Analiză matematică - Note de curs

Prof. dr. Gabriela Cristescu

An universitar 2016-2017

Cap. 3. CALCUL DIFERENŢIAL PENTRU FUNCŢII REALE

DE MAI MULTE VARIABILE REALE

3.1. Derivate parţiale de ordinul 1

Fie n  N, n  2, f: D  Rn  R o funcţie reală de n variabile reale, care sunt

coordonatele unui vector (x1, x2, ..., xn) = x  D. Fie un punct (a1, a2, ..., an) = a  D,
interior mulţimii D.
Definiţia 3.1.1. Funcţia f este derivabilă parţial în raport cu xk, k1, 2, ..., n, în
punctul a dacă există şi este finită limita următoare:
f a1 ,..., xk ,..., an   f a1 ,..., ak ,..., an 
lim .
xk ak xk  ak
În cazul în care această limită există şi este finită, ea se numeşte derivata parţială a
funcţiei f în raport cu xk în punctul a şi se desemnează prin una dintre următoarele
notaţii consacrate:
f f a1 ,..., xk ,..., an   f a1 ,..., ak ,..., an 
f x'k a   a   Dxk f a   lim .
xk xk ak xk  ak
Definiţia 3.1.2. Funcţia f este derivabilă parţial în raport cu xk, k1, 2, ..., n, pe o
submulţime M  D dacă este derivabilă parţial în raport cu xk în fiecare punct al
mulţimii M. Mulţimea D’  D a tuturor punctelor din D în care funcţia f este
derivabilă parţial în raport cu xk se numeşte domeniul de derivabilitate parţială a
funcţiei f în raport cu xk.
Proprietatea 3.1.3. Dacă funcţiile f, g: D  Rn  R sunt derivabile parţial în raport
cu xk, k1, 2, ..., n, în punctul a  D (sau pe o submulţime M  D) şi dacă c  R,
f
atunci funcţiile (cf), f+g, f – g, fg, (dacă g  0 în punctul a sau pe mulţimea M),
g
f g (dacă f  0 şi f  1 în punctul a sau pe mulţimea M) sunt derivabile parţial în
raport cu xk, k1, 2, ..., n, în punctul a  D (sau pe submulţimea M  D) şi sunt
adevărate, în punctul a (sau pe M), următoarele egalităţi:
cf   f 
1) c ;
xk xk
 f  g  f g
2)   ;
xk xk xk
 fg  f g
3)  g f ;
xk xk xk
f f g
  g f
x x k
4)    k
g
;
x k g 2

1
 5)
 
 fg
 gf g 1
f
fg
g
ln f .
xk xk xk
Demonstraţia acestor formule de derivare se face analog cu cazul funcţiilor reale de o
variabilă reală, întrucât definiţia derivabilităţii parţiale în raport cu una dintre variabile
tratează celelalte argumente ale funcţiei drept parametri independenţi de variabila de
derivare.
Proprietatea 3.1.4 (derivarea funcţiilor compuse) Fie funcţia F: D  Rn  R, astfel
încât există funcţiile u1, u2, …, up: D  R şi f: Rp  R cu proprietatea că oricare ar
fi punctul x = (x1, x2, …, xn)  D,
 
F x1 ,..., xn   f u1 x1 ,..., xn , u 2 x1 ,..., xn ,..., u p x1 ,..., xn  .
Dacă funcţiile u1, u2, …, up sunt derivabile parţial în raport cu variabila xk în punctul
a= (a1, a2, …, an) D, iar funcţia f este derivabilă parţial în raport cu fiecare dintre
variabilele sale în punctul (u1(a), u2(a),…, up(a))  Rp , atunci funcţia F este
derivabilă parţial în raport cu variabila xk în punctul a şi este adevărată următoarea
egalitate în punctul a:

F f u1 , u 2 ,..., u p  f u1 f u 2 f u p
    ...  .
xk xk u1 xk u 21 xk u p xk

3.2. Derivate parţiale de ordin superior

Fie f: D  Rn  R o funcţie reală de n variabile reale, care este derivabilă parţial în

raport cu variabila xk, k1, 2, ..., n, pe mulţimea D’  D. Atunci, prin calculul
derivatei parţiale în raport cu xk a funcţiei f se obţine o nouă funcţie,
f
f x'k   Dxk f : D'  R ,
xk
a cărei derivabilitate parţială se poate studia în raport cu oricare dintre variabilele sale,
(x1, x2, ..., xn). Dacă această funcţie este derivabilă parţial în raport cu variabila xj pe o
mulţime D”  D’, atunci prin procesul de derivare al acestei funcţii se obţine o nouă
funcţie, numită derivata parţială de ordinul doi în raport cu variabilele xk şi xj a
funcţiei f. Se folosesc notaţiile:
 În cazul în care k = j atunci se obţine derivata parţială de ordinul doi simplă

în raport cu xk a funcţiei f , notată cu

  f 
 
xk  xk 
 
' '
 f xk
xk
2 f
 f xk xk  2 ,
"
xk
 În cazul în care k  j atunci se obţine derivata parţială de ordinul doi mixtă, în
raport cu xk şi xj a funcţiei f , calculată prin procedeul următor şi notată cu
  f 
  
  f x'k
x j  xk 
'
xj
 f x"k x j 
2 f
x j xk
.

Dacă suntem în situaţia k  j, atunci este posibilă derivarea parţială a funcţiei f în

primul rând raport cu xk şi apoi în raport cu xj, dar este posibilă, în condiţiile
derivabilităţii corespunzătoare, derivarea parţială a funcţiei f în primul rând raport cu
xj şi apoi în raport cu xk. Se obţin astfel două derivate parţiale în raport cu cele două
variabile, xk şi xj:

2
 2 f  f  2 f   f 
   şi  .
x j xk x j
 xk  xk x j xk  x j 
Prin urmare, o funcţie reală de n variabile reale poate avea:
2 f
 n derivate parţiale de ordinul doi simple, pentru k1, 2, ..., n,
x k2
2 f
 An2  nn  1 derivate parţiale de ordinul doi mixte, pentru
x j x k
j1, 2, ..., n, k1, 2, ..., n, k  j.
nn  1
Numărul derivatelor parţiale de ordinul doi mixte se reduce la C n2  , dacă
2
sunt satisfăcute condiţiile suplimentare de continuitate din teorema lui A. Schwarz:

Teorema 3.2.5 (A. Schwarz) Dacă funcţia f: D  Rn  R are derivate parţiale de

ordinul doi mixte în raport cu xk şi xj într-o vecinătate V a punctului
2 f
a=(a1,a2,...,an)D şi dacă este continuă în punctul a, atunci
x j x k
2 f 2 f
= .
x j x k x k x j
Prin urmare, în condiţiile de continuitate din teorema lui Schwarz, derivarea parţială
de ordinul doi în raport cu două variabile fixate este independentă de ordinea aplicării
variabilelor de derivare în procesul derivării.

Fie acum s  N, s  2 şi numerele naturale t1, t2, …, tn, care satisfac relaţia
t1 + t2 + … + tn = s.
Atunci, notând cu (k1, k2, … kn) o permutare a mulţimii 1, 2, ..., n, se poate
considera procesul de derivare parţială a funcţiei f de t1 ori în raport cu x k1 , de t2 ori
în raport cu x k2 , şi aşa mai departe, până la de tn ori în raport cu x kn , astfel :
 
s f    s 1 f 
 ,
t1 t2
xk xk ...xk
tn xk1  x 1 x 2 ...x n 
 t 1 t t
1 2 n  k1 k2 kn 
obţinând o derivată parţială de ordinul s a funcţiei f. Teorema lui Schwarz se aplică,
din aproape în aproape, şi pentru derivate parţiale mixte, de ordin mai mare decât doi.
De exemplu, pentru o funcţie reală de două variabile reale, f(x,y), dacă derivatele sale
3 f 3 f 3 f
parţiale de ordinul trei mixte, , , , sunt continue într-o
x 2 y xyx yx 2
vecinătate a punctului (x, y), atunci acestea sunt egale. Într-adevăr, aplicarea teoremei
lui Schwarz conduce la următorul calcul:
3 f    2 f     2 f  3 f  2  f   2  f   3 f
         .
x 2 y x  xy  x  yx  xyx xy  x  yx  x  yx 2
În general, în cazul derivatelor de ordin superior s = m + n, are loc, în condiţiile
teoremei lui Schwarz:

3
  m n f  m n f  m n f
= = = ...
x m y n x m1y n x y m x n

3.3. Extremele funcţiilor reale de mai multe variabile reale

Considerăm o funcţie f: D  Rn  R, care admite derivate parţiale de ordinul 2

simple şi mixte continue.

Definiţia 3.3.6. Un element aD este punct de minimum (maximum) local (sau
relativ) al funcţiei f dacă există o vecinătate V a punctului a cu proprietatea că
f(x)  f(a) (respectiv f(x)  f(a)),
oricare ar fi xVD. În cazul în care inegalitatea are loc oricare ar fi x D atunci a
se numeşte punct de minimum (maximum) global (sau absolut).
Definiţia 3.3.7. Dacă elementul aD este punct de minimum (maximum) local sau
global al funcţiei f atunci valoarea f(a) se numeşte minimul (maximul) local sau
global al funcţiei. Minimele şi maximele unei funcţii se numesc extreme, locale sau
globale, ale funcţiei. Punctele de minimum şi de maximum se numesc puncte de
extremum, locale sau globale, ale funcţiei.
Definiţia 3.3.8. Un element aD în care se anulează toate derivatele parţiale de
ordinul 1 ale funcţiei f se numeşte punct critic (staţionar) al funcţiei.
Prin urmare, orice punct staţionar al unei funcţii este o soluţie a sistemului de ecuaţii:
 f
 x  0
 1
f
 0
 x 2
 ...
 f
 0
 x n
Proprietatea 3.3.9. Dacă D  Rn este o mulţime deschisă, iar f: D  Rn  R admite
derivate parţiale de ordinul 2 simple şi mixte continue pe D atunci orice punct de
extremum al funcţiei f este un punct staţionar al funcţiei.
Pentru a determina punctele de extremum ale unei funcţii reale de mai multe variabile
reale se caută, prin urmare, punctele critice (staţionare) ale funcţiei. Apoi se scrie
matricea Wronskiană a funcţiei f, astfel:
 2 f 2 f 2 f 
 ( x) ( x) ... ( x) 
 x 2 x1x 2 x1x 2 
 2 1
2 2 
  f  f  f 
W(f,x) =  x x ( x) x 2 2
( x) ...
x  x
( x)  .
 2 1 2 n 
 ... ... ... ... 
 2 f 2 f 2 f 
 ( x) ( x) ... ( x) 

 x1 x n x 2 x n x n2 
Se calculează minorii de ordine succesive ale matricei Wronskiene, obţinuţi prin
bordare, pornind din colţul din stânga sus:

4
 2 f
1 ( x )  ( x) ,
x12
2 f 2 f
( x) ( x)
x12 x1x 2
 2 ( x)  ,
2 f 2 f
( x) ( x)
x 2 x1 x 22
2 f 2 f 2 f
( x) ( x) ( x)
x12 x1x 2 x1x3
2 f 2 f 2 f
 3 ( x)  ( x) ( x) ( x) , etc.
x 2 x1 x 22 x 2 x3
2 f 2 f 2 f
( x) ( x) ( x)
x3 x1 x3 x 2 x32
Teorema 3.3.10. Dacă D  Rn este o mulţime deschisă, iar f: D  Rn  R admite
derivate parţiale de ordinul 2 simple şi mixte continue pe D, iar aD este punct
staţionar al funcţiei f, considerând matricea Wronskiană W(f,a) a funcţiei f în punctul
a, atunci:
1) Dacă 1(a) > 0, 2(a) > 0, 3(a) > 0, ..., atunci elementul a este punct de
minimum al funcţiei f;
2) Dacă 1(a) < 0, 2(a) > 0, 3(a) < 0, 4(a) > 0, 5(a) < 0, ..., atunci elementul
a este punct de maximum al funcţiei f;
3) În toate celelalte cazuri, elementul a nu este un extremum al funcţiei f (poate fi
punct şa sau cu unele proprietăţi extremale direcţionale).