NOTE DE CURS

1. Funcţii diferenţiabile
Remarca 1.1. Ştim că dacă f (x) este o funcţie de o variabilă este
derivabilă ı̂n x = a atunci f este continuă ı̂n x = a. Această propri-
etate nu se extinde ı̂n cazul derivatelor parţiale. Chiar dacă există
toate derivatele parţiale pentru o funcţie de mai multe variabile funcţia
respectivă poate să nu fie continuă.
Exemplul 1.2. Fie
(
2xy
dacă (x, y) 6= 0
x2 +y 2
f (x, y) = .
0 dacă (x, y) = (0, 0)

2. Aproximări liniare
Una dintre ideile cele mai importante din calculul diferenţial pentru
funcţii de o variabilă este aceea că dacă luăm un punct de pe graficul
unei funcţii derivabile derivata ı̂n acel punct este panta tangentei la
graficul funcţiei ı̂n acel punct şi astfel putem aproxima funcţia cu o
funcţie liniară şi astfel dreapta tangentă la graficul funcţiei y = f (x) ı̂n
x = a ne oferă o aproximare pentru valorile lui f (x) pentru x aproape
de a:
f (x) ≈ L(x) = f (a) + f 0 (a)(x − a).
Eroarea ı̂n aproximare (distanţa verticală dintre curbă şi tangentă ı̂n
x) este mică ı̂n comparaţie cu distanţa h = x − a dintre a şi x.
Similar, ı̂n cazul funcţiilor de două variabile planul tangent la graficul
lui z = f (x, y) ı̂n (a, b) este z = L(x, y), unde
∂f ∂f
L(x, y) = f (a, b) + (a, b)(x − a) + (a, b)(y − b)
∂x ∂y
este aproximarea liniară a lui f ı̂n (a, b). Putem folosi L(x, y)
pentru a aproxima valorile lui f (x, y) ı̂n apropierea lui (a, b):
∂f ∂f
f (x, y) ≈ L(x, y) = f (a, b) + (a, b)(x − a) + (a, b)(y − b).
∂x ∂y
Exemplul 2.1. Găsiţi o valoare aproximativă pentru
√
f (x, y) = 2x2 + e2y
ı̂n (2.2, −0.2).
1
2 NOTE DE CURS

Este convenabil să folosim aproximarea liniară ı̂n (2, 0) unde valorile
lui f precum şi derivatele parţiale sunt uşor de evaluat. Astfel L(x, y) =
3 + 43 (x − 2) + 13 (y − 0) şi
f (2.2, −0.2) ≈ L(2.2, −0.2) = 3.2.
O funcţie de două variabile se poate comporta ”rău” chiar dacă am-
bele derivate parţiale există. De aceea intervine noţiunea de diferenţi-
abilitate.
Definitie 2.2. Spunem că funcţia f este diferenţiabilă ı̂n (a, b) ∈
D(disc) dacă
f (a + h, b + k) − f (a, b) − h ∂f
∂x
(a, b) − k ∂f
∂y
(a, b)
lim √ = 0.
(h,k)→(0,0) h2 + k 2
Dacă z = f (x, y) şi presupunem că x se schimbă de la a la a + ∆x,
(adică dacă se schimbă de la a la a + h atunci ∆x = h) şi y se schimbă
de la b la b + ∆y (adică de la b la b + k, ∆y = k) atunci dacă notăm cu
∆z = f (a + ∆x, b + ∆y) − f (a, b)
∆z reprezintă cum se schimbă valorile lui f când (x, y) se schimbă de
la (a, b) la (a + ∆x, b + ∆y).
Definiţia diferenţiabilităţii ne spune că o funcţie diferenţiabilă este o
funcţie pentru care aproximarea liniară cu planul tangent este o aprox-
imare bună când (x, y) este aproape de (a, b). Cu alte cuvinte, planul
tangent aproximează graficul funcţiei f bine ı̂n apropierea punctului
de tangenţă. Pentru simplitate am dat definiţia pentru funcţii de două
variabile dar definiţia de mai sus poate fi generalizată la funcţii de mai
multe variabile.
Funcţia f este diferenţiabilă ı̂n (a, b) dacă şi numai dacă suprafaţa
z = f (x, y) are un plan tangent non-vertical ı̂n (a, b) ceea ce implică
faptul că derivatele parţiale trebuie să existe şi că f trebuie să fie
continuă. În particular, dacă f este diferenţiabilă atunci este continuă.
Este dificil uneori să folosim definiţia diferenţiabilităţii direct pentru
a verifica dacă o funcţie este diferenţiabilă dar următoarea teoremă ne
oferă o condiţie suficientă pentru diferenţiabilitate.
Teorema 2.3. Dacă derivatele parţiale ∂f ∂x
şi ∂f
∂y
există ı̂n vecinătatea
lui (a, b) şi sunt continue ı̂n (a, b) atunci f este diferenţiabilă ı̂n (a, b).
Exemplul 2.4. (1) Arătaţi că f (x, y) = xexy este diferenţiabilă ı̂n
(1, 0).

(2) Determinaţi aproximarea liniară a sa ı̂n acel punct.

 NOTE DE CURS 3

(3) Folosiţi aproximarea de mai sus pentru a aproxima f (1.1, −0.1).

Exemplul 2.5. Găsiţi planul tangent la paraboloidul eliptic z = 2x2 +
y 2 ı̂n punctul (1, 1, 3).
Funcţia liniară al cărei grafic este planul său tangent,
∂f ∂f
L(x, y) = f (a, b) + (a, b)(x − a) + (a, b)(y − b)
∂x ∂y
se numeşte aproximarea liniară sau planul tangent de aproxi-
mare al lui f ı̂n (a, b).

3. Diferenţiala de ordinul I
• Pentru o funcţie de o variabilă, y = f (x), diferenţiala lui y este
definită prin
dy = f 0 (x)dx.
Relaţia dintre variaţia lui ∆y şi diferenţiala dy: ∆y reprezintă
cum se schimbă ı̂nălţimea curbei y = f (x) şi dy reprezintă cum
se schimbă ı̂năţimea tangentei când x variază cu dx = ∆x.

• Pentru o funcţie de două variabile z = f (x, y) definim diferenţiala

lui z prin
∂f ∂f ∂z ∂z
df = dx + dy = dx + dy.
∂x ∂y ∂x ∂y
Uneori notaţia dz este folosită ı̂n loc de df . Dacă luăm dx =
∆x = x − a şi dy = ∆y = y − b atunci diferenţiala lui z este
∂f ∂f
df (a, b)(x − a, y − b) = (a, b)(x − a) + (a, b)(y − b).
∂x ∂y
4 NOTE DE CURS

Folosind notaţia diferenţialei, aproximarea liniară poate fi

scrisă ca
f (x, y) ≈ f (a, b) + df (a, b)(x − a, y − b).
Interpretarea geometrică a diferenţialei dz şi a lui ∆z: dz
reprezintă variaţia ı̂nălţimii planului tangent ı̂n timp ce ∆z
reprezintă cum variază ı̂nălţimea suprafeţei z = f (x, y) când
(x, y) se schimbă de la (a, b) la (a + ∆x, b + ∆y).

Exemplul 3.1. (1) Dacă z = f (x, y) = x2 + 3xy − y 2 , găsiţi

diferenţiala dz;

(2) Dacă x se schimbă de la 2 la 2.05 şi y se schimbă de la 3 la

2.96, comparaţi valorile lui ∆z şi dz.
Exemplul 3.2. Raza bazei şi ı̂nălţimea unui con circular drept sunt
măsurate ca fiind 10cm şi 25cm cu o eroare posibilă ı̂n măsurători cam
de 0.1cm fiecare. Folosiţi diferenţiale pentru a estima eroarea maximă
ı̂n calculul volumului.
Exemplul 3.3. Estimaţi procentual modificarea perioadei
s
L
T = 2π
g
a unui pendul simplu dacă lungimea L a pendulului creşte cu 2 procente
şi acceleraţia gravitaţională g descreşte cu 0.6 procente.
 NOTE DE CURS 5

Soluţie Calculăm diferenţiala lui T :

√
2π 2π L
dT = √ dL − dg.
2 Lg 2g 3/2
2 6
Ştim că dL = 100
L şi dg = − 1000 g astfel că
2 −6 13
dT (L, g)(L, g) = T
100 100 1000
şi perioada pendulului creşte cu 1.3 procente.
Definitie 3.4.
∂f ∂f
df (a, b)(h, k) = (a, b)h + (a, b)k,
∂x ∂y
df (a, b) : R2 → R este liniară şi astfel ı̂n baza canonica {e1 , e2 } are
matricea jacobiană
 
∂f ∂f
Jf (a, b) = (a, b) (a, b)
∂x ∂y
∂f ∂f
deoarece df (a, b)(1, 0) = ∂x
(a, b) si df (a, b)(0, 1) = ∂y
(a, b).

4. Funcţii de trei sau mai multe variabile

Aproximările liniare, diferenţiabilitatea şi diferenţialele pot fi definite
similar şi pentru funcţii de mai multe variabile. Aproximarea liniară
este
∂f ∂f
f (x, y, z) ≈ f (a, b, c) + (a, b, c)(x − a) + (a, b, c)(y − b)
∂x ∂y
∂f
+ (a, b, c)(z − c) = L(x, y, z).
∂z
Dacă w = f (x, y, z) atunci diferenţiala df este

∂f ∂f ∂f
df = dx + dy + dz.
∂x ∂y ∂z
Matricea jacobiană
 
∂f ∂f ∂f
Jf (a, b, c) = ∂x
(a, b, c) ∂y
(a, b, c) ∂z
(a, b, c).

Exemplul 4.1. Dimensiunile unei cutii paralelipipedice sunt măsurate

ca fiind 75 cm, 60 cm şi 40 cm şi fiecare măsurătoare este corectă cu
o eroare 0.2 cm. Folosind diferenţialele pentru a estima cea mai mare
eroare posibilă când volumul cutiei este calculat cu aceste măsurători.
6 NOTE DE CURS

Soluţie Dacă dimensiunile cutiei sunt x, y, z, volumul este V = xyz

şi
∂V ∂V ∂V
dV = dx + dy + dz = yzdx + xzdy + xydz.
∂x ∂y ∂z
Ni se dă că |∆x| ≤ 0.2, |∆y| ≤ 0.02 şi |∆z| ≤ 0.02. Pentru a estima
cea mai mare eroare ı̂n calculul volumului, folosim dx = 0.2, dy = 0.2
şi dz = 0.2 cu x = 75, y = 60, z = 40:

∆V ≈ dV (75, 60, 40)(0.02, 0.02, 0.02)

= (60)(40)(0.2) + (75)(40)(0.2) + (75)(60)(0.2)
= 1980.

Astfel eroarea de numai 0.2 ı̂n măsurătorile fiecărei dimensiuni poate

duce la o eroare de aproximativ 1980cm3 ı̂n calculul volumului. Poate
părea o eroare mare dar este numai 1% din volumul cutiei.

5. Diferentiabilitatea functiilor vectoriale

Observaţia 5.1. Diferentiabilitatea functiilor vectoriale se reduce la
diferentiabilitatea componentelor scalare. Prin urmare este suficient sa
studiem diferentiabilitatea functiilor scalare deoarece dF = (df, dg).

Cum dF (a, b)(1, 0) = ( ∂f

∂x
∂g
(a, b), ∂x (a, b)) si dF (0, 1) = ( ∂f
∂y
∂g
(a, b), ∂y (a, b))
matricea asociata lui dF (a, b) este matricea jacobiana
!
∂f ∂f
(a, b) (a, b)
JF (a, b) = ∂x ∂g
∂y
∂g .
∂x
(a, b) ∂y
(a, b)

Mai general, dacă F = (f1 , f2 , . . . , fm ), F : D ⊂ Rn → Rm , dF =

(df1 , df2 , . . . , dfm ) şi
 ∂f1 ∂f1 
∂x1
(a) . . . ∂xn
(a)
JF (a) =  . . . ... ... .
∂fm ∂fm
∂x1
(a) . . . ∂xn (a)

6. Derivate de ordin superior

Dacă f este o funcţie de două variabile atunci derivatele sale parţiale
∂f
∂x
şi ∂f
∂y
sunt de asemenea funcţii de două variabile astfel putem con-
sidera derivatele lor parţiale şi care se numesc derivate parţiale de
 NOTE DE CURS 7

ordinul doi ale funcţiei f şi se notează

∂ 2f
 
∂ ∂f
=
∂x ∂x ∂x2
∂ 2f
 
∂ ∂f
=
∂y ∂x ∂y∂x
∂ 2f
 
∂ ∂f
=
∂x ∂y ∂x∂y
∂ 2f
 
∂ ∂f
= .
∂y ∂y ∂y 2
Exemplul 6.1. Determinaţi derivatele parţiale de ordinul doi pentru
f (x, y) = x3 + x2 y 3 − 2y 2 .
∂f ∂f
Soluţie Cum ∂x
(x, y) = 3x2 + 2xy 3 şi ∂y
(x, y) = 3x2 y 2 − 4y avem

∂ 2f ∂
(x, y) = (3x2 + 2xy 3 ) = 6x + 2y 3
∂x2 ∂x
∂ 2f ∂
(x, y) = (3x2 + 2xy 3 ) = 6xy 2
∂y∂x ∂y
∂ 2f ∂
(x, y) = (3x2 y 2 − 4y) = 6xy 2
∂x∂y ∂x
∂ 2f ∂
2
(x, y) = (3x2 y 2 − 4y) = 6x2 y − 4.
∂y ∂y
Observaţia 6.2. Să observăm că derivatele parţiale mixte din exerci-
ţiul anterior sunt egale. Aceasta nu este o coincidenţă. Se dovedeşte că
derivatele parţiale de oridinul doi mixte sunt egale pentru majoritatea
funcţiilor pe care le folosim ı̂n practică. Următorul rezultat care a
fost descoperit de către matematicianul francez Alexis Clairaut 1 (1713-
1765) ne dă condiţii care duc egalitatea derivatelor parţiale mixte de
ordinul doi.
Teorema 6.3 (Teorema lui Clairaut). Presupunem că f este o funcţie
definită pe un disc D care conţine punctul (a, b). Dacă derivatele

1Alexis Clairaut a fost genial de mic copil: a citit tratatul lui L’Hospital când
avea doar 10 ani şi a prezentat o lucrare de geometrie Academiei Franceze de Ştiinţe
când avea doar 13 ani. La vârsta de 18 ani a publicat lucrarea ”Recherches sur
les courbes a double courbure” considerată ca fiind primul tratat sistematic asupra
geometriei analitice tridimensionale care a inclus şi calculul diferenţial al curbelor.
8 NOTE DE CURS

∂2f ∂2f
parţiale de ordinul doi mixte ∂x∂y
şi ∂y∂x
există şi sunt ambele con-
tinue pe D atunci sunt egale
∂ 2f ∂ 2f
= .
∂x∂y ∂y∂x
Derivatele parţiale de ordinul 3 sau mai mare pot fi de asemenea
definite. De exemplu,
∂ 3f
 2 
∂ ∂ y
2
= .
∂y ∂x ∂y ∂y∂x
∂4f
Exemplul 6.4. Calculaţi ∂x2 ∂y∂z
dacă f (x, y, z) = sin(3x + yz).

7. Ecuaţii cu derivate parţiale

Derivatele parţiale apar ı̂n ecuaţiile cu derivate parţiale care
exprimă anumite legi fizice. De exemplu, ecuaţia cu derivate parţiale
∂ 2u ∂ 2u
+ =0
∂x2 ∂y 2
se numeşte ecuaţia lui Laplace după Pierre Laplace (1749-1827).
Soluţiile acestei ecuaţii se numesc funcţii armonice şi joacă un rol
important ı̂n probleme legate de propagarea căldurii, potenţialul elec-
tric, studiul fluidelor.
Exemplul 7.1. Arătaţi că funcţia u(x, y) = ex sin y este o soluţie a
ecuaţiei lui Laplace.
Soluţie Mai ı̂ntâi calculăm derivatele parţiale de ordinul ı̂ntâi
∂u
= ex sin y,
∂x
∂u
= ex cos y,
∂y
∂ 2u
= ex sin y
∂x2

∂ 2u
2
= −ex sin y
∂y
ceea ce duce la
∂ 2u ∂ 2u
+ = 0.
∂x2 ∂y 2
 NOTE DE CURS 9

8. Ecuaţia undelor

∂ 2u 2
2∂ u
= a
∂t2 ∂x2
descrie mişcarea unei unde care ar putea fi val de ocean, undă de sunet,
undă de lumină sau unda care merge de-a lungul unei coarde vibrante.
De exemplu, dacă u(x, t) reprezintă deplasarea unei coarde vibrante
de la o vioară la un moment de timp t şi la o distanţă x de un capăt
al corzii atunci u(x, t) satisface ecuaţia undelor.

Aici constanta a depinde de densitatea corzii şi de tensiunea ı̂n coardă.

Exemplul 8.1. Verificaţi că funcţia u(x, t) = sin(a − xt) satisface
ecuaţia undelor.
Ecuaţiile cu derivate parţiale ı̂n care funcţiile sunt de trei variabile
sunt de asemenea importante ı̂n inginerie şi ı̂n ştiinţă. Ecuaţia lui
Laplace ı̂n trei dimensiuni este
∂ 2u ∂ 2u ∂ 2u
+ + =0
∂x2 ∂y 2 ∂z 2
şi un loc unde aceasta apare este ı̂n geofizică.

9. Derivate după direcţie şi vectorul gradient

∂f ∂f
Să reamintim că dacă z = f (x, y) atunci derivatele parţiale ∂x
şi ∂y
sunt definite ca fiind
∂f f (x0 + h, y0 ) − f (x0 , y0 )
(x0 , y0 ) = lim
∂x h→0 h
şi
∂f f (x0 , y0 + h) − f (x0 , y0 )
(x0 , y0 ) = lim
∂y h→0 h
şi reprezintă cum se schimbă z ı̂n direcţiile axelor ox, oy adică ı̂n
direcţiile vectorilor unitate ~i şi ~j.
10 NOTE DE CURS

Presupunem că vrem să aflăm rata modificării lui z ı̂n (x0 , y0 ) ı̂n
direcţia unui vector arbitrar unitate ~u = ha, bi.

Rata de modificare a lui z (ı̂n raport cu distanţa) ı̂n direcţia lui ~u,
care se numeşte derivata după direcţie a lui f ı̂n direcţia vectorului ~u.

Definitie 9.1. Derivata lui f ı̂n (x0 , y0 ) după direcţie ı̂n direcţia
vectorului unitate ~u = ha, bi este

f (x0 + ha, y0 + hb) − f (x0 , y0 )

D~u f (x0 , y0 ) = lim
h→0 h

dacă limita există.

Prin comparaţie cu definiţia anterioară cu ecuaţiile de mai sus avem

~u = ~i = h1, 0i atunci D~i f = ∂f
∂x
şi dacă ~u = ~j = h0, 1i atunci D~j f = fy .
Cu alte cuvinte, derivatele parţiale ale lui f ı̂n raport cu x şi y sunt
cazuri speciale de derivate după direcţie.
Când calculăm derivata după direcţie pentru o funcţie definită de o
formulă folosim ı̂n general următoarea teoremă:

Teorema 9.2. Dacă f este o funcţie diferenţiabilă ı̂n (x0 , y0 ) atunci f

are derivată ı̂n (x0 , y0 ) după direcţia oricărui vector unitate ~u = ha, bi
şi

∂f ∂f
D~u f (x0 , y0 ) = (x0 , y0 )a + (x0 , y0 )b.
∂x ∂y
 NOTE DE CURS 11

Dacă vectorul unitate ~u face un unghi θ cu partea pozitivă a axei ox

ca ı̂n desenul de mai jos

atunci putem scrie ~u = hcos θ, sin θi şi formula de mai sus duce la

∂f ∂f
D~u f (x, y) = (x, y) cos θ + (x, y) sin θ.
∂x ∂y

Exemplul 9.3. Găsiţi derivata după direcţie D~u f (x, y) dacă

f (x, y) = x3 − 3xy + 4y 2

şi ~u este vectorul unitate dat de unghiul θ = π/6. Ce este D~u f (1, 2)?

Soluţie Avem

∂f π ∂f π
D~u f (x, y) = (x, y) cos + (x, y) sin
∂x 6 ∂y 6
√
3 1
= (3x2 − 3y) + (−3x + 8y)
2 2
1h √ 2 √ i
= 3 3x − 3x + (8 − 3 3)y .
2
De aceea,
√
13 − 3 3
D~u f (1, 2) = .
2
Derivata după direcţie D~u f (1, 2) reprezintă rata de modificare a lui
z ı̂n direcţia lui ~u. Aceasta este panta dreptei tangente la curba de
intersecţie dintre suprafaţa z = x3 − 3xy + 4y 2 şi planul vertical ce
12 NOTE DE CURS

trece prin (1, 2, 0) şi este ı̂n direcţia lui ~u ca mai jos

10. Vectorul gradient

Să observăm mai ı̂ntâi că derivata după direcţie pentru o funcţie
diferenţiabilă poate fi scrisă ca produsul scalar dintre doi vectori
∂f ∂f
D~u f (x, y) = h (x, y), (x, y)i · ha, bi.
∂x ∂y
Primul vector care apare ı̂n acest produs scalar nu apare numai ı̂n
cadrul derivatelor după direcţie şi ı̂l numim gradientul lui f şi ı̂l notăm
cu ∇f .
Definitie 10.1. Dacă f este o funcţie de două variabile x şi y atunci
gradientul lui f este funcţia vectorială notată ∇f definită prin
∂f ∂f ∂f ∂f
∇f (x, y) = h (x, y), (x, y)i = (x, y)~i + (x, y)~j.
∂x ∂y ∂x ∂y
Exemplul 10.2. Dacă f (x, y) = sin x + exy atunci
∂f ∂f
∇f (x, y) = h (x, y), (x, y)i = hcos x + yexy , xexy i =
∂x ∂y
şi
∇f (0, 1) = h2, 0i.
Cu această notaţie pentru vectorul gradient putem rescrie ecuaţia
derivatei după direcţie ca fiind
D~u f (x, y) = ∇f (x, y) · ~u.
Aceasta exprimă derivata după direcţia vectorului unitate ~u ca proiecţia
scalară a vectorului gradient pe ~u.
Exemplul 10.3. Aflaţi derivata după direcţie pentru funcţia f (x, y) =
x2 y 3 − 4y ı̂n punctul (2, −1) ı̂n direcţia vectorului ~v = 2~i + 5~j.
 NOTE DE CURS 13

11. Funcţii de trei variabile

Pentru funcţii de trei variabile putem defini ı̂n aceeaşi manieră derivata
după direcţie. Din nou D~u f (x, y, z) poate fi interpretată ca rata de
modificare a funcţiei ı̂n direcţia vectorului unitate ~u.
Definitie 11.1. Derivata după direcţie a lui f ı̂n (x0 , y0 , z0 ) ı̂n
direcţia vectorului unitate ~u = ha, b, ci este
f (x0 + ha, y0 + hb, z0 + hc) − f (x0 , y0 , z0 )
D~u f (x0 , y0 , z0 ) = lim
h→0 h
dacă această limită există.
Dacă f (x, y, z) este diferenţiabilă şi ~u = ha, b, ci atunci putem arăta
că
∂f ∂f ∂f
D~u f (x, y, z) = (x, y, z)a + (x, y, z)b + (x, y, z)c.
∂x ∂y ∂z
Vectorul gradient este notat cu ∇f şi este
∂f ∂f ∂f
∇f (x, y, z) = h (x, y, z), (x, y, z), (x, y, z)i
∂x ∂y ∂z
∂f ∂f ∂f
= (x, y, z)~i + (x, y, z)~j + (x, y, z)~k
∂x ∂y ∂z
şi mai departe
D~u f (x, y, z) = ∇f (x, y, z) · ~u.
Exemplul 11.2. Dacă f (x, y, z) = x sin yz
(1) găsiţi gradientul lui f ;

(2) direcţia derivatei lui f ı̂n (1, 3, 0) ı̂n direcţia lui ~v = ~i + 2~j − ~k;

12. Maximizarea derivatei după o direcţie

Presupunem că f este o funcţie de două sau de trei variabile şi con-
siderăm toate derivatele posibile după direcţii ı̂ntr-un punct dat. Aces-
tea dau ratele de modificare ale lui f ı̂n toate direcţiile posibile. Ne
punem ı̂ntrebarea ı̂n care dintre aceste direcţii f se schimbă cel mai
rapid şi care este valoarea maximă a ratei de modificare? Răspunsul
este dat de următoarea teoremă
Teorema 12.1. Presupunem că f este o funcţie diferenţiabilă de două
sau de trei variabile. Valoarea maximă a derivatei după direcţie D~u f (x)
este k∇f (x)k şi apare când ~u are aceeaşi direcţie ca şi vectorul gradient
∇f (x).
14 NOTE DE CURS

Demonstraţie. Cum
D~u f = ∇f · ~u = k∇f kkuk cos θ = k∇f k cos θ
unde θ este unghiul dintre ∇f şi ~u şi evident maximul este atunci când
θ = 0. 
Exemplul 12.2. (1) Dacă f (x, y) = xey găsiţi rata de modificare
a lui f ı̂n punctul P (2, 0) ı̂n direcţia de la P la Q( 12 , 2);

(2) În ce direcţie are f rata maximă? Care este rata maximă de
schimbare?
Soluţie
(1) ∇f (2, 0) = h1, 2i. Vectorul unitate ı̂n direcţia P~Q este ~u =
h− 53 , 45 i astfel cărata de schimbare a lui f ı̂n direcţia de la P la
Q este
D~u f (2, 0) = 1.
(2) Rata maximă de schimbare este
√
k∇f (2, 0)k = 5.
Exemplul 12.3. Presupunem că temperatura ı̂ntr-un punct (x, y, z)
din spaţiu este dată de T (x, y, z) = 80/(1 + x2 + 2y 2 + 3z 2 ), unde T este
măsurată ı̂n grade Celsius şi x, y, z ı̂n metri. În ce direcţie temperatura
creşte rapid ı̂n punctul (1, 1, −2)? Care este rata maximă de creştere?
Soluţie Gradientul lui T este
160
∇T = (−x~i − 2y~j − 3z~k).
(1 + x + 2y 2 + 3z 2 )
2

În punctul (1, 1, −2) gradientul este

5
∇T (1, 1, −2) = (−~i − 2~j + 6~k).
8
Temperatura creşte cel mai rapid ı̂n direcţia vectorului gradient şi
anume ∇T (1, 1, −2) sau echivalent ı̂n direcţia
√ vectorului −~i − 2~j + 6~k
sau a vectorului unitate (−~i − 2~j + 6~k)/ 41.
√ Rata maximă de creştere
este lungimea vectorului gradient adică 58 41. De aceea rata maximă
√
de creştere a temperaturii este de 85 41 ≈ 4◦ /m.

13. Probleme propuse

1. Calculaţi toate derivatele parţiale de ordinul doi pentru funcţiile
următoare:
 NOTE DE CURS 15

(1) f (x, y) = x4 y − 2x3 y 2 ;

(2) f (x, y) = ln(ax + by);

y
(3) z = 2x+3y
;

(4) T = e−2r cos θ;

(5) v = sin(s2 − t2 );
√
(6) w = 1 + uv 2 .
2. Verificaţi că derivatele parţiale de ordinul doi mixte sunt egale:
(1) u = x4 y 3 − y 4 ;

(2) u = exy sin y;

(3) u = cos(x2 y);

(4) u = ln(x + 2y).

3. Calculaţi derivatele parţiale indicate
∂3f 3
(1) f (x, y) = x4 y 2 − x3 y, , ∂f ;
∂x3 ∂x∂y∂x

∂3f
(2) f (x, y) = sin(2x + 5y), ∂y∂x∂y
;
2 ∂3f
(3) f (x, y, z) = exyz , ∂x∂y∂z
.
√ ∂3f
4. Dacă f (x, y, z) = xy 2 z 3 + arcsin(x z), calculaţi ∂x∂z∂y .
2 2
5. Verificaţi că funcţia u = e−α k t sin kx este soluţie a ecuaţiei
căldurii
∂u ∂ 2u
= α2 2 .
∂t ∂x
6. Determinaţi care dintreu funcţiile următoare sunt soluţii pentru
ecuaţia lui Laplace
∂ 2u ∂ 2u
+ =0
∂x2 ∂y 2
(1) u = x2 + y 2 ;

(2) u = x2 − y 2 ;

(3) u = x3 + 3xy 2 ;
16 NOTE DE CURS
p
(4) u = ln x2 + y 2 .
7. Arătaţi că fiecare dintre următoarele funcţii este soluţie la ecuaţia
undelor
∂ 2u 2
2∂ u
= a
∂t2 ∂x2
(1) u = sin(kx) sin(akt);

(2) u = (x − at)6 + (x + at)6 ;

(3) u = sin(x − at) + ln(x + at).

∂f ∂f ∂ 2 f ∂ 2 f
8. Fie f (x, y) = x3 − 2xy 2 + ln(x2 + y 2 ). Calculaţi , , ,
∂x ∂y ∂x2 ∂y 2
,
∂2f 2
∂ f
∂x∂y
si ∂y∂x .
9. Dacă f şi g sunt două funcţii de o variabilă derivabile, arătaţi că
funcţia
u(x, t) = f (x + at) + g(x − at)
este o soluţie a ecuaţiei undelor.
10. Temperatura ı̂ntr-un punct (x, y) de pe o placă metalică plată
este dată de T (x, y) = 60/(1+x2 +y 2 ), unde T este temperatura T este
măsurată ı̂n ◦ C şi x, y ı̂n metri. Aflaţi rata de modificare a temperaturii
ı̂n raport cu distanţa ı̂n punctul (2, 1) ı̂n
(1) direcţia axei ox;

(2) direcţia axei oy.

11. Rezistenţa totală R produsă de trei conductori cu rezistenţele
R1 , R2 , R3 conectaţi ı̂n paralel ı̂ntr-un circuit electric este dată de
formula
1 1 1 1
= + + .
R R1 R2 R3
∂R
Aflaţi ∂R 1
.
12. Energia cinetică a unui corp cu masa m şi viteza v este K =
1
2
mv 2 . Arătaţi că
∂K ∂ 2 K
· = K.
∂m ∂v 2
13. Ni se spune că există o funcţie f ale cărei derivate parţiale sunt
∂f
∂x
(x, y) = x + 4y şi ∂f
∂y
(x, y) = 3x − y. Este adevărat?
14. Determinaţi gradientul lui f , evaluaţi gradientul ı̂n punctul P
şi găsiţi rata de schimbare a lui f ı̂n P ı̂n direcţia vectorului ~u pentru:
(1) f (x, y) = x/y, P (2, 1), ~u = 53~i + 45~j;
 NOTE DE CURS 17

5~ 12~
(2) f (x, y) = x2 ln y, P (3, 1), ~u = − 13 i+ 13
j;
3~ 4~ 12 ~
(3) f (x, y, z) = y 2 exyz , P (0, 1, −1), ~u = 13 i + 13 j + 13 k.
15. Determinaţi derivata după direcţie pentru funcţia ı̂n punctul
dat ı̂n direcţia vectorului ~v
(1) f (x, y) = ex sin y, (0, π/3), ~v = h−6, 8i;
x
(2) f (x, y) = x2 +y v = h3, 5i.
2 , (1, 2), ~

14. Determinaţi maximul ratei de modificare pentru f ı̂n punctul

dat şi direcţia ı̂n care apare
√
(1) f (x, y) = 4y x, (4, 1);

(2) f (s, t) = test , (0, 2);

(3) f (x, y) = sin(xy), (1, 0).