See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/268267948

CAUZELE SCHIMBĂRILOR CLIMATICE – UN SUBIECT CONTROVERSAT

Article

CITATIONS READS

4 1,502

2 authors, including:

Iolanda Colda
Technical University of Civil Engineering of Bucharest
55 PUBLICATIONS   250 CITATIONS   

SEE PROFILE

Some of the authors of this publication are also working on these related projects:

Efficient Use of Renewable Energies in Albania View project

PhD these : Influence de la pollution exterieure sur la qualite de l'air interieur : role des fissures dans le transfert de particules solides View project

All content following this page was uploaded by Iolanda Colda on 02 March 2015.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

 CAUZELE SCHIMBĂRILOR CLIMATICE –
UN SUBIECT CONTROVERSAT

FLORINELA ARDELEAN
Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Facultatea de Instalaţii, ardelean@333.org
IOLANDA COLDA
Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Facultatea de Instalaţii, iolcolda@yahoo.fr

Abstract

The paper treats global climate change in connection with phenomenology generated by
the greenhouse effect. The main natural and human factors of climatic influence are
presented in a detailed manner, after which the controversies related to the real causes
of global warming are being emphasized.
The conclusions state the validity of advanced hypothesis by contrary opinions.

1. Introducere

Efectul de seră [1] apare ca urmare a absorbţiei de către atmosferă a unei părţi din
radiaţia infraroşie, reflectată de suprafaţa terestră. Efectuându-se unele calcule teoretice,
s-a constatat faptul că în absenţa totală a efectului de seră (dacă atmosfera ar fi perfect
transparentă), temperatura superficială a pământului ar fi de numai –18oC. În realitate,
vaporii de apă, apa lichidă din nori, gazul carbonic şi alte elemente din aer absorb o
fracţiune importantă a radiaţiei infraroşii, emise de suprafaţa terestră, limitând astfel
disiparea energiei spre spaţiu. Comportându-se ca nişte ”corpuri negre”, toţi aceşti
constituenţi retrimit un flux de energie către suprafaţa terestră.
Datorită acestui aport suplimentar, temperatura medie la suprafaţa solului atinge
valoarea de +15oC. Fără efectul de seră, pământul ar fi un vast deşert de gheaţă.
Este important de precizat faptul că în procesul descris mai sus nu a intervenit în niciun
fel omul. Menţinerea temperaturii suprafeţei terestre la valoarea de +15oC depinde de
compoziţia atmosferei.
O serie de activităţi umane provoacă modificări considerabile ale compoziţiei chimice a
atmosferei. Gazele introduse în atmosferă formează un adevărat ecran între soare şi
pământ. Creşterea constantă a concentraţiei gazelor cu efect de seră este nefavorabilă,
deoarece provoacă o importantă încălzire suplimentară.

2. Schimbarea climatică şi ciclurile climatice

2.1. Climatul şi schimbarea climatică

Interfaţă între spaţiul interplanetar şi pământ, atmosfera primeşte de la soare o cantitate

importantă de energie, pe care o absoarbe, o reflectă, o difuzează sau o transmite către
pământ. Această energie, distribuită neuniform pe suprafaţa pământului datorită condiţiilor
astronomice (poziţia pământului pe orbită) şi geomorfologice (relief) şi receptată în mod
diferit în funcţie de natura suprafeţei, generează câmpuri neuniforme de presiune,
temperatură şi umiditate.
Uscatul şi marea reacţionează diferit cu atmosfera terestră, unde masele de aer circulă
permanent. Variaţiile zilnice ale factorilor meteorologici dintr-o anumită zonă
geografică constituie “vremea”, în timp ce “clima” este sinteza pe termen lung a
acestora.
Vremea este determinată de valorile parametrilor meteorologici: temperatură,
umididatea aerului, direcţia şi viteza vântului, presiunea atmosferică, turbulenţa aerului,
nebulozitatea atmosferică (gradul de acoperire al cerului, tipurile de nori şi altitudinea la
care se dezvoltă aceştia), cantitatea şi felul precipitaţiilor. Valorile măsurate pe perioade
lungi de timp (ani sau decenii) prelucrate statistic ne dau informaţii despre clima unei
regiuni.

Climatul reprezintă ansamblul caracteristicilor elementelor meteorologice ale unui

anumit teritoriu, bine precizat, caracterizate printr-o anumită omogenitate şi
specificitate.

Schimbarea climatică este concretizată printr-o serie de modificări ale parametrilor

mediului, care ar putea afecta major viaţa pe Terra. Aceasta persistă o lungă perioadă (în
general decenii sau mai mult). Factorii de mediu au rol de vectori în procesul de
adaptare/evoluţie biologică a speciilor vegetale/animale şi în definirea caracteristicilor
structurilor ecosistemice, orice schimbare a lor bruscă sau exagerată ducând la depăşirea
limitelor de toleranţă.

Procesul de schimbare climatică [2] include evenimentele anormale climatic indiferent

de cauze (naturale sau antropice) sau pe scurt se defineşte ca fiind schimbarea
semnificativă a valorii medii a unui parametru meteorologic pentru intervale lungi de
timp de peste o decadă Cel mai bine poate fi înţeleasă ca media schimbărilor de
temperatură anuale, combinată cu media precipitaţiilor dintr-o anumită zonă geografică.

2.2. Ciclurile climatice

Climatul global al Terrei cunoaşte regulat modificări, urmând diferite cicluri climatice
alternante încălzire şi răcire, care diferă prin durată (de la câteva miliarde la mai multe
milioane de ani) şi prin amplitudinea lor.
Climatele recente ale erei cuaternare (de la - 1,8 milion de ani până astăzi) au fost
studiate efectuându-se explorări ale gheţii din Antarctica până la 3 500 metri adâncime.
Compoziţia izotopică a oxigenului permite reconstituirea temperaturilor atmosferice de-
a lungul unei perioade de până la -750 000 ani.

Climatul planetei noastre a traversat mai multe cicluri de încălzire şi răcire în timpul
ultimilor 400 000 ani. Aceste cicluri încep printr-o încălzire brutală, urmată de o
perioadă caldă de cca. 10 000 - 20 000 ani, numită perioadă interglaciară. Această
perioadă este urmată de o răcire progresivă şi instalarea unei ere glaciare. La sfârşitul
glaciaţiei, o reîncălzire rapidă reprezintă începutul unui nou ciclu. Noi suntem în prezent
într-o perioadă interglaciară (de mai mult de 10 000 ani).

3. Principalii factori cunoscuţi ce influenţează schimbările climatice

În figura 1 sunt prezentaţi principalii factori ce influenţează schimbările climatice [3]
(atât cei naturali cât şi cei datoraţi intervenţiei factorului uman - antropici).

3.1. Cauze naturale

Variaţiile climatului sunt corelate cu cele ale insolaţiei, parametrilor Milankovic,

albedoului, ciclurilor solare şi concentraţiilor în atmosferă a gazelor cu efect de seră
cum ar fi : dioxidul de carbon (CO2) şi aerosolii.

3.1.1. Insolaţia – este definită în meteorologie ca fiind expunerea unui unei zone la
radiaţiile solare.

Fig. 1 Factori cunoscuţi a influenţa schimbările climatice

3.1.2. Parametrii Milanković sau ciclurile lui Milanković – corespund la trei fenomene
astronomice [6] care afectează anumite planete ale sistemului solar şi anume:
excentricitatea, oblicitatea şi precesia. Noţiunea de “parametri Milankovitch“ este
utilizată mai ales în cadrul teoriei astronomice a paleoclimatelor.
Aceste schimbări climatice naturale au ca principală consecinţă perioadele glaciare şi
interglaciare.

• Excentricitatea orbitei terestre (figurile 2 a şi 2 b)

Această excentricitate se datorează atracţiei gravitaţionale exercitată între Pământ şi alte

planete ale sistemului nostru solar. Fiecare planetă atrage Pământul conform legii lui
Newton, iar forţele nefiind aceleaşi, excentricitatea orbitei terestre este variabilă.
Pamântul descrie în spaţiu o elipsă, iar Soarele este aşezat într-unul dintre focarele
acesteia.
Această elipsă se deformează (cu o aplatizare de maximum 7%). Pământul se roteşte de
la stânga la dreapta, în jurul axei proprii. De-a lungul timpului, distanţa Pământ-Soare a
variat între 129 000 000 şi 187 100 000 km [4]. În prezent, distanţa medie Pământ-Soare
este de 149 597 870,691 km (în emisfera nordică 147 000 000 km la periheliu – atinsă la
3 ianuarie şi 152 000 000 km la afeliu – atinsă la 4 iulie), în condiţiile unei aplatizări de
1,67%.

Fig 2 a Excentricitatea nulă a orbitei terestre Fig 2 b Excentricitatea maximală

Consecinţele excentricităţii terestre

Excentricitatea este unul din factorii cei mai importanţi în schimbările climatice
naturale, deoarece Pământul la periheliu poate să primească cu 20 ÷ 30% energie (emisă
de Soare) în plus faţă de afeliu. Dacă vara corespunde afeliului şi iarna periheliului
(situaţie regăsită actual în emisfera nordică), Pământul primeşte mai puţină energie vara,
dar mai multă iarna, deci verile sunt “răcoroase” şi iernile sunt “dulci”.

• Oblicitatea terestră (figura 3)

Fig. 3 Variaţia oblicităţii terestre Fig. 4 Precesia terestră

Înclinarea terestră variază între 21,8° şi 24,4°. În prezent ea este de 23°26,5'. Această
oblicitate este datorată de asemenea interacţiunilor gravitaţionale dintre Pământ şi o
parte a planetelor. Periodicitatea acestui fenomen este de 41 000 ani.

Oblicitatea are o influenţă asupra anotimpurilor. Dacă Pământul este într–o perioadă de
înclinare puternică în raport cu Soarele, atunci anotimpurile vor fi accentuat diferenţiate
(variaţii importante între vară şi iarnă), iar o slabă înclinaţie va atrage după sine o
arecare omogenitate a anotimpurilor, cu mici diferenţe între vară şi iarnă. Aceste
diferenţe se percep numai atunci când ne găsim mai departe de Ecuator. La nivelul
Ecuatorului oblicitatea are o influenţă mică. Datorită înclinării axei polilor, Pământul
expune, pe rând, spre Soare, o mare parte din emisfera nordică şi mai puţin din cea
sudică, apoi invers .

• Mişcarea de precesie terestră (figura 4)

Pământul nu se învârte în jurul axei proprii ca un balon perfect sferic, ci ca o sfârlează

(titirez) - precesie. Această precesie provine de la faptul că atracţiile Soarelui şi Lunei
nu sunt uniforme. Consecinţă - Influenţă asupra indicării polului Nord geografic.

Oamenii de ştiinţă se gândesc că teoria ciclurilor Milanković este cea mai probabilă
pentru explicarea schimbărilor climatice naturale. În urma unui experiment (foraj în
gheaţă) realizat la Vostok (Antarctica), s–a ajuns la concluzia că există o similitudine
între caracteristicile gheţii extrase (raportul 18O/16O – care este notat δ 18O) şi curba
ciclurilor lui Milanković.

3.1.3. Albedoul terestru (At) - este unul dintre indicatorii importanţi în previziunile
legate de temperatura înregistrată la suprafaţa solului.
Albedoul se defineşte ca fiind raportul dintre energia solară reflectată de o suprafaţă şi
energia solară incidentă (valori între 0 şi 1). Ex.: sol neacoperit (At=0,05÷0,15); zăpadă
proaspătă (At=0,75÷0,90); Albedoul terestru influenţează cel mai mult bilanţul radiativ
înregistrat la nivelul suprafeţei terestre.
Răcirea de origine astronomică antrenează o extensie a gheţurilor continentale şi deci o
creştere a albedoului. Planeta absoarbe mai puţin, ceea ce amplifică răcirea acesteia.
Încălzirea are efecte inverse. Încălzirea planetei contribuie la topirea gheţurilor, scade
albedoul şi în final se înregistrează o creştere a temperaturii planetei.

3.2. Cauze antropice

Aceste schimbări sunt datorate industrializării planetei şi utilizării masive a

combustibililor fosili. În timp ce schimbările climatice naturale au loc în perioade de
timp foarte lungi, ceea ce permite o adaptare a speciilor vegetale şi animale la condiţiile
climatice noi, schimbările antropice sunt foarte rapide şi în consecinţă ameninţă enorm
ecosistemele caracterizate prin fragilitate.
Potrivit marii majorităţi a oamenilor de ştiinţă, încălzirea climatică este larg atribuită
efectului de seră, adiţional emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) produse de
activităţile umane, şi în principal a emisiilor de CO2. Pe lângă CO2, din categoria GES
din surse artificiale se mai amintesc: clorofluorocarburile (CFC), NOx (N2O) şi CH4.
Concentraţiile actuale de CO2 le depăşesc pe cele din era preindustrială cu 35 %,
întrecând de departe contribuţia celor 600 000 ultimi ani. Concentraţiile cresc de la 280
ppm în epoca preindustrială la 379 ppm în 2005, şi cele ale metanului au crescut cu
150 % - în acelaşi interval (în anul 2005-1774 ppb). Originea umană a gazelor cu efect
de seră este demonstată de concentraţia ridicată înregistrată deasupra zonelor intens
populate din emisfera nordică, şi prin analiza lor izotopică care pune în evidenţă
originea fosilă a lor.
Asistăm la o creştere cu 40 % a vitezei de apariţie a CO2 în atmosferă, (de exemplu: în
intervalul 1970 ÷ 2000 creşterea a fost de + 1,5 ppm / an, în timp ce între 2000 şi 2007
ea a fost de + 2,1 ppm / an).
Este foarte probabil ca acea creştere înregistrată la CH4 să se datoreze agriculturii şi
combustibililor fosili, iar creşterea concentraţiei de N2O să fie determinată de
agricultură.

Experţii GIEC (Grupul de experţi interguvernamentali asupra evoluţiei climatului) [3]

au confirmat la 2 februarie 2007 că probabilitatea încălzirii climatice datorată activităţii
umane este superioară valorii de 90 %.
Cea mai importantă creştere a emisiilor de gaze cu efect de seră, în intervalul 1970-2004
s-a datorat consumului energetic, transporturilor şi industriei (figura 5 a şi b). Creşterea
emisiilor de GES datorată clădirilor rezidenţiale şi comerciale, defrişărilor şi agriculturii
a fost mai lentă. Sursele sectoriale de GES corespunzătoare anului 2004 sunt indicate în
figura 5 c.

Fig. 5 a Emisii anuale de GES antropice în lume, 1970–2004

Fig. 5 b Părţi ale diferitelor GES antropice din emisiile totale, corespunzătoare anului
2004, în echivalent CO2*
Fig. 5 c Contribuţia diferitelor sectoare la emisiile totale de GES antropice, în anul
2004, în echivalent CO2

*
Definiţia termenului echivalent CO2 este dată în cel de-al doilea articol, prezentat în cadrul acestei
conferinţe.
4. Critici asupra ipotezei în baza căreia omul ar fi principalul vinovat al creşterii
temperaturii medii anuale globale

Ipoteza încălzirii climatice datorată factorului antropic este îmbrăţişată de mai mult de
600 oameni de ştiinţă din domeniul climatului, dar există şi voci avizate care contestă
veridicitatea acestei teorii, spunând că această schimbare a climei ar avea în principal
cauze naturale (cum ar fi activitatea solară). În anul 2006 s-a recunoscut că marea
majoritate a climatologilor a fost de acord cu teza conform căreia încălzirea climatică s-
ar datora în principal omului, dar nu există unanimitate.

Pe de altă parte, în S.U.A. a fost semnată o petiţie, de mai mult de 31 000 oameni de
ştiinţă din toate disciplinele (mai mult de 500 reprezentanţi ai ştiinţei atmosferei şi
climatologi şi respectiv 9000 doctori din toate disciplinele) împotriva tezei conform
căreia emisiile de gaze cu efect de seră antrenează o “încălzire catastrofică”.
În anul 2008 a apărul un raport al NIPCC (Nongovernmental International Panel on
Climate Change), coordonat de profesorul Fred Singer, cu colaborarea a 24 de oameni
de ştiinţă de cel mai înalt nivel. Acest raport, publicat în mai multe limbi de circulaţie
internaţională, afirmă că natura este cea care schimbă climatul şi nu omul. Prin acest
raport se emite o critică severă la adresa GIEC şi a metodelor lor.

Aceste studii evidenţiază faptul că şi în trecut climatul a suferit schimbări dramatice în

intervale de timp foarte scurte, cu mult înainte de existenţa oamenilor sau a tehnologiei.
Cele mai importante cauze ale schimbărilor de climă sunt considerate a fi: cea
astronomică (prezentată în acest articol la § 3.1.2.) şi variaţia activităţii solare [7].

Dintre argumentele prezentate de cei care contestă contribuţia principală a factorului

uman la încălzirea globală amintim:
• Modelele numerice folosite pentru predicţie sunt considerate instrumente puţin
fiabile;
• Ridicarea nivelului mărilor nu este clar legată de creşterea emisiilor de gaze cu
efect de seră;
• Rolul efectiv al gazelor cu efect de seră în creşterea raportată a temperaturilor
oceanice este în esenţă necunoscut;
• Înţelegerea bilanţului dioxidului de carbon în atmosferă este incompletă;
• Staţiile de măsurare a parametrilor meteorologici şi concentraţiilor poluanţilor
din troposferă sunt amplasate neuniform (tendinţa este de a fi montate în centre
urbane sau în imediata apropiere a acestora). Se neglijează astfel apariţia insulei
de căldură urbane şi efectele acesteia.
• Acest fenomen este observat şi pe Marte (chiar de patru ori mai rapid). Aici nu
se poate vorbi de activitate umană, ceea ce conduce la ideea existenţei unei
cauze comune pentru obsevaţiile înregistrate pe Pământ şi pe Marte. Această
concluzie este respinsă de climatologii care susţin ipoteza antropică, spunând că
încălzirea planetei Marte are cauze proprii şi nu activitatea solară. Încălziri vor fi
măsurate şi pe alte corpuri ale sistemului nostru solar (Neptun, Jupiter).
• Există şi o serie de factori interni care afectează clima, contribuind în mod
pozitiv sau negativ la încălzirea globală (de aceştia nu s-a ţinut cont în
modelarea teoretică).
 • După anul 2002, satelitul AQUA de la NASA a realizat măsurări precise ale
ciclului vaporilor de apă atmosferici (principalul gaz cu efect de seră), a norilor
şi precipitaţiilor, în vederea unei mai bune înţelegeri a evoluţiei temperaturii
atmosferice. Climatologul Tim Ball (expert în impactul schimbărilor climatice
asupra dezvoltării civilizaţiei umane, profesor în Winnipeg) este de acord cu
faptul că gazele cu efect de seră au un rol important în schimbările climatice, dar
acţiunea acestora este incorect explicată sau virtual ignorată, mai ales în ceea ce
priveşte vaporii de apă. Această neînţelegere se datorează imposibilităţii de a
simula corect rolul norilor asupra climei. Cu toate că vaporii de apă reprezintă
cca. 95% din totalul gazelor cu efect de seră, GIEC se concentrează doar asupra
CO2.

5. Concluzii

• Lumea ştiinţifică este în prezent împărţită în două părţi prin aceste adevărate
controverse legate de cauzele reale ale schimbărilor climatice. Cea mai mare
parte a specialiştilor în domeniu susţine teoria încălzirii planetare datorată în
principal acţiunii negative a factorului uman şi în mod special creşterii emisiilor
de gaze cu efect de seră GES. Cealaltă parte este de părere că suntem în stadiul
unei cunoaşteri insuficiente a cauzelor şi consecinţelor schimbărilor climatice.
• Protocolul de la Kyoto (ce are ca obiectiv limitarea emisiilor de gaze cu efect de
seră) a fost deschis ratificării pe data de 16 martie 1998 şi a intrat în vigoare în
februarie 2005. El a fost ratificat în prezent de 172 de ţări, cu excepţia notabilă a
S.U.A. Aceste ţări se angajează colectiv de a lua măsurile necesare pentru
prevenirea sau atenuarea cauzelor schimbărilor climatice şi implicit limitarea
efectelor nefaste [5]. Cuprinde angajamente absolute de reducere a emisiilor
pentru 38 de ţări industrializate, cu o reducere globală de 5,2 % a emisiilor de
dioxid de carbon până în anul 2012, în raport cu emisiile corespunzătoare anului
1990.

Bibliografie

1. Ardelean, F.:Transporturile, energia şi gazele cu efect de seră, Conferinţa

Eficienţă, Confort şi Protecţia Mediului, Bucureşti, Fac. de Instalaţii, 2007
2. Bates, B.C., Z.W. Kundzewicz, S. Wu and J.P. Palutikof,: Climate Change and
Water. Technical, Paper of the Intergovernmental Panel on Climate Change,
IPCC Secretariat, Geneva, 210 pages, 2008, Intergovernmental Panel on Climate
Change, ISBN: 978-92-9169-123-4
3. Pachauri,R.K. et Reisinger, A.,: Bilan 2007 des changements climatiques :
Rapport de synthès, Geneva, 103 pages, Groupe d’experts intergouvernemental
sur l’évolution du climat, 2008, ISBN 92-9169-222-0
4. Colda, I, Ardelean, F.: Meteorologie şi climatologie, Ed. Conspress, Bucureşti,
2004, 220 pag., ISBN: 973-7797-15-9
5. Sullivan, C.A., Meigh, J.R.,Targeting attention on local vulnerabilities using an
integrated indicator approach: the example of the Climate Vulnerability, Water
Science and Technology 69-78
6. http://www.ipcc.ch/pdf/assessment-report/ar4/syr/ar4_syr_fr.pdf
7. http://www.exmisa.ro/viewtopic.php?f=20&t=186

View publication stats