Curs 12

Geometria diferenţială a curbelor plane

12.1 Modalităţi de reprezentare a curbelor plane

În prima parte definim curbe plane diferenţiabile. O curbă plană diferenţiabilă poate fi
dată prin mai multe modalităţi.
1. Curbe grafic. Cele mai simple curbe diferenţiabile sunt graficele funcţiilor f : I ⊆
R → R, derivabile pe un interval I din R. Graficul unei astfel de funcţii este mulţimea
punctelor de coordonate (x, y):

Gf = {M(x, y) | y = f (x)}

cu proprietatea că y este valoarea funcţiei ı̂n x (Fig.12.1).

m = f ′ (x0 )

Gf

(x, f (x))

x0 O x

Fig.12.1: Curbă plană definită ca graficul unei funcţii.

1
Notitele de curs sunt o adaptare a cursului de Algebra Liniara si Geometrie, autor prof.dr. Emilia
Petrisor

1
2 Cursul 12, Algebră–Geometrie, 2020/2021

Indicăm o astfel de curbă prin:

Γ : y = f (x), x ∈ I (12.1)

şi spunem că Γ este dată prin ecuaţia explicită.

Funcţia f fiind derivabilă, derivata sa ı̂ntr-un punct, f ′ (x0 ), reprezintă panta tangentei
la grafic ı̂n punctul de coordonate M(x0 , f (x0 )).
Se ştie că ecuaţia unei drepte din plan ce conţine punctul M(x0 , y0 ) şi are panta m
este:
y − y0 = m(x − x0 )
Astfel ecuaţia tangentei ı̂n punctul M(x0 , f (x0 )) la graficul funcţiei f este:

(y − f (x0 )) = f ′ (x0 )(x − x0 ) (12.2)

Perpendiculara pe tangenta la o curbă plană ı̂n punctul de tangenţă se

numeşte normala curbei ı̂n acel punct.
Două drepte perpendiculare din plan, de pante m, m′ , nenule, au produsul pantelor
egal cu −1: m m′ = −1. Prin urmare panta normalei la curba de ecuaţie (12.1), ı̂ntr-un
punct ı̂n care f ′ (x0 ) 6= 0, este:
1 1
m′ = − =− ′
m f (x0 )

Deci ecuaţia normalei la curbă ı̂n punctul M(x0 , f (x0 )) este

1
y − f (x0 ) = − (x − x0 ) (12.3)
f ′ (x0 )

Dacă f ′ (x0 ) = 0 atunci panta tangentei la grafic ı̂n punctul M(x0 , f (x0 )) este 0 şi deci
ecuaţia tangentei este :

y − f (x0 ) = 0(x − x0 ) ⇔ y = f (x0 ),

adică o dreaptă paralelă cu Ox. Astfel normala ı̂n M va fi paralelă cu Oy , adică de

ecuaţie x = x0 .
În timp ce ecuaţia unei drepte din plan este caracterizată ı̂n mod uzual de panta
dreptei, m, ce reprezintă tangenta unghiului dintre dreaptă şi axa Ox, m = tgα, ı̂n spaţiu
o dreaptă este caracterizată de vectorul director. Totuşi şi ı̂n plan dreapta are un vector
director. Să stabilim relaţia dintre cele două mărimi caracteristice, panta ca scalar şi
vectorul director.
→
−
Dreapta din plan ce conţine un punct M(x0 , y0 ) şi are vectorul director d = (a, b)T ,
a 6= 0, are ecuaţia:
x − x0 y − y0 b b
= ⇔ (y − y0 ) = (x − x0 ) ⇔m=
a b a a
12.1. Modalităţi de reprezentare a curbelor plane 3

y0 M (x0 , y0 )

O x0 x

Fig.12.2: Tangenta la o curbă (cercul) dată implicit.

Reciproc, dreapta din plan ce conţine punctul M(x0 , y0 ) şi are panta m are ecuaţia:
x − x0 y − y0 →
−
(y − y0 ) = m(x − x0 ) ⇔ = , ⇔ d = (1, m)T
1 m
→
−
În concluzie, dacă o dreaptă din plan are vectorul director d = (a, b)T , a 6= 0,
b
atunci panta sa este m = . Reciproc, dacă panta dreptei este m, atunci
→ a
−
vectorul ei director este d = (1, m)T .
2. Curbe plane date prin ecuaţia implicită
Nu orice curbă plană este grafic de funcţie. De exemplu, cercul cu centrul ı̂n origine
şi de rază r nu este grafic de funcţie.
Definiţia 12.1.1 O curbă plană diferenţiabilă, Γ, dată implicit sau prin ecuaţia implicită
este mulţimea punctelor din plan de coordonate (x, y) care anulează o funcţie F : ∆ ⊂
R2 → R, ce este de clasă C r , r ≥ 1, pe domeniul ∆:
Γ = {(x, y) | F (x, y) = 0} (12.4)
Ca şi ı̂n cazul curbelor date explicit ne interesează ecuaţia tangentei ı̂ntr-un punct al
curbei.
Panta tangentei la o curbă Γ de ecuaţie F(x, y) = 0 ı̂ntr-un punct M(x0 , y0 )
ı̂n care derivata parţială a funcţiei F ı̂n raport cu y, ∂F/∂y, este nenulă este:
∂F
(x0 , y0 )
m=− ∂x
∂F
(x0 , y0 )
∂y
4 Cursul 12, Algebră–Geometrie, 2020/2021

iar ecuaţia tangentei ı̂n punctul M este:

∂F
(x0 , y0 ) ∂F ∂F
y − y0 = − ∂x (x − x0 ) = 0 ⇔ (x0 , y0 )(x − x0 ) + (x0 , y0 )(y − y0 ) = 0
∂F ∂x ∂x
(x0 , y0 )
∂y
(12.5)
Normala la o curbă definită implicit. Dacă ı̂n punctul M(x0 , y0 ) al curbei Γ :
F (x, y) = 0, derivatele parţiale ale funcţiei F sunt nenule atunci panta normalei ı̂n punctul
M la curbă este::
∂F
(x0 , y0 )
′ 1 ∂y
m =− =
m ∂F
(x0 , y0 )
∂x
şi ecuaţia normalei este:
∂F
(x0 , y0 )
∂y
y − y0 = (x − x0 )
∂F
(x0 , y0 )
∂x
−
→
Ţinând seama că dacă panta unei drepte este m atunci vectorul ei director este d =
(1, m)T , rezultă că vectorul director al normalei ı̂ntr-un punct M(x0 , y0) al curbei de
ecuaţie F (x, y) = 0, este:
∂F
(x0 , y0 )
→
− ∂y ∂F ∂F
N = (1, )T k ( (x0 , y0 ), (x0 , y0 ))T
∂F ∂x ∂x
(x0 , y0 )
∂x
Deci vectorul normal curbei ı̂n punctul M este:
 T
→
− ∂F ∂F
N = ( (x0 , y0), (x0 , y0 ) = grad(F )(x0 , y0),
∂x ∂x
adică gradientul funcţiei F ı̂n punctul M.

Exemplul 1. Să se determine ecuaţia tangentei ı̂n punctul de intersecţie al curbei de

ecuaţie F (x, y) = x3 + y 3 − 3xy = 0 cu prima bisectoare şi vectorul normal curbei ı̂ntr-un
punct arbitrar.

Rezolvare: Prima bisectoare are ecuaţia y = x deci punctul ei de intersecţie cu curba

are abscisa soluţie a ecuaţiei F (x, x) = 0, adică, 2x3 − 3x2 = 0. Soluţiile ecuaţiei sunt
x1,2 = 0 şi x3 = 3/2. Prin urmare curba intersectează prima bisectoare ı̂n origine O(0, 0)
şi ı̂n punctul M(3/2, 3/2).
Pentru a determina panta tangentei ı̂n aceste puncte calculăm derivatele parţiale ale
funcţiei F (x, y) = x3 + y 3 − 3xy:
∂F/∂x = 3x2 − 3y, ∂F/∂y = 3y 2 − 3x
12.1. Modalităţi de reprezentare a curbelor plane 5

∂F ∂F
Deoarece (0, 0) = 0 şi (0, 0) = 0 panta tangentei ı̂n origine este nedeterminată
∂x ∂y
deoarece avem 0/0.
Un punct al curbei de ecuaţie F (x, y) = 0, ı̂n care ambele derivate partiale se anulează
se numeşte punct singular. Deci originea este punct singular pentru curba dată.
Panta tangentei ı̂n punctul M(3/2, 3/2) este −1 deci ecuaţia tangentei ı̂n M este:
3 3
y− = −(x − )
2 2
Vectorul normal curbei ı̂ntr-un punct arbitrar este vectorul:
→
−
N = (3x2 − 3y, 3y 2 − 3x)T
→
−
Observăm totuşi că ı̂n origine N este vectorul nul, adică normala nu are o direcţie, tocmai
pentru că tangenta este nedefinită ı̂n acest punct.
2. Curbe plane şi ı̂n spaţiu date parametric

Definiţia 12.1.2 O curbă Γ din plan sau spaţiu ce este imaginea unui interval I, printr-o
aplicaţie r : I ⊂ R → Rn (n=2,3), de clasă C k pe I, k ≥ 1, r(t) = (x(t), y(t), |z(t)), se
numeşte curbă diferenţiabilă dată parametric. Notăm Γ = im(r) pentru a indica, că Γ
este o curbă parametrizată de r.

O curbă data parametric este interpretată ca şi traiectoria unui punct mobil (x(t), y(t), |z(t))
a cărui mişcare are loc ı̂n intervalul de timp I.
Orice curbă dată ca grafic de funcţie, adică de ecuaţie y = f(x), x ∈ I, se
parametrizează prin r : I → R2 , r(t) = (x(t), y(t)) unde :

x(t) = t
y(t) = f (t)

Exemplul 2. Curba y = 2 sin x − cos x, x ∈ (0, 2π) se redefineşte ca o curbă dată

parametric prin:
x(t) = t
t ∈ (0, 2π)
y(t) = 2 sin t − cos t,

Exemplul 3. Parametrizarea cecului. Cercul cu centrul ı̂n origine şi de rază R are
ecuaţia implicită F (x, y) = x2 + y 2 − R2 = 0. Fie M(x, y) un punct arbitrar pe cerc, A
punctul de intersecţie al axei Ox cu cercul şi M ′ proiecţia ortogonală a lui M pe Ox (Fig.
12.3). Notăm cu t măsura ı̂n radiani a unghiului MOM \ ′ . Din triunghiul dreptunghic
△OM ′M rezultă că:
x = R cos t
y = R sin t
6 Cursul 12, Algebră–Geometrie, 2020/2021

M (R cos t, R sin t)
R
t
O M′ x

Fig.12.3: Cerc cu centrul În origine şi de rază R

Deci o parametrizare a cercului complet este r : [0, 2π) → R2 , r(t) = (R cos t, R sin t).
Punctul A corespunde parametrului t = 0.
Parametrizarea semicercului x2 + y 2 − R2 = 0, x ≤ 0 este r : [π/2, 3π/2] → R2 ,
r(t) = (R cos t, R sin t). În concluzie cercul complet şi un subarc al său au parametrizări
cu aceeaşi expresie analitică, doar parametrul t parcurge intervale diferite.

Exemplul 4. Parametrizarea elipsei de ecuaţie:

x2 y 2
+ 2 −1=0 (12.6)
a2 b
Presupunem că a > b şi asociem elipsei date cercul cu centrul ı̂n origine şi de rază a
(Fig.12.4).
Stabilim o corespondenţă bijectivă ı̂ntre mulţimea punctelor de pe cerc şi mulţimea
punctelor de pe elipsă. şi anume unui punct M(a cos t, a sin t) de pe cerc ı̂i asociem
punctul P de pe elipsă, care este intersecţia perpendicularei din M pe axa Ox, cu elipsa.
Evident punctul P are aceeaşi abscisă ca şi M, iar ordonata este deocamdată necunoscută:
P (a cos t, y). Impunem condiţia ca coordonatele punctului P să verifice ecuaţia (12.6):

a2 cos2 t y 2
+ 2 −1=0
a2 b
de unde rezultă y = b sin t. Prin urmare parametrizarea elipsei complete este:

r : [0, 2π] → R2 , r(t) = (a cos t, b sin t)

12.2. Tangenta şi normala la o curbă plană dată parametric 7

M (a cos t, a sin t)
P (a cos t, y)
t
O M′ x

Fig.12.4: Elipsa şi cerc de rază egală cu semiaxa mare a elipsei.

Exemplul 5. Spirala cilindrică (Fig.12.5) este o curbă ı̂n spaţiu ce este descrisă de un
punct ce are mişcare circulară ı̂n x şi y şi o mişcare liniară cu viteză constantă ı̂n direcţia
lui Oz. Parametrizarea spiralei este:

x(t) = a cos t
y(t) = a sin t, t ∈ [0, 2πn]
z(t) = bt,

unde a, b sunt constante pozitive (a descrie raza mişcării circulare, iar b pasul de ı̂nalţare
pe direcţia lui Oz, când ı̂n mişcarea circulară parcurge un radian),iar n este un număr
natural ce indică numărul de spire.

12.2 Tangenta şi normala la o curbă plană dată parametric

Având dedusă direcţia tangentei la o curbă plană dată parametric, ecuaţia tangentei ı̂n
punctul M0 (x(t0 ), y(t0)) este:

x − x(t0 ) y − y(t0 )
=
x (t0 )
′ y ′(t0 )

sau scrisă ı̂n forma echivalentă:

y ′ (t0 )
y − y(t0 ) = (x − x(t0 ))
x′ (t0 )
8 Cursul 12, Algebră–Geometrie, 2020/2021

x y

Fig.12.5: Spirala cu trei spire.

obţinem că panta tangentei ı̂n punctul M0 ı̂n care x′ (t0 ) 6= 0 este:
y ′ (t0 )
m(t0 ) =
x′ (t0 )
iar dacă y ′(t0 ) 6= 0, panta normalei, respectiv vectorul director al normalei sunt:
x′ (t0 ) −
→
m′ (t0 ) = − , N (t0 ) = (−y ′ (t0 ), x′ (t0 ))T
y ′ (t0 )
→
−
Subliniem că pentru vectorul normal N (t0 ) am ales sensul care asigură că baza ortogonală
→
− →
−
( ṙ (t0 ) = (x′ (t0 ), y ′(t0 ))T , N (t0 ) = (−y ′ (t0 ), x′ (t0 ))T ) este pozitiv orientată. Într-adevăr,
 ′ 
→
− →
−  x (t0 ) −y ′ (t0 ) 
det([ ṙ (t0 )|, N (t0 )]) =  ′
  = x′2 (t0 ) + y ′2(t0 ) > 0
y (t0 ) x′ (t0 ) 

Perechea formată din punctul M0 şi baza ortonormată

−
→ −
→ !
→
− ṙ (t0 ) − → N (t0 )
B′ = τ̇ (t0 ) = −
→ , ṅ (t0 ) = →
−
k ṙ (t0 )k k N (t0 )k

se numeşte reperul lui Frenet. Când punctul M0 se mişca pe curbă direcţiile vectorilor
reperului se schimbă şi ı̂n mecanică (studiul mişcării roboţilor) reperul (M(t); (τ (t), vn(t)))
se numeşte reperul mobil al lui Frenet.

12.3 Tangenta la o curbă ı̂n spaţiu. Planul normal şi reperul

mobil al lui Frenet
Fie Γ o curbă ı̂n spaţiu parametrizată de r : I → R3 , r(t) = (x(t), y(t), z(t)), r ∈ C 2 (I).
12.3. Tangenta la o curbă ı̂n spaţiu. Planul normal şi reperul mobil al lui Frenet 9

Definiţia 12.3.1 Curba Γ se numeşte curbă regulată de ordin 2 dacă ı̂n fiecare punct al
→
− →
−
curbei vectorii asociaţi ṙ (t), r̈ (t) sunt liniar independenţi (adică sunt nenuli şi necoliniari).

În această secţiune considerăm doar curbe regulate de ordin 2.

Fie M un punct al curbei corespunzător parametrului t = t0 , adică punctul de coor-
donate (x(t0 ), y(t0 ), z(t0 )). Ecuaţiile tangentei ı̂n punctul M, la curbă, sunt:

x − x(t0 ) y − y(t0) z − z(t0 )

= =
x (t0 )
′ y (t0 )
′ z ′ (t0 )

În cazul curbelor plane am numit normală, dreapta perpendiculară pe tangentă ı̂n punctul
de tangenţă. Această dreaptă este unică pentru că complementul ortogonal al vectorului
tangent, ca vector din R2 , are dimensiunea 1, deci există o unică direcţie perpendiculară pe
tangentă. În spaţiu ı̂nsă, complementul ortogonal al vectorului tangent este de dimensiune
doi şi deci există o infinitate de vectori perpendiculari pe vectorul tangent (vectori normali)
ı̂n punctul de tangenţă. Din această infinitate ı̂n mecanică se aleg două direcţii particulare,
numite direcţia binormalei şi direcţia normalei principale. Mai precis, se asociază unui
punct M(x(t0 ), y(t0), z(t0 )) un reper ortonormat pozitiv orientat, numit reperul lui Frenet.
Pentru a defini baza reperului lui Frenet construim mai ı̂ntâi o bază ortogonală (w1 , w2 , w3 )
pe care apoi o normăm.
Se ia drept vector w1 , vectorul tangent in M:
→
−
w1 = ṙ (t0 )

Vectorul
→
− −−→
w3 = ṙ (t0 ) × r̈(t0 )
se numeşte vectorul binormal ı̂n M, pentru că este simultan perpendicular şi pe vectorul
→
− →
−
viteză ṙ (t0 ) şi pe vectorul acceleraţie r̈ (t0 ).
Pentru ca baza să fie pozitiv orientată se defineşte
→
− −−→ →
−
w2 = w3 × w1 = ( ṙ (t0 ) × r̈(t0 )) × ṙ (t0 )

w2 defineşte normala principală ı̂n punctul M (este evident vector normal pentru că
→
−
este perpendicular pe vectorul tangent ṙ (t0 ).
→
−
Baza ortonormată se notează B′ = (− →τ (t0 ), −
→
n (t0 ), b (t0 )) = (w10 , w20 , w30). Reperul
→
−
RF = (M; (− →
τ (t0 ), −
→
n (t0 ), b (t0 )) este reperul lui Frenet asociat curbei ı̂n punctul M.

Exemplul 6. Să se determine reperul lui Frenet asociat punctului M(2, 0, 1) de pe curba
Γ = im(r), r : [−0.5, 5] → R3 , r(t) = (2t, ln t, t2 ).

Deoarece direcţiile reperului lui Frenet ı̂ntr-un punct se determină pornind de la vectorii
→
− →
−
viteză, ṙ (t), şi acceleraţie, r̈ (t), ı̂n acel punct şi acesţi vectori nu depind de coordo-
natele carteziene ale punctului, ci de parametrul t corespunzător punctului respectiv,
10 Cursul 12, Algebră–Geometrie, 2020/2021

determinăm ı̂n prealabil parametrul t astfel ı̂ncât r(t) = (2, 0, 1) sau echivalent acel t care
satidface simultan condiţiile:
2t = 2
ln t = 0
t2 = 1
Evident t = 1 şi deci baza reperului lui Frenet ı̂n punctul M se calculează pornind de la
→
− →
−
vectorii ṙ (1), r̈ (1). Avem că ṙ(t) = (2, 1t , 2t) şi r̈(t) = (0, − t12 , 2), deci ṙ(1) = (2, 1, 2) şi
r̈(1) = (0, −1, 2)
Elementele triedului Frenet sunt: vectorul tangent − →τ (1) = (2, 1, 2), vectorul binormal
→
− →
−
b (1) = ṙ(1) × r̈(1), iar normala principala n (1) = b (1) × −
→
− →
τ (1).