METODE NUMERICE (CURS)

lect. univ. dr. Dan Miclăuş

Metoda coardei (Cursul 3)

Complexitatea ecuaţiilor neliniare, provenite din modelarea unor probleme practice reale impune studierea şi
aplicarea unor metode numerice noi pentru aproximarea rădăcinilor reale. Cunoscută şi sub numele de metoda
falsei poziţii, metoda coardei se aplică pentru aproximarea rădăcinilor reale ale ecuaţiei neliniare
(1) f (x) = 0.
Să considerăm a < b ∈ R şi f : [a, b] → R o funcţie continuă cu proprietatea f (a) · f (b) < 0. În acest caz, ecuaţia
neliniară (1) va avea o rădăcină reală x∗ ∈ (a, b). Să presupunem că au loc următoarele trei ipoteze:
• ecuaţia f (x) = 0 are o singură rădăcină x∗ ∈ (a, b);
• funcţia f admite derivate de ordinul I şi II continue pe intervalul [a, b];
• derivatele de ordinul I şi II păstrează un semn constant pe intervalul [a, b].
Construcţia metodei se realizează prin parcurgerea următoarelor etape:



(1) Se determină ecuaţia coardei (dreptei) care trece prin punctele A a, f (a) şi B b, f (b)
x − xA y − yA x−a y − f (a)
(AB) : = ⇔ = .
xB − xA yB − yA b−a f (b) − f (a)
(2) Se află punctul de intersecţie al dreptei (AB) cu axa (Ox), iar abscisa acestui punct reprezintă prima
aproximaţie a soluţiei x∗ , notată cu x1 .
( (
y−f (a)
x−a
b−a = f (b)−f (a) x = aff (b)−f
(b)−bf (a)
(a)
(AB) ∩ (Ox) = M1 (x1 , 0) ⇒ ⇔ deci
y=0 x1 := x,

af (b) − bf (a)
x1 = .
f (b) − f (a)
0



(3) Construim
din nou o dreaptă ce trece prin punctul M1 x1 , f (x∗1 ) şi un al doilea punct fix A a, f (a) sau
B b, f (b) , ales ı̂n funcţie de intervalul ı̂n care se află soluţia x .

Cazul I. Dacă f (a) · f (x1 ) < 0, atunci dreapta trece prin punctele A a, f (a) şi M10 x1 , f (x1 ) , deci



obţinem

x−a y − f (a)
AM10 : = .
x1 − a f (x1 ) − f (a)
Intersecţia dreptei AM10 cu axa (Ox) se face ı̂n punctul M2 (x2 , 0), unde x2 reprezintă cea de-a doua


aproximaţie a soluţiei x∗ , astfel că
( (
y−f (a)
x−a
= x = aff(x 1 )−x1 f (a)

AM10 ∩ (Ox) = M2 (x2 , 0) ⇒ x1 −a f (x1 )−f (a) (x1 )−f (a)

⇔ deci
y=0 x2 := x,

af (x1 ) − x1 f (a)
x2 = .
f (x1 ) − f (a)
1
2 METODE NUMERICE

Procesul fiind recursiv, suntem conduşi la şirul (xn )n≥0 , cu termenul general
af (xn−1 ) − xn−1 f (a)
xn = , pentru orice n ∈ N∗ şi x0 = b,
f (xn−1 ) − f (a)
şir strict descrescător şi mărginit, deci convergent (conform criteriului Weierstrass) cu lim xn = x∗ ;
n→∞
(monotonia şi mărginirea şirului (xn )n≥0 rezultă din Figura 1).

Figura 1. Reprezentare grafică pentru metoda coardei

Cazul II. Dacă f (b) · f (x1 ) < 0, atunci dreapta trece prin punctele B b, f (b) şi M10 x1 , f (x1 ) , deci



obţinem

x−b y − f (b)
BM10 : = .
x1 − b f (x1 ) − f (b)
Intersecţia dreptei BM10 cu axa (Ox) se face ı̂n punctul M2 (x2 , 0), unde x2 reprezintă cea de-a doua


aproximaţie a soluţiei x∗ , astfel că
( (
y−f (b)
x−b
= x = bff(x(x11)−x 1 f (b)

BM10 ∩ (Ox) = M2 (x2 , 0) ⇒ x1 −b f (x1 )−f (b) )−f (b)

⇔ deci
y=0 x2 := x,

bf (x1 ) − x1 f (b)
x2 = .
f (x1 ) − f (b)
Procesul fiind recursiv, suntem conduşi la şirul (xn )n≥0 , cu termenul general
bf (xn−1 ) − xn−1 f (b)
xn = , pentru orice n ∈ N∗ şi x0 = a,
f (xn−1 ) − f (b)
şir strict crescător şi mărginit, deci convergent (conform criteriului Weierstrass) cu lim xn = x∗ ;
n→∞
(monotonia şi mărginirea şirului (xn )n≥0 rezultă din Figura 2).
 METODE NUMERICE 3

Figura 2. Reprezentare grafică pentru metoda coardei

Propoziţia 1. Dacă x∗ este unica soluţie a ecuaţiei f (x) = 0 ı̂n intervalul (a, b), atunci eroarea absolută prin care
termenul xn , n ≥ 1 aproximează soluţia x∗ se poate evalua cu ajutorul inegalităţii
1
(2) |xn − x∗ | ≤ · |f (xn )|, unde m1 := min |f 0 (x)|.
m1 x∈[a,b]

Demonstraţie. Conform teoremei lui Lagrange, pentru orice x ∈ [a, b] există un c ∈ (a, b), astfel ı̂ncât
f (x) − f (x∗ ) = (x − x∗ ) · f 0 (c).
În acest caz, avem
f (xn )
f (xn ) = f (xn ) − f (x∗ ) = (xn − x∗ ) · f 0 (c) ⇔ xn − x∗ = .
f 0 (c)
f (xn ) |f (xn )|
Aplicând modulul asupra relaţiei xn − x∗ = f 0 (c) , obţinem |xn − x∗ | = |f 0 (c)| şi considerând m1 := min |f 0 (x)|,
x∈[a,b]
rezultă inegalitatea
1
|xn − x∗ | ≤ · |f (xn )|.
m1

În concluzie, putem prezenta algoritmul aplicării metodei coardei pentru aproximarea soluţiei reale a ecuaţiei
neliniare f (x) = 0.
(1) Se determină intervalul [a, b], ı̂n care ecuaţia f (x) = 0 are o soluţie reală unică (aplicând şirul lui Rolle).
(2) Se construieşte şirul (xn )n≥0 astfel

bf (xn−1 ) − xn−1 f (b)
a şi xn = , dacă f (a) · f 00 (a) < 0


f (xn−1 ) − f (b)
x0 := af (xn−1 ) − xn−1 f (a)
b şi xn = , dacă f (b) · f 00 (b) < 0.


f (xn−1 ) − f (a)
 
(3) Se testează condiţia de oprire |xn − x∗ | ≤ m11 · |f (xn )| m11 · |f (xn )| < ε , unde ε reprezintă precizia impusă
ı̂n problemă.
4 METODE NUMERICE

• Dacă condiţia de oprire este ı̂ndeplinită, atunci xn este aproximaţia soluţiei x∗ calculată cu precizia ε;
• Dacă condiţia de oprire nu este ı̂ndeplinită, atunci se revine la pasul (2), construind următorul termen
al şirului (xn )n≥0 .
Aplicaţia 1. Folosind metoda coardei, să se aproximeze rădăcinile reale ale ecuaţiei x3 + 3x2 − 9 = 0, cu precizia
ε = 10−1 .
Soluţie. Aplicăm şirul lui Rolle pentru determinarea rădăcinilor reale ale ecuaţiei date, parcurgând următoarele
etape. Se consideră funcţia ataşată ecuaţiei iniţiale
f : R → R, f (x) = x3 + 3x2 − 9.
Se determină derivata funcţiei f 0 (x) = 3x2 + 6x şi se calculează rădăcinile derivatei
f 0 (x) = 0 ⇔ 3x2 + 6x = 0 ⇔ 3x(x + 2) ⇔ x1 = −2 şi x2 = 0.
Se calculează valorile funcţiei ı̂n rădăcinile derivatei f (−2) = −5 şi f (0) = −9, precum şi lim f (x) = ±∞. Pe
x→±∞
baza rezultatelor obţinute construim tabelul de variaţie.

x −∞ -2 0 +∞
f (x) −∞ % -5 & -9 % +∞

Se constată o singură variaţie de semn pe intervalul (0, +∞), prin urmare ecuaţia dată are o singură rădăcină
reală, aparţinând intervalului (0, +∞). Restrângerea intervalului ı̂n care este situată rădăcina reală x∗ a ecuaţiei
f (x) = 0, se face calculând câteva valori ale funcţiei f ı̂n puncte imediat apropiate lui 0, astfel ı̂ncât f (1) = −5
şi f (2) = 11 implică x∗ ∈ (1, 2). În concluzie, metoda coardei se aplică pe intervalul [1, 2] pentru aproximarea
rădăcinii reale x∗ ∈ (1, 2), verificând ı̂n prealabil ı̂ndeplinirea celor trei condiţii iniţiale:
1) ecuaţia f (x) = 0 are o singură rădăcină reală x∗ ∈ (1, 2); (adevărat, s-a aplicat şirul lui Rolle);
2) funcţia f admite derivate f 0 (x) = 3x2 + 6x, f 00 (x) = 6x + 6 continue pe intevalul [1, 2]; (adevărat, pentru că
derivatele de ordinul I şi II sunt funcţii elementare);
3) derivatele de ordinul I şi II (f 0 şi f 00 ) păstrează un semn constant pe intervalul [1, 2]; ( adevărat, a se vedea
tabelul alăturat).

x −∞ -2 -1 0 1 2 +∞
f 0 (x) + 0 – – – 0 + + +
f 00 (x) – – – 0 + + + +

Se construieşte şirul (xn )n≥0 astfel:

2f (xn−1 ) − xn−1 f (2)
x0 := 1 şi xn = , (∀) n ≥ 1, deoarece f (1) · f 00 (1) = −60 < 0.
f (xn−1 ) − f (2)
Se calculează f (x0 ) = f (1) = −5 şi f (2) = 11.
2f (x0 ) − x0 f (2) 2 · (−5) − 1 · 11 21
x1 = = = .
f (x0 ) − f (2)
−56435− 11 16
Se calculează f (x1 ) = f 2116 = − 4096 .
Se testează condiţia de oprire: m11 · |f (x1 )| < ε, unde ε = 10−1 şi m1 := min |f 0 (x)| = 9.
x∈[1,2]
Obţinem 6435 · 10 < 4096 · 9 inegalitate
falsă, deci se construieşte următorul termen al şirului (xn )n≥0 .
6435
2f (x1 ) − x1 f (2) 2 · − 4096 − 2116 · 11 72006
x2 = = 6435 = ≈ 1, 39.
f (x1 ) − f (2) − 4096 − 11 51491
Se calculează f (x2 ) ≈ f (1, 39) ≈ −0, 52.
Se testează condiţia de oprire: m11 · |f (x2 )| < ε ⇔ 0, 52 · 10 < 9 inegalitate adevărată.
72006
Concluzie. Iteraţia x2 = ≈ 1, 39 aproximează rădăcina reală x∗ , cu precizia ε = 10−1 .
51491