Analiză matematică

Funcţii derivabile - continuare (schiţă)

1. Reguli de derivare
Teoremă. Fie I ⊂ R un interval, f, g : I → R două funcţii derivabile ı̂n
x0 ∈ I şi λ ∈ R. Atunci funcţiile f + g, λf, f g sunt derivabile ı̂n x0 şi avem
0
(f + g) (x0 ) = f 0 (x0 ) + g 0 (x0 ) ,
0
(λf ) (x0 ) = λf 0 (x0 ) ,
0
(f g) (x0 ) = f 0 (x0 ) g (x0 ) + f (x0 ) g 0 (x0 ) ,
f
Dacă, ı̂n plus, g (x0 ) 6= 0, atunci funcţia este derivabilă ı̂n x0 şi avem
g
 0
f f 0 (x0 ) g (x0 ) − f (x0 ) g 0 (x0 )
(x0 ) = .
g g 2 (x0 )

Demonstraţie. Folosind derivabilitatea funcţiilor f şi g ı̂n punctul x0 avem

 
(f + g) (x) − (f + g) (x0 ) f (x) − f (x0 ) g (x) − g (x0 )
lim = lim +
x→x0 x − x0 x→x0 x − x0 x − x0

f (x) − f (x0 ) g (x) − g (x0 )

= lim + lim = f 0 (x0 ) + g 0 (x0 ) ,
x→x0 x − x0 x→x 0 x − x0
0
deci funcţia f + g este derivabilă ı̂n x0 şi (f + g) (x0 ) = f 0 (x0 ) + g 0 (x0 ) .

Teoremă. Fie I, J două intervale ale lui R şi g : I → J, f : J → R două

funcţii. Dacă g este derivabilă ı̂n x0 ∈ I şi f este derivabilă ı̂n g (x0 ) ∈ J,
atunci funcţia compusă f ◦ g : I → R este derivabilă ı̂n x0 şi are loc
0
(f ◦ g) (x0 ) = f 0 (g (x0 )) · g 0 (x0 ) .

Exemple. 1) Fie h : R → R, h (x) = sin x2 + 1 .

1
 2) Fie h : R → R, h (x) = cos2 (3x) .

Teoremă. Fie I, J două intervale ale lui R şi fie f : I → J o funcţie

continuă şi bijectivă. Dacă f este derivabilă ı̂n x0 ∈ I şi f 0 (x0 ) 6= 0, atunci
funcţia inversă f −1 este derivabilă ı̂n punctul y0 = f (x0 ) şi are loc

0 1
f −1 (y0 ) = .
f0 (x0 )
h π πi
Exemplu. Fie funcţia f : − , → [−1, 1] , f (x) = sin x.
2 2

Observaţie. Dacă u şi v sunt funcţii derivabile şi u > 0, atunci funcţia
v
u = eln u = ev ln u are derivata
v

0
 u 0  u 0
(uv ) = ev ln u v 0 ln u + v · = uv v 0 ln u + v · .
u u
Exemplu. f (x) = xsin x , x > 0.

2. Tabloul de derivare al funcţiilor elementare

Funcţia Derivata Domeniul de derivabilitate
c (constantă) 0 R
x 1 R
xn , n ≥ 1 ı̂ntreg nxn−1 R
xr , r real rxr−1 cel puţin (0, ∞)
√ 1
x √
2 x
(0, ∞)
1
ln x x (0, ∞)
ex ex
R
ax , a > 0, a 6= 1 ax ln a R
sin x cos x R
cos x − sin x R
1
tg x cos2 x cos x 6= 0
ctg x − sin12 x sin x 6= 0
arcsin x √ 1 (−1, 1)
1−x2
1
arccos x − √1−x 2
(−1, 1)
1
arctg x 1+x2 R
1
arcctg x − 1+x 2 R

2
 3. Derivate de ordin superior
Definiţie. Fie funcţia f : I → R, unde I ⊆ R este un interval.
Spunem că funcţia f este de două ori derivabilă ı̂ntr-un punct x0 ∈ I dacă:
• f este derivabilă ı̂ntr-o vecinătate a punctului x0 şi
• f 0 este derivabilă ı̂n x0 .
În acest caz, derivata lui f 0 ı̂n punctul x0 se numeşte derivata a doua a lui f
d2 f
ı̂n x0 şi se notează prin f 00 (x0 ) sau (x0 ), adică
dx2
d2 f 0
f 00 (x0 ) = (x0 ) = (f 0 ) (x0 ) .
dx2
Definiţie. Fie f : I → R, unde I ⊆ R este un interval.
Spunem că funcţia f este de n (n ≥ 2) ori derivabilă ı̂n x0 ∈ I dacă:
• f este de derivabilă de n − 1 ori pe o vecinătate a lui x0 şi
• derivata de ordinul n − 1, notată prin f (n−1) , este o funcţie derivabilă ı̂n x0 .
dn f
Derivata de ordinul n a funcţiei f ı̂n x0 , notată prin f (n) (x0 ) sau (x0 )
dxn
este definită prin
dn f  0
f (n) (x0 ) = (x 0 ) = f (n−1)
(x0 ) .
dxn

Exemple. 1) Funcţia f : R → R, f (x) = cex , c ∈ R.

2) Funcţia f : R → R, f (x) = sin x.

4. Aplicaţii directe ale derivatelor

a) Viteza şi acceleraţia unui mobil
Considerăm un mobil care se deplasează o axă, pe care au fost fixate o
origine, un sens şi o unitate de măsură. Notăm cu s (t) abscisa punctului unde
se află mobilul la momentul t. Presupunem că s este o funcţie derivabilă ı̂ntr-un
punct t0 . Atunci viteza instantanee v (t0 ) a mobilului la momentul t0 este:

v (t0 ) = s0 (t0 ) .

Dacă funcţia s este de două ori derivabilă ı̂n t0 , atunci

s00 (t0 ) = v 0 (t0 ) = a(t0 )

se numeşte acceleraţia mobilului la momentul t0 .

3
 Exemplu. Spaţiul parcurs de o particulă ı̂n mişcare rectilinie neuniformă
este dat de legea
s (t) = t3 − 6t2 + 9t,
unde timpul t este exprimat ı̂n secunde şi distanţa s ı̂n metri.
a) Să se determine viteza la momentul t.
b) Care este viteza după 2 secunde? Dar după 4 secunde?
c) Când particula este ı̂n repaus?
d) Când se deplasează ı̂nainte?
e) Găsiţi distanţa totală parcursă de particulă ı̂n primele 5 secunde.
f) Găsiţi acceleraţia la momentul t şi pentru t = 4s.
g) Când particula se deplasează cu viteză crescătoare? Când ı̂ncetineşte?

b) Intensitatea curentului electric

Q (t) = sarcina care trece printr-o secţiune a unui conductor ı̂n intervalul de
timp [0, t].

Dacă fixăm un moment t0 şi presupunem că funcţia Q este derivabilă ı̂n t0 ,
atunci derivata Q0 (t0 ) este viteza de variaţie a sarcinii electrice la momentul t0 ,
numită intensitatea curentului electric la momentul t0 :

Q (t) − Q (t0 )
i (t0 ) = Q0 (t0 ) = lim ,
t→t0 t − t0

Exemplu. Q (t) = 2 cos πt.

c) Densitatea liniară de masă

Să presupunem că avem o tijă neomogenă, asimilată cu un interval [a, b].
Pentru orice punct x ∈ [a, b], m (x) este masa porţiunii cuprinsă ı̂n intervalul
[a, x].

4
 m (x) − m (x0 )
Fixând un punct x0 ∈ (a, b) , raportul , x 6= x0 , reprezintă
x − x0
densitatea medie de masă ı̂ntre punctele x, x0 . Densitatea liniară de masă
ı̂n punctul x0 este:
m (x) − m (x0 )
ρ (x0 ) = m0 (x0 ) = lim (in ipoteza cǎ existǎ).
x→x0 x − x0
Exemplu. m (x) = x3 + 3x, x ∈ [0, 4].

d) Aproximări liniare
Ecuaţia tangentei la curba y = f (x) ı̂n punctul (x0 , f (x0 )) este:

y = f (x0 ) + f 0 (x0 ) · (x − x0 ) .

Pentru orice x ”suficient de apropiat” de x0 are loc:

f (x) ' f (x0 ) + f 0 (x0 ) · (x − x0 ) . (1)

(1) se numeşte formula de aproximare liniară (standard) a lui f ı̂n jurul

punctului x0 . Funcţia liniară

L (x) = f (x0 ) + f 0 (x0 ) (x − x0 )

se numeşte liniarizarea lui f ı̂n x0 .

5. Diferenţiala unei funcţii

Fie f : I → R o funcţie derivabilă ı̂ntr-un punct x0 ∈ I.
Avem
f (x) − f (x0 )
f 0 (x0 ) = lim ,
x→x0 x − x0
deci
f (x) ' f (x0 ) + f 0 (x0 ) · (x − x0 ) ı̂n vecinătatea lui x0
sau
f (x0 + h) ' f (x0 ) + f 0 (x0 ) · h pentru h suficient de mic.

5
 Definiţie. Se numeşte diferenţiala lui f ı̂n x0 funcţia df (x0 ) : R → R
definită prin
df (x0 ) (h) = f 0 (x0 ) · h, ∀h ∈ R.

Observaţie. Pentru h suficient de mic, avem

f (x0 + h) − f (x0 ) ' df (x0 ) (h) .

Observaţie. Derivata funcţiei f ı̂n punctul x0 este un număr, ı̂n timp ce

diferenţiala lui f ı̂n x0 este o funcţie liniară.

Pentru funcţia identică i (x) = x, x ∈ R, avem i0 (x) = 1, ∀x ∈ R, astfel

ı̂ncât
di (x) (h) = i0 (x) h = h, ∀h ∈ R.
not
Notăm di (x) = dx. Avem dx (h) = h, ∀h ∈ R. Atunci,

df (x0 ) (h) = f 0 (x0 ) dx (h) , ∀h ∈ R,

sau
df (x0 ) = f 0 (x0 ) dx, (2)
ı̂n sensul egalităţii funcţiilor. Deci pentru un punct arbitrar avem:
df
df (x) = f 0 (x) dx şi f 0 (x) = (x) .
dx
Exemplu. 1) f (x) = sin x, x ∈ R.

2)f (x) = ex , x ∈ R.

6
 Reguli de diferenţiere:

d (f + g) = df + dg;
d (λf ) = λdf, λ ∈ R;
d (f g) = gdf + f dg;
 
f gdf − f dg
d = .
g g2
Dacă u : I → J şi f : J → R atunci diferenţiala funcţiei compuse f ◦ u este:

d (f (u (x))) = f 0 (u (x)) du (x) .

Fie f de n ori derivabilă ı̂n x0 .

Atunci diferenţiala de ordin n a funcţiei f ı̂n punctul x0 este funcţia
dn f (x0 ) : R → R definită prin

dn f (x0 ) (h) = f (n) (x0 ) hn , ∀h ∈ R,

sau, pe scurt,
n
dn f (x0 ) = f (n) (x0 ) (dx) = f (n) (x0 ) dxn .
Deci pentru un punct arbitrar:

dn f (x) = f (n) (x) dxn .

1
Exemplu. f (x) = , x ∈ R\ {0} .
x

Aplicaţii ale derivatelor

Puncte de extrem. Teorema lui Fermat

Definiţie. Fie funcţia f : I ⊆ R → R şi x0 ∈ I.

(i) Spunem că x0 este punct de maxim local (relativ) al funcţiei f dacă
există o vecinătate V a punctului x0 astfel ı̂ncât

f (x) ≤ f (x0 ) , pentru orice x ∈ V ∩ I.

În acest caz, valoarea f (x0 ) se numeşte un maxim relativ al lui f.

(ii) Spunem că x0 este punct de minim local (relativ) al funcţiei f dacă
există o vecinătate V a punctului x0 astfel ı̂ncât să avem

f (x) ≥ f (x0 ) , pentru orice x ∈ V ∩ I.

În acest caz, valoarea f (x0 ) se numeşte un minim relativ al lui f.

(iii) Punctele de maxim şi minim local ale funcţiei f se numesc puncte de
extrem local (relativ) ale lui f.

7
 Teoremă. (Teorema lui Fermat). Fie I un interval deschis al lui R,
x0 ∈ I şi fie funcţia f : I → R. Dacă
(i) x0 este punct de extrem local al funcţiei f,
(ii) f este derivabilă ı̂n x0 ,
atunci f 0 (x0 ) = 0.
Demonstraţie. Să presupunem că x0 este punct de maxim local al funcţiei
f. Atunci, există V o vecinătate a punctului x0 astfel ı̂ncât

f (x) ≤ f (x0 ) , ∀x ∈ V.

De aici, rezultă că, pentru x ∈ V cu x < x0 ,

f (x) − f (x0 )
≥ 0, (3)
x − x0
iar pentru x ∈ V cu x > x0 ,

f (x) − f (x0 )
≤ 0. (4)
x − x0
Deoarece x0 este interior intervalului I, putem vorbi de ambele derivate laterale
ı̂n acest punct. Prin trecere la limită ı̂n (3) şi (4) , obţinem

f (x) − f (x0 )
fs0 (x0 ) = x→x
lim ≥0
0
x<x0
x − x0

şi
f (x) − f (x0 )
fd0 (x0 ) = x→x
lim ≤ 0.
0
x>x0
x − x0
Dar, cum f este derivabilă ı̂n x0 , rezultă că

fs0 (x0 ) = fd0 (x0 ) = f 0 (x0 ) .

Prin urmare, f 0 (x0 ) = 0. Teorema se demonstrează analog dacă x0 este punct

de minim.
Interpretarea geometrică a teoremei lui Fermat: În condiţiile enunţului,
ı̂ntr-un punct de extrem, tangenta la grafic este paralelă cu axa Ox.

8
 Observaţie. Teorema lui Fermat dă o condiţie necesară, dar nu şi sufi-
cientă pentru existenţa punctelor de extrem.

Definiţie. Fie I un interval deschis al lui R şi f : I → R o funcţie derivabilă

pe I. Un punct x0 ∈ I ı̂n care f 0 (x0 ) = 0 se numeşte punct staţionar sau
punct critic.
Teorema lui Rolle

Teoremă. (Teorema lui Rolle). Fie funcţia f : [a, b] → R, unde a, b ∈ R,

a < b. Dacă:
(i) f este continuă pe [a, b] ,
(ii) f este derivabilă pe (a, b) ,
(iii) f (a) = f (b) ,
atunci există un punct c ∈ (a, b) astfel ı̂ncât f 0 (c) = 0.
O funcţie care ı̂ndeplineşte condiţiile (i) şi (ii) se numeşte funcţie Rolle.

9
 Interpretarea geometrică a teorema lui Rolle:
Dacă graficul funcţiei continue f pe [a, b] admite tangentă ı̂n fiecare punct
din [a, b] cu excepţia, eventual, a extremităţilor şi dacă dreapta ce uneşte ex-
tremităţile graficului (a, f (a)) , (b, f (b)) este paralelă cu axa Ox, atunci există
cel puţin un punct ı̂ntre a şi b ı̂n care tangenta la graficul lui f este paralelă cu
axa Ox.

Teorema lui Lagrange (teorema de medie)

Teorema lui Lagrange. Fie f : [a, b] → R. Dacă:

(i) f este continuă pe [a, b] ,
(ii) f este derivabilă pe (a, b) ,
atunci există un punct c ∈ (a, b) astfel ı̂ncât

f (b) − f (a)
f 0 (c) = (5)
b−a
sau, echivalent,
f (b) − f (a) = f 0 (c) (b − a) .
Interpretarea geometrică a teoremei lui Lagrange:
Dacă graficul funcţiei continue f admite tangentă ı̂n fiecare punct, cu excepţia,
eventual, a extremităţilor, există cel puţin un punct de pe grafic (care nu co-
incide cu extremităţile) ı̂n care tangenta este paralelă cu dreapta care uneşte
extremităţile.

10
 Consecinţe ale teoremei lui Lagrange

Propoziţie. Dacă funcţia f are derivata nulă pe un interval I, atunci f este

constantă pe acest interval.
Demonstraţie. Fie x0 ∈ I un punct fixat şi x ∈ I\ {x0 } un punct arbitrar.
Aplicând teorema lui Lagrange pe intervalul [x0 , x] (sau [x, x0 ]), rezultă că există
c ∈ (x0 , x) (sau c ∈ (x, x0 )) astfel ı̂ncât

f (x) − f (x0 )
= f 0 (c) .
x − x0

Cum f 0 (c) = 0, rezultă că f (x) = f (x0 ) , adică f este constantă pe I.

Corolar. Dacă f şi g sunt două funcţii derivabile pe un interval I şi dacă
f 0 = g 0 pe I, atunci diferenţa lor f − g este constantă pe I.
Propoziţie. Fie f derivabilă pe intervalul I.
(i) Dacă f 0 > 0 pe I, atunci f este strict crescătoare pe I.
(ii) Dacă f 0 < 0 pe I, atunci f este strict descrescătoare pe I.
(iii) Dacă f 0 ≥ 0 pe I, atunci f este crescătoare pe I.
(iv) Dacă f 0 ≤ 0 pe I, atunci f este descrescătoare pe I.

Exerciţiu. Să se studieze monotonia funcţiei

f (x) = 3x4 − 4x3 − 12x2 + 5.

Criteriu. Fie x0 un punct critic pentru f.

a) Dacă ı̂ntr-o vecinătate a lui x0 avem f 0 (x) ≥ 0 pentru x < x0 şi f 0 (x) ≤ 0
pentru x > x0 , atunci x0 este punct de maxim local pentru f.

11
 b) Dacă ı̂ntr-o vecinătate a lui x0 avem f 0 (x) ≤ 0 pentru x < x0 şi f 0 (x) ≥ 0
pentru x > x0 , atunci x0 este punct de minim local pentru f.
c) Dacă f 0 este ori pozitivă ori negativă la stânga şi la dreapta lui x0 , atunci
x0 nu este punct de extrem local pentru f.
Pe scurt, dacă f 0 ı̂şi schimbă semnul ı̂n punctul critic x0 atunci x0 este punct
de extrem local.

Exerciţiu. Găsiţi valorile maxime şi minime locale ale funcţiei f (x) =
3x4 − 4x3 − 12x2 + 5.

Teoremă. Fie f : I → R şi x0 ∈ I. Dacă:

• f este continuă I
• f este derivabilă pe I\ {x0 }
• ∃ limx→x0 f 0 (x) ∈ R,

atunci există f 0 (x0 ) , derivata funcţiei f şi ı̂n punctul x0 , şi, ı̂n plus,

f 0 (x0 ) = lim f 0 (x) .

x→x0

Dacă limita lim f 0 (x) este finită, atunci f este derivabilă ı̂n x0 .
x→x0

Exemplu. Să se studieze derivabilitatea funcţiei

(
x − 1, dacă x ≤ 1
f : R → R, f (x) =
ln x, dacă x > 1.

12
 Observaţie. Condiţia de existenţă a limitei derivatei f 0 ı̂n punctul x0 este
suficientă, nu şi necesară pentru existenţa derivatei lui f ı̂n punctul x0 .
Exemplu. Fie funcţia

x2 sin 1 , dacă x ∈ R\ {0}
f : R → R, f (x) = x
0, dacă x = 0.

Teorema lui Darboux. Dacă f : I → R este o funcţie derivabilă pe un

interval I, atunci derivata sa f 0 are proprietatea lui Darboux (adică nu poate
trece de la o valoare la alta fără a trece prin toate valorile intermediare).

Corolar. Fie f : I → R o funcţie derivabilă pe un interval I. Dacă derivata

f 0 nu se anulează pe I, atunci f 0 are semn constant pe I.

13