Unitatea de învățare 3

Analiză Matematică ID

Cuprins

3.1. iruri de funcţii

3.2. Serii de funcţii
3.3. Test de autoevaluare
3.4. Bibliografia unităţii de învăţare 3

Obiectivele unităţii de învăţare 3

După studiul acestei unităţi de ˆınvăţare studenţii vor avea cunoştinţe şi abilităţi
practice despre:
• şiruri ḑe funcţii prin aplicarea corectă a cunoştinţelor acumulate ˆın
rezolvarea unor probleme complexe;
• serii de funcţii ;
• interpretarea unor procese precum şi a conţinuturilor teoretice ¸si practice ale
disciplinei.

3.1. Şiruri de funcţii

Fie o mulţime A⊂R şi fn:A→R, n∈N, un şir de funcţii reale, notat (fn)n≥0 (sau (fn)n∈N)
Exemplu A=R, fn(x)=xn, n∈N.
Observaţie
Pentru a∈A, fixat se obţine şirul de numere reale (fn(a))n≥0.
Definiţie
Un element a∈A se numeşte punct de convergenţă al şirului de funcţii (fn)n≥0 (sau (fn)n≥0 este
convergent în x= a∈A) dacă şirul numeric (fn(a))n≥0 este convergent.
Notaţii
- C={a∈∈A (fn)n≥≥0 este convergent în x=a} ={a∈ ∈A  (fn(a))n≥≥0 este convergent} se numeşte
mulţime de convergenţă corespunzătoare şirului de funcţii (fn)n≥0.
- Pentru x∈C notăm f(x)= lim f n ( x ) , f: C→R, funcţia limită a şirului de funcţii (fn)n≥0 pe C.
n →∞

Exemplu
fn: R →R, fn(x)=xn, n∈N. Se observă uşor că C= (-1, 1] şi funcţia limită f: (-1, 1]→R, prin
0 ,x ∈ ( −1,1)
f ( x) =  .
1,x = 1

Definiţie
Fie (fn)n≥0 un şir de funcţii pe A⊂R şi B⊂A.

1
 s

Spunem că şirul de funcţii (fn)n≥0 converge simplu pe B la funcţia f ( f n → f ) dacă
B
∀ε>0, ∀x∈B, ∃N(ε, x) ∈N astfel încât ∀n≥ N(ε, x) avem fn(x)-f(x)< ε;
u

Şirul de funcţii (fn)n≥0 converge uniform pe B la funcţia f ( f n → f ) dacă ∀ε>0, ∃N(ε)
B
∈N astfel încât ∀x∈ B şi ∀n≥ N(ε) avem fn(x)-f(x)< ε.

Observaţiii
s
1) Cu notaţiile anterioare, se poate arăta că: f n → f ⇔ lim f n ( x ) = f(x), ∀x∈B.
B n →∞
2) In mod similar, definiţ ia anterioară este echivalentă cu:
u
f n → f ⇔ lim sup f n ( x ) − f ( x ) = 0
B n →∞ x∈B
u s
3) Dacă f n → f atunci f n → f (convergenţa uniformă implică convergenţa simplă).
B B

Exemple
1) Dacă fn: R →R, fn(x)=xn, n∈N, B= (-1, 1] şi funcţia limită f: (-1, 1]→R, prin
0 ,x ∈ ( −1,1) s
f ( x) =  , atunci putem scrie f n → f .
1,x = 1 B

u sin ( nx )
2) Arătăm că f n → f unde fn: R →R, fn(x)= , n∈N*şi B=[0, 2π], iar f(x)=0,
B n
f:B→R.

sin ( nx ) 1 1
Cum sin ( x ) ≤ 1,∀x ∈ R , se poate scrie fn ( x ) = ≤ ,∀n ∈ N * . Dar lim = 0 ,
n n n →∞ n
1 1
deci ∀ε>0, ∃ N(ε)∈N astfel încât ∀n≥ N(ε) avem − 0 < ε ⇔ < ε.
n n
1
Atunci, ∀ε>0, ∃ N(ε)∈N astfel încât ∀n≥ N(ε) avem f n ( x ) − f ( x ) ≤ < ε ,∀ x ∈ [ 0 , 2 π ] ,
n
u
deci f n → f .
B
0,x ∈ [ 0,1)
3) Fie A=[0, 1], fn:A→R, fn(x)=xn, n∈N* şi f:[0, 1] →R, f ( x ) =  . Atunci
1,x = 1
s u
f n → f dar f n → f .
A A

s
Se demonstrează uşor că f n → f .
A
u 1 1
Pentru a arăta că f n → f , avem ∃ε 0 = şi x0 = ∈ ( 0 ,1) astfel încât ∀m≥2 putem
A 3 m
2
m
 1  1 1 u
scrie f m ( x0 ) − f ( x0 ) =   − 0 = ≥ = ε0 , deci f n → f .
m
 2 2 3 A

2
Criteriul Cauchy de convergenţă uniformă
Fie A⊂R şi fn :A→R, n∈N şi B⊂ A. Şirul (fn)n∈N este uniform convergent pe B la f:B→R
u
( f n → f )⇔∀ε>0, ∃N(ε)∈N astfel încât ∀n, m≥ N(ε) avem fm(x)- fn(x)< ε, ∀x∈ B.
B

Criteriul majorării pentru convergenţă uniformă (Weierstrass)

Fie A⊂R şi fn:A→R, n∈N şi un şir de numere reale (αn)n∈N, αn>0, ∀ n∈N cu lim α n = 0 .
n →∞
u
Dacă ∃ f: A→R şi ∃ N∈N astfel încât fn(x)-f(x) < αn, ∀ n≥N şi ∀x∈ A, atunci f n → f .
A

Proprietăţi ale şirurilor de funcţii uniform convergente

Teorema 1 (continuitatea funcţiei limită)

u
Fie (fn)n≥0 un şir de funcţii pe A cu f n → f . Dacă fn continuă în a∈A, ∀n∈N, atunci f
A
continuă în punctul a.

Corolar
u
Dacă f n → f şi toate funcţiile fn sunt continue pe A, atunci f este continuă pe A.
A

Teorema 2 (integrarea funcţiei limită)

u
Fie (fn)n≥0 un şir de funcţii pe [a, b] şi f: [a, b] →R astfel încât f n → f . Dacă fn
[a, b]
b b  b 
continuă pe [a, b], ∀n∈N, atunci lim
n →∞
∫ n
f ( x ) dx = ∫ f ( x ) dx
 ∫ n →∞ n
 = lim f ( x ) dx .

a a  a 

Teorema 3 (derivabilitatea funcţiei limită)

Fie (fn)n≥0 un şir de funcţii pe [a, b] şi f: [a, b] →R astfel încât:
1) fn derivabilă pe [a, b] cu fn’ continuă pe [a, b], ∀n∈N;
s
2) f n → f ;
[a, b]
u
3) ∃g: [a, b] →R astfel încât f n ' → g
[a, b]
 
atunci f este derivabilă pe [a, b] şi f’(x)=g(x), ∀x∈[a, b] (  lim f n ' = lim f n ' ).
 n→∞  n→∞

Exemple
x 2 − n2
1) Se consideră şirul de funcţii ( f n )n ≥1 , unde f n : [ −1, 1] → R , f n ( x ) = . Studiaţi
2 x 2 + 3 n3
dacă şirul ( f n ) n ≥1 este uniform convergent pe [ −1, 1] .
Rezolvare
Convergenţa simplă

3
Se observă că
x2 − n2 s
lim f n ( x ) = lim = 0, ∀x ∈ [ −1,1] ⇒ f n → f unde
n →∞ n →∞ 2 x 2 + 3n 3 [−1,1]
f : [ −1,1] → R, f ( x) = 0, ∀x ∈ [ −1,1] .
Convergenţa uniformă
Metoda I (Vom arăta că lim sup f n ( x ) − f ( x ) = 0 )
n →∞ x∈[ −1,1]

n 2 − x 2 notatie
fn ( x ) − f ( x ) = 2 = g n ( x ) , ∀n ≥ 1, x ∈ [ −1,1] . Se calculează
2 x + 3 n3
−2nx ( 3n + 2)
g n '( x ) = 2
, ∀n ≥ 1, x ∈ [ −1,1] .
2 3
( 2 x + 3n )
Se observă că:
- g n ' ( x ) > 0, ∀x ∈ [ −1,0 ) ⇒ g n strict crescătoare pe [-1, 0]
- g n ' ( x ) < 0, ∀x ∈ ( 0,1] ⇒ g n strict descrescătoare pe [0, 1]
1
Astfel că, sup gn ( x ) = gn ( 0 ) = ,∀n ≥ 1 , deci
x∈[ −1,1] 3n
u
lim sup f n ( x ) − f ( x ) = 0 ⇒ f n → f
n →∞ x∈[ −1,1] [ −1,1]
Metoda a II-a (Criteriul Weierstrass)
Putem scrie:
n2 − x2 n2 − x 2 n2 1 1
fn ( x ) − f ( x ) = 2 3
≤ 3
≤ 3
= , ∀n ≥ 1, x ∈ [ −1,1] şi lim = 0 , astfel că,
2 x + 3n 3n 3n 3n n →∞ 3n
u
folosind Criteriul Weierstrass, deducem f n → f
[−1,1]
nx − 1
2) Se consideră şirul de funcţii ( f n )n ≥1 , unde f n : [ 0, 2] → R , f n ( x ) = . Studiaţi dacă
x2 + n2
şirul ( f n ) n ≥1 este uniform convergent pe [ 0, 2 ] .
Rezolvare
Convergenţa simplă
Se observă că
nx − 1 s
lim f n ( x ) = lim 2 = 0, ∀x ∈ [ 0,2 ] ⇒ f n → f unde
n →∞ n →∞ x + n 2 [ 0, 2]
f : [ 0, 2 ] → R, f ( x) = 0, ∀x ∈ [ 0,2 ] .
Convergenţa uniformă (Criteriul Weierstrass)
Putem scrie:
nx − 1 nx + 1 nx + 1 x 1 2 1
fn ( x ) − f ( x ) = 2 2
≤ 2 2
≤ 2
= + 2 ≤ + 2 , ∀n ≥ 1, x ∈ [ 0, 2] şi
x +n x +n n n n n n
2 1 u
lim + 2 = 0 , astfel că, folosind Criteriul Weierstrass, deducem f n → f
n →∞ n n [ 0 , 2]
n
nx
3) Să se arate că şirul de funcţii { f n ( x ) }n ≥1 definit prin f n ( x ) = nu este uniform
n +1
convergent pe mulţimea ( −1,1] .
Rezolvare
Convergenţa simplă

4
Se observă că
nx n 0, x ∈ ( −1,1) notatie s
lim f n ( x ) = lim = = f ( x ) unde f : ( −1,1] → R ⇒ f n → f unde
n →∞ n →∞ n + 1
1, x = 1 ( ,1]
− 1

Convergenţa uniformă
u u
Presupunem, prin reducere la absurd, că f n → ⇒ f n → f .
( −1,1] ( −1,1]
Este evident că f n este continuă pe ( −1,1] , ∀n ≥ 1 .
Astfel că, aplicând teorema de continuitate pentru şiruri de funcţii uniforme convergente,
deducem că f este continuă pe ( −1,1] , ceea ce este fals, deoarece f nu este continuă în
x = 1 . În concluzie, presupunerea este falsă, adică şirul de funcţii { f n ( x ) }n ≥1 nu este uniform
convergent pe mulţimea ( −1,1] .

3.2. Serii de funcţii

Definiţii
- Fie şirul de funcţii (fn)n≥1 definit pe o mulţime A⊂R. Suma termenilor şirului f1+f2+…+fn+…
∞
se numeşte serie de funcţii şi se notează ∑ f n .
n =1
∞
- Spunem că seria de funcţii ∑ f n este convergentă în punctul a∈A dacă seria numerică
n =1
∞
∑ f n ( a ) este convergentă.
n =1
∞
- Seria de funcţii ∑ f n este absolut convergentă în punctul a∈A dacă seria numerică
n =1
∞
∑ f n ( a ) este absolut convergentă.
n =1
∞
- Mulţimea C= {a∈A ∑ f n este convergentă în x=a} se numeşte mulţime de convergenţă a
n =1
∞
seriei de funcţii ∑ fn .
n =1
- Suma parţială de ordin n se defineşte analog cu cea de la serii numerice: Sn:A→R,
n
Sn ( x) = ∑ f k ( x ) , ∀x∈A.
k =1

Exemplu
∞ ∞
Dacă fn(x)=e-nx, fn: R →R, n∈N şi seria asociată ∑ fn ( x ) = ∑ e−nx , atunci C=(0, ∞).
n=0 n=0

Definiţii

5
 ∞
Considerăm ∑ f n o serie de funcţii pe A⊂R, o mulţime B⊂A şi f:B→R.
n =1
∞ ∞
∑ fn 
s
- Seria de funcţii ∑ f n este simplu convergentă pe B că tre funcţia f ,
B
→ f ,dacă
n =1 n =1
s
şirul de funcţii (Sn)n≥1 este simplu convergent pe B la f ( S n → f ), sau ∀a∈B seria
B
∞
numerică ∑ f n ( a ) este convergentă şi are suma egală cu f(a).
n =1
∞ ∞
∑ f n 
u
- Seria de funcţii ∑ f n este uniform convergentă pe B către funcţia f,
B
→ f , dacă
n =1 n =1
u
şirul de funcţii (Sn)n≥1 este uniform convergent pe B la f ( S n → f ).
B

Criterii de uniform convergenţă pentru serii de funcţii

Criteriul Cauchy
∞ ∞
∑ f n 
u
Fie ∑ f n o serie de funcţii pe A⊂R, atunci
A
→f ⇔ ∀ε>0 ∃ N(ε)∈N astfel încât
n =1 n =1
∀n≥ N(ε),∀p∈N* avem f n+1 ( x ) + f n + 2 ( x ) + ... + f n + p ( x ) < ε , ∀x∈A.

Criteriul Weierstrass
∞
Fie ∑ f n o serie de funcţii pe A⊂R. Dacă există o serie de termeni pozitivi convergentă
n =1
∞ ∞
∑ an astfel încât f n ( x ) ≤ an ∀n∈N*, ∀x∈A, atunci ∑ f n este uniform convergentă pe A.
n =1 n =1

Exemplu
∞ sin n x
Să se demonstreze că ∑ 3 este uniform convergentă pe R.
n =1 2 n + 1

Proprietăţi ale seriilor de funcţii uniform convergente

Teorema 1 (continuitatea funcţiei limită)

∞ ∞
∑ f n 
u
Fie ∑ f n o serie de funcţii pe A⊂R astfel încât
A
→ f . Dacă fn continuă pe A,
n =1 n =1
∀n∈N*, atunci f este continuă pe A.

6
Teorema 2 (integrarea funcţiei limită)
∞ ∞
∑ f n 
u
Fie ∑ f n o serie de funcţii pe [a, b], astfel încât
[ a,b]
→ f . Dacă fn continuă pe [a,
n =1 n =1
∞ b b
b], ∀n∈N*, atunci f este continuă pe [a, b] şi ∑∫ f n ( x ) dx = ∫ f ( x ) dx .
n =1 a a
Teorema 3 (derivabilitatea funcţiei limită )
∞
Fie ∑ f n o serie de funcţii pe [a, b], şi g: [a, b] →R, astfel încât:
n =1
1) fn derivabilă pe [a, b] cu fn’ continuă pe [a, b], ∀n∈N*;
∞
∑ f n 
s
2) →f;
n =1
[ a,b]
∞
∑ f n ' 
u
3) →g
n =1
[ a,b]
atunci f este derivabilă şi f’=g.

3.3. Test de autoevaluare

n2 x + 3
1) Se consideră şirul de funcţii ( f n )n ≥1 , unde f n : [0, 2] → R , f n ( x ) = . Studiaţi dacă
2n + x 2
şirul ( f n ) n ≥1 este uniform convergent pe [ 0, 2 ] .

nx 2n
2) Să se arate că şirul de funcţii { f n ( x ) }n ≥1 definit prin f n ( x ) = nu este uniform
n +1
convergent pe mulţimea [ −1,0 ] .

Rezultate

1) Convergenţa simplă
n2 x + 3 s
lim f n ( x ) = lim n 2
= 0 , ∀x ∈ [ 0 , 2] ⇒ f n → f unde
n →∞ n →∞ 2 + x [ 0 , 2]
f : [ 0, 2 ] → R, f ( x ) = 0, ∀x ∈ [ 0,2 ] .
Convergenţa uniformă
n2 x + 3 2 n2 + 3
Se obţine folosind f n ( x ) − 0 = n ≤ , ∀x ∈ [ 0, 2] şi Criteriul Weierstrass
2 + x2 2n
2) { f n ( x ) }n ≥1 nu este uniform convergent pe mulţimea [ −1,0 ] pentru că funcţia limită nu este
continuă.

7
3.4. Bibliografia unităţii de învăţare 3

1. Gabriela Beganu, Marius Giuclea, “Elemente fundamentale de matematică aplicată în

economie”, Editura ASE, 2011.
2. Marius Giuclea, Costin Ciprian Popescu, “Metode fundamentale de matematică cu aplicaţii
în economie”, Editura ASE, 2009.
3. D.P. Covei, “Elemente de Analiză Matematică”, Editura ASE, Bucureşti, 2015, România
4. S. Dedu, Fl. Şerban, “Matematici aplicate ı̂n economie. Culegere de probleme“, Teocora,
Buzău, 2009.
5. R. Șerban, O. Vegheș, S.Spătaru, I.Mircea, M.Marinescu, M.Covrig , “Exerciții privind
tehnicile computaționale. Introducere“, Editura ASE, 2009, România.