Funcţii derivabile

Derivate

Radu Trı̂mbiţaş
24 octombrie 2019

1 Originea noţiunii de derivată

1.1 Problema tangentei
Problema tangentei

• Fie f : ( a, b) → R o funcţie continuă ı̂n c ∈ ( a, b) şi (C ) graficul lui

f ; P(c, f (c)) ∈ (C ). Pentru curbe speciale, de exemplu cercul, tangenta
este perpendiculară pe raza ce trece prin P. (figura 1). Cum extindem
noţiunea de tangentă pentru o curbă oarecare?
• Problema determinării tangentei ı̂ntr-un punct P revine la problema de-
terminării pantei tangentei ı̂n acel punct. Se poate aproxima panta tan-
gentei utilizând secante care trec punctul de tangentă P(c, f (c)) şi printr-
un punct al curbei, (c + ∆c, f (c + ∆c)) ca ı̂n figura 2.
• Coeficientul unghiular al secantei este

f (c + ∆c) − f (c)
msec =
∆c

• Dacă există limita

f (c + ∆c) − f (c)
lim = m,
∆c→0 ∆c
tangenta la grafic ı̂n c este dreapta care trece prin P şi are coeficientul
unghiular m. Procesul de trecere la limită este ilustrat ı̂n figura 3.

1.2 Viteza
Viteza

1
 Figura 1: Tangenta la cerc

Figura 2: Secanta

Figura 3: Obţinerea tangentei prin trecere la limită

2
 • Considerăm un mobil care se mişcă pe o axă ∆ şi că la momentul t mobilul
se află ı̂n punctul de abscisă s(t). Dacă mişcarea este uniformă, pentru
oricare două momente t1 6= t2

s ( t2 ) − s ( t1 )
= v = constant.
t2 − t1

• Dacă mişcarea nu este uniformă, raportul nu va mai fi constant. Raportul

s(t2 )−s(t1 )
t2 − t se numeşte viteză medie.
1

• Să considerăm un moment t0 de referinţă. Pentru t → t0 , t 6= t0 viteza

tinde să devină uniformă. Viteza instantanee a mobilului la momentul t0
se defineşte prin
s ( t ) − s ( t0 )
v(t0 ) = lim ,
t → t0 t − t0
ı̂n ipoteza că limita există.
• Asemănător, dacă v(t) este viteza mobilului la momentul t, se defineşte
acceleraţia mobilului la momentul t0 prin

v ( t ) − v ( t0 )
a(t0 ) = lim ,
t → t0 t − t0

ı̂n ipoteză că limita există.

• Legea a doua a lui Newton ne arată că

F (t) = ma(t),

unde F este forţa, m masa, iar a acceleraţia.

2 Definiţia derivatei
Definiţia derivatei
Definiţia 1. Funcţia f : I → R are derivată ı̂n punctul x0 ∈ I dacă există ı̂n R
limita
f ( x ) − f ( x0 )
f 0 ( x0 ) = lim . (1)
x → x0 x − x0
Dacă derivata f 0 ( x0 ) există şi este finită atunci spunem că f este derivabilă ı̂n punctul
x0 .

df
Alte notaţii: dx ( x0 ), D x f ( x0 )

3
Observaţia 2. Notând h := x − x0 din (1) rezultă

f ( x0 + h ) − f ( x0 )
f 0 ( x0 ) = lim .
h h

Se utilizează uneori notaţiile ∆x := x − x0 , ∆ f = ∆y := f ( x0 + h) − f ( x0 ) şi deci

∆f
f 0 ( x0 ) = lim∆→ x0 ∆x .
Definiţia 3. Dacă f : I → R este derivabilă ı̂n orice punct al lui submulţimii F ⊂ I
spunem că f este derivabilă pe F. Funcţia

F → R, x 7→ f 0 ( x )

se numeşte derivata lui f pe F şi se notează cu f 0 . Operaţia prin care f 0 se obţine din
f se numeşte derivare.
Teorema 4. f derivabilă ı̂n x0 =⇒ f continuă ı̂n x0 .

Demonstraţie. Presupunem că f : I → R derivabilă ı̂n x0 , deci limita (1)

există şi este finită. Din

f ( x ) − f ( x0 )
f ( x ) − f ( x0 ) = ( x − x0 ) , x 6 = x0
x − x0

obţinem

f ( x ) − f ( x0 )
lim [ f ( x ) − f ( x0 )] = lim lim ( x − x0 )
x → x0 x → x0 x − x0 x → x0
= f 0 ( x0 ) · 0 = 0,

deci
lim f ( x ) = f ( x0 ),
x → x0

adică f continuă ı̂n x0 .

Definiţia 5. Fie I ⊂ R şi x0 ∈ I punct de acumulare a lui I ∩ (−∞, x0 ). Dacă limita

f ( x ) − f ( x0 )
f s0 ( x0 ) = lim
x → x0 x − x0
x < x0

există (ı̂n R), această limită se numeşte derivata la stânga a lui f ı̂n punctul x0 . Dacă
limita există şi este finită, spunem că f este derivabilă la stânga ı̂n x0 . Analog se
defineşte derivabilitatea şi derivata la dreapta f d0 ( x0 ).
Teorema 6. f : I → R derivabilă ı̂n x0 ⇐⇒ f derivabilă la stânga şi la dreapta ı̂n x0
şi f s0 ( x0 ) = f d0 ( x0 ) = f 0 ( x0 ).

Reciproca teoremei 4 este falsă.

4
 1. Funcţia modul f : R → R, f ( x ) = | x | este continuă ı̂n 0 dar nu este
derivabilă ı̂n 0.
f ( x ) − f (0) |x|
f s0 (0) = lim = lim = −1
x →0 x−0 x →0 x
x <0 x <0

şi analog f d0 (0) = 1.

2. Derivatele laterale pot fi egale, dar infinite şi atunci f nu va fi derivabilă.

 x, x<0
f (x) = 1
, x=0
 2
x+1 x > 0
1
x−
f s0 (0) = lim 2
= ∞,
x →0 x
x <0
1
x+1−
f d0 (0) = lim 2
= ∞,
x →0 x
x >0

3. f : R → R, f ( x ) =
p
| x |, nu este derivabilă ı̂n 0
√
0 f ( x ) − f (0) x
f s (0) = lim = lim =∞
x →0 x−0 x →0 x
x <0 x <0
√
f ( x ) − f (0) −x
f s0 (0) = lim = lim = −∞
x →0 x−0 x →0 x
x >0 x >0

3 Interpretarea geometrică a derivatei

Interpretarea geometrică a derivatei

• Dacă f : ( a, b) → R este o funcţie derivabilă ı̂n x0 ∈ ( a, b), atunci graficul

lui f are tangentă ı̂n x0

y − f ( x0 ) = m ( x − x0 ) ,

iar derivata este coeficientul unghiular al tangentei (panta), m = f 0 ( x0 )

(figura 4)
• Putem vorbi de semitangente la grafic; dacă derivatele laterale există, ele
sunt egale cu coeficienţii unghiulari ai semitangentelor. Pentru o funcţie
derivabilă semitangentele sunt ı̂n prelungire (direcţiile semitangentelor
coincid).

5
 Figura 4: Interpretarea geometrică a derivatei, x0 = a pe grafic

• Dacă f este continuă ı̂n x0 , există derivatele laterale şi cel puţin una din
ele este finită, dar f nu este derivabilă, punctul se numeşte punct unghiu-
lar. Într-un punct unghiular cele două semitangente formează un unghi
α ∈ (0, π ). (figura 5)

• Dacă f este continuă ı̂n x0 , există derivatele laterale şi ele sunt infinite,
punctul se numeşte punct de ı̂ntoarcere (figura 6).

Figura 5: Punct unghiular

√
Exemplul 7. Să se scrie ecuaţia tangentei la graficul funcţiei f ( x ) = x ı̂n punctul
x0 = 1.
√
x −1
Soluţie. f (1) = 1 şi f 0 (1) = limx→1 x −1 = limx→1 √1
x +1
= 1
2. Ecuaţia
1
tangentei este y − 1 = 2 (x + 1). (Figura 4)

6
Figura 6: Punct de ı̂ntoarcere

7
4 Derivatele funcţiilor uzuale
Derivatele funcţiilor uzuale

1.
c0 = 0.

2. f : R → R, f ( x ) = x n , pentru x ∈ N. ( x ∈ Z, x ≥ 1),

( x n )0 = nx n−1 , x ∈ R
Pentru r ∈ R, f : [0, ∞)→ R, f ( x ) = xr , avem

( xr )0 = rxr−1 , x > 0.

h r i
h
( x + h) −r
xr xr 1+ x −1
( xr )0 = lim = lim
h →0 h h →0 h
 r
h
1+ x −1
= xr lim .
h →0 h
Punând h = xy limita devine

(1 + y )r − 1
( xr )0 = xr−1 lim = rxr−1 .
y →0 y

Ultima limită se calculează astfel: 1 + y = 2v

2rv − 1
(1 + y )r − 1 2rv − 1 ·r
lim = lim v = lim rv
y →0 y v →0 2 − 1 v →0 2v − 1
v
ln 2
=r =r
ln 2
√
0 1 √
0  1 0
1 n1 −1 1 −nn−1
Consecinţe: n x = √
n n−1 , căci
n
x = xn = nx = nx ,
 0 n x
0
şi xn = ( x ) = −nx −n−1 = − xnn−1 .
1 − n

3. f : (0, ∞) → R, f ( x ) = ln x,
1
(ln x )0 = ,x > 0
x

4. f , g : R → R, f ( x ) = sin x, g( x ) = cos( x )

(sin x )0 = cos x
(cos x )0 = sin x

8
5 Reguli de derivare
Reguli de derivare
1. ( f + g)0 = f 0 + g0
2. (c f )0 = c f 0 , c constantă
3. ( f g)0 = f 0 g + f g0
4. Dacă f , g derivabile ı̂n x0 şi g( x0 ) 6= 0
 0
f f 0 g − g0 f
=
g g2

f g
5. Dacă I, J intervale şi I → J→ R şi f este derivabilă ı̂n x0 ∈ I şi g este de-
rivabilă ı̂n y = f ( x0 ) atunci G = g ◦ f este derivabilă ı̂n x0 şi G 0 ( x0 ) =
g 0 ( y0 ) f 0 ( x0 ).
( g ◦ f )0 = ( g0 ◦ f ) · f 0
sau
G 0 ( x ) = g0 ( f ( x )) · f 0 ( x ), x ∈ I
Exemplul 8. (sin( x2 + 1))0 = 2x cos( x2 + 1).

Derivata funcţiei inverse

Teorema 9. Dacă f : I → R este continuă, bijectivă şi derivabilă ı̂n x0 ∈ I şi
f ( x0 ) 6= 0, atunci g = f −1 este derivabilă ı̂n y0 = f ( x0 ) şi
1
g 0 ( y0 ) = (2)
f 0 ( x0 )

Interpretare geometrică: Din simetria graficelor lui f ş f −1 rezultă că dacă

coeficientul unghiular al tangentei la f ı̂n x0 este m, coeficientul unghiular al
tangentei la f −1 ı̂n y0 = f ( x0 ) este m1 . Dacă α este unghiul tangentei la f cu
axa Ox şi dacă β este unghiul tangentei la f −1 cu axa Ox, avem m = tan α,
tan β = m1 = cot α din teoremă, deci α + β = 12 (sunt unghiuri complementare,
vezi figura 7).
Aplicaţii la ultima regulă
1
(arcsin x )0 = √ , x ∈ [−1, 1]
1 − x2
 
Dem. f : − π2 , π2 → [−1, 1], f ( x ) = sin( x ) ı̂ndeplineşte condiţiile din enunţ
ı̂n orice punct x0 ∈ − π2 , π2 , deci f −1 (y0 ) = arcsin y0 este derivabilă ı̂n orice

punct y0 ∈ (−1, 1). Punând y0 = sin x0 , deci arcsin y0 = x0 , se obţine

1 1 1
(arcsin)0 (y0 ) = = p = q , y0 ∈ (−1, 1). (3)
cos x0 2
1 − sin x0 1 − y20

9
 Figura 7: Interpretarea geometrică a teoremei 9

Derivatele lui arcsin ı̂n −1 şi 1 sunt −∞ şi respectin +∞.

1
(arccos x )0 = − √ , x ∈ (−1, 1). (4)
1 − x2
1
(arctan x )0 = (5)
1 + x2

(e x )0 = e x (6)
x 0 x
( a ) = a ln a (7)

Să demonstrăm (6). Considerăm f : [0, ∞) → R, f ( x ) = ln x, f −1 ( x ) = exp( x ).

f derivabilă ı̂n x0 > 0, f 0 ( x0 ) = x10 6= 0 şi deci f −1 derivabilă ı̂n y0 = ln( x0 ).
 0 1
f −1 ( y 0 ) = ( e y0 ) 0 = 1
= x 0 = e y0 .
x0

6 Derivate de ordin superior

Derivate de ordin superior
Fie f : I → R. Funcţia f este derivabilă de două ori ı̂n x0 ∈ I dacă f
este derivabilă ı̂ntr-o vecinătate a lui x0 şi f 0 este derivabilă ı̂n x0 ; derivata lui
f 0 ı̂n x0 se numeşte derivata a doua (sau derivata de ordinul doi) şi se notează
cu f 00 ( x0 ). Notând cu f (0) := f se defineşte derivata de ordinul n a lui f prin
 0
f ( n ) = f ( n −1) .
Regula lui Leibniz: Dacă f , g : ( a, b) → R sunt de n ori derivabile pe ( a, b),
atunci
n
( f g )(n) ( x ) = ∑ Cnk f (n−k) (x) g(k) (x).
k =0

10
Exemplul 10. Fie f : R → R, f ( x ) = x3 + x2 − 20x + 4. Avem f 0 ( x ) = 3x2 +
2x − 20, f 00 ( x ) = 6x + 2, f 000 ( x ) = 6, f (n) ( x ) = 0, pentru n ≥ 4. Se poate arăta că
dacă f este o funcţie polinomială de grad k, f ( x ) = a0 x k + a1 x k−1 + · · · + ak−1 x + ak ,
f (k) ( x ) = a0 k!, f (n) ( x ) = 0, pentru n > k. Reciproc, dacă f (n) ( x ) = 0, pentru
n > k, f este un polinom de grad k.

Exemplul 11. Să calculăm f (n) ( x ), f : R\{1} → R, f ( x ) = 1

x +1 , n ∈ N. Avem

1
f (0) ( x ) = = f ( x ) = ( x + 1 ) −1
1+x
−1
f 0 ( x ) = −( x + 1)−2 =
( x + 1)2
2
f 00 ( x ) = (−1)(−2)( x + 1)−3 =
( x + 1)3
..
.
n!
f (n) ( x ) = (−1)n
( x + 1 ) n +1

Se poate arăta prin inducţie.

Exemplul 12. Să calculăm (sin x )(n) şi (cos x )(n) .

Soluţie.
 π
y0 = cos x = sin x +
 2 π
00
y = − sin x = sin x + 2
2
000
 π
y = − cos x = sin x + 3
2
..
.
 π
y(n) = sin x + n
2
La fel  π
(cos x )(n) = cos x + n .
2

7 Proprietăţi ale funcţiilor derivabile

7.1 Teorema lui Fermat
Puncte de extrem

11
Definiţia 13. Fie f : A ⊂ R → R. Punctul x0 ∈ A se numeşte maxim relativ sau
maxim local (respectiv minim relativ sau minim local) al lui f dacă există o vecinătate
U a lui x0 astfel ı̂ncât ∀ x ∈ U ∩ A să avem
f ( x ) ≤ f ( x0 ) (respectiv f ( x ) ≥ f ( x0 )). (8)
Dacă inegalitatea (8) are loc pentry orice x ∈ A avem maxim absolut sau maxim global
(respectiv minim absolut sau minim global).
Generic: puncte de extrem local sau global. Valorile ı̂n puncte de extrem se
numesc extreme.
Exemplul 14. Graficul funcţiei f : [−1, 4] → R, f ( x ) = 3x4 − 16x3 + 18x2 apare
ı̂n figura (8). Se poate vedea că f (1) = 5 şi 1 este un maxim local, iar f (−1) = 37 şi
−1 este un maxim global, fără a fi maxim local (este capătul intervalului). De asemenea
f (0) = 0 şi 0 este minim local şi f (3) = −27 şi 3 este minim local şi global. x = 4
nu este nici maxim local.

Figura 8: Exemplu de extreme

Teorema lui Fermat

Teorema 15 (Fermat). Fie f : I → R, I interval deschis şi x0 ∈ I un punct de
extrem relativ al lui f . Dacă f este derivabilă ı̂n x0 , atunci f 0 ( x0 ) = 0.
Demonstraţie. Presupunem că x0 este un maxim local. Există o vecinătate
U ⊂ I a lui x0 astfel ı̂ncât
∀ x ∈ U f ( x ) ≤ f ( x0 )

12
 f ( x )− f ( x0 )
f 0 ( x0 ) = f s0 ( x0 ) = limx→ x0 x − x0 ≤0
x < x0
f derivabilă ı̂n x0 =⇒ f ( x )− f ( x0 ) , de unde
f 0 ( x0 ) = f d0 ( x0 ) = limx→ x0 x − x0 ≥0
x > x0
f 0 ( x0 ) = 0.
Observaţia 16. 1. Dacă I nu este interval deschis, de exemplu I = [ a, b] şi x0 = a
sau b atunci teorema nu este adevărată (figura 9)
2. Reciproca este falsă. Pentru f ( x ) = x3 , f 0 (0) = 0, dar x0 = 0 nu este punct
de extrem, ci punct de inflexiune (figura 10). Teorema lui Fermat dă condiţii
necesare de extrem, dar nu suficiente.
3. Punctele x ∈ I ı̂n care f 0 ( x ) = 0 se numesc puncte critice ale lui f pe I. Teorema
lui Fermat ne spune că punctele de extrem local ale unei funcţii derivabile sunt
printre punctele critice.

Figura 9: O funcţie fără extreme relative

Interpretarea geometrică: ı̂n punctele de extrem ale unei funcţii definite pe

un interval deschis, tangenta este paralelă cu axa Ox. (Vezi figura 11)

7.2 Teorema lui Rolle

Teorema lui Rolle
O funcţie f : [ a, b] → R se numeşte funcţie Rolle dacă este continuă pe [ a, b]
şi derivabilă pe ( a, b).
Teorema 17 (Rolle). Dacă f : [ a, b] → R este o funcţie Rolle cu proprietatea f ( a) =
f (b), atunci ∃c ∈ ( a, b) astfel ı̂ncât f 0 (c) = 0.
Demonstraţie. Funcţia f fiind continuă pe un compact ı̂şi atinge marginile.
Fie m = inf{ f ( x ) : x ∈ [ a, b]}, M = sup{ f ( x ) : x ∈ [ a, b]}. Avem trei cazuri

1. m = M. f este constantă pe [ a, b] =⇒ f 0 (c) = 0, ∀ x ∈ ( a, b).

13
Figura 10: f ( x ) = x3 , f 0 (0) = 0, dar 0 nu este punct de extrem

Figura 11: Interpretarea geometrică a teoremei lui Fermat

14
 2. M > f ( a) =⇒ ∃c ∈ [ a, b] astfel ı̂ncât M = f (c), c 6= a, c 6= b (dacă c = a
sau c = b, ar rezulta M = f (c) = f ( a) = f (b), contradicţie).Punctul c
este maxim local şi conform teoremei lui Fermat f 0 (c) = 0.
3. m < f ( a), analog cu cazul 2.

Corolarul 18. Între două zerouri ale unei funcţii derivabile pe un interval se află cel
puţin un zerou al derivatei.
Demonstraţie. Fie f : I → R, derivabilă pe I, şi a, b ∈ I două zerouri ale lui
f . Deoarece f ( a) = f (b) = 0, putem aplica teorema lui Rolle restricţiei lui f la
[ a, b].

Figura 12: Interpretarea geometrică a teoremei lui Rolle

Interpretarea geometrică a teoremei lui Rolle: Dacă segmentul cu capetele

( a, f ( a)) şi (b, f (b)) este paralel cu axa Ox există cel puţin un punct ı̂ntre a şi b
ı̂n care tangenta la graficul lui f este paralelă cu axa Ox (figura 12).
Observaţia 19. Toate condiţiile din enunţ sunt necesare, ı̂n sensul că dacă se renunţă
la una din ele concluzia ar putea fi falsă.

1. Dacă f este continuă numai pe ( a, b), de exemplu


x, dacă x ∈ (0, 1)
f (x) =
1, dacă x = 0

f 0 nu se anulează pe (0, 1), deşi f (0) = f (1) (figura 13).

2. Dacă f ( a) 6= f (b), luăm f ( x ) = x pe [0, 1].
3. Dacă f nu este derivabilă pe ( a, b), luăm f ( x ) = | x |.

15
 Figura 13: Contraexemplu la teorema lui Rolle.

7.3 Teorema lui Cauchy

Teorema lui Cauchy
Teorema 20 (Cauchy). Dacă f şi g sunt funcţii Rolle pe [ a, b] şi g( x ) 6= 0, ∀ x ∈
( a, b), atunci ∃c ∈ ( a, b) astfel ı̂ncât

f (b) − f ( a) f 0 (c)
= 0 . (9)
g(b) − g( a) g (c)

Demonstraţie. Condiţia g0 ( x ) = 0, x ∈ ( a, b) =⇒ g( a) 6= g(b); dacă g( a) =

g(b) ar rezulta din teorema lui Rolle că există c ∈ ( a, b) astfel ı̂ncât g0 (c) =
0, contradicţie. Considerăm funcţia auxiliară F ( x ) = f ( x ) + kg( x ), k ∈ R şi
f (b)− f ( a)
determinăm k astfel ı̂ncât F ( a) = F (b), deci k = g(a)− g(b) . Aplicând teorema
lui Rolle funcţiei F cu k astfel determinat, ∃c ∈ ( a, b) astfel ı̂ncât F 0 (c) = 0. Dar
f 0 (c)
F 0 ( x ) = f 0 ( x ) + kg0 ( x ), ∀ x ∈ ( a, b) deci f 0 (c) + kg0 (c) = 0, −k = g0 (c)
, din care
rezultă (9).

7.4 Teorema lui Lagrange

Teorema lui Lagrange
Teorema 21 (Lagrange). Fie f o funcţie Rolle pe [ a, b]. Atunci există c ∈ ( a, b) astfel
ı̂ncât
f ( b ) − f ( a ) = ( b − a ) f 0 ( c ).
Demonstraţie. Aplicăm teorema lui Cauchy pentru g( x ) = x.
Interpretare geometrică: Există cel puţin un punct c ∈ ( a, b) astfel ı̂ncât
tangenta la graficul lui f ı̂n punctul (c, f (c)) este paralelă cu coarda ce trece
prin punctele ( a, f ( a)) şi (b, f (b)) (figura 14).

16
 Figura 14: Interpretarea geometrică a teoremei lui Lagrange

Corolarul 22. Fie f : V → R, V o vecinătate a lui x0 , derivabilă pe V \{ x0 } şi

continuă ı̂n x0 . Dacă există limx→ x0 f 0 ( x ) = λ atunci f 0 ( x0 ) există şi f 0 ( x0 ) = λ.
Dacă λ este finită atunci f este derivabilă ı̂n x0 .
Demonstraţie. Aplicând teorema lui Lagrange funcţiei f pe intervalul [ x, x0 ] ⊂
V, x < x0 rezultă
f ( x ) − f ( x0 )
= f 0 ( c x ), x < c x < x0 ,
x − x0
deci
f ( x ) − f ( x0 )
f s0 ( x0 ) = lim = lim f 0 (c x ) = λ,
x → x0 x − x0 x → x0
x < x0 x < x0
deoarece c x → x0 , dacă x → x0 , x < x0 . Analog, f d0 ( x0 ) = λ, deci f are derivată
ı̂n x0 şi f 0 ( x0 ) = λ.
Exemplul 23. Să studiem continuitatea şi derivabilitatea funcţiei f : R → R,
x2 ,

dacă x ≤ 1
f (x) =
ln x + x, dacă x > 1.
Soluţie. Pe (−∞, 1) ∪ (1, ∞) este derivabilă. f (1 − 0) = f (1 + 0) = f (1) =
1, deci f este continuă ı̂n 1. Pentru x 6= 1,

0 2x, dacă x ≤ 1
f (x) = 1
x + 1, dacă x > 1.
şi
lim f 0 ( x ) = lim 2x = 2
x →1 x →1
x <1 x <1
 
1
lim f 0 ( x ) = lim +1 = 2.
x →1 x →1 x
x >1 x >1

17
Aplicând corolarul, rezultă că f este derivabilă ı̂n x = 1 şi f 0 (1) = 2.
Exemple 24. 1. g : R → R

x2 + 1, dacă x ≤ 0

g( x ) =
3− x , dacă x > 0.

nu este derivabilă ı̂n 0, care este punct unghiular.

2. f : R → R, f ( x ) = | x | nu este derivabilă ı̂n 0, care este punct de ı̂ntoarcere.

p

Observaţia 25. 1. Corolarul dă o condiţie suficientă ca f să fie derivabilă ı̂n x0 ( f
continuă ı̂n x0 şi să existe ı̂n R limita limx→ x0 f 0 ( x )), dar care nu este necesară.
Considerăm funcţia f : R → R

x sin 1x , dacă x 6= 0
 2
f (x) =
0, dacă x = 0.

f este derivabilă ı̂n 0, dar limx→0 f 0 ( x ) nu există.

2. Condiţia de continuitate ı̂n x0 este importantă. Fie f : R → R

x − 1, dacă x ≤ 0
f (x) =
x + 1, dacă x > 0.

Funcţia f nu este continuă ı̂n 0 şi deşi

lim f 0 ( x ) = lim f 0 ( x ) = 1
x →0 x →0
x <0 x >0

f nu este derivabilă deoarece f s0 (0) = 1, f d0 (0) = ∞.

7.5 Teorema lui Darboux

Teorema lui Darboux
O ı̂ntrebare naturală este cum arată funcţiile care sunt derivate ale unor
funcţii derivabile pe un interval. În Calculul integral se studiază sistemetic
următoarea problemă: dându-se o funcţie f , există o funcţie F derivabilă astfel
ı̂ncât F 0 = f . Funcţia F se numeşte primitivă a lui f .
n +1
Exemplu: F : R → R, F ( x ) = xn+1 este o primitivă a lui f : R → R, f ( x ) =
n
x .
Funcţiile care sunt derivate ale altor funcţii au proprietatea lui Darboux.
Teorema 26 (Darboux). Dacă f : I → R este derivabilă pe un interval I atunci f 0
are proprietatea lui Darboux.
Demonstraţie. Fie a, b ∈ I, a < b, cu f 0 ( a) 6= f 0 (b). Presupunem f 0 ( a) <
f 0 ( b ).Fie λ ∈ ( f 0 ( a), f 0 (b)). Trebuie să arătăm că că ∃c ∈ ( a, b) astfel ı̂ncât
0
f (c) = λ. Considerăm funcţia auxiliară F ( x ) = f ( x ) − λx; observăm că
F 0 ( a) = f 0 ( a) − λ < 0 şi F 0 (b) = f (b) − λ > 0.

18
 Funcţia F este derivabilă, deci continuă pe [ a, b] şi conform teoremei lui
Weierstrass ı̂şi atinge marginile; ∃c ∈ [ a, b] astfel ı̂ncât m = inf{ F ( x ) : x ∈
[ a, b]). Vom arăta că m nu poate fi atinsă nici ı̂n a nici ı̂n b.
Să arătăm că c ∈ ( a, b). Fie ε > 0 astfel ı̂ncât | F 0 ( a)| > ε, F 0 (b) > ε. Din
definiţia derivabilităţii lui F ı̂n a şi b, rezultă că ∃δ = δ(ε) astfel ı̂ncât pentru
| x − a| < δ (respectiv pentru | x − b| < δ) să avem
F ( x ) − F ( a)
F0 ( a) − ε < < F0 ( a) + ε
x−a
F ( x ) − F (b)
 
0 0
respectiv F (b) − ε < < F (b) + ε
x−b
F ( x )− F ( a)
Deoarece F 0 ( a) + ε < 0, x−a < 0 pentru orice x > a, x − a < δ. Deci
F ( x ) − F ( a) < 0, adică F ( x ) < F ( a). Analog din cealaltă dublă inegalitate
rezultă F ( x ) < F (b) pentru orice x < a, x − b < δ. Inegalităţile ne arată că
marginea inferioară nu este atinsă nici ı̂n a nici ı̂n b.
Deci, c ∈ ( a, b) şi din teorema lui Fermat rezultă că F 0 (c) = 0, adică f 0 (c) =
λ.
Corolarul 27. Fie f : I → R o funcţie derivabilă pe un interval I. Dacă f 0 nu se
anulează pe I, atunci f 0 are semn constant pe I.
Demonstraţie. Dacă f 0 nu ar avea semn constant pe I, ar lua şi valori pozi-
tive şi negative şi conform teoremei lui Darboux ar trebui să se anuleze.
Exemple 28. 1. Funcţiile σ şi sgn nu admit primitive deoarece nu au proprietatea
lui Darboux.

0, x < 0
σ( x) =
1, x ≥ 0

 −1, x < 0
sgn( x ) = 0, x=0
1, x > 0.


2. Exemplu de funcţie derivată care nu este continuă: fie g : R → R

x sin 1x , dacă x 6= 0
 2
g( x ) =
0, dacă x = 0

g este derivabilă pe R şi g0 ( x ) = 2x sin 1

x − cos 1x dacă x 6= 0 şi
g ( x ) − g (0) 1
g0 (0) = lim = lim x sin = 0.
x →0 x−0 x →0 x
Funcţia f = g0 , adică f : R → R,
1
− cos 1x , dacă x 6= 0

2x sin x
f (x) =
0, dacă x = 0
este o derivată dar nu este continuă ı̂n 0. f are proprietatea lui Darboux fără a fi
continuă.

19
8 Aplicaţii ale derivatelor la studiul funcţiilor
8.1 Rolul primei derivate
Rolul primei derivate
Teorema 29. Fie f : I → R, monoton crescătoare (respectiv descrescătoare) pe I, I
interval. Dacă f este derivabilă pe I, atunci f 0 ≥ 0 (respectiv f 0 ≤ 0) pe I.
f ( x )− f ( x )
0
Demonstraţie. f crescătoare =⇒ x − x0 ≥ 0, ∀ x, x0 ∈ I, x 6= x0 şi
0
trecând la limită obţinem f ( x0 ) ≥ 0. Analog pentru f descrescătoare (sau
folosim faptul că − f crescătoare).

8.2 Consecinţe ale teoremei lui Lagrange

Consecinţe ale teoremei lui Lagrange
Teorema 30. Fie f : I → R derivabilă pe un interval I. Dacă f 0 ≥ 0 pe I (adică
f 0 ( x ) ≥ 0, ∀ x ∈ I), atunci f este monoton crescătoare pe I, iar dacă f 0 ≤ 0 pe I,
atunci f este monoton descrescătoare pe I.
Demonstraţie. Fie x1, x2 ∈ I, x1 < x2 , f 0 ≥ 0 pe I. Aplicând teorema lui
Lagrange pe intervalul [ x1 , x2 ], rezultă f ( x2 ) − f ( x1 ) = ( x2 − x1 ) f 0 (c) ≥ 0,
c ∈ ( x1 , x2 ); deci f ( x1 ) ≤ f ( x2 ), adică f este monoton crescătoare pe I. Analog
pentru f 0 ≤ 0.
Observaţia 31. 1. Se poate ı̂ntâmpla ca f să fie strict crescătoare şi f 0 să se anu-
leze ı̂n unele puncte din I (de exemplu f : R → R, f ( x ) = x3 ). Dacă f este
derivabilă pe un interval I şi f 0 este strict pozitivă (respectiv strict negativă) pe
I, atunci f este strict crescătoare (respectiv strict descrescătoare pe I).
2. Dacă f nu este derivabilă pe ı̂ntreg intervalul I (de exemplu este derivabilă pe
I \{ x0 } şi f 0 > 0 pe mulţimea pe care este definită nu rezultă că f este monotonă.
Contraexemplu: (vezi figura 16)
 
x + 1, x ∈ [−1, 0)
f : R → R, f ( x ) =
x − 1, x ∈ [0, 1]
Utilitatea teoremei: la stabilirea intervalelor de monotonie.
Exemple 32. 1. f : R → R, f ( x ) = x3 − 12x; f 0 ( x ) = 3x2 − 12
x −∞ −2 2 +∞
f 0 (x) + 0 − 0 +
f (x) −∞ % f (−2) & f (2) % +∞
2 2 2 2
2. f : R → R, f ( x ) = xe− x ; f 0 ( x ) = e− x − 2x2 e− x = −e− x 2x2 − 1 , cu


√ √
2 2
rădăcinile: 2 ,− 2 . √ √
x −∞ − 22 2
2
+∞
f 0 (x) − 0 + 0 −
f (x) & % &

20
 3. f : R → R, f ( x ) = x2 − x − ln x; f 0 ( x ) = 2x − 1 − 1
x
x −∞ 1 +∞
0
f (x) − 0 +
f 0 (x) & f (1) %
Teorema 33. Dacă f : I → R este derivabilă pe un interval I şi f 0 = 0 pe I, atunci
f este constantă pe I.

Corolarul 34. Dacă f şi g sunt două funcţii derivabile pe un interval I şi f 0 = g0 ,
atunci f − g este constantă pe I.
π
Exemple 35. 1. arcsin x + arccos x = 2
−1 ( x 6 = −1). f 0 ( x ) = g0 ( x ) = 1 . Ele
2. f ( x ) = arctan x şi g( x ) = arctan xx+ 1 1+ x 2
diferă printr-o constantă pe fiecare din intervalele (−∞, −1) şi (−1, ∞), dar
diferenţa lor nu este constantă pe ı̂ntreg domeniul de definiţie: limitele diferenţei
spre −∞ şi +∞ sunt −43π şi π4 .

8.3 Rolul derivatei a doua

Rolul derivatei a doua

Definiţia 36. O funcţie f : I → R definită pe un interval I se numeşte convexă pe

I dacă ∀ x1 , x2 ∈ I, ∀t ∈ [0, 1] avem

f ((1 − t) x1 + tx2 ) ≤ (1 − t) f ( x1 ) + t f ( x2 ). (10)

Interpretare geometrică: Graficul lui f este situat sub orice coardă care
uneşte două puncte situate pe graficul funcţiei (fig. 16). Analog se defineşte
funcţia concavă (schimbând sensul ı̂n inegalitatea (10), fig 15 ). De fapt f este
concavă dacă − f este convexă.
Criteriu util de convexitate:

21
Figura 15: Funcţie convexă (stânga) şi concavă (dreapta)

Figura 16: Funcţie convexă

22
Teorema 37. Fie a < b şi f : [ a, b] → R o funcţie continuă. Dacă f este de două ori
derivabilă pe ( a, b) şi f 00 > 0 pe ( a, b), atunci f este convexă pe [ a, b].
Demonstraţie. Fie a ≤ x1 < x2 ≤ b. Pentru orice α ∈ ( x1 , x2 ) aplicând
teorema lui Lagrange pe intervalele [ x1 , α] şi [α, x2 ] rezultă că există ξ 1 ∈ ( x1 , α),
ξ 2 ∈ (α, x2 ) astfel ı̂ncât

f ( α ) − f ( x1 ) f ( x2 ) − f ( α )
= f 0 (ξ 1 ) , = f 0 (ξ 2 ) .
α − x1 x2 − α

Deoarece ξ 1 < ξ 2 , rezultă f 0 (ξ 1 ) < f 0 (ξ 2 ) ( f 0 monoton crescătoare pe ( a, b)).

Deci,
f ( α ) − f ( x1 ) f ( x2 ) − f ( α )
≤ ;
α − x1 x2 − α
ı̂nlocuind α = (1 − t) x1 + tx2 , t ∈ (0, 1) se obţine

f ( α ) − f ( x1 ) f ( x2 ) − f ( α )
≤
t ( x2 − x1 ) (1 − t ) ( x2 − x1 )

din care rezultă f (α) ≤ (1 − t) f ( x1 ) + t f ( x2 ), adică (10).

Se poate arăta că şi reciproca este adevărată, adică dacă f este convexă şi de
două ori derivabilă pe I, atunci f 00 > 0 pe I.
Înlocuind f cu − f obţinem:
Corolarul 38. O funcţie continuă f : [ a, b] → R de două ori derivabilă pe ( a, b) este
concavă pe [ a, b] dacă f 00 ≤ 0 pe ( a, b).
Semnul derivatei a doua ne spune dacă coeficientul unghiular al tangentei
la grafic este crescător sau descrescător.
Semnul derivatei f 00 ı̂ntr-un punct critic ne furnizează un criteriu suficient
de extrem:

Teorema 39. Dacă x0 ∈ ( a, b) este un punct critic pentru o funcţie f : ( a, b) → R

de două ori derivabilă şi dacă f 00 ( x0 ) > 0 (respectiv f 00 ( x0 ) < 0), atunci x0 este un
punct de minim local (respectiv de maxim local) pentru f .
Demonstraţie. f 00 ( x0 ) > 0 =⇒ ∃δ > astfel ı̂ncât f 0 crescătoare pe ( x0 −
δ, x0 + δ). Conform ipotezei f 0 ( x0 ) = 0, deci f 0 ı̂şi schimbă semnul ı̂n ( x0 −
δ, x0 + δ). Mai exact pentru ( x0 − δ, x0 ), f 0 ( x ) ≤ f 0 ( x0 ) = 0, deci f este des-
crescătoare pe acest interval. Pentru ( x0 , x0 + δ), 0 = f 0 ( x0 ) ≤ f 0 ( x ), deci f
crescătoare pe acest interval. Am arătat că x0 este punct de minim.
Definiţia 40. Fie f : I → R o funcţie continuă definită pe un interval I ⊂ R. Un
punct x0 interior lui I se numeşte punct de inflexiune pentru f dacă există punctele
α, β ∈ I, α < x0 < β, astfel ı̂ncât f să fie convexă pe (α, x0 ] şi concavă pe [ x0 , β) sau
viceversa.
Din definiţie rezultă imediat:

23
Teorema 41. Fie x0 un punct şi f o funcţie de două ori derivabilă pe o vecinătate V a
lui x0 . Dacă există α, β ∈ V astfel ı̂ncât

1. α < x0 < β;
2. f 00 ( x0 ) = 0;
3. f 00 < 0 pe (α, x0 ) şi f 00 > 0 pe ( x0 , β) sau invers ( f 00 > 0 pe (α, x0 ) şi f 00 < 0
pe ( x0 , β))

atunci x0 este punct de inflexiune pentru f .

8.4 Regulile lui L’Hospital

Regulile lui L’Hospital
Folosirea derivatelor poate simplifica mult calculul limitelor. Începem cu
cazul 00 .
Teorema 42 (L’Hospital). Fie f , g : [ a, b] → R, x0 ∈ I. Presupunem că:

1. f , g derivabile pe I \{ x0 } şi continue ı̂n x0

2. f ( x0 ) = 0, g( x0 ) = 0
3. există o vecinătate V astfel ı̂ncât g0 ( x ) 6= 0, ∀ x ∈ V \{ x0 }
f 0 (x)
4. există lim 0 = λ (ı̂n R)
x → x0 ( x )
g

f (x)
În aceste condiţii există lim = λ.
x → x0 g ( x )

24
 Demonstraţie. Aplicăm teorema lui Cauchy; pentru orice x ∈ [ a, b] ∩ V,
există c = c x ∈ ( x0 , x )

f (x) f ( x ) − f ( x0 ) f 0 (c)
= = 0 .
g( x ) g ( x ) − g ( x0 ) g (c)
f (x)
Trecând la limită când x → x0 , c x → x0 şi folosind ipoteza 4 rezultă că g( x) →
λ. De notat că nu este nevoie ca f şi g să fie derivabile ı̂n x0 ; demonstraţia este
valabilă şi pentru λ = ±∞.
Exemplul 43.

2 sin x + cos x − 1 2 cos x − sin x

lim = lim = 2.
x →0 x x →0 1

În practică este posibil ca limx→ x0 f ( x ) = 0 = limx→ x0 g( x ), fără ca f şi g să

fie definite ı̂n x0 .
Teorema 44. Fie f , g : [ a, x0 ) → R. Presupunem că

1. f şi g derivabile pe ( a, x0 );
2. lim f ( x ) = 0 = lim g( x );
x → x0 x → x0

3. g( x ) şi g0 ( x ) nu se anulează ı̂ntr-o vecinătate V a lui x0 (∀ x ∈ V ∩ ( a, x0 ))

f 0 (x)
4. există lim = λ (ı̂n R)
x → x0 g 0 ( x )
x < x0

f (x)
În aceste condiţii există lim şi este egală cu λ.
x → x0 g ( x )
x < x0

Demonstraţia este imediată considerând prelungirile prin continuitate. Are

loc o teoremă similară pentru intervale de forma ( x0 , b] şi limite la dreapta.
Observaţia 45. Regula lui L’Hospital ne permite să tratăm şi alte cazuri exceptate,
∞ f (x)
de exemplu ∞ . Dacă dorim să calculăm lim g( x) şi dacă f ( x ) → ∞, g( x ) → ∞,
x → x0
atunci putem scrie
1
f (x) g( x )
= 1
g( x )
f (x)
1 1 0
şi atunci g( x )
→ 0, g( x )
→ 0, ajungându-se la cazul 0 studiat anterior.

Regula lui L’Hospital se aplică şi pentru x0 infinit.

Teorema 46. Fie f şi g funcţii reale definite pe un interval [ a, ∞), a > 0. Presupunem
că

25
 1. f şi g sunt derivabile pe [ a, ∞);
2. lim f ( x ) = lim g( x ) = l unde l = 0 sau l = ∞ sau l = −∞.
x →∞ x →∞

3. g0 ( x ) 6= 0 pentru orice x suficient de mare (x ≥ A, A ≥ a)

f 0 (x)
4. există λ = lim 0 ı̂n R
x →∞ g ( x )

f (x)
Atunci există lim , egală cu λ.
x →∞ g( x )

Un enunţ similar are loc pentru x → −∞.

1
Demonstraţie. Presupunem l = 0.iFacem schimbarea devariabilă x  = u.
Intervalul [ a, ∞) se transformă ı̂n 0, 1a . Notăm ϕ(u) = f u1 , ψ(u) = g u1 ;
deoarece l = 0 avem
lim ϕ(u) = lim ψ(u).
u →0 u →0
u >0 u >0
   
Derivatele lor vor fi ϕ0 (u) = − u12 f 0 u1 , ψ0 (u) = − u12 g0 u1 . Aplicând teo-
rema 44 funcţiilor ϕ şi ψ rezultă
 
1
f (x) f u ϕ(u) ϕ0 (u)
lim = lim   = lim = lim 0
x →∞ g ( x ) u →0 g 1 u →0 ψ ( u ) u →0 ψ ( u )
u <0 u u <0 u <0
   
− u12 f 0 u1 f 0 u1 f 0 (x)
= lim   = lim   = lim 0 = λ.
u →0 − 1 g 0 1 u →0 g 0 1 x →∞ g ( x )
u <0 u2 u u <0 u

Cazul l = ∞ sau l = −∞ se tratează ca ı̂n observaţia 45.

Dăm câteva exemple.

1.
e x − esin x e x − cos xesin x
lim = lim
x →0 x − sin x x →0 1 − cos x
e x − sin xesin x − cos2 xesin x
= lim
x →0 sin x
e x + esin x cos x 1 + 3 sin x − cos2 x


= lim =1
x →0 cos x

x2 sin 1x ,

x 6= 0
2. f ( x ) = , g( x ) = sin( x ), x0 = 0.
0, x=0

x2 sin 1x x 1
lim = lim · x sin = 0
x →0 sin x x →0 sin x x

26
 f 0 (x)
Regula lui L’Hospital nu se poate aplica, deoarece limx→0 g0 ( x )
nu există

f 0 (x) 2x sin 1x − x2 x12 cos 1

x
lim = lim
x →0 g0 ( x ) x →0 cos x
2x sin 1x − cos 1x
= lim .
x →0 cos x

27