METODE NUMERICE (CURS)

lect. univ. dr. Dan Miclăuş

Formula dreptunghiului (Cursul 11)

Să considerăm formulele studiate până ı̂n prezent (formula trapezului, formula lui Simpson), ca fiind formule
ı̂nchise, deoarece capetele intervalului [a, b] sunt incluse ca şi noduri.
Definiţia 1. Acele relaţii care nu folosesc drept noduri capetele intervalului [a, b] se numesc formule deschise.
Observaţia 1. Formulele deschise folosesc nodurile xi = x0 +ih, pentru orice i = 0, n, unde x0 := a+h, xn := b−h,
iar h = (b − a)/(n + 2).
Forma generală a formulelor deschise este

Z b n
X
(1) f (x)dx = ai · f (xi ) + Rn (f ),
a i=0
unde

Z b Z b n
u(x) Y
(2) ai = li (x)dx = dx, cu u(x) = (x − xi ).
a a u0 (xi ) · (x − xi )
i=0

În funcţie de paritatea lui n, pentru termenul rest au loc următoarele reprezentări:
• Dacă n este un număr par şi f ∈ C n+2 [a, b], atunci

Z b n
1 Y
(3) Rn (f ) = f (n+2) (c) x· (x − xi )dx, (∀) x ∈ [a, b]\{x0 , . . . , xn } şi (∀) c ∈ (a, b).
(n + 2)! a i=0
• Dacă n este un număr impar şi f ∈ C n+1 [a, b], atunci

n
Z bY
1
(4) Rn (f ) = f (n+1) (c) (x − xi )dx, (∀) x ∈ [a, b]\{x0 , . . . , xn } şi (∀) c ∈ (a, b).
(n + 1)! a i=0

În cele ce urmează, deducem cea mai simplă formulă de aproximare a integralelor definite, luând ı̂n considerare
n = 0, adică

Z b 0
X
(5) f (x)dx = ai · f (xi ) + R0 (f ) = a0 · f (x0 ) + R0 (f ),
a i=0
unde
b b
Z b
x − x0 b−a
Z Z
a+b
(?) a0 = l0 (x)dx = dx = dx = b − a şi x0 = a + h = a + = .
a a x − x0 a 2 2
Ţinând cont de faptul că n = 0 (număr par), pentru termenul rest folosim reprezentarea (3), astfel că
1
2 METODE NUMERICE

1 3 a + b 2 b
Z b Z b   
1 00 1 a+b 1
(??) R0 (f ) = f (c) x(x − x0 )dx = f 00 (c) x2 − x dx = f 00 (c) x − x 
2! a 2! a 2 2 3 4 a
 
1 00 1 3 a + b 1 1
b − a3 − b2 − a2 = (b − a)f 00 (c) b2 − 2ab + a2 = (b − a)3 f 00 (c), (∀) c ∈ (a, b)




= f (c)
2! 3 4 24 24
Înlocuind (?) şi (??) ı̂n relaţia (5), se obţine formula dreptunghiului

Z b  
a+b 1
(6) f (x)dx = (b − a) · f + (b − a)3 · f 00 (c), c ∈ (a, b).
a 2 24
Definiţia 2. Relaţia
Z b  
a+b
(7) f (x)dx ≈ (b − a) · f
a 2
se numeşte formula de cuadratură a dreptunghiului, pentru că integrala definită este aproximată prin aria
dreptunghiului, ca ı̂n figura alăturată.

Observaţia 2. În aplicaţii, atunci când se aproximează o integrală definită prin formula de cuadratură a drept-
unghiului, se poate stabili o margine superioară a erorii comise ı̂n procesul de aproximare, dată de relaţia
  (b − a)3 00 
 
1 3
max f 00 (x) .
  
(8)  24 f (c) ≤ 24 (b − a) · x∈[a,b]
R0 (f ) =  

Observaţia 3. Termenul rest din relaţia (6) conţine derivata de ordinul doi a funcţiei f , implicând exactitatea
formulei de cuadratură a dreptunghiului pentru orice polinom f de gradul ı̂ntâi.
Aplicaţia 1. Folosind formula de cuadratură a dreptunghiului, să se aproximeze integrala definită
Z 1
1
dx,
0 x+1
precizând restul şi o margine superioară a erorii comise ı̂n procesul de aproximare.
Soluţie. Conform teoriei, formula de cuadratură a dreptunghiului este
Z b  
a+b
f (x)dx ≈ (b − a) · f ,
a 2
 METODE NUMERICE 3

având restul asociat

1
R0 (f ) = (b − a)3 f 00 (c), c ∈ (a, b)
24
şi marginea superioară
R0 (f ) ≤ 1 (b − a)3 · max f 00 (x) .
   
24 x∈[a,b]
(−1)n ·n!
Funcţia f (x) = 1
x+1 este indefinit derivabilă, având f (n) (x) = (x+1)n+1
, (∀) n ∈ N∗ , deci f 00 (x) = |f 00 (x)| = 2
(x+1)3
.
Pentru că f 000 (x) = − (x+1)
6
4 < 0, (∀) x ∈ [0, 1] rezultă max |f 000 (x)| = 2. Particularizând a := 0 şi b := 1, obţinem:
x∈[0,1]
Z 1  
1 1 2
• dx ≈ (1 − 0) · f = ;
0 x+1 2 3
1 3 2 1
• R0 (f ) = (1 − 0) · = , c ∈ (0, 1);
24 (c + 1)3 12(c + 1)3
1 1 1
· max f 00 (x) =
 
• |R0 (f )| ≤ ·2= .
24 x∈[0,1] 24 12
Z 1
1 2 1
În concluzie, putem scrie că dx = + , c ∈ (0, 1).
0 x+1 3 12(c + 1)3


Formula repetată a dreptunghiului

Să considerăm intervalul [a, b] ı̂mpărţit ı̂n m subintervale egale, de forma [xk−1 , xk ], pentru orice k = 1, m.
Aplicăm formula (6) a dreptunghiului pe fiecare interval [xk−1 , xk ], cu xk = a + k(b−a)
m , astfel că

xk
(xk − xk−1 )3 00
Z  
xk−1 + xk

f (x)dx = xk − xk−1 f + · f (ck )
xk−1 2 24
(b − a)3 00
 
b−a xk−1 + xk
= ·f + · f (ck ), (∀) ck ∈ (xk−1 , xk ), k = 1, m.
m 2 24m3
Făcând suma tuturor integralelor pentru k = 1, m, rezultă

b m Z xk m m
(b − a)3 1 X 00
 
b−aX
Z X xk−1 + xk
f (x)dx = f (x)dx = f + · f (ck )
a x k−1
m 2 24m2 m
k=1 k=1 k=1
m   3
b−a X xk−1 + xk (b − a)
= f + · f 00 (c), (∀) c ∈ (a, b),
m 2 24m2
k=1
m
1
f 00 (ck ) este cuprinsă ı̂ntre f 00 (a) şi f 00 (b), deci rezultă că există un c ∈ (a, b), astfel ı̂ncât
P
pentru că m
k=1
m
1 X 00
f (ck ) = f 00 (c).
m
k=1

Rezumând, formula repetată a dreptunghiului este

Z b m
(b − a)3 00
 
b−aX xk−1 + xk
(9) f (x)dx = f + · f (c), (∀) c ∈ (a, b).
a m 2 24m2
k=1
4 METODE NUMERICE

Observaţia 4. În aplicaţii, atunci când se aproximează o integrală definită prin formula de cuadratură repetată a
dreptunghiului
Z b m  
b−aX xk−1 + xk
f (x)dx ≈ f ,
a m 2
k=1
se poate stabili o margine superioară a erorii comise ı̂n procesul de aproximare, dată de relaţia
3
 
R0 (f ) = − (b − a) · f 00 (c) ≤ 1 (b − a)3 max f 00 (x) .
     
 24m2  24m2 x∈[a,b]

Observaţia 5. Avantajul utilizării formulei de cuadratură repetată a dreptunghiului constă ı̂n posibilitatea de a
aproxima integrale definite cu o precizie ε dinainte menţionată, care reiese din următoarea condiţie
1
(b − a)3 max f 00 (x) < ε,
 
24m 2 x∈[a,b]

necesară pentru a obţine numărul de subintervale egale, ı̂n care trebuie ı̂mpărţit intervalul iniţial [a, b].
Aplicaţia 2. Folosind formula de cuadratură repetată a dreptunghiului, să se aproximeze integrala definită
Z 2
1
dx,
0 x+1
cu precizia ε = 10−1 , menţionând restul şi marginea superioară a erorii comise ı̂n procesul de aproximare.
Soluţie. Pentru aplicarea formulei de cuadratură repetată a dreptunghiului, se determină ı̂n prealabil numărul
subintervalelor ı̂n care trebuie ı̂mpărţit intervalul iniţial [0, 2], din condiţia generală
1
(b − a)3 · max |f 00 (x)| < ε.
24m2 x∈[a,b]
(−1)n ·n!
Funcţia f (x) = 1
x+1 este indefinit derivabilă, având f (n) (x) = (x+1)n+1
, (∀) n ∈ N∗ , deci f 00 (x) = |f 00 (x)| = 2
(x+1)3
.
Pentru că f 000 (x) = − (x+1)
6
4 < 0, (∀) x ∈ [0, 2] rezultă max |f 00 (x)| = 2. Folosind inegalitatea
x∈[0,2]
1 16 1 20
2
(2 − 0)3 · max |f 00 (x)| < ε ⇔ 2
< ⇔ m2 > ,
24m x∈[0,2] 24m 10 3
 
care este adevărată pentru orice m ≥ 3, obţinem numărul subintervalelor xk = a + k(b−a) m = 2k
, k = 0, 3 . For-
 2  3  2 4   4 

mula de cuadratură repetată a dreptunghiului va fi aplicată pe cele 3 subintervale [0, 2] ⇒ 0, 3 × 3 , 3 × 3 , 2 ,
pentru a obţine o aproximare cu precizia ε = 10−1 , astfel că

2 3         
2−0X
Z
1 xk−1 + xk 2 x0 + x1 x1 + x2 x2 + x3
dx ≈ f = f +f +f
0 x+1 3
k=1
2 3 2 2 2
 
2 3 1 3 13
= + + = .
3 4 2 8 12
Restul asociat este

(2 − 0)3 2 2
R0 (f ) = 2
· 3
= , c ∈ (0, 2).
24 · 3 (c + 1) 27(c + 1)3
Marginea superioară a erorii comise ı̂n procesul de aproximare a integralei date este

(2 − 0)3 2
|R0 (f )| ≤ 2
· max |f 00 (x)| = .
24 · 3 x∈[0,2] 27
Z 2
1 13 2
În concluzie, putem scrie că dx = + , c ∈ (0, 2).
0 x+1 12 27(c + 1)3