Gerhard Emmanuel Lenski (născut la 13 august 1924 în Washington, DC) având

părinţi pe Gerhard Emmanuel Sr. şi Christine (Umhau) Lenski, este un sociolog american
cunoscut pentru contribuţiile sale la sociologia religiei, inegalităţii sociale, şi teoria
ecologic-evoluţionistă (care este legată de evoluţia culturală). El a servit în armată, la US
Air Force între 1943 şi 1945, câştigând gradul de sergent.
Originar din Washington, D.C., Gerhard Lenski a absolvit facultatea în anul 1947
iar apoi doctoratul în sociologie în 1950 la Universitatea Yale. La absolvire, el a acceptat
întâi un post de instructor şi mai târziu ca profesor asociat la Universitatea din Michigan.
A predat la facultatea din cadrul Universităţii din Michigan din 1950 până la 1963, şi în
ajunul avansării sale la rang de profesor, a părăsit Michiganul ca să devină profesor de
sociologie la Universitatea din Carolina de Nord la Chapel Hill, unde asigură preşedenţia
Departamentului de Sociologie (1965-1972) şi va deveni preşedintele departamentului de
Ştiinţe Sociale (1976-1978). În timpul mandatului său de zece ani la Universitatea din
Carolina de Nord, el a deţinut o poziţie concurentă ca cercetător la Institutul de Cercetare
în Ştiinţe Sociale. Când s-a pensionat în 1973, a fost numit profesor emerit. Realizările
sale în domeniul sociologiei generale îl plasează printe cei mai cunoscuţi practicanţi ai
generaţiei sale.
Eforturile profesionale a lui Lenski din afara sălii de clasă au inclus postul de
editor asociat pentru revista Social Forces, începând din 1963, şi în calitate de consultant
pentru McGraw-Hill Book Company (1963-1970). Lucrările sale publicate includ
Factorul religios (1961), Putere şi privilegii (1966; cu Jean Lenski), Societăţile umane:
O Introducere în Macrosociologie (1970; cu Jean Lenski). Lucrările sale cele mai
influente au fost finalizate în Societăţile umane, care a fost re-publicată în 1974, 1978,
1982, 1987 şi 1991 şi continuă să apară cu regularitate pe lista de lectură a claselor de
sociologie din colegii.
Gerhard Lenski a scris cărţi despre religie, stratificare şi evoluţie socială.
Literatura de specialitate este preocupată de organizarea socială şi implicaţiile inegalităţii.
Factorul religios este despre viaţa de familie, politică, relaţia dintre religie şi ştiinţă. De
asemenea, Putere şi privilegii, sugerează importanţa tehnologiei. Societăţile umane îşi are
rădăcinile în ambele abordări empirice, bazate pe date şi preocuparea pentru o explicaţie
de ansamblu a inegalităţii.

10
 Scrierile lui Lenski în sociologia religiei s-au limitat la primele două decenii ale
carierei sale academice (de exemplu, 1953, 1971), în mare măsură centrate pe o singură
contribuţie. Deşi va obţine mai târziu o largă recunoaştere pentru munca sa în domeniul
stratificării sociale şi al teoriei sociale, lucrarea sa din anul 1961 intitulată Factorul
religios: Un studiu sociologic al impactului religiei în politică, economie, şi viaţa de
familie i-a adus aprecieri atât în calitate de sociolog general dar şi ca sociolog de religie.
În acest sens, Factorul religios a lansat sociologia religiei ca un domeniu de
cercetare ştiinţifică socială empirică. În al doilea rând, cercetarea lui Lenski, a furnizat un
test empiric unora dintre temele majore ale sociologiei religiei lui Max Weber, cea mai
importantă a fost construcţia despre "etica protestantă". Prin investigarea empirică şi
compararea comunităţilor religioase-etnice distincte (albii, negrii, protestanţi, catolici şi
evrei), Lenski a fost în măsură să documenteze aparentele consecinţe sociale pentru un
membru al unui grup religios. În cele din urmă, măsuratorile lui Lenski asupra religiei ca
un fenomen multidimensional va deschide uşa pentru inovaţia conceptuală în sociologia
religiei pentru următoarele decenii.
Deşi sociologii de religie de azi au ajuns mult dincolo de conceptele pe care s-a
bazat Factorul religios a lui Lenski, nu există nici o supraestimare a importanţai sale.
Acest studiu a anunţat sosirea subcâmpului ca o ramură empirica a sociologiei, şi pentru
un timp a liniştit lungile dezbateri asupra posibilităţii studierii religiei din punct de vedere
ştiinţific.
Factorul religios se bazează pe un studiu a 1958 sondaje de opinie, a inclus
interviuri cu caracter personal cu 656 de oameni de la Detroit cu privire la implicarea lor
religioasă, atitudini şi comportament. Scopul lui Lenski a fost de a descoperi impactul
religiei asupra vieţii seculare, inclusiv în politică, economie, şi viaţa de familie în mediul
urban.
În cărţile sale, Putere şi privilegii (1966) şi Societati umane: O Introducere în
Macrosociologie (1974-2008), Lenski continuă lucrările lui Leslie White şi Lewis Henry
Morgan. El priveşte progresul tehnologic ca factor de bază în evoluţia societăţilor şi a
culturilor. Spre deosebire de White, care a definit tehnologia ca abilitatea de a crea şi
utiliza energie, Lenski se axează pe informaţii - sumă şi utilizări. Cu cât mai multe
informaţii şi cunoştinţe o societate are, în special în cazul în care permite oamenilor să

10
modeleze mediul lor, cu atât este mai avansată. El distinge patru etape ale dezvoltării
umane, în funcţie de evoluţia în istoria comunicarii. În prima etapă, informaţiile sunt
transmise prin gene. Odată cu dezvoltarea agriculturii, oamenii sunt capabili de a
transmite informaţii prin experienţa individuală. În a treia fază, oamenii încep să utilizeze
semne şi să dezvolte logica. În a patra etapă, creează simboluri şi dezvoltă limba şi
scrierea. Progresele în tehnologia comunicării se transformă în progrese în sistemul
economic şi sistemul politic al societăţii, distribuţie a mărfurilor, inegalitate socială şi alte
sfere ale vieţii sociale. El diferenţiază, de asemenea, societăţile in functie de nivelul lor
de tehnologie, economie şi comunicare:
1. vânători şi culegători
2. agricole sau horticole simple (lipsite de plug)
3. agricole avansate
4. industriale
5. speciale (de exemplu, societăţi de pescuit sau societăţile maritime)
Teoria lui Lenski porneşte din esenţa teoriei lui T. Robert Malthus. De la Malthus
Lenski împrumută observaţia că societăţile umane sunt parte a naturii. Societăţile umane
sunt supuse legilor naturii. Sistemele socio-culturale pot fi pe deplin înţelese doar fiind
receptive la interacţiunile populaţiilor cu mediile lor. Ca şi in teoria lui Malthus, la baza
perspectivei lui Lenski se află relaţia dintre populaţie şi producţie. Ca multe forme de
viaţă oamenii au o capacitate de reproducere care depăşeşte substanţial resursele necesare
de subzistenţă din mediul înconjurător. Astfel, conchide Lenski, populaţiile umane tind să
crească, până vor depăşi limitele producţiei de alimente, iar apoi acestea sunt stopate.
Capacitatea de creştere a populaţiei, afirmă Lenski, a fost o "profundă forţă
destabilizatoare de-a lungul istoriei umane şi poate fi sursa supremă a schimbărilor
sociale şi culturale." Lenski postulează că relaţiile din rândul populaţiei, producţiei şi
mediu conduc evoluţia sistemelor socio-culturale. Teoria ecologic-evoluţionistă a lui
Lenski integrează cu succes şi sintetizează o varietate de perspective teoretice. Teoria lui
macro socială este probabil cea mai cuprinzătoare perspectivă în sociologia de azi.
Nu este foarte surprinzător în lumina teoriei dezvoltate în Putere şi privilegii şi
extinsă mai apoi în diferite ediţii ale lucrării Human Societies (1970, 1974, 1978, 1982)
că agricultura cu plugul e mult mai productivă decât horticultura. Acest lucru a făcut

10
posibil un surplus economic mult mai mare în societăţile agrare, ceea ce, la rândul său, a
făcut posibilă o diviziune mult sporită a muncii, o mai mare dependenţă de sistemele
monetare, o creştere a alfabetizării, a birocraţiilor de stat, o dezvoltare a statului şi alte
progrese, mult înainte de primul contact cu societăţile industriale. În consecinţă,
societăţile moderne din Lumea a Treia, cu o tradiţie a agriculturii cu plugul, au adus în
secolul XX resurse sociale şi culturale mult mai mari decât societăţile din Lumea a Treia
cu tradiţie horticolă.
Nu e întâmplător că cele două grupuri de societăţi sunt diferenţiate geografic
(Lenski si Nolan, 1984). În regiunile temperate ale lumii, majoritatea societăţilor
horticole au fost demult înlocuite de societăţi agrare. În majoritatea zonelor tropicale şi
semitropicale, schimbarea nu a fost posibilă înainte de dezvoltarea tehnologiei industriale
moderne. Cum a arătat William McNeill (1976), societăţile din zonele tropicale şi
semitropicale au fost sever dezavantajate de populaţii de microbi (virusuri şi bacterii etc.)
neobişnuit de mari şi diverse, care şubrezesc vitalitatea populaţiei şi decimează cai şi vite,
animale de care depinde agricultura cu plugul. În plus, ţările tropicale şi semitropicale au
fost defavorizate de soluri sărace şi de probleme mai serioase de control al plantelor
parazite (Farmer, 1968 ; Meggers, 1954 ; Watters, 1960). În mare parte din Lumea Veche
a existat dezavantajul absenţei de râuri navigabile şi de cursuri mari de apă, ca
Mediterana şi Marea Nordului, care au facilitat atât de mult comerţul internaţional înainte
de inventarea mijloacelor de transport moderne.
Societăţile umane începe oferind o definiţie a societăţii, care include cinci
caracteristici. În primul rând, o societate este teritorial distinctă, şi în al doilea rând, este
compusă dintr-o singură specie de animale. În al treilea rând, există o structură
organizatorică, prin care membrii societăţii interacţionează pe o bază consistentă şi
regulată. În al patrulea rând, ca formă de organizare, o societate subzistă datorită unui
grad relativ ridicat de interdependenţă între membrii săi. Cu alte cuvinte, membrii depind
de ceilalţi membri să-şi îndeplinească diferitele roluri şi funcţii pentru a asigura nevoile
întregii societăţi. În cele din urmă, o societate işi menţine independenţa faţă de
regulamentul din exterior sau controlul de orice semnificaţie. La final, Lenski sugerează
că o societate există "în măsura în care o populaţie teritorial delimitată de animale dintr-o

10
specie unică menţine legături de asociere şi de interdependenţă şi se bucură de
autonomie."
Volumul Putere şi privilegii începe prin enunţarea unor postulate despre natura
omului şi a societăţii (cap. 2). Ele servesc drept bază pentru o serie de idei generale
despre dinamica procesului de distribuţie şi despre structurile pe care acesta le generează
(cap. 3 si 4). Ele, la rândul lor, servesc drept bază într-o serie de idei mai specifice despre
sistemele de distribuţie a cinci tipuri fundamentale de societate (cap. 5 la 12). Teoria a
fost dezvoltată prin inducţie şi deducţie
Cartea de faţă se concentrează pe cauzele stratificării şi nu pe consecinţele ei.
Ultimele s-au bucurat de mult mai multă atenţie, probabil fiindcă sunt mai uşor de studiat
prin mijloacele metodei de cercetare prin sondaj.
Autorul identifică stratificarea socială cu procesul de distribuţie în societăţile
umane - procesul prin care sunt distribuite valorile rare. Deşi superficial neortodoxă,
definiţia reflectă preocuparea centrală a celor mai importanţi teoreticieni ai stratificării,
mult mai precis decât definiţiile curente, care identifică domeniul cu studiul păturilor şi al
claselor sociale. Ele sunt doar unităţile structurale care apar uneori ca rezultat al acţiunii
procesului de distribuţie, dar fenomenul fundamental este procesul însuşi.
În ce priveşte problema centrală din Putere şi privilegii şi a fiecărei teorii a
stratificării sociale (cine, ce, de ce primeşte?), cele mai importante evenimente din ultimii
douăzeci de ani au fost creşterea accesibilităţii datelor despre ţările socialiste din Europa
de Est. Ele sunt foarte importante din cauza faptului că au fost terenul de încercare a
multora din ideile importante dezvoltate de Karl Marx şi discipolii lui. Mai bine de
jumătate de secol, elita marxistă s-a bucurat de un control nedisputat al structurilor
instituţionale ale societăţii sovietice şi a realizat o serie de experimente sociale masive,
care au urmărit să distrugă modelele istorice ale inegalităţii sociale şi să costruiască în
locul lor o societate mai egalitară. Experimente similare au fost făcute în ţările satelit din
Europa de Est. Din păcate, elitele marxiste au fost foarte secretoase în domeniu şi au
făcut aproape imposibilă obţinerea chiar şi a celor mai mici informaţii despre viaţa în
societăţile lor. Curând după Revoluţie, predarea sociologiei şi cercetarea socială au fost
scoase în afara legii.

10
 În lunga perioadă stalinistă, situaţia s-a deteriorat şi datele fiabile au fost tot mai
greu de obţinut (Inkeles, 1950). Chiar în 1950, cele mai bune surse de informaţii despre
viaţa cotidiană sovietică erau relatările celor fugiţi. (Inkeles si Bauer, 1959).
După moartea lui Stalin în 1953, situaţia a început să se îmbunătăţească încet.
Constrângerile exercitate asupra scriitorilor s-au uşurat treptat şi din 1956 sociologii din
Polonia, ca Stanislaw Ossowski, care fuseseră sub arest la domiciliu, au putut din nou să
predea, să scrie şi să facă cercetare. În momentul în care Putere şi privilegii era scrisă,
între 1962 si 1965, fluxul de materiale semnificative a început să fie mai rapid. Romane,
ca Nu doar cu pâine al lui Vladimir Dudintev (1957), O zi din viaţa lui Ivan Denisovici
(1963) de Aleksandr Soljenitin, Viaţa nouă (1963) de Fiodor Abramov, ofereau detalii
mult mai intime despre viaţa sovietică decât cele disponibile înainte. Carţile şi articolele
sociologilor polonezi (Stephan Nowak, Michal Pohoski, Adam Sarapata, Wlodzimierz
Wesolowski) ofereau primele date cantitative sistematice despre stratificare în societatea
sovietică.
De la începutul anilor 1960, şuvoiul de informaţii despre stratificarea din
societăţile socialiste s-a transformat intr-un fluviu. La sfirsitul anilor '60 şi în anii 1970,
sociologia poloneză s-a bucurat de o perioadă de libertate crescândă, iar sociologii
polonezi au folosit bine prilejul. În nenumărate sondaje şi alte studii, ei au explorat
modelele de mobilitate, atitudinile faţă de inegalitatea socială, faţă de elite, părerile
despre echitatea socială şi zeci de alte subiecte. În această perioadă, ei au fost urmaţi de
sociologii iugoslavi şi unguri şi, pentru o scurtă perioadă, şi de cei cehi. Mulţumită
eforturilor lor, şi celor ale ziariştilor şi romancierilor, ştim mult mai mult acum despre
rezultatul marilor experimente sociale făcute de elitele marxiste.
Poate cea mai importantă lecţie a acestor experimente e că natura umană nu e atât
de maleabilă, nici atât de lipsită de tendinţe inerente spre egoism, aşa cum işi imaginaseră
Marx şi mulţi alţi teoreticieni sociali de la Iluminism încoace. Au fost dezamăgitoare
eforturile de a crea „noul om socialist", care pune nevoile societăţii mai presus de cele
personale. Stimulentele morale s-au dovedit mult mai slabe decât cele materiale, iar
elitele marxiste au fost silite, sau au preferat, să creeze un sistem profesional de
stratificare, foarte asemănător, în multe feluri, cu cel care se găseşte în societăţile
nemarxiste.

10
 E vorba de un sistem unde, ca şi în altele, deţinătorii puterii se bucură de
nenumărate privilegii de care ceilalti sunt lipsiţi (Matthews, 1978). E şi un sistem unde,
aşa cum s-a exprimat unul din marii sociologi ai Poloniei: muncitorii ramân tot angajaţi,
salariaţi. Revoluţia socialistă nu schimbă relaţia muncitorului cu maşina, nici nu-i
schimbă poziţia în fabrică... relaţia lui cu maşina şi cu sistemul organizaţional de muncă
pretinde ca el să fie subordonat şefului de echipă şi direcţiei fabricii. El primeşte salariu
după cantitatea şi calitatea muncii şi trebuie să se supună principiilor şi instrucţiunilor
disciplinei muncii (Szczepanski, 1970, p. 125).
Alte lucrări ale sociologilor polonezi ne vorbesc de existenţa unui sistem al pieţei
muncii dual, foarte asemănător cu cel găsit de sociologii americani în America. Un mare
cercetător polonez din domeniul stratificării arăta: Dezvoltarea unor sectoare noi,
productive, importante în economie (de pildă industria chimică şi industria grea) e, de
obicei, legată de salarii mai mari în aceste sectoare. Prin urmare, electricianul angajat
într-o fabrică de textile sau una alimentară va câştiga mai puţin decât electricianul
angajat într-o rafinărie sau combinat siderurgic, deşi calificarea şi complexitatea muncii
lor sunt identice (Wesolowski, 1979, p. 126).
Ar mai trebui observat că un alt studiu despre cauzele variaţiilor de venit în
societatea poloneză arată că variaţia se explică mai bine prin sexul muncitorilor mai mult
decât prin orice alt factor (Pohoski 1978 ; v. si Swafford, 1978, despre veniturile femeilor
în societatea sovietică). Nu e de mirare atunci că specialiştii ce studiază societăţile
socialiste din Europa de Est ajung tot mai des la concluzia că aceste societăţi pot fi
înţelese cel mai bine ca o variantă a societăţii industriale, mai degrabă decât ca o formă
nouă, unică, aparte (Jones, 1983).
Lucrarea clasică a lui Gerhard Lenski despre stratificare Putere şi privilegii, a fost
un efort de a împăca şi de a sintetiza diferitele abordări ale inegalităţii încorporate în
marile teorii ale perioadei. Acesta anticipează o varietate de evoluţii în înţelegerea
teoretică şi empirică a inegalităţilor. Acestea includ recunoaşterea multitudinilor de
inegalităţi; cu accent pe rasă, clasă, gen, şi alte surse şi sisteme de dominaţie şi
subordonare, precum şi intersecţia acestor factori în modele complexe pentru a crea
puncte de vedere diferite şi consecinţele de viaţă. Rezultatul a fost revoluţionar, lucru
care a subliniat multidimensionalitatea sistemelor de stratificare, variabilitatea

10
influenţelor lor, şi ideea că intersecţia lor, în sine, are implicaţii dincolo de suma părţilor
componente. Astfel, munca sa a prefigurat posibilitatea conexiunii între perspectivele
moderne şi postmoderne, pentru a face din Lenski ultimul mare teoretician al modernităţii
şi un precursor al teoriilor postmoderne de inegalitate

10
 CONCLUZII

Introducerea oferă o privire de ansamblu asupra vieţii, carierei, şi a crezului social

al lui Gerhard Lenski. Urmează o descriere preliminară a contribuţiilor lui Lenski,
lucrarea fiind împărţită în două secţiuni. Prima secţiune examinează originile, educaţia, şi
biografia care l-au influenţat pe Lenski ca teoretician major al sociologiei, precum şi
fundamentul intelectual al teoriilor sale sociologice. A doua secţiune prezintă munca lui
Lenski, impactul şi moştenirea şi stabileşte etapa de eseuri originale, care sunt grupate în
jurul a patru dintre cele şase domenii-cheie ale activităţii lui Lenski, care a avut un impact
enorm asupra sociologiei americane cât şi a celei internaţionale: sociologie de predare
(1); (2) "cristalizarea statutului" şi "incoerenţa statutului"; (3) sociologia religiei şi
Factorul religios; (4) stratificare socială, Putere şi privilegii; (5), stratificare de gen
comparativă - perspectivă istorică; şi (6) teoria ecologic-evolutiva. Desi aceste şase
domenii nu corespund perfect cu fazele progresive a dezvoltării teoriei lui Lenski şi a
carierei sociologice, ele sunt interconectate şi reflectă preocupările centrale a lui Lenski
în punerea marilor întrebări cu privire la societăţile umane şi în furnizarea de explicaţii
pentru înţelegerea proceselor de schimbare socială, diferenţiere şi inegalitate între şi în
societăţile umane, în timp şi spaţiu, de la vânătoare şi colectare la societăţile
postindustriale.
Oferind o înţelegere evolutivă a funcţiei societăţii, Lenski propune ideea că
societăţile nu există întotdeauna. Ele au fost, de fapt, o dezvoltare în procesul evolutiv în
încercarea de a supravieţui. Cum societăţile au apărut şi s-au dovedit a fi benefice pentru
supravieţuire, s-au răspândit pe scară largă. La fel cu caracteristicile stabilite de
supravieţuire, cum ar fi viteza, inteligenţa şi puterea, dezvoltarea unei societăţi organizate
a devenit un atu în lupta pentru supravieţuire. Astfel, Lenski sugerează că "forma de
organizare a societăţii este un mod de adaptare prin care anumite tipuri de organisme au
crescut şansele lor de supravieţuire şi de multiplicare." Pornind de la această premisă,
Lenski construieşte un model de dezvoltare socială, care este dependent de înţelegerea
societăţii umane, ca parte a lumii biologice şi a influenţelor sale.

10
 BIBLIOGRAFIE

Farmer, B.H., Agriculture: Comparative Technology, International Encyclopedia

of the Social Sciences, vol. I.
Lenski, G., Putere şi privilegii: O teorie a stratificarii sociale, ed. Amarcord,
Timişoara, 2002.
Lenski, G., The Religious Factor in Detroit Revisited, American Sociological
Review 36, 1971.
Lenski, G., Ecological-Evolutionary Theory: Principles and Applications,
Paradigm, Colorado, 2005.
Lenski, G., Nolan, P., Trajectories of Development: A Test of Ecological-
Evolutionary Theory, Social Forces, 1984
Lenski, G., Lenski, J., Human Societies: An Introduction to Macrosociology (5th
edition), McGraw-Hill Book Company, New York, 1987.
McNeill, W., Plagues and People, Garden City, New York, Doubleday, 1976
www.pipl.com
www.absoluteastronomy.com
www.wikipedia.org
www.faculty.rsu.edu
www.cjsonline.ca

10