METODE NUMERICE (CURS)

lect. univ. dr. Dan Miclăuş

Aproximarea funcţiilor prin interpolare

Polinomul de interpolare Lagrange (Cursul 8)

Fie a ≤ x0 < x1 < · · · < xn ≤ b ∈ R un sistem de puncte distincte din intervalul [a, b] numite noduri şi
f : [a, b] → R o funcţie dată.
Definiţia 1. Problema determinării polinomului de grad minim care interpolează funcţia f pe nodurile x0 , x1 , . . . , xn
se numeşte problemă de interpolare Lagrange.
Observaţia 1. Problema de interpolare Lagrange constă ı̂n determinarea unui polinom P de grad minim, astfel
ı̂ncât
(1) P (xi ) = f (xi ), (∀) i = 0, n,
adică a polinomului P care trece prin toate punctele (xi , f (xi )), (∀) i = 0, n.
Definiţia 2. O soluţie a problemei de interpolare Lagrange (dacă există) se numeşte polinom de interpolare
Lagrange, ataşat funcţiei f şi nodurilor x0 , x1 , . . . , xn .
Observaţia 2. Polinomul Lagrange se notează Ln f (x; x0 , x1 , . . . , xn ), pentru a pune ı̂n evidenţă argumentul x şi
nodurile x0 , x1 , . . . , xn sau Ln (f ; x) atunci când nodurile sunt subı̂nţelese.
Teorema 1. Dacă nodurile xi ∈ [a, b], i = 0, n sunt distincte două câte două, atunci problema de interpolare
Lagrange are soluţie unică.
Demonstraţie. Întrucât relaţiile (1) ne furnizează (n + 1) condiţii de interpolare, soluţia problemei de interpolare
Lagrange o căutăm sub forma unui polinom de grad n cu (n + 1) coeficienţi, având forma
P (x) = a0 + a1 x + a2 x2 + . . . + an xn .
Impunând condiţiile de interpolare (1), suntem conduşi la sistemul algebric liniar

2 n
a0 + a1 x0 + a2 x0 + . . . + an x0 = f (x0 )


a0 + a1 x1 + a2 x2 + . . . + an xn = f (x1 )

1 1
(2) .

 ..

a0 + a1 xn + a2 x2n + . . . + an xnn = f (xn ),



format din (n + 1) ecuaţii cu necunoscutele a0 , a1 , . . . , an . Determinantul asociat matricei sistemului (matricei

coeficienţilor) este determinantul Vandermonde
 
 1 x0 x2 . . . x n 
 0 0
 1 x1 x2 . . . x n 
1 1
V (x0 , x1 , . . . , xn ) =  ,

..
 . 
2 n
 
 1 xn xn . . . x n 
1
2 METODE NUMERICE
Q
despre care se ştie că V (x0 , x1 , . . . , xn ) = (xj − xi ). Deoarece nodurile xi ∈ [a, b], i = 0, n sunt distincte
0≤i<j≤n
două câte două, rezultă V (x0 , x1 , . . . , xn ) 6= 0. În acest caz, sistemul (2) este compatibil determinat, ceea ce
ı̂nseamnă că problema de interpolare Lagrange are soluţie unică.

Reprezentarea polinomului de interpolare Lagrange. Dacă notăm polinomul nodurilor
(x − x0 )(x − x1 ) · . . . · (x − xn ) = u(x),
atunci polinomul de interpolare Lagrange poate fi scris sub forma
u(x) u(x) u(x) u(x)
(3) Ln (f ; x) = b0 · + b1 · + b2 · + . . . + bn ·
x − x0 x − x1 x − x2 x − xn
şi impunând condiţiile de interpolare Ln (f ; xi ) = f (xi ), pentru orice i = 0, n, determinăm coeficienţii
f (x0 )
Ln (f ; x0 ) = f (x0 ) ⇒ b0 = ;
(x0 − x1 )(x0 − x2 ) · . . . · (x0 − xn )
f (x1 )
Ln (f ; x1 ) = f (x1 ) ⇒ b1 = ;
(x1 − x0 )(x1 − x2 ) · . . . · (x1 − xn )
..
.
f (xn )
Ln (f ; xn ) = f (xn ) ⇒ bn = .
(xn − x0 )(xn − x1 ) · . . . · (xn − xn−1 )
Pentru orice i = 0, n putem scrie că
f (xi )
bi = .
(xi − x0 ) · . . . · (xi − xi−1 )(xi − xi+1 ) · . . . · (xi − xn )
f (xi )
Să remarcăm faptul că (xi − x0 ) · . . . · (xi − xi−1 )(xi − xi+1 ) · . . . · (xi − xn ) = u0 (xi ) şi bi = sunt adevărate.
u0 (xi )
Ţinând cont de aceste două egalităţi şi ı̂nlocuind b0 , b1 , . . . , bn ı̂n relaţia (3), obţinem
f (x0 ) u(x) f (x1 ) u(x) f (x2 ) u(x) f (xn ) u(x)
Ln (f ; x) = 0
· + 0 · + 0 · + ... + 0 ·
u (x0 ) x − x0 u (x1 ) x − x1 u (x2 ) x − x2 u (xn ) x − xn
n
X u(x)
= · f (xi ).
(x − xi ) · u0 (xi )
i=0
u(x)
Notând = li (x) pentru orice i = 0, n, obţinem reprezentarea polinomului de interpolare Lagrange
(x − xi ) · u0 (xi )
Xn
(4) Ln (f ; x) = li (x) · f (xi ).
i=0
Exemplul 1. Polinomul de interpolare Lagrange ataşat unei funcţii oarecare f şi nodurilor x0 şi x1 este
1
X x − x1 x − x0
L1 (f ; x) = li (x)f (xi ) = l0 (x) · f (x0 ) + l1 (x) · f (x1 ) = · f (x0 ) + · f (x1 ),
x0 − x1 x1 − x0
i=0
adică dreapta care trece prin punctele (x0 , f (x0 )) şi (x1 , f (x1 )).

Exemplul 2. Polinomul de interpolare Lagrange ataşat unei funcţii oarecare f şi nodurilor x0 , x1 şi x2 este
2
X
L2 (f ; x) = li (x)f (xi ) = l0 (x) · f (x0 ) + l1 (x) · f (x1 ) + l2 (x) · f (x2 )
i=0
(x − x1 )(x − x2 ) (x − x0 )(x − x2 ) (x − x0 )(x − x1 )
= · f (x0 ) + · f (x1 ) + · f (x2 ),
(x0 − x1 )(x0 − x2 ) (x1 − x0 )(x1 − x2 ) (x2 − x0 )(x2 − x1 )
 METODE NUMERICE 3

adică parabola care trece prin punctele (x0 , f (x0 )), (x1 , f (x1 )) şi (x2 , f (x2 )).

u(x)
Observaţia 3. Polinoamele li (x) = ∈ Pn , (∀) i = 0, n se numesc polinoamele fundamentale de
(x − xi ) · u0 (xi )
interpolare Lagrange, unde Pn reprezintă notaţia generală pentru polinoame de grad cel mult n, care au coeficienţi
reali.
Observaţia 4. Pentru orice i, j = 0, n polinoamele fundamentale de interpolare Lagrange satisfac relaţiile:
(
(xj − x0 ) · . . . · (xj − xi−1 )(xj − xi+1 ) · . . . · (xj − xn ) 0, dacă i 6= j
li (xj ) = =
(xi − x0 ) · . . . · (xi − xi−1 )(xi − xi+1 ) · . . . · (xi − xn ) 1, dacă i = j
şi
n
X
li (xj ) = li (x0 ) + li (x1 ) + . . . + li (xi ) + . . . + li (xn ) = 1.
j=0
Definiţia 3. Egalitatea
(5) f (x) = Ln (f ; x) + Rn (f ; x), (∀) x ∈ [a, b]
se numeşte formula de interpolare Lagrange, iar Rn f se numeşte termenul rest.
Observaţia 5. Privind termenul rest Rn f al formulei de interpolare Lagrange (5), prezentăm fără demonstraţie
următorul rezultat.
Propoziţia 1. Dacă funcţia f ∈ C n+1 [a, b] (admite derivate continue până la ordinul n + 1), atunci
u(x)
(6) Rn (f ; x) = · f (n+1) (c), (∀) x ∈ [a, b]\{x0 , x1 , . . . , xn },
(n + 1)!
şi c aparţinând celui mai mic interval, ce conţine nodurile distincte x0 , x1 , . . . , xn ∈ [a, b], iar
1  
 (n+1) 

(7) |Rn (f ; x)| ≤ max |u(x)| · f (x) .
(n + 1)! x∈[a,b]
Aplicaţia 1. Aflaţi polinomul de grad minim ce interpolează funcţia f : [−1, 1] → R, f (x) = ex pe nodurile
x0 = −1, x1 = 0 şi x2 = 1. Scrieţi formula de interpolare Lagrange corespunzătoare şi determinaţi o margine
superioară a restului.
Soluţie. Pe baza condiţiilor de interpolare, rezultă că polinomul de interpolare Lagrange ataşat funcţiei f şi
nodurilor date are gradul doi şi se determină astfel
2
X
L2 (f ; x) = li (x)f (xi ) = l0 (x)f (x0 ) + l1 (x)f (x1 ) + l2 (x)f (x2 )
i=0
(x − x1 )(x − x2 ) (x − x0 )(x − x2 ) (x − x0 )(x − x1 )
= · f (x0 ) + · f (x1 ) + · f (x2 )
(x0 − x1 )(x0 − x2 ) (x1 − x0 )(x1 − x2 ) (x2 − x0 )(x2 − x1 )
x(x − 1) (x − 1)(x + 1) x(x + 1)e (e − 1)2 x2 (e2 − 1)x
= + + = + + 1.
2e −1 2 2e 2e
(e−1)2 x2 (e2 −1)x
Am obţinut L2 (f ; x) = L2 f (x; −1, 0, 1) = 2e + 2e + 1. Formula de interpolare Lagrange este dată de
relaţia
(e − 1)2 x2 (e2 − 1)x
f (x) = L2 (f ; x) + R2 (f ; x) ⇔ ex = + + 1 + R2 (ex ; x),
2e 2e
unde
u(x) 000 x(x − 1)(x + 1) c
R2 (ex ; x) = f (c) = e , (∀) x ∈ [−1, 1]\{−1, 0, 1} şi (∀) c ∈ (−1, 1).
3! 6
Marginea superioară a restului se obţine prin aplicarea modulului şi a maximului, astfel
√
|R2 (ex ; x)| ≤ 3!1 · max |u(x)| · max f 000 (x) ≈ 16 · 2, 7182 · 6273 ≈ 4,7
 
27 ≈ 0, 174.
x∈[−1,1] x∈[−1,1]