Note de curs

Ecuaţii algebrice

Cuprins
1 Relaţiile lui Viète dintre rădăcinile şi coeficienţii unui poli-
nom 2
1.1 Tipuri de exerciţii ı̂n care se folosesc relaţiile lui Viète . . . . 3

2 Tipuri de ecuaţii algebrice 5

2.1 Ecuaţii binome . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
2.2 Ecuaţii reductibile la ecuaţii binome . . . . . . . . . . . . . . 6
2.3 Ecuaţii reciproce . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6

3 Ecuaţii algebrice cu coeficienţi reali 9

4 Ecuaţii algebrice cu coeficienţi ı̂n Q 9

5 Ecuaţii algebrice cu coeficienţi ı̂ntregi. 10

6 Exerciţii 10
6.1 Exerciţii suplimentare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12

În această lecţie vom considera ecuaţii algebrice cu coeficienţi ı̂n K =

Q, R sau C.
Forma generală a unei ecuaţii algebrice este

f (x) = 0, unde f ∈ K[X], f ̸= 0. (1)

Dacă f = a0 + a1 X + · · · + an X n , atunci ecuaţia de mai sus are forma

a0 + a1 x + · · · + an xn = 0.

Rădăcinile polinomului f se numesc soluţiile ecuaţiei (1).

1
 MD Anul I

Teorema fundamentală a algebrei ne spune că ecuaţia algebrică cu coeficienţi

complecşi
a0 + a1 x + · · · + an xn = 0.
are n soluţii complexe.

1 Relaţiile lui Viète dintre rădăcinile şi coefici-

enţii unui polinom
Teorema 1.1. Fie f = a0 + a1 X + · · · + an X n ∈ C[X] cu grad f = n ≥ 1
şi x1 , . . . , xn ∈ C (nu n eapărat distincte). Atunci x1 , . . . , xn sunt rădăcinile
lui f dacă şi numai dacă satisfac următoarele egalităţi:
an−1
S1 (x1 , x2 , . . . , xn ) := x1 + x2 + · · · + xn = −
an
∑ an−2
S2 (x1 , x2 , . . . , xn ) := xi xj =
1≤i<j≤n
an
..
.
∑ an−k
Sk (x1 , x2 , . . . , xn ) := xi1 xi2 · · · xik = (−1)k
1≤i1 <i2 <···<ik ≤n
an
..
.
a0
Sn (x1 , x2 , . . . , xn ) := x1 x2 · · · xn = (−1)n .
an
Demonstraţie. Polinomul f are rădăcinile x1 , x2 , . . . , xn ∈ C dacă şi numai
dacă
f = an (X − x1 )(X − x2 ) · · · (X − xn ). (2)
Se demonstrează prin inducţie după n ≥ 1 că

(X − x1 )(X − x2 ) · · · (X − xn ) = X n − S1 (x1 , x2 , . . . , xn )X n−1 + · · ·

· · · + (−1)k Sk (x1 , x2 , . . . , xn )X n−k + · · · + (−1)n Sn (x1 , x2 , . . . , xn ).

Enunţul teoremei urmează apoi prin identificarea coeficienţilor ı̂n egalita-
tea (2).
În matematica şcolară, ı̂n majoritatea exerciţiilor folosim relaţiile lui
Viète pentru ecuaţii algebrice de grad cel mult 4.

2
Note de curs

Reţineţi!

Exemple 1.2. (i) Fie ecuaţia algebrică de gradul 2 , ax2 + bx + c = 0 şi

x1 , x2 ∈ C. Atunci x1 , x2 sunt soluţii ale ecuaţiei dacă şi numai dacă
b c
x1 + x2 = − , x1 x2 = .
a a

(ii) Fie ecuaţia algebrică de gradul 3 , ax3 +bx2 +cx+d = 0 şi x1 , x2 , x3 ∈

C. Atunci x1 , x2 , x3 sunt soluţii ale ecuaţiei dacă şi numai dacă
b c d
x1 + x2 + x3 = − , x1 x2 + x1 x3 + x2 x3 = , x1 x2 x3 = − .
a a a
Dacă vrem să punem ı̂n evidenţă suma şi produsul a două dintre
rădăcini, putem rescrie relaţiile lui Viète astfel:
b c d
(x1 + x2 ) + x3 = − , x1 x2 + x3 (x1 + x2 ) = , (x1 x2 )x3 = − .
a a a

(iii) Fie ecuaţia algebrică de gradul 4 , ax4 + bx3 + cx2 + dx + e = 0 şi

x1 , x2 , x3 , x4 ∈ C. Atunci x1 , x2 , x3 , x4 sunt soluţii ale ecuaţiei dacă şi
numai dacă
b c
x1 + x2 + x3 + x4 = − , x1 x2 + x1 x3 + x1 x4 + x2 x3 + x2 x4 + x3 x4 = ,
a a
d e
x1 x2 x3 + x1 x2 x4 + x1 x3 x4 + x2 x3 x4 = − , x1 x2 x3 x4 = .
a a
Dacă vrem să punem ı̂n evidenţă suma şi produsul a două dintre
rădăcini, putem rescrie relaţiile lui Viète astfel:
b c
(x1 + x2 ) + (x3 + x4 ) = − , x1 x2 + x3 x4 + (x1 + x2 )(x3 + x4 ) = ,
a a
d e
(x1 x2 )(x3 + x4 ) + x3 x4 (x1 + x2 ) = − , (x1 x2 )(x3 x4 ) = .
a a

1.1 Tipuri de exerciţii ı̂n care se folosesc relaţiile lui

Viète
Exemple 1.3. (1) Să se rezolve√ecuaţia x4 − 3x3 − x2 + 9x − 18 = 0 ştiind
că admite soluţia x1 = 1 + i 2.
√
Cum ecuaţia are coeficienţi reali, avem şi soluţia x2 = 1 − i 2. Prin
urmare, obţinem x1 + x2 = 2 şi x1 x2 = 3. Din prima şi ultima relaţie a

3
 MD Anul I

lui Viète, obţinem x3 + x4 = 1 şi x3 x4 = −6. Rezultă că x3 , x4 verifică

ecuaţia de gradul 2
x2 − x − 6 = 0
ale
√ cărei soluţii
√ sunt −2 şi 3. Deci soluţiile ecuaţiei propuse sunt 1 +
i 2, 1 − i 2, −2, 3.
O soluţie alternativă se obţine observând că dacă

f = X 4 − 3X 3 − X 2 + 9X + 18
√ √
are rădăcinile x1 = 1 + i 2, x2 = 1 − i 2, atunci f este divizibil cu
polinomul g = (X − x1 )(X − x2 ) = X 2 − 2X + 3. Efectuând ı̂mpărţirea
lui f la g, rezultă
f = g(X 2 − X − 6),
de unde deducem că rădăcinile x3 , x4 ale lui f sunt −2, 3.

(2) Să se rezolve ecuaţia 4x3 − 12x2 + 11x − 3 = 0 ştiind că are soluţiile
ı̂n progresie aritmetică.
Ştiind că x1 + x3 = 2x2 , din prima relaţie a lui Viète obţinem 3x2 = 3,
deci x2 = 1. Folosind prima şi a treia relaţie a lui Viète obţinem
x1 + x3 = 2 şi x1 x3 = 34 , de unde rezultă şi rădăcinile 21 , 32 .
Găsiţi şi soluţii alternative.

(3) Fie ecuaţia algebrică x3 + ax2 + bx + c = 0 cu soluţiile complexe

x1 , x2 , x3 . Calculaţi x21 + x22 + x23 şi x41 + x42 + x43 ı̂n funcţie de a, b, c ∈ C.
Fie Si = Si (x1 , x2 , x3 ) pentru 1 ≤ i ≤ 3. Atunci

S1 = −a, S2 = b, S3 = −c,

deci
x21 + x22 + x23 = S12 − 2S2 = a2 − 2b.
Pentru a calcula a doua sumă, scriem mai ı̂ntâi că x1 , x2 , x3 verifică
ecuaţia:
x31 + ax21 + bx1 + c = 0,
x32 + ax22 + bx2 + c = 0,
x33 + ax23 + bx3 + c = 0.
Însumând aceste relaţii, deducem:

x31 + x32 + x33 + a(a2 − 2b) + b(−a) + 3c = 0,

de unde
x31 + x32 + x33 = −a3 + 3ab − 3c.

4
Note de curs

Înmulţind cele trei relaţii de mai sus cu x1 , x2 , respectiv x3 , obţinem:

x41 + ax31 + bx21 + cx1 = 0,
x42 + ax32 + bx22 + cx2 = 0,
x43 + ax33 + bx23 + cx3 = 0,
care, prin ı̂nsumare conduc la
x41 + x42 + x43 + a(−a3 + 3ab − 3c) + b(a2 − 2b) + c(−a) = 0.
De aici, obţinem şi expresia sumei x41 + x42 + x43 ı̂n funcţie de a, b, c.

2 Tipuri de ecuaţii algebrice

2.1 Ecuaţii binome
Forma generală a unei ecuaţii binome este xn − a = 0, unde n ∈ N, n ̸= 0
şi a ∈ C.
Evident, dacă a = 0, ecuaţia are doar soluţia x = 0 cu multiplicitate n.
Fie a ∈ C, a ̸= 0. Atunci putem scrie a = r(cos t + i sin t) cu r = |a| > 0 şi
t ∈ [0, 2π).
Pentru rezolvarea ecuaţiei, considerăm o soluţie potenţială ı̂n formă trigo-
nometrică, x = ρ(cos u + i sin u), ρ = |x|, u ∈ [0, 2π). Cu formula lui Moivre,
obţinem xn = ρn (cos nu + i sin nu). Deci
ρn (cos nu + i sin nu) = r(cos t + i sin t),
√
de unde ρ = n a şi nu = t + 2kπ, cu k ∈ Z. Cum u ∈ [0, 2π), obţinem
u = t+2kπ
n
cu 0 ≤ k ≤ n − 1. Prin urmare, obţinem candidaţii la soluţii
( )
√ t + 2kπ t + 2kπ
n
xk = r cos + i sin , 0 ≤ k ≤ n − 1. (3)
n n
Cum xk verifică ecuaţia pentru orice 0 ≤ k ≤ n − 1, rezultă că formulele (3)
reprezintă toate soluţiile ecuaţiei binome.
Exemple 2.1. (1) Soluţiile ecuaţiei binome xn = 1 sunt rădăcinile de
ordinul n ale unităţii:
2kπ 2kπ
ϵk = cos + i sin = ϵk1 , 0 ≤ k ≤ n − 1.
n n
(2) Soluţiile ecuaţiei binome xn = −1 sunt
π + 2kπ π + 2kπ
xk = cos + i sin , 0 ≤ k ≤ n − 1.
n n

5
 MD Anul I

(2) Soluţiile ecuaţiei binome xn = 1 + i sunt

( )
√ π
+ 2kπ π
+ 2kπ
, 0 ≤ k ≤ n − 1.
2n 4 4
xk = 2 cos + i sin
n n

2.2 Ecuaţii reductibile la ecuaţii binome

În această secţiune considerăm ecuaţii algebrice de forma

ax2n + bxn + c = 0, (4)

unde n ∈ N, n ̸= 0, a, b, c ∈ C, a ̸= 0. Cu substituţia xn = y, reducem

rezolvarea ecuaţiei la o ecuaţie de gradul 2, ay 2 + by + c = 0 şi la două
ecuaţii binome, xn = y1 , xn = y2 , unde y1 , y2 sunt soluţiile ecuaţiei ı̂n y.

Observaţie 2.2. Cand n = 2, ecuaţia (4) devine ax4 + bx2 + c = 0 şi se

numeşte ecuaţie bipătrată.

Exemple 2.3. (i) Să rezolvăm ecuaţia x8 + 2x4 − 3 = 0. Cu substituţia

y = x4 , obţinem ecuaţia y 2 + 2y − 3 = 0 cu soluţiile y1 = −3 şi y2 = 1,
Ecuaţia binomă x4 = −3 are soluţiile
( )
√4 π + 2kπ π + 2kπ
3 cos + i sin , k = 0, 1, 2, 3,
4 4

iar ecuaţia x4 = 1 are soluţiile

2kπ 2kπ
cos + i sin , k = 0, 1, 2, 3.
4 4

Scrieţi soluţiile de mai sus ı̂n formă algebrică.

(ii) Să rezolvăm ecuaţia bipătrată x4 − 6x2 + 6 = 0. Cu substituţia

√ y =√x2 ,
obţinem ecuaţia y − 6y + 6 = 0 √
2
cu soluţiile y1 = 3 − 3, y2 = 3 + 3.
√
Deci ecuaţia ı̂n x are soluţiile ± 3 ± 3.

2.3 Ecuaţii reciproce

O ecuaţie reciprocă de grad n ≥ 1 are forma

a0 + a1 x + · · · + an xn = 0 (5)

unde ak = an−k pentru orice k ≥ 0. Cu alte cuvinte, coeficienmţii egal

depărtaţi de extrem sunt egali. Polinomul f = a0 + a1 X + · · · + an X n

6
Note de curs

asociat ecuaţiei reciproce (5) se numeşte polinom reciproc. Este uşor de

verificat că un polinom reciproc este caracterizat de egalitatea
( )
n 1
X f = f (X).
X

În particular, rezultă că x ∈ C este soluţie a ecuaţiei (5) dacă şi numai dacă
1
x
verifică aceeaşi ecuaţie.

Exemple 2.4. Ecuaţia reciprocă de gradul 3 are forma ax3 +bx2 +bx+a =
0. Ecuaţia reciprocă de gradul 4 are forma ax4 + bx3 + cx2 + bx + a = 0.

Propoziţie 2.5. Orice ecuaţie reciprocă de grad impar are soluţia x = −1.
Rezolvarea unei ecuaţii reciproce de grad impar se reduce la rezolvarea unei
ecuaţii reciproce de grad par şi a ecuaţiei x + 1 = 0.
∑2n+1
Demonstraţie. Fie f = i=0 ai X i un polinom reciproc de grad 2n + 1 unde
n ∈ N, n ̸= 0. Atunci

∑
2n+1 ∑
n
f (−1) = ai (−1)i = (ai (−1)i + a2n+1−i (−1)2n+1−i ) =
i=0 i=0

∑
n
= (ai (−1)i − ai (−1)−i ) = 0.
i=0

Prin urmare, polinomul reciproc f se divide cu X + 1, adică f este de forma

f = (X + 1)g unde grad g = 2n. Mai rămâne să demonstrăm că polnomul g
este reciproc. Egalitatea
( )
2n+1 1
f (X) = X f
X

este echivalentă cu
( ) ( )
2n+1 1 1
(X + 1)g(X) = X +1 g ,
X X

care, dupa simplificarea cu X + 1, revine la

( )
2n 1
g(X) = X g .
X

7
 MD Anul I

Exemplu 2.6. Să considerăm ecuaţia reciprocă de gradul 3,

ax3 + bx2 + bx + a = 0, a ̸= 0.

Ecuaţia se scrie sub forma echivalentă (x + 1)(ax2 + (b − a)x + a) = 0, deci

soluţiile ecuaţiei sunt x1 = −1 şi x2 , x3 care sunt soluţii ale ecuaţiei de gradul
2. De exemplu, să rezolovăm ecuaţia reciprocă

2x3 + 3x2 + 3x + 2 = 0.

Ecuaţia este echivalentă cu

(x + 1)(2x2 + x + 2) = 0
√ √
−1−i 15 −1+i 15
care are soluţiile x1 = −1, x2 = 4
şi x3 = 4
.

Propoziţie 2.7. Rezolvarea unei ecuaţii reciproce de grad 2n se reduce la

rezolvarea unei ecuaţii de grad n şi a unui număr de n ecuaţii de grad 2.

Demonstraţie. Fie ecuaţia reciprocă de grad 2n

a0 + a1 x + · · · + a2n−1 x2n−1 + a2n x2n = 0. (6)

Evident, ecuaţia nu are soluţia 0 deoarece a0 = a2n ̸= 0. Rezultă că ecuaţia

(6) se poate scrie sub forma echivalentă
( ) ( ) ( )
1 1 1
n
a0 x + n + a1 x n−1
+ n−1 + · · · + an−1 x + + an = 0. (7)
x x x

Prin inducţie după n ≥ 1 şi folosind binomul lui Newton, se demonstrează

că xn + x1n se poate exprima ca un polinom unitar ı̂n y = x + x1 . Prin urmare,
cu substituţia y = x + x1 , ecuaţia (7) devine o ecuaţie de grad n ı̂n y.

Exemplu 2.8. Să considerăm ecuaţia reciprocă de gradul 4,

ax4 + bx3 + cx2 + bx + a = 0, a ̸= 0.

Cu substituţia y = x + x1 , ecuaţia devine

a(y 2 − 2) + by + c = 0.

Dacă y1 , y2 sunt soluţiile acestei ecuaţii, atunci soluţiile ecuaţiei ı̂n x se obţin
din ecuaţiile
x2 − y1 x + 1 = 0
şi
x2 − y2 x + 1 = 0.

8
Note de curs

De exemplu, să rezolvăm ecuaţia reciprocă de gradul 4

2x4 + 7x3 + 9x2 + 7x + 2 = 0.

Ecuaţia este echivalentă cu

( ) ( )
2 1 1
2 x + 2 +7 x+ + 9 = 0.
x x

Cu substituţia y = x+ x1 , obţinem 2y 2 +7y +5 = 0, cu soluţiile y1 = − 52 , y2 =

−1. Ecuaţia √x + x1 = − 25 are soluţiile −2, − 21 , iar ecuaţia x + x1 = −1 are
soluţiile −1±i
2
3
.

3 Ecuaţii algebrice cu coeficienţi reali

Teorema 3.1. Fie f = a0 + a1 X + · · · + an X n ∈ R[X] cu grad f = n ≥ 1.
Dacă f are rădăcina complexă x = a + ib cu b ̸= 0 de multiplicitate k ≥ 1,
atunci f are şi rădăcina x = a − ib cu aceeaşi multiplicitate.

Demonstraţie. Cum f are rădăcina complexă x = a + ib cu b ̸= 0 de multi-

plicitate k ≥ 1, atunci f se poate scrie

f = (X − x)k g, unde g ∈ C[X] şi g(x) ̸= 0.

Fie f = a0 + a1 X + · · · + an X n polinomul ai cărui coeficienţi sunt conjugaţii

coeficienţilor lui f şi g polinomul ai cărui coeficienţi sunt conjugaţii coeficienţilor
lui g. Atunci avem
f = (X − x)g.
Dar f ∈ R[X], deci f = f. Rezultă că

f = (X − x)k g.

Cum g(x) ̸= 0, rezultă că g(x) = g(x) ̸= 0. În concluzie, cum x ̸= x, obţinem
că x este rădăcină a lui f cu acelaşi ordin de multiplicitate ca şi x.

Corolar 3.2. Orice polinom cu coeficienţi reali de grad impar are cel puţin
o rădăcină reală.

4 Ecuaţii algebrice cu coeficienţi ı̂n Q

√
Numerele complexe de forma x = a + b d unde a, b ∈ Q, b ̸= 0 şi d ∈ Z este√
liber de pătrate se numesc numere iraţionale pătratice. Numărul x = a−b d
se numeşte conjugatul numărului pătratic x. Conjugarea numerelor pătratice

9
 MD Anul I

are aceleaşi proprietăţi ca şi conjugarea din complex. Adică, pentru orice
numere iraţionale pătratice x, y avem

x + y = x + y, xy = xy, xm = xm , pentru m ∈ Z.

Într-un mod absolut asemănător cu demonstraţia Teoremei 3.1, se demon-

strează următoarea teoremă.

Teorema 4.1. Fie f = a0 + a1 X + · · · √ + an X n ∈ Q[X] cu grad f = n ≥ 1.

a + b d cu b ̸= 0 de multiplicitate k ≥ 1,
Dacă f are rădăcina pătratică x =√
atunci f are şi rădăcina x = a − b d cu aceeaşi multiplicitate.

5 Ecuaţii algebrice cu coeficienţi ı̂ntregi.

Teorema 5.1. Fie f = a0 + a1 X + . . . + an X n ∈ Z[X] un polinom care are
rădăcina raţională pq , cu p, q ∈ Z, q ̸= 0 şi gcd(p, q) = 1. Atunci p | a0 şi
q | an .

Demonstraţie. Din egalitatea f ( pq ) = 0 rezultă

a0 q n + a1 pq n−1 + a2 p2 q n−2 + · · · + an−1 pn−1 q + an pn = 0.

De aici obţinem

a0 q n = −p(a1 q n−1 + a2 pq n−2 + · · · + an−1 pn−2 q + an pn−1 ),

ceea ce implică p|a0 q n . Cum gcd(p, q) = 1, rezultă gcd(p, q n ) = 1, deci p|a0 .

Pe de altă parte, ave şi egalitatea

an pn = −q(a0 q n−1 + a1 pq n−2 + a2 p2 q n−3 + · · · + an−1 pn−1 ).

Cum gcd(q, pn ) = 1, obţinem şi q|an .

6 Exerciţii
Exerciţiu 6.1. Următoarea secvenţă face parte din programa şcolară de
matematică pentru clasa a XII-a (3 ore).

Competenţe specifice Conţinuturi

3.2. Aplicarea unor algoritmi ı̂n calculul Rădăcini ale polinoamelor;
polinomial sau ı̂n rezolvarea ecuţiilor algebrice. relaţiile lui Viete pentru
5.2. Determinarea unor polinoame sau ecuaţii polinoame de grad cel mult 4.
algebrice care ı̂ndeplinesc condiţii date.

10
Note de curs

În vederea evaluării formării/dezvoltării competenţelor specifice din secvenţa

dată elaboraţi 6 itemi de următoarele tipuri: un item de tip alegere multiplă,
un item de tip pereche, un item cu răspuns scurt, un item de completare,
un item de tip ı̂ntrebare structurată şi un item de tip rezolvare de probleme,
menţionând pentru fiecare item competenţa/competenţele evaluate.

Notă. Pentru fiecare dintre itemii elaboraţi se punctează menţionarea

competenţei/competenţelor evaluate, respectarea formatului itemului, ela-
borarea detaliată şi corectitudinea răspunsului aşteptat (baremul de evalu-
are) şi corectitudinea ştiinţifică a informaţiei de specialitate.

Exerciţiu 6.2. Rezolvaţi ı̂n C ecuaţiile algebrice:

(1) x4 = 1 − i.

(2) x4 − 7x2 + 6 = 0.

(3) x8 + 12x4 − 13 = 0.

(4) 2x3 + 5x2 + 5x + 2 = 0.

(5) x4 + 2x3 − x2 + 2x + 1 = 0.

(6) 5x5 − 4x4 + 5x3 + 5x2 − 4x + 5 = 0.

(7) x4 − 3x3 + 5x2 − 4x + 2 = 0 ştiind că are rădăcina 1 + i.

√
(8) x5 + 3x4 + x3 − 5x2 − 6x − 2 = 0 ştiind că are rădăcina 2.

Exerciţiu 6.3. 1 Se consideră x1 , x2 , x3 rădăcinile polinomului f = X 3 +

aX 2 + x + 1 unde a ∈ C.

(i) Determinaţi a ∈ C ştiind că polinomul f se divide cu X + a.

(ii) Pentru a = 1, demonstraţi că (x1 + x2 + x3 )3 = x31 + x32 + x33 .

(iii) Determinaţi a ∈ Z pentru care polinomul are o rădăcină raţională.

Exerciţiu 6.4. 2 Se consideră x1 , x2 , x3 , x4 rădăcinile polinomului f = X 4 +

mX 3 + 3X 2 − 2X + 1, unde m ∈ R.

(i) Determinaţi numărul real m ştiind că restul ı̂mpărţirii lui f la X + 1

este egal cu 3.
1
Titularizare 2019
2
Titularizare 2018

11
 MD Anul I

(ii) Demonstraţi că

1 1 1 1
+ + + =2
x1 x2 x3 x4
pentru orice m ∈ R.

(iii) Demonstraţi că pentru orice m ∈ R, polinomul nu are toate rădăcinile

reale.

6.1 Exerciţii suplimentare

3

Exerciţiu 6.5. Fie f, g ∈ R[X], f, g ̸= 0. Dacă polinomul f (X 3 ) + Xg(X 3 )

este divizibil cu X 2 + X + 1, atunci f şi g au rădăcina 1.

Exerciţiu 6.6. Să se rezolve ecuaţia (x + i)n + (x − i)n = 0, n ∈ N, n ̸= 0.

Să se arate că toate soluţile ecuaţiei sunt reale.

Exerciţiu 6.7. Fie ecuaţia X 4 − ax3 − ax + 1 = 0 unde a ∈ R şi |a| < 1.

Să se arate că toate soluţiile ecuaţiei sunt de modul 1.

3
Aceste exerciţii nu sunt obligatorii.

12