Sunteți pe pagina 1din 24

COMBINATORICĂ ŞI TEORIA GRAFURILOR

Prof. Dr. Ioan Tomescu

Partea întâi: Elemente de combinatorică

I. FUNCTII DE NUMARARE SI FORMULA MULTINOMULUI

În cele ce urmează se va lucra cu mulţimi finite. Numărul de elemente din

şi

, i se pune în

de obiecte în mulţimea Y de căsuţe, astfel

încât în căsuţa

corespondenţă este o bijecţie. De asemenea, se poate stabili o bijecţie între mulţimea funcţiilor f : X Y şi mulţimea n -uplelor formate cu elemente din Y

} . Această

mulţimea finită X

va fi notat cu

X . Unei funcţii

X

=

{

x ,

1

,

x

n

}

şi

f

de la

Y

=

{

y ,

1

X

în Y , unde

,

y

m

}

X

Y sunt mulţimi finite, astfel încât

corespondenţă o aranjare a mulţimii X

y

i

să intre obiectele din mulţimea {

x

x

X

,

f

(

x

) =

y

i

sau a cuvintelor de lungime n formate cu litere din mulţimea Y astfel: unei funcţii

în care ordinea

literelor este esenţială. Propoziţia 1. Numărul funcţiilor

, dacă

f

i se pune în corespondenţă cuvântul

(

f x

1

)

(

f x

2

)

(

f x

n

)

f : X Y

este egal cu

n

m

X =

n

şi

Y

=

m

.

[x]

n

=

Prin definiţie se notează [x]

x(x + 1)

(x

+ n 1)

n

Propoziţia 2. Numărul funcţiilor injective

=

f

şi

, ambele produse conţinând câte n factori consecutivi.

şi

x(x 1)

: X

(x

n + 1)

X

=

n

Y , unde

Y

=

m

este egal cu [

m

]

n

.

Aranjamente de

m

luate câte

n

se numesc cuvintele de lungime

n

formate cu litere diferite din mulţimea Y , iar numărul lor este [

aceste cuvinte de lungime n formate cu litere din Y se numesc permutări ale

mulţimii Y şi numărul lor este egal cu [ ]

se numeşte n factorial. Prin definiţie 0!= 1. Dacă mulţimea Y este o mulţime ordonată astfel încât

,

un cuvânt de lungime n format cu litere din Y,

. Cuvintele strict

crescătoare de lungime n formate cu m simboluri se mai numesc combinări de m luate câte n , iar cele crescătoare se numesc combinări cu repetiţie de m luate câte n .

n se numeşte crescător dacă

m

]

n

. Dacă

m = n ,

n şi

< y

n

n

n

, care se notează cu n!= 12

y

i

i

y

i

1

y

i

< y <

i

2

< y

y < y

1

i

n

2

<

y

i

1

y

i

2

y

i

n

şi strict crescător dacă

74

Propozţia 3. Numărul cuvintelor strict crescătoare de lungime n formate

cu

m

simboluri este egal cu

[] n . Acest număr este egal

m

n!

şi cu numărul

submulţimilor cu n elemente ale unei mulţimi cu m elemente.

Numerele [

m ]

n se mai notează prin

m

 

n

 

şi se numesc numere binomiale

cu parametrii m şi n . Propoziţia 4. Numărul cuvintelor crescătoare de lungime n formate cu

m simboluri este egal cu []

m

n

n!

.

Numerele binomiale apar drept coeficienţi în formula binomului:

(

a

+

b

)

n

=

n

=

k

0

n

 

 

 

 

k

a

n

k

b

k

,

(1)

care este valabilă pentru orice a, b dintr-un inel comutativ.

X

y

i

Propoziţia 5. Numărul de aranjări ale unei mulţimi de n obiecte

, astfel încât căsuţa

{

x ,

1

}

n

într-o mulţime de

p căsuţe

Y

=

{

y ,

1

+

}

=

,

x

n

,

+

y

p

să conţină

i

obiecte pentru orice 1 i p (n

1

n

p

=

n)

este egal cu

n !

n

1

!

n

2

!

n

p

!

.

Acest raport de factoriale se mai notează

n

1

,

n

2

n

,

,

n

p

şi se numeşte

număr multinomial, care generalizează numerele binomiale (cazul p = 2 ) şi apar în formula multinomului care extinde relaţia (1):

(

a

1

+

a

2

+

+

a

p )

n

=

n

1

n

, ,

+ +

1

n

p 0

n

p

= n

  n

n

2

n

,

n

p

a

 

1

1

a

n

2

2

1

,

n

,

a

n

p

.

p (2)

75

II. PRINCIPIUL INCLUDERII ŞI AL EXCLUDERII ŞI APLICAŢII

Principiul includerii şi al excluderii constituie o generalizare a identităţii:

A

B

= A + B − A ∩ B
= A
+ B
− A
∩ B

(3)

unde A, B X .

Teorema 1 (Principiul includerii şi al excluderii). Dacă sunt submulţimi ale unei mulţimi X , are loc relaţia:

1.

q q ∪ A =− ∑ A ∑ AA ∩ + i i ij i
q
q
A
=−
A
AA
+
i
i
ij
i = 1
i
= 1
1
≤< ≤
i
jq
+ ∑
AA
A
− +−
(
i
jk
1 ≤< < ≤
i
jkq
Aplicaţii

1

)

q

1

q

i

= 1

A

i

Determinarea funcţiei lui Euler ϕ(n)

A I (1 i q )

(4)

Fiind dat un număr natural n, ϕ(n) reprezintă numărul numerelor naturale mai mici ca n şi relativ prime cu n. Dacă descompunerea lui n în

şi se notează cu A mulţimea

factori primi distincţi este

numerelor naturale mai mici sau egale cu n care sunt multipli de p , se

n

=

p

i

1

1

p

i

2

2

i

q

p

q

i

i

2.

n n obţine A = A ∩ A = etc. Deci i , i j
n
n
obţine
A =
A
∩ A
=
etc. Deci
i ,
i
j
p
p p
i
i
j
q
ϕ () n
=−
nA
∪ ∪∪
A
A
=−
n
A
+ ∑
AA
1
2
q
i
ij
i
= 1
1
≤< ≤
i
jq
q
nn
q n
= −
n
+
− +−
(
1)
p
pp
p
p
i
= 1
i
1
≤< ≤
i
jq
ij
1
q
adică
1  
1
ϕ () n
=
n
 1 −
1  
1 −
 
.
(5)
    1 −
 
p
p
p
 
 
1
2
q
 
Determinarea numărului
fixe
D(n) al permutărilor a n elemente fără puncte
Fie
p
o permutare a mulţimii
X = {1,
,
n}, adică o bijecţie
p : X → X . Permutarea are un punct fix în i dacă p(i)
p : X → X . Permutarea are un punct fix în i dacă p(i) = i . Dacă notăm
cu
A i mulţimea permutărilor care au un punct fix în i rezultă că
n
n
() n
n
D
=
nA
!
∪∪
A
=
n !
A
+ ∑
AA
− +−
(
1)
A
1
n
i
ij
i
i
= 1
1
≤< ≤
i
jn
i = 1

76

A

i

1

A

i

2

A

∩ ∩

A

i

k

=

(

n

k

)!

Se obţine,

mulţimea

imagini putând fi alese în (n k)! moduri. Deoarece k poziţii

deoarece

o

i ,i

1

2

permutare

,

,i

i

1

,

,i

k

din

k , celelalte

pot

A

i

1

i

are puncte fixe în poziţiile
k

fi alese din mulţimea celor n poziţii în

  n

k

 

moduri, rezultă

()

D n

!

= n

1

1

1

( 1)

k

( 1) n !

n

1!

2!

k

!

+

+

+

+

.

(6)

3. Determinarea numărului

Fie

mulţimile

X

=

{

s

x ,

n m

,

1

al funcţiilor surjective

,

x

n

}

şi

Y

=

{

y ,

1

,

y

m

}

.

Pentru

fiecare

i ,

1 i m , să notăm prin

y

A

i

i

=

nu

{

f

este

A i mulţimea funcţiilor de la X în Y pentru care

adică

imaginea

nici

unui

element

din

X,

:

X

Y

y

i f

(

X

)}

. Se obţine.

s

nm

,

=

m

m nn − A ∪∪ A = m − ∑ A + ∑ AA ∩
m
nn
A
∪∪
A
=
m
A
+ ∑
AA
1
m
i
i
j
i
= 1
1
≤< ≤
i
jm

(

− +−

1)

m

m

A

i

i = 1

.

i

este mulţimea funcţiilor definite pe X cu valori în

A i = ( 1) şi în general

m

n

A

i

1

∩ ∩

A

i

l

=

(

m

l

)

A

, deci

n . Deoarece fiecare

Y \

{

y

i

}

sumă

1 ≤ < < ≤m

i

1

i

l

A

i


1

A

i

l

conţine

m  

  

 

l

termeni egali cu

(m l)

n

,

deducem:

sm =

n m

,

n







mm

(

m

1)

n

+

12







(

m

2)

nm 1

− +− (

1)

m

m

1

(7)

III. NUMERELE LUI STIRLING, BELL, FIBONACCI ŞI CATALAN

Alături de numerele binomiale şi multinomiale, numerele lui Stirling, Bell şi Fibonacci joacă un rol deosebit în probleme de numărare. Pentru a defini numerele lui Stirling de prima speţă, pe care le notăm

n în ordinea crescătoare a puterilor lui x.

Coeficienţii acestei dezvoltări sunt prin definiţie numerele lui Stirling de prima speţă, adică

s(n, k), vom dezvolta polinomul [ ]

x

[]

x

n

=

n

k = 0

(

s n k

,

)

x

k

(8)

77

Numerele

s(n, k)

se

pot

calcula

prin

recurenţă,

utilizând

relaţiile

s(n.0) = 0 ,

s(n, n) = 1

şi

s(n + 1, k) = s(n, k 1)ns(n, k),

ultima

relaţie

obţinându-se prin egalarea coeficienţilor lui

k

x

în cei doi membri ai egalităţii

[]

x

n

+ 1

=

[]

x

n

(

x

n

)

. Se obţine tabelul următor, unde s(n, k) = 0 pentru n < k .

s(n,k)

k = 0

1

2

3

4

5

n = 1

0

1

0

0

0

0

2 0

 

-1

1

0

0

0

3 0

 

2

-3

1

0

0

4 0

 

-6

11

-6

1

0

5 0

 

24

-50

35

-10

1

… …

 

Numărul lui Stirling de speţa a doua, notat S(n, m), este numărul partiţiilor unei mulţimi cu n elemente în m clase. Să observăm că atât ordinea claselor, cât şi ordinea elementelor într-o clasă a unei partiţii sunt indiferente. De exemplu, dacă avem X = {a,b, c, d}, partiţiile cu trei clase ale acestei mulţimi

sunt: {(a)(, b)(, c, d )}, {(a),(c),(b, d )}, {(a),(d ),(b, c)}, {(b)(, c)(, a, d )},

{(b)(, d )(, a, c)}, {(c)(, d )(, a,b)}, deci S(4,3) = 6 .

Numerele lui Stirling de speţa a doua pot fi calculate prin recurenţă astfel. Considerând mulţimea celor S(n, k 1) partiţii ale unei mulţimi cu n elemente în

k 1 clase, putem obţine S(n, k 1) partiţii a n + 1 elemente în k clase, adăugând

la fiecare partiţie o nouă clasă formată dintr-un singur element şi anume al (n + 1)-

lea. Să considerăm acum o partiţie a n elemente în k clase. Deoarece putem adăuga

al (n + 1)-lea element la clasele deja existente în k moduri diferite şi toate partiţiile

a n + 1 elemente cu k clase se obţin fără repetiţii printr-unul din cele două procedee expuse, rezultă că

S(n + 1, k) = S(n, k 1)+ kS(n, k)

pentru 1 < k < n şi S(n,1) = S(n, n) = 1 . Aceste relaţii permit calculul prin

recurenţă al numerelor S(n, m) obţinându-se tabelul următor:

S(n,m)

m = 1

2

3

4

5

n = 1

 

1 0

0

 

0

0

2

 

1 0

1

 

0

0

3

 

1 1

3

 

0

0

4

 

1 6

7

 

1

0

5

 

1 25

15 10

 

1

 

… …

… …

 

78

Pentru calculul direct al numerelor lui Stirling de speţa a doua, vom arăta

că

(

S n m

,

)

=

s

n m

,

m !

. Într-adevăr, oricărei surjecţii

f

a mulţimii

X

=

{

x ,

1

,

x

n

}

pe

îi corespunde o partiţie a mulţimii X cu m clase şi

anume

claselor, rezultă că n! funcţii surjective de la X pe Y vor genera o aceeaşi partiţie a mulţimii X. Ţinând seama de (7) rezultă:

. Deoarece într-o partiţie nu contează ordinea

mulţimea

Y

=

{

y ,

1

,

y

n

}

f

1

()

y

1

f

1

(

y

2

)

f

1

(

y

m

)

S

(

n m

,

)

=

1

1

m !

n m

,

m !

s

=

m

1

k

=

0

(

1)

k

   m    m k

(

k

)

n

(9)

Propoziţia 6. Polinoamele

n

x

coeficienţii S(n, k), adică:

se exprimă ca sume de polinoamele [ ]

x

k

cu

n

x

=

n

k

=

1

( )[]

S n k

,

x

k

(10)

Ca urmare a rezultatului din propoziţia 6 putem scrie şi relaţia

n

m

=

n

k

=

1

m m

(

1)

(

m

k

− +

1)

(

S n k

,

)

=

n

k

=

1

[] (

n

k

S n k

,

)

(11)

k cu expresia dată de (8) şi egalând coeficienţii

lui

ordin fixat, ale numerelor lui Stirling de prima şi de a doua speţă sunt inverse una

n din cei doi membri ai expresiei astfel obţinute, se deduce că matricile, de un

Sunstituindu-l în (10) pe [ ]

x

x

alteia, adică

n

k

=

1

S

(

)(

p k s k

,

)

,

q

p q

,

pentru orice n număr natural fixat şi orice

1 p, q n , unde

δ p,q

este simbolul lui Kronecker. Numărul tuturor partiţiilor

n şi se numeşte numărul lui Bell. Deci

unei mulţimi cu n elemente se notează cu

B

conform definiţiei,

B

n

=

n

k

=

1

(

S n k

,

)

.

Propoziţia 7. Numerele lui Bell verifică următoarea relaţie de recurenţă:

B

n

+

1

unde

a problemă de numărare:

Pentru

B =

0

1

.

introduce

=

n

k

= 0

   n    B

k

 

k

numerele

lui

Fibonacci

vom

rezolva

(12)

următoarea

79

X n =

Propoziţia 8. Se notează cu f (n, k) numărul submulţimilor lui

care au k elemente şi nu conţin doi intregi consecutivi. Există

{

1,

,

n}

relaţia:

f

(

n k

,

)

=

  n

k

k

+ 1

.

care nu conţin doi întregi

consecutivi (luând în considerare şi mulţimea vidă, căreia îi corespunde cuvântul

având

Rezultă că numărul tuturor submulţimilor lui

α

1

= =α = 0

n

), este egal cu:

x

n

F =

n

+

1

k

0

n

k

k

+ 1

(13)

Ultimul indice k pentru care suma de mai sus conţine termeni nenuli este

n

+ 1

2

, deoarece numerele binomiale sunt nenule numai pentru indicele superior

mai mare sau egal cu indicele inferior. Din (13) se obţine:

F =

0

1

,

1

F = ,

1

F =

2

2 ,

Numerele

F =

3

F = 3

F

n

3

,

F = şi se observă că F F

4

5

n

=

n

Se numesc numerele lui Fibonacci.

1

+

F

n

2

pentru orice n 2 .

Pentru

a

defini

numerele

lui

Catalan,

notate

C , vom considera

n

următoarea problemă de numărare: Să se determine în câte moduri putem pune

. Notând acest

;

număr cu

parantezele într-un produs de n factori scrişi în ordinea

x

1

, x

2

,

,

x

n

C

x 1

n ,

(

x

2

se deduce

x

3

) ;

(

x x

1

2

)(

2

x x

3

4

)

,

C =

1

C =

3

x x

1

2

2

,

)

x

3

C =

1

C =

4

)

x ,

1

4

5

x

1

, deoarece avem

(

x

2

(

x x

3

4

))

,

(

x

1

(

x

2

x x

1

2

x

3

))

x ,

4

(

)

(

)

, ((

x x

1

2

x

1

((

x

2

x ,

x

3

3

)

x

4

)

. Prin definiţie se consideră

. Expresia numerelor lui Catalan

este dată de propoziţia următoare:

Propoziţia 9. Există relaţia:

C n

=

1 2 n 2

n

n

1

(14)

Numerele lui Catalan intervin în multe probleme de numărare, de exemplu

reprezintă numărul de arbori binari cu n noduri terminale (frunze), ceea ce se

obţine imediat asociind în mod canonic fiecărui mod de a pune parantezele într-un produs cu n factori un arbore binar cu cele n frunze etichetate cu cei n factori ai produsului sau numărul de moduri în care putem triangulariza suprafaţa unui poligon convex cu n + 1 vârfuri ducând n 2 diagonale ( n 2 ) (Euler).

C

n

80

IV. PARTITII ALE UNUI INTREG

O partiţie a numărului natural n cu m părţi este o scriere a lui n sub forma:

n = a + a + + a

1

2

m

unde numerele naturale

a 1

, a

2

,

a

1

a

,

m (numite părţile partiţiei) verifică inegalităţile:

a

2

a

m

1

.

m să formeze un şir

descrescător, două partiţii ale lui n se deosebesc numai prin natura părţilor

m , nu şi prin ordinea lor. Prin P(n, m) se va nota numărul partiţiilor

numărului natural şi pozitiv n în m părţi. Aceste numere verifică mai multe relaţii de recurenţă, printre care şi cea dată de propoziţia următoare. Propoziţia 10. Numerele P(n, m) verifică recurenţa:

Din cauza condiţiei impuse ca numerele

,

a

a ,

1

,

a

a ,

1

P(n,1) + P(n,2) + iar P(n,1) = P(n, n) = 1 .

Această propoziţie ne permite calculul prin recurenţă al numerelor P(n, k) linie cu linie, aşa cum se face în tabelul următor.

+ P(n, k) = P(n + k, k) ,

(15)

P(n,m)

m = 1

2

3

4

5

6

7

P(n)

 

n = 1

1

0

0

0

0

0

0

1

2

1

1

0

0

0

0

0

2

3

1

1

1

0

0

0

0

3

4

1

2

1

1

0

0

0

5

5

1

2

2

1

1

0

0

7

6

1

3

3

2

1

1

0

11

7

1

3

4

3

2

1

1

15

Prin

P(n)

s-a

notat

numărul

tuturor

partiţiilor

lui

n,

adică

P(n) = P(n,1) + P(n,2) +

+ P(n, n) .

O serie de proprietăţi ale partiţiilor unui întreg sunt date de propoziţiile următoare. Propoziţia 11. Numărul de partiţii ale lui n, astfel încât cea mai mare parte să fie egală cu k, este egal cu numărul partiţiilor lui n cu k părţi. De exemplu, pentru n = 7 şi k = 4 , partiţiile lui 7 cu cea mai mare parte

4 + 3 , iar partiţiile lui 7 cu 4 părţi sunt:

egală

cu 4 sunt: 4 + 1 + 1 + 1, 4 + 2 + 1 şi

4 +1+1+1, 3 + 2 +1+1 şi 2 + 2 + 2 +1.

Propoziţia 12. Numărul partiţiilor lui n cu părţi distincte este egal cu numărul partiţiilor lui n cu părţi impare.

numărul partiţiilor lui n cu

un număr par de părţi distincte şi prin Q (n)

numărul partiţiilor lui n cu un

număr impar de părţi distincte. Are loc relaţia Q (n) Q (n)

dacă n nu se poate

Propoziţia 13 (Euler). Se notează prin Q (n)

p

i

p

=

i

81

3

k

2

±

k

reprezenta sub forma

relaţia

Q

p

n

=

2

.

(n) = Q (n) + (1)

i

k

cu k număr întreg. În caz contrar, are loc

Corolar 1 (Identitatea lui Euler). Dacă produsul infinat

(1

)(1

x x

2

)

este scris sub forma unei serii, se obţine

1

+

n=

1