A157 Part1

CĂ
CUPRINS
GI
ANALIZĂ MATEMATICĂ
GO
I. NUMERE REALE ŞI FUNCŢII ...................................................................................5
Mulţimea numerelor reale.......................................................................................5
Funcţii reale ..........................................................................................................12
II. ŞIRURI DE NUMERE REALE.................................................................................31
DA
Moduri de definire ale unui şir .............................................................................31
Recurenţe liniare de ordinul doi............................................................................35
Şiruri mărginite .....................................................................................................37
Şiruri monotone ....................................................................................................39
PE
Şiruri convergente.................................................................................................41
Proprietăţi ale şirurilor ..........................................................................................47
Operaţii cu şiruri convergente...............................................................................50
Şiruri care au limita ¥ .....................................................................................55
ŞI
Cazuri de nedeterminare .......................................................................................56
Criterii de comparaţie ...........................................................................................59
Şiruri monotone şi mărginite ................................................................................62
Ă
Criteriul raportului ................................................................................................65

Numărul e ............................................................................................................67
IC
Cazul de nedeterminare 1¥ ..................................................................................70

Teorema Cezáro-Stolz ..........................................................................................71
Aplicaţii ale şirurilor la rezolvarea unor probleme ...............................................73
CT
III. LIMITE DE FUNCŢII ............................................................................................91

Definiţia limitei unei funcţii într-un punct............................................................91
Limite laterale .......................................................................................................95
DA
Limita funcţiilor spre ¥ ...................................................................................96

Proprietăţile limitelor............................................................................................99
Limite fundamentale ...........................................................................................102
IV. FUNCŢII CONTINUE ...........................................................................................113
DI
Definiţia funcţiilor continue................................................................................113

Operaţii cu funcţii continue ................................................................................118
Funcţii continue pe un interval ...........................................................................121
RA
V. FUNCŢII DERIVABILE .........................................................................................133

Probleme care conduc la noţiunea de derivată....................................................133
Definiţia derivatei ...............................................................................................134
TU
Continuitatea funcţiilor derivabile ......................................................................136

Derivate laterale..................................................................................................137
Derivatele funcţiilor elementare .........................................................................138
Operaţii cu funcţii derivabile ..............................................................................139
I
Derivate de ordin superior ..................................................................................150

ED
CĂ
VI. PROPRIETĂŢILE FUNCŢIILOR DERIVABILE ...................................................153
Teoremele fundamentale ale analizei matematice ..............................................153
GI
VII. ELIMINAREA CAZURILOR DE NEDETERMINARE .........................................161
Regula lui l’Hospital...........................................................................................161
GO
Aplicaţiile regulilor l’Hospital în cazurile de nedeterminare..............................167
VIII. STUDIUL FUNCŢIILOR....................................................................................172
Studiul monotoniei, inegalităţi............................................................................172
Studiul derivabilităţii folosind teorema lui Lagrange .............................................178
DA
Funcţii convexe şi funcţii concave......................................................................180
Reprezentarea grafică a funcţiilor.......................................................................184
Studiul ecuaţiilor.................................................................................................200
Aplicaţii ale studiului funcţiilor..........................................................................204
PE
Conice .................................................................................................................211
IX. PROBLEME RECAPITULATIVE .........................................................................230
II ALGEBRĂ
ŞI
I. PERMUTĂRI ..........................................................................................................243
II. MATRICE .............................................................................................................253
Ă
Operaţii cu matrice..............................................................................................254
IC
Calculul puterilor unei matrice ...........................................................................267

III. REZOLVAREA SISTEMELOR LINIARE ................................................................... 279
Sisteme cu 2 sau 3 necunoscute .......................................................................279
CT
Proprietăţile determinanţilor de ordin 2 şi 3 .............................................289

Inversa unei matrice ....................................................................................300
Rangul unei matrice ....................................................................................303
DA
Transformări elementare .............................................................................310

Sisteme liniare cu n necunoscute şi determinanţi de ordin n ...........................325
Inversa unei matrice ....................................................................................334
Rangul unei matrice de tip m ´ n ..............................................................338
DI
Rezolvabilitatea sistemelor în caz general ..............................................................346

IV. APLICAŢII GEOMETRICE ...........................................................................................365
Ecuaţia dreptei. Recapitulare ..............................................................................365
RA
Intersecţia a două drepte în plan .........................................................................367

Concurenţa a trei drepte......................................................................................368
Aria unui triunghi ...............................................................................................371
V. EXERCIŢII ŞI PROBLEME RECAPITULATIVE ...................................................379
TU
VI. INDICAŢII ŞI RĂSPUNSURI ...............................................................................400

I
ED
CĂ
Numere reale şi funcţii 5
ANALIZĂ MATEMATICĂ
GI
I. NUMERE REALE ŞI FUNCŢII
GO
MULŢIMEA NUMERELOR REALE
AXIOME
DA
Pe parcursul anilor anteriori de studii am folosit proprietăţile numerelor naturale,
întregi, raţionale şi reale. Cele mai multe proprietăţi ale acestor numere se refereau la
operaţiile pe care le putem efectua cu aceste numere. În acest capitol introductiv vom trece
PE
în revistă principalele proprietăţi ale operaţiilor elementare, proprietăţi care se referă la
ordonarea numerelor reale şi vom introduce alte câteva axiome care exprimă anumite
calităţi ale mulţimii numerelor reale (deci nu numai ale numerelor). Vom nota mulţimea
numerelor reale cu  .
ŞI
Definiţia riguroasă, axiomatică, a mulţimii numerelor reale este o construcţie
matematică ce s-a cristalizat pe parcursul a mai multor secole, prin efortul celor mai
mari matematicieni. Noi nu vom încerca să parcurgem această construcţie, vom selecta
numai elementele necesare pentru înţelegerea fenomenelor pe care le vom studia.
Ă
Reamintim reprezentarea grafică a numerelor reale folosind o axă orientată şi

gradată. Astfel, dacă pe o dreaptă fixăm o direcţie (vezi figura 1), un punct numit
IC
origine şi o unitate de măsură (deci, în fond, dacă fixăm două puncte), atunci am
definit o axă reală. 5 4 2 1 1 2 4 5
3 3 3 3 3 3 3 3
CT
0 1 2 1 0 1 2
Figura 1a Figura 1b
Pe această axă putem construi (cu rigla şi compasul) imaginea numerelor
naturale, întregi şi raţionale. Numerele pozitive vor fi reprezentate în sensul pozitiv iar
DA
cele negative în sens negativ. De asemenea putem construi şi alte mărimi care nu sunt
raţionale, de exemplu ipotenuza unui triunghi dreptunghic şi isoscel cu cateta 1.
Lungimea acestui segment este 2 şi 2 Ï  . Folosind o procedură similară putem
construi orice segment de lungime r , unde r Î  . Dar mulţimea numerelor a căror
DI
imagine se pot construi efectiv (cu rigla negradată şi cu compasul, deci în sens
geometric) nu este întreaga mulţime a numerelor reale.
De exemplu nu putem construi imaginea numărului
RA
y Figura 2 3
2 . Demonstraţia acestui fapt nu este deloc simplă şi cu
toate că problema este cunoscută încă din antichitate
1
(problema dublării cubului, sau problema din Delos),
2 demonstraţia imposibilităţii construcţiei a fost dată în
TU
cadrul teoriei lui Galois abia în secolul XIX (între timp

0 1 2 x mai mulţi matematicieni au dat soluţii ingenioase folosind
însă curbe speciale cum ar fi conchoida, sau cisoida). În
I
cele ce urmează nu ne vom ocupa de acest aspect al constructibilităţii, ci vom

ED
CĂ
6 Numere reale şi funcţii
presupune că orice număr real poate fi reprezentat în mod unic pe axa reală, deci
există o bijecţie între punctele dreptei şi numerele reale.
GI
Axiomele adunării şi înmulţirii
Reamintim proprietăţile fundamentale ale adunării şi înmulţirii:
GO
A1. Pentru orice a, b Î  există un număr real unic notat cu a + b ;
A2. a + b = b + a , " a, b Î  (comutativitate);
A3. (a + b ) + c = a + (b + c ) , " a, b, c Î  (asociativitate);
A4. Există un număr real notat cu 0 pentru care a + 0 = a , oricare ar fi a Î  ;
DA
A5. Pentru orice număr real a există un număr x Î  cu proprietatea a + x = 0
( x este opusul numărului a şi se notează cu -a ).
M1. Pentru orice a, b Î  există un număr real unic notat cu a ⋅ b ;
PE
M2. a ⋅ b = b ⋅ a , " a, b Î  (comutativitate);
M3. (ab )c = a (bc ) , " a, b, c Î  (asociativitate);
M4. Există un număr în * notat cu 1, pentru care 1 ⋅ a = a , oricare ar fi a Î  ;
M5. Pentru orice număr real a diferit de 0 există x Î  cu proprietatea a ⋅ x = 1
ŞI
1
(numărul x este inversul numărului a , şi se notează cu ).
a
Principala legătură între cele două operaţii este dată de axioma
Ă
D. (a + b) ⋅ c = a ⋅ c + b ⋅ c , "a, b, c Î  (înmulţirea este distributivă faţă de adunare).

IC
Observaţie. Axiomele A1, ..., A5, M1, ..., M5, D se numesc axiomele structurii de
corp şi vor fi studiate pe larg în clasa a XII-a.
CT
Consecinţe
Operaţii cu numere reale
Pentru orice a, b Î  , c Î * , d Î  există un singur număr x Î  cu proprietatea
DA
a + x = b (respectiv c ⋅ x = d ),
1
şi anume x = b + (-a ) (respectiv x = d ⋅ ).
c
Numărul precedent x este diferenţa numerelor b şi a (în al doilea caz este câtul
DI
d
numerelor d şi c ) şi se notează cu b - a (respectiv ).
c
Demonstrăm existenţa şi unicitatea soluţiei ecuaţiei a + x = b folosind
RA
axiomele. Dacă a şi b sunt numere reale, atunci există x = b + (-a ) . Pe baza

axiomelor A1 şi A5 deducem a + x = a + (b + (-a )) = a + ((-a ) + b ) .
Deci pe baza axiomei A2 rezultă a + x = (a + (-a )) + b = 0 + b = b .
TU
Astfel x este într-adevăr o soluţie a ecuaţiei date.

Dacă pentru un x Î  are loc a + x = b , atunci adunând (-a ) în ambii
membri obţinem: (a + x ) + (-a ) = b + (-a ) .
Folosind A1 şi A2 rezultă (x + a ) + (-a ) = b + (-a ) , şi x + (a + (-a )) = b + (-a ) .
I
Aplicând pe rând axiomele A3, A5 şi A4 rezultă x + 0 = b + (-a ) , x = b + (-a ) .

ED
CĂ
În consecinţă există o singură soluţie a ecuaţiei a + x = b . În mod similar putem
demonstra existenţa şi unicitatea soluţiei în cazul ecuaţiei c ⋅ x = d .
GI
Observaţii. 1. Din axiomele A1, ..., A5, M1, ..., M5, D putem demonstra toate
proprietăţile numerelor reale folosite până acum.
2. Conform A3 are loc (a + b ) + c = a + (b + c ), " a, b, c Î  , deci putem defini
GO
suma a mai multor termeni:
a + b + c = (a + b ) + c = a + (b + c ) . (1)
Din (1) şi din axiomele A2 şi A3 rezultă că rezultatul sumei nu depinde nici de
DA
ordinea termenilor, deoarece b + c + a = (b + c ) + a = a + (b + c ) = a + b + c .
Astfel pentru o sumă cu trei termeni rezultatul nu depinde de ordinea termenilor.
Folosind un raţionament inductiv putem arăta că numărul termenilor poate fi arbitrar.
În mod analog folosind M3 obţinem abc = (ab )c = a (bc ) , şi rezultatul produsului nu
PE
depinde de ordinea factorilor.
Axiomele ordonării
Următoarele patru axiome se referă la ordonarea numerelor reale:
ŞI
R1. Pentru orice două numere reale a, b Î  are loc exact una din următoarele trei
relaţii a > b , a = b , b > a (trihotomie);
R2. Dacă a > b şi b > c , atunci a > c (tranzitivitate);
Ă
R3. Dacă a > b , c Î  , atunci a + c > b + c ;

R4. Dacă a > b şi c > 0 , atunci ac > bc .
IC
Definiţii şi notaţii. Relaţia a > b se citeşte: a este mai mare decât b (sau b este
mai mic decât a ), notaţiile a > b şi b < a reprezentând acelaşi lucru. Prin simbolul
CT
a ³ b înţelegem faptul că are loc una din relaţiile a > b sau a = b . Dacă a > 0 ,
atunci a este un număr pozitiv, iar dacă a < 0 , atunci a este negativ. Inegalitatea
a ³ 0 exprimă faptul că a este un număr nenegativ, iar inegalitatea a £ 0 este
verificată de numerele nepozitive.
DA
Definiţie. a) Dacă mulţimea A Ì  conţine un element care este mai mare decât
toate celelalte elemente ale mulţimii, atunci vom spune că acest element este maximul
mulţimii, sau cel mai mare element al mulţimii A şi îl vom nota cu max A .
DI
b) Dacă mulţimea A conţine un element care este mai mic decât toate celelalte
elemente, atunci vom numi acest element cel mai mic element al mulţimii A , sau
minimul mulţimii A şi îl notăm cu min A .
RA
Astfel avem:
M = max A  a £ M , " a Î A şi M Î A ;
m = min A  m £ a, " a Î A şi m Î A .
TU
Menţionăm că nu orice mulţime are maxim sau minim. De exemplu intervalul (1, 2)
nu are nici cel mai mic element şi nici cel mai mare element. Cel mai mic element al
mulţimii [1, 2) este 1 şi nu are cel mai mare element, iar intervalul (1, 2] nu are cel
mai mic element şi cel mai mare element al intervalului este 2 .
I
ED
CĂ
Axioma supremumului
Definiţie. Mulţimea de numere reale A este mărginită superior (inferior), dacă
GI
există numărul real K (respectiv k ) astfel încât pentru orice x Î A să avem inegali-
tatea x £ K ( x ³ k ). Numărul K ( k ) este un majorant (minorant) al mulţimii A .
GO
Printr-o mulţime mărginită înţelegem o mulţime mărginită atât inferior cât şi superior.
Următoarea axiomă, deşi pare foarte intuitivă, exprimă o proprietate ce caracterizează
mulţimea numerelor reale (dacă toate axiomele precedente sunt verificate).
F. Dacă A ¹ Æ este o mulţime mărginită superior, atunci există un număr real H
DA
cu următoarele două proprietăţi:
1. pentru orice x Î A are loc x £ H ;
2. dacă K este un majorant al mulţimii A , atunci H £ K .
Intuitiv acest număr H este cel mai mic majorant al mulţimii A , deci axioma în fond
PE
afirmă că mulţimea majoranţilor ale unei mulţimi mărginite superior are un cel mai
mic element.
Să observăm că acest număr H este unic. Dacă H şi H * ar avea aceleaşi
proprietăţi, atunci conform proprietăţii 1. atât H , cât şi H * ar fi un majorant pentru
ŞI
mulţimea A , deci aplicând proprietatea 2. odată pentru H şi odată pentru H * ar
rezulta pe de o parte H £ H * , iar pe de altă parte H * £ H , deci H * = H .
Numărul H a cărui existenţă este garantată de axioma F se numeşte cel mai mic
Ă
majorant al mulţimii A , sau supremumul mulţimii A şi se notează cu sup A = H .

Din axioma F rezultă o proprietate analoagă relativ la mulţimile mărginite inferior:
IC
Proprietate. Dacă A este o mulţime mărginită inferior, atunci există un număr h

cu proprietăţile
1. pentru orice x Î A are loc x ³ h ;
CT
2. dacă k este un minorant al mulţimii A , atunci k £ h .

Numărul h este cel mai mare minorant al mulţimii A , sau infimumul mulţimii A şi
se notează cu inf A = h .
DA
Demonstraţie. Considerăm mulţimea B = {x Î  -x Î A} . Dacă k este un

minorant al mulţimii A , atunci K = -k este un majorant al mulţimii B şi invers,
deci B este mărginit superior. Dacă H = sup B , atunci pentru orice y Î B are loc
y £ H , deci numărul h = -H este un minorant al mulţimii A (pentru orice x Î A
DI
are loc h £ x ) (1)

Dacă k este un minorant arbitrar al mulţimii A , atunci K = -k este un majorant al
mulţimii B , deci conform axiomei F are loc inegalitatea H £ K . Astfel -K £ -H ,
RA
deci k £ h . (2)
Din proprietăţile (1) şi (2) rezultă existenţa infimumului.
Astfel dacă A este o mulţime mărginită, atunci admite atât un infimum, cât şi
un supremum. Următoarele două caracterizări sunt importante în aplicaţii:
TU
a) Fie A o mulţime mărginită superior şi H = sup A . Din definiţia numărului H

rezultă că mulţimea A nu conţine nici un element mai mare decât H , dar pentru
orice e > 0 numărul H - e nu este majorant, deci există în A cel puţin un element
I
x Î A pentru care x > H - e .

ED
CĂ
b) Dacă mulţimea B este mărginită inferior şi h = inf B , atunci B nu are nici un
element mai mic decât h , însă pentru orice e > 0 are cel puţin un element mai mic
GI
decât h + e ( " e > 0 există y Î B cu proprietatea y < h + e ).
Exemple. 1. Folosind notaţiile:
GO
 + = {x Î  x ³ 0} , *+ = {x Î  x > 0} ,  - = {x Î  x £ 0} ,
*- = {x Î  x < 0}
putem afirma că mulţimile  - şi *- sunt mărginite superior şi ambele mulţimi au
supremumul 0 : sup  - = sup *- = 0 . Mulţimea  - conţine propriul său
DA
supremum, iar mulţimea *- nu conţine acest supremum.
2. Mulţimea A = (1, ¥) este mărginită inferior dar nu este mărginită superior.
0 £ x , " x Î A , deci 0 este un minorant al mulţimii A . Mulţimea minoranţilor
PE
mulţimii A este intervalul (-¥,1] şi cel mai mare element al acestui interval este 1 ,
deci infimumul mulţimii A este 1 . Se poate observa că mulţimea A nu are nici cel
mai mic şi nici cel mai mare element.
3. Mulţimea B = [5, 2002) este mărginită atât inferior cât şi superior deoarece
ŞI
5 £ x £ 2002 , " x Î B . Mulţimea marginilor inferioare este (-¥, 5] şi mulţimea
marginilor superioare este [2002, ¥) . Astfel supremumul mulţimii B este 2002 şi
infimumul este 5 . În acelaşi timp se poate observa că cel mai mic element al mulţimii
Ă
B este 5 , dar această mulţime nu are cel mai mare element.

4. Mulţimea  nu este mărginită superior, dar 0 fiind cel mai mic element al mulţi-
IC
mii este şi o margine inferioară, mai mult este chiar cea mai mare margine inferioară.
În paragrafele următoare demonstrăm câteva consecinţe foarte importante ale
CT
axiomelor prezentate.
Axioma lui Arhimede
Vom aplica de foarte multe ori următoarea proprietate, numită axioma lui Arhimede:
DA
A. Pentru orice două numere pozitive a şi b există un număr natural n cu

proprietatea n ⋅ a > b .
Consecinţe. 1. Pentru a = 1 rezultă că pentru orice număr real b există un număr
DI
natural mai mare decât b .

2. O consecinţă a axiomelor A şi F este existenţa părţii întregi a unui număr oarecare.
Astfel pentru " x Î  există n Î  cu proprietatea n £ x < n + 1 . Numărul n este
RA
partea întreagă a numărului real x şi se notează cu [x ] :

[x ] £ x < [x ] + 1 , " x Î  .
Cu ajutorul părţii întregi definim şi partea fracţionară a numărului x , notată cu {x } ,

TU
prin egalitatea
{x } = x - [x ] , "x Î  .
Din definiţie rezultă că 0 £ {x } < 1, " x Î  .
I
ED
CĂ
Exemple. 1. Partea întreagă a numărului x = 2, 3 este [2, 3 ] = 2 şi partea

fracţionară este {2, 3} = 0, 3 . În cazul numerelor pozitive cifrele de după virgula
GI
zecimală alcătuiesc partea fracţionară şi cele care sunt înaintea virgulei formează
partea întreagă.
GO
2. Pentru x = -5, 8 avem [-5, 8 ] = -6 , deoarece -6 £ -5, 8 < -5 . Astfel partea
fracţionară este {-5, 8} = -5, 8 + 6 = 0, 2 .
3. Pentru orice două numere reale a, b Î  cu proprietatea a < b , există r Î 
astfel încât a < r < b .
DA
Într-adevăr b - a > 0 şi din axioma lui Arhimede pentru numerele pozitive b - a şi
1 , $n Î * astfel încât n (b - a ) > 1 , deci na + 1 < nb . Pe de altă parte există
[na ] = m Î  , de unde rezultă că m £ na < m + 1 , deci m + 1 £ na + 1 < nb .
PE
m +1 m +1
Astfel na < m + 1 < nb , în consecinţă a < < b şi Î.
n n
4. Din consecinţa 2. rezultă că între două numere reale oarecare a, b Î , a < b
există o infinitate de numere raţionale. Într-adevăr dacă r Î  şi a < r < b , atunci
ŞI
există r1 Î  astfel încât a < r1 < r , etc.
5. Pentru orice două numere reale a, b Î  cu proprietatea a < b , există r Î  \ 
astfel încât a < r < b .
Ă
Dacă a < b , atunci conform R3 are loc a - 2 < b - 2 , deci din consecinţa 2.
IC
$q Î  cu a - 2 < q < b - 2 , de unde a < q + 2 < b , unde evident

q + 2 Î \.
6. Din consecinţa 4. rezultă că între două numere reale oarecare a, b Î , a < b
CT
există o infinitate de numere iraţionale.

Problemă rezolvată. Determinaţi minimul, maximul, infimumul şi supremumul
ìï 1 üï
DA
mulţimii A = ï í n Î * ïý .
ïîïn + 1 ïþï
1 1
Deoarece 0 < £ , " n Î * , mulţimea A este mărginită, deci există atât
n +1 2
DI
infimumul mulţimii cât şi supremumul acesteia. Cel mai mare element al mulţimii este
1
, deci acesta e şi supremumul mulţimii. Demonstrăm că 0 este infimumul mulţimii.
2
RA
Pentru a arăta această proprietate este necesar şi suficient să arătăm:

1
1. 0 < , " n Î * , care este adevărată;
n +1
1
TU
2. " e > 0 $ n Î * cu proprietatea <e.

n +1
1 é1 ù
Ultima inegalitate este echivalentă cu - 1 < n , deci n > ê - 1ú + 1 . Pe de altă
e ëê e ûú
I
ED
CĂ
é1 ù é1 ù æé 1 ù ö
parte ê - 1ú + 1 = ê ú , deci numărul n = max ççç ê ú ,1÷÷÷ verifică inegalitatea cerută.
êë e úû êë e úû è êë e úû ø
GI
Astfel inf A = 0 . Deoarece 0 Ï A , mulţimea A nu poate avea cel mai mic element.
Exerciţii propuse
GO
1. Determinaţi infimumul, supremumul, minimul şi maximul următoarelor mulţimi
(dacă există):
a) A =  ; b) A =  ; c) A = (-¥, 5) ; d) A = (-¥,10] ;
e) A = (7, ¥) ; f) A = [2000, ¥) ; g) A = (-3,100) ; h) A = [-8,13) ;
DA
i) (-3, 5] È {11} ; j) A = (-¥, 2] È (3, ¥) ; k) (-2, 5] È (6,103] ;
ì
ï n ü
ï ì
ï 2n 2 ü
ï
l) A = ï
í n Î ï
ý; m) A = ï
í 2 n Î * ï
ý;
ï
ïn + 2 ï ï n + 1 ï
PE
î ï
þ ï
î ï
þ
{
n) A = x Î  x - 2 £ 1 ; } {
o) A = x Î  2x + 3 £ x ; }
ì
ïx Î  x - 5x + 4 > 0ü
ï ï
{ }
2
p) A = í ï
ý ; q) A = x Î  x - 2 x - 1 > 1 .
ï ï
ŞI
ï
î x + 3 ï
þ
2. Determinaţi partea întreagă şi partea fracţionară a următoarelor numere:
17 135 n 3n 2
a) a = ; b) a = - ; c) a = , n Î * ; d) a = 2 ,n Î  .
Ă
5 3 n+3 n +2
3. Rezolvaţi ecuaţiile:
IC
éx + 1ù é 2x + 1 ù é 4x + 1 ù é 3x - 1 ù
a) ê ú = x -2; b) ê ú = 2; c) ê ú=ê ú;
ëê 3 ûú ëê 3x - 1 ûú ëê 5 ûú ëê 2 ûú
{ } { }
CT
2x + 1 1 x +1
d) = ; e) = [x - 1] .
3 2 2
Probleme propuse
DA
1. Demonstraţi că dacă există expresiile din următoarele egalităţi ( A, B Ì  ), atunci

egalităţile sunt adevărate:
{
a) inf (A + B ) = inf A + inf B , unde A + B = a + b a Î A, b Î B ; }
DI
b) sup (A + B ) = sup A + sup B ;
{ }
c) inf (l ⋅ A) = l ⋅ inf A , unde l ⋅ A = l ⋅ a a Î A şi l Î  + ;
RA
d) sup (l ⋅ A) = l ⋅ sup A , unde l Î  + .

Demonstraţi că obţinem egalităţi dacă înlocuim în relaţiile precedente infimumul cu
supremum şi minimul cu maxim.
TU
2. Arătaţi că dacă f , g : [a, b ]   şi există expresiile din relaţiile de mai jos, atunci
inegalităţile sunt adevărate:
a) max ( f (x ) + g(x )) £ max f (x ) + max g(x ) ;
I
x Î[a ,b ] x Î[a ,b ] x Î[a ,b ]

ED
CĂ
b) min ( f (x ) + g(x )) ³ min f (x ) + min g(x ) ;

x Î[a ,b ] x Î[a ,b ] x Î[a ,b ]
GI
c) max ( f (x ) ⋅ g(x )) £ max f (x ) ⋅ max g(x ) , dacă f , g : [a, b ]   + .
x Î[a ,b ] x Î[a ,b ] x Î[a ,b ]
Inegalităţi similare au loc şi pentru minimul funcţiilor, respectiv infimumul şi
GO
supremumul.
3. Demonstraţi că dacă a £ b , " a Î A şi " b Î B ( A, B Ì  ), atunci
sup A £ inf B .
4. Calculaţi partea întreagă şi partea fracţionară a următoarelor expresii:
DA
n(n + 1)
a) (2 + 3 ) ;
2001
b) n 2 + n - 1 , n Î * ; c) , n Î .
6
5. Calculaţi sumele:
PE
é k (k + 1) ù
{ }
n 2003 n
a) å éê k 2 + k + 1 ùú ; c) å (3 + 2 2 ) .
k
b) å ê ú;
k =1
ë û k =1 êë 6 úû k =1
{ {
6. Calculaţi min max x 2 + y + z , y 2 + z + x , z 2 + x + y
x ,y , z Î 
}} .
ŞI
FUNCŢII REALE
Ă
În clasele anterioare am definit noţiunea de funcţie reală cu variabilă reală.

Am studiat câteva proprietăţi ale funcţiilor (monotonie, paritate, periodicitate,
IC
injectivitate, surjectivitate, bijectivitate, convexitate, concavitate). Am trasat graficele

unor funcţii importante, punând în evidenţă semnificaţia graficului în studiul acestora.
Am studiat şi câteva operaţii cu funcţii, precum şi funcţia inversă.
CT
În acest capitol vom trece în revistă cele mai importante funcţii studiate (funcţiile
putere, exponenţiale, logaritmice, trigonometrice), de asemenea vom defini funcţia
polinomială. Vom reaminti proprietăţile importante ale acestor funcţii, vom trasa
graficele lor, urmând ca în capitolele ulterioare să putem argumenta aceste proprietăţi
DA
cu mijloacele analizei matematice.

Înainte de toate reamintim câteva proprietăţi importante în studiul funcţiilor:
Monotonie
DI
Spunem că funcţia f : D Ì    este crescătoare (strict crescătoare) pe intervalul

I Ì D , dacă pentru orice x 1,2 Î I , x1 < x 2 avem f (x 1 ) £ f (x 2 ) ( f (x 1 ) < f (x 2 ) ).
RA
Spunem că funcţia f : D Ì    este descrescătoare (strict descrescătoare) pe

I Ì D , dacă pentru orice x 1,2 Î I , x1 < x 2 avem f (x 1 ) ³ f (x 2 ) ( f (x 1 ) > f (x 2 ) ).
Spunem că funcţia f : D Ì    este monotonă (strict monotonă) pe I Ì D , dacă
TU
este crescătoare sau descrescătoare pe I (respectiv strict crescătoare sau strict

descrescătoare).
Observaţii. 1. Orice funcţie strict monotonă este în acelaşi timp şi monotonă.
2. Monotonia funcţiei f : D Ì    se poate studia şi cu semnul raportului
I
ED
CĂ
f (x 1 ) - f (x 2 )
, unde x 1,2 Î D şi x 1 ¹ x 2 .
x1 - x 2
GI
Dacă fracţia este pozitivă (strict pozitivă) pentru "x 1,2 Î I Ì D , x 1 ¹ x 2 , atunci
funcţia este crescătoare (strict crescătoare) pe I .
GO
Dacă fracţia este negativă (strict negativă) pentru "x 1,2 Î I Ì D , x 1 ¹ x 2 , atunci
funcţia este descrescătoare (strict descrescătoare) pe I .
Puncte de extrem ale funcţiilor
DA
Definiţie. Spunem că punctul (x 0 , f (x 0 )) este punct de maxim (minim) al funcţiei
f : D Ì    ( x 0 Î D ), dacă f (x 0 ) ³ f (x ) ( f (x 0 ) £ f (x ) ) "x Î D .
Spunem că punctul (x 0 , f (x 0 )) este punct de extrem al funcţiei f : D Ì    , dacă
PE
este punct de minim sau maxim.
Convexitate şi concavitate
Definiţie. 1. Funcţia f : D Ì    este convexă pe intervalul I Ì D , dacă
ŞI
pentru orice x 1, x 2 Î I (x 1 < x 2 ) şi orice l Î [0, 1] avem
f (lx 1 + (1 - l ) x 2 ) £ l f (x 1 ) + (1 - l ) f (x 2 ) .
2. Funcţia f : D Ì    este concavă pe intervalul I Ì D , dacă pentru orice
Ă
x 1, x 2 Î I (x 1 < x 2 ) şi orice l Î [0, 1] avem

IC
f (lx 1 + (1 - l ) x 2 ) ³ l f (x 1 ) + (1 - l ) f (x 2 ) .
Observaţii. 1. Dacă inegalităţile din definiţie sunt stricte, vorbim despre funcţie
CT
strict convexă, respectiv strict concavă.

2. Aceste inegalităţi exprimă faptul că fiecare coardă a graficului funcţiei convexe f
este deasupra arcului de grafic corespunzător (fig. 3) şi fiecare arc al graficului
DA
funcţiei concave f este deasupra coardei respective (fig. 4). Astfel dacă vârfurile unui
poligon cu n laturi se află pe graficul unei funcţii convexe, atunci centrul de masă
asociat acestor puncte şi ponderilor l1, l2 , l3 ,..., ln se va afla deasupra graficului
funcţiei. În cazul graficului unei funcţii concave situaţia este inversă, graficul este
DI
deasupra centrului de masă. Aceste proprietăţi sunt exprimate prin teorema lui Jensen.
y y
y=f(x)
RA
y=f(x)
x x
TU
Figura 3 Figura 4
I
ED
CĂ
Teoremă. (Jensen) Funcţia f : I   este convexă pe I , dacă şi numai dacă

n
GI
pentru orice x 1, x 2 , ... , x n Î I şi orice l1, l2 , ... , ln Î [0, 1] cu ål
k =1
k = 1 avem
æ n ö n
f çç å lk x k ÷÷÷ £ å lk f (x k ) .
GO
çè k =1 ø k =1
1
Observaţii. 1. Dacă l1 = l2 = ... = ln = , atunci inegalitatea precedentă se
n
æ1 n ö÷ 1 n
DA
scrie sub forma f çç å x k ÷÷ £ å f (x k ) .
çè n k =1 ø n k =1
2. Teorema precedentă se poate demonstra prin inducţie după n .
3. În cazul funcţiilor concave are loc inegalitatea inversă.
PE
Injectivitate, surjectivitate, bijectivitate
Definiţii
Funcţia f : A  B este injectivă, dacă " x 1, x 2 Î A , x 1 ¹ x 2  f (x 1 ) ¹ f (x 2 ) .
ŞI
Funcţia f : A  B este surjectivă, dacă " y Î B $x Î A astfel încât f (x ) = y .
Funcţia f : A  B este bijectivă, dacă este injectivă şi surjectivă.
Ă
Interpretare grafică
IC
Dacă A, B Ì  , atunci imaginea în sistemul cartezian a mulţimii

{ }
Gr f = (x , f (x )) x Î A este graficul funcţiei f : A  B .
CT
Dacă o funcţie este injectivă, atunci orice dreaptă paralelă cu axa Ox intersec-
tează graficul funcţiei în cel mult un punct. Funcţia din figura 5 nu este injectivă,
deoarece de exemplu dreapta d2 intersectează graficul în două puncte diferite (adică
DA
pentru x 1 ¹ x 2 , f (x 1 ) = f (x 2 ) ). Funcţiile din figurile 6 şi 7 sunt injective.

Dacă o funcţie este surjectivă, atunci orice dreaptă paralelă cu axa Ox , dusă
într-un punct al codomeniului reprezentat pe axa Oy , intersectează graficul funcţiei în
DI
cel puţin un punct. Funcţia din figura 5 nu este surjectivă, dacă are codomeniul  ,
deoarece de exemplu dreptele d1 şi d 3 nu intersectează graficul, dar este surjectivă
dacă f : [a, b ]  [c, d ] . La fel funcţia cu graficul în figura 6 nu este surjectivă dacă are
RA
codomeniul  , dar se poate restrânge la o funcţie surjectivă. Funcţia din figura 7 este
surjectivă.
În general pentru orice funcţie f : A  B , funcţia f1 : A  Im f este
surjectivă ( Im f este imaginea funcţiei, Im f = f (A) = {f (x ) x Î A} ).
TU
Dacă o funcţie este bijectivă, atunci orice dreaptă paralelă cu axa Ox

intersectează graficul funcţiei într-un punct.
De exemplu funcţia cu graficul în figura 7 este bijectivă.
I
Observaţie. Orice funcţie strict monotonă este injectivă.

ED
CĂ
y y y
d3
GI
d
d1
x1 x2 b
x x
GO
d2 a x
c
d1
Figura 5 Figura 6 Figura 7
DA
Funcţia inversă
Definiţie. O funcţie f : A  B este inversabilă, dacă există funcţia g : B  A
PE
astfel încât f  g = 1B şi g  f = 1A , unde 1A : A  A , 1A (x ) = x "x Î A este
funcţia identică a mulţimii A .
Dacă există funcţia g , atunci ea este unică şi se notează cu g = f -1 .
Am demonstrat în clasa a X-a şi următoarea teoremă:
ŞI
Teoremă. Funcţia f : A  B este inversabilă dacă şi numai dacă este bijectivă.
Pe baza cunoştinţelor din clasa a X-a mai putem afirma următoarea teoremă:
Teoremă. Dacă f : A  B , A, B Ì  este bijectivă şi f -1 : B  A este inversa
Ă
sa, atunci sunt adevărate următoarele proprietăţi:

IC
a) Dacă f este monotonă, atunci f -1 este monotonă cu aceeaşi monotonie.

b) Dacă f este crescătoare şi convexă (concavă) atunci f -1 este concavă (convexă)
CT
c) Dacă f este descrescătoare şi convexă (concavă) atunci f -1 este convexă (concavă)

y
Figura 8 Figura 9
y M P
DA
b
T
a N M' f(x )
DI
O x
a b x x f(x ) x
O
x
RA
y=
Interpretare grafică
TU
Dacă punctul M (a, b ) ( a Î A Ì  , b Î B Ì  ) este un punct al graficului

funcţiei inversabile f : A  B , atunci f (a ) = b , deci f -1 (b ) = f -1 ( f (a )) = a ;
rezultă că punctul M ¢ (b, a ) aparţine graficului funcţiei inverse. Punctele M şi M ¢
I
ED
CĂ
sunt simetrice faţă de prima bisectoare ( y = x ) (fig. 8), deci putem afirma următoarea
teoremă:
GI
Teoremă. Dacă funcţia f : A  B ( A, B Ì  ) este bijectivă şi f -1 : B  A este
inversa sa, atunci graficele funcţiilor f şi f -1 sunt simetrice faţă de prima bisectoare.
GO
(fig. 9)
Funcţii cu graficul simetric faţă de o dreaptă,
faţă de un punct, periodicitate
DA
Definiţii
1. Spunem că o mulţime D Ì  este simetrică faţă de a Î  , dacă pentru orice
x Î D avem 2a - x Î D (adică a - a Î D  a + a Î D ).
Pentru a = 0 spunem că mulţimea este simetrică ( x Î D  -x Î D ).
PE
2. Dacă mulţimea D Ì  este simetrică faţă de a Î  şi f (2a - x ) = f (x )
"x Î D , atunci graficul funcţiei este simetric faţă de dreapta x = a (fig. 10).
3. În cazul a = 0 , dacă f (x ) = f (-x ) , pentru orice x Î D , spunem că funcţia este
funcţie pară, şi graficul funcţiei este simetric faţă de axa Oy .
ŞI
4. Dacă mulţimea D Ì  este simetrică faţă de a Î  şi f (2a - x ) = 2b - f (x )
pentru orice x Î D , atunci graficul funcţiei este simetric faţă de punctul (a, b ) . Dacă
Ă
a Î D , atunci f (a ) = b (fig. 11).

5. În cazul a = b = 0 , dacă f (-x ) = -f (x ) "x Î D , spunem că funcţia este
IC
funcţie impară, şi graficul funcţiei este simetric faţă de origine.

y y
CT
x=a
Figura 10
f(2a-x) Figura 11
b
DA
f(x)
x a 2a-x x
x a 2a-x x
6. Funcţia f : D   este periodică, dacă există y
DI
t Î * cu x Î D implică x + t Î D şi
f (x + t ) = f (x ) "x Î D . Deci graficul funcţiei se
poate obţine din graficul restrâns pe mulţimea
RA
[a, b ) Ç D ( b - a = t ) prin translaţii paralele cu axa 0 x

a
{
Ox , de lungime nt , n Î  (fig. 12). Cel mai mic b

T
număr pozitiv T (dacă există) cu proprietatea
TU
f (x + T ) = f (x ) , "x Î D se numeşte perioda Figura 12

principală a funcţiei, toate celelalte numere t cu
această proprietate fiind perioade ale funcţiei.
I
ED
CĂ
Funcţia putere
GI
Definiţie. Numim funcţie putere funcţia fa : *+   , fa (x ) = x a , unde a Î * .
Teoremă
GO
a) Dacă a > 0 , atunci funcţia fa : *+   , fa (x ) = x a este strict crescătoare.
b) Dacă a < 0 , atunci funcţia fa : *+   , fa (x ) = x a este strict descrescătoare.
c) Dacă a = 0 , atunci funcţia f0 : *+   , f0 (x ) = 1 este constantă.
DA
Observaţii
1. Dacă n este număr natural nenul, atunci funcţia putere fn poate fi definită pe 
şi are următorele proprietăţi:
PE
a) Dacă n Î * este număr par, atunci funcţia fn :    , fn (x ) = x n este pară,
strict descrescătoare pe (-¥, 0) şi strict crescătoare pe [ 0, ¥) .
b) Dacă n Î * este număr impar, atunci funcţia fn :    , fn (x ) = x n este
impară şi strict crescătoare pe  .
ŞI
2. Dacă a Î  \ [0,1) , atunci funcţia fa este strict convexă, iar dacă a Î (0,1] ,
atunci funcţia fa este strict concavă.
3. Dacă a Î * atunci fa : *+  *+ , fa (x ) = x a este bijectivă, inversa sa fiind
Ă
1
IC
f 1 : *+  *+ , f 1 (x ) = x a .
a a
1
4. N-am tratat separat funcţia radical deoarece n x = x n , deci funcţia f : *+   ,
CT
f (x ) = n x este tot o funcţie putere şi este inversa funcţiei fn , care în cazul n

impar poate fi definită pe  .
În figura 13 am reprezentat grafic câteva funcţii putere.
DA
x4 y
x2 x 3/2
DI
x 1/2
RA
x
TU
x3
I
Figura 13
ED
CĂ
Funcţia exponenţială şi funcţia logaritmică
GI
Definiţie. Numim funcţie exponenţială de bază a Î (0, ¥) \ {1} funcţia
fa :   *+ , fa (x ) = a x .
GO
Pe baza studiilor din clasa a X-a putem afirma următoarele proprietăţi referitoare la
monotonia, convexitatea, bijectivitatea funcţiei:
Teoremă
a) Dacă a > 1 , atunci funcţia fa este strict crescătoare.
DA
b) Dacă 0 < a < 1 , atunci funcţia fa este strict descrescătoare.
c) Funcţia fa este bijectivă pentru orice a Î (0, ¥) \ {1} .
d) Funcţia fa este convexă pentru orice a Î (0, ¥) \ {1} .
PE
În figurile 14 şi 15 am trasat graficele funcţiilor exponenţiale pentru cazurile
0 < a < 1 şi a > 1 .
y y ax
ax
ŞI
a>1
Ă
0<a<1
O x O x
IC
Figura 14 Figura 15
Definiţie. Funcţia logaritmică de bază a Î (0, ¥) \ {1} este inversa funcţiei

CT
exponenţiale fa :   *+ , fa (x ) = a x , fa-1 : (0, ¥)   fa-1 (x ) = loga x .

Pe baza proprietăţilor funcţiei exponenţiale putem afirma următoarea teoremă:
Teoremă
DA
a) Dacă a > 1 , atunci funcţia loga : *+   este strict crescătoare şi concavă.
b) Dacă 0 < a < 1 , atunci funcţia loga : *+   este strict descrescătoare şi convexă.
c) Funcţia loga : *+   este bijectivă "a Î (0, ¥) \ {1} .
DI
y y a>1 În figurile 16 şi 17 am
0<a<1 trasat graficele funcţiilor
logaritmice pentru
RA
logax cazurile 0 < a < 1 şi

x a >1.
O
O x
TU
logax
Figura 16 Figura 17
I
ED
CĂ
Funcţiile trigonometrice
Din clasele precedente cunoaşteţi cercul trigonometric şi funcţiile trigonometrice.
GI
Vom reaminti doar cele mai importante proprietăţi ale lor, respectiv vom trasa graficul
lor.
GO
Funcţiile sin şi arcsin
Cele mai importante proprietăţi ale funcţiei sin :    sunt:
a) Este periodică cu perioada principală 2p , astfel sin (x + 2p ) = sin x , "x Î  .
b) Este funcţie impară, sin (-x ) = - sin x , "x Î  .
DA
é (4k - 1) p (4k + 1) p ù
c) Este crescătoare pe intervalele de forma ê , ú
êë 2 2 úû
é (4k + 1) p (4k + 3) p ù
şi descrescătoare pe intervalele ê ú , unde k Î  .
PE
,
êë 2 2 úû
(4k - 1) p
d) Este mărginită, -1 £ sin x £ 1 , "x Î  . În punctele , k Î  are
2
(4k + 1) p
ŞI
puncte de minim, minimul funcţiei fiind -1 , iar în punctele , k Î  are
2
puncte de maxim, maximul funcţiei fiind 1 .
e) În punctele kp se anulează, deci sin kp = 0 , k Î  .
Ă
f) Este convexă pe intervalele [(2k - 1) p, 2k p ] şi concavă pe intervalele

IC
[2k p, (2k + 1) p ] ( k Î  ).
é p pù
g) Restricţia sin : ê- , ú  [-1,1] este bijectivă.
CT
êë 2 2 úû
În figurile 18, 19 şi 20 am trasat graficul funcţiei sin pe [ 0, p ] , [-p, p ] şi  ,
bazându-ne pe proprietăţile menţionate.
DA
y
1
2
3
2
1 y
2
1
2

2
DI
    2 3 5  x
x
6 4 3 2 3 4 6 2
-1
Figura 18 Figura 19
RA
1
5 4 3 2 2 3 4 5
TU
-1
Figura 20
I
ED
CĂ
Definiţie. Inversa funcţiei y

é p pù
GI
sin : ê- , ú  [-1,1] este funcţia arcsinus: 
êë 2 2 úû 2
é p pù 1
arcsin : [-1,1]  ê- , ú , pentru x Î [-1,1] ,
GO
ëê 2 2 ûú 
é p pù O
arcsin x = y  y Î ê- , ú şi sin y = x . 2
-1
ëê 2 2 ûú 1 
x
2
Principalele proprietăţi ale funcţiei
DA
é p pù -1
arcsin : [-1,1]  ê- , ú sunt:
ëê 2 2 ûú 
a) Este crescătoare pe [-1,1] . 2
PE
b) Este funcţie impară. Figura 21
c) Se anulează în punctul 0 .
d) Este concavă pe [-1, 0 ] şi convexă pe [ 0,1] .
é p pù
ŞI
Graficul funcţiei este simetricul graficului funcţiei sin : ê- , ú  [-1,1] faţă de
êë 2 2 úû
prima bisectoare şi este reprezentat în figura 21.
Ă
Funcţiile cos şi arccos

Cele mai importante proprietăţi ale funcţiei cos :    sunt:
IC
a) Este periodică cu perioada principală 2p , astfel cos (x + 2p ) = cos x "x Î  .

b) Este funcţie pară, cos (-x ) = cos x , "x Î  .
CT
c) Este crescătoare pe intervalele de forma [(2k - 1) p, 2k p ] şi descrescătoare pe

intervalele [2k p, (2k + 1) p ] , unde k Î  .
d) Este mărginită, -1 £ cos x £ 1 , "x Î  . În punctele (2k - 1) p , k Î  are
DA
puncte de minim, minimul funcţiei fiind -1 , iar în punctele 2k p , k Î  are puncte

de maxim, maximul funcţiei fiind 1 .
(2k + 1) p (2k + 1) p
e) În punctele se anulează, deci cos = 0, k Î .
DI
2 2
é (4k + 1) p (4k + 3) p ù
f) Este convexă pe intervalele ê , ú şi concavă pe intervalele
êë 2 2 úû
RA
é (4k - 1) p (4k + 1) p ù
ê , ú ( k Î  ).
êë 2 2 úû
g) Restricţia cos : [ 0, p ]  [-1,1] este bijectivă.
TU
æ pö
h) cos ççx - ÷÷ = sin x , "x Î  .
è 2ø
I
ED
CĂ
Pe baza ultimei relaţii graficul funcţiei cos se poate obţine din graficul funcţiei sin
æ p ö
printr-o translaţie de vector çç- , 0÷÷ , ceea ce este reprezentat în figura 22.
GI
è 2 ø
y
1
GO
5  3
 
2 2 2
3 2 
3 
2 5 3 x
2 2 2
-1
DA
Figura 22
Definiţie. Inversa funcţiei y
PE
cos : [ 0, p ]  [-1,1] este funcţia arccosinus:

arccos : [-1,1]  [ 0, p ] , pentru x Î [-1,1] , arc cos
arccos x = y  y Î [ 0, p ] şi sin y = x .
ŞI
Principalele proprietăţi ale funcţiei
arccos : [-1,1]  [ 0, p ] sunt: 1
a) Este descrescătoare pe [-1,1] . O 
Ă
b) Nu este nici pară, nici impară. -1 1 x

cos
IC
c) Se anulează în punctul 1 . -1
d) Este convexă pe [-1, 0 ] şi concavă pe
[ 0,1] . Figura 23
CT
Graficul funcţiei este simetricul graficului funcţiei cos : [ 0, p ]  [-1,1] faţă de prima
bisectoare şi este reprezentat în figura 23.
DA
Funcţiile tg şi arctg
ì
ï(2k + 1) p ü
ï sin x
Definiţie. Funcţia tg :  \ ï í k Î ïý   , tg x = se numeşte
ï
ï
î 2 ï
ï
þ cos x
DI
funcţia tangentă (s-au scos din domeniul de definiţie valorile, unde cos se anulează).
Cele mai importante proprietăţi ale funcţiei sunt:
a) Este periodică cu perioada principală p , astfel tg (x + p ) = tg x ,
RA
ì
ï(2k + 1) p üï
"x Î  \ ïí k Î ïý .
ïîï 2 ï
ï
þ
ïì(2k + 1) p ïü
b) Este funcţie impară, tg (-x ) = - tg x , "x Î  \ ï k Î ïý .
TU
í
ïîï 2 ïþï
æ (2k - 1) p (2k + 1) p ÷ö
c) Este crescătoare pe intervalele de forma çç , ÷÷ , k Î  .
çè 2 2 ø
I
ED
CĂ
d) Este surjectivă.
e) În punctele k p se anulează, deci tg k p = 0 , k Î  .
GI
é (2k + 1) p ö÷
f) Este convexă pe intervalele êk p, ÷÷ şi concavă pe intervalele
ëê 2 ø
GO
æ (2k - 1) p ù
çç , k p ú , ( k Î  ).
èç 2 úû
æ p pö
g) Restricţia tg : çç- , ÷÷   este bijectivă.
è 2 2ø
DA
Graficul funcţiei este trasat în figura 24.
y
PE
ŞI
5 2  3   3 2 5
 2 2 2 x
2 2 2
Ă
IC
Figura 24
CT
æ p pö
Definiţie. Inversa funcţiei tg : çç- , ÷÷   este funcţia arctangentă:
è 2 2ø
æ p pö æ p pö
arctg :   çç- , ÷÷ , pentru x Î  , arctg x = y  y Î çç- , ÷÷ , tg y = x .
DA
è 2 2ø è 2 2ø
y Principalele proprietăţi ale funcţiei
tg æ p p ö÷
arctg :   çç- , ÷ sunt:
è 2 2ø
DI
a) Este crescătoare pe  .
arc tg
b) Este impară, arctg (-x ) = - arctg x .
O
c) Se anulează în punctul 0 .
RA
x p p
d) Este mărginită - < arctg x < "x Î  .
2 2
e) Este convexă pe  - şi concavă pe  + .
TU
Graficul funcţiei este simetricul graficului funcţiei

Figura 25 æ p pö
tg : çç- , ÷÷   faţă de prima bisectoare şi
è 2 2ø
I
este reprezentat în figura 25.

ED
CĂ
Funcţiile ctg şi arcctg
GI
cos x 1
Definiţie. Funcţia ctg :  \ {k p k Î }   , ctg x = = se numeşte
sin x tg x
funcţia cotangentă (s-au scos din domeniul de definiţie valorile, unde sin se
GO
anulează).
Cele mai importante proprietăţi ale funcţiei sunt:
a) Este periodică cu perioada principală p , astfel ctg (x + p) = ctg x ,
"x Î  \ {k p k Î } .
DA
b) Este funcţie impară, ctg (-x ) = - ctg x , "x Î  \ {k p k Î } .
c) Este descrescătoare pe intervalele de forma (k p, (k + 1) p ) , k Î  .
PE
d) Este surjectivă.
(2k + 1) p (2k + 1) p
e) În punctele se anulează, deci ctg = 0 , k Î .
2 2
æ (2k + 1) p ù
f) Este convexă pe intervalele ççk p, ú şi concavă pe intervalele
ŞI
èç 2 úû
é (2k - 1) p ö
ê , k p ÷÷÷ ( k Î  ).
êë 2 ø
Ă
g) Restricţia ctg : (0, p )   este bijectivă.

IC
Graficul funcţiei este trasat în figura 26.

y
CT
DA
2 3   3 2
 x
2 2 2 2
DI
RA
Figura 26
TU
Definiţie. Inversa funcţiei ctg : (0, p )   este funcţia arccotangentă:

arcctg :   (0, p ) , pentru x Î  , arcctg x = y  y Î (0, p ) , ctg y = x .
I
ED
CĂ
Principalele proprietăţi ale funcţiei y
arcctg :   (0, p ) sunt:
GI
a) Este descrescătoare pe  .
b) Este mărginită 0 < arcctg x < p
GO
"x Î 
c) Este concavă pe  - şi convexă pe arc ctg
+ . O x
Graficul funcţiei este simetricul
DA
graficului funcţiei ctg : (0, p )   faţă
de prima bisectoare şi este reprezentat în ctg
figura 27.
Figura 27
PE
Funcţii polinomiale
Definiţii. Se numeşte funcţie polinomială funcţia f :    ,

ŞI
f (x ) = an x n + an -1x n -1 + ... + a 2x 2 + a1x + a 0 , ai Î  , an ¹ 0 .
Numărul natural n se numeşte gradul funcţiei polinomiale şi se notează gr f = n .
Ă
Numerele ai se numesc coeficienţii funcţiei, an x n se numeşte termenul dominant, an

coeficientul dominant, iar a 0 termenul liber.
IC
Observaţii. 1. Funcţiile sumă şi produs a două funcţii polinomiale sunt funcţii poli-
nomiale, deoarece se obţin din adunarea şi înmulţirea termenilor de forma ai x i şi bj x j .
CT
2. Dacă f , g :    sunt funcţii polinomiale, atunci gr ( f + g ) £ max (gr f , gr g )

(termenii dominanţi se reduc, dacă coeficienţii dominanţi sunt numere reale opuse) şi
gr ( f ⋅ g ) = gr f + gr g .
DA
În prezentul paragraf vom reaminti mai detaliat funcţiile polinomiale studiate în

clasele anterioare, adică cele de gradul 0 , 1 respectiv 2 , urmând ca în capitolele
ulterioare să le putem studia şi pe cele de grad mai mare cu mijloacele analizei
matematice.
DI
y
Funcţia polinomială de grad 0 este de fapt funcţia
constantă cu graficul o dreaptă paralelă cu axa Ox . f(x )=a a
(Fig.28)
RA
Funcţia polinomială de grad 1 este de forma

x
f :    , f (x ) = ax + b , a, b Î  , a ¹ 0 . Ştim din
clasele anterioare că pentru a < 0 funcţia este strict
æ bö
TU
descrescătoare, este pozitivă pe intervalul çç-¥, - ÷÷÷ şi

è aø Figura 28.
æ b ö÷
negativă pe çç- , +¥÷÷ , iar pentru a > 0 este strict crescătoare, negativă pe intervalul
è a ø
I
ED
CĂ
æ bö æ b ö b
ç-¥, - ÷÷ şi pozitivă pe ç- , +¥÷÷ . x = - este rădăcina funcţiei în ambele
çè ÷
aø ç
è a ÷
ø a
GI
cazuri. Graficul funcţiei este o dreaptă. (Fig. 29 şi 30)
y y
a<0 a>0
GO
+
+
+
+
+
+
+
+
+ b
--
+
+ a
+
b - x -
-- - x
DA
a - -
- -
- -
-
- - f(x )=ax +b
-
f(x )=ax +b
PE
Figura 29 Figura 30
Funcţia polinomială de gradul doi este de forma

f :    , f (x ) = ax 2 + bx + c , a, b, c Î  , a ¹ 0 .
ŞI
Graficul funcţiei este o parabolă concavă pentru a < 0 şi convexă pentru a > 0 .
Dacă discriminantul D = b 2 - 4ac > 0 , atunci parabola intersectează axa Ox în două
æ -b + D ö÷ æ -b - D ö÷
puncte distincte ççç , 0÷÷ şi ççç
Ă
, 0÷÷ . Dacă D = 0 , parabola este

è 2a ø÷ è 2a ø÷
IC
æ b ö
tangentă la axa Ox în punctul çç- , 0÷÷÷ . Dacă D < 0 atunci parabola nu
è 2a ø
intersectează axa Ox .
CT
æ b ö
Pentru a < 0 funcţia este strict crescătoare pe çç-¥, - ÷÷÷ şi strict descrescătoare pe
è 2a ø
æ b ö æ b ö
çç- , +¥÷÷ . Pentru a > 0 este strict descrescătoare pe çç-¥, - ÷÷ şi strict
DA
è 2a ø÷ è 2a ÷ø
æ b ö b
crescătoare pe çç- , +¥÷÷÷ . Dreapta x = - este axă de simetrie a parabolei.
è 2a ø 2a
DI
æ b Dö
Vârful parabolei este punctul V çç- , - ÷÷÷ , care este punct de minim al funcţiei
è 2a 4a ø
pentru a > 0 , respectiv punct de maxim pentru a < 0 .
RA
Semnul funcţiei pentru D < 0 este acelaşi cu semnul lui a pentru orice x Î  .
b
Dacă D = 0 , atunci pentru x 1 = x 2 = - funcţia ia valoarea 0 , iar în celelalte
2a
numere reale are acelaşi semn cu semnul lui a .
TU
-b  D
Dacă D > 0 , atunci în x 1,2 = ia valoarea 0 , între rădăcini are semnul opus
2a
lui a , iar în afara rădăcinilor are acelaşi semn cu semnul lui a .
I
ED
CĂ
Observaţie. Se poate demonstra că punctele graficului funcţiei f :    ,
æ b D + 1 ÷ö
GI
f (x ) = ax 2 + bx + c sunt la aceeaşi distanţă de punctul F çç- , - ÷ şi
è 2a 4a ÷ø
D -1
dreapta y = - . Punctul F se numeşte focarul parabolei, iar dreapta
GO
4a
D -1
y =- se numeşte dreapta directoare a parabolei.
4a
Proprietăţile funcţiei de gradul doi, respectiv graficele, sunt schiţate pentru
DA
fiecare caz în parte în următorul tabel:
D<0 D>0
D = 0 ( x1 = x 2 Î  ) x 1,2 Î , x 1 ¹ x 2
( x1,2 Ï  )
PE
y b

2a y b y
x1= x2=  V
 x 2a 
 4a
4a x
ŞI
V V x1 x2
b x

2a
a<0
Ă
IC
b b b
x - x x 1,2 = -
2a
x x1 - x2
2a 2a
f(x) –––––– f(x) –––0––– f(x) – – 0+ + + 0 – –
CT
  
y
y y
DA
b

2a

 x1 x2 x
4a V
DI
V
a>0
b x 
 x1= x2=
b x 
2a 4a V
2a
RA
b b b
x - x x 1,2 = -
2a
x x1 - x2
2a 2a
+ + 0 – -D – 0 +
++++ ++0++ 4a
f(x) f(x) f(x)
  
TU
În următoarele figuri sunt schiţate graficele unor funcţii polinomiale de grad mai mare.
I
ED
CĂ
y y
f( x)= x 3 -3x
f( x)= x 3
GI
Figura 31 Figura 32
GO
x x
DA
y y
f( x)=2 x 4 -2 x 3-x 2+1
f( x)= x 4
Figura 34
Figura 33
PE
x
x
ŞI
Ştim din clasele anterioare că dacă x 1, x 2 Î  sunt rădăcinile funcţiei de
Ă
gradul doi f :    , f (x ) = ax 2 + bx + c ( a, b, c Î  , a ¹ 0 ), atunci funcţia se

poate scrie în forma f (x ) = a (x - x 1 )(x - x 2 ) , iar dacă în plus x 1 = x 2 , atunci
IC
2
spunem că x1 este rădăcină dublă şi f (x ) = a (x - x 1 ) . De asemenea, pentru funcţia
CT
de gradul întâi g :   , g (x ) = ax + b ( a, b Î  , a ¹ 0 ), avem

æ bö b
g (x ) = a ççx + ÷÷÷ = a (x - x 1 ) , unde x 1 = - este rădăcina funcţiei.
è aø a
DA
Să studiem dacă avem asemenea proprietăţi şi pentru funcţiile polinomiale de

grad mai mare.
Dacă x1 Î  este rădăcina funcţiei, f : ,
f (x ) = an x n + ... + a1x + a 0 , atunci avem f (x 1 ) = 0 , deci
DI
f (x ) = f (x ) - f (x 1 ) = an (x n - x 1n ) + an -1 (x n -1 - x 1n -1 ) + ... + a1 (x - x 1 ) =
an (x - x 1 )(x n -1 + x 1x n -2 + ... + x 1n ) + an -1 (x - x 1 )(x n -2 + x 1x n -3 + ... + x 1n -2 ) + ...
RA
... + a1 (x - x 1 ) = (x - x 1 ) g (x ) , "x Î 
unde g :    este o funcţie polinomială de grad n - 1 . Reciproc, dacă funcţia
TU
polinomială f se poate scrie sub forma f (x ) = (x - x 1 ) g (x ) , "x Î  cu g funcţie

polinomială, atunci x 1 evident este rădăcina lui f . Deci putem afirma următoarea
teoremă:
I
ED
CĂ
Teoremă. x 1 Î  este rădăcina funcţiei polinomiale f de grad n , dacă există

funcţia polinomială g de grad n - 1 astfel încât f (x ) = (x - x 1 ) g (x ) , "x Î  .
GI
Observaţii. 1. Teorema precedentă este de fapt Teorema lui Bézout (care se referă
la polinoame) în formă funcţională.
GO
2. O funcţie polinomială de grad n nu poate avea mai mult de n rădăcini.
3. Dacă funcţia polinomială f :    , f (x ) = an x n + ... + a1x + a 0
are n rădăcini distincte ( x 1 , x 2 ,..., x n ), atunci se poate scrie sub forma:
DA
f (x ) = an (x - x 1 )(x - x 2 ) ...(x - x n ) .
4. Dacă x 1 este rădăcină a funcţiei polinomiale f , f (x ) = (x - x 1 ) g (x ) , "x Î  şi
este şi rădăcină a funcţiei polinomiale g , g (x ) = (x - x 1 ) h (x ) , "x Î  , dar nu este
PE
rădăcină a funcţiei polinomiale h , spunem că x 1 este rădăcină dublă a lui f . În cazul
2
acesta f se scrie: f (x ) = (x - x1 ) h (x ) , "x Î 
5. Analog se poate defini rădăcina multiplă. Spunem că x 1 este rădăcină multiplă de
ŞI
ordin k a funcţiei polinomiale f de grad n , dacă există funcţia polinomială g de
k
grad n - k astfel încât f (x ) = (x - x 1 ) g (x ) şi g (x 1 ) ¹ 0 . k se numeşte ordinul de
Ă
multiplicitate a rădăcinii x 1 .
6. Dacă x 1, x 2 ,..., x k Î  sunt rădăcini multiplu de ordin n1, n2 ,..., nk Î  ,
IC
n1 + n2 + ... + nk = n ale funcţiei f :    , f (x ) = an x n + ... + a1x + a 0 , atunci

n n n
f (x ) = an (x - x 1 ) 1 (x - x 2 ) 2 ...(x - x k ) k .
CT
Problemă rezolvată
Să se determine rădăcinile funcţiei f :    , f (x ) = 5x 4 - 3x 2 - 2 şi apoi să se
DA
studieze monotonia şi semnul funcţiei.

Rezolvare. Fie funcţiile g, h :    , g (x ) = 5x 2 - 3x - 2 şi h (x ) = x 2 ; atunci
2
f = g  h . Rădăcinile funcţiei g sunt y1 = 1 şi y2 = - . Deci pentru calculul
DI
5
2
{ }
rădăcinilor funcţiei f avem h (x ) = x 2 Î 1, - , de unde rădăcinile funcţiei f sunt
5
RA
2
x1,2 = 1 ( h nu poate lua valoarea - ).
5
Tabelele de variaţie ale funcţiilor g şi h sunt:
x 3 3
TU
-¥ -1 - 0 1 +¥
10 10
h (x ) 3 3
+¥  1   0   1  +¥
10 10
I
ED
CĂ
x 2 3
-¥ - 0 1 +¥
5 10
GI
g (x ) 49
+¥  0  -2  -  0  +¥
10
GO
+ + + + + + + + 0 – – – – – – – – – – – – –– – – – – – 0 ++++++
æ 3ù
ú  éê , +¥ö÷÷
3
Considerăm restricţiile funcţiilor h şi g funcţiile h1 : çç-¥, -
èç 10 úû ëê 10 ø
é 3 ù é 3ù é 3ù
ú  éê0, ùú
3
DA
descrescătoare, h2 : ê- , 0ú  ê0, ú descrescătoare, h3 : ê0,
ê 10 ú ê
ë 10 ú
û ê 10 ú ê
ë 10 úû
ë û ë û
é 3 ö é3 ö é 3ù
crescătoare, h4 : ê , +¥÷÷÷  ê , +¥÷÷ crescătoare, g1 : ê0, ú  
ê 10 ÷
ø ê
ë 10 ø êë 10 úû
ë
PE
é3 ö
descrescătoare, g 2 : ê , +¥÷÷   crescătoare. Astfel
êë 10 ø
ì
ï æ 3 úù
ï
ï g 2  h1 pe çç-¥, -
ï ç 10 úû
ŞI
ï è
ï
ï
ï æ 3 úù
ïïg1  h2 pe ççç-
ï ,0
ï è 10 úû
f =í
Ă
ï æ ù
ï
ïg  h pe çç0, 3 ú
ï 1 3
çè 10 úû
IC
ï
ï
ï
ï æ 3 ö
ï
ïg 2  h4 pe çç , +¥÷÷÷
ï
ï çè 10 ÷ø
CT
ï
î
din proprietatea compunerii funcţiilor monotone, avem f descrescătoare pe
æ ù é ù é ù é ö
çç-¥, 3 ú şi ê0, 3 ú , iar crescătoare pe intervalele ê- 3 , 0ú şi ê 3 , +¥÷÷ .
10 úû ê 10 úû ê 10 ú ê 10 ÷÷
èç
DA
ë ë û ë ø
Pentru studiul semnului funcţiei f trebuie să studiem semnul lui g doar pe mulţimea
[ 0, ¥) , deoarece h ia numai valori pozitive. Deci dacă h (x ) Î (0,1) , adică pe (-1,1)
DI
f (x ) < 0 şi pe (-¥, -1) È (1, ¥) f (x ) > 0 .

Aceasta nu este cea mai simplă cale a studiului monotoniei şi semnului funcţiei; mai
târziu le vom putea studia cu mijloacele analizei matematice.
RA
Exerciţii şi probleme
1. Studiaţi care din următoarele funcţii sunt pare sau impare ( D este domeniul
TU
maxim de definiţie):
x2 1 1
a) f1 : D   , f1(x ) = 4 ; b) f2 : D   , f2 (x ) = + ;
x -1 x +2 x -2
c) f3 : D   , f3 (x ) = x 2 + sin x ; d) f4 : [-1, 2]   , f4 (x ) = x 5 + x 3 .
I
ED
CĂ
2. Studiaţi periodicitatea funcţiilor:
a) f :    , f (x ) = {3x } ;
GI
ïì1, x Î 
b) f :    , f (x ) = ï í (funcţia Dirichlet).
ï
ï0, x Î  \ 
î
GO
3. Demonstraţi că dacă funcţia f :    satisface egalitatea
1
f (x + a ) = + f (x ) - f 2 (x ) , "x Î  , atunci f este periodică.
2
4. Demonstraţi că dacă funcţia f :    \ {1} satisface egalitatea
DA
1
f (x + 2) = , "x Î  atunci f este periodică.
1 - f (x )
5. Studiaţi monotonia următoarelor funcţii:
PE
x
( )
a) f : -¥, - 1   , f (x ) =
1 + x2
;
x 2 - 2x + 1
b) g :  \ {-1}   , g(x ) = ;
x +1
ŞI
c) h :    , h(x ) = x 3 - 3x 2 + 4x + 1 .
6. Demonstraţi că dacă a1, a2 ,...., an Î  + ( a 0 ¹ 0 ), atunci funcţia f :  +   ,
f (x ) = a 0x n + a1x n -1 + ... + an -1x + an este crescătoare. Daţi exemplu de funcţie
Ă
f : +   , f (x ) = a0x n + a1x n-1 + ... + an-1x + an , care nu este monotonă.pe  + .

IC
7. Stabiliţi dacă este adevărată afirmaţia:

Rădăcinile ecuaţiei x 2 + bx + c = 0 sunt în intervalul (-1,1) dacă şi numai dacă
CT
1 + b + c > 0 , 1 - b + c > 0 şi | c |< 1 .

8. Trasaţi graficul următoarelor funcţii:
a) f :    , f (x ) = max{x , x 2 } ; b) f :    , f (x ) = min{x , x 2 } .
DA
9. Considerăm graficele familiei de funcţii fm :    , fm (x ) = x 2 + 2mx + m

( m Î  ). Pentru ce valori ale lui m vârful parabolei asociate se regăseşte în
primul cadran? Deduceţi o relaţie independentă de m între coordonatele vârfului.
DI
10. Studiaţi injectivitatea funcţiei f :    ,

ì
ï 0, n=0
ï
f (n ) = í .
ï
ïn ( 2n + 1 - 2n - 1 ), n > 0
ï
î
RA
11. Există funcţii f :    cu proprietatea ( f o f )(x ) = x 2 - 2 , "x Î  ?

12. Determinaţi numerele a, b Î  astfel încât rădăcinile ecuaţiilor x 2 + ax + b = 0
TU
şi x 2 + bx + a = 0 să fie numere raţionale.

1
13. Există funcţii injective f : cu proprietatea f (x 2 ) - f 2 (x ) ³ ,
4
"x Î  ?
I
ED
CĂ
Şiruri de numere reale 31
II. ŞIRURI DE NUMERE REALE
GI
Definiţii. 1. O funcţie f :    sau f :  \ {0,1, 2,..., k }   se numeşte şir de
GO
numere reale ( k Î * ).
2.Dacă f : *   este un şir de numere reale, atunci numerele f (n ) sunt termenii
şirului, mai precis f (n ) este termenul de rang n (al n -lea termen). De regulă pentru
DA
termenul general vom folosi notaţia an = f (n ) , iar cu simbolul (an )n ³1 sau (an )n Î*
vom nota şirul.
Observaţie. Nu este necesar ca numerele an să fie distincte. Indicele precizează
locul termenului respectiv în şir. De exemplu termenii şirului definit de funcţia
PE
én ù
f : *   , f (n ) = ê ú sunt
ëê 3 ûú
0, 0,1,1,1, 2, 2, 2,...
Am studiat diferitele proprietăţi ale şirurilor şi în clasele anterioare. În paragraful
ŞI
următor vom recapitula câteva proprietăţi fundamentale.
MODURI DE DEFINIRE ALE UNUI ŞIR
Ă
1. Definiţia şirului prin termenul general. Cel mai simplu mod este de a
defini termenul general în funcţie de indicele termenului respectiv. De exemplu pentru
IC
n -1 1 99 2001
şirul an = , " n Î * avem a1 = 0 , a2 = , ..., a100 = , ..., a2002 = ,
n 2 100 2002
1 2 n -1
CT
deci am obţinut următorul şir: 0, , , ..., , ...

2 3 n
æ n - 1 ö÷
Putem folosi şi notaţia çç .
è n ø÷n ³1
DA
2. Definiţia recursivă. Dacă precizăm o metodă de calcul prin care putem

calcula fiecare termen (de la un rang încolo) folosind termenii precedenţi, atunci
spunem că am definit şirul în mod recursiv (sau prin recurenţă).
Exemple
DI
1) a1 = 1 , an +1 = 2an "n ³ 1 .
Această recurenţă determină o progresie geometrică, termenul general este an = 2n -1 .
2) a1 = 1 , a2 = 2 , an +2 = 2an - 1 .
RA
Primii termeni ai şirului sunt: a1 = 1 , a2 = 2 , a 3 = 1 , a 4 = 3 , a5 = 1 , a6 = 5 ,

a7 = 1 , a8 = 9 , a 9 = 1 , a10 = 17 . Se poate observa că termenii de rang impar sunt
egali cu 1 iar cei de rang par a2k = 2k -1 + 1 , ceea ce se demonstrează prin inducţie
TU
matematică.
3) a1 = 1 , a2 = 1 , an = an -1 + an -2 , dacă n ³ 3 .
Primii termeni ai şirului sunt:
I
a1 = 1 , a2 = 1 , a 3 = 2 , a 4 = 3 , a5 = 5 , a6 = 8 , a7 = 13 , ...
ED
CĂ
32 Şiruri de numere reale
Formula termenului general nu se poate observa, deşi procedeul de calcul este foarte
simplu. Se poate demonstra prin inducţie că
GI
1 æçæç1 + 5 ö÷ æç1 - 5 ö÷ ö÷
n n
an = ççç ÷÷ - ç ÷÷ ÷÷ , " n Î * .
5 çèçè 2 ø÷ èç 2 ø÷ ø÷
GO
Acest şir poartă numele de şirul lui Fibonacci şi apare în mai multe probleme de
numărare. În paragraful următor vom demonstra o teoremă care ne va permite să
calculăm termenul general.
4) Dacă a1 = 1 , a2 = 3 , an = 2an -1 - an -2 , unde n ³ 3 , atunci primii zece
DA
termeni sunt:1, 3, 5, 7, 9, 11, 13, 15, 17, 19.
Astfel putem formula o ipoteză relativ la formula termenului general, şi anume
an = 2n - 1 . Această formulă se poate demonstra foarte uşor folosind metoda
inducţiei matematice.
PE
5) a1 = 1 , an +1 = a1 + a2 + ... + an , astfel a2 = 1 , a 3 = 4 , a 4 = 8 şi se poate
demonstra prin inducţie matematică, că an = 2n -1 . Se poate observa că
an +1 = an + an = 2an , deci recurenţa se poate scrie mult mai simplu.
ŞI
3. Ca şi în cazul funcţiilor putem avea o serie întreagă de alte modalităţi de a defini un
şir. De exemplu dacă considerăm şirul format din cifrele zecimale ale numărului 3 ,
atunci şirul este definit, dar calcularea termenului general nu este o problemă simplă.
Ă
În unele cazuri demonstrarea echivalenţei dintre diversele definiţii ale aceluiaşi şir
impune dificultăţi de ordin tehnic. De exemplu considerăm şirul
IC
an = min (x n + y n ) .
x +y =1
1 x + y n x n + yn
CT
Să demonstrăm că an = n -1
. Folosind inegalitatea £ în care
2 2 2
æ 1ö 1
egalitatea are loc pentru x = y çç= ÷÷ rezultă an = n -1 .
è 2ø 2
DA
Pentru a avea o imagine intuitivă asupra comportării şirului putem reprezenta grafic
termenii şirului. Astfel pentru şirul (an )n ³1 putem reprezenta:
a) punctele (n, an ) în plan;
DI
b) punctele de abscisă an pe axă.

Exemplu. Să reprezentăm grafic şirul
1 2 3 4 n +1 n
, - , , - , ..., (-1) , ...
RA
2 3 4 5 n +1
Reprezentările grafice sunt date în figura35.
an a) b)
3
4
TU
1
2 4 1 5
5 2 6
1 2 3 n 2 3 x
0
2 3 0 4
Figura 35
I
3
ED
CĂ
Exerciţii şi probleme rezolvate
an + 1
GI
1. Să se determine termenul general al şirului a1 = 1 , an +1 = .
3
2 5 14
Rezolvare. Primii termeni ai şirului sunt a1 = 1 , a2 = , a 3 = , a 4 = ,
3 9 27
GO
41 3n -1 + 1
a5 = . Se observă că an = , ceea ce se demonstrează prin inducţie.
81 2 ⋅ 3n -1
Nu întotdeauna se observă aşa de uşor termenul general din primii termeni. În cazul
şirului de mai sus se observă că fiecare termen este „aproape” o treime a termenului
DA
precedent, deci seamănă cu o progresie geometrică. În general şirurile date de
recurenţă de forma an +1 = a ⋅ an + b ( a ¹ 1 , b ¹ 0 ) se pot numi şi progresii
aritmetico-geometrice şi au termenul general de forma an = c1 ⋅ a n + c2 .
PE
Dacă nu observăm din primii termeni termenul general al şirului, o putem transforma
în progresie geometrică adunând a la ambele părţi ai relaţiei de recurenţă devenind
a +1 a +1 a +a
an +1 + a = n + a şi exprimăm numărul a astfel ca n +a = n , de
3 3 3
1 1 æ 1ö 1 1 1 3n -1 + 1
ŞI
aici a = - . Deci an - = çça1 - ÷÷ n -1 , de unde an = + = .
2 2 è 2ø 3 2 2 ⋅ 3n -1 2 ⋅ 3n -1
Tot o progresie geometrică obţinem dacă scădem două relaţii de recurenţă consecuti-
a - an 1
ve, adică an +2 - an +1 = n +1 , de unde an +1 - an = (a2 - a1 ) ⋅ n -1 . Adunând
Ă
3 3
aceste relaţii pentru 1 , 2 , ..., n - 1 , obţinem acelaşi rezultat.
IC
O altă modalitate ar fi să înmulţim ambii membri ai relaţiei de recurenţă

a +1 1
ak = k -1 cu 3k -1 (sau cu n -k ) şi să le adunăm pentru k = 2, n membru cu
3 3
CT
n n
3n -1 - 1
membru: å 3 ak = å (3 ak -1 + 3k -2 ) , de unde 3n -1an = a1 +
k -1 k -2
k =2 k =2 2
obţinând rezultatul precedent.
DA
an
2. Să se determine termenul general al şirului a1 = 2 , an +1 = .
3 + 4an
Rezolvare. Se poate proceda şi aici prin calculul primilor termeni, respectiv
demonstrarea formulei termenului general prin inducţie.
DI
Acum să transformăm relaţia prin înlăturarea fracţiei, devenind 3an +1 + 4anan +1 = an .

Din recurenţa iniţială rezultă imediat, că toţi termenii şirului sunt nenuli, deci putem
1 3
împărţi ultima relaţie cu anan +1 , obţinând = + 4 , care se poate transforma în
RA
an +1 an
1 æ1 ö 1 æ1 ö
progresia geometrică + 2 = 3 çç + 2÷÷÷ . De aici + 2 = 3n -1 çç + 2÷÷÷ ,
an +1 ç
è an ø÷ an ç
è a1 ø÷
TU
1 5 ⋅ 3n -1 2
rezultând că = - 2 , deci an = n -1
.
an 2 5⋅3 -4
3. Să se determine termenul general al şirului a1 = 1 , a2 = 2 , an+1 = an (an+2 -an+1 ) .
I
ED
CĂ
Rezolvare. Relaţia de recurenţă este echivalentă cu anan +2 = an2+1 + anan +1 , din

această relaţie rezultând că, dacă doi termeni consecutivi sunt strict pozitivi, atunci şi
GI
următorul termen este strict pozitiv; primii doi termeni ai şirului fiind strict pozitivi
rezultă că toţi termenii şirului sunt strict pozitivi. Împărţind ultima relaţie prin anan +1 ,
a a a a
GO
obţinem n +2 = n +1 + 1 , deci n +1 = 2 + n - 1 = n + 1 . Înmulţind relaţiile
an +1 an an a1
ak an
= k pentru k = 2, n , obţinem = n ! , deci an = n ! .
ak -1 a1
DA
Exerciţii propuse
1. Următoarele şiruri sunt date prin termenul general. Calculaţi primii patru termeni şi
reprezentaţi grafic aceşti termeni:
PE
n -5 2n + 1 n2 - n
a) an = ; b) an = ; c) a n = ;
n +2 n2 n +1
n 1 1 1 12 + 22 + ... + n 2
d) an = (-1) ; e) an = 1 + + ... + ; f) an = ;
n 2 n n3
ŞI
1 + 2 + ... + n np np np
g) an = 2
; h) an = 1 + sin ; i) an = sin + cos ;
n (n + 1) 2 4 4
1 1 1 n +1 1 1 1 1
j) an = 1 - + - + ... + (-1) ; k) an = 1 + + 2 + ... + n .
Ă
2 3 4 n 3 3 3
2. Calculaţi următorii şase termeni ai şirurilor:
IC
a
a) a1 = 2 , an = 3an -1 , dacă n ³ 2 ; b) a1 = 1 , an = n -1 , dacă n ³ 2 ;
4
c) a1 = 1 , a2 = 4 , a 3 = 9 , an = 3an -1 - 3an -2 + an -3 , dacă n ³ 4 ;
CT
d) a1 = 1 , a2 = 4 , a 3 = 2 , a 4 = 8 , a5 = 5 , a6 = 7 , an = an -6 , dacă n ³ 7 .
3. Determinaţi termenul general al următoarelor şiruri:
a) a1 = 1 , an +1 = an / 5 ; b) a1 = 2 , an +1 = an - 2 ;
DA
c) a1 = -1 , an +1 = 3an + 4 ; d) a1 = 3 , an +1 = an + n ;
e) a1 = 2, a2 = 1 , an +2 = 2an +1 - an + 1 ; f) a1 = 5 , an +1 = an2 - 4an + 6 ;
g) a1 = 3, a2 = 3 , an +2 ⋅ an = an2+1 - 2an +1 ⋅ an .
DI
4. Determinaţi termenul general al următoarelor şiruri:

1 xn
a) x 0 = , x n +1 = "n ³ 0 ; (admitere, 1991, Timişoara)
3 1 + 2x n
RA
xn
b) x 0 = 1, x n +1 = "n ³ 0 ; (admitere 1993, Timişoara)
3 1 + x3
n
c) x 0 = 3, x 1 = 4 x n +1 = x n2-1 - nx n "n ³ 1 ;
TU
d) x 0 = 1, x 1 = 2 x n +1 = x n + 6 x n -1 "n ³ 1 ;
1
e) x 1 = 3, x 2 = 2 x n +2 + =2 "n ³ 1 .
xn
I
ED
CĂ
RECURENŢE LINIARE DE ORDINUL DOI
GI
Definiţie. O relaţie de recurenţă de forma x n +2 = a ⋅ x n +1 + b ⋅ x n , " n Î * este o
relaţie de recurenţă liniară de ordinul doi, dacă a, b Î  (sau a, b Î  ), b ¹ 0 .
GO
Prima dată vom studia câteva cazuri particulare.
Problemă. Determinaţi termenul general al şirului definit prin relaţiile
x n +2 = 3 ⋅ x n +1 - 2 ⋅ x n , x 1 = 3, x 2 = 5 .
Rezolvare. Următorii termeni sunt x 3 = 9, x 4 = 17, x 5 = 33, x 6 = 65 . Se poate
DA
observa că termenii şirului sunt mai mari cu o unitate decât puterile lui 2 . Astfel
putem formula ipoteza x n = 2n + 1 . Această relaţie se poate demonstra folosind
metoda inducţiei matematice. În continuare prezentăm o metodă care se poate
PE
generaliza. Pentru acesta regrupăm termenii recurenţei în modul următor:
x n +2 - x n +1 = 2 (x n +1 - x n ) .
Astfel cu notaţia yn = x n +1 - x n recurenţa se reduce la yn +1 = 2yn , adică şirul
(yn )n ³1 este o progresie geometrică. Din formula termenului general rezultă
ŞI
yn = y1 ⋅ 2n -1 = 2n , deci x n +1 - x n = 2n . De aici putem determina formula
termenului general pentru şirul (x n )n ³1 dacă scriem această relaţie pe rând pentru
Ă
valorile n - 1, n - 2,..., 2,1 şi adunăm relaţiile obţinute. Astfel ajungem la egalitatea

IC
x n - x 1 = 2 + 22 + ... + 2n -1 ,
de unde rezultă că x n = 2n + 1 . Acest raţionament are avantajul că se poate aplica
pentru orice valori iniţiale. Dacă x 1 şi x 2 sunt numere arbitrare, atunci obţinem
CT
yn = (x 2 - x 1 ) 2n -1 şi astfel x n - x 1 = (x 2 - x 1 )(2n -2 + 2n -3 + 2n -4 + ... + 2 + 1) ,

de unde x n = (2x 1 - x 2 ) + (x 2 - x 1 ) 2n -1 , " n Î * .
DA
Să studiem ce relaţie trebuie să existe între r1 , r2 şi a, b pentru ca o relaţie de recurenţă de forma

x n +2 = a ⋅ x n +1 + b ⋅ x n să se transforme prin schimbarea yn = x n +1 - r1 ⋅ x n într-o recurenţă de forma
yn +1 = r2 ⋅ yn . Dacă înlocuim în relaţia yn +1 = r2 ⋅ yn expresia yn = x n +1 - r1 ⋅ x n , obţinem
DI
x n +2 - r1 ⋅ x n +1 = r2 ⋅ (x n +1 - r1 ⋅ x n ) . De aici x n +2 = (r1 + r2 ) x n +1 - r1r2 ⋅ x n , deci r1 şi r2 sunt soluţiile

ïr1 + r2 = a
ì
sistemului algebric ïí . Pe de altă parte soluţiile acestui sistem sunt rădăcinile ecuaţiei de
ïr ⋅ r = -b
RA
ï
î1 2
gradul doi r 2 - a ⋅ r - b = 0 , deci putem obţine numerele r1 , r2 pur şi simplu rezolvând ecuaţia
precedentă. Astfel obţinem x n - r1x n -1 = (x 2 - r1x 1 ) ⋅ r2n -2 , şi dacă scriem această relaţie pentru
n, n - 1, n - 2, ..., 2 , le înmulţim pe rând cu numerele 1 , r1 , r12 , ..., r1n -1 şi le adunăm membru cu
TU
æ n -2 ö
membru, atunci obţinem x n - r1n -1x 1 = (x 2 - r1 ⋅ x 1 ) ççå r1k ⋅ r2n -2-k ÷÷÷
èç k =0 ÷ø
după cum se vede din următoarea schemă:
I
ED
CĂ
x n - r1x n -1 = (x 2 - r1x 1 ) ⋅ r2n -2
GI
x n -1 - r1x n -2 = (x 2 - r1x 1 ) ⋅ r2n -3 ⋅ r1
x n -2 - r1x n -3 = (x 2 - r1x 1 ) ⋅ r 2
n -4
⋅ r12
..................................
GO
x 2 - r1x 1 = (x 2 - r1x 1 ) ⋅ r20 ⋅ r1n -2
+
æ n -2 ö
x n - r1n -1x 1 = (x 2 - r1 ⋅ x 1 ) çç å r1k ⋅ r2n -2-k ÷÷÷
çè k =0 ÷ø
æ n -2 ö
Dacă r1 ¹ r2 , atunci r1n -1 - r2n -1 = (r1 - r2 ) çç å r1n -2-k r2k ÷÷÷ , deci x n = c1 ⋅ r1n + c2 ⋅ r2n , unde
èç k =0 ÷ø
DA
x - r2x 1 x - r1x 1
c1 = 2 şi c2 = 2 (evident r1,2 ¹ 0 deoarece b ¹ 0 )..
r1 (r1 - r2 ) r2 (r2 - r1 )
n -2
2rx 1 - x 2
Dacă r1 = r2 = r , atunci å r1n -2-k r2k = (n - 1) r n -2 , deci x n = (k1 + k2 ⋅ n ) ⋅ r n , unde k1 =
PE
k =0 r2
x - rx
şi k2 = 2 2 1 (evident r ¹ 0 deoarece b ¹ 0 ).
r
În cazul în care coeficienţii sunt numere reale dar rădăcinile nu sunt reale, atunci cele două rădăcini
complexe sunt conjugate. Folosind forma trigonometrică avem r1, 2 = r (cos j  i ⋅ sin j) , şi astfel
ŞI
2rx 1 cos j - x 2 x cos j - x 1 r 2 cos 2j
rezultă x n = rn (k1 ⋅ cos nj + k2 ⋅ sin nj) , unde k1 = 2
şi k2 = 2 .
r r 2 cos j
Pe baza acestor cazuri putem enunţa următoarea teoremă:

Ă
Teoremă. Fie şirul (x n )n ³1 definit prin recurenţa x n +2 = a ⋅ x n +1 + b ⋅ x n , a, b Î  ,

b ¹ 0 şi ecuaţia caracteristică r 2 - a ⋅ r - b = 0 .
IC
1. Dacă rădăcinile ecuaţiei caracteristice sunt r1 ¹ r2 Î  , atunci termenul general al

şirului de forma x n = c1 ⋅ r1n + c2 ⋅ r2n , c1 şi c2 constante.
CT
2. Dacă rădăcinile ecuaţiei caracteristice sunt numerele r1 = r2 = r , atunci termenul

general al şirului are forma x n = (k1 + k2 ⋅ n ) ⋅ r n , k1 şi k2 constante.
3. Dacă rădăcinile ecuaţiei caracteristice sunt r1 = r2 Ï  , atunci termenul general al
DA
şirului este de forma x n = rn (k1 ⋅ cos nj + k2 ⋅ sin nj ) , unde j şi r sunt

argumentul respectiv modulul rădăcinilor, k1 şi k2 constante.
Constantele se pot determina în fiecare caz din valorile iniţiale x 1 şi x 2 .
Observaţie. Primele două cazuri sunt valabile şi pentru a, b Î  , b ¹ 0 cu
DI
rădăcinile ecuaţiei caracteristice nu neapărat reale.

Probleme rezolvate
1. În cazul şirului lui Fibonacci ( pag. 32) ecuaţia caracteristică este x 2 - x - 1 = 0 ,
RA
1 5 ìïc1r1 + c2r2 = 1
deci rădăcinile sunt r1, 2 = şi astfel din relaţiile ïíc r 2 + c r 2 = 1 determinăm
2 ïï 1 1
î 2 2
constantele c1 şi c2 . În final obţinem formula de la pagina 32.
TU
2. Să se determine termenul general al şirului, x n +1x n = 5x n x n +2 + 6x n +1x n +2 ,

1
x1 = 1 , x 2 = .
41
I
Rezolvare. Din relaţia de recurenţă reiese că primii termeni fiind strict pozitivi, toţi
ED
CĂ
termenii şirului sunt strict pozitivi. Putem împărţi ambii membri ai relaţiei cu
1 5 6
GI
x n x n +1x n +2 , obţinând = + , acesta fiind o recurenţă liniară de ordinul
x n +2 x n +1 x n
1
doi pentru şirul (yn )n ³1 , yn = cu ecuaţia caracteristică x 2 - 5x - 6 = 0 .
GO
xn
Rădăcinile ecuaţiei sunt r1 = -1 şi r2 = 6 , deci şirul are termenul general de forma
n
yn = c1 (-1) + c2 ⋅ 6n .
ïì-c1 + 6c2 = 1
DA
Rezolvând sistemul ï í , obţinem c1 = -5 şi c2 = 1 , deci
ïïc1 + 36c2 = 41
î
n -1 1
yn = 5 ⋅ (-1) + 6n şi x n = n -1 .
PE
5 ⋅ (-1) + 6n
1. Determinaţi termenul general al şirurilor:
13 1 5
ŞI
a) xn +2 = 5xn +1 - 6xn , x1 = 1, x2 = ; b) 6xn +2 = 5xn +1 - xn , x1 = , x 2 = ;
5 6 36
c) x n +2 = 4x n +1 - 4x n , x 1 = 6, x 2 = 20 ; d) x n +2 = x n +1 - x n , x 1 = 2, x 2 = 1 ;
Ă
5 3 2
e) = + , x 1 = 5 , x 2 = 11 ; f) x n +1x n = 3x n x n +2 - 2x n +1x n +2 .
xn x n +1 x n -1
IC
2. Arătaţi că dacă termenii şirului (x n )n ³1 verifică relaţia x n +2 = a ⋅ x n +1 + b ⋅ x n

pentru orice n Î * , atunci xn2+1 - a ⋅ xn +1 ⋅ xn - b ⋅ xn2 = (-1)n +1 bn -1 (x 22 - ax 2x1 - bx12 ) .
CT
3. Demonstraţi că există o infinitate de numere întregi x 1 astfel încât toţi termenii

şirului x n +1 = 2x n  3x n2 + 1 sunt numere întregi, unde semnul se alege arbitrar
DA
pentru fiecare n Î  . (Concursul Radó Ferenc, 2002)
ŞIRURI MĂRGINITE
Definiţie. Şirul (an )n ³1 este mărginit dacă mulţimea T formată din termenii şirului
DI
este mărginită. Dacă T este mărginită superior, atunci şirul este mărginit superior, iar
în cazul în care T este mărginită inferior, atunci spunem că şirul este mărginit inferior.
Folosind definiţia mărginirii obţinem
RA
1. Şirul (an )n ³1 este mărginit dacă există numărul pozitiv M astfel încât pentru orice
n Î * să avem an £ M .
2. Şirul (an )n Î* este mărginit inferior dacă există un număr real M cu proprietatea
TU
an ³ M , oricare ar fi n ³ 1 .
3. Şirul (an )n Î* este mărginit superior dacă există un număr real M cu proprietatea
I
an £ M , oricare ar fi n ³ 1 .
ED
CĂ
Din aceste definiţii rezultă că şirul (an )n ³1 este mărginit dacă şi numai dacă este
GI
mărginit superior şi mărginit inferior.
Dacă şirul (an )n ³1 nu este mărginit, atunci pentru orice număr pozitiv M există
cel puţin un termen ak cu proprietatea ak > M .
GO
Exerciţiu. Formulaţi următoarele două proprietăţi folosind inegalităţi:
a) şirul (an )n ³1 nu este mărginit superior; b) şirul (an )n ³1 nu este mărginit inferior.
Exerciţii rezolvate
DA
Să studiem mărginirea următoarelor şiruri:
2n + 3
1. Şirul cu termenul general an = , n Î * este mărginit, deoarece
n +1
2n + 3 2 (n + 1) + 1 1
PE
0 < an = = = 2+ < 2 + 1 = 3 , " n Î * .
n +1 n +1 n +1
1 1 1 *
2. Şirul an = 1 + + 2 + ... + n , n Î  este mărginit deoarece 0 este un
2 2 2
n +1
æ1 ö
ŞI
1 - çç ÷÷ é æ1 ö ù
n +1
è2ø
minorant şi 2 este un majorant: an = = 2 ê1 - çç ÷÷ ú , deci 0 < an < 2 ,
1 ê è 2 ø úû
1- ë
2
Ă
" n Î * .
1 1 1
IC
3. Şirul an = 1 + 2
+ 2 + ... + 2 , n Î * este mărginit, un minorant fiind 1 şi
2 3 n
un majorant fiind 2. Într-adevăr inegalitatea 1 < an este evidentă din definiţia şirului.
CT
Demonstrăm an < 2 .
1 1 1 1 1 1
1 + 2 + 2 + ... + 2 < 1 + + + ... + =
2 3 n 1⋅2 2⋅3 (n - 1) ⋅ n
1 1 1 1 1 1 1 1
DA
= 1 + 1 - + - + - + ... + - = 2- < 2.
2 2 3 3 4 n -1 n n
sin1 sin 2 sin n
4. Şirul an = + + ... + este mărginit deoarece -1 £ an £ 1 , " n Î * .
n n n
DI
2
n n +2
5. Şirul an = (-1) , n Î * nu este mărginit. Într-adevăr pentru n ³ 3 are loc
n+3
n2 + 2 n 1 n
inegalitatea an > = + > , deci oricum am fixa numărul real M există
RA
n +n 2 n 2
numărul natural n > 2M , şi astfel an > M .
6. Să se studieze mărginirea şirului a1 = 2 , an +1 = 2 + an , " n Î * . Termenii
TU
şirului sunt numere pozitive, deci şirul este mărginit inferior. Demonstrăm că 2 este
un majorant. Este clar că a1 < 2 . Pe de altă parte dacă an < 2 , atunci
an +1 = 2 + an < 2 + 2 = 2 , deci pe baza principiului inducţiei matematice rezultă
I
ED
CĂ
an < 2 , " n Î  * .
GI
7. Să se studieze mărginirea şirului (n sin n )n ³1 .
Ştim că sin n este între -1 şi 1 ,
dar s-ar putea întâmpla ca pentru n oricât Figura 36
GO
de mare sin n să fie atât de mic încât sinn
produsul n sin n să fie mărginit de un x0
x
număr M . Pe de altă parte dacă reuşim să
2k  a n b (2k+1)
arătăm că există x 0 > 0 astfel încât
DA
oricum am fixa numărul N > 0 găsim un n 0 > N cu proprietatea sin n 0 > x 0 , atunci
rezultă că şirul studiat nu este mărginit deoarece n 0 sin n 0 > n 0x 0 > Nx 0 , şi N poate
fi arbitrar de mare.
PE
Considerăm graficul funcţiei sinus pe intervalul (2k p, (2k + 1) p ) , unde k Î * .
Dacă alegem x 0 Î (0,1) astfel încât lungimea intervalului [a, b ] să fie mai mare decât
1 , atunci în intervalul (a, b ) există cel puţin un număr natural. Valoarea funcţiei în
æ p pö
acest număr natural este mai mare decât x 0 . Intervalul çç2k p + , (2k + 1) p - ÷÷
ŞI
è 6 6ø
2p
satisface această condiţie deoarece lungimea intervalului este > 1 şi x 0 este
3
Ă
æ pö 1
sin çç2k p + ÷÷ = . În consecinţă şirul studiat nu este mărginit.
è 6ø 2
IC
ŞIRURI MONOTONE
CT
Definiţii. Şirul (an )n ³1 este crescător (descrescător) dacă pentru orice n Î * are
loc inegalitatea an £ an +1 (respectiv an ³ an +1 ).
Şirul (an )n Î* este strict crescător (descrescător) dacă pentru orice n Î * are loc
DA
inegalitatea an < an +1 (respectiv an > an +1 ).

Şirul (an )n Î* este monoton, dacă este crescător sau descrescător.
Şirul (an )n Î* este strict monoton, dacă este strict crescător sau strict descrescător.
DI
Observaţie. Dacă şirul (an )n ³1 este strict monoton, atunci este monoton.
5 3 n+2
Exemple. 1. Să se studieze monotonia şirului 3, 2, , , ..., , ...
RA
3 2 n
Examinând primii termeni, rezultă că dacă şirul este monoton, atunci poate fi numai
2 2 2
descrescător. Dacă n Î * , atunci an - an +1 = - = > 0,
n n + 1 n (n + 1)
TU
" n Î * , deci an > an +1 , " n Î * . Astfel şirul este strict descrescător.

n3 + 1
2. Să se studieze monotonia şirului bn = , n Î * .
n +2
I
ED
CĂ
2 9 28
b1 = , b2 = , b3 = , deci încercăm să demonstrăm că şirul este crescător.
3 4 5
GI
3
n 3 + 1 (n + 1) + 1
Dacă n Î * , atunci bn = < = bn +1 , deoarece
n +2 (n + 1) + 2
GO
(n 3 + 1)(n + 3) = n 4 + 3n 3 + n + 3 ,
((n + 1)3 + 1)(n + 2) = n 4 + 5n 3 + 9n 2 + 8n + 4 ,
şi n 4 + 5n 3 + 9n 2 + 8n + 4 > n 4 + 3n 3 + n + 3 , pentru orice n Î * .
DA
n
3. Şirul cu termenul general an = (-1) nu este monoton deoarece a1 < a2 > a 3 .
4. Să se studieze monotonia şirului a1 = 2 , an +1 = 2 + an , " n Î * .
Din egalităţile a2 = 2 + 2 > 2 şi a 3 = 2 + 2 + 2 > 2 + 2 = a2 rezultă
PE
că şirul nu poate fi descrescător. Pe de altă parte, dacă primii n termeni sunt în ordine
crescătoare, atunci din relaţia an -1 < an rezultă 2 + an -1 < 2 + an , deci pe baza
relaţiei de recurenţă an < an +1 . Pe baza principiului inducţiei matematice şirul este
ŞI
crescător.
a
Observaţie. În cazul şirurilor cu termeni pozitivi raportul n +1 este subunitar
an
(supraunitar) pentru orice n ³ 1 dacă şi numai dacă şirul este descrescător
Ă
2n a 2n +1 n! 2
(crescător). De exemplu dacă an = , atunci n +1 = ⋅ = <1,
IC
n! an (n + 1) ! 2n n +1
deci şirul este descrescător.
CT
1. Studiaţi monotonia şi mărginirea următoarelor şiruri ( n Î * ):
1 n -3 3n - 1
a) an = ; b) an = 2 ; c) an = ;
DA
n n +1 6n + 5
p p 1
d) an = cos n ; e) an = n 2 sin n ; f) an = np .
4 2 1 + n sin 2
2
2
DI
2. Studiaţi monotonia şi mărginirea următoarelor şiruri recurente:

a +5
a) a1 = 3 , an+1 = 3 + an ;b) a1 = 1 , an+1 = 3 2 + an ;c) a1 = 1 , an +1 = n ;
4
RA
1
an +
an
d) a1 = 3 , an +1 = ; e) a1 = 10 , an +1 = an2 - 10an + 30 .
2
3. Studiaţi mărginirea următoarelor şiruri (an )n ³1 :
TU
1 -7n 2 + 1
a) an = ; b) an = 2n 2 + 3 ; c) an = ;
n +1 n
I
ED
CĂ
np np
d) an = n + 3 - n + 1 ; e) an = cos + sin ;
5 5
GI
n
1 1 æ 1 ÷ö
1 + + + ... + ç ÷ ç
2 4 è2ø 12 + 22 + ... + n 2
f) an = ; g) a n =
2 + 22 + ... + 2n 3n 2 + 5n
GO
n n
3 +4 1 1 1
h) an = n
; i) an = + + ... + .
5 n +1 n + 2 2n
4. Stabiliţi monotonia următoarelor şiruri:
DA
n2 n +1 1 1 1
a) an = ; b) an = n ; c) an = 3 n + 1 - 3 n ; d) an = n + n +1 + ... + 2n ;
n +2 3 2 2 2
n
åk(k + 1) 2n ⋅ n ! n
(-1) ⋅ 5n 4 ⋅ 8 ⋅ ... ⋅ 4n
PE
e) an = k =1
n ; f) an = n
; g) an = ; h) an = .
n (n + 1)! 5 ⋅ 9 ⋅ ... ⋅ (4n + 1)
åkk =1
3
5. Fie a1 , a2 , a 3 , a 4 şi a5 cinci numere reale. Demonstraţi că putem şterge două

ŞI
dintre acestea astfel încât cele care rămân să formeze un şir finit monoton.
ŞIRURI CONVERGENTE
Ă
Vecinătăţi ale unui număr real

IC
Definiţie. Mulţimea V se numeşte vecinătate a punctului x , dacă există un interval

(a, b) Í V astfel încât a < x < b . Mulţimea tuturor vecinătăţilor ale punctului x o
notăm cu V (x ) .
CT
Observaţii. 1. Orice număr real x are o infinitate de vecinătăţi.

2. Dacă e > 0 , atunci intervalul (a - e, a + e) se numeşte vecinătatea de rază e a
DA
numărului a . Aceste vecinătăţi se numesc vecinătăţi simetrice ale punctului a .

3. În orice vecinătate a punctului x există o vecinătate simetrică şi orice vecinătate a
punctului x poate fi inclusă într-o vecinătate simetrică.
DI
Exemple. 1) Intervalul (-1, 5) este o vecinătate a punctului 0 .

2) Intervalul (-7,11) este o vecinătate simetrică a numărului 2 (raza fiind 9 ).
Problemă rezolvată
RA
1
a) Să se arate că toţi termenii şirului an = , n ³ 1 sunt în vecinătatea
2n 2
simetrică de lungime 2 a originii.
2
TU
b) Să se arate că termenii şirului an = , n ³ 1 , exceptând doi termeni, sunt

n3
1
în vecinătatea simetrică de lungime a punctului 0 .
3
I
c) Să se determine raza celei mai mici vecinătăţi simetrice a originii care

ED
CĂ
1
conţine toţi termenii şirului x n = 2 cu indice mai mare decât 100.
(n + 1)
GI
Rezolvare. a) Vecinătatea simetrică de lungime 2 a originii este intervalul (-1,1) .
1
Cum -1 < < 1, " n Î * , toţi termenii şirului sunt în această vecinătate.
GO
2
2n
1 æ 1 1ö
b) Vecinătatea simetrică de lungime este intervalul çç- , ÷÷ . Inegalităţile
3 è 6 6ø
1 2 1
- < 3 < , " n ³ 3 implică faptul că toţi termenii şirului cu indice mai mare
DA
6 n 6
1 1 1
decât 2 sunt în această vecinătate. În acelaşi timp a1 = 2 > şi a2 = > , deci
6 4 6
aceşti termeni nu sunt în vecinătatea considerată.
PE
c) Vecinătăţile simetrice ale originii sunt intervalele de forma (-e, e) , deci pentru ca
1
termenii şirului să fie în această vecinătate este necesar ca -e < 2 < e pentru
(n + 1)
ŞI
2 1 1
orice n ³ 101 . Astfel (n + 1) > , adică inegalitatea n > - 1 trebuie să fie
e e
1
verificată pentru n ³ 101 . Astfel obţinem - 1 < 101 , deci intervalul căutat este
Ă
e
æ 1 1 ÷ö
IC
çç- , .
è 1012 1012 ÷ø
Folosind un raţionament analog putem demonstra că orice vecinătate a punctului 0
CT
conţine cel puţin un termen al şirului şi că nu există alt punct cu această proprietate. Pe
de altă parte dacă considerăm mulţimea A = [0,1) , atunci fiecare punct x al acestei
mulţimii A are următoarea proprietate: orice vecinătate a punctului x conţine cel
puţin un punct al mulţimii A \ {x } . Pentru a descrie mai uşor asemenea situaţii
DA
introducem următoarele noţiuni:

Definiţii. 1. Punctul a Î  este un punct de acumulare pentru mulţimea A Í  ,
dacă orice vecinătate a punctului a conţine cel puţin un element al mulţimii A , diferit
DI
de a ( " V Î V (a ) : V Ç (A \ {a}) ¹ Æ ).
2. Punctul a Î A este un punct izolat al mulţimii A Í  , dacă există o vecinătate a
punctului a care nu intersectează mulţimea A \ {a } (deci dacă punctul a nu este
RA
punct de acumulare) ( $V Î V (a ) : V Ç (A \ {a }) = Æ ).
Închiderea mulţimii numerelor reale

TU
Pentru o tratare mai unitară introducem mulţimea  =  È {¥} . Vom spune că

punctul ¥ are vecinătăţi de forma (a, ¥) , iar punctul -¥ are vecinătăţi de forma
(-¥, a ) . Mulţimea  se numeşte închiderea mulţimii numerelor reale.
I
ED
CĂ
Limita unui şir, şiruri convergente
Definiţie. Numărul a Î  este limita şirului (an )n ³1 , dacă în afara oricărei
GI
vecinătăţi a punctului a şirul are cel mult un număr finit de termeni.
Notaţie. Prin simbolul lim an = a înţelegem că limita şirului (an )n ³1 este a ; mai
GO
n ¥
putem citi şi sub forma: „ an tinde la a ” sau „ an tinde la a când n tinde la infinit”.
Se mai poate folosi şi notaţia an  a .
Deoarece orice vecinătate a punctului a Î  poate fi inclusă într-o vecinătate
DA
simetrică şi în acelaşi timp orice vecinătate conţine o vecinătate simetrică, în definiţia
anterioară este suficient să considerăm vecinătăţi simetrice. Pe de altă parte numărul
an este în vecinătatea de rază e a punctului a dacă şi numai dacă are loc inegalitatea
an - a < e . Dacă în afara acestei vecinătăţi V şirul are numai un număr finit de
PE
termeni, atunci de la un rang încolo toţi termenii şirului sunt în vecinătatea V , deci
notând cu n(e) maximul indicilor termenilor din afara vecinătăţii putem scrie că
an - a < e , " n > n(e) ( n Î * ). Astfel definiţia anterioară este echivalentă cu
ŞI
următoarea caracterizare:
Criteriul de convergenţă cu e . Numărul a Î  este limita şirului (an )n ³1
dacă pentru orice e > 0 există numărul natural n(e) astfel încât:
Ă
an - a < e , " n > n(e) ( n Î * ).

IC
1
Exemple. 1) Pentru şirul an = 2 n ³ 1 şi "e > 0 are loc inegalitatea
(n + 1)
é 1ù
CT
an - 0 < e , dacă n ³ ê ú , deci limita şirului (an )n ³1 este 0 .

ê eú
ë û
n
2n 2 + (-1) ⋅ n 1 3
2) Calculând termenii şirului an = 2
obţinem a1 = , a2 = 2, a 3 = ,
n +1 2 2
DA
40 45 78 4 90 41
a4 = , a5 = , a6 = = 2 , a7 = = 1 . Astfel termenii cu indice par
17 26 37 37 50 50
sunt mai mari decât 2 , şi termenii cu indice impar sunt mai mici decât 2 . Mai mult se
DI
poate observa că distanţa faţă de 2 este din ce în ce mai mică. Din acest motiv
încercăm să arătăm că limita şirului (an )n ³1 este 2 . Avem următoarele echivalenţe:
n
(-1) ⋅ n - 2
( )
an Î 2 - e, 2 + e  an - 2 < e  < e (1)
RA
n2 + 1
n -2
Dacă n este par atunci (1) este echivalentă cu 2 < e , iar dacă n este impar,
n +1
n +2
TU
atunci cu inegalitatea 2 < e . Mulţimea soluţiilor primei inegalităţi este

n +1
ææ 1 - -4e2 - 8e + 1 ÷ö÷ çæ1 + -4e2 - 8e + 1 ö
çççç ÷ö÷
çççç-¥, ÷÷ È çç , ¥÷÷÷÷÷ Ç  ,
2e ÷ø çè 2e ÷÷ø÷
I
èè ø
ED
CĂ
iar mulţimea soluţiilor celei de a doua inegalităţi este
ææ 1 - -4e2 + 8e + 1 ÷ö÷ çæ 1 + -4e2 + 8e + 1 ö
÷ö÷
GI
çççç
çççç-¥, ÷÷ È çç , ¥÷÷÷÷÷ Ç  .
2e ÷ø çè 2e ÷÷ø÷
èè ø
Dacă una din expresiile de sub radical este negativă, atunci inegalitatea
GO
corespunzătoare are loc pentru orice număr natural. Astfel pentru numărul (expresiile
inexistente nu se iau în considerare)
ì1 + -4e2 - 8e + 1 1 + -4e2 + 8e + 1 ï
ï ü
n(e) = max ï
í , , 0ï
ý,
ï ï
DA
ï
î 2e 2e ï
þ
are loc inegalitatea an - 2 < e , " n ³ n(e) . În consecinţă limita şirului este 2 .
Definiţie. Şirurile care au limită finită se numesc şiruri convergente, iar şirurile care
PE
nu au limită finită sau nu au limită se numesc şiruri divergente.
Observaţii. 1. Numărul n(e) din definiţie se numeşte număr de prag. Numărul de
prag nu este determinat în mod unic, deoarece dacă n(e) este număr de prag, atunci
ŞI
orice număr mai mare decât n(e) este un număr de prag. În general nu se determină cel mai
mic prag posibil.
2. Conform definiţiei un şir este divergent dacă nu are limită sau are limită şi aceasta
este ¥ .
Ă
æ1ö
Exemple. 1. Şirul çç ÷÷ apare foarte frecvent în exerciţii. Intuiţia ne sugerează
IC
è n øn Î*
că limita acestui şir este 0 . Pentru a demonstra acest fapt considerăm e > 0 .
1 1
CT
- 0 < e , dacă n > şi n Î * .

n e
1 1
Dacă e > 0 , atunci există şi cel mai mic număr natural mai mare decât este
e e
DA
é1 ù 1
n 0 = ê ú + 1 , deci oricare ar fi n > n 0 are loc inegalitatea - 0 < e . Astfel
ëê e ûú n
1
lim = 0 .
DI
n ¥ n
2. Folosind definiţia limitei putem afirma, că orice şir constant este convergent şi
limita şirului este chiar valoarea comună a termenilor.
3. Şirul (n )n Î nu este convergent (este divergent), deoarece oricum am alege
RA
numărul real a există e > 0 şi n Î  cu proprietatea n - a > e (din axioma lui

Arhimede).
4. Şirul ((-1) ) * este divergent, deoarece distanţa a doi termeni consecutivi este 2
k
k Î
TU
1
şi astfel pentru orice a Î  , vecinătatea punctului a de rază e = nu poate conţine
2
doi termeni consecutivi (această vecinătate fiind un interval de lungimea 1 ).
I
ED
CĂ
Pentru cazul în care limita şirului este ¥ putem formula caracterizări similare
cu caracterizarea e , folosind vecinătăţile punctelor ¥ . Obţinem următoarea teoremă:
GI
Teoremă. a) lim an = ¥ , dacă pentru " M Î  există n(M ) Î  cu proprietatea
n ¥
an > M , " n ³ n(M ) .
GO
b) lim an = -¥ , dacă pentru " M Î  există n(M ) Î  cu proprietatea
n ¥
an < M , " n ³ n(M ) .
Probleme rezolvate
DA
De foarte multe ori studiul convergenţei unui şir nu este o problemă uşoară, deoa-
rece studiul şirului se poate reduce la studiul altor şiruri, eventual mai simple. Din acest
motiv este foarte util rezolvarea multor probleme şi exerciţii. Pentru a formula ipoteze
PE
corecte relativ la comportarea şi limita unui şir calculatorul poate fi un instrument util.
3n - 1
1. Să se studieze convergenţa şirului an = , n Î * .
5n + 2
1
3n - 1 3-
n , şi pentru n suficient de mare 1 şi 2 sunt
ŞI
Rezolvare. Deoarece =
5n + 2 5 + 2 n n
n
foarte mici în raport cu ceilalţi operanzi, valoarea fracţiei ar trebui să fie foarte
Ă
aproape de 3/5. Demonstrăm că limita şirului este 3/5. Fie e > 0 un număr fixat.
3 3n - 1 3 15n - 5 - 15n - 6 11
IC
Inegalitatea an - = - = = <e
5 5n + 2 5 5 (5n + 2) 5 (5n + 2)
5 (5n + 2) 1 1 æ 11 ö
> , adică, dacă n > çç - 2÷÷ . Astfel luând
CT
are loc dacă

11 e è
5 5e ø
ïïì é 1 æ 11 öù ïü
n(e) = max í1, ê ⋅ çç - 2÷÷ú + 1ýï
ïîï êë 5 è 5e øúû ïþï
DA
3 3
are loc inegalitaea an - < e pentru orice n > n(e) , deci limita şirului este .
5 5
2n 2 - 3n + 1
2. Să se studieze convergenţa şirului an = .
DI
3n 2 - 1
3 1
2n 2 - 3n + 1 2 - n + n 2
Rezolvare. Procedând în mod analog = , deci limita
3n 2 - 1 1
RA
3- 2
n
2
şirului ar trebui să fie . Fie e > 0 un număr fixat.
3
TU
2
2 2n - 3n + 1 2 -9n + 5 9n - 5 9n 3n 3
an - = - = = < < 2 = ,
3 2
3n - 1 3 3 (3n - 1)
2
3 (3n - 1) 3 (3n - 1) 2n
2 2
2n
2 3 3
pentru orice n Î * . Deci an - < < e , dacă n > şi astfel un prag
I
3 2n 2e
ED
CĂ
é3ù 2n 2 - 3n + 1 2
corespunzător este n(e) = ê ú + 1 . În consecinţă lim = .
êë 2e úû 3n 2 - 1 3
GI
n ¥
Se poate observa că pentru a obţine numărul de prag am folosit estimări grosiere

dar totuşi eficiente pentru scopul propus. În foarte multe cazuri asemenea majorări sau
GO
minorări sunt esenţiale pentru a reduce volumul de calcul, sau efectiv pentru a nu
ajunge la inegalităţi care nu se pot rezolva.
2n 2 - 3n + 1
3n 3 - 1
DA
2 3 1
- +
2n 2 - 3n + 1 n n 2 n 3
Rezolvare. = , deci vom încerca să demonstrăm că
3n 3 - 1 1
3- 3
n
PE
2
2n - 3n + 1 2n 2 - 3n + 1 3n 2 3
limita şirului este 0 . - 0 = < 3 = < e , dacă
3n 3 - 1 3n 3 - 1 2n 2n
3 2n 2 - 3n + 1
n> , deci lim =0.
2e 3n 3 - 1
ŞI
n ¥
12 + 22 + ... + n 2
n3
n (n + 1)(2n + 1)
Ă
Rezolvare. Folosind identitatea 12 + 22 + ... + n 2 = obţinem

6
IC
n (n + 1)(2n + 1) (n + 1)(2n + 1) 1 æ 1 öæ 1ö
an = = = çç1 + ÷÷çç2 + ÷÷ ,
6n 3
6n 2
6è n øè nø
2 1
CT
deci limita şirului ar trebui să fie = . Dacă e > 0 este un număr fixat, atunci
6 3
1 3n + 1 4n 2 2
an - = 2
< 2 = < e , pentru n > ,
3 6n 6n 3n 3 e
DA
é2ù 1
deci putem alege n(e) = ê ú + 1 şi astfel rezultă că lim an = .
êë 3e úû n ¥ 3
5. Să se studieze convergenţa şirului an = n 2 + n - n .
DI
n2 + n + n n2 + n - n2 1
Rezolvare. an = ( n2 + n - n ) 2
n +n +n
= 2
n +n +n
=
1
,
1+ +1
n
RA
1
şi astfel încercăm să arătăm că limita este . Fie e > 0 un număr fixat.
2
1
TU
2- 1+ -1
1 1 1 n
an - = - = =
2 1 2 æ 1 ö
÷
1+ +1 2 çç 1 + + 1÷÷
n çè n ÷ø
I
ED
CĂ
1 1 1
1+ -1 1 + -1 1 + -1
GI
n n n 1 1
= < = < < e , dacă n > ,
æ 1 ö
÷ 4 æ 1 ö
÷ 8n 8e
2 çç 1 + + 1÷÷ 4 çç 1 + + 1÷÷
çè n ÷ø èç n ø÷
GO
1
( 2
deci lim n + n - n = .
n ¥
) 2
6. Să se arate că şirul x n +1 = 2 + x n , n ³ 1 , x 1 = 1 este convergent şi să se
calculeze limita şirului.
DA
Rezolvare. Şirul este crescător şi are termeni mai mici decât 2 (a se vedea
problemele rezolvate la monotonia şi mărginirea şirurilor). În cele ce urmează
demonstrăm că limita şirului este 2 .
xn - 2 1
PE
x n +1 - 2 = 2 + x n - 2 = , deci x n +1 - 2 < ⋅ x n - 2 şi astfel
2 + xn + 2 2
1 1
x n - 2 < n -1 x 1 - 2 = n -1 . Din această inegalitate rezultă că pentru
2 2
é æ 1 ÷öù
ŞI
n(e) = êlog 2 çç ÷ú + 1 are loc inegalitatea x n - 2 < e , " n ³ n(e) , deci lim x n = 2 .
ëê è e øûú n ¥
Din rezolvarea acestor probleme se vede foarte bine că folosirea definiţiei necesită în
unele cazuri o ingeniozitate şi o perspicacitate destul de mare. Astfel pentru a calcula
Ă
într-un mod eficace limitele şirurilor avem nevoie de proprietăţi cu ajutorul cărora
putem evita folosirea definiţiei ori de câte ori acest lucru este posibil. Din acest motiv
IC
în restul capitolului vom demonstra astfel de proprietăţi.

Exerciţii propuse
CT
Studiaţi convergenţa următoarelor şiruri, şi calculaţi limitele lor.

2n - 5 3 n2 - 1
a) an = ; b) an = ; c) an = 2 ;
7n + 3 4n - 1 n +1
DA
3n 2 + n - 5 2n - 3 3n 2 - n + 1
d) an = 2 ; e) an = 2 ; f) an = ;
n +n +1 5n + 1 6n + 1
12 + 22 + ... + n 2 12 + 22 + ... + n 2 13 + 23 + ... + n 3
DI
g) an = ; h) a n = ; i) an = ;
n2 n4 n4
3n + 1
j) an = ; k) an = n 2 ; l) an = n + 1 - n - 1 ;
2 ⋅ 3n - 1
RA
m) an = n 3 + n - n ; n) an = n 2 + 1 - n 2 - 1 .
Proprietăţi ale şirurilor

TU
1. În definiţia limitei, se cere numai existenţa numărului a pentru care orice veci-
nătate a acestui punct conţine termenii şirului (an )n ³1 cu excepţia unui număr finit de
termeni. Intuitiv acest număr a trebuie să fie unic (dacă există), deoarece două numere
I
diferite se pot separa cu ajutorul a două vecinătăţi. Demonstrăm unicitatea limitei.

ED
CĂ
Să presupunem că şirul (an )n Î* are două limite, şi anume a şi b cu a ¹ b .
GI
a -b
Dacă considerăm vecinătăţile punctelor a şi b de rază e = , atunci aceste
3
vecinătăţi sunt disjuncte. Pe de altă parte există n1(e) şi n2 (e) astfel ca toţi termenii
GO
æ b -a b - a ÷ö
şirului pentru care n ³ n1(e) să fie în vecinătatea çça - ,a + ÷ şi toţi
çè 3 3 ÷ø
termenii pentru care n ³ n2 (e) să fie în
DA
a- a a+ b-  b b+ x æ b -a b - a ö÷
Figura 37 vecinătatea ççb - ,b + ÷ . Cele două
çè 3 3 ø÷
vecinătăţi fiind disjuncte obţinem o contradicţie (ar trebui ca toţi termenii şirului
pentru care n ³ max (n1 (e) , n2 (e)) să fie în ambele intervale.
PE
Folosind un raţionament analog putem arăta că limita este unică şi în cazul în care nu
este finită. Astfel putem enunţa următoarea teoremă:
Teoremă. Dacă există limita unui şir, atunci este unică.
ŞI
2. Să studiem legătura dintre mărginirea unui şir şi convergenţa acestuia. În
exemplele precedente am văzut că există şiruri mărginite care nu sunt convergente (de
n
exemplu an = (-1) , n Î * ). Pe de altă parte toate şirurile convergente din aceste
Ă
exemple erau şi mărginite.

Să presupunem că (an )n ³1 este un şir convergent şi are limita a . În acest caz
IC
pentru " e > 0 există n(e) cu proprietatea an - a < e , dacă n > n(e) . Astfel în
afara vecinătăţii (a - e, a + e) şirul poate avea un număr finit de termeni. Dacă şirul
CT
are termen mai mare decât a + e , atunci fie M cel mai mare termen cu această
proprietate, în caz contrar M să fie a + e . În mod analog fie m cel mai mic termen
mai mic decât a - e , dacă există asemenea termen, şi a - e dacă nu există termen
DA
mai mic decât a - e . În consecinţă toţi termenii şirului sunt în intervalul [m, M ] , deci
şirul este mărginit. Astfel am demonstrat următoarea teoremă:
Teoremă. Orice şir convergent este mărginit.
DI
Această teoremă ne arată că mărginirea şirului este o condiţie necesară pentru

n
convergenţa acestuia. Pe de altă parte exemplul an = (-1) arată că mărginirea nu
este suficientă pentru convergenţă.
RA
3. Folosind şirurile (an )n ³1 şi (bn )n ³1 să construim şirul (cn )n ³1 cu ajutorul

relaţiilor c2n -1 = an , c2n = bn , adică:
a1, b1, a2 , b2 ,..., an , bn ,...
TU
Demonstrăm că dacă lim an = lim bn = a , atunci lim cn = a .

n ¥ n ¥ n ¥
Fie e > 0 un număr fixat. Din condiţiile date rezultă că există N 1(e) şi N 2 (e) cu
proprietatea an - a < e , pentru n > N 1(e) şi bn - a < e , pentru n > N 2 (e) . Astfel
I
ED
CĂ
{ }
ck - a < e , dacă k > 2 max N 1(e), N 2 (e) , deci pentru orice e > 0 există
GI
*
n(e) Î  astfel încât pentru orice k > n(e) are loc ck - a < e . În consecinţă
lim cn = a . Raţionamentul este analog şi în cazul în care limita nu este finită.
n ¥
GO
4. Considerăm şirul (an )n ³1 . Şirurile
a2 , a 4 ,..., a2n , ...; a1, a 3 , a5 ,..., a2n -1 , ...; a10 , a100 ,..., a10m , ...
se obţin din (an )n ³1 prin suprimarea unor termeni. Aceste şiruri le vom numi
DA
subşirurile şirului (an )n ³1 .
Definiţie. Şirul (ank ) este un subşir al şirului (an )n ³1 dacă
k ³1
1 £ n1 < n2 < n 3 < ... < nk < ...
PE
Primul termen al subşirului este an1 , al doilea termen este an2 , etc. Din definiţie
rezultă că nk ³ k , " k Î * .
æ1ö æ1ö 1
Considerăm şirul çç ÷÷ şi subşirul çç ÷÷ . După cum am văzut lim = 0 .
è n øn ³1 è 3n øn ³1
ŞI
n ¥ n
Este evident că limita subşirului este aceeaşi ca şi limita şirului. Este deci natural să ne
întrebăm dacă acest fenomen este general. Mai precis dacă lim an = a şi (ank ) este
n ¥ k ³1
Ă
un subşir al şirului (an )n ³1 , atunci lim ank = a .

k ¥
IC
Fie a Î  limita şirului şi să fixăm un e pozitiv. Conform presupunerii există

n(e) Î * astfel încât pentru orice n > n(e) are loc an - a < e . Astfel dacă
CT
k > n(e) , atunci datorită inegalităţii nk ³ k are loc şi inegalitatea ank - a < e . În
consecinţă are loc egalitatea lim ank = a . În cazul în care limita nu este finită,
k ¥
raţionamentul este analog, deci obţinem următoarea teoremă:
DA
Teoremă. Dacă şirul (an )n ³1 are limita a , atunci orice subşir al său are limita a .
Observaţie. Şi un şir divergent poate avea subşiruri convergente după cum se vede
n
din exemplul an = (-1) . Termenii de rang par respectiv cei de rang impar formează
DI
câte un subşir constant, deci şi convergent.

5. Considerăm şirul (an )n ³1 şi construim un alt şir prin adăugarea unor
termeni la începutul şirului. Astfel din şirul a1, a2 , a 3 ,..., an ,... construim şirul
RA
b1, b2 ,..., bk , a1, a2 ,..., an ,... .

Dacă lim an = a , atunci ce putem afirma despre convergenţa şirului construit? Fie V
n ¥
o vecinătate arbitrară a limitei a . Din condiţia an  a rezultă că şirul (an )n ³1 poate

TU
avea numai un număr finit de termeni în afara acestei vecinătăţi, deci şirul nou
construit poate avea cu cel mult k termeni mai mulţi în afara vecinătăţii V . Astfel şi
limita şirului nou construit este a .
I
ED
CĂ
Problemă rezolvată. Demonstraţi că dacă subşirurile (a2n )n ³1 şi (a2n -1 )n ³1 ale
GI
şirului (an )n ³1 sunt convergente şi au aceeaşi limită, atunci şirul (an )n ³1 este
convergent.
Demonstraţie. Fie l limita comună a şirurilor (a2n )n ³1 şi (a2n -1 )n ³1 . Pentru orice
GO
" e > 0 există numerele naturale n1 (e) şi n2 (e) astfel încât a2n - l £ e , dacă
n ³ n1(e) şi a2m -1 - l £ e , dacă m ³ n2 (e) . Astfel pentru n ³ max {n1(e), n2 (e)}
are loc an - l £ e , deci şirul (an )n ³1 este convergent şi are limita l .
DA
Probleme propuse
np
1. Demonstraţi că şirul an = sin , " n Î * este divergent.
2
PE
1 n 1
2. Studiaţi convergenţa şirului an = + (-1) , n ³ 1 .
n n
3. Demonstraţi că dacă subşirurile (a2n )n ³1 , (a2n -1 )n ³1 şi (a 3n )n ³1 ale şirului (an )n ³1
sunt convergente, atunci şirul (an )n ³1 este convergent.
ŞI
Operaţii cu şiruri convergente
2n 2 - 3n + 1
Într-unul din exemplele precedente am studiat şirul an = . Am scris
Ă
3n 3 - 1
2 3 1
- 2+ 3
IC
termenul general în forma an = n n n şi am demonstrat că limita şirului este 0 .

1
3- 3
n
CT
Considerând numai numărătorul, acesta se poate scrie ca şi suma şirurilor

æ 2 ÷ö æ3ö æ1ö
çç ÷ , çç 2 ÷÷ , çç 3 ÷÷ . Aceste şiruri au limita 0 , deci, dacă am putea calcula limita
è n øn ³1 è n øn ³1 è n øn ³1
unei sume în funcţie de limitele termenilor, atunci am avea un procedeu de calcul care
DA
æ1ö
să nu apeleze la vecinătăţi. Mai mult, am demonstrat că şirul çç ÷÷ are limita 0 .
è n øn ³1
2 1 1 3 1 1 1
Folosind această egalitate putem arăta că = +  0 ; = + +  0 ;
DI
n n n n n n n
3 3 1 1 1 1 1
= ⋅ 0; 3 = ⋅ ⋅ 0.
n2 n n n n n n
RA
Numărătorul poate fi descompus în mod similar; dacă considerăm numărul 3 ca şi

termenul general al şirului constant 3 , atunci acest şir este convergent şi are limita 3 .
1 1
Dacă 3  0 , atunci rezultă de aici că 3 - 3  3 ? În final dacă numărătorul are
n n
TU
limita 0 , iar numitorul limita 3 , atunci putem afirma că fracţia studiată are limita 0/3?
Aceste întrebări se pot formula în mod general astfel:
I
ED
CĂ
Fie (an )n ³1 şi (bn )n ³1 două şiruri convergente pentru care lim an = a şi lim bn = b
n ¥ n ¥
GI
( a, b Î  ). Rezultă de aici că
a) şirul (an + bn )n ³1 este convergent şi lim (an + bn ) = a + b ;
n ¥
GO
b) şirul (an ⋅ bn )n ³1 este convergent şi lim anbn = ab ;
n ¥
æa ö an a
c) pentru b ¹ 0 şirul çç n ÷÷÷ este convergent şi lim = ?
çè b ÷ø n ¥ b b
n n ³1 n
DA
Studiem aceste întrebări pe rând:
a) Pentru ca şirul (an + bn )n ³1 să fie convergent şi să avem
lim (an + bn ) = lim an + lim bn = a + b , considerăm un e > 0 fixat. Din condiţiile
n ¥ n ¥ n ¥
PE
lim an = a şi lim bn = b rezultă existenţa numerelor naturale N 1(e) şi N 2 (e) cu
n ¥ n ¥
e e
proprietăţile: an - a < dacă n > N 1(e) şi bn - b < , dacă n > N 2 (e) .
2 2
e e
Astfel an + bn - (a + b ) = (an - a ) + (bn - b ) £ an - a + bn - b < + = e ,
ŞI
2 2
dacă n > max{N 1(e), N 2(e)} , deci are loc următoarea teoremă:
Dacă lim an = a Î  şi lim bn = b Î  , atunci
Ă
n ¥ n ¥
lim (an + bn ) = lim an + lim bn = a + b .

IC
n ¥ n ¥ n ¥
b) Demonstrăm că dacă lim an = a Î  şi lim b n = b Î  , atunci

n ¥ n ¥
lim (anbn ) = lim an ⋅ lim bn = ab . Prin transformări simple putem scrie:

CT
n ¥ n ¥ n ¥
anbn - ab = anbn - abn + abn - ab = (an - a )bn + a (bn - b ) £

£ an - a ⋅ bn + a ⋅ bn - b .
DA
Pe de altă parte, din convergenţa şirului (bn )n ³1 rezultă mărginirea acestui şir, deci
există un număr real K > 0 cu proprietatea bn £ K pentru n = 1, 2, ... Dacă limita
şirului (an )n ³1 este diferită de 0 , atunci din lim an = a rezultă existenţa numărului
DI
n ¥
e
N 1(e) cu proprietatea că pentru orice n > N 1(e) avem an - a < şi din bn  b
2K
e
rezultă că există numărul natural N 2 (e) pentru care bn - b < , dacă n > N 2 (e) .
RA
2a
e e
Astfel avem anbn - ab £ an - a ⋅ K + a ⋅ bn - b < ⋅K + a ⋅ = e ,pentru
2K 2a
{ }
n > max N 1(e), N 2 (e) = N (e) .
TU
Dacă a = 0 , atunci a ⋅ bn - b = 0 , deci putem neglija acest termen din majorare şi

I
ED
CĂ
e e
astfel obţinem acelaşi rezultat: anbn - 0 £ an ⋅ K < ⋅ K = < e , pentru
2K 2
GI
n > N 1(e) . Pe baza acestor consideraţii rezultă că pentru orice e > 0 există N (e) cu
proprietatea anbn - ab < e pentru n > N (e) . Astfel are loc următoarea teoremă:
GO
Dacă lim an = a Î  şi lim bn = b Î  , atunci lim (anbn ) = lim an ⋅ lim bn = ab .
n ¥ n ¥ n ¥ n ¥ n ¥
c) Condiţia b ¹ 0 este esenţială după cum se vede din exemplul următor:

1 1 a æa ö
Dacă an = şi bn = 2 , atunci n = n , deci çç n ÷÷÷ nu este convergent.
DA
n n bn çè bn ÷ø
n ³1
b b
Dacă lim bn = b ¹ 0 , atunci pentru există N Î  cu proprietatea bn - b <
n ¥ 2 2
oricare ar fi n > N . Astfel bn ¹ 0 , pentru n > N .
PE
Schimbând un număr finit de termeni convergenţa nu se b
b- b b+ b2 x
2
modifică, deci putem presupune că lim bn ¹ 0 şi bn ¹ 0 , Figura 38
n ¥
* 1 1
" n Î  . Dacă reuşim să arătăm că lim = , atunci
ŞI
bn
n ¥ b
proprietatea c) se reduce la b), deoarece conform proprietăţii b) am avea lim an = a
n ¥
1 1 a 1 1 a
şi lim = , deci şi n = an ⋅  a ⋅ = .
Ă
n ¥ b b bn bn b b
n
æ1ö
IC
1 1
Studiem şirul çç ÷÷÷ . Vrem să arătăm că lim = .
çèbn ø÷ n ¥ b
n b
n ³1
Din condiţiile lim bn = b ¹ 0 şi bn ¹ 0 rezultă că există d > 0 cu proprietatea
CT
n ¥
bn ³ d , n Î * şi b ³ d ( d este minimul modulului termenilor care se află în afara

b
vecinătăţii de rază a numărului b . Pentru e > 0 fixat din condiţia lim bn = b
DA
2 n ¥
2 2 2
există N (ed ) astfel ca bn - b < e ⋅ d pentru orice n > N (ed ) . Astfel
1 1 b -b b -b 1
- = n < n 2 < 2 ⋅ ed 2 ,
DI
bn b bn ⋅ b d d
1 1
deci - < e , "n > N (ed 2 ) . În consecinţă sunt valabile următoarele teoreme:
bn b
RA
1 1 1
Dacă lim bn = b Î * şi bn ¹ 0 , " n Î * , atunci lim = = .
n ¥ n ¥ bn lim bn b
n ¥
*
Dacă lim an = a Î  , lim bn = b Î  şi bn ¹ 0, " n ³ 1 , atunci
TU
n ¥ n ¥
an lim an a
lim = n ¥ = .
n ¥ b lim bn b
n
I
n ¥
ED

A157 Part1

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

A157 Part1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CĂ

Criteriul raportului ................................................................................................65

Cazul de nedeterminare 1¥ ..................................................................................70

III. LIMITE DE FUNCŢII ............................................................................................91

Limita funcţiilor spre ¥ ...................................................................................96

Definiţia funcţiilor continue................................................................................113

V. FUNCŢII DERIVABILE .........................................................................................133

Continuitatea funcţiilor derivabile ......................................................................136

Derivate de ordin superior ..................................................................................150

Calculul puterilor unei matrice ...........................................................................267

Proprietăţile determinanţilor de ordin 2 şi 3 .............................................289

Transformări elementare .............................................................................310

Rezolvabilitatea sistemelor în caz general ..............................................................346

Intersecţia a două drepte în plan .........................................................................367

VI. INDICAŢII ŞI RĂSPUNSURI ...............................................................................400

Reamintim reprezentarea grafică a numerelor reale folosind o axă orientată şi

cadrul teoriei lui Galois abia în secolul XIX (între timp

cele ce urmează nu ne vom ocupa de acest aspect al constructibilităţii, ci vom

D. (a + b) ⋅ c = a ⋅ c + b ⋅ c , "a, b, c Î  (înmulţirea este distributivă faţă de adunare).

axiomele. Dacă a şi b sunt numere reale, atunci există x = b + (-a ) . Pe baza

Astfel x este într-adevăr o soluţie a ecuaţiei date.

Aplicând pe rând axiomele A3, A5 şi A4 rezultă x + 0 = b + (-a ) , x = b + (-a ) .

R3. Dacă a > b , c Î  , atunci a + c > b + c ;

majorant al mulţimii A , sau supremumul mulţimii A şi se notează cu sup A = H .

Proprietate. Dacă A este o mulţime mărginită inferior, atunci există un număr h

2. dacă k este un minorant al mulţimii A , atunci k £ h .

Demonstraţie. Considerăm mulţimea B = {x Î  -x Î A} . Dacă k este un

are loc h £ x ) (1)

a) Fie A o mulţime mărginită superior şi H = sup A . Din definiţia numărului H

x Î A pentru care x > H - e .

B este 5 , dar această mulţime nu are cel mai mare element.

A. Pentru orice două numere pozitive a şi b există un număr natural n cu

natural mai mare decât b .

partea întreagă a numărului real x şi se notează cu [x ] :

Cu ajutorul părţii întregi definim şi partea fracţionară a numărului x , notată cu {x } ,

Exemple. 1. Partea întreagă a numărului x = 2, 3 este [2, 3 ] = 2 şi partea

$q Î  cu a - 2 < q < b - 2 , de unde a < q + 2 < b , unde evident

există o infinitate de numere iraţionale.

Pentru a arăta această proprietate este necesar şi suficient să arătăm:

2. " e > 0 $ n Î * cu proprietatea <e.

1. Demonstraţi că dacă există expresiile din următoarele egalităţi ( A, B Ì  ), atunci

b) sup (A + B ) = sup A + sup B ;

d) sup (l ⋅ A) = l ⋅ sup A , unde l Î  + .

x Î[a ,b ] x Î[a ,b ] x Î[a ,b ]

b) min ( f (x ) + g(x )) ³ min f (x ) + min g(x ) ;

Inegalităţi similare au loc şi pentru minimul funcţiilor, respectiv infimumul şi

În clasele anterioare am definit noţiunea de funcţie reală cu variabilă reală.

injectivitate, surjectivitate, bijectivitate, convexitate, concavitate). Am trasat graficele

cu mijloacele analizei matematice.

Spunem că funcţia f : D Ì    este crescătoare (strict crescătoare) pe intervalul

Spunem că funcţia f : D Ì    este descrescătoare (strict descrescătoare) pe

este crescătoare sau descrescătoare pe I (respectiv strict crescătoare sau strict

x 1, x 2 Î I (x 1 < x 2 ) şi orice l Î [0, 1] avem

strict convexă, respectiv strict concavă.

Teoremă. (Jensen) Funcţia f : I   este convexă pe I , dacă şi numai dacă

Dacă A, B Ì  , atunci imaginea în sistemul cartezian a mulţimii

pentru x 1 ¹ x 2 , f (x 1 ) = f (x 2 ) ). Funcţiile din figurile 6 şi 7 sunt injective.

Dacă o funcţie este bijectivă, atunci orice dreaptă paralelă cu axa Ox

Observaţie. Orice funcţie strict monotonă este injectivă.

Figura 5 Figura 6 Figura 7

sa, atunci sunt adevărate următoarele proprietăţi:

a) Dacă f este monotonă, atunci f -1 este monotonă cu aceeaşi monotonie.

c) Dacă f este descrescătoare şi convexă (concavă) atunci f -1 este convexă (concavă)