CURSUL 8

1. Extreme locale
Fie f o funcţie definită pe mulţimea A ⊆ Rn , cu valori reale. Urmând
exemplul cazului funcţiilor de o variabilă reală, se poate realiza studiul
extremelor funcţiei f .

Definiţie 1.1. Dacă f : A → R este o funcţie de n variabile, unde

A ⊆ Rn este o mulţime deschisă, a ∈ A se numeşte punct de minim
local dacă şi numai dacă există o mulţime deschisă B(a, r) ⊆ A astfel
ı̂ncât
f (x) ≥ f (a), pentru orice x ∈ B(a, r).
Mai precis, inegalitatea precedentă trebuie să fie ı̂ndeplinită pentru
orice x ”suficient de aproape” de a.
Dacă sensul inegalităţii se schimbă, rezultă noţiunea de maxim local.
Observaţie 1.1. Studiul acestor puncte de extrem se reduce, de fapt,
la a stabili dacă expresia f (x) − f (a) are semn constant pe o vecinatate
a punctului a. Dacă această valoare nu are semn constant ı̂n jurul lui
zero, atunci acel punct nu este de extrem.
Observaţie 1.2. Dacă inegalitatea din definiţia punctelor de extrem
are loc pentru orice valoare x din A, atunci x este punct de extrem
global.

Urmând modelul furnizat de funcţiile de o variabilă, definim noţiunea

de punct critic (staţionar).
Definiţie 1.2. Să presupunem că f : A → R, unde A este o mulţime
deschisă din Rn , este o funcţie diferenţiabilă ı̂n a ∈ A. Atunci df (a) =
0.

Observaţie 1.3. Din punct de vedere practic, punctele critice ale unei
funcţii de mai multe variabile pot fi determinate impunând condiţia ca
derivatele sale parţiale de ordinul ı̂ntâi să se anuleze ı̂n acel point.

Similar cu situaţia funcţiilor de o singură variabilă se poate demon-

stra analogul teoremei lui Fermat pentru cazul funcţiilor de mai multe
variabile.
1
2 CURSUL 8

Teoremă 1.1. Să presupunem că f : A → R este o funcţie diferenţiabilă

ı̂n punctul a ∈ A, unde A este o mulţime deschisă din Rn . Dacă a este
punct de extrem local pentru funcţia f , atunci a este punct critic al
acestei funcţii.

Observaţie 1.4. Reciproca acestei afirmaţii nu este adevărată (este

suficient să ne gândim la cazul unei funcţii de o singură variabilă).
Dacă dorim să furnizăm un exemplu de funcţie de mai multe variabile
pentru care această reciprocă nu este adevărată, să considerăm
f : Rn → R, f (x1 , x2 , . . . , xn ) = x21 x22 . . . x3n .
Se poate observa cu uşurinţă că (0, 0, . . . , 0) este punct critic al
funcţiei f , dar nu este punct de extrem. Pentru a demonstra acest
lucru, este suficient să observăm că
 
1
f 0, 0, . . . , 0, − f (0, 0 . . . , 0, 0) > 0,
n
ı̂n timp ce
 
1
f 0, 0, . . . , 0, − − f (0, 0 . . . , 0, 0) < 0.
n

Teoremă 1.2. Fie f : A → R o funcţie de clasă C2 definită pe mulţimea

deschisă A din Rn , iar a ∈ A un punct critic al acestei funcţii. Dacă
forma pătratică d2 f (a) este pozitiv (negativ) definită, atunci a este
punct de minim (maxim) local.

Pentru a putea caracteriza mai bine punctele de extrem ale unei

funcţii de mai multe variabile, introducem definiţia următoare.
Definiţie 1.3. Fie f : A → R o funţie definită pe mulţimea deschisă
A ⊆ Rn , care are derivate parţiale de ordinul al doilea ı̂n punctul a ∈ A.
Matricea Hesse (hessiana) asociată acestei funcţii ı̂n punctul a ∈ A este
∂ 2f ∂ 2f ∂ 2f
 
 ∂x2 (a) (a) · · · (a) 
 1 ∂x2 ∂x1 ∂xn ∂x1 
 ∂ 2f ∂ 2
f ∂ 2
f 
 (a) (a) ··· (a) 
H(f )(a) =  ∂x1 ∂x2
 ∂x2 2
∂xn ∂x2 .

 · · · 
2 2 2
 
 ∂ f ∂ f ∂ f 
(a) (a) · · · 2
(a)
∂x1 ∂xn ∂x2 ∂xn ∂xn
 CURSUL 8 3

Reamintim faptul că o formă pătratică este pozitiv (negativ) definită

dacă hessiana sa  2 
∂ f
Hf (a) = (a)
∂xi ∂j i,j
are toate valorile proprii pozitive (negative).
Ţinând seama de anumite aspecte din algebra liniară privind formele
pătratice, se poate da următoarea caracterizare (criteriul lui Sylvester).
Propoziţie 1.1. Fie H matricea Hesse asociată funcţiei f : A → R, de
clasă C2 pe o mulţime deschisă A din Rn . În punctul a ∈ A, notăm
∂ 2f
∆1 = (a);
∂x21
 
 ∂ 2f ∂ 2f 

 ∂x2 (a) (a) 
∆2 = 
 1 ∂x 1 ∂x2

;
2
 ∂ f (a) ∂ 2f 
(a) 
 ∂x ∂x
2 1 ∂x22 
..
.
∆n = det H(a).
1. Dacă ∆1 > 0, ∆2 > 0,..., ∆n > 0, a este punct de minim pentru
funcţia f .
2. Când ∆1 < 0, ∆2 > 0, ∆3 < 0,..., a este punct de maxim.
3. Orice altă secvenţă de semne − sau + (zero fiind exclus) arată
că nu avem punct de extrem (a este un punct şa).
4. Dacă unul dintre determinanţii ∆1 , ∆2 ,..., ∆n este nul, atunci
criteriul lui Sylvester nu poate fi aplicat.

În continuare, exemplificăm algoritmul pentru o funcţie f : A → R

dec clasă C2 , unde A este o mulţime deschisă din R2 .
Algoritm pentru determinarea punctelor de extrem ale funcţiei
f , de două variabile
∂f
1. Se calculeză derivatele parţiale de ordinul ı̂ntâi ale funcţiei f ,
∂x
∂f
şi .
∂y
2. Se determină punctele critice ale funcţiei f , rezolvând sistemul
∂f


 = 0;
∂x
∂f

 = 0.
∂y
4 CURSUL 8

3. Se calculează hessiana funcţiei f ı̂n toate punctele critice ale

funcţiei f şi se aplică Propoziţia 1.1, sau definiţia punctului de extrem,
atunci când este cazul.
Dacă a este punct critic al funcţiei f , atunci
∂ 2f
∆1 = 2
(a);
∂x 2 
 ∂ f ∂ 2f 

2
(a) (a) 
=  ∂x ∂x∂y
 
∆2 2 2
.
 ∂ f (a) ∂ f (a)


 ∂y∂x ∂y 2 
Dacă ∆1 > 0 şi ∆2 > 0, atunci a este punct de minim.
Când ∆1 < 0 şi ∆2 > 0, atunci a este punct de maxim.
Orice altă secvenţă de semne + sau − (fără zero) arată că nu avem
un punct de extrem (este vorba de un punct şa).
Dacă ∆1 = 0 sau ∆2 = 0, atunci se aplică definiţia punctului de
extrem.
Continuăm cu două exemple de utilizare a acestui algoritm.
Exemplu 1.1. Să considerăm funcţia
f : R2 → R, f (x, y) = 3x2 − xy + 7y 2 + 3x − y − 4.
Ne propunem să determinăm punctele de extrem ale acestei funcţii,
folosind algoritmul descris mai sus.
1. Se calculează derivatele parţiale de ordinul ı̂ntâi ale funcţiei f :
∂f
= 6x − y + 3;
∂x
∂f
= −x + 14y − 1.
∂y
2. Se determină punctele critice ale funcţiei f , rezolvând sistemul

 ∂f

 = 0;
∂x
 ∂f

 = 0,
∂y
care, ı̂n situaţia de faţă, devine

6x − y + 3 = 0;
−x + 14y − 1 = 0.
 
3 41
Suntem conduşi la soluţia ,− .
83 83
 CURSUL 8 5

3. Matricea Hesse asociată funcţiei f este

 2   
∂ f ∂ 2f
 ∂x2 ∂x∂y   6 −1 
H(x, y) =   ∂ 2f
= .
∂ 2f   
−1 14
∂y∂x ∂y 2
 
3 41
Valoarea hessienei ı̂n punctul critic ,− este cea a hessienei
83 83
ı̂n punctul curent (este o constată), deci
∆1 = 6 > 0;
 
 6 −1 
∆2 =   = 85 > 0,
−1 14 
 
3 41
şi, ı̂n concordanţă cu criteriul lui Sylvester, rezultă că ,− este
83 83
punct de minim al funcţiei f .
Acest lucru poate fi verificat şi prin utilizarea repetată a metodei cla-
sice care se bazează pe calculul unor determinanţi asociaţi unor ecuaţii
de gradul al doilea adecvate.

Exemplu 1.2. Fie f : R2 → R, f (x, y) = 4x3 + 3xy 2 − 15x − 6y. Vom

aplica algoritmul descris mai sus pentru a determina punctele sale de
extrem.
1. Derivatele parţiale de ordinul ı̂ntâi ale funcţiei f sunt:
∂f
= 12x2 + 3y 2 − 15;
∂x
∂f
= 6xy − 6.
∂y
2. Punctele critice ale funcţiei f sunt soluţiile sistemului

 ∂f

 = 0;
∂x
 ∂f

 = 0,
∂y
mai precis 
12x2 + 3y 2 − 15 = 0;
6xy − 6 = 0,
    
1 1
ceea ce conduce la concluzia că (1, 1), (−1, −1), , 2 , − , −2
2 2
este mulţimea punctelor critice ale funcţiei f .
6 CURSUL 8

3. Hessiana funcţiei f este

 2   
∂ f ∂ 2f
 ∂x2 ∂x∂y   24x 6y 
H(x, y) =  ∂ 2f 2
= .
∂ f   
6y 6x
∂y∂x ∂y 2
În punctul (1, 1), hessiana devine
 
24 6
H(1, 1) = ,
6 6
şi aici avem
∆1 = 24 > 0;
∆2 = 108 > 0,
rezultând că (1, 1) este punct de minim.
În punctul (−1, −1), hessiana este
 
−24 −6
H(−1, −1) = ,
−6 −6
deci
∆1 = −24 < 0;
∆2 = 108 > 0,
obţinându-se 
că (1,1) este punct de maxim.
1
În punctul , 2 , matricea Hesse devine
2
   
1 12 12
H ,2 = ,
2 12 3
rezultând că
∆1 = 12 > 0;
∆2 = −108 < 0,
 
1
adică , 2 este punct şa.
2  
1
Pentru punctul − , −2 , matricea Hesse devine
2
   
1 −12 −12
H − , −2 = ,
2 −12 −3
 CURSUL 8 7

implicând
∆1 = −12 < 0;
∆2 = −108 < 0,
 
1
mai precis , 2 este punct şa (nu este punct de extrem).
2
Vom considera acum funcţii cu trei variabile, f : A → R, unde A ∈
R3 este mulţime deschisă. Algoritmul privind determinarea punctelor
de extrem ale funcţiei f este dat mai jos.

Algoritm pentru determinarea punctelor de extrem ale unei

funcţii de trei variabile
1. Se calculează derivatele parţiale de ordinul ı̂ntâi ale funcţiei f ,
∂f ∂f ∂f
, , şi .
∂x ∂y ∂z
2. Se determină punctele critice ale funcţiei f , ca soluţii ale sistemu-
lui 
 ∂f

 = 0;
 ∂x



∂f
= 0;


 ∂y
 ∂f = 0.



∂z
3. Se calculează hessiana ı̂n fiecare punct critic al funcţiei f şi se
utilizează Propoziţia 1.1, sau, după caz, definiţia punctului de extrem
local.
Dacă a este punct critic al funcţiei f , atunci
∂ 2f
∆1 = (a);
∂x21
 2 2

 ∂ f ∂ f 

 ∂x2 (a) (a) 
∆2 =  2 ∂x∂y 
.
 ∂ f ∂ 2f 
(a) (a) 


∂y∂x ∂y 2
 
 ∂ 2f ∂ 2
f ∂ 2
f 

 ∂x2 (a) (a) (a) 
 2 ∂x∂y ∂x∂z 

 ∂ f 2 2
∂ f ∂ f 
∆3 = 
 (a) 2
(a) (a) .
 2∂y∂x ∂y ∂y∂z 
2 2

 ∂ f ∂ f ∂ f 
 ∂z∂x (a) ∂z∂y (a) ∂z 2 (a) 
 
8 CURSUL 8

Când ∆1 > 0, ∆2 > 0 şi ∆3 > 0, a este punct de minim.

Pentru ∆1 < 0, ∆2 > 0 şi ∆3 < 0, a este punct de maxim.
Orice altă secvenţă de semne + sau − (fără zerouri) conduce la un
punct şa (nu avem punct de extrem).
Dacă ∆1 = 0, sau ∆2 = 0, sau ∆3 = 0, atunci algoritmul nu poate fi
aplicat, trebuie utilizată definiţia.

Exemplu 1.3. Să considerăm funcţia f (x, y, z) = x2 +3z 2 −xy +2yz −

3x + 6z − 10. Vom aplica algoritmul de mai sus ı̂n vederea obţinerii
punctelor de extrem ale acestei funcţii.
1. Derivatele parţiale de ordinul ı̂ntai ale funcţiei f sunt

∂f
= 2x − y − 3;



 ∂x



∂f
= −x + 2z;


 ∂y
 ∂f = 6z + 2y + 6.



∂z
2. Sistemul care conduce la punctele critice ale lui f este

 ∂f

 = 0;


 ∂x
∂f

= 0;


 ∂y
 ∂f = 0,



∂z
mai precis 
 2x − y − 3 = 0;
−x + 2z = 0;
6z + 2y + 6 = 0.

Soluţia sistemului este tripleta (0, −3, 0).
3. Hessiana funcţiei f este
  
∂ 2f ∂ 2f ∂ 2f


 ∂x2 ∂x∂y ∂x∂z  

  2 −1 0 
 2  
 ∂ f ∂ 2f ∂ 2f  
 
H(x, y, z) =  = −1 0 2 
 ∂y∂x ∂y 2 ∂y∂z   


 2 
 ∂ f ∂ 2f ∂ 2f   
0 2 6
∂z∂x ∂z∂y ∂z 2
care este constantă, deci valoarea ei ı̂n punctul critic (0, −3, 0) este
exact cea de mai sus.
 CURSUL 8 9

Mai mult decât atat,

∆1 = 2 > 0;
 
 2 −1 
∆2 =   = −1 < 0;
−1 0 
 
 2 −1 0 

∆3 =  −1 0 2  = −14 6= 0,
 0 2 6 
aşadar (0, −3, 0) nu este punct de extrem al funcţiei f (este un punct
şa).
Trebuie subliniat faptul că, deşi secvenţa de semne ∆1 > 0 şi ∆2 < 0
ar indica faptul ca este vorba de un punct şa, valoarea ∆3 trebuie
calculată, de asemenea, deoarece, ı̂n cazul ı̂n care aceasta este zero,
algoritmul nu se poate aplica.

Exemplu 1.4. Fie acum funcţia f (x, y, z) = x3 + 2y 2 + z 2 −12yz −

3x + 1000, ale cărei extreme trebuie să le aflăm. Vom aplica algoritmul
descris mai sus.
1. Derivatele parţiale de ordinul ı̂ntâi ale funcţiei f sunt

∂f
= 3x2 − 3;





 ∂x
∂f

= 4y − 12z;


 ∂y
 ∂f = 2z − 12y.



∂z
2. Punctele critice ale funcţiei f sunt soluţiile sistemului

 ∂f

 = 0;


 ∂x
∂f

= 0;


 ∂y
 ∂f = 0.



∂z
Astfel, rezulă că

 3x2 − 3 = 0;
4y − 12z = 0;
2z − 12y = 0.


Mulţimea punctelor critice ale lui f este {(1, 0, 0), (−1, 0, 0)}.
10 CURSUL 8

3. Hessiana funcţiei f este

 
∂ 2f ∂ 2f ∂ 2f
 
  6x 0 0 
 ∂x2 ∂x∂y ∂x∂z

  
 2
 ∂ f ∂ 2f ∂ 2f
  
H(x, y, z) =  = 0 .
 
 ∂y∂x ∂y 2 4 −12
∂y∂z   
 2   
 ∂ f ∂ 2f ∂ 2f  
0 −12 2
∂z∂x ∂z∂y ∂z 2
În punctul critic (1, 0, 0), hessiana devine
 
6 0 0
H(1, 0, 0) =  0 4 −12  ,
0 −12 2
ceea ce conduce la
∆1 = 6 > 0;
 
 6 0 
∆2 =   = 24 > 0;
0 4 
 
 6 0 0 

∆3 =  0 4 −12  = 6(8 − 144) = −6 · 136 < 0,
 0 −12 2 
deci (1, 0, 0) este punct şa.
Având ı̂n vedere celălalt punct critic al funcţiei f , {(−1, 0, 0)}, sun-
tem conduşi la următoarea matrice Hesse
 
−6 0 0
H(−1, 0, 0) =  0 4 −12  ,
0 −12 2
obţinându-se
∆1 = −6 < 0;
 
 −6 0 
∆2 =   = −24 < 0;
0 4 
 
 −6 0 0 
 
∆3 =  0 4 −12  = −6(8 − 144) = 6 · 136 > 0.
 0 −12 2 
Aşadar, este, din nou, vorba de un punct şa.