1

11. Extreme locale condiţionate. Extremele globale ale funcţiei.

Să considerăm o funcţie de două variabile z = f (x, y) şi o linie L ı̂n planul de coordonate Oxy. Vom pune
problema să găsim pe linia L un punct P (x, y) astfel ı̂ncât valoarea funcţiei ı̂n el să fie cea mai mare (mică) ı̂n
comparaţie cu valorile funcţiei z ı̂n punctele liniei L din vecinătatea punctului P .

Figure 1: Suprafaţa z = sin x + sin y şi linia L.

Aceste puncte P se numesc puncte de extrem ale funcţiei f (x, y) pe linia L. Dacă ecuaţia liniei L este dată
ı̂n mod explicit:
y = ϕ(x), x ∈ (a, b) sau x = ψ(y), y ∈ (c, d),
atunci substituind ı̂n z, funcţia z = f (x, y) se transformă ı̂ntr-o funcţie de o singură variabilă. De exemplu
z = f (x, ϕ(x)) = F (x), x ∈ (a, b). Funcţia de o singură variabilă se cercetează la extrem ı̂n modul obişnuit.
Aceeaşi situaţie va fi ı̂n cazul când linia L este definită parametric:
(
x = x (t)
, α 6 t 6 β.
y = y (t)

Înlocuind ı̂n z = f (x, y), la fel obţinem o funcţie de o singură variabilă z = f (x(t), y(t)) = F (t), t ∈ [α, β].
Problema găsirii extremului condiţionat devine mai dificilă dacă linia l este definită implicit de o ecuaţie de
forma:
ϕ(x, y) = 0 (1)

Definiţia 1. Extremele funcţiei z = f (x, y) cu condiţia ca variabilele satisfac ecuaţiei (1) se numesc extreme
condiţionate al funcţiei z condiţionat de ecuaţia (1). Ecuaţia (1) se numeşte relaţie de legătură.

Pentru a afla extremul condiţionat vom folosi metoda multiplicatorie a lui Lagrange. Se alcătuieşte funcţia
lui Lagrange:
L(x, y, λ) = f (x, y) + λϕ(x, y) (2)
unde λ este un parametru real numit multiplicator Langrange. Punctele staţionare le determinăm folosind
condicia necesară de extrem, adică folosind sistemul:

∂L 
∂L

 =0 =0
∂x

 

 ∂x

 

 ∂L
=0 sau ∂L (3)
∂y =0



 ∂L



 ∂y
 

 =0 ϕ (x, y) = 0
∂λ
 2

Vom presupune că avem un singur punct staţionar. Fie P0 (x0 , y0 , λ0 ) un punct staţionar al funcţiei L(x, y, λ).
Pentru a stabili prezenţa extremului ı̂n punctul P0 aflăm semnul diferenţialei de ordinul II ı̂n punctul staţionar
M0 (x0 , y0 ) a funcţiei g(x, y) = L(x, y, λ0 ) folosind relaţia de legătură.
1. Dacă d2 g|M0 > 0, atunci ı̂n acest punct vom avea minim local condiţionat.

2. Dacă d2 g|M0 < 0, atunci ı̂n acest punct vom avea maxim local condiţionat.
Cele spuse mai sus pentru funcţia de două variabile poate fi generalizat pentru funcţia de mai multe variabile
cu mai multe relaţii de legătură.
Fie u = f (x1 , . . . , xn ) o funcţie definită ı̂n careva domeniu {M } ⊆ Rn şi fie funcţiile ϕ1 , . . . , ϕk de n variabile
definite ı̂n această mulţime deschisă. Să notăm cu G mulţimea punctelor din {M } ı̂n care funcţiile ϕ1 , . . . , ϕn
se anulează, adică au loc relaţiile 
 ϕ1 (x1 , ..., xn ) = 0,


ϕ (x , ..., x ) = 0,
2 1 n
(4)

 ...


ϕk (x1 , ..., xn ) = 0.
Ecuaţiile (4) se numesc ecuaţii de legătură.

Definiţia 2. Punctul A(a1 , . . . , an ) ∈ G se numeşte punct de extrem condiţionat al funcţiei u = f (x1 , . . . , xn )

(condiţionat de ecuaţiile (4)), dacă A este un punct de extrem al funcţiei u pe mulţimea G.

În acest caz se formează funcţia lui Lagrange:

k
X
L(x1 , . . . , xn , λ1 , . . . , λk ) = f (x1 , . . . , xn ) + λi ϕi (x1 , . . . , xn ) (5)
i=1

Se află punctele staţionare ale lui L, adică soluţiile sistemului


∂L

 =0 
∂L
∂x1



 
 =0

...





 ∂x 1
...

 


 ∂L 


 = 0 
 ∂L

∂xn

sau =0 (6)
 ∂L  ∂xn
 =0 
ϕ1 = 0
 



 ∂λ1 



... ...

 


 

 
 ∂L ϕk = 0

 

 =0
∂λk

Fie P0 (x01 , x02 , . . . , x0n , λ01 , . . . , λ0k ) un punct staţionar al funcţiei L. Aflăm tipul punctului M0 (x01 , . . . , x0n )
pentru funcţia auxiliară g(x1 , . . . , xn ) = L(x1 , . . . , xn , λ01 , . . . , λ0k ). Se calculează diferenţiala de ordinul doi
d2 g|M0 folosind relaţiile de legătură (se diferenţiază relaţiile de legătură şi se substituie ı̂n d2 g|M0 .
1. Dacă d2 g|M0 > 0, atunci M0 este minim condiţionat.

2. Dacă d2 g|M0 < 0, atunci M0 este maxim condiţionat.

Valoarea cea mai mare şi cea mai mică a funcţiei continue pe un domeniu ı̂nchis şi mărginit.
Fie funcţia z = f (x, y) definită şi continuă pe mulţimea D ⊂ R2 , unde D este un domeniu ı̂nchis şi mărginit.
Cunoaştem că dacă z este continuă pe domeniul D, atunci ea obţine valoarea cea mai mare şi cea mai mică.
Adică ∃M1 ∈ D, max f (x, y) = f (M1 ), şi ∃M2 ∈ D, min f (x, y) = f (M2 ). Dacă aceste puncte sunt situate
ı̂n interiorul domeniului, ele vor fi puncte de extrem local. Insă aceste puncte pot fi situate şi pe frontiera
domeniului D. Vom folosi algoritmul:
1. Se construieşte domeniul D.
2. Se calculează derivatele parţiale de ordinul II.

3. Se află punctele staţionare (critice) rezolvând sistemul zx0 = 0, zy0 = 0.

4. Fie punctul M0 (x0 , y0 ) un punct critic interior domeniului D, aflăm valoarea funcţiei ı̂n acest punct f (M0 ).
 3

5. Se află valorile cea mai mare şi cea mai mică pe frontiera domeniului D. Dacă frontiera este formată din
mai multe linii, atunci se calculează pe fiecare din ele, reducând problema la cercetarea extremului unei
funcţii de o singură variabilă. Se calculează valoarea funcţiei pe punctele obţinute.
6. Se calculează valoarea funcţiei ı̂n punctele de intersecţie ale liniilor ce formează frontiera D.

7. Se compară valorile, se alege cea mai mică şi cea mai mare.
Exemplul 1. Aflaţi punctele de extrem condiţionat ale funcţiei f (x, y, z) = xy + 2yz + 2xz ce satisfac condiţiei
xyz − 4 = 0.
Exemplul 2. Aflaţi punctele de extrem condiţionat ale funcţiei f (x, y, z) = xyz ce satisfac condiţiilor x+y+z−5 = 0,
xy + yz + xz − 8 = 0.