A157 Part4

CĂ
Proprietăţile funcţiilor derivabile 153
VI. PROPRIETĂŢILE FUNCŢIILOR DERIVABILE
GI
În acest capitol studiem legătura dintre derivabilitatea unei funcţii şi diferitele
GO
alte proprietăţi, cum ar fi injectivitatea, monotonia, convexitatea, punctele de extrem
etc. Pentru a evidenţia aceste legături avem nevoie de câteva teoreme fundamentale.
TEOREMELE FUNDAMENTALE ALE ANALIZEI MATEMATICE
DA
Prima dată stabilim rolul derivatei în căutarea punctelor de extrem ale unei
funcţii derivabile. Fie D Í  , x 0 Î D şi f : D   o funcţie.
Definiţii. 1. Punctul x 0 este un punct de maxim local al funcţiei f , dacă există o
vecinătate V Î V (x 0 ) (a punctului x 0 ) astfel încât f (x ) £ f (x 0 ) , " x Î D Ç V .
PE
2. Punctul x 0 este un punct de minim local al funcţiei f , dacă există o vecinătate
V Î V (x 0 ) (a punctului x 0 ) astfel încât f (x ) ³ f (x 0 ) , " x Î D Ç V .
3. Dacă inegalitatea f (x ) £ f (x 0 ) este verificată pentru orice x Î D , atunci punctul
ŞI
x 0 este un punct de maxim global.
4. Dacă inegalitatea f (x ) ³ f (x 0 ) are loc pentru orice x Î D , atunci x 0 se numeşte
Ă
punct de minim global al funcţiei f .

5. Punctele de minim şi de maxim local sunt punctele de extrem local, iar punctele de
IC
minim şi de maxim global se numesc puncte de extrem global.

6. Valorile funcţiei în punctele de extrem se numesc extremele funcţiei. Acestea pot fi
locale sau globale după cum punctul de extrem este un punct de extrem local sau unul
CT
global.
Funcţia al cărei grafic este reprezentat în figura 54 are un y
punct de maxim global în b , un punct de minim global x 1
DA
şi în afară de aceste puncte de extrem funcţia mai admite

punctele de maxim local a şi x 2 şi punctul de minim
local x 3 . Conform graficului tangentele în punctele
x1, x 2 , x 3 sunt orizontale, iar în capetele intervalului a O x 1 x 2 x b
3 x
DI
tangenta poate avea orice direcţie. Această comportare Figura 54

indică faptul că depistarea punctelor de extrem local
interioare este o problemă diferită de determinarea punctelor de extrem. Bineînţeles
RA
dacă determinăm punctele de extrem interioare, atunci prin compararea valorilor în

aceste puncte şi capetele intervalului de definiţie vom putea stabili punctele de extrem
global. Pentru a fixa aceste idei vom demonstra câteva teoreme.
1. Teorema lui Fermat
TU
Dacă I este un interval, f : I   o funcţie derivabilă în x 0 , şi x 0 este un punct de

extrem local în interiorul intervalului I , atunci f ¢ (x 0 ) = 0 .
I
ED
CĂ
154 Proprietăţile funcţiilor derivabile
Demonstraţie. Fără a restrânge generalitatea putem presupune că x 0 este un punct
de maxim local. Astfel există V Î V (x 0 ) pentru care f (x ) £ f (x 0 ) , " x Î I Ç V ,
GI
deci f (x ) - f (x 0 ) £ 0 , " x Î I Ç V . De aici rezultă că
f (x ) - f (x 0 ) f (x ) - f (x 0 )
GO
fs ¢ (x 0 ) = lim ³ 0 şi fd ¢ (x 0 ) = lim £ 0.
x x 0
x <x 0
x - x0 x x 0
x >x
x - x0
0
Dar funcţia este derivabilă, deci cele două derivate laterale coincid, şi astfel egalitatea
fd ¢ (x 0 ) = fs ¢ (x 0 ) implică fd ¢ (x 0 ) = fs ¢ (x 0 ) = f ¢ (x 0 ) = 0 .
DA
Observaţii. 1. În cazul funcţiei f : [-1,1]   , f (x ) = x 3 punctele x = 1 sunt
singurele puncte de extrem şi f ¢ (1) = 3 . Acest contraexemplu arată că teorema se
PE
poate aplica numai punctelor de extrem interioare.
2. Funcţia f :    , f (x ) = x are punctul de minim local (global) x = 0 , dar
f ¢ (0) ¹ 0 , deoarece f ¢ (0) nu există în punctul de extrem
y
( fd ¢ (0) = 1 , fs ¢ (0) = -1 ).
ŞI
3. Din aceste observaţii rezultă că ipotezele sunt necesare.
-1 4. Pentru funcţia din exemplul 1. avem f ¢ (x ) = 3x 2 , deci
Ă
O 1 x
f ¢ (0) = 0 şi punctul x = 0 nu este punct de extrem,
deoarece f (x ) < 0 pentru x < 0 şi f (x ) > 0 pentru
IC
x > 0 . Deci nu toate punctele x 0 pentru care f ¢ (x 0 ) = 0

Figura 55 sunt puncte de extrem. În figura 55 se vede că axa Ox este
CT
tangentă la grafic.
Definiţie. Dacă f : D   este o funcţie derivabilă, atunci elementele mulţimii
S f = {x Î int D | f ¢ (x ) = 0} se numesc punctele staţionare ale funcţiei f .
DA
5. În consecinţă punctele de extrem ale unei funcţii derivabile trebuie căutate printre
rădăcinile derivatei, dar acestea nu sunt neapărat puncte de extrem.
2. Teorema lui Rolle
DI
Dacă funcţia f : [a, b ]   este continuă pe intervalul [a, b ] , este derivabilă pe (a, b )
şi f (a ) = f (b ) , atunci există c Î (a, b ) cu proprietatea f ¢ (c ) = 0 .
RA
Demonstraţie. Dacă f este funcţie constantă, atunci f ¢ (x ) = 0 pentru orice

x Î (a, b ) . Dacă f nu este constantă, atunci există x 0 Î (a, b ) astfel încât
f (x 0 ) > f (a ) sau f (x 0 ) < f (a ) . Intervalul de definiţie este un interval închis, deci
TU
pe baza teoremei lui Weierstrass există M = f (c1 ) = max f (x ) şi

x Î[a ,b ]
m = f (c2 ) = min f (x ) . Numerele c1 şi c2 nu pot fi ambele în capetele intervalului,

I
x Î[a ,b ]
ED
CĂ
deci cel puţin unul dintre ele este un punct de extrem local în interiorul intervalului.
Conform teoremei lui Fermat derivata în acest punct este 0 . Deci există c Î {c1, c2 }
GI
astfel ca f ¢ (c ) = 0 şi c Î (a, b ) .
Interpretarea geometrică y
Din interpretarea geometrică a derivatei rezultă f(a)=f(b) A B
GO
că în cazul funcţiilor care satisfac condiţiile
teoremei, există un punct interior în care
derivata este 0 , deci tangenta la grafic în acest
punct este orizontală. Folosind faptul că în acest
DA
caz şi coarda AB este orizontală putem spune
O a c b x
că tangenta este paralelă cu coarda AB . În
teorema următoare demonstrăm că această Figura 56
proprietate este valabilă şi în cazul în care
PE
coarda nu este orizontală.
Observaţie. Funcţiile f : [a, b ]   continue pe [a, b ] şi derivabile pe (a, b ) se
numesc funcţii cu proprietatea lui Rolle.
Exemple. 1. Funcţia f : [ 0,1]   , f (x ) = x 2 - x are proprietatea Rolle,
ŞI
f (0) = f (1) = 0 , deci se poate aplica teorema lui Rolle, astfel există c Î (1, 2) cu
1
f ¢ (c ) = 0 . f ¢ (x ) = 2x - 1 , deci c = Î (0,1) .
Ă
2
2. Funcţia f : [1, 2 ]   , f x = (x - 1)(2 - x ) este continuă pe [1, 2 ] , derivabilă
( )
IC
-2x + 3
pe (1, 2) cu f ¢ (x ) = "x Î (1, 2) şi f (1) = f (2) , deci se poate
2 (x - 1)(2 - x )
CT
aplica teorema lui Rolle, de unde rezultă că există c Î (1, 2) astfel încât f ¢ (c ) = 0 . În
3
cazul acesta putem determina numărul c = Î (1, 2) .
2
DA
Observaţie. În exemplul precedent se observă că derivabilitatea funcţiei nu este

necesară în capetele intervalului.
3. Teorema lui Lagrange

DI
Dacă funcţia f : [a, b ]   are proprietatea lui Rolle pe intervalul [a, b ] , atunci
există c Î (a, b ) astfel încât
RA
f (b ) - f (a )
f ¢ (c ) = .
b -a
Demonstraţie. Intuitiv această proprietate s-ar putea demonstra prin schimbarea
axelor de coordonate, astfel ca axa Ox să devină paralelă cu coarda AB . În acest caz
TU
am aplica teorema lui Rolle pentru transformata funcţiei. În locul schimbării axelor de
coordonate vom construi o funcţie ajutătoare a cărei derivată se anulează dacă şi
numai dacă este verificată relaţia din enunţ (astfel evităm transformarea efectivă a
intervalului de definiţie). Dacă derivata funcţiei F : [a, b ]   este
I
ED
CĂ
f (b ) - f (a ) f (b ) - f (a )
f ¢(x ) - , atunci funcţia este F (x ) = f (x ) - x ⋅ .
b -a b -a
GI
Această funcţie este continuă pe [a, b ] şi y
derivabilă pe (a, b ) , şi în plus verifică egalităţile B
GO
bf (a ) - af (b ) A
F (a ) = = F (b ) , deci putem aplica
b -a
teorema lui Rolle. Astfel rezultă că există
c Î (a, b ) , pentru care F ¢(c ) = 0 şi deci:
O a c
DA
b x
f (b ) - f (a )
f ¢(c ) = . Figura 57
b -a
f (b ) - f (a )
Interpretarea geometrică. Panta coardei AB este , deci relaţia din
b -a
PE
teoremă exprimă chiar faptul că există un punct interior c în care tangenta la graficul
funcţiei este paralelă cu coarda AB . (vezi figura 57).
x
Exemple. 1. Funcţia f : [ 0,1]   , f (x ) = este continuă şi derivabilă pe
x +1
ŞI
1
intervalul [ 0,1] , f ¢ (x ) = 2 , deci se poate aplica teorema lui Lagrange. Astfel
(x + 1)
f (1) - f (0) 1 1
există c Î (0,1) cu f ¢ (c ) = , deci 2 =  c = -1  2 ; dar
Ă
1-0 (c + 1) 2
c Î (0,1) , deci c = 2 - 1 este singurul punct intermediar cu această proprietate.
IC
2. Funcţia f : [n, n + 1]   , f (x ) = ln x , ( n Î * ) are proprietatea lui Rolle, deci

se poate aplica teorema lui Lagrange, astfel există c Î (n, n + 1) cu
CT
f (n + 1) - f (n ) 1 1
f ¢ (c ) = ; adică = ln (n + 1) - ln n , de unde c = .
n +1-n c æ n + 1 ö÷
ln çç
è n ø÷
DA
1 1 1
Observaţie. Deoarece n < c < n + 1  < < , de unde rezultă
n +1 c n
1 1
inegalitatea demonstrată în capitolul Şiruri: < ln (n + 1) - ln n < .
n +1 n
DI
4. Teorema lui Cauchy

Din punct de vedere tehnic în teorema lui Lagrange structura numărătorului
RA
este identică cu structura numitorului dacă expresia b - a o scriem sub forma

g(b ) - g(a ) , unde g este funcţia identică. În acest paragraf demonstrăm că la numitor
putem avea o altă funcţie derivabilă g .
Teoremă. Dacă funcţiile f , g : [a, b ]   au proprietatea lui Rolle pe intervalul
TU
[a, b ] şi g ¢ (x ) ¹ 0 pentru orice x Î (a, b ) , atunci există c Î (a, b ) astfel încât:

f (b ) - f (a ) f ¢ (c )
= .
I
g(b ) - g(a ) g ¢ (c )
ED
CĂ
Demonstraţie. Din teorema lui Lagrange şi din condiţia g ¢ (x ) ¹ 0 , "x Î (a, b ) ,
GI
rezultă că g(a ) ¹ g(b ) . Ca şi în demonstraţia teoremei lui Lagrange construim o
funcţie ajutătoare a cărei derivată se anulează dacă şi numai dacă are loc relaţia din
teoremă. Considerăm astfel funcţia
GO
h (x ) = ( f (b ) - f (a )) ⋅ g (x ) - (g (b ) - g (a )) ⋅ f (x )
definită pentru orice x Î [a, b ] . Funcţia h este continuă pe [a, b ] şi derivabilă pe
(a, b ) . Pe de altă parte h(a ) = h(b ) , deci putem aplica teorema lui Rolle funcţiei h pe
DA
intervalul [a, b ] . Astfel rezultă existenţa unei valori intermediare c Î (a, b ) cu
proprietatea h ¢ (c ) = 0 . Dar această relaţie se poate scrie sub forma
h ¢ (c ) = ( f (b ) - f (a )) g ¢ (c ) - (g (b ) - g (a )) f ¢ (c ) = 0 ,
PE
şi datorită condiţiei g ¢(c ) ¹ 0 , rezultă
f (b ) - f (a ) f ¢ (c )
= .
g(b ) - g(a ) g ¢ (c )
Exemplu. Funcţiile f , g : [1, 2 ]   , f (x ) = x 2 + 1 , g (x ) = ln x au proprietatea
ŞI
1
lui Rolle pe [1, 2 ] , f ¢ (x ) = 2x , g ¢ (x ) = , deci aplicând teorema lui Cauchy există
x
Ă
f ¢ (c ) f (2) - f (1) 3 3
c Î (1, 2) cu =  2c 2 = , c > 0 , deci c = .
g ¢ (c ) g (2) - g (1) ln 2 ln 4
IC
Observaţie. Teoremele lui Lagrange şi Cauchy se numesc teoreme de medii, sau

teoreme ale creşterilor finite.
CT
5. Teorema lui Darboux

Dacă I este un interval şi f : I   o funcţie derivabilă, atunci funcţia f ¢ are proprietatea lui Darboux.
Demonstraţie. Fie a, b Î I , a < b . Considerăm l Î  un număr între f ¢ (a ) şi f ¢ (b ) şi
DA
demonstrăm că există c Î [a, b ] astfel încât f ¢ (c ) = l . Fără a restrânge generalitatea putem presupune că
f ¢ (a ) < f ¢ (b ) şi f ¢ (a ) < l < f ¢ (b ) . Construim funcţia derivabilă g : I   , g (x ) = f (x ) - lx . Este
suficient să arătăm că această funcţie are un punct de extrem local în interiorul intervalului (a, b ) . Dacă
DI
există c Î (a, b ) astfel ca g ¢ (c ) = 0 , atunci rezultă f ¢ (c ) = l . Pe de altă parte g ¢ (b ) = f ¢(b ) - l > 0 şi

g(x ) - g(a ) g(x ) - g(b )
g ¢ (a ) = f ¢(a ) - l < 0 deci lim < 0 şi lim > 0 . Astfel există e > 0 şi un
x a
x >a
x -a x b
x <b
x -b
RA
d > 0 corespunzător pentru care:

g(x ) - g(a )
< -e , dacă a < x < a + d şi
x -a
g(x ) - g(b )
> e , dacă b - d < x < b .
TU
x -b
De aici rezultă că
g(x ) < -e(x - a ) + g(a ) < g(a ) , dacă a < x < a + d şi
g(x ) < g(b ) + e(x - b ) < g(b ) , dacă b - d < x < b .
I
ED
CĂ
Din aceste inegalităţi rezultă că funcţia g nu îşi poate lua minimul nici în punctul a şi nici în punctul b .
Astfel pe paza continuităţii îşi atinge marginile într-un punct interior deci există un punct c Î (a, b ) cu
GI
proprietatea l = f ¢ (c ) . De aici rezultă că f ¢ are proprietatea lui Darboux.
Consecinţă. Dacă I este un interval şi f : I   este o funcţie derivabilă pentru care f ¢ (x ) ¹ 0 ,
GO
pentru orice x Î I , atunci f ¢ (x ) > 0 pentru orice x Î I sau f ¢ (x ) < 0 , pentru orice x Î I .
Exerciţii
1. Determinaţi punctele staţionare ale următoarelor funcţii. Stabiliţi care dintre ele
sunt punte de extrem, respectiv determinaţi şi puntele de extrem, care nu sunt puncte
DA
staţionare:
a) f : [ 0, 2 ]   , f (x ) = x 3 - 3x ; b) f : [ 0, 2p ]   , f (x ) = sin x ;
c) f :    , f (x ) = x 2 - 1 ; d) f :    , f (x ) = 4x 3 - 6x 2 + 3x .
PE
2. Demonstraţi că dacă x 1, x 2 Î  , atunci cos x 1 - cos x 2 £ x 1 - x 2 .
3. Arătaţi că ecuaţia x 2 = x sin x + cos x are exact două soluţii în intervalul [-2, 2] .
4. Demonstraţi că toate rădăcinile ecuaţiei f ¢ (x ) = 0 sunt reale dacă f :    ,
ŞI
f (x ) = (x - 1)(x + 2)(x - 3)(x + 4) .
5. Demonstraţi că funcţia f :    , f (x ) = x 3 + x 2 + 2x este injectivă.
6. Determinaţi valoarea intermediară c din teorema lui Lagrange pentru următoarele
Ă
funcţii:
IC
é pù
a) f : [ 0, 2 ]  [ 0, 4 ] , f (x ) = x 2 ; b) f : [ 0,1]  ê0, ú , f (x ) = arctg x .
êë 4 úû
5 4 2
7. Demonstraţi că ecuaţia x + x + x + 10x - 5 = 0 are o singură rădăcină
CT
æ 1ö
pozitivă şi această rădăcină se află în intervalul çç0, ÷÷ .
è 2ø
8. Studiaţi aplicabilitatea teoremei lui Rolle în cazul următoarelor funcţii:
DA
a) f (x ) = 3 x 2 , I = [-1, 1] ; b) f (x ) = ln (1 + x ) , I = [-1, 1] ;
ìïcos x , p
ïï 0£x £
4 é pù
c) f (x ) = x 2 + 4 , I = [-5, 5] ; d) f (x ) = ï p , I = êêë0, 2 úûú ;
DI
í p
ïïsin x , <x £
ïïî 4 2
ìx 2 + 3, x Î [-1, 0]
ï
ï
RA
e) f (x ) = í 3 , I = [-1, 1] .
ï
ïx + 3, x Î (0, 1]
ï
î
9. Demonstraţi că dacă a1, a2 , a 3 ,..., an Î *+ şi a1x + a2x + ... + anx ³ n , " x Î 
TU
atunci a1 ⋅ a2 ⋅ ... ⋅ an = 1 .
10. Demonstraţi că dacă funcţiile f1, 2, 3 : [a, b ]   sunt continue pe intervalul [a, b ]
şi derivabile pe (a, b ) atunci există c Î (a, b ) cu proprietatea:
I
ED
CĂ
f1¢ (c ) f2¢ (c ) f3¢ (c )
GI
f1(a ) f2 (a ) f3 (a ) = 0 .
f1(b ) f2 (b ) f3 (b )
GO
11. Se poate aplica teorema lui Lagrange pentru funcţiile de mai jos (pe intervalele
precizate)?
x
a) f (x ) = 1 + 3 x , I = [-1, 1] ; b) f (x ) = , I = éê0, a ùú , a > 0 ;
1-x ë û
DA
é ù
c) f (x ) = x ln x , I = êa, b ú , b > a > 0 ; 3
d) f (x ) = 1 + x - x , I = [-2, 1] ;
ë û
ìï x + 2
ïï , x Î [-4, 0]
e) f (x ) = í 2 , I = [-4, 3] ;
PE
ïï
ïïî x + 1, x Î (0, 3]
1
12. Putem aplica teorema lui Lagrange funcţiei f (x ) = pe intervalul (a, b ) , dacă
x
a ⋅b < 0 ?
ŞI
13. Determinaţi punctele de pe graficul funcţiei f (x ) = x 3 în care tangenta este
paralelă cu dreapta determinată de punctele A(-1, - 1) şi B(2, 8) .
Ă
14. Care dintre perechile de funcţii date mai jos satisfac condiţiile teoremei lui
Cauchy:
IC
e
a) f (x ) = ln x şi g(x ) = , I = [1, e ] ;
x
ì
ï x + 3, - 2 £ x < 1
CT
ï
ï
b) f (x ) = í x + 7 , g(x ) = x , I = éê-2, 5ùú ;
ï , 1 £ x £ 5 ë û
ï
ï 4
ï
î
c) f (x ) = x 3 , g(x ) = x 2 , I = [-1, 1] ;
DA
x
d) f (x ) = ln x şi g(x ) = - 2 , I = [1, e ] .
e
Probleme
DI
1. Considerăm ecuaţia x ⋅ ln n - n ⋅ ln x = 0 , unde n > 1 , n Î  , x > 0 . Stabiliţi

numărul rădăcinilor in intervalul I = (0, + ¥) .
RA
2. Pentru ce valori a ecuaţia 1 + sin 2 ax = cos x are exact o rădăcină?

3. Fie f : [a, b ]   o funcţie derivabilă şi a, b Î  două numere cu proprietatea
a ⋅ b > 0 . Demonstraţi că există c Î [a, b ] astfel încât
TU
1 a b
⋅ = f (c ) - c ⋅ f ¢ (c ) .
a - b f (a ) f (b )
I
ED
CĂ
1 1 1
GI
4. Fie f (x ) = 3 - x 5 - 3x 2 3x 3 - 1 . Demonstraţi că există c Î (0, 1) cu
2x 2 - 1 3x 5 - 1 7x 8 - 1
GO
proprietatea f ¢ (c ) = 0 .
5. Există funcţii neliniare, definite pe  , care admit derivate de orice ordin şi pentru
1
care f (k ) (x ) £ k , oricare ar fi x Î  şi k Î  ?
2
DA
6. Fie f :    o funcţie impară derivabilă. Demonstraţi că f ¢ :    este o
funcţie pară. Este adevărată afirmaţia inversă?
7. Demonstraţi că funcţia f :    , f (x ) = 12x 3 + 12ax 2 - 8ax - 3 are cel puţin
PE
o rădăcină în intervalul (0,1) pentru orice a Î  .
c c c
8. Numerele reale c0 , c1 , … , cn verifică relaţia c0 + 1 + 2 ... + n = 0 . Arătaţi
2 3 n +1
2 n -1 n
că ecuaţia c0 + c1x + c2x + ... + cn -1x + cn x = 0 are cel puţin o soluţie între 0
ŞI
şi 1.
9. Demonstraţi că dacă funcţia f :    satisface inegalitatea
Ă
f (x + h ) - f (x - h ) < h 2
pentru orice x Î  şi orice h > 0 , atunci f este o constantă.
IC
10. a) Exprimaţi derivata funcţiei

f1(x ) f2 (x ) f3 (x ) f4 (x )
CT
a1 b1 c1 d1
U : éêa, b ùú   , U (x ) =
ë û a2 b2 c2 d2
DA
a3 b3 c3 d3
cu ajutorul derivatelor funcţiilor fi : [a, b ]   , dacă ai , bi , ci , di Î  i = 1, 4 .
b) Funcţiile f , g : [a, b ]   sunt de două ori derivabile pe (a, b ) .
DI
Demonstraţi că pentru " x1, x 2 , x 3 Î [a, b ] există c Î (a, b ) cu proprietatea:
1 x1 g (x 1 ) 1 x1 f (x 1 )
RA
f ¢¢(c ) 1 x 2 g (x 2 ) - g ¢¢(c ) 1 x 2 f (x 2 ) = 0 .
1 x 3 g (x 3 ) 1 x3 f (x 3 )
TUI
ED
CĂ
Eliminarea cazurilor de nedeterminare 161
VII. ELIMINAREA CAZURILOR DE NEDETERMINARE
GI
Regula lui l’Hospital
GO
Folosind teorema lui Lagrange putem estima valoarea funcţiei f în punctul x
cu ajutorul valorii în punctul x 0 şi cu valoarea derivatei într-un punct intermediar. În
anumite cazuri această estimare ne dă posibilitatea de a calcula anumite expresii (de
f (x ) 0
exemplu limite). Dacă limita lim este un caz de nedeterminare de forma , şi
DA
x  x 0 g (x ) 0
funcţiile f respectiv g satisfac condiţiile teoremei lui Lagrange (sau Cauchy) în
vecinătatea V a punctului x 0 , adică sunt continue şi derivabile în vecinătatea V , atunci
aplicând teorema lui Lagrange (sau Cauchy) pe intervalul [x 0 , x ] , când x Î V deducem
PE
f (x ) f (x ) - f (x 0 ) x ⋅ f ¢ (c1 ) f ¢ (c1 )
existenţa valorilor c1, 2 , pentru care: = = = .
g(x ) g(x ) - g(x 0 ) x ⋅ g ¢ (c2 ) g ¢ (c2 )
La prima egalitate am folosit egalităţile f (x 0 ) = g(x 0 ) = 0 care exprimă tocmai faptul
ŞI
0
că avem o nedeterminare de forma (deoarece funcţiile sunt continue). Pentru x  x 0
0
rezultă c1, 2  x 0 , deci dacă există limitele lim f ¢ (x ) = l1 şi lim g ¢ (x ) = l2 cu l2 ¹ 0 ,
x x 0 x x 0
Ă
f (x ) l1
atunci lim = . Dacă aplicăm teorema lui Cauchy, atunci obţinem aceeaşi valoare
x  x 0 g (x ) l2
IC
intermediară atât în numitor cât şi în numărător, deci nu este nevoie de existenţa limitelor
f ¢ (x )
lim f ¢ (x ) = l1 şi lim g ¢ (x ) = l2 , este suficient să existe lim . Astfel am obţinut
CT
x x 0 x x 0 x  x 0 g ¢ (x )
următoarea proprietate importantă:

Teoremă. (regula lui l’Hospital pentru cazul 0/0 )
Fie f , g : [a, b ]   ( a, b Î  , a < b ) funcţii continue în x 0 Î [a, b ] care satisfac
DA
următoarele proprietăţi:
1. funcţiile f şi g sunt derivabile pe V Ç [a, b ] \ {x 0 } (unde V Î V (x 0 ) ),
2. f (x 0 ) = g (x 0 ) = 0 ,
DI
3. g ¢ (x ) ¹ 0 într-o vecinătate a punctului x 0 ,

f ¢ (x )
4. există lim .
x  x 0 g ¢ (x )
RA
f (x ) f (x ) f ¢ (x )
În aceste condiţii există lim şi lim = lim .
x  x 0 g (x ) x  x 0 g (x ) x  x 0 g ¢ (x )
Demonstraţie. Aplicăm teorema lui Cauchy pe intervalul [x 0 - e, x 0 + e] , unde e

TU
este ales astfel ca intervalul să fie în interiorul vecinătăţilor de la punctele 1 şi 3 (funcţia

fiind derivabilă pe acest interval este şi continuă, deci condiţiile teoremei sunt
f (x ) - f (x 0 ) (x - x 0 ) f ¢ (c ) f ¢(c )
verificate). = =
I
g (x ) - g (x 0 ) (x - x 0 ) g ¢ (c ) g ¢(c )
ED
CĂ
162 Eliminarea cazurilor de nedeterminare
Când x  x 0 obţinem c  x 0 , deci în cazul x  x 0 limita membrului drept este
f ¢ (x )
GI
lim . Astfel şi membrul stâng are aceeaşi limită, deci demonstraţia este completă.
x  x 0 g ¢ (x )
Putem renunţa la condiţia de continuitate în punctul x 0 . În schimb vom avea nevoie
GO
de existenţa limitelor celor două funcţii în acest punct.
Teoremă. (regula lui l’Hospital pentru cazul 0/0 )
Fie f , g : [a, b ]   ( a, b Î  , a < b ) două funcţii şi x 0 Î [a, b ] . Dacă
DA
1. funcţiile f şi g sunt derivabile pe V Ç [a, b ] \ {x 0 } , unde V Î V (x 0 ) ),
2. lim f (x ) = lim g (x ) = 0 ,
x x 0 x x 0
3. g ¢ (x ) nu este 0 dacă x este în vecinătatea punctului x 0 şi este diferit de x 0 ,
PE
f ¢ (x )
4. există lim ,
x  x 0 g ¢ (x )
f (x ) f (x ) f ¢ (x )
atunci există lim şi avem egalitatea lim = lim .
x  x 0 g (x ) x  x 0 g (x ) x  x 0 g ¢ (x )
ŞI
Demonstraţie
ìï0, x = x0 ï0, x = x0
ì
Aplicăm teorema precedentă funcţiilor f1 (x ) = ï íf (x ), x ¹ x şi g1 (x ) = íg (x ), x ¹ x .
ïïî 0 ï
ï
î 0
Ă
Observaţie. În teoremele precedente nu este necesară derivabilitatea în punctul x 0 .

Dacă funcţiile sunt derivabile în acest punct, atunci din relaţiile f (x 0 ) = g (x 0 ) = 0
IC
f (x ) - f (x 0 )
f (x ) x - x0
CT
deducem =
g (x ) g x ) - g (x 0 )
(
x - x0
f ¢ (x 0 )
DA
şi astfel când x  x 0 membrul drept tinde la (cu condiţia g ¢ (x 0 ) ¹ 0 ). În

g ¢ (x 0 )
consecinţă şi membrul stâng are aceeaşi limită. Avem deci următoarea teoremă:
Teoremă (Cauchy)
DI
Dacă I Í  este un interval, x 0 Î I şi f , g : I   sunt două funcţii cu

proprietăţile:
1. f (x 0 ) = g (x 0 ) = 0 ;
RA
2. f şi g derivabile în x 0 şi g ¢ (x 0 ) ¹ 0 ,
atunci există o vecinătate V a punctului x 0 în care g(x ) ¹ 0 , " x Î V \ {x 0 } şi
f (x ) f ¢ (x 0 )
TU
lim = .
x x 0 g(x ) g ¢ (x 0 )
Este evident că în anumite cazuri se pot aplica toate cele trei teoreme de mai înainte,
dar sunt şi cazuri în care putem aplica numai una din acestea.
I
ED
CĂ
x2 -1
Exemple. 1. Să se calculeze limita lim .
x 1 ln x
GI
æ1 3ö
Rezolvare. Considerăm funcţiile f , g : çç , ÷÷   , f (x ) = x 2 - 1 şi
è2 2ø
GO
g (x ) = ln x . Aceste funcţii sunt continue şi derivabile pe domeniul de definiţie şi
f ¢ (x ) 2x
lim f (x ) = lim g (x ) = 0 , iar lim = lim = lim 2x 2 = 2 . Astfel pe baza
x 1 x 1 x 1 g ¢ (x ) x 1 1 x 1
DA
x2 -1
teoremei lui l’Hospital (sau a teoremei lui Cauchy) avem lim = 2.
x 1 ln x
Observaţie. Folosind transformări elementare putem calcula limita şi fără derivate:

x2 -1 x -1 t 2
PE
lim = lim lim (x + 1) = lim lim (x + 1) = = 2 .
x 1 ln x x 1 ln x x 1 t  0 ln (t + 1) x 1 1
ex - 1
2. Să se calculeze limita lim .
x  0 sin x
æ 1 1ö
ŞI
Rezolvare. Fie f , g : çç- , ÷÷   , f (x ) = e x - 1 şi g (x ) = sin x . Aceste funcţii
è 2 2ø
sunt continue şi derivabile pe domeniul de definiţie, lim f (x ) = lim g (x ) = 0 şi
x 0 x 0
Ă
f ¢ (x ) ex æ f ¢(0) ö÷
lim = lim = 1 çç= ÷.
x  0 g ¢ (x ) x  0 cos x çè g ¢(0) ø÷÷
IC
ex - 1
Din regula lui l’Hospital (sau teorema lui Cauchy) rezultă lim = 1.
x  0 sin x
CT
Observaţie. Ca şi în cazul precedent limita se poate calcula şi fără derivate:

ex - 1 ex - 1 x
lim = lim ⋅ = 1 ⋅1 = 1 .
x  0 sin x x 0 x sin x
e x + e -x - 2
DA

x 0 1 - cos x
Rezolvare. Considerăm funcţiile f , g : (-1,1)   , f (x ) = e x + e -x - 2 şi
g (x ) = 1 - cos x . Funcţiile sunt continue şi derivabile şi avem
DI
f ¢(x ) e x - e -x
lim = lim .
x  0 g ¢(x ) x 0 sin x
0
Această limită este tot de forma , deci pentru a o calcula vom aplica acelaşi
RA
0
procedeu. Funcţiile f ¢ şi g ¢ sunt derivabile şi
( f ¢)¢ (x ) f ¢¢ (x ) e x + e -x
lim = lim = lim = 2,
TU
g ¢¢ (x ) x  0 cos x
(g ¢)¢ (x )
x 0 x 0
-x
x
e -e e x + e -x - 2
deci lim = 2 şi astfel avem lim =2.
x 0 sin x x 0 1 - cos x
I
ED
CĂ
Observaţie. Folosind numai limite elementare avem:
æ x ÷ö
2
GI
x
e +e -2-x
(e - 1)
x 2 2
1 æe - 1 ö÷
x çç ÷
lim = lim = 2 ⋅ lim x ççç çç 2 ÷÷ = 2
÷
x 0 1 - cos x x 0 x 2 x x 0 e è x ÷ø x ÷
çç sin ÷÷
2e sin
2 çè 2 ÷ø
GO
x - sin x
x 0 x3
Rezolvare. Funcţiile f , g : (-1,1)   , f (x ) = x - sin x şi g (x ) = x 3 sunt
continue şi derivabile şi avem pe rând egalităţile
DA
x æ sin x ÷ö
2
f ¢ (x ) 1 - cos x 2 sin 2 çç ÷
lim = lim = lim 2 = lim ç 2 ÷÷ 1 = 1 .
x  0 g ¢ (x ) 2 2 x 0 ç
ç x ÷÷ 6 6
x 0 3x x 0 3x çèç ÷
2 ÷ø
PE
Pe baza teoremei lui l’Hospital (aici nu putem aplica teorema lui Cauchy)
x - sin x 1
lim 3
= .
x 0 x 6
æ pö
5. Considerăm şirul definit prin relaţiile x n +1 = sin x n , n ³ 1 , x 0 Î çç0, ÷÷ . Să se
è 2ø
ŞI
calculeze limita lim n ⋅ x n .
n ¥
Rezolvare. Şirul (x n )n ³0 este strict descrescător şi cu termeni pozitivi, deci este

Ă
convergent. Dacă trecem la limită în relaţia de recurenţă, deducem l = sin l , unde l

este limita şirului (x n )n ³0 . De aici rezultă că şirul (x n )n ³0 este convergent şi are limita
IC
0 . Vom calcula limita pătratului expresiei n ⋅ x n folosind limita funcţiilor.

n
lim n ⋅ x n2 = lim
CT
n ¥ n ¥ 1
x n2
Folosind criteriul Cesaro-Stolz este suficient să calculăm limita
n +1-n x 2x 2
DA
lim = lim 2 n n +21 .

n ¥ 1 1 n ¥ x - x
- n n +1
x n2 +1 x n2
Pe de altă parte lim x n = 0 , deci este suficient să calculăm limita funcţiei
DI
n ¥
x 2 sin 2 x
f (x ) = 2 în punctul 0 . Dar
x - sin 2 x
x 2 sin2 x sin2 x x4 x3 1 6
RA
lim 2 = lim 2 ⋅ lim 2 = lim ⋅ lim = =3

x 0 x - sin x 2 x 0 x x  0 2
x - sin x x  0 x - sin x x  0 sin x 2
1+
x
Deci lim n ⋅ x n = 3 .
n ¥
TU
f (x ) ïìx , x Î
6. Să se calculeze limita lim dacă f , g :    , f (x ) = ïítg x , x Î  \  şi
x 0 g(x ) ïïî
ìïe x 2 - 1, x Î
g (x ) = ïí .
I
ïï1 - cos x , x Î  \ 
ED
î
CĂ
Rezolvare. Funcţiile f şi g nu sunt continue şi nici derivabile într-o vecinătate a
punctului x 0 = 0 , deci nu putem aplica regula lui l’Hospital. Pe de altă parte funcţiile
GI
sunt continue şi derivabile în punctul x 0 = 0 , f (0) = g (0) = 0 , f ¢ (0) = 1 şi
f (x ) f ¢ (0) 1
g ¢ (0) = 1 . Astfel pe baza teoremei lui Cauchy obţinem lim
GO
= = = 1.
x 0 g(x ) g ¢ (0) 1
1
x 3 cos
7. Să se calculeze limita lim x .
x  0 1 - cos x
DA
1
Rezolvare. Derivata funcţiei f : *   , f (x ) = x 3 cos este
x
1 1
f ¢(x ) = 3x 2 cos + x sin .
PE
x x
2 1 1
f ¢ (x ) 3x cos x + x sin x
Astfel = , unde g (x ) = 1 - cos x . De aici rezultă că limita
g ¢ (x ) sin x
ŞI
f ¢ (x ) 0 f ¢¢ (x )
raportului este o nedeterminare de forma . Pe de altă parte limita lim
g ¢ (x ) 0 x  0 g ¢¢ (x )
nu există, deci nu putem aplica regula lui l’Hospital şi nici teorema lui Cauchy.
Folosind calcule elementare obţinem:
Ă
f (x ) x2 æ 1ö
lim = lim ⋅ lim ççx cos ÷÷ = 2 ⋅ 0 = 0 .
IC
x  0 g (x ) x  0 1 - cos x x 0 è xø
Observaţii. 1. Din exemplele precedente rezultă că pentru corectitudinea raţionamen-
tului este absolut necesar verificarea tuturor condiţiilor, altfel putem ajunge la rezultat
CT
corect printr-un raţionament absurd, sau putem ajunge la concluzii complet greşite.
2. În multe cazuri (vezi exemplul 5) este avantajoasă combinarea metodelor
elementare cu regula lui l’Hospital în vederea simplificării calculelor.
DA
¥
Nedeterminările de forma se pot reduce la cazul studiat, totuşi enunţăm teoremele
¥
precedente şi pentru acest caz.
Teoremă. (l’Hospital) Dacă a, b Î  , a < b , x 0 Î (a, b ) şi funcţiile
DI
f , g : (a, b)   satisfac condiţiile:

1. f şi g sunt derivabile,
RA
2. g ¢ (x ) ¹ 0 , x Î (a, b) ,
3. lim g (x ) = ¥ ,
x x 0
f ¢ (x )
TU
4. există lim ,
x x 0 g ¢ (x )
f (x ) f (x ) f ¢ (x )
atunci există lim şi avem lim = lim .
0 g ¢ (x )
I
x x 0 g (x ) x  x 0 g (x ) x  x
ED
CĂ
f ¢ (x )
Demonstraţie. Fie lim = l . Din condiţia lim g (x ) = ¥ şi g ¢(x ) ¹ 0 ,
x a g ¢ (x )
GI
x a
deducem g (x ) ¹ 0 şi g este strict monotonă pe un interval (a - e, a ) . Dacă (x n )n Î ,

x n Î (a, b ) este un şir cu proprietatea lim x n = a , atunci pe baza teoremei lui Cauchy
GO
n ¥
f (x n ) - f (x n +1 ) f ¢ (cn )
există cn Î (x n +1, x n ) astfel încât = .
g (x n ) - g (x n +1 ) g ¢ (cn )
f ¢ (cn )
DA
Din condiţia lim x n = a rezultă lim cn = a şi astfel lim = l . De aici
n ¥ n ¥ n ¥ g ¢ (cn )
f (x n ) - f (x n +1 )
deducem lim = l şi pe baza teoremei lui Cézaro-Stolz rezultă
g (x n ) - g (x n )
PE
n ¥
f (x n )
lim = l . Şirul (x n )n Î este arbitrar, deci avem egalitatea
n ¥ g (x n )
f (x ) f ¢ (x )
lim = lim .
ŞI
x  x 0 g (x ) x  x 0 g ¢ (x )
Observaţie. Regula lui l’Hospital se poate aplica şi în cazul în care x 0 este ¥ .

În continuare ne vom referi la toate aceste teoreme sub numele de regula (regulile) lui
Ă
l’Hospital.
ln x
IC
Exemple. 1. Să se calculeze limita lim .

x ¥ x
Rezolvare. Pentru funcţiile f : (0, ¥)   , f (x ) = ln x şi g : (0, ¥)   ,

CT
g (x ) = x avem lim f (x ) = lim g (x ) = ¥ şi aceste funcţii sunt derivabile pe

x ¥ x ¥
domeniul de definiţie, deci sunt verificate condiţiile teoremei lui l’Hospital.
f ¢ (x ) 1 ln x ln x
Pe de altă parte lim = lim = 0 , deci lim există şi lim = 0.
DA
x ¥ g ¢ (x ) x ¥ x x ¥ x x ¥ x
ln x ln x
Observaţie. În mod analog lim a = 0 , dacă a > 0 şi lim = 0 , dacă P
x ¥ x x ¥ P (x )
este o funcţie polinomială.

DI
x
2. Să se calculeze lim x .
x ¥ e
Rezolvare. Funcţiile f (x ) = x şi g (x ) = e x sunt continue şi derivabile pe  , şi

RA
f ¢ (x ) 1 1 x
lim = lim x = = 0 , deci pe baza regulii lui l’Hospital avem lim x = 0 .
x ¥ g ¢ (x ) x ¥ e ¥ x ¥ e
x2
3. Să se calculeze lim .
TU
x ¥ e x
Rezolvare. Funcţiile f (x ) = x 2 şi g (x ) = e x sunt continue şi derivabile pe  , şi

f ¢ (x ) 2x
lim = lim x = 0 (folosind exemplul precedent sau aplicând regula lui
I
x ¥ g ¢ (x ) x ¥ e
ED
CĂ
x2
l’Hospital), deci lim =0.
x ¥ e x
GI
P(x )
Observaţie. În mod similar putem arăta că lim = 0 , dacă P este funcţie
x ¥ ex
GO
polinomială.
APLICAŢIILE REGULILOR L’HOSPITAL ÎN CAZURILE DE NEDETERMINARE

1. Cazul 0 ⋅ ¥
DA
Dacă a, b Î  , a < b , x 0 Î (a, b ) şi funcţiile f , g : (a, b )   sunt derivabile,
lim f (x ) = 0 şi lim g (x ) = ¥ atunci limita lim f (x ) ⋅ g (x ) (care este de forma
x x 0 x x 0 x x 0
PE
0 ¥
0 ⋅ ¥ ) se poate reduce la o nedeterminare de forma sau , deoarece g (x ) ¹ 0 :
0 ¥
f (x ) 1
f (x ) ⋅ g (x ) = , unde lim f (x ) = lim = 0 sau
1 x a x a g (x )
ŞI
g (x )
g (x ) 1
f (x ) ⋅ g (x ) = , unde lim g (x ) = lim =¥.
1 x a x a f (x )
Ă
f (x )
A doua transformare este posibilă numai în cazul în care f îşi păstrează semnul într-o
IC
vecinătate a originii.
Exemple
CT
æ pö
1. Să se calculeze limp ççx - ÷÷ ⋅ tg x .
x è 2ø
2
Rezolvare. Limita este un caz de nedeterminare de forma 0 ⋅ ¥ , deci efectuăm

DA
următoarele transformări:
p ¢
x-
p
2 = lim
(
x- )
2 = lim - sin 2 x = -1 ,
p( )
limp
DI
p
x
2
ctg x x
2 (ctg x )
¢ x
2
æ pö
şi astfel limp ççx - ÷÷ ⋅ tg x = -1 .
x è 2ø
2
RA
2. Să se calculeze lim (tg 2 x ⋅ ln sin x ) .

x 0
x >0
Rezolvare. Şi în acest caz avem o nedeterminare de forma 0 ⋅ ¥ , deci putem scrie

TU
pe rând:
cos x
ln sin x (ln sin x )¢ sin x
lim (tg x ⋅ ln sin x ) = lim
2
şi lim = lim = 0,
x 0 x  0 ctg 2 x x 0 ¢ x  0 æ 1 ö÷
x >0 (ctg x ) x > 0 2 ctg x ⋅ ç-
2
I
èç sin 2 x ÷ø
x >0 x >0
ED
CĂ
deci lim (tg 2 x ⋅ ln sin x ) = 0 .

x 0
GI
x >0
2. Cazul ¥ - ¥
Dacă limita de calculat are forma lim [ f (x ) - g (x )] , unde lim f (x ) = ¥ şi
GO
x a x a
lim g (x ) = ¥ , atunci f (x ) ¹ 0 şi g (x ) ¹ 0 , deci putem efectua următoarele
x a
transformări:
æ 1 1 ö÷
DA
f (x ) - g (x ) = çç - ÷ ⋅ f (x ) ⋅ g (x ) sau
çè g (x ) f (x ) ÷÷ø
æ f (x ) ö÷
f (x ) - g (x ) = f (x ) ⋅ çç1 - ÷.
çè g (x ) ø÷÷
PE
æ 1 1 ÷ö
În acest mod lim ( f (x ) - g (x )) = lim f (x ) g (x ) çç - ÷ , deci reducem
x a x a çè f (x ) g (x ) ÷÷ø
problema la un caz de forma ¥ ⋅ 0 . În al doilea caz limita lim ( f (x ) - g (x )) se
x a
ŞI
¥
reduce la calculul unei limite de forma .
¥
Exemple
Ă
æ 1 x ö÷
1. Să se calculeze lim çç - ÷.
x 1 è ln x x - 1ø
IC
Rezolvare. Avem o nedeterminare de forma ¥ - ¥ , deci o transformăm într-o

1 x x - 1 - x ln x
formă pentru care se poate aplica regula lui l’Hospital. - = ,
CT
ln x x - 1 (x - 1) ln x
0
şi pentru această expresie obţinem o nedeterminare de forma , adică se poate aplica
0
regula lui l’Hospital:
DA
1 - ln x - 1 -x ln x - ln x - 1 1
lim = lim = lim =- ,
x 1 x -1 x 1 x ln x + x - 1 x 1 ln x + 2 2
ln x +
x
æ 1 x ÷ö 1
DI
deci lim çç - ÷ø = - .
x 1 è ln x x -1 2
æ1 2 ö÷
2. Să se calculeze lim çç - x ÷.
x 0 è x e - 1ø
RA
x >0
Rezolvare. Nedeterminarea este de forma ¥ - ¥ . Scriind expresia sub forma

1 2 1æ 2x ÷ö
- x = çç1 - x ÷,
x e -1 x è e - 1ø
TU
æ 2x ÷ö æ1 2 ö÷
avem lim çç1 - x ÷ = -1 , deci lim çç - x = -¥ .
x 0 è
x >0
e - 1ø x 0 è x e - 1 ø÷
x >0
I
ED
CĂ
3. Cazurile 00 , ¥0 , 1¥
GI
Dacă a, b Î  , a < b şi f , g : (a, b )   , unde f (x ) > 0 pentru orice
x Î (a, b ) , lim f (x ) = lim g (x ) = 0 sau lim f (x ) = ¥ şi lim g (x ) = 0 sau
x x 0 x x 0 x x 0 x x 0
GO
g (x )
lim f (x ) = 1 şi lim g (x ) = ¥ , atunci la calculul limitei lim [ f (x )] pot apărea
x x 0 x x 0 x x 0
¥
cazurile 00 , ¥ , 1 . În toate cele trei cazuri putem reduce calculul limitei la o
0
g x
nedeterminare de forma 0 ⋅ ¥ cu ajutorul egalităţii [ f (x )] = e g x ⋅ln f x . Mai precis
( ) ( ) ( )
g (x )
dacă există lim g (x ) ⋅ ln f (x ) , atunci există şi limita lim [ f (x )]
DA
şi avem egalitatea
x a x x 0
g (x ) lim g (x )⋅ln f (x )
lim [ f (x )] = e x x 0 .
x x 0
PE
Exemple
1. Să se calculeze limita lim x tg x .

x 0
x >0
ŞI
ln x
Rezolvare. Nedeterminarea este de forma 00 . Însă lim (tg x ⋅ ln x ) = lim şi
x 0
x >0
x 0
x >0
ctg x
¥
Ă
această limită este de forma , deci aplicând regula lui l’Hospital obţinem
¥
1
IC
lim tg x ⋅ln x
x æ sin 2 x ö÷ x 0
lim ç
= lim ç- tg x
÷÷ = 0 , şi astfel lim x = e
x >0
= e0 = 1 .
x 0 1 x 0 ç
è x ø x 0
x >0 -
CT
x >0 x >0
sin 2 x
x
æ 1ö
2. Să se calculeze limita lim ççln ÷÷ .
x 0 è xø
x >0
DA
Rezolvare. Este o nedeterminare de forma ¥0 . Pe de altă parte

æ 1ö ln (- ln x ) x
lim x ln ççln ÷÷÷ = lim = lim- = 0,
x 0 è x ø x 0 1 x 0 ln x
x >0 x >0 x >0
x
DI
1
lim x ln ln
x
æ 1ö x 0 x
deci lim ççln ÷÷ = e = e0 = 1 .
x >0
x 0 è xø
x >0
RA
2
3. Să se calculeze limita limp (sin x )tg x .
x
2
Rezolvare. Este o nedeterminare de forma 1¥ .
TU
ln sin x æ sin2 x ö÷ 1 -
1
2
limp tg x ⋅ ln sin x = limp ç
= limp ç- ÷÷ = - , deci limp (sin x )
tg2 x
=e 2.
x ç
2
x
2
x
2
ctg x 2
è 2 ø 2 x
2
I
ED
CĂ
Exerciţii
1. Calculaţi următoarele limite:
GI
tg x - x tg 3x a x - a sin x
a) lim ; b) limp ; c) lim a >0;
x  0 x - sin x x tg x x 0 x3
GO
2
xx -1 cos (sin x ) - cos x ln x
d) lim ; e) lim 4
; f) lim e (e > 0) ;
x 1 ln x - x + 1 x 0 x x +¥ x
xn x ctg x - 1 1 - cos x
g) lim ax ( a > 0 , n > 0 ); h) lim ; i) lim 2 ;
x +¥ e x 0 x2 x  0 x ⋅ sin 2 x
DA
x (e x + 1) - 2 (e x - 1) xx - x
j) lim ; k) lim ;
x 0 x3 x 1 ln x - x + 1
ln (sin ax ) x - x cos x
l) lim , a, b > 0 ; m) lim 2 ;
PE
x  0 ln (sin bx ) x  0 x sin x + sin 3 x
x >0
2 1
e x - x sin x - cos x (1 + x )x - e
n) lim ; o) lim , a >0;
x 0 1 - cos x x 0 xa
ŞI
x >0
cos x - 3 cos x 3
1+x + 3 1-x -2
p) lim ; q) lim ;
x 0 sin2 x x 0 sin 2 x
2. Studiaţi aplicabilitatea regulii lui l’Hospital în următoarele cazuri:
Ă
1
x 2 sin 2
e -2x ⋅ (cos x + 2 sin x ) + e -x ⋅ sin2 x
IC
a) lim x ; b) lim ;
x 0 sin x x +¥ e -x ⋅ (cos x + sin x )
x - sin x 1 + x + sin x cos x
c) lim d) lim
CT
; .
x  0 x + sin x x ¥ (x + sin x cos x )e sin x
3. Calculaţi limitele:
1
a) lim [ ln x ⋅ ln (1 - x )] ; b) lim x e ⋅ ln x (e > 0) ; c) lim x x ; d) lim x 1-x ;
DA
x 1 x 0 x 0 x 1
x
æ 1ö æ 1ö
f) lim ççln ÷÷ ; g) lim ççctg x - ÷÷ ; h) lim sin x tg x ;
tg 2x
e) limp (tg x ) ;
x x 0 è xø x 0 è xø x 0
4 x >0
DI
1
æ x 2 + a ÷ö e x +e- x -2 æ 2x + 1 1 ÷ö
i) lim çç 2 ÷ ; j) lim x ne -x , n Î  ; k) lim ççç 2 - ÷;
è x - a ÷ø
x ¥ ç x ¥ x 1 è x + x - 2 x ln x ø÷
æ 1 1 ö
2ç x x +1 ÷
RA
x
l) lim x çe - e ÷÷ ; m) lim (a x - 1) .
x ¥ çè ø÷ x 0
4. Demonstraţi că dacă funcţia f :    admite derivate de orice ordin, atunci

pentru funcţia polinomială
TU
f ¢ (x 0 ) f ¢¢ (x 0 ) f n (x 0 )
( )
2 n
Pn (x ) = f (x 0 ) + (x - x 0 ) + (x - x 0 ) + ... + (x - x 0 )
1! 2! n!
f (x ) - Pn (x )
are loc egalitatea lim = 0 (Polinomul Pn se numeşte polinomul de
I
n
x x 0 (x - x 0 )
ED
CĂ
grad n al lui Taylor, ataşat funcţiei f în punctul x 0 ).
5. Demonstraţi că dacă funcţia f :    admite derivate de orice ordin iar şirul
GI
(Pn (x ))n ³1 este convergent, atunci limita este f (x ) (notaţiile sunt cele din problema
precedentă). Scrieţi polinoamele Taylor de grad n pentru următoarele funcţii:
GO
a) f (x ) = e x ; b) f (x ) = sin x ; c) f (x ) = cos x ;
a
d) f (x ) = (1 + x ) , a Î  ; e) f (x ) = ln (1 + x ) .
Probleme pregătitoare pentru examene
DA
1
1. Arătaţi că funcţia f : (0, ¥)   , f (x ) = (1 + x )x este strict descrescătoare.
(Admitere, 1976.)
PE
nx
1 + xe
2. Fie funcţiile f , g :    , f (x ) = lim , g(x ) = e x +1 . Se poate aplica
1 + e nx
n ¥
teorema lui Lagrange funcţiei h : [-1,1]   , h(x ) = (g  f )(x ) ? Determinaţi

ŞI
h(1) - h(-1)
valoarea constantei c Î (-1,1) (dacă există) pentru care = h ¢(c ) .
2
(Admitere, 1992)
ìïx 2 + mx + n, x Î [-1, 0 ]
Ă
3. Pentru funcţia f : [-1,1]   , f (x ) = ïí 2 notăm cu S

ïïpx + 4x + 4, x Î (0,1]
IC
î
suma valorilor parametrilor m, n, p pentru care funcţia f satisface condiţiile
teoremei lui Rolle şi cu C suma valorilor intermediare obţinute prin aplicarea
CT
teoremei lui Rolle. Calculaţi S şi A . (Admitere, 1992)

x
4. Calculaţi derivata funcţiei f :  \ {-1,1}   , f (x ) = x ⋅ e x
2
-1
şi limitele
lim f ¢(x ) şi lim f ¢(x ) . Demonstraţi că ecuaţia f ¢(x ) = 0 admite o rădăcină mai
DA
x -1 x -1
mare decât 2 . (Variantă bacalaureat)

p
5. Demonstraţi că funcţia f : (0, ¥)   , f (x ) = x ⋅ cos verifică inegalitatea
x
DI
f (x + 1) - f (x ) > 1 , dacă x > 2 . (Variantă bacalaureat 2001.)

6. Demonstraţi că dacă x 1, x 2 ,..., x n sunt numere reale distincte două câte două,
RA
atunci pentru funcţia polinomială P(x ) = (x - x 1 )(x - x 2 ) ...(x - x n ) avem

1 1 1
+ + ... + =0.
P (x 1 ) P (x 2 )
¢ ¢ P (x n )
¢
TUI
ED
CĂ
172 Studiul funcţiilor
VIII. STUDIUL FUNCŢIILOR
GI
STUDIUL MONOTONIEI, INEGALITĂŢI
GO
Considerăm funcţia continuă f : [a, b ]   şi derivabilă pe (a, b ) . În clasa a
f (x ) - f (y )
IX-a am studiat monotonia funcţiei f folosind semnul expresiei . Dacă
x -y
DA
această fracţie este pozitivă pentru orice x , y Î [a, b ] , atunci f este crescătoare pe
[a, b ] , iar dacă fracţia este negativă pentru orice x , y Î [a, b ] , atunci f este
descrescătoare pe [a, b ] . Pe de altă parte, pe baza teoremei lui Lagrange valoarea
PE
fracţiei este egală cu valoarea derivatei într-un punct intermediar, deci în cazul în care
f ¢(c ) ³ 0 pentru orice c Î (a, b ) , atunci f este crescătoare pe [a, b ] , iar în cazul în
care f ¢ (c ) £ 0 , "c Î (a, b ) , atunci f este descrescătoare pe intervalul [a, b ] .
Întrebarea este dacă aceste condiţii sunt şi necesare pentru monotonia funcţiei f .
ŞI
Dacă demonstrăm că aceste condiţii sunt necesare şi suficiente pentru monotonia
funcţiei f , atunci obţinem o caracterizare a monotoniei (pentru funcţii derivabile) cu
ajutorul căreia monotonia se poate studia prin semnul unor expresii de o singură
Ă
variabilă (pe când semnul fracţiei

f (x ) - f (y )
se poate studia mult mai greoi
IC
f(x)-f(y)
tg( )=
x-y
=f(c) x -y
din cauza celor două variabile independente.
Intuitiv dacă f este o funcţie continuă cu
CT
 derivata continuă (deci care admite o

 reprezentare grafică ca în figura alăturată)
pentru orice c Î (a, b ) există x , y apropiate de
DA
x c y f (x ) - f (y )
c astfel încât = f ¢(c ) . Pentru a
x -y
Figura 58 clarifica aceste proprietăţi demonstrăm
DI
următoarea teoremă.
Teoremă. Fie f : [a, b ]   o funcţie continuă pe [a, b ] şi derivabilă pe (a, b ) .
a) Dacă f ¢ (x ) > 0 pentru orice x Î (a, b ) , atunci f este strict crescătoare pe (a, b ) .
RA
b) Dacă f ¢ (x ) ³ 0 pentru orice x Î (a, b ) , atunci f este crescătoare pe (a, b ) .

c) Dacă f ¢ (x ) < 0 pentru orice x Î (a, b ) , atunci f este strict descrescătoare pe
(a, b ) .
TU
d) Dacă f ¢ (x ) £ 0 pentru orice x Î (a, b ) , atunci f este descrescătoare pe (a, b ) .

Reciprocele proprietăţilor b) şi d) sunt de asemenea adevărate, pe când reciprocele
afirmaţiilor a) şi c) nu sunt adevărate.
I
ED
CĂ
Studiul funcţiilor 173
Demonstraţie. Demonstrăm numai afirmaţia a), celelalte se pot demonstra în mod
similar. Dacă x1 < x 2 sunt două puncte arbitrare din intervalul (a, b ) , atunci conform
GI
teoremei lui Lagrange există x 1 < c < x 2 astfel încât
f (x 2 ) - f (x 1 ) = f ¢ (c ) ⋅ (x 1 - x 2 )
GO
Dacă f ¢ (x ) > 0 pentru orice x Î (a, b ) , atunci f ¢ (c ) > 0 şi din condiţia x 2 - x 1 > 0
rezultă f (x 1 ) < f (x 2 ) . Punctele x1 < x 2 au fost alese arbitrar în intervalul (a, b ) ,
deci f este strict crescătoare pe intervalul (a, b ) .
DA
Consecinţă. Fie f : [a, b ]   o funcţie continuă pe [a, b ] şi derivabilă pe (a, b ) .
Dacă derivata lui f este identic nulă pe (a, b ) , atunci f este o funcţie constantă.
Demonstraţie. Pe baza teoremei precedente f este crescătoare şi descrescătoare
PE
în acelaşi timp, deci pentru x1 < x 2 avem f (x 1 ) £ f (x 2 ) şi f (x 1 ) ³ f (x 2 ) . Din
aceste două inegalităţi rezultă f (x 1 ) = f (x 2 ) , deci f este o funcţie constantă.
Observaţie. Faptul că f este definit pe un interval, este crucial atât în teorema
ŞI
precedentă, cât şi în consecinţele ei. Ilustrăm acesta prin două exemple. Dacă
ì1, x Î (0, 1)
ï
f : (0,1) È (2, 3)   este definită prin f (x ) = ïí ,
ï 2, x Î (2, 3)
ï
î
Ă
atunci f este derivabilă pe domeniul de definiţie şi f ¢ (x ) = 0 , " x Î (0, 1) È (2, 3) ,

IC
dar f nu este constantă pe domeniul de definiţie. În mod similar funcţia

ì
ï4x , x Î [ 0,1]
f : [0,1] È [2, 3]   , f (x ) = ïí
CT
ïx , x Î [2, 3 ]
ï
î
este derivabilă pe domeniul de definiţie şi derivata este strict pozitivă. Cu toate acestea
f nu este crescătoare, deoarece f (1) = 4 > 2 = f (2) .
DA
Determinarea punctelor de extrem. Conform y

teoremei lui Fermat dacă o funcţie derivabilă pe un interval
are un punct de extrem în interiorul acestui interval, atunci
derivata în punctul de extrem este 0 . Astfel punctele de
DI
extrem sunt zerourile derivatei sau nu sunt puncte interioare O x

ale domeniului de definiţie. În general punctele de extrem
care nu sunt puncte interioare domeniului de definiţie se pot
RA
depista foarte uşor (în cazul funcţiilor de o variabilă reală),

deci rămâne să stabilim criterii pentru ca un punct în care Figura 59
derivata funcţiei este 0 să fie punct de extrem.
Pe baza teoremei lui Fermat, dacă D este un interval, atunci toate punctele de extrem
TU
din interiorul intervalului sunt puncte staţionare. Am văzut în capitolul VI că nu toate

punctele staţionare sunt puncte de extrem. (De exemplu pentru funcţia f :    ,
f (x ) = x 3 avem f ¢ (0) = 0 şi punctul x = 0 nu este punct de extrem (funcţia f este
I
crescătoare pe  , se vede şi în figura 59 , că axa Ox este tangentă la grafic).

ED
CĂ
Teoremă. Dacă f : (a, b)   este o funcţie derivabilă şi f ¢ : (a, b)   este
GI
continuă în punctul staţionar x 0 şi funcţia f ¢ îşi schimbă semnul în x 0 ( f ¢ (x ) < 0 ,
dacă x Î (x 0 - d, x 0 ) şi f ¢ (x ) > 0 , dacă x Î (x 0 , x 0 + d ) , unde d Î *+ sau invers),
atunci funcţia f are punct de extrem în x 0 Î (a, b) .
GO
Demonstraţie. Dacă f ¢ (x ) < 0 , x Î (x 0 - d, x 0 ) , atunci f este descrescătoare pe
acest interval. Din f ¢ (x ) > 0 , x Î (x 0 , x 0 + d ) deducem că f este crescătoare pe
intervalul (x 0 , x 0 + d ) . Astfel din continuitatea funcţiei f rezultă f (x ) ³ f (x 0 ) pentru
DA
orice x Î (x 0 - d, x 0 + d ) , deci x 0 este un punct de minim local. Dacă pentru
x Î (x 0 - d, x 0 ) avem f ¢ (x ) > 0 iar pentru x Î (x 0 , x 0 + d ) , f ¢ (x ) < 0 , atunci f este
crescătoare pe intervalul (x 0 - d, x 0 ) şi este descrescătoare pe intervalul (x 0 , x 0 + d ) .
PE
Astfel x 0 este punct de maxim local. Pentru o vizualizare mai bună am inclus aceste
cazuri în următoarele tabele:
Punct de maxim
x x0 - d x0 x0 + d
ŞI
f ¢ (x ) ++++++ 0 ------
f (x )  f (x 0 ) 
Ă
Punct de minim
x x0 - d x0 x0 + d
IC
f ¢ (x ) ------ 0 ++++++
f (x )  f (x 0 ) 
CT
Aplicaţii
1
1. Pentru funcţia f : (0, + ¥)   , f (x ) = ln x avem f ¢ (x ) = > 0 pe intervalul
DA
x
I = (0, +¥) , deci f este strict crescătoare pe I .
1 1 x2 -1
2. Dacă f :  \ {0}   , f (x ) = x + , atunci f ¢ (x ) = 1 - 2 = . Astfel
DI
x x x2
punctele staţionare sunt x = -1 şi x = 1 . Pentru a identifica punctele de extrem
stabilim intervalele de monotonie studiind semnul derivatei. Pe baza rezultatelor
obţinute putem întocmi următorul tabel, numit şi tabelul de variaţie al funcţiei f .
RA
x -¥ -1 -1 + d 0 1-d 1 +¥
f ¢ (x ) ++++ 0 ---- | ---- 0 ++++
TU
f x
( )  -2  |  2 
Funcţia f este crescătoare pe intervalul I 1 = (-¥, -1] şi descrescătoare pe
intervalul I 2 = [-1, 0) (deoarece derivata este pozitivă pe I 1 şi negativă pe I 2 ).
I
Astfel punctul x = -1 este un punct de maxim local.

ED
CĂ
Funcţia f este descrescătoare pe intervalul I 3 = (0,1] şi este crescătoare pe

intervalul I 4 = [1, +¥) , deci punctul x = 1 este un punct de minim local.
GI
Pe baza acestor rezultate putem afirma că f (x ) ³ 2 , dacă x > 0 , şi
f (x ) £ -2 , dacă x < 0 .
GO
Observaţie. Aceste inegalităţi au fost demonstrate încă în clasa a VII-a, deci ele nu
reprezintă nici o noutate. Noutatea constă în faptul că avem un instrument extrem de
puternic pentru a stabili astfel de inegalităţi.
x3
3. Să se demonstreze că x - < sin x < x , dacă x > 0 .
DA
6
Soluţie. Fie f1 : [0, ¥)   , f1 (x ) = x - sin x . Avem f1¢ (x ) = 1 - cos x ³ 0 ,
dacă x ³ 0 , ( f1¢ (x ) = 0  x = 0 ), deci f este strict crescătoare pe [0, ¥) . De aici
PE
rezultă f1(0) < f1 (x ) , adică 0 < x - sin x , pentru orice x > 0 . Pentru a stabili prima
inegalitate considerăm o altă funcţie ajutătoare. Fie funcţia f2 : [0, ¥)   ,
x3 x2
f2 (x ) = x - - sin x . Calculând derivata obţinem f2¢ (x ) = 1 - - cos x . Pentru a
ŞI
6 2
stabili semnul acestei funcţii studiem derivata acesteia, deci calculăm funcţia f ¢¢ . 2
f2¢¢ (x ) = sin x - x £ 0 , dacă x ³ 0 ( f2¢¢ (x ) = 0  x = 0 ) şi astfel pe baza

Ă
inegalităţii precedente deducem că f2¢ este descrescătoare. Astfel f2¢ (0) > f2¢ (x ) ,
IC
pentru x > 0 . Dar f2¢ (0) = 0 , deci f2¢ (x ) < 0 , pentru x > 0 , ceea ce înseamnă că f2
este strict descrescătoare pe intervalul [0, ¥) . În final obţinem f2 (x ) < f2 (0) = 0 ,
CT
deci inegalitatea cerută.

n
1 1 ln k 1 2 1 ln 3
4. Să se arate că ln 2 (n + 1) - ln 2 3 < å < ln n - ln 2 3 + .
2 2 k =3 k 2 2 3
DA
ln x 1
Demonstraţie. Funcţia f (x ) = , x > 0 este derivata funcţiei F (x ) = ln2 x ,
x 2
x > 0 şi această funcţie satisface condiţiile teoremei lui Lagrange. Dacă aplicăm
teorema lui Lagrange pentru funcţia F pe intervalul [k , k + 1] , unde 3 £ k £ n ,
DI
atunci pentru fiecare k Î {3, 4, 5, 6,..., n } există ck Î (k , k + 1) astfel încât

1 2 1 ln ck
ln (k + 1) - ln 2 k = .
2 2 ck
RA
1 - ln x
Pe de altă parte f ¢(x ) = , deci f ¢(x ) < 0 pentru x ³ e şi astfel din condiţia
x2
ln (k + 1) ln ck ln k
k ³ 3 > e rezultă < < . Din consideraţiile precedente rezultă:
TU
k +1 ck k
ln (k + 1) 1 2 1 ln k
< ln (k + 1) - ln 2 k < , dacă k ³ 3 .
k +1 2 2 k
I
Însumând membrii corespunzători, obţinem pe de o parte:

ED
CĂ
n n
ln k ln 3 ln k ln 3 1 n é 2
å
k =3 k
=
3
+ å
k =4 k
<
3
+ å ëln k - ln2 (k - 1)ùû
2 k =4
GI
1 n é 2 n
ln k
iar pe de altă parte å
2 k =3 ë ln (k + 1) - ln 2 ù
k û < å
k =3 k
.
GO
Prima inegalitate este chiar a doua inegalitatea propusă, iar din egalitatea
1 n é 2 1
å
2 k =3 ë ln (k + 1) - ln 2 k ùû = éëln 2 (n + 1) - ln 2 3ùû
2
deducem şi prima inegalitate propusă.
DA
1 - x2
5. Să se demonstreze că funcţia f : [0, ¥)   , f (x ) = arccos - 2 arctg x
1 + x2
este constantă.
Demonstraţie. Calculăm derivata funcţiei f :
PE
-1 -2x (1 + x 2 ) - (1 - x 2 ) 2x 2
f ¢ (x ) = ⋅ 2 2
- =
2 2
æ 1 - x ÷ö (1 + x ) 1 + x2
1 - çç ÷÷
çè1 + x ø2
ŞI
1 4x 2
= ⋅ 2
- = 0.
2x 1 + x 1 + x2
Din f ¢ (x ) = 0 , pentru x > 0 rezultă că f este constantă pe (0, +¥) . Pe de altă parte
Ă
f (0) = 0 şi funcţia f este continuă pe [0, ¥) , deci f (x ) = 0 , pentru orice x > 0 .

IC
Practic am demonstrat următoarea formulă trigonometrică:

1- x2
arccos = 2 arctg x , dacă x ³ 0 .
CT
1 + x2
6. Să se determine toate funcţiile derivabile f :    pentru care
f ¢ (x ) = a ⋅ f (x ) , "x Î  .
Rezolvare. Reducem la 0 membrul drept şi înmulţim egalitatea obţinută prin e -ax .
DA
Obţinem astfel f ¢ (x ) ⋅ e -ax + f (x ) ⋅ (-a )e -ax = 0

deci derivata funcţiei g :    , g (x ) = e -ax f (x ) este identic 0 pe  . Datorită
consecinţelor teoremei lui Lagrange funcţia g este constantă pe  , deci există c Î 
DI
astfel încât e -ax f (x ) = c , "x Î  . De aici obţinem f (x ) = c ⋅ eax , "x Î  .

7. Să se construiască o piramidă regulată de volum minim, circumscrisă unui cub de
latură a (baza piramidei este în planul determinat de o faţă a cubului, iar vârfurile
RA
cubului care nu sunt în acest plan sunt situate pe muchiile piramidei, vezi figura 60).
Soluţie. Notăm AC = h şi exprimăm volumul piramidei în funcţie de această
a OM h +a
mărime. Conform notaţiilor din figură rezultă AB = , AO = a şi a = ,
2 h
TU
2
a (a + h )
deci OM = . Baza piramidei este 2OM , deci volumul piramidei se poate
2h
calcula prin formula
I
ED
CĂ
2 3
Figura 60!C
(2OM ) (a + h ) a 2 (a + h )
V (h ) = = .
3h 2
GI
3
Pentru a obţine volumul minim determinăm punctele de extrem
ale funcţiei . Din ecuaţia V ¢ (h ) = 0 obţinem
GO
a 2 æ 3 (a + h ) h 2 - 2h (a + h ) ÷ö
2 3 A B
V ¢ (h ) = ççç ÷÷ = 0 ,
3è h4 ø÷
3h 2 - 2h (a + h ) = 0 , h 2 - 2ah = 0 , O
M
DA
şi din condiţia h > 0 rezultă h = 2a . Se poate verifica foarte
uşor că acest punct este într-adevăr un punct de minim pentru V .
Exerciţii şi probleme
PE
1. Studiaţi monotonia următoarelor funcţii:
1
a) f :  \ {0}   , f (x ) = x - ; b) f : *+   , f (x ) = x ⋅ ln x ;
x
1
c) f : [0, 2p ]   , f (x ) = sin x + cos x ; d) f :    , f (x ) = 2
.
ŞI
x +x +1
æ p pö
2. Are funcţia f :   çç- , ÷÷ , f (x ) = arctg x puncte de extrem?
è 2 2ø
3. Determinaţi punctele de extrem ale funcţiei f :    , f (x ) = 2x 2 - 6x .
Ă
2
4. Determinaţi intervalele de monotonie ale funcţiei f :    , f (x ) = e -x .
IC
5. Arătaţi că dacă funcţiile F şi G sunt derivabile pe [a, b ] , pentru orice x Î [a, b ]

avem F ¢ (x ) £ G ¢ (x ) , şi F (a ) = G(a ) , atunci F (x ) £ G(x ) , pentru orice x Î [a, b ] .
CT
1
6. Fie funcţiile f , g : *   , f (x ) = arctg x şi g (x ) = - arctg .
x
Calculaţi f ¢ (x ) şi g ¢ (x ) . Studiaţi monotonia acestor funcţii pe intervalele
I 1 = (-¥, 0) şi I 2 = (0, +¥) , iar după aceea pe  .
DA
7. Demonstraţi că dacă funcţia f :    verifică inegalitatea

2
f (x ) - f (x ) £ (x - y ) pentru orice x şi y , atunci f este o funcţie constantă.
8. Considerăm funcţia g :    cu derivata mărginită ( g ¢ (x ) £ M " x Î  ).
DI
Pentru e > 0 fixat construim funcţia fe (x ) = x + e ⋅ g (x ) , " x Î  . Demonstraţi

că pentru e suficient de mic funcţia f este injectivă.
RA
9. Arătaţi că dacă funcţia f :  +   este derivabilă şi lim f ¢ (x ) = 0 , atunci

x +¥
pentru funcţia g : *+   , g (x ) = f (x + 1) - f (x ) , avem lim g (x ) = 0 .

x +¥
10. Funcţia f :  +   satisface următoarele condiţii:
TU
a) f este continuă pentru x ³ 0 , b) există f ¢ (x ) dacă x > 0 , c) f ¢ este crescătoare.

f (x )
Arătaţi că funcţia g : *+   , g (x ) = (x > 0) este crescătoare.
x
I
11. Demonstraţi următoarele inegalităţi:

ED
CĂ
x2
a) e x > 1 + x , dacă x ¹ 0 ; b) x -
< ln (1 + x ) < x , dacă x > 0 ;
2
GI
2 p
12. Arătaţi că ⋅ x < sin x < x , pentru 0 < x < .
p 2
GO
13. O statuie de înălţime l a fost aşezată pe un piedestal de înălţime h . La ce distanţă
de statuie trebuie să se oprească un om cu înălţimea h0 , pentru a vedea statuia sub
un unghi maxim.
14. În interiorul unui acoperiş de forma unui con, vrem să punem un butoi cilindric.
Determinaţi volumul maxim al butoiului dacă generatoarele conului formează un
DA
unghi de 45 cu planul bazei şi raza bazei este R .
15. Notăm cu f (x ) raportul dintre volumul conului având raza bazei R şi
generatoarea x şi volumul sferei înscrise în acest con. Determinaţi minimul
funcţiei f (x ) .
PE
16. Dintr-un carton de dimensiunile a ´ b decupăm de la colţuri patru pătrate de
latură x şi îndoim cele patru dreptunghiuri ca să obţinem o cutie de forma unui
paralelipiped dreptunghic. Determinaţi valoarea lui x pentru care volumul cutiei
este maxim.
ŞI
17. Dintr-un carton de forma unui disc de rază R decupăm un sector circular având
unghiul la centru egal cu a . Din partea rămasă formăm o pâlnie. Determinaţi
valoarea unghiului a pentru care volumul pâlniei este maxim.
18. Ţintim cu arcul un punct aflat la distanţa d şi înălţimea n ⋅ d faţă de noi.
Ă
Determinaţi valoarea minimă a vitezei iniţiale, pentru ca săgeata să atingă ţinta

(neglijăm rezistenţa aerului).
IC
19. Prin ansamblul a două rezistoare R1 şi R2 legate în paralel trece un curent de

intensitatea I . Determinaţi relaţia dintre rezistenţe şi intensitatea curentului ce
trece prin ele dacă pierderea de căldură datorată efectului Joule-Lenz este minimă.
CT
(dacă prin rezistenţa R trece curentul I , atunci pierderea de căldură este R ⋅ I 2 )
STUDIUL DERIVABILITĂŢII FOLOSIND TEOREMA LUI LAGRANGE

DA
Din teorema lui Lagrange deducem următoarea teoremă:

Teoremă. Dacă funcţia continuă f : (x 0 - e, x 0 + e)   are derivată pe
(x 0 - e, x 0 + e) \ {x 0 } şi există lim f ¢ (x ) , atunci f are derivată şi în x 0 şi
DI
x x 0
f ¢(x 0 ) = lim f ¢(x ) .

x x 0
Demonstraţie. Fie x Î (x 0 - e, x 0 + e) \ {x 0 } un punct arbitrar. Pe intervalul

RA
[x , x 0 ] sau [x , x 0 ] putem aplica teorema lui Lagrange (deoarece în capătul intervalului

nu se cere derivabilitatea funcţiei), deci există cx Î (x , x 0 ) astfel ca
f (x ) - f (x 0 )
TU
f ¢(cx ) = . Dacă x  x 0 , din cx Î (x , x 0 ) rezultă că şi cx  x 0 , deci

x - x0
limita membrului drept este lim f ¢ (x ) . Astfel funcţia f este derivabilă în punctul x 0
x x 0
I
şi derivata este egală cu această limită.

ED
CĂ
Aplicaţii. 1. Să se studieze derivabilitatea funcţiei
ìïx 2 + x + 1, x £ 0
f :    , f (x ) = ïí x
GI
.
ïïîe , x >0
Rezolvare. Funcţia este continuă şi derivabilă pe  \ {0} deoarece în fiecare punct
GO
al acestei mulţimi este funcţie elementară (fie polinom, fie exponenţială). Pentru a
stabili continuitatea în punctul x 0 = 0 calculăm limitele laterale în acest punct
lim f (x ) = e 0 = 1 şi lim f (x ) = 1 = f (0) , deci f este continuă în 0 . Pe de altă
x 0 x 0
DA
ìï2x + 1, x < 0
parte f ¢(x ) = ïíe x , x > 0 , deci lim f ¢ (x ) = e 0 = 1 şi lim f ¢ (x ) = 1 . Din aceste
ïïî x 0 x 0
relaţii deducem existenţa limitei lim f ¢(x ) . Conform teoremei precedente f este
PE
x x 0
derivabilă în origine şi avem f ¢(0) = lim f ¢(x ) = 1 .

x x 0
Observaţie. Dacă f este derivabilă, atunci derivata are proprietatea lui Darboux.
Pe de altă parte o funcţie cu proprietatea lui Darboux nu poate avea punct de
ŞI
discontinuitate de prima speţă. Astfel dacă funcţia continuă f : (x 0 - e, x 0 + e)  
este derivabilă pe (x 0 - e, x 0 + e) \ {x 0 } şi în punctul x 0 limitele laterale ale derivatei
există, dar nu sunt egale, atunci funcţia f nu este derivabilă în punctul x 0 .
Ă
2. Să se determine parametrii a, b astfel ca funcţia

IC
ìïx 4 + ax + 2, x < 0
f :    , f (x ) = ï í să fie derivabilă.
ïïb + ln (1 + x 4 ), x ³ 0
î
CT
Rezolvare. Orice funcţie derivabilă pe un interval este continuă pe acel interval,

deci prima dată trebuie studiată continuitatea acestei funcţii. Condiţia continuităţii este
lim f (x ) = lim f (x ) = f (0) . De aici rezultă b = 2 . Conform observaţiei de la exer-
DA
x 0 x 0
ciţiul precedent este necesar şi suficient să avem lim f ¢(x ) = lim f ¢(x ) , adică a = 0 .
x 0 x 0
Exerciţii
DI
Studiaţi derivabilitatea următoarelor funcţii:

ìï sin x
ì
ï ln (x + 1) - x, x > 0 ï , x >0
ï ; 2. f :    , f x = ïí x
RA
1. f :    , f =í 4
(x ) ( ) ;
ï x , x £ 0 ïïx + 1, x £ 0
2
ï
î
îï
ì
ïe x
, x < 0 ïarctg x, x < 0
ì
3. f :    , f (x ) = ïí 2 ; 4. f :    , f (x ) = ïísin x, x ³ 0 ;
+ + ³
TU
ïx ax b, x 0 ï
ï
î
ï
î
ìïmax {x , x 2 , x 3 } , x £0
ï
5. f :    , f (x ) = ïí
{ 1 x
}
ïïmin 1 + x , , e , x > 0
;
I
ïî x
ED
CĂ
ì
ï x
ïa ⋅ arctg + b, x £ 3
6. f :    , f (x ) = í 3 ;
GI
ï
ï bx + 1, x >3
ï
î
ìx 2 , x Î  \ 
ï
ï
7. f :    , f (x ) = í 3 .
GO
ï
ïx , x Î
ï
î
FUNCŢII CONVEXE ŞI FUNCŢII CONCAVE
DA
În acest paragraf cu I notăm un interval.
În capitolul I am reamintit definiţiile funcţiilor convexe şi concave şi faptul că
fiecare coardă a graficului funcţiei convexe este deasupra arcului de grafic
corespunzător şi fiecare arc a graficului funcţiei concave este deasupra coardei
PE
respective. Astfel, dacă f este o funcţie convexă şi este derivabilă pe [a, b ] , atunci
pentru fiecare punct x 0 Î [a, b ] graficul funcţiei este deasupra tangentei duse în
punctul de abscisă x 0 al acestui grafic. Pentru funcţii concave tangenta este deasupra
ŞI
graficului pentru fiecare punct x 0 Î [a, b ] . Acest aspect intuitiv sugerează a
caracterizare a convexităţii şi a concavităţii cu ajutorul derivatelor. În acest paragraf
vom clarifica legătura dintre convexitate şi continuitate şi vom deduce criterii simple
Ă
de convexitate folosind derivata a doua.

Definiţie. Dacă f : I   este o funcţie şi x 0 Î I este un punct arbitrar, atunci
IC
f (x ) - f (x 0 )
introducem funcţia K x 0 : I \ {x 0 }   , K x 0 (x ) = pe care o vom numi
x - x0
CT
funcţia pantă în punctul x 0 (această funcţie ne dă panta coardei care trece prin
punctele de abscisă x 0 şi x ale graficului funcţiei f )
Teoremă. O funcţie definită pe D este convexă pe intervalul I Ì D , dacă şi numai
DA
dacă fiecare funcţie pantă K x 0 : I \ {x 0 }   (asociată punctelor x 0 Î I ) este

crescătoare.
Demonstraţie. Fie I Ì D un interval şi a Î I un punct arbitrar. Arătăm că dacă
DI
f este convexă atunci pentru fiecare a Î I funcţia Ka este crescătoare. Considerăm

x 1, x 2 Î I \ {a } , x 1 < x 2 şi demonstrăm
(1) Ka (x 1 ) £ Ka (x 2 )
RA
În funcţie de poziţia relativă a punctelor a , x 1 , x 2 distingem următoarele trei cazuri:

a) a < x 1 < x 2 ; b) x 1 < x 2 < a ; c) x 1 < a < x 2 .
Dacă x 1 Î (a, x 2 ) , atunci există l Î (0,1) astfel ca x 1 = l ⋅ a + (1 - l) ⋅ x 2 . Din
TU
definiţia convexităţii obţinem:

f (x 1 ) - f (a ) l f (a ) + (1 - l ) f (x 2 ) - f (a )
Ka (x 1 ) = £ =
x1 - a x1 - a
I
ED
CĂ
f (x 2 ) - f (a ) a - x 1 f (x 2 ) - f (a ) f (x 2 ) - f (a )
= (1 - l ) = ⋅ = = Ka (x 2 ) .
x1 - a a - x2 x1 - a x2 - a
GI
În mod analog deducem inegalitatea Ka (x 1 ) £ Ka (x 2 ) şi în cazul b). În cazul c)
folosim cele două proprietăţi deja demonstrate şi egalitatea evidentă
GO
(2) K x (y ) = K y (x ) ( x , y Î I , x ¹ y ).
Putem scrie Ka (x 1 ) = K x1 (a ) £ K x1 (x 2 ) = K x 2 (x 1 ) £ K x 2 (a ) = Ka (x 2 )
deci inegalitatea este adevărată şi în acest caz.
DA
Pentru a demonstra implicaţia inversă presupunem că fiecare funcţie pantă
K x 0 : I \ {x 0 }   este crescătoare şi demonstrăm că funcţia f este convexă. Fixăm
elementele x 1, x 2 Î I , x 1 < x 2 în mod arbitrar şi considerăm punctul x Î (x 1, x 2 ) .
PE
x - x2
Pentru l = avem relaţiile
x1 - x 2
x -x
l Î (0,1) , x = lx 1 + (1 - l ) x 2 şi 1 - l = 1 .
x1 - x 2
ŞI
Folosind aceste relaţii şi proprietatea (2) avem următoarele egalităţi:
f (x 1 ) - f (x ) f (x 1 ) - f (x )
K x (x 1 ) = K x1 (x ) = =
x1 - x (1 - l )(x 1 - x 2 )
Ă
f (x 2 ) - f (x ) f (x 2 ) - f (x )
şi K x (x 2 ) = K x 2 (x ) = = .
IC
x2 - x l (x 2 - x 1 )
f (x 1 ) - f (x ) f (x 2 ) - f (x )
K x este crescătoare, deci £
CT
(1 - l )(x 1 - x 2 ) l (x 2 - x 1 )
de unde obţinem f (lx 1 + (1 - l ) x 2 ) = f (x ) £ l f (x 1 ) + (1 - l ) f (x 2 )
adică f este o funcţie convexă.
DA
Teoremă. Dacă f : I   este o funcţie convexă pe I = (a, b ) , atunci în fiecare

punct x0 Î I există derivata la dreapta şi la stânga a lui f şi f este continuă pe (a, b ) .
Demonstraţie. Funcţia K x 0 este crescătoare, deci există limitele lim K x 0 (x ) şi
DI
x x 0
x <x 0
lim K x 0 (x ) . Dacă a < x 1 < x 2 < b , atunci pe baza teoremei precedente obţinem
x x 0
x >x 0
RA
K x1 (x ) = K x (x 1 ) < K x (x 2 ) = K x 2 (x ) , pentru orice x 1 < x < x 2 . Astfel deducem
inegalităţile fs ¢ (x 1 ) £ fd ¢ (x 1 ) £ fs ¢ (x 2 ) £ fd ¢(x 2 ) .
TU
Din aceste relaţii rezultă că în punctele interioare ale intervalului derivatele laterale
sunt finite, deci funcţia este continuă în aceste puncte.
Observaţie. Din demonstraţia precedentă rezultă că în cazul unei funcţii convexe
derivabile derivata este o funcţie crescătoare. De aici rezultă teorema de caracterizare
I
a funcţiilor convexe pentru care derivata a doua există.

ED
CĂ
Teoremă. Considerăm funcţia de două ori derivabilă f : I   .

1. Funcţia f este convexă dacă şi numai dacă f ¢¢(x ) ³ 0 pentru orice x Î I .
GI
2. Funcţia f este concavă dacă şi numai dacă f ¢¢(x ) £ 0 pentru orice x Î I .
Demonstraţie. Dacă f ¢¢(x ) ³ 0 pentru x Î I , atunci funcţia f ¢ este crescătoare.
GO
Dacă x 1 < x < x 2 , atunci aplicăm teorema lui Lagrange pe intervalele [x 1, x ] şi
[x , x 2 ] . Astfel obţinem c1 < x < c2 cu proprietatea
f (x ) - f (x 1 ) f (x 2 ) - f (x )
DA
= f ¢(c1 ) < f ¢(c2 ) = ,
x - x1 x2 - x
adică (x 2 - x 1 )f (x ) £ (x 2 - x ) f (x 1 ) + (x - x 1 ) f (x 2 ) .
Cu notaţia x = (1 - l ) x 1 + lx 2 obţinem chiar inegalitatea din definiţia convexităţii.
PE
Pe de altă parte dacă f este derivabilă de două ori şi este convexă atunci din
demonstraţia teoremei precedente rezultă că f ¢ este crescătoare şi astfel derivata a
doua este nenegativă.
ŞI
Folosind această teoremă putem studia convexitatea unor funcţii într-o manieră foarte
simplă.
Definiţie. Dacă funcţia continuă y
Ă
f : (x 0 - e, x 0 + e)   admite derivată în punctul f >0 f <0 f >0

IC
x 0 , este convexă pe intervalul (x 0 - e, x 0 ) şi concavă

pe (x 0 , x 0 + e) , sau invers, atunci spunem că punctul
CT
x 0 este un punct de inflexiune al funcţiei f .

x1 O x2 x
În figura 61 funcţia reprezentată este convexă pe
f (x 1)=0
intervalele (-¥, x 1 ) şi (x 2 , +¥) şi concavă pe
DA
f (x 2)=0
intervalul (x 1, x 2 ) , deci punctele (x1, f (x1 )) şi Figura 61
(x 2, f (x 2 )) sunt puncte de inflexiune ale funcţiei.
DI
Dacă f este de două ori derivabilă, atunci f ¢¢ are proprietatea lui Darboux, deci îşi
poate schimba semnul numai dacă ia valoarea 0 . Astfel obţinem următoarea teoremă.
Teoremă. Dacă funcţia f : (a, b )   este de două ori derivabilă şi x 0 Î (a, b ) este
RA
un punct de inflexiune, atunci f ¢¢ (x 0 ) = 0 .
Observaţie. Dacă funcţia nu este de două ori derivabilă pe intervalul (a, b ) , atunci
TU
pot exista puncte de inflexiune în care f ¢¢(x ) nu este 0 .

I
ED
CĂ
Legătura între punctele de extrem şi derivata a doua
GI
La studiul punctelor de extrem am văzut că pot exista puncte staţionare care să
nu fie puncte de extrem. Dacă însă în vecinătatea unui punct staţionar funcţia este
convexă sau concavă, atunci intuiţia ar cere ca punctul staţionar să fie punct de extrem.
GO
Teorema următoare precizează condiţiile necesare.
Teoremă. 1. Dacă funcţia f : (a, b )   este de două ori derivabilă, a Î (a, b )
este un punct staţionar şi f ¢¢ (a) > 0 , atunci x 0 = a este un punct de minim local.
2. Dacă funcţia f : (a, b )   este de două ori derivabilă a Î (a, b ) este un punct
DA
staţionar şi f ¢¢ (a) < 0 , atunci x 0 = a este un punct de maxim local.
În figura 62 în vecinătatea punctelor staţionare x 1 şi y
PE
x 3 funcţia este convexă, deci sunt puncte de minim
local, iar în vecinătatea punctului staţionar x 2 f (x 2)<0
funcţia este concavă, deci este punct de maxim local.

Exemple x1
f (x 3)>0
ŞI
1. (sin x )¢¢ = - sin x £ 0 , pentru orice x Î [0, p ] , O x2 x3 x
f (x 1)=f (x2)=f (x3)=0
f (x 1)>0
deci funcţia f (x ) = sin x este concavă pe acest
interval. Figura 62
Ă
2. Pentru funcţia f : [-1,1]   , f (x ) = x 4 , avem

IC
(x 4 )¢¢ = 12x 2 ³ 0 , deci f este convexă pe intervalul [-1,1] .

3. În cazul funcţiei f :    , f (x ) = 2x 3 - 6x avem f ¢ (x ) = 6x 2 - 6 ,
CT
f " (x ) = 12x . Punctele staţionare se obţin rezolvând ecuaţia

y
f ¢ (x ) = 0 , adică 6x 2 - 6 = 0 , de unde x = 1 sau x = -1 .
Funcţia f este crescătoare pe intervalul I 1 = (-¥, -1) ,
DA
deoarece f ¢ (x ) > 0 pe I 1 , şi este descrescătoare pe

1
intervalul I 2 = (-1,1) deoarece pe acest interval f ¢ (x ) < 0 . -1 x
¢
Pe intervalul I 3 = (1, +¥) avem f x > 0 , deci f este
( )
DI
crescătoare. În mod similar din semnul derivatei a doua

deducem intervalele de convexitate. f ¢¢ (x ) < 0 , dacă x < 0
şi f ¢¢ (x ) > 0 , dacă x > 0 . Pe baza acestor consideraţii Figura 63
RA
putem întocmi tabelul de variaţie:

x -¥ -1 0 1 +¥
f ¢ (x ) ++++ 0 ---- -6 ---- 0 ++++
TU
f ¢¢ (x ) ---- - 12 ---- 0 ++++ 12 ++++

f (x ) concav 4 concav 0 convex -4 convex
 Max  Infl .  Min 
I
În figura 63 am schiţat graficul acestei funcţii.

ED
CĂ
Exerciţii şi probleme
1. Studiaţi convexitatea şi concavitatea următoarelor funcţii:
GI
æ p pö
a) f :    , f (x ) = cos x ; b) f : çç- , ÷÷   , f (x ) = tg x ;
è 2 2ø
GO
-x 2
c) f :    , f (x ) = e ; d) f :    , f (x ) = arctg x ;
e) f :    , f (x ) = x - x ; f) f :    , f (x ) = x 6 - 3x 4 + 4x 2 - 32 .
5
2. Stabiliţi intervalele de convexitate şi de concavitate ale următoarelor funcţii,

precizând la fiecare şi punctele de inflexiune (funcţiile sunt definite pe domeniul
DA
maxim de definiţie):
5
a3
a) f (x ) = 3x 2 - x 3 ; b) f (x ) = 2 (a > 0 ) ; c) f (x ) = x + x 3 ;
a + x2
PE
2
d) f (x ) = 1 + x ; e) f (x ) = x + sin x ; f) f (x ) = ln (1 + x 2 ) ;
g) f (x ) = 1 + 3 x ; h) f (x ) = x + sin x ; i) f (x ) = x n (n > 1) ;
ln x
j) f (x ) = e x ; k) f (x ) = x ln x ; l) f (x ) = .
x
ŞI
3. Arătaţi că dacă funcţia continuă f : (a, b )   verifică inegalitatea
æ x + y ö÷ f (x ) + f (y )
f çç £ , " x , y Î (a, b )
è 2 ø÷ 2
Ă
atunci f este convexă şi daţi exemplu de o funcţie care nu este convexă şi verifică
IC
relaţia de mai înainte.

4. Arătaţi că dacă f este convexă pe (a, b ) şi a < x 1 < x 2 < x 3 < b , atunci
f (x 2 ) - f (x 1 ) f (x 3 ) - f (x 1 ) f (x 3 ) - f (x 2 )
CT
£ £ .
x 2 - x1 x 3 - x1 x3 - x2
REPREZENTAREA GRAFICĂ A FUNCŢIILOR

DA
ASIMPTOTE
În cazul curbelor ale căror grafic nu este mărginit (nu se poate încadra într-un
dreptunghi) se pune problema de a descrie comportarea spre infinit a acestora. Mai
DI
precis căutăm identificarea unor curbe simple (drepte, parabole, etc.) astfel încât
graficul funcţiei f să se apropie oricât de mult de aceste curbe.
1. Asimptote verticale
RA
Definiţie. Dacă într-un punct a (a Î  ) cel puţin una din limitele laterale ale
funcţiei f : D   este egală cu ¥ sau -¥ , atunci dreapta de ecuaţie x = a (care
este paralelă cu axa Oy ) se numeşte asimptotă verticală a funcţiei f .
TU
Observaţie. Dacă f este definită în punctul a şi este continuă în acest punct,

atunci lim f (x ) = lim f (x ) = f (a ) ,
x a x a
I
deci funcţia nu poate avea asimptotă verticală în acest punct.

ED
CĂ
Exemple
æ p pö
1. În cazul funcţiei f : çç- , ÷÷   , f (x ) = tg x avem limp tg x = +¥ şi
GI
è 2 2ø x
2
p p
limp = -¥ , deci dreptele x = şi x = - sunt asimptote verticale ale acestei
GO
x -
2
2 2
funcţii. Dacă studiem funcţia tg : D   , unde D este domeniul maxim de definiţie,
atunci funcţia are o infinitate de asimptote verticale şi aceste asimptote sunt dreptele
p
x = (2k + 1) .
DA
2
2. Axa Oy este asimptota verticală a funcţiei f : (0, ¥)   , f (x ) = ln x deoarece
lim ln x = -¥ .
PE
x 0
y y
logax
ŞI
 tgx 
2 O 2
x
x
Ă
O 1
IC
CT
Figura 64. Figura 65.
1
3. Axa Oy este asimptota verticală a funcţiei f (x ) = , x ¹ 0 , deoarece
x
DA
1 1
lim = -¥ şi lim = +¥ .
x 0 x x 0 x
y
DI
1
RA
x
O
x
TU
Figura 66.
I
ED
CĂ
2. Asimptote orizontale
GI
Pe figura precedentă graficul se apropie de dreapta y = 0 când x  ¥ .
Dacă graficul unei funcţii se apropie oricât de mult de o dreaptă orizontală, atunci vom
numi această dreaptă o asimptotă orizontală a funcţiei respective.
GO
Definiţie. Dreapta y = a este asimptotă orizontală a funcţiei f : (a, ¥)   spre
+¥ , dacă lim f (x ) = a . În mod similar, dreapta y = a este asimptotă orizontală
x ¥
spre -¥ a funcţiei f : (-¥, a )   , dacă lim f (x ) = a .
x -¥
DA
3. Asimptote oblice
Distanţa dintre punctul de abscisă x 0 aparţinând dreptei y = mx + n şi
PE
punctul cu aceeaşi abscisă de pe graficul funcţiei f este f (x 0 ) - mx 0 - n , deci
graficul funcţiei se apropie oricât de mult de această dreaptă dacă şi numai dacă limita
acestei expresii este 0 . Astfel obţinem următoarea definiţie:
Definiţie. Dreapta y = mx + n este asimptotă oblică a funcţiei f : (a, ¥)  
ŞI
spre ¥ dacă şi numai dacă
(1) lim [ f (x ) - (mx + n )] = 0 .
x +¥
Ă
În mod similar dacă domeniul de definiţie conţine un interval de forma (-¥, a ) ,

atunci dreapta y = mx + n este asimptotă oblică spre -¥ , dacă
IC
(2) lim [ f (x ) - (mx + n )] = 0 .

x -¥
é f (x ) ù
CT
Pentru a obţine o regulă de calcul scriem (1) sub forma lim x ê - m ú = 0 , de

x +¥ êë x úû
f (x )
unde rezultă că m = lim şi n = lim [ f (x ) - mx ] .
x +¥ x x +¥
DA
Astfel avem următoarea regulă de calcul pentru asimptotele oblice:

f (x )
a) Calculăm m = lim .
x +¥ x
b) Dacă m este finit, atunci calculăm n = lim [ f (x ) - mx ] .
DI
x +¥
c) Dacă şi n este finit, atunci dreapta de ecuaţie y = mx + n este asimptotă

oblică spre +¥ .
RA
În mod identic obţinem asimptota oblică spre -¥ . Dreapta y = m ¢x + n ¢ este

f (x )
asimptotă oblică a funcţiei f spre -¥ dacă şi numai dacă m ¢ = lim şi
x -¥ x
n ¢ = lim éë f (x ) - m ¢x ùû .
TU
x -¥
Observaţii. 1. Dacă una din cele două limite nu există sau nu este finită, atunci
funcţia nu are asimptotă oblică în direcţia respectivă.
2. Din definiţie rezultă că o funcţie nu poate avea atât asimptotă orizontală cât şi
I
asimptotă oblică spre +¥ (respectiv -¥ )

ED
CĂ
1
Exemple. 1. Să se determine asimptotele funcţiei f :  \ {0}   , f (x ) = x + .
x
GI
Rezolvare. În punctul x = 0 funcţia are o asimptotă verticală deoarece
1 1 æ 1ö
f (+0) = lim = +¥ şi f (-0) = lim = -¥ . Cum m = lim çç1 + 2 ÷÷ = 1 şi
x +¥ è x ø
GO
x 0 x x 0 x
æ 1 ö
n = lim ççx + - 1 ⋅ x ÷÷ = 0 , dreapta y = x este y
x +¥ è x ø
asimptotă oblică spre +¥ . Spre -¥ obţinem în
DA
f (x ) 2
mod similar m ¢ = lim =1 şi
x -¥ x -1 O
æ 1 ö÷ 1 x
n ¢ = lim ççx + - x ÷ = 0 , deci y = x este
x -¥ è ø
PE
x -2
asimptotă oblică şi spre -¥ .

1
Studiind derivata f ¢ (x ) = 1 - 2 putem
x
Figura 67
întocmi următorul tabel de variaţie:
ŞI
x -¥ -1 0 1 +¥
f ¢ (x ) ++++ 0 ---- | ---- 0 ++++
-¥ +¥
Ă
f (x )  -2  |  2 
IC
Max Min
1
f ¢ (x ) = 0 , dacă x 1, 2 = 1 . f ¢¢ (x ) = 3 > 0 , dacă x > 0 . f ¢¢ (x ) < 0 , dacă
x
CT
x < 0 . Graficul funcţiei este reprezentat pe figura 67.

2. Funcţia f :    , f (x ) = x 2 nu are asimptote deoarece este continuă pe 
x2
(deci nu are asimptote verticale) şi lim = +¥ iar lim x 2 = +¥ (deci f nu
DA
x +¥ x x +¥
are nici asimptote oblice şi nici orizontale).

3. Să se determine asimptotele funcţiei f :    , f (x ) = x 2 + 1 .
DI
x2 + 1 1
Soluţie. Spre +¥ obţinem m = lim = lim 1 + 2 = 1 , şi
x +¥ x x +¥ x
1
n = lim éê x 2 + 1 - x ùú = lim = 0, deci prima bisectoare este
RA
x +¥ ë û x +¥ x 2 + 1 + x
asimptotă spre ¥ . Pentru ramura spre -¥ avem
x2 + 1 x 1 -x 1
m ¢ = lim = lim 1+
= lim 1 + 2 = -1 ,
TU
2
x -¥ x x -¥ x x x -¥ x x
1
x -¥
(
n ¢ = lim x 2 + 1 + x = lim
x -¥
) x2 + 1 + x
=0,
I
deci obţinem asimptota y = -x .

ED
CĂ
Exerciţii
GI
1. Determinaţi asimptotele următoarelor funcţii:
x2 - x + 1 1 x2 + 1
a) f (x ) = ; b) f (x ) = ; c) f (x ) = ;
1- x2
GO
x -1 x
x3 + x2 1-x3
d) f (x ) = 2 ; e) f (x ) = ; f) f (x ) = e x ;
x -4 x2
ln x
g) f (x ) = ln (1 - x 2 ) ; h) f (x ) = xe x ; i) f (x ) = x + ;
DA
x
j) f (x ) = x 2 + x + x ; k) f (x ) = 3 x 3 - x 2 ; l) f (x ) = 3 x 2 ;
1
x x2 + 1
m) f (x ) = x ; n) f (x ) = ; o) f (x ) = e x ;
PE
1-x 2x - 3
( )
p) f : -¥, - 1ùú È éê1, + ¥   , f (x ) = x 2 - 1 ;
û ë
2
q) f (x ) = 3 (x - 1) (x + 1) .
ŞI
Reprezentare grafică
Ă
Dacă f : D   (D Í ) este o funcţie, atunci mulţimea G = {(x, f x ) | x Î D}

( )
IC
se numeşte graficul funcţiei. Reprezentarea grafică a unei funcţii înseamnă

reprezentarea acestei mulţimi în sistemul cartezian de coordonate.
Pentru a obţine reprezentarea grafica, vom parcurge următorii paşi:
CT
I. determinăm domeniul maxim de definiţie (dacă nu este precizat);

II. determinăm intersecţiile cu axele de coordonate;
III. determinăm asimptotele;
DA
IV. studiem continuitatea funcţiei, iar în punctele de contiunuitate studiem

derivabilitatea
V. folosind f ¢ determinăm intervalele de monotonie şi punctele de extrem;
VI. folosind f ¢¢ determinăm intervalele de convexitate şi punctele de
DI
inflexiune;
VII. întocmim tabelul de variaţie a funcţiei;
VIII. trasăm graficul funcţiei.
RA
Nu este absolut necesar respectarea ordinii acestor etape, şi uneori este

avantajos dacă putem identifica proprietăţi specifice cu ajutorul cărora putem reduce
intervalul de studiat, de exemplu paritatea, sau periodicitatea. La studiul continuităţii
şi a derivabilităţii este necesar calcularea limitelor respectiv a derivatelor laterale chiar
TU
dacă funcţia nu este continuă sau derivabilă. Punctele de discontinuitate ale derivatei
pot fi clasificate după cum urmează:
1. Puncte unghiulare. Punctul x 0 Î (a, b ) se numeşte punct unghiular al funcţiei
I
continue f : (a, b )   dacă în x 0 tangenta spre dreapta şi tangenta spre stânga

ED
CĂ
formează un unghi diferit de 0 . Acesta înseamnă că cele două derivate laterale există
dar nu sunt egale şi cel puţin una din cele două limite laterale este finită. (fig. 68 şi 69).
GI
y y
GO
Figura Figura
68 69
x x
DA
2. Punct de întoarcere. Punctul x 0 Î (a, b ) se numeşte punct de întoarcere a
funcţiei continue f : (a, b)   dacă cele două derivate laterale există şi una este egală
PE
cu +¥ , iar cealaltă cu -¥ . În acest caz cele două tangente formează un unghi de 0 .
y y
Figura Figura
ŞI
70 71
x x
Ă
IC
În figura 70 fs ¢ (x 0 ) = +¥ şi fd ¢ (x 0 ) = -¥ (funcţia este crescătoare şi convexă pe

un interval (x 0 - e, x 0 ) , descrescătoare şi convexă pe un interval (x 0 , x 0 + e) , iar în
CT
figura 71 fs ¢ (x 0 ) = -¥ şi fd ¢ (x 0 ) = +¥ (funcţia este descrescătore şi concavă pe

un interval (x 0 - e, x 0 ) , crescătoare şi concavă pe un interval (x 0 , x 0 + e) , unde
DA
e > 0 suficient de mic.
Observaţie. Punctul x 0 Î (a, b ) este punct de inflexiune a funcţiei f : (a, b )   ,

DI
dacă cele două derivate laterale există în acest punct şi ambele sunt egale cu +¥ sau
cu -¥ . În acest punct nu există a doua derivată, deci nu este necesară condiţia
anulării derivatei a doua într-un punct pentru a fi punct de inflexiune.
RA
y y
Figura Figura
72 73
TU
x x
I
ED
CĂ
În figura 72 fs ¢ (x 0 ) = fd ¢ (x 0 ) = +¥ şi funcţia este crescătoare pe un interval
GI
(x 0 - e, x 0 + e) , convexă pe (x 0 - e, x 0 ) şi concavă pe (x 0 , x 0 + e) , iar în fig 73
fs ¢ (x 0 ) = fd ¢ (x 0 ) = -¥ şi funcţia este descrescătoare pe un interval (x 0 - e, x 0 + e) ,
GO
concavă pe (x 0 - e, x 0 ) şi convexă pe (x 0 , x 0 + e) pentru un e > 0 suficient de mic.
Exemple
1. Să se reprezinte grafic funcţia f (x ) = x 3 .
DA
I. D =  , f :    .
II. Graficul intersectează axele de coordonate în punctul (0, 0) .
f (-x ) = (-x )3 = -x 3 = -f (x ) , deci funcţia este impară (graficul este simetric faţă
PE
de origine)
III., IV. Funcţia nu are asimptotă verticală, deoarece f este continuă pe  .
lim f (x ) = 3 - ¥ ; lim f (x ) = 3 + ¥ ,
x -¥ (-¥) x +¥ (+¥)
deci f nu admite nici asimptotă orizontală. Din egalităţile

ŞI
f (x ) f (x )
lim = +¥ , lim = +¥
x +¥ x x -¥ x
deducem că f nu are nici o asimptotă.
Ă
V. f ¢ (x ) = 3x 2 ³ 0 , " x Î  , şi egalitatea este verificată numai pentru x = 0 .

IC
Astfel funcţia f este crescătoare pe  .

y
VI. f ¢¢ (x ) = 6x , deci funcţia este concavă pe
CT
(-¥, 0) şi convexă pe (0, ¥) , iar punctul x = 0

1
este un punct de inflexiune.
VII. Conform consideraţiilor de mai înainte tabelul
-1 O
DA
de variaţie este
1 x
x -¥ 0 +¥
f ¢ (x ) ++++ 0 ++++
DI
f ¢¢ (x ) ---- 0 ++++ -1
f (x )  0 
concav convex Figura 74
RA
Pe baza tabelului obţinem figura 74.

2
2. Să se reprezinte graficul funcţiei f :    , f (x ) = e -x .
Rezolvare. Graficul nu taie axa Ox , deoarece funcţia exponenţială ia numai valori
TU
2
strict pozitive. Din egalitatea lim e -x = e -¥ = 0 rezultă că axa Ox este asimptotă
x ¥
orizontală în ambele direcţii. Graficul funcţiei intersectează axa Oy în punctul (0,1)

2
şi f ¢ (x ) = -2xe -x , deci punctul x = 0 este singurul punct staţionar. În acest punct
I
ED
CĂ
f ¢ îşi schimbă semnul, deci este şi un punct de extrem local. f ¢¢ (x ) = 2e -x (2x 2 - 1)

2
GI
2
de unde rezultă că punctele de inflexiune sunt x 1, 2 =  (în aceste puncte se
2
schimbă semnul derivatei a doua). Pe baza acestor calcule putem întocmi următorul
GO
tabel de variaţie:
2 2
x -¥ - 0 +¥
2 2
DA
f ¢ (x ) ++++ 0 ----
f ¢¢ (x ) ++++ 0 ---- 0 ++++
1 1
f (x )  -  1  - 
PE
e 2 e 2
Funcţia este convexă pe intervalele

y
æ ö æ ö
çç-¥, - 2 ÷÷ şi çç 2 , + ¥÷÷ iar
çè ÷
2 ø÷ çè 2 ÷
÷ø 1
ŞI
æ 2 2 ÷ö
concavă pe çç- , ÷ . Funcţia este
çè 2 2 ÷÷ø
pară, deoarece f (-x ) = f (x ) , deci
Ă
O
graficul funcţiei este simetric faţă de axa 2 2 x
IC
Oy . Graficul funcţiei (vezi figura 75) se 2 2

numeşte curba lui Gauss şi are foarte Figura 75
multe aplicaţii în statistică.
CT
3. Să se reprezinte grafic funcţia f :    , f (x ) = 2 sin x - sin 2x .

Rezolvare. Pe baza egalităţii f (p - x ) = -f (p + x ) graficul funcţiei este simetric
DA
faţă de punctul (p, 0) . Pe de altă parte perioada principală a funcţiei este T = 2p ,

deci este suficient să reprezentăm graficul funcţiei pe intervalul éê0, 2p ùú . Datorită
ë û
simetriei este de ajuns şi intervalul [0, p ] . Graficul intersectează axele în punctele
DI
(0, 0) şi (p, 0) .
f (x ) = 2 sin x - 2 sin x cos x = 2 sin x (1 - cos x ) , deci
RA
f ¢ (x ) = 2 (1 - cos x )(2 cos x + 1) .

2p
De aici rezultă că în intervalul considerat numai x = 0 şi x = sunt puncte
3
staţionare.
TU
f ¢¢ (x ) = 2 sin x (4 cos x - 1) = 0 ,
1
deci x = 0 , x = p , şi x = arccos sunt punctele de inflexiune în [0, p ] . Conform
4
I
acestor calcule obţinem următorul tabel de variaţie:

ED
CĂ
x 0 arccos(1/ 4) 2p / 3 p
f ¢ (x )
GI
0 ++++ 0 ----
f ¢¢ (x ) 0 ++++ 0 ---- 0
f (x ) 0  Max  0
GO
convexă | concavă
În figura 76 avem reprezentarea grafică a funcţiei.
y
DA
3 3
2
4
PE
O 3
2 x Figura 76
3
3 3
2
ŞI
x
4. Să se reprezinte grafic funcţia f :  \ {-1,1}   , f (x ) = .
x2 -1
Ă
Rezolvare. Graficulintersectează axele numai în origine Din

relaţiile
1
IC
lim f (x ) = lim f (x ) = lim = 0 rezultă că axa Ox este asimptotă

x -¥ x +¥ x ¥ 1
x-
x
orizontală în ambele direcţii. Funcţia este impară, deci graficul este simetric în raport
CT
x x x
cu originea. lim 2 = -¥ , lim 2 = +¥ (deci şi lim 2 = -¥ ,
x -1 x - 1 x -1 x - 1 x 1 x - 1
x <-1 x >-1 x <1
x
DA
lim 2
= +¥ ), adică dreptele x = 1 şi x = -1 sunt asimptote verticale.
x 1
x >1
x -1
x2 + 1
Derivata este negativă f ¢ (x ) = - < 0 , deci funcţia este descrescătoare pe
DI
2
(x 2 - 1)
2x (x 2 + 3)
toate intervalele domeniului de definiţie. f ¢¢ (x ) = 3 , şi astfel obţinem
(x 2 - 1)
RA
următorul tabel de variaţie:

x -¥ -1 0 1 +¥
f ¢ (x ) ---- | ---- | ----
TU
f ¢¢ (x ) ---- | + + + + 0 ---- | ++++ 0

f (x ) 0  -¥ | +¥  0  -¥ | +¥  0
I
concavă convexă concavă convexă

ED
CĂ
Reprezentarea grafică este dată în figura 77.
y
GI
GO
-1 O 1
x
DA
PE
Figura 77
5. Să se reprezinte funcţia f :    + , f (x ) = a x , a ¹ 1 , a > 0 .
I. D =  .
ŞI
( )
II. f (0) = 1 , deci graficul intersectează axa Oy în punctul 0, 1 . Din inegalitatea
x
f (x ) = a > 0 rezultă că graficul funcţiei nu intersectează axa Ox .
Ă
ìï¥, a > 1 ï0, a > 1

ì
III. lim a x = ïí , lim a x = ïí . Deci axa Ox este
ïï0, 0 < a < 1 x -¥ ï¥, 0 < a < 1
IC
x +¥
î ï
î
asimptotă orizontală spre -¥ în cazul a > 1 şi spre +¥ dacă 0 < a < 1 .
IV. Funcţia este continuă şi derivabilă pe  .
CT
V. f ¢ (x ) = a x ln a > 0 , dacă a > 1 , şi f ¢ (x ) < 0 , dacă 0 < a < 1 , deci funcţia

este strict crescătoare pentru a > 1 , strict descrescătoare pentru 0 < a < 1 şi nu
are nici un punct de extrem.
DA
2
VI. f ¢¢ (x ) = a x (ln a ) > 0 pentru orice x Î  , deci funcţia este convexă.
VII. Tabelul de variaţie pentru a > 1 .
x -¥ 0 +¥
DI
¢
f (x ) ++++ ++++ ++++ ++++ +++++
f ¢¢ (x ) ++++ ++++ ++++ ++++ +++++
f (x ) 0  1  +¥
RA
convexă
Tabelul de variaţie pentru 0 < a < 1 .
x -¥ 0 +¥
TU
f ¢ (x ) ---- ---- ---- ---- ---- ----

f ¢¢ (x ) ++++ ++++ ++++ ++++ +++++
f (x ) +¥  1  0
I
convexă
ED
CĂ
Reprezentarea grafică este dată în figura 78.
GI
y
Figura
GO
78
DA
O x
PE
6. În exemplul precedent am construit graficul funcţiei exponenţiale. Această funcţie
este injectivă (se vede atât din tabelul de variaţie, cât şi din grafic), f ( ) = (0, + ¥) ,
deci funcţia f :   *+ este şi surjectivă. Astfel există inversa funcţiei exponenţiale
ŞI
şi graficul funcţiei inverse este simetricul graficului în raport cu prima bisectoare.
Conform teoremelor generale referitoare la continuitatea şi derivabilitatea funcţiei
inverse, funcţia f -1 : (0, + ¥)   , f -1 (x ) = loga x este continuă şi derivabilă.
Ă
Graficul acestei funcţii este reprezentat în figura 79, iar comportarea funcţiei se poate
citi din următorul tabel de variaţie.
IC
Cazul 0 < a < 1 Cazul a > 1

x 0 1 +¥ x 0 1 +¥
¢
f x | ---- ----
CT
( )
f ¢ (x ) | + + + + + + + +
f ¢¢ (x ) | + + + + + + + + f ¢¢ (x ) | - - - - - - - -
f (x ) | -¥  0  +¥ f (x ) | +¥  0  -¥
DA
convexă concavă
y
DI
f(x)=logax, a>1
RA
O x
Figura 79
f(x)=logax, a<1
TUI
ED
CĂ
æ p pö
7. Să se reprezinte grafic funcţia f :   çç- , ÷÷ , f (x ) = arctg x .
è 2 2ø
GI
p p
Rezolvare. (
D =  = -¥, + ¥ , ) lim f (x ) = ;
x +¥ 2 x
lim f (x ) = - ,
-¥ 2
p p 1
GO
f (0) = 0 . y = - şi y = sunt asimptote orizontale, f ¢ (x ) = > 0 pentru
2 2 1 + x2
2x
orice x Î  , deci f este strict crescătoare. f ¢¢ (x ) = - 2 , deci x = 0 este
(1 + x 2 )
DA
singurul punct de inflexiune (deoarece f ¢¢ (x ) > 0 , dacă x < 0 şi f ¢¢ (x ) < 0 , dacă
x > 0 ). Putem întocmi următorul tabel de variaţie:
PE
x -¥ 0 +¥
f ¢ (x ) ++++ ++++ ++++ ++++ ++++
f ¢¢ (x ) ++++ 0 ----
p p
-
ŞI
f (x )  0 
2 2
convexă concavă
Pe baza tabelului trasăm graficul funcţiei:
Ă
y
IC
Figura 80


CT

DA
x
DI


RA
e x - e -x
8. Să se reprezinte grafic funcţia f :    , f (x ) = = sh x (sinus
2
hiperbolic).
TU
Rezolvare. Funcţia este definită pe  şi este continuă. Graficul intersectează axele

f (x )
de coordonate în (0, 0) . lim f (x ) = +¥ , lim f (x ) = -¥ , lim = +¥ şi
x +¥ x -¥ x +¥ x
I
ED
CĂ
f (x ) e x + e -x
lim = -¥ , deci funcţia nu admite nici o asimptotă. f ¢ (x ) = >0,
x -¥ x 2
GI
e x - e -x
deci f este strict crescătoare. f ¢¢ (x ) = = f (x ) < 0 , pentru x < 0 şi
2
GO
f ¢¢ (x ) > 0 , dacă x > 0 , deci obţinem următorul tabel de variaţie:
x -¥ 0 +¥
¢
f x ( ) + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + ++
f ¢¢ (x ) ---------------- 0 ++++++
DA
f (x ) -¥  0  +¥
concavă convexă
PE
Reprezentarea grafică este dată în figura 81:
y y
y=shx ŞI
y=sh-1x
Ă
x x
IC
CT
Figura 81 Figura 82
Observaţie. Deoarece f ¢ (0) = 1 , tangenta în origine este exact prima bisectoare.

DA
Este indicat câteodată şi la reprezentarea grafică a altor funcţii calculul derivatei în

anumite puncte.
9. Funcţia sh :    este bijectivă, deci admite inversa sh-1 :    . Calculaţi
expresia funcţiei inverse şi reprezentaţi grafic această funcţie.
DI
e t - e -t
Rezolvare. Rezolvăm ecuaţia sh t = = x . Cu notaţia e t = u obţinem
2
1
RA
ecuaţia u - = 2x , deci u = x  x 2 + 1 . Din relaţia u = e t rezultă că u este

u
(
pozitivă, deci e t = x + x 2 + 1 , şi astfel t = sh-1 x = ln x + 1 + x 2 . De aici )
funcţia inversă este
TU
(
sh-1 x = f (x ) = ln x + x 2 + 1 . )
I
ED
CĂ
Reprezentarea grafică se poate obţine fie studiind direct funcţia f -1 , fie prin
construirea simetricului graficului funcţiei f faţă de prima bisectoare. Tabelul de
GI
variaţie este următorul:
GO
x -¥ 0 +¥
¢
f x)( + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + ++
f ¢¢ (x ) +++++++++++ 0 -------------------
+¥
DA
f (x ) -¥  0 
convexă concavă
Reprezentarea grafică a funcţiei inverse este dată în figura 82.
PE
10. Reprezentaţi funcţia f (x ) = x + x 2 - 1 pe domeniul maxim de definiţie.
Rezolvare. I. Din condiţia de existenţă a radicalului avem x 2 - 1 ³ 0 , deci
ŞI
(
D = -¥, - 1ùú È éê1, + ¥ .
û ë )
II. Graficul funcţiei nu intersectează axele de coordonate, funcţia nu este nici pară,
nici impară, nici periodică.
Ă
III, IV. Funcţia nu are asimptotă verticală deoarece este continuă pe D .

-1 -1
( )
IC
lim f (x ) = lim x 2 - 1 + x = lim = = 0,

x -¥ x -¥ x -¥ 2
x -1 - x +¥
deci y = 0 este asimptotă orizontală spre -¥ .
CT
f (x ) æ 1ö
lim f (x ) = +¥ , m = lim = lim çç1 + 1 - 2 ÷÷÷ = 2 ,
x +¥ x +¥ x x +¥ çè x ÷ø
-1 -1
( )
DA
n = lim ( f (x ) - mx ) = lim x 2 - 1 - x = lim = =0,

x +¥ x +¥ x +¥ 2
x -1 + x +¥
deci dreapta y = 2x este asimptotă oblică spre +¥ .
x
V. f ¢ (x ) = 1 + ( ) ( )
, dacă x Î -¥, - 1 È 1, + ¥ şi funcţia nu este
DI
2
x -1
derivabilă în punctele x = 1 .
fb ¢ (-1) = f ¢ (-1 - 0) = lim f ¢ (x ) = -¥ ; f j ¢ (1) = f ¢ (1 + 0) = lim f ¢ (x ) = +¥ ,
RA
x -1 x 1
x <-1 x >1
deci în punctele x = 1 derivata la stânga respectiv la dreapta este infinită (tangenta

este paralelă cu axa Oy ).
TU
f ¢ (x ) < 0 , dacă x < -1 şi f ¢ (x ) > 0 , dacă x > 1 , deci funcţia este descrescătoare
pe intervalul (-¥, -1) şi este crescătoare pe intervalul (1, +¥) .
I
ED
CĂ
1
VI. f ¢¢ (x ) = -
(x 2
- 1) x 2 - 1
( ) (
< 0 , x Î -¥, - 1 È 1, + ¥ , )
GI
adică f este concavă pe domeniul maxim de definiţie.
VII. Obţinem următorul tabel de variaţie:
GO
-¥
x -1 //////////////// 1 +¥
-¥ | +¥
f ¢ (x ) ------------ //////////////// ++++++++++
DA
f ¢¢ (x ) ------------ | //////////////// | --------------
f (x ) 0  -1 ///////////////// 1  +¥
PE
concavă concavă
Reprezentarea grafică este dată în figura 83. ŞI

y
Ă
IC
1
-1
CT
1 x
-1
DA
Figura 83
DI
11. Să se reprezinte grafic funcţia f :    , f (x ) = 3 x 2 (x - 1) .

Rezolvare. Graficul funcţiei intersectează axele în punctele de coordonate (0, 0) şi
RA
(1, 0) . Funcţia este continuă pe  , deci nu are asimptote verticale. lim f (x ) = ¥ şi

x ¥
lim f (x ) = -¥ , deci nu are nici asimptote orizontale.

x -¥
TU
f (x ) x3 - x2 1
lim
x ¥ x
= lim 3
x ¥ x3
= 1, lim ( f (x ) - x ) = lim
x ¥ x ¥
( 3
)
x3 - x2 - x = - ,
3
1
deci y = x - este asimptotă oblică spre -¥ şi spre +¥ .
I
3
ED
CĂ
2
2 x -1 1 æ x ÷ö
Funcţia este derivabilă pe  \ {0,1} şi f ¢ (x ) = 3 + 3 çç ÷
èx - 1ø
GI
3 x 3
æ 2 x - 1 1 æ x ö2 ÷ö
ç
"x Î  \ {0,1} . fs ¢ (0) = lim çç 3 + 3 çç ÷÷ ÷÷ = +¥ , fd ¢ (0) = -¥ , deci
x 0 ç 3 x 3 è x - 1 ø ÷÷ø
GO
è
punctul (0, 0) este punct de întoarcere. fs ¢ (1) = fd ¢ (1) = +¥ , deci punctul (1, 0) este
æ2 3
4 ö÷
punct de inflexiune. Derivata se anulează în punctul çç , - ÷ . Funcţia derivată este
3 ø÷÷
DA
çè 3
æ 2ö
continuă pe  \ {0,1} , deci nu îşi schimbă semnul pe intervalele (-¥, 0) , çç0, ÷÷ ,
è 3ø
PE
æ 2 ÷ö æ2 ö
çç ,1÷ şi (1, ¥) . Astfel f ¢ (x ) > 0 , dacă x Î (-¥, 0) È çç , +¥÷÷ \ {1} , iar
è3 ø è3 ø
æ2 3
4 ö÷
f ¢ (x ) < 0 , dacă x Î (1, +¥) ; punctul çç , - ÷ este punct de minim local. Datorită
èç 3 3 ø÷÷
ŞI
expresiei complicate a derivatei a doua, întocmim tabelul de variaţie cu aceste date,
din care se poate intui şi convexitatea respectiv concavitatea funcţiei. Funcţia este
reprezentată în figura 84.
Ă
2
x -¥ 0 1 +¥
3
IC
f ¢ (x ) + + + + +¥ | -¥ - - - - 0 + + + + +¥ | +¥ + + + +
    0    - 4     0    +¥
3
CT
f (x ) -¥
3
Funcţia este reprezentată în figura 84.
DA
y
DI
O Figura 84
1 x
RA
TUI
ED
CĂ
STUDIUL ECUAŢIILOR
GI
1. Separarea soluţiilor prin metoda grafică
Dacă soluţiile ecuaţiei f (x ) = 0 nu se pot calcula exact, atunci în multe cazuri
GO
este foarte util să determinăm pentru fiecare soluţie x 0 un interval I 0 astfel încât
x 0 Î I 0 şi intervalele determinate pentru soluţii distincte să fie disjuncte. Cu cât lun-
gimea intervalului I 0 este mai mică cu atât localizarea soluţiei este mai precisă. Pro-
DA
cedeul prin care se obţin aceste intervale se numeşte separarea zerourilor funcţiei f .
Dacă funcţia f este continuă şi derivabilă, atunci din tabelul de variaţie şi
eventual dintr-un grafic aproximativ putem identifica intervalele care conţin zerourile
şi prin încercări succesive putem eventual reduce lungimile acestor intervale. Acest
PE
procedeu deseori conţine şi paşi intuitivi, deci ilustrăm procedeul numai prin exemple.
Exemple
1. Să se separe soluţiile ecuaţiei f (x ) = x 3 - 3x 2 - 9x + 10 = 0 .
ŞI
I. f ¢(x ) = 3x 2 - 6x - 9 deci soluţiile ecuaţiei f ¢(x ) = 0 sunt x 1 = -1 şi x 2 = 3 .
Folosind numai prima derivată obţinem următorul tabel de variaţie:
x -¥ -1 3 +¥
Ă
f ¢(x ) + 0 - 0 +
f (x ) -¥  15  -17  +¥
IC
Din acest tabel rezultă că funcţia este strict crescătoare pe intervalul

I 1 = (-¥, -1) , deci poate avea un singur zero în acest interval. Pe de altă parte
CT
f (-1) > 0 şi lim f (x ) = -¥ , deci are un singur zero în acest interval. Pe intervalul
x -¥
I 2 = (-1, 3) funcţia este strict descrescătoare şi f (-1) = 15 > 0 respectiv

f (3) = -17 < 0 , deci există un zero unic x 2 Î (-1, 3) = I 2 . Pe intervalul
DA
I 3 = (3, ¥) funcţia este strict crescătoare şi f (3) = -17 < 0 , lim f (x ) = + ¥ , deci
x +¥
şi în I 3 există un singur zero. Astfel

DI
y ecuaţia are trei soluţii reale şi

acestea se află în intervalele
x 1 Î (-¥, -1) , x 2 Î (-1, 3) ,
15
RA
x 3 Î (3, +¥) . Pentru o localizare

-3 10 1 3 4 5
x mai precisă vom reduce lungimile
-2 -1
intervalelor. Acesta se poate face
-17
prin încercări repetate căutând în
TU
fiecare interval câte un subinterval

pe care funcţia f îşi schimbă
Figura 85 semnul. x 1 Î (-3, -2) , deoarece
I
ED
CĂ
f (-2) = 8 > 0 , f (-3) = -17 < 0 . x 2 Î (0,1) , deoarece f (0) = 10 > 0 ,

f (1) = -1 < 0 şi x 3 Î (4, 5) , deoarece f (4) = -10 < 0 , f (5) = 15 > 0 .
GI
Graficul (aproximativ) este reprezentat în figura 85.
x
2. Să se determine numărul soluţiilor ecuaţiei sin x = .
GO
2
Rezolvare. Reprezentăm grafic
funcţiile f şi g corespunzătoare celor y
/2
doi membri ai ecuaţiei şi determinăm y= x
DA
numărul punctelor de intersecţie.
Conform graficelor celor două funcţii sinx
x O
dreapta g(x ) = intersectează graficul x
2
PE
funcţiei f (x ) = sin x în trei puncte:
æ pö æp ö
x 1 Î çç-p, - ÷÷ , x 2 = 0 şi x 3 Î çç , p ÷÷ .
è 2ø è2 ø Figura 86
ŞI
3. (Discuţia în raport cu un parametru)
Să se discute numărul şi poziţia soluţiilor ecuaţiei P(x ) = 0 în funcţie de
parametrul real a , dacă P(x ) = x 3 - ax 2 + a .
Ă
x3
Rezolvare. Exprimăm parametrul a din ecuaţia dată: a = . Deoarece
IC
x2 -1
P(1) = 1 ¹ 0 şi P(-1) = -1 ¹ 0 numerele x = 1 şi x = -1 nu sunt soluţii pentru
CT
x3
nici o valoare a . În continuare studiem funcţiile f (x ) = şi g(x ) = a :
x2 -1
x 2 (x 2 - 3)
f ¢(x ) = = 0  x 1 = 0, x 2,3 =  3
DA
2
(x 2 - 1)
x -¥ - 3 –1 0 1 3 +¥
f ¢(x ) + 0 – | – 0 – | – 0 +
DI
f (x ) -¥  3 3  | +¥
  | +¥
 3 3
-¥
0 -¥  +¥
-2 2
RA
f (x )
Dreptele x = 1 sunt asimptote verticale, m = lim = 1, n = 0 , deci prima
x -¥ x
f (x )
bisectoare este asimptotă oblică spre +¥ . Analog m = lim = 1, n = 0 , deci
x +¥ x
TU
dreapta y = x este asimptotă oblică şi spre -¥ . Din semnul derivatei deducem că

æ 3 3 ÷ö æ 3 3 ö÷
M çç- 3, - ÷ este singurul punct de maxim şi N çç 3,
÷ ÷ este singurul punct
çè 2 ÷ø ç
è 2 ø÷÷
I
de minim, iar graficul este reprezentat în figura 87.

ED
CĂ
De pe acest grafic se poate citi numărul punctelor de intersecţie al graficului cu
graficul funcţiei g(x ) = a pentru diferitele valori ale parametrului a . Obţinem
GI
următorul tabel:
Numărul şi poziţia
Valorile lui a
GO
soluţiilor
x 1 Î (-¥, - 3 ) y
3 3
a <- x 2 Î (- 3, -1) , ,
2 3 3
x 3 Î (0,1)
DA
2
3 3 x1 = x 2 = - 3
a =- O x
2 x 3 Î (0,1)
3 3 x1 Î (0,1)
PE
- <a < 0
2
a=0 x1 = x 2 = x 3 = 0
3 3
2
3 3 x1 Î (-1, 0)
ŞI
0 <a <
2
3 3 x1 = x 2 = 3
a=
2 x 3 Î (-1, 0) Figura 87
Ă
x 1 Î (-1, 0)
3 3 x 2 Î (1, 3 )
IC
a>
2 x 3 Î ( 3, ¥)
CT
2. Separarea soluţiilor folosind teorema lui Rolle (Şirul lui Rolle)
Conform teoremei lui Rolle între două soluţii ale ecuaţiei f (x ) = 0 există cel
DA
puţin o soluţie a ecuaţiei f ¢(x ) = 0 , dacă f satisface condiţiile teoremei lui Rolle. Pe
de altă parte dacă f este o funcţie derivabilă şi a respectiv b sunt două soluţii
consecutive ale ecuaţiei f ¢(x ) = 0 , atunci între a şi b ecuaţia f (x ) = 0 nu poate
DI
avea mai mult de o soluţie. Într-adevăr dacă ecuaţia f (x ) = 0 ar avea soluţiile

x1 < x 2 între a şi b , atunci aplicând teorema lui Rolle pe intervalul [x1, x 2 ] ar exista
c Î (x 1, x 2 ) astfel încât f ¢(c ) = 0 şi a < c < b . Acesta ar contrazice faptul că a şi
RA
b sunt două soluţii consecutive. Bineînţeles este posibil ca între două zerouri ale
derivatei să nu existe nici un zero al funcţiei f . Acest caz însă se poate depista foarte
uşor calculând valorile funcţiei în punctele a şi b . Dacă f (a) ⋅ f (b ) < 0 , atunci
TU
ecuaţia f (x ) = 0 are exact o soluţie în intervalul (a, b ) , în caz contrar ecuaţia

f (x ) = 0 nu are nici o soluţie în acest interval. În consecinţă dacă soluţiile ecuaţiei
I
f ¢(x ) = 0 sunt a < x 1 < x 2 < ... < x n < b , atunci numărul schimbărilor de semn în
ED

A157 Part4

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

A157 Part4

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CĂ

Proprietăţile funcţiilor derivabile 153

VI. PROPRIETĂŢILE FUNCŢIILOR DERIVABILE

punct de minim global al funcţiei f .

minim şi de maxim global se numesc puncte de extrem global.

şi în afară de aceste puncte de extrem funcţia mai admite

tangenta poate avea orice direcţie. Această comportare Figura 54

dacă determinăm punctele de extrem interioare, atunci prin compararea valorilor în

Dacă I este un interval, f : I   o funcţie derivabilă în x 0 , şi x 0 este un punct de

x > 0 . Deci nu toate punctele x 0 pentru care f ¢ (x 0 ) = 0

Demonstraţie. Dacă f este funcţie constantă, atunci f ¢ (x ) = 0 pentru orice

pe baza teoremei lui Weierstrass există M = f (c1 ) = max f (x ) şi

m = f (c2 ) = min f (x ) . Numerele c1 şi c2 nu pot fi ambele în capetele intervalului,

Observaţie. În exemplul precedent se observă că derivabilitatea funcţiei nu este

3. Teorema lui Lagrange

2. Funcţia f : [n, n + 1]   , f (x ) = ln x , ( n Î * ) are proprietatea lui Rolle, deci

4. Teorema lui Cauchy

este identică cu structura numitorului dacă expresia b - a o scriem sub forma

[a, b ] şi g ¢ (x ) ¹ 0 pentru orice x Î (a, b ) , atunci există c Î (a, b ) astfel încât:

Demonstraţie. Din teorema lui Lagrange şi din condiţia g ¢ (x ) ¹ 0 , "x Î (a, b ) ,

Observaţie. Teoremele lui Lagrange şi Cauchy se numesc teoreme de medii, sau

5. Teorema lui Darboux

există c Î (a, b ) astfel ca g ¢ (c ) = 0 , atunci rezultă f ¢ (c ) = l . Pe de altă parte g ¢ (b ) = f ¢(b ) - l > 0 şi

d > 0 corespunzător pentru care:

f1¢ (c ) f2¢ (c ) f3¢ (c )

1. Considerăm ecuaţia x ⋅ ln n - n ⋅ ln x = 0 , unde n > 1 , n Î  , x > 0 . Stabiliţi

2. Pentru ce valori a ecuaţia 1 + sin 2 ax = cos x are exact o rădăcină?

10. a) Exprimaţi derivata funcţiei

Demonstraţi că pentru " x1, x 2 , x 3 Î [a, b ] există c Î (a, b ) cu proprietatea:

VII. ELIMINAREA CAZURILOR DE NEDETERMINARE

următoarea proprietate importantă:

3. g ¢ (x ) ¹ 0 într-o vecinătate a punctului x 0 ,

Demonstraţie. Aplicăm teorema lui Cauchy pe intervalul [x 0 - e, x 0 + e] , unde e

este ales astfel ca intervalul să fie în interiorul vecinătăţilor de la punctele 1 şi 3 (funcţia

Putem renunţa la condiţia de continuitate în punctul x 0 . În schimb vom avea nevoie

3. g ¢ (x ) nu este 0 dacă x este în vecinătatea punctului x 0 şi este diferit de x 0 ,

Observaţie. În teoremele precedente nu este necesară derivabilitatea în punctul x 0 .

şi astfel când x  x 0 membrul drept tinde la (cu condiţia g ¢ (x 0 ) ¹ 0 ). În

Dacă I Í  este un interval, x 0 Î I şi f , g : I   sunt două funcţii cu

Observaţie. Folosind transformări elementare putem calcula limita şi fără derivate:

Observaţie. Ca şi în cazul precedent limita se poate calcula şi fără derivate:

3. Să se calculeze limita lim .

Rezolvare. Şirul (x n )n ³0 este strict descrescător şi cu termeni pozitivi, deci este

convergent. Dacă trecem la limită în relaţia de recurenţă, deducem l = sin l , unde l

0 . Vom calcula limita pătratului expresiei n ⋅ x n folosind limita funcţiilor.

lim = lim 2 n n +21 .

lim 2 = lim 2 ⋅ lim 2 = lim ⋅ lim = =3

f , g : (a, b)   satisfac condiţiile:

deducem g (x ) ¹ 0 şi g este strict monotonă pe un interval (a - e, a ) . Dacă (x n )n Î ,

Observaţie. Regula lui l’Hospital se poate aplica şi în cazul în care x 0 este ¥ .

Exemple. 1. Să se calculeze limita lim .

Rezolvare. Pentru funcţiile f : (0, ¥)   , f (x ) = ln x şi g : (0, ¥)   ,

g (x ) = x avem lim f (x ) = lim g (x ) = ¥ şi aceste funcţii sunt derivabile pe

este o funcţie polinomială.

Rezolvare. Funcţiile f (x ) = x şi g (x ) = e x sunt continue şi derivabile pe  , şi

Rezolvare. Funcţiile f (x ) = x 2 şi g (x ) = e x sunt continue şi derivabile pe  , şi

APLICAŢIILE REGULILOR L’HOSPITAL ÎN CAZURILE DE NEDETERMINARE

Rezolvare. Limita este un caz de nedeterminare de forma 0 ⋅ ¥ , deci efectuăm

2. Să se calculeze lim (tg 2 x ⋅ ln sin x ) .

Rezolvare. Şi în acest caz avem o nedeterminare de forma 0 ⋅ ¥ , deci putem scrie

deci lim (tg 2 x ⋅ ln sin x ) = 0 .

Rezolvare. Avem o nedeterminare de forma ¥ - ¥ , deci o transformăm într-o

Rezolvare. Nedeterminarea este de forma ¥ - ¥ . Scriind expresia sub forma