10

Diferenţiabilitatea funcţiilor
de mai multe variabile reale

10.1. Derivate parţiale pentru funcţii reale de mai multe variabile reale
Se va defini noţiunea de derivată parţială pentru o funcţie f : D ⊂ Rk → R.
I. Pentru a urmări mai uşor definiţia, aceasta se va da pentru ı̂nceput pentru
k = 2. Fie, deci, o funcţie f : D ⊂ R2 → R şi (a, b) un punct din D (deschisă)
(punctele din D se vor nota (x, y)).
Definiţia 10.1.1. Se spune că funcţia f are derivată parţială ı̂n raport cu x in
punctul a = (a, b), dacă există limita (ı̂n R)
f (x, b) − f (a, b)
lim .
x→a x−a
∂f
Această limită se notează cu fx0 (a, b) sau (a, b) şi se numeşte derivată parţială
∂x
a funcţiei f ı̂n raport cu x calculată ı̂n punctul (a, b).
Analog se spune că funcţia f are derivată parţială ı̂n raport cu y ı̂n punctul
a = (a, b), dacă există limita (ı̂n R)
f (a, y) − f (a, b)
lim .
y→b y−b
∂f
Această limită se notează cu fy0 (a, b), sau (a, b) şi se numeşte derivată
∂y
parţială a funcţiei f ı̂n raport cu y calculată ı̂n punctul (a, b).
Exemplul 10.1.2. Fie funcţia f : R2 → R, f (x, y) = xy 2 . Atunci
xb2 − ab2 x−a 2
lim = lim b = b2 .
x→a x−a x→a x − a

Deci
∂f
(a, b) = b2 .
∂x
Pe de altă parte,
ay 2 − ab2 a (y − b) (y + b)
lim = lim = 2ab,
y→b y−b y→b y−b
deci
∂f
(a, b) = 2ab.
∂y
Dacă se ı̂nlocuiesc a şi b cu x şi y se obţine
∂f ∂f
(x, y) = y 2 , (x, y) = 2xy.
∂x ∂y
97
98 10. DIFERENŢIABILITATEA FUNCŢIILOR DE MAI MULTE VARIABILE REALE

II. Se va introduce definiţia derivatelor parţiale pentru funcţii f : D ⊂ Rk → R,

D ⊂ Rk deschisă. Punctele din D sunt x = (x1 , . . . , xk ).
Definiţia 10.1.3. a) Fie un punct a = (a1 , . . . , ak ) ∈ D şi i un indice ı̂ntre
1 şi k. Se spune că funcţia f are derivată parţială ı̂n raport cu xi ı̂n punctul
a = (a1 , . . . , ak ), dacă există limita (ı̂n R)
f (a1 , . . . , ai−1 , xi, ai+1 , . . . , ak ) − f (a1 , . . . , ak )
lim .
xi →ai xi − a i
Această limită se notează cu
∂f
fx0 i (a1 , . . . , ak ), sau (a1 , . . . , ak )
∂xi
şi se numeşte derivată parţială a funcţiei f ı̂n raport cu xi calculată ı̂n punctul
(a1 , . . . , ak ). Dacă limita este şi finită, f se zice derivabilă parţial ı̂n raport cu x i
ı̂n punctul (a1 , . . . , ak ).
b) Dacă derivata parţială ı̂n raport cu una din variabilele funcţiei f există
pentru orice punct din domeniul D, se spune că f admite derivata parţială respectivă
ı̂n D. Analog, f se zice derivabilă parţial ı̂n raport cu xi pe D dacă este derivabilă
parţial ı̂n raport cu xi ı̂n orice (a1 , . . . , ak ) ∈ D.
Observaţia 10.1.4. Din definiţia derivatei parţiale după xi se observă că
aceasta se calculează fixând celelate variabile, ca nişte constante, şi derivând numai
după xi , ceea ce permite calculul simplu al derivatelor parţiale, folosind regulile de
calcul cu derivate de la funcţii de o singură variabilă.

10.2. Derivate parţiale pentru funcţii vectoriale de mai multe variabile

reale
Se va introduce definiţia derivatelor parţiale pentru o funcţie
f : D ⊂ Rk → Rp , f ((x1 , . . . , xk )) = (f1 (x1 , . . . , xk ), . . . , fp (x1 , . . . , xk )) .
Definiţia 10.2.1. a) Fie un punct a = (a1 , . . . , ak ) ∈ D, D ⊂ Rk deschisă şi i
un indice ı̂ntre 1 şi k. Se spune că funcţia f este derivabilă parţial ı̂n raport cu x i
ı̂n punctul a = (a1 , . . . , ak ), dacă există limita (ı̂n Rp )
f (a1 , . . . , ai−1 , xi, ai+1 , . . . , ak ) − f (a1 , . . . , ak )
lim .
xi →ai xi − a i
Această limită se notează cu
∂f
fx0 i (a1 , . . . , ak ), sau (a1 , . . . , ak )
∂xi
şi se numeşte derivată parţială a funcţiei f ı̂n raport cu xi calculată ı̂n punctul
(a1 , . . . , ak ).
b) f se zice derivabilă parţial ı̂n raport cu xi pe D dacă este derivabilă parţial
ı̂n raport cu xi ı̂n orice (a1 , . . . , ak ) ∈ D.
Observaţia 10.2.2. Deoarece limita unei funcţii vectoriale ”se face pe compo-
nente”, rezultă că f este derivabilă parţial ı̂n raport cu xi ı̂n punctul a = (a1 , . . . , ak )
⇐⇒ toate componentele f1 , . . ., fp sunt derivabile parţial ı̂n raport cu xi ı̂n
a = (a1 , . . . , ak ), şi
µ ¶
∂f ∂f1 ∂fp
(a1 , . . . , ak ) = (a1 , . . . , ak ), . . . , (a1 , . . . , ak ) .
∂xi ∂xi ∂xi
 10.4. DIFERENŢIABILITATE PENTRU FUNCŢII GENERALE 99

Evident are loc:

Propoziţia 10.2.3. Fie f : D ⊂ Rk → Rp , D ⊂ Rk deschisă, a = (a1 , . . . , ak ) ∈
D şi 1 ≤ i ≤ k. Dacă f este derivabilă parţial ı̂n raport cu xi ı̂n a = (a1 , . . . , ak ),
atunci ea este continuă ı̂n raport cu xi ı̂n a.

10.3. Derivata după direcţia unui versor

Definiţia 10.3.1. Fie f : D → Rp , D ⊆ Rk , deschisă, a = (a1 , . . . , ak ) ∈ D,
u = (u1 , . . . , uk ) ∈ Rk versor. Atunci f este derivabilă după direcţia lui u ı̂n a ⇔
următoarea limită există ı̂n Rp :
f (a + tu) − f (a)
lim .
t→0 t
∂f
Limita de mai sus se va nota (a) şi se va numi derivata lui f după direcţia lui u
∂u
ı̂n a.
Observaţia 10.3.2. a) Se deduce că f este derivabilă după direcţia lui u ı̂n a
⇐⇒ fj sunt derivabile după direcţia lui u ı̂n a, ∀ j = 1, p şi
µ ¶
∂f ∂f1 ∂fp
(a) = (a), . . . , (a) .
∂u ∂u ∂u
b) Dacă u = (0, . . . , 0, 1, 0, . . . , 0) = ei , se obţin derivatele parţiale ale lui f ı̂n
a ı̂n raport cu xi :
∂f f (a1 , . . . , ai−1 , xi , ai+1 , . . . , ak ) − f (a1 , . . . , ak ) ∂f
(a) = lim = (a).
∂ei x i →a i xi − a i ∂xi
10.4. Diferenţiabilitate pentru funcţii reale de mai multe variabile reale
În această secţiune se va presupune că mulţimea D este deschisă.
Definiţia 10.4.1. Fie f : D ⊂ Rk → R şi a ∈ D. Se spune că f este
diferenţiabilă ı̂n a dacă există o aplicaţie liniară Ta : Rk → R şi funcţia α( · , a) :
α(x, a)
D → R, cu proprietatea că lim = 0, astfel ı̂ncât pentru orice x ∈ D
x→a kx − ak

(10.4.1) f (x) = f (a) + Ta (x − a) + α(x, a).

Observaţia 10.4.2. a) Aplcaţia Ta de mai sus este unic determinată cu pro-
priatatea (10.4.1).
b) A da aplicaţia liniară Ta : Rk → R este echivalent cu a da vectorul A(a) =
(A1 (a), . . . , Ak (a)) şi
³ ´
T ≡ h = (h1 , . . . , hk ) ∈ Rk −→ A(a) · h = A1 (a)h1 + . . . + Ak (a)hk ∈ R .
Relaţia din definiţie se mai scrie (folosind x = (x1 , . . . , xk ), a = (a1 , . . . , ak ):
f (x) = f (a) + A1 (a)(x1 − a1 ) + . . . + Ak (a)(xk − ak ) + α(x, a).
Definiţia 10.4.3. Aplicaţia liniară Ta definită mai sus se numeşte diferenţiala
lui f ı̂n punctul a, şi se notează df (a). Astfel, avem:
df (a)(h) = df (a)(h1 , . . . , hk ) = A(a) · h = A1 (a)h1 + . . . + Ak (a)hk .
Cu această definiţie egalitatea din (10.4.1) se scrie
f (x) = f (a) + df (a)(x − a) + α(x, a).
100 10. DIFERENŢIABILITATEA FUNCŢIILOR DE MAI MULTE VARIABILE REALE

10.5. Diferenţiabilitate pentru funcţii vectoriale

de mai multe variabile reale
În această secţiune se va presupune că mulţimea D este deschisă.

10.5.1. Definiţia diferenţiabilităţii şi proprietăţi imediate. Se va da

definiţia diferenţiabilităţii unei funcţii f : D ⊂ Rk → Rp , deci o funcţie cu valori
vectoriale
f (x1 , . . . , xk ) = (f1 (x1 , . . . , xk ), . . . , fp (x1 , . . . , xk )).
Definiţia 10.5.1. Se spune că f este diferenţiabilă ı̂n a dacă există o aplicaţie
α(x, a)
liniară Ta : Rk → Rp şi funcţia α( · , a) : D → Rp , cu proprietatea că lim =
x→a kx − ak
p
0 ∈ R , astfel ı̂ncât pentru orice x ∈ D
(10.5.1) f (x) = f (a) + Ta (x − a) + α(x, a).
Observaţia 10.5.2. a) Aplcaţia Ta de mai sus este unic determinată cu pro-
prietatea (10.5.1).
b) A da aplicaţia liniară Ta : Rk → Rp este echivalent cu a da matricea A(a)
de tip p × k,
 
A1i (a)
A(a) = (A1 (a), . . . , Ak (a)) , Ai (a) =  . . .  , i = 1, k,
Api (a)
mai precis
³ ´
Ta ≡ h = (h1 , . . . , hk ) ∈ Rk −→ A(a) · h = A1 (a)h1 + . . . + Ak (a)hk ∈ Rp .

Relaţia din definiţie se mai scrie (folosind x = (x1 , . . . , xk ), a = (a1 , . . . , ak )):

(10.5.2) f (x) = f (a) + A(a) · (x − a) + α(x, a) =
= f (a) + A1 (a)(x1 − a1 ) + . . . + Ak (a)(xk − ak ) + α(x, a) ∈ Rp , x ∈ Rk .
În relaţia de mai sus, expresia A(a)·(x−a) reprezintă produsul dintre matricea
A(a) şi vectorul x − a gândit ca vector coloană.
Definiţia 10.5.3. Aplicaţia liniară definită mai sus se numeşte diferenţiala
funcţiei f ı̂n punctul a şi se notează df (a), i.e. Ta =: df (a).
Cu această definiţie relaţia (10.5.2) se scrie ı̂n forma
f (x) = f (a) + df (a)(x − a) + α(x, a) ∈ Rp , x ∈ Rk .
Cum limitele ı̂n Rp se fac pe componente, rezultă imediat
Propoziţia 10.5.4. Funcţia f : D ⊂ Rk → Rp este diferenţiabilă ı̂n a ∈ D
dacă şi numai dacă cele p componente ale funcţiei sunt diferenţiabile ı̂n a.
10.5.2. Legătura dintre diferenţiabilitate, continuitate şi derivate par-
ţiale. Din definiţii rezultă imediat că diferenţiabilitatea implică continuitatea:
Propoziţia 10.5.5. Fie f : D ⊂ Rk → Rp , a = (a1 , . . . , ak ) ∈ D. Dacă f este
diferenţiabilă ı̂n a, atunci ea este continuă ı̂n a.
Legătura dintre diferenţiabilitate şi existenţa derivatelor parţiale pentru funcţii
vectoriale de mai multe variabile este dat de
 10.5. DIFERENŢIABILITATE PENTRU FUNCŢII GENERALE 101

Propoziţia 10.5.6. Fie f : D ⊂ Rk → Rp , şi a = (a1 , . . . , ak ) ı̂n D. Dacă f

este diferenţiabilă ı̂n a, atunci există derivatele parţiale ale lui f ı̂n a şi
∂f ∂f
A1 (a) = (a), . . . , Ak (a) = (a).
∂x1 ∂xk
Observaţia 10.5.7. Această propoziţie permite scrierea diferenţialei funcţiei
f sub forma
∂f ∂f
df (a)(h) = (a)h1 + . . . + (a)hk , h = (h1 , . . . , hk ) ∈ Rk ,
∂x1 ∂xk
de unde rezultă pentru funcţia f
∂f ∂f
f (x) = f (a) + (a)(x1 − a1 ) + . . . + (a)(xk − ak ) + α(x, a) ∈ Rp ,
∂x1 ∂xk

x = (x1 , . . . , xk ) ∈ D ⊂ Rk ,
α(x, a)
cu lim = 0.
x→a kx − ak
Observaţia 10.5.8. a) Spre deosebire de cazul k = 1, reciproca Propoziţiei
anterioare nu este adevărată, cum se vede din Observaţia ??.
b) Propoziţia precedentă implică şi existenţa derivatelor parţiale ale funcţiilor
componente fj , j = 1, p, şi relaţiile:
∂fj ∂fj
Aj1 (a) = (a), . . . , Ajk (a) = (a).
∂x1 ∂xk
Deci matricea A(a) asociată diferenţialei funcţiei f ı̂n a este matricea derivatelor
parţiale ale funcţiilor fj ı̂n a, matrice numită matricea Jacobi a lui f ı̂n a, notată
Jf (a).
c) Se poate deduce chiar că:
dacă f : D → Rp , D ⊆ Rk , deschisă, a ∈ D, f diferenţiabilă ı̂n a, atunci
∂f ∂f
∀u ∈ Rk versor, există (a) şi (a) = df (a)(u) ∈ Rp ,
∂u ∂u
reciproca nefiind adevărată. Se pot da exemple de funcţii care au derivată după
orice versor ı̂ntr-un punct, dar nediferenţiabile ı̂n acel punct (Exemplul ??).

Are loc următorul Corolar.

Corolarul 10.5.9. Funcţia f : D ⊂ Rk → Rp , f = (f1 , . . . , fp ), este diferen-

ţiabilă ı̂n a dacă şi numai dacă
1) există ı̂n Rp derivatele parţiale ale lui f ı̂n a, i.e. există şi sunt finite ı̂n a
derivatele parţiale ale componentelor funcţiei f ;
2) este adevărată egalitatea
f (x) − f (a) − Jf (a)(x − a)
lim = 0.
x→a kx − ak
Observaţia 10.5.10. Conform cu definiţiile şi notaţiile de mai sus, se poate
scrie
df (a)(h) = Jf (a) · h, h ∈ Rp .
102 10. DIFERENŢIABILITATEA FUNCŢIILOR DE MAI MULTE VARIABILE REALE

10.5.3. Forma Jacobianei şi a diferenţialei pe cazuri speciale impor-

tante. Pentru funcţii diferenţiabile f : D ⊂ Rk → Rp , se va scrie ı̂n continuare
Jacobiana şi forma diferenţialei pentru diverse cazuri particulare.
Cazul 1 (k = p = 1). Pentru k = p = 1, este vorba de funcţii reale de o
variabilă, f : I ⊂ R → R, pentru care s-a demonstrat că diferenţiabilitatea este
echivalentă cu derivabilitatea.
Se scrie relaţia din definiţia diferenţiabilităţii ı̂n punctul curent x,
(10.5.3) f (x + h) = f (x) + f 0 (x)h + α(x, h),
unde numărul h reprezintă creşterea (variaţia) argumentului şi poate fi pozitiv sau
negativ.
Expresia diferenţialei ı̂n punctul x este
df (x)(h) = f 0 (x)h, h ∈ R,
sau, notând cu dx aplicaţia identitate a lui R,
df (x) = f 0 (x)dx.
Cazul 2 (k > 2, p = 1). Pentru k > 2 şi p = 1, este vorba de funcţii de mai
multe variabile cu valori reale, f : D ⊂ Rk → R.
Dacă funcţia f este diferenţiabilă, atunci Jacobiana sa ı̂n x este
µ ¶
∂f ∂f
(10.5.4) Jf (x) = (x), . . . , (x) .
∂x1 ∂xk
Relaţia din definiţia diferenţiabilităţii se mai scrie ca
∂f ∂f
(10.5.5) f (x + h) = f (x) + (x)h1 + . . . + (x)hk + α(x, h),
∂x1 ∂xk
unde h = (h1 , . . . , hk ) este un vector din Rk sau
(10.5.6) f (x + h) = f (x) + Jf (x) · h + α(x, h).
Diferenţiala lui f ı̂n x = (x1 , . . . , xk ) este
∂f ∂f
df (x)(h) = Jf (x) · h = (x)h1 + . . . + (x)hk , h = (h1 , . . . , hk ) ∈ Rk .
∂x1 ∂xk
Se mai foloseşte scrierea
∂f ∂f
df (x) = (x)dx1 + . . . + (x)dxk ,
∂x1 ∂xk
unde dx1 , . . ., dxk reprezintă funcţiile proiecţie
dxi := πi : Rk → R, dxi (h) = hi , h = (h1 , . . . , hk ), i = 1, k.
Cazul 3 (k, p > 2). Pentru k, p > 2, este vorba de f : D ⊂ Rk → Rp ,
f = (f1 , . . . , fp ).
Relaţia din definiţia diferenţiabilităţii se scrie
∂fj ∂fj
(10.5.7) fj (x + h) = fj (x) + (x)h1 + . . . + (x)hk + αj (x, h), j = 1, p.
∂x1 ∂xk
 10.5. DIFERENŢIABILITATE PENTRU FUNCŢII GENERALE 103

Jacobiana funcţiei f ı̂n punctul x = (x1 , . . . , xk ) va fi

 ∂f ∂f1 ∂f1

∂x1 (x) ∂x2 (x) · · · ∂xk (x)
1

 ∂f2 (x) ∂f2 (x) · · · ∂f2 (x) 

 ∂x1 ∂x2 ∂xk 
Jf (x) =   .. .. .. .. 

 . . . . 
∂fp ∂fp ∂fp
∂x1 (x) ∂x2 (x) · · · ∂xk (x)

şi se observă că egalitatea (10.5.7) este o egalitate vectorială scrisă pe componente
∂fj ∂fj
(pe coordonate) şi că expresia (x)h1 + . . . + (x)hk reprezintă linia j a
∂x1 ∂xk
produsului dintre matricea Jf (x) şi vectorul h = (h1 , . . . hk ). Într-adevăr
 ∂f1 ∂f1 ∂f1 
∂x1 (x) ∂x2 (x) ··· ∂xk (x)  
 .. .. .. ..  h1
 . . . 
 .   h2 
 ∂f ∂fj ∂fj   
Jf (x) · h =  ∂xj1 (x) ∂x (x) · · · ∂x (x)  ·  ..  =
 ..
2
..
k
..   . 
 .. 
 . . . .  hk
∂fp ∂fp ∂fp
∂x1 (x) ∂x2 (x) · · · ∂xk (x)
 ∂f1 ∂f1 ∂f1 
∂x1 (x)h1 + ∂x2 (x)h2 + . . . + ∂xk (x)hk
 .. 
 . 
 
 ∂fj ∂fj ∂fj 
=  ∂x1 (x)h1 + ∂x2 (x)h2 + . . . + ∂xk (x)hk  ,
 .. 
 
 . 
∂fp ∂fp ∂fp
∂x1 (x)h1 + ∂x2 (x)h2 + . . . + ∂xk (x)hk

produsul Jf (x) · h fiind un vector din Rp .

În scriere vectorială, egalitatea de mai sus devine
f (x + h) = f (x) + Jf (x) · h + α(x, h),
unde Jf (x) · h reprezintă produsul dintre matricea Jf (x) şi vectorul h, iar f (x + h),
f (x) şi α(x, h) sunt funcţii vectoriale cu valori ı̂n Rp .
Diferenţiala lui f ı̂n x este
∂f ∂f
df (x)(h) = Jf (x) · h = (x)h1 + . . . + (x)hk =
∂x1 ∂xk
 ∂f1 ∂f1 ∂f1 
∂x1 (x)h1 + ∂x2 (x)h2 + . . . + ∂xk (x)hk
 .. 
 . 
 
 ∂fj ∂fj ∂fj 
= ∂x1 (x)h 1 + ∂x2 (x)h 2 + . . . + ∂xk (x)h k  , h = (h1 , . . . , hk ) ∈ Rk ,
 .. 
 
 . 
∂fp ∂fp ∂fp
∂x1 (x)h 1 + ∂x2 (x)h 2 + . . . + ∂xk (x)h k
sau  
dx1
 dx2 
 
df (x) = Jf (x)dx = Jf (x) ·  .. =
 . 
dxk
104 10. DIFERENŢIABILITATEA FUNCŢIILOR DE MAI MULTE VARIABILE REALE

 ∂f1 ∂f1 ∂f1 

∂x1 (x)dx1 + ∂x2 (x)dx2 + ... + ∂xk (x)dxk
 .. 
 . 
 
 ∂fj ∂fj ∂fj 
= ∂x1 (x)dx 1 + ∂x2 (x)dx 2 + . . . + ∂xk (x)dx k ,
 .. 
 
 . 
∂fp ∂fp ∂fp
∂x1 (x)dx 1 + ∂x2 (x)dx 2 + . . . + ∂xk (x)dx k
şi se observă că este egală cu vectorul care pe componente are diferenţialele funcţiilor
fj cu j = 1, . . . , p, iar dx1 , . . ., dxk reprezintă din nou funcţiile proiecţie
dxi := πi : Rk → R, dxi (h) = hi , h = (h1 , . . . , hk ) ∈ Rk , i = 1, k.
Cazul 4 (k = 1, p > 2). Pentru k = 1 şi p > 2 este vorba de funcţii f : D ⊂
R → Rp , pentru care relaţia de definiţie a diferenţiabilităţii devine
fj (t + h) = fj (t) + fj0 (t)h + αj (t, h), j = 1, . . . , p
sau, ı̂n scriere vectorială
f (t + h) = f (t) + f 0 (t)h + α(t, h)
unde ¡ ¢
f (t) = (f1 (t), . . . ., fp (t)) , f 0 (t) = f10 (t), . . . , fp0 (t) ,
α(t, h) = (α1 (t, h), . . . , αp (t, h)) , h ∈ R.
¡ 0 ¢
Vectorul f (t) = f1 (t), . . . , fp0 (t) se numeşte derivata funcţiei f , iar diferenţiala
0

ei ı̂n t este ¡ ¢
df (t)(h) = f 0 (t)h = f10 (t)h, . . . , fp0 (t)h , h ∈ R,
sau ¡ ¢
df (t) = f10 (t)dt, . . . , fp0 (t)dt ,
unde dt este aplicaţia identitate a lui R. Conform Propoziţiilor 10.5.4 şi 9.1.3, ı̂n
acest caz, f este diferenţiabilă ı̂n t dacă şi numai dacă toate componentele lui f
sunt derivabile ı̂n t.
10.5.4. Legătura dintre proprietăţile derivatelor parţiale şi cele ale
funcţiei.
Teorema 10.5.11. a) Dacă funcţia f : D ⊂ Rk → R are derivate parţiale de
ordinul ı̂ntâi ı̂n a ∈ D, continue ı̂n a, atunci funcţia f este diferenţiabilă ı̂n a.
b) Dacă funcţia f : D ⊂ Rk → Rp are derivate parţiale de ordinul ı̂ntâi ı̂n
a ∈ D, continue ı̂n a, atunci funcţia f este diferenţiabilă ı̂n a.
10.5.5. Aproximarea funcţiilor diferenţiabile. Din definiţia diferenţiabilităţii
rezultă imediat
Propoziţia 10.5.12. Dacă f : D ⊂ Rk → Rp este diferenţiabilă, pentru h
destul de mic este valabilă aproximarea
f (x + h) ≈ f (x) + df (x)(h) ⇐⇒
³ ´³ ´³ ´
∀ε > 0 ∃ δ > 0 khkk < δ =⇒ kf (x + h) − (f (x) + df (x)(h))kp < ε
unde k · kk este norma din Rk iar k · kp este norma din Rp .
Observaţia 10.5.13. Rezultatul anterior are aplicaţii ı̂n aproximarea funcţiilor
ı̂n jurul unor puncte ı̂n care se ştie, sau se poate calcula cu uşurinţă valoarea funcţiei
şi a derivatelor parţiale, aproximarea făcându-se cu ajutorul unei aplicaţii liniare.
 10.6. APLICAŢII 105

10.6. Aplicaţii
Exerciţiul 10.6.1. Fie funcţia f (x, y) = 2x2 − xy + y 2 . Să se calculeze,
∂f ∂f
utilizând definiţia, (x0 , y0 ), (x0 , y0 ).
∂x ∂y
Soluţie. Are loc
∂f f (x0 + h, y0 ) − f (x0 , y0 )
(x0 , y0 ) = lim =
∂x h→0 h
2
[2(x0 + h) − (x0 + h) y0 + y02 ] − [2x20 − x0 y0 + y02 ]
= lim =
h→0 h
4hx0 + 2h2 − hy0
= lim = lim (4x0 + 2h − y0 ) = 4x0 − y0 .
h→0 h h→0
Are loc
∂f f (x0 , y0 + k) − f (x0 , y0 )
(x0 , y0 ) = lim =
∂y k→0 k
2
[2x20 − x0 (y0 + k) + (y0 + k) ] − [2x20 − x0 y0 + y02 ]
= lim =
k→0 k
2
−kx0 + 2ky0 + k
= lim = lim (−x0 + 2y0 + k) = −x0 + 2y0 .
k→0 k k→0
Cum (x0 , y0 ) ∈ R2 , avem
∂f ∂f
(x, y) = 4x − y, (x, y) = −x + 2y.
∂x ∂y
∂f
Formal, se obţine din f (x, y) prin derivare ı̂n raport cu x, cu y gândit constant.
∂x
∂f
Similar, se obţine din f (x, y) prin derivare ı̂n raport cu y, cu x gândit constant.
∂y
¤
Exerciţiul 10.6.2. Să se scrie Jf (x, y, z) (Jacobiana funcţiei f ı̂ntr-un punct
(x, y, z)) şi diferenţiala df (x, y, z), unde
³ ¡ ¢ 2 2 2
´
f : R3 −→ R2 , f (x, y, z) = sin x2 + y 2 + z 2 , xyzex +y +z .

Soluţie. Fie ¡ ¢
f1 (x, y, z) = sin x2 + y 2 + z 2 ,
2
+y 2 +z 2
f2 (x, y, z) = xyzex .
Atunci
∂f1 ¡ ¢ ∂f1 ¡ ¢
(x, y, z) = 2x cos x2 + y 2 + z 2 , (x, y, z) = 2y cos x2 + y 2 + z 2 ,
∂x ∂y
∂f1 ¡ ¢
(x, y, z) = 2z cos x2 + y 2 + z 2 ,
∂z
∂f2 2 2 2 2 2 2 ¡ ¢ 2 2 2
(x, y, z) = yzex +y +z + xyzex +y +z · 2x = yz 1 + 2x2 ex +y +z ,
∂x
∂f2 2 2 2 2 2 2 ¡ ¢ 2 2 2
(x, y, z) = xzex +y +z + xyzex +y +z · 2y = xz 1 + 2y 2 ex +y +z ,
∂y
∂f2 2 2 2 2 2 2 ¡ ¢ 2 2 2
(x, y, z) = xyex +y +z + xyzex +y +z · 2z = xy 1 + 2z 2 ex +y +z ,
∂z
106 10. DIFERENŢIABILITATEA FUNCŢIILOR DE MAI MULTE VARIABILE REALE

deci  
∂f1 ∂f1 ∂f1
(x, y, z) (x, y, z) (x, y, z)
 ∂x ∂y ∂z 
Jf (x, y, z) =  ∂f ∂f2 ∂f2 =
2
(x, y, z) (x, y, z) (x, y, z)
∂x ∂y ∂z
µ ¡ ¢ ¡ ¢ ¡ ¢ ¶
2x cos x2 + y 2 + z 2 2y cos x2 + y 2 + z 2 2z cos x2 + y 2 + z 2
¡ ¢ 2 2 2 ¡ ¢ 2 2 2 ¡ ¢ 2 2 2 .
yz 1 + 2x2 ex +y +z xz 1 + 2y 2 ex +y +z xy 1 + 2z 2 ex +y +z
 
u
În final df (x, y, z)(u, v, w) = Jf (x, y, z) ·  v , ∀ (u, v, w) ∈ R3 . ¤
w
Exerciţiul 10.6.3. Fie funcţia
p
f : D := R2 −→ R, f (x, y) = x4 + y 2 .
∂f ∂f
Să se arate că există (0, 0) şi nu există (0, 0).
∂x ∂y
Soluţie. Pentru x 6= 0
√
f (x, 0) − f (0, 0) x4 − 0 x2
= = = x −→ 0,
x−0 x−0 x
∂f ∂f
deci există (0, 0) şi (0, 0) = 0.
∂x ∂x
Pentru y 6= 0
p ½
f (0, y) − f (0, 0) y2 − 0 |y| 1, y > 0
= = = ,
y−0 y−0 y −1, y < 0
∂f
deci nu există (0, 0).
∂y √ √
Se observă că f = · ◦ ϕ2 , unde ϕ(x, y) = x4 + y 2 iar ◦ nu e derivabilă ı̂n 0.
De aceea se aplică definiţia ı̂n studiul derivatelor parţiale ale funcţiei f ı̂n (0, 0). În
rest, pe R2 \ {(0, 0)}, f este evident derivabilă parţial, ı̂n raport cu x, respectiv y.
∂f
Deoarece nu există (0, 0) evident rezultă că f nu e diferenţiabilă ı̂n (0, 0). ¤
∂y
Exerciţiul 10.6.4. Fie f : R3 → R,
f (x, y, z) = (x + 2)2 − 2xz + y ln[1 + (x − z)2 ] + z 2 + z
³2 3 6´ ∂f √
şi u = , , . Să se calculeze (π, 2, π).
7 7 7 ∂u
Soluţie. Derivatele parţiale ale lui f (pe R3 ) sunt
∂f 2(x − z)
(x, y, z) = 2(x + 2) − 2z + y ;
∂x 1 + (x − z)2
∂f
(x, y, z) = ln[1 + (x − z)2 ];
∂y
∂f −2(x − z)
(x, y, z) = −2x + y + 2z + 1.
∂z 1 + (x − z)2
Atunci
∂f √ ∂f √ 2 ∂f √ 3 ∂f √ 6
(π, 2, π) = (π, 2, π) · + (π, 2, π) · + (π, 2, π) · =
∂u ∂x 7 ∂y 7 ∂z 7
 10.7. TEMĂ 107

2 3 6 14
=4· +0· +1· = = 2.
7 7 7 7
¤
Exerciţiul 10.6.5. Fie f : R2 → R,

 x5
, (x, y) 6= (0, 0)
f (x, y) = (x2 + y 2 )2 .

0, (x, y) = (0, 0)
Să se arate că f este continuă ı̂n (0, 0), are derivată după direcţia oricărui versor
ı̂n (0, 0) şi nu este diferenţiabilă ı̂n (0, 0).
Soluţie. Deoarece
µ ¶2
x2
|f (x, y) − 0| = · |x| ≤ |x|, ∀(x, y) 6= (0, 0),
x2 + y 2
iar lim |x| = 0, din criteriul majorării rezultă lim f (x, y) = 0 şi, cum
(x,y)→(0,0) (x,y)→(0,0)
f (0, 0) = 0, f este continuă ı̂n (0, 0).
Dacă u = (u1 , u2 ) ∈ R2 versor ((u21 + u22 = 1)), atunci
³ ´
∂f f (0, 0) + t(u 1 , u 2 ) − f (0, 0) f (tu1 , tu2 )
(0, 0) = lim = lim =
∂u t→0 t t→0 t
t5 u 5 t5 u 5
= lim 2 2 12 2 2 = lim 4 1 = u51 lim t = 0
t→0 (t u1 + t u2 ) t→0 t t→0

În particular, pentru u = e1 = (1, 0), respectiv u = e2 = (0, 1) rezultă

∂f ∂f
(0, 0) = 0, (0, 0) = 0.
∂e1 ∂e2
Se estimează
∂f ∂f
f (x, y) − f (0, 0) − (0, 0)(x − 0) − (0, 0)(y − 0)
∂x ∂y x5
p = 5 .
(x − 0)2 + (y − 0)2 (x2 + y 2 ) 2
x5
Dacă g(x, y) := 5 , atunci
(x2 + y 2 ) 2
x5
y = mx, x 6= 0 =⇒ g(x, y) = g(x, mx) = 5 =: ϕ(x).
(1 + m2 ) 2 · |x|5
Cum ϕ nu are limită ı̂n 0, rezultă că g nu are limită ı̂n (0, 0), i.e. f nu e diferenţiabilă
ı̂n (0, 0). ¤

10.7. Temă
∂f
Exerciţiul 10.7.1. a) Să se calculeze, pornind de la definiţie (1, 1), pentru
∂x
¡ ¢
f (x, y) = ln 1 + x2 + y .
b) Să se calculeze derivatele parţiale de ordinul I pentru următoarele funcţii pe
domeniile lor de definiţie:
³ y´ x
i) f (x, y) = ln x + ; ii) f (x, y) = a− y , a > 0 fixat; iii) f (x, y) = xy ; iv)
x z 2 2 2
f (x, y) = (1 + xy)x ; v) f (x, y, z) = xy ; vi) f (x, y, z) = xex +y +z .
108 10. DIFERENŢIABILITATEA FUNCŢIILOR DE MAI MULTE VARIABILE REALE

Exerciţiul 10.7.2. Dacă

 2
 x − xy , (x, y) 6= (0, 0)
f (x, y) = x+y ,

0, (x, y) = (0, 0)
să se calculeze
∂f ∂f
(a) (0, 0); (b) (0, 0); (c) Să se studieze existenţa limitei
∂x ∂y
∂f
lim (x, y);
(x,y)→(0,0) ∂x

∂f
de ce nu este ea egală cu (0, 0)?
∂x
Exerciţiul 10.7.3. Să se calculeze jacobiana Jf ı̂ntr-un punct curent pentru
funcţiile:
i) f : R2 −→ R2 , f (x, y) = (x2 y − y, x3 − y 4 ).
ii) f : R2 −→ R3 , f (x, y) = (xex+y , x2 y 3µ, ln(2 + x2 + y 2 )). ¶
2 x
iii) f : (0, ∞) × R2 −→ R2 , f (x, y, z) = y 2 − xez − y ln x, .
zy
iv) f : R3 \ {(0, 0, 0)} −→ R3 ,
à !
1
f (x, y, z) = p , xyz, xy − zx + 2yz .
x2 + y 2 + z 2
Să se scrie expresia diferenţialei df ı̂ntr-un punct curent.
Exerciţiul 10.7.4. Să se arate că funcţia f : R2 −→ R, dată prin:
 2
 p x y , (x, y) 6= (0, 0)
f (x, y) = x4 + y 4 ,

0, (x, y) = (0, 0)
este diferenţiabilă pe R2 \{(0, 0)}; ı̂n origine f nu este diferenţiabilă, este continuă
şi are derivate parţiale.
Exerciţiul 10.7.5. Să se arate că funcţia f : R2 −→ R, dată prin:
½ p4
x4 + y 4 , (x, y) 6= (0, 0)
f (x, y) = ,
0, (x, y) = (0, 0)
este continuă dar nu are derivate parţiale de ordinul I ı̂n origine. Este f diferenţiabilă
ı̂n origine?
Exerciţiul 10.7.6. Să se arate că funcţia f : R2 −→ R, dată prin:

 x2 y 3
, (x, y) 6= (0, 0)
f (x, y) = x4 + y 4 ,

0, (x, y) = (0, 0)
este continuă, are derivate parţiale de ordinul I dar nu este diferenţiabilă ı̂n origine.
Exerciţiul 10.7.7. Să se studieze diferenţiabilitatea funcţiei f : R2 −→ R,
 2 2
 px y , (x, y) 6= (0, 0)
f (x, y) = x4 + y 6

0, (x, y) = (0, 0)