11.

Principiul includerii şi excluderii

În acest capitol vom urmări prezentarea unei metode prin care să se

poată număra elementele unei mulţimi.

11.1. Mulţimi finite. Principiul includerii şi excluderii

11.1.1. Definiţie: Spunem că o mulţime A este finită dacă există o funcţie

bijectivă f : {1,2,..., n} → A . Atunci numărul n este unic şi spunem că A este
finită cu n elemente sau A este o mulţime de cardinal n.

11.1.2 Notaţie: Vom nota cu A cardinalul (sau numărul de elemente ) al

mulţimii A.

11.1.3 Teoremă (PRINCIPIUL INCLUDERII ŞI EXCLUDERII)

Fie A1 ,..., An o familie de mulţimi finite. Atunci cardinalul mulţimii
A1 U A2 U ... U An este dat de formula:
| A1 U A2 U ...U An |=
n
= ∑ Ai − ∑ Ai I Aj + ... + (−1) k −1 ∑A i1 I ...I Aik + ... + (−1) n−1 A1 I A2 I ...I An
i =1 1≤i< j ≤n i1 <...<ik

numită formula lui Boole-Sylvester.

Demonstraţie:
Procedăm prin inducţie după n. Pentru n=2 trebuie să demonstrăm relaţia:
A1 U A2 = A1 + A2 − A1 I A2 .
Aceasta rezultă din faptul că A1 U A2 este reuniunea mulţimilor disjuncte A1 şi
A2 \ ( A1 I A2 ) , iar A2 este reuniunea mulţimilor disjuncte A2 \ ( A1 I A2 ) şi
A1 I A2 . Din egalităţile: A2 = A2 \ ( A1 I A2 ) + A1 I A2
A1 U A2 = A1 + A2 \ ( A1 I A2 )
rezultă egalitatea de demonstrat. Presupunem că formula din enunţ este
adevărată pentru familii de n-1 mulţimi şi o vom demonstra pentru familii de n
mulţimi:

111
 n n −1 n −1
 n −1  n −1

U Ai = U Ai U An = U Ai + An − 
U i A  I An = ∑ Ai + An − ∑ Ai I A j + ... +
i =1 i =1 i =1  i =1  i =1 1≤i < j ≤ n

n −1
+ (−1) k −1 ∑A i1
1≤i1 <...<ik ≤ n −1
I ... I Aik + ... + (−1) n − 2 A1 I ... I An − 2 − UA I A
i =1
i n =

n
= ∑ Ai − ∑A IA i j +... + (−1) k −1 ∑A i1 I ... I Aik + ... + (−1) n − 2 A1 I A2 ... I An −1 −
i =1 1≤ i < j ≤ n 1≤i1 <...<ik ≤ n −1
n −1
− ∑ Ai I An + ∑A IA i j I An + (−1) n −1 A1 I ... I An −1 I An .
i =1 1≤i < j ≤ n −1

Grupând sumele cu acelaşi număr de factori în intersecţie se obţine formula din

enunţ.

11.1.4. Observaţii:
(1) Formula lui Boole-Sylvester se mai scrie sintetic astfel:
n
( I +1)
UA
i =1
i = ∑
I ⊂{1, 2 ,...,n}
(−1) IA
i∈I
i

(2) O formă mai generală a principiului includerii şi excluderii este

următoarea: Fie A o mulţime finită şi f : B → [0,+∞) o funcţie.
Pentru orice submulţime B ⊂ A notăm: f ( B) = ∑ f ( x) , iar
x∈B
n
f (φ ) = 0 . În aceste ipoteze, dacă A = U Ai atunci are loc egalitatea:
i =1

( I +1)
f ( A) = ∑
I ⊂{1, 2 ,...,n}
(−1) IA
i∈I
i

Dacă f este funcţie constantă f ( x) = 1 , ∀x ∈ A atunci se obţine

11.1.4.(1).

11.1.5. Teoremă (indicatorul lui EULER)

Dacă n = p1α1 ⋅ p2α 2 ⋅ ... ⋅ pαmm , unde 2 < p1 < p2 < ... < pm sunt numere prime, iar
1 1
α1 ,α 2 ,...,α m ∈ N atunci k ∈ N* k ≤ n, (k , n) = 1 |= ϕ (n) = n ⋅ (1 − ) ⋅ ... ⋅ (1 − )
p1 pm
( ϕ (n) numindu-se indicatorul lui Euler aferent numărului natural n ≥ 2 ).

112
Demonstraţie:
Pentru un întreg pozitiv n se notează prin ϕ (n) funcţia lui Euler, care este
egală cu numărul întregilor pozitivi mai mici sau egali cu n şi primi cu n.
Să notăm cu Ai mulţimea numerelor naturale mai mai mici sau egale cu n, care
n n
sunt multipli de pi . Deducem: Ai = ; Ai I A j = , deoarece numerele
pi pi ⋅ p j
pi şi p j fiind numere prime sunt prime între ele. Numerele naturale mai mici
sau egale cu n şi care sunt prime cu n sunt numerele din mulţimea
X = {1,2,..., n} care nu aparţin nici uneia dintre mulţimile Ai pentru 1 ≤ i ≤ m .
Deci ϕ (n) = n − A1 U A2 U ... U Am =
m m
= n − ∑ Ai + ∑A i I A j − ... + ( −1) m I Ai =
i =1 1≤ i < j ≤ m i =1
m
n n n
= n−∑ + ∑ − ... + ( −1) m ⋅ =
i =1 p i 1≤i < j ≤ m p i ⋅ p j p1 ⋅ ... p m
1 1 1
= n ⋅ (1 − ) ⋅ (1 − ) ⋅ ... ⋅ (1 − ).
p1 p2 pm

11.1.6. Proprietăţi ale indicatorului lui Euler

(1) Dacă (m,n) = 1 atunci ϕ (m ⋅ n) = ϕ (m) ⋅ ϕ (n) , adică funcţia lui Euler este o
funcţie aritmetică multiplicativă.
(2) Pentru orice n avem ∑ ϕ (n) = n .
d |n

Demonstraţie:
Vom demonstra (2). Presupunem că n = p1α1 ⋅ pα2 2 ⋅ ... ⋅ pmα m ,α m > 0 . După o idee
a lui Gauss vom demonstra afirmaţia prin inducţie după suma
s = α1 + α 2 + ... + α m . Dacă s = 1 rezultă că n este număr prim şi are doar
divizorii 1 şi n; prin urmare suma devine ϕ (1) + ϕ (n) = 1 + (n − 1) = n .
Presupunând proprietatea adevărată pentru numerele în care suma exponenţilor
este mai mică decât s, o vom demonstra pentru s. Împărţim mulţimea D a
divizorilor lui n în două clase disjuncte: D1 este mulţimea divizorilor în care
p1 apare la puteri mai mici decât α 1 , iar D2 este mulţimea divizorilor în care
p1 apare la puterea α 1 . Avem D = D1 U D2 şi D1 I D2 = φ . Prin urmare:

113
∑ϕ (d ) = ∑ ϕ (d ) + ∑ ϕ (d ) = ∑ϕ (d ) + ϕ ( pα ) ∑ ϕ (d ) =
d ∈D d ∈D1 d∈D2 n
1
1

n
d| d|
p1 p1α1

n  1  n n n
= + p1α1 ⋅ 1 −  ⋅ α1 = +n− =n.
p1  p1  p1 p1 p1

În continuare vom prezenta câteva exemple clasice de utilizare a principiului

includerii şi excluderii.

114