Capitolul VII: Calcul integral Lector dr.

Simona Romaniuc

Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia mediului

Elemente de algebră liniară şi analiză matematică, Semestrul I
Lector. dr. Simona Romaniuc

CURS IX
Calcul integral
Integrala definită
Fie [a, b] un interval compact (ı̂nchis şi mărginit).

Definiţia 1 1) O familie finită de puncte ∆ = (x0 , x1 , ..., xn ) astfel ı̂ncât

a = x0 < x1 < · · · < xn−1 < xn = b, se numeşte diviziune a intervalului [a, b].
2) Lungimea celui mai mare interval de forma [xi , xi+1 ], i = 0, n − 1 se numeşte norma diviziunii
def
şi se notează cu k∆k = max (xi+1 − xi ).
i=0,n−1
3) Punctele arbitrare ξi ∈ [xi , xi+1 ], i = 0, n − 1 formează un sistem de punte intermediare asociat
diviziunii ∆.
def n−1
P
4) Suma notată prin σ∆ (f ) = f (ξi ) (xi+1 − xi ) se numeşte suma Riemann asociată funcţiei
i=0
f : [a, b] → R corespunzătoare diviziunii ∆ şi a sistemului de punte intermediare {ξi }i=0,n−1 .

Definiţia 2 Spunem că funcţia f : [a, b] → R este
integrabilă Riemann pe [a, b] dacă, oricare ar fi
un şir de diviziuni (∆n )n∈N , ∆n = xn0 , xn1 , ..., xnkn cu norma k∆n k −→ 0, pentru n → ∞, oricare ar fi
 
sistemul de puncte intermediare ξin ∈ xni , xni+1 , i = 0, kn − 1, şirul sumelor Riemann (σ∆n (f ))n∈N este
un şir convergent.
Rb
Numărul lim σ∆n (f ) din acestă definiţie se va nota cu a f (x) dx şi se numeşte integrala definită
n→∞
Riemann a funcţiei f pe [a, b].

Remarca 3 Integrala definită a unei funcţii pozitive de o singură variabilă reprezintă aria suprafeţei
dintre graficul funcţiei şi axa orizontală.
Are loc următorul rezultat

Teorema 4 Orice funcţie continuă pe [a, b] este integrabilă pe [a, b].

Teorema 5 Orice funcţie integrabilă pe [a, b] este mărginită pe [a, b].

Propoziţia 6 (proprietatea de liniaritate) Dacă f, g sunt integrabile pe [a, b] şi α, β ∈ R atunci

funcţia αf + βg este integrabilă pe [a, b] şi are loc
Z b Z b Z b
(αf (x) + βg (x)) dx = α f (x) dx + β g (x) dx.
a a a

Propoziţia 7 (proprietatea de aditivitate) Dacă f este integrabilă pe [a, b] atunci oricare ar fi punc-
tul c ∈ [a, b] avem
Z c Z b Z b
f (x) dx + f (x) dx = f (x) dx.
a c a

Propoziţia 8 (proprietatea de monotonie) Dacă f, g sunt integrabile pe [a, b] şi dacă f ≤ g pe [a, b]
atunci Z b Z b
f (x) dx ≤ g (x) dx.
a a

1
Capitolul VII: Calcul integral Lector dr. Simona Romaniuc

Propoziţia 9 (proprietatea de ereditate) Dacă f este integrabilă pe intervalele [a, c] şi [c, b] atunci f
este integrabilă pe [a, b].

Integrala nedefinită. Primitive

Fie f o funcţie integrabilă pe [a, b] şi c ∈ [a, b] .

Definiţia 10 Funcţia F : [a, b] → R, dată de

Z x
F (x) = f (t) dt
c

se numeşte integrala nedefinită a funcţiei f .

Teorema 11 (continuitatea
Z x integralei nedefinite) Fie f o funcţie integrabilă pe [a, b]. Funcţia F :
[a, b] → R, F (x) = f (t) dt este continuă pe [a, b].
a

Demonstraţie. Fie x0 ∈ (a, b) un punct arbitrar. Funcţia f este mărginită pe [a, b] (deoarece este
integrabilă pe [a, b]) adică |f (x)| ≤ M , ∀ x ∈ [a, b]. Avem că
Z x Z x0 Z x
F (x) − F (x0 ) = f (t) dt − f (t) dt = f (t) dt
a a x0

deci Z x  Z x  Z x 
     
|F (x) − F (x0 )| =  f (t) dt ≤  |f (t)| dt ≤  M dt = M |x − x0 |
x0 x0 x0

De aici avem continuitatea lui F ı̂n x0

lim F (x) = F (x0 ) .

x7→x0

Teorema 12 (derivabilitatea
Z x integralei nedefinite) Fie f o funcţie continuă pe [a, b]. Funcţia F :
0
[a, b] → R, F (x) = f (t) dt este derivabilă pe (a, b) şi F (x) = f (x).
a

Demonstraţie. Demonstraţie: Fie x0 ∈ (a, b) un punct arbitrar. Avem

Z x Z x0 Z x
F (x) − F (x0 ) = f (t) dt − f (t) dt = f (t) dt , ∀ x ∈ (a, b) , x 6= x0
a a x0

Cum f este continuă, conform unei teoreme de medie rezultă că ∃ ξ ı̂ntre x0 şi x a.ı̂.
Z x
f (t) dt = f (ξ) (x − x0 )
x0

care ı̂nlocuită ı̂n relaţia de mai sus conduce la

F (x) − F (x0 )
= f (ξ) .
x − x0
Cum f e continuă, trecând la limită obţin
F (x) − F (x0 )
lim = lim f (ξ) = f (x0 )
x7→x0 x − x0 x7→x0

(dacă ξ este ı̂ntre x0 şi x şi dacă x → x0 atunci ξ → x0 ).

F (x) − F (x0 ) 0
Deci există lim = f (x0 ) ⇔ F (x0 ) = f (x0 ).
x→x0 x − x0

2
Capitolul VII: Calcul integral Lector dr. Simona Romaniuc

Definiţia 13 Se numeşte primitivă a funcţiei f pe [a, b] o funcţie F cu proprietatea că este derivabilă
0
pe [a, b] şi are loc F (x) = f (x) , ∀ x ∈ [a, b].

Remarca 14 Dacă f admite primitiva F atunci orice altă primitivă este de forma F + C , C ∈ R

Teorema 15 (formula lui Leibniz-Newton) Fie f o funcţie integrabilă şi care admite primitive pe
[a, b]. Atunci are loc
Z b
b
f (x) dx = F (x)|a = F (b) − F (a)
a

oricare ar fi F o primitivă a lui f .

Demonstraţie. Fie F o primitivă a lui f . Fie ∆n un şir de diviziuni ale lui [a, b] cu norma ||∆n || → 0.
Conform teoremei creşterilor finite a lui Lagrange avem că există ξi ∈ [xi , xi+1 ] a.ı̂.
0
F (xi+1 ) − F (xi ) = F (ξi ) (xi+1 − xi ) = f (ξi ) (xi+1 − xi ) , i = 0, n − 1.

Deci suma Riemann asociată diviziunii d cu s.p.i. date de Teorema lui Lagrange este
n−1
X n−1
X
σdn = f (ξi ) (xi+1 − xi ) = (F (xi+1 ) − F (xi )) = F (b) − F (a) .
i=0 i=0

Deci şirul sumelor Riemann este constant deci σdn → [F (b) − F (a)]. Pe de altă parte, f fiind integrabilă,
Rb
avem că σdn → a f (x) dx. Limita fiind unică obţin că
Z b
f (x) dx = F (b) − F (a) .
a

Remarca 16 Dacă f admite primitivaR F atunci mulţimea {F + C, C ∈ R} se numeşte tot integrala

nedefinită a lui f şi se notează cu f (x) dx

Teorema 17 (metoda de integrare prin părţi) Dacă f, g sunt derivabile cu derivatele continue pe
intervalul I, atunci Z Z
0 0
f (x) g (x) dx = f (x) g (x) − f (x) g (x) dx

0 0
Demonstraţie. Din ipoteză avem că funcţiile f (x) g (x) şi f (x) g (x) sunt continue, deci integralele
R 0 R 0 0 0 0
f (x) g (x) dx şi f (x) g (x) dx au sens. Avem (f g) = f g + f g deci
Z  Z
0
0 0

f (x) g (x) + f (x) g (x) dx = (f (x) g (x)) dx = f (x) g (x) + C

deci
Z Z
0 0
f (x) g (x) dx = f (x) g (x) + C − f (x) g (x) dx
Z 
0
= f (x) g (x) − f (x) g (x) dx − C .

Dar Z Z
0 0
f (x) g (x) dx − C = f (x) g (x) dx

deci obţinem concluzia.

3
Capitolul VII: Calcul integral Lector dr. Simona Romaniuc

Propoziţia 18 În aceleaşi condiţii ca mai sus are loc formula de integrare prin părţi pentru inte-
grale definite
Z b Z b
0 b 0
f (x) g (x) dx = f (x) g (x)|a − f (x) g (x) dx
a a

Exemplul 19 Calculaţi, folosind metoda de integrare prin părţi, următoarele integrale:

R√
a) x2 sin x dx, b)
R
x2 + adx , a ∈ R.
 3 0 0
a) Observăm că x2 = x3 şi că sin x = − (cos x) deci plecăm de la funcţia sin

0

x2 sin x dx = − x2 (cos x) dx = − x2 cos x dx − 2x cos x dx =
R R R

0
= −x2 cos x dx + 2 x (sin x) dx = mai aplicăm odată
R


= −x2 cos x dx + 2 x sin x − 1 · sin x dx = −x2 cos x dx + 2x sin x − 2 (− cos x) + C =
R

= −x2 cos x dx + 2x sin x + 2 cos x + C, C ∈ R.

b)
R√ 2
√x +a dx
R
I= x2 + adx = (raţionalizare) = x2 +a
=
2 √
 √ 0
√x √ a
R R
R
= x2 +a
dx + x2 +a
x2 + a dx + a ln x + x2 + a =
dx = x
 √  √ R√

= a ln x + x2 + a + x x2 + a − x2 + adx
 √  √
= a ln x + x2 + a + x x2 + a − I
Deci Z p
1 p 2 a  p 
I= x2 + adx = x x + a + ln x + x2 + a + C , C ∈ R.

2 2

Integrarea funcţiilor raţionale

P (x)
Definiţia 20 Se numeşte funcţie raţională orice funcţie f : I → R, unde I ⊂ R interval şi f (x) = Q(x) ,
adică f (x) se scrie ca raport de funcţii polinomiale cu coeficienţi reali, P (x), Q(x) ∈ R[x].

Teorema 21 Orice functie rationala poate fi scrisa subforma unei sume finite de funcţii rationalesimple,
astfel: Daca descompunerea numitorului in factori ireductibili peste R[x]este

Q(x) = (x − a1 )n1 (x − a2 )n2 . . . (x − ap )np (x2 + b1 x + c1 )m1 (x2 + b2 x + c2 )m2 . . . (x2 + bq x + cq )mq

atunci:
p
P (x) Xh A1k A2k Ank k i
f (x) = = L(x) + + + · · · + +
Q(x) (x − ak )1 (x − ak )2 (x − ak )nk
k=1
q h
X Bk1 x + Ck1 B 2 x + Ck2 B m x + Ckm i
+ + 2 k + ··· + 2 k ,
(x2 + bk x + ck )1 (x + bk x + ck )2 m
(x + bk x + ck ) k
k=1

unde L este o funcţie polinomială cu coeficienţi reali, p, q sunt numere naturalenenule, iar ak , bk , ck , Aik , Bki , Cki
sunt numere reale.

Remarca 22 Paşii ce trebuie urmaţi pentru realizarea descompunerii lui f ı̂n funcţii raţionale simplesunt
următorii:
1) Daca polinomul P are gradul mai mare sau egal cu gradul lui Q, se efectueazaı̂mpărţirea, ı̂n urma
căreia se obţine câtul L şi restul R, astfel ı̂ncâtgrad(R) < grad(Q)şi, deci, din identitatea ı̂mpărţirii cu
rest, anume P = LQ + R, avem: f (x) = P (x)/Q(x) = L(x) + R(x)/Q(x);
2) Se descompune polinomul Q ı̂n factori ireductibili(polinoame cu coeficienţi reali degradul ı̂ntâişi al
doilea), calculând, eventual, rădăcinile reale ale acestuia (cu ordinulde multiplicitate corespunzator);
3) Se aplica teorema de mai sus si, folosindmetoda coeficienţilor nedeterminaţi,secalculeaza coeficienţii

4
Capitolul VII: Calcul integral Lector dr. Simona Romaniuc

4) Realizarea acestei descompuneri permite calculul primitivelor oricărei funcţiiraţionalef (x) = P (x)/Q(x),
integrand succesiv termenii sumei din teorema demai sus.
5) Când numitorul este de gradul doi, adică de forma ax2 + bx + c cu ∆ ≥ 0, el se descompune ı̂n
produs de polinoame de grad 1: a(x − x1 )(x − x2 ), unde x1,2 sunt rădăcinile ecuaţiei ataşate. Astfel avem:
Z Z
1 1 h A B i 1
dx = + = [A ln |x − x1 | + B ln |x − x2 |] + C,
a(x − x1 )(x − x2 ) a x − x1 x − x2 a

unde A şi B sunt constante ce trebuie determinate.

5) Când numitorul este de gradul doi, adică de forma ax2 +bx+c cu ∆ 6= 0, se aduce la forma canonică
b 2 ∆
a(x + 2a ) − 4a şi se obţine:

x+ b
Z Z
1 1 1 1 1 2ax + b
b 2 ∆
dx = b 2 ∆
dx = arctg √ 2a = arctg √ .
a(x + 2a ) − 4a a (x + 2a ) − a −∆ a −∆
4a2 2a

Exerciţiul
R 1 23 Să se calculeze următoarele primitive de funcţii raţionale:
1) ax+b dx;
1
R
2) x2 +2x+1 dx;
1
R
3) x2 +5x+4 dx;
1
R
4) x2 −4x+5 dx;
1
R
5) x2 +4x+3 dx;
R 4
6) x4x−1 dx;