(V) Examen Sociologie

© Lucia Vreja
ASE, București
Perspectivă istorică
asupra Sociologiei
Teorii actuale în Sociologie
© Lucia Vreja
ASE, București
Fondatorii Sociologiei
1. Auguste Comte (1798-1857)!
•  prima persoană care a utilizat termenul „Sociologie”, în
1839, susținând că metoda științei poate fi aplicată și
evenimentelor sociale;!
•  Sociologia = „știință a omului”, de altfel cea mai
importantă;!
•  pozitivism - singura cunoaștere autentică este cea
științifică, iar lumea socială poate fi studiată la fel ca
lumea naturală; !
•  odată ce descoperi legile comportamentului social, poți
să îl prevezi și să îl controlezi.!
© Lucia Vreja
ASE, București
2. Herbert Spencer (1820-1903)!
•  organicism - societatea este un organism, iar diversele părți
funcționează pentru a o menține;!
- fiecare parte a societății are o funcție specială, necesară
funcționării societății ca întreg;!
•  darwinism social - orice societate trebuie înțeleasă ca adaptare la
mediul său, de aici rezultând procesul de creștere/dezvoltare și
schimbare;!
•  autorul celebrei expresii „supraviețuirea celui mai adaptat” (survival
of the fittest), care a dus la respingerea ideilor lui Darwin in științele
sociale pe motiv că promovează inegalitate rasială, de gen etc.;!
•  sociologul trebuie să fie obiectiv și neutru din punct de vedere
moral.!
© Lucia Vreja
ASE, București
3. Karl Marx (1818-1883)!
•  teoria determinismului economic - relațiile economice
sau modul de producție determină forma particulară a
structurii sociale (familie, drept, religie, educație etc.);!
•  teoria schimbării sociale - baza schimbării este
conflictul dintre interesele economice opuse și nu
evoluția;!
•  conflictul de clasă este necesar pentru a produce
schimbarea societății și o societate mai bună; !
•  sociologul trebuie să fie activist social.!
© Lucia Vreja
ASE, București
4. Émile Durkheim (1858-1917)!
•  indivizii sunt exclusiv produsele mediului lor social, iar societatea
„configurează” indivizii în toate modurile;!
•  rezultă, de aici, problema echilibrului dintre regulile sociale și
libertatea individuală;!
•  conștiința colectivă (standarde de moralitate ale comunității) nu
doar ne limitează comportamentul, dar ne oferă un sentiment de
apartenență și integrare;!
•  societățile sunt construite din fapte sociale = modele de acțiune,
gândire, simțire care există în afara oricărui individ și care
exercită control social asupra oricărei persoane;!
•  ordinea socială se bazează pe un nucleu de valori împărtășite. !
© Lucia Vreja
ASE, București
Émile Durkheim
Sinuciderea - pare a fi un act totalmente personal,

dar e influențată de factori sociali:!
•  egoistă - persoane neintegrate social (persoane
necăsătorite, persoane fără copii, protestanți etc.);!
•  altruistă - persoane cu un atașament ridicat față de
comunitate și valorile acesteia (japonezii, teroriștii);!
•  fatalistă - prea multe reguli, puțină libertate;!
•  anomică - prea puține reguli, multă libertate.!
© Lucia Vreja
ASE, București
Perspective actuale în Sociologie

1. Teoria structuralist- funcționalistă
•  abordează problema organizării sociale (structura) și modul în care
aceasta este menținută (funcția);!
•  își are originea în teoria evoluționistă și vede societatea ca un organism
format din părți componente, fiecare cu o funcție specifică;!
Ipoteze:
•  stabilitate - societatea este un sistem stabil și ordonat, caracterizat de
consens societal (majoritatea împărtășește un set comun de valori,
credințe, așteptări, comportamente etc.)!
•  orice model social este analizat în funcție de cum contribuie la
menținerea societății;$
•  armonie - părțile societății lucrează împreună armonios pentru binele
întregului (fiecare are o funcție);!
•  evoluție - schimbarea apare prin evoluție, adaptare pașnică a structurilor
sociale la nevoile societății și eliminare a structurilor demodate.!
© Lucia Vreja
ASE, București

2. Teoria conflictualistă
•  își are originea în teoriile lui Karl Marx;!
•  lumea este văzută în termeni de conflict și schimbare;!
Ipoteze:
•  competiție - grupurile din societate sunt angajate într-o
luptă continuă de putere pentru controlul resurselor limitate;$
•  inegalitate structurală - indivizii urmăresc să obțină acces
la resurse și tind să-și mențină avantajul (ex.: violența
domestică);!
•  schimbare socială - schimbarea apare ca urmare a
conflictului dintre interesele diferite (nu este pașnică și
firească, ci abruptă și revoluționară).!
© Lucia Vreja
ASE, București

3. Teoria interacționismului simbolic
•  se centrează pe relația dintre indivizi și structurile sociale, pe interacțiunile zilnice
dintre indivizi și comportamentul lor în grup, încercând să descifreze înțelesul/
semnificația subiectivă a actelor umane și procesele prin care ajungem să dezvoltăm
și să împărtășim aceste înțelesuri subiective;!
•  societatea este suma interacțiunilor dintre indivizi și grupuri;!
Ipoteze:
•  semnificațiile sunt importante - orice comportament, gest, cuvânt etc. poate avea
interpretări multiple, însă pentru a-l înțelege trebuie să știm ce înseamnă acesta
pentru participanți;$
•  interacțiune - comunicare directă și orientată între doi sau mai mulți indivizi:!
•  semnificațiile izvorăsc din relații; când relațiile se schimbă, se modifică și
semnificațiile;!
•  interacțiunea simbolică = comunicarea prin simboluri;!
•  realitate subiectivă = propria interpretare sau definiție a unei situații date; noi
presupunem că ceea ce considerăm a fi „realitate” e împărtășit de ceilalți, însă
acest lucru e adesea greșit;!
•  semnificațiile sunt negociate între indivizi - realitatea subiectivă e dobândită și
împărtășită prin simboluri acceptate, în special limbajul.!
© Lucia Vreja
ASE, București
O nouă perspectivă în Sociologie

4. Sociologie evoluționistă
•  Societățile umane sunt constituite din patru componente principale:!
- Indivizii ca organisme biologice - biostructura;!
- Fenomene și forme sociale naturale care sunt esențiale supraviețuirii
(asigurarea resurselor economice) și reproducerii: geografia, mediul, trendurile
demografice etc. - ecostructura;!
- Modele instituționalizate de comportament împărtășite de membrii unei
societăți: familia, relațiile de rudenie; structuri egalitariste sau ierarhizate pe
criterii etnice, rasiale, de gen etc.; structuri politice; modele de socializare și
educație - structura;!
- Forme primare de viață mentală și trăire împărtășite de membrii unei
societăți: credințe, valori, preferințe și norme exprimate în religie, literatură, mituri,
artă, știință etc. - suprastructura. !
•  Biostructura și ecostructura privesc în mod direct interesele și nevoile umane
vitale, care sunt supraviețuirea și reproducerea (production și reproduction); !
•  Structura și superstructura sunt determinate de biostructură și ecostructură
pentru a servi satisfacerii nevoilor umane vitale, deși pot genera noi nevoi și
interese. !
© Lucia Vreja
ASE, București
Comunitate și societate. Evoluția

societății: de la triburile arhaice la
societatea industrială
© Lucia Vreja
ASE, București
Marele salt evolutiv
- Pe valea Fluviului Orinoco, la granița dintre Brazilia și Venezuela, trăiește
poporul Yanomamö: sunt vânători-culegători, cu un venit mediu anual
estimat la 100 $/persoană, care dețin, la nivel de sat, aproximativ 300
bunuri (unelte de piatră, coșuri, vârfuri de săgeți, tije de săgeți, arcuri,
gheme de bumbac, hamacuri, vase de lut, alte unelte, diferite leacuri,
animale de casă, produse alimentare, articole de îmbrăcăminte);
- Pe valea râului Hudson, la granița dintre New York și New Jersey, trăiește
populația Manhattan: sunt consumatori-vânzători, cu un venit mediu
annual de circa 40.000 $/persoană, care dețin, la nivel de „sat”,
aproximativ 10 miliarde de produse disponibile în magazine, restaurante,
fabrici și supermarketuri;
- Mult peste 90% din istoria lui homo sapiens s-a petrecut într-o stare de
relativă simplitate economică, pentru ca ultimii 11.000 ani să ducă la o
creștere a venitului anual de 400 de ori și a bunurilor disponibile de 33
milioane de ori (Michael Shermer, Inteligența piețelor, 2008);
- Ce anume a făcut posibilă trecerea de la societatea de vânători-culegători
la cea de consumatori-vânzători din prezent? Este această trecere de la un
tip de societate la altul o succesiune istorică necesară?
© Lucia Vreja
Necesitatea studierii tipurilor de societăți

ASE, București
- Înțelegerea diversității culturilor umane și a modului de trai al

strămoșilor noștri: pentru cea mai mare parte a existenței lor,
oamenii au trăit în societăți de vânători culegători (dacă este să
gândim întreaga existență a speciei umane la scara unei zile de 24
de ore, agricultura apare abia la ora 23.56, iar industria abia la
23.59 și 30 de secunde);
- Unele mecanisme tradiționale se regăsesc încă în societățile
moderne, în principal în zonele rurale (ex.: rezolvarea conflictelor);
- Toți oamenii moderni sunt „rezultatul” miilor de ani de evoluție prin
selecție naturală, care a dus la diferite tipuri de societăți și, în multe
privințe ale vieții moderne putem vorbi despre „inadecvare la
mediul natural” (environmental mismatch);
- Studierea culturii societăților de vânători-culegători ne permite să
vedem mai clar că unele dintre instituțiile actuale nu sunt trăsături
„naturale” ale vieții umane (Jared Diamond, The World Until
Yesterday, 2012).
© Lucia Vreja
ASE, București
Societățile de vânători-culegători
- societăți de dimensiuni mici, de până la 50 persoane;
- toate societățile actuale își au originea în aceste
societăți, însă azi nu mai există decât prin Australia,
Africa și jungla amazoniană (0,001% din populația lumii);
Caracteristici economice:
- bazate pe economia de subzistență (raritatea
resurselor), deși antropologul Marshall Sahlins, în Stone
Age Economics (1972), vorbește despre „societățile
îmbelșugate originare”, care păstrau un raport optim
între nevoi și resurse;
- nomade sau semi-nomade, acumulând puține
proprietăți personale: bunurile materiale de care au
nevoie sunt limitate la arme, unelte rudimentare și
ustensile de gătit;
© Lucia Vreja
ASE, București
- diviziunea muncii este simplă, bazată pe vârstă și sex,
deși este foarte importantă pentru că bărbații tind să
domine pozițiile publice și ceremoniale;
- deși s-a crezut că societățile de vânători-culegători
munceau mai mult pentru a-și asigura subzistența, date
noi arată că, în realitate, aceștia lucrează mai puțin
decât populația din societățile agrare sau industriale;
- Boșimanii !Kung din Botswana, în pofida mediului dificil în
care trăiesc, dedică doar 12-19 ore pe săptămână pentru
procurarea hranei;
- Populația Hadza din Tanzania lucrează aproximativ două ore
pe zi pentru procurarea hranei și s-a opus cu înverșunare la
adoptarea agriculturii.
© Lucia Vreja
ASE, București
Caracteristici socio-politice:
- de regulă, nu există clase sociale distincte, singurele
inegalități de status fiind bazate pe vârstă și îndemânări;
- deși există o diferențiere clară a activităților în funcție de
sex, rolurile se pot inversa. Femeile dețin controlul
asupra resurselor, iar bărbații se implică în mod egal în
creșterea copiilor.
- sunt, de obicei, societăți „participative”, toți bărbații
adulți fiind implicați în luarea deciziilor importante sau
în momente de criză;
- în general, indivizii care încearcă să-și asume dominația
asupra celorlalți sau să stabilească poziții de conducere
sunt ridiculizați și chiar ostracizați.
© Lucia Vreja
ASE, București
- unitatea de bază a organizării sociale este familia sau
grupurile locale, bazate pe relații de rudenie;
- războiul, în sensul modern al cuvântului, este
necunoscut vânătorilor și culegătorilor, care nu posedă
„războinici specializați;
- vânătoarea este o importantă activitate colectivă: chiar
atunci când vânează singuri, membrii grupului vor
împărți vânatul cu restul grupului, în mod egal.
© Lucia Vreja
ASE, București
Societățile de păstori și cultivatori
- Au apărut ca urmare a domesticii animalelor și plantelor
(cultivarea metodică a plantelor și nu doar culegerea a ceea ce
oferă natura), în urmă cu circa 11.000 – 12.000 ani;
- bazate pe agricultura simplă, la scară redusă, fără unelte sofisticate
și fără animale de povară, ce permite o aprovizionare constantă cu
hrană, dar și un comerț rudimentar cu alte grupuri (diversificarea
hranei);
- ocazional, recolta oferea un surplus de resurse pentru a hrăni nu
doar o populație mai numeroasă, ci și o „elită” în dezvoltare, care să
se dedice descoperirilor, artei, religiei și războiului;
- sunt societăți semi-nomade, la care a apărut un fenomen nou –
migrația în funcție de schimbările anotimpurilor – facilitat de
transportul asigurat de animale;
© Lucia Vreja
ASE, București
- în baza relativei abundențe și a sedentarismului, ele tind
să dezvolte instituții stabile și mai complexe, precum
economia sau religia sau sistemele politice (colectorii de
taxe, un conducător pe sistem ereditar);
- deplasarea pe distanțe mari, dar și relativa abundență pot
duce la confruntarea cu alte grupuri și, implicit, la
perfecționarea artei și tehnicii războiului;
- legăturile politice regulate se pot dezvolta între sate
separate;
- conducerea este asumată de indivizi distincți, relațiile de
rudenie fiind mult mai bine conturate.
© Lucia Vreja
ASE, București
- apar inegalități în funcție de bogăție și putere, șefii de trib și/sau
căpeteniile războinice deținând adesea o considerabilă putere
personală, acesta fiind unul dintre motivele pentru care unii autori
consideră că domesticirea animalelor și cultivarea plantelor
constituie una dintre „cele mai nocive invenții” ale umanității;
- activitățile aferente subzistenței (care necesită un efort mare și
constant) și existența unui surplus de resurse (care este necesar
supraviețuirii în perioade de criză) duc la apariția și adâncirea
inegalităților dintre indivizi, pe criterii de clasă și sex (în general,
femeile devin „persoane de mâna a doua”).
- cu toate acestea, societatea modernă este posibilă
datorită Revoluției Agricole (inventării agriculturii și
domesticirii animalelor).
© Lucia Vreja
Societățile agrare
ASE, București
- Potrivit lui A. Giddens, mai sunt denumite și civilizații pentru că

foloseau scrierea, iar știința și arta erau în plină dezvoltare, dar și
state tradiționale pentru că au dezvoltat forme de guvernare mai
coordonate decât orice alte forme anterioare.
- economie bazată pe agricultura extensivă, cu tehnologie avansată
(ex.: plug sau animale de povară);
- dezvoltarea tehnologiei: unelte de metal, roată, sisteme de irigații,
fertilizare;
- generarea unui surplus social, ce a dus la apariția marilor centre
urbane și a altor activități economice complexe (ex.: comerțul pe
scară largă și pe distanțe mari);
- renunțarea aproape definitivă la nomadism și dezvoltarea unor noi
tehnologii de producție au dus la acumulări materiale mai
pronunțate;
© Lucia Vreja
ASE, București
- dezvoltarea unui sistem de clasă complex ca urmare a diversității
ocupaționale (agricultori, comercianți, soldați, învățați, oficiali și
conducători);
- răspândirea cititului și scrisului, științei, artei;
- dezvoltarea tehnologiei militare (domesticirea calului și inventarea
roții) – utilizarea puterii militare pentru a obține surplus de resurse
prin cuceriri;
- diviziune a muncii extinsă, bazată pe diverse criterii:
- sex: activitățile femeilor sunt în principal restrânse la casă și
câmp;
- profesie: în rândul bărbaților se observă o pondere a meseriilor
specializate, cum ar fi cea de negustor, curtean, administrator
guvernamental și soldat.
- clasă: între grupurile aristocrate și restul populației, „clasa
conducătoare” menținând dreptul exclusiv de a deține pozițiile
sociale înalte.
© Lucia Vreja
ASE, București
Există patru tipuri de diferențe majore care se pot stabili între

societățile agrare și celelalte tipuri anterioare de societăți:
- Organizarea politică este bazată mai curând pe posesia asupra
terenului decât pe legăturile de rudenie;
- descendența patriliniară;
- implicații asupra căsătoriei și poziției femeii în societate.
- Un număr restrâns de oameni (chiar un singur om sau o familie)
formează elita politică, ce deține controlul asupra celor mai
importante resurse;
- Activitățile politice și economice sunt administrate de persoane
care au un rol de tip birocratic, bine reglementat din punct de
vedere formal;
- Societatea este divizată în mai multe clase sociale distincte, relațiile
dintre acestea fiind dominate de mai multe tipuri de inegalități.
© Lucia Vreja
ASE, București
Societățile industriale
- S-au dezvoltat ca urmare a revoluției industriale din secolul al XVIII-
lea, rezultat al unui întreg complex de schimbări tehnologice care
au afectat modul în care oamenii își câștigau existența.
- economie bazată pe producția de masă a bunurilor non-agricole
prin utilizarea energiei mecanice, electrice și combustibililor;
- trecerea de la producția bazată pe forța umană și animală la
producția de masă a dus la dezvoltarea orașelor și la transformarea
instituțiilor economice, sociale și politice;
- organizațiile de mari dimensiuni, precum corporațiile de afaceri sau
agențiile guvemamentale, ajung să influențeze practic viața tuturor
oamenilor.
© Lucia Vreja
ASE, București
Societățile industriale
- dezvoltarea educației și apariția sistemelor medicale, știință, drept etc.
- oamenii sunt legați în principal prin relații impersonale, pragmatice,
raționale și nu legături personale;
- sistemele politice sunt mai dezvoltate și mai intense, cu influență directă
asupra obiceiurilor și cutumelor majorității oamenilor, care trăiesc în sate
și așezări independente;
- transportul și comunicațiile devin mult mai rapide, ducând la formarea
unei comunități „naționale” mult mai integrate;
- organizarea militară devine din ce în ce mai complexă și mai avansată,
procesele moderne de producție fiind puse în slujba forței armate;
- competiția și conflictul pentru controlul surplusului economic duc la o
intensificare a luptei pentru putere, sistemele de stratificare socială devin
mai elaborate (G. Lenski, Power and Privilege: A Theory of Social
Stratification, 1966).
- puterea economică superioară, coeziunea politică și superioritatea
militară permit extinderea modului de viață occidental în întreaga lume.
© Lucia Vreja
ASE, București
Revoluțiile agricole
vPrima revoluție agricolă (~ 10.000 î.e.n.) – domesticirea
animalelor și plantelor;
vA doua revoluție agricolă (~1800 e.n.) – mecanizarea
activităților agricole, susținută de revoluția industrială
(creșterea suprafețelor cultivate, utilizarea fertilizatorilor
și a pesticidelor, creșterea producției);
vA treia revoluție agricolă sau „Revoluția Verde” (1970-
1980) – introducerea ingineriei genetice și a organismelor
modificate genetic;
vA patra revoluție agricolă – agricultura urbană,
agricultura pe verticală și cea hidroponică, utilizând
tehnologie de ultimă generație (ex.: senzori, drone,
cultivare selectivă etc.).
© Lucia Vreja
ASE, București
Revoluțiile industriale
vPrima revoluție industrială (aprox. 1760 – 1850) –
utilizarea apei și a motorului cu aburi pentru mecanizarea
producției;
vA doua revoluție industrială (aprox. 1850 - 1950) –
utilizarea energiei electrice pentru a genera producție de
masă;
vA treia revoluție industrială (1950 – 1980) – utilizarea
tehnologiei informaționale și a electronicii pentru
automatizarea producției și aparția „culturii consumului”;
vA patra revoluție industrială (începând cu 1980) –
revoluția digitală, caracterizată de fuziunea de tehnologii,
aducând laolaltă tehnologia și biologia.
vInteligența artificială, robotica, vehiculele autonome,
ingineria genetică, printarea 3-D etc.
© Lucia Vreja
Surse de schimbare socială

ASE, București
- Timp de peste două secole, sociologii s-au străduit să explice natura

schimbării sociale, invocând, în principal, trei categorii de factori care au
dus la saltul evolutiv de la societățile de vânători-culegători la societățile
post-industriale actuale:
1. Factori de mediu: oamenii dezvoltă sisteme sociale de organizare și
moduri de producție diferite în funcție de trăsăturile mediului fizico-
geografic și de oportunitățile de trai oferite de acesta;
2. Factori culturali: efectele religiei (care poate acționa ca forță
conservatoare sau inovatoare în viața socială), sistemelor de comunicare
(ex.: inventarea scrisului a dus la un mai bun control al resurselor
materiale și la apariția organizațiilor mari, dar și la schimbarea percepției
relației dintre trecut, prezent și viitor) și tipului de leadership (apariția
unor figuri religioase, politice, militare etc. în jurul cărora să se coalizeze
masele și care să schimbe ordinea socială prestabilită);
3. Factori politici: tipul de organizare politică și putere militară determină
cursul unei societăți (Jared Diamond, Arme, viruși și oțel, 1997).
© Lucia Vreja
ASE, București
Revoluția cognitivă
- A început în urmă cu 70,000-30,000 și a fost facilitată de
descoperirea focului; prepararea hranei prin foc a redus cantitatea de
energie necesară digestiei, iar surplusul de energie a facilitat
creșterea în volum a creierului;
- Un creier mai mare a dus la o inteligență mai dezvoltată, care
constituie startul apariției limbajului, comunicării complexe,
organizării și cooperării în grupuri mai mari (Yuval Noah Harari,
Sapiens. Scurtă istorie a omenirii, 2014).
- Ipoteza creierului social (R. Dunbar, The Human Story, 2004)
relaționează mărimea creierului, dimensiunea grupului și apariția
limbajului: o mai mare complexitate a rețelei sociale generează
presiune cognitivă și necesită mecanisme formale (ex. norme,
ritualuri, religie) și informale (ex. alianțe bazate pe relații de rudenie
sau prietenie) de control;
- Pentru societățile de vânători-culegători, comunitatea (sau clanul de ∼150
indivizi) include indivizii ce dețin, în comun, dreptul de acces la resursele
teritoriale (locuri de vânătoare, surse permanente de apă, amplasamente
ritualice), având la bază relații de reciprocitate și obligații derivate din religia
comună.
Cultura
© Lucia Vreja
ASE, București
- Unicitatea omului se bazează pe o serie adaptări cognitive apărute prin

selecție naturală (ex. teoria minții, învățarea socială), dar și pe factori
externi, de mediu (ex. artefacte tehnologice);
- Cultura – trusă de „unelte” care ne asigură echipamentul necesar pentru a
face față problemelor zilnice (cunoaștere, limbă, valori, norme și obiecte
materiale transmise de la individ la individ și de la o generație la alta în
cadrul unui grup sau societăți);
- Cultura este „suma totală a constructelor mentale și comportamentelor,
inclusiv fabricarea și utilizarea artefactelor, transmisă de la o generație la
alta prin intermediul învățării sociale;
- Co-evoluția gene – cultură: proces în care cultura este generată și modelată
de imperative biologice, în timp ce, drept răspuns la inovațiile culturale,
caracteristicile biologice sunt în același timp modificate de evoluția
culturală.
- Creșterea dimensiunii societăților umane odată cu descoperirea agriculturii (și
a concentrării naturale de resurse) a dus la apariția unor noi mecanisme care
să rezolve problemele de coordonare și exploatare prin selecție culturală;
unele dintre acestea s-au bazat pe selecția conștientă/deliberată de
alternative, altele constituie rezultatul unor „experimente sociale”
întâmplătoare.
© Lucia Vreja
Cooperarea
ASE, București
- grupurile sociale permit rezolvarea problemelor supraviețuirii în

comun, reducând costurile la nivel de individ, iar pentru
eliminarea „paraziților” (indivizi care se bucură de avantajele
cooperării fără să plătească și costurile), selecția a favorizat
mecanismele bazate pe asociere în detrimentul celor bazate pe
acțiune individuală;
- beneficiile cooperării la nivel de grup sunt mai mari decât
beneficiile rezultate din exploatarea grupului de către individ,
astfel că selecția a favorizat trecerea de la grupuri de organisme
la grupuri ca organisme;
- indivizii separați sau grupurile dezorganizate nu au nicio șansă în
fața „grupului ca organism”, care dobândește dominație
ecologică prin coordonarea activităților mentale (învățare socială
și gândire simbolică), astfel că cei trei „C” ai evoluției umane –
cogniție, cultură și cooperare –sunt, în fapt, manifestări ale unui
singur „C” – cooperarea.
© Lucia Vreja
Ultra-cooperarea
ASE, București
- trecerea de la societățile de vânători-culegători la cele de

dimensiuni mari din prezent a fost facilitată de cooperarea pe scară
largă, nediscriminatorie;
- mecanismul care, în cazul speciei umane, a dus la „ultra-cooperare
socială” în interiorul grupului este conflictul/războiul dintre grupuri;
- conflictul/războiul este un mecanism de selecție pentru cooperare,
iar apariția „civilizației” a fost favorizată de acesta, alături de alți
factori tehnologici precum domesticirea plantelor și animalelor și
apariția agriculturii (P. Turchin, Ultrasociety, 2016);
- societățile umane nu au urmat o cale liniară de la vânători-
culegători la civilizații de dimensiuni mari, ci competiția prin
cucerire și război între societăți a dus la supraviețuirea societăților
cu o cooperare internă mai mare, care au fost capabile să dezvolte
organizații militare și armament mai eficient.
© Lucia Vreja
Implicații pentru știința economică

ASE, București
- Cooperarea la nivel individual: teoria jocurilor arată că indivizii sunt

altruiști și cooperanți, relațiile dintre aceștia fiind mediate de
cogniție și emoție, punând în dicuție teoria agentului rațional;
- Cooperarea la nivel de grup/organizație:
- companiile care acționează pe piețe înalt competitive se
confruntă constant cu pericole ce pun în pericol supraviețuirea
celor care nu sunt coezive și nu promovează cooperarea în
interior;
- ipoteza „tragediei bunurilor comune” este infirmată de
exemplele de grupuri formale și informale din întreaga lume,
care reușesc să gestioneze astfel de resurse în absența unor
reglementări impuse de o conducere centralizată.
© Lucia Vreja
ASE, București
Cultură și societate
•  Cultura – mod de viață împărtășit de membrii unei comunități sau
„trusă de unelte” care ne asigură echipamentul necesar pentru a
face față problemelor zilnice ale vieții, transmisă din generație în
generație și de la individ la individ;
•  Societate – populație care împarte același teritoriu și este legată de
relații economice și politice fără a împărtăși, în mod necesar,
aceeași cultură.$
•  Cultura rezidă, în principal, în bunuri intangibile, dar include și
tehnologia sau obiectele materiale:$
- Cultură nonmaterială: creații abstracte/bunuri intangibile care
influențează comportamentul indivizilor (ex.: limbă, valori, reguli,
cunoaștere, credințe, preferințe, gesturi etc.);$
- Cultură materială: obiecte fizice/bunuri tangibile produse și
utilizate de o societate (unelte, sculpturi, jucării, îmbrăcăminte etc.);$
- Cultura materială depinde de cea nonmaterială pentru
semnificații.$
© Lucia Vreja
ASE, București
Perspectiva culturală
•  Cultura este rezolvare de probleme:$
•  Deși unele probleme sunt aceleași, modurile de a le
rezolva sunt diferite;$
•  Prin urmare, cultura unei societăți reprezintă „ready-
made answers” la probleme recurente.$
•  Cultura este relativă
•  relativitate culturală = fiecare trăsătură culturală
trebuie analizată în contextul culturii respective, pentru
că nicio practică nu este universal bună sau rea;$
•  etnocentrism = tendința de a judeca alte culturi în
funcție de normele și valorile propriei culturi.$
© Lucia Vreja
ASE, București
Perspectiva culturală
•  Cultura este un produs social – cultura nu este
rezultatul evoluției biologice, ci al evoluției sociale/
culturale:$
•  Unele aspecte ale culturii sunt produse deliberat, alte
aspecte se dezvoltă gradual, prin interacțiune socială
(ex.: limba, moda, ideile despre bine și rău etc.);$
•  Indivizii învață cultura și, pe măsură ce o folosesc, o
schimbă;$
•  Cultura depinde de limbă pentru a fi transmisă:$
•  Cunoaștere practică: „Nu utiliza electricitatea în cadă!”;$
•  Idei: „Dumnezeu există!”$
© Lucia Vreja
ASE, București
Perspectiva biologică
•  Perspectiva biologică pleacă de la premisa că există
similarități fundamentale în toate societățile: familia,
religia, cooperarea, războiul etc.
•  Biologia explică ceea ce este comun în diverse societăți;$
•  Cultura explică de ce există diferențe/diversitate la
nivelul indivizilor și al societăților. $
•  Pentru că mediul în care trăiesc, astăzi, indivizii este mai
degrabă cultural decât natural, aceștia au dezvoltat
predispoziții biologice pentru adoptarea modelelor
culturale care asigură supraviețuirea genelor;$
•  Factoriibiologici și sociali determină, împreună,
comportamentul.$
© Lucia Vreja
ASE, București
Universalii culturale
•  Toți indivizii au aceleași nevoi de bază (ex.: hrană,
îmbrăcăminte, adăpost etc.) și, prin urmare, se angajează în
activități similare, care le asigură succesul evolutiv;$
•  Antropologul George Murdock (1945) a identificat peste 70 de
universalii culturale – obiceiuri și practici întânite în toate
societățile – incluse în câteva categorii:$
-  înfățișare/aspect exterior: ornamente corporale, îmbăcăminte
etc.;$
-  activități: sport, dans, jocuri etc.;$
-  instituții sociale: familie, lege, religie;$
-  practici uzuale: folclor, sistem de daruri, tradiții culinare etc.$
•  Deși astfel de obiceiuri și practici generale sunt prezente în toate
culturile, formele lor specifice diferă de la un grup la altul și de la
o perioadă la alta, reflectând caracteristicile mediului natural și
social.$
© Lucia Vreja
ASE, București
Perspective teoretice
•  Teoria structural-funcționalistă – cultura este
fundamentul interacțiunii, teoria punând accent pe
modul în care cultura ne modelează comportamentul;$
•  Teoria conflictualistă – cultura este un produs social și este
impusă de cei puternici cu rolul de a consolida diviziunea
puterii;$
•  Capitalul cultural (atitudinile și cunoașterea clasei
superioare) conferă putere și status social (similar cu
capitalul financiar);$
•  Cultura servește ca graniță simbolică între clase.$
•  Teoria interacționismului simbolic – se centrează pe
semnificațiile pe care oamenii le extrag din cultură și produse
culturale, prin interacțiune socială.$
© Lucia Vreja
ASE, București
Perspective teoretice
•  Sociologia evoluționistă
-  Cultura și biologia nu reprezintă două sfere separate ce pot să
interacționeze într-o anumită măsură, ci cultura este ea
însăși, cel puțin în parte, biologică;$
-  Există o distincție clară între:$
-  Cultura transmisă – ceea ce se înțelege, în sens larg, prin
cultură;$
-  Cultura creată – înainte de a fi transmisă, cultura trebuie
„creată” de membrii unui grup sau societăți, iar cultura
este rezultatul interacțiunii dintre predispozițiile
genetice și mediul natural în scopul asigurării adaptării;$
-  Cultura reprezintă principalul mod de adaptare a individului la
mediul său (selecția naturală a favorizat adaptarea prin
învățare, în detrimentul adaptării prin mutație/schimbare
genetică);$
-  Mediul este, astăzi, creat de indivizi, astfel că natura (nature)
și cultura (nurture) nu pot fi separate.$
© Lucia Vreja
ASE, București
Vehiculele culturii
1. Simboluri = semne, obiecte, imagini care reprezintă, indirect, o
noțiune, idee, sentiment etc.; $
•  ajută la comunicarea de idei (ex.: iubire, prietenie, pace, ură)
pentru că exprimă concepte abstracte cu obiece vizibile (ex.:
gesturi, îmbrăcăminte), dar și la comunicarea de informații (ex.:
sunetul unei sirene ca semn al unei urgențe);$
•  cultura nu poate exista fără simboluri pentru că nu ar putea exista
semnificații împărtășite de membrii unui gruo/societăți;$
•  simbolurile pot fi universale sau specifice unei culturi, având
semnificație doar pentru indivizii care împărtășesc aceeași
cultură:$
-  un steag poate fi o sursă de patriotism, naționalism sau
credințe religioase;$
-  îmbrăcămintea sau bunurile deținute sunt simboluri de status. $
© Lucia Vreja
ASE, București
Vehiculele culturii
2. Limba = cod de simboluri prin care sunt exprimate idei
și care le permit indivizilor să gândească și să comunice
cu alte persoane;
Limbaj = abilitatea de a comunica prin simboluri;$
•  Esența culturii este transmiterea și împărtășirea de
semnificații;$
•  Limba are trei tipuri diferite de relații cu cultura:$
- Limba reprezintă/include cultura – limba include
valorile și semnificațiile unei societăți, dar și ritualuri,
ceremonii, povești etc. (este necesară pentru integrare);$
- Limba e un simbol al culturii – o limbă comună e
semnul că oamenii împărtășesc aceeași cultură (ex.:
culturi naționale), în vreme ce o limbă distinctă poate
simboliza un subgrup, o subcultură;$
- Limba creează un cadru pentru cultură – ipoteza
relativității lingvistice – gramatica, stuctura și categoriile
limbii influențează modul în care vedem realitatea.$
© Lucia Vreja
ASE, București
Vehiculele culturii
3. Valorile = idei comune/împărtășite despre obiective dezirabile;
în general, idei despre ce e bine/rău, dezirabil/indezirabil; $
-  Valorile nu dictează comportamentul de urmat, dar oferă citerii
de evaluare a indivizilor, obiectelor și evenimentelor și de
justificare a propriilor comportamente;$
•  Valori generale (fericire è căsătorie fericită) și specifice
(cooperare între soți);$
•  Valori universale (securitate) și particulare (securitate prin
copii/economii/educație);$
•  Valorile contradictorii – se află în conflict unele cu altele, sunt
reciproc exlusive și există pentru că unele societăți sunt
suficient de permisive pentru a accepta comportamente/acțiuni
diverse (ex.: individualism versus colectivism, umanitarism
versus muncă și realizări personale). $
© Lucia Vreja
ASE, București
Valori și comportament
Relativ la relația dintre valori și comportamentul uman, se poate
vorbi despre:$
•  Cultura ideală = valorile și standardele de comportament pe
care membrii unei societăți le recunosc, le promovează și se
străduiesc să le respecte/atingă;$
•  Cultura reală = se referă la valorile și standardele de
comportament pe care membrii unei societăți le urmează/ating
în realitate;$
-  Ex.: putem spune că respectăm legea (valoare a culturii
ideale), dar încălcăm legile de circulație (comportament al
culturii reale) și ne considerăm „buni cetățeni”.$
•  În orice societate există discrepanțe între cultura ideală și
cultura reală.$
© Lucia Vreja
ASE, București
Vehiculele culturii
4. Normele = reguli comune de comportament, care
specifică ceea ce trebuie și ce nu trebuie să facem; $
•  O normă este un model de acţiune, care trebuie
aplicat în anumite împrejurări și:$
-  este asumat de către individ în mod conştient
(reflexele automate sau orice tip de obişnuinţă nu
reprezintă norme);$
-  are o semnificaţie şi o valabilitate supraindividuală;$
-  este enunţat explicit ca model supraindividual de
comportament;$
-  nu solicită un comportament imposibil sau un
comportament necesar. $
© Lucia Vreja
ASE, București
Norme
- Normele variază de la o societate la alta și, în funcție de
forța lor de constrângere asupra individului, pot fi:$
•  Tradiții – norme care indică modul uzual, obișnuit de a
face lucrurile:$
-  Tradiții durabile (mărțișor) sau trecătoare (moda);$
-  Ele nu poartă valoare morală (ex.: dacă dormi pe jos
sau îți colorezi părul în verde oamenii vor spune că ești
excentric, nu imoral).$
•  Moravuri – norme care poartă valoare morală (ex.: poți să
mănânci cereale la cină, dar nu poți mânca pisica);$
- Încălcarea lor duce la evitare, mustrare, ostracizare etc.$
•  Legi – moravuri impuse și sancționate prin instituțiile
statului;$
- Legile fie reflectă valorile, fie încearcă să schimbe
normele.$
© Lucia Vreja
ASE, București
Controlul social
•  Încă din copilărie învățăm să respectăm norme (în
familie, la școală, în grupul de prieteni, în societate
etc.) è conformare voluntară/interiorizarea
normei (respectarea devine obișnuință și nu
constrângere prin socializare, experiență și
îndoctrinare);$
•  Doctrină = Totalitatea principiilor unui sistem politic, științific,
religios etc.$
•  Nicio societate nu se bazează, însă, exclusiv pe

conformare voluntară și încurajează conformarea
prin sancțiuni:$
•  Pozitive: recompensă, răsplată pentru conformare;%
•  Negative: pedepse, penalizări pentru neconformare.$
© Lucia Vreja
ASE, București
Sancțiuni și devianță socială

•  Sancțiuni:$
•  Formale – coduri/acte legislative care identifică pedepse/amenzi
pentru nerespectarea normei și care sunt aplicate de instituțiile
statului;$
•  Informale – au la bază tradițiile, obiceiurile și moravurile unei
societăți și sunt aplicate de grup/societate. Ele pot fi:$
-  pozitive: aprobare, recunoaștere, afecțiune, includere etc. $
-  negative: dezaprobare, excludere, ostracizare etc. $
•  La nivelul comportamentului, putem vorbi despre două situații:$
-  Comportament normativ (ce trebuie să facem);%
-  Comportament actual (ce facem).$
•  Atunci când există discrepanțe între comportamentul normativ și
comportamentul actual, putem vorbi despre devianță socială.$
© Lucia Vreja
ASE, București
Rolul culturii pentru individ

Cultura îi ajută pe oamenii să-și satisfacă:$
-  Nevoile biologice (supraviețuire și
reproducere);$
-  Nevoile instrumentale (educație și ordine/lege);$
-  Nevoile integrative (religie și artă).$
© Lucia Vreja
Rolul culturii pentru individ și societate

ASE, București
La nivel individual:
-  cultura este esențială pentru supraviețuire și reproducere,
dar și pentru comunicarea cu alte persoane; $
-  ne bazăm pe cultură pentru că nu ne naștem cu informațiile
necesare supraviețuirii (cum să avem grijă de noi, cum să ne
comportăm, îmbrăcăm, mâncăm, în cine/ce să credem etc.);$
-  ne naștem, însă, cu capacitățile mentale necesare învățării
culturii prin interacțiune, observație și imitație;$
La nivel societal:
-  cultura este esențială pentru supraviețuirea oricărei societăți;$
-  cultura este „numitorul comun” care face ca acțiunile
indivizilor să fie inteligibile pentru grup și, în acest sens, în
fiecare societate există un sistem de elaborare și impunere a
regulilor.$
© Lucia Vreja
ASE, București
Diversitate culturală și schimbare
– prin definiție, membrii unei comunități împărtășesc
aceeași cultură, însă cultura nu este niciodată omogenă;
•  Subcultura – grup ce are anumite caracteristici comune
în raport cu cultura dominantă, dar menține un set distinct
de valori, norme, mod de viață, chiar limbă;$
-  Subculturile diferă de cultura dominantă, însă nu sunt
în dezacord cu aceasta;$
-  Ex.: grupuri diferite în baza caracteristicilor etnice,
religioase, de vârstă etc.$
•  Contracultura – grupuri ale căror valori, interese, credințe
și mod de viață intră în conflict cu cele ale culturii
dominante; $
- Manifestă caracteristici distinctive și, de regulă, sunt
considerante „deviante” și sunt marginalizate.$
© Lucia Vreja
ASE, București
Diversitate culturală
•  Diversitatea culturală se referă la diferențele dintre
și din interiorul societăților:$
- diversitatea culturală inter-societăți poate fi
rezultatul condițiilor naturale (climat și geografie) sau
circumstanțelor sociale (nivelul de dezvoltare
tehnologică, structura populației);$
- unele societăți sunt omogene (membrii
împărtășesc aceeași cultură și manifestă
caracteristici sociale, religioase, politice sau
economice similare), în vreme ce altele sunt
heterogene (membrii manifestă diferențe la nivelul
caracteristicilor sociale precum: religie, venit, rasă,
etnie etc.).$
© Lucia Vreja
ASE, București
Asimilare și multiculturalism
•  Asimilarea – se referă la procesul prin care indivizii
învață și adoptă valorile și practicile sociale ale
grupului dominant, renunțând, mai mult sau mai
puțin, la propriile valori;$
- Scopul educației oficiale a unei națiuni este asimilarea
(istorie, artă, literatură, știință etc.).$
•  Multiculturalism – opinia că diferitele subculturi din
cadrul culturii dominante trebuie prețuite, ceea ce
duce la diversitate culturală.
© Lucia Vreja
ASE, București
Surse de diversitate culturală

1. Mediul – condițiile de mediu determină o
serie de caracteristici specifice unei societăți: ce
haine sunt practice, feluri de mâncare, tipul de
economie, gradul de raritate/abundență a
resurselor;$
2. Izolarea – în absența unei interacțiuni cu alte
culturi, o cultură va dezvolta norme și valori
unice; în acest context, evoluția este o adaptare
la mediu și nu se datorează influenței externe;$
- din secolul al XIX-lea, aproape nicio cultură
nu mai este izolată.$
© Lucia Vreja
ASE, București

3. Difuzia culturală – reprezintă procesul prin
care aspecte ale unei culturi/subculturi devin
parte a unei alte culturi (ex.: domesticirea
animalelor sau Valentine’s Day);$
- reprezintă motivul principal al transformării
culturii și similitudinii dintre culturi;$
- la nivelul cel mai general, difuzia culturală
devine globalizare a culturii, prin care
elemente culturale (ex.: valori, modă, stiluri
muzicale etc.) se răspândesc global.$
© Lucia Vreja
ASE, București

4. Tehnologia – cunoașterea, tehnicile și uneltele
cu ajutorul cărora indivizii transformă resursele în
obiecte utilizabile, dar și cunoașterea și
îndemânările necesare pentru utilizarea a ceea ce
este dezvoltat/produs;$
- uneltele/tehnicile disponibile într-o societate
influențează normele și valorile acesteia și, implicit,
relațiile sociale;$
- ex.: mijloacele de comunicare: platformele de
socializare (Facebook) au modificat atitudinea față
de conceptul de intimate, dar și accesul la
intimitate.$
© Lucia Vreja
ASE, București

5. Mass-media – promovează cultura populară =
aspecte ale culturii care sunt larg accesibile și
răspândite, în general în rândul oamenilor obișnuiți,
în contrast cu cultura superioară (elita) = aspecte
ale culturii în general limitate la clasele superioare
(ex.: opera, arta, muzica clasică etc.);$
- mass-media reflectă, în general, valorile culturale
existente dar, în anumite situații, poate schimba
valorile.$
$
© Lucia Vreja
ASE, București
Schimbare culturală
•  În prezent, toate societățile experimentează schimbarea
culturală atât la nivel material, cât și la nivel nonmaterial. $
•  Schimbările tehnologice continuă să configureze
cultura materială a unei societăți;$
•  Deși mare parte a schimbărilor tehnologice reprezintă
doar modificări ale tehnologiei existente, noile
tehnologii se referă la schimbări care transformă
semnificativ modul de viață al indivizilor (ex.: tiparul sau
computerele și comunicațiile tehnologice).$
•  Nu toate aspectele culturii se modifică în același ritm,
deși atunci când are loc o transformare la nivelul
culturii materiale trebuie adaptată și cultura non-
materială.$
© Lucia Vreja
ASE, București
Consecințe ale diversității și
schimbării culturale
-  nicio cultură nu rămâne izolată pentru totdeauna și niciuna nu
rămâne complet neschimbată;$
-  diversitatea culturală și schimbarea pot ajuta societățile să
facă față noilor probleme, dar pot crea și probleme noi;$
1. Decalajul cultural – apare atunci când schimbarea la nivelul
culturii materiale nu este urmată de adaptarea la nivelul culturii
non-materiale (ex.: cardul de sănătate și protecția datelor
personale, testele genetice ori clonarea și valorile religioase);$
2. Șocul cultural – se referă la experiențe neplăcute ce apar
atunci când indivizii întâlnesc o cultură diferită sau atunci când
schimbarea culturală este prea bruscă;$
- pe termen lung, diversitatea culturală și schimbarea pot
duce la îmbunătățirea calității vieții, însă pe termen scurt unii
indivizi pot fi dezorientați.$
© Lucia Vreja
ASE, București
Forme ale culturii populare

1. Moftul – activitate nouă, de obicei temporară, copiată de
un număr relativ mare de indivizi:$
- obiecte – bunuri pe care oamenii le cumpără deși
acestea nu au utilitate sau valoare intrinsecă (ex.: brățări
„lanțul prieteniei”);$
- activități – să mănânci „raw food” sau „bio”, să ai blog,
să îți faci tatuaje, să practici sporturi cu denumiri ciudate
(Piloxing, Kangoo Jumps), campaniile „free hugs”; $
- idei – salvarea planetei, drepturile animalelor sau
„ființelor non-umane”;$
- personalități – să asculți formații și cântăreți de care nu
a auzit nimeni (neapărat „indie”, chiar Lady Gaga), să
prețuiești noul tip de bărbat - „lumber-sexualul” etc. $
© Lucia Vreja
ASE, București
Forme ale culturii populare

2. Moda – se referă la un stil de comportament, un mod de a
gândi sau o înfățișare, care durează o perioadă mai lungă
de timp și este mai răspândită decât mofturile;$
- include domenii diverse: modul de creștere a copiilor;
educație și, în mod special, dezvoltare personală și „self-
help”; artă; îmbrăcăminte, muzică, sport etc.$
•  Diferite forme ale culturii „operează” în context global și nu
local, fiind transmise și preluate, prin intermediul
mijloacelor de comunicare în masă, de la o societate la
alta;$
•  Din acest punct de vedere, nu asistăm la apariția unei
culturi globale, ci la „imperialism cultural” –
occidentalizarea culturilor.$
© Lucia Vreja
ASE, București
Cultura „consumului”
•  Cultura „consumului”/consumerismul – filosofie
de viață care se traduce prin „a cumpăra e bine”;$
•  Prin cumpărarea anumitor bunuri ne exprimăm
sau îmbunătățim statusul social.$
Motive ale dezvoltării consumerismului:
•  Bunurile au devenit disponibile și accesibile;$
•  Publicitatea a indus ideea că indivizii au nevoie
de anumite produse pentru a deveni un anumit
tip de persoană.$
Socializarea
• Socializarea este:
- Procesul prin intermediul căruia indivizii învață regulile și
practicile necesare pentru a trăi în societate;
- Procesul prin care indivizii învață/își însușesc rolurile,
statusurile și valorile necesare pentru participarea în
instituții sociale.
• Socializarea se desfășoară pe parcursul întregii vieți:
începe cu învățarea și acceptarea regulilor și practicilor
familiei și subculturii; odată cu înaintarea în vârstă, ne
alăturăm unor noi grupuri, învățăm noi norme și ne
redefinim identitățile.
Natură și cultură
• „Natura” (nature) nu este suficientă pentru a ne
dezvolta potențialul:
- ne naștem cu anumite potențiale umane
(abilitatea de a comunica, a merge, a învăța etc.),
însă acestea nu sunt suficiente pentru a face din
individ o persoană integrată în societate;
- fără „educație” (nurture), fără atenție și
afecțiune copilul nu va supraviețui sau va fi supus
riscului de retard mental ori incapacitate de
integrare socială.
Interacțiunea „nature” - „nurture”
• Experimentele psihologului american Harry Harlow
pe maimuțe ținute în izolare totală (6 luni)
Interacțiunea „nature” - „nurture”
• Condiții ale experimentului: izolare totală; nevoile
nutriționale satisfăcute, nu și cele sociale;
• Impact asupra dezvoltării sociale și cognitive:
- privire absentă, automutilare, refugierea în colțuri;
- ca adulți, refuzul de a se împerechea sau de a
crește puii.
• Importanța contactului social – chiar și
predispozițiile/caracteristicile înnăscute (ex.:
comportament matern) sunt influențate social și nu se
dezvoltă în absența interacțiunii sociale.
Necesitatea educației și afecțiunii
- copiii izolați (inclusiv cei din orfelinate) fie se
retrag din lumea socială, fie devin violenți cu ei
înșiși și cu alții;
- chiar acceptați ulterior în familii, ei se
confruntă cu dificultăți de gândire și învățare și
cu probleme în relațiile sociale (fie implicare
nediscriminatorie, fie adoptarea unui
comportament anti-social sau de retragere).
• Prin urmare, dezvoltarea fizică și socială
depinde de interacțiunea cu alți membri ai
aceleiași specii.
Natură versus cultură
- Orice organism (uman sau non-uman) este un „produs”
complex al genelor și mediului (fizic și social/cultural);
- Doar câteva trăsături fiziologice sunt determinate exclusiv
de gene (ex.: particularități morfologice, grupa de sânge,
culoarea ochilor, câteva afecțiuni neurologice etc.);
- Genele „construiesc” organisme și minți diferite ca
răspuns la medii diferite.
- Orice tip de comportament este rezultatul modului în care
mintea interacționează cu mediul;
- Orice minte este rezultatul modului în care mediul
interacționează cu genele, la momentul potrivit;
- Medii diferite vor duce la o dezvoltare/evoluție diferită a
minții și, implicit, la comportamente diferite;
- Genele (ereditatea) oferă materialul de bază din/pe care,
prin interacțiune socială, se vor „construi” caracteristicile
umane.
Socializarea și identitatea de sine
• Socializarea este procesul de interacțiune socială prin
care indivizii achiziționează o identitate de sine,
precum și îndemânările fizice, mentale și sociale
necesare pentru supraviețuirea în societate.
• Identitatea personală/conceptul de eu reprezintă
totalitatea credințelor și sentimentelor despre noi înșine:
- eul fizic (sunt gras);
- eul activ (sunt bun la șah);
- eul social (sunt bun cu alții);
- eul psihologic (cred în pacea lumii).

• Conceptul de eu se dezvoltă în copilărie (când accentul
este pus pe componenta fizică și cea activă) și se
consolidează în perioada adultă (cu accent pe eul social
și cel psihologic).
Teorii privind formarea conceptului de „eu”
1. Sinele oglindă (Charles Horton Cooley) –
reprezintă modul în care sentimentul despre „eu”
este derivat din percepțiile altora:
- ne imaginăm cum le apărem altora (personalitate
și înfățișare);
- ne imaginăm cum judecă ceilalți personalitatea și
înfățișarea noastră;
- dezvoltăm conceptul de sine:
- atitudine favorabilă è sine întărit;
- atitudine nefavorabilă è sine diminuat.
Teorii privind formarea conceptului de „eu”
2. Asumarea rolului (George Herbert Mead) – reprezintă procesul prin
care o persoană își asumă mental rolul unei alte persoane/grup pentru a
înțelege lumea din punctul de vedere al celuilalt;
• „Eu” există de la naștere, dar „mine” se dezvoltă în trei etape:
- etapa pregătitoare (0-3 ani) – copiii imită adulții, preiau rolurile fără a
le înțelege semnificațiile;
- etapa de joacă/play (3-5 ani) – prin intermediul limbajului și
simbolurilor, copiii își asumă roluri specifice;
- etapa conștientizării/game – copiii înțeleg poziția proprie și a celorlalți
și utilizează reguli è devin conștienți de cerințele și așteptările
celorlalți.
• Relativ la așteptările celorlalți, se poate vorbi despre:
- altul semnificativ – așteptările persoanelor importante;
- altul generalizat – așteptările tuturor persoanelor cu care
interacționăm (echivalează cu învățarea normelor și valorilor unei
culturi).
Tipuri de socializare
1. Socializarea primară – dezvoltarea personalității și învățarea
rolurilor, care se desfășoară în copilărie;
- copiii învață normele și valorile societății, iar conformarea la
regulile sociale este importantă pentru a obține acceptarea
celorlalți.
2. Socializarea secundară – începe în adolescență și se
continuă pe tot parcursul vieții;
- socializare anticipativă – ne pregătește pentru poziții sociale
anticipate, viitoare (în special în adolescență);
- socializare ocupațională – însușirea valorilor,
comportamentelor și competențelor specifice unei profesii (în
special în perioada adultă).
• Fiecare status social achiziționat în viața privată (părinte, soț,
membru al unui grup etc.) sau profesională implică învățarea
de noi reguli și norme.
Tipuri de socializare
3. Resocializarea – proces de învățare a unui set nou de atitudini,
valori și comportamente, total diferit de experiențele anterioare, printr-
o schimbare abruptă și extremă;
- resocializare voluntară – individul își asumă un nou status (ex.:
convertire religioasă);
- resocializare involuntară – are loc, de obicei, într-o instituție totală
= loc unde indivizii sunt izolați de restul societății pentru o anumită
perioadă de timp și ajung sub controlul oficialităților care conduc
instituția (mănăstiri, pușcării, aziluri, armată etc.).
• În instituțiile totale, cei nou incluși își pierd pozițiile sociale și
relațiile anterioare, sunt forțați să renunțe la identitatea de sine
pentru a-și forma una nouă; toate aspectele vieții sunt strict
controlate, se renunță la haine pentru uniformă, există un program
fix, controlat;
• Procesul prin care indivizii sunt resocializați urmărește, mai întâi, o
depersonalizare a acestora și, ulterior, formarea unei noi identități
de sine.
Agenții socializării
• Agenții socializării sunt persoane, grupuri, instituții care ne
învață ce trebuie să știm pentru a deveni/fi membri ai societății
și care ne modifică profund personalitățile, conceptul de sine,
comportamentul.
1. Familia – cel mai important agent al socializării, interacțiunea
cu familia fiind esențială pentru dezvoltarea fizică, emoțională și
cognitivă a individului;
- Membrii familiei sunt primii educatori, care ne învață nu doar
lucruri practice, ci și credințe, valori, obiective etc.
- Ulterior, părinții încearcă să obțină conformare și obediență,
îndemânări de bază, pregătirea pentru relațiile din afara
familiei.
• Conceptul de sine format în copilărie are consecințe de durată,
fiind baza pentru dezvoltarea ulterioară;
• Religia, clasa socială și etnia părinților influențează
comportamentul sau credințele copilului și așteptările celorlalți;
• Copiii își însușesc cultura dominantă și subcultura părinților
(limbă, atitudini, credințe, valori, norme etc.).
2. Școala – ne învață nu doar îndemânări de bază sau cunoștințe
tehnice, dar și valorile centrale ale societății (ale culturii
dominante);
• Dacă familiile tind să trateze copiii ca persoane speciale, cu
nevoi și probleme unice, școala nu oferă atenție individualizată
(face abstracție de diferențele de clasă socială, etnie, rasă
etc.);
• Procesul de educație formală durează mai mult decât educația
informală (în familie);
• Școala este, în general, responsabilă pentru:
- învățarea pentru a deveni membri productivi ai societății;
- transmiterea culturii dominante;
- control social și dezvoltare personală;
- selecție, instruire și ocuparea unor poziții în societate.
3. Grupul de prieteni – de regulă, persoane de aceeași
vârstă, cu status social similar și cu interese comune;
- Presiunea grupului creează conformare (aceeași
îmbrăcăminte, aceleași preocupări, gusturi, de regulă
elemente ale unei subculturi), dar valorile grupului și cele
ale familiei pot intra în conflict;
- aderarea este benevolă, însă trebuie respectate normele
grupului è învățarea de comportamente și norme;
- contribuie la sentimentul de apartenență și modelează
conceptul de sine al indivizilor;
- oferă libertate față de părinți și alte autorități, se bazează
pe solidaritate și încredere reciprocă.
4. Mass-media – presa scrisă, TV, Internet, cărți și reviste,
filme, reclame etc.;
- pot fi un instrument de validare a ceea ce știm deja sau
pot promova violență, sexualitate, rasism etc.;
Funcțiile mass-media:
- informează despre evenimente;
- familiarizează indivizii cu o mare varietate de persoane;
- oferă o gamă largă de opinii/puncte de vedere cu privire
la probleme de interes;
- promovează produse/servicii, dar și ideea că, odată
cumpărate, acestea îi ajută pe indivizi să fie acceptați de
ceilalți;
- distrează și oferă oportunități de a trăi prin experiențele
altora.
Socializarea de gen
Socializarea de gen = socializarea ce conține
mesaje și practici specifice referitoare la faptul
de a fi bărbat sau femeie într-un grup/în
societate.
- Învățăm atitudini și comportamente
considerate adecvate – seturi diferite de
norme de gen: haine diferite sau coduri de
culoare, jucării, responsabilități, chiar modul în
care trebuie să percepem/simțim.
Structura socială
• Structură socială = cadrul complex de instituții sociale (
ex.: economie, politică, religie etc.) și practici sociale
(ex.: reguli și roluri sociale) care formează o societate și
care organizează și stabilesc limite asupra
comportamentului indivizilor;
- este esențială pentru supraviețuirea societății și
bunăstarea indivizilor;
- oferă cadrul în care interacționăm cu ceilalți; acest cadru
este un complex ordonat și stabil de părți (instituții,
grupuri, statusuri, roluri, norme) ce formează societatea;
- creează ordine și predicitibilitate în societate și ne oferă
abilitateta de a interpreta situațiile sociale cu care ne
confruntăm (ex.: așteptăm ca familia să ne protejeze,
școala să ne educe, poliția să ne asigure securitate etc.).
Componente ale structurii sociale
• O structură socială include pozițiile sociale, relațiile dintre poziții
și tipurile de resurse atașate fiecărei poziții;
• În fiecare zi interacționăm cu aproximativ aceleași persoane (ex.:
familia sau prietenii) sau același tip de persoane (ex.: vânzători
sau profesori) după un anumit pattern, recunoscut de toți cei
implicați în interacțiune;
• Aceste interacțiuni cuprind un set de „actori” (părinte/copil sau
vânzător/cumpărător) și un set de norme care definesc un
comportament adecvat pentru fiecare actor;
• Unele dintre aceste pattern-uri sunt instituite/întărite prin reguli
formale sau legi, însă cele mai multe se mențin prin forța
obiceiului;
• Deși pot părea constrângătoare, aceste modele de interacțiune
oferă indivizilor moduri confortabile și adecvate de a face față
problemelor curente.
1. Status
• Status social = poziție determinată social într-un
grup sau societate, caracterizată de anumite
așteptări, drepturi, datorii, ce există independent
de persoanele care ocupă un status;
• Set de statusuri – totalitatea statusurilor pe care o
persoană le ocupă la un moment dat;
• Statusurile deținute de un individ fac parte din
indentitatea de sine a acestuia și îl ajută să
răspundă la întrebarea „Cine sunt eu?” – pentru a
răspunde la această întrebare, orice individ
apelează la identitatea socială derivată din sau
bazată pe setul de statusuri deținute.
Tipuri de status
• Status atribuit (prescris) – poziție socială conferită la
naștere sau primită involuntar mai târziu în viață,
bazată pe atribute asupra cărora individul nu are
control:
• Ex.: rasă, etnie, vârstă, sex
• Status dobândit (achiziționat) – poziție socială pe
care o persoană și-o asumă voluntar, ca rezultat al
alegerilor personale, merit sau efort direct:
• Statusuri pozitive: dobândite ca rezultat al abilităților
personale sau competiției (ex.: ocupație, educație);
• Statusuri negative: dobândite, de regulă, în urma
nerespectării regulilor sociale (ex.: criminal, drogat).
• Statusurile prescrise au o influență foarte mare asupra
statusurilor dobândite.
Master statusul
• Master statusul = cel mai important status ocupat
de o persoană;
- domină toate celelalte statusuri și este principalul
element în definirea poziției sociale a unei
persoane;
- de regulă, master statusul este statusul
ocupațional – oferă indicii despre nivelul
educațional, venit, condiția familială etc.;
- în societățile unde există discriminare, statusul
rasial/etnic poate fi master statusul;
- master statusul conferă un nivel ridicat sau scăzut
al valorii personale sau demnității (care nu sunt
caracteristici inerente).
Simboluri asociate statusurilor
• Simbolurile statusului = indicii, semne materiale care
informează celelalte persoane despre un status specific
deținut de un individ;
- Atuncii când indivizii sunt mândri de un anume status
social, aleg adesea să utilizeze indicii vizibile pentru a le
semnaliza celorlalți poziția ocupată;
• Ex: uniforma pentru a indica o profesie, verigheta pentru
a indica un status familial, un Rolls-Royce pentru a
indica un nivel de venit.
- În prezent, cultura „consumului”/consumerismul transmite
ideea că, prin cumpărarea anumitor bunuri, ne exprimăm
sau îmbunătățim statusul social;
- Indivizii își ating succesul evolutiv (supraviețuire și
reproducere) prin autoreclamă, self-marketing și
autopromovare și, pentru aceasta, recurg la consumul
ostentativ.
Consumul ostentativ
- Consumul ostentativ nu este un fenomen rar ce se
găsește doar în rândul celor foarte bogați. Foarte mulți
tineri săraci își consumă resursele limitate pe bijuterii
țipătoare, gadget-uri inutile sau ținute scumpe și multe
persoane (în principal sub 40 ani) își cumpără produse
costisitoare pe credit.
- De ce cheltuiesc indivizii bani pe care nu îi au în
realitate, pe lucruri pe care nu le doresc cu adevărat
pentru a impresiona persoane pe care nu le plac sau
nu le cunosc?
- De ce sunt dispuși oamenii din întreaga lume să
renunțe la hrană, adăpost sau sănătate pentru a
achiziționa bunuri de lux, care nu au nicio valoare de
supraviețuire?
Semnalizare
- Toate organismele transmit semnale cu privire la
calitatea genelor lor (fitness), iar aceste semnale
(ex.: trilul unei păsări, lumina unui licurici, dansuri
nupțiale, coada păunului etc.) transmit informații
de autopromovare: tip (specie, sex, vârstă) și
calitate (sănătate, status, fertilitate);
- Indivizii trimit semnale către un număr limitat de
audiențe, pentru un număr limitat de motive: în
primul rând pentru a solicita îngrijire și hrană de la
părinți, pentru a amenința rivalii, pentru a forma
alianțe și pentru a atrage parteneri.
Manipularea semnalizării
- Cultura a înlocuit comportamentele și
trăsăturile/organele ostentative cu consumul
ostentativ;
- Consumerismul promovează două moduri
„alternative” de a semnaliza indicatorii de fitness:
1. Produsele de calitate superioară (peste medie) pot
compensa trăsăturile inferioare (sub medie):
înfățișare fizică, inteligență, personalitate, virtuți
morale;
2. Produsele pot oferi moduri spectaculoase,
impresionante de a etala anumite trăsături
dezirabile, ceea ce un comportament natural nu
poate face.
2. Rolul
• Rolul = set de așteptări comportamentale asociate unui
anumit status;
• Ex.: un zugrav angajat să zugrăvească locuința nu trebuie
să se așeze la masă neinvitat și să mănânce cu familia
(angajatorul);
• Ex.: un student nu vine la școală pentru a fi mângâiat pe
cap, a i se oferi mâncare și afecțiune.
- este aspectul dinamic al statusului: ocuparea unui status
implică „jucarea” unui rol;
• Așteptarea de rol – definiția grupului sau societății cu privire
la modul în care un rol specific trebuie jucat;
• Performanța de rol = modul în care o persoană joacă efectiv
rolul.
- performanța nu este întotdeauna conformă cu așteptarea.
Așteptarea de rol
- Unele statusuri au așteptări specifice (ex.: medic,
profesor);
- Alte statusuri au așteptări mai puțin structurate (ex.:
prieten, soț).
è Așteptările cu privire la rol se bazează mai degrabă
pe o gamă largă de comportamente acceptate decât
pe standarde strict definite.
è Ambiguitatea de rol – așteptările asociate unui rol sunt
neclare (ex.: părintele ca furnizor de resurse în relația
cu copilul).
- Rolurile sunt relaționale (complementare), adică sunt
definite în contextul rolurilor jucate de alte persoane
(ex.: părinte – copil, profesor – student).
Setul de statusuri și rolurile
• Conflictul de rol – apare atunci când există așteptări
incompatibile de rol, provenite de la două sau mai multe
statusuri deținute simultan de o persoană:
• Ex.: prieten și student, angajat și părinte
è Prioritizarea sau compartimentalizarea rolurilor.
• Tensiunea de rol – apare atunci când așteptările/cerințele
incompatibile de rol provin de la un singur status ocupat de o
persoană:
• Ex.: o mamă cu responsabilități față de soț, copil,
gospodărie, angajator
• Distanțarea de rol – apare atunci când o persoană indică
intenționat o lipsă de angajare sau atașament față de un
anumit rol:
- nepotrivirea de rol: rolul nu corespunde așteptărilor
persoanei sau așteptările celorlalți sunt prea ridicate.
Dezangajarea/ieșirea din rol
• Dezangajarea (role exit) – apare atunci când o persoană
renunță la rolurile sociale care au fost centrale pentru
identitatea de sine;
• Ex.: foști condamnați, foști călugări, divorțați,
pensionari
Etape:
• incertitudine (frustrare cu privire la roluri);
• căutarea de alternative (acțiune în vederea unei
schimbări);
• punctul de cotitură (decizia finală);
• crearea unei noi identități.
3. Instituții sociale
• Instituții sociale = set de credințe și reguli organizate,
care stabilesc modul în care o societate își satisface
nevoile sociale de bază (structură socială complexă și
stabilă);
• Instituțiile reprezintă modele standardizate de
comportament/un mod standardizat de a face lucrurile
(ex.: familia ca grup social și familia ca instituție: include
ideologii, statusuri, roluri etc.)
- În trecut, nevoile au fost centrate în jurul a cinci instituții
sociale: familia, educația, economia, politica (guvernul)
și religia;
- În prezent, multe alte instituții asigură satisfacerea unor
nevoi diverse: mass-media, medicina, știința, armata,
sportul etc.
Rolul instituțiilor sociale
• Teoriile funcționaliste – instituțiile sociale au cinci sarcini fundamentale:
- Reproducerea sau înlocuirea membrilor care pleacă/mor prin moduri
aprobate social (familia);
- Educarea noilor membri în conformitate cu valorile și obiceiurile
societății (educația);
- Producția, distribuția și consumul de bunuri și servicii (economia);
- Menținerea ordinii și apărarea societății (politica)
- Oferirea și menținerea unui sentiment al scopului pentru a motiva
indivizii să coopereze (religia).
• Instituțiile pot fi analizate ca structuri sociale independente, însă ele
sunt interdependente:
• ele urmăresc stabilitatea societății, însă pot fi și o sursă de
schimbare (o schimbare a uneia implică schimbări la nivelul
celorlalte).
• Deși aceste nevoi există în orice societate, instituțiile își îndeplinesc
sarcinile în moduri diferite, în funcție de specificul normelor și valorilor
Introducere în problematica ruralității
• Din punct de vedere topografic și economic, societatea e divizată în
două tipuri de grupuri/comunități – satul și orașul – angajate
preponderent într-un anume tip de activitate economică și
manifestând diferențe în ceea ce privește densitatea populației;
• Viața în sate și orașe poate fi analizată și înțeleasă pe deplin prin
considerare reciprocă – distingerea caracteristicilor vieții rurale poate
fi reliefată doar prin comparație cu caracteristicile vieții urbane (satele
și orașele se influențează reciproc din punct de vedere economic și
social);
• Studiul economiei satelor poate sugera utilizarea unor noi tehnici sau
semințe mai bune pentru creșterea producției, însă niciun program
economic nu poate fi implementat fără înțelegerea caracteristicilor
sociale și culturale (ex.: depășirea rezistenței la schimbare datorată
tradiției și conservatorismului psihologiei rurale);
• Pe de altă parte, activitățile economice afectează profund viața
socială în sate: natura și distribuția proprietății asupra mijloacelor de
producție, sistemul de agricultură, problema îndatorării micilor
fermieri, mijloacele de trai etc.
Rezistența la schimbare
• Calul
este aici pentru a rămâne, însă automobilul este
doar o noutate – un moft. – Președintele Băncii de
Economii din Michigan, sfătuindu-l pe avocatul lui
Henry Ford să nu investească în Compania Ford
Motor, în 1903.
Rezistența la schimbare
• Tractoarele nu se reproduc și nu pot fertiliza solul!
Adoptare rapidă a noilor tehnologii
• Comunicațiile mobile și Internetul s-au răspândit
rapid în ultimul deceniu, în întreaga lume: în
majoritatea țărilor lumii peste 90% din populație are
acces la un semnal de telefonie mobilă, inclusiv în
zonele rurale.
Noile tehnologii
• Oamenii resping noile tehnologii atunci când acestea
substituie caracterul uman, când impactul potențial
este necunoscut sau când intră în conflict cu valorile
fundamentale ale indivizilor (inteligența artificială,
tehnologia de editare a genelor, organismele
modificate genetic etc.);
• Oamenii acceptă rapid noile tehnologii atunci
când acestea susțin nevoile de bază ale acestora
(ex.: nevoia de incluziune, securitate, comunitate),
chiar și atunci când aceste tehnologii sunt greu de
mânuit sau costisitoare.
Sarcina sociologiei rurale
• Atunci când studiază diverse aspecte ale vieții rurale,
sociologia rurală trebuie să se intereseze de religie,
de politică, de familie, de tradiții, valori, norme etc.
• În trecut, comunitățile țărănești tradiționale conservau
o anumită autonomie față de societatea globală, însă
astăzi comunitățile rurale sunt tot mai deschise și mai
dependente de societatea națională/comunitară/
globală;
• În condițiile actuale, se poate vorbi despre
„dispariția” ruralului?
Mediul rural – definiție
• Carta Europeană pentru Zonele Rurale dă următoarea definiție:
spațiul rural înseamnă un teren continental sau litoral, care conține
satele și micile orașe, în care marea parte a terenului este utilizat
pentru:
- agricultură, silvicultură, acvacultură și pescuit;
- activități economice și culturale ale locuitorilor acestor zone
(artizanat, industrie, servicii etc.)
- funcția de odihnă și agrement cu caracter neurban sau de
ocrotire a naturii.
• Zonele agrare și neagrare ale spațiului rural formează o entitate
distinctă față de spațiul urban, care este caracterizat printr-o mare
concentrare de locuitori și de structuri verticale și orizontale.
• Distincția tradițională între zonele urbane și rurale într-o țară se
bazează pe ipoteza că zonele urbane, indiferent cum sunt definite
în țara respectivă, oferă un alt standard de viață și, de obicei, un
nivel de trai economic superior.
Mediul rural – caracteristici
• Criteriul populației sau definiția statistică:
• O zonă este clasificată ca „regiune rurală” dacă are mai puțin de
2500 - 3000 locuitori;
• Criteriul economic/ocupațional:
• Principala activitate economică este agricultura/producția
agricolă;
• Gradul de izolare:
• În general, zonele rurale nu participă în același grad la
programele societății extinse;
• Accesul la servicii:
• În mediul rural accesul la servicii de bază (ex.: educație, servicii
medicale, ocuparea forței de muncă, transport, servicii sociale
etc.) este limitat sau de calitate inferioară comparativ cu mediul
urban.
Gradul de ruralizare în România
• Mediul rural - reprezintă totalitatea spațiilor din afara orașelor, locuite
de populația numită generic „țărani” (ca antonim pentru populația
urbană de „orășeni”);
• În România spațiul rural reprezintă aproape 90% din suprafața țării,
iar ponderea rezidenților din mediul rural se ridică la 46,1% din
totalul populației, respectiv aproape 9 milioane locuitori (INS, 2019)
• În funcție de domiciliu, în mediul rural locuiesc 9,7 milioane persoane,
reprezentând 43,6% din populația țării;
• La nivelul UE, România este unul dintre statele cu cea mai ridicată
pondere a populației rurale, alături de Lituania (54,9%), Slovenia
(46%), Estonia (40,8%) și Polonia (41,7) (Eurostat, 2017).
• Cele mai ruralizate județe sunt Dâmbovița (69,96% din populație
locuind în mediul rural), Giurgiu (69,15%), Teleorman (66,73%),
Suceava (66,38%), Bistrița-Năsăud (63,88%), iar cele mai urbanizate
județe sunt: Hunedoara cu doar 23,04% populație rurală, Brașov
(25,45%), Constanța (29,10%), Sibiu (33,46%), Cluj (33,80%), Brăila
(34,68%), Timiș (39,27%).
Așezările umane în mediul rural
• Principala formă de așezare din mediul rural este satul;
• Clasificare geografică a satelor:
- sate adunate (în zonele de câmpie) cu circa 2.000-3.000 de locuitori, în
care casele sunt grupate compact;
- sate răsfirate (în zonele de deal) cu o populație de 500-1.500 locuitori,
cu case înșirate de-a lungul văilor sau drumurilor, ori uşor răsfirate datorită
viilor şi livezilor care se întind printre case;
- sate risipite (la munte) cu o populație de 300-500 locuitori, cu case în
general mult distanțate unele de altele.
• Date statistice (2018):
- 2.862 comune și 12.957 sate;
- 46 comune cu o populație de 10.000 persoane și peste (5% din totalul
populației rurale).
- 108 comune au sub 1.000 de locuitori;
- 758 UAT-uri (aproape 25% din numărul total de UAT-uri) au în
componența lor sate cu o populație sub 100 de locuitori.
Caracteristici economice
•Principala activitate economică în spațiul rural este agricultura,
spre deosebire de mediul urban, unde principalele activități
economice sunt în sectorul industrial sau al serviciilor;
•În România, la nivelul populației rurale active economic,
ponderea lucrătorilor în agricultură se situează în jurul valorii de
60% din totalul populației din această categorie;
• Analizele Băncii Mondiale din 2005 arătau că deși în România
activau aproximativ o treime dintre „fermierii” înregistrați la nivelul
întregii Uniuni Europene, producția agricolă totală realizată
reprezenta doar o zecime din cea consemnată la nivel
comunitar. După aderarea României la UE, acest raport nu s‐a
modificat major, caracteristicile principale ale sectorului agricol
plasând în continuare acest domeniu de activitate pe poziții
radical diferite față de ceea ce se înregistrează în vestul Europei.
• Profilul critic al ocupării în rural este dat de preponderența, în
cadrul ocupării agricole, a agriculturii de subzistența.̆
© Lucia Vreja
Teme majore pentru sociologia rurală

ASE, București
• O serie de indicatori relevanți pentru descrierea

condițiilor de viață ale populației înregistrează, în
România, diferențieri majore între mediul rural și cel
urban: speranța de viață, venituri, acces la
educație, sănătate și servicii și utilități publice etc.;
• Mediul rural prezintă un acut deficit de dezvoltare,
reverberat, la nivelul populației, printr‐un nivel redus
al calității vieții;
• Cinci teme majore de interogare pentru sociologia
rurală, care nu epuizează câmpul de investigație
al disciplinei, însă ilustrează importanța acesteia și
caracterul său practic.
© Lucia Vreja
ASE, București
1. Opoziția sat-oraș: expansiunea urbanului dar și degradarea calității
vieții în spațiul urban; în pofida urbanizării unei părți a spațiului rural
(în țările occidentale), acesta continuă să fie considerat „spațiu
natural”;
• Spațiul rural este „un spațiu care mai degrabă prezervă decât
transformă, este mai degrabă vizitat decât locuit, aparține mai
degrabă domeniului sentimental decât domeniului muncii” (I.
Bădescu, Sociologie rurală, 2011).
2. Transformările din agricultură: în ultimele decenii au avut loc
transformări majore în agricultură, în exploatația agricolă, în munca
agricultorului, dar și în raporturile dintre familie și exploatația agricolă;
• Patru din cinci comune cu până la 1.500 de locuitori și două din
trei comune cu 1.501-3.000 de locuitori au un nivel scăzut sau
moderat de dezvoltare, încadrându-se în profilul UAT-urilor cu
probleme structurale multiple: populație îmbătrânită;
dependența forței de muncă salariate de sectorul public; cvasi-
inactivitate economică; lipsa unor servicii de bază.
© Lucia Vreja
ASE, București
3. Locul țăranilor în societatea: statusul și rolul social al
țăranului și, mai recent, al agricultorului au fost redefinite, cu
impact major asupra identității de sine.
4. Dezvoltarea locală: amenajarea teritoriului, apariția unui
nou tip de periurban prin schimbarea destinației unor
terenuri din agricole în construite etc.
5. Mediul înconjurător: gestionarea rațională și protejarea
mediului (a apelor, solului, pădurilor etc.), raporturile
populației cu natura, devin teme presante care nu pot lăsa
indiferent pe nimeni.
© Lucia Vreja
ASE, București
Probleme actuale în mediul rural
• Problemele care afectează astăzi bunăstarea comunităților
rurale nu sunt mai puțin dificile sau complexe decât cele din
trecut. Dimpotrivă, astăzi zonele rurale se confruntă cu un set de
provocări fără precedent:
- imigrația (in-migration) noilor culturi;
- emigrația (out-migration) talentelor;
- schimbări pe piața forței de muncă în mediul rural;
- sărăcie persistentă, chiar extremă;
- infrastructură degradată/distrusă și lipsa investițiilor;
- servicii de educație și sănătate precare;
- declinul angajării/implicării comunității și dezangajarea
oficialităților centrale.
© Lucia Vreja
ASE, București
Semnificații ale satului

• În trecut, satul era un tip de organizație socială și
spirituală și nu doar teritorial-administrativă:
• satul este uneori sinonim cu „obştea”: „l-a judecat
satul”, „s-a supărat ca văcarul pe sat”.
• În sens mai larg, satul era un sistem de conviețuire
socială:
• „gura satului” indică rolul de control social („opinia
publică”);
• „sat fără câini” indică lipsa de organizare sau control,
un loc în care fiecare poate face ce vrea;
• „a face sat cu cineva” implică şi ideea de statornicie -
a rămâne, a sta mult (undeva sau cu cineva).
© Lucia Vreja
ASE, București
Diferențe rural-urban
• O comunitate își schimbă caracterul în funcție de mărime,
densitate și gradul de omogenitate:
• O dimensiune mai mare duce la diferențiere și la
expansiunea grupurilor secundare, care sunt impersonale,
superficiale și segmentate, dar și la îndepărtarea de familie
și de obligațiile comunitare;
• O creștere a densității duce la specializare și la segregarea
indivizilor și funcțiilor, inclusiv separarea locului de muncă
și a locului de trai;
• Creșterea eterogenității duce la diferențiere în societate și
la pierderea identității de sine, cauzând depersonalizare și
masificare.
• Dihotomie rural (comunitate) – urban (societate).
© Lucia Vreja
ASE, București
Comunitate și societate
- Conceptul de comunitate a fost utilizat în științele
sociale pentru a defini o gamă largă de fenomene
sociale, deși două înțelesuri ale acestuia sunt mai
frecvente:
1. Înțelesul spațial - teritoriu comun/continuitate
geografică, mediu în care oamenii locuiesc și își
desfășoară activitatea;
2. Înțelesul relațional – calitatea sau caracterul
relațiilor umane ce leagă persoanele între ele și
duc la formarea unui grup social.
- Multe studii sociologice privind comunitatea se
concentrează pe unul dintre aceste înțelesuri, în
timp ce altele combină cele două sensuri.
© Lucia Vreja
ASE, București
- „Părinții fondatori ai sociologiei”, printre care Émile Durkheim și Ferdinand
Tönnies își concentrează atenția, spre finalul secolului al XIX-lea, asupra
implicațiilor sociale ale modernității, în particular dezvoltarea societății
industriale capitaliste.
1. Ferdinand Tönnies - Gemeinschaft und Gesellschaft, 1887 – consideră că
dezvoltarea capitalismului industrial a dus la schimbarea fundamentului
coeziunii sociale (voința colectivă ce stabilește așteptări comportamentale și
guvernează relațiile sociale dintre indivizi) și operează distincția între:
- Comunitate (comunitățile rurale tradiționale) - Gemeinschaft –
caracterizată de legături strânse, bazate pe apartenența la grupuri
sociale primare precum familia sau biserica, care tind să fie animate de
obiective și credințe comune, interacțiunile fiind bazate pe încredere și
cooperare;
- Societate (comunitățile urbane sau societățile moderne de dimensiuni
mari) - Gesellschaft – unde diviziunea muncii și mobilitatea forței de
muncă au dus la erodarea legăturilor tradiționale, unde relațiile sunt
impersonale și superficiale și bazate pe interesul personal și nu pe ajutor
reciproc.
© Lucia Vreja
ASE, București
2. Émile Durkheim – Diviziunea muncii sociale, 1893 - asociază factorii
care au modelat societatea modernă cu industrializarea, care a dus la o
nouă formă de solidaritate bazată pe diviziunea muncii:
- Solidaritate mecanică: în societățile arhaice, tradiționale, precum
grupurile de vânători-culegători, indivizii desfășoară aproximativ
aceleași activități, iar societatea este menținută și funcționează în baza
unui sentiment al scopului și experienței comune, al credințelor și
valorilor împărtășite, ceea ce duce la o „conștiință colectivă” ce stă la
baza solidarității;
- Solidaritate organică: pe măsură ce societățile cresc în dimensiune și
complexitate, similaritatea dintre indivizi este înlocuită cu specializarea
crescândă a indivizilor/diviziunea muncii necesară atingerii unor
obiective din ce în ce mai diversificate și mai complexe.
© Lucia Vreja
ASE, București
- În societățile preindustriale, grupurile primare satisfăceau

atât nevoile expresive (afecțiune, incluziune, apartenență),
cât și nevoile instrumentale (educație, cunoaștere, ordine);
- În societățile industriale și postindustriale, odată cu
adâncirea diviziunii muncii, nevoile instrumentale sunt
satisfăcute, în principal, de grupurile secundare;
Influențe majore asupra grupurilor primare:
- Mobilitatea teritorială și socială a populației duce la
slăbirea legăturilor cu familia, prietenii, colegii etc.;
- Dependența de grupurile secundare chiar și pentru nevoile
expresive (ex.: probleme în familie è consiliere familială);
- Slăbirea controlului social (cu cât e mai slabă legătura cu
cei apropiați, cu atât mai mică tendința de conformare).
© Lucia Vreja
ASE, București
Comunitatea în secolul XXI
- Comunitatea continuă să fie relevantă în studierea
comportamentului social deoarece indivizii continuă:
- să se stabilească în teritorii geografice delimitate în funcție
de diverse criterii (ex.: politice);
- să caute și să stabilească relații personale, primare,
afective cu ceilalți membri ai societății;
- să organizeze sisteme pentru a extrage, produce și aloca
resurse necesare asigurării supraviețuirii;
- să se afilieze la grupuri sociale și să-și construiască
identități sociale.
© Lucia Vreja
ASE, București
Fenomene ce influențează spațiul rural
• Peste tot în lume, spațiul rural este influențat de diverse

fenomene care îi modifică, ireversibil, caracteristicile sociale,
economice, politice, culturale sau de altă natură, trei dintre
acestea prezentând o importanță deosebită:
Ø Industrializarea
Ø Urbanizarea
Ø Globalizarea
© Lucia Vreja
Fenomene ce influențează spațiul rural

ASE, București
• În ultimele decenii, satul tradițional românesc a suferit modificări

majore atât la nivelul specificului localităților rurale, cât și la nivelul
coordonatelor demografice, ocupaționale și valorice ale populației:
Ø Procesele de colectivizare, urbanizare și industrializare masivă
din anii 1950‐1970 au transformat radical activitatea economică,
stilurile de viață și obiceiurile populației, ducând la dispariția
unei forme tradiționale de organizare a vieții sociale.
Ø Dificultățile economice și creșterea eterogenității rurale de după
1989 au determinat, cel puțin pentru primul deceniu de după
revoluție, un proces de reruralizare a țării: mediul rural și
agricultura au jucat rolul de ultim refugiu pentru segmentele din
populație afectate de restructurarea economiei (migrația
urban‐rural, dezindustrializarea, ocuparea majoritar agricolă a
populației rurale, practicarea agriculturii de subzistență pe
scară largă).
© Lucia Vreja
Industrializarea: definiție și caracteristici
ASE, București
• Industrializare = perioadă de majore schimbări sociale și economice, care

transformă o societate agrară într-una industrială, caracterizată de progres
tehnologic, trecerea de la activitatea agricolă la munca în industrie, investiții
financiare masive în noile sectoare industriale, apariția și dezvoltarea de noi
clase sociale și ocupaționale etc.
• Societate industrială = societate caracterizată de producția mecanizată de
bunuri economice și servicii.
Caracteristici principale:
• Creșterea volumului populației: populația lumii a crescut de peste 10 ori între
1750 (725 milioane) și prezent (peste 7,6 miliarde persoane);
• Inversarea raportului rural-urban: în societățile agrare, populația trăia în
proporție de 90% în mediul rural, pe când în unele societăți industrializate
raportul s-a inversat în prezent;
• Producția și consumul de bunuri și servicii pe cap de locuitor este de peste
10 ori mai mare comparativ cu societățile agrare;
• Dezvoltarea sistemelor de comunicații și a rețelelor de transport din întreaga
lume;
• Amplificarea rolului grupurilor secundare (organizații) și scăderea importanței
grupurilor primare (familia).
© Lucia Vreja
ASE, București
Cauze ale Revoluției Industriale
• Factori economici: resurse naturale și geografice;
• Factori politici: relațiile politice cu alte regiuni ale lumii
(colonialismul) și relațiile cu țările vecine (perioadă de pace și
stabilitate);
• Factori legislativi: eliminarea barierelor comerciale între Anglia
și Scoția, statul de drept (recunoașterea și respectarea
contractelor), legislație favorabilă înființării de societăți
comerciale, economia de piață;
• Factori psihologici: promovarea individualismului, interesului
personal și spiritului antreprenorial;
• Factori culturali: progresul științei și transferul de cunoaștere,
religia.
© Lucia Vreja
ASE, București
Industrializarea în România
• Rata de creștere a producției industriale în România a fost una
dintre cele mai ridicate din Europa: cu 458% în perioada 1953-
1968 și de peste 44 ori în întreaga perioadă 1950-1989, cu un
ritm mediu anual de 10,2%;
• în 1988, producția de oțel în România era de 621 kg/locuitor, cu mult
peste producția altor țări precum SUA (363 kg), Suedia (577 kg) sau
Franța (319 kg).
• Pe sectoare economice, în perioada 1950‐1989 ponderea
agriculturii în PIB a scăzut la aproape jumătate (de la 28% în
1950 la 15,9% în 1974 și 14% în 1998), concomitent cu
creșterea ponderii industriei (de la 44% în 1950 la 56,6% în
1974 și 58% în 1989) ca urmare a investițiilor publice masive
(crearea a mii de unități de producție, multe dintre ele fiind însă
supradimensionate).
Surse: http://old.presidency.ro/static/rapoarte/Raport_final_CPADCR.pdf
https://www.money.ro/anul-economic-1989-marcat-de-plata-datoriei-externe/
http://www.analizeeconomice.ro/2015/08/cum-evoluat-productia-agricola-in.html
© Lucia Vreja
ASE, București
Industrializarea în România
• Procesul de industrializare a dus la modificări importante ale structurii
ocupaționale a populației: ponderea populației ocupate în agricultură a
scăzut de la 74,1% în anul 1950, la 49% în 1970 și 27,5% în 1989,
concomitent cu creșterea ponderii populației ocupate în industrie și
construcții (de la 14,3% la 30,8% și, respectiv, peste 40%), dar și în sectorul
serviciilor și cel al comerțului.
• În termeni absoluți, populația ocupată în agricultură a scăzut de la 6,23
milioane în 1950, la 3,06 milioane în 1989.
• În prezent: - populația ocupată în agricultură este de doar 2,1 milioane
persoane (23,7% din totalul populației ocupate);
- agricultura produce mai puțin decât în perioada comunistă și funcționează
la 60% din capacitatea anului 1989, în principal din cauza fărâmițării
terenurilor și a lipsei spiritului antreprenorial și cooperatist din partea micilor
producători;
- ponderea în PIB a agriculturii este de doar 4,7%, în vreme ce industria
contribuie cu 24,2% la formarea PIB.
Surse: http://old.presidency.ro/static/rapoarte/Raport_final_CPADCR.pdf
http://www.analizeeconomice.ro/2015/08/cum-evoluat-productia-agricola-in.html
https://www.zf.ro
© Lucia Vreja
ASE, București
Urbanizarea: definiție
• Urbanizarea = creșterea treptată a numărului de persoane care
trăiesc în zonele urbane și modurile în care fiecare societate se
adaptează la această schimbare.
Ø În prezent, 54% din populația lumii locuiește în zone urbane,
cu diferențe majore între țările dezvoltate (ex. SUA, țările
vest-europene) și cele mai puțin dezvoltate (din Africa, Asia
și America de Sud);
Ø ONU estimează că, până în 2050, spațiul urban va cuprinde
aproximativ 64% din lumea în curs de dezvoltare și 86% din
lumea dezvoltată.
• Deși nu este un fenomen relativ nou, este asociat cu
modernizarea, raționalizarea și industrializarea societății.
© Lucia Vreja
ASE, București
Urbanizarea în România
• În România, industrializarea și urbanizarea reprezintă două
procese puternic interconectate, cu un ritm accelerat începând
cu anii 1950, marcat de creșterea numărului localităților urbane
și de creșterea numărului populației urbane;
• Numărul populației rurale s-a redus considerabil, de la 76,6%
din totalul populației țării în 1948, la doar 45,7% în anul 1990,
ca urmare a creșterii cererii de forță de muncă pentru industrie;
• Migrația masivă rural-urban a făcut ca, în anii 1970-1980, marile
orașe să fie declarate orașe închise, din cauza imposibilității
menținerii unui ritm de creștere urbană adecvat cererii
existente;
• Începând cu anii 1970, planurile de dezvoltare teritorială au pus
mai degrabă accentul pe dezvoltarea unor localități urbane mai
mici sau pe transformarea unor comune în orașe.
© Lucia Vreja
ASE, București
Evoluții post-1989
• Scăderea nivelului de trai al populației rurale: restructurarea
economiei a dus la apariția de forme sociale noi, precum
șomajul, agricultura de subzistență și sărăcia extremă;
• Fluctuația ponderii populației rurale ocupate în agricultură: de
la peste 75% din totalul populației rurale ocupate în perioada
1998‐2000, aceasta a scăzut la circa 60% în prezent;
• Scăderea producției agricole după 1990 și fărâmițarea
exploatațiilor au dus la supraocuparea agricolă;
• Îmbătrânirea populației ca rezultat al migrației interne din
perioada comunistă și migrației externe de după 1990;
• Practicarea agriculturii de subzistență (muncă în gospodărie,
neremunerată).
© Lucia Vreja
Efecte negative ale urbanizării

ASE, București
• Efecte economice: creșterea costului vieții; apariția de noi clase

sociale/profesionale și segregarea de clasă; creșterea inegalităților
și disparităților de venituri etc.;
• Efecte asupra mediului: poluare ridicată (fabrici, transport, locuințe
etc.), reducerea biodiversității, creșterea emisiilor de CO2;
• Efecte asupra sănătății: creșterea ratei mortalității (datorate bolilor
transmisibile și netransmisibile) și scăderea speranței de viață în
țările sub-dezvoltate și în zonele sărace; apariția unor noi probleme
de sănătate (ex.: a scăzut riscul subnutriției, însă a crescut riscul
obezității sau diabetului asociat alimentației);
• Efecte sociale: relațiile sociale primare sunt înlocuite cu cele
secundare; grad scăzut de integrare; fragmentare și izolarea
indivizilor;
© Lucia Vreja
ASE, București
Globalizarea
• Globalizarea = proces prin care idei, resurse, practici sau
indivizi operează în context global și nu local;
Ø schimbările nu apar doar în interiorul unei societăți/culturi, ci
și între societăți.
• Globalizarea reprezintă un ansamblu de fenomene: liberalizare
economică și piață liberă a mărfurilor și serviciilor; dominația
valorilor culturii occidentale; proliferarea noilor tehnologii
informaționale (Internet); „integrare globală” etc.;
• Globalizarea își are originea într-o combinație de factori
tehnologici (ex.: comunicații, transport etc.) și forțe politice
(ex.: destrămarea URSS, dispariția fostelor state comuniste,
apariția unor structuri supra-statale etc.)
© Lucia Vreja
ASE, București
Impactul globalizării
• Cultural – elemente ale culturii populare (ex.: filme, muzică etc.)
sunt pentru divertisment, dar poartă și valoare culturală (ex.: rolul
femeii, obediența față de părinți); dispariția distanțelor fizice prin
intermediul unor conexiuni comunicaționale diverse;
• Economic – activitățile economice au loc între persoane care
locuiesc în diferite părți ale lumii, bunurile fiind produse și vândute
la nivel internațional;
Ø efecte pozitive: interdependența duce la armonie/pace, la
dezvoltare economică și la îmbunătățirea standardelor de viață;
Ø efecte negative: exploatarea țărilor sărace; propagarea globală
a efectelor unei eventuale crize, ca rezultat al interdependenței.
• Politic: apariția corporațiilor care pot fi mai mari și mai puternice
decât guvernele naționale; creșterea numărului de organizații
internaționale cu activitate în toate sferele vieții sociale.
⇒ imperialism cultural: nu se dezvoltă o cultură globală, ci unele
culturi sunt occidentalizate.
© Lucia Vreja
ASE, București
Abordări ale globalizării
• Abordarea globalistă sau hiper-globalistă: globalizarea este un proces
natural și inevitabil de integrare economică ce a creat deja o economie
globală, în care granițele naționale sunt dizolvate iar agenții economici
sunt organizați pentru a concura pe o piață globală;
Ø Pentru unii autori, globalizarea are efecte pozitive (emanciparea
indivizilor prin răspândirea capitalismului și a democrației liberale),
însă pentru alții globalizarea marchează „triumful capitalismului
global opresiv”.
• Abordarea tradiționalistă sau sceptică: globalizarea a fost promovată
doar pentru a susține proiectul expansiunii capitaliste, însă economiile
și statele naționale continuă să fie importante; mai mult, guvernele
naționale și grupările regionale de națiuni (precum UE) pot contracara
capitalismul global;
• Abordarea transformaționalistă: există procese de integrare și
interdependență care transformă relațiile sociale, economice, culturale
și politice, însă globalizarea este incompletă, iar consecințele sunt
imprevizibile, putând exista atât beneficii, cât și provocări.
Sursa: https://revisesociology.com
© Lucia Vreja
Efectele globalizării în mediul rural

ASE, București
• În UE, regiunile predominant rurale (44,9%) și intermediare (43.2%)

constitute 88% din suprafața totală, includ aproximativ 59% din
populația totală (28% în mediul rural și 31,6% în orașe mici și
suburbii), generează circa 44,5% din PIB-ul Uniunii și oferă 53% din
locurile de muncă (2015);
• În contextul globalizării, agricultura și silvicultura sunt vulnerabile în
fața competiției globale și dereglementării, comunitățile rurale sunt
expuse migrației transnaționale și internaționalizării proprietății, iar
practicile de management al mediului sunt puse sub semnul
întrebării de intervenția actorilor globali;
• Provocările globalizării vizează nu doar agricultura (ex.: prin
implicațiile liberalizării comerțului global), ci și comunitățile rurale
în ansamblul lor, economiile rurale și mediul;
Sursa: Comisia Europeană, Eurostat

© Lucia Vreja
Efectele globalizării în mediul rural

ASE, București
• Corporațiile transnaționale sunt deja prezente în industriile rurale

tradiționale: în sectorul agro-alimentar, piața de semințe e dominată de
câteva corporații transnaționale (Monsanto/SUA, Corteva Agriscience
(DowDuPont)/SUA, Syngenta (ChemChina)/China, Limagrain/Franța,
Bayer/Germania și KWS/Germania); 90% din comerțul cu grâu și porumb
e controlat de cinci companii globale (Cargill-SUA, Continental Grain-
SUA, Bunge-Argentina, Louis Dreyfus Company-Franța și Archer Daniels
Midland-SUA).
• „Precum imperiile coloniale din trecut, corporațiile transnaționale și-au extins
suveranitatea economică asupra afacerilor oamenilor din mediul rural din întreaga
lume. Oamenii din mediul rural își pierd suveranitatea, deoarece corporațiile își
folosesc puterea economică pentru a domina economiile locale și a obține
controlul asupra guvernelor locale. Sunt exploatate resursele rurale de neînlocuit,
inclusiv oamenii și culturile din mediul rural - nu pentru a beneficia oamenii din
mediul rural, ci pentru a spori bogăția investitorilor corporativi. Aceste corporații
sunt entități pur economice, fără capacitatea de a se angaja în viitorul
comunităților rurale. Singurul lor interes este să extragă averea economică
rămasă din mediul rural. Acesta este colonialismul economic clasic” (John Ikerd,
The Economic Colonization of Rural America; Increasing Vulnerability in a Volatile
World, 2018).
© Lucia Vreja
ASE, București
Dezvoltarea durabilă și tragedia

bunurilor comune
© Lucia Vreja
ASE, București
Dezvoltarea durabilă
- Cea mai citată definiție a dezvoltării durabile este cea lansată de
Comisia Bruntland într-un raport la conferința ONU din 1987, care
descrie dezvoltarea durabilă drept „satisfacerea nevoilor
generațiilor actuale fără a pune în pericol capacitatea generațiilor
viitoare de a-și satisface propriile nevoi”;
- „Tripla linie de bază”:
Ø dimensiunea de mediu constituie baza necesară pentru
dezvoltarea durabilă;
Ø dimensiunea economică sau economia constituie
instrumentul pentru a realiza o dezvoltare durabilă;
Ø dimensiunea socială (viață mai bună pentru toți) este
ținta dezvoltării durabile.
Neglijarea oricăreia dintre cele trei dimensiuni duce la instabilitate
și chiar la colapsul unei societăți.
© Lucia Vreja
ASE, București
Cauze ale prăbușirii statelor în trecut
• Probleme de mediu generate de gestionarea improprie a
resurselor naturale, cuplată cu o creștere necontrolată a
numărului populației;
• Schimbările climatice generate de cauze naturale și
umane;
• Relații antagonice cu societățile vecine, ceea ce a dus la
confruntări violente, militare și la cuceriri;
• Lipsa relațiilor amiabile cu vecinii și parteneri de afaceri
cooperanți, ceea ce face ca societatea să fie vulnerabilă;
• Incapacitatea de rezolvare a problemelor, indiferent de
natura acestora, din cauza unor factori economici, politici,
sociali sau culturali.
© Lucia Vreja
Factori ce contribuie la eșecul procesului
ASE, București
decizional
© Lucia Vreja
ASE, București
Dilemă socială
• Dilemă socială = termen utilizat în științele sociale pentru a descrie
situațiile în care interesele personale intră în conflict cu interesele
colective, ducând astfel la probleme majore și costuri serioase pentru
întregul grup sau societate (cum ar fi epuizarea resurselor,
suprapopularea sau poluarea);
• într-o dilemă socială, fiecare individ ar obține rezultatul (câștigul) maxim
dacă ar dezerta/trișa în loc să coopereze (de ex., să consume mai
multe resurse sau să polueze mai mult), indiferent de alegerile celorlalți,
dar toți indivizii ar avea beneficii mai mari în cazul în care toți decid să
coopereze decât în cazul în care toți decid să trișeze (de ex., un
comportament responsabil ar conduce la un mediu mai puțin poluat,
care ar aduce beneficii tuturor membrilor grupului sau societății);
• dilema apare în procesul de luare a deciziilor, din conflictul existent între
decizia de a alege ce este cel mai bine pentru grup (și, implicit, pentru
persoana în cauză) și decizia de a alege ceea ce este cel mai bine
exclusiv pentru individ.
© Lucia Vreja
ASE, București Capcana malthusiană
• Se referă la eterna problemă a raportului dintre creșterea rapidă a populației și
baza finită de resurse disponibile pentru susținerea acesteia, formulată pentru
prima dată de Thomas Robert Malthus, în lucrarea sa din 1798, Eseu asupra
principiului populației;
• Ideea principală a teoriei lui Malthus: creșterea populației, atunci când nu este
controlată, se produce în proporție geometrică, pe când mijloacele de
subzistență cresc doar în proporție aritmetică;
• Rezultatul: creșterea populației nu este un indicator al fericirii și bunăstării
acesteia, pentru că tot ceea ce se produce va fi consumat rapid de noii membri
ai societății;
• Soluție: există moduri în care insuficiența resurselor de subzistență pune o
presiune constantă asupra populației și exercită control, în principal, asupra celor
aflați la baza ierarhiei sociale:
Ø Forma pozitivă a controlului: fenomene „naturale” care au loc mai
ales în rândul celor săraci, unde speranța de viață este scăzută și
rata mortalității ridicată (epidemii, războaie, infanticid etc.)
Ø Forma preventivă a controlului: fenomene sociale și culturale,
constând în măsuri destinate reducerii natalității sau „constrângeri
morale”.
© Lucia Vreja
ASE, București
„Bunuri comune” – definiție
• Garrett Hardin (1968) – reformulează problema creșterii populației

raportată la o categorie specială de resurse, respectiv „bunurile
comune” („commons”), considerând că aceasta face parte din
categoria „problemelor fără soluție tehnică”;
Ø Analizează relația dintre populația lumii și resursele disponibile,
concluzionând că „o lume finită poate susține doar o populație finită;
prin urmare, creșterea populației trebuie să stagneze pentru că nu
putem maximiza numărul populației și satisface necesitățile tuturor în
același timp;
Ø Cu toate acestea, nu există, în istorie, nicio comunitate în care populația
să fi realizat acest obiectiv benevol și conștient: „nu există nicio
populație prosperă în lumea de astăzi care să înregistreze, și să fi
înregistrat pentru o anumită perioadă, o creștere zero a populației”,
ceea ce înseamnă că orice societate trebuie să ia măsuri active,
coercitive pentru a asigura acea creștere zero.
© Lucia Vreja
ASE, București
Tragedia bunurilor comune
• Creșterea populației este, pentru Hardin, un exemplu al
„tragediei bunurilor comune”;
Ø Bunuri comune = resurse care nu sunt deținute în
proprietate privată, ci sunt „bunuri libere” sau deținute în
comun ori care nu sunt alocate prin intermediul pieței (ex.:
atmosfera planetei, apa oceanelor, bancurile de pești, apa
freatică, drumurile publice, parcurile publice, pășunile
comune, pădurile tropicale, World Wide Web, cunoașterea
comună etc.);
Ø Tragedia bunurilor comune = rezultă din caracterul tragic
al consecințelor utilizării acestora, respectiv epuizarea
acestora ca rezultat al tendinței fiecărui individ de a
exploata la maximum, exclusiv în propriul beneficiu, un
astfel de bun;
© Lucia Vreja
ASE, București
• Raționamentul lui Hardin se bazează pe modelul actorului

rațional din economia neoclasică, potrivit căruia indivizii sunt
agenți raționali care caută să-și maximizeze beneficiile
personale, pe termen scurt;
• Prin urmare, indivizii vor face un calcul cost-beneficiu și, atâta
vreme cât vor considera că beneficiile sunt mai mari decât
costurile, vor supra-exploata bunurile comune (ex.: vor polua
aerul și apa, vor tăia pădurile și le vor epuiza, vor avea mai
mulți copii decât numărul optim etc.).
© Lucia Vreja
ASE, București
Ø Exemplu: Un grup de fermieri care administrează în comun o pășune
utilizată pentru pășunatul vitelor: ca ființă rațională, fiecare păstor va căuta
să-și maximizeze câștigul, adăugând încă o vită la cireada sa. Utilitatea sa
va avea două componente:
1. Componenta pozitivă calculată prin raportare la
beneficiile/câștigurile aduse de creșterea cirezii cu o unitate,
utilitatea pozitivă fiind aproape de +1;
2. Componenta negativă calculată prin raportare la costurile
generate de supra-exploatarea pășunii prin adăugarea unei vite;
cum costurile supra-exploatării pășunii sunt suportate de toți
păstorii, utilitatea negativă este doar o fracțiune a -1.
Ø Prin adunarea utilităților parțiale, rezultă că un păstor „rațional” va decide că
cea mai bună opțiune pentru el este aceea de a adăuga încă o vită. Dar
aceasta este concluzia la care ajunge fiecare păstor care are acces la un
bun comun, ceea ce va duce la tragedie: orice om este blocat într-un
sistem ce-l „obligă” să-și mărească cireada fără limită, într-o lume care este
limitată. Rezultatul final este distrugerea/dispariția bunului comun.
© Lucia Vreja
ASE, București
Soluția lui Hardin
• Singura soluție la „tragedia bunurilor comune”, în viziunea lui
Hardin, este limitarea accesului la resursa comună (sau, în ceea
ce privește creșterea populației, limitarea dreptului la reproducere
al indivizilor, inițial nerestricționat);
• Diferitele categorii de bunuri comune necesită soluții relativ diferite,
respectiv:
• Aranjamente sociale care să crească responsabilitatea
indivizilor și limitarea anumitor libertăți individuale (ex.:
libertatea de a te reproduce);
• Trecere graduală de la proprietatea comună la
proprietatea privată și la restricții legale privind utilizarea
resurselor respective ⇒ privatizarea integrală a tuturor
resurselor.
© Lucia Vreja
ASE, București
Dilema prizonierului – interacțiune singulară

© Lucia Vreja
ASE, București
Dilema prizonierului – interacțiune singulară
- Potrivit teoriei economice clasice, este întotdeauna

„rațional” să trișezi (să nu cooperezi) în fața celuilalt
jucător atâta vreme cât jocul este non-iterativ și nu
repetat, prin aceasta asigurând anonimitate;
- Cu toate acestea, numeroase experimente
efectuate în ultimii 50 ani arată că aproximativ
jumătate dintre toți jucătorii iau decizia teoretic
irațională de a coopera;
- Microeconomia prezumă că toți indivizii sunt
„raționali”, însă rezultatele acestor experimente
arată că cel puțin jumătate dintre ei sunt iraționali.
© Lucia Vreja
ASE, București
Dilema prizonierului iterată
© Lucia Vreja
ASE, București
Dilema prizonierului iterată
- Decizia „rațională” pentru mine, indiferent de alegerea ta,
este „trișează întotdeauna”;
- Totuși, aceasta este decizia rațională pentru ambii jucători,
astfel că atunci când se întâlnesc doi jucători raționali vor
trișa amândoi și amândoi vor sfârși prin a pierde (a plăti o
„amendă”) sau a obține un câștig mai mic;
- Mai mult, amândoi știu că, dacă ambii ar fi cooperat, ar fi
obținut câștigul relativ mai mare pentru cooperare
reciprocă;
- Atunci când jocul este repetat la infinit, decizia rațională
este aceea de a coopera în „dilema prizonierului”, altfel
oponentul te poate pedepsi în rundele ulterioare pentru
trișare.
© Lucia Vreja
ASE, București
Dilema prizonierului
- Pe termen lung, cea mai bună strategie, care aduce cele mai
mari câștiguri atât în viața reală, cât și în simulările pe
calculator, este „strategia tit-for-tat/dinte-pentru-dinte” în care
prima mișcare este „cooperează”;
- În viața reală, cele două condiții care sunt necesare din punct
de vedere teoretic pentru a prezice un comportament de tipul
„trișează întotdeauna” în dilema prizonierului non-iterativă –
anonimitate completă și non-iterare – nu au existat în mediul
ancestral;
- Prin urmare, mintea umană are dificultăți serioase în a înțelege
interacțiunile non-iterative și schimburile complet anonime;
- Ca rezultat, unii indivizi pot acționa ca și cum interacțiunile non-
iterative anonime sunt, de fapt, interacțiuni față-în-față repetate
și decid să coopereze pentru că este „rațional” să cooperezi în
interacțiuni repetate non-anonime.
© Lucia Vreja
ASE, București
Incluziune și ostracizare
- Oamenii sunt ființe sociale și se bazează unii pe alții
pentru supraviețuire. Deoarece indivizii depind de ceilalți
membri ai grupurilor din care fac parte, ostracizarea
(excluderea din grup) a fost întotdeauna costisitoare,
însăși supraviețuirea lor fiind dependentă de includerea în
grup;
- Oamenii au dezvoltat mecanisme psihologice care îi
determină să caute afilierea la grup și să evite
ostracizarea;
- Studii ce au analizat activitatea creierului utilizând
tehnologii bazate pe rezonanța magnetică (fMRI/functional
magnetic resonance imaging) au arătat că a fi ostracizat
activează aceeași regiune a creierului ca în cazul în care
indivizii experimentează o durere fizică.
© Lucia Vreja
ASE, București Când incluziunea costă iar
ostracizarea este răsplătită
- Condiția „pierdere” sau „excludere recompensată”:
jucătorii pierd 50 cenți de fiecare dată când ating
mingea; cu alte cuvinte, participanții câștigă atunci când
sunt excluși.
© Lucia Vreja
ASE, București Când incluziunea costă iar
ostracizarea este răsplătită
- Subiecții participanți în varianta „excludere recompensată” s-au
simțit răniți de excludere, deși au câștigat mai mulți bani fiind excluși
din joc;
- De ce? De-a lungul evoluției umane, excluderea a fost întotdeauna
costisitoare, iar includerea întotdeauna benefică;
- Prin urmare, creierul uman prezumă implicit și inconștient că
ostracizarea este dăunătoare, în vreme ce includerea este benefică.
• Deși grupurile nu au posibilitatea de a aplica pedepse formale pentru
nerespectarea normei de grup, excluderea reprezintă una dintre cele
mai puternice amenințări la adresa individului;
• Această formă de control social este eficientă în grupurile coezive,
însă teama de a fi respinși și/sau rușinea/jena de a fi considerați
diferiți îi fac pe indivizi să se conformeze chiar și în fața unor persoane
pe care nu le cunosc.
© Lucia Vreja
ASE, București
Este posibilă cooperarea?
• Este perfect posibil pentru un grup social care gestionează resurse
comune să evite epuizarea acestora dacă anumite principii de conduită
sunt puse în aplicare la nivel local, fie într-un mod explicit și conștient,
sau, cel mai adesea, în mod non-conștient (Elinor Ostrom);
• Instituțiile societăților complexe trebuie să profite de instinctele
prosociale ale speciei umane, încorporând aceste predispoziții naturale
pentru comportament altruist față de alți membri ai grupului (chiar
necunoscuți) în modele comportamentale;
• Numeroase date empirice, colectate de către specialiști în diverse
domenii de cercetare (de ex., economie, sociologie, psihologie
evoluționistă, psihologie socială etc.) susțin „ipoteza instinctelor sociale”,
confirmând faptul că indivizii manifestă o tendință naturală de a coopera
cu alți indivizi, chiar și în interacțiunile singulare și că gestionarea
bunurilor comune este mai eficientă în societăți de dimensiuni reduse
(de ex., comunități rurale), cu un lanț al comenzii mai scurt și mai simplu.
© Lucia Vreja
ASE, București Managementul bunurilor comune
• Elinor Ostrom (Governing the Commons: The Evolution of Institutions for Collective Action, 1990) –
a studiat multe situații unde intervenția coercitivă nu a fost necesară pentru existența cooperării și
evitarea „tragediei bunurilor comune” și unde soluția a fost identificată local;
• Este perfect posibil pentru un grup social care administrează resurse în comun să evite
epuizarea acestora, cu condiția să existe principii de conduită identificate și aplicate local,
conștient sau non-conștient, și anume:
ü Definirea clară a utilizatorilor legitimi și a resurselor comune;
ü Reguli de alocare și gestionare în conformitate cu condițiile sociale și de mediu
locale și reguli care să asigure un raport optim între costuri și beneficii;
ü Un regim de utilizare care este rezultatul unui proces decizional colectiv;
ü Reguli coerente de monitorizare a comportamentului utilizatorilor și a stării
resursei comune;
ü Sistem de sancțiuni graduale pentru nerespectarea regulilor, în funcție de
gravitatea și frecvența încălcării acesteia;
ü Mecanisme de rezolvare a conflictelor rapide, economice și implementate la
nivel local pentru rezolvarea problemelor apărute între utilizatori și între utilizatori
și autorități;
ü Recunoaștere a drepturilor utilizatorilor de a decide local cu privire la propriile
reguli;
ü Acțiuni coordonate, necesare atunci când resursa comună este parte a unui
sistem socio-ecologic mai larg.
© Lucia Vreja
ASE, București
Tipuri de inteligență.
Inteligența ecologică și
sustenabilitatea
© Lucia Vreja
Definirea inteligenței: scurt istoric

ASE, București
• Francis Galton, Hereditary Genius (1869)

• Abilitățile intelectuale naturale ale oamenilor diferă
considerabil de la individ la individ, implicând idea de
moștenire genetică.
• Alfred Binet, Le développement de l’intelligence chez
les enfants (1908)
• Coeficientul de inteligență (IQ = raportul dintre vârsta
mentală și vârsta cronologică) – inteligența se referă la
facultăți separate și independente (memorie, atenție,
învățare etc.)
• Charles Edward Spearman (1904)
• Celebrul Factor-G = inteligență generală – toate formele de
creație intelectuală își au sursa într-o abilitate generală și
monolitică.
© Lucia Vreja
ASE, București
Definirea inteligenței astăzi

• Majoritatea psihologilor nu mai iau în serios ipoteza
Factorului G. Dimpotrivă, aceștia cred că:
- mintea nu este o „foaie albă” la naștere, ci are un
conținut înnăscut;
- există diverse tipuri sau o multitudine de
inteligențe, fiecare cu propriile sale puncte forte și
puncte slabe și destul de independente una de
cealaltă;
- este extrem de dificil să înveți idei și
comportamente care vin în contradicție cu
conținutul înnăscut al minții.
© Lucia Vreja
ASE, București
Definirea inteligenței astăzi
Sursa: https://www.slideshare.net/elenajoya/multiple-intelligence-in-children
Tipuri de inteligență
© Lucia Vreja
ASE, București
• Howard Gardner, Frames of Mind: The Theory of Multiple

Intelligences (1983)
• Mintea umană trebuie înțeleasă ca o serie de facultăți
relativ separate, între care există legături slabe și
impredictibile, și nu ca un mecanism singular și universal,
care performează în mod constant la o anumită putere,
independent de conținut și de context.
• Mintea umană este modulară: opinia potrivit căreia, de-a
lungul a sute de mii de ani, mintea umană/creierul a
dezvoltat un număr de organe separate sau dispozitive de
procesare a informațiilor.
• Inteligența sau „competența intelectuală umană trebuie să
implice un set de abilități de rezolvare a problemelor - care
să permită persoanei să rezolve problemele sau
dificultățile reale pe care le întâlnește și, atunci când este
cazul, să creeze un produs eficient - și trebuie, de
asemenea, să implice posibilitatea de a găsi sau a crea
probleme - punând astfel bazele pentru dobândirea de noi
cunoștințe”.
© Lucia Vreja
ASE, București
• Howard Gardner, Intelligence Reframed: Multiple
Intelligences for the 21st Century (1999)
• Inteligența este un potențial biopsihologic pentru a
procesa informație, care poate fi activat într-un context
cultural pentru a rezolva probleme sau a crea produse
care prezintă valoare în cultura respectivă;
• Inteligența este un potențial, care poate fi
activat/valorificat sau nu, care se manifestă sau nu, în
funcție de o serie de factori și circumstanțe precum:
oportunitățile existente, deciziile personale, valorile și
normele culturale etc.
© Lucia Vreja
ASE, București
Source: https://blog.adioma.com/9-types-of-intelligence-infographic/
© Lucia Vreja
Inteligența naturalistă a lui H.

ASE, București
Gardner
• O persoană cu un scor ridicat al inteligenței naturaliste este
cineva „care demonstrează expertiză în recunoașterea și
clasificarea numeroaselor specii - flora și fauna - din mediul
înconjurător”, dar și în identificarea relațiilor dintre om și
mediu și perceperea impactului acțiunilor umane asupra
mediului;
• În fiecare cultură, astfel de oameni sunt foarte respectați
deoarece pot recunoaște plante sau animale care sunt deosebit
de valoroase sau extrem de periculoase;
• În culturile preliterare, în care știința formală nu este
dezvoltată, aceștia păstrează „taxonomia populară” și „biologia
populară”, în timp ce în culturile orientate spre cunoaștere și
știință ei devin biologi și taxonomiști recunoscuți.
© Lucia Vreja
Inteligența ecologică a lui D. Goleman

ASE, București
• Ecological Intelligence: How Knowing the Hidden Impacts of

What We Buy Can Change Everything (2009)
• Se referă la „capacitatea umană de a se adapta la nișa noastră
ecologică”, ce presupune înțelegerea relației organice dintre
organisme și mediul lor înconjurător, precum și capacitatea de
a învăța din experiență și de adaptare la mediul înconjurător
fără a-l afecta;
• Se ocupă de capacitatea oamenilor de a înțelege că fac parte
din natură, că activitățile lor influențează și chiar schimbă
ecosistemele și că supraviețuirea pe termen lung înseamnă a
trăi sustenabil.
• Înseamnă să devenim conștienți de faptul că acțiunile noastre
zilnice, inclusiv ceea ce producem, cumpărăm, consumăm,
folosim și aruncăm - așa-numitul ciclu de viață „din leagăn în
mormânt” al unui produs - au un impact grav asupra planetei și
locuitorilor săi.
Exemple de inteligență ecologică
© Lucia Vreja
ASE, București
• Diferite populații au reușit să înțeleagă legile naturii și

legăturile lor cu mediul și să asigure existența lor durabilă prin
exploatarea înțeleaptă a resurselor naturale și găsirea de soluții
la provocările de supraviețuire:
• Consumul de carne de vită în India ca adaptare la
supraviețuire sau comportament inteligent din punct de
vedere ecologic: conservarea ecosistemului și, implicit, a
mijloacelor de supraviețuire prin instituirea interdicției de a
consuma carne de vacă;
• Impunerea de restricții sau „sancțiuni supranaturale”
atunci când relația dintre beneficiile comunității și costurile
asociate cu consumul anumitor specii de carne devine
dezechilibrată.
• Astfel de exemple sunt, în realitate, răspunsuri adaptative pe
termen lung la anumite condiții ecologice cauzate de creșterea
populației și presiunile de mediu, cel mai probabil apărute în
mod inconștient și neintenționat, prin încercări și erori.
© Lucia Vreja
ASE, București
Inteligența ecologică astăzi
• Oamenii moderni și-au pierdut abilitățile de a anticipa
consecințele acțiunilor lor asupra mediului, sensibilitatea de a
detecta și de a răspunde la potențialele pericole și inteligența
pentru a găsi soluții la problemele actuale de mediu;
• „Ipoteza inadecvării la mediu” sau „principiul savanei” – creierul uman s-
a dezvoltat într-un mediu natural complet diferit față de cel actual, astfel
că oamenii întâmpină dificultăți în perceperea, înțelegerea și
soluționarea problemelor datorate societății moderne.
• Inteligența ecologică a secolului 21 trebuie să se extindă dincolo
de cunoștințele și abilitățile de bază ale populațiilor native, să
includă cunoștințe despre multitudinea de moduri în care
sistemele antropice interacționează cu cele naturale, cu impact
asupra planetei, individului și societății ca întreg;
• De aceea, oamenii trebuie să se bazeze pe capacitatea lor unică
de a învăța, iar educația, atât cea formală, cât și cea informală,
este esențială pentru a compensa „vulnerabilitățile naturale”.
© Lucia Vreja
ASE, București
• În plus, inteligența ecologică necesită un efort colectiv și
colaborativ, deoarece nicio minte, singură, nu este capabilă să
înțeleagă toate cunoștințele esențiale privind amprenta noastră
ecologică și nenumăratele consecințe potențiale ale acțiunilor
noastre asupra mediului.
• De exemplu, o decizie simplă de a cumpăra o jucărie ar trebui să
implice o evaluare elaborată a ciclului de viață al produsului
respectiv și să ia în considerare o categorie specializată și o
cantitate mare de informații: ce materii prime sunt folosite; ce
substanțe chimice potențial periculoase sunt utilizate în procesul
de fabricație (de ex., plumbul, folosit la colorarea produsului);
care sunt tehnicile de fabricație, dar și consumul de energie,
emisiile și apele reziduale; care sunt condițiile sociale și
economice ale forței de muncă implicate în procesul de producție;
care sunt caracteristicile de reciclare sau impactul după eliminare.
© Lucia Vreja
ASE, București
• În prezent, inteligența ecologică pare a fi prerogativa
specialiștilor și experților din domeniul disciplinelor ecologice,
deoarece cunoștințele despre consecințele acțiunilor noastre
zilnice asupra mediului nu sunt ușor accesibile publicului larg.
Prin urmare, „alfabetizarea” ecologică și educația specifică sunt
absolut necesare pentru cultivarea și creșterea inteligenței
noastre ecologice, cu scopul final de a identifica impactul
ecologic ascuns și de a înțelege, la nivel colectiv, că este și
responsabilitatea noastră de a găsi soluții la problemele actuale.
• Spre exemplu, inteligența ecologică ne poate ajuta să înțelegem
că faptul de a fi „verde” este departe de a fi „sustenabil”,
deoarece multe produse sau activități așa-numite „verzi” au de
fapt un impact mai mare asupra planetei sau asupra sănătății
oamenilor.
© Lucia Vreja
ASE, București
Educația ecologică
• Educația ecologică - cultivarea unei inteligențe ecologice
teoretice și practice, care să permită oamenilor să știe cum să
acceseze, să înțeleagă și să proceseze informații relevante
pentru luarea deciziilor în ceea ce privește impactul lor total
asupra mediului;
• Trei tipuri de informații sunt esențiale în procesul de luare a
deciziilor:
• 1) de ce ar trebui oamenii să se preocupe de impactul
acțiunilor lor asupra mediului;
• 2) ce aspecte sunt mai importante pentru a decide care
este alegerea mai bună;
• 3) cât de accesibile sunt informațiile privind decizia bună
comparativ cu decizia proastă.

(V) Examen Sociologie

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

(V) Examen Sociologie

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

© Lucia Vreja

Sinuciderea - pare a fi un act totalmente personal,

Perspective actuale în Sociologie

Perspective actuale în Sociologie

Perspective actuale în Sociologie

O nouă perspectivă în Sociologie

Comunitate și societate. Evoluția

Necesitatea studierii tipurilor de societăți

- Înțelegerea diversității culturilor umane și a modului de trai al

- Potrivit lui A. Giddens, mai sunt denumite și civilizații pentru că

Există patru tipuri de diferențe majore care se pot stabili între

Surse de schimbare socială

- Timp de peste două secole, sociologii s-au străduit să explice natura

- Unicitatea omului se bazează pe o serie adaptări cognitive apărute prin

- grupurile sociale permit rezolvarea problemelor supraviețuirii în

- trecerea de la societățile de vânători-culegători la cele de

Implicații pentru știința economică

- Cooperarea la nivel individual: teoria jocurilor arată că indivizii sunt

• Nicio societate nu se bazează, însă, exclusiv pe

Sancțiuni și devianță socială

Rolul culturii pentru individ

Rolul culturii pentru individ și societate

Surse de diversitate culturală

Surse de diversitate culturală

Surse de diversitate culturală

Surse de diversitate culturală

Forme ale culturii populare

Forme ale culturii populare

- eul social (sunt bun cu alții);

- eul psihologic (cred în pacea lumii).

Teme majore pentru sociologia rurală

• O serie de indicatori relevanți pentru descrierea

Semnificații ale satului

- În societățile preindustriale, grupurile primare satisfăceau

Fenomene ce influențează spațiul rural

• Peste tot în lume, spațiul rural este influențat de diverse

Fenomene ce influențează spațiul rural

• În ultimele decenii, satul tradițional românesc a suferit modificări

• Industrializare = perioadă de majore schimbări sociale și economice, care

Efecte negative ale urbanizării

• Efecte economice: creșterea costului vieții; apariția de noi clase

Efectele globalizării în mediul rural

• În UE, regiunile predominant rurale (44,9%) și intermediare (43.2%)

Sursa: Comisia Europeană, Eurostat

Efectele globalizării în mediul rural

• Corporațiile transnaționale sunt deja prezente în industriile rurale

Dezvoltarea durabilă și tragedia

• Garrett Hardin (1968) – reformulează problema creșterii populației

• Raționamentul lui Hardin se bazează pe modelul actorului

Dilema prizonierului – interacțiune singulară

- Potrivit teoriei economice clasice, este întotdeauna

Definirea inteligenței: scurt istoric

• Francis Galton, Hereditary Genius (1869)

Definirea inteligenței astăzi

Definirea inteligenței astăzi

• Howard Gardner, Frames of Mind: The Theory of Multiple

Inteligența naturalistă a lui H.

Inteligența ecologică a lui D. Goleman

• Ecological Intelligence: How Knowing the Hidden Impacts of

• Diferite populații au reușit să înțeleagă legile naturii și

S-ar putea să vă placă și

•  Nicio societate nu se bazează, însă, exclusiv pe