Sunteți pe pagina 1din 12

Principalele funcții în cadrul organizației.

Rolul funcției financiar contabile

Competențe vizate a fi dezvoltate prin parcurgerea acestei teme:

 Asimilarea rolului indeplinit de principalele funcții în cadrul entității (inclusiv de


functia financiar contabilă)

 Recunoasterea elementelor mixului de marketing

 Asimilarea principalelor elemente de diferențiere intre contabilitatea financiară și


contabilitatea de gestiune/managerială
 Identificarea avantajelor si dezavatajelor unor solduri mari/mici pentru elementele pe
baza carora se determină fondul de rulment

 Calcului și interpretarea indicatorilor de lichiditate și evaluarea efectului tranzacțiilor


asupra acestora

 Exemplificarea relatiei departamentului financiar contabil cu alte departamente

Principalele funcții în cadrul organizației

Functie Rol
Achiziţii/Aprovizionare Achiziţia de bunuri şi servicii necesare
entității de la furnzorii externi
Departamentul achiziții trebuie să se asigure
că achiziţiile de la furnizori reprezintă cea
mai bună alternativa pentru entitate în
ceea ce priveşte cantitatea, calitatea, preţul
şi termenul de livrare și că sunt efectuate
doar achiziţiile necesare pentru entitate.

Productie/Prestare de servicii Activităţile legate de obținerea produselor


finite şi de prestarea serviciilor
Marketing si vanzari Desfasoară activități legate de gestionarea
relaţiilor entității cu clienţii săi și marketingul
produsului/serviciului.
Marketingul este procesul care identifică,
anticipează şi satisface nevoile
consumatorului într-o manieră profitabilă
(Chartered Institute of Marketing).
Activităţile de marketing diferă în funcţie de
natura activităţii desfăşurate de o organizaţie
şi de modul în care sunt vândute serviciile
(produsele). Mixul de marketing este un set
1
de variabile controlabile pe care le utilizează
o organizaţie pentru a influenţa piaţa ţintă.
Aceste variabile sunt produs, preţ, loc şi
promovare.
Resurse umane Utilizarea eficientă a resurselor umane
Analiza si configurarea posturilor
Recrutarea personalului
Evaluarea performanței personalului
Training si dezvoltarea personalului
Stabilirea pachetelor de remunerare
Îndeplinirea obligatiilor sociale si legale ale
entității legate de resursa umană
Funcţia administrativă Suport administrativ
Sarcini care nu sunt executate de alte funcţii
(de exemplu, conformitatea cu reglementările
legale în domeniul securităţii la locul de
muncă, servicii de înreţinere şi reparaţii,
curăţenie etc).

Cercetare- dezvoltare Dezvoltarea de noi produse/imbunatatirea


produselor existente
Funcţia financiară Detaliat mai jos

Exercițiul 1 Mixul de marketing

Entitatea Alfa produce mănuși pentru uzul consumatorior individuali și mănuși industriale pentru
consumatorii industriali. Mixul de marketing este diferit pentru cele două tipuri de produse.

Mixul de marketing Detalii Mănuși pentru uzul Mănuși industriale


consumatorior
individuali
Produs Caracteristicile Mănusile trebuie să Manusile trebuie sa
actuale sau aibă un design indeplinească in
percepute ale atractiv, sa fie primul rand funcția
produsului (de confectionate din de protectie a
exemplu, design, materiale de calitate mainilor, iar
calitate, fiabilitate, mai ales cele vandute materialele utilizate
ambalaj,siguranță, sub brand. sunt selectate avand
utilitate, unicitate, in vedere aceasta
brand,servicii post caracteristică.
vanzare)
Pret Nivelul pretului, Preturi ridicate pot fi Consumatorii
discounturi,termene percepute pentru industriali sunt foarte
de plata produsele vandute probabil sensibili la
sub brand. pret, achizitionează in
general cantități mari

2
si ar aprecia reduceri
de pret pentru volum
și termene favorable
de decontare
Loc Canalele de Consumatorii se Consumatorii
distributie/cum asteapta să gasească industriali preferă ca
ajung produsele la aceste produse in produsele să fie
client (intermediari, magazinele de profil livrate la sediul lor.
vanzare online, sau sa le poata
vanzare directă, achizitiona on line.
supermarketuri,
magazine) si
logística legată de
distributie
Promovare Activitatile prin Publicitate in reviste Publicitate in
care clientul este de modă, la TV sau revistele de profil sau
constientizat de pe internet. distribuirea de
existenta produsului cataloage.
si este convins sa il
cumpere
(publicitate prin TV
radio ziare
publicatii afise,
sponsorizare, PR)-

Exercitiul 2
Identificarea elementelor mixului de marketing
Alfa este un comerciant online care are in vedere upgradarea site-ul său pentru a permite
clientilor gasirea mai rapidă a produselor pe care le caută.
La ce element al mixului de marketing se referă aceasta?
A Pret
B Loc
C Promovare
D Produs

Rezolvare

3
Exercițiul 3
Alfa este un producător de jucării pentru copii. Alfa a înregistrat pierderi în ultimii ani și
analizează dacă mixul de marketing este cauza problemei. Care din următoarele sunt asociate
Produsului din mixul de marketing?
A. Discounturile oferite clienților care cumpără mai multe jucării în același timp
B. Utilizarea unor ambalaje colorate mai atractive pentru jucării
C. Jucării mai mari
D. Vânzarea jucăriilor online
E. Imbunătățirea serviciilor post vânzare pentru clienți
F. Acordarea unei perioade de garanție de un an pentru toate jucăriile vândute
G. Reducerea prețului
H. Publicitate la TV

Rolul funcției financiar-contabile


Contabilitatea financiară
-înregistrarea tranzacţiilor si evenimentelor in vederea prezentarii situatiilor financiare
-furnizarea informaţiilor către utilizatorii externi,
-realizarea unor activităţi cum ar fi colectarea creanţelor, facturarea vânzărilor, plata facturilor
către furnizori, salarizarea etc.
Contabilitatea financiară nu vizează furnizarea de informaţii în vederea desfăşurării mai
eficiente a afacerilor. Deşi situaţiile financiare sunt de interes pentru management, funcţia lor
principală este de a satisface nevoile de informare ale utilizatorilor externi.

Gestiunea fiscală
-elaborarea strategiei fiscale a entității
-asigurarea conformității cu legislația fiscală si satisfacerea cerintelor declarative
-optimizarea fiscală

Contabilitate managerială (de gestiune)


-furnizarea de informaţii la toate nivelurile manageriale,
-asistarea la pregătirea bugetelor şi planurilor de afaceri,
-furnizarea de informaţii de control pentru management, cum ar fi rapoarte de control bugetar (ce
compară sumele bugetate cu cele realizate si identifica diferentele semnificative dintre acestea),
- determinarea profitabilității produselor,
- măsurarea performantei centrelor de cost/profit ,
- calcul de cost pentru evaluarea in situatiile financiare (calculul costului de producție pentru
evaluarea produselor finite)
- informaţii referitoare la costuri ce pot fi valorificate in luarea unor decizii cum ar fi: stabilirea
sau modificarea preturilor (la ce pret trebuie să vindem produsul pentru a asigura obținerea de

4
profit?), analiza costului şi identificarea unor soluţii de reducere, analiza pragului de rentabilitate
(ce produse sunt profitabile și care nu sunt profitabile? Putem vinde suficiente produse pentru a
acoperi costurile?) deciziile de externalizare (realizam un produs sau activitate in house sau il/o
externalizăm?), fundamentarea deciziilor de investitii (ar trebui achizitionat un nou utilaj? Ar
trebui realizat un proiect de investitii? Ar trebui lansat un nou produs?)
Sistemele de contabilitate managerială furnizează informaţii pentru planificare, control și luarea
deciziilor.
Spre deosebire de contabilitatea financiară care este normalizată, contabilitatea de gestiune
presupune flexibilitate în organizare. Prevederile existente în reglementările contabile (OMFP
1802/2014 şi OMFP 1826/2003) se referă în principal la calculul costului de producţie,
informaţie utilizată şi pentru evaluarea în contabilitatea financiară. Entitățile sunt încurajate însă
(inclusiv prin OMFP 1826/2003) să întocmească bugete, să utilizeze instrumente care să permită
măsurarea şi managementul performanţei și să implementeze şi să utilizeze sisteme de raportare
internă, în funcţie de nevoile lor informaţionale. În acest sens, se realizează rapoarte interne
destinate managerilor care cuprind informaţii din mai multe surse.

Gestiunea trezoreriei
- planificarea si controlul fondurilor şi a modului în care acestea sunt utilizate de către organizaţie
O previziune de trezorerie este o estimare a încasărilor și plăților pentru o perioadă viitoare.
Gestionarea eficientă a fluxurilor de numerar este vitală pentru asigurarea faptului că afacerea
dispune de fondurile necesare pentru a continua să existe și pentru a-și valorifica posibilitățile de
creștere. O afacere poate supraviețui pentru un timp fără vânzări sau profituri, dar nu și fără bani.
Monitorizarea încasărilor și plăților reale și compararea lor cu cele previzionate permit
identificarea oportună a problemelor. De exemplu, dacă entitatea previzionează că nu va avea
bani peste câteva luni ar putea reduce stocurile, ar putea încetini creșterea vânzărilor sau
renegocia contractele cu furnizorii pentru a beneficia de un credit extins sau ar putea identifica
din timp surse de finanțare in conditii favorable de cost.

-asistarea în atragerea de fonduri de pe piaţa de capital sau de la bănci.


-gestiunea conturilor bancare,

-plasarea lichidităților excedentare pe piața monetară


-gestiunea riscurilor financiare,
-gestiunea fondului de rulment
Gestiunea fondului de rulment
Fond de rulment= Active curente- Datorii curente
Gestiunea fondului de rulment presupune asigurarea echilibrului între lichiditate si
profitabilitate.
De exemplu, acordarea unor termene extinse de creditare clienților ar putea determina creșterea
cifrei de afaceri și a profitabilității, însă are efecte negative supra lichidității (deoarece creantele
se incasează mai tarziu).

5
Exercițiul 4
Completati tabelul de mai jos privind avantajele si dezavantajele unor solduri mici/mari privind
elementele pe baza carora este determinat fondul de rulment.

Avantajele unui sold mare Avantajele unui sold mic


Stocuri (active curente) Stocurile sunt disponible Cheltuieli de stocare reduse
pentru a fi livrate clientilor Riscuri reduse legate de
imediat (marfuri) sau pentru a stocuri (furt, degradare)
fi evitate intreruperi ale
procesului de producție
(materii prime) sau ratarea
comenzilor.
Entitea poate beneficia de
reduceri (remize) pentru
achizitia de cantitati mari de
stocuri.
Reducerea costurilor legate
de aprovizionare.
Creante clienti (active Clientii sunt multumiti dacă Lichiditatea este imbunatatită
curente) primesc termene de creditare (creantele se incasează mai
generoase, ceea ce ar putea repede).
conduce la creșterea Risc redus de pierderi din
vânzărilor. creante.
Lichiditati (active curente) Exista rezerve de lichiditati Lichiditatile pot fi utilizate
pentru a face fata platilor pentru investitii profitabile
Datorii furnizori (datorii Este prezervata lichiditatea Imbunatatirea relatiei cu
curente) furnizorii
Furnizorii pot acorda scont -
reducere acordată pentru a
incuraja plata anticipata

Privind gestiunea fondului de rulment entitățile pot adopta


o politica agresiva (un nivel de fond de rulment mai redus decat competitorii)
sau
o politica prudenta (un nivel de fond de rulment mai ridicat decat
competitorii)

6
Exercițiul 5
Care dintre următoarele este o consecință a unei politici agresive privind fondul de rulment (un
nivel redus al fondului de rulment)?
A. Creșterea nivelului creantelor restante
B. Perioadele de creditare extinse atrag mai mulți clienți
C. Cresterea riscurilor legate de stocuri (distrugere, depreciere)
D. Risc crescut de întrerupere a procesului de productie din cauza indisponibilității stocurilor.

Rezolvare

Exercițiul 6
Durata de creditare a clientilor la entitatea X este de 3 luni. Managementul doreste acordarea
unui scont de 2% pentru incasarea unei creante de 100.000 u.m (2.000 u.m.). cu două luni mai
devreme. Rata anuală a dobanzii la care se poate imprumuta entitatea X este 6,5%.

Care sunt avantajele si dezavantajele acordării scontului?

Avantaje/beneficii Dezavantaje/cost
Entitatea incasează banii mai repede cu două Suma incasata este mai mică (direrenta este
luni si economiseste dobanda in cazul in care preprezentată de scontul acordat)
a contractat credite bancare pentru a-si
asigura necesitatile de lichiditati

Ar trebui acordat acest scont?

Suma scontului acordat reprezintă costul acordării scontului. Costul acordării scontului este de
........ u.m.
Dacă entitatea acordă scontul încasează suma de ......... u.m. peste o lună
Dacă nu acordă scontul entitatea incasează suma de ......... peste 3 luni, dar trebuie să suporte
dobânda pentru suma de ....... u.m. timp de 2 luni.
Costul finantarii creantelor timp de 2 luni=

In general, activele lichide sunt activele curente care ar putea fi convertite mai uşor în lichidităţi.
Deşi o entitate ar putea obţine lichidităţi şi din alte surse decât din vânzarea de bunuri şi servicii
(de exemplu, de la proprietari, creditori sau din vânzarea de imobilizări) ea nu se poate baza tot
timpul de aceste surse. De asemenea, obţinerea de profit nu conduce intoteauna la creşterea

7
lichidităţii. De aceea, entitatea are nevoie de active curente lichide pentru a face faţă datoriilor
scadendente.
Testul standard de lichiditate este rata lichidităţii curente care se determină astfel:
Rata lichidităţii curente =Active curente/ Datorii curente.
Logica acestei rate este că entitatea ar trebui să deţină suficiente active curente pentru plata
datoriilor curente (adică se aşteaptă ca acestă rată să fie mai mare decât 1), altfel riscă să nu
poată să-şi plătească datoriile la timp. Se aşteaptă sa fie obţinută o rată a lichiditatii curente
supraunitara, dar marimea sa diferă de la o entitate la alta, deoarece entităţile nu îşi pot converti
la fel de uşor activele curente în lichidităţi. Pe baza analizei evoluţiei ratei lichidității curente
putem determina dacă lichiditatea entităţii se imbunătăţeşte sau se deteriorează.
Se așteaptă sa fie obținută o rată a lichiditatii curente supraunitara, dar marimea sa diferă de la o
entitate la alta, deoarece entitățile nu își pot converti la fel de ușor activele curente în lichidități.
De exemplu, entitatile care desfasora activitati de productie ar putea avea o rotație redusă a
stocurilor și un ciclu lung de exploatare. In cazul acestora, majoritatea stocurilor nu sunt foarte
lichide. De aceea, in cazul lor poate fi mai relevant testul acid. Aceasta se determină astfel:
(Active curente-Stocuri)/ Datorii curente.
Pentru entitățile cu o rotație redusă a stocurilor, această rată ar trebui să fie cel puțin egală cu 1.
Pentru entitățile cu o rotatie mare a stocurilor, o rata subunitară nu indică neapărat că ar putea
avea probleme de lichidități. Atât rata lichidității curente, cât și testul acid ar putea oferi indicii
cu privire la poziția lichidității entității, dar ele nu ar trebui interpretate mecanic, deoarece
entitatile nu operează în același fel. De exemplu, o entitate care desfasoara activitati de comert cu
amanuntul ar putea avea rate ale lichidității mai mici fără ca acest lucru să fie neapărat
îngrijorător (dacă entitatea are un nivel redus al creanțelor deoarece majoritatea vânzărilor se
realizează în numerar, are un bun management al lichidităților, stocuri multe dar cu rotație mare
și obține termene bune de creditare de la furnizori).
De asemenea, trebuie identificate si situatiile in care ratele lichiditatii sunt prea ridicate. De
exemplu, o entitate ar putea avea stocuri și creanțe prea mari, imobilizând în acestea prea mult
capital. O astfel de situație ar putea indica existența unei gestiuni deficitare a creanțelor sau
stocurilor.
Pe baza analizei evoluției ratelor de lichiditate putem determina dacă lichiditatea entității se
imbunătățește sau se deteriorează.
Rate de eficienţă a controlului stocurilor şi creanţelor
Perioada medie de colectare a creanţelor= Creanţe/ Cifra de afaceri x 365 zile
Perioada de colectare a creanţelor astfel estimată este doar o aproximare şi are anumite
limite doarece:
 valoarea creanţelor din bilanţ ar putea să nu fie reprezentativă pentru nivelul
“normal” al creanţelor pentru entitate (de aceea, pentru o aproximare mai bună se
utilizează un nivel mediu al creanţelor)
 cifra de afaceri nu include TVA, în timp ce creanţele includ.

8
O perioadă de colectare a creanţelor ce depăşeşte 30 de zile ar putea fi interperată drept semn al
unei gestiuni ineficiente a creanțelor dar, din nou, interpretarea trebuie să se facă cu grijă.
Practica de afaceri a unor entităţi ar putea consta în acordarea unor termene generoase de
creditare clienţilor.
Evoluţia perioadei de colectare a crenţelor ar trebui să fie, de asemenea, analizată. Cresterea
perioadei de colectare a creantelor ar putea sugera un control ineficient al creditului clienti cu
efecte negative asupra lichiditatii entitatii sau ar putea fi rezultatul unei politici deliberate de
acordare a unui credit extins clientilor pentru a creste cifra de afaceri.
Perioada medie de deținere a stocurilor= Stocuri/ Costul bunurilor vândute x 365 zile
O creştere a perioadei de stocare ar putea indica o investiţie excesivă in stocuri.
Perioada medie de decontare a furnizorilor= Furnizori/ Costul bunurilor vândute x 365 zile
O perioada lunga de decontare a datoriilor fata de furnizori poate fi un semn bun deoarece
creditul furnizori poate reprezenta o sursa ieftina de finantare. Totuși , o creştere a perioadei de
decontare a furnizorilor ar putea fi un semn al absenţei finanţării pe termen lung a afacerii sau al
existenţei unei gestiuni deficitare a stocurilor și creanțelor care obligă entitatea să utilizeze mai
mult creditul furnizori.
Durata ciclului de exploatare
 reprezintă perioada de timp între plata datoriilor către furnizori și încasarea creanțelor
clienți
 Durata ciclului de exploatare= Perioada medie de colectare a creanțelor+Perioada
medie de deținere a stocurilor- Perioada medie de decontare a furnizorilor

Exercițiul 7

Rata lichidității curente este 2. Creanțele și lichiditățile sunt de 3.000.0000 și datoriile curente de
2.000.000. Activele curente includ stocuri, creanțe și lichidități. Costul vânzărilor este de
10.000.000.
Cât este perioada medie de deținere a stocurilor (Stocuri/ Costul bunurilor vândute x 365 zile)?
A 36.5 zile
B 91.25 zile
C 14.6 zile
D 243.3 zile

9
Exercițiul 8

Care este impactul vânzării cu profit pe credit a unui stoc de mărfuri asupra ratei lichidității
curente și asupra testului acid? (dacă nimic altceva nu se modifică)?Se va ignora impactul TVA.
Rata lichidităţii curente =Active curente/ Datorii curente.
Testul acid= (Active curente-Stocuri)/ Datorii curente.

Testul acid Rata lichidității curente


A Crește, scade
B Nu se modifică, crește
C Crește, nu se modifică
D Crește, crește

Rezolvare

Exercițiul 9
O entitate din Romania cumpara de la un partener din Italia mărfuri in valoare de 100.000 Euro,
urmand sa le achite peste două luni . Mărfurile achizitionate sunt vandute pe piata interna la
pretul de 800.000 lei. In momentul semnarii contractului, entitatea nu-si poate estima cu
exactitate profitul din cauza cursului valutar RON/EURO (plateste marfa in euro si o vinde in
lei). Pentru eliminarea acestui risc, entitatea analizează următoarele soluţii:
1.sa cumpere cei 100.000 Euro si sa plateasca mărfurile imediat.
2.sa mareasca pretul in lei al mărfurilor cu o marja care sa-i asigure profitul estimat in
cazul unei deprecieri a leului in urmatoarele două luni.
Menționati dezavantajelor solutiilor mentionate mai sus

Management financiar

10
- decizii privind atragerea de surse de finanţare şi de controlul resurselor financiare. Vizează
decizii privind alegerea surselor de finanțare (ar trebui să se împrumute de la bancă sau ar trebui
să emită acţiuni?), política de dividend ( ce dividende ar trebui distribuite și cand?), planificarea
investițiilor sau cesiunilor de activități

Exercițiul 10
Gama planifică identificarea de surse de finanțare pentru lansarea unui nou produs. Gama are în
vedere emisiunea de noi acțiuni. Care din următoarele reprezintă dezavantaje ale acestei forme
de finanțare?
A. Va trebui să plătească dividende mai mari în viitor chiar dacă noul produs va înregisra un
eșec
B. Emisiunea de noi acțiuni va determina diluarea controlului acționarilor existenți asupra
societății Gama
C. Gama va avea nevoie de active valoroase cu care să garanteze emisiunea
D. Emisiunea de acțiuni va determina reducerea cheltuilii cu impozitul pe profit

Relatia functiei financiar contabile cu celelalte funcții

Este necesară o bună coordonare între diferitele departamente ale unei organizaţii.
Spre exemplu:
- departamentul achiziţii indică facturile valabile,
- departamentul financiar contabil produce informaţii de gestiune pentru luarea deciziilor şi
control,
- departamentul resurse umane furnizează departamentului financiar-contabil date pentru
determinarea drepturilor salariale.

Exemple privind relatia departamentului financiar contabil cu alte departamente din cadrul
entității
Relatia departamentului financiar contabil cu departamentul achizitii
- plătile pot fi aprobate de departamentul achizitii, dar sunt efectuate de departamentul financiar
contabil,
-deoarece perioada de creditare acordată de furnizori este relevantă pentru gestiunea fondului de
rulment, departamentul financiar contabil poate conlucra cu departamenul achiziții pentru a
obține termene de decontare acceptabile de la furnizori
-departamentul financiar contabil ar putea informa departamentul achizitii privind pretul maxim
ce poate fi plătit pentru materiile prime pentru a menține marja de profit
-departamentul achiziții ar putea consulta nivelul actual al stocurilor înainte de a comanda
achizitia de cantități suplimentare

11
-pentru elaborarea bugetului, departamentul financiar contabil poate consulta departamentul
achizitii pentru estimarea costurilor elementelor achiziționate

Relatia departamentului financiar contabil cu departamentul marketing si vanzari


-pentru stabilirea bugetului de vânzări, departamentul financiar contabil ar putea consulta
departamentul marketing si vanzari pentru estimarea vânzărilor
-departamentul financiar contabil ar putea asista departamentul marketing si vanzari in
elaborarea bugetului său și in evaluarea beneficiilor campaniilor publicitare
-departamentul financiar contabil ar putea furniza informatiile pentru fundamentarea strategiilor
de pret (indiferent de strategia de pret utilizată pretul trebuie să acopere costurile)
-departamentul financiar contabil poate furniza informatiile necesare pentru determinarea cotei
de piață

Departamentul financiar contabil este esenţial pentru organizaţie deoarece:


-în cazul în care furnizează informaţii eronate, managerii vor lua decizii proaste,
- din lipsă de atenţie s-ar putea strecura tranzacţii importante neautorizate şi ar putea apărea
fraude,
- trebuie să respecte prevederile legale referitoare la organizarea contabilităţii.

12

S-ar putea să vă placă și