx’(x = 750 = a, y = 991 = b) = (productivitatea
marginală în raport cu x, pentru capitalul actual şi numărul din prezent al orelor de muncă
18 Virginia Atanasiu

efectuate pe zi) ← estimează (măsoară, aproximează) variaţia lui f cerută la a). În acest sens, ? =
(determinăm) pe:

fx’(x, y) = (productivitatea marginală în raport cu x = (capitalul), pentru un capital în

general de x um. şi un număr în general de y al orelor de muncă efectuate zilnic) = (50x0,4y0,6)x’=
= 50y0,6(0,4x0,4 – 1) = 20x-0,6y0,6 , ∀ (x, y), ceea ce conduce la cerinţa problemei, şi anume la:
fx’(x = 750, y = 991) = 20x-0,6y0,6 = 20(750)-0,6(991)0,6 ¿ 23,64 ¿ 24 u.p.> 0.

Concluzie: Producţia f va creşte cu până la 24 unităţi de produs, dacă în loc să avem

750 u.m. cu 991 ore, vom avea 750 + 1 = 751 u.m. cu 991 ore.

def .
’
b) revine la ? = (determinarea) fy (x = 750 = a, y = 991 = b) = (productivitatea
marginală în raport cu y, pentru capitalul actual şi numărul din prezent al orelor de muncă
efectuate pe zi) ← estimează (măsoară, aproximează) variaţia lui f cerută la b). În acest sens, ? =
(determinăm) pe:
fy’(x, y) = (productivitatea marginală în raport cu y = (forţa de muncă), pentru un capital
în general de x um. şi un număr în general de y al orelor de muncă efectuate zilnic) =
(50x0,4y0,6)y’= = 50x0,4(0,6y0,6 – 1) = 30x0,4y-0,4 , ∀ (x, y), ceea ce conduce la cerinţa problemei, şi
anume la:

fy’(x = 750, y = 991) = 30x0,4y-0,4 = 30(750)0,4(991)-0,4 ¿ 26,84 ¿ 27 u.p.> 0.

Concluzie: Producţia f va creşte cu până la 27 unităţi de produs, dacă în loc să avem

750 u.m. cu 991 ore, vom avea 750 u.m. cu 991 + 1 = 992 ore.

c) Deoarece, conform punctelor a), şi b) avem că: fx’(x = 750, y = 991) = 24 < fy’(x = 750,
y= =991)= 27, rezultă că pentru a obţine o creştere a productivităţii, fabricantul trebuie să
crească cu 1 oră de muncă numărul din prezent al orelor de muncă efectuate, în loc să adauge 1
u.m =
= 1.000$ investiţiei actuale în capital (capitalului actual).
Deci c) revine la compararea productivităţilor marginale în raport cu capitalul, respectiv în
raport cu forţa de muncă, calculate pentru capitalul actual şi numărul din prezent al orelor de
muncă efectuate pe zi.

d) a = 750 u.m., b = 991 ore; x0 = a + 2 = 750 +2 = 752 u.m., care este evident suficient de
apropiat de a, iar y0 = b + 2 = 991 + 2 = 993 ore, care este evident suficient de apropiat de b.
Variaţia lui f căutată (cerută) la punctul d), egală cu:
este
estimată
de:
↓
Δ f = f(x0, y0) – f(a, b) = f(752, 993) – f(750, 991) ¿ df(x, y; a = 750, b = 991) =
Matematici
19 Economice. Teorie şi Aplicaţii.

= fx’(750, 991) Δ x + fy’(750, 991) Δ y = fx’(750, 991)(2) + fy’(750, 991)(2) = 2fx’(750, 991) +
2fy’(750, 991) = 2 x 24 + 2 x 27 = 48 + 54 = 102 u.p ( >0),
↑
estimaţia variaţiei lui f cerută la d) de la producţia f înregistrată în punctul (a,
b) la producţia f înregistrată în punctul (x0, y0)

unde:

not. not.
Δ x = x0 – a = 752 – 750 = 2, iar Δ y = y0 – b = 993 – 991 = 2;

Δ f ¿ 2fx’(750, 991) + fy’(750, 991) = 48 + 54 = 102 u.p (> 0).

Deci variaţia producţiei dacă investiţia iniţială în capital (capitalul iniţial) de 750 u.m.
creşte cu 2 u.m., iar numărul iniţial al orelor de muncă efectuate pe zi de 991 ore creşte cu 2
astfel de ore reprezintă (este) o creştere cu până la 102 unităţi de produs faţă de producţia f
înregistrată pentru capitalul iniţial format din cei 750 u.m. şi numărul iniţial al orelor de muncă
efectuate pe zi
de 991 astfel de ore.

Aplicaţia15: La o anumită uzină, producţia zilnică este dată de funcţia: f(x, y) = 60

1 1
2 3
x y , unităţi de produs, unde x reprezintă investiţia în capital sau capitalul, măsurată sau
măsurat în unităţi monetare, unde 1 u.m. = 1.000$, iar y reprezintă forţa de muncă, măsurată în
ore de muncă.
Investiţia prezentă în capital (sau pentru capitalul actual) este de 900.000$ = 900 u.m.,
iar numărul din prezent al orelor de muncă efectuate zilnic este de 1.000 astfel de ore.

a) Estimaţi variaţia producţiei zilnice, ce va rezulta prin adăugarea unei unităţi

monetare capitalului actual, dacă numărul din prezent al orelor de muncă efectuate pe zi nu se
modifică (adică rămâne constant).

Altfel formulat a), dar echivalent:

a) Determinaţi productivitatea marginală în raport cu capitalul, pentru investiţia actuală

în capital (sau pentru capitalul actual) de 900.000$ şi numărul din prezent al orelor de muncă
efectuate pe zi de 1000 astfel de ore.

b) Estimaţi variaţia producţiei zilnice, ce va rezulta prin adăugarea unei ore de muncă pe
zi numărului actual (din prezent) al orelor de muncă efectuate pe zi, dacă investiţia prezentă
(actuală) în capital nu se modifică (adică rămâne constantă).

Altfel formulat b), dar echivalent:

20 Virginia Atanasiu

b) Determinaţi productivitatea marginală în raport cu forţa de muncă pentru investiţia

actuală în capital (sau pentru capitalul actual) de 900.000$ şi numărul din prezent al orelor de
muncă efectuate pe zi de 1.000 astfel de ore.

c) Ce trebuie să facă fabricantul pentru a obţine o creştere a productivităţii: să adauge 1

u.m. investiţiei actuale în capital (capitalului actual), sau să crească cu 1 oră de muncă numărul
din prezent al orelor de muncă efectuate pe zi.

d) Determinaţi variaţia producţiei dacă investiţia iniţială în capital (sau capitalul iniţial)
de 900.000 $ creşte cu 1 u.m. (= 1.000 $), iar numărul iniţial al orelor de muncă efectuate zilnic
de 1.000 ore creşte cu 2 ore de muncă per zi.

Rezolvare:

def .
’
a) revine la ? = (determinarea) fx (x = 900 = a, y = 1.000 = b) = (productivitatea
marginală în raport cu x, pentru capitalul actual şi numărul din prezent al orelor de muncă
efectuate pe zi) ← estimează (măsoară, aproximează) variaţia lui f cerută la a). În acest sens, ? =
(determinăm) pe:

fx’(x, y) = (productivitatea marginală în raport cu x = (capitalul), pentru un capital în

1 1
2 3
general de x um. şi un număr în general de y al orelor de muncă efectuate zilnic) = (60 x y )x’
1
1 1 1 1 2 −1 1 1 1 1
∀
3 2 3 x 3
−
2
−
2 3
= =60 y ( x )x’ = 60 y ( 2 ) = 30 y ( x ) = 30 x y , (x, y), ceea ce
conduce la cerinţa problemei, şi anume la:
1 1 1 3 1
−
2 3
⋅√1 .000 ⋅¿ ¿
fx’(900, 1.000) = 30 (900 ) (1.000 ) = 30 √900 = 30 30 10 = 10 u.p.> 0.
1 1
−
2 2 3 3
( = 30 [(30) ] [(10 ) ] = 30(30)-1(10) = 300
1
(
30 ) = 10)
Concluzie: Producţia f va creşte cu până la 10 unităţi de produs, dacă în loc să avem
900 u.m. cu 1.000 ore, vom avea 900 + 1 = 901 u.m. cu 1.000 ore.

def .
’
b) revine la ? = (determinarea) fy (x = 900 = a, y = 1.000 = b) = (productivitatea
marginală în raport cu y, pentru capitalul actual şi numărul din prezent al orelor de muncă
efectuate pe zi) ← estimează (măsoară, aproximează) variaţia lui f cerută la a). În acest sens, ? =
(determinăm) pe:
Matematici
21 Economice. Teorie şi Aplicaţii.

fy’(x, y) = (productivitatea marginală în raport cu y = (forţa de muncă), pentru un capital

1 1
2 3
în general de x um. şi un număr în general de y al orelor de muncă efectuate zilnic) = (60 x y
)y’=
1
1 1 1 3 −1
1 1 2 1 2
∀
2 3 2 y 2
−
3 2
−
3
= 60 x ( y )y = 60 x ( 3
’
) = 20 x ( y ) = 20 x y , (x, y), ceea ce
conduce la cerinţa problemei, şi anume la:

1 1
1
2
−
2
3
√ 900⋅3 2
3⋅2

f y’(900, 1.000) = 20 (900 ) (1. 000 ) = 20 √(1. 000 ) = 20(30) (10)

3
= 600
1
(10)2 =
1
= 600 100 = 6 u.p.> 0.
1 2 1
2 2 3
−
3 (
(= 20 [(30 ) ] [(10 ) ] = 20(30)1(10)-2 = 600 100 ) = 6)
Concluzie: Producţia f va creşte cu până la 6 unităţi de produs, dacă în loc să avem 900
u.m. cu 1.000 ore, vom avea 900 u.m. cu 1.000 + 1 = 1.001 ore.

c) Deoarece, conform punctelor a), şi b) avem că: fx’(x = 900, y = 1.000) = 10 > fy’(x = 900,
y= 1.000)= 6, rezultă că pentru a obţine o creştere a productivităţii, fabricantul trebuie să crească
cu 1 u.m capitalul actual, în loc să crească cu 1 h numărul din prezent al orelor de muncă
efectuate pe zi.
Deci c) revine la compararea productivităţilor marginale în raport cu capitalul, respectiv în
raport cu forţa de muncă, calculate pentru capitalul actual şi numărul din prezent al orelor de
muncă efectuate pe zi.

d) a = 900 u.m., b = 1.000 ore; x0 = a + 1 = 900 + 1 = 901 u.m., care este evident suficient
de apropiat de a, iar y0 = b + 2 = 1.000 + 2 = 1.002 ore, care este evident suficient de apropiat de
b. Variaţia lui f căutată (cerută) la punctul d), egală cu:
este
estimată
de:
↓
Δ f = f(x0, y0) – f(a, b) = f(901, 1,002) – f(900, 1.000) ¿ df(x, y; a = 900, b = 1.000) =
= fx’(900, 1.000) Δ x + fy’(900, 1.000) Δ y = fx’(750, 991)(1) + fy’(750, 991)(2) = fx’(750, 991) +
+2fy’(900, 1.000) = 10 + 2 x 6 = 10 + 12 = 22 u.p ( >0),
↑
estimaţia variaţiei lui f cerută la d) de la producţia f înregistrată în punctul (a,
b) la producţia f înregistrată în punctul (x0, y0)
22 Virginia Atanasiu

unde:

not. not.
Δ x = x0 – a = 901 – 900 = 1 u.m., iar Δ y = y0 – b = 1.002 – 1.000 = 2 ore, a.î.
variaţia cerută a lui f de la punctul (a, b) la punctul (x0, y0) este estimată de:

Δ f ¿ fx’(900, 1.000) + 2fy’(900, 1.000) = 10 + 2(6) = 10 + 12 = 22 (> 0) unităţi de

produs.

Deci variaţia producţiei dacă investiţia iniţială în capital (sau capitalul iniţial) de
900.000 $ creşte cu 1 u.m. (= 1.000 $), iar numărul iniţial al orelor de muncă efectuate zilnic de
1.000 ore creşte cu 2 ore de muncă per zi reprezintă o creştere cu 22 unităţi de produs faţă de
producţia înregistrată pentru capitalul iniţial format din cele 900 $ şi numărul iniţial al orelor
zilnic efectuate de 1.000 ore pe zi.

Valoarea exactă a acestei variaţii este dată de diferenţa de mai jos, egală cu:

Δ f = f(x0, y0) – f(a, b) = f(901, 1.002) – f(900, 1.000) = 60 √ 901 3√ 1. 002 - 60

√ 900 x
3
x √ 1. 000 = 60(30,0166620396 x 10,006662248 – 30 x 10) = 60(300,3665981477 – 300) = 60 x
x 0,3665981477 = 21,9958888637.