Cursul 10

Derivabilitatea şi diferenţiabilitatea funcţiilor.

Derivate şi diferenţiale. Formule de calcul diferenţial.

Printre conceptele fundamentale ale matematicii, implicate fie ı̂n stabilirea vitezei de variaţie a stării unor
procese din realitatea fizică, fie ı̂n problema exprimării (aproximării) locale a unor funcţii neliniare prin aplicaţii
liniare, fie ı̂n chestiuni geometrice de tangenţă, se numără şi cele relative la derivabilitatea şi diferenţiabilitatea
funcţiilor, ı̂ntre care se disting noţiunile de derivată şi diferenţială.

Derivabilitatea funcţiilor reale de o variabilă reală

Definiţia 10.1 a) Fie A ⊆ R, A 6= ∅ şi f : A → R. De asemenea, fie x0 ∈ A ∩ A0 . Funcţia f se numeşte
derivabilă ı̂n x0 dacă
f (x) − f (x0 )
lim .
x→x0 x − x0
există şi este din R.
df
Vom nota limita cu f 0 (x0 ) sau (x0 ), şi o vom numi derivata lui f ı̂n punctul x0 .
dx
e ⊆ A, spunem că f este derivabilă pe A.
b) Dacă f este derivabilă ı̂n orice punct al unei mulţimi nevide A e

c) Fie A1 ⊆ A, A1 nevidă, mulţimea punctelor ı̂n care f : A → R este derivabilă.

df
Funcţia x −→ f 0 (x), x ∈ A1 se numeşte derivata lui f şi se notează cu f 0 sau .
dx
Definiţia 10.2 Fie A nevidă, A ⊆ R, x0 ∈ A ∩ A0 şi fie f : A → R.
f (x) − f (x0 )
i) Funcţia f : A → R se numeşte derivabilă la stânga ı̂n punctul x0 dacă limita lim există.
x→x0 x − x0
x < x0
Vom nota această limită cu fs0 (x0 ).
f (x) − f (x0 )
ii) Funcţia f : A → R se numeşte derivabilă la dreapta ı̂n punctul x0 dacă lim există.
x→x0 x − x0
x > x0
Vom nota această limită cu fd0 (x0 ).
iii) Dacă există fs0 (x0 ) şi fd0 (x0 ), iar fs0 (x0 ) = fd0 (x0 ) ∈ R, atunci spunem că f are derivată ı̂n x0 .
Observaţii: O funcţie f : A ⊆ R → R este derivabilă ı̂ntr-un punct x0 ∈ A ∩ A0 dacă şi numai dacă derivatele
sale laterale (la stânga şi la dreapta) ı̂n x0 , adică fs0 (x0 ) şi fd0 (x0 ) există, sunt finite şi egale ı̂ntre ele. Atunci:
f 0 (x0 ) = fs0 (x0 ) = fd0 (x0 ) ∈ R.
Definiţia 10.3 Spunem că o funcţie f : A ⊆ R → R este de clasă C 1 (A) dacă f este derivabilă pe A şi are
derivata f 0 continuă pe A.
Observaţie: Când f : A ⊆ R → R este doar continuă pe A, spunem că f ∈ C 0 (A). Pentru simplitate, ı̂n locul
notaţiei C 0 (A), vom folosi notaţia C(A).
Propoziţia 10.4 Orice funcţie f : A → R care este derivabilă pe A este şi continuă pe A. Nu şi reciproc.
Altfel scris avem C 1 (A) ⊆ C(A).

1
 MATEMATICĂ - ANUL I

f (x) − f (x0 )
Demonstraţie: Prin ipoteză, pentru orice x0 ∈ A, există şi este finită f 0 (x0 ) = lim . Cum,
x − x0
x→x0

∀ x ∈ A \ {x0 }, avem f (x) = (x−x0 ) f (x)−f

x−x0
(x0 )
+f (x0 ) iar lim (x−x0 ) = 0, deducem că există lim f (x) = f (x0 ),
x→x0 x→x0

ceea ce ı̂nseamnă că f este continuă ı̂n x0 . Cum x0 este ales arbitrar din A, rezultă că f este continuă pe A.
Deci f ∈ C(A), din moment ce, iniţial, f ∈ C 1 (A). Şi aceasta pentru orice f din C 1 (A). În concluzie, avem
C 1 (A) ⊆ C(A).
Reciproca acestei propoziţii nu este adevărată. Spre exemplu, funcţia f : R → R, definită prin f (x) = |x|,
este continuă pe R şi derivabilă doar pe R∗ . Prin urmare, C(A) 6⊆ C 1 (A). J

Teorema 10.5 (Reguli de calcul pentru derivate) a) Fie f, g : A ⊆ R → R şi α ∈ R. Dacă f şi g
sunt derivabile pe A e nevidă, atunci funcţiile f + g, αf , f · g şi f (când g(x) 6= 0, ∀ x ∈ A)
e ⊆ A, A e sunt
g
derivabile pe A
e şi, pe A,
e avem:

(f + g)0 = f 0 + g 0 ; (αf )0 = αf 0 ;
(f · g)0 = f 0 · g + f · g 0 ;
 0
f f 0 · g − f · g0
= .
g g2
b) (Regula “lanţului”) Fie f : A ⊆ R → B ⊆ R şi g : B → R două funcţii derivabile (fiecare pe mulţimea ei
de definiţie). Atunci funcţia g ◦ f este derivabilă pe A şi avem:
(g ◦ f )0 = (g 0 ◦ f ) · f 0 .

c) Fie f : A ⊆ R → B ⊆ R o funcţie continuă şi bijectivă. Dacă f este derivabilă pe A şi f 0 (x) 6= 0, ∀ x ∈ A,
atunci funcţia inversă f −1 : B → A este derivabilă pe B şi, pe B, are loc relaţia:

1
(f −1 )0 = .
f0 ◦ f −1
Observaţie: Amintim că derivatele funcţiilor elementare de bază se calculează potrivit următoarelor formule
d
(c)0 ≡ (c) = 0, ∀ c ∈ R; (xα )0 = αxα−1 , ∀ α ∈ R, ∀ x ∈ Dα ⊆ R;
dx
0
(ax ) = ax ln a, ∀ x ∈ R, a ∈ R∗+ \ {1}; (sin x)0 = cos x, ∀ x ∈ R;

1
(loga x)0 = , ∀ x ∈ R∗+ , a ∈ R∗+ \ {1}; (cos x)0 = − sin x, ∀ x ∈ R;
x ln a
1 π 1
(tg x)0 = , ∀ x ∈ R \ {kπ + | k ∈ Z}; (ctg x)0 = − , ∀ x ∈ R \ {kπ | k ∈ Z},
cos2 x 2 sin2 x
Utilizând regulile din Teorema 10.5, putem determina derivatele unor funcţii care se obţin din funcţii elementare
prin operaţii algebrice sau prin operaţii de compunere. Astfel, redescoperim formulele
1 1
(arcsin x)0 = √ , ∀ x ∈ (−1, 1); (arccos x)0 = − √ , ∀ x ∈ (−1, 1);
1 − x2 1 − x2
1 1
(arctg x)0 = , ∀ x ∈ R; (arcctg x)0 = − , ∀ x ∈ R,
1 + x2 1 + x2

precum şi relaţia

f0
 
g 0 g 0
(f ) = f g ln f + g · ,
f
adevărată atunci când f : A ⊆ R → R∗+ şi g : A → R sunt derivabile pe A.

2
 MATEMATICĂ - ANUL I

Derivabilitatea funcţiilor reale de argument scalar şi cu valori vectoriale

Ţinând seama de Definiţia 10.1 şi de regulile de calcul pentru limite de funcţii cu valori vectoriale (v. Cursul
9), ne dăm seama că, ı̂n cazul funcţiilor reale de argument scalar şi cu valori ı̂n Rq (q ∈ N∗ , q ≥ 2), noţiunile de
derivată şi de derivabilitate se pot defini pe baza următorului rezultat.

Propoziţia 10.6 Funcţia f = (f1 , f2 , . . . , fq ) : A ⊆ R → Rq , cu fk : A → R, ∀ k = 1, q, este derivabilă ı̂ntr-un

punct x0 ∈ A ∩ A0 (respectiv pe o mulţime A e ⊆ A) dacă şi numai dacă fiecare dintre funcţiile componente
f1 , f2 , . . . , fq este derivabilă ı̂n x0 (respectiv pe A).
e În plus, are loc relaţia:

f 0 (x0 ) = (f10 (x0 ), f20 (x0 ), . . . , fq0 (x0 ))

(respectiv f 0 = (f10 , f20 . . . , fq0 ), pe A).

e

Demonstraţie: Observăm că, pentru orice x ∈ A \ {x0 }, avem:

 
f (x) − f (x0 ) f1 (x) − f1 (x0 ) f2 (x) − f2 (x0 ) fq (x) − fq (x0 )
= , ,..., .
x − x0 x − x0 x − x0 x − x0

f (x) − f (x0 )
Deducem de aici că există lim , notată cu f 0 (x0 ) şi denumită derivata lui f ı̂n x0 , dacă şi numai
x→x0 x − x0
fk (x) − fk (x0 )
dacă există lim , ∀ k = 1, q.
x→x0 x − x0
Cu alte cuvinte, f este derivabilă ı̂n x0 şi avem egalitatea f 0 (x0 ) = (f10 (x0 ), f20 (x0 ), . . . , fq0 (x0 )) dacă şi numai
dacă fiecare dintre funcţiile f1 , f2 , . . . , fq este derivabilă ı̂n x0 . Este evident acum că f = (f1 , f2 , . . . , fq ) este
derivabilă pe Ae dacă şi numai dacă ∀ k = 1, q, fk este derivabilă pe A. e J

Observaţie: Un rezultat analog Propoziţiei 10.6 poate fi demonstrat atunci când, ı̂n locul lui f 0 (x0 ) şi respectiv
f10 (x0 ), f20 (x0 ), . . . , fq0 (x0 ), se consideră derivatele corespunzătoare la stânga (sau cele la dreapta). Astfel, funcţia
f = (f1 , f2 , . . . , fq ) : A ⊆ R → Rq va fi derivabilă la stânga (respectiv la dreapta) ı̂n x0 . Evident că, şi
ı̂ntr-un astfel de caz, al funcţiilor f : A → Rq , putem spune că f este derivabilă ı̂ntr-un punct x0 ∈ A ∩
A0 dacă şi numai dacă există fs0 (x0 ) = ((f1 )0s (x0 ), (f2 )0s (x0 ), . . . , (fq )0s (x0 )) şi este din Rq , şi există fd0 (x0 ) =
((f1 )0d (x0 ), (f2 )0d (x0 ), . . . , (fq )0d (x0 )) ∈ Rq iar fs0 (x0 ) = fd0 (x0 ). Valoarea comună a acestor derivate laterale este
tocmai f 0 (x0 ).
Prin utilizarea Propoziţiei 10.6 şi a Teoremei 10.5, se deduc următoarele reguli de calcul pentru derivatele
(de ordinul I) ordinare ale unor funcţii reale, scalar-vectoriale:
Teorema 10.7 (Reguli de calcul) Dacă α, β ∈ R, iar funcţiile f, g : A ⊆ R → Rq şi ϕ : A → R sunt
derivabile ı̂ntr-un punct x0 ∈ A (sau pe o mulţime A e ⊆ A), atunci funcţiile αf + βg, ϕ · f , hf (·), g(·)i sunt
e (unde h·, ·i reprezintă un produs scalar pe Rq ). Mai mult au loc formulele:
derivabile ı̂n x0 (respectiv pe A)

(αf + βg)0 = αf 0 + βg 0 , ı̂n x0 ( respectiv pe A

e ),

(ϕ · f )0 = ϕ0 · f + ϕ · f 0 , ı̂n x0 ( respectiv pe A
e ) şi

0
(hf (x), g(x)i) = hf 0 (x), g(x)i + hf (x), g 0 (x)i, pentru x = x0 (respectiv ∀ x ∈ A).
e

În plus, dacă ψ : B ⊆ R → A este derivabilă pe B e ⊆ B, atunci funcţia f ◦ ψ = (f1 ◦ ψ, f2 ◦ ψ, . . . , fq ◦ ψ) :

q
B → R este derivabilă pe B şi are loc relaţia:
e

(f ◦ ψ)0 (x) = (ψ 0 · (f 0 ◦ ψ)) (x) = ψ 0 (x) · f10 (ψ(x)), f20 (ψ(x)), . . . , fq0 (ψ(x)) , ∀ x ∈ B.


e

3
 MATEMATICĂ - ANUL I

Derivabilitatea după o direcţie

Referindu-ne acum la cazul funcţiilor reale de argument vectorial, este de constatat că, deoarece raportul
f (x) − f (x0 ) f (x) − f (x0 )
nu are sens, nu se poate vorbi despre lim şi deci nu se poate introduce noţiunea de
x − x0 x→x0 x − x0
derivată ı̂n x0 prin procedura folosită la funcţiile de argument scalar. Inconvenientul poate fi totuşi surmontat pe
una din cele două căi sugerate, pe de o parte, de observaţia potrivit căreia, ı̂n cazul unei funcţii f : A ⊆ R → R
f (x) − f (x0 ) f (x) − f (x0 )
şi a unui punct x0 ∈ A, dacă există lim , avem, pe de-o parte, relaţia lim =
x→x0 x − x0 x→x0 x − x0
f (x0 + t) − f (x0 )
lim şi, pe de altă parte, următorul rezultat:
t→0 t
Propoziţia 10.8 Fie A ⊆ R aşa ı̂ncât A 6= ∅, f : A → R şi x0 ∈ A. Următoarele afirmaţii sunt echivalente:
i) f este derivabilă ı̂n x0 ;
ii) există o aplicaţie liniară T0 : R → R, ı̂n raport cu care:
f (x) − f (x0 ) − T0 (x − x0 )
lim = 0.
x→x0 x − x0

Demonstraţie: Dacă f este derivabilă ı̂n x0 , atunci există derivata f 0 (x0 ) ∈ R. Prin intermediul ei, există
aplicaţia liniară T0 : R → R, definită potrivit relaţiei T0 (h) = f 0 (x0 ) · h, astfel ı̂ncât:
 
f (x) − f (x0 ) − T0 (x − x0 ) f (x) − f (x0 ) 0
lim = lim − f (x0 ) = 0.
x→x0 x − x0 x→x0 x − x0
Reciproc, dacă există o aplicaţie liniară T : R → R, ı̂n raport cu care avem
f (x) − f (x0 ) − T (x − x0 )
lim = 0,
x→x0 x − x0
atunci există t ∈ R astfel ı̂ncât T (h) = t · h, ∀ h ∈ R şi, ca atare, obţinem:
 
f (x) − f (x0 )
lim − t = 0.
x→x0 x − x0
Rezultă deci că există f 0 (x0 ) = t şi f 0 (x0 ) ∈ R, adică f este derivabilă ı̂n x0 . J
Folosind prima dintre căile menţionate mai ı̂nainte, ajungem la noţiunea de diferenţială Gâteaux , ı̂n
conformitate cu următoarea definiţie:
Definiţia 10.9 Fie f : D ⊆ Rp → Rq , unde D este o mulţime deschisă ı̂n topologia uzuală pe Rp . De asemenea,
fie x0 ∈ D şi v ∈ Rp , astfel ı̂ncât kvke = 1, unde k · ke reprezintă norma euclidiană pe Rp .
f (x0 + tv) − f (x0 ) df
Dacă există lim ∈ Rq , atunci această limită, notată cu f 0 (x0 ; v) (sau (x0 ), sau
t→0 t dv
0
fv (x0 )), se numeşte diferenţiala Gâteaux a lui f ı̂n punctul x0 , după versorul (direcţia) v sau derivata
direcţională, după (direcţia) v, a funcţiei f , ı̂n punctul x0 .
Observaţie: Întrucât, când există fv0 (x0 ), avem
f (x0 + t · sv) − f (x0 ) f (x0 + t · sv) − f (x0 )
f 0 (x0 ; sv) = lim = s · lim = sf 0 (x0 ; v), ∀ s ∈ R∗
t→0 t t→0 ts
şi
f (x0 + t · 0Rp ) − f (x0 )
f 0 (x0 ; 0 · v) = f 0 (x0 ; 0Rp ) = lim = 0Rp = 0 · f 0 (x0 ; v),
t→0 t
se poate spune că aplicaţia ψ : D × Bde (0Rp ; 1) → Rq , definită prin ψ(x0 , v) = f 0 (x0 , v), este omogenă ı̂n raport
cu v.
Aşadar, diferenţiala Gâteaux a lui f ı̂n x0 , după direcţia v, are sens chiar şi atunci când v nu este numaidecât
versor, deci putem renunţa ı̂n Definiţia 10.9, la precizarea kvke = 1.

4
 MATEMATICĂ - ANUL I

Definiţia 10.10 Fie f : D ⊆ Rp → Rq , unde D este o mulţime deschisă, x0 ∈ D.

a) Dacă există f 0 (x0 ; v) ∈ Rq pentru orice v ∈ Rp , atunci spunem că funcţia f este diferenţiabilă Gâteaux
ı̂n x0 ∈ D.
b) Dacă aplicaţia v ∈ Rp 7−→ f 0 (x0 ; v) ∈ Rq este liniară (nu numai omogenă) şi continuă, atunci elementul
din L(Rp , Rq ), notat cu f 0 (x0 ) şi definit prin relaţia

f 0 (x0 )(v) = f 0 (x0 ; v), ∀ v ∈ Rp ,

se numeşte derivata Gâteaux a funcţiei f ı̂n punctul x0 , iar funcţia f se numeşte derivabilă
Gâteaux sau derivabilă direcţional, ı̂n punctul x0 .
c) Spunem că funcţia f este diferenţiabilă Gâteaux pe o mulţime D e ⊆ D dacă ∃ f 0 (x0 ; v) ∈ Rq ,
∀ x0 ∈ D,e ∀v ∈ Rp . Analog, dacă derivata Gâteaux f 0 (x0 ) există ı̂n orice punct x0 ∈ D,
e vom spune că
funcţia f este derivabilă Gâteaux pe mulţimea D.
e

Observaţie: Mulţimea funcţiilor f : D ⊆ Rp → Rq Gâteaux-diferenţiabile (respectiv Gâteaux-derivabile) ı̂ntr-

un punct din D sau pe o submulţime a lui D este nevidă, deoarece din această mulţime fac parte funcţiile
identic-constante (f (x) = c ∈ Rq , ∀ x ∈ D), care au diferenţiala Gâteaux egală cu 0Rp , ı̂n orice punct din D,
după orice direcţie v din Rp . De asemenea, aceleiaşi mulţimi ı̂i aparţin şi funcţiile liniare f : D ⊆ Rp → Rq ,
pentru care avem:
f (x0 + tv) − f (x0 ) f (x0 ) + tf (v) − f (x0 )
f 0 (x0 ; v) = lim = lim = f (v), ∀ x0 ∈ D, ∀ v ∈ Rp .
t→0 t t→0 t
Deci, ı̂n acest caz, f 0 (x0 ) = f , ∀ x0 ∈ D.

Definiţia 10.11 a) Dacă funcţia f : D ⊆ Rp → R este Gâteaux-derivabilă ı̂ntr-un punct x0 al mulţimii

deschise D, atunci elementul f 0 (x0 ) ∈ L(Rp ; R) defineşte gradientul lui f ı̂n x0 , care se notează cu
(∇f ) (x0 ) şi se citeşte ”nabla” f ı̂n x0 (sau se mai notează cu grad(f(x0 ))), pe baza relaţiei

(f 0 (x0 )) (v) = h(∇f ) (x0 ), vie , ∀ v ∈ Rp ,

unde h·, ·ie reprezintă produsul scalar euclidian pe Rp .

b) Dacă f : D ⊆ Rp → Rq este Gâteaux-derivabilă ı̂n x0 ∈ D, atunci matricea asociată aplicaţiei liniare
f 0 (x0 ) ∈ L(Rp ; Rq ) se numeşte matricea jacobiană a lui f ı̂n x0 , se notează cu Jf (x0 ), şi este dată de
 
(∇f1 ) (x0 )
 (∇f2 ) (x0 ) 
Jf (x0 ) =  ,
 
..
 . 
(∇fq ) (x0 )

unde f1 , f2 , . . . , fq sunt componentele lui f .

c) Când p = q ≥ 2, determinantul matricii jacobiene Jf (x0 ) (adică det (Jf (x0 ))) se numeşte jacobianul lui
f ı̂n x0 , sau determinantul funcţional al funcţiilor f1 , f2 , . . . , fq , ı̂n raport cu variabilele independente
x1 , x2 , . . . , xq (componente ale unui vector x = (x1 , x2 , . . . , xq )T din D) şi calculat ı̂n x0 , şi notat prin:

D(f1 , f2 , . . . , fq )
(x0 ).
D(x1 , x2 , . . . , xq )

d) În particular, când v = ek = (0, 0, . . . , 0, 1, 0, . . . , 0) ∈ Rp , k ∈ 1, p, diferenţiala Gâteaux f 0 (x0 ; ek ) (unde

x0 = (x01 , x02 , . . . , x0p ) ∈ D), dată de limita

f (x01 , x02 , . . . , x0k−1 , x0k + t, x0k+1 , . . . , x0p ) − f (x01 , x02 , . . . , x0p )

lim ,
t→0 t

5
 MATEMATICĂ - ANUL I

se numeşte derivata parţială, de ordinul I, a funcţiei f , ı̂n raport cu xk (componenta de rang k a

∂f
vectorului x = (x1 , x2 , . . . , xp ) ∈ D), ı̂n punctul x0 ∈ D şi se notează cu (x0 ).
∂xk
∂f
Când există (x0 ) ∈ Rq , pentru f = (f1 , f2 , . . . , fq ), cu fj : D → R, ∀ j = 1, q, avem
∂xk
 
∂f ∂f1 ∂f2 ∂fq
(x0 ) = (x0 ), (x0 ), . . . , (x0 ) .
∂xk ∂xk ∂xk ∂xk

Funcţia f se numeşte derivabilă parţial, de ordinul I, ı̂n raport cu xk , ı̂n punctul x0 .

e ⊆ D, dacă
e) Funcţia f se numeşte derivabilă parţial, de ordinul I, ı̂n raport cu xk , pe o mulţime D
∂f e 7−→ ∂f (x) ∈ Rq , notată cu ∂f , se numeşte derivata
există (x) ∈ Rq , ∀ x ∈ D.
e Aplicaţia x ∈ D
∂xk ∂xk ∂xk
parţială a lui f , de ordinul I, ı̂n raport cu xk , pe mulţimea D.e

Observaţii:
∂f
i) Conform Definiţiei 10.11, se poate spune că derivata parţială (x0 ) este, de fapt, derivata ı̂n x0k a
∂xk
funcţiei de o variabilă scalară xk 7−→ f (x01 , x02 , . . . , x0k−1 , xk , x0k+1 , . . . , x0p ), adică funcţia parţială f[k] ,
∂f
corespunzătoare lui f , ı̂n x0 = (x01 , x02 , . . . , x0k ). Astfel, calculul derivatei parţiale (x0 ) poate fi re-
∂xk
dus, practic, la calculul derivatei pentru o funcţie de o singură variabilă, anume xk , celelalte variabile
x1 , x2 , . . . , xk−1 , xk+1 , . . . , xp fiind considerate drept nişte constante ı̂n respectivul proces de calcul.

ii) Când f : D ⊆ Rp → Rq este derivabilă parţial, de ordinul I, pe o mulţime D e ⊆ D, ı̂n raport cu orice
∂f e
variabilă xk , iar funcţiile : D → Rq sunt continue pe D,
e spunem că f este de clasă C 1 pe D.
e
∂xk
iii) În cazul ı̂n care q = 1 şi, pentru f : D ⊆ Rp → R, se poate vorbi despre relaţia

f 0 (x0 ; v) = f 0 (x0 )(v) = h(∇f ) (x0 ), vie , ∀ v ∈ Rp , x0 ∈ D,

luând v = ek , ∀ k ∈ 1, p, avem:
∂f
(x0 ) = f 0 (x0 ; ek ) = h(∇f ) (x0 ), ek ie , ∀ k ∈ 1, p.
∂xk

În virtutea acestui fapt şi a celui potrivit căruia reprezentarea oricărui vector v = (v1 , v2 , . . . , vp ) ∈ Rp , ı̂n
p
X
p
baza canonică {e1 , e2 , . . . , ep } ⊆ R , este v = vk ek , obţinem:
k=1

p p   
X X ∂f ∂f ∂f ∂f
h(∇f ) (x0 ), vie = vk h(∇f ) (x0 ), ek ie = vk (x0 ) = (x0 ), (x0 ), . . . , (x0 ) , v , ∀ v ∈ Rp .
∂xk ∂x1 ∂x2 ∂xp
k=1 k=1

Prin urmare, ori de câte ori există, gradientul lui f ı̂n x0 , este vectorul din Rp definit prin
 
∂f ∂f ∂f
(∇f ) (x0 ) = (x0 ), (x0 ), . . . , (x0 ) .
∂x1 ∂x2 ∂xp

iv) Pe baza ultimei formule şi a celei care dă matricea jacobiană Jf (x0 ), pentru q ≥ 2, deducem că, dacă f
este derivabilă Gâteaux ı̂n x0 ∈ D, avem
 
∂fi
Jf (x0 ) = (x0 ) , unde f1 , f2 , . . . , fq sunt componentele lui f.
∂xj 1≤i≤q
1≤j≤p

6
 MATEMATICĂ - ANUL I

v) Conform punctelor i) şi iv), deducem următoarele reguli de calcul cu diferenţiale Gâteaux:

(αf + βg)0 (x0 ; v) = αf 0 (x0 ; v) + βg 0 (x0 ; v), ∀α, β ∈ R,

(f · g)0 (x0 ; v) = g(x0 ) · f 0 (x0 ; v) + f (x0 ) · g 0 (x0 ; v),

 0
f 1
(x0 ; v) = 2 [g(x0 ) · f 0 (x0 ; v) − g 0 (x0 ; v) · f (x0 )] ,
g g (x0 )
pentru orice f, g : D ⊆ Rp → R, x0 ∈ D, v ∈ Rp , cu f şi g diferenţiabile Gâteaux ı̂n x0 pe direcţia v.

În general, raportul dintre diferenţiabilitatea Gâteaux a unei funcţii f : D ⊆ Rp → Rq ı̂ntr-un punct x0 ∈ D,
după o direcţie v ∈ Rp , nu implică, ca ı̂n cazul p = q = 1, continuitatea globală a lui f ı̂n x0 , ci doar continuitatea
pe direcţia v, ı̂n x0 , potrivit următorului rezultat.

Teorema 10.12 Fie D ⊆ Rp o mulţime nevidă şi deschisă, v, x0 ∈ D şi f : D → Rq . Dacă f are derivată
direcţională (diferenţială Gâteaux), după v, ı̂n x0 , atunci f este continuă, pe direcţia v, ı̂n punctul x0 .

Demonstraţie: Conform Definiţiei 10.9, există f 0 (x0 ; v) ∈ Rq dacă şi numai dacă, ∀ε > 0, ∃δε > 0, astfel
ı̂ncât, ∀ t ∈ R∗ cu |t| < δε , avem:
1
(f (x0 + tv) − f (x0 )) − f 0 (x0 ; v) < ε.
t Rq

Atunci:

kf (x0 + tv) − f (x0 )kRq ≤ kf (x0 + tv) − f (x0 ) − tf 0 (x0 ; v)kRq +ktf 0 (x0 ; v)kRq ≤ |t| (ε + kf 0 (x0 ; v)kRq ) , ∀ |t| < δε .

De aici, rezultă că lim f (x0 + tv) = f (x0 ), ceea ce ı̂nseamnă că f este continuă ı̂n x0 , pe direcţia v. J
t→0

Observaţie: Dacă am considera ı̂n Teorema 10.12, v = ek , atunci putem spune că derivabilitatea parţială,
de ordinul I, a funcţiei f ı̂n punctul x0 , ı̂n raport cu xk , implică continuitatea ”parţială” (pe direcţia ek ), nu
numaidecât continuitatea globală, a lui f ı̂n x0 .
Teorema 10.13 Fie D ⊆ Rp o mulţime deschisă, x0 ∈ D şi f = (f1 , f2 , . . . , fq ) : D → Rq .
∂fj
Dacă există o vecinătate V ⊆ D, a punctului x0 , pe care f este derivabilă parţial, iar funcţiile sunt,
∂xk
∀ k = 1, p, ∀ j = 1, q, mărginite pe V , atunci f este continuă, ı̂n sens global, ı̂n punctul x0 .

Demonstraţie: Continuitatea lui f = (f1 , f2 , . . . , fq ) ı̂n punctul x0 = (x01 , x02 , . . . , x0p ) este asigurată de con-
tinuitatea fiecăreia dintre componentele fk , k = 1, q ı̂n x0 . Arătăm că există lim fj (x) = fj (x0 ), ∀ j = 1, q.
x→x0
În acest sens, prin aplicarea teoremei lui Lagrange (de medie) pentru funcţii de o singură variabilă reală şi
∂fj
prin folosirea ipotezei de mărginire, pe V , a funcţiilor (k = 1, p, j = 1, q), constatăm că, pentru orice
∂xk
x = (x1 , x2 , . . . , xp ) ∈ V , ∃ξ = (ξ1 , ξ2 , . . . , ξp ) ∈ Rp , cu ξk ı̂ntre xk şi x0k , ∀ k = 1, p, astfel ı̂ncât:

|fj (x1 , . . . , xp ) − fj (x01 , . . . , x0p )| ≤ fj (x1 , . . . , xp−1 , xp ) − fj (x1 , . . . , xp−1 , x0p ) +

+ fj (x1 , . . . , xp−1 , x0p ) − fj (x1 , . . . , xp−2 , x0p−1 , x0p ) + · · · + fj (x1 , . . . , x0p ) − fj (x01 , . . . , x0p )
∂fj ∂fj
= (x1 , . . . , xp−1 , ξp ) xp − x0p + (x1 , . . . , xp−2 , ξp−1 , x0p ) xp−1 − x0p−1 + · · ·
∂xp ∂xp−1
p
∂fj X
+ (ξ1 , x02 , . . . , x0p ) x1 − x01 ≤ Mj xk − x0k ,
∂x1
k=1
 
∂fj
unde Mj = max sup . De aici, rezultă clar că fj este continuă global ı̂n x0 , ∀ j = 1, q. J
1≤k≤p x∈V ∂xk

7
 MATEMATICĂ - ANUL I

Diferenţiala şi diferenţiabilitatea Fréchet a unei funcţii reale

Definiţia 10.14 Fie D o mulţime deschisă şi nevidă din Rp , iar f : D → Rq .
a) Spunem că funcţia f este diferenţiabilă Fréchet ı̂ntr-un punct x0 ∈ D, dacă există o aplicaţie liniară
T : Rp → Rq şi o funcţie α : D → Rq , astfel ı̂ncât lim α(x) = α(x0 ) = 0Rq şi
x→x0

f (x) = f (x0 ) + T (x − x0 ) + α(x)kx − x0 kRp , ∀ x ∈ D,

unde k · kRp este o normă pe Rp , iar 0Rq este vectorul nul din Rq .
Aplicaţia T ∈ L(Rp ; Rq ) se numeşte diferenţiala (derivata) Fréchet, de ordinul I, a funcţiei f , ı̂n
punctul x0 , depinde de x0 şi se notează, convenţional, cu (df ) (x0 ).
e ⊆ D dacă şi numai dacă f este diferenţiabilă
b) Spunem că f este diferenţiabilă Fréchet pe o mulţime D
Fréchet ı̂n orice punct x0 ∈ D.
e

Observaţii: 1. Pe baza Definiţiei 10.14 a), deducem că, f este Fréchet-diferenţiabilă ı̂n x0 , dacă ∃ T ∈ L(Rp ; Rq )
astfel ı̂ncât
f (x) − f (x0 ) − T (x − x0 )
lim = 0Rq
x→x0
x6=x
kx − x0 kRp
0

kf (x) − f (x0 ) − T (x − x0 )kRq

sau, ı̂ncă, echivalent, ∃T ∈ L(Rp ; Rq ) astfel ı̂ncât x→x
lim = 0R .
0
x6=x0
kx − x0 kRp
2. O altă modalitate de a exprima faptul că f este diferenţiabilă Fréchet ı̂n x0 , este cea care afirmă că dacă
există T ∈ L(Rp ; Rq ) şi există α : D → Rq , definită prin

 f (x) − f (x0 ) − T (x − x0 ) , x 6= x0

kx − x0 kRp

α(x) = x ∈ D,


0Rq , x = x0 ,


astfel ı̂ncât α să fie continuă ı̂n x0 şi, prin asta, să aibă loc relaţia
f (x) = f (x0 ) + T (x − x0 ) + α(x)kx − x0 k, ∀ x ∈ D,
atunci f se poate numi Fréchet-diferenţiabilă ı̂n x0 .
Propoziţia 10.15 Fie D o mulţime nevidă şi deschisă din Rp , x0 ∈ D şi f : D → Rq . Dacă f este diferenţiabilă
Fréchet ı̂n x0 , atunci diferenţiala (df ) (x0 ) este unică.

Demonstraţie: Admiţând că (df ) (x0 ) nu ar fi unică, ar exista T1 şi T2 ∈ L(Rp ; Rq ) astfel ı̂ncât:
kf (x) − f (x0 ) − T1 (x − x0 )kRq kf (x) − f (x0 ) − T2 (x − x0 )kRq
lim = x→x
lim = 0 (∈ R).
x→x0
x6=x0
kx − x0 kRp x6=x
0 kx − x0 kRp
0

Atunci, am avea pentru orice x ∈ D, cu x 6= x0 :

kT1 (x − x0 ) − T2 (x − x0 )kRq 1
0 6 = k(f (x) − f (x0 ) − T2 (x − x0 )) − (f (x) − f (x0 ) − T1 (x − x0 ))kRq
kx − x0 kRp kx − x0 kRp
kf (x) − f (x0 ) − T2 (x − x0 )kRq kf (x) − f (x0 ) − T2 (x − x0 )kRq
6 + −−−→ 0.
kx − x0 kRp kx − x0 kRp x→x0

De aici, luând x = x0 + tu, cu u ∈ Rp \ {0Rp } şi t ∈ R∗ , ar rezulta:

kT1 (tu) − T2 (tu)kRq |t| kT1 (u) − T2 (u)kRq
0 = lim = lim .
t→0 ktukRp t→0 |t| kukRp
t6=0 t6=0

Prin urmare, am avea: T1 (u) = T2 (u), ∀u ∈ Rp \{0Rp }. Dar cum T1 (0Rp ) = T2 (0Rp ) = 0Rq , ajungem, la
concluzia: T1 = T2 . J

8
 MATEMATICĂ - ANUL I

Propoziţia 10.16 a) Dacă f : D ⊆ Rp → Rq , cu D mulţime deschisă, este o funcţie constantă, atunci f

este Fréchet-diferenţiabilă pe D şi (df ) (x) = 0L(Rp ;Rq ) , ∀ x ∈ D.
b) Dacă f : D ⊆ Rp → Rq este liniară, atunci f este diferenţiabilă Fréchet pe D şi (df ) (x) = f (x), ∀ x ∈ D.

Demonstraţie: a) Pentru f (x) = c, cu c ∈ Rq , ∀ x ∈ D, avem:

f (x) − f (x0 ) − 0L(Rp ;Rq ) (x − x0 ) c−c
lim = x→x
lim = 0Rq .
x→x0
x6=x0
kx − x0 kRp x6=x
0 kx − x k p
0 R
0

b) pentru f ∈ L(Rp ; Rq ), avem:

f (x) − f (x0 ) − f (x − x0 ) f (x) − f (x0 ) − f (x) + f (x0 )
lim = x→x
lim = 0Rq .
x→x0
x6=x0
kx − x0 kRp x6=x
0 kx − x0 kRp
0

Deci, există (df ) (x0 ) = f (x0 ), ∀ x0 ∈ D. J

Teorema 10.17 Fie D ⊆ Rp , D nevidă şi deschisă, x0 ∈ D şi o funcţie f = (f1 , f2 , . . . , fq ) : D → Rq , cu

fj : D → R, ∀ j ∈ 1, q. Funcţia f este Fréchet-diferenţiabilă ı̂n x0 dacă şi numai dacă toate componentele sale
f1 , f2 , . . . , fq sunt diferenţabile Fréchet ı̂n x0 . În plus, are loc egalitatea:
(df ) (x0 ) = ((df1 ) (x0 ), (df2 ) (x0 ), . . . , (dfq ) (x0 )) ,
p
unde (dfj ) (x0 ) ∈ L(R ; R), ∀j ∈ 1, q.

Demonstraţie: Funcţia f este diferenţiabilă Fréchet ı̂n x0 , dacă şi numai dacă există T = (T1 , T2 , . . . , Tq ) ∈
L(Rp ; Rq ), cu Tk ∈ L(Rp ; R), ∀k ∈ 1, q, precum şi α = (α1 , α2 , . . . , αq ) : D → Rq , cu αk : D → R, ∀ k ∈ 1, q,
astfel ı̂ncât lim α(x) = α(x0 ) = 0Rq şi
x→x0

f (x) = f (x0 ) + T (x − x0 ) + α(x)kx − x0 kRp , ∀ x ∈ D.

Pe componente, aceasta ı̂nseamnă că, ∀ k ∈ 1, q, avem:
fk (x) = fk (x0 ) + Tk (x − x0 ) + αk (x)kx − x0 kRp , ∀ x ∈ D,
cu lim αk (x0 ) = αk (x0 ) = 0, ∀ k ∈ 1, q. Prin urmare, se poate spune că fk este diferenţibilă Fréchet ı̂n x0 şi
x→x0
(df ) (x0 ) = Tk , ∀ k ∈ 1, q. În plus, are loc relaţia:
(df ) (x0 ) = T = (T1 , T2 , . . . , Tq ) = ((df1 ) (x0 ), (df2 ) (x0 ), . . . , (dfq ) (x0 )) .
Reciproc, dacă fiecare funcţie fk , k ∈ 1, q este diferenţiabilă Fréchet ı̂n x0 , atunci există Tk ∈ L(Rp ; R),
(fk (x) − fk (x0 ) − Tk (x − x0 ))
∀ k = 1, q şi αk : D → R, cu αk (x) = , ∀ x ∈ D \ {x0 }, αk (x0 ) = 0 şi α(x) =
kx − x0 kRp
(α1 (x), α2 (x), . . . , αq (x)). Aşadar, f este diferenţiabilă Fréchet ı̂n x0 , cu (df ) (x0 ) = T . J

Propoziţia 10.18 Dacă D este o mulţime nevidă şi deschisă din Rp , x0 ∈ D, iar f : D → Rq o funcţie
diferenţiabilă Fréchet ı̂n x0 , atunci f este continuă (global) ı̂n x0 .

Demonstraţie: Într-adevăr, dacă f : D → Rq este Fréchet-diferenţiabilă ı̂n x0 , atunci există T ∈ L(Rp ; Rq )

şi α : D → Rq , continuă şi nulă ı̂n x0 , astfel ı̂ncât f (x) = f (x0 ) + T (x − x0 ) + α(x)kx − x0 kRp , ∀ x ∈ D.
Ţinând seama de faptul că lim T (x − x0 ) = 0Rq şi lim α(x)kx − x0 k = 0Rq , deducem clar că lim f (x) există
x→x0 x→x0 x→x0
şi este egală cu f (x0 ), ceea ce ı̂nseamnă că f este continuă ı̂n x0 . J
Observaţie: Reciproca propoziţiei 10.18 nu este adevărată.
Teorema 10.19 (Legătura dintre diferenţiala Fréchet şi diferenţiala Gâteaux) Fie D ⊆ Rp o mulţime
nevidă şi deschisă, x0 ∈ D şi f : D → Rq .
Dacă f este Fréchet-diferenţiabilă ı̂n x0 , atunci f este derivabilă Gâteaux ı̂n x0 şi are loc relaţia:
f 0 (x0 ; v) = ((df ) (x0 )) (v), ∀ v ∈ Rp .
(Altfel spus, există f 0 (x0 ) şi f 0 (x0 ) = (df ) (x0 )).

9
 MATEMATICĂ - ANUL I

Demonstraţie: Deoarece f este Fréchet-diferenţiabilă ı̂n x0 , având diferenţiala (df ) (x0 ), rezultă că există
α : D → Rq , continuă şi nulă ı̂n x0 , astfel ı̂ncât f (x) = f (x0 ) + ((df ) (x0 )) (x − x0 ) + α(x)kx − x0 kRp , ∀ x ∈ D.
Atunci:
f (x0 + tu) − f (x0 ) ((df ) (x0 )) (tu) + α(x0 + tu)ktukRp |t|
= = ((df ) (x0 )) (u) + α(x0 + tu) ,
t t t
pentru orice t ∈ R∗ , |t| < r, u ∈ Rp , kukRp = 1.
f (x0 + tu) − f (x0 )
Prin urmare, există lim = ((df ) (x0 )) (u). De aici, mai departe, avem:
t→0 t
     
0 0 v 0 v v
f (x0 ; v) = f x0 ; kvkRp = kvkRp · f x0 ; = kvkRp · ((df ) (x0 )) = ((df ) (x0 )) (v)
kvkRp kvkRp kvkRp
pentru orice v ∈ Rp \ {0Rp }. Dar cum şi f 0 (x0 ; 0Rp ) = 0Rq = ((df ) (x0 )) (0Rp ), putem conchide că există
f 0 (x0 ; v) ∈ Rq (deci f este diferenţiabilă Gâteaux ı̂n x0 ) iar f 0 (x0 ; v) = ((df ) (x0 )) (v), ∀ v ∈ Rp . Altfel spus,
există f 0 (x0 ), deci f este derivabilă Gâteaux ı̂n x0 şi f 0 (x0 ) = (df ) (x0 ). J
∂f ∂f
Observaţii: Pe baza acestei teoreme şi a faptului că f 0 (x0 ; ek ) = (x0 ), putem spune că (x0 ) =
∂xk ∂xk
p
X
((df ) (x0 )) (ek ), ∀ k ∈ 1, p. Astfel, pentru orice v = (v1 , v2 , . . . , vp ) = vk ek , avem
k=1

p p p
!
X X X ∂f
((df ) (x0 )) (v) = ((df ) (x0 )) vk ek = vk ((df ) (x0 )) (ek ) = vk (x0 ) = h(∇f ) (x0 ), vie ,
∂xk
k=1 k=1 k=1
p
când f : D ⊆ R → R este diferenţiabilă Fréchet ı̂n x0 ∈ D.
În cazul unei funcţii vectoriale f : D ⊆ Rp → Rq , am avea
 
 
∂fi
((df ) (x0 )) (v) = (Jf ((x0 )) (v) =  (x0 ) (v), ∀ v ∈ Rp ,
∂xk 1≤i≤q
1≤k≤p

ori de câte ori D este o mulţime deschisă, iar f este Fréchet-diferenţiabilă ı̂n x0 ∈ D.
Aşadar, ı̂n raport cu perechea de baze canonice din Rp şi respectiv Rq , matricea asociată aplicaţiei liniare
(df ) (x0 ) : Rp → Rq este tocmai Jacobiana Jf (x0 ).
Dacă, ı̂n continuare, ţinem seama de faptul că aplicaţiile de proiecţie prk : D → R, definite prin prk (x) = xk ,
∀ k ∈ 1, p, ∀ x = (x1 , x2 , . . . , xp ), sunt liniare şi deci, diferenţiabile Fréchet pe D, cu d(prk ) = prk , ∀ k ∈ 1, p,
atunci, ori de câte ori funcţia f : D → R este diferenţiabilă Fréchet ı̂n x0 ∈ D, avem:

p p p
! !
X ∂f X ∂f X ∂f
((df ) (x0 )) (v) = (x0 )prk (v) = (x0 )prk (v) = (x0 )d(prk ) (v), ∀ v ∈ Rp .
∂xk ∂xk ∂xk
k=1 k=1 k=1

Cum prk (x) = xk , diferenţiala d(prk ), care este independentă de punctul ı̂n care o calculăm, se notează, prin
convenţie, cu dxk , ∀ k = 1, p. Astfel găsim formula de calcul următoare:
p
X ∂f
(df ) (x0 ) = (x0 )dxk .
∂xk
k=1

Făcând uz de vectorul dx = (dx1 , dx2 , . . . dxp ), se poate scrie

(df ) (x0 ) = h(∇f ) (x0 ), dxie ,

ori de câte ori funcţia f : D ⊆ Rp → R este diferenţiabilă Fréchet ı̂n x0 ∈ D.

Analog, pentru o funcţie f : D ⊆ Rp → Rq care este Fréchet-diferenţiabilă ı̂n x0 ∈ D, deducem că are loc
formula:
(df ) (x0 ) = (Jf (x0 )) (dx).

10
 MATEMATICĂ - ANUL I

Teorema 10.20 Fie D ⊆ Rp o mulţime deschisă şi nevidă, x0 ∈ D şi f : D → Rq . Dacă f este derivabilă
Gâteaux pe o vecinătate W a punctului x0 , de forma {u = x0 + tv | t ∈ [0, 1], v ∈ Rp }, iar derivata Gâteaux
f 0 (·) este continuă ı̂n x0 , atunci f este diferenţiabilă Fréchet ı̂n x0 şi (df ) (x0 ) = f 0 (x0 ).
Acest rezultat, reformulat la nivelul derivatelor parţiale de ordinul ı̂ntâi ale componentelor lui f (ı̂n raport
cu componentele argumentului vectorial x), constituie următorul criteriu de Fréchet-diferenţiabilitate:
”Dacă f : D ⊆ Rp → Rq , cu D mulţime nevidă şi deschisă, este derivabilă parţial, de ordinul I, pe o
∂f
vecinătate W a punctului x0 ∈ D (cu W ⊆ D), iar derivatele parţiale ∂xkj (ale componentelor lui f ) sunt
continue ı̂n x0 , atunci f este diferenţiabilă Fréchet ı̂n x0 şi matricea asociată aplicaţiei liniare (df ) (x0 ) este
chiar Jacobiana lui f ı̂n x0 , adică Jf (x0 ).”
Mai mult, dacă f ∈ C 1 (D),
e unde ∅ 6= D e ⊆ D ⊆ Rp , atunci f este Fréchet-diferenţiabilă pe D. e De aceea,
funcţiilor din C 1 (D)
e li se mai spune continuu-diferenţiabile (pe D). e

Propoziţia 10.21 (Reguli de calcul cu diferenţiale Fréchet)

Fie D o mulţime deschisă şi nevidă din Rp , iar x0 un punct din D.
i) Dacă f şi g : D → Rq sunt Fréchet-diferenţiabile ı̂n x0 , iar λ şi µ ∈ R, atunci funcţia λf + µg : D → Rq
este diferenţiabilă Fréchet ı̂n x0 şi are loc formula
(d (λf + µg)) (x0 ) = λ (df ) (x0 ) + µ (dg) (x0 ).

ii) Dacă f : D → R şi g : D → Rq sunt diferenţiabile Fréchet ı̂n x0 , atunci funcţia f · g : D → Rq este
Fréchet-diferenţiabilă ı̂n x0 şi are loc relaţia:

(d (f · g)) (x0 ) = g(x0 ) · (df ) (x0 ) + f (x0 ) · (dg) (x0 ).

f
iii) Dacă f : D → Rq şi g : D → R∗ sunt diferenţiabile Fréchet ı̂n x0 , atunci funcţia : D → Rq este
g
diferenţiabilă Fréchet ı̂n x0 şi are loc egalitatea:
  
f 1 1
d (x0 ) = (df ) (x0 ) − 2 f (x0 ) (dg) (x0 ).
g g(x0 ) g (x0 )

iv) (regula ”lanţului”) Dacă Ω este o mulţime deschisă şi nevidă din Rq , funcţia f : D → Ω este Fréchet-
diferenţiabilă ı̂n x0 , iar g : Ω → Rm este Fréchet-diferenţiabilă ı̂n f (x0 ), atunci g ◦ f : D → Rm este
diferenţiabilă Fréchet ı̂n x0 şi are loc formula:
(d (g ◦ f )) (x0 ) = (dg) (f (x0 )) ◦ (df ) (x0 ).

Observaţie: La nivelul matricilor Jacobiene, regula ”lanţului” se redă prin relaţia

Jg◦f (x0 ) = Jg (f (x0 )) · Jf (x0 ),
care, la rândul ei, la nivelul elementelor acestor matrici, adică la nivelul derivatelor parţiale ale componentelor
lui h = g ◦ f , g şi f , se prezintă astfel:
q
∂hi X ∂gi ∂fk
(x0 ) = (f (x0 )) · (x0 ), ∀ i = 1, m, j = 1, p.
∂xj ∂yk ∂xj
k=1

În situaţia ı̂n care m = p = q ≥ 2, matricile implicate sunt pătratice şi, prin considerarea determinanţilor
lor, avem relaţia:
det (Jg◦f (x0 )) = det (Jg (f (x0 ))) · det (Jf (x0 )) .
Altfel spus, avem:
D(h1 , h2 , . . . , hp ) D(g1 , g2 , . . . , gp ) D(f1 , f2 , . . . , fp )
(x0 ) = (f (x0 )) · (x0 ).
D(x1 , x2 , . . . , xp ) D(y1 , y2 , . . . , yp ) D(x1 , x2 , . . . , xp )
Când f ∈ C 1 (D; E), unde D ⊆ Rp şi E ⊆ Rp sunt mulţimi deschise şi nevide, atunci, dacă f este şi bijectivă,
există f −1 ∈ C 1 (E; D) şi Jf −1 (f (x0 )) = Jf−1 (x0 ).

11
 MATEMATICĂ - ANUL I

Derivate şi diferenţiale de ordin superior

Mai ı̂ntâi, ı̂n cazul unei funcţii reale scalar-scalare f : D ⊆ R → R, fie D1 6= ∅ acea submulţime de puncte din
D ı̂n care f este derivabilă (ordinar, de ordinul I). Cu alte cuvinte, se poate vorbi despre derivata f 0 : D1 → R.
0
Dacă aceasta, la rândul ei, este derivabilă ı̂ntr-un punct x0 din D1 ∩ D10 , atunci elementul (f 0 ) (x0 ) se notează
00 00
cu f (x0 ) şi se numeşte derivata a doua a lui f ı̂n x0 , fiind din R. Când f (x) există şi este finită, pentru
orice x ∈ D2 ⊆ D1 , atunci spunem că f este de două ori derivabilă pe D2 , iar funcţia x ∈ D2 7−→ f 00 (x) ∈ R se
numeşte derivata a doua a lui f .
Prin recurenţă, spunem că f este derivabilă de n-ori (n ∈ N∗ ) ı̂n x0 ∈ D e ⊆ D dacă f (n−1) este derivabilă o
 0
dată ı̂n punctul x0 şi f (n) (x0 ), adică f (n−1) (x0 ), se numeşte derivata de ordinul n a funcţiei f ı̂n x0 . La nivel
de funcţii, f (n) reprezintă derivata de ordinul ı̂ntâi a derivatei de ordinul (n − 1) a lui f . În mod asemănător se
introduc şi derivatele laterale de ordin superior ale unei funcţii f : D ⊆ R → R ı̂ntr-un punct x0 ∈ D.
Tot recursiv, se pot defini şi noţiunile de diferenţială Gâteaux, derivată parţială, gradient şi diferenţială
Fréchet de ordin superior pentru funcţii reale de argument vectorial.
Astfel, ı̂n ceea ce priveşte derivatele parţiale, putem defini, prin recurenţă, derivate parţiale de un ordin
oarecare l ∈ N∗ , plecând de la derivatele parţiale de ordinul l − 1. Dacă, pentru o funcţie f : D ⊆ Rp → Rq ,
∂ l−1 f
există derivata , pe o vecinătate a punctului x0 ∈ D, şi această funcţie admite derivată parţială
∂xi2 ∂xi3 . . . ∂xil
(de ordinul ı̂ntâi), ı̂n raport cu xi1 ı̂n x0 , unde i1 , i2 , . . . , il sunt elemente ale mulţimii {1, 2, . . . , p}, atunci:

∂ l−1 f
 
∂
∂lf ∂xi2 ∂xi3 . . . ∂xil
(x0 ) = (x0 ).
∂xi1 ∂xi2 ∂xi3 . . . ∂xil ∂xi1

În general, cum indicii i1 , i2 , . . . , il se pot repeta, se preferă exprimarea

∂ |α| f
(Dα f ) (x0 ) = (x0 ), unde |α| = α1 + α2 + · · · + αp , αk ∈ N∗ , k = 1, p,
∂ α1 x α
1 ∂ 2 x2 . . . ∂ α p xp
α = (α1 , α2 , . . . , αp ) numindu-se multi-indice p-dimensional. Dacă cel puţin două dintre componentele lui α
sunt nenule, atunci derivata parţială ı̂n cauză se numeşte mixtă.
În cazul ı̂n care |α| = 2, derivatele mixte care pot exista sunt egale, ı̂n condiţiile teoremei lui Schwartz sau
ale teoremei lui Young, teoreme ale căror enunţuri (fără demonstraţie) le dăm aici, ı̂n continuare.

Teorema 10.22 (Criteriul lui Schwartz) Fie D ⊆ Rp o mulţime deschisă şi fie f : D → R. Dacă există şi
∂2f ∂2f
sunt finite derivatele parţiale mixte şi pe o vecinătate a lui x0 ∈ D, iar acestea sunt continue
∂xi ∂xj ∂xj ∂xi
∂2f ∂2f
ı̂n x0 , atunci (x0 ) = (x0 ).
∂xi ∂xj ∂xj ∂xi
Teorema 10.23 (Young) Dacă toate derivatele parţiale de ordinul ı̂ntâi ale unei funcţii f : D ⊆ Rp → R
există pe o vecinătate a unui punct x0 , interior unei mulţimi nevide D e ⊆ D şi aceste derivate sunt diferenţiabile
∂2f ∂2f
Fréchet ı̂n x0 , atunci (x0 ) şi (x0 ) există şi coincid.
∂xi ∂xj ∂xj ∂xi
Mai general, dacă o funcţie f : D ⊆ Rp → R admite derivate parţiale până la ordinul n ∈ N∗ , n ≥ 2, continue
pe mulţimea nevidă şi deschisă D, atunci
∂pf ∂pf
(x0 ) = (x0 ),
∂xi1 ∂xi2 . . . ∂xip ∂xj1 ∂xj2 . . . ∂xjp

oricare ar fi p ∈ N∗ , p ≤ n, x0 ∈ D şi (j1 , j2 , . . . , jp ) obţinut prin permutarea lui (i1 , i2 , . . . , ip ).

Definiţia 10.24 Fie D o mulţime deschisă şi nevidă din Rp şi f : D → R. Spunem că f este de clasă C m pe
D (m ≥ 2) dacă f este derivabilă parţial de ordinul m (ı̂n raport cu toate variabilele) pe D şi toate derivatele
parţiale de ordin m sunt continue pe D. Mulţimea tuturor funcţiilor de clasă C m pe D se notează cu C m (D).

12
 MATEMATICĂ - ANUL I

Definind C ∞ (D) ca fiind mulţimea funcţiilor indefinit derivabile parţial pe D, adică mulţimea funcţiilor
de clasă C m (D), ∀ m ∈ N∗ , vedem că are loc relaţia:
C ∞ (D) ⊂ . . . ⊂ C m (D) ⊂ C m−1 (D) ⊂ . . . C 1 (D) ⊂ C 0 (D).
În ceea ce priveşte diferenţiabilitatea Fréchet de ordin superior a unei funcţii f : D ⊆ Rp → Rq , are loc
următoarea definiţie.
Definiţia 10.25 Fie D ⊆ Rp o mulţime nevidă şi deschisă, iar f : D → R o funcţie.
a) Spunem că f este de m ori (m ∈ N∗ , m ≥ 2) diferenţiabilă Fréchet ı̂ntr-un punct x0 ∈ D dacă
f este derivabilă parţial de (m − 1) ori ı̂ntr-o vecinătate V ⊆ D a lui x0 şi toate derivatele parţiale de
ordinul (m − 1) ale lui f sunt diferenţiabile Fréchet, de ordinul ı̂ntâi, ı̂n x0 .
e ⊆ D dacă f este de m ori Fréchet diferenţiabilă
b) Spunem că f este de m ori diferenţiabilă Fréchet pe D
ı̂n orice punct x ∈ D̃.
c) Numim diferenţială Fréchet de ordinul m a funcţiei f ı̂n x0 ∈ D, aplicaţia (dm f ) (x0 ) : Rp → R
definită prin
 <m>
m ∂f ∂f ∂f
((d f ) (x0 )) (u) = u1 (x0 ) + u2 (x0 ) + · · · + up (x0 ) , ∀ u ∈ Rp ,
∂x1 ∂x2 ∂xp
unde expresia din membrul secund ı̂nseamnă că paranteza se ridică, formal, la puterea simbolică m, după
formula polinomială a lui Newton.
De exemplu, pentru m = 2, avem:
X ∂2f
d2 f (x0 ) (u) = ui uj , ∀ u = (u1 , u2 , . . . , up ) ∈ Rp .



∂xi ∂xj
16i,j6p

Teorema 10.26 (Formula lui Taylor) Fie D ⊆ Rp o mulţime deschisă, f : D → R o funcţie de (m + 1) ori
diferenţiabilă Fréchet pe D, x0 ∈ D şi Bde (x0 ; r) o bilă deschisă inclusă ı̂n D.
Atunci, ∀ x ∈ Bde (x0 ; r), există un punct ξ, aparţinând segmentului cu extremităţile x0 şi x, astfel ı̂ncât:
1 1 2

f (x) = f (x0 ) + (df ) (x0 )(x − x0 ) + d f (x0 )(x − x0 ) + · · · +
1! 2!
1 1
(dm f ) (x0 )(x − x0 ) + dm+1 f (ξ)(x − x0 ).


+
m! (m + 1)!

Demonstraţie: Considerând un versor oarecare v ∈ Rp şi t ∈ (−r, r), se defineşte ϕ : (−r, r) → R, prin
ϕ(t) = f (x0 + tv). Cum f este de (m + 1)-diferenţiabilă pe D, rezultă că şi ϕ este la fel pe (−r, r). În plus,
vedem că avem  <k>
p
X ∂f
ϕ(k) (t) =  vj (x0 + tv) , ∀ k = 1, m + 1.
j=1
∂xj

x − x0
De aici, pentru v = , cu t ∈ (−r, r) \ {0}, găsim:
t
tk ϕ(k) (0) = dk f (x0 )(x − x0 ), ∀ k = 1, m.

Pe de altă parte, are loc egalitatea

t 0 tm (m) tm+1
ϕ(t) = ϕ(0) + ϕ (0) + · · · + ϕ (0) + ϕ(m+1) (τ ),
1! m! (m + 1)!
unde τ = λt, cu λ ∈ (0, 1), ∀ t ∈ (−r, r).

Astfel, ı̂ntrucât tm+1 ϕ(m+1) (τ ) = d(m+1) f (ξ)(x − x0 ), cu ξ = x0 + τ v , deducem că este adevărată formula
din enunţ. J
Dacă vom considera ı̂n Teorema 10.26, p = 1, obţinem următorul rezultat:

13
 MATEMATICĂ - ANUL I

Teorema 10.27 (Formula lui Taylor pentru cazul funcţiilor reale scalar-scalare) Fie D ⊆ R o mulţime
deschisă, x0 ∈ D şi fie f : D → R o funcţie de (m + 1) ori derivabilă pe D. Atunci, ∀ x ∈ D, x 6= x0 , există un
punct ξ ∈ (x0 , x) sau ξ ∈ (x, x0 ), astfel ı̂ncât:
f 0 (x0 ) f 00 (x0 ) f (m) (x0 ) f (m+1) (ξ)
f (x) = f (x0 ) + (x − x0 ) + (x − x0 )2 + · · · + (x − x0 )m + (x − x0 )m+1 .
1! 2! m! (m + 1)!
Mai mult, considerând x0 = 0, vom obţine formula lui MacLaurin.
Teorema 10.28 (Formula lui MacLaurin) Fie D ⊆ R o mulţime deschisă, 0 ∈ D şi fie f : D → R o funcţie
de (m + 1) ori derivabilă pe D. Atunci, ∀ x ∈ D, x 6= 0, există un punct ξ ∈ (0, x) sau ξ ∈ (x, 0), astfel ı̂ncât:
f 0 (0) f 00 (0) 2 f (m) (0) m f (m+1) (ξ) m+1
f (x) = f (0) + x+ x + ··· + x + x .
1! 2! m! (m + 1)!
Exemple: Cum ı̂n formula lui MacLaurin avem ξ ∈ (0, x) sau ξ ∈ (x, 0), putem considera ξ ı̂n forma ξ = θx,
θ ∈ (0, 1). Astfel vom obţine următoarele dezvoltări :
1) Fie f : R → R, f (x) = ex . Cum funcţia f este de clasă C ∞ , rezultă pe baza Teoremei 10.28 că pentru
orice x ∈ R, există θ ∈ (0, 1), astfel ı̂ncât
x x2 xm xm+1 θx
ex = 1 + + + ··· + + e .
1! 2! m! (m + 1)!

2) Fie f : R → R, f (x) = sin(x). Cum f este de clasă C ∞ , rezultă că pentru orice x ∈ R, există θ ∈ (0, 1)
astfel ı̂ncât
x3 x5 x2m−1 x2m
sin(x) = x − + + · · · + (−1)m−1 + (−1)m sin(θx).
3! 5! (2m − 1)! (2m)!
Analog, pentru funcţia f (x) = cos(x) obţinem următoarea dezvoltare ı̂n serie MacLaurin
x2 x4 x2m x2m+1
cos(x) = 1 − + + · · · + (−1)m + (−1)m+1 cos(θx).
2! 4! (2m)! (2m + 1)!

3) Fie f : (−1, ∞) → R, f (x) = ln(1 + x). Atunci, pentru orice x ∈ (−1, ∞), are loc dezvoltarea:
x x2 x3 xm xm+1 1
ln(1 + x) = − + + · · · + (−1)m−1 + (−1)m
1 2 3 m m + 1 (1 + θx)m+1

4) Pentru funcţia f : (−1, 1) → R, f (x) = (1 + x)α , avem următoarea dezvoltare ı̂n serie MacLaurin
α α(α − 1) 2 α(α − 1) . . . (α − m + 1) m α(α − 1) . . . (α − m + 2) m+1
(1+x)α = 1+ + x +· · ·+ x + x (1+θx)α−m−1
1! 2! m! (m + 1)!
Dacă α = m ∈ N∗ , atunci f (m+1) (0) = 0. Aşadar, formula lui MacLaurin coincide ı̂n acest caz cu formula
binomului lui Newton:
(1 + x)m = 1 + Cm 1 2
x + Cm m m
+ · · · + Cm x .
Bibliografie recomandată

1. F. Iacob - Matematică pentru anul II - ID, seria 2004-2005.

2. Anca Precupanu - Bazele analizei matematice (cap. 11), Editura Polirom, Iaşi, 1998.
3. Rodica Luca-Tudorache - Analiză matematică. Calcul diferenţial (cap. 5 şi 6), Editura Tehnopress, Iaşi,
2005
4. E. Popescu - Analiză matematică. Calcul diferenţial (cap. 6 şi 7), Editura Matrix Rom, Bucureşti, 2006.
5. Rodica Mihaela Dăneţ, Florica Voicu, S. D. Niţă, Iuliana Popescu, M. V. Popescu - Curs modern de
analiză matematică, Editura ”Fair Partners”, Bucureşti, 2010.
6. Ecaterina Cioară, M. Postolache - Capitole de analiză matematică, Editura ”Fair Partners”, Bucureşti,
2010.
7. David B. Massey - Worldwide Multivariable Calculus, Worldwide Center of Mathematics, LLC, 2015.
8. D. Guichard & al. - Single and Multivariable Calculus, Creative Commons, San Francisco, 2016.

14