Diferenţiabilitate.

Extremele locale ale funcţiilor de mai multe variabile

Definiţie
o
Fie o mulţime A ⊆R2, f: A→R şi (a, b) ∈ A . Spunem că f este diferenţiabilă în (a, b) dacă ∃ λ, µ∈R şi
∃ ω: A→R o funcţie continuă în (a, b) cu ω(a, b) =0 astfel încât
f(x, y)-f(a, b)= λ(x-a)+ µ(y-b)+ ω(x, y)ρ(x, y),
unde ρ(x, y) = ( x − a )2 + ( y − b )2 .

Teorema 1
o
Dacă A ⊆R2 şi f: A→R este diferenţiabilă în (a, b)∈ A atunci f admite derivate parţiale de ordinul întâi în
raport cu x şi cu y în (a, b) (∃ f ' x ( a,b ) şi f ' y ( a,b ) ) şi λ= f ' x ( a,b ) , µ= f ' y ( a,b ) .

In consecinţă, dacă f este diferenţiabilă în (a, b), se poate scrie

f(x, y)-f(a, b)= f ' x ( a,b ) (x-a) + f ' y ( a,b ) (y-b)+ ω(x, y)ρ(x, y)
Teorema 2
o
Dacă A ⊆R2 şi f: A→R este diferenţiabilă în (a, b) ∈ A atunci f este continuă în (a, b).

Teorema 3
o
Fie A ⊆R2, f: A→R şi (a, b) ∈ A astfel încât derivatele parţiale f ' x , f ' y există pe V(a, b)⊆A şi sunt
continue în (a, b) atunci f este diferenţiabilă în (a, b).

Definiţie (diferenţiala unei funcţii)

o
Fie A ⊆R2, f: A→R şi (a, b) ∈ A astfel încât f este diferenţiabilă în (a, b). Diferenţiala de ordinul întâi a
funcţiei f în (a, b), notată df(a, b), este dată prin:
df(a, b) : R2→R, df(a, b)(x, y)= f ' x ( a,b )( x − a ) + f ' y ( a,b )( y − b )
(uneori se mai notează df(a, b)(x, y) cu df(x, y; a, b)).

Observaţie
Fie funcţiile ϕ, ψ: R2→R, ϕ(x, y)=x, ψ(x, y)=y (funcţii proiecţie) despre care se demonstrează imediat că
sunt diferenţiabile pe R2 şi ϕ'x(x, y)=1, ϕ'y(x, y)=0, ψ'x(x, y)=0, ψ'y(x, y)=1, deci
not
dϕ(a, b)(x, y)=(x-a) = dx
not
dψ (a, b)(x, y)=(y-b) = dy.
În consecinţă, dacă f este o funcţie arbitrară, diferenţiabilă în (a, b), atunci
df(a, b)= f ' x ( a,b ) dx + f ' y ( a,b ) dy
În mod analog, diferenţiala de ordinul al doilea a funcţiei f în punctul (a, b) este

d2f(a, b) = d(df)(a, b) = f " x 2 ( a,b ) d 2 x + f " y 2 ( a,b ) d 2 y + 2 f " xy ( a,b ) dxdy .

Exemplu
Pentru funcţia f: R2→R, f(x, y)=2x3y2-x2-3y+7+4e2x-y să se calculeze:
a) f " x 2 ( x, y ) , f " xy ( x, y ) , f " yx ( x, y ) , f " y 2 ( x, y ) ;

Aplicând regulile de derivare descrise mai sus se obţine

1
 f ' x ( x, y ) =6x2y2-2x+8e2x-y; f ' y ( x, y ) =4x3y-3-4e2x-y;

f " x 2 ( x, y ) =12xy2-2+16e2x-y; f " xy ( x, y ) = 12x2y-8e2x-y;

f " yx ( x, y ) = 12x2y-8e2x-y; f " y 2 ( x, y ) =4x3+4e2x-y.

b) df(a, b)(x, y), df(1, -1)(x, y) şi df(1, -1), a, b, x, y∈ R.

Conform definiţiei avem :
df(a, b)(x, y)= f ' x ( a,b )( x − a ) + f ' y ( a,b )( y − b ) =(6a2b2-2a+8e2a-b)(x-a)+(4a3b-3-4e2a-b)(y-b) şi astfel

df(1,-1)(x, y)= (4+8e3)(x-1)+(-7-4e3)(y+1), iar df(1,-1)= (4+8e3)dx+(-7-4e3)dy.

Extremele locale ale funcţiilor de mai multe variabile

Definiţie
Fie A ⊂R2, f: A→R şi (a, b)∈A. (a, b) este punct de maxim (minim) local pentru f dacă şi numai dacă
există o vecinătate V(a, b) a lui (a, b) astfel încât ∀ (x, y)∈V(a, b) avem f(a, b)≥f(x, y) (respectiv
f(a, b)≤f(x, y)).
Dacă (a, b) este un punct de minim sau maxim local atunci (a, b) se numeşte punct de extrem local.
Propoziţie
Dacă (a, b)∈A⊂R2 este un punct de extrem local pentru funcţia f: A→R şi f ' x şi f ' y există pe o
vecinătate V(a, b)⊂A atunci f ' x ( a,b ) =0 şi f ' y ( a,b ) =0.
Definiţie
Fie A⊂R2 şi f: A→R. Un punct (a, b)∈A astfel încât f ' x ( a,b ) =0 şi f ' y ( a,b ) =0 se numeşte punct
staţionar pentru f.
Teorema
Fie A⊂R2, f:A→R şi (a, b)∈A un punct staţionar pentru f. Presupunem că ∃ V(a, b)⊂A astfel încât
f∈C2(V(a, b)). Fie
 f "x2 (a, b) f "xy (a, b) 
H(a, b)=   - matricea hessiană asociată lui f în (a, b) şi
 f " yx (a, b) f " y 2 (a, b) 
 
∆1(a, b)= f "x 2 (a, b) , ∆2(a, b)=det H(a, b).
Dacă ∆2(a, b)>0 şi ∆1(a, b)≠0, atunci (a, b) este punct de extrem local, după cum urmează:
• dacă ∆1(a, b)>0 atunci (a, b) este punct de minim local;
• dacă ∆1(a, b)<0 atunci (a, b) este punct de maxim local.
Dacă ∆2(a, b)<0 şi ∆1(a, b)≠0 atunci (a, b) nu este punct de extrem local(se numeşte punct şa).

Generalizare (n>2)

Fie A⊂Rn, f:A→R, a∈A un punct staţionar pentru f astfel încât f∈C2(V(a)). Notăm matricea hessiană
 f "x12 (a ) f "x1 x2 (a ) ..... f "x1 xn (a ) 
 
 f "x2 x1 (a ) f "x22 (a ) ..... f "x2 xn (a ) 
asociată lui f în a∈A, H(a)= f "xi x j (a ) (
i , j =1, n
= )
................ .............. ..... ...............
 . Considerăm
 
 f "x x (a ) f "x x (a ) ..... f "x 2 (a ) 
 n 1 n 2 n 
f "x12 (a ) f "x1 x2 (a )
determinanţii ∆1(a)= f "x12 (a) , ∆2(a)= , …, ∆n(a)= det H(a).
f "x2 x1 (a ) f "x22 (a )

2
Se ştie că H(a) este pozitiv definită dacă şi numai dacă ∆1(a)>0, ∆2(a)>0,…, ∆n(a)>0 şi negativ definită
dacă şi numai dacă ∆1(a)<0, ∆2(a)>0,…, (-1)n∆n(a)>0. Astfel că:
a) dacă H(a) este pozitiv definită atunci x=a este punct de minim local
b) dacă H(a) este negativ definită atunci x=a este punct de maxim local
c) dacă H(a) este nedefinită atunci x=a nu este punct de extrem local (punct şa).

Exemple
1) Să se determine punctele de extrem local pentru funcţia
f : R 2 → R, f ( x, y ) = x3 + y 3 − 3x − 12 y + 1

2) O întreprindere realizează două produse în cantităţile x şi y exprimate în unităţi de măsură (u.m.).

Cheltuielile totale de producţie sunt
c ( x, y ) = 10 + 4 x − 2 y ,
iar preţurile unitare ale acestor două produse depind funcţional de nivelul producţiei astfel:
p1 ( x, y ) = 16 − x 2 , p2 ( x, y ) = 6 − 2 y .
Să se determine în ce cantităţi trebuie realizate cele două produse astfel încât profitul să fie maxim.

3) Să se determine punctele staţionare şi punctele de extrem local pentru funcţia:

f : R 2 → R , f ( x, y ) = x 2 n + y 2 n , n ∈ N *
Soluţii

1) Se calculează coordonatele punctelor staţionare, ca soluţii ale sistemului:

 f ' x ( x, y ) = 0  3x 2 − 3 = 0  x 2 − 1 = 0 ⇒ x = ±1
 ⇔  2 ⇔  2 .
 f ' y ( x, y ) = 0 3 y − 12 = 0  y − 4 = 0 ⇒ y = ±2
Astfel, funcţia f are patru puncte staţionare: A (1, 2 ) ; B (1, −2 ) ; C ( −1, 2 ) ; D ( −1, −2 ) .
Se calculează derivatele parţiale de ordinul al doilea:
f " x 2 ( x, y ) = 6 x; f " xy ( x, y ) = 0; f " yx ( x, y ) = 0; f " y 2 ( x, y ) = 6 y;
 f "x 2 ( x , y ) f "xy ( x, y )   6x 0 
Matricea hessiană este H ( x, y ) =  =  
 f " yx ( x, y ) f " y 2 ( x, y )   0 6y
 

Scriem matricea hessiană în punctele staționare găsite:

6 0  ∆1 = 6 > 0 
H A (1, 2 ) =  ,  ⇒ A (1, 2 ) punct de minim local.
 0 12  ∆ 2 = 72 > 0 
6 0  ∆1 = 6 > 0 
H B (1, −2 ) =  ,  ⇒ B (1, −2 ) nu este punct de extrem (punct şa).
 0 −12  ∆ 2 = −72 < 0 
 −6 0  ∆1 = −6 < 0 
H C ( −1, 2 ) =  ,  ⇒ C ( −1, 2 ) nu este punct de extrem (punct şa).
 0 12  ∆ 2 = −72 < 0 

 −6 0  ∆1 = −6 < 0 
H D ( −1, −2 ) =  ,  ⇒ D(− 1,−4) punct de maxim local.
 0 −12  ∆ 2 = 72 > 0 

2) Funcţia profit este

f : R 2 → R , f ( x, y ) = xp1 + yp2 − c ( x, y ) = − x3 − 2 y 2 + 12 x + 8 y − 10 .
Punctele staţionare se obţin ca soluţii ale sistemului
3
  f ' x ( x, y ) = 0 −3 x 2 + 12 = 0
 ⇔ .
 f ' y ( x, y ) = 0  −4 y + 8 = 0
Cum x şi y sunt pozitive se obţine unicul punct staţionar A(2, 2).
 f "x2 ( x, y ) f "xy ( x, y )   −6 x 0 
Matricea hessiană va fi H(x, y)=  =
 f " yx ( x, y ) f " y 2 ( x, y )   0 −4 
 
 −12 0  ∆1 = −12 < 0 
şi pentru punctul A(2, 2) aceasta devine HA(2, 2)=   cu  ⇒ A(2, 2) punct de
 0 −4  ∆ 2 = 48 > 0 
maxim local. Acesta va fi şi punct de maxim al profitului f, iar cantităţile optime vor fi x=2, y=2.

 f ' x ( x, y ) = 0  2nx
2 n −1
=0
3) Punctele staţionare se obţin din sistemul  ⇔ .
 f ' y ( x, y ) = 0 2ny 2 n −1 = 0
Se observă că A(0, 0) este unicul punct staţionar al funcţiei f .
 f "x 2 ( x , y ) f "xy ( x, y )   2n(2n − 1) x 2 n − 2 0 
Matricea hessiană va fi H(x, y)=  =  
 f " yx ( x, y ) f " y 2 ( x, y )   0 2n(2n − 1) y 2 n − 2 
 
0 0
şi pentru punctul staţionar A(0, 0) aceasta devine: H(0, 0)=   cu ∆1 = 0, ∆ 2 = 0 deci algoritmul
0 0
anterior nu poate fi aplicat.
Se observă însă, că f (0,0) = 0 şi f ( x, y ) ≥ 0, ∀( x, y ) ∈ R 2 , astfel că f ( x, y ) ≥ f (0,0), ∀( x, y ) ∈ R 2 .
Ca urmare, conform definiţiei, A(0, 0) este punct de minim (global) pentru f .

Aplicaţii în economie
Fie o mulţime A⊆Rn şi o funcţie f: A→R care admite derivate parţiale de ordinul întâi pe A, f ' xi : A→R,

∀ i=1,n . Se definesc noţiunile:

Valoare marginală (viteza de variaţie) a lui f în raport cu xi în punctul (x1, x2, …, xn) prin
VM f ,xi = f ' xi ( x1 ,...,xn )

Ritmul de variaţie a lui f în raport cu xi în punctul (x1, x2, …, xn) prin

f ' xi ( x1 ,...,xn )
R f ,xi =
f ( x1 ,...,xn )

Elasticitatea lui f în raport cu xi prin
f ' xi ( x1 ,...,xn )
E f ,xi = .
f ( x1 ,...,xn )
xi
Presupunem că într-o piaţă concurenţială se vând n produse X1, …, Xn cu preţurile p1, …, pn. In acest caz,
cererea de produs Xi, notată yi, este o funcţie depinzând de preţurile p1, …, pn: yi = fi (p1, …, pn), i=1,n .

Presupunem că ∀i=1,n , fi admite derivate parţiale de ordinul întâi în raport cu toate variabilele pj, ∀j= 1,n

(∃ ( fi )' p j ( p1 ,..., pn ) ∀i, j= 1,n ).

4
In aceste condiţii, valoare marginală VM fi ,p j = ( fi )' p j ( p1 ,..., pn ) arată viteza variaţiei cererii yi în raport

cu variaţia preţului pj când celelalte preţuri rămân constante. De exemplu, în mod normal
( fi )' p ( p1 ,..., pn ) <0,
i
adică odată cu creşterea preţului pi, când celelalte preţuri sunt constante, este

determinată o scădere a cererii produsului Xi.

( fi ) ' p ( p1 ,..., pn )
O informaţie mai relevantă în această direcţie o oferă elasticitatea parţială E fi , p j = j
,
f i ( x1 ,..., xn )
pj

care indică viteza variaţiei relative a cererii yi în raport cu variaţia preţului pj când celelalte preţuri rămân
constante.
Mai departe, considerăm doi indici i, j= 1,n , i≠j şi valorile marginale ( fi )' p ( p1 ,..., pn )
j
şi

( f j )' p ( p1 ,..., pn ) . Dacă ( fi )' p ( p1 ,..., pn ) >0, ( f j )' p ( p1 ,..., pn ) >0, atunci produsele Xi şi Xj se numesc
i j i

concurente (cererea produsului Xi creşte când preţul produsului Xj, adică pj, creşte, şi invers). Dacă

( fi )' p ( p1 ,..., pn ) < 0, ( f j )' p ( p1 ,..., pn ) < 0, atunci produsele Xi şi Xj se numesc complementare (cererea
j i

pentru unul din produse scade când creşte preţul celuilalt).

Exemplu
Fie două produse X1, X2 şi cererea produsului X1 modelată de funcţia:
Q1 ( p1 , p2 , y ) = 100 − 2 p1 + p2 + 0,1y , unde p1 şi p2 sunt, respectiv preţurile produselor X1, X2 iar y

este venitul mediu. Dacă se consideră p1 = 10 , p2 = 20 şi y = 1000 , atunci să se determine:

a) elasticitatea proprie a produsului X1, EQ1 , p1 ;

( Q1 )' p ( p1 , p2 , y )
Avem formula elasticităţii EQ1 , p1 ( p1 , p2 , y ) = 1
. Este uşor de observat că:
Q1 ( p1 , p2 , y )
p1

( Q1 )' p ( p1 , p2 , y ) =-2
1
iar pentru p1 = 10 , p2 = 20 , y = 1000 Q1 (10,20 ,1000 ) = 200 . Astfel că

−2
EQ1 , p1 (10 , 20 ,1000 ) = = −0 ,1 .
200
10
b) elasticitatea încrucişată a lui X1, EQ1 , p2 ;

1
În mod analog cu punctul a) avem EQ1 , p2 (10 ,20 ,1000 ) = = 0 ,1 .
200
20
c) elasticitatea lui X1 în raport cu venitul, EQ1 , y ;

0 ,1
Ca şi la punctele precedente obţinem EQ1 , y (10 , 20 ,1000 ) = = 0 ,5 .
200
1000
5