D.

Rusu, Teoria măsurii şi integrala Lebesgue 11 INTEGRALA LEBESGUE

Cursul 10

Observaţia 11.50 Cum am văzut ı̂n Teorema 11.46, orice funcţie integrabilă Riemann pe un interval mărginit
[a, b] este continuă µ-a.p.t.. Prin urmare, funcţiile care nu sunt continue µ-a.p.t. pe [a, b] nu pot fi integrabile Ri-
emann pe acest interval. Vom arăta ı̂n continuare că această proprietate caracterizează integrabilitatea Riemann.
În concluzie, continuitatea µ-a.p.t. stabileşte graniţa” integrabilităţii Riemann.
”
Teorema 11.51 (Teorema lui Lebesgue de caracterizare a integrabilităţii Riemann)
Fie f : [a, b] → R, o funcţie mărginită. Atunci f ∈ R([a, b]) dacă şi numai dacă f este continuă µ-a.p.t.
Demonstraţie. =⇒”:
”
A fost demonstrată ı̂n teorema precedentă.
⇐=”:
”
Presupunem că funcţia f este continuă µ-a.p.t..
Fie un şir de divizări (∆k ) ⊆ D[a, b] astfel ı̂ncât ∆k ⊆ ∆k+1 , ∀k ∈ N şi k∆k k → 0. Pentru fiecare k ∈ N, fie
nk = card(∆k ) şi {Eik | i ∈ 1, nk }, intervalele divizării ∆k . De asemenea, pentru orice i ∈ 1, nk , fie mki = inf f (x)
x∈Eik
şi Mik = sup f (x).
x∈Eik
Fie f şi f , funcţiile asociate şirului (∆k ). Vom demonstra ı̂n continuare că pentru orice x ∈ [a, b] ı̂n care f este
continuă, avem f (x) = f (x).
Fie x ∈ [a, b] aşa ı̂ncât f este continuă ı̂n x. Atunci, pentru un ε > 0, există δ > 0 astfel ı̂ncât
ε
∀y ∈ (x − δ, x + δ) ∩ [a, b], |f (x) − f (y)| < .
4
De aici, ∀y, z ∈ (x − δ, x + δ) ∩ [a, b], obţinem
ε ε ε
|f (y) − f (z)| ≤ |f (y) − f (x)| + |f (x) − f (z)| < + = ,
4 4 2
de unde rezultă
ε
sup f (y) − inf f (y) ≤ .
y∈(x−δ,x+δ)∩[a,b] y∈(x−δ,x+δ)∩[a,b] 2
Cum k∆k k → 0, ∃k0 ∈ N astfel ı̂ncât ∀k ≥ k0 , ∃i ∈ 1, nk aşa ı̂ncât x ∈ Eik ⊆ (x − δ, x + δ), de unde rezultă
ε
f ∆k (x) − f ∆ (x) = Mik − mki ≤ sup f (y) − inf f (y) ≤ .
k
y∈(x−δ,x+δ)∩[a,b] y∈(x−δ,x+δ)∩[a,b] 2
Deci,
ε
f ∆k (x) − f ∆ (x) ≤ , ∀k ≥ k0 ,
2
k

ε
de unde, trecând la limită cu k → ∞, obţinem f (x) − f (x) ≤ < ε. Cum ε > 0 a fost luat arbitrar, rezultă
 2
f (x) = f (x). Prin urmare avem: x ∈ [a, b]| f (x) 6= f (x) ⊆ {x ∈ [a, b]| f este discontinuă ı̂n x}. Deoarece

f este continuă µ-a.p.t., µ({x ∈ [a, b]| f este discontinuă ı̂n x}) = 0 şi atunci µ( x ∈ [a, b]| f (x) 6= f (x) ) = 0,
adică f = f µ-a.p.t.. Deoarece f şi f sunt măsurabile Lebesgue, din Teorema 11.31 obţinem
Z Z
f dµ = f dµ.
[a,b] [a,b]
Z Z
Cum k∆k k → 0, din Propoziţia 11.45(4), f dµ = I şi f dµ = I şi deci avem I = I.
[a,b] [a,b]
Atunci, din Teorema 11.42 rezultă că f ∈ R([a, b]).

Observaţia 11.52 Ţinând seama de teorema de mai sus, funcţii cu o definiţie complicată, dar care sunt continue
µ-a.p.t., vor fi integrabile Riemann. În acest caz, integrala lor Riemann (care este dificil de calculat direct) va fi
determinată calculând integrala Lebesgue.

86
D.Rusu, Teoria măsurii şi integrala Lebesgue 11 INTEGRALA LEBESGUE

Exerciţiul 11.53 Fie funcţia (lui Riemann) f : [0, 1] → R, definită prin


0, dacă x = 0 sau x ∈ [0, 1] \ Q
f (x) = .
1
n , dacă x ∈ [0, 1] ∩ Q, x = m
n , unde m, n ∈ N∗ cu (m, n) = 1
Z 1
Să se arate că f este continuă µ-a.p.t. şi să se calculeze f (x)dx.
0

În continuare vom renunţa la condiţia de mărginire a intervalului de definiţie al funcţiei.

Definiţia 11.54 Fie a ∈ R şi fie o funcţie f : [a, ∞) → R aşa ı̂ncât f ∈ R([a, b]), ∀b ∈ (a, ∞).
Z ∞ Z b Z ∞
1. Vom nota cu f (x)dx limita lim f (x)dx. Dacă există numărul f (x)dx ∈ R, acesta se numeşte
a b→∞ a a
integrala Riemann a funcţiei f pe intervalul [a, ∞). Z ∞
2. Funcţia f se numeşte integrabilă Riemann pe [a, ∞) dacă ∃ f (x)dx ∈ R.
a

Mulţimea funcţiilor integrabile Riemann pe [a, ∞) se notează cu R([a, ∞)).

Observaţia 11.55 Dacă |f | ∈ R([a, ∞)), atunci f ∈ R([a, ∞)).

Observaţia 11.56 Dacă f ∈ R([a, b]), ∀b ∈ (a, ∞), atunci f este măsurabilă Lebesgue pe [a, ∞).
Într-adevăr, cum pentru orice n ∈ N cu n > a, f ∈ R([a, n]), rezultă că f este continuă µ-a.p.t. pe [a, n] şi deci
este măsurabilă Lebesgue pe [a, n]. Atunci, pentru orice D ∈ τ0 , f −1 (D) ∩ [a, n] ∈ M[a,n] ⊆ M. În consecinţă,
[ [ [
(f −1 (D) ∩ [a, n]) ∈ M şi cum [a, ∞) = [a, n], rezultă f −1 (D) = (f −1 (D) ∩ [a, n]) ∈ M[a,∞) .
n>a n>a n>a

Teorema 11.57 Fie a ∈ R şi fie o funcţie f : [a, ∞) → [0, ∞) aşa ı̂ncât f ∈ R([a, b]), ∀b ∈ (a, ∞). Atunci
Z ∞ Z
∃ f (x) dx = f dµ.
a [a,∞)

Demonstraţie. Cum am văzut maiZ sus, f este măsurabilă Lebesgue pe [a, ∞) şi deci, din Corolarul 11.20,
funcţia ν : M[a,∞) → [0, ∞], ν (A) = f dµ, este o măsură.
A
Deoarece ν este continuă pe şiruri ascendente, iar şirul ([a, n])n>a este ascendent cu lim[a, n] = [a, ∞), obţinem
n
Z Z
f dµ = ν([a, ∞)) = ν(lim[a, n]) = lim ν([a, n]) = lim f dµ.
[a,∞) n n→∞ n→∞ [a,n]
Z Z n
Dar f ∈ R([a, n]), ∀n > a şi atunci, din Teorema 11.46 rezultă că f dµ = f (x)dx, ∀n > a. Deci
[a,n] a
Z Z n
f dµ = lim f (x)dx.
[a,∞) n→∞ a
Z b
Pe de altă parte, ı̂ntrucât f este nenegativă, funcţia b → f (x)dx este crescătoare pe (a, ∞) şi atunci
Z b Z ∞ Z n a

∃ lim f (x)dx ∈ [0, ∞]. Deci ∃ f (x)dx = lim f (x)dx. Prin urmare,
b→∞ a a n→∞ a
Z ∞ Z
f (x) dx = f dµ.
a [a,∞)

Corolar 11.58 Fie a ∈ R şi fie o funcţie f : [a, ∞) → [0, ∞) aşa ı̂ncât f ∈ R([a, b]), ∀b ∈ (a, ∞). Atunci
f ∈ L([a, ∞)) ⇔ f ∈ R([a, ∞)).

Teorema 11.59 Fie a ∈ R şi fie o funcţie f : [a, ∞) → R aşa ı̂ncât f ∈ R([a, b]), ∀b ∈ (a, ∞). Dacă funcţia f
are integrală Lebesgue pe [a, ∞), atunci
Z ∞ Z
∃ f (x) dx = f dµ.
a [a,∞)

În plus, f ∈ L([a, ∞)) ⇔ |f | ∈ R([a, ∞)).

87
D.Rusu, Teoria măsurii şi integrala Lebesgue 12 SPAŢII LP

Demonstraţie. Fie f + şi f − , partea pozitivă şi partea negativă a funcţiei f .

1 1
Deoarece f + = (|f | + f ), f − = (|f | − f ) şi f ∈ R([a, b]), ∀b ∈ (a, ∞), rezultă că |f |, f + , f − ∈ R([a, b]),
2 2
∀b ∈ (a, ∞). Atunci, din Teorema 11.57 obţinem:
Z ∞ Z Z ∞ Z
∃ f + (x) dx = f + dµ şi ∃ f − (x) dx = f − dµ.
a [a,∞) a [a,∞)

Întrucât f are integrală Lebesgue pe [a, ∞), rezultă:

Z Z Z Z ∞ Z ∞ Z ∞
f dµ = f + dµ − f − dµ = f + (x) dx − f − (x) dx = f (x) dx.
[a,∞) [a,∞) [a,∞) a a a

Pe de altă parte, f ∈ L([a, ∞)) ⇔ |f | ∈ L([a, ∞)) (vezi Teorema 11.26(2)), iar din Corolarul 11.58 obţinem că
|f | ∈ L([a, ∞)) ⇔ |f | ∈ R([a, ∞)). Prin urmare, f ∈ L([a, ∞)) ⇔ |f | ∈ R([a, ∞)).

Observaţia 11.60 Fie a ∈ R şi fie o funcţie f : [a, ∞) → R aşa ı̂ncât f ∈ R([a, b]), ∀b ∈ (a, ∞). Din teorema
anterioară şi Observaţia 11.55 rezultă că f ∈ L([a, ∞)) ⇒ f ∈ R([a, ∞)). Reciproca acestei afirmaţii nu este
ı̂nsă adevărată, cum reiese şi din exemplul următor:

Exerciţiul 11.61 Fie funcţia f : [0, ∞) → R, definită prin

 sin(x)
f (x) = x , dacă x > 0 .
1, dacă x = 0

Să se arate că f ∈ R([0, ∞)), dar f 6∈ L([0, ∞)).

12 Spaţii Lp
În cele ce urmează (X, A, µ) este un spaţiu cu măsură completă. Fie p ∈ [1, ∞).
p
Definiţia 12.1 O funcţie f : X → R se numeşte p-integrabilă dacă este A-măsurabilă şi |f | ∈ L(X).
Mulţimea funcţiilor p-integrabile pe X o vom nota prin Lp (X, A, µ), sau prescurtat cu Lp (X).

Observaţia 12.2 L1 (X) = L(X).

Exemplul 12.3 Considerăm spaţiul cu măsură (N, P(N), µ), unde µ : P(N) → [0, ∞] este definită prin

n, pentru card(A) = n
µ(A) = , ∀A ∈ P(N).
∞, pentru card(A) = ℵ0
∞
X
Cum am văzut ı̂n Exemplul 11.27, L(N, P(N), µ) = {(an ) ⊂ R| |an | < ∞}.
n=0
Fie f : N → R şi notăm f (n) = an , ∀n ∈ N. Atunci
Z Z ∞ Z
X ∞
X Z ∞
X ∞
X
|f |p dµ = S
|f |p dµ = |f (n)|p dµ = |an |p dµ = |an |p µ ({n}) = |an |p
N {n} n=0 {n} n=0 {n} n=0 n=0
n

Z ∞
X
şi deci f ∈ Lp (N) ⇔ |f |p dµ < ∞ ⇔ |an |p < ∞. Prin urmare avem:
N n=0

∞
X
Lp (N, P(N), µ) = {(an ) ⊂ R| |an |p < ∞}.
n=0

Mulţimea Lp (N, P(N), µ) se numeşte spaţiul şirurilor p-sumabile şi se noteaza cu lp .

Teorema 12.4 Lp (X) este un spaţiu liniar real.

88
D.Rusu, Teoria măsurii şi integrala Lebesgue 12 SPAŢII LP

Demonstraţie. Fie f, g ∈ Lp (X). Cum f şi g sunt A-măsurabile, f + g este A-măsurabilă.

Deoarece
p p p p p p p
|f + g| ≤ (|f | + |g|) ≤ [2 max (|f | , |g|)] = 2p max (|f | , |g| ) ≤ 2p (|f | + |g| )
p p p p p
şi |f | , |g| ∈ L(X), rezultă 2p (|f | + |g| ) ∈ L(X) şi deci |f + g| ∈ L(X). Prin urmare f + g ∈ Lp (X).
p p p
De asemenea, dacă α ∈ R, αf este A-măsurabilă şi cum |αf | = |α| |f | ∈ L(X), rezultă αf ∈ Lp (X).
Deci Lp (X) este un spaţiu liniar real.

În continuare vom ı̂nzestra acest spaţiu cu o seminormă. Pentru aceasta vom demonstra mai ı̂ntâi câteva inega-
lităţi, cu scopul final de a demonstra inegalitatea triunghiulară.
1 1
Definiţia 12.5 Două numere p, q > 1 se numesc conjugate algebric dacă + = 1. În acest caz, p se numeşte
p q
conjugatul algebric al lui q, iar q se numeşte conjugatul algebric al lui p.

Lema 12.6 (inegalitatea lui Young) Fie p, q > 1, două numere conjugate algebric. Atunci, oricare ar fi
a, b ∈ [0, ∞], are loc inegalitatea:
ap bq
ab ≤ + .
p q
Demonstraţie. Fie a, b ∈ [0, ∞]. Dacă ab = 0, inegalitatea este evidentă. Presupunem deci că a > 0 şi b > 0.
ap bq ap bq
Dacă + = ∞, inegalitatea este evidentă. Presupunem că + < ∞. Atunci a < ∞ şi b < ∞.
p q p q
Definim funcţiile
f : [0, ∞) → [0, ∞), f (x) = xp−1 , ∀x ∈ [0, ∞),
1
g : [0, ∞) → [0, ∞), g(y) = y p−1 , ∀y ∈ [0, ∞).

Întrucât g este inversa funcţiei f , aceasta, raportată la axa Oy, va avea acelaşi grafic cu f (fie acesta Gf ).
Considerăm punctele A(a, 0), B(0, b),Z M (a, b) şi P (a, f (a)). Aria domeniului delimitat de axa Ox, dreptele x = 0
a
ap
şi x = a şi de graficul Gf este A1 = f (x)dx = , iar aria domeniului delimitat de axa Oy, dreptele y = 0 şi
p
Z b0 q
b
y = b şi de graficul Gf este A2 = g(y)dy = .
0 q
Cum observăm din desenul de mai jos, suma celor doua arii este mai mare sau egală cu aria dreptunghiului
OAM B, adică ab. Egalitatea are loc când M = P , adică b = f (a).

Prin urmare avem:

ap bq
+ = A1 + A2 ≥ ab.
p q

Teorema 12.7 (inegalitatea lui Hölder) Fie p, q > 1 conjugate algebric şi fie funcţiile f, g ∈ M (X, A).
Atunci are loc inegalitatea
Z Z  p1 Z  q1
p q
|f g| dµ ≤ |f | dµ |g| dµ .
X X X
Dacă ı̂n plus f ∈ Lp (X) şi g ∈ Lq (X), atunci f g ∈ L(X).

89
D.Rusu, Teoria măsurii şi integrala Lebesgue 12 SPAŢII LP

Z
p p
Demonstraţie. Dacă |f | dµ = 0, atunci |f | = 0 µ-a.p.t., de unde rezultă că f = 0 µ-a.p.t.. Deci f g = 0
Z X Z
q
µ-a.p.t. şi deci |f g| dµ = 0. Prin urmare inegalitatea este adevărată. În mod analog, dacă |g| dµ = 0,
X Z Z X
p q
inegalitatea este adevărată. Presupunem ı̂n continuare că |f | dµ > 0 şi |g| dµ > 0.
X X
Z Z Z  p1 Z  q1
p q p q
Dacă |f | dµ = ∞ sau |g| dµ = ∞, atunci |f | dµ |g| dµ = ∞ şi deci inegalitatea este
X X X X
evidentă. Z Z
p q
Presupunem că |f | dµ < ∞ şi |g| dµ < ∞. Atunci, ı̂n inegalitatea lui Young considerăm
X X

|f | |g|
a = Z  p1 şi b = Z  q1 ,
p q
|f | dµ |g| dµ
X X

de unde obţinem
p q
|f g| |f | |g|
Z  p1 Z  q1 ≤ Z + Z .
p q
p
|f | dµ |g| dµ
q p |f | dµ q |g| dµ
X X
X X

Integrând pe X această inegalitate, rezultă:

Z Z Z
1 1 1 1 1
Z  p1 Z  q1 |f g| dµ ≤ Z |f |
p
dµ + Z q
|g| dµ = + = 1.
p q p q
p
|f | dµ
q
|g| dµ
X p |f | dµ X q |g| dµ X
X X
X X

În consecinţă,
Z Z  p1 Z  q1
p q
|f g| dµ ≤ |f | dµ |g| dµ .
X X X
Z  p1 Z  q1
p q p q
Dacă f ∈ Lp (X) şi g ∈ Lq (X), atunci |f | , |g| ∈ L(X) şi deci |f | dµ |g| dµ < ∞. Din
Z X X

inegalitatea lui Hölder obţinem |f g| dµ < ∞, de unde deducem că f g ∈ L(X).

X

Exemplul 12.8 Fie p, q > 1 conjugate algebric şi fie două şiruri de numere reale (an ) şi (bn ). Considerăm
funcţiile asociate f : N → R, f (n) = an , ∀n ∈ N şi g : N → R, g(n) = bn , ∀n ∈ N. Folosind observaţiile din
Exemplul 12.3, inegalitatea lui Hölder devine

∞ Z Z  p1 Z  q1 ∞
! p1 ∞
! q1
X p q
X X
|an bn | = |f g| dµ ≤ |f | dµ |g| dµ = |an |p |bn |q .
n=0 N N N n=0 n=0

Pentru p = q = 2 obţinem inegalitatea lui Cauchy-Buniakovski-Schwarz:

∞ ∞
! 21 ∞
! 12
X X X
|an bn | ≤ |an |2 |bn |2 .
n=0 n=0 n=0

Pentru an = bn = 0, ∀n > m, se obţin variantele acestor inegalităţi ı̂n cazul finit.

Teorema 12.9 (inegalitatea lui Minkowski) Fie p ≥ 1 şi fie funcţiile f, g ∈ M (X, A) aşa ı̂ncât f + g este
bine definită. Atunci are loc inegalitatea
Z  p1 Z  p1 Z  p1
p p p
|f + g| dµ ≤ |f | dµ + |g| dµ .
X X X

Demonstraţie. Dacă p = 1, atunci |f + g| ≤ |f | + |g|, de unde rezultă

Z Z Z
|f + g| dµ ≤ |f | dµ + |g| dµ.
X X X

90
D.Rusu, Teoria măsurii şi integrala Lebesgue 12 SPAŢII LP

Deci inegalitatea
Z este adevărată. Presupunem ı̂n continuare că p > 1.Z
p p
Dacă |f + g| dµ = 0, inegalitatea este evidentă. Presupunem că |f + g| dµ > 0.
X X
Z  p1 Z  p1 Z  p1
p p p
Dacă |f | dµ + |g| dµ = ∞, inegalitatea este evidentă. Presupunem atunci că |f | dµ +
X X X
Z  p1 Z Z
p p p
|g| dµ < ∞, adică |f | dµ < ∞ şi |g| dµ < ∞. Prin urmare f, g ∈ Lp (X) şi atunci, din Teorema
X Z X X
p
12.4, f + g ∈ Lp (X). Deci |f + g| dµ < ∞.
X
Are loc inegalitatea:
Z Z Z Z
p p−1 p−1 p−1
|f + g| dµ = |f + g| |f + g| dµ ≤ |f | |f + g| dµ + |g| |f + g| dµ. (117)
X X X X

p p−1
Fie q = , conjugatul algebric al lui p. Aplicând inegalitatea lui Hölder funcţiilor f şi |f + g| , obţinem:
p−1
Z Z  p1 Z  q1 Z  p1 Z  q1
p−1 p (p−1)q p p
|f | |f + g| dµ ≤ |f | dµ |f + g| dµ = |f | dµ |f + g| dµ . (118)
X X X X X

p−1
Aplicând inegalitatea lui Hölder funcţiilor g şi |f + g| , obţinem:
Z Z  p1 Z  q1 Z  p1 Z  q1
p−1 p (p−1)q p p
|g| |f + g| dµ ≤ |g| dµ |f + g| dµ = |g| dµ |f + g| dµ . (119)
X X X X X

Folosind ı̂n (117) inegalităţile (118) şi (119), rezultă

Z "Z  p1 Z  p1 # Z  q1
p p p p
|f + g| dµ ≤ |f | dµ + |g| dµ |f + g| dµ ,
X X X X

Z − q1
p
pe care o ı̂nmulţim cu |f + g| dµ ∈ (0, ∞) şi obţinem
X
Z  p1 Z 1− q1 Z  p1 Z  p1
p p p p
|f + g| dµ = |f + g| dµ ≤ |f | dµ + |g| dµ .
X X X X

Z  p1
p
Teorema 12.10 Fie p ≥ 1 şi fie funcţia k·kp : L (X) → [0, ∞), kf kp = p
|f | dµ , ∀f ∈ Lp (X).
X
k·kp este o seminormă pe Lp (X), adică are următoarele proprietăţi:
1. kαf kp = |α| kf kp , ∀α ∈ R, ∀f ∈ Lp (X),
2. kf + gkp ≤ kf kp + kgkp , ∀f, g ∈ Lp (X) (numită inegalitatea triunghiulară).
Z
p
Demonstraţie. Pentru orice f ∈ Lp (X), |f | dµ ∈ [0, ∞) şi deci funcţia k·kp este bine definită.
X
Z  p1 Z  p1
p p
1. Fie α ∈ R şi f ∈ L (X). Atunci kαf kp =
p
|αf | dµ = |α| |f | dµ = |α| kf kp .
X X
2. Fie f, g ∈ Lp (X). Din inegalitatea lui Minkowski obţinem
Z  p1 Z  p1 Z  p1
p p p
kf + gkp = |f + g| dµ ≤ |f | dµ + |g| dµ = kf kp + kgkp .
X X X

Z
p
Observaţia 12.11 kf kp = 0 ⇔ |f | dµ = 0 ⇔ f = 0 µ-a.p.t.
X

Din observaţia de mai sus deducem că ı̂n general k·kp nu este o normă. Există ı̂nsă situaţii ı̂n care acesta este
normă, adică, pe lângă proprietăţile seminormei mai are şi proprietatea kf kp = 0 ⇒ f = 0.

91
D.Rusu, Teoria măsurii şi integrala Lebesgue 12 SPAŢII LP

Exemplul 12.12 Fie (N, P(N), µ), spaţiul cu măsură considerat ı̂n Exemplul 12.3 şi fie lp = Lp (N, P(N), µ).
Cum µ(A) = 0 ⇔ A = ∅, rezultă că o funcţie f : N → R este nulă µ-aproape peste tot dacă şi numai dacă f este
nulă peste tot. Prin urmare, funcţia k·kp este o normă pe lp .
Din observaţiile făcute ı̂n Exemplul 12.3, pentru orice şir (an ) ∈ lp , avem

∞
! p1
X
k(an )kp = |an | p
.
n=0

Observaţia 12.13 Seminorma k·kp poate fi privită ca o normă dacă identificăm funcţiile egale µ-a.p.t.. În acest
sens, pentru orice f, g ∈ Lp (X) definim relaţia

f ∼ g ⇔ f = g µ-a.p.t.

∼ este o relaţie de echivalenţă pe Lp (X). Astfel, pentru orice f ∈ Lp (X) considerăm fb = {g ∈ Lp (X)| g ∼ f },
clasa de echivalenţă a funcţiei f ı̂n raport cu ∼. Fie Lp (X, A, µ) mulţimea factor asociată relaţiei ∼, adică
n o
Lp (X, A, µ) = fb| f ∈ Lp (X) .

Când nu există pericol de confuzie, vom nota acest spaţiu cu Lp (X).

Exerciţiul 12.14 1. Definim operaţiile

+ : Lp (X) × Lp (X) → Lp (X), fb + gb = f[

+ g, ∀fb, gb ∈ Lp (X),

· : R × Lp (X) → Lp (X), α · fb = αd
· f , ∀α ∈ R, ∀fb ∈ Lp (X).
Funcţiile + şi · sunt bine definite şi (Lp (X), +, ·) este
un spaţiu liniar real.

2. Fie funcţia k·k : Lp (X) → [0, ∞), definită prin fb = kf k , ∀fb ∈ Lp (X).
p p
p
k·kp este bine definită şi este o normă pe Lp (X).

Observaţia 12.15 Din exerciţiul de mai sus deducem că (Lp (X), k·kp ) este un spaţiu liniar normat.

Definiţia 12.16 Fie un şir (fn ) ⊆ Lp (X) şi fie f ∈ Lp (X).

∥·∥p
1. Spunem că şirul (fn ) converge ı̂n medie de ordinul p la funcţia f , şi notăm cu fn −→ f , dacă kfn − f kp −→ 0.
∥·∥p
2. Spunem că şirul (fn ) converge ı̂n medie de ordinul p dacă există o funcţie f ∈ Lp (X) astfel ı̂ncât fn −→ f .
3. Spunem că şirul (fn ) este fundamental ı̂n medie de ordinul p dacă

∀ε > 0, ∃nε ∈ N astfel ı̂ncât ∀m, n ≥ nε , kfm − fn kp < ε.

Observaţia 12.17 Deoarece ı̂n general k·kp nu este o normă, şirurile convergente ı̂n medie de ordinul p nu au
limită unică.
∥·∥p ∥·∥p
Fie un şir (fn ) ⊆ Lp (X) şi fie f, g ∈ Lp (X) astfel ı̂ncât fn −→ f şi fn −→ g. Atunci avem

kf − gkp ≤ kf − fn kp + kfn − gkp −→ 0.

Prin urmare kf − gkp = 0 şi deci f = g µ-a.p.t..

Teorema 12.18 Un şir (fn ) ⊆ Lp (X) este convergent ı̂n medie de ordinul p dacă şi numai dacă (fn ) este
fundamental ı̂n medie de ordinul p.
Demonstraţie. Fie un şir (fn ) ⊆ Lp (X).
⇒”:
” ∥·∥p
Dacă (fn ) converge ı̂n medie de ordinul p, atunci există o funcţie f ∈ Lp (X) astfel ı̂ncât fn −→ f şi deci, pentru
ε
un ε > 0, există nε aşa ı̂ncât ∀n ≥ nε , kfn − f kp < .
2
ε ε
Atunci, ∀m, n ≥ nε avem kfm − f kp < şi kfn − f kp < şi ţinând seama că k·kp satisface inegalitatea
2 2
triunghiulară, obţinem
ε ε
kfm − fn kp ≤ kfm − f kp + kf − fn kp < + = ε.
2 2
Deci, ∀ε > 0, ∃nε ∈ N aşa ı̂ncât ∀m, n ≥ nε , kfm − fn kp < ε, adică şirul este fundamental ı̂n medie de ordinul p.

92
D.Rusu, Teoria măsurii şi integrala Lebesgue 12 SPAŢII LP

⇐”:
”
Presupunem că şirul (fn ) este fundamental ı̂n medie de ordinul p. Atunci

∀ε > 0, ∃nε ∈ N astfel ı̂ncât ∀m, n ≥ nε , kfm − fn kp < ε. (120)

1
Fie n0 = 0. Pentru fiecare k ∈ N∗ , luând ı̂n (120) ε = , există nk > nk−1 astfel ı̂ncât
2k
1
∀m, n ≥ nk , kfm − fn kp < . (121)
2k
Cum şirul (nk )k∈N este crescător, din (121) rezultă
1
fn − fnk p < k , ∀k ∈ N∗ . (122)
k+1
2
Pentru fiecare j ∈ N∗ , considerăm funcţia

X
j
 
gj =  fn − f nk  .
k+1
k=1

Întrucât şirul (gj )j∈N∗ este crescător, este bine definită funcţia
∞
X  
g = lim gj =  fn − f nk  .
k+1
j→∞
k=1

X
j
X
j
1 1
Atunci g este A-măsurabilă, iar din (122) obţinem kgj kp ≤ fn − fn
< = 1 − j < 1. Deci
k+1 k p k
2 2
k=1 k=1

kgj kp < 1, ∀j ∈ N∗ . (123)

p

Aplicând Teorema Lebesgue-Beppo-Levi (Teorema 11.15) şirului gj , rezultă
Z Z Z (123)
p
p
g dµ = lim gjp dµ = lim gjp dµ = lim kgj kp ≤ 1.
X X j→∞ j→∞ X j→∞

∞
X
Atunci g p ∈ L(X) şi deci g este finită µ-a.p.t.. Prin urmare, seria fn0 + (fnk+1 − fnk ) este absolut convergentă
k=1
µ-a.p.t.. ( )
∞
X
Fie mulţimea A = x ∈ X| fn0 (x) + (fnk+1 (x) − fnk (x)) este convergentă şi fie funcţia f : X → R, definită
k=1
prin  ∞
 f (x) + X(f

n0 nk+1 (x) − fnk (x)), dacă x ∈ A
f (x) = .

 k=1
0, dacă x 6∈ A
∞
X ∞
X
Rezultă că fn0 + (fnk+1 − fnk ) = f µ-a.p.t. şi cum seria fn0 + (fnk+1 − fnk ) este telescopică, deducem că
k=1 k=1

µ−a.p.t.
fnk −→ f.

Arătăm ı̂n continuare că şirul (fn ) converge ı̂n medie de ordinul p la funcţia f .
Deoarece (fn ) este fundamental ı̂n medie de ordinul p, pentru un ε > 0, există nε ∈ N astfel ı̂ncât
ε
∀n, m ≥ nε , kfn − fm kp < . (124)
2
Fie un m ≥ nε .
p p p p
Cum |f − fm | = lim |fnk − fm | µ-a.p.t., avem |f − fm | = lim inf |fnk − fm | µ-a.p.t., şi aplicând Lema lui
k→∞ k→∞
p
Fatou şirului (|fnk − fm | )k∈N , obţinem:
Z Z Z (124) εp
p p p p
|f − fm | dµ = lim inf |fnk − fm | dµ ≤ lim inf |fnk − fm | dµ = lim inf kfnk − fm kp ≤ p .
X X k→∞ k→∞ X k→∞ 2

93
D.Rusu, Teoria măsurii şi integrala Lebesgue 12 SPAŢII LP

Z
p
Deci |f − fm | dµ < ∞, adică f − fm ∈ Lp (X) şi cum fm ∈ Lp (X), obţinem f = (f − fm ) + fm ∈ Lp (X).
X
ε
De asemenea avem kf − fm kp ≤ < ε şi deci
2
∀ε > 0, ∃nε ∈ N astfel ı̂ncât ∀m ≥ nε , kf − fm kp < ε,

∥·∥p
adică fn −→ f .

 
Corolar 12.19 Lp (X) , k·kp este un spaţiu Banach (adică este un spaţiu metric complet ı̂n raport cu metrica
indusă de norma k·kp ).

Observaţia 12.20 Mai mult, spaţiul (L2 (X), k·k2 ) are o structură de spaţiu
qHilbert, adică este un spaţiu Banach

b
şi există un produs scalar < ·, · >: L (X) × L (X) → R aşa ı̂ncât f = < fb, fb >, ∀fb ∈ L2 (X).
2 2
Z 2

Produsul scalar este definit prin < fb, gb >= f gdµ, ∀fb, gb ∈ L2 (X).
X

Reamintim că un produs scalar, pe un spaţiu liniar real X, este o aplicaţie < ·, · >: X × X → R cu următoarele
proprietăţi:
1. < x, x >≥ 0, ∀x ∈ X şi < x, x >= 0 ⇔ x = 0,
2. < x, y >=< y, x >, ∀x, y ∈ X,
3. < αx + βy, z >= α < x, z > +β < y, z >, ∀x, y, z ∈ X, ∀α, β ∈ R.

În continuare vom compara convergenţa ı̂n medie de ordinul p cu celelalte tipuri de convergenţă.

Exerciţiul 12.21 Fie p ≥ 1 şi fie intervalul [0, 1] ı̂nzestrat cu măsura Lebesgue. Pentru orice n ∈ N definim
3 2
funcţia fn : [0, 1] → [0, ∞), fn (x) = n p x p e−n x , ∀x ∈ [0, 1] şi fie f : [0, 1] → [0, ∞), f (x) = 0, ∀x ∈ [0, 1].
2 2

∥·∥p
p
Să se arate că fn −→ f , dar fn 6−→ f .
[0,1]

Exerciţiul 12.22 Fie p ≥ 1 şi fie intervalul [0, 1] ı̂nzestrat cu măsura Lebesgue. Pentru orice k ∈ N∗ şi orice
(k − 1)k
i ∈ 1, k, fie mulţimea Eik = [ i−1 i
k , k ] şi funcţia f<k,i> = χEik , unde < k, i >= + i. De asemenea, fie
2
funcţia f : [0, 1] → [0, ∞), f (x) = 0, ∀x ∈ [0, 1].
∥·∥p p
Să se arate că fn −→ f , dar fn 6−→ f .
[0,1]

Observaţia 12.23 Din exemplele de mai sus deducem că ı̂ntre convergenţa punctuală şi convergenţa ı̂n medie
de ordinul p pe spaţiul Lp (X) nu există nicio legătură, chiar dacă măsura spaţiului este finită.

u ∥·∥p
Exerciţiul 12.24 Presupunem µ(X) < ∞ şi fie f, fn ∈ Lp (X), ∀n ∈ N. Dacă fn −→ f , atunci fn −→ f .
X

Observaţia 12.25 Dacă măsura spaţiului este infinită, rezultatul de mai sus nu se mai păstrează. În acest sens
considerăm următorul exemplu:

Exerciţiul 12.26 Fie intervalul [1, ∞) ı̂nzestrat cu măsura Lebesgue şi fie un p ≥ 1. Pentru orice n ∈ N∗
definim funcţia fn : [1, ∞) → R prin
(
x− p + n− p , dacă x ∈ [1, n]
2 1

fn (x) = .
x− p ,
2
dacă x ∈ (n, ∞)

∥·∥p
De asemenea, definim funcţia f : [1, ∞) → R, f (x) = x− p , ∀x ≥ 1. Să se arate că fn −→ f , dar fn 6−→ f .
2 u
[1,∞)

∥·∥p µ
Teorema 12.27 Fie f, fn ∈ Lp (X), ∀n ∈ N. Dacă fn −→ f , atunci fn −→ f .

94
D.Rusu, Teoria măsurii şi integrala Lebesgue 12 SPAŢII LP

Demonstraţie. Fie un ε > 0. Pentru orice n ∈ N considerăm mulţimea An,ε = {x ∈ X| |fn (x) − f (x)| ≥ ε}.
Atunci avem Z Z Z
kfn − f kpp = |fn − f |p dµ ≥ |fn − f |p dµ ≥ εp dµ = εp µ(An,ε )
X An,ε An,ε
µ
şi cum kfn − f kp −→ 0, rezultă lim µ(An,ε ) = 0. Deci fn −→ f .
n→∞

p
Observaţia 12.28 Fie (fn ) şirul din Exerciţiul 12.21. Deoarece µ([0, 1]) = 1 < ∞ şi fn −→ 0, din Teorema lui
[0,1]
∥·∥p
a.u. µ
Egorov (Teorema 9.17) rezultă că fn −→ 0 şi deci fn −→ 0. Cum fn 6−→ 0, deducem că, ı̂n Lp (X), convergenţa
ı̂n măsură nu determină convergenţa ı̂n medie de ordinul p.
Cu condiţii suplimentare asupra şirului, convergenţa ı̂n măsură determină convergenţa ı̂n medie de ordinul p,
cum reiese din exerciţiul următor.
µ
Exerciţiul 12.29 Fie f, fn ∈ Lp (X), ∀n ∈ N. Dacă există g ∈ Lp (X) aşa ı̂ncât |fn | ≤ g, ∀n ∈ N şi fn −→ f ,
∥·∥p
atunci fn −→ f .

Teorema 12.30 Presupunem µ(X) < ∞ şi fie 1 ≤ p < q < ∞. Atunci Lq (X) ⊆ Lp (X) şi
 
τ∥·∥p ⊆ τ∥·∥q .
Lq (X)

Demonstraţie. Aplicând inegalitatea lui Hölder funcţiilor |f |p şi 1, cu numerele conjugate algebric q
p şi q
q−p ,
obţinem:
Z Z  pq Z  q−p
q
Z  pq
q q−p
|f | dµ ≤
p
(|f | ) dµ
p p
dµ = |f | dµ
q
(µ(X)) q ,
X X X X
1
de unde, prin ridicare la puterea p rezultă
Z  p1 Z  q1
q−p
|f | dµ
p
≤ |f | dµ
q
(µ(X)) pq
. (125)
X X

Z  q1 Z  p1
Dacă f ∈ L (X), atunci
q
|f | dµ
q
< ∞ şi cum µ(X) < ∞, din inegalitatea de mai sus obţinem |f | dµ
p
< ∞,
X X
adică f ∈ Lp (X). Deci Lq (X) ⊆ Lp (X).  
q−p
Atunci inegalitatea (125) se rescrie astfel: kf kp ≤ (µ(X)) pq
kf kq , ∀f ∈ Lq (X), de unde rezultă că τ∥·∥p ⊆
Lq (X)
τ∥·∥q (vezi [7], pag. 66).

Observaţia 12.31 În general, ı̂n condiţiile teoremei anterioare, incluziunea Lq (X) ⊆ Lp (X) este strictă. În
acest sens, considerăm următorul exemplu:

Exerciţiul 12.32 Fie p ≥ 1 şi fie intervalul (0, 21 ] ı̂nzestrat cu măsura Lebesgue. Definim funcţia f : (0, 12 ] → R
prin f (x) = x− p (ln x)− p , ∀x ∈ (0, 12 ]. Să se arate că f ∈ Lp ((0, 21 ]), dar f 6∈ Lq ((0, 12 ]), pentru orice q > p.
1 2

Observaţia 12.33 De asemenea, dacă măsura spaţiului nu este finită, rezultatul Teoremei 12.30 nu se mai
păstrează.

Exerciţiul 12.34 Fie intervalul (0, ∞) ı̂nzestrat cu măsura Lebesgue. Definim funcţia f : (0, ∞) → R prin
f (x) = x− 2 (1 + | ln x|)−1 , ∀x ∈ (0, ∞). Să se arate că f ∈ L2 ((0, ∞)), dar f 6∈ Lp ((0, ∞)), pentru orice p ≥ 1 cu
1

p 6= 2.

Observaţia 12.35 Mai mult, există exemple de spaţii cu măsură infinită ı̂n care 1 ≤ p < q ⇒ Lp (X) ⊆ Lq (X).
În acest sens, considerăm următorul exemplu:

Exerciţiul 12.36 Fie spaţiul cu măsură (N, P(N), µ), din Exemplul 12.3.
Notăm cu c0 = {(an ) ⊂ R| an −→ 0} şi fie funcţia k · ku : c0 → [0, ∞), k(an )ku = sup |an |. Să se arate că
n∈N
1. 1 ≤ p < q < ∞ ⇒ lp ( lq ( c0 ,
2. c0 este un spaţiu liniar real şi k · ku este o normă pe c0 .
3. Pentru orice p ≥ 1, mulţimea lp este densă ı̂n spaţiul normat (c0 , k · ku ).

95
D.Rusu, Teoria măsurii şi integrala Lebesgue 12 SPAŢII LP

Observaţia 12.37 Să considerăm din nou spaţiul (N, P(N), µ) şi facem următoarele notaţii:
s = {(an )| (an ) este un şir de numere reale},
m = {(an ) ∈ s| (an ) este mărginit},
c = {(an ) ∈ s| (an ) este convergent},
R∞ = {(an ) ∈ s| ∃n ∈ N astfel ı̂ncât am = 0, ∀m > n},
Rn = {(an ) ∈ s| am = 0, ∀m > n}, unde n ∈ N∗ .
Atunci, pentru 1 < p < q avem

Rn ( R∞ ( l1 ( lp ( lq ( c0 ( c ( m ( s

şi toate aceste mulţimi au structură de spaţiu liniar real. Prin urmare, atât k · ku cât şi normele k · kp pot fi
considerate şi pe Rn . În acest caz, k · k2 se numeşte norma euclidiană. Cum Rn este un spaţiu liniar finit
dimensional (de dimensiune egală cu n), orice două norme pe Rn sunt echivalente şi deci, toate normele definite
pe acest spaţiu vor genera aceeaşi topologie (vezi [7], pag. 91). Din punct de vedere geometric, ı̂nsă, bilele generate
de fiecare dintre aceste norme vor avea forme diferite.

Exerciţiul 12.38 Pe spaţiul R2 , să se reprezinte grafic bila ı̂nchisă centrată ı̂n origine şi cu raza r > 0, relativ
la normele k · kp (p ≥ 1) şi k · ku .

96