Recapitulare Matematică

Bacalaureat
(M_stiintele naturii, tehnologic)

⑧
1
 SUBIECT I
Formule de calcul

(a + b) 2 = a 2 + 2ab + b 2

(a − b) 2 = a 2 − 2ab + b 2

a 2 − b 2 = (a − b)( a + b)

a 3 −b 3 = (a − b)( a 2 + ab + b 2 )

a 3 +b 3 = (a + b)( a 2 − ab + b 2 )

(a+b) = a + 3a b + 3ab + b
3 3 2 2 3

(a-b) = a − 3a b + 3ab − b
3 3 2 2 3

a n −b n = (a − b)( a n−1 + a n−2 b +    + b n−1 )

Funcţia de gradul I

Definiţie:f:R → R,f(x)=ax+b,a  0 , a,b  R , se numeşte funcţia de gradul I

Proprietăţi:Dacă a>0 f este strict crescătoare

Dacă a<0 f este strict descrescătoare

A ( ,  )  G f  f ( ) = 

Funcţia de gradul II

Definiţie:f:R → R,f(x)=ax 2 +bx + c, a  0 ,a,b,c  R se numeşte funcţia de gradul II

Maximul sau minimul funcţiei de gradul II

− −b
Dacă a<0 atunci f max = , realizat pentru x =
4a 2a

− −b −b −
Dacă a >0 atunci f min = , realizat pentru x = ;Vârful parabolei V( , )
4a 2a 2a 4a

−b 
Ecuaţia de gradul II:ax +bx + c = 0 ;x 1, 2 = ,  = b 2 − 4ac
2

2a

−b c
Relaţiile lui Viete:x 1 + x 2 = , x1  x 2 =
a a

Dacă   0  ecuaţia are rădăcini reale şi diferite.

Dacă  = 0  ecuaţia are rădăcini reale şi egale.

Dacă   0  ecuaţia nu are rădăcini reale.

↳
2
Dacă   0  ecuaţia are rădăcini reale.

Intervale de monotonie :a<0

x −b
− 
2a

f(x) −
4a

a>0

x −b
− 
2a

f(x) −
4a

Semnul funcţiei de gradul II

0

x - x1 x2 

f(x) semnul lui a 0 semn contrar lui a 0 semnul lui a

=0

x - x 1 = x2 

f(x) semnul lui a 0 semnul lui a

0

x - 

f(x) semnul lui a

Imaginea funcţiei de gr.II

−
a<0,Imf=( − , ]
4a

−
a>0, Imf=[ , )
4a

Funcţii

Definiţii:Fie f:A → B

*
3
 I. 1)Funcţia f se numeşte injectivă,dacă x1 , x2  A cu f(x 1 ) = f ( x2 )  x1 = x2

2)Funcţia f este injectivă dacă x1 , x2  A cu x 1  x2  f ( x1 )  f ( x2 )

3)Funcţia f este injectivă, dacă orice paralelă la axa 0x,dusă printr-un punct al lui B, intersectează graficul
funcţiei în cel mult un punct.

4)Funcţia f nu este injectivă dacă x1  x2 a.i. f ( x1 ) = f ( x2 )

II.1)Funcţia ƒ este surjectivă, dacă ∀ y  B, există cel puţin un punct x  A, a.î. ƒ(x)=y.

2) Funcţia ƒ este surjectivă, dacă ƒ(A) =B.

3) Funcţia ƒ este surjectivă, dacă orice paralelă la axa 0x, dusă printr-un punct al lui B, intersectează graficul funcţiei
în cel puţin un punct.

III.1) Funcţia ƒeste bijectivă dacă este injectivă şi surjectivă.

2) Funcţia ƒ este bijectivă dacă pentru orice y  B există un singur x  A a.î. ƒ(x) =y (ecuaţia ƒ(x)=y,are o singură
soluţie,pentru orice y din B)

3) Funcţia ƒ este bijectivă dacă orice paralelă la axa 0x, dusă printr-un punct al lui B, intersectează graficul funcţiei
într-un singur punct .

IV.Compunerea a două funcţii

Fie f:A→B,g:B→C

g  f : A → C , ( g  f )( x) = g ( f ( x))

V. 1A : A → A prin 1 A ( x) = x , x  A .(aplicaţia identică a lui A)

Definiţie:Funcţia ƒ: A→B este inversabilă , dacă există o funcţie g:B→A astfel încât g  f = 1A şi f  g = 1B ,
funcţia g este inversa funcţiei ƒ şi se notează cu ƒ −1 .

Teoremă: ƒ este bijectivă <=> ƒ este inversabilă.

Funcţii pare,funcţii impare,funcţii periodice.

Definiţii:

f:R→R se numeşte funcţie pară dacă f(-x) = f(x), ∀ x R

f:R→R se numeşte funcţie impară dacă f(-x) = -f(x), ∀ x R

f:A→R(A  R) se numeşte periodică de perioadă T  0, dacăx  A avem x+T A şi f(x+T)=f(x).Cea mai mică
perioadă strict pozitivă se numeşte perioada principală.

Numărul funcţiilor f:A→B este [n(B)] n ( A) ,n(A) reprezentâd numărul de elemente al mulţimii A.

Numărul funcţiilor bijective f:A→A este egal cu n!,n fiind numărul de elemente al mulţimii A.
k
Numărul funcţiilor injective f:A→B este A n ,unde n reprezintă numărul de elemente al mulţimii B, iar k al mulţimii
A(k  n)

⑮
4
Funcţia exponenţială

Definiţie f: R→ (0,∞), f(x)= a x ,a>0,a  1 se numeşte funcţie exponenţială.

Proprietăţi:

1)Dacă a>1 ⇒ f strict crescătoare

2)Dacă a  (0,1)  f strict descrescătoare

3)Funcţia exponenţială este bijectivă

Funcţia logaritmică

Definiţie: f:(0,∞) →R, f(x)= log a x , a>0, a ≠ 1 se numeşte funcţie logaritmică.

Proprietăţi:

1)Dacă a >1 ⇒ f strict crescătoare

2)Dacă a  (0,1)  f strict descrescătoare

3)Funcţia logaritmică este bijectivă

4)log a xy = log a x + log a y 5)log a x

m
= m log a x ,m  R

x
6)log a = log a x − log a y 7)a
loga x
=x
y

log b A 1
Schimbarea bazei:log a A = ,log a b =
log b a log b a

Progresii aritmetice

Definiţie: Se numeşte progresie aritmetică un şir de numere reale a n în care diferenţa oricăror doi termeni
consecutivi este un număr constant r, numit raţia progresiei aritmetice:a n+1 −an = r , n  1

Se spune că numerele a 1 , a2 ,  , an sunt în progresie aritmetică dacă ele sunt termenii consecutivi ai unei progresii
aritmetice.

a n−1 + an+1
Teoremă:şirul (a n ) n1 este progresie aritmetică  a n = , n  2
2

Termenul general al unei progresii aritmetice:a n = a1 + (n − 1)r

a+c
Prop.:Numerele a,b,c sunt în progresie aritmetică  b =
2

(a1 + a n )n
Suma primilor n termeni ai unei progresii aritmetice:S n =
2

Trei numere x 1 , x 2 , x 3 se scriu în progresie aritmetică de forma :

D5
x 1 = u – r, x 2 = u, x 3 = u + r ; u,r  R .

Patru numere x 1 , x 2 , x 3 , x 4 se scriu în progresie aritmetică astfel:

x 1 = u – 3r, x 2 = u – r , x 3 = u + r , x 4 = u + 3r, u,r  R .

Progresii geometrice

Definiţie : Se numeşte progresie geometrică un şir de numere reale b n , b1  0 în care raportul oricăror doi termeni
bn+1
consecutivi este un număr constant q, numit raţia progresiei geometrice: = q ,q  0
bn

Se spune că numerele b 1 , b2 ,  , bn sunt în progresie geometrică dacă ele sunt termenii consecutivi ai unei progresii
geometrice.
2
Teoremă:şirul (bn ) n1 este progresie geometrică  bn = bn−1  bn+1 , n  2

n −1
Termenul general al unei progresii geometrice:b n = b1  q

Prop.:Numerele a,b,c sunt în progresie geometrică  b = a  c

2

b1 (q n − 1)
Suma primilor n termeni ai unei progresii geometrice: S n = ,q  1 sau S n = n  b1 , dacă q = 1
q −1

Trei numere x 1 , x 2 , x3 se scriu în progresie geometrică de forma :

u
x1= , x 2 = u , x 3 = u  q, q  0
q

Patru numere x 1 , x 2 , x 3 , x 4 se scriu în progresie geometrică de forma:

u u
x1= 3
, x 2 = , x3 = u  q, x 4 = u  q 3 , q  0
q q

Formule utile:

n(n + 1)
1+2+3+    + n =
2

n(n + 1)( 2n + 1)
1 +2 +    + n =
2 2 2

n(n + 1) 2
1 +2 +    + n = [
3 3 3
]
2

Modulul numerelor reale Proprietăţi:

 x, x  0
x =
− x, x  0

⑧
6
 x x
1. x  0, x  R 2. x = y  x =  y 3. x = − x 4. x  y = x  y 5. =
y y

6. x  a  −a  x  a, a  0 7. x  a  x  (−,−a]  [a, ), a  0 8. x + y  x + y

Partea întreagă

1.x = [x]+{x}, x  R , [x]  Z şi {x}  [0,1)

2. [x]  x< [x]+1, [x] = a  a  x < a+1

3. [x+k]=[x]+k, x  R, k  Z

4. {x+k}={x}, x  R, k  Z

Numere complexe

1. Numere complexe sub formă algebrică

2
z =a+bi, a,b  R , i = −1, a=Re z , b=Im z

C- mulţimea numerelor complexe;C={a+bi/a,b  R }

Conjugatul unui număr complex: z = a − bi

Proprietăţi:

1. z1 + z 2 = z1 + z 2

2. z1  z 2 = z1  z 2

3. z n = z() n

 z1  z1
4.   =
 z2  z2

5.z  R  z = z

6.z  R i  z = − z

Modulul unui număr complex: z = a2 + b2

Proprietăţi:

1. z  0, z  C 2. z = z 3. z1  z 2 = z1  z 2

n z1 z1
4. z n = z 5. = 6. z1 + z 2  z1 + z 2
z2 z2

Numere complexe sub formă trigonometrică

Forma trigonometrică a numerelor complexe:

*7
 b
z = r(cos t + i sin t ) ,r = a + b , tgt = ;r-raza polară;t-argument redus,t [0,2 )
2 2

M(a,b)-reprezintă imaginea geometrică a numărului complex z = a+bi

Operaţii:

z 1 = r1 (cos t1 + i sin t1 ), z 2 = r2 (cos t 2 + i sin t 2 )

z 1 z 2 = r1r2 [cos(t1 + t 2 ) + i sin( t1 + t 2 ) ], z n = r n (cos nt + i sin nt )

z1 r1
= [cos(t1 − t 2 ) + i sin( t1 − t 2 )]
z 2 r2

t + 2k t + 2k
n
z = z k = n r (cos + i sin ), k  {0,1,  , n − 1}
n n

Combinatorică


n!=1  2    n ,n  N (0!= 1) , P n = n! ,n  N

n! n!
A kn = ,0  k  n; k , n  N , n  1 C kn = , 0  k  n; k , n  N
(n − k )! k!(n − k )!

n−k k −1
Proprietăţi:1. C n = C n ,0  k  n; k , n  N 2. C n = C n −1 + C n −1 ,1  k <n;k,n  N
k k k

1 n −1
Binomul lui Newton:(a+b) = C n a + C n a b +    + C n b
n 0 n n n

n−k
Termenul general:T k +1 = C n a b k , k = 0,1,  , n
k

Proprietăţi:

C n +C n +    + C n = 2 (numărul tuturor submulţimilor unei mulţimi cu n elemente este 2 n ).

0 1 n n

n −1
C n +C n + C n +    = C n + C n + C n +    = 2
1 3 5 0 2 4

Geometrie vectorială

Definiţie:

Se numesc vectori egali, vectorii care au aceeaşi direcţie,acelaşi sens şi acelaşi modul. Doi vectori se numesc opuşi
dacă au aceeaşi direcţie, acelaşi modul şi sensuri contrare:

AB = −BA

Definiţie:

Doi vectori se numesc coliniari dacă cel puţin unul este nul sau dacă amândoi sunt nenuli şi au aceeaşi direcţie. În caz
contrar se numesc necoliniari.

E
8
Teoremă: Fie aşib doi vectori necoliniari. Oricare ar fi vectorul v , există  ,   R(unice) astfel încât
v =  a +  b

AB = ( x B − x A ) 2 + ( y B − y A ) 2 -modulul vectorului AB

AB( xB − x A , y B − y A ) − coordonatele vectorului AB

x A + xB y + yB
Mijlocul segmentului AB:x M = , yM = A
2 2

x A + x B + xC y + y B + yC
Centrul de greutate al triunghiului ABC:x G = , yG = A
3 3

Adunarea vectorilor se poate face după regula paralelogramului sau triunghiului

Teoremă:Vectorii u şi v sunt coliniari ⇔    R a.i. v =  ⋅ u .

Punctele A, B, C sunt coliniare     R a.i. AB =  AC

AB CD     R a.i. AB =  AC

Produsul scalar a doi vectori .

u  v = u  v cos(u, v)

u = x1 i + y1 j , v = x2 i + y2 j  u  v = x1 x2 + y1 y2 , u = x1 2 + y1 2

Daca u, v  0 ,atunci u ⊥ v  u  v = 0

Ecuaţiile dreptei în plan

Ecuaţia carteziană generală a dreptei:ax+by+c=0 (d)

Punctul M(x M ,y M )  d ⇔a  xM + by M + c = 0

Ecuaţia dreptei determinată de două puncte distincte:A( x A , y A ) ,B(x B , y B )

-9
 x y 1
AB: x A y A 1 =0
xB yB 1

Ecuaţia dreptei determinată de un punct A(x A , y A ) şi panta m : y-y A = m( x − x A )

Dreptele d 1 ,d 2 sunt paralele  md1 = md 2

Dreptele d 1 ,d 2 sunt perpendiculare  md1  md 2 = -1

Distanţa dintre punctele A(x A , y A ) ,B(x B , y B ) :AB= ( x B − x A ) + ( y B − y A )

2 2

Distanţa de la punctul A(x A , y A ) la dreapta h:ax+by+c=0:

xA yA 1
ax A + by A + c
d(A,h)= Punctele A,B,C sunt coliniare  x B yB 1 = 0
a2 + b2 xC yC 1

Elemente de geometrie şi trigonometrie

Formule trigonometrice.Proprietăţi.

sin 2 x + cos 2 x = 1, x  R

-1  sin x  1, x  R -1  cos x  1, x  R

sin(x+2k  ) = sin x , x  R, k  Z cos(x+2k  ) = cos x, x  R, k  

sin(a+b)=sinacosb+sinbcosa cos(a+b)=cosacosb-sinasinb

sin(a-b)=sinacosb-sinbcosb cos(a-b)=cosacosb+sinasinb

cos2x=cos x − sin x
2 2
sin2x=2sinxcosx,

 
sin ( − x) = cos x cos ( − x) = sin x
2 2

a+b a−b a+b a−b

sina+sinb=2sin cos cosa+cosb=2cos cos sina-sinb=2sin
2 2 2 2
a−b a+b a−b a+b
cos cosa-cosb= -2sin sin
2 2 2 2

sin x cos x
tgx= , cos x  0 ctgx= , sin x  0 tg(x+k  ) = tgx
cos x sin x
 
ctg(x+k  ) = ctgx tg ( − x) = ctgx ctg ( − x) = tgx tg(a+b)=
2 2
tga + tgb tga − tgb 2tgx
tg(a-b)= tg2x=
1 − tgatgb 1 + tgatgb 1 + tg 2 x

E
10
 x x
2tg 1 − tg 2
sinx = 2 cosx = 2
x x
1 + tg 2 1 + tg 2
2 2

Valori principale ale funcţiilor trigonometrice

x 0      3 2
6 4 3 2 2

sinx 0 1 2 3 1 0 -1 0
2 2 2

cosx 1 3 2 1 0 -1 0 1
2 2 2

tgx 0 3 1 3 - 0 - 0
3

ctgx - 3 1 3 0 - 0 -
3

Semnele funcţiilor trig.

sin:+,+,-,- tg.,ctg.:+,-+,-

cos:+,-,-,+

sin(-x)= -sinx (impară) cos(-x)=cosx(pară)

tg(-x)= -tgx ctg(-x)= -ctgx

Funcţii trigonometrice inverse

 
arcsin:[-1,1]→ [ − , ] arcsin(-x)= -arcsinx
2 2

 
arcsin(sinx)=x, x  [− , ] sin(arcsinx)=x,x [−1,1]
2 2

arccos:[-1,1] → [0,  ] arccos(-x)=  − arccos x

arccos(cosx)=x, x  [0,  ] cos(arccosx)=x, x  [−1,1]


arcsinx+arccosx= , x  [−1,1]
2

 
arctg:R → (− , ) arctg(-x)= -arctgx
2 2

 
arctg(tgx)=x, x  ( − , ) tg(arctgx)=x, x  R
2 2

E
11
arcctg:R → (0,  ) arcctg(-x)=  − arcctgx

arcctg(ctgx)=x, x  (0,  ) ctg(arcctgx)=x, x  R


arctgx+arcctgx= , x  R
2

Ecuaţii trigonometrice

sinx = a,a  [−1,1]  x  {( −1) k arcsin a + k , k  }

cosx = b,b  [−1,1]  x  { arccos b + 2k , k  }

tgx = c,c  R  x  {arctgc + k , k  }

ctgx = d,d  R  x  {arcctgd + k , k  }

sinax = sinbx  ax = (−1) k bx + k , k  

cosax = cosbx  ax = bx + 2k , k  

tgax = tgbx  ax = bx + k , k  

ctgax = ctgbx  ax = bx + k , k  

a b c
Teorema sinusurilor: = = =2R,unde R este raza cercului circumscris triunghiului.
sin A sin B sin C

Teorema cosinusului:a = b + c − 2bc cos A

2 2 2

Aria unui triunghi:

bh AB  AC sin( AB, AC ) a+b+c

A= A= A= p( p − a)( p − b)( p − c) ,p=
2 2 2

xA yA 1
 c c l2 3
A ABC = ,  = xB yB 1 A dreptunghic = 1 2 A echilateral =
2 2 4
xC yC 1

abc
Raza cercului circumscris unui triunghi:R= ,unde S este aria triunghiului
4S

S a+b+c
Raza cercului înscris într-un triunghi:R= ,unde S este aria triunghiului iar p=
p 2

SUBIECT II

Matrice

⑲
12
  a11a12 ......a1n 
 
 a 21a 22 ......a 2 n 
A=  -matrice cu m linii şi n coloane; A = (aij ) i =1,m
.................... 
  j =1, n
 a a .....a 
 m1 m 2 mn 

A  M m ,n (C ) ,unde M m ,n (C ) -reprezintă mulţimea matricelor cu m linii şi n coloane cu elemente din C.

t
A  M n,m (C ) -reprezintă transpusa lui A şi se obţine din A prin schimbarea liniilor în

coloane(sau a coloanelor în linii).

Dacă m = n atunci matricea se numeşte pătratică de ordinul n şi are forma

 a11a12 ......a1n 
 
 a 21a 22 ......a 2 n 
A=  - A  M n (C )
.................... 
 
 a a .....a 
 n1 n 2 nn 

Tr(A)= a11 + a 22 +    + a nn -reprezintă urma matricei A

Sistemul ordonat de elemente (a11 , a22 ,  , ann ) se numeşte diagonala principală a matricei A,iar sistemul ordonat de
elemente (a1n ,  , a n1 ) se numeşte diagonala secundară a matricei A.

100      0   000      0 
   
 010      0   000      0 
In =  -matricea unitate de ordinul n ; Om , n =  -matricea nulă
   
   
 000      1   000      0 
   

Proprietăţi ale operaţiilor cu matrice.:

1)A+B=B+A , A, B  M m ,n (C ) (comutativitate)

2)(A+B)+C = A+(B+C) , A, B, C  M m ,n (C ) (asociativitate)

3)A+ Om , n = Om , n +A = A , A  M m,n (C )

4) A  M m.n (C ), (− A)  M m,n (C ) a.î. A+(-A) = (-A)+A= Om , n , A  M m,n (C )

5)(AB)C = A(BC) , A  M m,n (C ), B  M n , p (C ), C  M p ,q (C ) (asociativitate)

6)a)A(B+C) = AB+AC , A  M m ,n (C ), B, C  M n , p (C ) (distributivitatea înmulţirii faţă de adunare)

b)(B+C)A = BA+CA, B, C  M m,n (C ), A  M n , p (C )

7) AI n = I n A = A, A  M n (C )

E
13
8)a(bA) = (ab)A, a, b  C , A  M m,n (C )

9)(a+b)A=aA+bA, a, b  C , A  M m,n (C )

10)a(A+B)=aA+aB, a  C , A, B  M m ,n (C )

11)aA = Om ,n  a = 0 sau A= Om , n

12) t ( t A) = A, t ( A + B)= t A+ t B , t (aA) =a t A, t ( AB)= t B t A

Puterile unei matrice:Fie A  M n (C )

n −1 
Definim A = I n , A = A, A = A  A, A = A  A,  , A = A  A, n  N
0 1 2 3 2 n

a b 
Relaţia Hamilton-Cayley: A 2 − (a + d ) A + (ad − bc) I 2 = O2 ,unde A =  
c d 

Determinanţi.

a b
= ad − bc (determinantul de ordinul doi)
c d

Determinantul de ordinul trei(regula lui Sarrus)

a b c
d e f = aei + dhc + gbf − ceg − fha − ibd
g h i
a b c
d e f

Proprietăţi:

1. Determinantul unei matrice este egal cu determinantul matricei transpuse;

2. Dacă toate elementele unei linii (sau coloane) dintr-o matrice sunt nule, atunci determinantul matricei este nul;

3. Dacă într-o matrice schimbăm două linii(sau coloane) între ele obţinem o matrice care are determinantul egal cu
opusul determinantului matricei iniţiale.

4. Dacă o matrice are două linii (sau coloane) identice atunci determinantul său este nul;

5. Dacă toate elementele unei linii(sau coloane) ale unei matrice sunt înmulţite cu un element a, obţinem o matrice al
cărei determinant este egal cu a înmulţit cu determinantul

matricei iniţiale.

6. Dacă elementele a două linii(sau coloane) ale unei matrice sunt proporţionale atunci determinantul matricei este nul;

7. Dacă o linie (sau coloană) a unei matrice pătratice este o combinaţie liniară de celelate linii(sau coloane) atunci
determinantul matricei este nul.

8. Dacă la o linie (sau coloană) a matricei A adunăm elementele altei linii (sau coloane) înmulţite cu acelaşi element se
obţine o matrice al cărei determinant este egal cu

B 14
determinantul matricei iniţiale;

a b c a b c a b c
9) d + m e + n f +p = d e f +m n p
g h i g h i g h i

10)det(A  B ) = det A  det B ,  A,B  M n (C )

Definiţie:Fie A = (a ij )  M n (C ) .Se numeşte minor asociat elementului a ij ,1  i, j  n

determinantul matricei obţinute din A prin eliminarea liniei i şi a coloanei j.Se notează acest minor cu M ij .

Numărul Aij = (−1) i + j M ij se numeşte complementul algebric al elementului a ij .

Matrice inversabile

−1
Inversa unei matrice :A  M n (C ) se numeşte inversabilă dacă există o matrice notată A  M n (C ) a.i. A
 A −1 = A −1  A = I n

Teoremă:A  M n (C )inversabil ă  det A  0

−1 1
A = A  ,A  adjuncta matricei A. A  se obţine din t A înlocuind fiecare element cu complementul său algebric.
det A
−1
Dacă A,B M n (C ) sunt inversabile,atunci au loc relaţiile: a)(A ) −1 = A b)(AB) −1 = B −1 A−1

Rangul unei matrice

Fie A  M m ,n (C ) , r  N ,1  r  min( m, n)

Definiţie: Se numeşte minor de ordinul r al matricei A,determinantul format cu elementele matricei A situate la
intersecţia celor r linii şi r coloane.

Definiţie: Fie A  O m, n o matrice . Numărul natural r este rangul matricei A ⇔ există un minor de ordinul r al lui
A,nenul, iar toţi minorii de ordin mai mare decât r (dacă există)sunt nuli.

Teoremă: Matricea A are rangul r  există un minor de ordin r al lui A, nenul , iar toţi minorii de ordin r+1(dacă
există)obtinuţi prin bordarea(adaugarea unei linii şi a unei coloane)minorului de ordin r cu elementele corespunzatoare
ale uneia dintre liniile şi uneia dintre coloanele rămase sunt zero.

Sisteme de ecuaţii liniare

Forma generală a unui sistem de m ecuaţii cu n necunoscute:

↳
15
a11 x1 + a12 x 2 +    + a1n x n = b1
a x + a x +    + a x = b
 21 1 22 2 2n n 2

                                  

a m1 x1 + a m 2 x 2 +    + a mn x n = bm

a ij -coeficienţii necunoscutelor, x 1 , x2 ,  , xn - necunoscute, b 1 , b2 ,  , bm -termenii liberi

 a11a12 ......a1n   a11a12 ......a1n b1 

   
 a 21a 22 ......a 2 n   a 21a 22 ......a 2 n b2 
A=  -matricea sistemului, A =  -matricea extinsă
....................  .................... 
   
 a a .....a   a a .....a b 
 m1 m 2 mn   m1 m 2 mn m 

 b1   x1 
   
 b2   x2 
B=   matricea coloană a termenilor liberi,X=   .matricea necunoscutelor.
.... ...
   
b  x 
 m  n

AX=B -forma matriceală a sistemului

Definiţie:

- Un sistem se numeşte incompatibil dacă nu are soluţie;

- Un sistem se numeşte compatibil dacă are cel puţin o soluţie;

- Un sistem se numeşte compatibil determinat dacă are o singură soluţie;

- Un sistem se numeşte compatibil nedeterminat dacă are mai mult de o soluţie.

Rezolvarea sistemelor prin metoda lui Cramer:

Un sistem de ecuaţii liniare este de tip Cramer dacă numărul de ecuaţii este egal cu numărul de necunoscute şi
determinantul matricei sistemului este nenul.

i
Teorema lui Cramer: Dacă det A notat   0 , atunci sistemul AX=B are o soluţie unică x i = ,unde  i se obţine

înlocuind coloana i cu coloana termenilor liberi.

Teorema lui Kronecker- Capelli: Un sistem de ecuaţii liniare este compatibil ⇔ rangul matricei sistemului este egal
cu rangul matricei extinse.

Teorema lui Rouche: Un sistem de ecuaţii liniare este compatibil ⇔ toţi minorii caracteristici sunt nuli.

Grupuri

Definiţie:Fie  : M  M → M lege de compozitie pe M.O submultime nevidă H a lui M ,se numeşte parte stabilă a
lui M în raport cu legea “  ”dacă x, y  H  x  y  H .

Proprietăţile legilor de compoziţie

Fie  : M  M → M lege de compoziţie pe M.

E
16
Legea “  “ se numeşte asociativă dacă (x  y )  z = x  ( y  z ), x, y, z  M

Legea “  “ se numeşte comutativă dacă x  y = y  x, x, y  M

Legea “  “ admite element neutru dacă exista e  M a.i .x  e = e  x = x, x  M

Definiţie:Cuplul (M, ) formează un monoid dacă are proprietăţile:

1)(x  y )  z = x  ( y  z ), x, y, z  M

2) există e  M a.i .x  e = e  x = x, x  M

Dacă în plus x  y = y  x, x, y  M atunci monoidul se numeşte comutativ.

Notaţie:U(M)={x  M / x este simetrizabil}

Definiţie:Cuplul (G, ) formează un grup dacă are proprietăţile:

1)(x  y )  z = x  ( y  z ), x, y, z  G

2) există e  M a.i .x  e = e  x = x, x  G

3) x  G, x '  G a.i. x  x = x  x = e
' '

Dacă în plus x  y = y  x, x, y  G atunci grupul se numeşte abelian sau comutativ.

Definiţie:Un grup G se numeşte finit dacă mulţimea G este finită şi grup infinit ,în caz contrar.

Se numeşte ordinul grupului G ,cardinalul mulţimii G(numărul de elemente din G).

Ordinul unui element

Definţie:Fie (G, •) un grup şi x  G .Cel mai mic număr natural nenul n cu proprietatea x = e se numeşte ordinul
n

elementului x în grupul G.(ordx = n)

Subgrup

Definiţie:Fie (G, ) un grup.O submulţime nevidă H a lui G se numeşte subgrup al grupului (G, ) dacă îndeplineşte
condiţiile:

1) x, y  H  x  y  H .

2) x  H  x  H
'

^ ^ ^
Grupul claselor de resturi modulo n, Z n = {1, 2,  , n − 1}

( Z n ,+) − grup abelian

^
( Z n ,) -monoid comutativ ,în care U ( Z n ) = {k  Z n / c.m.m.d .c.(k , n) = 1}

Be
17
Morfisme şi izomorfisme de grupuri

Definiţie:Fie (G, ) şi (G ' ,) două grupuri.O funcţie f:G → G se numeşte morfism de grupuri dacă are loc conditia f(
'

x  y ) = f ( x)  f ( y ), x, y  G

Dacă în plus f este bijectivă atunci f se numeşte izomorfism de grupuri.

Prop. Fie (G, ) şi (G ' ,) două grupuri.Dacă f:G → G este morfism de grupuri atunci:
'

1)f(e)=e ' unde e,e ' sunt elementele neutre din cele două grupuri.

2)f(x ' ) = [ f ( x)]' x  G

Inele şi corpuri

Definiţie:Un triplet (A, ,) , unde A este o multime nevidă iar ,,  ” şi ,,  ” sunt două legi de compozitie pe A,este inel
dacă:

1) (A,  )este grup abelian

2) (A,  )este monoid

3)Legea ,,  ”este distributivă fata de legea ,,  ”:

x  (y  z)=(x  y)  (x  z),(y  z )  x = ( y  x)  ( z  x)x, y, z  A

Inelul (A, ,) , este fără divizori ai lui 0,dacă x. y  e  x  y  e ( e  element neutru de la legea ,,  ”)

Un inel (A, ,) , se numeşte comutativ dacă satisface şi axioma: x  y = y  x, x, y  A

Un inel (A, ,) , comutativ,cu cel putin 2 elemente şi fără divizori ai lui 0, se numeşte,domeniu de integritate .

Definiţie :Un inel (K, ,) cu e   e  se numeşte corp dacă x  K , x  e , x '  K a.i. x  x ' = x '  x = e (e , e
fiind elementele neutre )

Un corp (K, ,) , se numeşte comutativ dacă satisface şi axioma: x  y = y  x, x, y  K

Obs.:Corpurile nu au divizori ai lui zero.

Morfisme şi izomorfisme de inele şi corpuri.

Definiţie :Fie (A, ,), ( A' ,) două inele.O funcţie f:A → A se numeşte morfism de inele dacă :
'

1)f( x  y ) = f ( x)  f ( y ), x, y  A

1)f( x  y ) = f ( x)  f ( y ), x, y  A

3)f(e  )= e (e  , e fiind elementele neutre corespunzătoare legilor , )

Dacă în plus f este bijectivă atunci f se numeşte izomorfism de inele.

Definiţie:Fiind date corpurile K, K ' ,orice morfism(izomorfism) de inele de la K la

K ' ,se numeşte morfism(izomorfism)de corpuri.

E
18
 Inele de polinoame

n −1
Forma algebrică a unui polinom:f = a n x + a n −1 x +    + a1 x + a 0 , a n  0 , ai  A un inel comutativ.
n

Definiţie:a  A se numeşte rădăcină a polinomului f dacă f(a)=0.

Teorema împărţirii cu rest:Fie K un corp comutativ,iar f şi g,cu g  0, polinoame din K[X].Atunci există
polinoamele q şi r din K[X] ,unic determinate,astfel încât f=gq+r cu gradr<gradg.

Dacă r = 0,adică f = gq ,atunci spunem că polinomul g divide polinomul f.

Teorema restului: Fie K un corp comutativ,f un polinom din K[X] şi a un element din K  restul împărţirii lui f la
X-a este f(a).

Consecinţă:a este radăcină a lui f  X-a divide f.


Definiţie:Elementul a  K este rădăcină de ordinul p  N pentru polinomul f  K [ X ] dacă (X-a) p divide pe f iar (X-
a) p +1 nu divide pe f.


Teoremă: Elementul a  K este rădăcină de ordinul p  N pentru polinomul f  K [ X ]
 f (a) = 0, f ' (a) = 0,  , f ( p −1) (a) = 0 şi f ( p ) (a)  0 ,unde f este fucţia polinomială asociată polinomului f.

Polinoame cu coeficienţi reali

Teoremă:Fie f  R[ X ] ,f  0 .Dacă z = a+ib,b  0 este o rădăcină complexă a lui f,atunci:

1) z = a-ib este de asemenea o rădăcină complexă a lui f

1)z şi z au acelaşi ordin de multiplicitate.

Obs. : ( X − z )( X − z ) / f

Polinoame cu coeficienţi raţionali

Teoremă :Fie f  Q[ X ] , f  0 .Dacă x 0 = a + b este o rădăcină a lui f,unde a,b Q, b 0, b  Q ,atunci

1) x0 = a − b este de asemenea o rădăcină a lui f 2)x 0 , x0 au acelaşi ordin de multiplicitate.

Obs. : ( X − x0 )( X − x0 ) / f

Polinoame cu coeficienţi întregi

n −1
Teoremă :fie f= a n x + a n −1 x +    + a1 x + a 0 , a n  0 ;f  Z [ X ]
n

p
1)Dacă x 0 = ( p, q numere prime între ele) este o rădăcină raţională a lui f,atunci
q

a)p divide termenul liber a 0

b)q divide pe a n

2)Dacă x 0 = p este o rădăcină întreagă a lui f,atunci p este un divizor al lui a 0 .

e
19
Polinoame ireductibile

Definiţie:Fie K un corp comutativ,f un polinom din K[X] cu gradf>0 se numeşte reductibil peste K dacă există g,q din
K[X] cu gradg<gradf,gradq<gradf astfel încât f=gq.

Dacă f nu este reductibil peste K atunci se spune că f este ireductibil peste K.

Prop.:Polinoamele de grad 2 sau 3 din K[X] sunt ireductibile peste K  nu au rădăcini în K.

Relaţiile lui Viete: Fie K un corp comutativ,f un polinom din K[X],

n −1
f = a n x + a n −1 x +    + a1 x + a 0 , a n  0 .Dacă x1 , x2 ,  , xn sunt n rădăcini ale lui f în K atunci f =
n

an ( X − x1 )( X − x2 )    ( X − xn ) şi

x1 + x2 +    + xn = −an−1  an−1

x1 x 2 + x1 x3 +    + x n −1 x n = a n − 2 a n−1

.......................................................
−1
x 1 x 2    x n = (−1) a 0 a n
n

 a2
 x1 + x 2 + x3 = −
 a3
Dacă f = a3 x + a 2 x + a1 x + a 0 , f  C[ X ]  
3 2
a1
 x1 x 2 + x1 x3 + x 2 x3 =
 a3
 a
 x1 x 2 x3 = − 0
 a3

 a3
 x1 + x 2 + x3 + x 4 = − a
 4

 a2
 x1 x 2 + x1 x3 +    + x3 x 4 = a
f=a 4 x + a3 x + a 2 x + a1 x + a 0 , f  C[ X ]  
4 3 2 4

 a1
 x1 x 2 x3 + x1 x 2 x 4 + x1 x3 x 4 + x 2 x3 x 4 = −
 a4
 a0
 x1 x 2 x3 x 4 =
 a4

Ecuaţii reciproce
n −1
Definiţie:O ecuaţie de forma a n x + a n −1 x +    + a1 x + a 0 , a n  0 pentru care a n −i = ai ,0  i  n se numeşte
n

ecuaţie reciprocă de gradul n.

Orice ecuaţie reciprocă de grad impar are rădăcina -1.

Ecuaţia reciprocă de gradul IV are forma:a x 4 + bx 3 + cx 2 + bx + a, a  0

1 1 1
Se împarte prin x şi devine a ( x + ) + b( x + ) + c = 0 ;notez x + = t şi obţinem o ecuaţie de gradul II.
2 2
2
x x x

⑰
20
 SUBIECT III

Limite de functii

Teoremă:O funcţie are limită într-un punct finit de acumulare dacă şi numai dacă are limite laterale egale în acel
punct.

f are limită în x 0  l s ( x0 ) = l d ( x0 )  f ( x0 − 0) = f ( x0 + 0)  lim f ( x) = lim f ( x)

x → x0 x → x0
x  x0 x  x0

Obs.:Funcţia f :D → R nu are limită în punctul de acumulare x 0 în una din situaţiile :

a)există un şir x n  D − {x0 } cu limita x 0 astfel încât şirul ( f ( xn )) nu are limită

b)există şirurile ( xn ), ( y n ), xn , y n  D − {x0 }, astfel încât şirurile ( f ( xn )), ( f ( y n )) au limite diferite.

Teoremă:Fie f :D → R ,o funcţie elementară şi x 0  D un punct de acumulare al lui D  lim f ( x) = f ( x0 )

x → x0

Teoremă(Criteriul majorării,cazul limitelor finite)

Fie f,g:D → R şi x 0 un punct de acumulare al lui D.Dacă lim g ( x) = 0 şi există l  R a.î.

x→ x0

f ( x) − l  g ( x), x  D  V , x  x0 , V vecinătate a lui x 0 şi dacă lim g ( x) = 0  lim f ( x) = l

x→ x0 x→ x0

Teoremă(Criteriul majorării,cazul limitelor infinite)

Fie f,g:D → R , x 0 un punct de acumulare al lui D şi f ( x)  g ( x), x  D  V , x  x0 ,V vecinătate a lui x 0 .

a)Dacă lim f ( x) =   lim g ( x) = 

x→ x0 x → x0

b)Dacă lim g ( x) = −  lim f ( x) = −

x→ x0 x → x0

Teoremă(Criteriul cleştelui)

Fie f,g,h:D → R , x 0 un punct de acumulare al lui D şi f ( x)  g ( x)  h( x), x  D  V , x  x0 , V vecinătate a lui x

0.

Dacă lim f ( x) = lim h( x) = l  lim g ( x) = l

x→ x0 x→ x0 x→ x0

Limite uzuale.Limite remarcabile.

lim (an x n + an−1 x n−1 +    + a1 x + a0 ) = lim an x n

x→ x→

E 21
  ak
b , k = m
a x k + a k −1 x k −1 +    + a1 x + a 0 
m

lim k m m −1
=  m k
0 , 1 1 1
x →  b x + b +    + b1 x + b0  =0 =0 = −
m m −1 x lim lim lim
a x → x x→− x x →0 x
 k  () k − m , k  m x 0
 bm

1 3 3
lim = + lim x = lim x = lim x = −
x →0 x x → x → x→−
x 0

 , daca a  1 0 , daca a  1
lim a x =  lim a x = 
x → 0 , daca a  (0 ,1) x →−  , daca a  (0 ,1)

 , daca a  1 −  , daca a  1
lim log a x =  lim log a x = 
x → - , daca a  (0,1) x →0
x 0
 , daca a  (0,1)

 
lim arctg x = lim arctg x = − lim arcctgx = 0 lim arcctgx = 
x→ 2 x→− 2 x → x → −

x x 1
 1  1
lim 1 +  = e lim 1 +  = e lim (1 + x ) x = e
x → x x →− x x →0

sin x tgx arcsin x arctg x

lim =1 lim =1 lim =1 lim =1
x→0 x x →0 x x →0 x x→0 x

ln (1 + x ) a x −1
lim =1 lim = ln a , a  0, a  1
x→0 x x →0 x

sin u ( x) tg u ( x) arcsin u ( x) arctg u ( x)

lim =1 lim =1 lim =1 lim =1
x →0 u ( x) x →0 u ( x) x →0 u ( x) x →0 u ( x)

ln (1 + u ( x) ) a u ( x) − 1
lim =1 lim = ln a , a  0, a  1 unde lim u( x) = 0
x →0 u ( x) x →0 u ( x) x → x0

 0
Operaţii fără sens: , ,  − ,0  ,1 ,0 0 ,  0
 0

Funcţii continue

Definiţie Fie f : D → R şi x0  D punct de acumulare pentru D

f este continuă în x0  D dacă lim f ( x) = f ( x0 )

x → x0

Dacă f nu este continuă în x0  D ,ea se numeşte discontinuă în x 0 ,iar x 0 se numeşte punct de discontinuitate.

Definiţii:Un punct de discontinuitate x0  D este punct de discontinuitate de prima speţă pentru f ,dacă limitele
laterale ale funcţiei f în punctul x 0 există şi sunt finite.

⑯
22
Un punct de discontinuitate x0  D este punct de discontinuitate de speţa a doua dacă nu este de prima speţă.(cel
puţin una din limitele laterale ale funcţiei f în punctul x 0 nu este finită sau nu există)

Teoremă: Fie f : D → R şi x0  D punct de acumulare pentru D  f continuă în x 0  l s ( x0 ) = l d ( x0 ) = f( x0 )

Teoremă:Funcţiile elementare sunt continue pe domeniile maxime de definiţie.

Operaţii cu funcţii continue

f
Teoremă:Fie f,g:D → R continue pe D  f+g, f  g , ( g  0), f , max( f , g ), min( f , g ) sunt funcţii continue pe D.
g

Compunerea a două funcţii continue este o funcţie continuă.

Teoremă: Fie f:[a,b] → R o funcţie continuă a.î. f(a)f(b)<0   c  (a, b) pentru care f(c)=0.

Asimptote
1.Asimptote verticale
Definiţie:Fie f :E → R, a  R punct de acumulare pentru E.Se spune că dreapta x = a este asimptotă verticală la
stanga pentru f,dacă lim f ( x) =  sau lim f ( x) = − .
x →a x →a
xa xa

Definiţie:Fie f :E → R, a  R punct de acumulare pentru E.Se spune că dreapta x = a este asimptotă verticală la
dreapta pentru f,dacă lim f ( x) =  sau lim f ( x) = − .
x →a x →a
xa xa

Definiţie : Fie f :E → R, a  R punct de acumulare pentru E.Se spune că dreapta x = a este asimptotă verticală pentru
f dacă ea este asimptotă verticală atât la stânga cât şi la dreapta sau numai lateral.
2.Asimptote oblice
Teorema : Fie f :E → R , unde E conţine un interval de forma(a, )
Dreapta y=mx+n,m  0 este asimptotă oblică spre +  la graficul lui f dacă şi numai dacă m,n sunt numere reale
f ( x)
finite,unde m= lim , n = lim [ f ( x) − mx] .Analog la -  .
x → x x →

3.Asimptote orizontale
Dacă lim f ( x) = l , l număr finit atunci y = l este asimptotă orizontală spre +  la graficul lui f.
x →
Analog la - 
Obs :O funcţie nu poate admite atât asimptotă orizontala cât şi oblică spre +  (-  )
Funcţii derivabile

f ( x) − f ( x 0 )
Definiţie:Fie f:D → R ,x 0  D punct de acumulare pentru D. Derivata într-un punct:f ( x 0 ) = lim
'
.
x → x0 x − x0

f este derivabilă în x 0 dacă limita precedentă există şi este finită.

'
▪Dacă f este derivabilă în x0 , graficul funcţiei are în punctul M 0 ( x0 , f ( x0 )) tangentă a cărei pantă este f ( x 0 )
.Ecuaţia tangentei este: y − f ( x0 ) = f ( x0 )( x − x0 ) .
'

Teoremă:Fie f:D→R , x 0  D punct de acumulare pentru D  f este derivabilă în punctul de acumulare x0 

f ( x ) − f ( x0 ) f ( x) − f ( x0 )
f s' ( x0 ) = f d' ( x0 )  R (finite)  lim = . lim R .
x → x0
x x0
x − x0 x → x0
x x
x − x0
0

Teoremă . Orice funcţie derivabilă într-un punct este continuă în acel punct.

⑳
23
Puncte de întoarcere.Puncte unghiulare.

Definiţii:Fie f:D→R , x 0  D punct de acumulare pentru D.Punctul x 0 se numeşte punct de întoarcere al funcţiei f,
dacă f este continuă în x 0 şi are derivate laterale infinite şi diferite în acest punct. Punctul x 0 se numeşte punct
unghiular al funcţiei f dacă f este continuă în x 0 ,are derivate laterale diferite în x 0 şi cel puţin o derivată laterală este
finită.

Derivatele funcţiilor elementare

Functia Derivata

c 0

x 1

x n , n  N* nx n−1

xr , r  R rx r −1

x 1
2 x

n
x 1
nn x n−1

ln x 1
x

ex ex

a x (a  0, a  1) a x ln a

sin x cos x

cos x − sin x

tg x 1
cos 2 x

ctg x 1
−
sin 2 x

arcsin x 1
1− x2

arccos x 1
−
1− x2

arctg x 1
1+ x2

⑳
24
 arcctg x 1
−
1+ x2

Operaţii cu funcţii derivabile

f
Teoremă:Fie f,g:D → R derivabile pe D  f+g ,fg, (g  0 )sunt funcţii derivabile pe D.
g

Compunerea a două funcţii derivabile este o funcţie derivabilă.

Reguli de derivare

'
f f '  g − f  g'
( f  g ) = f  g ; ( f  g ) = f  g + f  g ; (  f ) =   f ;   =
' ' ' ' ' ' ' '

g g2

( f  u ) ' = f ' (u )  u '

Proprietăţile funcţiilor derivabile

Definiţie:Fie f:D→R.Un punct x 0  D se numeşte punct de maxim local(respectiv de minim local)al lui f dacă există o
vecinătate U a punctului x 0 astfel încât f(x)  f(x 0 )(respectiv f(x)  f(x 0 ) ) pentru orice x  D  U .

Dacă f(x)  f(x 0 )(respectiv f(x)  f(x 0 ) ) pentru orice x  D atunci x 0 se numeşte punct de maxim absolut(respectiv
minim absolut)

Teoremă . ( Fermat) Fie I un interval deschis şi x 0  I un punct de extrem al unei funcţii ƒ: I→R. Dacă ƒ este derivabilă
în punctul x 0 atunci ƒ’(x 0 )=0.

Definiţie:O funcţie ƒ: [a, b] →R (a< b) se numeşte funcţie Rolle dacă este continuă pe intervalul compact [a, b] şi
derivabilă pe intervalul deschis (a, b).

Teorema lui Rolle

Fie ƒ: [a, b]→ R, a< b o funcţie Rolle astfel încât ƒ(a)= ƒ(b), atunci există cel puţin un punct c  (a, b) astfel încât ƒ’(c)=0.

Teorema(teorema lui J. Lagrange). Fie ƒ o funcţie Rolle pe un interval compact [a, b]. Atunci  c  (a, b) astfel încât
ƒ(b)- ƒ(a)= (b- a)ƒ’(c)

Consecinţe:

1.Dacă o funcţie derivabilă are derivata nulă pe un interval atunci ea este constantă pe acel interval.

2.Dacă două funcţii derivabile au derivatele egale pe un interval atunci ele diferă printr-o constantă pe acel interval.

Rolul primei derivate

3. Fie f o funcţie derivabilă pe un interval I.

Dacă f ' ( x)  0( f ' ( x)  0), x  I , atunci f este strict crescătoare( crescătoare) pe I.

*
25
Dacă f ' ( x)  0( f ' ( x)  0), x  I , atunci f este strict descrescătoare(descrescătoare) pe I.

4.Fie f:D → R ,D interval şi x 0  D .Dacă

1)f este continuă în x 0

2)f este derivabilă pe D- {x0 }

3)există lim f ( x) = l  R
'
x → x0

atunci f are derivată în x 0 şi f ( x0 ) = l .Dacă l  R atunci f este derivabilă în x 0 .

'

Observaţie: Cu ajutorul primei derivate se stabilesc intervalele de monotonie ale unei funcţii derivabile şi se
determină punctele de extrem local.

Rolul derivatei a doua

Teoremă: Fie f o funcţie de două ori derivabilă pe I.

Dacă f " ( x)  0, x  I , atunci f este convexă pe I.

Dacă f " ( x)  0, x  I , atunci f este concavă pe I.

Definiţie: Fie f o funcţie continuă pe I si x0  I punct interior intervalului. Spunem că x 0 este punct de inflexiune al
graficului funcţiei dacă f este convexă pe o vecinătate stânga a lui x 0 şi concavă pe o vecinătate dreapta a lui x 0 sau
invers.

Observaţie:Cu ajutorul derivatei a doua se stabilesc intervalele de convexitate şi concavitate şi se determină

punctele de inflexiune.

Noţiunea de primitivă

Definiţie: Fie I  R interval, f : I → R. Se numeşte primitivă a funcţiei f pe I, orice funcţie F : I → R derivabilă pe I cu

proprietatea F '(x) = f (x), x  I.

Teoremă.Orice funcţie continuă f : I → R posedă primitive pe I.

Teoremă:Fie f : I → R,I interval ,o funcţie care admite primitive pe I.Atunci f are proprietatea lui Darboux.

Consecinţe:

1.Dacă g : I → R nu are proprietatea lui Darboux pe intervalul I,atunci g nu admite primitive pe I.

2.Fie g : I → R.Dacă g(I)= {g ( x) / x  I } nu este interval atunci g nu admite primitive pe I.

3.Dacă g : I → R are discontinuităţi de prima speţă atunci g nu admite primitive pe I.

Tabel de integrale nedefinite

x n +1 x a +1
 x dx = n + 1 + C ,n  N ,x R  x = a + 1 + C ,a R, a  −1,x  (0, )
n a

⑯
26
 1 ax
 x dx = ln x + C , x  (0, ) sau x  (−,0)  a dx = ln a + C, a0, a  1, x  R
x

1 1 x−a
x 2
−a 2
= ln
2a x + a
+ C , a  0, x  (−,−a) sau x  (− a, a ) sau x  (a, )

1 1 x 1 x
x 2
+a 2
dx = arctg + C , a  0, x  R
a a  a2 − x2
dx = arcsin
a
+ C , a  0, x  (−a, a)

1
 x +a2 2
dx = ln( x + x 2 + a 2 ) + C , a  0, x  R

1
 x −a2 2
dx = ln x + x 2 − a 2 + C , a  0, x  (−,−a) sau x  (a, )

 sin xdx = − cos x + C , x  R  cos xdx = sin x + C , x  R

1 1
 cos 2
x
dx = tgx + C , cos x  0  sin 2
x
dx = −ctgx + C , sin x  0

Integrala definită

Teoremă.Funcţiile continue pe un interval a, b sunt integrabile pe a, b .

Teoremă.Funcţiile monotone pe un interval a, b sunt integrabile pe a, b .

Proprietăţile funcţiilor integrabile.

a)(Proprietatea de linearitate)

Dacă f,g : [a.b] → R sunt integrabile şi   R 

b b b
1)  ( f ( x) + g ( x))dx =  f ( x)dx +  g ( x)dx
a a a

b b


2) f ( x)dx =  f ( x)dx
a

a

b)Dacă f ( x)  0, x  a, b şi este integrabilă pe a, b , atunci

b
a
f ( x)dx  0 .

c)Dacă f ( x)  g ( x) pentru orice x  a, b şi dacă f şi g sunt integrabile pe a, b , atunci

b b
a
f ( x)dx   g ( x)dx
a

d)(Proprietatea de aditivitate în raport cu intervalul)

Funcţia f : [a, b]→ R este integrabilă pe [a, b] dacă şi numai dacă,  c  (a, b) funcţiile
f1 = f [a, c] şi f 2 = f [c, b] sunt integrabile şi are loc formula:
c b b
a
f ( x)dx +  f ( x)dx =  f ( x)dx.
c a

E
27
e)Dacă funcţia f este integrabilă pe a, b , atunci şi f este integrabilă pe a, b şi

b b
 a
f ( x)dx   f ( x) dx .
a

Teoremă (Formula Leibniz - Newton)

Dacă f : [a, b]→ R este o funcţie integrabilă şi f admite primitive pe [a, b] atunci pentru orice primitivă F a lui f pe [a,
b

b
b] are loc formula Leibniz-Newton: f ( x)dx = F ( x) a = F (b) − F (a) .
a
Teorema de medie Dacă f : [a, b] → R este o funcţie continuă, atunci există c[a, b] a.i.
b
a
f ( x)dx = (b − a) f (c) .

Teorema de existenţă a primitivelor unei funcţii continue

Dacă g : [a, b]→ R este o funcţie continuă,atunci funcţia G: [a, b]→R,

x
G( x) =  g (t )dt , x  [a, b] are proprietăţile:
a

1)G este continuă pe [a, b] şi G(a) = 0

2)G este derivabilă pe [a, b] şi G ' ( x) = g ( x), x  [a, b]

'
x 
Reţinem:   g (t )dt  = g ( x)
a 

Teoremă (Formula de integrare prin părţi)

Fie f , g : [a, b]→ R cu f , g derivabile cu derivatele continue, atunci are loc formula de integrare prin părţi:
b b
 fg ' dx = fg a −  f ' gdx .
b
a a

Teoremă:Fie f:[-a,a] → R, a  0 o funcţie continuă.Atunci

a a
1)  f ( x)dx = 2 f ( x)dx, dacă f este funcţie pară.
−a 0
a
2)  f ( x)dx = 0 ,dacă f este funcţie impară.
−a
a +T T
Teoremă:Fie f:R→ R o funcţie continuă de perioadă T  0  
a
f ( x)dx =  f ( x)dx, a  R
0
Aria unui domeniu din plan
1. Aria mulţimii din plan D R2 mărginită de dreptele x = a, x = b, y = 0 şi graficul funcţiei f : [a, b]→ R pozitivă şi
b
continuă se calculează prin formula: A ( D ) =  f ( x)dx .
a
b
2. În cazul f : [a, b]→ R continuă şi de semn oarecare, avem: A ( D ) =  | f ( x) | dx .
a
3. Aria mulţimii din plan mărginită de dreptele x = a, x = b şi graficele funcţiilor
b
f , g : [a, b]→ R continue este calculată prin formula: A ( D ) =  | g ( x) − f ( x) | dx .
a

28
-