© Lucia Vreja

Societățile agrare
ASE, București

- Potrivit lui A. Giddens, mai sunt denumite și civilizații pentru că

foloseau scrierea, iar știința și arta erau în plină dezvoltare, dar și
state tradiționale pentru că au dezvoltat forme de guvernare mai
coordonate decât orice alte forme anterioare.
Caracteristici economice:
- economie bazată pe agricultura extensivă, cu tehnologie avansată
(ex.: plug sau animale de povară);
- dezvoltarea tehnologiei: unelte de metal, roată, sisteme de irigații,
fertilizare;
- generarea unui surplus social, ce a dus la apariția marilor centre
urbane și a altor activități economice complexe (ex.: comerțul pe
scară largă și pe distanțe mari);
- renunțarea aproape definitivă la nomadism și dezvoltarea unor noi
tehnologii de producție au dus la acumulări materiale mai
pronunțate;
© Lucia Vreja

Societățile agrare
ASE, București

Caracteristici socio-politice:
- dezvoltarea unui sistem de clasă complex ca urmare a diversității
ocupaționale (agricultori, comercianți, soldați, învățați, oficiali și
conducători);
- răspândirea cititului și scrisului, științei, artei;
- dezvoltarea tehnologiei militare (domesticirea calului și inventarea
roții) – utilizarea puterii militare pentru a obține surplus de resurse
prin cuceriri;
- diviziune a muncii extinsă, bazată pe diverse criterii:
- sex: activitățile femeilor sunt în principal restrânse la casă și
câmp;
- profesie: în rândul bărbaților se observă o pondere a meseriilor
specializate, cum ar fi cea de negustor, curtean, administrator
guvernamental și soldat.
- clasă: între grupurile aristocrate și restul populației, „clasa
conducătoare” menținând dreptul exclusiv de a deține pozițiile
sociale înalte.
© Lucia Vreja

Societățile agrare
ASE, București

Există patru tipuri de diferențe majore care se pot stabili între

societățile agrare și celelalte tipuri anterioare de societăți:
- Organizarea politică este bazată mai curând pe posesia asupra
terenului decât pe legăturile de rudenie;
- descendența patriliniară;
- implicații asupra căsătoriei și poziției femeii în societate.
- Un număr restrâns de oameni (chiar un singur om sau o familie)
formează elita politică, ce deține controlul asupra celor mai
importante resurse;
- Activitățile politice și economice sunt administrate de persoane
care au un rol de tip birocratic, bine reglementat din punct de
vedere formal;
- Societatea este divizată în mai multe clase sociale distincte, relațiile
dintre acestea fiind dominate de mai multe tipuri de inegalități.
© Lucia Vreja
ASE, București

Societățile industriale
- S-au dezvoltat ca urmare a revoluției industriale din secolul al XVIII-
lea, rezultat al unui întreg complex de schimbări tehnologice care
au afectat modul în care oamenii își câștigau existența.
Caracteristici economice:
- economie bazată pe producția de masă a bunurilor non-agricole
prin utilizarea energiei mecanice, electrice și combustibililor;
- trecerea de la producția bazată pe forța umană și animală la
producția de masă a dus la dezvoltarea orașelor și la transformarea
instituțiilor economice, sociale și politice;
- organizațiile de mari dimensiuni, precum corporațiile de afaceri sau
agențiile guvemamentale, ajung să influențeze practic viața tuturor
oamenilor.
© Lucia Vreja
ASE, București
Societățile industriale
Caracteristici socio-politice:
- dezvoltarea educației și apariția sistemelor medicale, știință, drept etc.
- oamenii sunt legați în principal prin relații impersonale, pragmatice,
raționale și nu legături personale;
- sistemele politice sunt mai dezvoltate și mai intense, cu influență directă
asupra obiceiurilor și cutumelor majorității oamenilor, care trăiesc în sate
și așezări independente;
- transportul și comunicațiile devin mult mai rapide, ducând la formarea
unei comunități „naționale” mult mai integrate;
- organizarea militară devine din ce în ce mai complexă și mai avansată,
procesele moderne de producție fiind puse în slujba forței armate;
- competiția și conflictul pentru controlul surplusului economic duc la o
intensificare a luptei pentru putere, sistemele de stratificare socială devin
mai elaborate (G. Lenski, Power and Privilege: A Theory of Social
Stratification, 1966).
- puterea economică superioară, coeziunea politică și superioritatea
militară permit extinderea modului de viață occidental în întreaga lume.
© Lucia Vreja
ASE, București
Revoluțiile agricole
vPrima revoluție agricolă (~ 10.000 î.e.n.) – domesticirea
animalelor și plantelor;
vA doua revoluție agricolă (~1800 e.n.) – mecanizarea
activităților agricole, susținută de revoluția industrială
(creșterea suprafețelor cultivate, utilizarea fertilizatorilor
și a pesticidelor, creșterea producției);
vA treia revoluție agricolă sau „Revoluția Verde” (1970-
1980) – introducerea ingineriei genetice și a organismelor
modificate genetic;
vA patra revoluție agricolă – agricultura urbană,
agricultura pe verticală și cea hidroponică, utilizând
tehnologie de ultimă generație (ex.: senzori, drone,
cultivare selectivă etc.).
© Lucia Vreja
ASE, București
Revoluțiile industriale
vPrima revoluție industrială (aprox. 1760 – 1850) –
utilizarea apei și a motorului cu aburi pentru mecanizarea
producției;
vA doua revoluție industrială (aprox. 1850 - 1950) –
utilizarea energiei electrice pentru a genera producție de
masă;
vA treia revoluție industrială (1950 – 1980) – utilizarea
tehnologiei informaționale și a electronicii pentru
automatizarea producției și aparția „culturii consumului”;
vA patra revoluție industrială (începând cu 1980) –
revoluția digitală, caracterizată de fuziunea de tehnologii,
aducând laolaltă tehnologia și biologia.
vInteligența artificială, robotica, vehiculele autonome,
ingineria genetică, printarea 3-D etc.
© Lucia Vreja

Surse de schimbare socială

ASE, București

- Timp de peste două secole, sociologii s-au străduit să explice natura

schimbării sociale, invocând, în principal, trei categorii de factori care au
dus la saltul evolutiv de la societățile de vânători-culegători la societățile
post-industriale actuale:
1. Factori de mediu: oamenii dezvoltă sisteme sociale de organizare și
moduri de producție diferite în funcție de trăsăturile mediului fizico-
geografic și de oportunitățile de trai oferite de acesta;
2. Factori culturali: efectele religiei (care poate acționa ca forță
conservatoare sau inovatoare în viața socială), sistemelor de comunicare
(ex.: inventarea scrisului a dus la un mai bun control al resurselor
materiale și la apariția organizațiilor mari, dar și la schimbarea percepției
relației dintre trecut, prezent și viitor) și tipului de leadership (apariția
unor figuri religioase, politice, militare etc. în jurul cărora să se coalizeze
masele și care să schimbe ordinea socială prestabilită);
3. Factori politici: tipul de organizare politică și putere militară determină
cursul unei societăți (Jared Diamond, Arme, viruși și oțel, 1997).
© Lucia Vreja
ASE, București
Revoluția cognitivă
- A început în urmă cu 70,000-30,000 și a fost facilitată de
descoperirea focului; prepararea hranei prin foc a redus cantitatea de
energie necesară digestiei, iar surplusul de energie a facilitat
creșterea în volum a creierului;
- Un creier mai mare a dus la o inteligență mai dezvoltată, care
constituie startul apariției limbajului, comunicării complexe,
organizării și cooperării în grupuri mai mari (Yuval Noah Harari,
Sapiens. Scurtă istorie a omenirii, 2014).
- Ipoteza creierului social (R. Dunbar, The Human Story, 2004)
relaționează mărimea creierului, dimensiunea grupului și apariția
limbajului: o mai mare complexitate a rețelei sociale generează
presiune cognitivă și necesită mecanisme formale (ex. norme,
ritualuri, religie) și informale (ex. alianțe bazate pe relații de rudenie
sau prietenie) de control;
- Pentru societățile de vânători-culegători, comunitatea (sau clanul de ∼150
indivizi) include indivizii ce dețin, în comun, dreptul de acces la resursele
teritoriale (locuri de vânătoare, surse permanente de apă, amplasamente
ritualice), având la bază relații de reciprocitate și obligații derivate din religia
comună.
 Cultura
© Lucia Vreja
ASE, București

- Unicitatea omului se bazează pe o serie adaptări cognitive apărute prin

selecție naturală (ex. teoria minții, învățarea socială), dar și pe factori
externi, de mediu (ex. artefacte tehnologice);
- Cultura – trusă de „unelte” care ne asigură echipamentul necesar pentru a
face față problemelor zilnice (cunoaștere, limbă, valori, norme și obiecte
materiale transmise de la individ la individ și de la o generație la alta în
cadrul unui grup sau societăți);
- Cultura este „suma totală a constructelor mentale și comportamentelor,
inclusiv fabricarea și utilizarea artefactelor, transmisă de la o generație la
alta prin intermediul învățării sociale;
- Co-evoluția gene – cultură: proces în care cultura este generată și modelată
de imperative biologice, în timp ce, drept răspuns la inovațiile culturale,
caracteristicile biologice sunt în același timp modificate de evoluția
culturală.
- Creșterea dimensiunii societăților umane odată cu descoperirea agriculturii (și
a concentrării naturale de resurse) a dus la apariția unor noi mecanisme care
să rezolve problemele de coordonare și exploatare prin selecție culturală;
unele dintre acestea s-au bazat pe selecția conștientă/deliberată de
alternative, altele constituie rezultatul unor „experimente sociale”
întâmplătoare.
© Lucia Vreja

Cooperarea
ASE, București

- grupurile sociale permit rezolvarea problemelor supraviețuirii în

comun, reducând costurile la nivel de individ, iar pentru
eliminarea „paraziților” (indivizi care se bucură de avantajele
cooperării fără să plătească și costurile), selecția a favorizat
mecanismele bazate pe asociere în detrimentul celor bazate pe
acțiune individuală;
- beneficiile cooperării la nivel de grup sunt mai mari decât
beneficiile rezultate din exploatarea grupului de către individ,
astfel că selecția a favorizat trecerea de la grupuri de organisme
la grupuri ca organisme;
- indivizii separați sau grupurile dezorganizate nu au nicio șansă în
fața „grupului ca organism”, care dobândește dominație
ecologică prin coordonarea activităților mentale (învățare socială
și gândire simbolică), astfel că cei trei „C” ai evoluției umane –
cogniție, cultură și cooperare –sunt, în fapt, manifestări ale unui
singur „C” – cooperarea.
© Lucia Vreja

Ultra-cooperarea
ASE, București

- trecerea de la societățile de vânători-culegători la cele de

dimensiuni mari din prezent a fost facilitată de cooperarea pe scară
largă, nediscriminatorie;
- mecanismul care, în cazul speciei umane, a dus la „ultra-cooperare
socială” în interiorul grupului este conflictul/războiul dintre grupuri;
- conflictul/războiul este un mecanism de selecție pentru cooperare,
iar apariția „civilizației” a fost favorizată de acesta, alături de alți
factori tehnologici precum domesticirea plantelor și animalelor și
apariția agriculturii (P. Turchin, Ultrasociety, 2016);
- societățile umane nu au urmat o cale liniară de la vânători-
culegători la civilizații de dimensiuni mari, ci competiția prin
cucerire și război între societăți a dus la supraviețuirea societăților
cu o cooperare internă mai mare, care au fost capabile să dezvolte
organizații militare și armament mai eficient.
© Lucia Vreja

Implicații pentru știința economică

ASE, București

- Cooperarea la nivel individual: teoria jocurilor arată că indivizii sunt

altruiști și cooperanți, relațiile dintre aceștia fiind mediate de
cogniție și emoție, punând în dicuție teoria agentului rațional;
- Cooperarea la nivel de grup/organizație:
- companiile care acționează pe piețe înalt competitive se
confruntă constant cu pericole ce pun în pericol supraviețuirea
celor care nu sunt coezive și nu promovează cooperarea în
interior;
- ipoteza „tragediei bunurilor comune” este infirmată de
exemplele de grupuri formale și informale din întreaga lume,
care reușesc să gestioneze astfel de resurse în absența unor
reglementări impuse de o conducere centralizată.