9

Derivabilitate şi diferenţiabilitate pentru funcţii

reale de variabilă reală

9.1. Definiţia derivabilităţii şi proprietăţi imediate

Pe parcursul acestei secţiuni, se fixează I ⊂ R un interval.
Definiţia 9.1.1. Funcţia f : I ⊂ R → R se numeşte diferenţiabilă ı̂n a ∈ I
dacă şi numai dacă există un număr A(a) ∈ R şi o funcţie α( · , a) : I → R, cu
α(x, a)
proprietatea că lim = 0, astfel ı̂ncât
x→a |x − a|

f (x) = f (a) + A(a)(x − a) + α(x, a), ∀ x ∈ I.

Aplicaţia liniară
df (a) : R → R, df (a)h = A(a)h, h ∈ R,
se numeşte diferenţiala lui f ı̂n a.
Pentru funcţii reale de o variabilă se defineşte noţiunea de derivată:
Definiţia 9.1.2. 1. Funcţia f : I ⊂ R → R se numeşte derivabilă ı̂n a ∈ I,
f (x) − f (a)
dacă şi numai dacă există limita lim şi este finită.
x→a x−a
f (x) − f (a)
2. Se notează f 0 (a) = lim şi numărul f 0 (a) se numeşte derivata
x→a x−a
funcţiei f ı̂n punctul a.
3. Dacă f 0 (a) există dar este infinită, se spune că f are derivată infinită ı̂n a,
egală cu f 0 (a), dar nu este derivabilă ı̂n a.
4. Se spune că f este derivabilă pe I dacă şi numai dacă f este derivabilă ı̂n
orice punct al intervalului I.
Este adevărată următoarea Propoziţie, care face legătura ı̂ntre noţiunea de
diferenţială şi cea de derivată, pentru funcţii reale de o variabilă. Demonstraţia sa
este imediată, din definiţii.
Propoziţia 9.1.3. Funcţia f este diferenţiabilă ı̂n a dacă şi numai dacă ea
este derivabilă ı̂n a. Mai mult, A(a) = f 0 (a).
Observaţia 9.1.4. Din teorema de mai sus rezultă că diferenţiala funcţiei f
ı̂n a are forma
df (a)(h) = f 0 (a)h, h ∈ R.
Funcţia f verifică egalitatea
f (x) = f (a) + f 0 (a)(x − a) + α(x, a), x ∈ I,
α(x, a)
cu lim = 0.
x→a |x − a|
83
84 9. DERIVABILITATE PENTRU FUNCŢII REALE DE VARIABIL Ă REALĂ

Deci, ı̂n cazul funcţiilor de o variabilă, diferenţiabilitatea unei funcţii este

echivalentă cu derivabilitatea.
Legătura dintre continuitate şi derivabilitate rezultă imediat din definiţia deriv-
abilităţii.
Propoziţia 9.1.5. O funcţie f : I ⊂ R → R, derivabilă ı̂n a ∈ I, este continuă
ı̂n a.
Definiţia 9.1.6. Fie funcţia f : I ⊂ R → R şi a ∈ I. Se spune că funcţia
f (x) − f (a)
f este derivabilă la stânga ı̂n punctul a dacă există lim . Numărul
x→a x−a
x<a
f (x) − f (a)
lim se numeşte derivata la stânga a lui f ı̂n a şi se notează cu fs0 (a). Se
x→a x−a
x<a
f (x) − f (a)
spune că funcţia f este derivabilă la dreapta ı̂n punctul a dacă există lim .
x→a x−a
x>a
f (x) − f (a)
Numărul lim se numeşte derivata la dreapta a lui f ı̂n a şi se notează
x→a x−a
x>a
cu fd0 (a).
Observaţia 9.1.7. Ca şi la definiţia generală a derivatei (derivablităţii) se
poate nuanţa discuţia ı̂n legătură cu finitudinea (infinitudinea) derivatelor laterale,
etc.

9.2. Derivatele unor funcţii elementare

În continuare se vor evalua derivatele unor funcţii elementare. Se vor evalua ı̂n
detaliu câteva, restul fiind date fără demonstraţii.
(1) Funcţia constantă f (x) = c, x ∈ R. Fie a ∈ R. Atunci
f (x) − f (a) c−c
lim = lim = 0.
x→a x−a x→a x − a

Deci f 0 (a) = 0, pentru orice a, sau f 0 (x) = 0, pentru orice x ∈ R; pe scurt se scrie
c0 = 0, (x ∈ R).
(2) Funcţia identitate f (x) = x, x ∈ R. Avem f 0 (x) = 1, pentru orice x ∈ R;
pe scurt se scrie
x0 = 1, x ∈ R.
(3) Funcţia putere f (x) = xn , x ∈ R. Fie a ∈ R. Atunci
f (x) − f (a) xn − a n
lim = lim =
x→a x−a x→a x − a
¡ n−1 ¢
= lim x + xn−2 a + . . . + xan−2 + an−1
x→a
n−1
= na .
0 n−1
Deci f (a) = na , pentru orice a, sau f 0 (x) = nxn−1 , pentru orice x ∈ R; pe
scurt se scrie
0
(xn ) = nxn−1 , x ∈ R.
 9.3. REGULI DE DERIVARE 85

√ 1
(4) Funcţia radical f (x) = x, x ∈ [0, ∞). Fie a ∈ (0, ∞). Avem f 0 (x) = √ ,
2 x
pentru orice x ∈ (0, ∞); pe scurt se scrie
¡√ ¢0 1
x = √ , x ∈ (0, ∞).
2 x

Se poate obţine şi că f 0 (0) = +∞.

(5) Funcţia sinus f (x) = sin x, x ∈ R. Fie a ∈ R. Atunci

f (x) − f (a) sin x − sin a

lim = lim =
x→a x−a x→a x−a
x−a x+a
2 sin cos
= lim 2 2 =
x→a x−a
= cos a.

Deci f 0 (a) = cos a, pentru orice a, sau f 0 (x) = cos x, pentru orice x ∈ R; pe scurt
se scrie
(sin x)0 = cos x, x ∈ R.
(6) Funcţia cosinus f (x) = cos x, x ∈ R. Fie a ∈ R. Avem f 0 (x) = − sin x,
pentru orice x ∈ R; pe scurt se scrie

(cos x)0 = − sin x, x ∈ R.

(7) Funcţia logaritm natural f (x) = ln x, x > 0. Avem f 0 (x) = x1 , pentru orice
x > 0; pe scurt se scrie
1
(ln x)0 = , x ∈ (0, ∞).
x

9.3. Reguli de derivare

Fie f şi g : I ⊂ R → R funcţii derivabile pe intervalul I. Se vor evalua ı̂n contin-
uare derivatele funcţiilor obţinute prin operaţii elementare (algebrice, de compunere
sau inversare) din funcţiile f şi g.
(1) Se calculează derivata funcţiei f + g ı̂n punctul a:
0
(f + g) (a) = . . . = f 0 (a) + g 0 (a).

Deci, extinzând rezultatul la tot intervalul I, rezultă

(f + g)0 = f 0 + g 0 .

(2) Se calculează derivata funcţiei cf ı̂n punctul a:

(cf )0 (a) = . . . = cf 0 (a).

Deci, extinzând rezultatul la tot intervalul I, rezultă

(cf )0 = cf 0 .
86 9. DERIVABILITATE PENTRU FUNCŢII REALE DE VARIABIL Ă REALĂ

(3) Se calculează derivata funcţiei f g ı̂n punctul a. Utilizând şi continuitatea

lui f şi g ı̂n a, rezultă:
0 (f g)(x) − (f g)(a)
(f g) (a) = lim =
x→a x−a
f (x)g(x) − f (a)g(x) + f (a)g(x) − f (a)g(a)
= lim =
x→a x−a
f (x) − f (a) g(x) − g(a)
= lim g(x) + f (a) lim =
x→a x−a x→a x−a
0 0
= f (a)g(a) + f (a)g (a).
Extinzând rezultatul la tot intervalul I, rezultă
(f g)0 = f 0 g + f g 0 .
(4) Presupunând că g(x) 6= 0 pe intervalul I şi utilizând şi continuitatea lui f
şi g ı̂n a, rezultă
µ ¶0
f f 0 (a)g(a) − f (a)g 0 (a)
(a) = . . . = .
g g 2 (a)
Extinzând rezultatul la tot intervalul I, rezultă
µ ¶0
f f 0g − f g0
= .
g g2
În continuare se vor evalua derivata unei funcţii compuse şi a inversei unei
funcţii bijective.
Teorema 9.3.1. Se consideră funcţiile u : I → J, ϕ : J → R, cu I, J intervale.
Dacă u este derivabilă ı̂n a ∈ I (pe I) şi ϕ este derivabilă ı̂n b = u(a) (pe J), atunci
ϕ ◦ u este derivabilă ı̂n a (pe I) şi
0
(ϕ ◦ u) (a) = ϕ0 (u(a))u0 (a),
respectiv
0
(ϕ ◦ u) = ϕ0 ◦ u · u0 pe I.
Teorema 9.3.2. Se consideră o funcţie f : I → J, strict monotonă cu J = f (I)
şi fie f −1 : J → I, inversa ei. Dacă f este derivabilă ı̂ntr-un punct a ∈ I, şi
derivata ı̂n acest punct este diferită de zero, atunci funcţia f −1 este derivabilă ı̂n
b = f (a) şi
¡ −1 ¢0 1 1
f (b) = 0 = 0 −1 .
f (a) f (f (b))

9.4. Derivatele altor funcţii elementare

Folosind regulile de derivare de mai sus se poate completa lista derivatelor
funcţiilor elementare.
(8) Funcţia tangentă,
sin x n π ¯¯ o
f (x) = tg x = , f : D := R\ (2k + 1) ¯ k ∈ Z → R.
cos x 2
Avem
0 1
(tg x) = , x ∈ D.
cos2 x
 9.4. DERIVATELE ALTOR FUNCŢII ELEMENTARE 87

(9) Funcţia cotangentă,

cos x
f (x) = ctg x = , f : R\ {kπ | k ∈ Z} → R.
sin x
Avem
0 1
(ctg x) = − , x ∈ D.
sin2 x
(10) Funcţia logaritm ı̂n baza a, f (x) = log a x, f : (0, ∞) → R. Avem
0 1
(loga x) = , x ∈ (0, ∞).
x ln a
(11) Funcţia exponenţială f (x) = ax , f : R → R.
Cu teorema de derivare a inversei, notând y = ax (⇔ x = loga y)
1
f 0 (x) = = y ln a = ax ln a.
1
y ln a
Pe scurt, se scrie
0
(ax ) = ax ln a, x ∈ R.
În particular, pentru a = e,
0
(ex ) = ex , x ∈ R.
(12) Funcţia f (x) = xα , x > 0, α ∈ R constantă.
α
Se scrie funcţia f ı̂n forma f (x) = eln x = eα ln x , şi, folosind teorema de
derivare a funcţiilor compuse, cu notaţia u(x) = ln xα = α ln x, are loc
³ ´0
f 0 (x) = eu(x) = eu(x) u0 (x) =
α α
= eα ln x = xα = αxα−1 , x > 0.
x x
Pe scurt, se scrie
0
(xα ) = αxα−1 , x > 0.
De notat că domeniul a fost ales să fie (0, ∞), deşi, el putea fi R, R∗ , [0, ∞),
după cum, de exemplu, α ∈ N∗ , α ∈ Z∗− , sau α = 1/2n, n ∈ N∗ . Trebuie reţinut
√
aici cazul funcţiei x (sau radical de orice ordin par de fapt), unde domeniul de
definiţie ([0, ∞)) nu coincide cu domeniul de derivabilitate ((0, ∞)), ı̂n 0 derivata
fiind +∞. Analog şi pentru situaţia α ∈ Z∗− , unde domeniul de definiţie (R) nu
coincide cu doemniul de derivabilitate (R∗ ), etc. h π πi
(13) Funcţia arcsinus, f (x) = arcsin x, f : [−1, 1] → − , .
2 2
Cu teorema de derivare a inversei, pentru
(−π/2, π/2) 3 y = arcsin x ⇔ x = sin y ∈ (−1, 1)
(ı̂n ±π/2 derivata funcţiei sin anulându-se), are loc:
1 1 1
f 0 (x) = =p =√ , x ∈ (−1, 1).
cos y 2
1 − sin y 1 − x2
Pe scurt, se scrie
0 1
(arcsin x) = √ , x ∈ (−1, 1).
1 − x2
Se observă că derivata este definită pe (−1, 1), ı̂n punctele −1 şi 1 derivata
fiind infinită, i.e. ı̂n punctele −1 şi 1 tangenta la grafic este paralelă cu axa Oy.
88 9. DERIVABILITATE PENTRU FUNCŢII REALE DE VARIABIL Ă REALĂ

(14) Funcţia arccosinus, f (x) = arccos x, f : [−1, 1] → [0, π]. Analog cu arcsin,
0 −1
(arccos x) = √ , x ∈ (−1, 1).
1 − x2
Există aceeaşi situaţie ca la funcţia arcsin, şi funcţia arccos are derivata definită
doar pe (−1, 1), ı̂n ±1 derivata fiind infinită. ³ π π´
(15) Funcţia arctangentă, f (x) = arctg x, f : R → − , . Analog cu arcsin
2 2
0 1
(arctg x) = , x ∈ R.
1 + x2
(16) Funcţia arccotangentă, f (x) = arcctg x, f : R → (0, π). Analog cu arctg ,
1
f 0 (x) = − , x ∈ R.
1 + x2
Pe scurt, se scrie
0 1
(arcctg x) = − , x ∈ R.
1 + x2

9.5. Teoreme fundamentale privind funcţiile derivabile

Derivata funcţiilor permite studiul calitativ al acestora; de exemplu, identifi-
carea punctelor de extrem local ale unei funcţii.
Definiţia 9.5.1. Fie f : I → R, unde I este un interval şi x0 ∈ I.
a) x0 se numeşte punct de minim local pentru f dacă există o vecinătate V a
lui x0 astfel ı̂ncât f (x0 ) ≤ f (x) pentru x ∈ V ∩ I.
b) x0 se numeşte punct de maxim local pentru f dacă există o vecinătate V a
lui x0 astfel ı̂ncât f (x0 ) ≥ f (x) pentru x ∈ V ∩ I.
c) Un punct de maxim sau de minim local se numeşte punct de extrem local
pentru f .
Utilizând definiţia derivabilităţii, se poate deduce
Teorema 9.5.2 (Fermat). Se consideră o funcţie f : I → R (I ⊂ R interval),
◦
derivabilă ı̂n punctul de extrem local a şi a ∈ I (i.e. a punct interior intervalului,
i.e. nu e capăt al intervalului). Atunci
f 0 (a) = 0.
Observaţia 9.5.3. Se poate verifica uşor (prin contraexemple) că, renunţarea
la una din ipoteze (a punct de extrem local, sau f derivabilă ı̂n a, sau a punct
interior lui I), poate să nu mai conducă la concluzia f 0 (a) = 0.
Utilizând faptul că orice funcţie continuă pe un interval [a, b] este mărginită şi
ı̂şi atinge marginile, se poate deduce
Teorema 9.5.4 (Teorma lui Rolle). Fie f : I → R, I-interval, şi două puncte
a < b din intervalul I. Dacă:
(1) f este continuă pe [a, b],
(2) f este derivabilă pe (a, b),
(3) f (a) = f (b),
atunci există un punct c ∈ (a, b) ı̂n care derivata se anulează (i.e. f 0 (c) = 0).
 9.6. TEOREMELE LUI L’HÔSPITAL 89

Observaţia 9.5.5. a) Pentru o funcţie derivabilă, ı̂ntre două rădăcini ale

funcţiei se află cel puţin o rădăcină a derivatei.
b) Între două rădăcini consecutive ale derivatei se află cel mult o rădăcină a
funcţiei.
Teorema 9.5.6 (Teorema lui Lagrange). Fie f : I → R, I-interval, şi două
puncte a < b din intervalul I. Dacă:
(1) f este continuă pe [a, b],
(2) f este derivabilă pe (a, b),
atunci există cel puţin un punct c ∈ (a, b), astfel ı̂ncât
f (b) − f (a) = f 0 (c)(b − a).
Demonstraţie. (Schiţă) Se aplică Teorema lui Rolle funcţiei g(x) = f (x)−kx,
unde k este o constantă care se determină din condiţia g(a) = g(b), etc. ¤
Teorema lui Lagrange are câteva consecinţe importante.
Consecinţa 9.5.7. Dacă f are derivată egală cu zero pe un interval I, atunci
ea este constantă pe acest interval.
Consecinţa 9.5.8. Dacă f şi g sunt două funcţii derivabile şi dacă (f −
g)0 (x) = 0 atunci cele două funcţii diferă printr-o constantă.
Consecinţa 9.5.9. Dacă funcţia f , derivabilă, are derivata pozitivă pe un
interval I, atunci funcţia f este crescătoare pe acest interval.
Consecinţa 9.5.10. Dacă funcţia f , derivabilă, are derivata negativă pe un
interval I, atunci funcţia f este descrescătoare pe acest interval.
Teorema 9.5.11 (Teorema lui Cauchy). Fie f şi g definite pe intervalul I şi
două puncte a < b din intervalul I. Dacă:
(1) f şi g sunt continue pe [a, b],
(2) f şi g sunt derivabile pe (a, b),
(3) g 0 (x) 6= 0 pentru orice x ∈ (a, b),
atunci g(a) 6= g(b) şi există un punct c ∈ (a, b), astfel ı̂ncât
f (b) − f (a) f 0 (c)
= 0 .
g (b) − g (a) g (c)
Demonstraţie. (Schiţă) Se aplică teorema lui Rolle funcţiei h(x) = f (x) −
kg(x), unde k este o constantă ce se determină din condiţia h(a) = h(b), etc. ¤
Propoziţia 9.5.12. Derivata unei funcţii are proprietatea lui Darboux.
Demonstraţie. (Schiţă) Fie f : I ⊂ R → R, derivabilă, a, b ∈ I, a < b cu
f 0 (a) 6= f 0 (b) şi λ ı̂ntre f 0 (a) şi f 0 (b). Se presupune că f 0 (a) < λ < f 0 (b).
Fie funcţia h(x) = f (x) − λx. Se va aplica Teorema lui Fermat funcţiei h,
etc. ¤

9.6. Teoremele lui l’Hôspital

Teorema 9.6.1 (Teorema lui l’Hôspital, cazul 00 ). Fie f , g două funcţii definite
pe intervalul real I şi a ∈ I 0 (a poate fi finit sau infinit). Se presupune că:
(1) lim f (x) = lim g(x) = 0;
x→a x→a
90 9. DERIVABILITATE PENTRU FUNCŢII REALE DE VARIABIL Ă REALĂ

(2) f şi g sunt derivabile pe I cu excepţia, eventual, a lui a;

(3) g 0 (x) 6= 0 pentru I\ {a};
f 0 (x)
(4) există lim 0 , finită sau infinită.
x→a g (x)

Atunci:
(a) g(x) 6= 0 oricare ar fi x ∈ I\ {a};
f
(b) funcţia are limită ı̂n a şi
g
f (x) f 0 (x)
lim = lim 0 .
x→a g(x) x→a g (x)

Utilizând Lema Stolz-Cesaro, Teorema lui Cauchy şi proprietatatea lui Darboux
se poate demonstra a doua teoremă a lui l’Hospital:
Teorema 9.6.2 (Teorema lui l’Hospital, cazul ∞ ∞ ). Fie I un interval real,
a ∈ I 0 (a poate fi finit sau infinit) şi f , g două funcţii reale definite pe I (cu
excepţia, eventual, a lui a). Se presupune că:
(1) lim |g(x)| = ∞;
x→a
(2) f şi g sunt derivabile pe I cu excepţia, eventual a lui a;
(3) g 0 (x) 6= 0 pt. x 6= a din I;
f 0 (x)
(4) există lim 0 .
x→a g (x)

Atunci:
(a) g(x) 6= 0 oricare ar fi x ∈ I\ {a};
f
(b) funcţia are limită ı̂n a şi
g
f (x) f 0 (x)
lim = lim 0 .
x→a g(x) x→a g (x)

Observaţia 9.6.3. Cu ajutorul teoremelor de mai sus se pot calcula limite de

funcţii ı̂n cazurile de nedeterminare 00 şi ∞
∞
. Alte cazuri de nedeterminare pot fi
reduse la acestea.
Se discută ı̂n continuare un caz de operaţii cu limite de funcţii care a fost lăsat
deoparte la capitolul respectiv, pentru că nu se definise ı̂ncă funcţia exponenţială.
Utilizând continuitatea funcţiilor exponenţială şi logaritmică, caracterizarea ”pe
şiruri” a limitelor şi operaţii algebrice cu limite de şiruri se poate demonstra:
Propoziţia 9.6.4. Dacă f şi g au limite ı̂n a (finite sau infinite), f > 0 şi
h i lim g(x)
dacă lim f (x) x→a are sens, atunci f g are limită ı̂n a şi
x→a
h i lim g(x)
lim f (x)g(x) = lim f (x) x→a ,
x→a x→a

(excepţii lim f (x) = ∞, lim g(x) = 0, lim f (x) = 0, lim g(x) = 0, lim f (x) = 1,
x→a x→a x→a x→a x→a
lim g(x) = ∞).
x→a

Observaţia 9.6.5. Cazurile de nedeterminare descrise mai sus, şi anume ∞ 0 ,

0 şi 1∞ se pot reduce la cele din teoremele lui l’Hospital.
0
 9.7. DERIVATE DE ORDIN SUPERIOR. FORMULA LUI TAYLOR 91

9.7. Derivate de ordin superior. Formula lui Taylor

Pe parcursul acestei secţiuni se fixează I un interval real.
◦
Definiţia 9.7.1. Fie f : I ⊂ R → R o funcţie şi a ∈ I (i.e. a punct interior
intervalului).
a) Dacă f este derivabilă pe o vecinătate a lui a şi f 0 este derivabilă ı̂n a, se
spune că f este de două ori derivabilă ı̂n a. Se notează f 00 (a) = (f 0 )0 (a) şi se
numeşte derivata de ordin doi a funcţiei f ı̂n a . Dacă f este de două ori derivabilă
ı̂n orice x din I, se spune că f este de două ori derivabilă pe I.
b) Dacă f este de două ori derivabilă pe o vecinătate a lui a şi f 00 este derivabilă
ı̂n a, se spune că f este de trei ori derivabilă ı̂n a. Se notează f 000 (a) = (f 00 )0 (a) şi
se numeşte derivata de ordin trei a lui f ı̂n a. Dacă f este de trei ori derivabilă ı̂n
orice x din I, se spune că f este de trei ori derivabilă pe I.
Observaţia 9.7.2. Astfel, inductiv, se definesc derivatele de orice ordin n, ale
funcţiei f ı̂ntr-un punct a, ı̂n ipoteza că există derivatele ordin n − 1 pe o vecinătate
a lui a, anume f (n) (a) = (f (n−1) )0 (a). Atunci se spune că f este de n ori derivabilă
ı̂n a. Dacă f este de n ori derivabilă ı̂n orice x din I, atunci spunem că f este de
n ori derivabilă pe I.
Dacă funcţia f admite n derivări succesive, funcţia f (n) se numeşte derivata de
ordin n a funcţei f .
Următoarea teoremă are aplicaţii importante ı̂n aproximaţia funcţiilor dar şi ı̂n
studiul punctelor de extrem ale acestora.
◦
Definiţia 9.7.3. Fie f : I ⊂ R → R, o funcţie derivabilă de n ori şi a ∈ I , un
punct. Polinomul
f 0 (a) f 00 (a) f (n) (a)
Tn (x, a) = f (a) + (x − a) + (x − a)2 + . . . + (x − a)n
1! 2! n!
se numeşte polinom Taylor de grad n asociat funcţiei f şi punctului a.
Teorema 9.7.4 (Formula lui Taylor cu rest Lagrange). Fie f : I ⊂ R → R, o
◦
funcţie derivabilă de n + 1 ori şi a ∈ I . Pentru orice x din I există un punct c
situat ı̂ntre a şi x astfel ı̂ncât
f (n+1) (c)
f (x) = Tn (x, a) + (x − a)n+1 .
(n + 1)!
Demonstraţie. (Schiţă) Se consideră funcţia ajutătoare ϕ : I → R,
f 0 (x) f (n) (x) n n+1
(9.7.1) ϕ(x) = f (x) + (b − x) + . . . + (b − x) + λ (b − x) ,
1! n!
unde b ∈ I, iar λ se determină din condiţia ϕ(a) = ϕ(b).
Se aplică apoi Teorema lui Rolle lui ϕ, etc. ¤

Observaţia 9.7.5. Punctul c din formula lui Taylor depinde de a şi x. Expresia
f (n+1) (c) n+1
rn (x, a) = (x − a) din formula lui Taylor se numeşte restul de ordin
(n + 1)!
n (ı̂n formă Lagrange) al formulei.
92 9. DERIVABILITATE PENTRU FUNCŢII REALE DE VARIABIL Ă REALĂ

9.8. Aplicaţii
Exerciţiul( 9.8.1. Să se studieze derivabilitatea
( funcţiilor f : R → R,
1 1
sin , x 6= 0, x sin , x 6= 0,
a) f (x) = x b) f (x) = x
0, x = 0. 0, x = 0.
( ½ −1
1
x2 sin , x 6= 0, e x2 , x > 0,
c) f (x) = x d) f (x) =
0, x = 0. 0, x ≤ 0.

Soluţie. a) Considerând şirurile

xn = 1/2nπ & 0, yn = 1/(2nπ + π/2)π & 0,
deoarece
³ π´
f (xn ) = sin 2nπ = 0 → 0, f (yn ) = sin 2nπ + = 1 → 1,
2
rezultă că f nu are limită la dreapta ı̂n 0 (analog se va deduce că nu are limită nici
la stânga ı̂n 0), deci evident nu e continuă ı̂n 0, deci nici derivabilă ı̂n 0.
Evident f este derivabilă pe R∗ (provenind din operaţii algebrice şi de com-
punere cu funcţii derivabile pe R∗ ) şi
µ ¶0 µ ¶
1 1 1 1 1
f 0 (x) = sin = cos · − 2 = − 2 cos .
x x x x x
b) f este continuă ı̂n 0, deoarece există lim f (x) şi
x→0

lim f (x) = 0 = f (0).

x→0

Într-adevăr, deoarece ¯ ¯
¯ ¯
¯x sin 1 ¯ ≤ |x|, x 6= 0,
¯ x¯
din criteriul majorării va rezulta că există limita lui f ı̂n 0 şi este egală cu 0.
Se va studia derivabilitatea lui f ı̂n 0.
f (x) − f (0) 1
= sin , x 6= 0,
x−0 x
care nu are limită ı̂n 0 (vezi a)), deci, cu definiţia, f nu are derivată (deci nu e nici
derivabilă) ı̂n 0.
Evident f este derivabilă pe R∗ (provenind din operaţii algebrice şi de com-
punere cu funcţii derivabile pe R∗ ) şi
µ ¶0 µ ¶
0 1 1 1 1 1 1 1
f (x) = x sin = sin + x cos · − 2 = sin − cos , x 6= 0.
x x x x x x x
c) f este continuă ı̂n 0, deoarece există lim f (x) şi
x→0

lim f (x) = 0 = f (0).

x→0

Într-adevăr, deoarece ¯ ¯
¯ 2 ¯
¯x sin 1 ¯ ≤ x2 , x 6= 0,
¯ x¯
din criteriul majorării va rezulta că există limita lui f ı̂n 0 şi este egală cu 0.
 9.8. APLICAŢII 93

Se studiază derivabilitatea lui f ı̂n 0.

f (x) − f (0) 1
= x sin , x 6= 0,
x−0 x
care are limită ı̂n 0 (vezi b)), egală cu 0, deci, cu definiţia, f este derivabilă ı̂n 0 şi
f 0 (0) = 0.
Evident f este derivabilă pe R∗ (provenind din operaţii algebrice şi de com-
punere cu funcţii derivabile pe R∗ ) şi
µ ¶0 µ ¶
1 1 1 1 1 1
f 0 (x) = x2 sin = 2x sin + x2 cos · − 2 = 2x sin − cos , x 6= 0.
x x x x x x
Se poate demonstra (exerciţiu !) că f nu este derivabilă de ordin 2 ı̂n 0.
d) f este continuă ı̂n 0, deoarece există lim f (x), lim f (x) şi
x&0 x%0

lim f (x) = lim f (x) = 0 = f (0).

x&0 x%0

Se studiază derivabilitatea lui f ı̂n 0.

2
f (x) − f (0) e−1/x − 0 1 y
lim = lim = lim 1/x2 = lim y2 = 0,
x&0 x−0 x&0 x−0 x&0 xe y→∞ e

conform unei limite remarcabile. Deci f este derivabilă la dreapta ı̂n 0 şi f d0 (0) = 0.
Se deduce evident apoi că f este derivabilă la stânga ı̂n 0 şi fs0 (0) = 0. Aşadar, ı̂n
final, f este derivabilă ı̂n 0 şi
f 0 (0) = fd0 (0) = fs0 (0) = 0.
Evident f este derivabilă pe (−∞, 0) şi pe (0, ∞) (provenind din operaţii al-
gebrice şi de compunere cu funcţii derivabile: pe (−∞, 0) - funcţie constantă - pe
(0, ∞) - compunere de funcţie polinomială cu funcţia exponenţială) şi
³ ´
2 0 2 2
f 0 (x) = 0, x < 0, f 0 (x) = e−1/x = e−1/x · 3 , x > 0.
x
Aşadar, ı̂n final, f este derivabilă pe R.
Se poate demonstra, prin inducţie după n (exerciţiu !), că f este derivabilă de
ordin n pe R, cu n arbitrar. ¤
Exerciţiul 9.8.2. Utilizând regulile lui l’Hospital, să se calculeze:
2
tg x − x ex − x sin x − cos x
a) lim ; b) lim .
x→0 x − sin x x→0 x2
Soluţie. Se observă că avem nedeterminare de ³ tipul 00 .´ ³
π π´
a) Fie f (x) = tg x − x, g(x) = x − sin x, x ∈ D = − , 0 ∪ 0, . Observăm
2 2
0
că sunt ı̂ndeplinite condiţiile din teorema lui l’Hospital (cazul 0 ):
(1) lim f (x) = lim g(x) = 0;
x→0 x→0
1
(2) f şi g sunt derivabile pe D şi f 0 (x) = − 1, g 0 (x) = 1 − cos x;
³ π ´ ³ π ´cos2 x
(3) g 0 (x) 6= 0, ∀ x ∈ D = − , 0 ∪ 0, ;
2 2
1
f 0 (x) 2
−1 1 + cos x
(4) lim 0 = lim cos x = lim = 2.
x→0 g (x) x→0 1 − cos x x→0 cos2 x
94 9. DERIVABILITATE PENTRU FUNCŢII REALE DE VARIABIL Ă REALĂ

Conform teoremei lui l’Hospital, rezultă că:

tg x − x
lim = 2.
x→0 x − sin x
2
b) Considerăm funcţiile f (x) = ex − x sin x − cos x, g(x) = x2 , x ∈ R∗ . Avem:
(1) f şi g de două ori derivabile pe R∗ şi
2 2
f 0 (x) = 2xex − sin x − x cos x + sin x = 2xex − x cos x, g 0 (x) = 2x,
2 2
f 00 (x) = 2ex + 4x2 ex − cos x + x sin x, g 00 (x) = 2;
(2) g 00 (x) = 2 6= 0, ∀ x ∈ R∗ ;
(3) lim f (x) = lim g(x) = lim f 0 (x) = lim g 0 (x) = 0;
x→0 x→0 x→0 x→0
2 2
f 00 (x) 2ex + 4x2 ex − cos x + x sin x 1
(4) lim 00 = lim = .
x→0 g (x) x→0 2 2
Aplicând teorema lui l’Hospital de două ori, rezultă că:
f (x) f 00 (x) 1
lim = lim 00 = .
x→0 g(x) x→0 g (x) 2
¤
Exerciţiul 9.8.3. Să se scrie formula lui Taylor de ordinul 4 pentru funcţia
π
f (x) = sin x ı̂n punctul a = . Să se evalueze eroarea comisă ı̂n aproximarea
µ ¶ 2
π 3π
sin x ' T4 (x), x ∈ , .
4 4
Demonstraţie. Din formula lui Taylor cu rest Lagrange
f 0 (a) f 00 (a) 2 f 000 (a) 3
f (x) = f (a) + (x − a) + (x − a) + (x − a) +
1! 2! 3!
f (4) (a) 4 f (5) (ξ) 5
+ (x − a) + (x − a) , x ∈ R,
4! 5!
unde ξ este un punct situat ı̂ntre a şi x.
Pentru f (x) = sin x rezultă f 0 (x) = cos x, f 00 (x) = − sin x, f 000 (x)³ = ´− cos x,
(4) (5) π 0 ³π´ π
f (x) = sin x, f (x) = cos x, şi ı̂n punctul a = , f = 0, f 00 = −1,
³π´ ³π´ 2 2 2
f 000 = 0, f (4) = 1, f (5) (ξ) = cos ξ. Înlocuind ı̂n formula lui Taylor, rezultă
2 2
1 ³ π ´2 1 ³ π ´4 cos ξ ³ π ´5
sin x = 1 − x− + x− + x− .
2! 2 4! 2 5! 2
π
Pentru x aproape de , se poate aproxima sin x astfel
2
1 ³ π ´2 1 ³ π ´4
(9.8.1) sin x ≈ 1 − x− + x− .
2! 2 4! 2
Se poate evalua eroarea din această aproximare. Astfel
¯ ¯
¯ cos ξ ³
¯ π ´5 ¯¯ 1 ¯¯ π ¯¯5
|rn (x, a)| = ¯ x− ≤ ¯x − ¯ .
5! 2 ¯ 5! 2
³π π ´
Dacă x ∈ − ε, + ε , restul formulei lui Taylor se majorează prin
2 2
ε5
|rn (x, a)| ≤ .
5!
 9.9. TEMĂ 95

µ ¶
π π 3π
Dacă, de exemplu, ε = , atunci pe intervalul , (9.8.1) este adevărată
4 4 4
cu o eroare mai mică de
1 ³ π ´5 1
|rn (x, a)| ≤ ≤ ≤ 0, 0084.
5! 4 120
¤

9.9. Temă
Exerciţiul( 9.9.1. Studiaţi derivabilitatea funcţiilor f : R → R,
1
cos , x 6= 0,
a) f (x) = x
0, x = 0.
(
2
x sin 2 , x 6= 0,
b) f (x) = x
0, x = 0.
(
1
x2 cos , x 6= 0,
c) f (x) = 2x
0, x = 0.
½ 2
x + x, x ≤ 0,
d) f (x) =
sin x, x ≥ 0.
Exerciţiul 9.9.2. Să se calculeze, utilizând regulile lui l’Hospital, următoarele
limite:
µ ¶
1 − cos3 x 1 xx − x
a) lim ; b) lim (x − 1) exp ; c) lim ;
x→0 x sin 2x x&1 x−1 x→1 ln x − x + 1
µ ¶x−2
sin2 x arcsin x
d) lim ax (a ∈ R); e) lim .
x→0 xe − 2ax x→0 x
Exerciţiul 9.9.3. Să se√ calculeze, folosind formula lui Taylor de ordinul 3,
valoarea aproximativă a lui 4 17.
Exerciţiul 9.9.4. Să se scrie formula lui Taylor de ordinul 4 pentru funcţia
f (x) = cos x ı̂n punctul
µ a¶ = π. Să se evalueze eroarea comisă ı̂n aproximarea
π 4π
cos x ' T4 (x), x ∈ , .
3 3