STOICESCU MARIA STOIANOVICI DORU

CRISTEA DRAGOȘ

INVESTIGAŢII HIDRODINAMICE

Editura Universității Petrol-Gaze din Ploiești, 2022

2

2
PREFAȚĂ
4
 CUPRINS
1 INTRODUCERE ................................................................................................... 17
2 SCURT ISTORIC .................................................................................................. 19
3 PROPRIETĂȚILE FIZICE ALE MEDIILOR POROASE ŞI FLUIDELOR
CANTONATE ............................................................................................................... 21
3.1 Clasificarea rocilor .......................................................................................... 21
3.1.1 Rocile magmatice ...................................................................................... 21
3.1.2 Rocile metamorfice ................................................................................... 22
3.1.3 Rocile sedimentare .................................................................................... 23
3.2 Porozitatea ........................................................................................................ 24
3.3 Suprafața specifică .......................................................................................... 26
3.4 Permeabilitatea ................................................................................................ 27
3.5 Compresibilitatea............................................................................................. 29
3.6 Factorul de volum, Densitatea, Vâscozitatea dinamică, Coeficientul de
compresibilitate.......................................................................................................... 30
3.6.1 Factorul de volum al apei ......................................................................... 30
3.6.2 Densitatea apelor de zăcământ , vâscozitatea apei .................................. 30
3.6.3 Compresibilitatea apelor de zăcământ ..................................................... 30
3.6.4 Factorul de abatere de la legea gazelor perfecte ..................................... 30
3.6.5 Factorul de volum al gazelor .................................................................... 32
3.6.6 Densitatea gazelor .................................................................................... 33
3.6.7 Coeficientul de compresibilitate al gazelor .............................................. 33
3.6.8 Vâscozitatea gazelor ................................................................................. 33
3.6.9 Rația de soluție ......................................................................................... 34
3.7 Acumulări de hidrocarburi............................................................................. 37
3.7.1 Domuri si Anticlinale ................................................................................ 37
3.7.2 Dom de sare .............................................................................................. 38
3.7.3 Falii ........................................................................................................... 38
3.7.4 Neconformitate.......................................................................................... 38
3.7.5 Zăcăminte lenticulare ............................................................................... 38
3.8 Presiunea și temperatura de zăcământ .......................................................... 40
3.8.1 Presiunea normală .................................................................................... 40
3.8.2 Presiunea anormală .................................................................................. 41
3.8.3 Distribuția presiunii în zăcământ în timpul curgerii fluidului ................. 41
3.8.4 Temperatura de zăcământ ........................................................................ 43
5
 3.9 Metrologia manometrelor și dispozitivelor pentru măsurarea temperaturii
44
3.9.1 Parametrii metrologici statici ................................................................... 44
3.9.2 Parametrii metrologici dinamici .............................................................. 45
3.9.3 Metrologia indicatoarelor de temperatură ............................................... 47
3.9.4 Traductoare de presiune de capacitanță .................................................. 50
3.9.5 Traductoare de presiune de deformare/solicitare .................................... 50
3.9.6 Traductoare de presiune cu cuarț ............................................................. 52
3.10 Senzori de temperatură ................................................................................... 52
3.10.1 Traductoare mecanice .............................................................................. 52
3.10.2 Termistorii ................................................................................................ 53
3.10.3 Detectoare de temperatură cu rezistență (RTD)....................................... 53
3.11 Măsurarea presiunii și temperaturii prin fibră optică................................. 53
3.11.1 Obținerea datelor de presiune și temperatură de la talpa sondei ............ 53
3.11.2 Transportul dispozitivelor la talpa sondei ................................................ 54
4 TESTAREA HIDRODINAMICĂ DRILL STEAM TEST (DST) .................... 57
4.1 Drill Steam Test (DST) .................................................................................... 57
4.1.1 Planificarea testului DST.......................................................................... 60
4.1.2 Siguranța testării DST .............................................................................. 61
4.1.3 Lungimea intervalului de testare .............................................................. 61
4.1.4 Durata perioadei de testare ...................................................................... 61
4.1.5 Noroiul de foraj ........................................................................................ 61
4.1.6 Instrumente de testare ............................................................................... 62
4.2 Testarea presiunii prin cablu în gaură liberă ............................................... 65
4.2.1 Măsurători în timpul perforării ................................................................ 66
4.2.2 Instalații permanente de măsurare a presiunii ......................................... 66
4.3 Aplicații specifice și interpretare .................................................................... 67
4.3.1 Presiunea statică....................................................................................... 67
5 ANALIZA PROFILULUI PRESIUNE-ADÂNCIME ........................................ 73
5.1 Reprezentarea presiune vs. adâncime ........................................................... 73
5.1.1 Zăcăminte noi ........................................................................................... 74
5.1.2 Rezervoare dezvoltate/mature ................................................................... 77
5.1.3 Efectul presiunii capilare .......................................................................... 79
5.2 Testarea presiunii tranzitorii .......................................................................... 82

6
 5.2.1 Testele de productivitate ........................................................................... 82
5.2.2 Testele descriptive ..................................................................................... 82
5.2.3 Convoluția si deconvoluția presiune-debit ............................................... 82
5.2.4 Avantajele închiderii Downhole (la talpa sondei) .................................... 83
5.2.5 Teste multistrat ......................................................................................... 85
5.2.6 Teste tranzitorii de presiune prin cablu .................................................... 86
6 BAZELE MATEMATICE ALE CERCETĂRII HIDRODINAMICE A
ZĂCĂMINTELOR ....................................................................................................... 89
6.1 Introducere ....................................................................................................... 89
6.2 Tipuri de fluide ................................................................................................ 89
6.2.1 Fluide incompresibile ............................................................................... 90
6.2.2 Fluide ușor compresibile .......................................................................... 90
6.2.3 Fluide compresibile (gaze) ....................................................................... 90
6.3 Regimuri de mișcare ........................................................................................ 91
6.3.1 Regim staționar/constant .......................................................................... 91
6.3.2 Regim pseudostaționar/semistaționar....................................................... 92
6.3.3 Regim tranzitoriu/nestaționar ................................................................... 92
6.4 Geometria zăcământului ................................................................................. 93
6.4.1 Mișcarea radială....................................................................................... 93
6.4.2 Mișcarea lineară ....................................................................................... 94
6.4.3 Mișcarea sferică si emisferică .................................................................. 96
6.4.4 Modele de zăcământ ................................................................................. 97
6.4.5 Fluidele din zăcământ ............................................................................... 98
6.5 Ecuația de continuitate .................................................................................... 99
6.6 Ecuația lui Darcy: .......................................................................................... 102
6.7 Ecuații de stare............................................................................................... 102
6.8 Ecuațiile fundamentale ale mișcării fluidelor omogene prin medii poroase
103
6.8.1 Mișcarea lichidelor compresibile ........................................................... 103
6.9 Mișcarea tranzitorie a lichidelor compresibile ........................................... 109
6.9.1 Mișcarea radial plană tranzitorie........................................................... 109
6.10 Mișcarea gazelor în medii poroase ............................................................... 111
6.10.1 Ecuația difuziei pentru curgerea gazelor ............................................... 111
6.11 Mișcarea fluidelor multifazice ...................................................................... 116
7
 6.11.1 Mișcarea multifazică............................................................................... 116
7 CERCETAREA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI ÎN REGIM
STAȚIONAR DE MIȘCARE..................................................................................... 119
7.1 Lichide ............................................................................................................ 119
7.2 Gaze................................................................................................................. 122
7.3 Fluide multifazice .......................................................................................... 126
8 CERCETAREA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI ÎN REGIM
NESTAȚIONAR DE MIȘCARE ............................................................................... 128
8.1 Introducere ..................................................................................................... 128
8.2 Scopul testelor hidrodinamice ...................................................................... 129
8.2.1 Sonde de explorare ................................................................................. 129
8.2.2 Sonde de producție .................................................................................. 129
8.3 Cercetarea zăcămintelor la deschiderea sondelor ...................................... 129
8.3.1 Sonde extractive de lichide omogene ...................................................... 131
8.3.2 Sonde de gaze.......................................................................................... 136
8.3.3 Exemple ................................................................................................... 137
8.4 Cercetarea zăcămintelor prin închiderea sondelor .................................... 142
8.4.1 Sonde extractive de lichide omogene ...................................................... 142
8.4.2 Sonde extractive de gaze naturale .......................................................... 157
8.4.3 Sonde extractive de fluide multifazice .................................................... 160
9 TESTAREA SONDELOR DE GAZE ............................................................... 163
9.1 Testul izocronal .............................................................................................. 163
9.1.1 Introducere .............................................................................................. 163
9.1.2 Procedura și analiza testului izocronal .................................................. 163
9.1.3 Exemplu: Analiza testelor izocronale ..................................................... 167
9.2 Testele izocronale modificate ........................................................................ 175
9.2.1 Procedura și analiza testelor izocronale modificate .............................. 175
10 TESTE DE INVESTIGARE HIDRODINAMICĂ DE INTERFERENȚĂ 179
10.1 Estimarea presiunii inițiale de zăcământ .................................................... 179
10.2 Teste de interferență care necesită oprirea sondelor.................................. 181
10.3 Teste de interferență care nu necesită oprirea sondelor ............................ 183
10.4 Evaluarea limitelor unităților hidrodinamice ............................................. 183

8
 10.4.1 Sondă situată în apropierea unei bariere impermeabile (falie etanșă) .. 183
10.4.2 Sondă situată echidistant față de două limite impermeabile poziționate la 90º
185
10.4.3 Sondă situată echidistant față de trei limite impermeabile ortogonale
(dreptunghi deschis) ............................................................................................ 185
10.4.4 Sondă situată in centrul unui pătrat ....................................................... 186
11 FOLOSIREA DATELOR DE PRODUCȚIE ÎN EVALUAREA
PARAMETRILOR FIZICI AI ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI ........ 187
12 CURBELE ETALON ...................................................................................... 191
12.1 Aspecte generale ............................................................................................ 191
12.2 Curba etalon Gringarten .............................................................................. 197
12.2.1 Testarea hidrodinamică la deschidere ................................................... 200
12.2.2 Testul de restabilire a presiunii .............................................................. 202
12.2.3 Reprezentarea curbelor etalon Gringarten ............................................ 207
12.2.4 Interpretarea curbelor etalon Gringarten .............................................. 207
12.3 Avantajele și dezavantajele curbelor etalon ................................................ 208
13 INTERPRETAREA TESTELOR DE SONDĂ-CONCLUZII GENERALE
209
13.1 Introducere ..................................................................................................... 209
13.2 Tipuri de teste de sondă ................................................................................ 209
13.2.1 Teste de livrabilitate vs. Teste tranzitorii ............................................... 209
13.2.2 Teste Multisondă vs. Teste cu o singură sondă ...................................... 209
13.2.3 Teste de scădere a presiunii-la deschidere vs. Teste de restabilire a
presiunii-prin închidere ....................................................................................... 210
13.2.4 Teste in sonde de explorare vs. Teste in sonde mature/dezvoltate ......... 210
13.3 Aplicații și obiectivele interpretării testelor de sondă ................................ 211
13.3.1 Perioada de explorare ............................................................................ 211
13.3.2 Perioada caracterizarii rezervorului ...................................................... 211
13.3.3 Perioada de producție/extracție ............................................................. 212
14 BIBLIOGRAFIE .............................................................................................. 213

9
Lista figurilor

Figura 2-1: Edwin Drake, în dreapta, alături de prietenul său Peter Wilson din Titusville,
Pennsylvania, în fața primei sonde de țiței din SUA (Fotografie prin amabilitatea Drake
Well Museum) ................................................................................................................. 19
Figura 3-1: Tipuri de roci magmatice ............................................................................. 22
Figura 3-2: Tipuri de roci metamorfice ........................................................................... 23
Figura 3-3: Tipuri de roci sedimentare............................................................................ 24
Figura 3-4: Tipuri de porozitate și pori ........................................................................... 26
Figura 3-5: Porozitatea intergranulară ............................................................................ 26
Figura 3-6: Definiția unității de măsură a permeabilității, Darcy ................................... 28
Figura 3-7: Efectul mărimii granulelor asupra permeabilității ....................................... 28
Figura 3-8: Forma tipică a factorului de volum pentru gaze în funcție de presiune ....... 32
Figura 3-9: Conceptul de gaze in soluție pentru un zăcământ nesaturat ......................... 34
Figura 3-10: Forma tipică a rației de soluție ................................................................... 35
Figura 3-11: Forma tipică a curbei factorului de volum al țițeiului ................................ 36
Figura 3-12: Zăcământ anticlinal tipic ............................................................................ 37
Figura 3-13: Domul și bazinul ........................................................................................ 38
Figura 3-14: Acumularea de hidrocarburi asociată cu un dom de sare ........................... 39
Figura 3-15: Capcană formată de o falie ......................................................................... 39
Figura 3-16: Petrolul și gazele prinse sub o neconformitate ........................................... 39
Figura 3-17: Limitele superioare ale zăcământului formate prin schimbarea
permeabilității unui nisip................................................................................................. 40
Figura 3-18: Distribuția normală a presiunii de la suprafață prin zăcământ ................... 41
Figura 3-19: Profilul presiunii în funcție de distanța de la gaura de sondă..................... 42
Figura 3-20: Definirea gradientului geotermic mediu .................................................... 43
Figura 3-21: Rutină de timp programată pentru un test de calibrare a manometrului .... 46
Figura 3-22: Manometrul Amerada ................................................................................ 49
Figura 3-23: ???............................................................................................................... 49
Figura 3-24: Traductoare de presiune de capacitanță ..................................................... 50
Figura 3-25: Măsurarea presiunii cu traductoare de presiune de deformare/solicitare ... 51
Figura 3-26: Construcția și funcționarea traductoarelor de presiune de deformare
/solicitare ......................................................................................................................... 51
Figura 3-27: Măsurarea presiunii cu traductoare de presiune de deformare/solicitare ... 52
Figura 3-28: Traductor de presiune tip Quartz Bourdon, stabilit in poziție în sus și în jos
......................................................................................................................................... 52
Figura 4-1: DST: Testarea hidrodinamica Drill Steam Test ........................................... 58
Figura 4-2: DST: Efectuarea testului, diagrame presiune, debit în funcție de timp ........ 58
Figura 4-3: DST: Diagrame presiune, debit în funcție de timp ....................................... 59

10
Figura 4-4: DST: instrumente de testare cu packer recuperabil ...................................... 59
Figura 4-5: DST în sonda verticală ................................................................................. 60
Figura 4-6: DST: Profilul presiunii în timpul testării...................................................... 60
Figura 4-7: DST: Garnitura instrumentului Drill Stem Test ........................................... 62
Figura 4-8: Garnitura instrumentului Drill Stem Test..................................................... 63
Figura 4-9: DST: Garnitura instrumentului Drill Stem Test cu două packere straddle .. 63
Figura 4-10: Garnitura instrumentului DST Straddle ..................................................... 64
Figura 4-11: Componentele dispozitivului introdus cu cablu ......................................... 66
Figura 4-12: Citirea unei înregistrări pe o perioadă de 80 de zile realizată cu un dispozitiv
permanent ........................................................................................................................ 67
Figura 4-13: Indicele de productivitate, PI, al unui zăcământ cu un singur strat productiv
......................................................................................................................................... 69
Figura 4-14: Analiza SIP a unui zăcământ multistratificat cu patru strate cu curgere
transversală ...................................................................................................................... 71
Figura 5-1: Influența numărului de puncte și a grosimii formațiunii asupra erorii statistice
la determinarea gradientului real de presiune ................................................................. 73
Figura 5-2: Reprezentarea presiunii de zăcământ (a formațiunii) vs. presiunea noroiului
de foraj (hidrostatică) ...................................................................................................... 74
Figura 5-3: Tipuri de fluide și contactele lor într-un zăcământ nou ............................... 75
Figura 5-4: Detectarea barierelor de permeabilitate........................................................ 76
Figura 5-5: Extrapolarea gradienților de presiune la nivelurile contactelor fluidelor ..... 77
Figura 5-6: Profilul de presiune al unei sonde într-o arie dezvoltată .............................. 78
Figura 5-7: Corelația hidraulică între două sonde ........................................................... 78
Figura 5-8: Reprezentări presiuni-adâncime și profile de presiune capilară-rezervoare
udate de apă ..................................................................................................................... 80
Figura 5-9: Reprezentări presiuni-adâncime și profile de presiune capilară-rezervoare
udate de țiței .................................................................................................................... 81
Figura 5-10: Date de presiune și viteza de rotație într-un test de schimbare a treptei de
debit ................................................................................................................................. 84
Figura 5-11: Interpretarea datelor de testare din Figura 5-10 ......................................... 84
Figura 5-12: Presiuni comparate ale testului de restabilire cu închidere la suprafața și in
gaura de sondă ................................................................................................................. 84
Figura 5-13: Proiectare tipică pentru un test multidebit cu trei strate (PL = înregistrarea
producției) ....................................................................................................................... 85
Figura 6-1: Variația volumului în funcție de presiune .................................................... 91
Figura 6-2: Variația densității în funcție de presiune ...................................................... 91
Figura 6-3: Variația presiunii în funcție de timp. Regimuri de curgere. ......................... 92
Figura 6-4: Variația presiunii în funcție de timp. Regimuri de curgere. ......................... 93
Figura 6-5: (a)-Mișcarea radială ideală înspre gaura de sonda; (b)- Mișcarea radială ?? 93
Figura 6-6: Mișcarea radială ?? ....................................................................................... 94

11
Figura 6-7: (a)-Schema mișcării lineare; (b)- Mișcarea lineară ideală într-o fractură
verticală ........................................................................................................................... 94
Figura 6-8: (a)-Curgere liniară strat-fisură; (b)- Curgere biliniară ................................. 95
Figura 6-9: (a)-Fracturare hidraulică; (b)- Fisuri naturale ce intersectează gaura de sondă
......................................................................................................................................... 95
Figura 6-10: ??? Mișcarea lineară ................................................................................... 95
Figura 6-11: (a), (b)-Mișcarea sferică datorată intervalului perforat limitat;.................. 96
Figura 6-12: (a), (b)-Mișcarea semisferică într-o sondă parțial penetrantă .................... 96
Figura 6-13: Porozitate duală .......................................................................................... 97
Figura 6-14: Permeabilitate dublă???.............................................................................. 97
Figura 6-15: Curgere radială ........................................................................................... 98
Figura 6-16: Curgere lineară ........................................................................................... 98
Figura 6-17: Domeniu de control microscopic ............................................................... 99
Figura 6-18: Domeniu de control microscopic: A- coordonate cilindrice; B – coordonate
sferice .............................................................................................................................. 99
Figura 6-19: Model radial pentru ilustrarea ecuației de continuitate ............................ 101
Figura 6-20: Valorile factorului de formă CA pentru diferite forme ale suprafeței de drenaj
și poziții ale sondei ........................................................................................................ 108
Figura 6-21: Graficul funcției integrale exponențiale pentru valori ale argumentului
cuprinse între 0,001 și 1,5 ............................................................................................. 110
Figura 6-22: Produsul µZ este constant la presiuni scăzute. ......................................... 113
Figura 6-23: Termenul p/μZ este considerat constant la presiune ridicată (p>3000 psia)
....................................................................................................................................... 114
Figura 6-24: Proces pentru obținerea skin-ului ‘adevărat’ din factorul de skin aparent
....................................................................................................................................... 116
Figura 7-1: Determinarea indicelui de productivitate ................................................... 121
Figura 7-2: Determinarea constantelor A și B .............................................................. 123
Figura 8-1: Istoricul debitului si presiunii pentru un test la deschidere ........................ 130
Figura 8-2: Perioadele curbei de declin al presiunii...................................................... 131
Figura 8-3: Curba declinului de presiune ...................................................................... 133
Figura 8-4: Curba de declin a presiunii - perioada nestaționară, sonde extractive de lichide
omogene ........................................................................................................................ 133
Figura 8-5: Curba de declin a presiunii - perioada semistaţionară, sonde extractive de
lichide omogene ............................................................................................................ 135
Figura 8-6: Reprezentarea grafică ps = f(t) în scară semilog ........................................ 140
Figura 8-7: Liniarizarea graficului ps = f(t) .................................................................. 140
Figura 8-8: Reprezentarea grafică ps = f(t) în coordonate carteziene (Exemplu) ......... 141
Figura 8-9: Liniarizarea graficului ps = f(t) pentru mișcarea semistaţionară (Exemplu)
....................................................................................................................................... 141
Figura 8-10: Factorul de formă obținut (Exemplu) ....................................................... 141

12
Figura 8-11: Tabelul coeficientului de formă, Dietz (Exemplu) ................................... 142
Figura 8-12: Variația debitului și presiunii în timpul testului la închidere ................... 143
Figura 8-13: Variația debitului și presiunii în timpul testului la închidere, reprezentate pe
același grafic.................................................................................................................. 143
Figura 8-14: Variația presiunii în timpul testului la închidere, cu evidențierea momentului
închiderii ....................................................................................................................... 143
Figura 8-15: (a)-Suprapunerea în raport cu timpul pentru debit, (b)- pentru presiune . 145
Figura 8-16: Diagrama Horner - relații inverse............................................................. 146
Figura 8-17: Diagrama Horner - relații inverse............................................................. 146
Figura 8-18: Curba de restabilire a presiunii................................................................. 149
Figura 8-19: Curba de refacere a presiunii .................................................................... 149
Figura 8-20: Curba de refacere a presiunii .................................................................... 150
Figura 8-21: ????? Curba de restabilire a presiunii ....................................................... 151
Figura 8-22: ???Obținerea corectă a variației liniare .................................................... 153
Figura 8-23: Evidențierea duratei de înmagazinare ...................................................... 153
Figura 8-24: ? ................................................................................................................ 155
Figura 8-25: ? ................................................................................................................ 155
Figura 8-26: ? ................................................................................................................ 156
Figura 8-27: ? ................................................................................................................ 156
Figura 8-28: ?? .............................................................................................................. 159
Figura 9-1: Istoricul presiunii si debitului într-un test izocronal obișnuit .................... 166
Figura 9-2: Istoricul presiunii si debitului într-un test izocronal ?................................ 166
Figura 9-3: Istoricul presiunii si debitului într-un test izocronal .................................. 166
Figura 9-4: Analiza Rawlins-Schellhardt – fără punctul curgerii stabilizate ................ 169
Figura 9-5: Analiza Rawlins-Schellhardt – cu punctul curgerii stabilizate .................. 169
Figura 9-6: Analiza Rawlins-Schellhardt ...................................................................... 169
Figura 9-7: Analiza rezultatelor Rawlins-Schellhardt................................................... 170
Figura 9-8: Analiza rezultatelor Rawlins-Schellhardt................................................... 171
Figura 9-9: Analiza Houpeurt a datelor testului izocronal ............................................ 173
Figura 9-10: Analiza Houpeurt a datelor testului izocronal .......................................... 173
Figura 9-11: Analiza Houpeurt a rezultatelor testelor izocronale ................................. 174
Figura 9-12: Analiza Houpeurt a rezultatelor testelor izocronale ................................. 174
Figura 9-13: Istoricul presiunii și debitului unui test izocronal modificat tipic ............ 175
Figura 10-1: Rata de producție a sondei active și presiunea în sonda de observare într-un
test de interferență ......................................................................................................... 179
Figura 10-2: Influența căderii de presiune de interferență asupra curbei de refacere a
presiunii ......................................................................................................................... 182
Figura 10-3: Curba etalon (funcția integral exponențială) ............................................ 182
Figura 10-4: Sondă în apropierea unei falii etanșe ........................................................ 184

13
Figura 10-5: Sondă amplasată echidistant față de doua limite impermeabile poziționate la
90º.................................................................................................................................. 185
Figura 10-6: Sondă situată echidistant față de trei limite impermeabile ortogonale
(dreptunghi deschis) ...................................................................................................... 186
Figura 10-7: Sondă situată în centrul unui pătrat .......................................................... 186
Figura 11-1: Metoda grafică.......................................................................................... 188
Figura 11-2: Raza de drenaj (influență) a sondelor productive..................................... 190
Figura 11-3: Reprezentarea grafică a celor două funcții ΔpM1 = f(r) si ΔpM2 = f(r) ..... 190
Figura 12-1: Conceptul de curbă etalon ........................................................................ 193
Figura 12-2: Curbe etalon tip Gringarten, tipuri de curbe pentru o singură sondă cu skin
și rezervor infinit (Type curves for a single well with skin and wellbore storage in an
infinite reservoir) ........................................................................................................... 194
Figura 12-3: Curbe etalon tip Ramey ............................................................................ 194
Figura 12-4: Curbe etalon tip Mc Kinley ...................................................................... 195
Figura 12-5: Curbe etalon tip... (from Bourdet et al., World Oil, May, 1983, reprinted by
permission of Gulf Publishing Company, Houston, TX) .............................................. 195
Figura 12-6: . Ilustrarea calitativă a variației presiunii adimensionale pentru o sondă într-
un zăcământ infinit, în absența efectelor de înmagazinare și skin; Soluția integral-
exponențială .................................................................................................................. 196
Figura 12-7: Curbe etalon cu efect skin (Bourdet, 1983).............................................. 198
Figura 12-8: Curbe etalon cu efect de înmagazinare și skin (Bourdet, 1983) ............... 199
Figura 12-9: Curbe etalon Gringarten cu efect de înmagazinare și skin ....................... 199
Figura 12-10: ???? ......................................................................................................... 201

Lista tabelelor

Tabelul 9-1: Datele testului de cercetare la deschidere ................................................. 138

Tabelul 9-2: Datele sondei și zăcământului .................................................................. 138
Tabelul 10-1: Datele testelor izocronale ....................................................................... 168
Tabelul 10-2: ???? ......................................................................................................... 170
Tabelul 10-3: Exponenții de livrabilitate determinați prin metoda de analiză a regresiei
....................................................................................................................................... 170
Tabelul 10-4: ????Funcțiile... ........................................................................................ 173
Tabelul 10-5: ??? ........................................................................................................... 174

14
15
16
1 INTRODUCERE
Fiecare zăcământ de hidrocarburi este un activ valoros. Pentru a se asigura cea mai bună
rentabilitate posibilă, nu doar în ceea ce privește factorii comerciali, deși aceștia sunt în
mod clar motorul dezvoltării, este important să se cunoască cât mai mult posibil despre
fiecare zăcământ.
Acesta prezintă întotdeauna un aspect conceptual, deoarece nu putem vedea fizic
zăcământul în cauză.
Din fericire, instinctul de pionierat și mințile curioase ale omenirii au dezvoltat câteva
tehnici ingenioase pentru a ajuta la obținerea de date valoroase care, la rândul lor, dezvoltă
o imagine descriptivă sau un model simulat al zăcământului în cauză. Tehnici, cum ar fi:
• Achiziția de date seismice
• Carotajul electric
• Analiza de carote
• Analizele PVT
• Investigațiile hidrodinamice
Pentru a numi numai câteva, au devenit științe în sine și toate furnizează date valoroase
care ajută la construirea modelului de zăcământ și, astfel, ajută la dezvoltarea celei mai
eficiente strategii de gestionare a activului (asset-ului).
Investigarea hidrodinamica a sondei este diferită de majoritatea tehnicilor de analiză,
deoarece necesită ca zăcământul să fie într-o stare dinamică, spre deosebire de starea
statică, pentru a declanșa răspunsurile necesare pentru modelarea matematică.
Obiectivul acestui curs este să dezvolte o înțelegere de bază a metodologiei de testare a
sondelor și a tehnicilor de interpretare asociate.
Pentru a realiza acest lucru, este necesară o revizuire a unora dintre elementele de bază
fundamentale ale ingineriei de petrol pentru a dezvolta principiile esențiale necesare
ulterior.
Tehnicile si metodologiile aplicate în interpretarea testelor de sonda vor fi păstrate într-o
formă simplă, evitând analiza matematică complicată acolo unde este posibil.
Testarea sondei este o operațiune costisitoare care implică resurse și logistică
semnificative.
Ca atare, întotdeauna, conducerea companiilor solicită o justificare detaliată înainte de a

17
acorda aprobarea oricărui buget pentru testarea sondelor și este adesea esențial să se
evidențieze rentabilitatea investiției.
Datele corecte de testare a sondelor pot dezvălui informații extrem de valoroase care, la
rândul lor, conduc la un management eficient al zăcămintelor.

18
2 SCURT ISTORIC
Combustibilii fosili au fost folosiți de om de generații.
Revoluția industrială de la începutul secolului al XIX-lea a creat o mare cerere de
combustibil pentru a aproviziona industriile emergente, iar schimbările sociale
corespunzătoare au cerut combustibil și iluminat pentru casele celor bogați.
Inițial, uleiul (înlocuitorul de petrol) a fost obținut în principal prin vânătoarea de balene
și de alte animale grase, însă, disponibilitatea depozitelor de țiței de la suprafață a creat o
emoție specifică în rândul comunității științifice.
Primul puț comercial de petrol a fost forat lângă Oil Creek, Pennsylvania, de colonelul
Edwin L. Drake în 1859, ceea ce a marcat nașterea industriei petroliere moderne.

Figura 2-1: Edwin Drake, în dreapta, alături de prietenul său Peter Wilson din Titusville,
Pennsylvania, în fața primei sonde de țiței din SUA (Fotografie prin amabilitatea Drake
Well Museum)

Tehnicile de testare a sondelor au fost aplicate pentru prima dată la începutul anilor 1920,

19
şi au constat în efectuarea unor măsurători simple de presiune folosind un tub Bourdon și
un aranjament cu stilou, similar cu manometrele americane mecanice care rulează și
astăzi.
Tehnicile de analiză timpurie au fost prezentate de Muskat în anii 1930 și, mai târziu, în
anii 1950 în lucrările lui Miller, Dyes, Hutchinson și Horner.
Au fost dezvoltate treptat instrumente și tehnici de testare mai avansate, însă apariția
dispozitivelor de înregistrare electronică la începutul anilor 1970 și a sistemelor
computerizate la începutul anilor 1980 au stabilit noi standarde în achiziția de date și în
tehnicile de interpretare.

20
3 PROPRIETĂȚILE FIZICE ALE MEDIILOR POROASE ŞI
FLUIDELOR CANTONATE
3.1 Clasificarea rocilor
Rocile sunt în general clasificate în trei grupe:
• Magmatice
• Metamorfice
• Sedimentare

3.1.1 Rocile magmatice

cuprind 95 % din scoarța terestră. Ele provin din solidificarea materialului topit care
provine de sub suprafața pământului. Se formează prin răcirea şi consolidarea magmelor
fluide din interiorul Pământului, fie în profunzimea scoarței, fie în apropiere de suprafața
scoarței sau chiar la suprafața ei.
Solidificarea magmei depinde de:
• Temperatură
• Presiune şi
• Agenții mineralizatori, reprezentați de vapori de apă supraîncălziți, CO2, H2S, Cl,
F, N, NH3, B etc.
Proprietățile rocilor care rezultă în urma acestui proces, depind de natura magmei şi de
acțiunea combinată a celor trei categorii de factori.
În funcție de locul unde se produce consolidarea magmei se deosebesc trei categorii de
roci magmatice:
• Intrusive (plutonice, abisice), rezultate prin consolidarea magmei în interiorul
scoarței terestre.
• Filoniene (schizolitice, subvulcanice), rezultate prin consolidarea magmei pe căile
de acces spre suprafață.
• Vulcanice (efuzive), rezultate prin consolidarea magmei la suprafața scoarței
terestre.
Rocile magmatice vulcanice au adesea o textură sticloasă, deoarece prin răcirea rapidă a
magmei nu este timp pentru formarea cristalelor.
Rocile magmatice plutonice se formează în magme intruzive de răcire mai lentă, existând
timpul necesar, astfel încât atomii să se aranjeze într-o structură cristalină.

21
Figura 3-1: Tipuri de roci magmatice

3.1.2 Rocile metamorfice

se formează prin transformarea rocilor preexistente sedimentare sau magmatice, sub
acțiunea factorilor endogeni. Aceste transformări fizico-chimice care au loc la adâncimi
variate, ca urmare a noilor condiții ce se stabilesc în aceste zone şi care duc la modificarea
compoziției mineralogice, a structurii şi a texturii rocilor, sunt cunoscute sub denumirea
de metamorfism.
Rocile magmatice suferă procese de metamorfism la scăderea temperaturii şi creșterea
presiunii, iar cele sedimentare se metamorfozează la o creștere atât a temperaturii cât şi a
presiunii.
Factorii metamorfici fundamentali, care determină şi influențează transformarea şi
adaptarea mecanică şi chimică a rocilor în procesul de metamorfism, sunt:
• Căldura
• Presiunea litostatică
• Presiunea orientată – stres şi
• Agenții mineralizatori.
Petrolul și gazele nu se găsesc de obicei în rocile magmatice sau metamorfice, deoarece
ambele sunt atât de neporoase încât hidrocarburile nu se pot acumula sau extrage din ele.
Cele câteva excepții apar atunci când hidrocarburile s-au infiltrat din formațiunile
sedimentare din apropiere prin fisuri și fracturi.

22
Figura 3-2: Tipuri de roci metamorfice

3.1.3 Rocile sedimentare

sunt depozite de substanțe cristalizate sau amorfe, rezultate:
• în urma proceselor de dezagregare sau alterare fizico-chimică a rocilor magmatice,
metamorfice sau chiar sedimentare preexistente, sub acțiunea unor factori
geologici externi (apă, vânt, gheață, temperatură, organisme).
• prin precipitarea chimică a substanțelor din soluții apoase.
• prin transformarea sau acumularea resturilor organice sub acțiunea organismelor
animale sau vegetale.
Rocile sedimentare, datorită faptului că se formează la suprafața scoarței terestre sub
acțiunea factorilor geologici externi, poartă denumirea de roci exogene. Rocile
sedimentare reprezintă 75% din suprafața scoarței terestre, dar numai 5% din volumul
acesteia.
Totalitatea proceselor care conduc la formarea sedimentelor şi a rocilor sedimentare
poartă denumirea de litogeneză.
În formarea rocilor sedimentare se disting următoarele patru faze mai importante,
prezentate în ordine cronologică:
1. Alterarea sau dezagregarea rocilor preexistente sub acțiunea agenților geologici
externi.
2. Transportul materialului dezagregat sub influenta diferiților agenți de transport -
apă, vânt, ghețari.
3. Sedimentarea acestui material în regiunile scufundate ale scoarței - bazine de
sedimentație.
4. Diageneza materialului sedimentar pentru a da naștere la roci sedimentare
definitive.
Consolidarea nisipurilor, nămolurilor, pietricelelor/prundișurilor și argilelor prin
presiunea a mii de metrii de sedimente de deasupra și cimentarea prin precipitare din apele
percolante acționează pentru a transforma aceste materiale în gresii, conglomerate etc.

23
Rocile sedimentare sunt clasificate în două grupe:
• Clastice (roci de origine detritică sau resturi din roci mai vechi), cum ar fi gresie,
siltstone și șisturi.
• Ne-clastice (roci de origine biochimică sau de precipitație chimică), cum ar fi
calcar, dolomit și argile.
Pentru a forma un zăcământ comercial de hidrocarburi, o formațiune geologică trebuie să
posede trei caracteristici esențiale:
• Spațiu gol suficient pentru a conține hidrocarburi (porozitate).
• Conectivitate adecvată a acestor spații poroase pentru a permite transportul pe
distanțe mari (permeabilitate).
• Capacitate de a capta cantități suficiente de hidrocarburi pentru a preveni migrația
ascendentă.

Figura 3-3: Tipuri de roci sedimentare

3.2 Porozitatea
Porozitatea este proprietatea mediilor poroase de a prezenta spații lipsite de materie
solidă, numite pori. Se caracterizează prin coeficientul de porozitate volumică, m, care
prin definiție este raportul dintre volumul porilor V p şi volumul brut Vb al domeniului
ocupat de roca poroasă, conform relației:

𝑉𝑃 𝑉𝑠 (3.1)
𝑚= =1−
𝑉𝑠 𝑉𝑏
𝜌𝑏 (3.2)
𝑚=
𝜌𝑠

După modul de formare, porozitatea se clasifică în porozitate:

• primară

24
 • secundară
Porozitatea primară este porozitatea depozitelor de sedimente rezultată în urma proceselor
de compactare şi cimentare, iar porozitatea secundară este rezultatul proceselor geologice
suportate de roci.
Coeficientul de porozitate volumică (porozitatea), determină capacitatea de acumulare a
fluidelor în roca colectoare. În acest sens, porozitatea absolută (definită prin intermediul
volumului total al porilor) are importantă redusă în raport cu porozitatea efectivă (definită
prin intermediul volumului porilor intercomunicanți).
Rocile colectoare reale prezintă o structură complexă şi pot prezenta o porozitate ce
variază între 5 – 40% cu observația că valorile mari corespund rocilor necimentate.
Porozitatea are valori cuprinse între:
• 30-40% pentru nisipurile neconsolidate
• 10-30% pentru gresii particularizându-se în cazul gresiei de Kliwa la valori situate
între 10-20%
Spațiile goale din rocile zăcământului sunt, în cea mai mare parte, spațiile intergranulare
dintre particulele sedimentare. Așa cum s-a văzut, porozitatea este definită ca procentul
sau fracțiunea reprezentata de spațiul gol față de volumul brut al rocii.
În timp ce proporția spațiului gol poate fi calculată pentru aranjamentele regulate formate
din sfere uniforme (Figura 3-4), aranjamentele din zăcămintele reale sunt mult mai
complexe și afectate de mai mulți parametri diferiți.
În acest caz, măsurătorile se fac fie în laborator pe probe de carotă, simulând condițiile
de zăcământ care sunt cât mai aproape posibil de situația reala, sau in-situ prin intermediul
seturilor de carotaje geofizice precum: Neutron, Density și Sonic.
Procesele de după sedimentare (cimentare, recristalizare, dezagregare, fracturare etc.) pot
modifica substanțial proporția și distribuția spațiului porilor. În ingineria de zăcământ,
interesează doar porozitatea interconectată sau efectivă, deoarece aceasta este singura
care poate contribui la curgere. Spațiile porilor prezente inițial, dar ulterior izolate prin
cimentare sau recristalizare, nu prezintă nici un interes.
Porozitatea primară se referă la spațiile goale rămase după sedimentarea granulelor din
matrice și, prin urmare, este o porozitate a matricei.
Porozitatea secundară este aportul adus de adâncituri, insecte, fracturi și alte
discontinuități din volumul brut al matricei. Contribuția porozității secundare la
porozitatea totală este în general mică, dar poate duce la o creștere dramatică a ușurinței
cu care hidrocarburile curg prin rocă.
Din punctul de vedere al ingineriei de zăcământ, factorul distinctiv între porozitatea
primară și cea secundară nu este modul de apariție, ci capacitatea de curgere foarte diferită
în care este prezent un sistem de porozitate secundară interconectat.
Acesta este cunoscut ca un sistem cu dublă porozitate. În lumea reală a zăcământului,
acest caz este adesea întâlnit și se poate vedea cu ușurință cât de repede modelele simulate
pot deveni complexe.

25
Din fericire, în lumea modelării matematice sunt făcute anumite ipoteze practice pentru a
ajuta la separarea acestei abordări complexe și pentru a se potrivi cel mai bine realitatea
cu un model viabil.

Figura 3-4: Tipuri de porozitate și pori

Figura 3-5: Porozitatea intergranulară

3.3 Suprafața specifică

Suprafața specifică este definită ca suprafață cumulată a tuturor particulelor minerale care
alcătuiesc un volum brut de 1m3 rocă (As).
Pentru a face față unor necesități de rezolvare a problemelor de interacțiune a fluidelor cu
roca, se mai distinge suprafața specifică a rețelei de canale capilare notată cu A c, aria
particulelor dintr-un volum de rocă, ce prezintă un volum de pori, de 1m3.
Între mărimile Ab, Am şi Ac există relațiile:

𝐴𝑠 = (1 − 𝑚)𝐴𝑚 = 𝑚𝐴𝑐 (3.3)

26
 1−𝑚 (3.4)
𝐴𝑐 = 𝐴𝑚
𝑚

Rocile colectoare de petrol prezintă suprafețe specifice în gama 0,2-100 ha/m3 iar cele
gazeifere, în gama 1-10000 ha/m3 (1 ha/m3 =10000 m-1).

3.4 Permeabilitatea
Permeabilitatea este proprietatea mediului poros de a permite mișcarea oricărui fluid prin
el sub acțiunea unui gradient de presiune, în condițiile în care mediul poros este saturat
integral cu acel fluid.
De fapt este o componentă a conductivității unui fluid în mediu poros, pusă în evidentă
de legea lui Darcy şi exprimată pentru mișcarea unidimensională sub forma:

𝐴𝑘(𝑝1 − 𝑝2 ) (3.5)
𝑄=
µ𝑙

Raportul între k şi µ se numește mobilitate:

𝑘 (3.6)
𝜆=
µ

şi corespunde unei mărimi ce depinde parțial de fluid (prin intermediul vâscozității) şi

parțial de mediul poros (prin permeabilitatea acestuia).
Permeabilitatea k are dimensiunile unei lungimi la pătrat şi se prezintă ca o măsură a
mediei pătratelor diametrelor porilor.
Atunci când în mediul poros coexistă mai multe fluide nemiscibile, ușurința cu care curge
fiecare dintre acestea este dată de permeabilitatea efectivă.
Raportul dintre permeabilitatea efectivă şi cea absolută este un număr adimensional
subunitar denumit permeabilitate relativă.
Permeabilitatea este o măsură a ușurinței cu care fluidul curge printr-o rocă poroasă și
este funcție de gradul de interconectare între pori.
Permeabilitatea este măsurată în unități numite Darcy sau mai frecvent în miliDarcy (mD-
o miime dintr-un Darcy) după Henry Darcy, cel care a efectuat unele studii de pionierat
asupra curgerii apei prin nisip neconsolidat.
O definiție practică a unui Darcy este următoarea: o rocă are o permeabilitate, “k“, de 1
Darcy dacă un gradient de presiune de 1 atm/cm induce un debit de 1 cc/sec al unui lichid
cu o vâscozitate de 1 cP, printr-o secțiune transversala de 1 cm2. (Figura 3-6).

27
Figura 3-6: Definiția unității de măsură a permeabilității, Darcy

La fel ca porozitatea, permeabilitatea poate fi măsurată în laborator din probe de carotă.

Până în prezent nu există niciun instrument care să măsoare permeabilitatea direct in situ,
dar permeabilitatea poate fi calculată prin ecuații diferențiale complexe după supunerea
zăcământului la o stare dinamică și monitorizarea răspunsului de presiune și temperatură.
În timp ce mărimea granulelor are un efect neglijabil asupra porozității unei roci, acest
parametru are un efect predominant asupra permeabilității.
Acest lucru se întâmplă deoarece avem de-a face cu debitul și cu frecarea fluidului de pe
suprafața granulelor de rocă.
Fiecare granulă de rocă are o suprafață umedă care o înconjoară, unde viteza fluidului
este întotdeauna zero, prin definiție, astfel se formează frecare de forfecare între acest
strat de viteză zero și orice fluid care trece.
Astfel, se întâlnesc mai multe forțe de frecare pentru același fluid care trece printr-un
pachet granular fin decât printr-un pachet granular grosier cu porozitate egală. (Figura
3-7).

Figura 3-7: Efectul mărimii granulelor asupra permeabilității

În mod similar, se poate înțelege că permeabilitatea va depinde și de tipul de fluid care

curge prin rocă și acest lucru joacă un rol important în interpretarea diferitelor zăcăminte
purtătoare de hidrocarburi.
Permeabilitatea este denumită în trei moduri diferite:
• Permeabilitatea absolută este obținută în laborator prin curgerea unei cantități
28
 cunoscute de fluid printr-o carotă, în timp ce spațiile sale de pori sunt 100%
saturate cu același fluid. Permeabilitatea absolută nu se va modifica pentru fluide
variate, atâta timp cât configurația spațiului porilor rămâne constantă.
• Permeabilitatea efectivă este permeabilitatea față de faza fluidă care curge si nu
saturează 100% spațiul poros al rocii. Permeabilitatea efectivă este întotdeauna
mai mică decât valoarea absolută a permeabilității rocii.
• Permeabilitatea relativă este un număr adimensional care reprezintă raportul dintre
permeabilitatea efectivă (față de un fluid) și permeabilitatea absolută a aceleiași
roci.

3.5 Compresibilitatea
Proprietatea corpurilor de a-şi micșora volumul sub acțiunea forțelor de compresiune, se
exprimă cantitativ prin coeficientul de compresibilitate.
Coeficientul de compresibilitate totală a unei roci colectoare, are prin definiție expresia:

1 𝜕𝑉𝑏 (3.7)
𝛽𝑏 = −
𝑉𝑏 𝜕𝑝
Unde:
- Vb este volumul brut al rocii
- p este presiunea hidrostatică aplicată din exterior
Pe baza relației dintre volumul brut, volumul rocilor, volumul pârții solide şi porozitate
se poate scrie:
1 𝜕 𝑉𝑝 1 𝜕𝑉𝑝 𝑉𝑏 − 𝑉𝑝 1 𝜕𝑉𝑠 (3.8)
𝛽𝑏 = − (𝑉𝑝 + 𝑉𝑠 ) = [− ]+ [− ]
𝑉𝑏 𝜕𝑝 𝑉𝑏 𝑉𝑝 𝜕𝑝 𝑉𝑏 𝑉𝑠 𝜕𝑝

Care se reduce la relația:

𝛽𝑏 = 𝑚𝛽𝑟 + (1 − 𝑚)𝛽𝑠 (3.9)
Unde:
- βr este coeficientul de compresibilitate al porilor, numit şi compresibilitate efectivă
a rocii colectoare
- βs este coeficientul de compresibilitate al părții solide
Având în vedere că în timpul exploatării unui zăcământ de hidrocarburi, presiunea
exterioară (litostatică) rămâne constantă iar presiunea fluidelor din zăcământ scade,
volumul brut al rocii colectoare se va micșora, iar volumul matricei rocii va crește prin
destinderea elastică a părții solide.
Ca urmare volumul parțial şi deci, porozitatea se vor micșora.

29
3.6 Factorul de volum, Densitatea, Vâscozitatea dinamică, Coeficientul de
compresibilitate

3.6.1 Factorul de volum al apei

Factorul de volum al apei, ba, se defineşte ca raportul dintre volumul ocupat de apă în
condiții de zăcământ şi volumul ocupat de acesta în condiții normale.
Factorul de volum al apei dulci crește invers proporțional cu presiunea, datorită lipsei
gazelor dizolvate în apă, solubilitatea acestora fiind mică şi cu atât mai mică cu cât
salinitatea crește, astfel încât volumul apei crește cu scăderea presiunii, creșterile fiind
mici datorită compresibilității mici a apei (β = 4...5×10-5 bar-1).

3.6.2 Densitatea apelor de zăcământ , vâscozitatea apei

Densitatea apelor de zăcământ este mai mare decât densitatea apelor dulci, valorile sale
mai des întâlnite situând-se între 1050...1190 kg/m3.
Această proprietate a fost considerată în special pentru apele mineralizate.
Experiențele au condus la concluzia că vâscozitatea apei crește cu cantitatea de săruri
dizolvate.
Vâscozitatea apei variază cu temperatura.

3.6.3 Compresibilitatea apelor de zăcământ

Compresibilitatea apelor de zăcământ este definită prin relația:

1 𝜕𝑉𝑎 (3.10)
𝛽𝑎 = −
𝑉𝑎 𝜕𝑝

Deoarece în condiții de zăcământ există o anumită solubilitate a gazelor în apă,

compresibilitatea acesteia este mai mare.
S-a observat că, cu cât solubilitatea apei crește, cu atât cantitatea de gaze dizolvate în apă
este mai mică.
Coeficientul de compresibilitate al apelor de zăcământ poate fi estimat cu relația:

𝛽𝑎 = 𝛽𝑎𝑑 (1 + 0,0231𝑥𝑆𝑔𝑎 ) (3.11)

Unde:
- βad este coeficientul de compresibilitate al apei dulci
- Sga este solubilitatea gazelor în apă

3.6.4 Factorul de abatere de la legea gazelor perfecte

Legea generală a gazelor perfecte are forma:

𝑝𝑉 = 𝑛𝑅𝑇 (3.12)
Unde:
- p este presiunea la care se găsește sistemul, N/m2
30
 - T este temperatura la care se găsește sistemul, K
- V este volumul ocupat de "n" kmol de gaz, m3
- R este constanta universală a gazelor (8314,2 J/kmol.K)
Prin corectarea cu factorul Z, legea poate fi aplicată gazelor reale:

𝑝𝑉 = 𝑛𝑍𝑅𝑇 (3.13)

Unde factorul de abatere, Z, variază cu compoziția sistemului, presiune şi temperatura.

Legea stărilor corespondente stabilește că toate gazele, sisteme monocomponente, au
același factor de abatere şi aceeași valoare a presiunii şi temperaturii reduse.
Presiunea şi temperatura redusă se definesc prin raportul dintre presiunea respectiv
temperatura la care se află sistemul şi presiunea respectiv temperatura critică:

𝑝 (3.14)
𝑝𝑟 =
𝑝𝑐𝑟

𝑇 (3.15)
𝑇𝑟 =
𝑇𝑐𝑟
Legea stărilor corespondente a fost în mod convențional extinsă şi pentru cazul
amestecurilor cu componenți apropiați ca natură chimică.
În acest caz, al amestecurilor, se folosește denumirea de presiuni şi temperaturi
pseudoreduse:
𝑝 (3.16)
𝑝𝑝𝑟 =
𝑝𝑝𝑐𝑟

𝑇 (3.17)
𝑇𝑝𝑟 =
𝑇𝑝𝑐𝑟

𝑛
(3.18)
𝑝𝑝𝑐𝑟 = ∑ 𝑝𝑐𝑟,𝑖 . 𝑦𝑖
𝑖=1

𝑛
(3.19)
𝑇𝑝𝑐𝑟 = ∑ 𝑇𝑐𝑟,𝑖 . 𝑦𝑖
𝑖=1
Unde:
- ppr ,Tpr reprezintă presiunea şi temperatura pseudoreduse
- ppcr ,Tpcr reprezintă presiunea şi temperatura pseudocritică
- pcr,i ,Tcr,i reprezintă presiunea şi temperatura critică a componenților prezenți în
amestec
- yi reprezintă concentrațiile molare ale componenților prezenți în amestec.

31
3.6.5 Factorul de volum al gazelor
Factorul de volum al gazelor poate fi calculat cu ajutorul relației:

𝑝0 𝑇 (3.20)
𝑏𝑔 = 𝑍
𝑝 𝑇0
Unde:
- p și T reprezintă presiunea şi temperatura de zăcământ
- Z este factorul de abatere de la legea gazelor perfecte

Ar trebui să fie clar faptul că factorul de volum al gazelor “bg”, este dat de volumul total
de fază gazoasă liberă în condiții de zăcământ împărțit la volumul de gaze în condiții
standard, dar care nu include volumul de gaze din soluție.
Din fericire, în majoritatea cazurilor, comportamentul de fază al gazelor poate fi explicat
prin ecuații și corelații, astfel încât să putem calcula cu ușurință factorul de volum al
gazelor cu o formulă simplă, mai degrabă decât efectuarea unui test de laborator pe o
probă de gaz.
Forma tipică a factorului de volum pentru gaze în funcție de presiune este prezentată în
Figura 3-8, care arată că factorul volum este invers proporțional cu presiunea. Acest lucru
are sens, deoarece pe măsură ce presiunea zăcământului scade, gazele se vor destinde
pentru a ocupa mai mult volum în zăcământ.
După cum putem vedea, “bg” crește pe măsură ce presiunea zăcământului scade.
Notă: Este important de reținut că factorul de volum al gazului se aplică numai dacă există
gaze libere în zăcământ.
Prin urmare, dacă nu există gaze libere, “bg” este nedefinit și neglijat în calculele de bilanț
material.

Figura 3-8: Forma tipică a factorului de volum pentru gaze în funcție de presiune

32
3.6.6 Densitatea gazelor
La presiunea şi temperatura de referință, densitatea gazelor se poate estima cu relația:
𝑀 (3.21)
𝜌=
22,414
Sau, în cazul amestecurilor:
𝑀𝑎𝑚 (3.22)
𝜌𝑎𝑚 =
22,414
Unde:
- M este masa moleculară a componentului pur, kg/kmol
- Mam este masa moleculară medie a amestecului
- Mi este masa moleculară a componentului care participă în alcătuirea amestecului
cu concentrația molară yi
- 22,414 este volumul ocupat de un kmol gaz, indiferent de natura sa, la presiunea
de 1,01325 bar şi 15°C.
Masa specifică a gazelor monocomponente poate fi determinată cu relația:

𝑝𝑀 (3.23)
𝜌=
𝑍𝑅𝑇

iar a amestecurilor de gaze cu relația:

𝑝𝑀𝑎𝑚 (3.24)
𝜌𝑚 =
𝑍𝑅𝑇

3.6.7 Coeficientul de compresibilitate al gazelor

Se defineşte prin relația:
1 𝜕𝑉 (3.25)
𝛽𝑔 = −
𝑉 𝜕𝑝
Unde:
𝑛𝑅𝑇𝑍 (3.26)
𝑉=
𝑝

Coeficientul de compresibilitate al gazelor mai poate fi scris şi sub forma:

1 1 𝜕𝑍 (3.27)
𝛽𝑔 = −
𝑝 𝑍 𝜕𝑝

3.6.8 Vâscozitatea gazelor

Vâscozitatea gazelor în condiții de zăcământ, se poate estima, dacă se cunoaște
vâscozitatea componenților la presiunea şi temperatura dată precum şi compoziția
gazelor, cu relația:

33
 𝑛 𝑛
(3.28)
𝜇𝑔 = ∑ 𝑦𝑖 𝑀𝑖 𝜇𝑔𝑖 / ∑ 𝑦𝑖 𝑀𝑖
𝑖=1 𝑖=1
Unde:
- µgi este vâscozitatea dinamica a componentului i în faza gazoasă.
Corelația vâscozității se face funcție de densități, presiuni şi temperaturi pseudoreduse.

3.6.9 Rația de soluție

3.6.9.1 Factorul de volum al petrolului

Când petrolul este transportat la suprafață, se știe ca își micșorează volumul. Volumul se
micșorează deoarece gazele se degajă/ies din țiței pe măsură ce presiunea scade.
Gazele care se degajă din țiței pe măsură ce acesta este transportat din condiții de
zăcământ în condiții de suprafață se numesc gaze (dizolvate) în soluție.
Figura 3-9 ilustrează conceptul de gaze în soluție pentru un zăcământ nesaturat (adică
având presiunea de zăcământ deasupra presiunii de început de vaporizare).

Figura 3-9: Conceptul de gaze in soluție pentru un zăcământ nesaturat

Rația de soluție “Rs” se defineşte prin cantitatea de gaze dizolvată, în anumite condiții de
presiune, ”p“, şi temperatură ”T”, într-un m3 de petrol măsurat la “p0“ şi ”T0“.
Pentru petroluri obișnuite, grele, şi gaze sărace, rația de soluție este egală cu produsul
dintre presiune şi coeficientul mediu de solubilitate.
Este important să ne dăm seama că gazele din soluție nu includ gazele libere.
Dacă zăcământul ar fi saturat (presiunea sub punctul de început de vaporizare), ar exista
o fază gazoasă liberă.
Nu se includ gazele libere în determinarea gazelor din soluție, deoarece în condițiile
zăcământului, gazele libere nu sunt dizolvate în țiței.
Pentru a ține cont de gazele din soluție, inginerii din petrol au definit rația de soluție “Rs”.
Rația de soluție este definită ca fiind numărul de standard cubic feet de gaze care se vor
34
dizolva într-un bbl de petrol atunci când ambele sunt considerate la presiunea
zăcământului. Are ca unitate de măsura scf/STB.
În laborator, forma tipică a rației de soluție este ilustrată in continuare:

Figura 3-10: Forma tipică a rației de soluție

Figura 3-10 arată cum se modifică rația de soluție în funcție de presiune la temperatură
constantă a zăcământului. Procesul poate fi descris în pași:
1-2: Deoarece presiunea rezervorului scade de la presiunea inițială a rezervorului ”pi“ la
presiunea punctului de început de vaporizare ”pv“, rația de soluție este constantă.
Acest lucru se datorează faptului că, deasupra punctului de început de vaporizare, nu
există gaze libere în rezervor.
Deci, cantitatea de gaze care iese la suprafață va fi dată doar de gazele dizolvate, iar rația
de soluție va rămâne constantă.
2-3: Pe măsură ce presiunea zăcământului scade sub presiunea punctului de început de
vaporizare, gaze libere se vor degaja continuu în zăcământ. Acest lucru lasă mai puține
gaze dizolvate în țiței, prin urmare, rația de soluție scade constant sub presiunea de
început de vaporizare.
Deci, de ce este importanta rația de soluție? Din Figura 3-10 este clar că există o perioadă
de tranziție în care se observă o modificare a rației de soluție. Apare la presiunea de
început de vaporizare.
Se poate profita de comportamentul rației de soluție pentru a identifica presiunea de
început de vaporizare a sondelor de producție care au început să producă dincolo de
presiunea de vaporizare. Mai mult, rația de soluție este utilizată în calculele de bilanț
material pentru a ajuta la identificarea mecanismelor de extracție.
Factorul de volum al petrolului poate fi estimat cu ajutorul corelației stabilite de
Stănărânga şi Beldianu, pe baza corelației stabilite de Standing sau cu ajutorul relației:

𝑏𝑝 = (1 + ∆𝑉𝑝 )(1 + ∆𝑉𝑇 ) (3.29)

în care se consideră factorul de volum monofazic “b” ca fiind egal cu unitatea la care se
35
adaugă o valoare corespunzătoare volumului gazelor "lichefiate" prin dizolvare.
Factorul de volum al țițeiului este cel mai bine determinat prin analize PVT.
Figura 3-11 este un grafic tipic de date PVT pentru un țiței nesaturat.
Forma tipică a curbei factorului de volum al țițeiului este ilustrată în figura următoare:

Figura 3-11: Forma tipică a curbei factorului de volum al țițeiului

Figura 3-11 arată cum se modifică factorul de volum în funcție de presiune, dacă
temperatura de zăcământ este constantă.
Procesul poate fi descris în pași:
1-2: Deoarece presiunea zăcământului scade de la presiunea inițială a zăcământului, ”pi“,
la presiunea de început de vaporizare “pv”, are loc o ușoară expansiune a țițeiului în
zăcământ, rezultând astfel un factor de volum mai mare.
2-3: Pe măsură ce presiunea zăcământului scade sub presiunea de început de vaporizare,
gazele ies din soluție și factorul de volum scade.
Pe măsură ce presiunea zăcământului scade în ritm constant, factorul de volum se apropie
de valoarea 1,0.
Din Figura 3-11 este clar că există două regiuni distincte în care se observă modificări
semnificative ale factorului de volum:
1. deasupra punctului de început de vaporizare și
2. sub punctul de început de vaporizare.
Nu este întotdeauna practic să existe date experimentale care să descrie comportamentul
de fază al unui fluid de zăcământ în ambele regiuni.
În aceste cazuri, există corelații fiabile pentru a estima factorul de volum deasupra și sub
punctul de început de vaporizare.
De reținut că “Rs”, cantitatea de gaze în soluție, este aproape direct proporțională cu
presiunea sistemului.
Factorul de volum al petrolului, ”bp“, fiind dependent în esență de cantitatea de gaze
dizolvate, crește cu presiunea până la punctul de început de vaporizare, unde toate gazele
disponibile sunt dizolvate și apoi scade în ritm constant, determinat de compresibilitatea
36
lichidului.
Solubilitatea gazelor naturale în petrol depinde de compoziția hidrocarburilor, de
temperatură și presiune.
Ca și în cazul gazelor, sunt disponibile diagrame pentru a estima valorile necesare pentru
determinarea “bp”.

3.6.9.2 Compresibilitatea petrolului

Pentru presiuni mai mari decât presiunea inițială de vaporizare, estimarea densității
petrolului se face ținând seama de influența creșterii presiunii asupra volumului fazei
lichide, prin intermediul coeficientului de compresibilitate al lichidului. Acest coeficient
exprimat funcție de densitate, poate fi scris ca:

1 𝜌𝑝 − 𝜌𝑖𝑣 (3.30)
𝛽𝑝 =
𝑝𝑖𝑣 𝑝 − 𝑝𝑖𝑣

când se consideră că pe intervalul de presiuni dat, coeficientul de compresibilitate nu

variază.

3.7 Acumulări de hidrocarburi

Zăcămintele de petrol vor fi găsite numai în acele zone în care condițiile geologice permit
formarea lor.
Hidrocarburile, fiind mai puțin dense decât apa, migrează în sus din roca sursă până
întâlnesc o barieră impermeabilă.
Principalele tipuri de zăcăminte de petrol sunt următoarele:

3.7.1 Domuri si Anticlinale

Domurile și anticlinalele se formează prin ridicarea și cutarea stratelor.
Privit de sus, domul are o formă circulară, în timp ce anticlinalul este o cută alungită
ridicata in forma de bolta.

Figura 3-12: Zăcământ anticlinal tipic

37
În Figura 3-13, domul (stânga) are roci mai vechi în centru, cu roci care se înclină/
scufundă departe de acest punct, în timp ce bazinul (dreapta) are roci care se scufundă
spre interior și cele mai tinere roci în centru. (Sursa: Randa Harris)

Figura 3-13: Domul și bazinul

3.7.2 Dom de sare

Această structură geologică obișnuită este cauzată de intruziunea unei mase de sare.
La împingerea sau străpungerea stratelor de deasupra, intruziunea sării poate provoca
formarea capcanelor în care se poate acumula petrol (Figura 3-14).

3.7.3 Falii
Zăcămintele se pot forma de-a lungul planului faliei unde acțiunea de forfecare a dus la
apariția unui pat impermeabil pentru a bloca migrația petrolului și gazelor (Figura 3-15).

3.7.4 Neconformitate
Acest tip de structură se poate forma acolo unde stratele mai recente acoperă formațiuni
înclinate mai vechi care au fost netezite de eroziune.
Se poate forma un zăcământ în care petrolul și gazele sunt prinse de un strat superior
impermeabil (Figura 3-16).

3.7.5 Zăcăminte lenticulare

Petrolul și gazele se pot acumula în pungile stratelor poros-permeabile sau în capcane
formate prin efilarea stratelor poroase într-un strat impermeabil.
Zăcămintele de tip lentilă se formează în cazul în care nisipul a fost depus de-a lungul
unei linii de coastă neregulate sau prin umplerea unei albii vechi sau a unei delte.
Zone de producție similare apar în diferite secțiuni poroase în strate groase impermeabile
de calcar.
Efilările pot apărea în apropierea marginii unui bazin (Figura 3-17).

38
Figura 3-14: Acumularea de hidrocarburi asociată cu un dom de sare

Figura 3-15: Capcană formată de o falie

Figura 3-16: Petrolul și gazele prinse sub o neconformitate

39
Figura 3-17: Limitele superioare ale zăcământului formate prin schimbarea
permeabilității unui nisip.

3.8 Presiunea și temperatura de zăcământ

3.8.1 Presiunea normală

Așa cum s-a menționat anterior, acumulările de hidrocarburi apar în structuri parțial
etanșe în care migrația ascendentă a petrolului și gazelor din rocile sursă este blocată de
o barieră impermeabilă. Pe măsură ce se acumulează hidrocarburi, apa de zăcământ este
expulzată din roca poroasă a zăcământului.
Presiunea de zăcământ este definită ca fiind presiunea care acționează asupra fluidelor
din spațiul porilor formațiunii productive (Fertl, 1976).
Presiunea normală de zăcământ este acea presiune care este egală cu presiunea
hidrostatică corespunzătoare unei coloane de fluid având înălțimea de la formațiunea
subterană la suprafață (Bradley, 1975).
Fluidul din zăcământ poate fi compus din orice combinație de apă, gaze și țiței, deși
majoritatea studiilor exprimă presiunea de zăcământ pe baza gradientului de presiune
pentru apă.
Gradientul hidrostatic normal este de 0,433 psi/ft pentru apă dulce și 0,465 psi/ft pentru
apă sărată (Fertl, 1976).
Cu excepția cazului în care mișcările tectonice ulterioare etanșează complet zăcământul,
apele subiacente sunt contigue și presiunile din acvifer se vor apropia de gradientul
hidrostatic local sau regional.
Într-o coloană de apă, presiunea la orice adâncime este aproximată de relația (LFH):
𝑝 = ℎ𝐺𝑤 (3.31)
Unde:
- Gw este gradientul de presiune
- h este adâncimea.

40
Figura 3-18: Distribuția normală a presiunii de la suprafață prin zăcământ

3.8.2 Presiunea anormală

Presiunea de zăcământ anormală este definită ca fiind presiunea care se abate de la
valoarea corespunzătoare gradientului hidrostatic normal.
Pentru ca aceste presiuni să se formeze și să fie menținute, este necesară o etanșare in
apropiere. Etanșarea nu este neapărat impermeabilă, dar poate fi o formațiune cu
permeabilitate redusă, cum ar fi șistul, sau o barieră cauzată de o falie.
Posibilele cauze ale presiunii de zăcământ anormale sunt:
• Compactarea sedimentelor
• Activități tectonice
• Modificări de temperatură
• Osmoză
• Diageneză
• Generarea de metan
• Flotabilitate

3.8.3 Distribuția presiunii în zăcământ în timpul curgerii fluidului

Curgerea fluidelor prin medii poroase are loc în condiții:
• Staționare
• Pseudostaționare
• Tranzitorii

3.8.3.1 Curgerea staționară

Curgerea staționară se caracterizează prin presiune și debit constante simultan.
Din ecuația curgerii radiale staționare, se poate calcula profilul presiunii în funcție de rază
pentru o sondă de producție.

41
Un rezultat tipic este prezentat în Figura 3-19.

Figura 3-19: Profilul presiunii în funcție de distanța de la gaura de sondă

3.8.3.2 Curgerea pseudostaționară

Curgerea pseudostationară se observă atunci când o sondă atinge o producție stabilizată
dintr-un volum de drenaj limitat.
Pentru debit de producție constant în condiții de mișcare pseudostaționară, diferența
dintre presiunea din sondă și presiunea medie de zăcământ în volumul de drenaj este
constantă, iar căderea de presiune este o funcție liniară de timp.

3.8.3.3 Curgerea tranzitorie

Curgerea tranzitorie este cel mai adesea modelată pe baza ecuației difuzivității radiale,
care permite modelarea presiunii față de timp și a presiunii in funcție de distanța față de
un punct de observație (de obicei, față de o sondă).
Investigațiile hidrodinamice au la bază înregistrări ale variației presiunii în funcție de
timp.
La un timp suficient de mare, perturbarea presiunii oriunde în rezervor este proporțională
cu logaritmul inversului pătratului razei, măsurată față de punctul de origine a perturbării.
Astfel, amplitudinea perturbării este maximă în apropierea originii sale (de exemplu, o
sondă) și se termină rapid departe de sondă.
Deoarece unda de presiune este afectată de transmisibilitatea fluidului în zăcământ,
”kh/µ“, o transmisibilitate mai mare are ca rezultat diferențe de presiune mai mici și
invers.
Acest efect explică de ce sunt necesare manometre de înaltă rezoluție pentru a măsura
diferențele semnificative de presiune în zăcămintele cu transmisibilitate ridicată.
Raza de influență a unei perturbări de presiune este proporțională cu rădăcina pătrată a
timpului.
Acesta este motivul pentru care timpul de testare a sondelor, necesar pentru a observa
limitele îndepărtate, devine prohibitiv de costisitor, în special pentru zăcămintele cu
productivitate scăzută.
42
Variațiile presiunii în funcție de timp, care pot fi formulate prin rezolvarea ecuației
difuzivității radiale, pentru cazuri specifice, au dat naștere unor aplicații reprezentate de
diferite metode de testare a sondelor.

3.8.4 Temperatura de zăcământ

Temperatura zăcământului este guvernată de:
• în primul rând, de apropierea zăcământului de mantaua Pământului și de
• capacitățile relative de schimb de căldură și de
• conductivități le termice ale formațiunilor care formează secvența litostatică care
include zăcământul.
Gradientul geotermic, rezultat din procesul de schimb de căldură, variază de la bazin la
bazin, dar într-o anumită zonă variațiile sunt mici.
În majoritatea zonelor producătoare de hidrocarburi, gradientul geotermic este, de obicei,
cuprins între 0,6 și 1,6 °F la 100 ft de creștere a adâncimii (vezi Figura 3-20).

Figura 3-20: Definirea gradientului geotermic mediu

Zonele în care scoarța terestră este mai subțire decât media, cum ar fi zonele vulcanice și
geotermale, au gradienți mult mai mari.
În zonele cu crustă subțire gradientul are o variație medie de 4°F la 100 ft de creștere a
adâncimii.
Gradienții locali de temperatură la adâncime au fost raportați până la 10 °F la 100 ft în
apropierea unor singularități (de exemplu, falii majore, zone de mișcare tectonică) în
scoarța terestră în zonele geotermale.
Temperatura unui zăcământ nou poate fi determinată la forarea sondelor inițiale de
explorare și evaluare, utilizând temperaturile maxime înregistrate în timpul carotajelor
succesive sau al operațiunilor de eșantionare (de luare de probe) prin cablu.
Tehnica necesită trasarea variației “Tbh vs. (tk + Δtc) / Δtc” pe o scară liniară, unde:

43
 • Tbh este temperatura observată într-o sondă, ° F
• tk este timpul de circulație, ore
• Δtc este timpul după circulație, ore
Aceste date sunt interpretate în maniera de analiză Horner, trasând o linie dreaptă prin
punctele obținute pe baza datelor înregistrate și extrapolând pentru temperatura de
zăcământ la ”(tk + Δtc) / Δtc = 1“, ceea ce corespunde timpului de închidere infinit.
Chiar dacă această abordare nu este riguroasă din punct de vedere matematic, oferă
estimări fiabile ale temperaturii statice atunci când se presupun timpi scurți de circulație.
Această tehnică se aplică în special regiunilor cu gradienți geotermici ridicați, unde
temperaturile înregistrate în momentul exploatării pot fi semnificativ mai mici decât
temperatura statică.

3.9 Metrologia manometrelor și dispozitivelor pentru măsurarea temperaturii

Metrologia este știința și procesul de asigurare a faptului că o măsurare îndeplinește
gradele specificate de acuratețe și precizie.
Performanțele manometrului și ale termometrului depind de parametrii metrologici statici
și dinamici.
Echipamentul de măsurare a presiunii constă din:
• Traductor de presiune
• Dispozitive electronice asociate
• Telemetrie.
Fiecare componentă influențează în mod unic calitatea măsurării.

3.9.1 Parametrii metrologici statici

Principalii parametri metrologici statici care afectează performanța dispozitivului de
măsurare sunt:
• Acuratețea, Precizia
• Rezoluția
• Stabilitatea
• Sensibilitatea

3.9.1.1 Precizia
Precizia este eroarea maximă de presiune afișată de traductorul de presiune în următoarele
condiții de aplicabilitate:
• Eroare de montare, numită și deviația pătratică medie (MQD = mean quadratic
deviation), este o măsură a calității potrivirii matematice a răspunsului senzorului
la o temperatură constantă.
• Histereza presiunii este discrepanța maximă a semnalului de ieșire al traductorului
între deviațiile de presiune crescătoare și descrescătoare.
• Repetabilitatea este definită ca fiind discrepanța dintre două măsurători
consecutive ale unei presiuni la aceeași temperatură.
44
3.9.1.2 Rezoluția
Rezoluția este modificarea minimă a presiunii detectată de senzor.
Când se face referire la rezoluția unui manometru care măsoară presiunea la talpa sondei
(de fund), este important să se țină cont de elementele electronice asociate, deoarece
manometrul este întotdeauna utilizat în serie cu elementele electronice.
Astfel, rezoluția măsurării este cea mai mică dintre rezoluția dispozitivului de măsurare
și cea a elementelor electronice.

3.9.1.3 Stabilitatea
Un senzor de presiune este stabil dacă își poate păstra caracteristicile de performanță
pentru o perioadă relativ lungă de timp.
Stabilitatea este cuantificată prin abaterea (drift) medie a senzorului, (psi/D), la o presiune
și temperatură date.
Se pot defini trei niveluri de stabilitate:
• stabilitatea pe termen scurt pentru prima zi a unui test
• stabilitatea pe termen mediu pentru următoarele 6 zile
• stabilitatea pe termen lung pentru minim o lună

3.9.1.4 Sensibilitatea
Sensibilitatea este raportul dintre variația presiunii de ieșire a traductorului indusă de o
schimbare de presiune si acea modificare de presiune.
Raportul reprezintă panta liniei rezultată prin reprezentarea grafică a ieșirii traductorului
vs. presiunea de intrare.
Sensibilitatea reprezentată trebuie să fie, dar nu întotdeauna, liniară în raport cu presiunea.

3.9.2 Parametrii metrologici dinamici

Metrologia dinamică a manometrelor este evaluată utilizând patru aspecte:

3.9.2.1 Răspunsul tranzitoriu în timpul variației de temperatură

Răspunsul senzorului este monitorizat în condiții de temperatură dinamică, menținând
presiunea aplicată constantă.
Răspunsul tranzitoriu caracterizează timpul necesar pentru a obține o măsurare fiabilă a
presiunii pentru o anumită variație de temperatură. Sunt calculate erorile de vârf și timpul
de stabilizare.

3.9.2.2 Răspunsul tranzitoriu în timpul variației presiunii

răspunsul senzorului este înregistrat înainte și după o variație a presiunii la o temperatură
constantă. Sunt calculate erorile de vârf și timpul de stabilizare.

3.9.2.3 Corecția dinamică a temperaturii la măsurarea presiunii

Cele mai avansate traductoare cu cuarț se bazează pe un design cu senzor monocristal.
Cristalul este activat prin două moduri de rezonanță distincte, care sunt sensibile atât la
presiune, cât și la temperatură, dar cu sensibilități diferite.
45
Un avantaj al acestui design este că temperatura măsurată este temperatura cristalului.
Corecția dinamică a temperaturii la măsurarea presiunii, este utilizată pentru a regla
măsurarea presiunii senzorilor monocristal în timp real pentru orice efect rămas de
temperatură.
Temperatura neuniformă a cristalului, în special, în timp ce suferă presiuni puternice sau
variații de temperatură sau ambele, poate induce astfel de efecte.

3.9.2.4 Teste de calibrare și evaluare standard pentru manometre

Calibrarea este esențială pentru obținerea unor date corecte de temperatură și presiune.
Pentru a fi siguri că un manometru indică o presiune cât mai apropiată de presiunea reală
pe întreaga sa gamă de funcționare, acesta trebuie calibrat.
Calibrarea implică stabilirea funcțiilor de transfer pentru a converti ieșirea neprelucrată
în citiri de presiune și temperatură la scară/scalate.
Aceste funcții de transfer sunt modele polinomiale 2D (în presiune și temperatură), al
căror grad este funcție de precizia necesară pentru măsurare.
Următorii pași sunt necesari pentru o calibrare master completă:
• Alegerea punctelor de calibrare presiune-temperatură: în mod clar, mai multe
puncte de calibrare produc o calibrare mai precisă; cu toate acestea, inerția în
echilibrarea temperaturii este un factor limitativ.
Cea mai bună practică este să nu se folosească niciodată mai puțin de 100 de puncte
de calibrare presiune-temperatură și să se distribuie punctele într-o rutină de timp
programată, așa cum se arată în Figura 3-21.

Figura 3-21: Rutină de timp programată pentru un test de calibrare a manometrului

• Funcția de calibrare a temperaturii: este adesea util, deși nu întotdeauna necesar,

calibrarea traductorului pentru a produce o măsurare a temperaturii la scară.
Funcția de calibrare a temperaturii este un polinom de ordinul N la temperaturi și
de ordinul M la presiuni:
𝑖=𝑁,𝑗=𝑀 (3.32)
, 𝑖 𝑗
𝑇𝑐 = ∑ 𝐴𝑖𝑗 (𝑆𝑡 − 𝑆𝑡0 ) (𝑆𝑝 − 𝑆𝑝0 )
𝑖=𝑗=0

46
în care, coeficienții de calibrare “Aij′” sunt determinați printr-o regresie liniară care
asigură o minimizare a celor mai mici pătrate; Sp, St, Sp0 și St0 sunt așa cum s-a descris
anterior.
Alte câteva teste completează calibrarea master, și anume:
• Sensibilitate termică a presiunii, reprezintă eroarea (în psi) care rezultă dacă
măsurarea temperaturii are o eroare de 1°C.
• Histerezis maxim în timpul ciclului de calibrare, acest test este determinat din
datele de calibrare.

3.9.2.5 Verificarea calibrării

O verificare a calibrării controlează consistența citirilor senzorului atunci când presiunile
și temperaturile aplicate sunt diferite de cele utilizate în timpul ciclului de calibrare.
Verificarea calibrării se efectuează în laborator în momentul în care senzorul este evaluat
și este în esență o reluare a unei calibrări principale.

3.9.2.6 Alte proceduri și teste

Procedurile standard sunt de obicei utilizate în evaluarea traductoarelor de presiune pentru
a compara diferite tehnologii și a certifica parametrii de calibrare.
Cele mai frecvent utilizate proceduri standard sunt următoarele:
• Calibrare master completă
• Verificarea calibrării
• Teste de stabilitate: pe termen mediu și lung
• Test de repetabilitate
• Test de rezoluție
• Zgomot sau test de stabilitate pe termen scurt
• Teste dinamice: șoc de temperatură, temperatură tranzitorie, timp de răspuns la
temperatură și șoc de presiune.

3.9.3 Metrologia indicatoarelor de temperatură

Măsurătorile de temperatură ale fluidului din sondă sunt efectuate cu senzori care sunt în
contact imediat cu fluidul respectiv și au o inerție termică minimă (1 sau 2 secunde),
pentru a urmări variațiile temperaturii fluidului cât mai aproape posibil.
Din acest motiv, măsurătorile de temperatură disponibile sunt rareori valabile pentru
profilul tradițional al temperaturii găurii de sondă, care utilizează temperatura fluidului
de sondă ca instrument de diagnosticare pentru a detecta anomalii în modelele de curgere
așteptate în sondă și în jurul găurii de sondă.
Măsurătorile tipice ale temperaturii fluidului de sondă au o rezoluție de 0,05°F și o
acuratețe de 1°F.
Acuratețea în termometrie nu este întotdeauna o condiție prealabilă.
Cu toate acestea, este necesară acuratețea pentru a compara temperaturile absolute ale
găurilor de sonda pentru a desena hărți geotermale, să proiecteze operațiuni sensibile la
47
temperatură, cum ar fi operații de stimulare sau de forare utilizând substanțe chimice
sensibile la temperatură, sau să funcționeze aproape de limitările echipamentelor, cum ar
fi în geotermie sau în alte câmpuri de petrol și gaze cu temperatură ridicată.
Rezoluția este extrem de importantă pentru aplicații precum diagnosticarea sondelor care
produc, sau când temperatura măsurată este temperatura unui element de detectare a
presiunii, a cărui citire este afectată de modificări ale temperaturii senzorului.
Termometria de înaltă rezoluție a sistemului sondă-fluid este utilizată și în sondele extrem
de înclinate și orizontale.
Toate traductoarele de presiune funcționează pe principiul transformării unei variații de
presiune într-o deplasare mecanică sau deformare.
Deformarea elementului sensibil este apoi transformată într-un semnal electric care este
procesat de sistemul de măsurare.
Tipurile de traductoare de presiune disponibile pe teren, fie individual, fie în combinație,
sunt:
• mecanice
• de capacitate
• de tensiune
• de cuarț
Primii traductori de presiune aveau elemente de însumare a forțelor mecanice care
transformau energia în deplasare mecanică sau deformare și apoi cuplau forța generată cu
un dispozitiv de înregistrare.
În manometrul Amerada (Figura 3-22), un traductor tradițional de presiune, elementul de
detectare a presiunii este un tub elicoidal Bourdon.
Traductorul încorporează, de asemenea, un termometru de înregistrare pentru a efectua
corecții de temperatură la măsurătorile de presiune.
Traductoarele mecanice au fost în mare parte abandonate din cauza caracteristicilor
metrologice depășite.

48
Figura 3-22: Manometrul Amerada

Figura 3-23: ???

49
3.9.4 Traductoare de presiune de capacitanță
Traductoarele de capacitanță (Capacitance Pressure Transducers) au un condensator în
care senzorul este format din două plăci metalice sau de cuarț (Figura 3-24).
Pe măsură ce crește presiunea externă, devierea plăcii senzorului creează o modificare a
capacității care poate fi corelată matematic cu presiunea aplicată.
Traductoarele de capacitate au avantajele:
• unui răspuns de frecvență bun
• histerezis scăzut
• liniaritate bună
• stabilitate și repetabilitate excelente
Dezavantajele sunt:
• sensibilitatea ridicată la temperatură, accelerație, orientare
• zgomot mecanic

Figura 3-24: Traductoare de presiune de capacitanță

3.9.5 Traductoare de presiune de deformare/solicitare

Sunt utilizate multe tipuri de traductoare de măsurare a solicitării (Strain Pressure
Transducers).
Ele au devenit foarte populare datorită:
• robusteții,
• costului redus și
• comportamentului dinamic bun.
Caracteristicile lor metrologice s-au îmbunătățit mult în ultimii ani, sunt disponibile
dispozitive cu o precizie de câțiva psi și o rezoluție de până la 0,05psi.
Limitarea principală a acestor aparate este tendința lor de a deriva/pluti = drift, deși acel
aspect al măsurătorii s-a îmbunătățit.
50
Un astfel de dispozitiv, (Figura 3-25 și Figura 3-26), are un rezistor sensibil la
tensiune/solicitare atașat direct la un senzor de măsurare, când senzorul este supus
presiunii, acesta se deformează. Deplasarea rezultată modifică lungimea rezistorului, deci
și rezistența sa.
Presiunea aplicată este calculată de la o relație calibrată la variația rezistenței la o
temperatură dată.

Figura 3-25: Măsurarea presiunii cu traductoare de presiune de deformare/solicitare

Figura 3-26: Construcția și funcționarea traductoarelor de presiune de deformare

/solicitare

51
Figura 3-27: Măsurarea presiunii cu traductoare de presiune de deformare/solicitare

3.9.6 Traductoare de presiune cu cuarț

Traductoarele de presiune cu cristal-cuarț (Quartz Pressure Transducers) vibrează la
frecvența lor de rezonanță atunci când sunt excitate de o sursă de energie externă
adecvată.
Frecvența de rezonanță este afectată atât de presiunea, cât și de temperatura la care este
expus cristalul.
Traductoarele de presiune cu cristale de cuarț au precizie excepțională, rezoluție și
stabilitate pe termen lung.
Dezavantajele sunt costurile ridicate și sensibilitatea ridicată la temperatură, deși cele mai
recente modele sunt mult mai puțin sensibile la temperatură.

Figura 3-28: Traductor de presiune tip Quartz Bourdon, stabilit in poziție în sus și în jos

3.10 Senzori de temperatură

3.10.1 Traductoare mecanice

Primele termometre de fund au fost mecanice. Acestea erau identice cu manometrele
mecanice de presiune, cu excepția faptului că senzorul de presiune a fost înlocuit cu un
senzor termometru.
Acest tip de termometru a fost în mare parte înlocuit de senzori și elemente de înregistrare

52
care sunt mai ușor de utilizat și cu o precizie și o acuratețe mai ridicate.

3.10.2 Termistorii
sunt elemente rezistive, sensibile la temperatură, din material semiconductor, cu un
coeficient de rezistență negativ.
Termistorii pot fi construiți de până la 100 de ori mai sensibili la schimbarea temperaturii,
pentru aceeași schimbare de rezistivitate, decât detectoarele de temperatură de rezistență
-RTD.
Principalul dezavantaj al termistorilor este limitarea temperaturii lor de funcționare la
aproximativ 3000F (1480degC).

3.10.3 Detectoare de temperatură cu rezistență (RTD)

RTD-urile se bazează pe creșterea rezistenței metalelor ca răspuns la creșterea
temperaturii.
Rezistorul constă dintr-o bobină de sârmă fină de metal sau o peliculă de metal pur depusă
pe o suprafață neconductivă.
Sunt utilizate diferite metale cu rezistențe diferite, dar platina a devenit cea mai populară
datorită preciziei sale excelente, a gamei liniare mari de operare și a intervalului larg de
temperatură (este posibilă depășirea a 1000°F respectiv 540°C).

3.11 Măsurarea presiunii și temperaturii prin fibră optică

Un avantaj al tehnologiei cu fibră optică este că senzorii nu au componente electronice la
adâncime, deci tind să fie mai fiabili.
Mai mult decât atât, senzorii optici sunt imuni la șocuri, nu sunt predispuși la interferențe
electromagnetice și funcționează la temperaturi ridicate.

3.11.1 Obținerea datelor de presiune și temperatură de la talpa sondei

Achiziționarea datelor de presiune și temperatură la talpa sondei poate fi planificată și
executată într-un mod eficient, cu o întrerupere minimă a programului normal de operare.
În multe cazuri, interpretarea timpurie la fața locului este utilă în luarea deciziilor privind
continuarea programului de achiziție.
Mai multe întrebări ar trebui să aibă răspuns la etapa de planificare:
• Care sunt obiectivele măsurării: presiunea statică, dinamica rezervorului,
caracterizarea fluidului, profilul vertical al presiunii și al temperaturii,
caracterizarea debitului sondei sau altele?
• Mediul este sondă deschisă sau tubată?
• O sondă de explorare sau dezvoltare?
• Este nevoie de măsurători în timp real sau datele pot fi înregistrate la adâncime și
revizuite ulterior?
• Ce metrologie este necesară pentru măsurători (de exemplu, temperatura și
presiunea maximă, rezoluția și precizia măsurării)?

53
 • Cum vor fi transportate dispozitivele către punctele de măsurare de la talpa sondei?
• Este nevoie să se efectueze măsurători continue sau repetate în luni sau ani?
• Ce economie se aplică și implică un posibil compromis cu calitatea sau cantitatea
măsurătorilor?

3.11.1.1 Citirea la suprafața (SRO) vs. Înregistrarea Downhole (DHR)

Măsurătorile pot fi transmise la suprafață, de obicei printr-un cablu electric, sau pot fi
înregistrate în memoria din partea inferioară alimentată de baterii.
SRO are avantajul evident de a furniza date în timp real. Citirile în timp real sunt benefice
în special pentru măsurători tranzitorii care necesită timp pentru stabilizarea presiunii și
dezvoltarea mișcării radiale.
Deoarece timpii de stabilizare depind de proprietățile rezervorului și fluidului și deoarece
determinarea acestor parametri este adesea scopul măsurătorilor de presiune în testele de
sondă, prezicerea duratei perioadelor de stabilizare este adesea dificilă. SRO este preferat
în aceste cazuri.

3.11.1.2 Închidere la suprafață vs. Închidere Downhole

Avantajele închiderii în sondă (downhole) includ controlul volumului găurii de sondă
(afterflow), reducerea duratei testelor de restabilire și alegerea modului de înregistrare
(SRO sau DHR).
Închiderea în sondă poate fi efectuată în timpul testelor convenționale DST (Drill Steam
Test) sau în timpul testelor efectuate în sondele de producție.
Într-un test DST, supapa de închidere în gaură de sonda este de obicei principala supapă
de testare. Închiderea se efectuează la sfârșitul unei perioade de curgere prin acționarea
supapei de testare. În mod tradițional, presiunile de restabilire sunt înregistrate în modul
DHR.

3.11.1.3 Utilizarea supapei DST ca supapă de închidere principală

O altă procedură constă în utilizarea supapei DST ca supapă de închidere principală, în
timp ce dispozitivul de înregistrare/transmițător electric este utilizat pentru a observa
presiunile în timp real în timpul restabilirii.

3.11.2 Transportul dispozitivelor la talpa sondei

Dispozitivele de măsurare a presiunii și a temperaturii pot fi transportate în gaura de sondă
prin mai multe metode, posibil în tandem cu alte măsurători.
Mai multe posibilități sunt prezentate in continuare.

3.11.2.1 Linia electrică /cablul geofizic

Operațiile cu cablul geofizic asigură citirea la suprafața și pot fi efectuate oricând în
timpul vieții sondei.
În gaură deschisă, testarea presiunii prin cablu oferă o oportunitate unică de a colecta în
mod eficient date de presiune distribuite pe întreaga secvență stratigrafică străbătută de

54
sondă.
În găurile tubate, măsurătorile de presiune și temperatură sunt luate în mod repetat,
împreună cu alte măsurători de înregistrare a producției pentru a monitoriza performanța
sondei și a diagnostica curgerea și problemele de completare.
În plus, restabilirile de presiune și alte teste tranzitorii sunt efectuate frecvent în sondele
de producție, folosind instrumente de înregistrare a producției sau cu indicatoare
„suspendate”, pentru a verifica:
• variațiile indicelui de productivitate și
• dezvoltarea skin-ului și
• pentru a monitoriza sistemele de producere multistrat

3.11.2.2 Tubing flexibil

O alternativă la populara țeavă de foraj, tubingul flexibil este utilizat pentru a transporta
dispozitive în gaura de sondă și alte echipamente în găuri deviate atunci când gravitația
este insuficientă pentru a trage instrumentele în partea de jos a sondei.
Greutatea insuficientă apare:
• Când deviația sondei depășește valori cuprinse între 600 și 700
• În funcție de greutatea și lungimea instrumentului
• În funcție de coeficienții de frecare și de
• Rugozitatea țevii
• În funcție de prezența și tipul componentelor de completare

3.11.2.3 Tractori
Tractorii sunt o tehnologie emergentă care completează utilizarea tubingului flexibil în
completări dificile și deviate.
Tractorii sunt autoalimentați și acționați de linia electrică.
Principala lor limitare este cantitatea mare de energie necesară pentru funcționare.

3.11.2.4 Transmisie wireless

Transmisia wireless este o tehnică care a fost utilizată de la sfârșitul anilor 1980. Încearcă
să ofere avantajele SRO fără a utiliza o linie electrică.
Instrumentul Downhole, are un manometru, acumulator, telemetrie, placă de înregistrare
și antenă.
Antena trimite semnalele colectate de la aparatul de înregistrare a presiunii.
La suprafață, semnalele sunt preluate de o serie de antene desfășurate corespunzător.
Această tehnică este limitată la operațiuni terestre și adâncimi de aproximativ 8000ft
(2438m).

55
56
4 TESTAREA HIDRODINAMICĂ DRILL STEAM TEST (DST)
4.1 Drill Steam Test (DST)
este o metodă concepută pentru a determina capacitatea de producție, presiunea,
permeabilitatea sau întinderea (sau o combinație a acestora) unui rezervor de
hidrocarburi.
În timp ce sunt disponibile mai multe seturi diferite de dispozitive brevetate pentru a
realiza acest lucru, ideea comună este de a izola zona de interes cu packere temporare
cum se observă în Figura 4-1.
Apoi, una sau mai multe supape sunt deschise pentru producerea fluidelor din zăcământ
și pentru a permite sondei să producă.
Apoi se închid supapele, sunt scoase packerele și instrumentele din sondă.
În funcție de cerințele și obiectivele testului, acesta poate avea o durată scurtă (o oră sau
mai puțin) sau lungă (câteva zile sau săptămâni) și poate exista mai mult de o perioadă de
producție și o perioadă de restabilire a presiunii cum se observă în Figura 4-2.
Testarea DST oferă o metodă de completare temporară a sondei pentru a determina
caracteristicile productive ale unei anumite zone.
Inițial, un test DST furniza, în primul rând o indicație a conținutului în fluide al
formațiunii și diagrama presiunii (Figura 4-3) era disponibilă, dar pentru a evalua
funcționarea echipamentului de lucru.
În prezent, analiza datelor de presiune într-un test DST planificat și executat
corespunzător poate furniza, la un cost rezonabil, date suficient de corecte pentru
evaluarea:
• productivității zonei
• a metodelor de completare
• a gradului de deteriorare a formațiunii și, poate
• a necesității de stimulare.
Un test DST oferă o estimare a proprietăților formațiunii și a deteriorării sondei.
Aceste date pot fi utilizate pentru a determina potențialul de producție al sondei, precum
și necesitatea stimulării sondei pentru a elimina deteriorarea și a crește raza efectivă a
găurii de sondă.
Caracteristicile de zăcământ care pot fi estimate din analiza DST se referă la:
• Permeabilitatea efectivă: aceasta poate fi mai bună decât permeabilitatea
determinată din analiza carotelor, deoarece se calculează pentru un volum mult
mai mare. De asemenea, se obține o permeabilitate efectivă mai degrabă decât
permeabilitatea absolută.
• Presiunea de zăcământ: măsurată, dacă timpul de închidere este suficient sau
calculată, in caz contrar.
• Deteriorarea găurii de sondă: metoda raportului de deteriorare permite estimarea a
ceea ce ar trebui să producă sonda fără deteriorare.
57
 • Bariere, modificări ale permeabilității și contactele fluidelor: aceste anomalii ale
rezervorului afectează panta curbei de restabilire a presiunii.
• Raza de investigație: o estimare a cât de departe poate fi „văzută”
formațiunea/zăcământul de testele DST.
• Epuizarea/Depletarea: poate fi detectată dacă rezervorul este mic și testul este
efectuat corect.
Imaginile din Figura 4-4, Figura 4-5 și Figura 4-6 înfățișează dispozitive DST, cu packer
recuperabil, la suprafață sau în sondă, respectiv, rezultatul testului DST, profilul presiunii.

Figura 4-1: DST: Testarea hidrodinamica Drill Steam Test

Figura 4-2: DST: Efectuarea testului, diagrame presiune, debit în funcție de timp

58
Figura 4-3: DST: Diagrame presiune, debit în funcție de timp

Figura 4-4: DST: instrumente de testare cu packer recuperabil

59
Figura 4-5: DST în sonda verticală

Figura 4-6: DST: Profilul presiunii în timpul testării

4.1.1 Planificarea testului DST

Cheia testării cu succes depinde de planificare și munca în echipă între geolog și inginer.
Zonele potențial productive ar trebui identificate înainte de începerea forajului, astfel
încât programul de foraj să poată fi conceput pentru a se potrivi testului.
Dacă sunt disponibile date de compensare, ar trebui identificată magnitudinea porozității,
permeabilității și presiunii rezervorului.
Cunoașterea mineralogiei zonale poate preveni deteriorarea excesivă prin fluidele de foraj
și aceasta ar trebui utilizată la proiectarea programului de utilizare a noroiului de foraj.

60
Proprietățile anticipate ale rezervorului sunt utilizate pentru proiectarea garniturii de
testare și a timpilor de testare, astfel încât să se poată obține cele mai bune date, cel mai
ușor de utilizat.

4.1.2 Siguranța testării DST

Efectuarea unui test DST este una dintre cele mai periculoase lucrări din câmpul petrolier,
deoarece sonda este în esență necontrolata în timpul testului.
Toate echipamentele de stingere a incendiilor și prevenitoarele de erupție ar trebui să fie
inspectate și testate înainte de a începe un test DST.
Echipamentele pentru hidrogen sulfurat (H2S) ar trebui să fie la îndemână dacă, condițiile
anticipate le impun.
Nu trebuie inițiat nici un test pe timp de noapte sau în timpul unei furtuni cu descărcări
electrice.
Trebuie interzis fumatul pe platforma de foraj sau în apropierea oricăror conducte sau
echipamente de testare de la suprafață.

4.1.3 Lungimea intervalului de testare

Lungimea intervalului de testare trebuie să fie scurtă, astfel încât să se deplaseze mai puțin
fluid de foraj din rathole (porțiunea găurii deschise de sub packer-ul inferior) în coloana
de foraj.

4.1.4 Durata perioadei de testare

Lungimea perioadelor de curgere și de închidere în timpul testului sunt esențiale pentru
obținerea unor date corecte despre zăcământ.
Cel mai frecvent este utilizat testul dual producție, dual închidere.
Perioada inițială de curgere este de 3-5 minute si are ca scop eliminarea efectului de
„supraîncărcare” al filtratului de noroi în apropierea sondei.
Prima restabilire este executată timp de 60 de minute cu scopul de a determina un ”p*“
valid (p* = presiunea rezervorului).
A doua perioadă de curgere este utilizată pentru a colecta o probă de fluid și a crea o
perturbare a presiunii la o distanță dincolo de orice zonă deteriorată.
Durata perioadei finale de curgere poate fi între 60 și 120 de minute, în funcție de timpul
disponibil pentru test și de durata perioadei finale de restabilire.
Restabilirea finală este utilizată pentru a evalua transmisibilitatea rezervorului,
deteriorarea și raza de investigare și ar trebui să fie cel puțin la fel de lungă ca și perioada
finală de curgere.
Este de preferat (dacă lumina zilei permite) ca durata perioadei finale de restabilire să se
realizeze într-un timp de trei ori mai mare decât durata perioadei finale de curgere pentru
a se asigura că sunt înregistrate datele corecte ale presiunii tranzitorii.

4.1.5 Noroiul de foraj

Dacă un test DST este anticipat, pierderile scăzute de noroi de foraj vor preveni scurgerea
61
excesivă în zona țintă și, tratarea noroiului de foraj cu nitrați, va distinge filtratul de noroi
de foraj, de apa recuperată din formațiune.

4.1.6 Instrumente de testare

Un dispozitiv de testare DST constă din packere, o supapă de închidere în gaura de sondă,
o îmbinare de siguranță și manometre (Figura 4-7 și Figura 4-8).
Packer-ul inferior și ecartamentul gol sunt înfățișate ca un „add on” la un test straddle.
Un Test Straddle Packer este un test hidraulic discret, de adâncime într-o gaură de sondă
într-o rocă fracturată. Două packere din cauciuc sunt umflate pentru a izola o porțiune din
gaura de sonda (Figura 4-9).

Figura 4-7: DST: Garnitura instrumentului Drill Stem Test

62
Figura 4-8: Garnitura instrumentului Drill Stem Test

Figura 4-9: DST: Garnitura instrumentului Drill Stem Test cu două packere straddle.

63
4.1.6.1 Packere
Packerele de compresie sunt, în general, mai fiabile decât cele gonflabile, deoarece pot
rezista la o presiune diferențială mai mare între spațial inelar și garnitura de foraj.
Numărul de packere depinde de experiență și de tipul de test (convențional, straddle sau
hookwall. Figura 4-10 ilustrează alte tipuri de garnituri de testare.

Figura 4-10: Garnitura instrumentului DST Straddle

(a) Typical inflate open hole string (straddle, off-bottom).
(b) Typical straddle string (open hole, conventional, off-bottom). (From Flopetrol-
Johnston).

Selecția packer-ului este, de asemenea, determinată de necesitatea unei perne/tampon.

O pernă este formată din apă sau gaz și este determinată de următoarele motive:
• Pentru a preveni prăbușirea garniturii de foraj în timpul testelor de adâncime sau
când se utilizează noroi de foraj de greutate mare.
• Pentru a preveni presiunea diferențială excesivă în packer(e) în timpul perioadelor
de curgere.
• Pentru a preveni presiunea diferențială ridicată pe fața nisipului în formațiuni
64
 neconsolidate, ceea ce va duce la apariția fluxului de nisip.
• Pentru a preveni coroziunea garniturii de foraj de la gazele corozive, precum, H2S
sau CO2.
Pernele asigură, de asemenea, o contrapresiune asupra formațiunii, care inhibă curgerea
în garnitura de testare.
Dacă se așteaptă deteriorare considerabilă sau permeabilitate redusă, perna ar trebui să fie
mică.

4.1.6.2 Manometre
Un minim de trei aparate de înregistrare, mecanic, electronic sau combinate, de presiune
și temperatură ar trebui să fie rulate pe un test convențional și patru pe un test de straddle.
Selecția depinde de cât de precise trebuie să fie datele.
Un manometru ar trebui să fie întotdeauna rulat în interiorul garniturii de foraj, deasupra
instrumentului de închidere.
Acesta măsoară sarcina hidrostatică a fluidului produs în garnitura de foraj și este esențial
pentru evaluarea volumelor de fluide produse în timpul testului. De asemenea, el indică
scurgerea din garnitura de foraj în timpul testului.
Două manometre ar trebui să fie rulate sub instrumentul de închidere pentru a măsura
presiunea în timpul perioadelor de curgere și de închidere.
Sunt necesare două manometre pentru a verifica dacă citesc în intervalele lor de calibrare
și pentru a oferi o rezervă în caz că unul eșuează.
Un dispozitiv trebuie executat pe un test straddle DST pentru a verifica dacă packerele
inferioare au fost ținute.
În majoritatea cazurilor de eșec al testului straddle DST, cele care eșuează, sunt packerele
de la talpa sondei.

4.2 Testarea presiunii prin cablu în gaură liberă

Testarea presiunii prin cablu în gaura deschisă se realizează folosind instrumente coborâte
cu un cablu electric sau cu tubing flexibil în sonde deviate.
Instrumentele constau din module selectate cu funcții specifice pentru o anumită operație.
Figura 4-11 prezintă dispunerea modulară a unui tester de presiune modern introdus prin
cablu.
Într-o configurație completă, instrumentele pot include unul sau mai multe module pentru
testarea presiunii și luarea de probe.

65
Figura 4-11: Componentele dispozitivului introdus cu cablu

4.2.1 Măsurători în timpul perforării

Măsurătorile de presiune și temperatură pot fi efectuate concomitent cu operația de
perforare. Această tehnică, numită măsurare în timpul perforării (MWP=Measurements
While Perforating), include următoarele aspecte:
• Înainte de perforare, prin tehnica MWP:
- Se verifică densitatea fluidului de completare
- Se măsoară direct presiunea sondei și
- se ajustează condițiile de perforare la subechilibru
• În timpul perforării, MWP:
- detectează detonarea dispozitivului de perforare
• După perforare, prin tehnica MWP:
- se observă răspunsurile la presiune și se interpretează ca în cazul unui test de
presiune tranzitorie și
- se monitorizează fluidele produse.
Sistemul MWP este adaptat în special testelor cu debit scăzut sau de scurtă durată.

4.2.2 Instalații permanente de măsurare a presiunii

Sistemele permanente de monitorizare sunt amplasate aproape de adâncimea rezervorului
care urmează să fie monitorizat. Acestea sunt conectate la suprafață printr-un cablu care
iese din sondă prin conectori corespunzători.
Telemetria avansată permite interogarea acestor senzori în orice moment de-a lungul
vieții rezervorului.
Majoritatea sistemelor aflate în funcțiune înregistrează presiunea și temperatura la talpa
66
sondei.
Sistemele permanente sunt proiectate special pentru monitorizare și au o speranță de viață
de câțiva ani.
Componentele electronice digitale sunt proiectate pentru expunere prelungită la
temperaturi ridicate, fără întreținere specială. Caracteristicile metrologice au in vedere
stabilitatea pe termen lung, mai degrabă decât răspunsul dinamic rapid. Se pot utiliza
cristale de cuarț, precum și senzori pe bază de safir.
Cablurile pentru instalații permanente sunt proiectate pentru a rezista la presiune,
temperatură și expunere la fluide puternic corozive.
De asemenea, trebuie să fie robuste mecanic pentru a preveni deteriorarea în timpul
instalării. De obicei se folosesc cabluri cu un singur conductor.
Conexiunile sunt proiectate în mod similar pentru durabilitate. Acestea includ conectori
pentru talpa sondei (de putere și presiune) și conectori de gaură care traversează capul
sondei.
Complexitatea instalației de suprafață variază, în funcție de cum capul sondei este situat
la suprafață, ca pentru o sondă terestră, sau capul de sondă este expus deasupra mării pe
o platformă, sau submarin.
Figura 4-12 prezintă un flux continuu de date dintr-o înregistrare de 80 de zile în care
măsurarea presiunii a fost utilizată pentru a optimiza producția. Debitul de producție la
suprafață a fost ajustat în mod repetat pentru a produce o presiune de curgere acceptabilă
la talpa sondei.

Figura 4-12: Citirea unei înregistrări pe o perioadă de 80 de zile realizată cu un

dispozitiv permanent

4.3 Aplicații specifice și interpretare

4.3.1 Presiunea statică

Presiunile statice trebuie corectate la o adâncime dată. Folosind presiunea la talpa sondei,
se calculează diagramele relației de performanță a influxului (IPR = inflow performance
relationship) pentru seturile de date de presiune la zăcăminte multistrat.
67
Presiunile sunt ajustate la o adâncime dată calculând potențialul hidrostatic (denumit și
presiunea corectată) după cum urmează:

𝛷 = 𝑝 − 0,00135𝜌𝑓𝑙 𝑔(𝐷 − 𝐷0 )𝑐𝑜𝑠𝛿 (4.1)

Unde:
- D este adâncimea sondei, ft
- D0 este adâncimea de referință a sondei, ft
- δ = deviația sondei, presupusă constantă între D și D0, deg
Potențialele (presiunile ajustate) reflectă dinamica mișcării fluidului în rezervor mai bine
decât o pot face datele de presiune brută.
Stratele rezervorului cu potențiale diferite curg unul în celălalt dacă sunt puse în
comunicare (de exemplu, dacă sunt completate în aceeași gaură de sondă).
Adâncimea de referință, “D0”, poate fi arbitrară și nu are nici-o influență asupra
interpretării potențialului hidrostatic, presupunând o densitate constantă a fluidului de
zăcământ prin diferite sonde sau strate.
De obicei, se selectează adâncimea de referință la punctul de mijloc al coloanei de
hidrocarburi pentru a studia tendințele de presiune din zăcământ și efectele
comportamentului de faza.
O referință dintr-o sondă se poate dovedi mai utilă pentru analiza diferențelor de
potențiale între mai multe strate de zăcământ traversate de sondă.
Măsurătorile presiunii statice rezultă, de regulă, dintr-o formă de testare tranzitorie, în
care o cantitate mare sau mică de fluid este extrasă din sonda înainte ca presiunile să fie
stabilizate.
De asemenea, presiunile statice sunt obținute în timpul testării prin cablu cu o rată de
aproximativ o măsurare la fiecare câteva minute, deoarece sunt extrase doar cantități
foarte mici de probe de lichid.
În schimb, presiunile statice necesită mult mai mult timp pentru a se stabiliza în testarea
convențională a sondelor, deoarece probele de lichid, mult mai mari, extrase creează
perturbări de presiune mult mai mari.

4.3.1.1 Presiunea statică din testele de restabilire:

Presiunea statică a unui rezervor este unul dintre rezultatele interpretării testelor
tranzitorii de presiune. Multe teste de restabilire de scurtă durată (inclusiv „pretestări” ale
presiunii prin cablu) sunt concepute exclusiv pentru măsurarea presiunii statice a
rezervorului.

4.3.1.2 Presiunea medie a rezervorului:

poate fi determinată aritmetic prin medierea presiunilor corectate la adâncimea de
referință, ale unui strat dat în toate sondele, cu fiecare presiune ponderată cu grosimea
netă a rezervorului în sondă.
O presiune medie mai bună este determinată prin înregistrarea presiunilor, reale sau
68
ponderate, pe o hartă a zonei și desenarea izobarelor. Apoi presiunea medie ponderată
pentru o zonă este determinată prin planimetrare.

4.3.1.3 Presiunea statică determinată din indicele de productivitate:

Indicele de productivitate, ”PI“, al unui strat productiv, “J,” este definit ca raportul dintre
debitul de producție a stratului și diferența de presiune la care stratul produce:

𝑄 (4.2)
𝐽=
(𝑝𝑟 − 𝑝𝑤𝑓 )

Pe un grafic al presiunii sondei in funcție de debit, ”PI“ este reprezentată de inversul

pantei liniei “IPR” care descrie caracteristicile presiune-debit ale stratului productiv
(Figura 4-13).

Figura 4-13: Indicele de productivitate, PI, al unui zăcământ cu un singur strat

productiv.

Presiunea statică de zăcământ și ”PI“ pentru un zăcământ cu un singur strat productiv pot
fi determinate cu măsurători de producție fără a fi nevoie să se închidă sonda.
Sonda trebuie sa producă la mai multe debite diferite (de obicei, trei sau patru) și lăsată
să se stabilizeze între modificările succesive ale debitului.
Măsurătorile de presiune și de debit sunt efectuate pentru fiecare valoare a debitului de la
suprafață.
Curba ”IPR“ este trasată prin punctele de date (ps, Q) pe un grafic presiune vs. debit și
prin extrapolarea graficului “IPR” la starea corespunzătoare debitului=zero, rezultă
presiunea statică.
În majoritatea sondelor de gaze și în sondele de petrol aflate în zăcăminte cu presiunea
sub presiunea punctului de început de vaporizare, variația ”IPR“ poate să nu fie liniară.
Deși poate fi utilizată aceeași procedură, forma curbei “IPR” ar trebui să se potrivească
naturii curbe a datelor (de exemplu, potrivirea pătratică dacă turbulența este cauza

69
neliniarității ”IPR“).
Odată cu potrivirea corespunzătoare, interceptarea axei y (debitul zero) a curbei “IPR”
oferă presiunea statică, iar interceptarea axei x (presiunea atmosferică) oferă debitul
potențial absolut cu sonda deschisa (AOF = Absolute Open Flow).
Potențialul ”AOF“ al unei sonde de gaze este, în general, un indicator mai bun al
performanței decât indicele de productivitate, “PI”, deoarece ”PI“ nu este constant, iar
variația “IPR” este reprezentată de o linie curbă. Potențialul ”AOF“ al unei sonde de gaze
se determină prin reprezentarea grafică a potențialului/pseudopresiunii gazelor, m(p), în
funcție de debitul fiecărei perioade de curgere în cadrul unui test izocronal.
În unele cazuri, când presiunea de zăcământ este scăzută, poate fi utilizat Δp2 în loc de
m(p).
Aceeași procedură se aplică în cazul completărilor multistrat, respectiv, reprezentarea
grafică a presiunii sondei în raport cu debitul pentru fiecare strat al sistemului.
Cu toate acestea, pentru a interpreta datele de presiune ale stratelor, presiunile trebuie
corectate la adâncimea de referință, arbitrar aleasă, comună, pentru a distinge cu ușurință
dacă stratele aparțin aceluiași sistem hidrodinamic.
Rezultatele procedurii, numită performanța selectivă a influxului (SIP = selective inflow
performance), includ presiunea statică și “PI” pentru fiecare strat.
Procedura ”SIP“ a devenit foarte populară pentru sistemele productive multistratificate,
în special în sondele de gaze, din cauza timpilor de stabilizare mai scurți.
“SIP” depășește o limitare fundamentală a sistemelor productive multistrat în care
presiunile statice ale stratului nu sunt disponibile prin măsurare directă, nici măcar prin
închiderea sondei, cu excepția cazului în care toate stratele zăcământului sunt într-un
echilibru hidrodinamic strict.
Figura 4-14 prezintă această tehnică aplicată unui zăcământ multistratificat, cuprinzând
patru strate: A, B, C și D.
Curba "Total" reprezintă performanța globală a întregului sistem, intersectând axa
presiunii la o valoare care reprezintă presiunea sondei la închiderea acesteia.
Evident, această presiune la închidere diferă de presiunea fiecărei sonde considerate
individual, deoarece întregul sistem nu se află în echilibru hidrodinamic.
Curgerile transversale se dezvoltă la închiderea sondei, iar stratele de presiune înaltă A și
B curg înspre stratele epuizate C și D.

70
Figura 4-14: Analiza SIP a unui zăcământ multistratificat cu patru strate cu curgere
transversală.

71
72
5 ANALIZA PROFILULUI PRESIUNE-ADÂNCIME
5.1 Reprezentarea presiune vs. adâncime
Presiunile de zăcământ distribuite vertical, cum ar fi cele măsurate de un tester de presiune
cu cablu, pot fi utilizate pentru a construi profilurile de presiune ale noroiului și
zăcământului.
Dacă intervalul măsurat este suficient de gros, se pot stabili gradienți de presiune exacți.
Gradienții pot fi la rândul lor folosiți pentru:
• detectarea barierele de permeabilitate, a
• contactele fluidelor de zăcământ și
• pentru a determina densitatea fluidului de zăcământ.
Straturile groase au o variație mai mare de presiune decât stratele subțiri. Prin urmare,
rezoluția manometrului devine din ce în ce mai importantă cu cât stratele sunt mai subțiri.
Un alt factor important este numărul măsurătorilor de presiune efectuate în stratul de
interes.
Figura 5-1 arată cum creșterea numărului de puncte de presiune reduce foarte mult eroarea
statistică la determinarea gradientului real.

Figura 5-1: Influența numărului de puncte și a grosimii formațiunii asupra erorii

statistice la determinarea gradientului real de presiune

În unele reprezentări grafice, presiunile înregistrate pot să nu corespundă unui gradient

liniar. Un exemplu în acest sens este atunci când punctele de presiune nu sunt luate într-
o secvență uniformă de creștere sau de scădere a adâncimii.
Această situație favorizează dispersia măsurătorilor de presiune din cauza histerezisului
73
manometrului și a lipsei de stabilizare a temperaturii.
O procedură care ajută la determinarea densității fluidului de zăcământ constă în
compararea densității acestuia cu densitatea noroiului de foraj într-un set de teste
efectuate cu un tester cu cablu.
Așa cum se arată în Figura 5-2, dacă presiunile fluidului variază cu Δpfl și presiunile
noroiului variază cu Δpm pe intervalul de adâncime ΔD și se presupune o sondă verticală,
atunci se pot scrie următoarele relații:

∆𝑝𝑚 = 0,00135𝜌𝑚 𝑔∆𝐷 (5.1)

∆𝑝𝑓𝑙 = 0,00135𝜌𝑓𝑙 𝑔∆𝐷 (5.2)

Din raportul celor doua relații rezultă:

∆𝑝𝑓𝑙 (5.3)
𝜌𝑓𝑙 = 𝜌𝑚 ( )
∆𝑝𝑚

Deoarece presiunile noroiului de foraj sunt consistente pe intervale de adâncime mai mari,
se cunoaște de obicei ρm.
Ecuația (5.4) poate fi utilizată pentru a îmbunătăți modul de determinare a densității
fluidului de zăcământ:
∆𝑝𝑓𝑙 (5.4)
𝜌𝑓𝑙 = 𝜌𝑚 ( )
∆𝑝𝑚

Figura 5-2: Reprezentarea presiunii de zăcământ (a formațiunii) vs. presiunea noroiului

de foraj (hidrostatică)

5.1.1 Zăcăminte noi

În zăcămintele noi, presiunile statice de zăcământ nu sunt afectate de extragerea fluidului
și, prin urmare, gradienții observați reflectă densitatea fluidelor originale.
„Pauzele”/discontinuitățile, unde panta gradientului se schimbă, reflectă contactele

74
originale ale fluidelor, așa cum este ilustrat în Figura 5-3.

Figura 5-3: Tipuri de fluide și contactele lor într-un zăcământ nou

Barierele de permeabilitate pot fi, de asemenea, identificate așa cum este ilustrat în Figura
5-4. Bariera este indicată în Figura 5-4 A de diferența de potențial hidrostatic, dintre
stratele de deasupra și de sub bariera de permeabilitate detectată, de aproximativ 20 psi.
Linia cu un gradient de 0,497 psi/ft reprezintă presiunea noroiului, care a fost măsurată
în sonda în timp ce se obținea si presiunea formațiunii.
În Figura 5-4 B, gradienții fluidelor de zăcământ diferă la traversarea barierei de
permeabilitate. Cu toate acestea, o diferență de potențial de aproximativ 140 psi peste
barieră este interpretată ca indicând o barieră fără flux de curgere.
Permeabilitatea zero este implicită. Altfel, presiunea s-ar fi echilibrat pe ambele părți ale
barierei în timp geologic.

75
Figura 5-4: Detectarea barierelor de permeabilitate

Uneori, gradienții de presiune trebuie extrapolați pentru a confirma contactele fluidelor.

Contactele gaze/apă din Figura 5-5 nu pot fi identificate prin profilele de presiune ale
sondelor 1 sau 2.
Prin extrapolarea gradientului din zona de apă din Sonda 1 și a gradienților de gaze din
Sonda 2, totuși, este posibil să se determine poziția contactelor gaze/apă în trei zone.
Această extrapolare arată că înregistrările de presiune efectuate în apropierea sondei, în
acest caz, reflectă presiunile care există adânc în cadrul formațiunii.
Din interpretarea gradientului, fluidul din formațiunea superioară este apă și există două
contacte gaze/apă în formațiunea inferioară.
Este important de reținut, la extrapolarea gradienților presiunilor din zăcămintele cu
permeabilitate redusă, că presiunile pot fi afectate de supraîncărcare/suprasolicitare.
Supraîncărcarea este cauzată de valoarea mică, non zero, a permeabilității turtei de noroi.
Această permeabilitate permite un flux continuu finit de filtrat care traversează turta de
noroi.
Într-o formațiune cu permeabilitate redusă, rezistența la curgere a fluidului, creată de turta
de noroi, poate fi de același ordin de mărime ca și rezistența formației la curgerea
fluidului.
Prin urmare, o măsurare standard a presiunii cu cablu este insuficientă pentru a măsura
presiunea formațiunii noi, deoarece rămâne o diferență de presiune finită reziduală între
formațiune la interfața cu turta de noroi și formațiunea nouă la o anumită distanță.
Punctele de supraîncărcare se trasează în dreapta liniei gradientului normal al fluidului.

76
Figura 5-5: Extrapolarea gradienților de presiune la nivelurile contactelor fluidelor

5.1.2 Rezervoare dezvoltate/mature

Epuizarea diferențiată este cel mai probabil să apară în rezervoarele dezvoltate,
distrugând gradienții originali.
În plus, epuizarea diferențiată generează curgere verticala în rezervor.
Curgerea verticala poate rezulta și din efectele completării parțiale care suprapun
gradienții de presiune corespunzători peste gradienții de densitate ai fluidului.
Un profil tipic presiune-adâncime într-o sonda forata într-un câmp în producție este redat
în Figura 5-6.
Sonda a fost completată într-un interval din Zona 1. Profilul de presiune luat la ceva timp
după completarea inițială arată clar că presiunea din Zona 1 a fost redusă prin extracția
fluidului.
Presiunea din Zonele 2, 3, 4 și 5, care nu au fost perforate, a fost, de asemenea, afectată
de curgerea verticală prin rezervor.
În ciuda estompării gradienților de presiune ai fluidelor în rezervoarele dezvoltate,
presiunile de zăcământ distribuite vertical sunt încă utile pentru corelarea formațiunilor
din punct de vedere hidraulic de la sondă la sondă.
Corelația inițială făcută pe baza carotajelor în găuri deschise (partea stângă) din Figura
5-7 a trebuit modificată din cauza datelor de presiune a rezervorului.
Zonele A și B prezintă regimuri de presiune diferite în cele două sonde și nu sunt în
comunicație hidraulică (partea dreaptă).

77
Figura 5-6: Profilul de presiune al unei sonde într-o arie dezvoltată

Figura 5-7: Corelația hidraulică între două sonde

78
5.1.3 Efectul presiunii capilare
Mai multe studii au arătat că un tester cu cablu măsoară de fapt presiunea fazei continue
în regiunea invadată din jurul găurii de sondă; de obicei aceasta este zona filtratului
fluidului de foraj.
Presiunea măsurată de tester este astfel diferită de presiunea de zăcământ prin valoarea
presiunii capilare.
Presiunea capilară afectează saturația fazei umezitoare din rezervor.
Efectele combinate, ale umectabilitații rocii și ale presiunii capilare, pot fi reflectate prin
modificările gradientului de presiune, nivelului contactului fluidelor sau a ambelor pe
profilurile presiune-adâncime, în special cele înregistrate in cazul noroiului de foraj pe
bază de țiței.
Primul și cel mai vizibil efect al presiunii capilare asupra profilelor gradientului de
presiune al testerului cu cablu este crearea unei discontinuități a gradientului la FWL
(free-water level) care poate să nu coincidă cu OWC (oil/water contact) interpretată din
alte măsurători, cum ar fi carotajele de rezistivitate.
Diferența de adâncime crește pe măsură ce crește presiunea de dislocuire (funcție de
diametrul gâtului porului).
Rezervoarele cu granulație fină, cu gâtul porilor mic, sunt cele mai probabile să prezinte
diferențe de adâncime mari între OWC și FWL.
Al doilea efect potențial, mai dăunător al presiunii capilare, asupra profilelor gradientului
de presiune al testerului prin cablu este că presiunea măsurată poate diferi de presiunea
reală a formațiunii.
Diferența are ca rezultat o deplasare a gradientului de presiune la dreapta sau la stânga
gradientului real al fluidului de zăcământ.
Efectul deplasării gradientului, este egal cu valoarea presiunii capilare.
Se interpretează această discontinuitate pe măsura ce FWL produce o adâncime eronată,
situată fie deasupra, fie sub FWL adevărat, în funcție de condiții.
Figura 5-8 prezintă graficele presiune-adâncime și profilurile de presiune capilară într-un
zăcământ udat de apă, in cazul sondei forată cu noroi pe bază de apă și noroi pe bază de
țiței.
Figura 5-8 C prezintă profilul de presiune capilară într-o secțiune a rezervorului
purtătoare de țiței, udată de apă.
Presiunea capilară este mai mare în zona neinvadată, deoarece țițeiul este fluidul
neumezitor. Testerul cu cablu măsoară o presiune a filtratului în zona invadată care este
mai mică din cauza absenței presiunii capilare. Rezultatul este o deplasare a gradientului
către valori mai mici de presiune, iar FWL este interpretat deasupra locației sale
adevărate.
Nu există nicio deplasare în secțiunea purtătoare de apă a rezervorului, deoarece presiunea
capilară este zero atât în zona neinvadată, cât și în zona invadată.
Atunci când se folosește noroi pe bază de țiței într-un rezervor udat de apă, efectul

79
presiunii capilare determină diferența presiunilor măsurate fata de presiunile reale ale
formațiunii numai în secțiunea purtătoare de apa a rezervorului (Figura 5-8 B).
Figura 5-8 D prezintă profilul capilar în secțiunea purtătoare de apa a rezervorului pentru
acest caz.

Figura 5-8: Reprezentări presiuni-adâncime și profile de presiune capilară-rezervoare

udate de apă.

Date și efecte similare pentru noroaiele pe bază de apă și țiței utilizate în rezervoarele
udate de țiței sunt prezentate în Figura 5-9.

80
Figura 5-9: Reprezentări presiuni-adâncime și profile de presiune capilară-rezervoare
udate de țiței

O posibilă metodă de corectare a efectelor de umectabilitate și a presiunii capilare asupra

presiunilor testerului cu cablu este funcția Leverett J:

(5.5)
√𝑘⁄𝛷
𝐽(𝑆𝑤 ) = 𝑝𝑐
𝜎𝑐𝑜𝑠𝛿

Măsurătorile de laborator ale pc, k și Φ sunt utilizate pentru a dezvolta o relație pentru un
rezervor. Valoarea presiunii capilare determinată de funcția J se adaugă la presiunea
măsurată:
𝑝𝑐𝑜𝑟𝑟𝑒𝑐𝑡𝑒𝑑 = 𝑝𝑚𝑒𝑎𝑠𝑢𝑟𝑒𝑑 + 𝑝𝑐 (𝑆𝑥0 ) (5.6)
Unde:
- pc (Sxo) este presiunea capilară în zona invadată de filtrat, pentru care saturația apei
este denumită în mod tradițional Sxo
Alternativ, dacă este disponibil un carotaj de rezonanță magnetică nucleară (RMN),
corectarea presiunii capilare in situ poate fi efectuată direct. Carotajele RMN au

81
capacitatea de a modela distribuția mărimii porilor. Metoda folosește, de asemenea,
experimente de laborator pe carote pentru calibrarea corecției.
Testul presiunii tranzitorii, după interpretare, este o sursă primară importanta de date
despre dinamica zăcământului.
Testele din sondele de petrol și gaze sunt efectuate în diferite etape precum:
• Forare
• Completare
• Producție

5.2 Testarea presiunii tranzitorii

Obiectivele testului, în orice etapă, variază de la simpla măsurarea a presiunii de zăcământ
până la caracterizarea complexă a caracteristicilor rezervorului.
Majoritatea testelor de presiune tranzitorie pot fi clasificate ca:
• teste de productivitate într-o singură sondă
• teste descriptive ale rezervorului

5.2.1 Testele de productivitate

Testele de productivitate sunt efectuate pentru:
• a determina livrabilitatea sondei
• caracterizarea deteriorării formațiunii și detectarea altor surse ale efectului skin
• identificarea fluidelor produse și determinarea rațiilor/debitelor lor volumetrice
• măsurarea presiunii și temperaturii de zăcământ
• obținerea de probe reprezentative de lichid adecvate pentru analizele PVT
• evaluarea eficienței completării sondei
• evaluarea tratamentelor de workover (mentenanță), sau a tratamentelor de
stimulare a sondei

5.2.2 Testele descriptive

Testele descriptive ale rezervoarelor sunt efectuate pentru:
• evaluarea extinderii și geometriei zăcământului
• determinarea comunicației hidraulice între sonde
• caracterizarea heterogenităților rezervorului
• evaluarea parametrilor zăcământului

5.2.3 Convoluția si deconvoluția presiune-debit

În matematică, convoluția este o funcție de compunere a două funcții de repartiție, care
conduce la o nouă funcție de repartiție.
De asemenea, în matematică, deconvoluția este operația inversă a convoluției.
Ambele operațiuni sunt utilizate în procesarea semnalului și procesarea imaginilor.
De exemplu, convoluția poate fi utilizată pentru a aplica un filtru și poate fi posibilă
recuperarea semnalului original folosind deconvoluția.
82
Convoluția presiune-debit implică măsurarea simultană a debitului și a presiunii la talpa
sondei pentru a corecta variațiile presiunii din gaura de sonda cauzate de fluctuațiile
debitului în timpul testelor de producție/la deschidere.
Presiunea și debitul la talpa sondei, convolvate matematic (cuplate) după cum urmează:

𝑡𝐷
(5.7)
𝑝𝐷 (𝑡𝐷 ) = ∫ 𝑞𝐷(𝜏) 𝑝𝐷, (𝑡𝐷 − 𝜏)𝑑𝜏
0
Unde:
- pD este funcția de presiune echivalentă în cazul unui debit constant, se obține prin
deconvoluția matematică a presiunii de fluctuațiile debitului.
Când se utilizează operatori software de deconvoluție, este necesară aplicarea metodei
încercare-eroare. Scopul este de a convolua un program al debitului cu o funcție de
presiune care aproximează funcția reală debit constant-presiune echivalentă, reproducând
astfel presiunile măsurate.
Procesul poate fi făcut să conveargă destul de rapid pentru o măsurare a presiunii de o
rezoluție data, atâta timp cât rezultatele permit o limită de eroare acceptabilă.
Figura 5-10 prezintă un exemplu în care procesul tranzitoriu constă într-o schimbare a
treptei de debit:
• de la o valoare ridicată indicată de o viteză de rotație a debitmetrului rotativ din
gaura de sondă de aproximativ 17 rotații pe secundă (rps)
• la o valoare mai mică a răspunsului debitmetrului, de aproximativ 7 rps
În mod clar, datele de presiune și debit se reflectă reciproc una în alta, ceea ce este exact
efectul convoluției.
O funcție constantă a debitului a fost căutată pentru a interpreta acest test.
Tehnica utilizată aici folosește analiza semilog, în care sunt reprezentate viteza de rotație
și presiunea normalizata vs. „timpul de convoluție la interfața strat-sondă” (o funcție de
timp asemănătoare cu o funcție de suprapunere/superpoziție generalizată).
Rezultatul (Figura 5-11) este o linie dreaptă pe graficul semilog, care la rândul său poate
fi interpretat pentru a atinge obiectivele testului, referitoare la permeabilitate și la efectul
skin.

5.2.4 Avantajele închiderii Downhole (la talpa sondei)

Figura 5-12 prezintă graficele log-log suprapuse pentru două teste de restabilire efectuate
la aceeași sonda.
Testul de restabilire cu închiderea la suprafața atinge curgerea radiala abia după 200 de
ore.
O fracțiune mare din volumul găurii de sondă este eliminată în testul de restabilire cu
închiderea sondei la talpa și, în consecință, mișcarea radială este detectată aproape încă
din primul minut după închidere și confirmată după 1 oră.
Acest test, care durează 100 de ore, ar fi putut fi întrerupt după maxim 5 ore fără pierdere
de informații.
83
Figura 5-10: Date de presiune și viteza de rotație într-un test de schimbare a treptei de
debit

Figura 5-11: Interpretarea datelor de testare din Figura 5-10

Figura 5-12: Presiuni comparate ale testului de restabilire cu închidere la suprafața și in

gaura de sondă

84
5.2.5 Teste multistrat
Pentru a interpreta testele de sondă atunci când produc mai multe strate, se utilizează o
generalizare a convoluției presiune-debit.
Testele de sonda convenționale efectuate pe sisteme de zăcământ multistrat, în mod
normal, nu oferă date interpretabile.
Diferiții parametri dinamici ai rezervorului:
• Kh
• Efectul skin
• Presiunea statică
• Condițiile la limită
• Heterogenitatea
pentru fiecare strat, determină evenimente ale debitului de fază în strat care nu se
suprapun pentru a produce un răspuns previzibil la presiunea interfeței sonda-strat.
Utilizând măsurători simultane ale presiunii și debitului în gaura de sondă și proiectând
testul de producție/la deschidere ca o succesiune de teste de debit în trepte (Figura 5-13),
se poate obține o soluție riguroasă pentru obținerea parametrilor dinamici de zăcământ
pentru fiecare strat.

Figura 5-13: Proiectare tipică pentru un test multidebit cu trei strate (PL = înregistrarea
producției)

Următorii pași descriu un design tipic pentru un test multidebit cu trei strate:
• Sonda este închisă, iar senzorii de presiune și debit (de obicei, transportați de un
instrument de înregistrare a producției) sunt poziționați deasupra vârfului stratului
superior.
Sonda este deschisă pentru a produce pe cea mai mică duză și urmează
înregistrarea debitului și presiunii tranzitorii până când se produce stabilizarea.
În cele din urmă, un profil continuu al curgerii este înregistrat peste tot ansamblul

85
 stratelor productive.
• Senzorii de presiune și debit sunt repoziționați deasupra stratului din mijloc.
Sonda este deschisă pentru duza intermediară și urmează înregistrarea debitului și
presiunii tranzitorii până când se produce stabilizarea.
Un al doilea profil continuu al curgerii este înregistrat peste ansamblul stratelor
productive.
• Senzorii de presiune și debit sunt repoziționați deasupra părții superioare a stratului
inferior.
Sonda este deschisă pentru cea mai mare duza, și urmează înregistrarea debitului
și presiunii tranzitorii până când se produce stabilizarea.
Un al treilea profil continuu al curgerii este înregistrat peste ansamblul stratelor
productive.
• Într-o ultimă etapă, opțională, senzorii de presiune și debit sunt repoziționați
deasupra stratului superior și sonda este închisă din nou. Debitul și presiunea
tranzitorie observate se înregistrează ca într-un test tradițional de restabilire a
presiunii.
Interpretarea acestui set de date determină o utilizare extinsă a convoluției presiune-debit
pentru a extrage parametrii fiecărui strat individual.
După obținerea rezultatelor, se recomandă verificarea calității acestora prin simularea
răspunsului presiunii și a debitului pentru sistemul stratificat și prin potrivirea
răspunsurilor simulate cu datele măsurate.
Un simulator numeric cu o singură sondă este utilizat pentru sistemul stratificat descris
de valorile interpretate ale permeabilității și ale efectului skin pentru fiecare strat.
Programul debitului de suprafață este introdus, iar simulatorul prezice răspunsul presiunii
sistemului, precum și istoricul debitului individual al stratelor pentru întregul test, care
trebuie să se potrivească cu înregistrările măsurate ale presiunii și ale debitului în sondă.

5.2.6 Teste tranzitorii de presiune prin cablu

Unele tehnici de interpretare sunt unice pentru testerele prin cablu din cauza hardware-
ului specific utilizat pentru efectuarea testelor.
Testerele cu cablu investighează o regiune mai mică din jurul sondei.
Cu toate acestea, testarea prin cablu a presiunii oferă avantaje specifice față de testarea
DST, datorită varietății de opțiuni disponibile în configurația hardware la talpa sondei, a
aranjamentelor multiproba și a dispozitivelor packer.
Stewart și Wittmann au descris pentru prima dată câteva tehnici specifice testării presiunii
prin cablu în 1979.
În testarea presiunii prin cablu, presiunea statică este măsurată prin închiderea sistemului
de eșantionare după colectarea unei probe mici, de obicei de 5 până la 20 cm3.
Durata de restabilire ulterioară este scurtă, iar presiunea statică stabilizată este obținută
de obicei în câteva secunde până la maxim aproximativ 30 de minute.
În situații cu permeabilitate redusă, restabilirea poate dura mult mai mult.
86
Testarea continuă cu instrumentul suspendat staționar la aceeași adâncime, așezat ferm în
fata formațiunii, poate fi impracticabilă.
În plus, măsurătorile de presiune pot fi afectate de fenomenul de supraîncărcare, rezultând
presiuni subevaluate.

87
88
6 BAZELE MATEMATICE ALE CERCETĂRII
HIDRODINAMICE A ZĂCĂMINTELOR
6.1 Introducere
Investigațiile hidrodinamice ale zăcămintelor de hidrocarburi precum și a celor de apă,
cuprind metode și metodologii de estimare a parametrilor fizici și hidrodinamici ai
stratului productiv folosind cercetările prin sonde și/sau analiza datelor de producție.
Spre deosebire de metodele fizico-chimice de cercetare, metodele hidrodinamice nu se
aplică direct obiectului cercetat – zăcământul - ci unor efecte ale lui care reprezintă
autentice mesaje trimise de acesta la cererea operatorului.
Toate aceste mesaje au un conținut informațional bogat, dar ascuns. El poate fi pus in
evidență numai în cadrul unor operațiuni complexe de prelucrare a datelor de observație.
Acestea reprezintă forme de detectare a lor comparabile cu transpunerea în termeni
generali, inteligibili, a unui mesaj cifrat.
In general analiza testelor de sonda este realizată în scopul atingerii următoarelor
obiective:
• Evaluarea condiției sondei si caracterizarea zăcământului
• Obținerea parametrilor de zăcământ pentru descrierea acestuia
• Determinarea mărimii zonei productive a sondei
• Estimarea factorului de skin (sonda)
• Magnitudinea acestuia poate influenta decizia necesitații realizării unei operații de
stimulare a sondei
Principalele caracteristici ale zăcământului care trebuie luate in considerare sunt:
• Tipurile de fluide din zăcământ
• Regimurile de curgere
• Geometria zăcământului
• Numărul fluidelor din zăcământ

6.2 Tipuri de fluide

In general, fluidele din zăcământ sunt clasificate in trei grupe:
• fluide incompresibile
• fluide ușor compresibile (lichide compresibile)
• fluide compresibile (gaze)
Coeficientul de compresibilitate izoterma β este definit de următoarele relații echivalente:
1 𝜕𝜌 (6.1)
𝛽=−
𝑉 𝜕𝑝

1 𝜕𝜌 (6.2)
𝛽=
𝜌 𝜕𝑝

89
6.2.1 Fluide incompresibile
Fluidul incompresibil este definit ca fiind fluidul al cărui volum sau a cărui densitate nu
variază cu presiunea, ceea ce înseamnă că:
𝜕𝑉 (6.3)
=0
𝜕𝑝
sau:
𝜕𝜌 (6.4)
=0
𝜕𝑝

6.2.2 Fluide ușor compresibile

Aceste fluide “ușor” compresibile manifestă schimbări mici de volum sau densitate, odată
cu schimbările de presiune.
Cunoscând volumul Vref , volumul de referință al unui lichid ușor compresibil la presiunea
de referință (inițială) pref, schimbările în comportarea de volum a acestui fluid în funcție
de presiunea p, pot fi descrise matematic prin integrarea ecuației:

1 𝜕𝑉 (6.5)
𝛽=−
𝑉 𝜕𝑝
Rezultând:
𝑉 = 𝑉𝑟𝑒𝑓 𝑒𝑥𝑝[𝛽(𝑝𝑟𝑒𝑓 − 𝑝)] (6.6)

Dezvoltând in serie funcția exponențiala si reținând primii doi termeni se obțin ecuațiile:

𝑉 = 𝑉𝑟𝑒𝑓 [1 + 𝛽(𝑝𝑟𝑒𝑓 − 𝑝)] (6.7)

𝜌 = 𝜌𝑟𝑒𝑓 [1 − 𝛽(𝑝𝑟𝑒𝑓 − 𝑝)] (6.8)

Este ecuația de stare pentru lichide compresibile, forma aproximativă.

6.2.3 Fluide compresibile (gaze)

Acestea sunt fluide care suportă variații mari de volum în funcție de presiune.
Toate gazele sunt considerate fluide compresibile.
Compresibilitatea izotermă a oricărui fluid compresibil este descrisă de ecuația (6.9):

1 1 𝜕𝑍 (6.9)
𝛽𝑔 = − ( )
𝑝 𝑍 𝜕𝑝 𝑇

90
Figura 6-1: Variația volumului în funcție de presiune

Figura 6-2: Variația densității în funcție de presiune

6.3 Regimuri de mișcare

6.3.1 Regim staționar/constant

Regimul de mișcare este considerat constant/staționar dacă presiunea în orice punct din
zăcământ rămâne constanta, adică nu variază cu timpul:

𝜕𝑝 (6.10)
( ) =0
𝜕𝑡 𝑟

Condiția de mișcare staționară se întâlnește când zăcământul este complet reîncărcat și

susținut de un acvifer sau prin operații de menținere a presiunii de zăcământ.

91
6.3.2 Regim pseudostaționar/semistaționar
Când presiunea in diferite locații ale zăcământului scade liniar in funcție de timp, adică
declinul de presiune este constant; această condiție de mișcare este caracteristică
regimului pseudostaționar:
𝜕𝑝 (6.11)
( ) = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡.
𝜕𝑡 𝑟

Ritmul de scădere a presiunii în raport cu timpul este constant în orice punct.

6.3.3 Regim tranzitoriu/nestaționar

Mișcarea nestaționară (mișcare tranzitorie) este definită de condiția de mișcare a fluidului
conform căreia derivata presiunii în raport cu timpul, în orice punct din zăcământ, nu este
nici nulă, nici constantă.

𝜕𝑝 (6.12)
= 𝑓(𝑟, 𝑡)
𝜕𝑡

Deci, derivata presiunii în raport cu timpul este o funcție atât de poziția r, cat si de timpul
t.

Figura 6-3: Variația presiunii în funcție de timp. Regimuri de curgere.

92
Figura 6-4: Variația presiunii în funcție de timp. Regimuri de curgere.

6.4 Geometria zăcământului

Forma zăcământului are un efect semnificativ asupra comportării fluidelor în timpul
curgerii.
Cele mai multe zăcăminte au frontiere neregulate și o descriere matematică riguroasă a
geometriei lor este posibilă numai cu utilizarea simulatoarelor numerice.
Geometria reală de curgere poate fi reprezentată printr-una din următoarele tipuri de
mișcare:
• mișcare radială
• mișcare lineară
• mișcare sferică si semisferică

6.4.1 Mișcarea radială

Figura 6-5: (a)-Mișcarea radială ideală înspre gaura de sonda; (b)- Mișcarea radială ??

93
Figura 6-6: Mișcarea radială ??

6.4.2 Mișcarea lineară

Figura 6-7: (a)-Schema mișcării lineare; (b)- Mișcarea lineară ideală într-o fractură
verticală

O aplicație obișnuită a ecuațiilor mișcării lineare este mișcarea fluidului spre

fracturi/fisuri hidraulice verticale.

94
Figura 6-8: (a)-Curgere liniară strat-fisură; (b)- Curgere biliniară

Figura 6-9: (a)-Fracturare hidraulică; (b)- Fisuri naturale ce intersectează gaura de sondă

Figura 6-10: ??? Mișcarea lineară

95
6.4.3 Mișcarea sferică si emisferică
În funcție de modul de completare a găurii de sondă, este posibil ca în jurul găurii de
sondă mișcarea sa fie sferică sau emisferică.
O sondă cu un interval perforat limitat poate determina o curgere sferică în vecinătatea
perforaturilor.
O sondă care pătrunde parțial în zona stratului productiv, generează o mișcare
semisferică.
Condiția (de pătrundere parțială) este impusă, de exemplu, de posibilitatea formării unui
con de apă la talpa sondei.

Figura 6-11: (a), (b)-Mișcarea sferică datorată intervalului perforat limitat;

Figura 6-12: (a), (b)-Mișcarea semisferică într-o sondă parțial penetrantă

96
6.4.4 Modele de zăcământ

6.4.4.1 Porozitate duală

Storativitate?? = fracțiunea de petrol sau gaz stocată în sistemul de fractură (proprietăți
de stocare = proprietățile fizice care caracterizează capacitatea unui rezervor de a elibera
fluide).
Rezervorul este alcătuit din blocuri cu porozitate matriceală, Figura 6-13 a, cu stocare
mare și permeabilitate scăzută, conectându-se la sondă prin fracturi naturale cu stocare
scăzută și permeabilitate ridicată, Figura 6-13 b .

Figura 6-13: Porozitate duală

6.4.4.2 Permeabilitate dublă???

Figura 6-14: Permeabilitate dublă???

6.4.4.3 Curgere radială

Rezervorul este împărțit în două regiuni cu mobilități și/sau depozite diferite.
Fiecare regiune este omogenă și nu există pierderi de presiune la interfață. Acest model
are o utilizare practică în puțurile de injecție, în diferite fluide ce ocupă diferite regiuni.
97
Figura 6-15: Curgere radială

6.4.4.4 Curgere lineară

Rezervorul este omogen și infinit pe ambele părți ale unui front liniar, dar proprietățile
diferă în fiecare regiune.

Figura 6-16: Curgere lineară

6.4.5 Fluidele din zăcământ

Expresiile matematice care sunt utilizate pentru a prevedea performanța volumetrică și
comportarea presiunii unui zăcământ variază ca forma si complexitate, depinzând de
numărul de fluide mobile din zăcământ.
În general, exista trei cazuri de sisteme de curgere:
• mișcare monofazică (petrol, gaze sau apă)
• mișcare bifazică (petrol-apă, petrol-gaze sau gaze-apă)
• mișcare trifazică (petrol-apă-gaze)
Ecuațiile de mișcare a fluidelor prin medii poroase, ca si soluțiile acestora in concordanță
cu condițiile la limită si inițiale corespunzătoare modelelor fizice adoptate pentru
zăcământ, constituie bazele matematice ale cercetării hidrodinamice.
98
Ecuațiile fundamentale de mișcare se obțin prin combinarea ecuației de continuitate cu
ecuația lui Darcy și ecuațiile de stare corespunzătoare.

6.5 Ecuația de continuitate

Ecuația de bilanț masic a unei faze aparținând unui fluid multifazic, care traversează şi
ocupă un domeniu de control, în condițiile existenței unor surse pozitive sau negative, a
transferului interfazic de masă şi a reacțiilor chimice, se exprimă, în raport cu o durată de
timp precizată, astfel:
„masa intrată – masa ieșită + masa datorată surselor + masa transferată interfazic + masa
de reacție chimică = masa acumulată”

Figura 6-17: Domeniu de control microscopic

Figura 6-18: Domeniu de control microscopic: A- coordonate cilindrice; B – coordonate

sferice

99
Ecuația de continuitate reprezintă expresia matematică a principiului conservării masei:

𝜕(𝜌𝑣𝑥 ) (6.13)
{𝜌𝑣𝑥 𝑑𝑦𝑑𝑧 + 𝜌𝑣𝑦 𝑑𝑥𝑑𝑧 + 𝜌𝑣𝑧 𝑑𝑥𝑑𝑦 − [(𝜌𝑣𝑥 + 𝑑𝑥) 𝑑𝑦𝑑𝑧 +
𝜕𝑥
𝜕(𝜌𝑣𝑦 ) 𝜕(𝜌𝑣𝑧 )
+ (𝜌𝑣𝑦 + 𝑑𝑦) 𝑑𝑥𝑑𝑧 + (𝜌𝑣𝑧 + 𝑑𝑧) 𝑑𝑥𝑑𝑦]} 𝑑𝑡 + 𝑄𝑚𝑠 𝑑𝑡 =
𝜕𝑦 𝜕𝑧
𝜕
(𝑚𝜌 + 𝜕𝑡 (𝑚𝜌)𝑑𝑡) 𝑑𝑥𝑑𝑦𝑑𝑧 − 𝑚𝜌 ∗ 𝑑𝑥𝑑𝑦𝑑𝑧

𝜕 𝜕 𝜕 𝜕 (6.14)
(𝜌𝑣𝑥 ) + (𝜌𝑣𝑦 ) + (𝜌𝑣𝑧 ) + 𝑞𝑚𝑠 + (𝑚𝜌) = 0
𝜕𝑥 𝜕𝑦 𝜕𝑧 𝜕𝑡
Unde:
𝑄𝑚𝑠 (6.15)
𝑞𝑚𝑠 =
𝑑𝑥𝑑𝑦𝑑𝑧

În coordonate cilindrice ecuația de continuitate este:

1𝜕 1 𝜕 𝜕 𝜕 (6.16)
(𝑟𝜌𝑣𝑟 ) + (𝜌𝑣𝜃 ) + (𝜌𝑣𝑧 ) + (𝑚𝜌) = 0
𝑟 𝜕𝑟 𝑟 𝜕𝜃 𝜕𝑧 𝜕𝑡

În coordonate sferice ecuația de continuitate are expresia:

1 𝜕 2 1 𝜕 1 𝜕 𝜕 (6.17)
(𝑟 𝜌𝑣𝑟 ) + (𝜌𝑣𝜑 sin 𝜑) + (𝜌𝑣𝜃 ) + (𝑚𝜌)
𝑟 2 𝜕𝑟 𝑟 sin 𝜌 𝜕𝜑 𝑟 sin 𝜑 𝜕𝜃 𝜕𝑡
=0

În absența surselor (izvoarelor) ecuația de continuitate devine:

𝜕 𝜕 𝜕 𝜕 (6.18)
(𝜌𝑣𝑥 ) + (𝜌𝑣𝑦 ) + (𝜌𝑣𝑧 ) + (𝑚𝜌) = 0
𝜕𝑥 𝜕𝑦 𝜕𝑧 𝜕𝑡
Sau:
𝜕(𝑚𝜌) (6.19)
∇(𝜌𝑣⃗ ) + =0
𝜕𝑡
Pentru mișcări staționare:
∇(𝜌𝑣⃗) = 0 (6.20)

Pentru mișcări staționare şi fluide incompresibile:

∇(𝑣⃗) = 0 (6.21)

100
Figura 6-19: Model radial pentru ilustrarea ecuației de continuitate

Masa care intră în elementul de volum în intervalul de timp Δt:

𝑀𝑖𝑛 = (𝜌𝑄)𝑟+𝑑𝑟 ∆𝑡 = (𝜌𝐴𝑣)𝑟+𝑑𝑟 ∆𝑡 (6.22)

Aria elementului de volum pe fața de intrare este:

𝐴𝑟+𝑑𝑟 = 2𝜋(𝑟 + 𝑑𝑟)ℎ (6.23)

Rezultă:
𝑀𝑖𝑛 = 2𝜋(𝑟 + 𝑑𝑟)ℎ(𝜌𝑣)𝑟+𝑑𝑟 ∆𝑡 (6.24)

Masa care iese din elementul de volum în timpul Δt:

𝑀𝑖𝑒𝑠𝑒 = 2𝜋𝑟ℎ(𝜌𝑣)𝑟 ∆𝑡 (6.25)

Masa acumulata în intervalul de timp Δt este:

∆𝑀 = 𝑑𝑉[(𝑚𝜌)𝑡+∆𝑡 − (𝑚𝜌)𝑡 ] (6.26)

Dar:
𝑉 = 𝜋𝑟 2 ℎ (6.27)

𝑑𝑉 = 2𝜋𝑟ℎ𝑑𝑟 (6.28)
Rezultă:

2𝜋(𝑟 + 𝑑𝑟)ℎ(𝜌𝑣)𝑟+𝑑𝑟 ∆𝑡 − 2𝜋𝑟ℎ(𝜌𝑣)𝑟 ∆𝑡 = 2𝜋𝑟ℎ𝑑𝑟[(𝑚𝜌)𝑡+∆𝑡 − (𝑚𝜌)𝑡 ] (6.29)

101
 ∆𝑀 = 𝑀𝑖𝑛 − 𝑀𝑖𝑒𝑠𝑒 (6.30)

Simplificând ecuația de mai sus cu 2πrhΔt rezultă:

1 1 (6.31)
[(𝑟 + 𝑑𝑟)(𝜌𝑣)𝑟+𝑑𝑟 − 𝑟(𝜌𝑣)𝑟 ] = [(𝑚𝜌)𝑡+∆𝑡 − (𝑚𝜌)𝑟 ]
𝑟𝑑𝑟 ∆𝑡

Sau restrângând:
1 𝜕 𝜕 (6.32)
(𝑟𝜌𝑣) = (𝑚𝜌)
𝑟 𝜕𝑟 𝜕𝑡

6.6 Ecuația lui Darcy:

𝑘 𝑑𝑝 (6.33)
𝑣=
𝜇 𝑑𝐿

Legea lui Darcy este aplicabilă numai mișcărilor laminare prin medii poroase:
- Re ≤ 1 (lichide)
- Re ≤ 12 (gaze)
Unde:
10𝜌𝑣√𝑘 (6.34)
𝑅𝑒 =
𝑚2,3 𝜇
Este relația lui Scelcacev.
Pentru mișcări laminare neliniare caracterizate prin Re > 1 respectiv Re >12, mișcări
întâlnite în jurul sondelor care produc cu presiuni diferențiale mari (în special sonde de
gaze), ecuația lui Darcy este înlocuită de ecuația:

𝜕𝑝 𝜕𝑣 (6.35)
= 𝑎𝑣 + 𝑏𝑣 𝑛 + 𝑐
𝜕𝑥 𝜕𝑡
Unde:
- n are valori cuprinse între 1 și 2, 1≤ n ≤ 2
- a, b și c sunt coeficienți care se determină experimental

6.7 Ecuații de stare

Sunt relații intre densitate, presiune şi temperatură, de tipul f(ρ, p, T)=0:
• fluide incompresibile: ρ = ρ0 = constant
• gaze ideale:
𝑀 (6.36)
𝜌= 𝑝
𝑅𝑢 𝑇
• gaze reale:
𝑀 𝑝 (6.37)
𝜌=
𝑅𝑢 𝑇 𝑍
102
 • lichide compresibile:
𝜌 = 𝜌0 𝑒𝑥𝑝[𝛽(𝑝 − 𝑝0 )] (6.38)

6.8 Ecuațiile fundamentale ale mișcării fluidelor omogene prin medii poroase

6.8.1 Mișcarea lichidelor compresibile

6.8.1.1 Ecuațiile mișcării lichidelor compresibile

Ecuațiile mișcării lichidelor compresibile sunt:
• Ecuația lui Darcy:
𝑘 (6.39)
⃗⃗ = − ∇𝑝
𝑉
𝜇
• Ecuația de continuitate:
𝜕𝜌 (6.40)
∇(𝜌𝑉⃗⃗ ) + 𝑚 =0
𝜕𝑡
• Ecuația de stare:
o Forma exactă:
𝜌 = 𝜌0 𝑒 𝛽(𝑝−𝑝0) (6.41)
o Forma aproximativă:
𝜌 = 𝜌0 [1 + 𝛽(𝑝 − 𝑝0 )] (6.42)

6.8.1.2 Ecuația diferențială a presiunii

Combinând ecuațiile prezentate se obține ecuația diferențială a presiunii numită şi ecuația
difuziei (a lui Fourier):
1 𝜕𝑝 (6.43)
∇2 𝑝 =
𝑎 𝜕𝑡

1 𝜕𝑝 (6.44)
∆𝑝 =
𝑎 𝜕𝑡
Unde:
- a este coeficientul de piezoconductibilitate hidraulică sau de difuziune
hidrodinamică:
𝑘 (6.45)
𝑎=
𝑚𝛽𝜇
- Δ este laplacianul sau operatorul lui Laplace:

𝜕2 𝜕2 𝜕2 (6.46)
∆= + +
𝜕𝑥 2 𝜕𝑦 2 𝜕𝑧 2

În coordonate cilindrice, ecuația diferențială a presiunii are expresia:

103
 1 𝜕 𝜕𝑝 1 𝜕𝑝 (6.47)
(𝑟 ) =
𝑟 𝜕𝑟 𝜕𝑟 𝑎 𝜕𝑡
Unde:
𝑘 (6.48)
𝑎=
𝑚𝛽𝜇

6.8.1.3 Mișcarea radial plană staționară

Mișcarea staționară se produce atunci când o sondă drenează o zonă ce are o frontieră
exterioară complet deschisă, astfel încât pentru orice debit de producție constant,
producția cumulativă este compensată integral de fluidul care pătrunde în zona de drenaj.
Acestă mișcare are următoarele condiții la limită:
𝑝 = 𝑝𝑐 = 𝑐𝑡 (6.49)

𝑟 = 𝑟𝑐 (6.50)

𝜕𝑝 (6.51)
=0
𝜕𝑡

∀(𝑟, 𝑡) (6.52)
Condițiile la limită sunt îndeplinite atunci când presiunea zăcământului este menținută la
o valoare constantă datorită existenței unui influx natural de apă sau prin injecția unui
agent de dezlocuire.
Pentru a doua condiție la limită, ecuația diferențială a presiunii devine:

1𝜕 𝜕𝑝 (6.53)
(𝑟 ) = 0
𝑟 𝜕𝑟 𝜕𝑟

Se integrează ecuația diferențială a presiunii între ps şi p, și, respectiv, între rs şi r; se

obține legea de variație a presiunii:
𝑄𝜇 𝑟 (6.54)
𝑝 = 𝑝𝑠 + ln 𝑠
2𝜋𝑘ℎ 𝑟

Din prima condiție la limită şi introducând factorul de skin S, debitul, în condiții de

zăcământ, este:
2𝜋𝑘ℎ(𝑝𝑐 − 𝑝𝑠 ) (6.55)
𝑄= 𝑟𝑐
𝜇 (ln 𝑟 + 𝑆)
𝑠

Luând în considerare efectul compresibilității, la mișcarea fluidelor prin medii poroase se

lucrează cu presiunea medie ponderată cu aria, pm, definită de relația:
1 (6.56)
𝑝𝑚 = ∫𝐴 𝑝𝑑𝐴
𝐴
104
sau, ținând seama că:
- dA = 2πrdr
- 𝐴 = 𝜋(𝑟𝑐2 − 𝑟𝑠2 )
- p = p(r)
rezultă:
𝑟𝑐
(6.57)
2𝜋
𝑝𝑚 = ∫ 𝑝(𝑟)𝑟𝑑𝑟
𝜋(𝑟𝑐 − 𝑟𝑠2 )
2
𝑟𝑠

Rezolvând integrala şi ținând seama de factorul de skin S, se obține ecuația pentru

presiunea medie ponderată cu aria:

𝑄𝜇 𝑟𝑐 1 (6.58)
𝑝𝑚 = 𝑝𝑠 + (ln − + 𝑆)
2𝜋𝑘ℎ 𝑟𝑠 2

6.8.1.4 Mișcarea radial plană semistaţionară

La punerea în producție a unei sonde extractive de țiței, precum și ori de câte ori debitul
acesteia se modifică, mișcarea generată de sondă în zăcământ, este tranzitorie, pe o durată
relativ redusă, până când perturbația de presiune generată de modificarea debitului sondei
se propagă până la frontiera exterioară a zonei de drenaj.
După scurgerea timpului de stabilizare ts (durata totală a mișcării tranzitorii), caracterul
mișcării va depinde de tipul frontierei exterioare a zonei de drenaj.
Dacă aceasta este o frontieră deschisă (de alimentare), presiunea pc=p(rc) se menține
constantă, cu condiția ca volumul de lichid extras prin sondă să fie compensat integral de
fluidul care pătrunde prin frontiera de rază rc în zona de drenaj a sondei, iar mișcarea
devine staționară.
Dacă frontiera exterioară este impermeabilă sau se comportă ca atare, atunci mișcarea
poate deveni semistaţionară (stabilizată) dacă ritmul de scădere a presiunii în timp este
constant.
Mișcarea semistaţionară are loc când efectul frontierei impermeabile a zonei aferente
sondei se răsfrânge asupra presiunii, determinând scăderea acesteia în orice punct în ritm
constant:
1 𝜕 𝜕𝑝 1 𝜕𝑝 (6.59)
(𝑟 ) =
𝑟 𝜕𝑟 𝜕𝑟 𝑎 𝜕𝑡
Condițiile la limită vor fi:
𝜕𝑝 (6.60)
| =0
𝜕𝑟 𝑟=𝑟𝑐
𝜕𝑝
{ 𝜕𝑡 = 𝑐𝑡. ∀(𝑟, 𝑡)

Pentru rezolvarea ecuației difuziei se are in vedere definiția coeficientului de

105
compresibilitate în scopul înlocuirii declinului de presiune:

1 𝜕 𝜕𝑝 1 𝜕𝑝 (6.61)
(𝑟 ) =
𝑟 𝜕𝑟 𝜕𝑟 𝑎 𝜕𝑡
Din relația coeficientului de compresibilitate se determină:

𝜕𝑝 (6.62)
𝜕𝑡

Ținând cont ca volumul de pori este:

𝑉 = 𝑚𝐴ℎ = 𝑚𝜋𝑟𝑐2 ℎ (6.63)

1 𝜕𝑉 (6.64)
𝛽=−
𝑉 𝜕𝑝

𝜕𝑉 (6.65)
1 𝜕𝑡 1 𝑄
𝛽=− =−
𝑉 𝜕𝑝 𝑚𝐴ℎ 𝜕𝑝
𝜕𝑡 𝜕𝑡

𝜕𝑝 𝑄 (6.66)
=−
𝜕𝑡 𝑚𝜋𝑟𝑐2 ℎ𝛽

Ecuația diferențială a presiunii, după înlocuirea declinului de presiune, devine:

1𝜕 𝜕𝑝 𝑄𝜇 (6.67)
(𝑟 ) = − 2
𝑟 𝜕𝑟 𝜕𝑟 𝜋𝑟𝑐 𝑘ℎ

Se rezolvă ecuația diferențială a presiunii luând în considerare condițiile la limita date şi

se integrează între ps şi p, și între rs şi r, rezultând legea de variație a presiunii sub forma:
𝑄𝜇 𝑟 𝑟 2 − 𝑟𝑠2 (6.68)
𝑝 = 𝑝𝑠 + (ln − )
2𝜋𝑘ℎ 𝑟𝑠 2𝑟𝑐2

Particularizând pentru r = rc, p = pc, introducând S şi neglijând rs2 , se obține debitul:

2𝜋𝑘ℎ(𝑝𝑐 − 𝑝𝑠 ) (6.69)
𝑄=
𝑟 1
𝜇 (ln 𝑟𝑐 − 2 + 𝑆)
𝑠

Se defineşte indicele de productivitate, Ip, al sondei ca raport între debit si diferența de

106
presiune si se calculează cu relația:

𝑄 2𝜋𝑘ℎ (6.70)
𝐼𝑝 = =
𝑝𝑐 − 𝑝𝑠 𝜇 (ln 𝑟𝑐 − 1 + 𝑆)
𝑟 2
𝑠

Şi aici se folosește presiunea medie ponderată cu aria definită similar si este dată de:

𝑄𝜇 𝑟𝑐 3 (6.71)
𝑝𝑚 = 𝑝𝑠 + (ln − + 𝑆)
2𝜋𝜋𝑘ℎ 𝑟𝑠 4

Relația presiunii medii ponderate cu aria, sub forma dată, este valabilă pentru cazul în
care frontiera de alimentare are formă circulară.
Pentru alte forme ale frontierei de alimentare, relația presiunii medii ponderate cu aria,
poate fi generalizată prin introducerea factorului de formă Dietz, notat cu CA şi ale cărui
valori sunt prezentate în literatura de specialitate.
Presiunea medie ponderată cu aria este în acest caz:

𝑄𝜇 1 4𝐴 (6.72)
𝑝𝑚 = 𝑝𝑠 + ( ln + 𝑆)
2𝜋𝑘ℎ 2 𝛾𝐶𝐴 𝑟𝑠2

Unde: γ=1,781 este constanta lui Euler.

107
Figura 6-20: Valorile factorului de formă CA pentru diferite forme ale suprafeței de
drenaj și poziții ale sondei

În membrul stâng al declinului de presiune, scris ca diferența finită, [(pi -p)/(0-t)] se adună
şi se scade ps:
𝑄𝑡 (6.73)
𝑝𝑖 − 𝑝𝑠 − (𝑝𝑚 − 𝑝𝑠 ) =
𝑚𝛽𝐴ℎ

Unde se introduce expresia (pm – ps) determinată din ecuația (6.72) şi, prin gruparea
termenilor, se obține legea de variație a presiunii în sondă:

𝑄𝜇 1 4𝐴 (6.74)
𝑝𝑠 = 𝑝𝑖 − ( ln + 2𝜋𝑡̅𝐴 + 𝑆)
2𝜋𝑘ℎ 2 𝛾𝐶𝐴 𝑟𝑠2

108
Unde 𝑡̅𝐴 este timpul adimensional definit în raport cu aria zonei de drenaj:

𝑎𝑡 𝑘𝑡 (6.75)
𝑡̅𝐴 = =
𝐴 𝑚𝛽𝜇𝐴

6.9 Mișcarea tranzitorie a lichidelor compresibile

6.9.1 Mișcarea radial plană tranzitorie

Mișcarea tranzitorie (nestaționară) a unui lichid compresibil se produce la punerea în
producție a sondelor şi îi corespund următoarele condiții inițială şi la limite:
- p=pi, t=0, 0≤r≤∞
- p=pi, r=∞, 0≤t≤∞
𝑄𝑟 |𝑟=0 = 𝑄 = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡. (6.76)

Pentru a rezolva ecuația diferențială a presiunii:

1 𝜕 𝜕𝑝 1 𝜕𝑝 (6.77)
(𝑟 ) =
𝑟 𝜕𝑟 𝜕𝑟 𝑎 𝜕𝑡

Asociată cu condițiile (7-1), se folosește transformata Boltzmann:

𝑟2 (6.78)
𝑢=
4𝑎𝑡

Se efectuează schimbarea de variabilă şi se obține ecuația diferențială a presiunii în

variabila independentă u:
𝑑 𝑑𝑝 𝑑𝑝 (6.79)
(𝑢 ) + 𝑢 =0
𝑑𝑢 𝑑𝑢 𝑑𝑢
Sau:
𝑑 2 𝑝 𝑑𝑝 (6.80)
𝑢 2+ (𝑢 + 1) = 0
𝑑𝑢 𝑑𝑢
Se folosește notația:
d𝑝 (6.81)
𝑝, =
d𝑢
şi ecuația (6.80) devine:
d𝑝 , 𝑢+1 (6.82)
,
=− 𝑑𝑢
𝑝 𝑢
Soluția acesteia, obținută prin integrare nedefinită, este:

𝐶𝑒 −𝑢
, (6.83)
𝑝 =
𝑢

109
unde C este constanta de integrare și se determină din a treia constantă de integrare:

𝑄𝜇 (6.84)
𝐶=
4𝜋𝑘ℎ

În ecuația (6.83) se introduc ecuațiile (6.81) şi (6.84) şi se separă variabilele:

𝑄𝜇 𝑒 −𝑢 (6.85)
𝑑𝑝 = d𝑢
4𝜋𝑘ℎ 𝑢

Se integrează ecuația (6.85) de la pi la p şi, de la ∞ la u = x:

𝑥 −𝑢
𝑄𝜇 𝑒 (6.86)
𝑝 − 𝑝𝑖 = ∫ d𝑢
4𝜋𝑘ℎ ∞ 𝑢

Integrala din membrul drept al ecuației (6.86) este funcția exponențială integrală a cărei
relație de definiție este:
∞ −𝑢
𝑒 (6.87)
𝐸𝑖 (𝑥) =∫ d𝑢
𝑥 𝑢
Valorile funcției exponențiale integrale pot fi determinate grafic sau din tabele existente
în literatura de specialitate.
Pe baza ecuațiilor (6.86) și (6.87), se poate scrie legea de variație a presiunii sub forma:

𝑄𝑢 (6.88)
𝑝(𝑟, 𝑡) = 𝑝𝑖 − 𝐸 (𝑥)
4𝜋𝑘ℎ 𝑖

Figura 6-21: Graficul funcției integrale exponențiale pentru valori ale argumentului
cuprinse între 0,001 și 1,5

110
Particularizând pentru r = rs, adică x = xs, se obține relația care descrie evoluția presiunii
sondei:
𝑄𝑢 (6.89)
𝑝𝑠 = 𝑝𝑖 − 𝐸𝑖 (𝑥𝑠 )
4𝜇𝑘ℎ
Unde:
𝑟𝑠2 (6.90)
𝑥𝑠 =
4𝑎𝑡

Atunci când argumentul funcției exponențial integrale îndeplinește condiția x < 0,01,
aceasta se poate aproxima astfel:

𝐸𝑖 (𝑥) ≅ − ln(𝛾𝑥) (6.91)

Pentru x < 0,01, aproximația (6.92) se poate folosi în legea de variație a presiunii sondei,
ecuația (6.89), sub forma:

1 4𝑎𝑡 4𝑘𝑡 4𝑡̅ (6.92)

𝐸𝑖 (𝑥𝑠 ) ≅ − ln 𝛾𝑥𝑠 = ln = ln 2 = ln = ln
𝛾𝑥𝑠 𝛾𝑟𝑠 𝑚𝛽𝜇𝛾𝑟𝑠2 𝛾

Unde 𝑡̅ este timpul adimensional definit de relația:

𝑎𝑡 𝑘𝑡 (6.93)
𝑡̅ = =
𝑟𝑠2 𝑚𝛽𝜇𝑟𝑠2

Introducând expresia (6.92) în ecuația (6.89) şi, ținând seama şi de factorul de skin S, se
obține legea de variație a presiunii în sondă în cazul mișcării tranzitorii (nestaționare) a
țițeiului considerat lichid ușor compresibil:

𝑄𝜇 1 4𝑡̅ (6.94)
𝑝𝑠 = 𝑝𝑖 − ( ln + 𝑆)
2𝜋𝑘ℎ 2 𝛾

6.10 Mișcarea gazelor în medii poroase

6.10.1 Ecuația difuziei pentru curgerea gazelor

Ecuațiile standard ale curgerii fluidelor necesită modificări atunci când conținutul
rezervorului este reprezentat de gaze. Ecuația difuziei pentru lichide:

1 𝜕 𝜕𝑝 𝑚𝛽𝑡 𝜇 𝜕𝑝 (6.95)
(𝑟 ) =
𝑟 𝜕𝑟 𝜕𝑟 0,000237𝑘 𝜕𝑡

a fost obținută din trei ecuații, ecuația continuității, ecuația de stare pentru lichidele ușor
111
compresibile și Legea lui Darcy.
Această formă a ecuației difuziei este liniară, ceea ce face ca soluțiile (cum ar fi soluția
funcției Ei ) sa fie mult mai ușor de găsit.

6.10.1.1 Ecuația difuziei pentru curgerea gazelor-Pseudopresiunea

Trebuie dezvoltate alte forme ale ecuației difuziei pentru curgerea gazelor în medii
poroase.
Mai întâi, introducerea legii reale a gazelor, pentru a înlocui ecuația de stare pentru lichide
ușor compresibile, are ca rezultat o ecuație diferențială cu derivate parțiale neliniară, mai
complexa:
𝑝 (6.96)
= 𝑍𝑅𝑇
𝜌

Această ecuație poate fi parțial liniarizată prin introducerea pseudopresiunii:

𝑝
2𝑝 (6.97)
𝑢=∫ 𝑑𝑝
𝑝0 𝑍𝜇

unde p0 este o presiune arbitrară "de referință", frecvent aleasă a fi zero.

Forma rezultată a ecuației difuziei este:

1𝜕 𝜕𝑢 𝑚𝛽𝑡 𝜇 𝜕𝑢 (6.98)
(𝑟 ) =
𝑟 𝜕𝑟 𝜕𝑟 0,000237𝑘 𝜕𝑡

Unde u este pseudopresiunea.

Ecuația (6.98) are aceeași formă ca și ecuația difuziei pentru lichide ușor compresibile,
dar in care presiunea a fost înlocuită cu pseudopresiunea, u.
Cu toate acestea, această ecuație este neliniară deoarece produsul µβt este o funcție de
presiune.
Din fericire, cercetările au arătat că ecuația poate fi tratată ca liniară, iar funcția E i este
valabilă pentru cazul mișcării gazelor dacă produsul µβt este evaluat la presiunea de la
începutul perioadei de curgere până la momentul în care limitele zăcământului încep să
aibă o influență semnificativă asupra căderii de presiune din sondă, adică atâta timp cât
zăcământul se comporta ca fiind de întindere infinită.

6.10.1.2 Ecuația difuziei pentru curgerea gazelor - Aproximarea prin Pătratul Presiunii și prin
Presiune
Presupunând că produsul µZ este constant, atunci, ecuația (6.97), ecuația pseudopresiunii,
devine:
1 2 (6.99)
𝑢= [𝑝 − 𝑝02 ]
𝜇𝑍

112
Astfel ecuația difuziei capătă forma:

1𝜕 𝜕𝑝 2 𝑚𝛽𝑡 𝜇 𝜕𝑝 2 (6.100)
(𝑟 )=
𝑟 𝜕𝑟 𝜕𝑟 0,000237𝑘 𝜕𝑡

Variabila independentă a devenit p2 și, în ceea ce privește această variabilă, soluția

funcției Ei este valabilă atunci când este valabilă presupunerea că produsul µZ este
constant.
Acest lucru este adevărat (bazat pe dovezi empirice) chiar dacă ecuația (6.100) este
neliniară, (µβt dependent de presiune), dar este valabil numai pentru un rezervor cu
acțiune infinită.
Figura 6-22 prezintă intervalul de validitate al acestei ipoteze pentru o temperatură a
rezervorului de 2000F (93,30C) și diferite densități relative ale gazelor.
Produsul µZ este acceptabil constant, la presiuni sub aproximativ 2000 psia (zona umbrită
din Figura 6-22).
Concluziile sunt similare si la alte temperaturi de la 100 la 3000F (38-1490C).

Figura 6-22: Produsul µZ este constant la presiuni scăzute.

Zona umbrită indică intervalul de presiune în care µZ este constant.

Presupunând că grupul p/µZ este constant, din ecuația (6.97), pseudopresiunea devine:

𝑝 (6.101)
𝑢= (𝑝 − 𝑝0 )
𝜇𝑍
Iar ecuația difuziei devine:

1𝜕 𝜕𝑝 𝑚𝛽𝑡 𝜇 𝜕𝑝 (6.102)
(𝑟 ) =
𝑟 𝜕𝑟 𝜕𝑟 0,000237𝑘 𝜕𝑡

Variabila independentă a devenit p și, în ceea ce privește presiunea, funcția Ei este

113
valabilă atunci când este valabilă presupunerea că expresia p/µZ este constantă.
Acest lucru este adevărat chiar dacă ecuația (6.102) este neliniară, dar este valabilă numai
pentru un rezervor cu acțiune infinită.
Figura 6-23 arată intervalul de validitate al acestei ipoteze (zona umbrită din figură)
pentru o temperatură a rezervorului de 2000F (93,30C) și diferite densități relative ale
gazelor.
Grupul p/µZ este destul de constant la presiuni peste aproximativ 3000 psia, așa cum este
și la alte temperaturi de la 100 la 3000F.

Figura 6-23: Termenul p/μZ este considerat constant la presiune ridicată (p>3000 psia)
Zona umbrită indică intervalul de presiune în care μZ este constant

Implicația acestor rezultate este că alegerea variabilei pentru ecuațiile curgerii gazelor
depinde de situație:
• Aproximarea prin pătratul presiunii este valabilă numai pentru presiuni scăzute
(p<2000 psia)
• Aproximarea prin presiune este valabilă numai pentru presiuni ridicate (p>3.000
psia)
• Iar utilizarea pseudopresiunii este valabilă pentru toate intervalele de presiune.

6.10.1.3 Ecuația difuziei pentru curgerea gazelor - Pseudotimpul

Deși ecuația difuziei scrisă pentru curgerea gazelor are aceeași formă ca și ecuația difuziei
pentru lichide ușor compresibile, cu presiunea înlocuită cu pseudopresiunea, este o
ecuație neliniară, deoarece produsul, µβt, este puternic dependent de presiune.
În unele cazuri, rămânerea neliniarității nu poate fi ignorată.
Pentru a rezolva această problemă, Agarwal a introdus noțiunea de pseudotimp pentru a
liniariza în continuare ecuația difuziei pentru gaze. (Liniarizarea nu este riguroasă, dar
este potrivită pentru multe scopuri practice).
Definiția pseudotimpului, tap, este:

114
 ∆𝑡 (6.103)
𝑑𝑡
𝑡𝑎𝑝 =∫
𝜇𝛽𝑡
0
În termeni de pseudotimp, tap, ecuația difuziei devine:

1 𝜕 𝜕𝑢 𝑚 𝛽𝑡 𝜇 (6.104)
(𝑟 ) =
𝑟 𝜕𝑟 𝜕𝑟 0,000237𝑘𝜕 𝜕𝑡𝑎𝑝

Studiile ulterioare au arătat că utilizarea pseudotimpului este deosebit de utilă pentru

analiza testelor de curgere și de restabilire distorsionate de stocarea în gaura de sondă
atunci când se utilizează curbe tip, concepute pentru a modela curgerea lichidelor ușor
compresibile.

6.10.1.4 Mișcarea gazelor – Curgerea non Darcy

Ecuațiile de curgere prezentate până acum presupun că legea lui Darcy este un model
adecvat pentru curgerea gazelor spre sonde.
Cu toate acestea, pe măsură ce viteza de curgere și numărul Reynolds în apropierea sondei
cresc, rezultatul este o tranziție la curgerea laminară și turbulenta și apoi la curgerea
turbulentă.
Acesta curgere de tranziție (și, eventual, turbulentă) se numește curgere non-Darcy (non-
laminară).
Vitezele mari la care curgerea este tranzitorie apar în imediata apropiere a sondei, iar
căderea de presiune suplimentară cauzată de acesta curgere tranzitorie este similară cu o
zonă de permeabilitate modificată.
Zona de permeabilitate modificată este caracterizată de un factor de skin.
Cu toate acestea, în cazul curgerii non-Darcy, „efectul skin” suplimentar cauzat de
abaterile de la legea lui Darcy este dependent de debit.
Un model adecvat pentru factorul de skin aparent, S′, determinat dintr-un test de curgere
sau de restabilire este:
𝑆 ′ = 𝑆 + 𝐷𝑄𝑔 (6.105)
Unde:
- S este skinul „adevărat” cauzat de modificarea permeabilității
- D este un coeficient de curgere non-Darcy (presupus constant), exprimat în
D/Mscf
- Qg este debitul de gaze exprimat în Mscf/D.
Este utilizată valoarea absolută a debitului de gaze, deoarece contribuția la skin este
pozitivă indiferent dacă sonda de gaze este un producător sau un injector.
Skin-ul ‘adevărat’ al unei sonde de gaze nu poate fi obținut din informațiile rezultate
dintr-un singur test efectuat la un debit constant (inclusiv un test de restabilire).
Cu toate acestea, skin-ul calculat din teste efectuate la mai multe debite diferite poate fi
utilizat pentru a determina skin-ul ‘adevărat’ și coeficientul de debit non-Darcy.
115
Figura 6-24 ilustrează procesul pentru o sondă testată la trei debite diferite, cu un factor
de skin aparent determinat la fiecare debit.
Factorul de skin aparent extrapolat la debitul zero este skin-ul adevărat, iar panta curbei
este coeficientul de debit non-Darcy, D.
Când se utilizează această metodă, trebuie avuta grijă ca permeabilitățile obținute în urma
diferitelor teste sa fie aceleași; în caz contrar, factorii de skin vor fi eronați.
Adesea, este disponibil doar un singur test. În acest caz, coeficientul de curgere non-
Darcy, D, poate fi estimat din:

2,715 ∙ 10−15 𝛽𝑘𝑔 𝑀𝑝𝑠𝑐 (6.106)

𝐷=
ℎ𝑟𝑠 𝑇𝑠𝑐 𝜇𝑔

Parametrul turbulenței, β, poate fi estimat din:

𝛽 = 1,88 ∙ 1010 𝑘 −1,47 𝑚−0,53 (6.107)

Figura 6-24: Proces pentru obținerea skin-ului ‘adevărat’ din factorul de skin aparent

6.11 Mișcarea fluidelor multifazice

6.11.1 Mișcarea multifazică

Ecuațiile care modelează curgerea în rezervoare pot fi modificate prin includerea
debitului multifazic.
Perrine a sugerat modificări simple și ușor de aplicat, iar Martin le-a oferit o bază
teoretică.
Aceste modificări se bazează pe presupunerea simplificatoare că gradienții de saturație
din zona de drenaj a sondei testate sunt mici.
Astfel, modificările respective pot duce la aproximări rezonabile pentru rezervoarele
exploatate prin ieșirea gazelor din soluție și sunt inadecvate pentru rezervoarele cu
împingere de apă în zona de drenaj a sondei testate.

116
Modificarea Perrine-Martin pentru curgerea la debit constant într-un rezervor cu acțiune
infinită este:
𝑄𝑡 1,688𝑚𝛽𝑡 𝑟𝑠2 (6.108)
𝑝𝑠 = 𝑝𝑖 + 162,6 [log − 0,87𝑆]
𝜆𝑡 ℎ 𝜆𝑡 𝑡

Ecuația Horner care modelează testul de restabilire a presiunii într-un rezervor cu acțiune
infinită devine:
𝑄𝑡 𝑡𝑝 + ∆𝑡 (6.109)
𝑝𝑠 = 𝑝𝑖 − 162,6 log
𝜆𝑡 ℎ ∆𝑡

În ecuațiile (6.108) și (6.109), Qt reprezintă debitul total al rezervorului (RB/D) și este

dat de:
𝑄𝑅𝑠 (6.110)
𝑄𝑡 = 𝑄𝑏𝑡 + (𝑄𝑔 − ) 𝑏𝑔 + 𝑄𝑎 𝑏𝑎
1000

iar λt reprezintă mobilitatea totală, dată de:

𝑘𝑡 𝑘𝑔 𝑘𝑎 (6.111)
𝜆𝑡 = + +
𝜇𝑡 𝜇𝑔 𝜇𝑎

Mobilitatea totală, λt, poate fi determinată dintr-un test de restabilire a presiunii efectuat
într-o sondă care produce două sau trei faze simultan.
Deoarece ecuația (6.109) implică faptul că λt este legată de panta, i, a unui grafic Horner,
respectiv, pws vs. log [(tp + Δt)/Δt], prin:

−162,6𝑄𝑡 (6.112)
𝜆𝑡 =
𝑖ℎ

Panta, i, a unui grafic de date ps vs. log(t) pentru un test de curgere (la deschidere) la debit
constant are aceeași interpretare.
Perrine a arătat, de asemenea, că permeabilitatea față de fiecare fază care curge poate fi
estimată din relațiile:
−162,6𝑄𝑏𝑡 𝜇𝑡 (6.113)
𝑘𝑡 =
𝑖𝑘

𝑄𝑅𝑠 (6.114)
−162,6 (𝑄𝑔 − 1000 ) 𝑏𝑔 𝜇𝑔
𝑘𝑔 =
𝑖ℎ

−162,6𝑄𝑎 𝑏𝑎 𝜇𝑎 (6.115)
𝑘𝑎 =
𝑖ℎ
117
Cantitatea (Qg - QRs /1000)bg este debitul de gaze libere în condiții de zăcământ; adică
diferența dintre debitul total de gaze, Qg și debitul de gaze dizolvate, QRs /1000.
Factorul de skin pentru analiza testului curgerii multifazice folosind graficele semilog se
calculează din:
∆𝑝1ℎ𝑟 𝜆𝑡 (6.116)
𝑆 = 1,151 [ − log ( ) + 3,23]
−𝑖 𝑚𝛽𝑡 𝑟𝑠2

118
7 CERCETAREA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI ÎN
REGIM STAȚIONAR DE MIȘCARE
Cercetarea hidrodinamică a zăcămintelor de hidrocarburi sau apă folosind datele obținute
în urma unor cercetări efectuate în sonde sau utilizând date de producție, urmărește
determinarea următorilor parametrii:
• Permeabilitatea efectivă
• Capacitatea de curgere a stratului
• Indicele de productivitate
Valorile datelor folosite sunt cu atât mai prețioase cu cât mișcarea care are loc în jurul
găurii de sondă are un grad mai mare de stabilitate, adică atunci când în orice punct al
zonei de influență a sondei unii parametri hidrodinamici (presiune statică, debit, viteză
etc.) nu variază în perioada cercetărilor.

7.1 Lichide
Ecuația de mișcare a fluidelor prin medii poroase, pentru mișcările staționare este:

𝜕𝑝 (7.1)
= 𝑎𝑣 + 𝑏𝑣 2
𝜕𝑥

Pentru gradienți de presiune moderați, și mișcare plan radial simetrică, ecuația de mișcare
se reduce la următoarea relație, identică cu ecuația lui Darcy:

𝜕𝑝 𝜇 (7.2)
= 𝑣
𝜕𝑥 𝑘
Ecuația:
2𝜋𝑘ℎ(𝑝𝑐 − 𝑝𝑑 ) (7.3)
𝑄= 𝑟
𝜇𝑏 ln 𝑟𝑐
𝑠
Se poate scrie sub forma:
𝑄 = 𝐼𝑃(𝑝𝑐 − 𝑝𝑑 ) (7.4)
Unde:
- IP este indicele de productivitate
- h este grosimea efectivă a stratului evaluată din diagrafia electrică sau din datele
de carotaj mecanic, referindu-se numai la zonele care contribuie la producția de
petrol sau apă
- Presiunea statică (pc), presiunea dinamică (pd) şi temperatura de zăcământ se
măsoară cu ajutorul manometrelor şi termometrelor de fund, maximale
- Vâscozitatea dinamică (µ), factorul de volum (b), ca şi ceilalți parametrii fizici
caracteristici fluidelor din zăcământ sunt obținuți în urma cercetărilor de laborator
(analize PVT)
119
 - Raza zonei de influență a sondei (rc) se consideră a fi jumătate din distanța dintre
două sonde, dar numai în cazul mișcărilor staționare.
Reprezentarea grafică a datelor de debit (menținut constant), şi a celor de presiune,
conduce la obținerea diagramei indicatoare Q=f(Δp) care prezintă o variație liniară
(Figura 7-1); panta acestei drepte reprezintă indicele de productivitate:

𝑄 (7.5)
tan 𝛼 = 𝐼𝑃 =
𝑝𝑐 − 𝑝𝑑

Se poate calcula capacitatea de curgere a stratului:

𝑟 (7.6)
𝜇𝑏 ln 𝑟𝑐
𝑠
𝑘ℎ = 𝐼𝑃
2𝜋
și permeabilitatea efectivă:
𝑘ℎ (7.7)
𝑘=
ℎ

Permeabilitatea efectivă astfel obținută este mai reprezentativă decât permeabilitatea

obținută în urma analizelor pe carote, deoarece implică întreaga zonă de influență a sondei
şi ține cont de prezența saturației în apă interstițială.
Compararea productivității mai multor sonde care produc în aceleași condiții din același
strat dar pe intervale perforate diferite, se face cu ajutorul indicelui de productivitate
specific:
𝐼𝑃 (7.8)
𝐼𝑃𝑆 =
ℎ
Permeabilitatea stratului productiv în jurul sondei este mai mică decât în întreaga zonă de
influență ca urmare a efectelor nedorite ale traversării şi completării statului productiv.
Efectul de reducere a permeabilității în jurul sondei poate fi luat în calcule ca o cădere
suplimentară de presiune, proporțională cu debitul de producție.
Pentru mișcarea radial plana, aceasta se calculează cu relația:

𝑟 𝑟 (7.9)
𝑄𝜇𝑏 ln 𝑟0 𝑄𝜇𝑏 ln 𝑟0 𝑄𝜇𝑏 𝑘 𝑟0
𝑠 𝑠
∆𝑝0 = − = ( − 1) ln
2𝜋𝑘0 ℎ 2𝜋𝑘ℎ 2𝜋𝑘ℎ 𝑘0 𝑟𝑠
Unde:
- k este permeabilitatea originală
- k0 permeabilitatea modificată corespunzătoare cilindrului de rază r0
Exprimată adimensional, căderea de presiune suplimentară are forma:

2𝜋𝑘ℎ 𝑘 𝑟0 (7.10)
∆𝑝0 = ( − 1) ln = 𝑆
𝑄𝜇𝑏 𝑘0 𝑟𝑠
120
care pentru valori pozitive ale factorului de sonda (S) indică existența în jurul sondei a
unei zone de permeabilitate scăzută (blocaj).
Factorul de sondă (S) se poate determina și din relația debitului, apărând ca o rezistență
suplimentară în calea mișcării fluidelor către sonde:

2𝜋𝑘ℎ(𝑝𝑐 − 𝑝𝑑 ) (7.11)
= 𝑟
𝜇𝑏 (𝑆 + ln 𝑟𝑐 )
𝑠

Exploatarea zăcămintelor de petrol sau apă la presiuni diferențiale mari conduce la variații
nelineare intre debite şi presiuni diferențiale, de forma:

𝑄 (7.12)
𝑝𝑐 − 𝑝𝑑 = + 𝐸𝑄 2
𝐼𝑃
sau:
𝑝𝑐 − 𝑝𝑑 ∆𝑝 1 (7.13)
= = + 𝐸𝑄
𝑄 𝑄 𝐼𝑃

Reprezentarea grafică permite determinarea indicelui de productivitate din ordonată la

origine şi a valorii constantei E ca panta a dreptei:

Figura 7-1: Determinarea indicelui de productivitate

În cazul injecției de apa în zăcământ, prin analogie cu indicele de productivitate, se

defineşte indicele de receptivitate (IR), acesta caracterizează capacitatea de recepție a
unui strat şi este definit ca raportul dintre debitul de apă injectat printr-o sondă la o
presiune diferențială constantă:
𝑄𝑖𝑛𝑗 2𝜋𝑘ℎ (7.14)
𝐼𝑅 = =
𝑝𝑖𝑛𝑗 − 𝑝𝑐 𝜇𝑏 ln 𝑟𝑐
𝑟𝑠

121
Determinarea indicelui de receptivitate se poate face numai în ultima perioadă a unui
proces de injecție şi anume după apariția apei în sondele productive, deoarece numai în
această perioadă mișcarea apei este cvasistaționară.
Dacă injecția de apă se face într-un zăcământ de petrol a cărui presiune este mai mică
decât presiunea de saturație, mișcarea are un caracter nestaționar, debitul de injecție
scăzând în timp, chiar dacă presiunea de injecție se menține constantă.

7.2 Gaze
Pentru sondele de gaze în jurul cărora există un regim liniar de filtrare iar procesul este
izoterm, debitul se deduce cu formula:

2𝜋𝑘ℎ(𝑝𝑐 − 𝑝𝑑 ) (7.15)
𝑄= 𝑟
𝜇𝑏 (𝑆 + ln 𝑟𝑐 )
𝑠

în care înlocuim factorul de volum al gazelor cu relația:

𝑇 𝑝0 (7.16)
𝑏𝑔 = 𝑍
𝑇0 𝑝𝑐 + 𝑝𝑑
2

calculat la presiunea medie dintre presiunea statică şi dinamică, obținând:

𝜋𝑘ℎ𝑇0 (𝑝𝑐2 − 𝑝𝑑2 ) (7.17)

𝑄= 𝑟
𝜇𝑍𝑇 (+ ln 𝑟𝑐 )
𝑠

Din diagrama indicatoare se deduc următoarele:

• Indicele de productivitate:
𝑄 (7.18)
𝐼𝑃 = 2
𝑝𝑐 − 𝑝𝑑2
• Indicele specific de productivitate:
𝑄 (7.19)
𝐼𝑃𝑆 =
ℎ(𝑝𝑐2 − 𝑝𝑑2 )
• Capacitatea de curgere:
𝑟 (7.20)
𝜇𝑍𝑇𝑝0 (𝑆 + ln 𝑟𝑐 )
𝑠
(𝑘ℎ) = 𝐼𝑃
𝜋𝑇0
• Permeabilitatea efectivă pentru gaze:

(𝑘ℎ) (7.21)
𝑘=
ℎ
122
În cazul în care în jurul sondei există o mișcare neliniară, parametrii stratului gazeifer se
determină din reprezentarea grafică a ecuației de curgere:

∆𝑝 2 𝑝𝑐2 − 𝑝𝑑2 (7.22)

= = 𝐴 + 𝐵𝑄
𝑄 𝑄

Constantele A şi B se citesc din diagramă, ca fiind ordonata la origine, respectiv panta

dreptei:

Figura 7-2: Determinarea constantelor A și B

Expresiile analitice ale acestor constante se deduc din ecuația:

𝜕𝑝 (7.23)
= 𝐴𝑣 + 𝐵𝑣 2
𝜕𝑥
în care:
𝜇 (7.24)
𝐴=
𝑘
Şi:
𝐵 = 𝜌𝐷 (7.25)

unde D este coeficient de turbulență, sau de inerție sau coeficientul mișcării neliniare
(non-Darcy).
Multiplicând ecuația (7.23) cu densitatea:

𝑑𝑝 𝜇 (7.26)
𝜌 = (𝜌𝑣) + 𝐷(𝜌𝑣 2 )
𝑑𝑟 𝑘
Și știind că:
𝑀 (7.27)
𝜌𝑣 =
2𝜋𝑟ℎ
123
după separarea variabilelor şi integrare, pentru mișcări în regim izoterm:

𝑝 1 (7.28)
𝜌 = 𝜌0
𝑝0 𝑍
Se ajunge la:
∆𝑝 2 𝜇𝑍𝑝0 𝑟𝑐∗ 𝑍𝜌0 𝑝0 (7.29)
= ln + 𝐷 2 2 𝑄
𝑄 𝜋𝑘ℎ 𝑟𝑠 2𝜋 ℎ 𝑟𝑠

Unde Q este debitul volumic:

𝑀 (7.30)
𝑄=
𝜌0

Și 𝑟𝑐∗ este raza de influență a sondei, atinsă în perioada cercetării care se determină prin
încercări cu relația:
𝑟∗ (7.31)
𝑝𝑐 ln 𝑟𝑐
√ 𝑠
𝑟𝑐∗ = 0,23
𝑚ℎ𝐴

Din identificarea termenilor ecuațiilor de mai sus, rezultă:

𝜇𝑍𝑝0 𝑟𝑐∗ (7.32)

𝐴= ln
𝜋𝑘ℎ 𝑟𝑠
și
𝑍𝜌0 𝑝0 (7.33)
𝐵=𝐷
2𝜋 2 ℎ2 𝑟𝑠

Cele mai răspândite cercetări în regim staționar de mișcare, sunt cercetările în trei puncte
stabilizate care constau în măsurarea, timp de o oră, a debitelor de gaze cu care produce
sonda şi a presiunii dinamice folosind trei duze diferite, de obicei cu diametre crescătoare.
Dacă datele obținute şi reprezentate grafic nu se înscriu pe o dreaptă, valorile constantelor
A şi B se determină analitic după metoda pătratelor minime (metoda celor mai mici
pătrate), folosind expresiile:
∆𝑝 2 ∆𝑝 2 (7.34)
∑ ∑ 𝑄2 − ∑ 𝑄 ∑
𝑄 𝑄
𝐴=
𝑁 ∑ 𝑄 2 − (∑ 𝑄)2

∆𝑝 2 (7.35)
𝑁 ∑ ∆𝑝 2 − ∑ 𝑄 ∑ 𝑄
𝐵=
𝑁 ∑ 𝑄 2 − (∑ 𝑄)2

124
unde N este numărul cercetărilor efectuate.
Cunoscând valorile A şi B, putem determina:
• Capacitatea de curgere a stratului:

𝜇𝑍𝑝0 𝑟𝑐∗ (7.36)

(𝑘ℎ) = ln
𝜋𝐴 𝑟𝑠

• Coeficientul de inerție (non-Darcy):

2𝜋 2 ℎ2 𝑟𝑠 (7.37)
𝐷= 𝐵
𝑍𝜌0 𝑝0

• Indicele de productivitate:
1 (7.38)
𝐼𝑃 =
𝐴

• Debitul inițial (potențial) al stratului:

𝑝𝑐∗ (7.39)
𝑄𝑝𝑜𝑡 =
𝐴

Corelația între debitul de producție şi presiunea diferențială pentru ambele regimuri de

mișcare a gazelor prin medii poroase poate fi scrisă şi sub forma:

1 2 (7.40)
𝑄= (𝑝𝑐 − 𝑝𝑑2 )𝑛
𝐴
logaritmată devenind:
1 (7.41)
log 𝑄 = log + 𝑛 log(𝑝𝑐2 − 𝑝𝑑2)
𝐴

Reprezentând grafic funcția Q = f(Δp2) în coordonate dublu logaritmice se obțin drepte

de pantă ”n“.
Cu valorile lui ”n“ astfel obținute, folosind perechi de valori (Q, Δp2) se pot determina:
• indicele de productivitate
• capacitatea de curgere a stratului,
• permeabilitatea efectivă
• indicele de productivitate specific
• debitul potențial al stratului şi
• gradul de nelinearitate al mișcării.

125
7.3 Fluide multifazice
Odată cu scăderea presiunii de zăcământ sub valoarea presiunii de saturație, prin stratul
productiv are loc o mișcare bifazică petrol-gaze, dacă apa de talpă este inactivă. Utilizarea
funcției Hristianovici conduce la transcrierea expresiei debitului pentru faza petrol sub
forma:
2𝜋𝑘𝑝 ℎ(𝐻𝑐 − 𝐻𝑑 ) (7.42)
𝑄𝑝 = 𝑟
ln 𝑟𝑐
𝑠

iar construirea diagramei indicatoare Q p = f (Hc – Hd) permite, prin panta sa în origine,
obținerea indicelui de productivitate:

2𝜋𝑘𝑝 ℎ (7.43)
(𝐼𝑃)𝐻 = 𝑟
ln 𝑟𝑐
𝑠

şi a permeabilității efective pentru faza petrol:

𝑟 (7.44)
ln 𝑟𝑐
𝑠
𝑘𝑝 = (𝐼𝑃)𝐻
2𝜋ℎ

Valorile funcției Hristianovici pot fi estimate cu relația recomandată de G.A. Mamedov:

𝐻 ∗ = 𝐶(𝑝 ∗ )2 (7.45)
în care:
𝐻 (7.46)
𝐻∗ = 𝜀
𝑝0

𝑝 (7.47)
𝑝∗ = 𝜀
𝑝0

𝜇𝑔 (7.48)
𝜀= 𝑅𝐺𝑃
𝜇𝑝
iar:
- C=0,154; n=1,2 pentru nisipuri consolidate
- C=0,178; n=1,3 pentru nisipuri neconsolidate
Pentru prevederea comportării în exploatare a zăcămintelor care produc în regim de gaze
dizolvate şi a proiectării unui proces de recuperare secundară prin injecție de apă de
importanță deosebită este determinarea funcțiilor:

126
 𝑘𝑔 (7.49)
= 𝑓(𝑆𝐿 )
𝑘𝑝

𝑘𝑝 (7.50)
= 𝑓(𝑆𝑎 )
𝑘𝑎

Unde SL și Sa reprezintă saturația totală în lichid și în apă.

Fiecărei valori a raportului permeabilităților efective pentru gaze şi petrol:

𝑘𝑔 𝑅𝐺𝑃 − 𝑅𝑠 (7.51)
(𝑆𝐿 ) =
𝑘𝑝 𝜓(𝑝)

îi corespunde o saturație în lichid dată de relația:

Δ𝑁 𝑏𝑝 (7.52)
𝑆𝐿 = 𝑆𝑎𝑖 + (1 − 𝑆𝑎𝑖 ) (1 − )
𝑁 𝑏𝑝𝑖
Unde:
- ΔN este cumulativul de țiței extras, căruia îi corespunde un factor de volum bp
- N este rezerva geologică inițială
- bpi este factorul de volum la presiunea inițială de zăcământ
- Rs este rația de soluție
Astfel relațiile de mai sus permit trasarea funcției:

𝑘𝑔 (7.53)
= 𝑓(𝑆𝐿 )
𝑘𝑝
Determinarea funcției:
𝑘𝑝 (7.54)
= 𝑓(𝑆𝑎 )
𝑘𝑎

se face apelând la teoria dezlocuirii tip fracţional a țițeiului aparținând lui Buckley şi
Leverett, după care fracțiunea de fluid dezlocuit din curentul de fluid în condiții de
zăcământ are forma:
1 (7.55)
𝑓𝑎 =
𝑘𝑝 𝜇
1 + 𝑘 𝜇𝑎
𝑎 𝑝
rezultată prin neglijarea efectelor capilare şi gravitaționale.
Rezultă că:
𝑘𝑝 1 − 𝑓𝑎 (7.56)
= 𝜇
𝑘𝑎 𝑓𝑎 𝜇𝑎
𝑎

127
iar:
𝑄𝑎 Δ(Δ𝑊) (7.57)
𝑓𝑎 = =
𝑄𝑎 + 𝑄𝑎 Δ(Δ𝑊) + Δ(Δ𝑁)

Unde Δ(ΔW) reprezintă cumulativul de apă extras la un moment dat.

Saturația în apă va fi dată de relația:

Δ𝑁𝑓𝑎 − Δ𝑊(1 − 𝑓𝑎 ) (7.58)

𝑆𝑎 = 𝑆𝑎𝑖 +
𝑉𝑝

unde Vp este volumul de pori al panoului de injecție.

Când datele de producție sunt incerte (la începutul exploatării) raportul permeabilităților
efective petrol-apă se poate aproxima cu relația:

𝑘𝑝 (7.59)
= 𝐴𝑒𝑥𝑝(−𝐵𝑆𝑎 )
𝑘𝑎

coeficienții A şi B urmând a fi determinați din date de comportare.

8 CERCETAREA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI ÎN

REGIM NESTAȚIONAR DE MIȘCARE
8.1 Introducere
Cele mai multe teste de sondă constau în modificarea debitului și observarea modificării
presiunii cauzate de această modificare a debitului.
Pentru a efectua cu succes un test de sonda, trebuie să se poată măsura timpul, debitul,
presiunea și să se controleze debitul.
Testele de sondă, dacă sunt proiectate corespunzător, pot fi utilizate pentru a estima
următorii parametri:
• Transmisivitatea
128
 • Factorul de skin
• Coeficient non-Darcy (teste multirate)
• Storativitatea
• Parametrii zăcămintelor fisurate
• Parametrii sondei fisurate
• Aria de drenaj
• Distanța față de defecte / falii
• Forma zonei de drenaj

8.2 Scopul testelor hidrodinamice

8.2.1 Sonde de explorare

• Prelevarea de probe de fluide (motiv principal)
• Măsurarea presiunii inițiale
• Estimarea unui volum minim al rezervorului
• Evaluarea permeabilității zăcământului și a efectului skin
• Identificarea heterogenităților și a limitelor zăcământului

8.2.2 Sonde de producție

• Verificarea permeabilității și a efectului skin
• Identificarea comportării fluidului
• Estimarea presiunii medii a zăcământului
• Confirmarea heterogenităților și limitelor zăcământului
• Evaluarea conectivității hidraulice

8.3 Cercetarea zăcămintelor la deschiderea sondelor

Cercetarea sondelor la deschidere constă în producerea sondei cu un debit constant Q pe
o anumită perioadă şi măsurarea variației în timp a presiunii dinamice.
Înainte de începerea testului, sonda se închide câteva ore sau zile pentru ca presiunea
formațiunii să se egalizeze la valoarea presiunii statice.

129
Figura 8-1: Istoricul debitului si presiunii pentru un test la deschidere

Testul durează câteva ore sau zile în funcție de:

• proprietățile formațiunii
• obiectivele testului şi de
• posibilitățile menținerii debitului de producție la o valoare constantă.
Cu cât permeabilitatea efectivă a stratului este mai mică cu atât durata testului trebuie sa
fie mai mare.
Deoarece cercetarea necesită existența unei distribuții uniforme a presiunii în zăcământ
se recomandă ca testul, care are ca scop analiza curbei de declin a presiunii funcție de
timp, să se efectueze pentru:
• sonde noi,
• sonde oprite temporar din motive tehnice,
• sonde oprite pentru cercetare şi ale căror date sunt neconcludente.
Analiza curbei de declin al presiunii permite estimarea:
• capacității de curgere a stratului
• permeabilității efective a zăcământului fata de fluidele conținute
• factorului de sondă
• rației de productivitate şi
• volumului de pori al zăcământului.
Avantajele metodei sunt date de posibilitatea:
• estimării volumului de pori al rezervorului
• stabilirii geometriei zăcământ-sondă
Dezavantajele metodei constau în:
• Dificultatea menținerii constante a debitului, chiar si după stabilizarea acestuia,
130
 • Starea sondei poate să nu fie inițial statică sau stabilă, mai ales dacă a fost forată
recent sau anterior a produs,
• Se obține o singură valoare a permeabilității.
O curba de declin al presiunii poate fi împărțită în trei perioade distincte, Figura 8-2:
1. Perioada nestaționară de mișcare, care durează din momentul începerii cercetării
până la valoarea timpului adimensional:

𝑘 (8.1)
𝑡𝑎𝑑1 = 𝑡 ≤ 0,1
𝑚𝜇𝛽𝑇 𝑟𝑐2 1

2. Perioada de tranziție, care durează pană la valoarea timpului adimensional:

𝑘 (8.2)
𝑡𝑎𝑑2 = 𝑡 ≤ 0,3
𝑚𝜇𝛽𝑇 𝑟𝑐2 𝑐

3. Perioada staționară sau semistaţionară, care începe odată cu valori ale timpului
adimensional:
𝑡𝑎𝑑2 > 0,3 (8.3)

adică odată cu atingerea limitei zăcământului de către undele depresionale. Aceste

valori ale timpilor adimensionali sunt valabile pentru sonde centrale relative la
limitele zăcământului.

Figura 8-2: Perioadele curbei de declin al presiunii

8.3.1 Sonde extractive de lichide omogene

8.3.1.1 Perioada nestaționară

În timpul producerii la debit constant, comportarea presiunii dinamice a unei sonde care
exploatează un zăcământ infinit decurge conform relației:
131
 𝑄𝜇𝑏 𝑚𝜇𝛽𝑇 𝑟𝑠2 (8.4)
𝑝𝑑 = 𝑝𝑖 − [−𝐸𝑖 (− ) + 2𝑆]
4𝜋𝑘ℎ 4𝑘𝑡

care se poate retranscrie sub forma:

𝑄𝜇𝑏 1 4𝑡̅ (8.5)

𝑝𝑑 = 𝑝𝑖 − ( ln + 𝑠)
2𝜋𝑘ℎ 2 𝛾
Unde:
𝑎∙𝑡 𝑘∙𝑡 (8.6)
𝑡̅ = 2
=
𝑟𝑠 𝑚𝜇𝛽 ∙ 𝑟𝑠2
Sau:
2,3𝑄𝜇𝑏 𝑘 (8.7)
𝑝𝑑 = 𝑝𝑖 − (log 𝑡 + log + 0,351 + 0,87𝑠)
4𝜋𝑘ℎ 𝑚𝜇𝛽𝑇 𝑟𝑠2

Reprezentarea grafică a funcției pd=f(logt) conduce la o variație lineară.

La timpi mici de cercetare, punctele înregistrate se situează deasupra dreptei datorită
efectelor de sondă şi datorită efectului de înmagazinare a fluidelor în sondă.
Deoarece sonda a fost închisă înaintea testului, în sondă există un volum oarecare de fluid
care se descarcă odată cu punerea acesteia în producție.
Figura 8-3 reda IH8 interpretarea unui test la deschidere la debit constant.
În testul la deschidere, în care sonda produce, presiunea de adâncime înregistrată scade
în timp.
Dacă se reprezintă grafic datele testului într-o diagrama semilog, Figura 8-3, se pot
identifica trei zone:
• Perioada de început/timpurie (ETR=early time-regime), este perioada de timp în
care curgerea este sub influența efectului de stocare în gaura de sondă,
• Perioada medie/mijlocie (MTR=middle time-regime), perioada de timp în care
sonda funcționează ca și când s-ar afla într-un zăcământ cu acțiune infinită (regim
tranzitoriu),
• Perioada târzie (LTR = late time regime), perioada de timp în care sonda
funcționează ca și când s-ar afla într-un zăcământ cu acțiune finită (regim
pseudostaționar); curgerea este afectata de limita zăcământului.

132
Figura 8-3: Curba declinului de presiune

Cele trei regimuri de timp sunt recunoscute după forma curbei semilog a presiunii.
Adesea, în unele cazuri, sonda are instalat un dispozitiv de închidere în sondă pentru a
minimiza efectul de stocare in gaura de sonda. Prin urmare, curba presiunii înregistrate,
va arăta precum curba albastră (curba ideală) și nu există ETR.
Totuși, în majoritatea cazurilor, acest dispozitiv nu este instalat, prin urmare există ETR,
arătat de deviația curbei roșii.
Pentru analiză, (Figura 8-4), regresia liniară efectuată pe curba MTR oferă multe
informații printre care, permeabilitatea rezervorului și factorul de skin.
Zona LTR este, de asemenea, adesea analizată pentru a oferi informații despre
dimensiunea rezervorului (raza).

Figura 8-4: Curba de declin a presiunii - perioada nestaționară, sonde extractive de

lichide omogene.

133
Până ce echilibrul de masă este restabilit în sondă, debitul măsurat la suprafață este egal
cu debitul stratului plus debitul descărcat de sondă. Timpul necesar refacerii echilibrului
de masă din sondă se poate estima cu relația:

𝑡𝑎𝑑 = (60 + 3,5𝑠)𝐶𝑎𝑑 (8.8)

La timpi mari de cercetare punctele înregistrate se situează sub dreaptă datorită efectului
limitelor zăcământului şi corespunde perioadei mișcării semistaționare (staționare).
Panta porțiunii lineare a funcției:
𝑝𝑑 = 𝑓(log 𝑡) (8.9)

permite determinarea capacității de curgere a stratului productiv:

2,3𝑄𝜇𝑏 (8.10)
𝑘ℎ =
4𝜋𝑖

şi a permeabilității efective a lichidului:

𝑘ℎ 2,3𝑄𝜇𝑏 (8.11)
𝑘= =
ℎ 4𝜋𝑖 ∙ ℎ

Factorul de sondă (analog cu cercetarea la închidere) se determină cu relația:

𝑝𝑖 − 𝑝∆𝑡=1𝑜𝑟ă 𝑘 ∙ 𝑡1𝑜𝑟ă (8.12)

𝑆 = 1,151 ( − log − 0,351) =
𝑖 𝑚𝜇𝛽𝑇 𝑟𝑠2
𝑝𝑖 − 𝑝∆𝑇=1𝑜𝑟ă 𝑘
= 1,151 ( − log − 3,907)
𝑖 𝑚𝜇𝛽𝑇 𝑟𝑠2

căderea suplimentară de presiune datorită acestor efecte:

∆𝑝𝑠 = 0,87 ∙ 𝑆 ∙ 𝑖 (8.13)

şi rația de productivitate:
∆𝑝𝑠 (8.14)
𝑅𝑃 = 1 −
𝑝𝑖 − 𝑝∆𝑡=1𝑜𝑟ă

8.3.1.2 Perioada semistaţionară

Dacă testul de declin al presiunii dinamice durează o perioadă suficientă de timp,
mișcarea în zăcământ devine semistaţionară, presiunea dinamică având expresia:

134
 𝑄𝜇𝑏 2𝑘𝑡 𝑟𝑐 3 (8.15)
𝑝𝑑 = 𝑝𝑖 − ( + ln − + 𝑆)
4𝜋𝑘ℎ 𝑚𝜇𝛽𝑇 𝑟𝑠2 𝑟𝑠 4
Sau:
𝑄𝑏 𝑄𝜇𝑏 𝑟𝑐 3 (8.16)
𝑝𝑑 = 𝑝𝑖 − 𝑡 + (ln − + 𝑆)
2𝛽𝑇 𝑟𝑐2 𝜋ℎ𝑚 4𝜋𝑘ℎ 𝑟𝑠 4

Dacă ariile de influență (drenaj) ale sondelor nu au o formă circulară, ecuația se modifică
prin introducerea factorului de formă al lui Dietz, CA:

𝑄𝜇𝑏 1 4𝐴 (8.17)
𝑝𝑑 = 𝑝𝑖 − [ ln + 2𝜋 ∙ 𝑡̅𝐴 + 𝑆]
2𝜋𝑘ℎ 2 𝛾𝐶𝐴 𝑟𝑠2
Unde:
𝑘∙𝑡 (8.18)
𝑡̅𝐴 =
𝑚𝜇𝛽𝐴

𝐴 = 𝜋 ∙ 𝑟𝑐2 (8.19)

Reprezentarea datelor de cercetare într-o diagramă pd = f(t) conduce la obținerea unei

drepte cu panta:
𝑄𝑏 (8.20)
𝑖=
𝛽𝑇 𝑟𝑐2 𝜋ℎ𝑚

din care se poate deduce volumul de pori:

𝑄𝑏 (8.21)
𝑉𝑝 =
𝛽𝑇 𝑖

Figura 8-5: Curba de declin a presiunii - perioada semistaţionară, sonde extractive de

lichide omogene

135
8.3.2 Sonde de gaze

8.3.2.1 Perioada nestaționară

Expresia variației presiunii dinamice în cazul exploatării zăcămintelor de gaze naturale,
ca soluție a ecuației generale de mișcare a gazelor prin medii poroase, făcând uz de funcția
de pseudo-presiune:
𝑝
(8.22)
𝑝
𝑢 = 2∫ 𝐝𝑝
𝜇(𝑝) ∙ 𝑍(𝑝)
0
Are forma:
2,3𝑄𝑇𝑝0 𝑘 (8.23)
𝑢𝑑 = 𝑢 𝑖 − (log 𝑡 + log + 0,351 + 0,87𝑆)
2𝜋𝑘ℎ𝑇0 𝑚𝜇𝛽𝑇 𝑟𝑠2

care pentru presiuni mai mari de 200 bar devine:

2,3𝑄(𝜇𝑏) 𝑘 (8.24)
𝑝𝑑 = 𝑝𝑖 − (log 𝑡 + log + 0,351 + 0,87𝑆)
4𝜋𝑘ℎ 𝑚𝜇𝛽𝑇 𝑟𝑠2

iar dacă presiunea de zăcământ este mai mică de 140 bar:

2,3𝑄(𝜇𝑍)𝑇𝑝0 𝑘 (8.25)
𝑝𝑑2 = 𝑝𝑖2 − (log 𝑡 + log + 0,351 + 0,87𝑆)
2𝜋𝑘ℎ𝑇0 𝑚𝜇𝑖 𝛽𝑖 𝑟𝑠2

Din reprezentarea grafică a funcției ud=f(t), într-o diagramă semi-logaritmică va rezulta o

variație liniară de pantă:
2,3𝑄𝑇𝑝0 (8.26)
𝑖=
2𝜋𝑘ℎ𝑇0

Din această expresie se poate deduce capacitatea de curgere a stratului şi permeabilitatea

efectivă pentru gaze.
Factorul de sondă va fi:

𝑢𝑖 − 𝑢𝑑=1𝑜𝑟ă 𝑘 (8.27)
𝑆 = 1,151 ( − log − 0,351)
𝑖 𝑚𝜇𝛽𝑇 𝑟𝑠2
căderea de presiune:
∆𝑢𝑠 = 0,87 ∙ 𝑆 ∙ 𝑖 (8.28)
şi rația de productivitate:
∆𝑈𝑠 (8.29)
𝑅𝑃 = 1 −
𝑈𝑖 − 𝑈𝑑=1𝑜𝑟ă

136
8.3.2.2 Perioada semistaţionară
Pentru perioada semistaţionară pseudopresiunea dinamică are expresia:

𝑄𝑇𝑝0 2𝑘𝑡 𝑟𝑐 3 (8.30)

𝑢𝑑 = 𝑢𝑖 − ( 2
+ ln − + 𝑆)
2𝜋𝑘ℎ𝑇0 𝑚𝜇𝑖 𝛽𝑖 𝑟𝑠 𝑟𝑠 4

Sau:
𝑄𝑇𝑝0 𝑄𝑇𝑝0 𝑟𝑐 3 (8.31)
𝑢𝑑 = 𝑢𝑖 − 2
𝑡+ (ln − + 𝑆)
𝑟𝑐 𝜋ℎ𝑚𝑇0 𝜇𝑖 𝛽𝑖 2𝜋𝑘ℎ𝑇0 𝑟𝑠 4

care pentru presiuni mai mari de 200 bar devine:

𝑄𝑏 𝑄𝜇𝑏 𝑟𝑐 3 (8.32)
𝑝𝑑 = 𝑝𝑖 − 𝑡 + (ln − + 𝑆)
2𝛽𝑇 𝑟𝑐2 𝜋ℎ𝑚 4𝜋𝑘ℎ 𝑟𝑠 4

iar pentru presiuni de zăcământ mai mici de 140 bar:

𝑄𝑍𝑇𝑝0 𝑄𝜇𝑍 𝑟𝑐 3 (8.33)

𝑝𝑑2 = 𝑝𝑖2 − 2
𝑡+ ( + 𝑆)
𝜋𝑟𝑐 ℎ𝑚𝑇0 𝛽𝑖 2𝜋𝑘ℎ𝑇0 𝑟𝑠 4

Reprezentarea grafică a funcțiilor ud=f(t) și pd2=f (t) va conduce la variații liniare din
pantele cărora se pot deduce volumele de pori ale zăcămintelor:

𝑄𝑇𝑝0 (8.34)
𝑉𝑝 =
𝑖𝑇0 𝛽𝑖 𝜇𝑖
Respectiv:
𝑄𝑍𝑇𝑝0 (8.35)
𝑉𝑝 =
𝑖𝑇0 𝛽𝑖

8.3.3 Exemple

8.3.3.1 Test hidrodinamic la deschidere

Asupra unei sonde amplasate într-un zăcământ de țiței se efectuează un test de cercetare
la deschidere obținând-se datele prezentate in Tabelul 8-1.
Datele referitoare la zăcământ si sondă sunt prezentate in Tabelul 8-2.

Timp (t), ore Presiune (ps), psi Timp (t), ore Presiune (ps), psi
0 4150 10 3989
1 4025 20 3982
2 4006 30 3979
3 3999 40 3979

137
 Timp (t), ore Presiune (ps), psi Timp (t), ore Presiune (ps), psi
4 3996 50 3978
6 3993 60 3977
8 3990 70 3976
80 3975
Tabelul 8-1: Datele testului de cercetare la deschidere

Mărime U.M. Valoare*

Q STB/D 550
h ft 93
µ cP 3,3
m - 0,343
bt RB/STB 1,55
rs Ft 0,5
βt psi-1 1,00E-05
Tabelul 8-2: Datele sondei și zăcământului

Se cere să se calculeze:
• Permeabilitatea zăcământului
• Factorul de skin
• Căderea de presiune suplimentara datorata efectului skin
• Aria zonei de drenaj a sondei
• Volumul de pori conținut în zona de drenaj
• Geometria sistemului zăcământ-sondă

Rezolvare:
1. Se reprezintă grafic ps = f(t) in scara semilog, Figura 8-6
2. Se liniarizează graficul ps = f(t), conform Figura 8-7
3. Din Figura 8-7 se determină ps,1oră; pe dreapta extrapolată se citește pentru t =1
oră, ps,1oră=4009 psi
4. Se determină panta dreptei corespunzătoare mișcării tranzitorii:

3999 − 3993
𝑖= = 19,93 psi/ciclu
log 3 − log 6

5. Se determină permeabilitatea:

162,6𝑄𝑝 𝑏𝑝 𝜇𝑝 162,6 ∙ 550 ∙ 1,55 ∙ 3,3

𝑘= = = 246,78𝑚𝐷
|𝑖|ℎ 19,93 ∙ 93

138
6. Factorul de skin se determină din relația:

𝑝𝑖 − 𝑝𝑠,1𝑜𝑟ă 𝑘
𝑆 = 1,151 [ − log ]=
|𝑖| 𝑚𝛽𝑡 𝜇𝑟𝑠2
4150 − 4009 246,78
= 1,151 [ log + 3,23] =
19,93 0,343 ∙ 10 ∙ 10−6 ∙ 3,3 ∙ 0,52
= 2,72

7. Se calculează căderea de presiune suplimentară:

∆𝑝𝑠𝑘𝑖𝑛 = 0,87|𝑖|𝑆 = 0,87 ∙ 19,93 ∙ 2,72 = 47,175 𝑝𝑠𝑖

8. Se folosesc datele corespunzătoare mișcării semistaţionare:

Se reprezintă grafic variația ps=f(t), pe baza datelor din Tabelul 8-1, în coordonate
carteziene, (Figura 8-8).
9. Se liniarizează graficul rezultat pentru mișcarea semistaţionară (Figura 8-9).
Din grafic se determină panta “i” și intercepția cu axa ordonatelor, p init, prin
extrapolarea porțiunii liniare a graficului: pinit=3981 psi:

3977 − 3975
𝑖’ = = −0,1 𝑝𝑠𝑖/𝑜𝑟ă
60 − 80

10. Se calculează factorul de forma cu relația Earlougher:

𝑖 2,303(𝑝𝑠,1𝑜𝑟ă − 𝑝𝑖𝑛𝑖𝑡 )
𝐶𝐴 = 5,456 𝑒𝑥𝑝 [ ]=
𝑖’ 𝑖
−19,93 2,303(4009 − 3981)
= 5,456 𝑒𝑥𝑝 [ ] = 42,79
−0,1 −19,93

11. Din tabelul Coeficientului de formă, Dietz (Figura 8-11), reiese că factorul de
formă obținut, corespunde unei sonde situate în centrul unui cerc (CA = 31,62),
poate, al unui hexagon (CA = 31,6).
Se calculează volumul de pori și apoi aria de drenaj din ecuația declinului de
presiune:
𝑑𝑝 0,23396𝑄𝑝 𝑏𝑝 0,23396𝑄𝑝 𝑏𝑝
= 𝑖’ = =−
𝑑𝑡 𝐴𝑚ℎ𝛽𝑡 𝑉𝑝 𝛽𝑡

139
 −0,23396𝑄𝑝 𝑏𝑝 −0,23396 ∙ 550 ∙ 1,55
𝑉𝑝 = = −6
= 5,81 ∙ 108 𝑓𝑡 3 =
𝑖’𝛽𝑡 −0,1 ∙ 10 ∙ 10
= 103,54 𝑀𝑀𝑏𝑏𝑙

𝑉𝑝 5,81 ∙ 108 6,25 ∙ 106

𝐴= = = 6,25 ∙ 106 𝑓𝑡 2 = = 143,72 𝑎𝑐𝑟𝑒𝑠
𝑚ℎ 0,343 ∙ 93 43560

Figura 8-6: Reprezentarea grafică ps = f(t) în scară semilog

Figura 8-7: Liniarizarea graficului ps = f(t)

140
Figura 8-8: Reprezentarea grafică ps = f(t) în coordonate carteziene (Exemplu)

Figura 8-9: Liniarizarea graficului ps = f(t) pentru mișcarea semistaţionară (Exemplu)

Figura 8-10: Factorul de formă obținut (Exemplu)

141
Figura 8-11: Tabelul coeficientului de formă, Dietz (Exemplu)

8.4 Cercetarea zăcămintelor prin închiderea sondelor

8.4.1 Sonde extractive de lichide omogene

8.4.1.1 Introducere
Această cercetare constă în producerea unei sonde la un debit constant o perioadă de timp,
de ordinul orelor sau zilelor, astfel încât în jurul sondei distribuția de presiune să fie cât
mai uniformă şi apoi închiderea acesteia pentru o perioadă de timp (Δt).
În toată această perioadă, la talpa sondei se află un manometru de fund prevăzut cu
termometru maximal. Acesta are rolul de a măsura variația în timp a presiunii dinamice
în sondă (curba de restabilire a presiunii).
În timpul producerii sondei la debit constant presiunea va varia conform declinului ei,
aferent formei de energie a zăcământului cercetat, după care, în timpul închiderii,
presiunea dinamică va crește continuu tinzând asimptotic, la infinit, către valoarea
142
presiunii statice – Figura 8-12, Figura 8-13 și Figura 8-14.

Figura 8-12: Variația debitului și presiunii în timpul testului la închidere

Figura 8-13: Variația debitului și presiunii în timpul testului la închidere, reprezentate

pe același grafic

Figura 8-14: Variația presiunii în timpul testului la închidere, cu evidențierea

momentului închiderii.
143
8.4.1.2 Timpul Horner
Timpul Horner este o funcție de timp utilizată pentru a analiza datele testului de
restabilire.
Timpul Horner este definit ca fiind cazul special al timpului de suprapunere (radial)
pentru o singură perioadă de curgere la debit constant, urmată de o perioada de închidere
(adică o restabilire).
Suprapunerea în raport cu timpul a ecuației curgerii radiale pentru cazul unui test de
restabilire are loc după cum urmează, Figura 8-15.
Soluția debitului constant (în cazul țițeiului sau apei), pentru analiza datelor curgerii
radiale este:
162,6𝑄𝜇𝑏𝑝 𝑘𝑡 (8.36)
𝑝𝑖 − 𝑝𝑠 (𝑡) = [log 2
− 3,23 + 0,87𝑆]
𝑘ℎ 𝑚𝛽𝑡 𝜇𝑟𝑠

Ecuația corespunzătoare aplicării pricipiului superpoziției este:

𝑝𝑖 − 𝑝𝑠 (𝑡) = ∆𝑝1 + ∆𝑝2 (8.37)

Pentru debitul constant Q, începând cu momentul zero, căderea de presiune Δp1 este:

162,6𝑄𝜇𝑏𝑝 𝑘(𝑡𝑝 + ∆𝑡) (8.38)

∆𝑝1 = [log − 3,23 + 0,87𝑆]
𝑘ℎ 𝑚𝛽𝑡 𝜇𝑟𝑠2

Pentru debitul constant -Q, începând cu timpul tp, căderea de presiune Δp2 este:

162,6(−𝑄)𝜇𝑏𝑝 𝑘∆𝑡 (8.39)

∆𝑝2 = [log − 3,23 + 0,87𝑆]
𝑘ℎ 𝑚𝛽𝑡 𝜇𝑟𝑠2

Însumând aceste expresii rezultă:

162,6𝑄𝜇𝑏𝑝 𝑡𝑝 + ∆𝑡 (8.40)
𝑝𝑖 − 𝑝𝑠 (𝑡) = [log ]
𝑘ℎ ∆𝑡

Funcția de timp din această ecuație se numește timp Horner și e definită ca:

𝑡𝑝 + ∆𝑡 (8.41)
∆𝑡

Reprezentând presiunea de adâncime a sondei, ps, versus timpul Horner pe un grafic semi-
log (radial), datele de restabilire corespunzătoare curgerii radiale apar ca o linie dreaptă.
Astfel, pot fi analizate pentru a determina permeabilitatea (k) și factorul de skin aparent
sau total (S).
144
De reținut că, pe baza definiției anterioare, timpul Horner scade odată cu creșterea
timpului de închidere (Δt) și, pe măsură ce timpul de închidere tinde la infinit, timpul
Horner are limita unu.
Datorită acestei relații inverse cu timpul de închidere, axa timpului pe graficul semi-log
(radial) este reprezentată în sens invers, astfel încât timpul de închidere, în creștere, este
reprezentat de la stânga la dreapta. Figura 8-16 și Figura 8-17.
Deoarece timpul Horner se bazează pe ecuația curgerii radiale, acesta trebuie utilizat
numai pentru analiza curgerii radiale.
Pentru analiza curgerii liniare sau biliniare, ar trebui utilizate funcții de timp liniare sau
biliniare.
Timpul Horner este valabil numai atunci când zăcământul are întindere infinită și debitul
înainte de închidere a fost constant.

Figura 8-15: (a)-Suprapunerea în raport cu timpul pentru debit, (b)- pentru presiune

145
Figura 8-16: Diagrama Horner - relații inverse

Figura 8-17: Diagrama Horner - relații inverse

8.4.1.3 Zăcăminte infinite

Deoarece timpul de închidere al sondei este relativ mic în comparație cu timpul ei de
producție, unda de presiune nu a ajuns la limita zăcământului, astfel încât acesta se
comportă ca un zăcământ infinit. În acest caz distribuția de presiune va fi dată de relația:

146
 𝑄𝜇 𝑟2 (8.42)
𝑝 = 𝑝𝑖 − 𝐸 (− )
4𝜋𝑘ℎ 𝑖 4𝑎𝑡

ținând cont că debitul de producție se măsoară la suprafață, iar în sondă (r = rs), presiunea
va fi egală cu presiunea dinamică:

𝑄𝜇𝑏𝑝 𝑚𝜇𝛽𝑇 𝑟𝑠2 (8.43)

𝑝𝑑 = 𝑝𝑖 + 𝐸𝑖 (− )
4𝜋𝑘ℎ 4𝑘𝑡
Sau:
𝑄𝜇𝑏𝑝 𝑚𝜇𝛽𝑇 𝑟𝑠2 (8.44)
𝑝𝑑 = 𝑝𝑖 − [−𝐸𝑖 (− )]
4𝜋𝑘ℎ 4𝑘𝑡
Dar:
1 4𝑎𝑡 4𝑘𝑡 4𝑡̅ (8.45)
𝐸𝑖 (𝑥𝑠 ) ≅ − ln(𝛾𝑥𝑠 ) = ln = ln 2 = ln = ln
𝛾𝑥𝑠 𝛾𝑟𝑠 𝑚𝛽𝜇𝛾𝑟𝑠2 𝛾
Unde:
𝑟𝑠2 (8.46)
𝑥𝑠 =
4𝑎𝑡

Atunci când argumentul funcției exponențial integrale îndeplinește condiția x < 0,01.
Cu aceste precizări presiunea dinamică se poate scrie:

𝑄𝜇𝑏 4𝑘𝑡 (8.47)

𝑝𝑑 = 𝑝𝑖 − (ln − 0,5772)
4𝜋𝑘ℎ 𝑚𝜇𝛽𝑇 𝑟𝑠2
Sau:
2,3𝑄𝜇𝑏 𝑘 (8.48)
𝑝𝑑 = 𝑝𝑖 − (log 𝑡 + log )
4𝜋𝑘ℎ 𝑚𝜇𝛽𝑇 𝑟𝑠2

Deoarece această soluție a ecuației difuziei se poate aplica numai funcțiilor continui, ea
nu poate fi aplicată acestui gen de cercetare care reprezintă un caz tipic de discontinuitate.
Pentru înlăturarea acestui impediment se apelează la principiul suprapunerii de efecte:
căderea totală de presiune este egală cu căderea de presiune datorită producerii sondei cu
debitul +Q pe perioada t+Δt, plus căderea de presiune datorată producerii sondei cu
debitul –Q pe perioada Δt, adică:
∆𝑝 = +∆𝑝∆𝑡 (−𝑄) (8.49)
În care:
2,3𝑄𝜇𝑏 𝑘 (8.50)
∆𝑝(𝑡+∆𝑡) (+𝑄) = (log(𝑡 + ∆𝑡) + log 2
+ 0,351)
4𝜋𝑘ℎ 𝑚𝜇𝛽𝑇 𝑟𝑠
Și:
2,3(−𝑄)𝜇𝑏 𝑘 (8.51)
∆𝑝(∆𝑡) (−𝑄) = (log(∆𝑡) + log 2
+ 0,351)
4𝜋𝑘ℎ 𝑚𝜇𝛽𝑇 𝑟𝑠
147
Din însumarea acestor relații rezultă:

2,3𝑄𝜇𝑏𝑝 𝑡 + ∆𝑡 (8.52)
𝑝∆𝑡 = 𝑝𝑖 − log
4𝜋𝑘ℎ ∆𝑡

reprezentând valoarea presiunii dinamice în orice moment după închiderea sondei pentru
cercetare.
Reprezentarea grafică a funcției (8.52) conduce la o variație liniară într-o reprezentare
semilogaritmică. Din această diagramă se citește panta dreptei:

2,3𝑄𝜇𝑏𝑝 (8.53)
𝑖= [𝑏𝑎𝑟/𝑐𝑖𝑐𝑙𝑢]
4𝜋𝑘ℎ

capacitatea de curgere a stratului:

2,3𝑄𝑏𝑝 (8.54)
𝑘ℎ =
4𝜋𝑖

şi permeabilitatea efectivă a mediului poros:

𝑘ℎ (8.55)
𝑘=
ℎ

Deoarece nivelul dinamic va atinge nivelul static după un timp infinit de închidere,
înseamnă că prin extrapolarea dreptei la un timp de închidere infinit, adică:

(𝑡 + ∆𝑡) (8.56)
=1
∆𝑡

se va obține valoarea presiunii inițiale a zăcământului.

În viața unei sonde, debitul de producție nu se poate menține constant, ceea ce atrage după
sine invaliditatea condiției de stabilizare a mișcării în jurul sondei, şi deci invaliditatea
relației:
2,3𝑄𝜇𝑏𝑝 𝑡 + ∆𝑡 (8.57)
𝑝∆𝑡 = 𝑝𝑖 − log
4𝜋𝑘ℎ ∆𝑡

În această situație se procedează la aproximarea variației debitului sondei înainte de

închidere printr-o variație în trepte, urmând să se aplice principiul suprapunerii de efecte.
Deoarece numărul de trepte de debit poate fi foarte mare şi calculele devin anevoioase,
se preferă să se lucreze cu un timp aparent de producție al sondei, definit ca raportul dintre
cumulativul de fluid produs de sondă până în momentul închiderii acesteia pentru

148
cercetare şi debitul constant cu care a produs acea sondă înainte de închidere:

∆𝑁 (8.58)
𝑡=
𝑄

Curba de restabilire a presiunii arată ca în Figura 8-18Error! Reference source not

found., de-a lungul ei putându-se evidenția existența a trei zone:
• Zona I, zona dominată de efectele de sondă
• Zona II, zona corespunzătoare relației teoretice (8.18)
• Zona III., zona în care se fac simțite efectele de limitare a zăcământului

Figura 8-18: Curba de restabilire a presiunii

Figura 8-19: Curba de refacere a presiunii

149
Figura 8-20: Curba de refacere a presiunii

Efectele de sondă cauzează o reducere (blocaj) sau o mărire a vitezei de refacere a

presiunii dinamice în sondă şi, deci, o cădere suplimentară de presiune în calea mișcării
fluidelor către sonde. În această categorie intră reducerea permeabilității în zona imediată
din jurul sondelor ca urmare a traversării stratului productiv cu un fluid necorespunzător
şi cimentării acestuia, sau creșterea permeabilității ca urmare a operațiilor de stimulare.
Căderi suplimentare de presiune provoacă şi imperfecțiunea sondelor după modul sau
gradul de deschidere a stratului, producerea sondelor la presiuni diferențiale mari, care
generează mișcări neliniare în jurul sondelor etc..
Efectele de sondă pot fi luate în calcul ca o cădere suplimentară de presiune proporțională
cu debitul de producție al sondei:

𝑄𝜇𝑏𝑝 (8.59)
∆𝑝𝑠 = 𝑆 ( )
2𝜋𝑘ℎ
Rezultă expresia:
𝑘 (8.60)
𝑝𝑑 = 𝑝𝑖 − 𝑖 (log 𝑡 + log + 0,351 + 0,87𝑆)
𝑚𝜇𝛽𝑇 𝑟𝑠2

care pentru timpi mici de închidere, relativi la timpul aparent de producție, devine:

𝑝𝑑 = 𝑝𝑖 − 𝑖(log 𝑡 − log ∆𝑡) (8.61)

Prin scăderea celor doua relații de mai sus, rezulta expresia factorului de sonda:

𝑝∆𝑡 − 𝑝𝑑 𝑘∆𝑡 (8.62)

𝑆 = 1,151 ( − log 2
− 0,351)
𝑖 𝑚𝜇𝛽𝑇 𝑟𝑠
În cazul în care se ia ca bază valoarea presiunii dinamice după o oră de la închidere, relația
150
factorului de sondă devine:
𝑝∆𝑡=1𝑜𝑟ă − 𝑝∆𝑡=0 𝑘∆𝑡 (8.63)
𝑆 = 1,151 ( − log − 0,351)
𝑖 𝑚𝜇𝛽𝑇 𝑟𝑠2

Figura 8-21: ????? Curba de restabilire a presiunii

Valoarea presiunii dinamice în orice moment după închiderea sondei se evidențiază prin
relația:
𝑝∆𝑡 = 𝑝∆𝑡=1𝑜𝑟ă + 𝑖 log ∆𝑡 (8.64)
Se mai determină:
• Căderea suplimentară de presiune datorită factorilor de sondă:

∆𝑝𝑠 = 0,87 ∙ 𝑠 ∙ 𝑖 (8.65)

• Indicele real de productivitate:

𝑄 (8.66)
(𝐼𝑃)𝑟 =
𝑝𝑖 − 𝑝∆𝑡=0

• Indicele ideal de productivitate:

𝑄 (8.67)
(𝐼𝑃)𝑖 =
𝑝𝑖 − 𝑝∆𝑡=0 − ∆𝑝𝑠

• rația de productivitate:
(𝐼𝑃)𝑟 ∆𝑝𝑠 (8.68)
𝑅𝑃 = = 1−
(𝐼𝑃)𝑟 𝑝𝑖 − 𝑝∆𝑡=0

care are valori subunitare pentru sondele cu blocaj şi supraunitare pentru sondele
151
stimulate.
Factorul de sondă total poate fi exprimat prin relația:

𝑆 = 𝑆𝑏 + 𝑆𝑝 + 𝑆ℎ + 𝑆𝐷 + 𝑆𝜃 (8.69)
unde:
- Sb este factorul de sondă datorită blocajului
- Sp, Sh este factorul de sondă datorat imperfecțiunii sondelor după modul de
deschidere si după gradul de deschidere
- SD este factorul de sondă datorat exploatării sondelor la presiuni diferențiale mari,
Sb+DQ
- Sθ este factorul de sondă datorat înclinării sondei în stratul productiv, față de
verticală
În perioada inițială, curba de restabilire a presiunii în sondă este dominată de “efectul
închiderii la suprafață”.
Sonda se închide la suprafață iar stratul continua să debiteze până când efectul închiderii
la suprafață se transmite la talpa sondei.
Coeficientul de înmagazinare de fluid în sondă este definit ca raportul între variația
volumului de fluid în sondă raportat la variația presiunii la talpă:

∆𝑉𝑠 𝑄𝑏𝑝 ∆𝑡 𝑄𝑏𝑝 (8.70)

𝐶= = =
∆𝑝 ∆𝑝 ∆𝑝
∆𝑡

O observație empirică se referă la timpul tc după care efectele de înmagazinarea fluidului

în sondă dispar. Acesta se poate determina cu relația:

𝑘𝑡𝑐 (8.71)
𝑡𝑎𝑑 = 50 ∙ 𝐶𝑎𝑑 ∙ 𝑒 0,14∙𝑠 = 2
𝑚𝜇𝛽𝑇 𝑟𝑠
sau pe cale grafică prin translatarea spre dreapta cu un ciclu şi jumătate a timpului
corespunzător ultimului punct care se înscrie pe dreapta cu pantă unitară.
Punctele care se află la valori ale timpului Δt > tc sunt cele cerute pentru reprezentarea
funcției:
𝑡 + ∆𝑡 (8.72)
𝑝∆𝑡 = 𝑓 (log )
∆𝑡

care va conduce la obținerea corectă a variației liniare.

152
Figura 8-22: ???Obținerea corectă a variației liniare

Figura 8-23: Evidențierea duratei de înmagazinare

8.4.1.4 Zăcăminte finite

În cazul zăcămintelor de întindere mică sau în cazul cercetării sondelor pe perioade mari
de timp unda de presiune atinge limita zăcământului astfel încât acesta apare finit din
punct de vedere fizic. În aceste situații soluția ecuației generale de mișcare nestaționară a
fluidelor compresibile prin medii poroase are forma:

2,3𝑄𝜇𝑏𝑝 (𝑡 + ∆𝑡) (8.73)

𝑝∆𝑡 = 𝑝 ∗ − log
4𝜋𝑘ℎ ∆𝑡

153
în care pseudopresiunea p* are valoarea:

𝑄𝜇𝑏 (8.74)
𝑝 ∗ = 𝑝𝑖 − 𝑌(𝑡)
4𝜋𝑘ℎ

Iar Y(t) este un parametru în funcție de timpul adimensional, de dimensiunile

zăcământului şi de rădăcinile unei ecuații de tip Bessel.
Reprezentarea grafică a funcției Y(t) va conduce la o variație liniară într-o diagramă
semilogaritmică, dacă cercetarea este concludentă (suficient de lungă raportată la
permeabilitatea stratului).
Citirea pantei acestei drepte (bar/ciclu) va permite determinarea capacității de curgere a
stratului şi a permeabilității efective în zona de influență a sondei.
Prelungirea acestei drepte la timp de închidere (Δt) infinit, adică (t+Δt)/Δt=1, va permite
determinarea valorii unei pseudopresiuni p* mai mică decât presiunea inițială
corespunzătoare zăcămintelor infinite cu o valoare:

𝑄𝜇𝑏𝑝 (8.75)
𝑌(𝑡)
4𝜋𝑘ℎ

care reprezintă căderea suplimentară de presiune la limita zăcământului finit ca urmare a

lipsei de aflux.
Prelungirea ultimei porțiuni curbate, a curbei de restabilire a presiunii până la timpul de
închidere infinit ar trebui să ne dea, dacă acest timp s-ar putea obține, valoarea presiunii
medii din zona de influență a sondei. Deoarece această valoare nu se poate estima dintr-
o astfel de diagramă, au fost construite grafice pentru funcția:

4𝜋𝑘ℎ ∗ 𝑘𝑡 (8.76)
(𝑝 − 𝑝𝑚 ) = 𝑓 ( )
𝑄𝜇𝑏𝑝 𝑚𝜇𝛽𝑇 𝐴

pentru diverse forme ale zăcământului şi diverse poziții de amplasare a sondei cercetate
din care se poate deduce valoarea pm.
Altfel spus:
𝑘𝑡 (8.77)
𝑝𝑚 = 𝑝𝑖∗ − |𝑖| ∙ 𝑓 ( )
𝑚𝜇𝛽𝑇 𝐴

Iar, conform ecuației de bilanț material:

𝑄∙𝑡 (8.78)
𝑝𝑖 = 𝑝𝑚 +
𝑚𝛽𝐴ℎ

154
Figura 8-24: ?

Figura 8-25: ?

155
Figura 8-26: ?

Figura 8-27: ?

În aceste diagrame, (tad) reprezintă timpul adimensional care corespunde începutului

mișcării semistaţionare care este același cu timpul corespunzător sfârșitului variației
156
liniare a curbei de restabilire a presiunii.
După obținerea presiunii medii în zona de drenaj a fiecărei sonde, se poate trece la
determinarea presiunii medii a zăcământului ponderată volumetric:

𝑄1 𝑄2 𝑄𝑛 (8.79)
𝑝𝑚 = 𝑝𝑚1 + 𝑝𝑚2 + ⋯ ⋯ + 𝑝𝑚𝑛
𝑄𝑇 𝑄𝑇 𝑄𝑇

8.4.2 Sonde extractive de gaze naturale

Soluția ecuației fundamentale a mișcării nestaționare a gazelor prin medii poroase are
următoarea formă pentru cazul producerii sondei la debit constant:

𝑄𝑇𝑝0 𝑚𝜇𝑖 𝛽𝑖 𝑟𝑠2 𝑡 (8.80)

𝑢𝑑 = 𝑢 𝑖 + 𝐸𝑖 (− )
2𝜋𝑘ℎ𝑇0 4𝑘

Conform valorilor calculate pentru gazul metan, redate în tabele sub forma funcției u=f(p)
pentru valori ale presiunii de zăcământ de până la 140 bar, când produsul µZ=ct, relația
de mai sus devine:
2 2
𝑄(𝜇𝑍)𝑇𝑝0 𝑚𝜇𝑖 𝛽𝑖 𝑟𝑠2 𝑡 (8.81)
𝑝𝑑 = 𝑝𝑖 + 𝐸𝑖 (− )
2𝜋𝑘ℎ𝑇0 4𝑘

identică cu soluția ecuației fundamentale scrisă pentru gazele perfecte; pentru presiuni
mai mari de 200 bar, când produsul µb=ct, ecuația se transformă în:

𝑄(𝜇𝑏)𝑇𝑝0 𝑚𝜇𝑖 𝛽𝑖 𝑟𝑠2 𝑡 (8.82)

𝑝𝑑 = 𝑝𝑖 + 𝐸𝑖 (− )
2𝜋𝑘ℎ𝑇0 4𝑘

identică cu soluția ecuației mișcării lichidelor prin medii poroase.

Prin dezvoltarea în serie a funcției integral exponențiale şi reținerea primilor doi termeni
(dacă timpul adimensional este mai mare decât 25), ecuația devine:

2,3𝐴𝑄𝑇𝑝0 𝑘 (8.83)
𝑢𝑑 = 𝑢𝑖 − (log 𝑡 + log + 0,351)
2𝜋𝑘ℎ𝑇0 𝑚𝜇𝛽𝑇 𝑟𝑠2

Apelând, ca şi în cazul lichidelor, la principiul suprapunerii de efecte:

∆𝑢 = ∆𝑢(𝑡+∆𝑡) (+𝑄) + ∆𝑢∆𝑡 (−𝑄) (8.84)

2,3𝑄𝑇𝑝0 𝑘 (8.85)
∆𝑢(𝑡+∆𝑡) (+𝑄) = (log(𝑡 + ∆𝑡) + log + 0,351)
2𝜋𝑘ℎ𝑇0 𝑚𝜇𝛽𝑇 𝑟𝑠2

157
 2,3(−𝑄)𝑇𝑝0 𝑘 (8.86)
∆𝑢(∆𝑡) (−𝑄) = (log(∆𝑡) + log + 0,651)
2𝜋𝑘ℎ𝑇0 𝑚𝜇𝛽𝑇 𝑟𝑠2

rezultă prin scădere:

2,3𝑄𝑇𝑝0 𝑡 + ∆𝑡 (8.87)
𝑢∆𝑡 = 𝑢𝑖 − log
2𝜋𝑘ℎ𝑇0 ∆𝑡

relație care reprezentată grafic într-o diagramă semilogaritmică conduce la o dreaptă cu

panta:
2,3𝑄𝑇𝑝0 (8.88)
|𝑖| =
2𝜋𝑘ℎ𝑇0

Din valoarea pantei se pot deduce capacitatea de curgere a stratului şi permeabilitatea

efectivă. Prelungirea dreptei la timp de închidere infinit conduce la obținerea
pseudopresiunii inițiale a zăcământului.
În condițiile existenței factorilor de sondă:

2,3𝑄𝑇𝑝0 𝑘 (8.89)
𝑢𝑑 = 𝑢 𝑖 − (log 𝑡 + log + 0,351 + 0,87𝑆)
2𝜋𝑘ℎ𝑇0 𝑚𝜇𝛽𝑇 𝑟𝑠2

Scăzând această expresie din:

𝑢∆𝑡 = 𝑢𝑖 − 𝑖(log 𝑡 − log ∆𝑡) (8.90)

se ajunge la expresia factorului de sondă:

𝑢∆𝑡=1𝑜𝑟ă − 𝑢∆𝑡=0 𝑘 (8.91)

𝑆 = 1,151 ( − log − 0,351)
𝑖 𝑚𝜇𝛽𝑇 𝑟𝑠2

Se poate determina în continuare, căderea suplimentară de pseudopresiune:

∆𝑢𝑠 = 0,87 ∙ 𝑆 ∙ 𝑖 (8.92)

şi rația de productivitate:
∆𝑢𝑠 (8.93)
𝑅𝑃 = 1 −
𝑢𝑖 − 𝑢∆𝑡=0

Pentru presiuni de zăcământ mai mici de 140 bar, relațiile de mai sus se transformă astfel:
2,3𝑄𝜇𝑍𝑇𝑝0 (8.94)
𝑘ℎ =
2𝜋𝑇0 ∙ |𝑖|

158
 2 2
𝑝∆𝑡=1𝑜𝑟ă − 𝑝∆𝑡=0 𝑘 (8.95)
𝑆 = 1,151 ( − log − 0,351)
|𝑖| 𝑚𝜇𝛽𝑇 𝑟𝑠2

∆𝑝𝑠2 = 0,87 ∙ 𝑆 ∙ |𝑖| (8.96)

∆𝑝𝑠2 (8.97)
𝑅𝑃 = 1 −
𝑝𝑖2 − 𝑝∆𝑡=0
2

Dacă presiunea zăcământului este mai mare de 200 bar, relațiile anterioare se înlocuiesc
cu cele corespunzătoare lichidelor.

Figura 8-28: ??

159
8.4.3 Sonde extractive de fluide multifazice
Ecuația generală a mișcării nestaționare a fluidelor multifazice prin medii poroase are
forma:
𝑚𝛽𝑇 𝜕𝑝 (8.98)
∇2 𝑝 =
𝑘
(𝜇 ) 𝜕𝑡
𝑇

identică ca structură cu ecuația mișcării nestaționare a lichidelor, astfel încât soluția

acesteia pentru exploatarea la debit constant este:

2,3(𝑄𝑏) 𝑇 (𝑘⁄𝜇) (8.99)

𝑇
𝑝𝑑 = 𝑝𝑖 − (log 𝑡 + log 2
+ 0,351 + 0,87𝑆)
𝑘
4𝜋( ⁄𝜇) ℎ 𝑚𝜇𝛽 𝑟
𝑇 𝑠
𝑇

Pentru a folosi şi în acest caz aceeași metodologie de interpretare a curbei de restabilire a

presiunii se consideră că în același por presiunea are aceeași valoare în fiecare fază,
admiţându-se că valoarea presiunilor capilare este neglijabilă.
Pe baza acestor considerații curba de restabilire în fiecare fază va avea aceeași formă,
astfel încât panta porțiunii liniare a funcției:

(𝑡 + ∆𝑡)⁄ (8.100)
𝑝∆𝑡 = 𝑓 [log ∆𝑡]

va avea expresiile, pentru cele trei faze:

2,3𝑄𝑝 𝜇𝑝 𝑏𝑝 (8.101)
|𝑖𝑝 | =
4𝜋𝑘𝑝 ℎ

2,3(𝑄𝑔 − 𝑄𝑝 𝑆𝑔𝑝 − 𝑄𝑎 𝑆𝑔𝑎 )𝜇𝑔 𝑏𝑔 (8.102)

|𝑖𝑔 | =
4𝜋𝑘𝑔 ℎ

2,3𝑄𝑎 𝜇𝑎 𝑏𝑎 (8.103)
|𝑖𝑎 | =
4𝜋𝑘𝑎 ℎ

Explicitând mobilitățile din aceste trei relații şi adunându-le rezultă mobilitatea totală a
sistemului:
𝑘 2,3 (8.104)
( ) = [𝑄𝑝 𝑏𝑝 + (𝑄𝑝 − 𝑄𝑝 𝑆𝑔𝑝 − 𝑄𝑎 𝑆𝑔𝑎 )𝑏𝑔 + 𝑄𝑎 𝑏𝑎 ]
𝜇 𝑇 4𝜋ℎ|𝑖|

În aceste relații Qp, Qg şi Qa reprezintă debitele constante de petrol, gaze şi apă cu care a

160
produs sonda înainte de închidere. De asemenea, se pot determina capacitățile de curgere
şi permeabilitățile efective pentru fiecare fază în parte.
Factorul de sonda se determină cu relația:

𝑝∆𝑡=1𝑜𝑟ă − 𝑝∆𝑡=0 (𝑘⁄𝜇) (8.105)

𝑇
𝑆 = 1,151 ( − log − 0,351)
|𝑖| 𝑚𝜇𝛽𝑇 𝑟𝑠2

iar indicii de productivitate şi rația de productivitate cu formulele prezentate mai sus,

pentru zăcăminte infinite; în cazul zăcămintelor finite presiunea inițială “pi“ va fi înlocuită
cu “p*”.

161
162
9 TESTAREA SONDELOR DE GAZE
9.1 Testul izocronal

9.1.1 Introducere
Testul izocronal constă dintr-o serie de teste cu un singur punct dezvoltate pentru a estima
caracteristicile de livrabilitate stabilizate fără ca sonda sa producă de fapt tot timpul
necesar pentru a obține condiții stabilizate la fiecare debit diferit.

9.1.2 Procedura și analiza testului izocronal

Testul izocronal este realizat prin alternanța dintre producerea sondei, apoi închiderea
acesteia permițându-i să se restabilească presiunea medie a rezervorului înainte de
începutul următoarei perioade de producție.
Presiunile sunt măsurate la mai multe trepte de timp în timpul fiecărei perioade de
curgere.
Timpii la care sunt măsurate presiunile trebuie să fie aceiași față de începutul fiecărei
perioade de curgere.
Deoarece este nevoie de mai puțin timp pentru a restabili presiunea inițială după perioade
scurte de curgere decât pentru a atinge curgerea stabilizata la fiecare debit într-un test
curgere după curgere, testul izocronal este mai practic pentru formațiunile cu
permeabilitate redusă.
Adesea, la sfârșitul testului, este obținut un punct final de curgere stabilizat.
Figura 9-1 ilustrează un test izocronal.
Testul izocronal se bazează pe principiul că raza de drenaj stabilită în timpul fiecărei
perioade de curgere depinde doar de durata de timp in care sonda curge și nu de debitul
de curgere.
În consecință, presiunile măsurate la aceleași perioade de timp pe durata fiecărui debit
diferit corespund aceleiași raze tranzitorii de drenaj.
În aceste condiții, datele testelor izocronale pot fi analizate folosind aceeași teorie ca și la
testul curgere-după-curgere, chiar dacă nu este atinsă curgerea stabilizată.
Teoretic, o curbă de livrabilitate stabilizată poate fi obținută din date tranzitorii dacă au
fost măsurate și sunt disponibile un singur debit stabilizat și presiunea de adâncime
corespunzătoare.
Regimul curgerii tranzitorii este modelat de ecuația (9.1):

𝑢𝑠 − 𝑢𝑓 = 𝑢(𝑝𝑠 ) − 𝑢(𝑝𝑓 ) = (9.1)

1,422 ∙ 106 𝑄𝑇 𝑘𝑔 𝑡
= [1,151 log ( ) + 𝑆 + 𝐷𝑄]
𝑘𝑔 ℎ 1,688𝑚𝜇̅ 𝑔 𝛽𝑡̅ 𝑟𝑠2
Unde:
- ps este presiunea de adâncime stabilizată, măsurată înainte de test, psia,
- pf este presiunea de adâncime în timpul curgerii
163
Ecuația mișcării tranzitorii poate fi rescrisă într-o formă similară cu ecuația mișcării
stabilizate (pseudostaționare) pentru o zonă circulară de drenaj.
Pentru a începe acest proces, se scrie ecuația (9.2):

𝑢𝑠 − 𝑢𝑓 = 𝑢(𝑝𝑠 ) − 𝑢(𝑝𝑓 ) = (9.2)

2
1,422 ∙ 106 𝑄𝑇 1 𝑘𝑔 𝑡 3
= [ln + ln ( ) − + 𝑆 + 𝐷𝑄]
𝑘𝑔 ℎ 𝑟𝑠 377𝑚𝜇̅ 𝑔 𝛽𝑡̅ 4

Mai mult, este definită o rază tranzitorie de drenaj, rd, sub forma ecuației (9.3):

𝑘𝑔 𝑡 (9.3)
𝑟𝑑 = √
377𝑚𝜇̅ 𝑔 𝛽𝑡̅

Prin înlocuirea ecuației (9.3) în ecuația (9.2) și rearanjarea termenilor, soluția ecuației
pentru mișcarea tranzitorie devine ecuația (9.4):

1,422 ∙ 106 𝑄𝑇 𝑟𝑑 3 (9.4)

𝑢𝑠 − 𝑢𝑓 = 𝑢(𝑝𝑠 ) − 𝑢(𝑝𝑓 ) = [ln ( ) − + 𝑆 + 𝐷𝑄]
𝑘𝑔 ℎ 𝑟𝑠 4

care este valabilă pentru orice moment fixat (dat), deoarece rd este o funcție de timp și
nu de debit.
Raza ”rd“ nu are o semnificație fizică riguroasă. Pur și simplu este raza care
forțează/obligă ecuația mișcării tranzitorii să semene cu ecuația stării pseudostationare.
În plus, a nu se confunda ”rd” cu ”ri“, care este raza tranzitorie de investigație dată de
ecuația (9.5):
𝑘𝑔 𝑡 (9.5)
𝑟𝑖 = √
948𝑚𝜇̅ 𝑔 𝛽𝑡̅

Similar cu ecuațiile lui Houpeurt, se rescrie ecuația (9.4) sub forma ecuației (9.6):

𝑢𝑠 − 𝑢𝑓 = 𝑢(𝑝𝑠 ) − 𝑢(𝑝𝑓 ) = 𝑎𝑡 𝑄 + 𝑏𝑄 2 (9.6)

Unde termenii ”at” și ”b“ au următoarele expresiile (9.7) și (9.8):

1,422 ∙ 106 𝑇 𝑟𝑑 3 (9.7)

𝑎𝑡 = [ln − + 𝑆]
𝑘𝑔 ℎ 𝑟𝑠 4

164
 1,422 ∙ 106 𝐷𝑇 (9.8)
𝑏=
𝑘𝑔 ℎ

Termenul ”b“ nu este o funcție de timp și va rămâne constant.

În mod similar, intercepția ”at” este constantă pentru fiecare linie de timp fixat sau
izocronal.
Teoria analizei testelor izocronale implică faptul că scăderile de presiune tranzitorie
corespunzătoare aceluiași timp scurs în timpul fiecărei perioade de curgere diferita vor fi
reprezentate ca linii drepte cu aceeași pantă ”b“.
Intercepția ”at” pentru fiecare linie va crește odată cu creșterea timpului.
Prin urmare, se trasează o linie cu aceeași pantă, ”b“, prin punctul de date final stabilizat
și se utilizează coordonatele punctului stabilizat și panta pentru a calcula o intercepție
stabilizată, “a”, independentă de timp, unde, pentru curgere radială, coeficientul de debit
stabilizat este definit de expresia (9.9) :

1,422 ∙ 106 𝑇 𝑟𝑔 3 (9.9)

𝑎= [ln − + 𝑆]
𝑘𝑔 ℎ 𝑟𝑠 4

9.1.2.1 Analiza Rawlins-Schellhardt

În formă logaritmică, ecuația empirică introdusă de Rawlins și Schellhardt pentru analiza
datelor unui test curgere după curgere este de forma ecuației (9.10):

log 𝑄 = log 𝐶 + 𝑛{log[𝑢(𝑝̅ ) − 𝑢(𝑝𝑓 )]} (9.10)

Pentru testele izocronale, se trasează datele tranzitorii măsurate la debite diferite, dar luate
la aceleași valori ale timpului relative la începutul fiecărei perioade de curgere.
Liniile trasate prin punctele de date corespunzătoare acelorași valori de timp de curgere
fixate se dovedesc a fi paralele, deci valoarea lui ”n“ este constantă și independentă de
timp.
Cu toate acestea, intercepția, logC, este o funcție de timp, deci trebuie calculată o
intercepție diferită pentru fiecare linie izocronală.
Această intercepție „tranzitorie” este logCt.
În ceea ce privește această intercepție tranzitorie, în ecuația (9.10), 𝑝̅ este înlocuit cu ps
în ecuația modificată și ecuația (9.10) devine:

log 𝑄 = log 𝐶𝑡 + 𝑛{log[𝑢(𝑝𝑠 ) − 𝑢(𝑝𝑓 )]} (9.11)

Metoda convențională Rawlins-Schellhardt de analiză a testelor izocronale constă în

reprezentarea:

165
 log[∆𝑢 = 𝑢(𝑝𝑠 ) − 𝑢(𝑝𝑓 )] 𝑣𝑠 log 𝑄 (9.12)

pentru fiecare timp, dând o linie dreaptă de pantă “1/n” și o intercepție de:

1 (9.13)
− (log 𝐶𝑡 )
𝑛

Figura 9-1: Istoricul presiunii si debitului într-un test izocronal obișnuit

Figura 9-2: Istoricul presiunii si debitului într-un test izocronal ?

Figura 9-3: Istoricul presiunii si debitului într-un test izocronal

166
9.1.2.2 Analiza Houpeurt
Se amintește că ecuația Houpeurt pentru analiza testelor curgere-după-curgere este:

∆𝑢 𝑢(𝑝̅ ) − 𝑢(𝑝𝑓 ) (9.14)

= = 𝑎 + 𝑏𝑄
𝑄 𝑄

Ecuația (9.14) presupune condiții de curgere stabilizate, cu toate acestea, în testarea

izocronală, sunt înregistrate datele tranzitorii măsurate.
În consecință, pentru fiecare linie izocronală (sau timp fixat), ecuația pentru condițiile de
curgere tranzitorie este ecuația (9.15):

∆𝑢 𝑢(𝑝̅ ) − 𝑢(𝑝𝑓 ) (9.15)

= = 𝑎𝑡 + 𝑏𝑄
𝑄 𝑄

Unde at și b au expresiile (9.7) și (9.8).

Forma ecuației (9.15) sugerează că un grafic Δu/Q = [u(ps) - u(pf,S)]/Q vs. Q va genera
o linie dreaptă cu panta b și intercepția at.
Această teorie poate fi apoi extinsă la punctul stabilizat și se poate calcula o intercepție
stabilizată, a, folosind coordonatele punctului stabilizat. Panta b rămâne aceeași.

9.1.3 Exemplu: Analiza testelor izocronale

Să se estimeze debitul potențial (AOF = absolute open flow) al unei sonde de gaze
folosind atât analizele Rawlins-Schellhardt cât și Houpeurt.
Tabelul 9-1 rezumă datele testelor izocronale.
Se presupune pb = 14,65 psia.
De asemenea se mai cunosc:
𝑝̅ ≈ 𝑝𝑠 = 352,4 𝑝𝑠𝑖𝑎

𝑢(𝑝̅ ) ≈ 𝑢(𝑝𝑠 ) = 9,9715 ∙ 106 𝑝𝑠𝑖𝑎2 /𝑐𝑃

𝑝𝑏 = 𝑝0 = 14,65 𝑝𝑠𝑖𝑎

𝑢(𝑝𝑏 ) = 2098,7 𝑝𝑠𝑖𝑎2 /𝑐𝑃

167
 Timp (t), Debit (Q), Presiunea (ps), U(ps), Δu,
ore MMscf/D psia psia2/Cp psia2/Cp
0,5 0,983 344.7 9.64E+06 3.33E+05
1 0,977 342.4 9.54E+06 4.31E+05
2 0,970 339.5 9.42E+06 5.54E+05
3 0,965 337.6 9.34E+06 6.33E+05
0,5 2,631 329.5 9.00E+06 9.69E+05
1 2,588 322.9 8.74E+06 1.24E+06
2 2,533 315.4 8.44E+06 1.53E+06
3 2,500 310.5 8.25E+06 1.73E+06
0,5 3,654 318.7 8.57E+06 1.40E+06
1 3,565 309.5 8.21E+06 1.76E+06
2 3,453 298.6 7.79E+06 2.18E+06
3 3,390 291.9 7.54E+06 2.43E+06
0,5 4,782 305.5 8.05E+06 1.92E+06
1 4,625 293.6 7.61E+06 2.36E+06
2 4,438 279.6 7.61E+06 2.87E+06
3 4,318 270.5 6.78E+06 3.19E+06
PUNCT DE CURGERE EXTINS
214 291.6 291.6 7.53E+06 2.44E+06
Tabelul 9-1: Datele testelor izocronale

Soluție:

9.1.3.1 Tehnica de analiză Rawlins-Schellhardt:

În primul rând, se trasează Δu = [u(ps) - u(pf,s)] vs. Q în coordonate log-log (Figura 9-4)
și se include un singur punct de curgere stabilizată și extinsă (Figura 9-5 și Figura 9-6).
Tabelul 9-2 prezintă funcțiile care se trasează.
Tabelul 9-3 rezumă exponenții de livrabilitate determinați prin metoda de analiză a
regresiei - metoda celor mai mici pătrate pentru fiecare izocron.
Media aritmetică a valorilor lui n din Tabelul 9-3 este 0,89.
Deoarece 0,5 ≤ 1,0, AOF poate fi calculat sau determinat grafic folosind Figura 9-7 și
Figura 9-8. Debitul AOF (AOF = absolute open flow) va fi calculat în acest exemplu.

168
Figura 9-4: Analiza Rawlins-Schellhardt – fără punctul curgerii stabilizate

Figura 9-5: Analiza Rawlins-Schellhardt – cu punctul curgerii stabilizate

Figura 9-6: Analiza Rawlins-Schellhardt

169
 Timp (t), Debit (Q), Δu, Timp (t), Debit (Q), Δu,
ore MMscf/D psia2/Cp ore MMscf/D psia2/Cp
0,5 0.983 3.33E+05 2 0.970 5.54E+05
2.631 9.69E+05 2.533 1.53E+06
3.654 1.40E+06 3.453 2.18E+06
4.782 1.92E+06 4.438 2.87E+06
1 0.977 4.31E+05 3 0.965 6.33E+05
2.588 1.24E+06 2.500 1.73E+06
3.565 1.76E+06 3.390 2.43E+06
4.625 2.36E+06 4.318 3.19E+06
Punct de curgere stabilizat extins 214 1.156 2.44E+06
Tabelul 9-2: ????

Timp (t), ore n

0,5 0,88
1 0,91
2 0,89
3 0,88
Valoarea medie 0,89
Tabelul 9-3: Exponenții de livrabilitate determinați prin metoda de analiză a regresiei

Figura 9-7: Analiza rezultatelor Rawlins-Schellhardt

170
Figura 9-8: Analiza rezultatelor Rawlins-Schellhardt

a) Metoda grafică pentru a afla debitul AOF:

Pentru a determina grafic AOF, mai întâi se afla pseudopresiunea la pb și se calculează:

∆𝑢 = 𝑢(𝑝𝑠 ) − 𝑢(𝑝𝑏 ) (9.16)

∆𝑢 = 9,9715 ∙ 106 − 2098,7 = 9,969 ∙ 106

Apoi, se trasează o linie de pantă 1/n, prin punctul de curgere stabilizat, se extrapolează
linia la debitul de curgere de la ecuația și se citește QAOF direct din grafic.
Rezultatul este QAOF=4,04 MMscf/D.
b) Metoda analitică pentru a afla debitul AOF:
Mai întâi, se determină coeficientul de performanță stabilizat utilizând coordonatele
punctului de curgere stabilizată, extinsă și n = 𝑛̅:

𝑄𝑠 (9.17)
𝐶= 𝑛
[𝑢(𝑝𝑠 ) − 𝑢(𝑝𝑓,𝑠 )]

1,156
𝐶= 6 0,89
= 2,39 ∙ 10−6
[2,433 ∙ 10 ]

Apoi se calculează debitul potențial AOF:

𝑄𝐴𝑂𝐹 = 𝐶[𝑢(𝑝̅ ) − 𝑢(𝑝𝑏 )]𝑛 (9.18)

171
 𝑄𝐴𝑂𝐹 = 2,39 ∙ 10−6 [9,9715 ∙ 106 − 2098,7]0,89 = 4,04 𝑀𝑀𝑠𝑐𝑓/𝐷

Valoarea obținută coincide cu cea obținută prin metoda grafică.

c) Tehnica de analiză Houpeurt:
Se trasează graficul Δu/Q = [u(ps) - u(pf)]/Q vs. Q în coordonate carteziene (Figura 9-9).
Tabelul 9-4 prezintă funcțiile de trasat.
Se construiesc liniile cu cea mai bună potrivire prin punctele de date izocronale pentru
fiecare timp.
De reținut că, pentru fiecare timp de curgere, punctul corespunzător celui mai mic debit
se potrivește pe aceeași linie dreaptă, astfel încât toate cele patru puncte de date vor fi
utilizate pentru analiza fiecărui izocron. Apoi, se determina panta “b” a fiecărei linii sau
izocron. Valorile lui “b” din analiza de regresie a celor mai mici pătrate sunt rezumate în
Tabelul 9-5. Valoarea medie aritmetică a pantei din Tabelul 9-5 este 2,072x104
psia2/cP/(MMscf/D2)
Se afla intercepția “a” a liniei de livrabilitate izocronală stabilizată utilizând valoarea
Δu/Q = 2,113 × 106 psia2/ cP/(MMscf/D) în punctul stabilizat extins.

∆𝑢 (9.19)
𝑎= − 𝑏𝑄
𝑄

6
𝑝𝑠𝑖𝑎2 𝑀𝑀𝑠𝑐𝑓
6
𝑎 = 2,113 ∙ 10 − 20722,5 ∙ 1,156 = 2,109 ∙ 10 /( )
𝑐𝑃 𝐷

Se calculează debitul potențial AOF folosind valoarea medie b și valoarea stabilizată a:

−𝑎 + √𝑎2 − 4𝑏[𝑢(𝑝𝑠 ) − 𝑢(𝑝𝑏 )] (9.20)

𝑄𝐴𝑂𝐹 =
2𝑏

−2,109 ∙ 106 + √(2,109 ∙ 106 )2 − 4 ∙ 20722,5 ∙ [9,969 ∙ 106 ]

𝑄𝐴𝑂𝐹 =
2 ∙ 20722,5
= 4,53 𝑀𝑀𝑠𝑐𝑓/𝐷

În Figura 9-11 sunt arătate rezultatele.

172
 Timp (t), Debit (Q), Δu/Q, Timp (t), Debit (Q), Δu/Q,
ore MMscf/D psia2/cP ore MMscf/D psia2/cP
0,5 0.983 3.39E+05 2 0.970 2.11E+06
2.631 3.68E+05 2.533 6.06E+05
3.654 3.84E+05 3.453 6.31E+05
4.782 4.01E+05 4.438 6.47E+05
1 0.977 4.41E+05 3 0.965 6.56E+05
2.588 4.78E+05 2.500 6.90E+05
3.565 4.95E+05 3.390 7.16E+05
4.625 5.10E+05 4.318 7.39E+05
Punctul stabilizat 214 1.156 2.11E+06
Tabelul 9-4: ????Funcțiile...

Figura 9-9: Analiza Houpeurt a datelor testului izocronal

Figura 9-10: Analiza Houpeurt a datelor testului izocronal

173
 Timp (t), ore b, psia2/cP/(MMscf/D )2
0,5 16457
1 18986
2 22561
3 24886
Valoare medie 20722.5
Tabelul 9-5: ???

Figura 9-11: Analiza Houpeurt a rezultatelor testelor izocronale

Figura 9-12: Analiza Houpeurt a rezultatelor testelor izocronale

174
9.2 Testele izocronale modificate

9.2.1 Procedura și analiza testelor izocronale modificate

Testul izocronal modificat (Figura 9-13) se realizează ca un test izocronal, cu excepția
perioadelor de închidere care au o durată egală. Perioadele de închidere trebuie să fie
egale sau să depășească durata perioadelor de curgere.
Deoarece in sondă nu se restabilește presiunea medie de zăcământ după fiecare perioadă
de curgere, presiunile de adâncime la închidere, înregistrate imediat înainte de fiecare
perioadă de curgere, mai degrabă decât presiunea medie de zăcământ, sunt utilizate în
analiza testului.
Ca rezultat, testul izocronal modificat este mai puțin precis decât testul izocronal.
Pe măsură ce durata perioadelor de închidere crește, crește și precizia testului izocronal
modificat.
Din nou, un punct final de curgere stabilizat este obținut de obicei la sfârșitul testului, dar
nu este necesar pentru analiza datelor testului.

Figura 9-13: Istoricul presiunii și debitului unui test izocronal modificat tipic

In sondă nu se restabilește presiunea medie de zăcământ în timpul închiderii; tehnicile de

analiză pentru testele izocronale modificate sunt obținute intuitiv.
Se reamintește ecuația curgerii tranzitorii, exprimată în termeni de presiune de zăcământ
la începutul curgerii, pe care se bazează testarea izocronală:

1,422 ∙ 106 𝑄𝑇 𝑟𝑑 3 (9.21)

𝑢𝑠 − 𝑢𝑓 = 𝑢(𝑝𝑠 ) − 𝑢(𝑝𝑓 ) = [ln − + 𝑆 + 𝐷𝑄]
𝑘𝑔 ℎ 𝑟𝑠 4

În zăcămintele noi cu depletare redusă sau fără depletare, presiunea p s este egală cu
presiunea inițială a zăcământului (ps = pi); în zăcămintele dezvoltate, ps < pi .
În plus, raza tranzitorie de drenaj, rd, din ecuația (9.21) este definită ca:

𝑘𝑔 𝑡 (9.22)
𝑟𝑑 = √
377𝑚𝜇̅ 𝑔 𝛽̅𝑡

175
Deoarece rd este o funcție de timp și nu de debit, ecuația (9.22) este valabilă pentru orice
moment dat.
Pentru teste izocronale modificate, se utilizează ecuația (9.22), în care presiunea de
adâncime la închidere stabilizată, ps, este înlocuită cu presiunea de adâncime de închidere,
pss, măsurată înainte de fiecare perioadă de curgere, unde pss ≤ ps:

1,422 ∙ 106 𝑄𝑇 𝑟𝑑 3 (9.23)

𝑢𝑠𝑠 − 𝑢𝑓 = 𝑢(𝑝𝑠𝑠 ) − 𝑢(𝑝𝑓 ) = [ln − + 𝑆 + 𝐷𝑄]
𝑘𝑔 ℎ 𝑟𝑠 4

Ecuația (9.23) poate fin rescrisă ca:

𝑢𝑠𝑠 − 𝑢𝑓 = 𝑢(𝑝𝑠𝑠 ) − 𝑢(𝑝𝑓 ) = 𝑎𝑡 𝑄 + 𝑏𝑄 2 (9.24)

Unde:
1,422 ∙ 106 𝑇 𝑟𝑑 3 (9.25)
𝑎𝑡 = [ln − + 𝑆]
𝑘𝑔 ℎ 𝑟𝑠 4
Și:
1,422 ∙ 106 𝐷𝑇 (9.26)
𝑏=
𝑘𝑔 ℎ

Ecuația (9.26) indică faptul că b este independent de timp și va rămâne constant în timpul
testului.
În mod similar, ecuația (9.25) indică faptul că at este constant pentru un timp dat.
Similitudinea ecuațiilor (9.22) și (9.23) pentru testele izocronale și, respectiv, modificate,
sugerează că datele testelor izocronale modificate pot fi analizate ca datele dintr-un test
izocronal.
Teoria dezvoltată pentru testul izocronal modificat implică faptul că, dacă aproximarea
intuitivă a utilizării pss în locul ps este validă, datele tranzitorii vor fi reprezentate ca linie
dreaptă pentru fiecare timp cu aceeași pantă, b.
Intercepția, at, va crește odată cu creșterea timpului.
Prin trasarea unei linii cu panta b prin punctul de date stabilizat și folosind coordonatele
punctului stabilizat și a pantei, se poate calcula o intercepție stabilizată, a, care este
independentă de timp, unde:

1,422 ∙ 106 𝑇 𝑟𝑔 3 (9.27)

𝑎= [ln − + 𝑆]
𝑘𝑔 ℎ 𝑟𝑠 4

Pentru a calcula debitul potențial (AOF) al sondei, se utilizează presiunea medie a

zăcământului, ps, măsurată înainte de test în locul valorii pss sau:

176
 −𝑎 + √𝑎2 + 4𝑏[𝑢(𝑝𝑠 ) − 𝑢(𝑝𝑏 )] (9.28)
𝑄𝐴𝑂𝐹 =
2𝑏

Sunt luate în considerare două variante ale testului izocronal modificat:

• testele cu un punct de curgere stabilizat obținut la sfârșitul testului și
• testele care se desfășoară fără acel punct final

9.2.1.1 Testele izocronale modificate cu un punct de curgere stabilizat

Analiza Rawlins-Schellhardt:
Se reamintește ecuația empirică Rawlins-Schellhardt în termeni de date de testare
izocronală tranzitorie:

log 𝑄 = log 𝐶𝑡 + 𝑛{log[𝑢(𝑝̅𝑠 ) − 𝑢(𝑝𝑓 )]} (9.29)

Ca și în tehnicile de analiză grafică pentru testele izocronale, se trasează mai multe

tendințe ale datelor luate în momente diferite în timpul unui test izocronal modificat.
Panta n a fiecărei linii trasată prin puncte la valori de timp egale va fi constantă.
Cu toate acestea, intercepția, log Ct, este o funcție de timp, dar nu de debit.
Prin urmare, ar trebui calculată o intercepție diferită pentru fiecare test izocronal.
Se folosește u(pss) în loc de u(ps) în ecuația (9.29), care dă:

log 𝑄 = log 𝐶𝑡 + 𝑛{log[𝑢(𝑝𝑠𝑠 ) − 𝑢(𝑝𝑓 )]} (9.30)

Tehnica de analiză convențională pentru datele de testare izocronale modificate constă în

reprezentarea graficului log[u(pss) - u(pf )] vs. log(Q) pentru fiecare timp, dând o linie
dreaptă de pantă 1/n și o interceptare de {−1/n[log(Ct)]}.
Procedura de analiză Rawlins-Schellhardt pentru testele izocronale modificate cu un
punct de curgere stabilizat este similară cu cea prezentată pentru testele izocronale, cu
excepția faptului că funcțiile care se trasează sunt dezvoltate în ceea ce privește presiunea
de închidere măsurată imediat înainte de următoarea perioadă de curgere.
Doar punctul de debit stabilizat și extins este reprezentat grafic în termeni de presiune
medie de zăcământ măsurată înainte de test, ps.

9.2.1.2 Analiza Houpeurt

Așa cum s-a arătat anterior, ecuația de livrabilitate Houpeurt în termeni de date de testare
izocronală tranzitorie este:

177
 (9.31)
∆𝑢 𝑢 (𝑝𝑠 ) − 𝑢(𝑝𝑓 ))
= = 𝑎𝑡 + 𝑏𝑄
𝑄 𝑄
Pentru datele testului izocronal modificat, ecuația (9.31) ar trebui modificată cu
presupunerea că u(pss) poate fi utilizat în loc de u(ps). Cu această presupunere, ecuația
(9.31) devine:

(9.32)
∆𝑢 𝑢 (𝑝𝑠𝑠 ) − 𝑢(𝑝𝑓 ))
= = 𝑎𝑡 + 𝑏𝑄
𝑄 𝑄

Unde at și b au expresiile (9.25), respectiv (9.26).

Forma ecuației (9.32) sugerează că o reprezentare a ecuației:

(9.33)
∆𝑢 𝑢 (𝑝𝑠𝑠 ) − 𝑢(𝑝𝑓 ))
= 𝑣𝑠. 𝑄
𝑄 𝑄

va fi o linie dreaptă cu o pantă b și intercepție at.

Această teorie poate fi extinsă până la punctul stabilizat și se poate calcula o intercepție
stabilizată, a, folosind coordonatele punctului stabilizat sau:

𝑢[𝑝𝑠𝑠 ) − 𝑢(𝑝𝑓 )] ∆𝑢 (9.34)

𝑎= = 𝑏𝑄𝑠 = − 𝑏𝑄𝑠
𝑄𝑠 𝑄𝑠

Panta b a liniei prin punctul stabilizat ar trebui să rămână aceeași.

În plus, presiunea medie de zăcământ, care este măsurată înainte de test, trebuie utilizată
pentru a evalua pseudopresiunea, u(ps) în ecuația (9.34).

9.2.1.3 Testele izocronale modificate fără un punct de curgere stabilizat

Deoarece nu este necesar ca sonda sa-si restabilească presiunea medie de zăcământ între
perioadele de curgere, aproximarea izocronală modificată scurtează considerabil timpii
de testare. Cu toate acestea, analiza testului se bazează pe obținerea unui punct de curgere
stabilizat.
În anumite condiții, preocupările de mediu sau economice interzic arderea în atmosferă a
gazelor produse într-o perioadă lungă de producție, împiedicând astfel măsurarea unui
punct de curgere stabilizat. Aceste condiții apar adesea atunci când sonde noi sunt testate
înainte de a fi conectate la o conducta de transport.

178
10 TESTE DE INVESTIGARE HIDRODINAMICĂ DE
INTERFERENȚĂ
Într-un test de interferență, o sondă produce cu un anumit debit constant, variația presiunii
înregistrându-se în una sau mai multe sonde care exploatează același orizont productiv.
Din acest motiv, testele de interferență sunt folosite pentru a caracteriza, din punct de
vedere a proprietăților mediului poros-permeabil o zonă mult mai mare decât cea
acoperită prin cercetări efectuate într-o singură sondă.
Variația presiunii la o anumită distanță față de sonda în care are loc modificarea debitului
este mult mai mică decât in cazul testelor cu o singură sondă, fapt pentru care testele de
interferență necesită aparatură mult mai sensibilă si o durată mai mare de desfășurare a
testului.
Testele de interferență pot fi folosite în analizele curbelor de refacere a presiunii sau a
curbelor de declin al presiunii.
Testele de interferență permit și evaluarea unor parametri care caracterizează prezența
unor “limite” precum, falii etanșe, acvifere active, prezența unui cap de gaze.

Figura 10-1: Rata de producție a sondei active și presiunea în sonda de observare într-un
test de interferență

10.1 Estimarea presiunii inițiale de zăcământ

Exista numeroase cazuri, mai ales la zăcămintele mature, in care presiunea inițială nu a
fost determinată in momentul săpării și punerii in producție a primei sonde.
Cercetări efectuate ulterior, de multe ori după ani de exploatare, când numărul de sonde
a devenit apreciabil, au dus la determinarea unei presiuni medii pe zăcământ la momentul
respectiv.
Cunoașterea presiunii inițiale de zăcământ are importanță in proiectarea exploatării, atât
la zăcămintele de petrol, cat si la cele de gaze.
179
Estimarea presiunii se poate face în orice moment al exploatării folosind, de exemplu,
cercetarea prin închidere a unei sonde asociată cu teoria interferenței sondelor.
Pentru exemplificare se presupune că la momentul inițial (t=0), o sondă ”A“ a fost pusă
în producție; la momentul 1 (t = t1), sonda “B” începe sa producă, iar la momentul 2 (t=t2),
sonda B este închisă în scopul efectuării unui test de cercetare hidrodinamică, pentru
deducerea parametrilor fizici si hidrodinamici ai stratului, ca și a presiunii statice p2*.
Estimarea presiunii inițiale se face parcurgând următorii pași:
1. Se estimează presiunea statica p1* la sfârșitul perioadei 0– t1, când a produs numai
sonda A folosind relația:

𝜇𝑏𝑝 𝑄 𝑚𝛽𝑇 𝜇𝑟𝑠2 (10.1)

𝑝1∗ = 𝑝𝑖 + ( ) 𝐸 (− )
4𝜋𝑘 ℎ 𝐴 𝑖 4𝑘𝑡1

unde t1 este timpul aparent de producție, dat de:

∆𝑁𝐴 (10.2)
𝑡1 = ( )
𝑄𝐴 0−𝑡1

2. Se estimează presiunea statica p2* din datele de cercetare la închidere a sondei B.

Ținând cont de faptul că în perioada t1–t2 sondele A si B au produs simultan,
presiunea statică p2*, se determină cu relația:

𝜇𝑏𝑝 𝑄 𝑚𝛽𝑡 𝜇𝑟𝑠2 𝑄 𝑚𝛽𝑡 𝜇𝑑 2 (10.3)

𝑝2∗ = 𝑝1∗ + [( ) 𝐸 (− ) + ( ) 𝐸𝑖 (− )]
4𝜋𝑘 ℎ 𝐵 𝑖 4𝑘𝑡2 𝐴 𝐴 4𝑘𝑡1

Unde d este distanța dintre sondele A si B, iar t2 se calculează cu relația:

∆𝑁𝐵 (10.4)
𝑡2 = ( )
𝑄𝐵 𝑡
1 −𝑡2

3. Se elimină presiunea p1* între relațiile (10.1) și (10.3) și ținând seama că în

perioada t2 – t3 sonda B a fost închisă, se obține, pentru presiunea inițială relația:

𝜇𝑏𝑝 𝑄 𝑚𝛽𝑡 𝜇𝑟𝑠2 𝑄 𝑚𝛽𝑡 𝜇𝑟𝑠2 𝑄 (10.5)

𝑝𝑖∗ = 𝑝2∗ − [( ) 𝐸𝑖 (− ) + ( ) 𝐸𝑖 (− )+( )∙
4𝜋𝑘 ℎ 𝐴 4𝑘𝑡1 ℎ 𝐵 4𝑘𝑡2 ℎ
𝑚𝛽𝑡 𝜇𝑑 2
∙ (− ) ]
4𝑘𝑡3 𝐴
unde t3 se calculează cu relația:

180
 ∆𝑁𝐴 (10.6)
𝑡3 = ( )
𝑄𝐴 𝑡2−𝑡3

In mod asemănător poate fi estimată presiunea inițială a sondelor de gaze.

10.2 Teste de interferență care necesită oprirea sondelor

Pentru efectuarea unui test de interferență se utilizează două sau mai multe sonde, una
fiind sonda de observație.
Sondele se închid, iar din curbele de restabilire a presiunii obținute, se determină
permeabilitatea efectivă din zona de influență a fiecărei sonde, presiunea statică, precum
si alți parametri de interes.
După cercetarea la închidere, sonda/sondele de reacție se deschid, menținând debitul de
producție constant.
Sonda de observație rămâne închisă, înregistrându-se căderile de presiune induse de
sonda/sondele care produc.
Presiunea sondei de observație, în cazul în care produc n sonde cu debitele Qj , j = 1, 2,...,
n, poate fi calculată cu relația:

𝑄𝜇𝑏𝑝 𝑡 + ∆𝑡 (10.7)
𝑝𝑜𝑏 = 𝑝𝑖 −ln +
2𝜋𝑘ℎ ∆𝑡
𝑛 2 2
𝑄𝜇𝑏𝑝 𝑄𝑗 𝑚𝛽𝑡 𝜇𝑑𝑜𝑗 𝑚𝛽𝑡 𝜇𝑑𝑜𝑗
+ ∑ [𝐸𝑖 (− ) − 𝐸𝑖 (− )]
2𝜋𝑘ℎ 𝑄 4𝑘(𝑡𝑗 + ∆𝑡𝑗 ) 4𝑘𝑡𝑗
𝑗=1
Unde:
- Q este debitul sondei de observație înainte de închidere
- t este timpul aparent de producție a sondei de observație
- Δt este timpul de închidere a sondei de observație, pentru obținerea curbei de
restabilire
- tj este timpul aparent de producție a sondei de reacție j înainte de închiderea sondei
de observație
- Δtj este timpul de producție a sondei j, în timpul testului de interferență
Deoarece:
𝑄𝜇𝑏𝑝 𝑡 + ∆𝑡 (10.8)
𝑝∆𝑡 = 𝑝𝑖 − ln
2𝜋𝑘ℎ ∆𝑡
Se poate scrie:
𝑛 2 2
𝑄𝑗 𝑚𝛽𝑡 𝜇𝑑𝑜𝑗 𝑚𝛽𝑡 𝜇𝑑𝑜𝑗 (10.9)
∆𝑝𝑜𝑏 = 𝑝∆𝑡 − 𝑝𝑜𝑏 = −𝑖 ∑ [𝐸𝑖 (− ) − 𝐸𝑖 (− )]
𝑄 4𝑘(𝑡𝑗 + ∆𝑡𝑗 ) 4𝑘𝑡𝑗
𝑗=1

Termenul (pΔt – pob) reprezintă diferența dintre curba teoretică de refacere a presiunii și
cea reală, adică suma căderilor de presiune de interferență induse în sonda de observație

181
de sondele de reacție care produc.

Figura 10-2: Influența căderii de presiune de interferență asupra curbei de refacere a

presiunii.

Citind de pe diagramă această valoare corespunzătoare unui moment oarecare Δt, din
ecuația ce determină Δpob se poate determina valoarea porozității pe direcția a doua sau
mai multe sonde.
Datele de cercetare pot fi interpretate simplu, prin folosirea curbei etalon, care nu este
altceva decât funcția integral exponențială.

Figura 10-3: Curba etalon (funcția integral exponențială)

Știind că:
𝑄𝜇𝑏𝑝 𝑚𝛽𝑡 𝜇𝑑 2 (10.10)
𝑝𝑜𝑏 = 𝑝𝑖 + 𝐸 (− )
2𝜋𝑘ℎ 𝑖 4𝑘∆𝑡
prin folosirea variabilelor adimensionale:

182
 𝑘∆𝑡 (10.11)
𝑡𝐷 =
𝑚𝛽𝑡 𝜇𝑑 2

𝑑 (10.12)
𝑟𝐷 =
𝑟𝑠

2𝜋𝑘ℎ(𝑝𝑖 − 𝑝𝑜𝑏 ) (10.13)

𝑝𝐷 =
𝑄𝜇𝑏𝑝
Se ajunge la:
𝑟𝐷2 (10.14)
𝑝𝐷 = −𝐸𝑖 (− )
4𝑡𝐷

Se presupune că factorul de sondă nu influențează valoarea căderii de presiune indusă in

sonda de observație de către sonda de reacție, iar efectele de înmagazinare sunt neglijabile
in ambele sonde.
Utilizarea curbei etalon presupune identificarea unui punct comun, din ale cărui
coordonate, [(𝑝𝐷 , Δpob), (𝑝𝐷 /𝑟2𝐷 , Δt)], se deduc permeabilitatea și porozitatea:

𝑄𝜇𝑏𝑝 𝑝𝐷 (10.15)
𝑘= ( )
2𝜋ℎ ∆𝑝

𝑘 ∆𝑡 (10.16)
𝑚=
𝛽𝑡 𝜇𝑑 2 𝑡𝐷
𝑟𝐷2

10.3 Teste de interferență care nu necesită oprirea sondelor

Testele de interferență care nu necesită oprirea sondelor folosesc aceeași tehnologie ca in
cazul sondelor de interferență care necesită oprirea sondelor.
Deoarece soluțiile ecuațiilor fundamentale de mișcare prin medii poroase (ecuația
difuziei, a căldurii) sunt valabile numai pentru funcții continue, mediile infinite pot fi
investigate folosind teoria oglindirii, astfel încât un spațiu finit poate fi echivalent cu un
spațiu infinit prin oglindirea sursei față de toate limitele impermeabile, sau a celor cu
presiune constantă (contactul gaz – lichid; in cazul exploatării în regim mixt, energia
suplimentară fiind asigurată de un acvifer activ, la contactul petrol-apă gradientul de
presiune fiind considerat constant).

10.4 Evaluarea limitelor unităților hidrodinamice

10.4.1 Sondă situată în apropierea unei bariere impermeabile (falie etanșă)

Faliile etanșe, acceptate ca limite impermeabile, sau ca limite ale unor zone de facies
diferit, pot fi identificate folosind teoria investigației hidrodinamice la închidere sau la
183
deschidere și /sau teoria interferenței dintre sonde.
Dacă o sonda R se afla la distanță d, necunoscută, fata de o falie F, folosirea soluției sursei
punctiforme, implică oglindirea sondei reale față de falie, respectiv sonda imaginară I.

Figura 10-4: Sondă în apropierea unei falii etanșe

Dacă sonda reală produce cu debitul constant Q, căderea totală de presiune va fi egală cu
suma dintre căderea de presiune datorată producției proprii si căderea de presiune indusă
în sonda reală de “producerea”, cu același debit Q, a sondei imaginare:

∆𝑝𝑅 = ∆𝑝𝑅𝑅 + ∆𝑝𝑅𝐼 (10.17)

Sau:
𝑄𝜇𝑏𝑝 𝑚𝛽𝑡 𝜇𝑟𝑠2 𝑚𝛽𝑡 𝜇𝑑 2 (10.18)
𝑝𝑑 = 𝑝𝑖 + [𝐸 (− ) 𝐸𝑖 (− )]
4𝜋𝑘ℎ 𝑖 4𝑘𝑡 4𝑘𝑡

La timpi aparenți de producție mici, aportul sondei de observație este practic nul, iar
ecuația căderii de presiune devine:

𝑝𝑑 = 𝑖 log 𝑡 + 𝑝𝑑,𝑡=1𝑜𝑟ă (10.19)

unde i este panta dreptei pd = f(logt).

Cunoscând panta, se poate determina capacitatea de curgere a stratului productiv, precum
și permeabilitatea acestuia.
Dacă efectul de înmagazinare este mare, sau sonda este prea aproape de falie porțiunea
liniară a graficului pd = f(logt) este mascată.
La timpi suficienți de mari, aportul sondei imaginare devine important, iar ecuația căderii
de presiune devine:

𝑝𝑑 = 2(𝑖 log 𝑡 + 𝑝𝑑,𝑡=1𝑜𝑟ă ) (10.20)

ceea ce arată că funcția pd = f(logt) va prezenta o a doua porțiune liniară, cu pantă dublă
față de prima.

184
În aceste condiții se poate scrie:

4𝜋𝑘ℎ(𝑝𝑖 − 𝑝𝑑 ) 𝑚𝛽𝑡 𝜇𝑟𝑠2 𝑚𝛽𝑡 𝜇𝑑 2 (10.21)

+ 𝐸𝑖 (− ) − 𝐸𝑖 (− )
𝑄𝜇𝑏𝑝 4𝑘𝑡 4𝑘𝑡

Din funcția integral exponențială se poate deduce distanța de la sondă la falie, pentru t =
tx; tx fiind timpul după care cele doua drepte se intersectează.

10.4.2 Sondă situată echidistant față de două limite impermeabile poziționate la 90º
În această situație, căderea de presiune adimensională poate fi scrisă sub forma:

𝑚𝛽𝑡 𝜇𝑟𝑠2 𝑚𝛽𝑡 𝜇𝐿2 (10.22)

2∆𝑝𝐷 = − [𝐸𝑖 (− ) + 2𝐸𝑖 (− )
4𝑘𝑡 4𝑘𝑡
2
𝑚𝛽𝑡 𝜇(2𝐿√2)
+ 𝐸𝑖 (− )]
4𝑘𝑡
Sau:
1 1 2 (10.23)
2𝑝𝐷 = − [𝐸𝑖 (− ) + 2𝐸𝑖 (− ) + 𝐸𝑖 (− )]
4𝑡𝐷 4𝑡𝐷𝐿 4𝑡𝐷𝐿

unde 𝑡𝐷𝐿 este timpul adimensional definit în raport cu lungimea L care este distanța de la
sonda R la fiecare din cele doua limite impermeabile:
𝑘𝑡 (10.24)
𝑡𝐷𝐿 =
𝑚𝛽𝑡 𝜇𝐿2

Figura 10-5: Sondă amplasată echidistant față de doua limite impermeabile poziționate
la 90º

10.4.3 Sondă situată echidistant față de trei limite impermeabile ortogonale (dreptunghi deschis)

185
Figura 10-6: Sondă situată echidistant față de trei limite impermeabile ortogonale
(dreptunghi deschis)

𝑛
1 𝑛2 + 1 (10.25)
2𝑝𝐷 = − [𝐸𝑖 (− ) + 2 ∑ 𝐸𝑖 (− )+
4𝑡𝐷 4𝑡𝐷𝐿
𝑖=1
𝑛
𝑛2 1
+ 2 ∑ 𝐸𝑖 (− ) + 𝐸𝑖 (− )]
4𝑡𝐷𝐿 4𝑡𝐷𝐿
𝑖=1

unde n este numărul de imagini necesare pentru atingerea convergenței.

10.4.4 Sondă situată in centrul unui pătrat

Figura 10-7: Sondă situată în centrul unui pătrat

1 1 2 (10.26)
2𝑝𝐷 = − [𝐸𝑖 (− ) + 4𝐸𝑖 (− ) + 𝐸𝑖 (− )]
4𝑡𝐷 4𝑡𝐷𝐿 4𝑡𝐷𝐿

186
11 FOLOSIREA DATELOR DE PRODUCȚIE ÎN EVALUAREA
PARAMETRILOR FIZICI AI ZĂCĂMINTELOR DE
HIDROCARBURI
Există posibilitatea estimării unor parametri fizici și hidrodinamici ai zăcămintelor, pe
direcția a două sau a mai multor sonde, fără efectuarea unei cercetări hidrodinamice prin
sonde dacă la un moment dat se cunosc: presiunile statică și dinamică, debitul și
proprietățile fluidelor din zăcământ.
Conform teoriei interferenței dintre sonde, căderea de presiune necesară producerii unei
sonde j cu debitul constant Qj , este egală cu suma căderilor de presiune datorate, pe de o
parte producției proprii, iar pe de alta celor induse in sonda j de celelalte sonde aflate în
producție în același timp, la același orizont productiv, adică:

−∆𝑝𝑗 = −(𝑝𝑐 − 𝑝𝑑𝑗 ) = (11.1)

𝑛 2
𝑄𝑗 𝜇𝑏𝑝 𝑚𝛽𝑡 𝜇𝑟𝑠2 𝜇𝑏𝑝 𝑚𝛽𝑡 𝜇𝑑𝑗𝑘
= 𝐸 (− )+ ∑ 𝑄𝑘 𝐸𝑖 (− )
4𝜋𝑘ℎ 𝑖 4𝑘𝑡𝑗 4𝜋𝑘ℎ 4𝑘𝑡𝑘
𝑘=1
𝑘≠𝑗

Relație valabilă în cazul sondelor care produc lichid.

Dacă presiunea diferențială la care produc sondele este aceeași, relația devine:

𝑛 2
4𝜋𝑘ℎ∆𝑝 𝑚𝛽𝑡 𝜇𝑟𝑠2 𝑚𝛽𝑡 𝜇𝑑𝑗𝑘 (11.2)
𝐶= = −𝑄𝑗 𝐸𝑖 (− ) + ∑ 𝑄𝑘 𝐸𝑖 (− )
𝜇𝑏𝑝 4𝑘𝑡𝑗 4𝑘𝑡𝑘
𝑘=1
𝑘≠𝑗
Sau:
2𝑛
4𝜋𝑚𝛽𝑡 ℎ∆𝑝 𝑟𝑠2 1 𝑑𝑗𝑘 1 (11.3)
𝐶= 𝜂 = −𝑄𝑗 𝐸𝑖 (− ) + ∑ 𝑄𝑘 𝐸𝑖 (− )
𝑏𝑝 4𝑡𝑗 𝜂 4𝑡𝑘 𝜂
𝑘=1
𝑘≠𝑗

unde η este coeficientul de difuzie hidraulica, iar tj si tk sunt timpii de producție ai sondelor
j si k (k = 1, 2, ..., n; k ≠ j):
𝑘 (11.4)
𝜂=
𝑚𝛽𝑡 𝜇

∆𝑁𝑗 (11.5)
𝑡𝑗 =
𝑄𝑗

∆𝑁𝑘 (11.6)
𝑡𝑘 =
𝑄𝑘

187
Ultimele două ecuații sunt de tip implicit, putând fi soluționate prin metoda încercare-
eroare, folosind un program de calcul, sau prin metoda grafică.
În cadrul metodei grafice, soluția se află la intersecția dreptei (termenul din partea stângă
al ecuației), cu curba integral exponențială (termenul din partea dreaptă al ecuației), așa
cum este ilustrat în Figura 11-1.

Figura 11-1: Metoda grafică

Valori diferite ale coeficientului de difuzie vor indica zone de facies diferit în cadrul
zăcământului. Dacă se cunoaște permeabilitatea efectivă a stratului din alte cercetări, din
expresia coeficientului de difuzie se poate estima porozitatea efectivă:

𝑘 (11.7)
𝑚=
𝜂𝛽𝑡 𝜇

În cazul zăcămintelor de gaze, relația (11.3) capătă forma:

𝑛 2
2𝜋𝑚𝛽𝑖 𝜇𝑖 ℎ𝑇0 ∆𝑈 𝑟𝑠2 𝑑𝑗𝑘 1 (11.8)
𝐶= 𝜂 = −𝑄𝑗 𝐸𝑖 (− ) + ∑ 𝑄𝑘 𝐸𝑖 (− )
𝑇𝑝0 4𝑡𝑗 𝜂 4𝑡𝑘 𝜂
𝑘=1
𝑘≠𝑗
Unde:
𝑘 (11.9)
𝜂=
𝑚𝛽𝑖 𝜇𝑖

Daca presiunea de zăcământ este mai mică de 140 bar ecuația devine:

𝑛 2
2𝜋𝑚𝛽𝑖 𝜇𝑖 ℎ𝑇0 (𝑝𝑐2 − 𝑝𝑑2 ) 𝑟𝑠2 1 𝑑𝑗𝑘 1 (11.10)
𝐶= 𝜂 = −𝑄𝑗 𝐸𝑖 (− ) + ∑ 𝑄𝑘 𝐸𝑖 (− )
𝑧𝑇𝑝0 4𝑡𝑗 𝜂 4𝑡𝑘 𝜂
𝑘=1
𝑘≠𝑗

Dacă spre sondă curg simultan mai multe faze, coeficientul global de difuzie hidraulică

188
este:
𝑘 (11.11)
(𝜇 )
𝑇
𝜂𝑇 =
𝑚𝛽𝑇
și poate fi obținut din ecuația:

𝑛 2
4𝜋𝑚𝛽𝑇 ℎΔ𝑝 𝑟𝑠2 1 𝑑𝑗𝑘 1 (11.12)
𝐶= 𝜂 𝑇 = −𝑄𝑗 𝐸𝑖 (− ) + ∑ 𝑄𝑘 𝐸𝑖 (− )
𝑏𝑝 4𝑡𝑗 𝜂 𝑇 4𝑡𝑘 𝜂 𝑇
𝑘=1
𝑘≠𝑗

Teoria interferenței sondelor permite definirea și a altor parametri care intervin în

cercetarea sondelor, precum timpul de interferență și raza de drenaj a sondelor.
Convențional, timpul de interferență a fost definit ca fiind timpul după care căderea de
presiune de interferență are valoarea 0,1 bar.
Cunoașterea acestui timp de interferență este foarte importantă în cercetarea zăcămintelor
de hidrocarburi, în special în proiectarea cercetărilor prin închiderea sondelor, respectiv
în stabilirea timpului de închidere a sondelor.
Raza de drenaj (influență) a sondelor productive este distanța de la sondă până la
intersecția curbei sale depresionare cu curba depresionară a sondei vecine.
Pentru aceleași proprietăți fizice ale fluidelor si mediilor poroase, valoarea sa depinde de
debitele sondelor.
Căderea de presiune într-un punct M situat între doua sonde 1 si 2 (Figura 11-2), situate
la distanța d una față de alta este:

Δ𝑝𝑀 = Δ𝑝𝑀1 + Δ𝑝𝑀2 (11.13)

Unde:
𝑄1 𝜇𝑏𝑝 𝑚𝛽𝑡 𝜇𝑟 2 (11.14)
Δ𝑝𝑀1 = 𝑝𝑐 − 𝑝𝑀1 =− 𝐸 (− )
4𝜋𝑘ℎ 𝑖 4𝑘𝑡1

𝑄2 𝜇𝑏𝑝 𝑚𝛽𝑡 𝜇(𝑑 − 𝑟)2 (11.15)

Δ𝑝𝑀2 = 𝑝𝑐 − 𝑝𝑀2 = − 𝐸𝑖 (− )
4𝜋𝑘ℎ 4𝑘𝑡2

Reprezentarea grafică a celor două funcții ΔpM1 = f(r) și ΔpM2 = f(r), duce la obținerea
căderii de presiune în punctul de intersecție al curbelor depresionare și a razelor de
influență ale sondelor, la momentul t, căruia îi corespund timpii de producție t1 si t2:
Δ𝑁1 (11.16)
𝑡1 =
𝑄1

Δ𝑁2 (11.17)
𝑡2 =
𝑄2
189
Figura 11-2: Raza de drenaj (influență) a sondelor productive

Figura 11-3: Reprezentarea grafică a celor două funcții ΔpM1 = f(r) si ΔpM2 = f(r)

În cazul zăcămintelor de gaze reale și a celor de petrol care produc în regim de gaze
dizolvate, ecuațiile se modifica astfel:

𝑄1 𝑇𝑝0 𝑚𝛽𝑖 𝜇𝑖 𝑟 2 (11.18)

𝑈𝑀1 = 𝑈𝑠 + 𝐸𝑖 (− )
2𝜋𝑘ℎ𝑇0 4𝑘𝑡1

𝑄2 𝑇𝑝0 𝑚𝛽𝑖 𝜇𝑖 (𝑑 − 𝑟)2 (11.19)

𝑈𝑀2 = 𝑈𝑠 + 𝐸 (− )
2𝜋𝑘ℎ𝑇0 𝑖 4𝑘𝑡2

Iar pentru fluide multifazice:

(𝑄1 𝑏𝑝 ) 𝑇 (𝑟)2 (11.20)

𝑝𝑀1 = 𝑝𝑠 + 𝐸𝑖 (− )
𝑘 4𝜂 𝑇 𝑡1
4𝜋 (𝜇 ) ℎ
𝑇

(𝑄2 𝑏𝑝 ) 𝑇 (𝑑 − 𝑟)2 (11.21)

𝑝𝑀2 = 𝑝𝑠 + 𝐸𝑖 (− )
𝑘 4𝜂 𝑇 𝑡1
4𝜋 (𝜇 ) ℎ
𝑇

190
12 CURBELE ETALON
12.1 Aspecte generale
Abordarea analizei curbei etalon a fost introdusă de către Agarwal și al. (1970), ca un
instrument valoros când este utilizat împreuna cu reprezentările semilog convenționale.
O curbă etalon este reprezentarea grafică a soluțiilor teoretice ale ecuațiilor de mișcare.
Analiza “curbei etalon” constă in găsirea curbei etalon teoretice care “se potrivește”
răspunsului real de la un test de sondă.
Potrivirea poate fi găsită grafic, prin suprapunerea fizica a diagramei obținute din
reprezentarea datelor reale ale testului peste graficul similar al curbei (curbelor) etalon,
căutând potrivirea cea mai buna.
Curbele etalon sunt reprezentări ale soluțiilor teoretice ale ecuațiilor de mișcare tranzitorie
și pseudostationară, folosind variabile adimensionale (precum, pD, tD, rD și CD).
Parametrii zăcământului și sondei, cum ar fi permeabilitatea și skinul, pot fi apoi calculați
din mărimile adimensionale care definesc curba etalon.
Orice variabilă poate deveni “adimensională” prin multiplicarea cu un grup de mărimi de
dimensiune opusă. Alegerea grupului depinde de tipul problemei de rezolvat.
De exemplu, pentru a obține căderea de presiune adimensională, pD, căderea de presiune
reală Δp, în psi, este multiplicată cu un grup A, a cărui dimensiune este psi-1, sau:

𝑝𝐷 = 𝐴Δ𝑝 (12.1)

Aflarea grupului A care adimensionalizează o variabilă este obținut din ecuațiile care
descriu mișcarea fluidului in zăcământ.
Pentru a introduce acest concept, se reamintește ecuația Darcy care descrie mișcarea
staționară, radială a unui fluid incompresibil, exprimată de:

0,00708𝑘ℎ (12.2)
𝑄= 𝑟
𝑏𝜇 (ln 𝑒 − 0,5)
𝑟𝑠𝑎

Unde rsa este raza aparentă (efectivă) a găurii de sondă; este definită de ecuația:

𝑟𝑠𝑎 = 𝑟𝑠 𝑒 −𝑠 (12.3)

Grupul A poate fi definit prin rearanjarea ecuației Darcy, astfel:

𝑟𝑒 0,00708𝑘ℎ (12.4)
ln − 0,5 = Δ𝑝
𝑟𝑠𝑎 𝑄𝜇𝑏

Deoarece membrul stâng al ecuației (12.4) este adimensional, înseamnă că și membrul

191
drept trebuie sa fie adimensional.
Aceasta înseamnă că expresia (0,007082kh/Qµb) este grupul A cu unitatea de măsură psi-
1
, care definește variabila adimensională, 𝑝𝐷 , sau:

0,00708𝑘ℎ (12.5)
𝑝𝐷 = Δ𝑝
𝑄𝜇𝑏

Logaritmând ecuația (12.5), se obține:

0,00708𝑘ℎ (12.6)
log 𝑝𝐷 = log ( ) + log(Δ𝑝)
𝑄𝜇𝑏

Pentru un debit constant, ecuația (12.6) arată că log 𝑝𝐷, va diferi de log(Δ𝑝), printr-o
cantitate constantă:
0,00708𝑘ℎ (12.7)
log ( )
𝑄𝜇𝑏

Similar, timpul adimensional este:

𝑘 (12.8)
𝑡𝐷 = 𝑡
3792,2𝑚𝛽𝑡 𝜇𝑟𝑠2
Logaritmând se obține:
𝑘 (12.9)
log 𝑡𝐷 = log ( ) + log 𝑡
3792,2𝑚𝛽𝑡 𝜇𝑟𝑠2

Reprezentarea grafică log Δ𝑝 = 𝑓 (log 𝑡), va avea o formă identică, dar paralelă cu
graficul log 𝑝𝐷 = 𝑓 (log 𝑡𝐷 ).
Curba va fi transbordată cu distanța Dv, pe direcția verticală a presiunii și cu Do, pe direcția
orizontală a timpului:
0,00708𝑘ℎ (12.10)
𝐷𝑣 =
𝑄𝜇𝑏

𝑘 (12.11)
𝐷𝑜 =
3792,2𝑚𝛽𝑡 𝜇𝑟𝑠2

Acest concept este ilustrat în Figura 12-1:

192
Figura 12-1: Conceptul de curbă etalon

Nu numai că aceste două curbe au aceeași formă, dar pot fi deplasate relativ una față de
alta până coincid sau “se potrivesc”.
Procesul de potrivire a doua curbe prin deplasări verticale si orizontale pentru
determinarea proprietăților zăcământului și sondei este numit potrivirea curbei tip.
Se știe că soluția ecuației difuziei poate fi exprimată, adimensional, astfel:

1 𝑟𝐷2 (12.12)
𝑝𝐷 = − 𝐸𝑖 (− )
2 4𝑡𝐷

𝑡
Când 𝑟𝐷2 > 25, 𝑝𝐷 poate fi aproximat prin ecuația:
𝐷
1 𝑡𝐷 (12.13)
𝑝𝐷 = (ln 2 + 0,80907)
2 𝑟𝐷
De notat că:
𝑡𝐷 𝑘 (12.14)
=
𝑟𝐷2 3792,2𝑚𝛽𝑡 𝜇𝑟 2
Logaritmând, se obține:
𝑡𝐷 𝑘 (12.15)
log ( 2 ) = log ( ) + log 𝑡
𝑟𝐷 3792,2𝑚𝛽𝑡 𝜇𝑟 2

Ecuațiile (12.6) și (12.15) arată că un grafic al funcției log(∆𝑝) = 𝑓(log 𝑡), va avea o
formă identică (și anume, paralelă) cu graficul log(𝑝𝐷 ) = 𝑓(log 𝑡 /𝑟𝐷2 ).
Când aceste doua curbe sunt deplasate relativ una față de cealaltă, până când coincid sau
“se potrivesc”, mișcările verticală și orizontală, în termeni matematici, sunt date de:
𝑝𝐷 0,00708𝑘ℎ (12.16)
( ) =
∆𝑝 𝑀𝑃 𝑄𝜇𝑏

193
Și:
𝑡𝐷 (12.17)
𝑟2 𝑘
( 𝐷) =
𝑡 3792,2𝑚𝛽𝑡 𝜇𝑟 2
𝑀𝑃

Unde, indicele “MP” (Match Point) denumește punctul de potrivire.

Figura 12-2: Curbe etalon tip Gringarten, tipuri de curbe pentru o singură sondă cu skin
și rezervor infinit (Type curves for a single well with skin and wellbore storage in an
infinite reservoir)

Figura 12-3: Curbe etalon tip Ramey

194
Figura 12-4: Curbe etalon tip Mc Kinley

Figura 12-5: Curbe etalon tip... (from Bourdet et al., World Oil, May, 1983, reprinted by
permission of Gulf Publishing Company, Houston, TX)

195
O soluție mai practică a ecuației difuziei este o reprezentare a funcției 𝑝𝐷 = 𝑓(𝑡𝐷 ⁄𝑟𝐷2 ) ca
în Figura 12-6, ce poate fi utilizată pentru a determina presiunea în orice moment și la
orice rază de la sonda de producție.
Figura 12-6 este o curbă etalon, utilizată în principal în testele de interferență când se
analizează datele răspunsului presiunii într-o sondă de observație, închisă, aflată la
distanța r față de o sondă de producție sau de injecție.

Figura 12-6: . Ilustrarea calitativă a variației presiunii adimensionale pentru o sondă

într-un zăcământ infinit, în absența efectelor de înmagazinare și skin; Soluția integral-
exponențială

În general, abordarea unei cercetări utilizând curbe etalon are la baza următoarea
procedură:
1) Selectarea curbei etalon corespunzătoare, de exemplu Figura 12-6
2) Plasarea hârtiei transparente peste Figura 12-6 și construirea rețelei log-log
corespunzătoare celei a curbei etalon.
3) Reprezentarea datelor testului de sonda în termeni de Δp=f(t) pe hârtia
transparentă.
4) Suprapunerea hârtiei transparente peste curba etalon și alunecarea acesteia,
păstrând axele x si y ale ambelor grafice paralele, până când curba punctelor reale
se potrivește curbei etalon.
5) Selectarea oricărui punct de potrivire MP, arbitrar ales, (exemplu, o intersecție a
liniilor majore ale rețelei) și înregistrarea coordonatelor (Δp)MP și (t)MP, din datele
reprezentării reale și a (pD)MP și (tD/rD 2)MP, din curba etalon.
6) Utilizând datele punctului de potrivire se calculează proprietățile zăcământului
Presiunea adimensională, în funcție de raza și timpul adimensionale, este:

1 𝑟𝐷2 (12.18)
𝑝𝐷 = − 𝐸𝑖 (− )
2 4𝑡𝐷

196
Pentru raza sondei, unde r = rs, rD = 1, și p(r,t) = ps:

1 1 (12.19)
𝑝𝐷 = − 𝐸𝑖 (− )
2 4𝑡𝐷

Se aplică aproximarea logaritmică, obținându-se:

1 (12.20)
𝑝𝐷 = (ln(𝑡𝐷 ) + 0,80907)
2

și dacă se ține seama de factorul de skin, S:

1 (12.21)
𝑝𝐷 = (ln(𝑡𝐷 ) + 0,80907) + 𝑆
2

Expresiile de mai sus nu iau în considerare efectul de înmagazinare, CD=0.

Numeroși autori au realizat studii privind efectele și durata înmagazinării în gaura de
sondă asupra presiunii în timpul testelor la deschidere sau la închidere.
Rezultatele studiilor s-au concretizat într-o curbă tip reprezentată sub forma variației
𝑝𝐷 = 𝑓(𝑟𝐷 , 𝑡𝐷 , 𝐶𝐷 ).
Dintre metodele care utilizează abordarea pe baza conceptului de curbă etalon se
amintesc:
• Curba tip Gringarten
• Metoda presiunii derivative

12.2 Curba etalon Gringarten

La începutul perioadei de testare, când mișcarea este dominată de efectele înmagazinării
în gaura de sondă, presiunea sondei, sub formă adimensională, este descrisă de ecuația:

𝑡𝐷 (12.22)
𝑝𝐷 =
𝐶𝐷
sau, dacă se logaritmează, de ecuația:

log 𝑝𝐷 = log 𝑡𝐷 − log 𝐶𝐷 (12.23)

Aceasta relație descrie trăsătura caracteristică a efectului înmagazinării în gaura de sondă

asupra datelor de testare a sondei, indicând faptul că o reprezentare log-log este o dreaptă
de pantă unitară. Sfârșitul perioadei de stocare înseamnă începutul perioadei de
funcționare a zăcământului ca având “întindere infinită”.
Reprezentarea comportării presiunii în scara semilog este o linie dreaptă, descrisă de
ecuația:
197
 1 (12.24)
𝑝𝐷 = (ln 𝑡𝐷 + 0,80907 + 2𝑆)
2

Este recomandabil, ca la interpretarea datelor testării sondei prin metoda curbei etalon, să
se includă coeficientul de stocare adimensional, CD, în ecuația (12.24):

1 (12.25)
𝑝𝐷 = (ln 𝑡𝐷 − ln 𝐶𝐷 + 0,80907 + ln 𝐶𝐷 + 2𝑆)
2
Sau:
1 𝑡𝐷 (12.26)
𝑝𝐷 = (ln + 0,80907 + ln(𝐶𝐷 𝑒 2𝑆 ))
2 𝐶𝐷

Ecuația (12.26) descrie comportarea presiunii în condițiile existenței efectelor de

înmagazinare și de skin, pentru un zăcământ omogen în timpul mișcării tranzitorii
(acțiune infinită).
Gringarten și al. (1979) au reprezentat grafic relația (12.26) sub forma unui set de curbe
etalon, pentru diferite valori ale parametrului ln[CDexp(2S)], ilustrate in Figura 12-7,
pentru diferite valori ale lui S, și Figura 12-8.

Figura 12-7: Curbe etalon cu efect skin (Bourdet, 1983)

198
Figura 12-8: Curbe etalon cu efect de înmagazinare și skin (Bourdet, 1983)

Figura 12-9: Curbe etalon Gringarten cu efect de înmagazinare și skin

Setul de curbe etalon prezintă inițial o variație liniară, de pantă unitară, corespunzătoare
mișcării sub acțiunea exclusivă a efectului de înmagazinare în gaura de sondă.
Ulterior, după terminarea efectului de stocare, după o zonă de tranziție, curbele corespund
mișcării radiale tranzitorii într-un zăcământ de întindere infinită.
Sfârșitul perioadei de înmagazinare și începutul mișcării tranzitorii sunt marcate pe
graficul curbelor etalon.
Gringarten și al. au utilizat trei grupuri adimensionale pentru trasarea curbelor etalon, și

199
anume:
a) căderea de presiune adimensională, pD
b) raportul adimensional, tD/CD
c) grupul adimensional, [CDexp(2S)], (sau S)
Cei trei parametri adimensionali menționați mai sus sunt definiți pentru cercetarea
hidrodinamică atât la deschidere cât și la închidere.

12.2.1 Testarea hidrodinamică la deschidere

a) Căderea de presiune adimensionala, pD:

𝑘ℎ(𝑝𝑖 − 𝑝𝑠 ) 𝑘ℎ∆𝑝 (12.27)

𝑝𝐷 = =
141,2𝑄𝜇𝑏𝑝 141,2𝑄𝜇𝑏𝑝
Logaritmând se obține:
𝑘ℎ (12.28)
log 𝑝𝐷 = log(𝑝𝑖 − 𝑝𝑠 ) + log
141,2𝑄𝜇𝑏𝑝

𝑘ℎ (12.29)
log 𝑝𝐷 = log ∆𝑝 + log
141,2𝑄𝜇𝑏𝑝

b) Raportul adimensional, tD/CD:

𝑡𝐷 0,0002637𝑘𝑡 𝑚𝛽𝑡 ℎ𝑟𝑠2 (12.30)

= ∙
𝐶𝐷 𝑚𝛽𝑡 𝜇𝑟𝑠2 0,8936𝐶

𝑡𝐷 0,0002951𝑘ℎ (12.31)
= 𝑡
𝐶𝐷 𝜇𝐶
Logaritmând se obține:
𝑡𝐷 0,0002951𝑘ℎ𝑔 (12.32)
log = log + log 𝑡
𝐶𝐷 𝜇𝐶

Ecuațiile (12.28), (12.29) și (12.32) arată că reprezentarea datelor reale ale testului de
presiune la deschidere sub forma log ∆𝑝 = 𝑓(log 𝑡) , va duce la o curbă de pantă egală cu
cea a curbei etalon log 𝑝𝐷 = log(𝑡𝐷 ⁄𝐷𝐷 ).
Deplasările orizontală și verticală ale curbei reale până la potrivirea acesteia cu o curbă
etalon sunt date de constantele ecuațiilor (12.28), (12.29) și (12.32).

𝑝𝐷 𝑘ℎ (12.33)
( ) =
∆𝑝 𝑀𝑃 141,2𝑄𝜇𝑏𝑝

200
 𝑡𝐷 (12.34)
𝐶𝐷 0,0002951𝑘ℎ
( ) =
𝑡 𝜇𝐶
𝑀𝑃

Ecuațiile (12.33) și (12.34) pot fi utilizate pentru determinarea permeabilității k (sau a

capacitații de curgere, kh, sau a mobilității, k/µ, sau a transmisivitații, kh/µ) și, respectiv,
a coeficientului de înmagazinare C:

141,2𝑄𝜇𝑏𝑝 𝑝𝐷 (12.35)
𝑘= ( )
ℎ ∆𝑝 𝑀𝑃

0,0002951𝑘ℎ (12.36)
𝐶= 𝑡𝐷
𝐶
𝜇 ( 𝑡𝐷 )
𝑀𝑃

c) Grupul adimensional, [CDexp(2S)]:

este definit matematic de expresia:
5,615𝐶 2𝑆 (12.37)
𝐶𝐷 = 𝑒
2𝜋𝑚𝜇𝛽𝑡 𝑟𝑠2

Se determină prin citirea pe curba etalon utilizată pentru potrivire.

Figura 12-10: ????

201
12.2.2 Testul de restabilire a presiunii
Toate curbele etalon sunt obținute pentru testele la deschidere. De aceea, curbele etalon
nu pot fi utilizate pentru datele de restabilire fără a fi modificate sau fără a impune o
restricție.
Unica restricție este ca perioada de producție, și anume, tp, înainte de închidere trebuie sa
fie ceva mai mare.
Agarwal (1980) a găsit empiric, că prin reprezentarea datelor de restabilire, respectiv p si-
psi0, în funcție de “timpul echivalent”, Δte, în locul timpului de închidere Δt, într-o
diagramă în scara log-log, analiza curbei etalon se poate realiza fără a necesita un timp
lung de producție înainte de închidere, (psi este presiunea în timpul închiderii și psi0 este
presiunea în momentul închiderii, la Δt=0).
Timpul echivalent introdus de Agarwal este definit de:

∆𝑡 ∆𝑡 (12.38)
∆𝑡𝑒 = = 𝑡
∆𝑡 𝑡𝑝 + ∆𝑡 𝑝
1+𝑡
𝑝
Unde:
- Δt este timpul de închidere, în ore
- Δte este timpul echivalent al lui Agarwal, în ore
- tp este timpul de producție de la ultima închidere
Timpul echivalent este introdus pentru a ține seama de efectele timpului tp asupra testului
de restabilire a presiunii.
Semnificația conceptului de timp echivalent este aceea că variația presiunii, Δp = psi –
psi0, la momentul Δt în timpul testului de restabilire, este aceeași cu variația de presiune,
Δp = pi – ps, la momentul Δte in timpul testului la deschidere.
Deci graficul testului de restabilire, sub forma psi – psi0 = f(Δte), se va suprapune peste
graficul variației de presiune in funcție de timpul de curgere de la testul la deschidere.
Concluzie:
Când se aplică metoda curbei etalon în analizarea datelor de restabilire a presiunii
timpul real de închidere, Δt, este înlocuit de timpul echivalent, Δte.
a) Căderea de presiune adimensionala, pD:

𝑘ℎ(𝑝𝑠𝑖 − 𝑝𝑠𝑖0 ) 𝑘ℎ∆𝑝 (12.39)

𝑝𝐷 = =
141,2𝑄𝜇𝑏𝑝 141,2𝑄𝜇𝑏𝑝
Unde:
- psi este presiunea în timpul închiderii, psi
- psi0 este presiunea în momentul închiderii, și anume, la Δt = 0, psi
Logaritmând se obține:
𝑘ℎ (12.40)
log 𝑝𝐷 = log(𝑝𝑠𝑖 + 𝑝𝑠𝑖0 ) + log
141,2𝑄𝜇𝑏𝑝

202
 𝑘ℎ (12.41)
log 𝑝𝐷 = log ∆𝑝 + log
141,2𝑄𝜇𝑏𝑝

b) Raportul adimensional, tD/CD:

𝑡𝐷 0,0002637𝑘∆𝑡𝑒 𝑚𝛽𝑡 ℎ𝑟2𝑠 (12.42)
= ∙
𝐶𝐷 𝑚𝛽𝑡 𝜇𝑟2𝑠 0,88936𝐶

𝑡𝐷 0,0002951𝑘ℎ (12.43)
log = + log(∆𝑡𝑒 )
𝐶𝐷 𝜇𝐶

Similar, reprezentarea datelor reale ale testului de restabilire a presiunii sub forma
log(Δp)=f(logΔte) va duce la o curbă de pantă egală cu cea a curbei etalon,
log(pD)=log(tD/CD).
Deplasările orizontală și verticală ale curbei reale permit potrivirea acesteia peste una
dintre curbele etalon determinând-se coordonatele punctului de potrivire din care se pot
afla unii parametri, precum permeabilitatea sau capacitatea de curgere și factorul de
stocare:
𝑝𝐷 𝑘ℎ (12.44)
( ) =
∆𝑝 𝑀𝑃 141,2𝑄𝜇𝑏𝑝

𝑡𝐷 (12.45)
𝐶 0,0002951𝑘ℎ
( 𝐷) =
∆𝑡𝑒 𝜇𝐶
𝑀𝑃

141,2𝑄𝜇𝑏𝑝 𝑝𝐷 (12.46)
𝑘= ( )
ℎ ∆𝑝 𝑀𝑃

0,0002951𝑘ℎ (12.47)
𝐶= 𝑡𝐷
𝐶
𝜇 ( ∆𝑡𝐷 )
𝑒
𝑀𝑃

c) Grupul adimensional, [CDexp(2S)]:

este definit matematic de expresia:
5,615𝐶 2𝑆 (12.48)
𝐶𝐷 = 𝑒
2𝜋𝑚𝜇𝛽𝑡 𝑟𝑠2

Se determină prin citirea pe curba etalon utilizată pentru potrivire.

Pentru utilizarea curbei etalon Gringarten se recomandă parcurgerea următorilor pași:

203
 1) Utilizând datele testului se realizează analiza convențională a testului și se
determină:
• coeficientul de înmagazinare în gaura de sonda, C sau CD
• permeabilitatea, k
• presiunea ipotetica, p*
• presiunea medie, 𝑝
• factorul de skin, S
• factorul de forma CA
• aria de drenaj, A.
2) Se reprezintă variația 𝑝𝑖 − 𝑝𝑠 = 𝑓(𝑡) pentru datele testului la deschidere sau
variația 𝑝𝑠𝑖 − 𝑝𝑠𝑖0 = 𝑓(∆𝑡𝑒 ) pentru datele testului de restabilire, pe hârtie
transparentă (de calc) la scara log-log, având aceeași dimensiune a ciclilor
logaritmici cu cei ai diagramei etalon Gringarten.
3) Se verifică dacă datele de început ale testului aparțin unei drepte de pantă unitară
pentru a constata prezența efectului de stocare în gaura de sonda.
Dacă zona liniară de pantă unitară este prezentă, se calculează coeficientul de
înmagazinare în gaura de sondă, C și CD, folosind coordonatele unui punct arbitrar
aparținând acestui sector al graficului, de pe diagrama reală (Δp, t) sau (Δp, Δte)
după cum testul este la deschidere sau, respectiv, la închidere.
Pentru testul la deschidere coeficientul C este:

𝑄𝑏𝑝 𝑡 𝑄𝑏𝑏 𝑡 (12.49)

𝐶= =
24(𝑝𝑖 − 𝑝𝑠 ) 24 ∆𝑝

Pentru testul de restabilire coeficientul C este:

𝑄𝑏𝑝 ∆𝑡𝑒 𝑄𝑏𝑝 ∆𝑡𝑒 (12.50)

𝐶= =
24(𝑝𝑠𝑖 − 𝑝𝑠𝑖0 ) 24 ∆𝑝

Se estimează coeficientul adimensional de înmagazinare:

0,8936 (12.51)
𝐶𝐷 =
𝑚𝛽𝑡 ℎ𝑟𝑠2

4) Se suprapune graficul datelor reale peste curbele etalon și se găsește curba care se
potrivește acesteia.
Se înregistrează valoarea grupului adimensional [CDexp(2S)]MP.
5) Se alege un punct de potrivire, MP, pentru care se citesc coordonatele (pD,
tD/CD)MP, și (Δp, t)MP pentru testul la deschidere sau, respectiv, (pD, tD/CD)MP, și
(Δp, Δte)MP pentru testul de restabilire).
204
 6) Din coordonatele punctului de potrivire se calculează:

141,2𝑄𝜇𝑏𝑝 𝑝𝐷 (12.52)
𝑘= ( )
ℎ ∆𝑝 𝑀𝑃
și:
0,0002951𝑘ℎ (12.53)
𝐶= 𝑡𝐷
𝐶
𝜇 ( 𝑡𝐷 )
𝑀𝑃

(12.54)
0,0002951𝑘ℎ 𝑡
𝐶= (𝑡 )
𝜇 𝐷
𝐶𝐷 𝑀𝑃

din date de cercetare la deschidere și din date de restabilire a presiunii:

0,0002951𝑘ℎ (12.55)
𝐶= 𝑡𝐷
𝐶𝐷
𝜇 ( ∆𝑡 )
𝑒
𝑀𝑃

(12.56)
0,0002951𝑘ℎ ∆𝑡𝑒
𝐶= (𝑡 )
𝜇 𝐷
𝐶𝐷 𝑀𝑃
iar apoi se calculează CD si S:
0,8936 (12.57)
𝐶𝐷 = 𝐶
𝑚𝛽𝑡 ℎ𝑟𝑠2

1 (𝐶𝐷 𝑒 2𝑆 )𝑀𝑃 (12.58)

𝑆 = ln
2 𝐶𝐷

Similar, curbele etalon Gringarten pot fi folosite, de asemenea, pentru sisteme de gaze
prin redefinirea căderii de presiune adimensionale și a timpului adimensional:
• Pentru cazul utilizării pseudopresiunii:

𝑘ℎ∆𝑢 (12.59)
𝑝𝐷 =
1422𝑄𝑔 𝑇

• Pentru cazul utilizării pătratului presiunii:

205
 𝑘ℎ∆𝑝 2 (12.60)
𝑝𝐷 =
1422𝑄𝑔 𝜇𝑖 𝑍𝑖 𝑇
• Timpul adimensional:

0,0002637𝑘 (12.61)
𝑡𝐷 = 𝑡
𝑚𝛽𝑡 𝜇𝑟𝑠2
Unde:
- Qg este debitul de gaze, Mscf/zi
- T este temperatura, 0R
- ∆𝑢 = 𝑢𝑠𝑖 − 𝑢𝑠,∆𝑡=0 , pentru testul de restabilire a presiunii
- ∆𝑢 = 𝑢𝑖 − 𝑢𝑠 , pentru testul la deschidere
- ∆𝑝 2 = 𝑝𝑠𝑖2 − 𝑝𝑠,∆𝑡=0
2
, pentru testul de restabilire a presiunii
- ∆𝑝 = 𝑝𝑖2 − 𝑝𝑠2 , pentru testul de restabilire, timpul de închidere Δt înlocuiește
timpul de curgere t
Concluzie:
Curbele etalon au apărut in anii 1970.
În literatura de specialitate există mai multe tipuri de curbe etalon care pot fi utilizate
pentru a interpreta un test într-o sondă verticală într-un zăcământ omogen infinit, precum:
• Agarwal și al.
• Mc Kinley
• Earlougher și Kersch
• Gringarten și al.
Daviau a examinat in detaliu curbele etalon, cele mai complete și practice din punct de
vedere al utilității arătând a fi cele elaborate de Gringarten, fiind si cele mai răspândite în
literatura de specialitate.
Curbele etalon Gringarten reprezintă variațiile presiunii în funcție de timp pentru o
configurație zăcământ-sonda precizată.
Sunt calculate utilizând un model analitic, folosind variabile adimensionale.
Modelul analitic utilizat de Gringarten pentru a descrie comportarea unui sistem zăcământ
omogen, infinit-sondă verticală, are la baza variabilele adimensionale definite de relațiile:
• Presiunea adimensională:
𝑘ℎ (12.62)
𝑝𝐷 = ∆𝑝
141,2𝑄𝜇𝑏𝑝

• Timpul adimensional:
0,000264𝑘 (12.63)
𝑡𝐷 = ∆𝑡
𝑚𝛽𝑡 𝜇𝑟𝑠2
• Coeficient de stocare adimensional:

206
 0,89 (12.64)
𝐶𝐷 = 𝐶
𝑚𝛽𝑡 𝜇𝑟𝑠2

• Factorul de skin: S

12.2.3 Reprezentarea curbelor etalon Gringarten

Într-o sondă verticală amplasată într-un zăcământ omogen, infinit, variația presiunii
adimensionale depinde de trei factori (adimensionali):
• Timpul, t
• Coeficientul de stocare, c
• Factorul de skin, S
Astfel, curbele etalon pot fi descrise de o funcție de forma: pD=f(tD, CD, S).
Dacă se reprezintă skin-ul printr-o rază efectivă a sondei, 𝑟𝑠, , respectiv:
• raza sondei 𝑟𝑠 este înlocuită de raza efectivă 𝑟𝑠, = 𝑟𝑠 exp (−𝑆)
• timpul adimensional 𝑡𝐷 este înlocuit de 𝑡𝐷 𝑒𝑥𝑝(2𝑆)
• coeficientul de înmagazinare 𝐶𝐷 este înlocuit de 𝐶𝐷 𝑒𝑥𝑝(2𝑆)
iar presiunea este exprimată printr-o funcție de forma: 𝑝𝐷 = 𝑓(𝑡𝐷 𝑒𝑥𝑝(2𝑆), 𝐶𝐷 𝑒𝑥𝑝(2𝑆))
Gringarten a exprimat presiunea sub forma:

𝑡𝐷 (12.65)
𝑝𝐷 = 𝑓 ( 𝐶 𝑒𝑥𝑝(2𝑆))
𝐶𝐷 𝐷

Presiunea este reprezentată pe ordonată în funcție de 𝐶𝑡𝐷 , pe un grafic log-log.

𝐷
Fiecare curbă etalon diferă de următoarea prin valoarea parametrului 𝐶𝐷 𝑒𝑥𝑝(2𝑆).

12.2.4 Interpretarea curbelor etalon Gringarten

Ordonata punctului de potrivire este măsurată:
• în sistemul de axe al curbei etalon: 𝑝𝐷
• în sistemul de axe al datelor reale: Δp
Astfel, între cele două coordonate există relația:
𝑘ℎ (12.66)
𝑝𝐷 = ∆𝑝
141,2𝑄𝜇𝑏𝑝

Factorul de proporționalitate dintre 𝑝𝐷 și Δp poate fi utilizat pentru a determina:

• Capacitatea de curgere (kh)
• Permeabilitatea
• Mobilitatea
• Transmisibilitatea

207
 𝑝𝐷 (12.67)
𝑘ℎ = 141,2𝑄𝜇𝑏𝑝 ( )
∆𝑝 𝑀𝑃

Abscisa punctului de potrivire este măsurată:

𝑡
• în sistemul de axe al curbei etalon: 𝐶𝐷
𝐷

• în sistemul de axe al datelor reale: Δt

Astfel, între cele două coordonate există relația:

𝑡𝐷 0,000295𝑘ℎ (12.68)
= ∆𝑡
𝐶𝐷 𝜇𝐶

𝑡𝐷
Factorul de proporționalitate dintre și Δt poate fi utilizat pentru a determina
𝐶𝐷
coeficientul de stocare C, capacitatea de curgere (kh), fiind determinată:

(12.69)
0,000295𝑘𝑔 ∆𝑡
𝐶= (𝑡 )
𝜇 𝐷
𝐶𝐷 𝑀𝑃

Curba etalon pe care s-a realizat potrivirea datelor este caracterizată de parametrul
[𝑐𝐷 𝑒𝑥𝑝(2𝑆)]𝑀𝑃 :
0,89 (12.70)
𝑐𝐷 = 2
𝐶
𝑚𝛽𝑡 𝜇𝑟𝑠

12.3 Avantajele și dezavantajele curbelor etalon

Avantaje:
• Permit realizarea unei diagnoze despre tipul zăcământului și regimurile de curgere
• Permit utilizarea metodelor convenționale pentru determinarea secvenței
regimurilor de mișcare
• În cazul unui zăcământ omogen, curba etalon poate fi utilizată pentru a localiza
sfârșitul efectului înmagazinării și astfel să situeze corect linia dreaptă semilog
Dezavantaje:
• Efectul de înmagazinare în gaura de sondă e reprezentat de o valoare constantă;
• Un test la închidere necesită să fie interpretat cu curbe etalon stabilite pentru
deschidere.

208
13 INTERPRETAREA TESTELOR DE SONDĂ-CONCLUZII
GENERALE
13.1 Introducere
Interpretarea testului de sondă este procesul de obținere a informațiilor despre un
zăcământ prin analiza răspunsului presiunii tranzitorii cauzat de o modificare a debitului
de producție. Aceste informații sunt utilizate pentru a lua decizii cu privire la modul de
producere a rezervorului pentru a maximiza valorificarea zăcământului.

13.2 Tipuri de teste de sondă

Există o gamă largă de tipuri de teste de sondă, precum și o serie de moduri diferite de
clasificare a testelor de sondă.
Testele pot fi clasificate în funcție de modul în care sunt efectuate, indiferent:
• dacă implică una sau mai multe sonde
• dacă testul se desfășoară prin deschiderea sau închiderea unui sonde
• dacă sonda este utilizată pentru producție sau injecție
• dacă sonda este o sondă de explorare sau o sondă într-un câmp petrolifer dezvoltat

13.2.1 Teste de livrabilitate vs. Teste tranzitorii

Obiectivele principale ale testelor de Obiectivele principale ale testelor

livrabilitate tranzitorii pot include
- estimarea permeabilității in situ față
- obținerea de probe de fluid de petrol sau gaze
- determinarea livrabilității sondei - estimarea presiunii medii a zonei de
- determinarea potențialului sondei drenaj
- dezvoltarea curbelor de performanță a - evaluarea eficacității tratamentului de
influxului (IPR=inflow performance) stimulare
pentru analiza sistemului - estimarea zonei de drenaj și/sau a
fluidelor din zăcământ

13.2.2 Teste Multisondă vs. Teste cu o singură sondă

Într-un test cu mai multe sonde, (multiwell test) debitul se schimbă la o sondă (sonda
activă), iar răspunsul presiunii este măsurat la una sau mai multe sonde de observație.
Testele cu mai multe sonde sunt adesea mai complexe decât testele cu o sondă unică. Într-
un test cu o singură sondă, debitul este modificat, iar răspunsul presiunii este măsurat la
sonda testată.

209
 Obiectivele principale ale testelor cu
mai multe sonde, (multiwell test)
- cuantificarea gradului de comunicare
între sonde
- estimarea permeabilității direcționale
Obiectivele principale ale testelor cu
o singură sonda
- evaluarea zonei din imediata
vecinătate a găurii de sondă
- cuantificarea gradului de deteriorare
sau stimulare
- estimarea permeabilității in situ
- estimarea ariei zonei de drenaj sau a
fluidelor din zăcământ
- estimarea presiunii medii a zonei de
drenaj

13.2.3 Teste de scădere a presiunii-la deschidere vs. Teste de restabilire a presiunii-prin

închidere
Într-un test la deschidere, rezervorul este inițial la o presiune uniformă și sonda de testat
este închisă. Sonda este deschisă pentru producție, în mod ideal la debit constant, iar
răspunsul presiunii este măsurat pe măsură ce presiunea „scade”.
Într-un test de restabilire, sonda a produs (ideal, la debit constant) pentru o perioadă de
timp. Sonda este închisă, iar răspunsul presiunii este măsurat pe măsură ce presiunea „se
restabilește”.

13.2.4 Teste in sonde de explorare vs. Teste in sonde mature/dezvoltate

Pentru un test de sondă într-o sondă de explorare, accentul se pune pe întregul zăcământ.
Testele în sondele de explorare adesea trebuie efectuate în timp ce platforma/instalația
este amplasată, ceea ce face ca aceste teste să fie extrem de costisitoare.
Cheltuiala este justificată de deciziile care vor fi luate, cu privire la investițiile majore, pe
baza informațiilor obținute în urma testului.
În contrast, în testarea sondei mature/dezvoltate, accentul se pune pe sonda individuală și
zona din imediata vecinătate a găurii de sondă.
Comparativ cu testele efectuate în sondele de explorare, testele efectuate în sondele de
dezvoltare sunt relativ ieftine.
Rezultatele testelor în sondele de dezvoltare sunt utilizate în deciziile privind investițiile
minore, cum ar fi dacă se face sau nu un tratament de stimulare.

210
 Obiectivele principale ale testelor Obiectivele principale ale testelor în
în sonde de explorare sonde mature/dezvoltate
- eșantionarea fluidelor
- estimarea presiunii medii a zonei de
- estimarea presiunii inițiale de
drenaj
zăcământ
- evaluarea eficacității tratamentului de
- evaluarea productivității sondelor
stimulare
- estimarea distanțelor până la
- cuantificarea deteriorării sondei
limitele zăcământului
- estimarea permeabilității rezervorului
- estimarea fluidelor din zăcământ

13.3 Aplicații și obiectivele interpretării testelor de sondă

Interpretarea testelor de sondă joacă un rol important în multe etape din viața unei sonde,
inclusiv:
• Explorarea
• Caracterizarea rezervorului
• Ingineria de producție/extracția

13.3.1 Perioada de explorare

Testarea sondei joacă un rol extrem de important în timpul perioadei de explorare.
Informațiile obținute prin testarea sondelor vor fi esențiale în luarea unor decizii majore
de investiții, cum ar fi dacă ar trebui să:
• amplasăm o platformă
• construim o conductă
• dezvoltăm un câmp petrolifer
• semnăm un contract de producție pe termen lung
Cele mai importante două întrebări care se pot adresa la testele de sondă în sondele de
explorare sunt:
• „Cât de mult petrol sau cât de multe gaze conține acest zăcământ?”
• „Cu ce debit pot produce sondele din acest zăcământ?”
Testele de curgere sunt adesea folosite în timpul testării sondelor de explorare; aceste
teste sunt concepute pentru a investiga zăcământul cu scopul de a evalua viabilitatea
economică a prospecțiunii.
Livrabilitatea se obține din debitele de curgere obținute în timpul testului.
Din răspunsul presiunii tranzitorii pot fi obținute:
• distanțele până la limitele zăcământului
• volumul porilor rezervorului
• estimările cantităților de petrol sau gaze din zăcământ

13.3.2 Perioada caracterizarii rezervorului

În ingineria de zăcământ, în testarea sondelor se pot adresa întrebări precum:
211
 • „Care este permeabilitatea in situ?”
• „Care este natura și care sunt distanțele față de limitele zăcământului?”
• „Care este presiunea medie de zăcământ?”
O cunoaștere a permeabilității în situ este importantă în simularea zăcământului și în
prevederea producției.
Natura și distanța până la limitele zăcământului sunt importante în simularea
zăcământului și în deciziile de distanțare a sondelor.
Presiunea medie de zăcământ este utilizată în simularea zăcământului, optimizarea
funcționării sondelor și calculele de bilanț material.

13.3.3 Perioada de producție/extracție

Accentul în ingineria de producție=extracție se pune pe sonda individuală.
Întrebările care se pot adresa la testarea sondelor în ingineria de producție/extracție
reflectă acest accent:
• „Este sonda deteriorată?” și
• „Cât de eficient a fost tratamentul de stimulare?”
Performanța slabă a sondei poate fi cauzată:
• de caracteristicile zăcământului, cum ar fi:
o permeabilitatea redusă sau
o presiunea scăzută a zăcământului
• de condițiile din imediata vecinătate a găurii de sondă, cum ar fi:
o deteriorarea cauzată de invazia filtratului de noroi
o de curgerea non-Darcy sau
o de perforaturile înfundate sau
o de o combinație a acestor factori
Interpretarea testelor de sondă poate ajuta la identificarea cauzei unei performanțe slabe
a sondei, astfel încât să poată fi luată măsura corectivă adecvată, în cel mai scurt timp
posibil.

212
14 BIBLIOGRAFIE
➢ Maria Stoicescu, Doru Stoianovici – Teste hidrodinamice in sonda, Ed. UPG,
2011, Ploiești și
➢ Maria Stoicescu – Investigații hidrodinamice, Note de curs, UPG, 2021
➢ *** Internet

213