CURS 3: EXTREMELE

FUNCŢIILOR DE MAI
MULTE VARIABILE

Extreme locale

DEFINIŢIE. Fie f : A ⊆ Rn −→ R, a = (a1 , ..., an ) ∈ A mulţime

deschisă.
1) a este punct de extrem local pentru f dacă ∃V ∈ V(a) astfel
ı̂ncât
f (x) − f (a) ≥ 0, ∀x ∈ V ( a este punct de minim local);
sau
f (x) − f (a) ≤ 0, ∀x ∈ V ( a este punct de maxim local).
2) a este punct staţionar pentru f dacă f este diferenţiabilă ı̂n a şi
df (a) = 0, ceea ce revine la fx′ 1 (a) = 0, fx′ 2 (a) = 0, ..., fx′ n (a) = 0.
OBSERVAŢIE. Punctele staţionare se găsesc rezolvând un sistem
de ecuaţii( nu ı̂ntotdeauna rezolvabil prin metode elementare!).

TEOREMA LUI FERMAT Fie f : A ⊆ R2 −→ R diferenţiabilă;

a = (a1 , a2 , ..., an ) ∈ A un punct de extrem local pentru f
=⇒ a punct staţionar pentru f .

1
2

Interpretare: Punctele de extrem local ale unei funcţii definite pe

o mulţime deschisă se găsesc printre cele staţionare (dacă există!).

OBSERVAŢIE. 1) Nu toate punctele staţionare sunt de extrem local

(este posibil ca niciunul să nu fie).
2) Este esenţial ca A să fie mulţime deschisă.

În continuare, vom prezenta o METODĂ prin care se decide care

dintre punctele staţionare este de extrem local.
( )
Plecând de la matricea hessiană Hf (a) = fx”i xj (a) , se con-
i,j=1,n
struieşte diferenţiala a II-a:
∑
n
2
d f (a) = fx”i xj (a)dxi dxj
i,j=1

Minorii de ordin 1,2,...,n din stânga sus ai Hessianei se notează

prin ∆1 , ∆2 , ..., ∆n .
∆1 = fx”2 (a)
1
 
 
 f ”2 (a) fx”1 x2 (a) 
∆2 =  ”x1 ”


 fx2 x1 (a) fx22 (a) 

..
.
∆k = minorul de ordin k din stânga-sus, format cu elemente din
primele k linii şi primele k coloane
..
.
∆n = detHf (a)

DEFINIŢIE. Spunem că

•d2 f (a) este pozitiv definită dacă ∆1 > 0, ∆2 > 0, ..., ∆n > 0;
•d2 f (a) este negativ definită dacă ∆1 < 0, ∆2 > 0, ∆3 < 0, ş.a.m.d.
 3

TEOREMĂ.(Condiţie suficientă pentru extrem)

Fie f : A ⊆ Rn −→ R cu derivate parţiale de ordin II continue
pe mulţimea deschisă A şi a = (a1 , ..., an ) ∈ A un punct staţionar.
Atunci:
a) Dacă d2 f (a) este pozitiv definită, a este punct de minim local pentru
f.
b) Dacă d2 f (a) este negativ definită, a este punct de maxim local
pentru f .
c) Dacă ∆k ̸= 0, ∀k = 1, n( toţi nenuli), dar nu este ı̂ndeplinită condiţia
de la a) sau b), atunci a este punct şa( punct staţionar care nu este
de extrem local).
d) Dacă există un minor ∆k = 0, atunci nu se poate preciza, ı̂n general,
natura punctului staţionar( metoda aceasta nu se poate aplica şi se
ı̂ncearcă altceva).

EXEMPLU. Vom determina punctele de extrem local ale funcţiei

f : R2 −→ R, f (x, y) = xy 2 ex−y

Se observă că funcţia este cu variabile separabile. Se poate scrie

f (x, y) = (xex )(y 2 e−y ),

exprimare ce poate ajuta la calculul mai rapid al derivatelor parţiale
de prim ordin. Acestea sunt:
{
fx′ (x, y) = (x + 1)y 2 · ex−y
f ”y (x, y) = xy(2 − y)ex−y
Ţinând seama că ex−y > 0 pentru orice valori ale lui (x, y) ∈ R2 ,
sistemul de ecuaţii
{ {
fx′ (x, y) = 0 (x + 1)y 2 = 0
este echivalent cu sistemul
fy′ (x, y) = 0 xy(2 − y) = 0
(x + 1)y 2 = 0 ⇐⇒ y = 0 sau x = −1
4

xy(2 − y) = 0 ⇐⇒ x = 0 sau y = 0 sau y = 2

care conduc la 2 × 3 = 6 cazuri:
• x = 0, y = 0. Se obţine (0, 0);
• y = 0, y = 0. Se obţine mulţimea {(λ, 0)/λ ∈ R};
• y = 0, y = 2. Imposibil!
• x = −1, x = 0. Imposibil!
• x = −1, y = 0. Se obţine (−1, 0);
• x = −1, y = 2. Se obţine (−1, 2);
Am găsit o infinitate de puncte staţionare: {(λ, 0)/λ ∈ R} şi (−1, 2).

Determinăm derivatele parţiale de ordin II:



 fx”2 (x, y) = (x + 2)y 2 ex−y





”
fxy (x, y) = (x + 1)y(2 − y)ex−y = fyx
”
(x, y)






 fy”2 (x, y) = x(y − 4y + +2)ex−y
şi construim matricea Hessiana

 
(x + 2)y 2 ex−y (x + 1)y(2 − y)ex−y
Hf (x, y) = 



(x + 1)y(2 − y)ex−y x(y − 4y + +2)ex−y

Luăm, pe rând, ct̂e un punct staţionar, construim Hessiana ı̂n acel

punct şi interpretăm natura punctului staţionar.

( )
4e−3 0
Hf (−1, 2) = , cu ∆1 = 4e−3 > 0, ∆2 = 2e−3 > 0
0 2e−3

Punctul (−1, 2) este punct de minim local.

 5

( )
0 0
Hf (λ, 0) = , având ∆1 = 0 ???
0 2λeλ
Metoda ce foloseşte minorii Hessianei nu poate fi aplicată. Vom ı̂ncerca
să evaluăm semnul diferenţei

f (x, y) − f (λ, 0) = xy 2 · ex−y

care se observă că este dat de semnul lui x. Distingem 3 cazuri.
Cazul I: dacă λ < 0, atunci există o vecinătate V a punctului (λ, 0)
astfel ı̂ncât x < 0, ∀(x, y) ∈ V , deci f (x, y) − f (λ, 0) < 0, ∀(x, y) ∈ V
şi (λ, 0) este punct de maxim local.
Cazul II: dacă λ > 0, atunci există o vecinătate V a punctului (λ, 0)
astfel ı̂ncât x > 0, ∀(x, y) ∈ V , deci f (x, y) − f (λ, 0) > 0, ∀(x, y) ∈ V
şi (λ, 0) este punct de minim local.
Cazul III: dacă λ = 0, atunci, oricare ar fi vecinătatea V a punctului
(0, 0), putem găsi un punct (x1 , 0) ∈ V , cu x1 < 0 şi un punct (x2 , 0) ∈
V , cu x2 > 0 şi f (x1 , 0) − f (0, 0) < 0, iarf (x2 , 0) − f (0, 0) > 0. Prin
urmare, (0, 0) nu este punct de extrem local; este punct şa.

EXERCIŢII REZOLVATE. Să se determine extremele locale ale

funcţiilor:

a) f (x, y) = x2 + 3xy + 3y 2 − 6x + 3y − 6 ;

c) f (x, y) = 2xy − 5x2 − 2y 2 + 4x − 4 ;

d) f (x, y) = x2 + 2xy ;

e) f (x, y) = y − x2 ;

f) f (x, y) = x2 + xy + y 2 + 3x − 3y + 4 ;

h) f (x, y) = (x − 2y + 1)2 ;
6

j) f (x, y) = x3 + y 3 − 3xy + 2;

k) f (x, y) = x4 + y 4 − 2x2 + 4xy − 2y 2 − 1;

Rezolvare: a) Calculăm derivatele parţiale de ordinul 1:

fx′ (x, y) = 2x + 3y − 6

fy′ (x, y) = 3x + 6y + 3
Determinăm punctele staţionare, egalând cu zero derivatele parţiale
de ordinul 1. Obţinem sistemul de ecuaţii:
{
2x + 3y − 6 = 0
3x + 6y + 3 = 0
ce are soluţie unică x = 15, y = −8, deci func tia are un singur punct
staţionar şi anume (15,-8).
Verificăm dacă este chiar punct de extrem local( chiar dacă este unicul
punct staţionar, nu rezultă că este punct de extrem!). Pentru aceasta,
calculăm derivatele parţiale de ordinul al doilea:

f ”x2 (x, y) = 2 , f ”xy (x, y) = 3

f ”yx (x, y) = 3 , f ”y2 (x, y) = 6

şi formăm cu ele matricea hessiană
( )
2 3
Hf (x, y) =
3 6
care, se observă cu uşurinţă, are componentele constante(ı̂n acest caz),
deci hessiana lui f ı̂n punctul staţionar (15,- 8) coincide cu aceasta
( )
2 3
Hf (15, −8) =
3 6
 7

Se calculează minorii din stânga sus ai matricii

Hf (15, −8)

şi se obţine:
∆1 = 2 · 6 = 12 , ∆2 = 2 · 6 − 3 · 3 = 3
Toţi minorii sunt nenuli. Se compară cu zero. Întrucât

∆1 > 0 , ∆2 > 0
diferenţiala a doua d2 f (15, −8) = 2dx2 + 6dxdy + 6dy 2 are forma
canonică

1 ∆1 2 1 2 2 2
d2 f (15, −8) = du2 + dv = du + dv > 0
∆1 ∆2 2 3
(este funţională pozitiv definită), deci punctul staţionar (15,-8) este
punct de minim local.
Observaţie: Întrucât hessiana lui f are componente constante, diferenţiala
a doua a lui f are aceeaşi expresie pe o ı̂ntreagă vecinătate (oarecare)
a punctului (15,-8) şi este, deci, pozitiv definită pe această vecinătate.
Funcţia f este strict convexă pe orice vecinătate a punctului staţionar,
deci pe ı̂ntreg R2 , iar (15,-8) este punct de minim global şi este unic.
Prin urmare, f (x, y) ≥ f (15, −8) , oricare ar fi (x, y) ∈ R2 . Cum
f(15,- 8)= -63 , se obţine

f (x, y) ≥ −63 , ∨(x, y) ∈ R2

c) Se rezolvă sistemul de ecuaţii obţinut prin egalarea cu 0 a derivatelor

parţiale de ordinul I:
{
2y − 10x + 4 = 0
2x − 4y = 0
şi se obţine punctul staţionar ( 49 , 92 ).
Hessiana lui f este
8

( )
−10 2
Hf (x, y) =
2 −4

În punctul staţionar,

4 2
Hf ( , ) = Hf (x, y)
9 9
Calculăm minorii

∆1 = −10 < 0 , ∆2 = 36 > 0

deci punctul ( 49 , 29 ) este punct de extrem local, şi anume de maxim(chiar
global).
d) f are derivatele parţiale de ordinul I
{
2x + 2y = 0
2x = 0
şi un singur punct critic, originea (0,0) .
Hessiana lui f este
( )
2 2
Hf (0, 0) = Hf (x, y) =
2 0
cu ∆1 = 2 > 0 , ∆2 = −4 < 0
Prin urmare, (0,0) este punct şa.
e) Nu are puncte staţionare, derivatele parţiale de ordinul I fiind:

fx′ (x, y) = −2x

fy′ (x, y) = 1 ̸= 0
şi, ı̂ntrucât funcţia este definită pe o mulţime deschisă(R2 ), funcţia nu
are puncte de extrem.
f) Se determină punctele critice rezolvând sistemul de ecuaţii
 9

{
fx′ (x, y) = 2x + y + 3 = 0
fy′ (x, y) = x + 2y − 3 = 0
ce are doar o soluţie, (1,1).
( )
2 1
Hf (1, 1) = Hf (x, y) =
1 2
iar ∆1 = 2 > 0 , ∆2 = 3 > 0, ceea ce spune că (1,1) este punct de
minim (global).
h) Se observă cu uşurinţă că funcţia admite o infinitate de puncte
de minim global şi anume punctele dreptei de ecuaţie x-2y+1=0, cu
valoarea minimă
( egală
) cu zero.
2 −4
Hf = (cu componente constante, deci aceeaşi pentru
−4 8
orice punct staţionar),
având minorii ∆1 = 2, ∆2 = 0.
Metoda aplicată ı̂n exerciţiile precedente nu funcţionează ı̂n acest
caz.
Se studiază semnul expresiei

f (x, y) − f (x0 , y0 ) = (x − 2y + 1)2 ≥ 0

oricare ar fi (x, y) ∈ R2 , pentru oricare punct staţionar (x0 , y0 ).

j) Se găsesc punctele staţionare (0,0) şi (1,1).
( )
6x −2
Hessiana Hf (x, y) = ,
−2 6y
( ) ( )
0 −2 6 −2
iar Hf (0, 0) = , Hf (1, 1) =
−2 0 −2 6
Se obţine, fără dificultate, că (1,1) este punct de minim local.
Pentru (0,0), se studiază semnul diferenţei
f (x, y) − f (0, 0) = x3 + y 3 − 3xy pe o vecinătate a originii.
Întrucât f (x, 0) − f (0, 0) = x3 , pentru orice alegere a vecinătăţii V
a lui (0,0), diferenţa f(x,0) - f(0,0) va lua atât valori pozitive, cât şi
10

valori negative. Nu există o vecinătate a originii pe care f(x,y) - f(0,0)

să aibă semnul constant. Punctul (0,0) este punct şa.
k) Derivatele parţiale ale funcţiei f sunt:

fx′ (x, y) = 4(x3 − x + y)

fy′ (x, y) = 4(y 3 + x − y),

√ √ √ √
iar punctele staţionare: (0, 0), ( 2, − 2), (− 2, 2).
Se calculează derivatele parţiale de ordinul al II-lea şi se formează
matricea hessiana:
( )
4(3x2 − 1) 4
Hf (x, y) =
4 4(3y − 1)y
2

( )
−4 4
În origine, Hf (0, 0) = are un minor ∆2 = 0. Se
4 −4
evaluează semnul diferenţei
f (x, y) − f (0, 0) = x4 + y 4 − 2x2 + 4xy − 2y 2 = x4 + y 4 − 2(x − y)2 ,
pe o vecinătate a lui (0,0).
f (x, y) − f (0, 0) = x4 − 2x2 = x2 (x2 − 2) < 0, pentru x2 < 2.
f (x, x) − f (0, 0) = 2x4 ≥ 0, pentru orice x.
Deci, pentru orice alegere a vecinătăţii V a lui (0,0), diferenţa
f (x, y) − f (0, 0) ia atât valori pozitive, cât şi negative. Originea (0,0)
este punct şa. ( )
√ √ 20 4
Hf ( 2, − 2) = are ∆1 = 20 > 0, ∆2 = 384 > 0, deci
4 20
√ √
( 2, − 2) este punct de √ minim
√ local.
Analog, punctul (− 2, 2) este tot de minim local.

TEMĂ. Să se determine punctele de extrem local ale următoarelor

funţii f : D −→ R, unde D este domeniul maxim de definiţie.

a) f (x, y) = xy + 50
x
+ 20
y
− 3;
 11

b) f (x, y, z) = x2 + y 2 + z 2 − xy + x − z;

c) f (x, y, z) = 2x2 + 2y 2 + z 2 + 2(xy + yz + x + y + 3z);

d) f (x, y, z) = 2x2 + y 2 − xy − xz + 2z;

e) f (x, y, z) = x2 + 2y 2 + z 2 − xy + x − 2z;

f) f (x, y, z) = x2 + 4y 2 + 9z 2 + 6xy − 2x;

g) f (x, y, z) = 2x2 − y 2 − 4z 2 − 4xy − 2x − 2y − 4z;

h) f (x, y) = x3 y + xy 3 − 8xy + 9;

1 1
i) f (x, y, z) = xyz + x
+ y
+ z1 ;
j) f (x, y) = x
y
+ xy ;
k) f (x, y) = x
y
+ y
x
+ y 2 − 4y;
l) f (x, y) = x3 y 2 (6 − x − y);
m) f (x, y) = e−(x
2 +y 2 )
;

Răspunsuri:
a) (5,2) este punct de minim local; b) (− 23 , − 13 , 12 ) este de minim global;

c) (-3, 5, -8) este punct de minim global; d)(2,1,7) este punct şa;
e) (− 47 , − 17 , 1) punct de minim local; f) (− 15 8
, − 15
1 1
, 9 ) este punct de
minim local; g) (− 16 , − 23 , − 21 ) este punct şa.
√ √ √ √ √ √
h) √( 2, √ 2) şi (− 2, − 2)-puncte de minim
√ local; (
√ 2, − 2) şi
(− 2, 2)- puncte de maxim local; (± 2, 0) , (0, ± 2) şi (0, 0)-
puncte şa. ;

i) (1, 1, 1)- punct de minim local; (−1, −1, −1)- punct de maxim local;
j) (a, a)- puncte de minim local; (a, −a)-puncte de maxim local , pen-
tru orice a ∈ R∗ ;
12

k) (2, 2)- punct de minim local; (−2, 2)- punct şa; l) (3, 2)-punct de
maxim local; (0, 0)-punct şa; m) (0,0) punct de maxim global;