Facultatea de Matematică

Anul I, Aritmetică

Fişa de exerciţii 1
Inducţia matematică. Mulţimi de numere

Exerciţiul 1 Să se demonstreze că numărul funcţiilor definite pe o mulţime cu n elemente ı̂ntr-o
mulţime cu m elemente este mn . Deduceţi că numărul submulţimilor unei mulţimi cu n elemente este
2n

Soluţie Fie A o mulţime cu n elemente şi B o mulţime cu m elemente. Notăm prin F (A, B)
mulţimea tuturor funcţiilor f : A → B. Vrem să demonstrăm că |F (A, B)| = mn .
Fixăm B = {y1 , ..., ym } şi procedăm prin inducţie după n, numărul de elemente din domeniu. Mai
precis considerăm, pentru n ∈ N∗ , propoziţia:
P (n) : |F (A, B)| = mn , pentru orice mulţime A cu n elemente.
Etapa de verificare: Presupunem n = 1, deci putem scrie A = {x}. F (A, B) este formată atunci
din funcţiile fj : A → B, fj (x) = yj , j = 1, ..., m. Aşadar |F (A, B)| = m şi P (1) este adevărată.
Etapa inductivă: Presupunem că P (n) este adevărată: |F (A, B)| = mn pentru orice A cu elemente
şi demonstrăm P (n + 1): |F (A0 , B)| = mn+1 pentru orice mulţime A0 cu n + 1 elemente. Fie deci
o mulţime A0 cu n + 1 elemente.Fixăm x ∈ A0 şi scriem A0 = A t {x} unde A este o mulţime cu n
elemente. Din ipoteza inductivă avem

|F (A, B)| = mn

Considerăm funcţiile φ : F (A, B)×B → F (A0 , B) care asociază perechii (f, y) ∈ F (A, B)×B, funcţia

0 0 0 f (z) dacă z ∈ A
f : A → B, f (z) =
y dacă z = x

şi ψ : F (A0 , B) → F (A, B) × B, definită prin

f 0 : A0 → B ∈ F A0 , B →



7 (f |A , f (x)) ∈ F (A, B) × B

Se verifică uşor că φ şi ψ sunt inverse una alteia, deci φ este bijectivă. Aşadar:
F A0 , B  = |F (A, B) × B| = |F (A, B)| |B| = mn · m = mn+1



Deci P (n + 1) este adevărată.

Din principiul inducţiei, rezultă că P (n) este adevărată pentru orice n ∈ N∗ .
Observaţie 1 Funcţia φ definită mai sus asociază unui y ∈ B şi unei funcţii f : A → B extensia
sa f 0 : A0 = A t {x} → B ce satisface f 0 (x) = y. Inversa sa ψ asociază unui f 0 : A0 → B, restricţiile
la A respectiv {x}.
Observaţie 2 Putem demonstra formula cerută şi direct, fără a folosi inducţia. Fie A o mulţime
cu n elemente şi B o mulţime cu m elemente. O funcţie f : A → B asociază fiecărui element din A un
unic element din B. Deci pentru fiecare x ∈ A, f (x) poate lua oricare din cele m valori din B. Cum
A are n elemente, deducem că F (A, B) are m · m · . . . · m = mn elemente.

1
 Pentru a doua afirmaţie, legată de numărul submulţimilor unei mulţimi cu n elemente, procedăm
după cum urmează. Fie A o mulţime cu n elemente. Fiecărei submulţimi C ⊂ A ı̂i asociem funcţia
caracteristică

χC : A → {0, 1}

1 dacă x ∈ C
χC (x) =
0 dacă x ∈ A\C

obţinând astfel o funcţie

χ : P (A) → F (A, {0, 1}) , C 7→ χC
Reciproc, fiecărei funcţii f : A → {0, 1} putem să ı̂i asociem submulţimea f −1 (1) a lui f , obţinând
o aplicaţie
h : F (A, {0, 1}) → P (A) , f 7→ f −1 (1)
Este uşor de verificat că χ şi h sunt inverse una alteia deci:

|P (A)| = |F (A, {0, 1})| = 2n

Exerciţiul 2 Să se calculeze următoarele sume. Demonstraţi apoi prin inducţie matematică formulele
găsite.
(i) 1 · 2 · 3 + 2 · 3 · 4 + · · · + n · (n + 1) · (n + 2);
(ii) 1 · 1! + 2 · 2! + · · · + n · n!;
n
X k+2
(iii) ;
k! + (k + 1)! + (k + 2)!
k=1
n
X 1
(iv) √ √ ;
k=1
(k + 1) k + k k + 1
1 2 n
(v) + + ··· + .
1·3·5 3·5·7 (2n − 1) · (2n + 1) · (2n + 3)

Soluţie i) Avem
k (k + 1) (k + 2) = k 3 + 3k 2 + 2k
pentru orice k ∈ N∗ , deci:
n
X n
X n
X n
X
k (k + 1) (k + 2) = k3 + 3 k2 + 2 k
k=1 k=1 k=1 k=1
2
n2 (n
+ 1) n (n + 1) (2n + 1) n (n + 1)
= +3 +2
4 6 2
n (n + 1) 2

= n + n + 4n + 2 + 4
4
n (n + 1) (n + 2) (n + 3)
=
4
Considerăm acum propoziţia:
n
X n (n + 1) (n + 2) (n + 3)
P (n) : k (k + 1) (k + 2) = , n ∈ N∗
4
k=1

2
pe care o vom demonstra prin inducţie.
Etapa de verificare: Pentru n = 1, P (1) : 1 · 2 · 3 = 1·2·3·4
4 este evident adevărată.
Etapa inductivă: Presupunem că P (n) este adevărată şi arătăm că
n+1
X (n + 1) (n + 2) (n + 3) (n + 4)
P (n + 1) : k (k + 1) (k + 2) =
4
k=1

este adevărată. Avem:

n+1
X n
X
k (k + 1) (k + 2) = k (k + 1) (k + 2) + (n + 1) (n + 2) (n + 3)
k=1 k=1
n (n + 1) (n + 2) (n + 3)
= + (n + 1) (n + 2) (n + 3)
4
(n + 1) (n + 2) (n + 3) (n + 4)
=
4
deci P (n + 1) este adevărată. Din principiul inducţiei, P (n) este adevărată pentru orice n ∈ N∗ .
ii) Avem:
n
X n
X n
X
k · k! = (k + 1 − 1) · k! = (k + 1)! − k!
k=1 k=1 k=1
Xn n
X n+1
X n
X
= (k + 1)! − k! = l! − k!
k=1 k=1 l=2 k=1
= (n + 1)! − 1

Considerăm acum propoziţia:

n
X
P (n) : k · k! = (n + 1)! − 1, n ∈ N∗
k=1

pe care o vom demonstra prin inducţie.

Etapa de verificare: Pentru n = 1, P (1) : 1 · 1! = (1 + 1)! − 1este evident adevărată.
Etapa inductivă: Presupunem că P (n) este adevărată şi arătăm că
n+1
X
P (n + 1) : (k + 1) · (k + 1)! = (n + 2)! − 1
k=1

este adevărată. Avem:

n+1
X n
X
k · k! = k · k! + (n + 1) · (n + 1)!
k=1 k=1
= (n + 1)! − 1 + (n + 1) · (n + 1)!
= (n + 2)! − 1

deci P (n + 1) este adevărată. Din principiul inducţiei, P (n) este adevărată pentru orice n ∈ N∗ .

3
iii) Pentru orice k ∈ N∗ , avem
k+2 k+2 k+2
= =
k! + (k + 1)! + (k + 2)! k! (1 + k + 1 + (k + 1) (k + 2)) k! (k + 2)2
1 k+1 k+2−1
= = =
k! (k + 2) (k + 2)! (k + 2)!
1 1
= −
(k + 1)! (k + 2)!
deci
n n n
X k+2 X 1 X 1
= −
k! + (k + 1)! + (k + 2)! (k + 1)! (k + 2)!
k=1 k=1 k=1
1 1 1 1
= + ··· + − − ··· −
2! (n + 1)! 3! (n + 2)!
1 1
= −
2 (n + 2)!
iv) Pentru orice k ∈ N∗ , avem
√ √
1 1 k+1− k
√ √ =√ √ √ √ = √ √
(k + 1) k + k k + 1 k k+1 k+1+ k k k+1
1 1
=√ −√
k k+1
deci
n n
X 1 X 1 1
√ √ = √ −√ =
k=1
(k + 1) k + k k + 1 k=1 k k+1
1 1 1 1
= √ − √ + ··· + √ − √
1 2 n n+1
1
=1− √
n+1
v) Vom determina constante A, B, C ∈ Q astfel ı̂ncât
k A B C
= + +
(2k − 1) (2k + 1) (2k + 3) 2k − 1 2k + 1 2k + 3
pentru orice k ∈ N∗ . Aducând la acelaşi numitor şi simplificând obţinem

k = 4 (A + B + C) k 2 + (8A + 4B) k + 3A − 3B − C

pentru orice k ∈ N∗ , deci 

 A+B+C =0
8A + 4B = 1
3A − 3B − C


1 2 3
Rezolvând acest sistem obţinem A = 16 , B= 16 , C = − 16 . Aşadar,
k 1 1 2 1 3 1
= + − , ∀k ∈ N∗
(2k − 1) (2k + 1) (2k + 3) 16 2k − 1 16 2k + 1 16 2k + 3

4
de unde găsim:
n n n+1 n+2
X k 1 X 1 2 X 1 3 X 1
= + −
(2k − 1) (2k + 1) (2k + 3) 16 2k − 1 16 2k − 1 16 2k − 1
k=1 k=1 k=2 k=3
     
1 1 2 1 1 3 1 1
= 1+ + + − +
16 3 16 3 2n + 1 16 2n + 1 2n + 3
 
1 1 3
= 2− −
16 2n + 1 2n + 3
1
Exerciţiul 3 Arătaţi că pentru a ∈ R \ {0}, avem a + ∈ Z, atunci pentru orice n ∈ N, avem
a
1
an + n ∈ Z.
a
Soluţie Considerăm propoziţia P (n) : an + a1n ∈ Z, n ∈ N.
Etapa de verificare: P (0) este evident adevărată, iar P (1) este adevărată din ipoteză.
Etapa inductivă: Fie n > 0. Presupunem că P (n − 1) şi P (n) sunt adevărate şi arătăm că P (n + 1)
este adevărată. Avem:
  
n 1 1 1 1
a + n a+ = an+1 + n+1 + an−1 + n−1
a a a a
1
Din P (n) şi P (1) adevărate, rezultă că membrul stâng este număr ı̂ntreg. Dar an−1 + an−1 ∈ Z,
n+1 1
deci a + an+1 ∈ Z, deci P (n + 1) este adevărată. Din principiul inducţiei, rezultă că P (n) este
adevărată pentru orice n ∈ N.

Exerciţiul4 Fie k un număr natural fixat. Să se demonstreze că:

1 n

n
(i) 1 + ≥ 1 + , pentru orice număr natural n;
k  k
1 n n n2

(ii) 1 + < 1 + + 2 , pentru orice număr natural n ≤ k.
k k k
1
Soluţie i) Procedăm prin inducţie după n. Pentru n = 1, inegalitatea devine 1 + k ≥ 1 + k1 , evident
adevărată. Presupunem că
1 n
 
n
1+ ≥1+
k k
şi demonstrăm că  n+1
1 n+1
1+ ≥1+
k k
Avem
1 n+1 1 n
        
1 n 1
1+ = 1+ 1+ ≥ 1+ 1+
k k k k k
n+1 n n+1
=1+ + 2 ≥1+
k k k
Din principiul inducţiei, inegalitatea este adevărată pentru orice n ∈ N∗ .
12
ii) Inducţie după n. Pentru n = 1, inegalitatea devine 1 + k1 < 1 + k1 + k2
, evident adevărată. Fie
n < k. Presupunem că inegalitatea este adevărată pentru n:
1 n n n2
 
1+ <1+ + 2
k k k

5
şi arătăm că inegalitatea pentru n + 1:

1 n+1 n + 1 (n + 1)2
 
1+ <1+ +
k k k2
(observăm că n + 1 ≤ k). Folosind ipoteza inductivă

1 n+1 1 n n n2
        
1 1
1+ = 1+ 1+ < 1+ + 2 1+
k k k k k k
n+1 n+n 2 n 2
=1+ + 2
+ 3
k k k
Este suficient deci să arătăm
n + n2 n2 (n + 1)2
+ ≤
k2 k3 k2
sau echivalent
n2 n+1
3
≤
k k2
Dar n + 1 ≤ k deci
n2 1 n 1 n+1
3
= 2 n ≤ 2 (n + 1) · 1 =
k k k k k2
deci inegalitatea este adevărată pentru n + 1. Din principiul inducţiei rezultă concluzia cerută.
Combinând (i) şi (ii) pentru n = k obţinem că:

1 n n n2
 
n
2=1+ ≤ 1+ <1+ + 2 =3
n n n n

Exerciţiul 5 Folosind inducţia matematică să se demonstreze următoarele inegalităţi:

1 1 1
(i) + + ··· + > 1, ∀n ≥ 1;
n+1 n+2 3·n+1
(ii) nn < (n!)2 < 2n(n−1) , ∀n ≥ 3;
(iii) (a21 + a22 + · · · + a2n )(b21 + b22 + · · · + b2n ) ≥ (a1 b1 + a2 b2 + · · · + an bn )2 , ai , bi ∈ R,
n
! n ! n
!2
X X X X
(iv) a2i b2i = ai bi + (ai bj − aj bi )2 , ai , bi ∈ R.
i=1 i=1 i=1 1≤i<j≤n

Soluţie (i) Considerăm pentru fiecare n ∈ N∗ , propoziţia

1 1 1
P (n) : + + ··· + >1
n+1 n+2 3n + 1
Etapa de verificare: P (1) : 12 + 13 + 41 > 1 este trivial adevărată.
Etapa inductivă: Presupunem că are loc P (n) şi arătăm că
1 1 1
P (n + 1) : + + ··· + >1
n+2 n+3 3n + 4
Avem:
 
1 1 1 1 1 1 1 1
+ ··· + =− + + ··· + + + +
n+2 3n + 4 n+1 n+1 3n + 1 3n + 2 3n + 3 3n + 4
1 1 1 1
>1− + + +
n + 1 3n + 2 3n + 3 3n + 4

6
Este suficient să arătăm că
1 1 1 1
− + + + ≥0
n + 1 3n + 2 3n + 3 3n + 4
Aceasta inegalitate este echivalentă cu
6n + 6 2
≥
(3n + 2) (3n + 4) 3n + 3

sau ı̂ncă  
2 · (3n + 3)2 ≥ 2 (3n + 3)2 − 1

care este evident adevărată.

ii) Considerăm propoziţia P (n) : nn < (n!)2 < 2n(n−1) , n ≥ 3.
Etapa de verificare: P (3) : 33 < (3!)2 < 26 este evident adevărată.
Etapa inductivă: Fie n ≥ 3. Presupunem că

P (n) : nn < (n!)2 < 2n(n−1)

este adevărată şi arătăm că

P (n + 1) : (n + 1)n+1 < ((n + 1)!)2 < 2n(n+1)

este adevărată. Avem:

(n + 1)n+1 nn (n + 1)n+1 (n!)2

=
((n + 1)!)2 n!2 nn ((n + 1)!)2
nn 1 n 1
 
= 1 +
(n!)2 n n+1
nn 1 n


Din ipoteza inductivă ştim că (n!)2
< 1; din exerciţiul precedent avem 1 + n < 3, iar n ≥ 3 implică
1 1
n+1 ≤ 4. Deci membrul drept al egalităţii de mai sus este mai mic decât 1 · 3 · 14 . Aşadar:

(n + 1)n+1 1
2 <1·3· 4 <1
((n + 1)!)

Pe de altă parte:

((n + 1)!)2 (n!)2 ((n + 1)!)2 2n(n+1)

=
2n(n+1) 2n(n−1) (n!)2 2n(n−1)
(n!)2 n+1 2
 
= n(n−1)
2 2n

(n!)2
Din ipoteza inductivă ştim că 2n(n−1)
< 1. De asemenea, n + 1 < 2n , ∀n ∈ N∗ , deci

((n + 1)!)2
<1·1=1
2n(n+1)
Deducem astfel că P (n + 1) este adevărată. Din principiul inducţiei, P (n) este adevărată pentru
orice n ≥ 3.

7
(iv) Considerăm propoziţia, pentru n ∈ N∗ ,
n n n
!2
X X X X
P (n) : a2i b2i = ai bi + (ai bj − aj bi )2 , ∀ai , bi ∈ R
i=1 i=1 i=1 1≤i<j≤n

Cum P (1) este evident adevărată, putem trece la pasul inductiv: presupunem P (n) adevărată şi
arătăm că P (n + 1) este adevărată. Avem atunci:
n+1
!2 n
!2
X X
ai bi = ai bi + an+1 bn+1
i=1 i=1
n
!2 n
X X
= ai bi + 2an+1 bn+1 ai bi + a2n+1 b2n+1
i=1 i=1
X X n
X
(ai bj − aj bi )2 = (ai bj − aj bi )2 + (ai bn+1 − an+1 bi )2
1≤i<j≤n+1 1≤i<j≤n i=1
X n
X n
X n
X
2
= (ai bj − aj bi ) + b2n+1 a2i − 2an+1 bn+1 ai bi + a2n+1 b2i
1≤i<j≤n i=1 i=1 i=1

de unde
n+1
!2 n
!2
X X 2
X X
ai bi + (ai bj − aj bi ) = ai bi + (ai bj − aj bi )2
i=1 1≤i<j≤n+1 i=1 1≤i<j≤n
Xn n
X
+ a2n+1 b2n+1 + 2
bn+1 a2i + a2n+1 b2i
i=1 i=1
n
X n
X
= a2i b2i + a2n+1 b2n+1
i=1 i=1
n
X n
X
+ b2n+1 a2i + a2n+1 b2i
i=1 i=1
n+1
X n+1
X
2
= ai b2i
i=1 i=1

deci P (n + 1) este adevărată. Din principiul inducţiei matematice, P (n) este adevărată pentru orice
n ∈ N∗ .
Exerciţiul 6 Să se demonstreze că pentru orice număr natural n avem:
.
(i) 10n + 18n − 28 .. 27;
.
Soluţie (i) Considerăm, pentru fiecare n ∈ N, propoziţia P (n) : 10n + 18n − 28 .. 27
. .
Pentru n = 0, propoziţia devine 100 + 18 · 0 − 28..27 sau echivalent −27 .. 27, ce este evident
adevărată.
Presupunem propoziţia adevărată pentru n ≥ 0 şi o arătăm pentru n + 1. Trebuie deci să arătăm
.
că 10n+1 + 18 (n + 1) − 28 .. 27. Avem:
10n+1 + 18 (n + 1) − 28 = 10 (10n + 18n − 28) − 18 · 10n + 28 · 10 + 18n − 10
= 10 (10n + 18n − 28) − 18 · 9n + 27 · 10

8
Din ipoteza inductivă deducem că memebrul drept se divide cu 27, deci propoziţia este adevărată
.
pentru n + 1. Din principiul inducţiei rezultă concluzia cerută: 10n + 18n − 28 .. 27 pentru orice n ∈ N.

Exerciţiul 7 Să se demonstreze că orice număr ı̂ntreg n poate fi reprezentat, ı̂ntr-o infinitate de
moduri, sub forma n = ±12 ± 22 ± · · · ± m2 , pentru un anumit număr natural m şi o anumită alegere
a semnelor + sau −.

Soluţie Mai ı̂ntâi observăm că este suficient să demonstrăm rezultatul pentru orice n ∈ N (pentru
n < 0 inversăm semnele pentru orice reprezentare a lui −n ∈ N şi obţinem o reprezentare a lui −n).
Deci, putem presupune că n ∈ N.
În al doilea rând, observăm că dacă n admite o scriere de forma n = ±12 ± 22 ± . . . ± m2 atunci
admite o infinitate de astfel de scrieri. Într-adevăr, folosind egalitatea
0 = (m + 1)2 − (m + 2)2 − (m + 3)2 + (m + 4)2 − (m + 5)2 + (m + 6)2 + (m + 7)2 − (m + 8)2
deducem că:
n = ±12 ± 22 ± . . . ± m2 = ±12 ± 22 ± . . . ± (m + 8)2
= ±12 ± 22 ± . . . ± (m + 16)2 = . . .
deci n admite o infinitate de reprezentări. Considerăm acum propoziţia următoare asociată oricărui
n ∈ N: P (n) : n se poate scrie ı̂n cel puţin un mod sub forma n = ±12 ± 22 ± . . . ± m2 .
Vom demonstra aceasta prin inducţie cu pasul k = 4. Mai precis vom arăta că P (0), P (1), P (2),
P (3) sunt adevărate şi că are loc implicaţia P (n) =⇒ P (n + 4).
Egalităţile
0 = 12 + 22 − 32 + 42 − 52 − 62 + 72
1 = 12
2 = −12 − 22 − 32 + 42
3 = −12 + 22
arată că P (0), P (1), P (2), P (3) sunt adevărate.
Presupunem acum că n admite o scriere n = ±12 ± 22 ± . . . ± m2 şi demonstrăm aceasta pentru
n + 4. Folosind egalitatea
(m + 1)2 − (m + 2)2 − (m + 3)2 + (m + 4)2 = 4
obţinem că
n + 4 = ±12 ± 22 ± . . . ± m2 (m + 1)2 − (m + 2)2 − (m + 3)2 + (m + 4)2
deci n+4 admite o reprezentare de forma cerută. Aşadar P (n + 3) este adevărată. Folosind principiul
inducţiei, deducem că P (n) este adevărată pentru orice n ∈ N.

Exerciţiul 8 Să se arate că un pătrat poate fi ı̂mpărţit ı̂n n pătrate pentru orice n 6= 2, 3, 5. Să se
arate că un cub poate fi ı̂mpărţit ı̂n n cuburi pentru n ≥ 58.

Pentru n = 4, ı̂mpărţim pătratul ı̂n 4 tăindu-l cu mediatoarele laturilor. Pentru n ≥ 6, folosim

inducţie cu pas k = 3. Pentru n = 6, 7, 8, ı̂mpărţim conform figurii de mai jos. Pentru pasul inductiv
n → n + 3, procedăm astfel. Împărţim pătratul original ı̂n patru ca mai sus. Unul dintre pătratele
mici obţinute ı̂l ı̂mpărţim, conform ipotezei inductive ı̂n n pătrate. Am obţinut astfel o ı̂mpărţire a
pătratului original ı̂n n + 3 pătrate. Din principiul inducţiei rezultă concluzia dorită.

9
 (a) n = 6 (b) n = 7 (c) n = 8

Figure 1: Exerciţiul 8

Exerciţiul 9 Dacă a1 , a2 , ..., an , n ≥ 2, sunt numere reale pozitive, atunci

√ a1 + a2 + · · · + an
n
a1 a2 · · · an ≤ .
n

Putem presupune că ai sunt strict pozitive. Vom prezenta mai multe soluţii (cu şi fără folosirea
inducţiei).
Soluţia 1 Logaritmând, inegalitatea este echivalentă cu:
ln a1 + . . . + ln an a1 + . . . + an
≤ ln
n n
Aceasta rezultă imediat din Inegalitatea lui Jensen aplicată funcţiei concave ln.
Soluţia 2 Procedăm prin inducţie după n. Mai precis considerăm, pentru n ≥ 2, propoziţia
√ a1 + . . . + an
P (n) :n
a1 . . . an ≤ , ∀a1 , . . . , an > 0
n
√
Etapa de verificare: Arătăm P (2) : a1 a2 ≤ a1 +a2 , ∀a1 , a2 > 0. Prelucrăm prin echivalenţe:
2

√ a1 + a2 √ √
a1 a2 ≤ ⇐⇒ a1 + a2 − 2 a1 a2 ≥ 0
2
√ √
⇐⇒ ( a1 − a2 )2 ≥ 0

Ultima inegalitate este evident adevărată, deci P (2) este adevărată.

Fie n ≥ 3 şi presupunem că P (n − 1) este adevărată. Vom arăta că P (n) este adevărată. Fie deci
a1 , . . . , an > 0. Fără a restrânge generalitatea, putem presupune că a1 ≤ a2 ≤ . . . ≤ an . Notăm
√
pentru simplitate g = n a1 . . . an . Atunci
√
g ≤ n an . . . an = an
√
g ≥ n a1 . . . a1 = a1

deci (g − a1 ) (an − g) ≥ 0. Prelucrăm prin echivalenţe:

(g − a1 ) (an − g) ≥ 0 ⇐⇒ gan − g 2 − a1 an + a1 g ≥ 0
a1 an
⇐⇒ an − g − + a1 ≥ 0
g
a1 an
⇐⇒ a1 + an ≥ g +
g

10
Din P (n − 1) obţinem
r
gn
r
a1 an a1 an n−1
a2 + . . . + an−1 + ≥ (n − 1) n−1a2 . . . an−1 = (n − 1) = (n − 1) g
g g g

Combinând aceste inegalităţi, deducem:

a1 an
a1 + a2 + . . . an−1 + an ≥ a2 + . . . + an−1 + +g
g
≥ (n − 1) g + g = ng

deci P (n) este adevărată. Din principiul inducţiei, inegalitatea este adevărată pentru orice n ≥ 2.
Soluţia 3 (Cauchy) Strategie: Demonstrăm mai ı̂ntâi că inegalitatea mediilor are loc pentru n = 2m ,
m ≥ 1, apoi, pentru n general o deducem aplicând-o convenabil pentru o putere 2m mai mare ca n.
Fie aşadar propoziţia
√
2m
a1 + . . . + a2m
P (m) : a1 . . . a2m ≤ , ∀a1 , . . . , a2m > 0
2m
asociată lui m ∈ N∗ .
P (1) este inegalitatea mediilor pentru două numere, demonstrată ı̂n Soluţia 2 (etapa de ver-
ificare). Presupunem acum P (m) şi demonstrăm P (m + 1). Fie astfel a1 , . . . , a2m+1 > 0. Avem
atunci:
 
a1 + . . . + a2m+1 1 a1 + . . . + a2m a2m+1 + . . . + a2m+1
= +
2m+1 2 2m 2m
1 m √ √
≥ ( 2 a1 . . . a2m + 2m a2m +1 . . . a2m+1 )
2
√
q
≥ 2m a . . . a m a m
1 2 2 +1 . . . a2m+1
√
m+1
= 2 a1 . . . a2m+1

deci are loc P (m + 1). Din principiul inducţiei rezultă P (m) are loc pentru orice m ≥ 1.
Considerăm acum cazul general n ≥ 2. Considerăm a1 , . . . , an > 0 şi notăm prin M şi G mediile
aritmetică respectiv geometrică ale numerelor ai şi vrem să arătăm M ≥ G.
Alegem m ∈ N∗ astfel ı̂ncât n ≤ 2m . Aplicăm inegalitatea mediilor pentru următoarele 2m numere:
a1 , ...., an , M, M, . . . , M şi obţinem:

2m
p a1 + . . . + an + (2m − n) M
a1 . . . an M 2m −n ≤
2m
sau echivalent
√
2m nM + (2m − n) M
Gn M 2m −n ≤
2m
sau ı̂ncă
m −n m
Gn M 2 ≤ M2
ceea ce revine la G ≤ M , adică ceea ce voiam să arătăm.
Soluţia 4 Împărţind prin produsul a1 . . . an , inegalitatea este echivalentă cu
r
a1 a2 an a1 a2 an
nn ··· ≤ + + ··· +
a1 . . . an a1 . . . an a1 . . . an a1 . . . an a1 . . . an a1 . . . an

11
 ai
Notând xi = a1 ...a n
> 0, i = 1, ..., n, are loc x1 x2 . . . xn = 1 iar inegalitea ce trebuie să o arătăm este:
n ≤ x1 + x2 + . . . + xn .
Pentru n ≥ 2, considerăm propoziţia:
P (n) : Pentru orice x1 , . . . , xn > 0 cu x1 . . . xn = 1 are loc x1 + . . . xn ≥ n
pe care o vom demonstra prin inducţie. Înainte de aceasta, vom demonstra un rezultat auxiliar.
Lemă Fie x, y ∈ R. Dacă x ≥ 1 şi y ≤ 1 atunci x + y ≥ 1 + xy
Demonstraţie Avem 1 + xy − x − y = (x − 1) (y − 1) ≤ 0.
Etapa de verificare: Vrem să arătăm că are loc P (2). Pentru aceasta, fie x1 , x2 > 0 cu x1 x2 = 1.
Amândouă x1 , x2 nu pot fi strict mai mici ca 1 (altfel x1 x2 < 1) şi nici strict mai mari ca 1 (ı̂n caz
contrar x1 x2 > 1), deci unul este ≤ 1 şi celălalt este ≥ 1. Putem presupune x1 ≥ 1 şi x2 ≤ 1. Aplicând
Lema pentru aceasta obţinem
x1 + x2 ≥ 1 + x1 x2 = 2
deci P (2)este adevărată.
Etapa inductivă: Presupunem că P (n) este adevărată şi arătăm P (n + 1). Fie astfel x1 , ...., xn+1 > 0
cu x1 . . . xn+1 = 1. Analog ca ı̂n etapa de verificare, unul dintre xi trebuie să fie ≥ 1 şi unul ≤ 1.
Eventual renumerotând numerele xi , putem presupune că x1 ≥ 1 şi x2 ≤ 1. Din lemă avem atunci
x1 + x2 ≥ 1 + x1 x2
iar din ipoteza inductivă aplicată celor n − 1 numere (x1 x2 ) , x3 , . . . , xn (produsul lor este evident 1)
avem
x1 x2 + x3 + . . . + xn ≥ n − 1
Combinând cele două inegalităţi obţinem:
x1 + x2 + . . . + xn ≥ 1 + x1 x2 + x3 + . . . + xn ≥ 1 + n − 1 = n
deci P (n) este adevărată. Din principiul inducţiei, P (n) este adevărată, pentru orice n ≥ 2.

Exerciţiul 10 Se consideră patratul de latura 2n ı̂mpărţit ı̂n 2n × 2n patrate de latură unu. Să se
arate că dacă se elimină un patrat oarecare de latură unu, atunci restul patratului de latură 2n poate
fi acoperit cu figuri formate din trei patrate de latura unu ı̂n formă de L.

Procedăm prin inducţie după n. Pentru n = 1, pătratul de latură 2 este ı̂mpărţit ı̂n patru pătrate
de latura 1 ca ı̂n figura de mai jos. Eliminând oricare dintre cele patru, rămânem cu 3 pătrate ı̂n
formă de L. Presupunem acum eliminând un pătrat de latură 1 dintr-unul de latura 2n−1 , obţinem o
figură ce poate fi acoperită cu L-uri, şi demonstrăm acelaşi lucru pentru pătratul de latura 2n minus
un pătrat de latură 1.
Împărţim pătratul de latură 2n ı̂n patru pătrate de latură 2n−1 , pe care le notăm Pi , i = 1, .., 4.
Pătratul eliminat se află ı̂ntr-unul dintre Pi , presupunem pentru simplitate P1 . Atunci putem aplica
ipoteza inductivă lui P1 din care am eliminat pătratul de latură 1, şi ı̂l acoperim cu L-uri. A mai
rămas să acoperim cu figuri L celelalte 3 pătrate P2 , P3 , P4 . Pentru aceasta considerăm figura L ı̂n
jurul centrului pătratului care are câte un pătrat component ı̂n P2 , P3 respectiv P4 . Aşadar, figura
P2 ∪ P3 ∪ P4 este formată din acest L central şi 3 pătrate de latură 2n−1 din care am eliminat câte un
pătrat de latură 1. Din ipoteza inductivă şi acestea pot fi acoperite cu figuri L. Am acoperit astfel
tot pătratul de latura 2n cu figuri L. Din principiul inducţiei, obţinem concluzia cerută.

Exerciţiul 11 Se consideră n drepte care ı̂mpart un plan ı̂n regiuni cu interioare disjuncte. Două
regiuni se numesc vecine daca au ı̂n comun cel puţin un segment. Să se arate ca sunt suficiente două
culori pentru a colora regiunile date, astfel ı̂ncât două regiuni vecine sunt colorate diferit.

12
 (a) n = 1 (b) Pasul inductiv

Figure 2: Exerciţiul 11

Vom da două demonstraţii, una prin inducţie, cealaltă fără. Vom nota cele două culori prin A şi
B
Soluţia 1 Inducţie după numărul n al dreptelor. Pentru n = 1, avem 2 regiuni, colorăm una cu A,
cealaltă cu B. Presupunem că am obţinut o colorare a regiunilor determinate de n drepte, şi realizăm
o colorare după ce mai adăugăm şi a (n + 1)-a dreaptă. Această ultimă dreaptă ı̂mparte planul ı̂n
două semiplane, superior şi inferior, iar regiunile precedente sunt sau lăsate ı̂ntregi, sau tăiate ı̂n
două. Colorarea iniţială pentru n drepte satisface condiţiile cerute pentru regiunile ı̂ntregi, dar nu mai
convine ı̂n cazul ”jumătăţilor”. Pentru a obţine concluzia dorită, inversăm culorile tututor regiunilor
şi ”jumătăţilor” din semiplanul superior celei de-a (n + 1)-a drepte (adică A devine B şi B devine
A), iar ı̂n semiplanul inferior păstrăm colorarea originală. Regiunile ı̂ntregi adicacente vor fi colorate
diferit, iar cele tăiate sunt ı̂mpărţite ı̂n două regiuni, colorate diferit, datorită construcţiei. Deci dintr-
o colorare a regiunilor determinate de n drepte am obţinut o colorare pentru regiunile determinate de
(n + 1)-drepte. Din principiul inducţiei, rezultă concluzia.
Soluţia 2 Considerăm un reper ortornormat xOy ı̂n plan. Cele n drepte au ecuaţii

di : ai x + bi y + ci = 0, i = 1, ...., n

unde ai , bi , ci ∈ R. Semiplanele determinate de dreapta di sunt descrise de inecuaţiile ai x + bi y + ci > 0

respectiv ai x + bi y + ci < 0, iar regiunile determinate de cele n drepte corespund tuturor de sistemelor
de n inecuaţii ca mai sus, pentru diverse alegeri ale semnelor < sau >. Un punct (x, y) se află ı̂n
interiorul uneia dintre regiuni dacă şi numai dacă are loc

f (x, y) := (a1 x + b1 y + c1 ) . . . (an x + bn y + cn ) 6= 0

Mai mult dacă pentru un punct (x0 , y0 ) dintr-o regiune are loc f (x0 , y0 ) > 0 atunci această inegalitate
are loc pentru toate punctele din regiune şi similar dacă f (x0 , y0 ) < 0.
Vom colora cu A toate punctele (x, y) pentru care f (x, y) > 0 şi cu B toate punctele (x, y) pentru
care f (x, y). Aceasta este o colorare ce satiface cerinţele problemei. Într-adevăr, date două regiuni
adiacente mărginite de o porţiune S din dreapta di , la trecerea dintr-o regiune ı̂n alta schimbăm doar
semiplanul corespunzător dreptei di , rămânând ı̂n acelaşi semiplan relativ la celelate drepte dj , j 6= i.
Deci, ı̂ntr-o vecinătate a lui S, (ai x + bi y + c) ı̂şi schimbă semnul de o parte şi de alta a lui di , dar
pentru j 6= i, (aj x + bj y + cj ) are semn constant, de unde deducem că f ı̂şi schimbă semnul de o parte
şi de alta a porţiunii de frontieră S, adică cele două regiuni adiacente au culori diferite.

13
(a) O reţea de n drepte, n = 3 (b) O reţea de n + 1 drepte, n = 4

Figure 3: Problema celor 2 culori

14