Tehnologia aplicaţiilor Office: Excel 2007| 3

1 Instrumentele de simulare şi optimizare

Prin posibilitatea de a efectua calcule cu un grad sporit de
complexitate, îmbinată cu facilităţile de gestionare şi manipulare a
datelor, aplicaţia Microsoft Excel reprezintă un suport viabil pentru
procesul de asistare a deciziei, oferind utilizatorului o serie de
tehnici şi instrumente de analiză şi prognoză. Unul dintre cele mai
persuasive, dar şi pertinente motive pentru utilizarea aplicaţiei
Excel ca instrument suport pentru decizie, este, fără îndoială,
abilitatea acesteia de a crea modele dinamice. Un model dinamic
se bazează pe o logică relativ simplă: observarea modificărilor
rezultatelor unei anumite situaţii, generate de modificarea valorilor
unor celule ce stau la baza calculului de formule. Modelele
dinamice au la bază un tip particular de analiză a datelor,
denumită, generic, analiză „What-If”. Aceste modele generează
posibilitatea efectuării de simulări, optimizări şi analize avansate a
datelor, utilizând instrumente specifice adresate, în special,
managementului organizaţional. Instrumentele de simulare şi
optimizare cuprind facilităţi puternice de modelare a unor
probleme formulate în sensul găsirii unor soluţii care să răspundă
unui ansamblu de restricţii impuse. Metodele şi tehnicile „What-If”
de analiză a datelor pot fi grupate, în funcţie de principiul după
care funcţionează, în două mari categorii:
 tehnici de analiză în sens direct: constau în observarea
implicaţiilor pe care le-ar putea avea modificările datelor de
intrare pentru o anumită situaţie de calcul (de exemplu: Cum
s-ar modifica cifra de afaceri dacă numărul de produse
vândute dintr-un anumit sortiment ar scădea cu 5%?)
 tehnici de analiză în sens invers: observă care ar fi trebuit să
fie cuantumul valoric al unei date de intrare pentru ca
rezultatul generat de aceasta să atingă un anumit prag
(absolut sau relativ). Exemplu: care ar trebui să fie numărul
de produse vândute pentru a ajunge la o cifră de afaceri de
5000 Euro?
Fiecărei tehnici din aceste două categorii, Excel îi asociază un
anumit instrument de simulare şi optimizare specific, prin care
poate gestiona modele foarte sofisticate, ce îşi găsesc suportul în
analiza statistică sau matematică a datelor. Dintre cele mai uzuale
instrumente Excel pentru analiza „What-If” în sens direct, vom
prezenta, cu titlu de exemplu, tehnica scenariilor (Scenarios) şi
tehnica simulării prin controale (Spinner), iar pentru analiza în
sens invers, se vor prezenta tehnica de căutare a scopului (Goal
 Tehnologia aplicaţiilor Office: Excel 2007| 4

Seek) şi instrumentul de optimizare Solver.

2 Scenarii sau gestiunea variantelor de buget

Scenariile reprezintă instrumente de asistare a deciziei ce se
utilizează pentru a compara anumite valori care generează
rezultate diferite. Astfel, se pot modela diverse strategii pentru a
analiza avantajele şi dezavantajele diferitelor moduri de abordare
pentru anumite probleme date. Tehnica scenariilor examinează
modul în care variaţia anumitor valori de intrare afectează
rezultatele care depind de acestea. Scenariile sunt, de fapt, diferite
versiuni ale aceleiaşi situaţii de calcul, fiecare dintre acestea
conţinând valori schimbate ale unor date de intrare pentru situaţia
dată. Fiecare set de valori care se presupune a constitui un anumit
scenariu poate fi stocat separat în cadrul registrului de lucru, astfel
încât să permită, la un moment dat, generarea de rapoarte
comparative. Pentru adăugarea, modificarea, ştergerea scenariilor
definite şi afişarea de rapoarte concluzive, aplicaţia Microsoft
Excel deţine „Gestionarul de Scenarii” (Scenario Manager),
însărcinat cu toate aceste operaţiuni.
Aplicabilitatea tehnicii de analiză a scenariilor pentru domeniul
economic, s-ar preta, spre exemplu, unor serii de simulări ale unui
model economic ce a fost construit pentru a pune în evidenţă mai
multe variante de proiect sau de buget. Modelul de simulare
conţine mai multe ipoteze ce conduc la rezultate diferite prin
intermediul valorilor luate de anumiţi parametrii.
Înainte de a crea un anumit scenariu, trebuie să existe un model
pentru care vor fi stabilite diverse prezumţii legate de valorile de
intrare. Pentru exemplificare, să considerăm următoarea situaţie:
 Tehnologia aplicaţiilor Office: Excel 2007| 5

Figura 1 Situaţia cheltuielilor de producţie şi a vânzărilor

lunare
Dată fiind structura cheltuielilor de producţie pentru o gamă
restrânsă de produse, situaţia prezentată relevă modul de calcul al
costurilor unitare pe produse şi calculul profitului din vânzări. Ne
vom focaliza atenţia asupra tabelului de desfaceri. Observăm că
pot fi considerate variabile de intrare (relative cu modul de calcul
al profitului) adaosul comercial şi cantităţile vândute din fiecare
produs, celelalte date având la bază formule de calcul. Tehnica
scenariilor presupune ca una sau mai multe celule de intrare
(Changing Cells) să prezinte valori schimbate faţă de situaţia
iniţială, pentru a observa impactul acestor modificări asupra
rezultatului. De aceea, vom defini două scenarii privind cele două
variabile de intrare pentru primele două produse comercializate:

Tabelul 1 Variante de scenarii

Denumire variabilă Scenariu Scenariu
optimist pesimist
Adaos Produs 1 48% 43%
comercial Produs 2 53% 44%
Cantitate Produs 1 120 110
vândută Produs 2 110 80
 Tehnologia aplicaţiilor Office: Excel 2007| 6

Cum ar putea afecta aceste modificări profitul obţinut? Care ar fi

noile valori privind cheltuielile şi veniturile totale? Ca răspuns la
aceste probleme există soluţia generării unui raport care să releve
situaţia curentă, situaţia generată în cazul confirmării primului
scenariu, şi cea aferentă celui de-al doilea scenariu. Pentru a
vizualiza coerent efectele generate de cele două ipoteze supuse
analizei, se recomandă ca, atât celulele considerate de intrare
(Changing Cells), cât şi celulele considerate rezultat al
scenariului (Result Cells), să fie denumite prin nume sugestive
(atribuirea de nume se realizează prin opţiunea Formulas 
Defined Names  Define Name şi stabilirea a câte unui nume
pentru fiecare dintre celulele amintite) deoarece în raportul
scenariilor este relevant să apară numele celulei simulate şi nu
adresa absolută a acesteia. Celulele modificabile nu trebuie să
conţină formule, ci doar constante numerice, care să conducă
nemijlocit la un rezultat simulat.
Generarea scenariilor este posibilă prin intermediul comenzii
Data Data Tools  What-If Analysis  Scenario Manager…

Figura 2 Apelarea gestionarului

de scenarii
Fereastra Scenario Manager
afişează, la un moment dat, toate
scenariile definite până în momentul
respectiv, permiţând operaţii de
adăugare, modificare şi ştergere a
fiecărui scenariu în parte, dar şi
operaţii de vizualizare a datelor
modificate (Show), de fuzionare
(Merge) sau de raportare a
rezultatelor (Summary).
Pentru construirea efectivă a unui scenariu se selectează celulele
care conţin valori modificabile (Changing Cells), ce participă
la formarea unui rezultat final şi care, pe parcursul simulării, admit
valori diferite, care generează variante de rezultate. Apăsarea
butonului Add din cadrul casetei Managerului de Scenarii permite
definirea scenariului.
 Tehnologia aplicaţiilor Office: Excel 2007| 7

Figura 3 Fereastra de
definire a scenariului
optimist
Numele scenariului
Figura 4 Introducerea valorilor
aferente scenariului optimist
Adresele celulelor
modificabile

După introducerea numelui scenariului şi a celulelor ceNoile se vor

modifica (Figura 3), se va deschide (la apăsarea butonului valori OK)
fereastra de introducere a valorilor (cele din ) pe care scenariul
ale le
presupune (Figura 4). Aceeaşi paşi se vor parcurge şivariabile pentru
lor de
introducerea informaţiilor cu privire la cel de-al doilea scenariu:
intrare

Noile
valori
ale
variabile
lor de
intrare
Figura 5 Fereastra de Figura 6 Introducerea valorilor
definire a scenariului aferente scenariului Pesimist
pesimist
Revenirea la managerul de scenarii se face prin activarea butonului
OK, iar adăugarea unor noi variante de buget se operează prin
butonul Add.
 Tehnologia aplicaţiilor Office: Excel 2007| 8

După specificarea condiţiilor

necesare pentru afişarea
rezultatelor scenariilor, se va
apăsa butonul Summary din
cadrul ferestrei principale
Scenario Manager. Aplicaţia
Excel va afişa o fereastră prin
care va întreba utilizatorul care Figura 7 Precizarea celulelor
este celula (celulele) rezultat, rezultat şi a tipului de raport
precum şi prin ce tip de raport de analiză ce va fi generat
se vor afişa soluţiile găsite. În
caseta de dialog Scenario
Summary utilizatorul
poate preciza un tip de raport ce se doreşte a fi generat (Report
type): tip sinteză a scenariilor (Scenario summary) sau tip tabelă
pivot (Scenario Pivot Table report). În urma colectării acestor
informaţii, managerul de scenarii este capabil să afişeze o analiză
de sinteză în cadrul unei foi de calcul noi, prin care se poate
vizualiza impactul pe care aceste modificări prezumtive pot afecta
rezultatele specificate (Venitul total, Cheltuielile totale şi Profitul –
celulele G21:G23). Figura 8 relevă modul de sintetizare, pentru
fiecare scenariu în parte, a valorilor celulelor modificabile
(Changing Cells) şi valorile rezultat (Result Cells). Aceste valori
sunt dispuse pe coloană, pentru fiecare scenariu în parte. În plus,
raportul de sinteză a scenariilor (Scenario Summary) afişează în
prima sa coloană cu date, valorile iniţiale ale modelului de simulare
(Current Value). Aceste valori ce reflectă starea iniţială a
modelului de simulare, nu sunt afectate de valorile
corespunzătoare celulelor modificabile ale scenariilor definite.
Pentru ca valorile iniţiale ale parametrilor simulării să se păstreze,
este necesar a nu se valida opţiunea Prevent Changes (aferentă
casetei de dialog Add / Edit Scenario) în momentul definirii unui
scenariu. Dacă această opţiune a fost activată, atunci valorile
scenariului (atât la nivelul celulelor modificabile, cât şi la nivelul
celulelor rezultat) vor înlocui, în raportul de sinteză a scenariilor,
valorile curente.
 Tehnologia aplicaţiilor Office: Excel 2007| 9

Figura 8 Raportul de sinteză generat de managerul de

scenarii
În noua foaie de calcul (prezentată în Figura 8), apar, în stânga
raportului, mici butoane de afişare (+) sau de inhibare (-) a unor
detalii:
 butonul “+” (plus) în linia de antet (Scenario Summary)
determină afişarea comentariilor declarate în caseta de
dialog Add Scenario, numele autorului scenariului şi data
sistem când a fost creat scenariul;
 butonul “-“ (minus) în zona Changing Cells inhibă afişarea
celulelor modificabile, adică a parametrilor simulării;
 butonul “-“ în zona de rezultate (Results Cells) inhibă
afişarea rezultatelor simulării.
Pentru a identifica diferitele scenarii aflate în foile de calcul tabelar
se foloseşte metoda căutării acestora prin caseta de dialog
Scenario Manager, butonul Merge…
Caseta de dialog Merge Scenarious (Figura 9) permite
identificarea scenariilor în mai multe documente Excel (rubrica
Book:) şi în mai multe foi de calcul, prin lista derulantă a rubricii
Sheet.
De exemplu, în fişierul “Instrumente de asistare a deciziei.xlsx”
există două scenarii în foaia de calcul numită “Scenarii”.
 Tehnologia aplicaţiilor Office: Excel 2007| 10

Figura 9 Căutarea scenariilor în foile de calcul

După ce a fost construit un scenariu, acesta poate fi exploatat şi
actualizat oricând prin comanda Data Data Tools  What-If
AnalysisScenario Manager…

3 Tehnica simulării prin controlul de tip spinner

O altă tehnică de simulare presupune incrementarea secvenţială a
salariului de încadrare prin intermediul unui control de tip
spinner, pentru a se urmări mărimea salariului datorat (valoarea
scop).
Controlul de tip spinner este un
control de tip formular regăsit la
nivelul grupului de opţiuni
Developer. Implicit, acest tab
nu este afişat de către aplicaţia
Excel 2007. Pentru vizualizarea
sa se apelează opţiunile
aplicaţiei (butonul Excel
Options din meniul Office), Figura 10 Alegerea
unde în categoria de proprietăţi butonului Spinner
Popular se bifează opţiunea
Show Developer tab in the
Ribbon.
Pentru utilizarea controlului Spinner se va alege din butonul Insert
al grupului Controls opţiunea Spin Button (Form control) -
Figura 10, care permite desenarea acestuia pe suprafaţa foii de
calcul. Acest control, la fiecare activare a părţii superioare
(triunghi cu vârful în sus), incrementează valoarea (salariului de
încadrare) cu o raţie de 100 lei, iar la fiecare activare a părţii
inferioare (triunghi cu vârful în jos), decrementează valoarea cu
aceeaşi sumă. Simularea efectuată prin butonul (controlul) de tip
spinner se propagă prin intermediul formulelor până la nivelul
 Tehnologia aplicaţiilor Office: Excel 2007| 11

salariului net datorat care reprezintă obiectivul simulării. Pentru

mai buna vizualizare a efectului simulării, s-a generat o
reprezentare grafică a salariului de încadrare, totalului salariului
brut, venitului impozabil, impozitului, salariului net şi a salariului
datorat, elemente ce îşi vor modifica dinamic valorile şi mărimile
histogramelor în funcţie de acţionarea progresivă sau degresivă a
butonului spinner.

Celula modificată: D4 Control spinner

Figura 11 Simulare cu ajutorul unui buton spinner

Legătura dintre celula care trebuie modificată şi controlul
Spinner se va realiza prin proprietăţile acestuia, prin efectuarea
unui clic dreapta, apoi alegerea opţiunii Properties. În caseta de
dialog Format Control, fişa Control se stabilesc (Figura 11):
 valoarea minimă a parametrului simulării (Minimum
value);
 valoarea maximă până la care poate ajunge parametrul
simulat (Maximum value);
 valoarea incrementală (Incremental change), adică
valoarea care se adaugă succesiv parametrului iniţial
(salariul de încadrare), până la atingerea plafonului
maxim ;
 adresa celulei pentru care valoarea iniţială din model se va
modifica cu valoarea incrementală (Cell link).
 Tehnologia aplicaţiilor Office: Excel 2007| 12

Simularea unor valori

incrementale este operaţională
prin caseta de dialog Format
Control până la limita maximă
de 30.000 de unităţi
(Minimum value).
Pentru simularea unor valori
ce depăşesc limita maximă, se
operează următorul artificiu:
Se desemnează prin caseta de
text Cell link o adresă de
celulă (în afara modelului) ce
conţine o valoare numerică
Figura 12 Proprietăţile
(care va conţine rezultatul
controlului Spinner
intermediar al incrementării).
Pentru a masca la afişare
această valoare intermediară,
se recomandă formatarea
caracterelor cu culoarea alb.
Valoarea numerică intermediară, se înmulţeşte cu o constantă ce
reprezintă un factor multiplicator, printr-o formulă în celula ale
cărei valori se doresc a fi schimbate pentru simulare (salariul de
încadrare). (De exemplu: celula D2 ar fi fost stabilită ca celulă de
legătură cu controlul Spinner, iar în celula D4, aferentă salariului
de încadrare, s-ar fi introdus formula: =D2*100, prin aceasta, la
fiecare modificare cu o unitate a valorii generate de Spinner în
celula D2, s-ar fi modificat cu 100 de unităţi valoarea celulei D4 –
Salariul de încadrare).

4 Tehnica valorii scop (Goal Seek)

Tehnica valorii scop permite calcularea unei valori finale (numite
scop sau obiectiv) ce este returnată de o formulă, pentru care se
modifică un parametru de care depinde valoarea formulei
respective. Utilizarea instrumentul Goal Seek se pretează la
situaţii în care se doreşte aducerea la o anumită valoare a unui
rezultat prin modificarea (în plus sau în minus) a unei variabile de
intrare de care depinde rezultatul respectiv (din punctul de vedere
al aplicaţiei Excel, dependenţa se exprimă printr-o formulă sau
înlănţuiri de formule care porneşte de la celula de intrare).
Identificăm, astfel, două celule a căror definire este absolut
necesară pentru aplicarea tehnicii valorii scop: celula scop (Target
Cell - celula rezultat pe care instrumentul Goal Seek va căuta să o
 Tehnologia aplicaţiilor Office: Excel 2007| 13

aducă la o valoare precizată) şi celula care trebuie modificată

(Changing Cell) pentru obţinerea rezultatului dorit.
Tehnica valorii scop poate fi folosită în orice domeniu, dar se
pretează excelent la situaţii de calcul economice. Utilizând
căutarea tip “rezultat” se poate ajusta o estimare pentru a se
ajunge la o concluzie referitoare la o expresie relativă sau absolută
(procentaj sau valoare) pentru un buget sau o variantă de simulat.
Pentru exemplificare, vom apela la acelaşi calcul de salariu, ca în
situaţia simulării prin controlul Spinner, dar vom adresa problema
în sens invers: „Care ar fi trebuit să fie salariul de încadrare pentru
un salariu datorat de 4000”? Observăm că, de această dată,
valoarea care se cunoaşte este chiar rezultatul şi se doreşte
ajustarea valorii de intrare Salariu de încadrare astfel încât să
răspundă cerinţei. Acest model poate fi util atât angajatorilor cât şi
angajaţilor care negociază (reciproc, dar de pe poziţii diferite)
cuantumul salariilor de încadrare. Astfel, în timp ce pe angajatori îi
interesează îndeosebi volumul salariului de încadrare, deoarece
asupra acestuia se calculează atât sporurile cât şi reţinerile
aferente cheltuielilor salariale, pe angajaţi îi preocupă cuantumul
salariului primit, degrevat de taxe, impozite şi alte reţineri.
Căutarea valorii scop are loc prin comanda Data  Data Tools 
What-If Analysis  Goal Seek...
Prin caseta de dialog Goal
Seek se stabilesc:
 celula ce conţine scopul
sau obiectivul (rubrica
Set cell:). Valoarea
acestei celule este dată
de o formulă care va
ajusta automat valoarea
iniţială la o valoare finală
(scop) precizată de
utilizator printr-un
parametru;
 un parametru care
desemnează mărimea
valorii finale care se
doreşte a se obţine în
urma simulării (rubrica
To value:);
 celula ce conţine o
valoare constantă ce
trebuie modificată
 Tehnologia aplicaţiilor Office: Excel 2007| 14

(rubrica By changing
Valoarea modificată cell:) pentru a se atinge
obiectivul propus în
rubrica Set cell.
Formularea unei cereri
pentru a identifica o valoare
scop sau obiectiv, ar fi
următoarea: „cu cât (sau la
cât) ar trebui modificată o
Valoarea scop valoare iniţială (By
changing cell) pentru ca o
Figura 13 Utilizarea valoare scop (Set cell) să
instrumentului Goal Seek atingă un prag specificat (To
value)?”.
Se observă că, în urma introducerii datelor de calcul pentru
instrumentul Goal Seek, se caută valoarea celulei modificabile, ce
poate conduce la obţinerea valorii scop propuse şi se afişează
fereastra Goal Seek Status ce anunţă dacă operaţiunea de găsire
a unei valori corespunzătoare s-a încheiat cu succes sau cu un eşec
(nicio valoare nu poate fi găsită).
În urma validării demersului propus de tehnica valorii scop se va
efectua calculul salariului de încadrare pentru a se atinge valoarea
obiectiv. De asemenea, toate celulele care conţin formule legate
direct sau indirect de valoarea aferentă celulei modificabile (CAS,
CASS, CAJS etc.) vor fi ajustate automat.
Prin tehnica valorii scop noile valori calculate ale formulelor vor
înlocui vechile valori corespunzătoare modelul de simulare. Aceste
valori noi vor fi ilustrate şi în caseta de dialog Goal Seek Status.
La activarea butonului de comandă OK celula modificabilă a
modelului de simulare va conţine o nouă valoare, plecând de la
care se propagă prin intermediul formulelor noile valori calculate
pentru obiectivul fixat. Dacă se activează butonul Cancel, vechile
valori ale modelului vor fi restaurate.
Celula al cărei conţinut va fi ajustat la o nouă valoare (By
changing cell) este supusă anumitor restricţii: trebuie să conţină
o valoare numerică constantă, şi să participe în mod nemijlocit la
formarea rezultatului; de asemenea, celula ce conţine valoarea
scop sau obiectiv (Set cell) trebuie să conţină în mod obligatoriu o
formulă ale cărei argumente depind funcţional direct sau indirect
(prin intermediul unor alte formule) de celula ce conţine obiectivul
de simulat.
Pentru căutarea simultană a rezultatelor după mai multe valori
 Tehnologia aplicaţiilor Office: Excel 2007| 15

ajustabile, potrivit unui sistem de restricţii, se utilizează

instrumentul de optimizare Solver care generalizează tehnica
valorii scop.

5 Solver-ul
Solverul sau “rezolvatorul de probleme” este un instrument
informatic de optimizare care generalizează tehnica valorii scop,
oferind mai multe posibilităţi de simulare a unor parametrii ce
generează o situaţie de optim.
Prin solver se pot face simulări mai complexe asupra unor
informaţii conţinute în celule şi se pot lua în consideraţie mai multe
restricţii impuse unui model de optimizat.
Ca principiu, o problemă de optimizare rezolvată prin Excel
presupune automatizarea unei aplicaţii de programare lineară
(algoritmul SIMPLEX) şi anume ajungerea la o soluţie optimă în
sensul maximizării unor rezultate, minimizării unor eforturi sau de
atingere a unei valori-scop considerate ca fiind de referinţă.
Atingerea situaţiei de optim se face prin modificarea automată a
unor parametrii ce conduc la atingerea scopului propus, în
condiţiile precizării unor restricţii impuse modelului, astfel încât
situaţia optimală să ia în considerare aceste constrângeri sau
restricţii.
Pentru transpunerea unei probleme de programare lineară într-un
model apt a fi rezolvat prin tehnica solver-ului în Excel, se impune:
 stabilirea informaţiei ce urmează a fi optimizată;
 stabilirea tipului de optim (maximizare, minimizare,
atingerea unei valori);
 stabilirea parametrilor modificabili, care prin variaţia lor să
producă optimul;
 stabilirea unor restricţii aplicate parametrilor modificabili
sau oricăror informaţii legate de generarea stării de optim.
Pentru înţelegerea modului de rezolvare a problemelor cu ajutorul
solver-ului, furnizăm următoarea aplicaţie:
„Utilizând situaţia cheltuielilor de producţie şi a structurii
vânzărilor de produse aferente unei întreprinderi, să se determine
care este varianta optimă pentru realizarea obiectivului de
maximizare a profitului prin modificarea cheltuielilor auxiliare,
cheltuielilor materiale, cheltuielilor cu personalul şi a numărului de
produse obţinute pentru fiecare sortiment în parte, ţinând cont de
următoarele restricţii:
 Cheltuielile materiale pentru un anumit produs trebuie să se
încadreze între 100 şi 420 u.m.;
 Tehnologia aplicaţiilor Office: Excel 2007| 16

 Cheltuielile cu personalul stabilite pentru realizarea unui

anumit produs sunt evaluate ca fiind situate în intervalul 100 şi
300 u.m.;
 Numărul de unităţi realizate din fiecare produs trebuie să fie
minim 100 şi maxim 400;
 Cantitatea vândută din fiecare produs nu trebuie să depăşească
numărul de unităţi realizate din produsul respectiv.
 Cuantumul cheltuielilor auxiliare nu pot depăşi valoarea totală a
cheltuielilor directe, dar nici nu pot fi mai mici decât o treime
din valoarea acestora.
În Figura 14 se
prezintă situaţia
iniţială a cheltu-
ielilor de producţie
repar- tizate pe
fiecare produs şi a
desfacerilor, afişând
pe fundal gri acele
celule care pot fi
modificate de către
instrumentul de
optimizare, în
demersul pentru
aflarea profitului
maxim posibil prin Figura 14 Structura cheltuielilor de
respectarea producţie şi a desfacerilor (situaţie
restricţiilor enunţate iniţială)
mai sus. Se poate
observa că cele două
situaţii tabelare
expuse sunt legate
prin denumirile de
produse,
dar şi prin preţurile
unitare
aferente acestora, ce vor trebui preluate din tabelul Producţie.
Cheltuielile de producţie se calculează pentru fiecare produs în
parte prin însumarea cheltuielilor directe cu cele indirecte: de
conducere şi auxiliare (repartizate procentual în funcţie de
ponderea lor în costurile directe pe fiecare produs). Cheltuielile
unitare pentru fiecare produs se calculează prin împărţirea
cheltuielilor de producţie totale la numărul de unităţi produse din
fiecare sortiment şi ele vor constitui preţul de producţie luat în
 Tehnologia aplicaţiilor Office: Excel 2007| 17

calcul la stabilirea preţului de vânzare pentru activitatea de

desfacere a produselor. În Figura 15 se expune modul de calcul
pentru situaţia descrisă, prin afişarea formulelor aferente fiecărei
celule ce prezintă o valoare calculată.

Figura 15 Formulele utilizate în modelul de optimizare

Modificarea valorilor unor parametri, precum Cheltuieli materiale,
Cheltuieli de personal, Nr unităţi produse, va afecta, pe de o parte,
totalul cheltuielilor, cu influenţe directe asupra profitului (calculat
după formula TotalVenituri - TotalCheltuieli), iar pe de altă parte,
cheltuiala unitară pe produs, care va reprezenta preţul de
producţie, ce influenţează profitul obţinut, prin preţul de vânzare
stabilit la nivel de produs. Observăm, deci, că fiecare dintre aceşti
parametri poate modifica valoarea profitului obţinut.
Pentru o mai bună
înţelegere a problemei de
optimizat, este bine ca, în
prealabil, să atribuim
nume zonelor utilizate ca
parametri din cadrul
situaţiei iniţiale. Vom
redenumi foaia de calcul
curentă „Solver”, iar
celulele pe care modelul
de optimizare le va
utiliza, vor primi
denumiri sugestive, fie
 Tehnologia aplicaţiilor Office: Excel 2007| 18

individual, fie în grup. În Figura 16 Vizualizarea denumirilor

Figura 16 se afişează atribuite zonelor de celule în
fereastra Name fereastra Name Manager
Manager ce prezintă
denumirile folosite la
nivelul foii de calcul
Solver pentru celulele
identificate pe coloana
Refers To.
Optimizarea modelului presupune în primul rând stabilirea unui
obiectiv. În studiul de caz prezentat, obiectivul propus vizează
maximizarea profitului (celula G23).
Pentru rezolvarea problemei de optimizare, în sensul
maximizării valorii celulei rezultat, se poziţionează
cursorul pe celula care conţine obiectivul (G23) şi se
activează comanda de deschidere a instrumentului
Solver. (Data  Analysis  Solver).
Dacă opţiunea Solver nu este afişată în caseta Analysis, poate fi
adăugată prin parcurgerea următorilor paşi:
 Se apasă butonul Office Button;
 Se apelează opţiunile Excel prin apăsarea butonului Excel
Options;
 Se selectează grupul de opţiuni Add-Ins;
 În partea de jos a casetei se apasă butonul Go… dacă în
caseta adiacentă lui este selectată opţiunea Excel Add-Ins;
 În fereastra care apare se bifează opţiunea Solver Add-In,
validându-se prin apăsarea butonului OK.
Semnificaţia rubricilor şi butoanelor casetei de dialog Solver
Parameters, ce se deschide imediat după apelarea instrumentului
Solver, este următoarea:
 Set Target Cell: specifică adresa celulei care conţine scopul
sau obiectivul optimizării. Celula ce conţine scopul trebuie să
fie în mod obligatoriu o formulă;
 Equal To: stabileşte sensul optimizării potrivit scopului
propus, şi anume: maximizare (Max), minimizare (Min) sau
atingere a unei valori obiectiv (Value of:);
 By Changing Cells declară toate celulele care nu conţin
formule şi au legătură cu scopul optimizării. Altfel spus, prin
opţiunea By Changing Cells, utilizatorul selectează toate
celulele ce conţin parametrii numerici la care formula din
celula ce defineşte obiectivul (Target Cell) face referire;
 Tehnologia aplicaţiilor Office: Excel 2007| 19

 Guess propune ca celule modificabile toate celulele care nu

conţin formule de calcul şi plasează referinţele acestora în
zona celulelor variabile (By changing Cells);
 Subject to the Constraints:  conţine restricţiile impuse
modelului de optimizare;
 Butonul Add  permite adăugarea restricţiilor;
 Butonul Change  permite modificarea restricţiilor;
 Butonul Delete permite ştergerea restricţiilor;
 Butonul Solve  lansează procesul de rezolvare a problemei
de optimizare;
 Butonul Options  afişează o casetă de dialog prin care se
pot controla caracteristici avansate ale procesului de
rezolvare şi de schimbare sau înregistrare a specificaţiilor
pentru o problemă particulară;
 Reset All  anulează parametrii atribuiţi şi restabileşte
opţiunile implicite.
În caseta de dialog Solver Parameters se stabilesc următoarele
elemente: celula ce conţine obiectivul sau scopul (G23 denumită
Profit_Obtinut), sensul optimizării (Max) în rubrica Equal To:,
celulele modificabile sau ajustabile şi restricţiile impuse modelului.
Adresa celulei
de optimizat
Sensul optimizării
(Max)
Celulele care pot
fi modificate
Buton pentru
adăugarea
constrângerilor
Caseta cu restricţiile
impuse problemei

Figura 17 Elementele casetei Solver

Parameters
Adresele celulelor modificabile se pot introduce de la tastatură,
prin precizarea numelor definite anterior, separate prin semnul ;
sau pot fi selectate prin apăsarea concomitentă a tastei Control
(selecţie multiplă). Astfel, în caseta By Changing Cells se vor
regăsi adresele sau numele tuturor celulelor care nu conţin
formule şi au legătură cu scopul optimizării. Altfel spus, prin
opţiunea By Changing Cells utilizatorul selectează toate celulele
ce conţin parametrii numerici la care formula din celula ce
defineşte obiectivul (Target Cell) face referire:
 Tehnologia aplicaţiilor Office: Excel 2007| 20

Cheltuieli_Materiale; Cheltuieli_Personal; Unitati_Produse;

Cheltuieli_auxiliare (a se vedea Figura 17, pentru detalii).
Restricţiile modelului de optimizare pot influenţa atât celule
modificabile, cât şi alte celule ce conţin formule cu incidenţă
directă sau indirectă asupra scopului sau obiectivului. Declararea
restricţiilor presupune deci, compararea celulelor ce influenţează
rezultatul cu parametrii constanţi sau cu formule. Restricţiile
impuse asupra sistemului trebuie adăugate pe rând, prin apăsarea
butonului Add şi specificarea criteriilor corespunzătoare în cadrul
casetei Add Constraint.

Celula asupra
căreia se impune Restricţia
restricţia impusă
asupra
Buton pentru
celulei de
Operatori
adăugarea unei
noi restricţii comparaţie

Figura 18 Fereastra pentru adăugarea restricţiilor

Următorul tabel va explica cum vor fi stabilite condiţiile impuse
pentru problema de optimizare expusă:

Tabelul 2 Restricţiile modelului de optimizare pornind de la

cerinţele problemei

Condiţii enunţate Restricţii Solver

Cheltuielile materiale pentru un anumit Cheltuieli_materiale<=400
produs trebuie să se încadreze între
1.000 şi 400 u.m. Cheltuieli_materiale>=1.000
Cheltuielile cu personalul stabilite
pentru realizarea unui anumit produs Cheltuieli_de_personal<=3.000
sunt evaluate ca fiind situate în Cheltuieli_de_personal>=1.000
intervalul 1.000 şi 3.000 u.m.
Numărul de unităţi realizate din fiecare Unităţi_produse>=100
produs trebuie să fie minim 100 şi
maxim 400 Unităţi_produse<=400
Cantitatea vândută din fiecare produs nu $C$12>=$F$16
trebuie să depăşească numărul de unităţi $D$12>=$F$17
realizate din produsul respectiv
 Tehnologia aplicaţiilor Office: Excel 2007| 21

Condiţii enunţate Restricţii Solver

$E$12>=$F$18
$F$12>=$F$19
$G$12>=$F$20
Cuantumul cheltuielilor auxiliare nu pot
depăşi valoarea totală a cheltuielilor Cheltuieli_auxiliare<=$H$8
directe, dar nici nu pot fi mai mici decât Cheltuieli_auxiliare>=1/3*$H$8
o treime din valoarea acestora
Dacă nu se precizează un sistem corect de restricţii, solver-ul
calculează algoritmul optim prin maximizarea „către infinit” a
valorilor aditive ale modelului (resursele) şi prin minimizarea
„către infinit” a valorilor substractive (consumurile).
După completarea rubricilor casetei de dialog Solver Parameters
şi acţionarea butonului Solve, se declanşează iterativ procedura de
optimizare. La final, când problemei i s-a găsit (sau nu i s-a găsit
soluţia) se afişează caseta de dialog cu rezultatele optimizării
(Solver Results).
Rezultatul optimizării (Figura 19) presupune fie înlocuirea
vechilor parametrii cu alţii noi, găsiţi în procesul de optimizare şi
implicit transformarea valorii scop existente într-una optimizată
(Keep Solver Solution), fie restaurarea parametrilor originali şi
păstrarea vechiului rezultat (Restore Original Values).
Soluţia găsită se poate salva într-un scenariu (alături de cele
existente), activând butonul Save Scenario…

Figura 19 Caseta de dialog Solver

Results
Rezultatele optimizării sunt prezentate în Figura 20, putându-se
observa că instrumentul Solver a identificat o valoare maximă a
profitului obţinut de 22.788 u.m., la care se poate ajunge prin
respectarea condiţiilor impuse şi, totodată, a ajustat şi valorile
celulelor modificabile în sensul în care acestea vor conduce la
obţinerea rezultatului identificat.
 Tehnologia aplicaţiilor Office: Excel 2007| 22

Figura 20 Rezultatele optimizării prin Solver pentru

maximizarea profitului
Valorile optimale ale rezultatului solver-ului pot fi sintetizate, dacă
se alege un tip special de raport din caseta de dialog Solver
Results, rubrica Reports, astfel:
 Raportul de tip “Answer”: afişează valoarea celulei obiectiv,
celulele variabile cu valorile lor iniţiale şi finale, restricţiile
modelului de optimizat, precum şi informaţiile legate de
aceste restricţii (Figura 21);
 Raportul de tip “Sensitivity”: furnizează informaţii asupra
sensibilităţii sau elasticităţii modelului de optimizare, adică
variaţia soluţiei faţă de cele mai mici modificări aduse
formulei din zona Set Target Cell. Altfel spus, cu cât se
modifică soluţia la schimbarea cu o unitate a parametrilor ce
conduc la obiectivul fixat;
 Raportul tip “Limits”: afişează şi limitele superioare şi
inferioare ale modelului.
 Tehnologia aplicaţiilor Office: Excel 2007| 23

Figura 21 Raportul Solver-ului privind optimizarea