LECŢIA 2

Noţiuni introductive II

2.1. Funcţiile elementare

2.1.1. Funcţia polinomială.

Definiţia 2.1.1. Se numeşte funcţie putere funcţia

f : R → R, f (x) = xn , n ∈ N∗ .

Se numeşte funcţie polinomială funcţia

f : R → R, f (x) = an xn + an−1 xn−1 + ... + a1 x + a0 ,

unde a0 , a1 , . . ., an ∈ R sunt fixate.

2.1.2. Funcţia raţională.

Definiţia 2.1.2. Se numeşte funcţie raţională funcţia

P (x)
f : D → R, f (x) = ,
Q(x)
unde funcţiile P şi Q sunt funcţii polinomiale. Domeniul de definiţie D este
mulţimea numerelor reale mai puţin mulţimea rădăcinilor reale ale lui Q.

2.1.3. Funcţia radical. Se poate deduce (a se vedea capitolul Limite şi Con-
tinuitate) că pentru a 6= 0, n natural impar, ecuaţia xn = a are soluţie unică, iar
pentru n natural par, ecuaţia xn = a are o soluţie unică pozitivă.

√ Definiţia 2.1.3. 1. Pentru a ∈ R, n impar, numărul unic cu xn = a se notează

n
a şi se numeşte radical de ordin n (impar) din a. Pentru a = 0, radicalul se ia
tot 0. √
2. Pentru a > 0, n par, unicul număr pozitiv cu xn = a se va nota tot cu n a
şi se va numi tot radical de ordin n (par) din a.
√ n √
Întrucât n este par, (− n a) = a, deci ecuaţia xn = a are două soluţii, ± n a.
3. Pentru n par, funcţia radical este funcţia
√
f : [0, ∞) → [0, ∞), f (x) = n x.

Pentru n impar, funcţia radical este funcţia

√
f : R → R, f (x) = n
x.

Observaţia 2.1.4. Se poate spune pe scurt că funcţia radical este inversa
funcţiei putere.
17
18 2. NOŢIUNI INTRODUCTIVE II

2.1.4. Funcţia exponenţială. Se fixează, pe tot parcursul acestei subsecţiuni,

a > 0, a 6= 1.
Definiţia 2.1.5. (i) Pentru n natural, se defineşte
1
a−n := n .
a
m
(ii) Pentru q = ∈ Q, n ∈ N , m ∈ Z, se defineşte
∗
n
m √
aq := a n = n am .
Se va considera un număr iraţional x şi un şir de numere raţionale (rn ) care
converge la x; de exemplu, şirul aproximărilor zecimale prin lipsă, obţinut prin
reţinerea unui număr finit de zecimale din partea zecimală a numărului dat, i.e.
dacă numărul x este de forma
x = [x] , x0 x1 x2 . . . xm . . . ,
şirul (rn ) poate fi ales ca
rn = [x] , x0 x1 x2 . . . xn .
rn este raţional (având un număr finit de zecimale) şi |x − rn | ≤ 10−n , de unde, cu
criteriul majorării rn tinde la x.
Observaţia 2.1.6. Se poate defini ax pentru a > 0, a 6= 1, şi un număr x
iraţional, astfel:
– fie un şir (rn ) de numere raţionale, convergent către x;
– se poate deduce că şirul (arn ) este convergent (dificil, necesitând chestiuni
avansate de analiză);
0
– se poate deduce că pentru alt şir (rn0 ) ⊂ Q, rn → x, lim arn = lim arn .
n→∞ n→∞
– se defineşte ax := lim arn , definiţia fiind coerentă conform celor de mai sus.
n→∞

Se poate defini funcţia exponenţială:

Definiţia 2.1.7. Fie a > 0, a 6= 1. Funcţia exponenţială este funcţia
f : R → (0, ∞), f (x) = ax .

Figura 2.1.1
 2.1. FUNCŢIILE ELEMENTARE 19

Figura 2.1.2

Observaţia 2.1.8. Graficul funcţiei exponenţiale cu bază supraunitară este

ilustrat ı̂n Figura 2.1.1, iar a celei cu bază subunitară este ilustrat ı̂n Figura 2.1.2.
Graficele se realizau la clasa a X-a ”prin puncte”.
2.1.5. Funcţia logaritmică. Se poate deduce (a se vedea capitolul de Limite
şi Continuitate) că pentru a > 0, a 6= 1 şi b > 0 şi ecuaţia ax = b are soluţie unică.
Definiţia 2.1.9. 1. Pentru a > 0, a 6= 1, se notează soluţia ecuaţiei ax = b cu
x =: loga b şi se numeşte logaritm ı̂n baza a din b.
Are loc echivalenţa
x = loga b ⇔ ax = b.
2. Pentru a > 0, a 6= 1, funcţia logaritmică este
f : (0, ∞) → R, f (x) = loga x.

Figura 2.1.3

Observaţia 2.1.10. Se poate spune că funcţia logaritm este inversa celei expo-
nenţiale.
20 2. NOŢIUNI INTRODUCTIVE II

Figura 2.1.4

Graficul funcţiei logaritm cu bază supraunitară este ilustrat ı̂n Figura 2.1.3, iar
a celei cu bază subunitară este ilustrat ı̂n Figura 2.1.4. Şi aceste grafice se realizau
la clasa a X-a tot ”prin puncte”.
Observaţia 2.1.11. Funcţia logaritmică este inversa funcţiei exponenţiale, care
este bijecţie de la R la (0, ∞).
2.1.6. Funcţiile trigonometrice.
2.1.6.1. Funcţia sinus.
Definiţia 2.1.12. I. Se consideră un unghi α ∈ [0, 2π]. Fie, ı̂n plan, XOY
un sistem de coordonate carteziene, şi ı̂n acest sistem de coordonate, punctul P de
coordonate (x, y), astfel ı̂ncât unghiul dintre OP şi sensul pozitiv al axei OX este
α. Se defineşte
y
sin α := p .
x2 + y 2
Folosind faptul că sin 0 = sin 2π = 0, se poate da definiţia sinusului prin peri-
odicitate astfel:
– pentru un număr β > 2π, există un l ∈ N, astfel ı̂ncât 2lπ ≤ β < 2 (l + 1) π.
Se defineşte
sin β := sin (β − 2lπ) ,
definiţie corectă pentru că β − 2lπ ∈ [0, 2π).
– pentru un β < 0, există un l ∈ N astfel ı̂ncât −2lπ ≤ β < −2lπ + 2π. Se
defineşte
sin β := sin (β + 2lπ) ,
definiţie corectă pentru că β + 2lπ ∈ [0, 2π).
II. Funcţia sinus este
f : R → [−1, 1] , f (α) = sin α.
(deoarece din proprietăţile triunghiului dreptunghic, | sin α| ≤ 1, pentru orice α).
 2.1. FUNCŢIILE ELEMENTARE 21

Observaţia 2.1.13. Graficul funcţiei sinus este ilustrat ı̂n Figura 2.1.5. El
poate fi realizat
√ ”prin puncte”, √ ţinând cont de valorile sin 0 = 0, sin(π/6) = 1/2,
sin(π/4) = 2/2, sin(π/3) = 3/2, sin(π/2) = 1, iar apoi, graficul de pe [0, π/2],
ı̂mpreună cu Observaţia 2.1.20, permit trasarea sa pe [0, 2π], şi apoi, prin periodic-
itate, pe R.

Figura 2.1.5

2.1.6.2. Funcţia cosinus.

Definiţia 2.1.14. I. Cu observaţiile de mai sus, se defineşte
x
cos α := p .
x + y2
2

Folosind faptul că cos 0 = cos 2π = 1, se poate prelungi definiţia cosinusului

prin periodicitate exact ca ı̂n cazul funcţiei sinus.
II. Funcţia cosinus este
f : R → [−1, 1] , f (α) = cos α.
Observaţia 2.1.15. Graficul funcţiei cosinus este ilustrat ı̂n Figura 2.1.6 (cu
observaţii similare celor de la graficul funcţiei sinus).

Figura 2.1.6
22 2. NOŢIUNI INTRODUCTIVE II

2.1.6.3. Funcţia tangentă.

³ π π´
Definiţia 2.1.16. I. Pentru α ∈ − , , se defineşte
2 2
y sin α
tg α := = .
x cos α
³ π´ π
Ea se defineşte iniţial doar pe acest interval pentru că cos − = cos = 0.
n o 2 2
π π
Definiţia tangentei se prelungeşte la R\ (2l + 1) , l ∈ Z , astfel: pentru (2l − 1) <
2 2
π
β < (2l + 1) , se defineşte
2
tg β := tg (β − lπ) .
³ π π´
Definiţia este corectă pentru că β − lπ ∈ − , .
2 2
II. Funcţia tangentă este
n π o
f : R\ (2l + 1) , l ∈ Z → R, f (α) = tg α.
2
Observaţia 2.1.17. Graficul funcţiei tangentă este ilustrat ı̂n Figura 2.1.7 (cu
observaţii similare celor de la graficele funcţiilor sinus şi cosinus).

Figura 2.1.7

2.1.6.4. Funcţia cotangentă.

x cos α
Definiţia 2.1.18. I. Pentru α ∈ (0, π), fie ctg α := = ; se defineşte
y sin α
iniţial doar pe acest interval pentru că sin 0 = sin π = 0.
Definiţia cotangentei se prelungeşte la R\ {lπ, l ∈ Z}, ı̂n felul următor: pentru
lπ < β < (l + 1) π, se pune ctg β := ctg (β − lπ). Definiţia este corectă pentru că
β − lπ ∈ (0, π).
II. Funcţia cotangentă se defineşte astfel
f : R\ {lπ, l ∈ Z} → R, f (α) = ctg α.
 2.1. FUNCŢIILE ELEMENTARE 23

Figura 2.1.8

Observaţia 2.1.19. Graficul funcţiei cotangentă este ilustrat ı̂n Figura 2.1.8.
Observaţia 2.1.20. Se pot deduce imediat următoarele formule trigonomet-
rice:
cos2 x + sin2 x = 1, x ∈ R,
sin(x + 2π) = sin x, cos(x + 2π) = cos x, x ∈ R,
cos(−x) = cos x, sin(−x) = − sin x, x ∈ R;
³π ´ ³π ´ h πi
sin − x = cos x, cos − x = sin x, x ∈ 0, ;
2 2 2
sin(π − x) = sin x, cos(π − x) = − cos x, x ∈ [0, π];
sin(2π − x) = − sin x, cos(2π − x) = cos x, x ∈ [0, 2π].
Mai dificil se deduce că
cos(x ± y) = cos x cos y ∓ sin x sin y, x, y ∈ R,
sin(x ± y) = sin x cos y ± cos x sin y, x, y ∈ R.
2.1.7. Inversele funcţiilor trigonometrice. Nicio funcţie trigonometrică
nu este injectivă, deşi ele sunt considerate astfel ı̂ncât să fie surjective; de aceea,
pentru a deveni inversabile, trebuie ca domeniul lor să fie restricţioant la intervale
bine alese.
Definiţia 2.1.21. Se definesc inversele h π πfuncţiilor
i trigonometrice, astfel:
¯
(1) inversa funcţiei sin¯ π π : − , → [−1, 1] (ce se demonstrează ı̂n
[− 2 , 2 ] 2 2
prealabil că e bijectivă), este funcţia
h π πi
arcsin : [−1, 1] → − , ; arcsin x = y ⇔ sin y = x;
2 2
(2) inversa funcţiei cos|[0,π] : [0, π] → [−1, 1] (ce se demonstrează ı̂n prealabil
că e bijectivă), este funcţia
arccos : [−1, 1] → [0, π]; arccos x = y ⇔ cos y = x;
24 2. NOŢIUNI INTRODUCTIVE II

³ π π´
(3) inversa funcţiei tg ¯µ π π ¶ : − , → (−∞, ∞) (ce se demonstrează
¯ − , 2 2
2 2
ı̂n prealabil că e bijectivă), este funcţia
³ π π´
arctg : (−∞, ∞) → − , ; arctg x = y ⇔ tg y = x;
2 2
(4) inversa funcţiei ctg |(0,π) : (0, π) → (−∞, ∞) (ce se demonstrează ı̂n preal-
abil că e bijectivă), este funcţia
arcctg : (−∞, ∞) → (0, π); arcctg x = y ⇔ ctg y = x.
Observaţia 2.1.22. Graficul funcţiei arctangentă este ilustrat ı̂n Figura 2.1.9.

Figura 2.1.9

2.2. Structura de spaţiu normat a lui Rp

Definiţia 2.2.1. O mulţime X este spaţiu vectorial peste R dacă sunt definite
două operaţii, una interioară (adică ı̂ntre elementele lui X) notată aditiv ”+” şi
una exterioară (adică ı̂ntre elementele lui X şi numerele reale), notată multiplicativ
”·”, cu proprietăţile:
(1) (X, +) formează un grup abelian;
(2) (α + β) · x = α · x + β · x, ∀ α, β ∈ R, ∀ x ∈ X,
(3) α · (x + y) = α · x + α · y, ∀ α ∈ R, ∀ x, y ∈ X,
(4) (αβ) · x = α · (β · x), ∀α, β ∈ R, ∀ x ∈ X,
(5) 1 · x = x, ∀ x ∈ X.
Exemplul 2.2.2. Mulţimea Rp este prin definiţie produsul cartezian R×... × R.
| {z }
p ori
Pentru x, y ∈ Rp , x = (x1 , . . . , xp ), y = (y1 , . . . , yp ), α ∈ R, fie
def def
x + y = (x1 + y1 , . . . , xp + yp ), α · x = (αx1 , . . . , αxp ).
Pentru uşurinţa scrierii se va scrie αx ı̂n loc de α · x.
Se verifică uşor că operaţiile de mai sus organizează pe Rp ca spaţiu vectorial.
 2.3. METRICA PE Rp 25

Definiţia 2.2.3. Fie X un spaţiu vectorial peste R. O aplicaţie ( · , · ) : X ×

X → R se numeşte produs scalar dacă verifică:
(1) (v, w) = (w, v), ∀ v, w ∈ X;
(2) (u, v + w) = (u, v) + (u, w), ∀ u, v, w ∈ X; (v, αw) = α(v, w), ∀ v, w ∈ X,
α ∈ R;
(3) (v, v) ≥ 0, ∀ v ∈ X; (v, v) = 0 ⇔ v = 0X .
Observaţia 2.2.4. Fie aplicaţia ( · , · )2 : Rp × Rp → R,
(x, y)2 = x1 y1 + x2 y2 + ... + xp yp ,
unde x = (x1 , ..., xp ) şi y = (y1 , ..., yp ).
Se demonstrează uşor că aplicaţia de mai sus este un produs scalar pe R p . Se
observă că, pentru p = 2 şi p = 3, produsul scalar definit coincide cu cel geometric.
Definiţia 2.2.5. Dacă X este un spaţiu vectorial (peste R), o aplicaţie k · k :
X → R se numeşte normă pe X dacă verifică proprietăţile următoare:
(1) kxk ≥ 0, ∀ x ∈ X; kxk = 0 ⇔ x = 0,
(2) kx + yk ≤ kxk + kyk, ∀ x, y ∈ X.
(3) kαxk = |α| kxk, ∀ x ∈ X, α ∈ R.
Perechea (X, k · k) se numeşte spaţiu normat.
Observaţia 2.2.6. Aplicaţia k · k2 : Rp → R, dată prin
1
q
(2.2.1) kxk2 = (x, x)22 = x21 + ... + x2p .

este o normă pe Rp . Afirmaţiile (1) şi (3) sunt imediate; (2) este mai dificil de
demonstrat şi necesită inegalitatea Cauchy-Buniakovski-Schwarz :
|(u, v)2 | ≤ kuk2 · kvk2 , oricare ar fi u, v ∈ Rp .
Perechea (Rp , k · k2 ) este deci un spaţiu normat. Deoarece pe Rp se va lucra
doar cu această normă, se va nota tot k · k2 =: k · k.

2.3. Metrica pe Rp
Definiţia 2.3.1. Fie X 6= ∅; se numeşte distanţă (sau metrică) pe X o aplicaţie
d : X × X → R+ , cu proprietăţile
(1) d(x, y) = d(y, x), ∀ x, y ∈ X,
(2) d(x, z) ≤ d(x, y) + d(y, z), ∀ x, y, z ∈ X,
(3) d(x, y) = 0 ⇔ x = y.
Perechea (X, d) se mai numeşte spaţiu metric.
Propoziţia 2.3.2. Fie (X, k · k) un spaţiu normat. Aplicaţia d : X × X → R,
d(x, y) = kx − yk este o distanţă pe X.
Demonstraţie. (1). Pentru orice x, y ∈ X,
d(x, y) = kx − yk = k(−1) (y − x)k = ky − xk = d(y, x).
(2). Pentru orice x, y, z ∈ X,
d(x, z) = kx − zk = kx − y + y − zk ≤ kx − yk + ky − zk =
= d(x, y) + d(y, z).
26 2. NOŢIUNI INTRODUCTIVE II

(3). Pentru x, y ∈ X,
d(x, y) = 0 ⇔ kx − yk = 0 ⇔ x = y.
¤
Exemplul 2.3.3. Pentru X = Rp , d2 (x, y) = kx − yk2 este o distanţă pe Rp ;
ea se numeşte distanţa euclidiană pe Rp .
Observaţia 2.3.4. În general, orice spaţiu normat este şi spaţiu metric cu
metrica d(x, y) = kx − yk. Se spune că distanţa este indusă de normă ı̂n acest caz.
Nu orice metrică pe un spaţiu vectorial este indusă de o normă.

2.4. Elemente de topologie pe Rp şi R

În studiul noţiunilor de analiză matematică din liceu s-au folosit noţiunile de
vecinătate a unui punct, punct de acumulare, etc., noţiuni care ţin de topologia
axei reale. Se vor defini ı̂n cele ce urmează aceste noţiuni pe Rp (topologia pe axa
reală se regăseşte ı̂n cazul p = 1).
2.4.1. Bile şi mulţimi deschise (ı̂n Rp ). Pe Rp se consideră implicit met-
rica d := d2 .
Definiţia 2.4.1. Fie x ∈ Rp şi r > 0. Mulţimea
B(x, r) := {y ∈ Rp | d(x, y) < r }
se numeşte bilă centrată ı̂n x şi de rază r.
Observaţia 2.4.2. Pentru p = 1, B(x, r) = (x − r, x + r), pentru p = 2,
mulţimea B(x, r) reprezintă interiorul unui disc de centru x şi rază r, iar pentru
p = 3, B(x, r) reprezintă interiorul unei sfere de centru x şi rază r.
Definiţia 2.4.3. Se numeşte mulţime deschisă o mulţime A ⊂ Rp cu propri-
etatea că pentru orice x ∈ A există r > 0 astfel ı̂ncât B(x, r) ⊂ A.
Exemplul 2.4.4. 1. Pe R, intervalele de tipul (a, b), (a, ∞), (−∞, a) sunt
mulţimi deschise.
2. În Rp , bilele B(x0 , r) sunt deschise.
2.4.2. Vecinătăţi şi puncte de acumulare (ı̂n Rp ).
Definiţia 2.4.5. Se numeşte vecinătate a punctului x ∈ Rp o mulţime V ⊂ Rp
cu proprietatea că există o mulţime deschisă D astfel ı̂ncât x ∈ D ⊂ V . Se va nota
cu V(x) mulţimea vecinătăţilor lui x.
Definiţia 2.4.6. Un punct x ∈ Rp se numeşte punct de acumulare al mulţimii
D ⊂ Rp , dacă pentru orice vecinătate V a lui x,
V ∩ (D \ {x}) 6= ∅.
Mulţimea punctelor de acumulare se mai numeşte mulţime derivată şi se notează
D0 .
Observaţia 2.4.7. Are loc următoarea ε-caracterizare a punctelor de acumu-
lare ı̂n Rp : dacă a ∈ Rp , atunci
¡ ¢ ³¡ ¢ ´
a ∈ D0 ⇐⇒ ∀ ε > 0 B(a, ε) \ {a} ∩ D 6= ∅ .
 2.4. ELEMENTE DE TOPOLOGIE PE Rp ŞI R 27

2.4.3. Vecinătăţi şi puncte de acumulare (ı̂n R).

Definiţia 2.4.8. a) V ⊂ R se numeşte vecinătate a lui a ∈ R ⇔ ∃ε > 0,
(a − ε, a + ε) ⊂ V .
b) V ⊂ R se numeşte vecinătate a lui +∞ ⇔ ∃ ε > 0, (ε, ∞) ⊂ V .
c) V ⊂ R se numeşte vecinătate a lui −∞
© ⇔ ∃¯ε > 0, (−∞, −ε) ⊂ Vª.
d) Pentru a ∈ R, se consideră V(a) := V ⊂ R ¯ V vecinătate a lui a .
Definiţia
¡ ¢¡ Fie D ⊂ R. a ∈
2.4.9. ¢ R se numeşte punct de acumulare pentru D
⇐⇒ ∀ V ∈ V(a) (V \ {a}) ∩ D 6= ∅ . Se notează
© ¯ ª
D0 := a ∈ R ¯ a punct de acumulare pentru D .
Observaţia 2.4.10. Se obţin următoarele caracterizări echivalente ı̂n funcţie
de situaţiile a ∈ R, a = ∞, sau a = −∞:
a) dacă a ∈ R, atunci a ∈ D 0 ⇐⇒
¡ ¢ ³¡ ¢ ´
∀ε > 0 (a − ε, a + ε) \ {a} ∩ D 6= ∅ .
¡ ¢³ ´
b) dacă a = +∞, atunci a ∈ D 0 ⇐⇒ ∀ ε > 0 (ε, ∞) ∩ D 6= ∅ .
¡ ¢³ ´
c) dacă a = −∞, atunci a ∈ D 0 ⇐⇒ ∀ ε > 0 (−∞, −ε) ∩ D 6= ∅ .

Exemplul 2.4.11. Dacă A = [0, 1), atunci A0 = [0, 1].

Dacă B = [0, 1) ∪ {2}, atunci B 0 = [0, 1].
Dacă A = [0, ∞), atunci A0 = [0, ∞].