METODE NUMERICE (CURS)

lect. univ. dr. Dan Miclăuş

Formula lui Simpson (Cursul 10)

Să considerăm formula de interpolare Lagrange ataşată unei funcţii f : [a, b] → R şi nodurilor echidistante x0 , x1
şi x2 , dată prin

(1) f (x) = L2 (f ; x) + R2 (f ; x),

unde

(x − x1 )(x − x2 ) (x − x0 )(x − x2 ) (x − x0 )(x − x1 )

L2 (f ; x) = f (x0 ) + f (x1 ) + f (x2 )
(x0 − x1 )(x0 − x2 ) (x1 − x0 )(x1 − x2 ) (x2 − x0 )(x2 − x1 )
este polinomul de interpolare Lagrange de gradul doi, iar dacă f ∈ C 3 [a, b], atunci

1
R2 (f ; x) = (x − x0 )(x − x1 )(x − x2 ) · f 000 (c), (∀) x ∈ [a, b]\{x0 , x1 , x2 } şi (∀) c ∈ (a, b)
3!
este termenul rest asociat.
Observaţia 1. Deoarece gradul polinomului de interpolare Lagrange este un număr par şi dacă f ∈ C 4 [a, b],
atunci pentru integrarea termenului rest avem reprezentarea

1
(2) R2 (f ; x) = x(x − x0 )(x − x1 )(x − x2 ) · f (4) (c), (∀) x ∈ [a, b]\{x0 , x1 , x2 } şi (∀) c ∈ (a, b).
4!
k(b−a)
Făcând notaţiile x0 := a, x1 := a+b
2 şi x2 := b (pentru că nodurile sunt echidistante şi au forma xk = a + 2 ,
k = 0, 2), prin integrarea formulei de interpolare Lagrange (1) pe intervalul [a, b] obţinem

Z b Z b Z b
(3) f (x)dx = L2 (f ; x)dx + R2 (f ; x)dx.
a a a
Prin calcul direct putem arăta că

Z b Z b 
(x− a+b
2 )
(x−b) (x−a)(x−b) a+b

(x−a)(x− a+b2 )
(?) L2 (f ; x)dx = f (a) + a+b −a a+b −b f 2 + (b−a) b− a+b f (b) dx
a a (a− a+b
2 )
(a−b) ( 2 )( 2 ) ( 2 )
 b b  b
(ab+b2 )x  4f ( a+b
2 ) (a2 +ab)x 
 3
2f (a) x3 (a+3b)x2 x (a+b)x2 2f (b) x3 (3a+b)x2
= (b−a)2 3 − +  + (b−a)2 3 − + abx  + (b−a)2 3 − +

4 2 2 4 a 2 
a a
f (a) 4f ( a+b
2 ) f (b)
b2 − 2ab + a2 − 2 2 2 2




= 6(b−a) 6(b−a) −b + 2ab − a + 6(b−a) b − 2ab + a
b−a
f (a) + 4f a+b



= 6 2 + f (b) ,
iar pentru termenul rest, folosind relaţia (2), avem
1
2 METODE NUMERICE

Z b Z b
1 (4) a+b


(??) R2 (f ; x)dx = 4! f (c) x(x − a) x − 2 (x − b)dx
a a
Z b
1 (4) b−a



= 4! f (c) (x − a)(x − a + a) x − a − 2 x − a − (b − a) dx
a
Z b 
1 (4) (b−a)(b−4a) a(b−a)2
= 4! f (c) (x − a)4 + 5a−3b
2 (x − a)3 + 2 (x − a)2 + 2 (x − a) dx
a
1 (4)
− a)4 b−a 5a−3b b−4a a 1
(b − a)5 f (4) (c), (∀) c ∈ (a, b).


= 4! f (c)(b 5 + 8 + 6 + 4 = − 2880
Înlocuind (?) şi (??) ı̂n relaţia (3), se obţine formula lui Simpson

b
(b − a)5 (4)
   
b−a
Z
a+b
(4) f (x)dx = f (a) + 4f + f (b) − · f (c), (∀) c ∈ (a, b).
a 6 2 2880
Definiţia 1. Relaţia
 b   
b−a
Z
a+b
(5) f (x)dx ≈ f (a) + 4f + f (b)
a 6 2
se numeşte formula de cuadratură a lui Simpson.
Din punct de vedere geometric, integrala definită este aproximată prin aria domeniului delimitat de graficul poli-
nomului de interpolare Lagrange de gradul doi, ca ı̂n figura alăturată.

Observaţia 2. În aplicaţii, atunci când se aproximează o integrală definită prin formula de cuadratură a lui
Simpson, se poate stabili o margine superioară a erorii comise ı̂n procesul de aproximare, dată de relaţia

 (b − a)5 (4) 
 
1  
(6) |R2 (f )| = − f (c) ≤ (b − a)5 max f (4) (x) .
  
2880 2880 x∈[a,b]

Observaţia 3. Termenul rest din relaţia (4) conţine derivata de ordinul patru a funcţiei f , implicând exactitatea
formulei lui Simpson pentru orice polinom f de gradul trei.
Aplicaţia 1. Folosind formula de cuadratură a lui Simpson, să se aproximeze integrala definită
Z 1
1
dx,
0 x + 1
precizând restul şi o margine superioară a erorii comise ı̂n procesul de aproximare.
 METODE NUMERICE 3

Soluţie. Conform teoriei, formula de cuadratură a lui Simpson este

Z b    
b−a a+b
f (x)dx ≈ f (a) + 4f + f (b) ,
a 6 2
având restul asociat
1
R2 (f ) = − (b − a)5 f (4) (c), c ∈ (a, b)
2880
şi marginea superioară
1  
(b − a)5 · max f (4) (x) .
 
R2 (f ) ≤  
2880 x∈[a,b]
(−1)n ·n!
Funcţia f (x) = 1
x+1 este indefinit derivabilă, având f (n) (x) = (x+1)n+1
, (∀) n ∈ N∗ , deci f (4) (x) = |f (4) (x)| = 24
(x+1)5
.
120
Pentru că f (5) (x) = − (x+1) 6 < 0, (∀) x ∈ [0, 1] rezultă
(4)
max |f (x)| = 24. Particularizând a := 0 şi b := 1,
x∈[0,1]
obţinem:
Z 1  
1 1 2 1 25
• dx ≈ 1+4· + = ;
0 x+1 6 3 2 36
1 5 24 1
• R2 (f ) = − (1 − 0) · 5
=− , c ∈ (0, 1);
2880 (c + 1) 120(c + 1)5
1   24 1
• |R2 (f )| ≤ · max f (4) (x) = = .
 
2880 x∈[0,1] 2880 120
Z 1
1 25 1
În concluzie, putem scrie că dx = − , c ∈ (0, 1).
0 x+1 36 120(c + 1)5


Formula repetată a lui Simpson

Să considerăm intervalul [a, b] ı̂mpărţit ı̂n m subintervale egale, de forma [xk−1 , xk ], pentru orice k = 1, m.
Aplicăm formula (4) a lui Simpson pe fiecare interval [xk−1 , xk ], cu xk = a + k(b−a)
m , astfel că

xk
(xk − xk−1 )5 (4)
   
xk − xk−1
Z
xk−1 + xk
f (x)dx = f (xk−1 ) + 4f + f (xk ) − · f (ck )
xk−1 6 2 2880
(b − a)5 (4)
   
b−a xk−1 + xk
= f (xk−1 ) + 4f + f (xk ) − · f (ck ), (∀) ck ∈ (xk−1 , xk ), k = 1, m.
6m 2 2880m5
Făcând suma tuturor integralelor pentru k = 1, m, rezultă

b m Z xk m  m
(b − a)5 1 X (4)
  
b−aX
Z X xk−1 + xk
f (x)dx = f (x)dx = f (xk−1 ) + 4f + f (xk ) − · f (ck )
a 6m 2 2880m4 m
k=1 xk−1 k=1 k=1
m 
(b − a)5 (4)
  
b−aX xk−1 + xk
= f (xk−1 ) + 4f + f (xk ) − · f (c), (∀) c ∈ (a, b),
6m 2 2880m4
k=1
m
1
f (4) (ck ) este cuprinsă ı̂ntre f (4) (a) şi f (4) (b), deci rezultă că există un c ∈ (a, b), astfel ı̂ncât
P
pentru că m
k=1
m
1 X (4)
f (ck ) = f (4) (c).
m
k=1
4 METODE NUMERICE

Rezumând, formula repetată a lui Simpson este

Z b m 
(b − a)5 (4)
  
b−aX xk−1 + xk
(7) f (x)dx = f (xk−1 ) + 4f + f (xk ) − · f (c), (∀) c ∈ (a, b).
a 6m 2 2880m4
k=1

Observaţia 4. În aplicaţii, atunci când se aproximează o integrală definită prin formula de cuadratură repetată a
lui Simpson
Z b m    
b−aX xk−1 + xk
f (x)dx ≈ f (xk−1 ) + 4f + f (xk ) ,
a 6m 2
k=1
se poate stabili o margine superioară a erorii comise ı̂n procesul de aproximare, dată de relaţia

 (b − a)5 (4) 
 
1 5

 (4) 

|R2 (f )| = − · f (c) ≤ (b − a) max f (x).
2880m4  2880m4 
x∈[a,b]

Observaţia 5. Avantajul utilizării formulei de cuadratură repetată a lui Simpson constă ı̂n posibilitatea de a
aproxima integrale definite cu o precizie ε dinainte menţionată, care reiese din următoarea condiţie
1 5

 (4) 

(b − a) max f (x)  < ε,
2880m4

x∈[a,b]

necesară pentru a obţine numărul de subintervale egale, ı̂n care trebuie ı̂mpărţit intervalul iniţial [a, b].
Aplicaţia 2. Folosind formula de cuadratură repetată a lui Simpson, să se aproximeze integrala definită
Z 2
1
dx,
0 x+1
cu precizia ε = 10−2 , menţionând restul şi marginea superioară a erorii comise ı̂n procesul de aproximare.
Soluţie. Pentru aplicarea formulei de cuadratură repetată a lui Simpson, se determină ı̂n prealabil numărul
subintervalelor ı̂n care trebuie ı̂mpărţit intervalul iniţial [0, 2], din condiţia generală

1
(b − a)5 · max |f (4) (x)| < ε.
2880m4 x∈[a,b]
(−1)n ·n!
Funcţia f (x) = 1
x+1 este indefinit derivabilă, având f (n) (x) = (x+1)n+1
, (∀) n ∈ N∗ , deci f (4) (x) = |f (4) (x)| = 24
(x+1)5
.
120
Pentru că f (5) (x) = − (x+1) 6 < 0, (∀) x ∈ [0, 2] rezultă max
(4)
|f (x)| = 24. Folosind inegalitatea
x∈[0,2]
1 32 1 80
4
(2 − 0)5 · max |f (4) (x)| < ε ⇔ 4
< ⇔ m4 > ,
2880m x∈[0,2] 2880m 100 3
 
k(b−a)
care este adevărată pentru orice m ≥ 3, obţinem numărul subintervalelor xk = a + m = 2k , k = 0, 3 . For-
 2  3  2 4   4 

mula de cuadratură repetată a lui Simpson va fi aplicată pe cele 3 subintervale [0, 2] ⇒ 0, 3 × 3 , 3 × 3 , 2 ,
pentru a obţine o aproximare cu precizia ε = 10−2 , astfel că

2 3    
2−0X
Z
1 xk−1 + xk
dx ≈ f (xk−1 ) + 4f + f (xk )
0 x+1 6·3 2
k=1
       
1 xk−1 + xk x1 + x2 x2 + x3
= f (x0 ) + 4f + 2f (x1 ) + 4f + 2f (x2 ) + 4f + f (x3 )
9 2 2 2
         
1 1 2 4 5
= f (0) + 4f + 2f + 4f (1) + 2f + 4f + f (2)
9 3 3 3 3
       
1 3 3 3 1 3 1 1 4 72 13 1 2077 2077
= 1+2 + +4 + + + = + + = · = .
9 5 7 4 2 8 3 9 3 35 2 9 210 1890
Restul asociat este
 METODE NUMERICE 5

(2 − 0)5 24 4
R2 (f ) = − · =− , c ∈ (0, 2).
2880 · 43 (c + 1)5 1215(c + 1)5
Marginea superioară a erorii comise ı̂n procesul de aproximare a integralei date este

(2 − 0)5 4
|R2 (f )| ≤ · max |f (4) (x)| = .
2880 · 34 x∈[0,2] 1215
Z 2
1 2077 4
În concluzie, putem scrie că dx = − , c ∈ (0, 2).
0 x+1 1890 1215(c + 1)5