5.

Câteva clase de şiruri

5. 1. Şiruri definite implicit

Se consideră un şir de funcţii reale ( f n ) n≥1 cu proprietatea că fiecare dintre

ecuaţiile f n ( x) = 0 admite câte o singură soluţie situată într-o mulţime M
fixată, soluţie pe care o notăm xn. Spunem că şirul ( xn ) n ≥1 este definit implicit.
În cazuri concrete se pune problema demonstrării existenţei şi unicităţii
soluţiei xn (mai rar a calculului ei) şi apoi a stabilirii unor proprietăţi ale şirului
( xn ) n ≥1 .
Există posibilitatea şi ca funcţiile fn să nu fie definite pe mulţimi de
numere reale (spre exemplu să fie definită pe submulţimi din 2 ), în general
neexistând metode care să conducă la o abordare unitară a acestor probleme.

Exemple:

1) Demonstraţi că pentru fiecare număr natural n, ecuaţia sin x = x + n

admite soluţie unică (pe care o notăm xn). Stabiliţi natura şirurilor ( xn ) n≥0 şi
 xn 
  .
 n  n≥1
→ , f n ( x) = sin x − x − n , este injectivă fiind
Soluţie: Funcţia f n :
strict descrescătoare şi este continuă. În plus lim f n ( x) = +∞ şi
x →−∞

lim f n ( x) = −∞ .
x →∞

Deducem că ecuaţia f n ( x) = 0 admite o unică soluţie reală, pe care o notăm xn.

x sin xn
Deoarece sin xn = xn + n , obţinem xn = sin xn − n şi n = −1 .
n n
x 
Şirul ( xn ) n ≥1 este divergent şi are limita −∞ , iar şirul  n  este
 n n≥1
convergent la −1.
2) Considerăm şirurile ( xn ) n ≥1 şi ( yn ) n≥1 cu termenii numere raţionale
astfel încât xn + yn 2 = (1 + 2 ) n , (∀) n ∈ *
. Calculaţi lim xn , lim yn şi
n →∞ n →∞

x
lim n .
n →∞ y
n

199
 Soluţie: Ştim că pentru fiecare n ∈ * , există şi sunt unice numerele
raţionale xn şi yn astfel ca xn + yn 2 = (1 + 2 ) n , ceea ce înseamnă că şirurile
sunt bine definite (altfel spus funcţiile fn : 2
→ ,

( )
n
f n ( x, y ) = x + y 2 − 1 − 2 sunt injective şi admit rădăcină).

Ştim de asemenea că x n − y n 2 = 1 − 2 ( ) n
. Rezultă imediat
(1 + 2 ) n + (1 − 2 ) n (1 + 2 ) n − (1 − 2 ) n
xn = , yn = .
2 2 2
Observăm că în acest caz am reuşit să stabilim rădăcina funcţiei fn.
n
 1− 2 
1+  
 1+ 2 
lim xn = lim (1 + 2 ) ⋅
n
= +∞ .
n →∞ n →∞ 2
x
Analog lim yn = +∞ şi apoi lim n = 2 .
n →∞ n →∞ y
n

3) Să se arate că ecuaţia x n − x n −1 − K − x − 1 = 0 are o singură rădăcină

reală pozitivă xn pentru orice n ∈ * şi să se determine lim xn .
n →∞

Soluţie. Pentru n = 1 , x1 = 1 , iar pentru n ≥ 2 ecuaţia are rădăcină pe 1

n −1 x n − 1 x n +1 − 2 x n + 1
şi atunci x − x − K − x − 1 = x −
n
=
n
.
x −1 x −1
Considerăm funcţia f n ( x) = x n +1 − 2 x n + 1 şi avem :
f n′( x) = (n + 1) x n − 2n ⋅ x n −1 = x n −1 ((n + 1) x − 2n) .
Tabelul de variaţie al funcţiei f n pe intervalul [0, ∞) este:

x 2n
0 1 2 ∞
n +1
f n′ 0 − − − − − − 0 + + + + + + + +
fn 1 0 zn 1

2n
f n′( x) = 0 pentru x = yn = .
n +1

200
  2n 
Avem: f   = zn < 0 şi f (2) = 1 > 0 deci unica rădăcină a ecuaţiei
 n +1
 2n 
f n ( x) = 0 , diferită de 1, pozitivă este xn ∈  ,2  şi atunci lim xn = 2 .
 n +1  x →∞

4. Să se arate că ecuaţia x − x − x − 1 = 0 are o singură rădăcină reală

3 2

notată cu x1 şi să se determine lim( x2n + x3n ) unde x2 , x3 sunt celelalte două

n →∞

rădăcini ale ecuaţiei.

Soluţie. Considerăm funcţia f: → , f ( x) = x3 − x 2 − x − 1 ,
 1
f ′( x) = 3x 2 − 2 x − 1 = 3( x − 1)  x +  . Tabelul de variaţie
 3

1
x −∞ − 0 1 +∞
3
f′ + + + 0− − − − 0 + + + +
 1
f −∞ f −  f (1)
 3

 1
Avem: f  −  < 0 , f (1) < 0 şi f (∞) > 0 deci există o unică rădăcină reală
 3
x1 ∈ (1, ∞) .
Celelalte două rădăcini x2 , x3 sunt complex-conjugate
x2,3 = a ± ib = ρ (cos t ± i sin t ) .
Din relaţiile lui Viette, x1 ⋅ x2 ⋅ x3 = 1 şi din x1 > 1 rezultă x2 ⋅ x3 < 1 sau
ρ 2 < 1 , deci ρ < 1 .
Avem: x2n + x3n = 2cos nt ⋅ ρ n ,0 ≤ x2n + x3n < 2 ρ n → 0 , deci
lim( x2n + x3n ) = 0 .
n →∞

5. Să se arate că pentru n ∈ *
ecuaţia 2 x + x = n are o unică soluţie
notată xn şi să se determine
 x 
lim n ⋅  n − 1 .
n →∞
 log 2 n 
Soluţie. Funcţia f : → , f ( x) = 2 x + x este strict crescătoare,
bijectivă cu inversa crescătoare şi atunci xn = f −1 (n) , lim xn = ∞ .
n →∞

201
Avem:
 x  x − log 2 (2 xn + xn )
lim n  n − 1 = lim(2 xn + xn ) n =
n →∞
 log 2 n  n →∞ log 2 (2 xn
+ xn )
x − log 2 (2 + x)
x
2 + x 2 x ( x − log 2 (2 x + x))
x
= lim(2 + x)
x
= lim x ⋅ =
x →∞ log 2 (2 x + x) x →∞ 2 log 2 (2 x + x)
x⋅
x
2 ( x − log 2 (2 + x))
x x
2 (log 2 2 − log 2 (2 + x))
x x x
= lim = lim =
x →∞ x x →∞ x
2x + x  x 
−2 log 2
x log 2 1 + x 
= lim 2 x
= lim −  2 =
x →∞ x x →∞ x
2x
log 2 (1 + t ) 1 1
= lim − =− = log 2   .
t →∞ t ln 2 e
6. a) Să se arate că pentru orice n ∈ *
ecuaţia
n + (n + 1) = (n + 2) x
x x

are o singură soluţie xn .

x
b) Să se arate că şirul ( yn ) n , yn = n este convergent şi să se determine
n
limita sa.
x x
 n   n +1 
Soluţie. a) Considerăm funcţia f n : → , f n ( x) =   + 
n+2 n+2
care este descrescătoare, f n (−∞) = ∞ , f n (0) = 2 > 1 , f n (∞) = 0 < 1 deci există
un singur xn ∈ (0, ∞) cu f n ( xn ) = 1 sau
n xn + (n + 1) xn = (n + 2) xn .
yn yn
  n n    n + 1 n 
b) Avem: xn = n ⋅ yn şi relaţia     +     = 1 .
 n + 2    n + 2  
x x n
 x   x +1   n 
Considerând funcţiile   şi   se arată că şirurile an =   şi
 x+2  x+2 n+2
n
 n +1 
bn =   sunt descrescătoare. Avem: an < an +1 , bn < bn +1 ,
n+2
anyn < any+n 1 , bnyn < bny+n1 deci 1 = anyn + bnyn < any+n 1 + bny+n1 , atunci

202
1 = anyn+1 + bny+n1+1 < any+n 1 + bny+n1 . Deoarece an +1 < 1 şi bn +1 < 1 rezultă yn +1 > yn , deci
şirul ( yn ) n este crescător.
Arătăm că şirul ( yn ) n este mărginit: dacă prin absurd ar exista un subşir
( ynk ) k cu lim ynk = +∞ am avea
k →∞
ynk ynk
  n  nk  −2 lim ynk   n + 1  nk  − lim ynk
lim   k   =e k →∞
= 0 , lim   k   =e k →∞
=0,
k →∞  n + 2
 k   k →∞  n + 2
  k  
ynk ynk
în contradicţie cu lim(ank ) + (bnk ) = lim1 = 1 .
k →∞ k →∞

Deci şirul ( yn ) n este convergent şi trecând la limită în relaţia anyn + bnyn = 1

1+ 5 1+ 5
rezultă e −2l + e − l = 1 , din care rezultă el = , deci lim yn = ln .
2 n →∞ 2

5. 2. Şiruri cu mulţimea termenilor finită

Fie M o mulţime finită. Considerăm cunoscute următoarele rezultate

elementare:
5. 2. 1. Propoziţie. Dacă ( xn ) n ≥1 este un şir de elemente din M, atunci
( xn ) n ≥1 admite cel puţin un subşir constant.
5. 2. 2. Propoziţie. Dacă ( xn ) n ≥1 este un şir convergent de elemente
din M, atunci ( xn ) n ≥1 este constant începând cu un anumit rang.
5. 2. 3. Definiţie. Un şir ( xn ) n ≥1 se numeşte periodic dacă există
p∈ *
astfel încât xn + p = xn , (∀) n ∈ *
. Numărul p se numeşte perioadă a
şirului.
5. 2. 4. Propoziţie. Un şir periodic este convergent dacă şi numai dacă
este constant.
Ne propunem să analizăm două dintre cele mai dificile probleme date în
ultimii ani la Olimpiada Naţională şi să sugerăm o metodă de rezolvare ale unor
probleme asemănătoare.
La primul baraj de selecţie a lotului olimpic din 1996 s-a dat următoarea
problemă:
P.5.2.5. Fie x, y numere reale. Să se arate că dacă mulţimea
Ax , y = {cos nπ x + cos nπ y n ∈ } este finită, atunci x ∈ şi y ∈ .
Soluţie. Fie xn = cos nπ x şi yn = cos nπ y , an = xn + yn . Avem:
( xn + yn ) 2 + ( xn − yn ) 2 = 2( xn2 + yn2 ) = 2 + ( x2 n + y2 n ) ⇔ ( xn − yn ) 2 = 2 + a2 n − an2 .

203
 Deoarece mulţimea {a n n∈ } este finită, rezultă că mulţimea

{bn } este finită. Avem: x = 12 (a

= xn − yn n ∈ n n
1
+ bn ) , yn = (an − bn ) deci
2
mulţimile { x n ∈ } şi { y n ∈ } sunt finite.
n n

Există p≠q astfel ca x p = xq şi există r ≠ s astfel ca yr = y s ⇔

⇔ cos pπ x = cos qπ x şi cos rπ y = cos sπ y ⇒ pπ x ± qπ x ∈ 2π ⋅ şi
rπ y ± sπ y ∈ 2π ⋅ ⇒ x ∈ şi y ∈ .
Observaţie. Reciproca afirmaţiei din problemă este evident adevărată.
O formulare care generalizează Problema 5.2.5. este imediată:
P.5.2.6. Fie k ∈ * un număr natural şi x1 , x2 ,K , xk numere reale. Să se
arate că mulţimea Ax , y = {cos nπ x1 + cos nπ x2 + K + cos nπ xk n ∈ } este finită
dacă şi numai dacă numerele x1 , x2 ,K , xk sunt raţionale.
Soluţie. Se observă că soluţia Problemei 5.2.5., deşi foarte elegantă, nu
oferă idei pentru rezolvarea problemei 5.2.6.
Fie an = cos nπ x1 + cos nπ x2 + K + cos nπ xk .
Dacă mulţimea A = {an n ∈ } este finită, atunci şi mulţimea
B = {(an , a2 n , a3n ,K , akn ) n ∈ } este finită, deci există m ≠ n astfel ca
(an , a2 n , a3n ,K , akn ) = (am , a2 m , a3m ,K , akm ) .
Dacă notăm y1 = nx1π ,K , yk = nxkπ ; z1 = mx1π ,K , zk = mxkπ obţinem
relaţiile
cos y1 + K + cos yk = cos z1 + K + cos zk
cos 2 y + K + cos 2 y = cos 2 z + K + cos 2 z
 1 k 1 k
S:
KKKKKKKKKKKKKKKKKK
cos ky1 + K + cos kyk = cos kz1 + K + cos kzk
Se ştie că funcţia cos px se exprimă ca un polinom de grad p în raport
cu cos x (Se obţine din relaţia (cos x + i sin x) p = cos px + i sin px ). Sistemul S
este echivalent cu sistemul S’
b1 + K + bk = c1 + K ck
 2
b1 + K + bk = c1 + K + ck
2 2 2

S′ : 
KKKKKKKKKK
b k + K + b k = c k + K + c k
1 k 1 k

204
unde bi = cos yi , ci = cos zi , i = 1, k .
Relaţiile sistemului S’ spun că polinomul (unitar) cu rădăcinile b1 ,K , bk
coincide cu polinomul (unitar) cu rădăcinile c1 ,K , ck , deci (c1 ,K , ck ) este o
permutare a lui ( b1 ,K , bk ). Există o permutare σ ∈ Sk astfel ca:
c1 = bσ (1) ,K , ck = bσ ( k ) ⇔
cos mπ x1 = cos nπ xσ (1) ,K , cos mπ xk = cos nπ xσ ( k ) ⇔
⇔ mπ x1 ± nπ xσ (1) ∈ 2π ⋅ ,K , mπ xk ± nπ xσ ( k ) ∈ 2π ⋅ .
S-a obţinut un sistem de ecuaţii liniare cu necunoscutele x1 , x2 ,K , xk şi
cu coeficienţi raţionali (întregi), care are soluţie unică (deoarece m ≠ n )
formată din numere raţionale.
P.5.2.7. Fie k ∈ * , z1 , z2 ,K , zk ∈ * distincte şi u1 , u2 ,K , uk ∈ * ,
astfel ca mulţimea {an = u1 ⋅ z1n + u2 ⋅ z2n + K + uk ⋅ zkn n ∈ } să fie finită. Să se
arate că există p ∈ *
astfel ca an = an + p , oricare ar fi n ∈ .
Soluţii. Soluţia 1. Dacă mulţimea {an n∈ } este finită, atunci şi
mulţimea {(an , an +1 ,K , an + k ) n ∈ } este finită, deci există m ≠ n astfel ca:
(an , an +1 ,K , an + k −1 ) = (am , am +1 ,K , am + k −1 ) .
Notând m − n = p obţinem relaţiile
u1 ⋅ z1n ( z1p − 1) + u2 ⋅ z2n ( z2p − 1) + K + uk ⋅ zkn ( zkp − 1) = 0
 n +1 n +1 n +1
u1 ⋅ z1 ( z1 − 1) + u2 ⋅ z2 ( z2 − 1) + K + uk ⋅ zk ( zk − 1) = 0
p p p


KKKKKKKKKKKKKKKKKKKKKK
u ⋅ z n + k −1 ( z p − 1) + u ⋅ z n + k −1 ( z p − 1) + K + u ⋅ z n + k −1 ( z p − 1) = 0
 1 1 1 2 2 2 k k k

Privind relaţiile ca sistem de ecuaţii liniare cu necunoscutele

x1 = z1 − 1, x2 = z2p − 1,K , xk = zkp − 1 , determinantul sistemului este:
p

u1 ⋅ z1n u2 ⋅ z2n K uk ⋅ zkn

u1 ⋅ z1n +1 u2 ⋅ z2n +1 K uk ⋅ zkn +1 k
= ∏(ui ⋅ zin ) ⋅ ∏ ( zi − z j ) ≠ 0 ,
K K K K i =1 1≤ j < i ≤ k

u1 ⋅ z1n + k −1 u2 ⋅ z2n + k −1 K uk ⋅ zkn + k −1

deci sistemul admite doar soluţia banală şi atunci z1p = z2p = K = zkp = 1 , deci
zin = zin + p , n ∈ şi an = an + p , n ∈ .
Problema are o soluţie mai elegantă, care foloseşte doar cunoştinţe de
clasa a X-a.

205
 Soluţia a doua. Se bazează pe următoarea observaţie:
Dacă mulţimea A = {an n ∈ } este finită, atunci pentru orice număr
b∈ , mulţimea B = {an +1 − b ⋅ an n ∈ } este finită.
Luând b = zk avem:
an +1 − zk an = u1 z1n +1 + K + uk −1 zkn−+11 + uk zkn +1 − u1 ⋅ zk z1n − K − uk −1 ⋅ zk zkn−1 − uk ⋅ zkn +1 =

= u1 ( z1 − zk ) ⋅ z1n + K + uk −1 ( zk −1 − zk ) ⋅ zkn−1 = v1 ⋅ z1n + K + vk −1 ⋅ zkn−1 .

Ne-am redus de la o mulţime Ak la o mulţime Bk +1 , verificând aceleaşi ipoteze,
deci prin inducţie după k, demonstraţia este imediată.
O generalizare a acestei probleme, pentru ideea din prima soluţie nu
conduce la rezolvare, este
P.5.2.8. Fie P, Q, R ∈ [ X ] polinoame nenule şi a, b, c ∈ * numere
complexe, nenule şi distincte. Să se arate că dacă mulţimea:
Z = { z n = P ( n) ⋅ a n + Q ( n) ⋅ b n + R ( n) ⋅ c n n ∈ }
este finită, atunci există p ∈ *
astfel ca zn + p = zn , n ∈ .
Soluţie. Z finită ⇒ Z1 = { zn +1 − a ⋅ zn n ∈ } finită.
zn +1 − a ⋅ zn = [a ( P(n + 1) − P(n))] ⋅ a n + [b ⋅ Q(n + 1) − a ⋅ Q(n)] ⋅ b n +
+[c ⋅ R(n + 1) − a ⋅ R(n)] ⋅ c n = P1 (n) ⋅ a n + Q1 (n) ⋅ b n + R1 (n) ⋅ c n ,
unde P, Q, R ∈ [ X ] şi grad P1 < grad P , grad Q1 = grad Q , grad R1 = grad R
(avem aceeaşi ipoteză dar gradul lui P a scăzut).
Dacă P1 ≠ 0 , considerăm mulţimea Z 2 = {un +1 − aun n ∈ } , unde
un = P1 (n) ⋅ a n + Q1 (n) ⋅ b n + R1 (n) ⋅ c n , care este finită, şi rezultă
Z 2 = {vn = P2 (n) ⋅ a n + Q2 (n) ⋅ b n + R2 (n) ⋅ c n n ∈ }
şi grad P2 < grad P1 , grad Q2 = grad Q = gradQ1 , grad R2 = grad R1 = grad R .
După cel mult k paşi de acest fel (k = grad P + 1) obţinem Pk = 0 şi
mulţimea Z ′ = { zn′ = Q′(n) ⋅ b n + R′(n) ⋅ c n n ∈ } finită.
Considerăm mulţimea
Z1′ = { zn′ +1 − b ⋅ zn′ n ∈ } = {Q′(n) ⋅ b n
+ R′(n) ⋅ c n n ∈ },
finită cu grad Q1′ = grad Qn′ şi grad R1′ = grad R′ .
La fel ca mai sus, scăpăm de b şi obţinem mulţimea finită
Z ′′ = { zn′′ = R′′(n) ⋅ c n n ∈ } ,

206
unde grad R′′ = grad R .
În mod analog, scădem gradul lui R′′ până la un polinom constant, deci
ajungem la mulţimea finită {α ⋅ c n n ∈ } .
Există p1 ∈ * astfel ca c p1 = 1 . Analog obţinem b p2 = 1, c p3 = 1 , deci
a p = b p = c p = 1 , unde p = p1 ⋅ p2 ⋅ p3 .
Mulţimea U = { zk + p k ∈ } este finită ⇔ { P(k ⋅ p ) + Q(k ⋅ p ) + R (k ⋅ p ) k ∈ }
este finită.
Rezultă că polinomul f ( x) = P( x) + Q( x) + R( x) = a0 este constant.
Mulţimea V = { zk ⋅ p +1 k ∈ } este finită, deci polinomul
g ( x) = a ⋅ P ( x) +
+b ⋅ Q( x) + c ⋅ R( x) = a1 este constant şi din mulţimea finită W = { zk ⋅ p + 2 k ∈ }
obţinem polinomul constant h( x) = a ⋅ P ( x) + b ⋅ Q( x) + c ⋅ R( x) = a2 .
2 2 2

Din relaţiile f = a0 , g = a1 , h = a2 rezultă că polinoamele P, Q, R sunt

constante. Se obţine an + p = an , n ∈ .
O generalizare a problemei P.5.2.8, a cărei soluţie este asemănătoare
este:
P.5.2.9. Fie k ∈ * , z1 , z2 ,K , zk ∈ * distincte şi f1 , f 2 ,K , f k ∈ [ X ]
polinoame nenule. Să se arate că dacă mulţimea
{ f1 (n) ⋅ z1n + f2 (n) ⋅ z2n + K + f k (n) ⋅ zkn n ∈ }
este finită, atunci polinoamele sunt constante şi există p ∈ * astfel ca
z1p = z2p = K = zkp = 1 .
Soluţie. Se face inducţie după k, urmărind soluţia problemei P.5.2.8.

5.3. Evaluarea unor serii prin şiruri

Unele probleme cu caracter teoretic conţin idei ce permit deducerea

multor tipuri de probleme: În general, o astfel de problemă este exploatată
superficial, surprinzându-se răzleţ câte un singur aspect. Ne propunem să dăm
un model de analiză a implicaţiilor pe care le poate avea un rezultat cu aspect
teoretic.
Vom porni de la o problemă conţinută în culegerile de analiză matematică
1 1
şi anume convergenţa şirului cn = 1 + + K + − ln n , n ≥ 1 la constanta c a lui
2 n

207
Euler. Ea se încadrează într-un context general în care se foloseşte aceeaşi
tehnică de demonstraţie.
Să considerăm o funcţie derivabilă f : (a, ∞) → , unde a < 1 şi să
definim şirul (an ) n ≥1 cu termenul general an = f ′(1) + f ′(2) + K + f ′(n) − f (n) .
Ne punem problema convergenţei acestui şir.
5.3.1. Propoziţie. Dacă funcţia f : (a, ∞) → , unde a < 1 este
derivabilă, cu derivata monotonă şi mărginită pe intervalul [1, ∞) atunci şirul
(an ) n ≥1 cu termenul general an = f ′(1) + f ′(2) + K + f ′(n) − f (n) este
convergent.
Demonstraţie. Avem:
an +1 − an = f ′(n + 1) − ( f (n + 1) − f (n)) = f ′(n + 1) − f ′(cn ) ,
unde cn ∈ (n, n + 1) din teorema lui Lagrange aplicată funcţiei f pe intervalul
[n, n + 1] .
Dacă f ′ este crescătoare, atunci f ′(n + 1) ≥ f ′(cn ) deci şirul (an ) n ≥1
este crescător, iar dacă f ′ este descrescătoare, atunci f ′(n + 1) ≤ f ′(cn ) de unde
rezultă că şirul (an ) n ≥1 este descrescător.
În primul caz avem:
f ′(n) ≤ f ′(n + 1) − f ( n) ≤ f ′(n + 1)
f ′(n − 1) ≤ f (n) − f (n − 1) ≤ f ′(n)
KKKKKKKKKKKKKK
f ′(1) ≤ f (2) − f (1) ≤ f ′(2)
Adunând aceste inegalităţi obţinem:
f ′(1) − f (1) < an < f (n + 1) − f (n) = f ′(cn ) − f (1) ≤ M ′ − f (1)
unde M ′ este un majorant pentru mulţimea { f ′( x) x ∈ [1, ∞)} .
În concluzie şirul (an ) n ≥1 este monoton şi mărginit, deci convergent.
Celălalt caz se demonstrează la fel.
5. 3. 2. Observaţie. Dacă există limita lim f ′( x) = 1′ şi notăm cu
x →∞

1 = lim an , atunci 1 ∈ [ f ′(1) − f (1),1′ − f (1)] .

n →∞

5. 3. 3. Observaţie. Dacă funcţia f verifică ipotezele propoziţiei 5.3.1.

f ′(1) + f ′(2) + K + f ′(n)
şi dacă lim f (n) = ∞ , atunci lim =1.
n →∞ n →∞ f (n)
5. 3. 4. Observaţie. Dacă pentru şirul din propoziţia 5.3.1. notăm
lim an = a , atunci pentru un şir ( xn ) n ≥1 cu lim xn = +∞ se poate pune problema
n →∞ n →∞

208
determinării limitei lim xn ⋅ ( f ′(1) + f ′(2) + K + f ′(n) − f (n) − a ) (dacă există),
n →∞

care este o limită de tipul ∞⋅0 şi care în general se abordează cu criteriul lui
0
Stolz în cazul .
0
q (n)
5. 3. 5. Observaţie. Folosind secvenţe de forma ∑
k = p(n)
f ′(k ) se obţin

şiruri interesante a căror limită se determină folosindu-ne tot de propoziţia

5.3.1.
n
Notând S n = ∑ f ′(k ) , avem:
k =1
q (n)

∑
k = p(n)
f ′(k ) = S q ( n ) − S p ( n ) + f ′( p (n)) =

= ( S q ( n ) − f (q(n))) − ( S p ( n ) − f ( p(n)) − f ( p(n)) + f (q (n)) + f ′( p (n))

şi de aici
q(n)
lim
n →∞
∑
k = p(n)
f ′(k ) = lim( f (q (n)) − f ( p (n)) + f ′( p (n))) ,
n →∞

dacă p, q : *
→ *
sunt funcţii strict crescătoare, cu p(n) < q(n) , (∀) n ∈ *
.

Bibliografie:

1. Ion Colojară, Analiză matematică, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1983
2. Octavian Stănăşilă, Analiză matematică, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1981
3. * * *, Teste grilă de matematică, - Admiterea 2003, U.T. Pres, Cluj-
Napoca, 2002
4. * * *, Colecţia Gazetea Matematică
5. * * * , Colecţia “Argument” – Revista catedrei de matematică a
Colegiului Naţional “Gheorghe Şincai” Baia Mare

209