STUDIUL ECUATIILOR ALGEBRICE

CU AJUTORUL METODEI GRAFICE

INTRODUCERE
Puternic ancorata in realitatile contemporane si cu implicatii in toate
domeniile, matematica zilelor noastre devine tot mai mult modelul spre
care privesc cu incredere si interes celelalte stiinte. Matematica a
patruns treptat si din ce in ce mai mult, in sfera conceptului de cultura
generala si de cultura de specialitate, lasand putine sectoare lipsite de
prezenta ei. In contextul noii reforme curriculare, semnificatia si
importanta teoretica si practica a matematicii creste mereu facand din
ea unul dintre principalele obiecte de instruire, materia cu necontestate
valente formative, predarea ei in scoala devenind obiectul unor
cercetari stiintifice de mare anvergura.
Intelegerea esentei matematice este realizabila numai prin infiltrarea
profunda in elemente ei componente. O astfel de componenta, cu rol
esential in cultura
stiintifica a oricarui cercetator al naturii este
analiza matematica. Aceasta, pe langa
rolul informational, dezvolta abilitati de calcul, disciplineaza gandirea,
canalizeaza intuitia, oferind nenumarate exemple de modelare
matematica a unor fenomene
fizice, chimice, economice, etc.
Analiza matematica si-a largit permanent obiectul de studiu prin
elaborarea de
noi concepte si in corelare cu tehnica moderna de
calcul, a rezolvat probleme inaccesibile pana nu de mult, influentand
nemijlocit drumul spre cunoastere si impresionand prin universalitatea
rezultatelor ei. Dezvoltarea ei a fost impusa de nevoile directe ale
studiului fenomenelor naturii, avand la baza notiunea de functie, ce
poate fi considerata substratul general abstract al oricarei legi din
natura. Ea isi are aplicabilitate si in algebra, in studiul ecuatiilor.
Teoria ecuatiilor, ocupa un loc important in matematica si constituie
un subiect atractiv pentru matematicienii de toate varstele, prin
multitudinea problemelor ce le
abordeaza. Ecuatiile, ca multe alte notiuni matematice, reprezinta
modelarea matematica a unor situatii-problema din cotidian. O
problema interesanta din sfera
ecuatiilor, o constituie studiul
numarului si naturii solutiilor unor ecuatii apeland la cunostintele de
analiza matematica, mai precis la metoda grafica.

Lucrarea de fata abordeaza problema anterioara pe parcursul a trei

mari capitole.
Primul capitol contine cateva referiri la notiunea de ecuatie
algebrica, la tipurile
de ecuatii algebrice, la notiunea de functie reala, tipuri de functii reale
si anumite proprietati ale acestora, la operatii cu functii reale, la
conceptele de continuitate si
de derivabilitate a functiilor reale.
Urmatorul
capitol trateaza metoda sirului lui Rolle pentru
rezolvarea ecuatiilor, trecand in revista principalele teoreme si
consecinte ale lor, cu exemple concrete.
Capitolul final atinge obiectivul lucrarii, prin referiri teoretice la
studiul variatiei unei functii reale, la trasarea graficului sau, culminand
cu prezentarea metodei grafice in analiza solutiilor unor ecuatii, pe
exemple justificative. Acest capitol se incheie prin prezentarea unor
consideratii metodice legate de tema si de procesul instructiv educativ
in cadrul orelor de matematica, in contextul noului curriculum.
Lucrarea, prin tema si continutul sau, este un ghid verit 737c21h abil
in insusirea temeinica a metodei grafice de rezolvare a ecuatiilor.

CAPITOLUL I
NOTIUNI PRELIMINARII
".A-l invata pe altul nu este nimic altceva
decat a determina, intr-un fel,
cunoasterea
la un altul."
(Toma
d'Aquino,

"De

magistro")

1. ECUATII ALGEBRICE
1. 1. Notiuni generale
Ecuatia este o egalitate intre doua expresii algebrice care contin
variabile.
Variabilele unei ecuatii se numesc necunoscute, care iau
valori in multimea de definitie a ecuatiei. Cand multimea de definitie,
D, nu este precizata, ea se considera multimea R a numerelor reale sau
o submultime a lui R pe care expresiile din ecuatie au sens.
Ecuatia cu o necunoscuta este o egalitate de forma:
F( ) = E( ) sau F( ) = 0,
unde E( ) si F( ) sunt expresii in care apare necunoscuta.

Solutia (sau radacina) unei ecuatii este un numar care, inlocuind

necunoscuta, transforma ecuatia intr-o propozitie adevarata. Deci,
spunem ca numarul este solutie a ecuatiei F( ) = 0,
D, daca
D si propozitia F( ) = 0 este adevarata (adica inlocuind in ecuatie
variabila prin , obtinem o propozitie adevarata).
Rezolvarea unei ecuatii inseamna gasirea tuturor solutiilor ei.
Multimea solutiilor ecuatiei F( ) = 0,
D este multimea S a
elementelor din D, care sunt solutii ale ecuatiei.
Ecuatia F( ) = 0,
D, este o ecuatie algebrica de gradul , daca
F( ) este un polinom de grad
.
Toate ecuatiile care nu sunt algebrice se numesc transcendente.
Rezolvarea lor este mai dificila decat cea a ecuatiilor algebrice. Ele
necesita metode de rezolvare care depasesc puterea algebrei "quod
algebrae vires transcendent" ca sa citam pe Leonhard Euler.
Pe cand pentru ecuatiile algebrice se pot obtine formule generale ale
solutiilor si se pot stabili propozitii in legatura cu numarul lor, acest
lucru nu este posibil pentru ecuatiile transcendente.
Ecuatiile sunt echivalente daca au acelasi domeniu de definitie si
aceeasi multime de solutii. In caz contrar ecuatiile sunt neechivalente.
De fapt, metodele de rezolvare in cele mai multe cazuri constau dintrun sir de transformari echivalente succesive prin care ecuatia se aduce
la o forma din care solutia poate fi citita.
Teoria ecuatiilor are drept scop gasirea diferitelor proprietati ale
unei ecuatii,care sa permita calculul exact sau cu aproximatie, al
radacinilor ei si sa se traga concluzii asupra radacinilor cand
coeficientii au anumite proprietati.
Ecuatiile algebrice pana la gradul 4 inclusiv sunt rezolvabile prin
radical (o expresie care este o suprapunere de radacini cu exponenti
naturali).
Formulele pentru obtinerea solutiilor ecuatiilor de grad superior
sunt complicate, ele apartinand unei categorii mai largi de numere.
Pe langa rezolvarea numerica a ecuatiilor mai exista si metoda
grafica.
Aceasta metoda se bazeaza pe corespondenta biunivoca dintre
solutii si punctele planului. Reprezentand aceste puncte intr-un sistem
de coordonate, se pot obtine solutii aproximative ale ecuatiilor.
Sistemul de coordonate care se foloseste este cartezian rectangular. In
aplicarea acestei metode, se recomanda ca graficele sa fie trasate cu cat

mai mare precizie (pe hartie milimetrica, alegand puncte suplimentare

pe grafice).
Apeland la cunostintele de algebra si geometrie analitica a planului
putem rezolva grafic ecuatiile liniare, patratice sau cubice, iar cu
ajutorul analizei matematice putem studia si alt gen de ecuatii.
1. 2. Tipuri de ecuatii
1. Ecuatia de gradul intai
,
are radacina
Daca

si

Daca

si

R,

daca
.
, avem o infinitate de radacini;
, nu avem nici-o radacina.

2. Ecuatia de gradul al doilea

,

, ,

R,

are radacinile:
,

, unde

Radacinile sunt reale, confundate sau complexe, dupa cum

discriminantul este respectiv pozitiv, nul sau negativ.
3. Ecuatia de gradul al treilea
,

Prin inlocuirea lui

cu

, , ,

R,

, ecuatia devine:
. (1)

Pentru aceasta ecuatie avem formula lui Cardano:

Din punct de vedere al realitatii radacinilor ecuatiei (1), presupusa

cu coeficienti reali, avem urmatoarele cazuri:
1
, avem o singura radacina reala, caci expresiile de
sub radicalii cubici sunt reale;
2
egale intre ele;

, ecuatia are trei radacini reale, dintre care doua

, ecuatia are trei radacini reale, neegale intre ele.

4. Ecuatia de gradul al patrulea

,
Prin inlocuirea lui

cu

, , ,

R,

, se aduce la forma:

Descompunand polinomul din prima parte in produs de trinoame de

gradul doi:

gasirea coeficientilor
se reduce la rezolvarea unei ecuatii de
gradul trei si a uneia de gradul doi.
5. Ecuatii binome
Se intelege prin ecuatie binoma, o ecuatie de forma

unde
si
complexe ).

sunt numere naturale iar

si

constante (in general

Eliminand radacinile nule, ecuatia se poate scrie:

,
deci
,
asa ca solutiile ecuatiei sunt cele valori ale radacinii de ordinul
numarul complex . Facand notatia:

din

radacinile sunt:
,

= 0, 1, .,

6. Ecuatii trinome
Printr-o ecuatie trinoma intelegem o ecuatie de forma
, (
)
unde
, ,
sunt numere intregi nenegative, iar , ,
sunt
constante complexe.
Eliminand factorul corespunzator celor
radacini nule, obtinem
ecuatia:
In cazurile cand
, sau
, rezolvarea acestei ecuatii se
reduce la rezolvarea unei ecuatii de gradul doi, respectiv trei, si a unei
ecuatii binome.
In cazul cand
si
, ecuatia se numeste bipatrata.
7. Ecuatii reciproce
O ecuatie algebrica este reciproca, daca admitand radacina
admite si radacina .
Rezulta ca in ecuatie coeficientii termenilor egal departati de
extremi sunt fie egali (speta intai), fie opusi (speta a doua). Astfel,
ecuatiile reciproce de gradul trei sunt de tipul:

sau
.

Orice ecuatie reciproca de grad impar si de speta intai are radacina

1, iar cele de speta a doua radacina +1. Pentru ecuatiile de grad par 2
se face substitutia:

si se ajunge la o ecuatie de gradul

in .
Problemele care apar frecvent in studiul ecuatiilor algebrice sunt:
1 - calculul radacinilor rationale ale unei ecuatii algebrice cu
coeficienti numere intregi;
2 - calculul radacinilor multiple ale unei ecuatii algebrice;
3 - aflarea numarului de radacini reale ale unei ecuatii
si a
intervalelor in care acestea se gasesc;
4 - limitarea radacinilor unei ecuatii algebrice;
5 - separarea radacinilor;
6 - calculul cu aproximatie al radacinilor reale ale unei ecuatii;
7 - calculul exact sau cu aproximatie al radacinilor complexe ale unei
ecuatii algebrice cu coeficientii reali.
Problema 3 constituie subiectul acestei lucrari si in mod special al
capitolului final.

2. FUNCTII REALE. NOTIUNI GENERALE

1 Definitia functiei
Fie tripletul ( , A, B), unde A, B

R, A se numeste domeniul de

definitie, B se numeste codomeniu, iar se numeste functia definita pe

multimea A cu valori in multimea B daca in baza unui procedeu facem
sa corespunda fiecarui element din domeniu un element si numai unul
din codomeniu.
Vom nota : A B.
Functia cu valori in R se numeste functie reala.
2 Graficul unei functii

Este o submultime a lui R formata din toate perechile ordonate

R astfel incat
A si
, adica
=.
Mai spunem ca
este ecuatia graficului functiei .
3 Egalitate de functii
Doua functii sunt egale domeniile de definitie coincid,
codomeniile coincid si valorile functiilor coincid pentru un acelasi
argument, adica fiind date : A B si : AB, atunci:
A = A, B = B si

pentru orice

4 Operatii algebrice cu functii reale

Fie : A R, : B R, A, B
Suma (diferenta):
Produsul:
Catul:

A.

R.

: A B R,

: A B R,

: A B R,

Ridicarea la putere:

( )=

:AB

R,

Observatie. Daca multimile A si B sunt disjuncte, atunci functiile:

nu pot fi definite.

5 Functii monotone

Fie functia reala

: A R, A

R.

Functia se numeste:
a) monoton crescatoare pe A, daca
A,
a) strict crescatoare pe A, daca

A,
;
b) monoton descrescatoare pe A, daca
A,
b) strict descrescatoare pe A, daca
A,

;
;

c) monotona pe A, daca
este sau monoton crescatoare sau monoton
descrescatoare pe A;
c) strict monotona pe A, daca
este sau strict crescatoare sau strict
descrescatoare pe A.
6 Functii marginite
Fie
a)

: A R atunci

este marginita superior daca multimea valorilor ei

(A), este

majorata, adica exista un numar real , astfel incat

pentru
orice
A;
b)
este marginita inferior daca multimea valorilor ei este minorata,
adica daca exista un numar real , astfel incat
pentru orice
A;
c)
este marginita daca este marginita inferior si superior, adica daca
exista ,
reale, astfel incat
,
A (sau, echivalent,
daca exista
astfel incat
, pentru orice
A).
Evident, daca A R, atunci functia este marginita daca si numai
daca graficul lui este cuprins intre doua paralele la axa O (aici intre
si
).
Proprietati:
Suma (diferenta), produsul a doua functii marginite este o functie
marginita;
Catul a doua functii marginite nu este intotdeauna o functie
marginita, ca de exemplu:

si

care sunt functii marginite, iar

R care este functie
nemarginita.
In concluzie, daca : A R este o functie marginita superior
(respectiv inferior), atunci multimea tuturor valorilor sale, adica
imaginea sa este marginita superior ( respectiv inferior) si, deci are
marginea superioara notata cu
notata cu

. Daca

respectiv marginea inferioara

este o functie marginita atunci

si daca are loc egalitatea, atunci

A. Daca

este constanta pe

nu este marginita superior vom scrie

iar daca

nu este marginita inferior, vom scrie

.
7 Cateva functii elementare importante
In analiza matematica sunt numite functii elementare urmatoarele
functii:
functiile polinomiale, functiile rationale, functia radical,
functia putere, functia exponentiala, functia logaritmica, functiile
circulare directe (sin, cos, tg, ctg) si functiile circulare reciproce (arcsin,
arccos, arctg, arcctg), precum si functiile obtinute din acestea prin
aplicarea succesiva, de un numar finit de ori, a operatiilor algebrice, a
operatiei de compunere si a operatiei de inversare.
Daca domeniul de definitie al unei functii elementare nu este
precizat, se subintelege ca el este format din toate punctele
pentru
care au sens operatiile prin care este definita functia. Acesta este
domeniul maxim de definitie al functiei. O functie elementara poate fi
insa considerata definita doar pe o parte a domeniului de definitie.
Vom trece acum in revista unele functii importante, in legatura cu
proprietatile de monotonie , marginire si periodicitate.
Orice functie polinomiala
este definita pe intreg R si nu este
marginita si nici periodica (in cazul cand
).
Monotonia lui trebuie studiata de la caz la caz.
Daca
, atunci functia
este monotona pe intreg R, iar
graficul lu este o dreapta.
Functia : R R definita prin
monotona pe R si are numai valori pozitive.

R, nu este

Functia : R R,
nemarginita pe R.

este strict crescatoare si este

Orice functie rationala

domeniu maxim

( ,

fiind polinomiale) are ca

de definitie D = .
Daca
nu are radacini reale, atunci D = R. Nu se poate afirma in
general, nimic despre marginirea sau monotonia functiilor rationale.
De exemplu, functia : R R,

este strict descrescatoare

pe
(, 0) si pe (0, ) (fig. I.1, a), dar functia
este monotona pe R (fig. I.1, b).

: R R,

nu

Fig. I.1
Functia exponentiala si functia logaritmica
:R

( )=

si

si are numai valori pozitive.

Daca

, ea este strict crescatoare pe R, bijectiva si nu este

marginita, inversa ei fiind functia logaritmica

R,

, care este de asemenea, strict crescatoare pe intervalul (0,

).
Daca

, ele sunt strict descrescatoare.

In figura I.2, a, b observam graficele functiilor

si

Fig. I.2
Functiile sin si arcsin
Functia sin: R R este marginita si periodica de perioada
principala 2, ea nu este monotona pe R si nu este bijectiva.
Restrangand convenabil domeniul de definitie si domeniul de valori,
anume considerand functia:
sin:
Inversa ei:

=
crescatoare.

[1, 1] se obtine o functie bijectiva strict crescatoare.

: [1, 1]

este, de asemenea, strict

Functia cos: R R nu necesita un studiu aparte, deoarece

cos = sin (

),

R.

De asemenea, functia arccos: [1, 1] [0,] nu necesita un studiu

special,
deoarece arccos
sunt redate in fig. I.3.

- arcsin ,

[1, 1]. Graficele

Fig. I.3
Functiile tangenta si functia arctangenta
Functia tangenta este definita pe multimea
D = R =R .
Aceasta functie este periodica, de perioada principala si este
nemarginita.
Functia tg: (

) R este strict crescatoare, bijectiva si

nemarginita, iar inversa ei arctg : R (

, ) este strict crescatoare
si marginita. Graficele sunt redate in figura I.4.

Fig. I.4
Functiile ctg, arcctg nu necesita un studiu special deoarece

ctg

= tg ( - ),
R,
(
R.
8 Cateva tipuri de functii particulare

Z) si arcctg

- arctg ,

se numeste functie afina sau functie polinomiala de gradul I, daca

exista
R,
astfel incat
;
Fie : A B,
se numeste functie constanta, daca
,
pentru orice
A,
R, iar graficul sau este o dreapta paralela cu axa
O ;
Fie : A B,
se numeste permutarea multimii A, daca
este
bijectiva si A = B;
Functia modul: | |: R [0, )

Functiile maxim si minim

max ( , ) =

max

min ( , )
,
Functia signum sau functia semn

min

sgn: R , sgn
Functia treapta unitate a lui O. Heaviside

: R R,
Functiile parte intreaga si parte zecimala (sau fractionara)
[ ] : R Z,
Fie un numar real
numarului real

: R [0, 1)

, avand scrierea ca fractie zecimala

cu
Z;
se defineste:

, . , atunci partea intreaga a

adica vom considera primul intreg din stanga numarului

fractionara se defineste:

adica = - [ ].
Functii convexe si functii concave

, iar partea

Functia
pentru orice

care verifica inegalitatea

,

este contrara, atunci

A se numeste functie convexa. Daca inegalitatea

se numeste functie concava.

3. CONTINUITATEA SI DERIVABILITATEA FUNCTIILOR

REALE
3. 1. Notiuni despre continuitatea functiilor reale
Ideea de continuitate a unei functii s-a desprins din reprezentarile
intuitive asupra proceselor in desfasurarea carora nu apar salturi, ruperi.
Notiunea matematica de continuitate cere o definitie precisa, care sa
conduca prin rationamente corecte la degajarea proprietatilor functiilor
continue, importante in aplicatii si in dezvoltarile teoretice ulterioare.
Conceptul de functie continua s-a definit relativ tarziu si este datorat
in principal lui A. Cauchy, B. Bolzano si G. Darboux.
Functii continue intr-un punct; functii continue pe o multime
Fie functia reala : E R, (E R) si un punct care apartine lui
E.
Functia
se numeste continua in punctul , daca pentru orice
vecinatate V a punctului ( ) exista o vecinatate U a punctului
astfel incat din faptul ca
U E sa rezulte
V.
Daca functia
nu este continua in punctul
ea se numeste
discontinua in acel punct .
Daca
este un punct izolat al lui E (adica exista o vecinatate U a
lui astfel incat U E = ), atunci conditia anterioara este indeplinita
automat si este continua in punctul .
Daca functia
este continua in fiecare punct al multimii E, atunci
ea este continua pe multimea E.
Retinem ca pentru a pune problema continuitatii sau discontinuitatii
unei functii intr-un punct este necesar ca functia sa fie definita in acel
punct.
Teorema I. 1. ( de caracterizare a continuitatii intr-un punct ).
Fie : E I si
E. Sunt echivalente urmatoarele afirmatii:

1. Functia este continua in punctul

2. Pentru orice sir

E,

convergent si are limita ( );

3. Pentru orice
exista
faptul ca

, sirul

este

depinzand de

R sa rezulte

astfel incat din

.

Daca
este un punct izolat al multimii E, atunci afirmatiile
teoremei sunt verificate intotdeauna.
Proprietatea I. 1. ( de pastrare a semnului pe o vecinatate ).
Daca : E R este continua in si
(respectiv
),
atunci exista o vecinatate U a punctului
(respectiv
).
Fie

: E R si

astfel incat

E atunci:

Daca in punctul
exista limita la stanga
si in plus
=
, atunci se spune ca
este continua la stanga in
punctul .
Daca in punctul exista limita la dreapta
si in plus
=
, atunci functia este continua la dreapta in .
Asadar, daca pentru o functie : E R si pentru un punct
E,
care este punct de acumulare pentru E (- , ) si pentru E ( , ),
exista
si
atunci este continua in
daca si numai
daca
=
=
.
Daca o functie : E R nu este continua intr-un punct
E, desi
limitele laterale in exista si sunt finite, atunci se spune ca este un
punct de discontinuitate de prima speta pentru functia ; punctele care
nu sunt de prima speta se numesc de speta a doua. Functia monotona
are discontinuitati numai de prima speta.
Operatii cu functii continue
Teorema I. 2. Daca , : E R, ( E
R) sunt doua functii
continue intr-un punct
E, respectiv pe E. Atunci functiile + ,

- , sunt continue in , respectiv pe E; daca

este continua in (respectiv pe
E ).
Prin inductie completa se arata ca daca

,.,

, atunci

sunt functii

continue pe E, atunci suma

si produsul sunt
de asemenea continue pe E.
Teorema I. 3. Fie : E F, : F R, ( E, F R) doua functii reale
si
= functia lor compusa. Daca este continua intr-un punct
E si este continua in punctual = ( ), atunci este continua in
punctul .
Daca este continua pe E si continua pe F, atunci este continua
pe E.
Teorema I. 4. Daca este un punct de acumulare pentru E si daca
exista

F, iar

este continua in , atunci exista

.

Deci orice functie continua comuta cu limita.

Teorema I. 5. Daca , : ER sunt functii continue in punctul

E (respectiv pe multimea E), atunci |
|, max ( , ) si min ( , ) au
aceeasi proprietate.
Proprietati ale functiilor continue pe un interval
Teorema I. 6. ( teorema lui Weierstrass de marginire ). Orice functie
continua pe un interval compact este marginita si isi atinge marginile.
Deci:
unde

([ , ]) = [
si

] adica
.

, pentru

Proprietatea I. 2. ( proprietatea lui Darboux ). Fie I un interval. Se

spune ca o functie : I R are proprietatea lui Darboux pe intervalul I
daca, pentru orice
si

din I si oricare ar fi numarul

, exista cel putin un punct

situat intre
, astfel incat

.
Cu alte cuvinte, odata cu valorile luate in doua puncte ale
intervalului I, functia
ia si toate valorile intermediare, atunci
cand parcurge intervalul dintre cele doua puncte (fig. I.5).

Fig. I.5
Teorema I. 7. ( a valorilor intermediare ). Orice functie continua pe
un interval are proprietatea lui Darboux pe acel interval.
Lema. Daca : [ , ] R este o functie continua si
,
atunci exista cel putin un punct
astfel incat
.
Aceasta lema e necesara in stabilirea zerourilor unei ecuatii. Daca,
in plus, functia
este strict crescatoare (sau strict descrescatoare) pe
intervallul [ , ], atunci solutia
Exemplu

este unica.

Functia

are exact un zerou

situat pe intervalul [1,

2].
Intr-adevar, notand
, se obtine o functie continua si,
in plus, (1) = -1, (2) = 10, deci
si, in plus,
este
strict crescatoare pe intervalul [1, 2].
Corolar. Fie I R un interval si : I R o functie continua pe I.
Multimea
J = (I) este, de asemenea un interval.
Corolar ( semnul unei functii ). Daca este o functie continua pe un
interval I si nu se anuleaza pe intervalul I (adica ecuatia
nu are
solutii pe I), atunci functia are in mod necesar un semn constant pe I.
Continuitatea unor functii monotone
O functie care are proprietatea lui Darboux nu este neaparat
continua (de exemplu, functiile derivate au proprietatea lui Darboux dar
pot sa nu fie continue). Daca insa, pe langa proprietatea lui Darboux se
adauga conditia de monotonie, atunci continuitatea este asigurata.
Asadar, pentru functii monotone pe un interval, proprietatea lui
Darboux este echivalenta cu proprietatea de continuitate.
Teorema I. 8. Daca
este o functie monotona pe o multime E si
daca multimea valorilor (E) este un interval, atunci
este continua
pe E.
Teorema I. 9. Daca este o functie strict monotona pe un interval I,
atunci reciproca sa

este continua.

3. 2. Notiuni despre derivabilitatea functiilor reale

Notiunea de derivata este una dintre notiunile fundamentale ale
analizei matematice, atribuita deopotriva lui G. Leibniz si lui I.
Newton.
Aceasta notiune modeleaza ceea ce s-ar putea numi "viteza de variatie a
unei functii", permite adancirea studiului local si global al functiilor si,
in acelasi timp, sta la baza formularii matematice a numeroase legi ale
fizicii. Descoperirea notiunii de derivata a avut la origine doua
probleme, una fizica - modelarea matematica a notiunii intuitive de
viteza a unui mobil si alta geometrica - tangenta la o curba plana.

 Definitia derivatei unei functii intr-un punct

Fie o functie

: E R, ( E

R) si

de acumulare al multimii E. Retinem ca

Definitia I. 1.
1 Se spune ca functia
limita (in

E,

fiind totodata si punct

este definita in

are derivata in punctul

.
, daca exista

)
, notata cu

2 Daca derivata
este derivabila in punctul

exista si este finita se spune ca functia

.

Definitia I. 2. Daca o functie : E R, ( E R) este derivabila in

orice punct al unei submultimi F E, atunci se spune ca este
derivabila pe multimea F. In acest caz, functia
R,
se numeste derivata lui
prin care

se obtine din

pe multimea F si se noteaza cu
se numeste derivarea lui

. Operatia

Teorema I. 10. Orice functie derivabila intr-un punct este continua in

acel punct.
Definitia I. 3. Fie E
(- ,

R si

E un punct de acumulare pentru E

).

Daca lim
limita se

exista (in

), atunci aceasta

numeste derivata la stanga a functiei

in punctul

. Daca in plus

aceasta limita exista si este finita, atunci se spune ca

este derivabila

la stanga in punctul

In mod similar se defineste derivata

de functie derivabila la dreapta in

: E R este derivabila in punctul

Teorema I. 11. Daca

atunci

la dreapta si notiunea

E,

este derivabila la stanga si la dreapta in

. Reciproc, daca

la dreapta in
si

si daca

si

este derivabila la stanga si

atunci

este derivabila in

Interpretarea geometrica a derivatei

Daca

: ( , ) R este o functie derivabila intr-un punct

) atunci tangenta in punctul M (

( ,

) este dreapta de ecuatie:

, unde

Asadar

este coeficientul unghiular al tangentei la graficul lui

, in punctul (

Daca

).

= (in sensul ca limita anterioara este ), atunci

tangenta in ( ,
) este paralela cu axa O .
Fara nici-o dificultate, se poate vorbi de semitangenta la dreapta sau
la stanga intr-un punct la un grafic, in legatura cu derivatele laterale
respective in acel punct. Geometric, pentru o functie derivabila intr-un
punct, directiile semitangentelor la dreapta si stanga la grafic in acel
punct coincid.
Daca intr-un punct
= + si

este continua si avem:

= (sau invers), atunci punctul

punct de intoarcere al graficului lui

(fig. I.6).

se numeste

Fig. I.6
Daca o functie : E R, ( E R) este continua intr-un punct
E,
daca exista ambele derivate laterale, cel putin una dintre ele fiind finita,
dar functia nu este derivabila in
, atunci se spune ca
este punct
unghiular al graficului lui .
Intr-un punct unghiular cele doua semitangente, la stanga si la
dreapta, formeaza un unghi
(o, ) (fig. I.7.).

Fig. I.7

Derivate de ordin superior

Fie
: E R o functie derivabila pe multimea E R. In acest caz
este definita derivata : E R,
a functiei . Functia se
numeste derivabila de doua ori intr-un punct
derivabila intr-o vecinatate a lui

si

E daca

este derivabila in

este
; in acest

caz, derivata lui

in punctul

se numeste derivata a doua (sau de

ordinul doi) a lui in

si se noteaza
. Daca
este derivabila
pe E, atunci derivata lui
se numeste derivata a doua a lui
si se
noteaza cu .
In mod similar se definesc

si, prin

inductie, se defineste derivata de ordin n,

. Prin

conventie se defineste derivata de ordin zero

ordin unu,

(se scrie uneori

in loc de

). Daca pentru orice

N, functia
este de
atunci se spune ca este indefinit derivabila.

si derivata de
si

in loc de
ori derivabila,