SCHIMBĂRILE CLIMATICE

Schimbarea climatică reprezintă o schimbare în distribuția statistică a

modelelor meteorologice atunci când această schimbare durează o perioadă extinsă de timp
(adică, zeci de ani până la milioane de ani). Schimbările climei se pot referi la o schimbare a
condițiilor meteorologice medii sau la variația vremii în contextul condițiilor medii pe termen
lung. Schimbările climei sunt cauzate de factori precum procesele biotice, variațiile radiației
solare primite de Pământ, tectonica plăcilor și erupțiile vulcanice. Anumite activități umane au
fost identificate drept principalele cauze ale schimbărilor climei în curs, adesea
denumite încălzire globală.[2]

Oamenii de știință lucrează activ pentru a înțelege climatul trecut și viitor, utilizând
observațiile și modelele teoretice. O înregistrare climatică - care se extinde mult în trecutul
Pământului - a fost inițiată și continuă pe baza dovezilor geologice provenite din profilurile de
temperatură ale forajelor, miezurile desprinse din acumulările adânci de gheață, înregistrările
care țin de floră și faună, procesele glaciare și periglaciare, - izotopi stabili și alte analize ale
straturilor de sedimente și înregistrări ale nivelurilor mării din trecut. Datele mai recente sunt
furnizate de înregistrarea instrumentală. Modelele de circulație generală, bazate pe științele
fizice, sunt adesea folosite în abordări teoretice pentru a se potrivi cu datele din trecut
privind clima, a face proiecții viitoare și a lega cauzele și efectele în schimbările climatice.

Terminologie

Definiția cea mai generală a schimbărilor climei este o schimbare a proprietăților

statistice (în principal mediul și răspândirea lor)[3] ale sistemului climatic atunci când sunt luate
în considerare pe perioade lungi de timp, indiferent de cauză. În consecință, fluctuațiile pe
perioade mai scurte de câteva decenii, cum ar fi El Niño, nu reprezintă schimbări climei .

Termenul "schimbarea climei" este adesea folosit pentru a se referi în mod specific
la schimbările climei antropogene (cunoscute și sub numele de încălzire globală). Schimbările
climei antropogene sunt cauzate de activitatea umană, spre deosebire de schimbările climei care
s-au produs ca parte a proceselor naturale ale Pământului.[4] În acest sens, în special în contextul
politicii de mediu, termenul schimbări climei a devenit sinonim cu încălzirea globală
antropogenă. În jurnalele științifice, încălzirea globală se referă la creșterea temperaturii
suprafeței, în timp ce schimbările climei includ încălzirea globală și orice altceva care afectează
nivelurile de gaze cu efect de seră.[5]

Un termen conex este "schimbarea climatică". În 1966, Organizația Mondială a

Meteorologiei (WMO) a propus termenul "schimbări climatice" pentru a cuprinde toate formele
de variabilitate climatică la scări de timp mai mari de 10 ani, indiferent de cauză. Schimbarea a
fost dată și climatul a fost folosit ca adjectiv pentru a descrie acest tip de schimbare (spre
deosebire de schimbările politice sau economice). Când s-a constatat că activitățile umane au
avut potențialul de a modifica drastic climatul, termenul schimbări climatice a devenit termen
dominant pentru a reflecta o cauză antropogenă. Schimbările climatice au fost încorporate în
titlul Grupului interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC) și al Convenției-cadru
a ONU privind schimbările climatice (CCONUSC). Termenul schimbare climatică a devenit o
problemă mai degrabă decât o descriere tehnică a schimbărilor climatice.

Cauze

Pe scara cea mai largă, rata la care energia este primită de la Soare și rata la care
este pierdută în spațiu determină temperatura și climatul de echilibru al Pământului. Această
energie este distribuită pe tot globul prin vânturi, curenți oceanici și alte mecanisme care
afectează climatul diferitelor regiuni.

Factorii care pot forma clima se numesc forțări climatice sau "mecanisme de
forțare".[7] Acestea includ procese precum variațiile în radiația solară, variațiile orbitei
Pământului, variațiile în albedo sau reflexie a continentelor, atmosferei și oceanelor, formarea
munților și deriva continentală, și modificările concentrațiilor de gaze cu efect de seră. Există
o varietate de feedback-uri privind schimbările climatice care pot amplifica sau diminua
forțarea inițială. Unele părți ale sistemului climatic, cum ar fi oceanele și capacele de gheață,
răspund mai încet ca reacție la forțările climatice, în timp ce altele răspund mai repede. Există,
de asemenea, factori de prag cheie care, atunci când sunt depășiți, pot produce schimbări rapide.

Mecanismele de forțare pot fi "interne" sau "externe". Mecanismele interne de

forțare sunt procese naturale din cadrul sistemului climatic propriu-zis (de exemplu, circulația
termohalină). Mecanismele externe de forțare pot fi fie naturale (de exemplu, schimbări în
activitatea solară, orbita pământului, erupțiile vulcanice) sau antropice (de exemplu, emisii
crescute de gaze cu efect de seră și praf).

Indiferent dacă mecanismul inițial de forțare este intern sau extern, răspunsul
sistemului climatic ar putea fi rapid (de exemplu, o răcire bruscă datorată cenușii vulcanice din
aer care reflectă lumina solară), lentă (de ex., expansiunea termică a apelor calde ale oceanelor)
sau o combinație (de ex., pierderea bruscă de albedo în Oceanul Arctic, pe măsură ce gheața de
mare se topește, urmată de expansiunea termică mai graduală a apei). Prin urmare, sistemul
climatic poate răspunde brusc, dar răspunsul deplin la mecanismele de forțare ar putea să nu fie
pe deplin dezvoltate de secole sau chiar mai mult timp.[8]

Schimbari climatice

Ultimele date științifice arată că globul pământesc se încălzeşte, clima se modifică,

iar fenomenele meteorologice extreme sunt tot mai frecvente: inundațiile, seceta, creşterea
temperaturilor medii la nivel global, creşterea nivelului mării şi micşorarea calotei glaciare –
toate sunt semne ale schimbărilor climatice.

Cauza principală a schimbărilor climatice o reprezintă creșterea emisiilor de gaze

cu efect de seră. Pentru a combate această cauză reducerea emisiilor a devenit o prioritate pentru
toate statele lumii.

România, la rândul său, trebuie să acționeze rapid atât pentru combaterea cauzelor
(prin reducerea emisiilor), cât și pentru diminuarea efectelor (prin acțiuni de adaptare).

Este motivul pentru care Guvernul României, prin intermediul Ministerului

Mediului și Schimbărilor Climatice, a elaborat Strategia Națională privind Schimbările
Climatice.

Ce înseamnă adaptarea?

Adaptarea la schimbările climatice presupune felul în care ne pregătim pentru

impactul acestora asupra noastră. Altfel spus, vom fi mai bine protejați împotriva efectelor
negative ale fenomenele naturale extreme, precum inundațiile sau seceta. În plus, vom reuși să
profităm de noile oportunități apărute, cum ar fi posibilitatea de a dezvolta culturi agricole noi.

Cu cât ne pregătim mai devreme pentru adaptarea la schimbările climatice, cu atât

ne va costa mai puțin.

Schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai mari ameninţări asupra
mediului, cadrului social şi economic. Încălzirea sistemului climatic este fără echivoc, spune
Grupul interguvernamental de experţi privind schimbările climatice (IPCC). Observaţiile indică
creşteri ale temperaturilor medii globale ale apei şi ale oceanului, o topire extinsă a zăpezii şi
gheţii şi creşterea globală medie a nivelului mării. Este foarte probabil ca, în mare parte,
încălzirea să poată fi pusă pe seama emisiilor de gaze cu efect de seră provenite din activităţi
umane.

Schimbările climatice reprezintă eşecul cel mai mare şi de cea mai mare amploare
de până acum.

Dl Nicholas Stern, Şef al Serviciului Economic al Guvernului Britanic

şi fost economist şef al Băncii Mondiale, 2006

În decursul ultimilor 150 de ani, temperatura medie a crescut cu aproape 0,8ºC în

general şi cu aproximativ 1ºC în Europa. Unsprezece din ultimii doisprezece ani (1995-2006)
se numără printre cei 12 ani cu cea mai mare căldură înregistrată instrumental la suprafaţa
globului (din 1850). Fără o acţiune globală de limitare a emisiilor, IPCCse aşteaptă ca
temperaturile globale să mai crească cu 1,8 până la 4,0ºC până în 2100. Aceasta înseamnă că
creşterea temperaturii începând cu perioada preindustrială ar fi peste 2°C. Peste acest prag, este
pe departe mult mai probabil să aibă loc schimbări ireversibile şi posibil catastrofice. (Mai
multe informaţii)

Impacturileschimbărilor climaticeensunt deja observate şi sunt prevăzute a deveni

mai pronunţate. Evenimentele climatice extreme, inclusiv valurile de căldură, perioadele de
secetă şi de inundaţii sunt preconizate a deveni mai frecvente şi mai intense. În Europa, cele
mai mari creşteri de temperatură se produc în sudul Europei şi în regiunea arctică. Precipitaţiile
scad în sudul Europei şi cresc în nord/nord-vest. Aceasta determină impacturi asupra
ecosistemelor naturale, a sănătăţii umane şi a resurselor de apă. Sectoarele economice, precum
silvicultura, agricultura, turismul şi construcţiile vor suporta în mare parte consecinţe
dăunătoare. Sectorul agricol din nordul Europei poate beneficia de o creştere limitată a
temperaturii.

Pentru a stopa pierderea biodiversităţii, trebuie reduse în mod semnificativ emisiile

globale de gaze cu efect de seră, şi, în acest sens, se stabilesc politici specifice.

Principalele surse ale gazelor cu efect de seră produse de oameni sunt:

 arderea combustibililor fosili pentru producerea de electricitate, transport, industrie şi

gospodării;

 schimbări privitoare la agricultură şi la utilizarea terenurilor, cum ar fi defrişarea;

 depozitarea deşeurilor; şi
  utilizarea gazelor industriale fluorurate.

Chiar dacă politicile şi eforturile de reducere a emisiilor sunt eficiente, unele

schimbări climatice sunt inevitabile. Prin urmare, trebuie să dezvoltăm şi strategii şi acţiuni de
adaptare la impacturile schimbărilor climatice din Europa şi în special de dincolo de graniţele
acesteia, deoarece ţările mai puţin dezvoltate sunt printre cele mai vulnerabile, având cea mai
redusă capacitate financiară şi tehnică de adaptare.