METODE NUMERICE (CURS)

lect. univ. dr. Dan Miclăuş

Aproximarea integralelor definite prin formule de cuadratură

(Cursul 9)

Fie a ≤ x0 < x1 < · · · < xn ≤ b ∈ R un sistem de puncte distincte din intervalul [a, b] numite noduri,
f : [a, b] → R o funcţie dată, iar F o primitivă a lui f . Să considerăm că funcţiile f şi F sunt continue. Integrala
funcţiei f pe intervalul [a, b] se calculează cu ajutorul primitivei, conform formulei Newton-Leibniz
Z b b
(1) f (x)dx = F (x)a = F (b) − F (a).
a
Uneori este foarte dificil sau imposibil de determinat forma primitivei F , pentru calcularea integralei funcţiei f
Z b
conform relaţiei (1). În acele cazuri se folosesc anumite metode numerice pentru aproximarea integralei f (x)dx,
a
numite formule de cuadratură.
Definiţia 1. Formula

Z b n
X
(2) f (x)dx = Ai · f (xi ) + Rn (f )
a i=0
se numeşte de tip interpolator, dacă ea se obţine, integrând termen cu termen o formulă de interpolare ataşată
funcţiei f şi nodurilor distincte x0 , x1 , . . . , xn ∈ [a, b].
În cursul precedent am introdus formula de interpolare Lagrange

(3) f (x) = Ln (f ; x) + Rn (f ; x), (∀) x ∈ [a, b],

n
li (x) · f (xi ) este polinomul de interpolare Lagrange, iar dacă f ∈ C n+1 [a, b] (admite derivate
P
unde Ln (f ; x) =
i=0
continue până la ordinul (n + 1)), atunci

n
1 Y
(4) Rn (f ; x) = (x − xi ) · f (n+1) (c) (∀) x ∈ [a, b]\{x0 , x1 , . . . , xn }
(n + 1)!
i=0
este termenul rest asociat. Integrând formula de interpolare Lagrange (3) pe intervalul [a, b], se obţine

Z b n
Z bX Z b n
1 Y
f (x)dx = li (x) · f (xi )dx + (x − xi ) · f (n+1) (c)dx
a a i=0 a (n + 1)! i=0
n Z bYn Z b
X 1 (n+1)
= Ai · f (xi ) + f (c) (x − xi )dx, unde Ai = li (x)dx, (∀) i = 0, n.
(n + 1)! a a
i=0 i=0
1
2 METODE NUMERICE

Definiţia 2. Relaţia

Z b n
X
(5) f (x)dx ≈ Ai · f (xi )
a i=0
se numeşte formulă de cuadratură, pentru că integrala definită este aproximată printr-o sumă de valori de
funcţii ı̂nmulţite cu coeficienţii corespunzători Ai , i = 0, n, iar

n
Z bY
1
(6) Rn (f ) = f (n+1) (c) (x − xi )dx
(n + 1)! a i=0

se numeşte eroarea asociată.

Formula trapezului
Să considerăm formula de interpolare Lagrange ataşată unei funcţii f : [a, b] → R şi nodurilor echidistante x0 şi
x1 , dată prin

(7) f (x) = L1 (f ; x) + R1 (f ; x),

unde
x − x1 x − x0
f (x0 ) + f (x1 )
L1 (f ; x) =
x0 − x1 x1 − x0
este polinomul de interpolare Lagrange de gradul ı̂ntâi, iar dacă f ∈ C 2 [a, b], atunci
1
R1 (f ; x) = (x − x0 )(x − x1 ) · f 00 (c), (∀) x ∈ [a, b]\{x0 , x1 } şi (∀) c ∈ (a, b)
2
este restul asociat. Făcând notaţiile x0 := a şi x1 := b, prin integrarea formulei de interpolare Lagrange (7) pe
intervalul [a, b] obţinem

b Z b  Z b
x−b x−a
Z
1 00
(8) f (x)dx = f (a) + f (b) dx + f (c) (x − a)(x − b)dx.
a a a−b b−a 2 a
Prin calcul direct obţinem:
Z b  Z b Z b  b  b
f (a) f (b) (a) x2 f (b) x2
(?) x−b
a−b f (a) + x−a
b−a f (b) dx = (x − b)dx + (x − a)dx = fa−b − bx + − ax
 
a−b b−a 2 
a b−a 2 
a
a
a 2  a
 
f (a) b −a2 f (b) b2 −a2
− a(b − a) = 21 (b − a) f (a) + f (b)


= a−b 2 − b(b − a) + b−a 2

şi
Z b Z b
b
x2 − (a + b)x + ab dx = 13 x3 − a+b 2


(??) (x − a)(x − b)dx = 2 x + abx a

a a
= 13 b3 − a3 − a+b b2 − a2 + ab(b − a) = 16 (b − a) −b2 + 2ab − a2 = − 16 (b − a)3 .




2

Înlocuind (?) şi (??) ı̂n relaţia (8), se obţine formula trapezului
Z b
1 1
f (x)dx = (b − a) f (a) + f (b) − (b − a)3 f 00 (c), (∀) c ∈ (a, b).


(9)
a 2 12
 METODE NUMERICE 3

Definiţia 3. Relaţia
Z b
1

(10) f (x)dx ≈ (b − a) f (a) + f (b)
a 2
se numeşte formula de cuadratură a trapezului, pentru că integrala definită este aproximată prin aria trapezu-
lui, ca ı̂n figura alăturată.

Observaţia 1. În aplicaţii, atunci când se aproximează o integrală definită prin formula de cuadratură a trapezului,
se poate stabili o margine superioară a erorii comise ı̂n procesul de aproximare, dată de relaţia
 
R1 (f ) = − (b − a) f (c) ≤ 1 (b − a)3 max f 00 (x) .
   1 3 00
  
(11)  12  12 x∈[a,b]

Observaţia 2. Termenul rest din relaţia (9) conţine derivata de ordinul doi a funcţiei f , implicând exactitatea
formulei trapezului pentru orice polinom f de gradul ı̂ntâi.
Aplicaţia 1. Folosind formula de cuadratură a trapezului, să se aproximeze integrala definită
Z 1
1
dx,
0 x+1
precizând restul şi o margine superioară a erorii comise ı̂n procesul de aproximare.
Soluţie. Conform teoriei, formula de cuadratură a trapezului este
Z b
1

f (x)dx ≈ (b − a) f (a) + f (b) ,
a 2
având restul asociat
1
R1 (f ) = − (b − a)3 f 00 (c), c ∈ (a, b)
12
şi marginea superioară
1
|R1 (f )| ≤ (b − a)3 · max f 00 (x) .
 
12 x∈[a,b]
(−1)n ·n!
Funcţia f (x) = 1
x+1 este indefinit derivabilă, având f (n) (x) = (x+1)n+1
, (∀) n ∈ N∗ , deci f 00 (x) = |f 00 (x)| = 2
(x+1)3
.
Pentru că f 000 (x) = − (x+1)
6
4 < 0, (∀) x ∈ [0, 1] rezultă max |f 00 (x)| = 2. Particularizând a := 0 şi b := 1, obţinem:
x∈[0,1]
4 METODE NUMERICE
Z 1  
1 1 1 3
• dx ≈ 1+ = ;
0 x+1 2 2 4
1 3 2 1
• R1 (f ) = − (1 − 0) · 3
=− , c ∈ (0, 1);
12 (c + 1) 6(c + 1)3
1 2 1
· max f 00 (x) =
 
• |R1 (f )| ≤ = .
12 x∈[0,1] 12 6
Z 1
1 3 1
În concluzie, putem scrie că dx = − , c ∈ (0, 1).
0 x + 1 4 6(c + 1)3


Formula repetată a trapezului

Să considerăm intervalul [a, b] ı̂mpărţit ı̂n m subintervale egale, de forma [xk−1 , xk ], pentru orice k = 1, m.

k(b−a)
Aplicăm formula trapezului (9) pe fiecare interval [xk−1 , xk ], cu xk = a + m , astfel că

xk
(xk − xk−1 )3 00
xk − xk−1
Z
f (x)dx = f (xk−1 ) + f (xk ) − f (ck )
xk−1 2 12
b−a
(b − a)3 00
f (xk−1 ) + f (xk ) −
= f (ck ), (∀) ck ∈ (xk−1 , xk ), k = 1, m.
2m 12m3
Făcând suma tuturor integralelor pentru k = 1, m, rezultă

b m Z xk m m
b−aX
(b − a)3 X
Z X
f (x)dx = f (x)dx = f (xk−1 ) + f (xk ) − 3
f 00 (ck )
a 2m 12m
k=1 xk−1 k=1 k=1
m−1 m
!
b−a X (b − a) 3 1 X
= f (x0 ) + 2 f (xk ) + f (xm ) − 2
· f 00 (ck )
2m 12m m
k=1 k=1
m−1
!
(b − a)3 00
 
b−a X k(b − a)
= f (a) + 2 f a+ + f (b) − · f (c), (∀) c ∈ (a, b),
2m m 12m2
k=1
 METODE NUMERICE 5

m
1
f 00 (ck ) este cuprinsă ı̂ntre f 00 (a) şi f 00 (b), deci rezultă că există un c ∈ (a, b), astfel ı̂ncât
P
pentru că m
k=1
m
1 X 00
f (ck ) = f 00 (c).
m
k=1
Rezumând, formula repetată a trapezului este

m−1
!
b
(b − a)3 00
 
b−a k(b − a)
Z X
(12) f (x)dx = f (a) + 2 f a+ + f (b) − · f (c), (∀) c ∈ (a, b).
a 2m m 12m2
k=1

Observaţia 3. În aplicaţii, atunci când se aproximează o integrală definită prin formula de cuadratură repetată a
trapezului

m−1
!
b  
b−a k(b − a)
Z X
(13) f (x)dx ≈ f (a) + 2 f a+ + f (b) ,
a 2m m
k=1
se poate stabili o margine superioară a erorii comise ı̂n procesul de aproximare, dată de relaţia

3
 
R1 (f ) = − (b − a) · f 00 (c) ≤ 1 (b − a)3 max f 00 (x).
     
(14)  12m2  12m2 x∈[a,b]

Observaţia 4. Avantajul utilizării formulei de cuadratură repetată a trapezului constă ı̂n posibilitatea de a
aproxima integrale definite cu o precizie ε dinainte menţionată, care reiese din următoarea condiţie

1
(b − a)3 max f 00 (x) < ε,
 
(15) 2
12m x∈[a,b]

necesară pentru a obţine numărul de subintervale egale, ı̂n care trebuie ı̂mpărţit intervalul iniţial [a, b].
Aplicaţia 2. Folosind formula de cuadratură repetată a trapezului, să se aproximeze integrala definită
Z 2
1
dx,
0 x+1
cu precizia ε = 10−1 , menţionând restul şi o margine superioară a erorii comise ı̂n procesul de aproximare.
Soluţie. Pentru aplicarea formulei de cuadratură repetată a trapezului, se determină ı̂n prealabil numărul subin-
tervalelor ı̂n care trebuie ı̂mpărţit intervalul iniţial [0, 2], din condiţia generală
1
(b − a)3 · max |f 00 (x)| < ε.
12m2 x∈[a,b]
(−1)n ·n!
Funcţia f (x) = 1
x+1 este indefinit derivabilă, având f (n) (x) = (x+1)n+1
, (∀) n ∈ N∗ , deci f 00 (x) = |f 00 (x)| = 2
(x+1)3
.
Pentru că f 000 (x) = − (x+1)
6
4 < 0, (∀) x ∈ [0, 2] rezultă max |f 00 (x)| = 2. Folosind inegalitatea
x∈[0,2]
1 16 1 40
2
(2 − 0)3 · max |f 00 (x)| < ε ⇔ 2
< ⇔ m2 > ,
12m x∈[0,2] 12m 10 3
 
care este adevărată pentru orice m ≥ 4, obţinem numărul subintervalelor xk = a + k(b−a) = k
, k = 0, 4 . Formula
 m 1
  12   3   3 

de cuadratură repetată a trapezului va fi aplicată pe cele 4 subintervale [0, 2] ⇒ 0, 2 × 2 , 1 × 1, 2 × 2 , 2 ,
pentru a obţine o aproximare cu precizia ε = 10−1 , astfel că

4−1  
!
2       
2−0
Z
1 X k 1 1 3 67
dx ≈ f (0) + 2 f + f (2) = f (0) + 2 f + f (1) + f + f (2) = .
0 x+1 2·4 2 4 2 2 60
k=1
6 METODE NUMERICE

Restul asociat este

(2 − 0)3 2 1
R1 (f ) = − 2
· 3
=− , c ∈ (0, 2).
12 · 4 (c + 1) 12(c + 1)3
Marginea superioară a erorii comise ı̂n procesul de aproximare a integralei date este

(2 − 0)3 1
|R1 (f )| ≤ 2
· max |f 00 (x)| = .
12 · 4 x∈[0,2] 12
Z 2
1 67 1
În concluzie, putem scrie că dx = − , c ∈ (0, 2).
0 x+1 60 12(c + 1)3